Adevěrul, martie 1902 (Anul 15, nr. 4521-4551)
1902-03-01 / nr. 4521
Chestiunea împrumutului — Uh proect neisbutit — Negocierile.—Promisiunile.—Un zvon dezminţit.—Scăderea rentei romine. — Expulzarea d-rului Hans Urans. — Guvernul romin şi străinii. — Sosirea unui '• director de la Disconto.—Reluarea negocierilor Acum două săptăminî se zvonise că guvernul isbutise să încline in străinătate un împrumut de 250 milioane. Şi zvonul acesta părea atît de întemeiat in ci informaţiunile tuturor ziarelor în această privinţă, coincidau in amănunte. împrumutul era să servească la consolidarea împrumutului de 175 milioane cu bonuri de tesaur, la regularea deficitului şi la armament. Se adăuga că îndată după închiderea Cameraor, d. Sturdza va pleca in străinătate pentru a tranşa definitiv această chestiune. Am fost insă foarte surprinşi car am văzut că ştirea incheerei acestui împrumut a fost dezminţită nu de guvern, ci de presa germană. Şi dezminţirea aceasta avea un caracter utit de oficios, incit azi e mai mult decit sigur că împrumutul nu se va mai face. Pentru ce s’a renunţat la această idee? La această chestiune vom răspunde. E adevărat că d. Sturdza negociase pe pieţele străine, prin intermediul d-lui A . Beldiman, ministrul României la Berlin, un împrumut de 200—250 milioane, cu destinaţia pe care am expus’o mai sus. Sindicatul de Bănci care realizează împrumuturile noastre de stat nu s’a fi opus unui asemenea proect şi aşteptat ca prin noul budget sa se confirme politica de economii inaugurată de guvernul român. In acest interval a intervenit legea d-lui Pallade care a înfiinţat o taxă de export asupra zahărului fabricat in ţară. Am spus-o încă de atunci, că această lege a nemulţumit cercurile financiare franceze şi belgiene şi chiar cercurile germane "care au capitaluri plasate in industria zahărului din Rominia şi guvernul şi-a zădărnicit astfel putinţa de a încheia împrumutul proectat. D. Dim. Staniza a făgăduit atunci o compensaţiune in schimbul taxei înfiinţate de d. Pallade, şi cercurile financiare aşteaptă încă această compen■ sare. 11 afară de aceasta, pe cit se pare, finanţele străine nu se mulţumesc numai cu un budget echilibrat sau cu unul care se va solda printr’un excedent de 2 sau 3 miioane. Ele ştii că resursa principală a statului nostru este agricultura şi că un an agricol rău produce în budget nu o diferenţă de 2—3 milioane, la care s’ar fi evaluat excedentul budgetului în curs sau a celui viitor, ci un gol care se cifrează între 20—30 milioane. Din acest punct de vedere finanţel® străine cereau statului român venituri noui, şi deci impozite. Ord. Sturdza a fost contra impozitelor noui. * Mai putem adăuga că cercurile financiare din Berlin au fost rău impresionate de faptul că guvernul român face uz de o făgăduială a lor de a examina propunerea de împrumut și o speculează ca o chestiune de succes pentru guvern, atunci cind nimic nu fusese definitiv hotărit! De aceea am şi văzut că a doua zi chiar de la anunţarea prin ziare a împrumutului, renta romina a scăzut la Berlin. Şi d. Sturdza a atribuit această scădere cauzei reale chiar, adică telegramei adresate ziarelor streine cu privire la încheierea împrumutului. Şi cum autorul acestei telegrame era d. Hans Kraus, corespondent al mai multor ziare germane şi austriace, a şi hotărit expulzarea acestuia. Se ştie că primul ministru n’a revenit asupra hotărîreî sale decit în urmaintervenţiei personale a d-lui Carp şi a marchizului Pallavic’mi, ministrul Austro-Ungariei. * Vom da incă o altă dovadă cum că d. Sturdza a renunţat, de nevoie, la facerea împrumutului. Această dovadă o găsim intr’o declaraţie a ziarului L’Independance rtoumaine. Ziarul oficios al guvernului vorbind de proectul pentru acoperirea deficitelor anterioare , cea: «Guvintul de «împrumut» ce s’a în«trebiuinţat in această privinţă este impropriu. Acest deficit va fi acoperit «prin deschiderea unui compt curent. «Vom adăoga că d. Sturdza a şi primit «confirmarea acestui fapt». E lămurit clar că acum nu poate fi vorba de împrumut şi că guvernul ar fi cerut cel puţin un compt curent, probabil Băncei naţionale. Cit pentru legea pentru acoperirea acestui deficit, ea trebuia să fie votată, deoarece prin legea care a autorizat facerea împrumutului de 175 milioane se oprea contractarea oricărui alt împrumut şi chiar Banca naţională n’ar fi pus fonduri la dispoziţia guvernului fără un vot special al Camerelor. Această formalitate trebuia îndeplinită. Un alt fapt care a contribuit la zădărnicirea tratativelor de împrumute şi atitudinea guvernului faţă cu străinătatea. Se ştie că presa străină a numit proectul d-lui Aurelian asupra poliţiei rurale, o lege contra străinilor; se mai ştie că legea meseriaşilor cuprinde dispoziţiuni care lovesc in interesele lucrătorilor străini, şi apoi d. Aurelian a mai adresat şi circulări prefecţilor cerindu-le să se prefere in toate lucrările lucrătorii romini. Legea poliţiei rurale a rămas, ce e dreptul, în cartoanele Camerei, după ce a stat o lună in studiul comitetului delegaţilor; legea meseriilor s’a votat, dar nu se va aplica, iar circulările d-lui Aurelian au provocat protestări din partea presei străine. In adevăr ziarul Egyetértés şi alte ziare ungureşti atacă pe această temă guvernul român şi in deosebi pe d. Aurelian. Aceste ziare spun că în urma circularei ministrului de interne vor ajunge in sapă de lemn 4500 industriaşi şi lucrători maghiari. Desigur că in asemenea împrejurări va fi greu guvernului, care a indispus continuu străinătatea, să găsească bani pe pieţele germane. * Aflam cum că d. Sturdza a renunţat la călătoria sa in străinătate şi că aşteaptă aci, peste citeva zile, pe unul din directorii de la Disconto cu care să reia personal negocierile în vederea incheerei împrumutului. Pină atunci se poate spune că proectul de împrumut nu poate fi socotit ca realizabil. Astfel stă chestiunea împrumutului. A. B. Alviţa şi portofoliile Dacă alviţa nu se bate decit odată pe an, la lăsatul secioul de postul mare, în schimb portofoliile ministeriale se bat aproape zilnic de cînd noul guvern liberal a venit şchiop de un titular şi acum a rămas şchiop de doi. Multe guri se întind lacome spre aţa de care atirnă războiul şi mai ales finanţele. Oraţie portofoliilor vacante a reuşit guvernul să treacă cu bine sesiunea parlamentară, printre stîncile ascuţite ale ambiţiilor personale. Azi rămaseră bazaţi vreo cîţiva, printre cari şi d. Epurescu, după cum îl zugrăveşte ilustraţia de pe pagina I a numărului de faţă. Se zice că mai sunt şi alţii în categoria aceasta, un bulevardist, o fb tînăr „generos“, etc. Şi iată câ un nou fior trece prin inimile ministeriabililor, din nou degetul misterios bate în portofoliul suspendat trecîndul prin faţa ailor guri. Se zice că d. Panu nu s'ar da în lături de a se lăsa atins de magica taşcă de piele. Audienţa d-sale la rege face pe unii să creadă că acţiunile d lui Panu s'ar fi urcat. Ca mîine vom auzi acelaşi lucru despre un altul. Ivească-se o nouă nemulţumire gravă în partid, iveascăde o nouă ambiţie, şi va circula iarăşi zvonul unei remanieri ministeriale, a completăreî ministeului. Nu ştim întru cît d. Panu rîvneşte de a fi ministrul d-lui Sturdsa nici dacă e ceva serios în zvonurile ce s'au răspândit, dar grozav bănuim că aceste zvonuri vin din sorginte indoelnică, din sorginte guvernamentală. In adevăr a arăta pe d. Panu ca ministeriabil înseamnă a spune celorlalţî: fiţi cuminţi, fiţi disciplinaţi, dacă nu, vă ia Panu locul. E un definitiv un mic şantaj care se face nemulţumiţilor din partid. Dar şantajele, ca şi urcioarele, au darul de a nu merge prea des. In curînd manopera se va uza, portofoliile se vor împărţi, şi atunci să vedeţi...dizidenţe pe faţă şi categorice. ______ Ad. ■esagiul de închidere La închiderea parlamentului, ca şi la deschidere, se obicinueşte să se citească un mesagiu presupus a fi ca din partea regelui dar care în realitate e din partea guvernului. Cel de deschidere mai merge, căci prin el se expune programul sesiune, sau mai exact programul guvernului. îndeobşte, după o experienţă de peste 40 de ani, se ştie că acest program are următoarea soartă : 90 la sută din cele făgăduite nu se ţin. Asta într’un caz bun , în cazurile rele cele 10 la sută ce se ţin se fac pe dos de cum ar fi trebuit. Mesagiul de închidere n’are însă nici un rost, în ţara noastră. La noi parlamentul fiind al guvernului, şi guvernul al unei coterii, lucrările Corpurilor legiuitoare sînt o simplă formalitate asupra cărora ţara nu e chiematâ decît să... plătească. E chiar ridicul acest mesagiu de închidere. De ce regele—vorba vine —mulţumeşte parlamentului pentru „activitatea sa bine-fâcătoare“, pentru votarea tuturor proectelor ce i s’au prezentat şi a budgetului ? Cînd mulţumeşti cuiva este că ori a jertfit ceva pentru tine, ori că ţi-a dat un concurs desinteresat sau cu o răsplată mai mică de cît se cuvenea, ori că fiind de altă părere s’a raliat la a ta, etc. Aşa de pildă s’ar înţelege să se mulţumească unui parlament care fiind divizat în partide şi în grupări adverse s’a unit momentan spre a da concurs guvernului; unui parlament care a fost ales pe anume chestii şi a sacrificat din ele în vederea atingerea unui scop imediat şi util ţărei; unui parlament care nefiind de aceeaşi culoare politică cu a guvernului a trecut peste propriile sale idei spre a-l susţine; unui parlament care avînd şi el ideile şi proectele lui, a căzut la o învoială cu guvernul spre a nu crea dificultăţi ţarei, şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte se mulţumeşte unui corp independent, suveran, stâpîn pe sine, avînd o idee proprie, propunîndu-şi un scop, etc., şi care a căzut la înţelegere cu tine guvern, a făcut un compromis graţie căruia ai putut trece legile şi budgetul tăui. Dar de ce să se mulţumească celor două adunări numite de guvern, conduse şi stăpînite de el, în care numai faptul, din partea unui membru al majorităţei, de a voi să propună un amendament sau să ceară cuvîntul, e taxat de disidenţă, de indisciplină, de obstrucţionizm ? Am mai înţelege ca regele să mulţumească guvernului, dar parlamentului nu înţelegem de loc. Intru cît se datoreşte „activităţeî lui bine-făcătoare“ votarea budgetului şi a legilor din sesiunea aceasta? Camera şi Senatul n’au nici a-şi reproşa nici a se lăuda cu nimic din ce s’a prezentat şi votat. Guvernul le-a făcut, guvernul le-a discutat, el le-a amendat cînd a crezut de cuviinţă, în definitiv tot el Ie-a votat. N’a propus d. Sturdza 15 amendamente la legea pensiilor în Senat, pe cînd la Cameră bătea din picior şi ameninţa cu degetul pe deputaţii ce îndrăzneau numai să deschidă gura spre a sufla o mică, o neînsemnată observaţie ? Atunci ce rost au aceste mulţumiri ? Ele sínt sau o ipocrizie, sau o bătae de joc la adresa bietului parlament. Iar dacă sínt serioase, dacă pentru simplul fapt de a fi pus într’o urnă albă o bucăţică rotundă de lemn alb,—lucru ce l’ar fi putut face orice maimuţă savantă,—se mulţumeşte parlamentului, atunci nu vedem de ce nu s’ar da la fiecare trei luni un mesagiu regal prin care să se mulţumească justiţiei, administraţiei, serviciilor sanitare, silvice, etc., pentru activitatea lor? In definitiv şi deputaţii sunt numiţi de guvern ca şi funcţionarii acestor servicii, şi ei tot din ordin şi după tipic lucrează, de cît aceştia lucrează mai din greu, mai mult, mai statornic şi mai cu răspundere. Spre a sfîrşi vom observa că în ţările în care parlamentele lucrează cu adevărat, unde ele sînt în adevăr suverane, ca în Franţa de pildă, nimeni nu le mulţumeşte decît doar... alegătorii. A! dacă parlamentele noastre ar ajunge să capete mulţumiri din partea alegătorilor... Dar nici aceştia nu există la noi, prin urmare nici parlamente. Atunci, încă odată, de ce şi cui se mulţumeşte ? 41 I. Teodorescu greşul, se vor putea iă convinge că avem cantităţi mari de petrol de calităţi superioare, adevărate comori ce zac inpâmînt şi cari aşteaptă numai captalurile streine cari să vie să ie scoată. Să facem sacrificiile cele mai mari pentru ca congresul să se ţină la noi căci vom scăpa altfel o importantă ocaziune care a doua oară nu se va mai prezenta, mai ales dacă streinii vor vedea că au fost timp de doui ani păcăliţii noştri. S’a zis că n’avem drumuri şi instalaţnî bune şi frumoase şi deci n’avem ce arăta delegaţilor. Aceasta este absurd Delegaţii nu vin să vadă drumurle noastre frumoase, nici marile uzine ce le avem, căci dacă le-am avea pe acestea am perde mult din interesul ce nî’l poartă. Ei vin să se r_convingă dacă intr'adevăr ar putea plasa la noi in mod rentabil capitalurile lor şi această convingere de sigur că ’şi o vor face. Cei interesaţi în cestiunea petrolului, acum ori niciodată, pot dovedi câ’şi pricep interesele. Nu vrea guvernul, adune ei sumele şi congresul să nu se mai amine. Primiţi etc. Un petrolist POŞTA MICA Cititor frequent, Buzău.— Adresaţi-vă direcţiune! institutului care va va trimete gratuit un prospect conţinînd toate amănuntele cari v’ar putea interesa. Adolf Kupferschmidt, Bîrlad. — Der Machinen Bauer apare la Berlin. Costul abonamentului îl puteţi afla scriind'redacţiuneî. 2) Sunt multe ziare cari se’ numesc Anoncen Zeitung. Ele în genere se dau gratis Deci nu vă putem comunica nici preţurile abonamentelor, nici toate adresele. Şi la Berlin e una. A. V. B. Craiova, ( 1) istoria ca stat a Romînieî datează de la venirea în Moldova a lui Bogdan Dragoş, iar în Muntenia a lui Radu Negru. Această venire’ care s’a făcut prin secolul XIII în Muntenia şi al XIV în Moldova se numeşte„descălicarea“. De aceea se zice despre cineva că o ia de la descălicătoare, adică,de la începutul istorie! noastre. 2) Catastrofa de la Palota a fost prinSeptembrie anul trecut. 3) Evrei au drepturi In toate ţările, afară de Romînia. In Rusia chiar le au, căci dacă sunt,lipsiţi de unele drepturi, aceasta se datoreşte faptului că şi poporul rus e lipsit de altele. Dar toţi sînt considerat ca cetăţeni. 4) Citiţi o istorie a evreilor. Ar trebui să scrba volume ca să vă lămurim această chestiune. 5) In unele ţări da, în altele antisemitismul social, face ca unele drepturi nu să fie călcaie, dar ocolite. 6) Or,cine are drepturile civile și politice și a trecut de 25 ani poate fi ales deputat’. 7) Da. 8) Fie mai corespunzînd spiritului vremei. G. Wessman. Tg. Ocna.—Clasa fila. 180—20 lei pînă'ia New-York. Unui bacalaureat. Brăila.1) Dacă aţi învăţat latineşte şi puteţi suporta un mic examen puteţi fi primit la facultatea de medicină germană. 2) Se poate la Viena. Decanatul decide. Unora li s’au socotit anii făcuţi. Nicolaescu, frizer, Galaţi. Frizerii intră în noua lege pentru organizarea meseriilor. Florin, Bereștî, Bacău.—1$ Noua Revistă Romînă s’a transformat într’o revistă cu caracter politic și anume junimist și continuă deci a apare, dar sub titlul Revista Romina, 21 C. Dobrogeanu, restaurantul gara Ploești,• C. Rădulescu-Motru profesor universitar București; H. Sanielevici, Charlottenburg b. Berlin, Pestaloszistr. lDjII Hof. 3) Nici una nu e bună. Intre Cele speciale însă Gazeta Săteanului București, Calea Victoriei. 4)Str. Brezoianu No. 4, b) Economia politică de Idieru, este singurul in reuimește. Franceze sínt foarte multe. Pentru primele elemente se preferă, cu toate erorile ce conține, mai malul lui Say. D-lui Cititor al Adeverului. Hirlăă. — Cereți restituirea taxelor percepute fără drept. D-luî Constantin N. Piatra N.— Sínt vre-o 4 sau ... D-luî Dóré. Bucureşti.— 1) Cu un bacalaureat din Bruxelles,te poţi înscrie la facultăţile noastre. 2) Luzati este evreu şi nebotezat. 3) Nu te lege, e un regulament de poliţie privitor la circularea trăsurilor publice. D-luî R. Ph. Momeşti.— Franţa are o datorie publică de treizeci şi două de miliarde de franci. E cea mai mare datorie publică din lume. Chestiunea congresului petrolifer D-luî director al ,,Adeverului* Loco Ca unul ce, sint direct interesat în cesiunea petrolului in Romînia şi ca unul care mă pot pretinde că cunosc această cestiune cel puţin atit de bine ca guvernanţii noştri, daţi-mi voe să spun aci cîteva vorbe asupra congresului petrolifer. Dacă acest congres nu s’ar fine de astă dată, apoi de sigur că el sa va ţine în Galiţia. Delegaţii străini nu Vor mai vroi să fie păcăliţii noştri. Aceasta ar fi însă o mare nenorocire nu numai pentru industria petrolului la noî, ci pentru întreaga noastră econome. Dacă guvernul actual nu vroeşte să respecte angajamentul luat de guvernul trecut, a cărui continuare, după spiritul Constituţiei, este, apoi noi cei interesaţi în cauză exploatatorii de petrol, posesorii de terenuri petrolifere etc. trebue să punem mină la mină şi să facem posibilă ţ nerea congresului. Delegaţii străini nu vor avea poate primirea oficială, ce ar fi avut o dacă guvernul organiza din fuga condeiului Jos licenţele ! La Focşani, în jurul cărora se află nişte vii, cari ar face să învie şi morţii, s’a deschis ori un congres al comercianţilor de băuturi spirtoase. Cu un viu regret am constatet lipsa de la congres a lui nenea Iancu Brătescu. A fost în capul meseriaşilor, în capul pensionarilor, în capul proprietarilor şi să nu fie în capul., băuturilor spirtoase? S- d-sa se mulţumeşte şi cu vice-versa, adică băuturile să fie în capul....?! Cu atît mai mult s’a simţit lipsa luî nenea Iancu cu cît congresul a decis să discute abolirea legei licenţelor. Nenea lancu nu poate fi decît pentru „ jos licenţeie“, cari apasă în mod barbar asupra decalurilor, frustrînd elementele sugative de o bună parte de lichide— şi cînd zicem lichide nu înţelegem şi „gazoasele“, cari sînt, ca să zicem aşa, moartea lichidelor! Noi, din parte-ne, nu putem fi decît pentru „jos licenţele“, mai ales acum, după ce criza a licenţiat atîţia funcţionari cari nu-şi mai pot consuma ţuica sau pelinul amar al aperitivului pentru a-şi îndulci existenţa lor zilnică. Fap CHESTIA ZILEI Epurescu ! Acest desemn e o instantanee a şefilui bulevardiştilor, primă în faţa hotelului Bulevard şi reprezentînd pe simpaticul Don Bazilio Epurescu, rămas cu buzele umflate, în urma închiderei Camerelor şi a amînăreî remanierei ministeriale de către ce. Mitiţă, care a operat o nouă tragere pe sfoară ! MAREA INFRINGERE A ENGLEZILOR Telegrama lui Kitchener.—Amănunte autentice.—Cum s’a dat lupta.—Panica.—Impresia la Londra.—Observații militare Telegrame ne-au relatat la vreme, asupra infringerei pe care au suferit-o englezii de la trupele bure de sub comanda lui Delarey. In cele următoare dăm o relațiune amănunţită sosită prin poştă din Londra. * Prima telegramă pe care a trimis-o lordul Kitchener şi care a fost citită in Camere avea textual următorul conţinut : „Pretoria 8 Martie. Regret foarte mult că trebuie să vă tranmit o tristă ştire despre Methuen. El se afla cu 900 călăreţi sub maiorul Paris, 300 infanterişti, patru tunuri şi un pompon în marş de la Wynburg la Lichtenburg şi avea intenţiunea de a se intîlni cu Greenfell care avea sub comanda sa 1300 călăreţi la Riverainesfontain. 500 de oameni din trupa călăreaţă, incă urmăriţi de buri, au sosit la Maribogo şi Kraaipan şi relatează că tunurile, bagajele etc. Iar Mehuen au fost luate de buri. Cind Methuen a fost văzut pentru ultima dată, era prizonier. N’am alte ştiri despre perderile suferite. Erl dimineaţă Methuen a fost atacat între Twebosch şi Palmichtknill de trupele lui Delarey. Burii au atacat din trei părţi. Luasem deja dispoziţiunî pentru a trimite trupe in acest district. Cred că această spontană reînviere a activităţeî burilor a avut de scop a distrage trupele cari -l ameninţă pe deget». * O a doua telegramă a lordului Kitchener datată 9 Martie din Pretoria sună astfel: «Maiorul Paris care a sosit cu restul trupelor la Kraaipan raportează . Coloana a făcut marşul in două coloane şi a părăsit Tweebosch la ora 3 dimineaţa*. O oră mai târziu, cu puţin după revărsatul zilei, burii au dat un atac, înainte ca întăririle să fi putut ajunge, şi reuşiră să treacă prin ariergardă. In acest timp burii în număr mare galopară asupra ambelor flancuri. Acest atac a fost respins la început de detaşamentele postate în flancuri, dar izbucnise o panică. Toate carele la care erau înhămaţi catirî, precum şi soldaţi călăreţi, fugeau in galop, intr’o grabă nebună, aşa că se amestecară intr’un haos nedescriptibil. Lor Ie urmară carele la cari erau înjugaţi boii. Toate sforţările de a opri animalele au fost zadarnice. Maiorul Paris adună 40 oameni, ocupă poziţiunea şi reuşi să oprească măcar carele cu bol. După o apărare curajoasă dar zadarnică, inamicul a reuşit să pătrundă în şirul carelor. Methuen a fost sfărîmat la coasta de sus. Paris a fost înconjurat şi s’a predat la ora 10 dimineaţa. Methuen se află incă in lagărul burilor“. * Prinderea lordului Methuen a făcute o penibilă senzaţie in cercurile parlamentare şi militare londoneze. Totuşi nimeni nu’l judecă pe general, nu vroesta să’l judece, cită vreme ştiri mai exacte lipsesc. Telegramele luî Kitchener sint atit de incomplecte in cît fie care crede că incă nu se ştie tot adevărul. Kitchener dă lămuriri numai asupra unei părţi din trupele engleze. Englezii au perdut 3 ofiţeri şi 38 soldaţi morţi, 5 ofiţeri şi Viaţa în Belgia Doi gladiatori Teatrul e o încăpere largă şi pătrată, fără plafona şi pardosit cu cărămidă. In mijlocul sălei, pe patru căpriori bătuţi in pămint o podişcă de scinduri. Podişca închipue scena. Deasupra o cuşcă în formă de ladă, cu pereţii de ostreţe, lungă de vreo 3 metri, largă şi naltă de cite un metru. De jur împrejur scaune şi bănci, scaunele probabil sunt locurile rezervate, băncile formează parterul, iar locul rămas gol înapoia băncilor galeria. Mă strecor într’un colţ al galeriei, mă urc pe un butoi, ca să pot vedea mai bine, as uit şi privesc. Dar cu cit ascult şi privesc mai mult cu atîta înţeleg mai puţin. Era o Duminecă splendidă, una din jicele zile de la sfirşitul ernei in care natura se surprinde pe neaşteptate goală şi fericită in braţele bunului soare. Nimic mai comunicativ de cit fiorii naturei în acele zile; îi simţim în agitarea nervilor, ii simţim în neastâmpărul muşchilor, in săltarea mai vie a inimeî şi mai ales in acea dragoste de viaţă şi sete de fericire din sufet. Pas de "mai stă in casă pe o asemenea vreme. Apucasem in susul Meusei şi voios şi sprinten ca in vremurile bune ale coptărieî nu mă mai săturam să admir tot ce-mi cădea sub ochi: fluviul greoi şi monoton, şiragul de fabrici de pe maluri, cuptoarele de fontă cu gîturile lor negre, curba cenuşie a dealurilor cari îmi inchidea orizontul, pină şi automobilele cari treceau zbirnăind pe lingă mine, căci priveliştea putea să fie prozaică, în aer era poezie şi poezie era şi in sufletul meu. Ajunsei într’un sat,— linşat cu strade pavate, cu becuri de acetilenă cu tramvaiu şi—ce-mî văzură ochii ?— cu teatru ! Un afiş la fereastra unei cafenele îndemna lumea să vie la o reprezentaţie extraordinară la ora... in str... şi No... Afişul nu spunea nici numele piesei, nici ale actorilor, dar această scăpare din vedere imî aţită curiozitatea mai mult. imî z'sei: un teatru într’un sat care judecind după numărul caselor să tot aibă 800 de locuitori, este ceva curios pentru un romin... Şi m’am dus la teatru. Cînd să trec pragul am deschis punga.—Vii să priveşti domnule? mă întrebă unul.— Păi se’nţelege !—Eu atunci n’am pentru ce să plăteşti. Am rămas de mirare cu punga şi cu gura căscată.—Dar bine domnule, dacă cel care priveşte nu plăteşte, atunci cine plăteşte? eram să-l întreb, însă mi-am luat de samă şi mi-am zis : un teatru unde nu se plăteşte, iată ceva şi mai curios pentru un romin ! Teatrul l’am descris, mai rămine publicul, artiştii şi piesa. Cind am intrat in sală tot publicul se compunea din trei inşi, cari jucau intr’un colţ o partidă de pichet. După haine păreai lucrători, după vorbă — vorbeau dialectul valon al claselor de jos, după mărimea pipelor cari le spinzurau din gură pină la brin aproape şi mai ales după bocancii de lemn din pricepare vedeam că sunt din partea locului, ţărani. Aşa de adincitî erau în jocul lor in cît nu-mi inchipueam să fi venit acolo pentru altă ceva. O jumătate de oră de așteptare mă plictisise și tocmai mă pregăteam să plec spunîndu-mi : un spectacol gratuit la care publicul să nu iată ceva fenomenal pentru un —cînd un zgomot de glasuri si vie, romin, de piceoare in anticameră mă făcu să revin asupra acestei din urma reflecţii. Uşa se deschide şi publicul vesel, gălăgios, animat aşa in cit veselia lin dădea de bănuit, se răspindi pe bănci şi scaune împreună cu un puternic miros de genievre (rachiu), care singur ajunse pină la mine in galerie. Cinci inşi îmbrăcaţi în redingote se îndreptară spre cinci fotoliuri aşezate în semicerc in jurul podiştei. Publicul le făcu loc cu respect. Unul din aceşti cinci ţinea o baghetă în mina dreaptă, alţi doi cite un carnet şi cite un creion, ceîl’alţî doi în fine cita un vas de tinichea in forma unor ceorbalice, cu deosebire insă că ceorbalicele aceste aveau nişte cozi lungi aproape de doi metri. După ce schimbară intre dinşii citeva vorbe şi nişte semne cari mi se părură cabalistice, cei cinei in redingote se aşezară fiecare pe cite un fotoliu, iar cel cu bagheta dădu o lovitură in podişcă. Numai de cit gălăgia se linişti. In acelaşi moment din două extremităţi opuse ale sălei alţi doi inşi despicară mulţimea inaintind spre podişca deasupra căreia, cum am spus, se afla cuşca în formă de ladă şi finind fiecare subţioară—ghiciţi ce ?... Cite un superb cocoş ! De abia atunci pricepu! la ce spectacol aveam să azist o luptă de cocoşi ! Aplauze punră pe combatanţi şi in vreme ce pasările fură introduse ai două despărţituri grijate la cele două extremităţi ale cuştei, banii începură sa curgă In cearbalicele de tinichea, hr cei doi cu carnete prinseră să însemne la nume şi la cifre. O a doua lovitură de baghetă şi preşedintele juriului strigă cu o voce puternică :• Liber!Toată lumea fu în picioare, toate pipele fură în mini, toţi pe fiu aţintiţi spre locul luptei. Grihela cari despărţeau pe luptători fură scoase şi iată-n faţă in faţă. In tocmai ca doi inamici iic moarte, cari de multă vreme se caută şi cari izbutesc mine să, se intihnească, cele două dobitoace se priveau ochi in ochi cu o atenţie teribilă, cu o ură feroce. Părea că fiecare scrutează pe adversarul sau să vadă de găseşte în el atîta singe cit îi trebue să-şi astimpere furia. îndoiţi pe picioare, plecaţi de gît, zburliţi şi ţapenî păreau că vor să-şi soarbă cu privrea o parte din viaţă spre a se nimici mai uşor in urmă. Această mută şi teribilă provocare dură citeva secunde numai şi speriaţi poate de cantitatea de furie ce fiecare o vedea ţişnind din ochii celuî-I’alt, intimidaţi pe semne de privirile străine aţintite asupra lor, sau presimţind in fine moartea şi dorind să-şi mai prelungească puţin o mizerabilă existenţă, ambii se ridicară de o dată, statură un moment nemişcaţi şi începură apoi să defileze încet şi un senz contrar pe dinaintea azistenților sub ochii aţiţători ai spectatordor. Dacă ar fi pututvorbi sărmanii sclavi cari trebuiau să moara, ar fi adresat poate acelui mindru popor al Belgiei civilizate cuvintele memorabile: Morituri te salutat!... Dar publicul devine nerăbdător, bate cu bastoanele in bănci, strigă, cîţiva găsesc prilej să-şi arate duhul, ceî-l’alţî rid cu zgomot şi aplaudă.—„încă un franc pentru Pierre“, ţipă unul din cei trei jucători de pichet şi faţa lui mai înainte blinda, frumoasă, acum e sluţită de cruzime şi de setea cîştigului. „Cincizeci centime pentru Paul, il cunosc eu bine pe ştrengarul ăla“, adaugă un altul.—„Nu-i bun nici de o supă, e prea bătrin“, răspunse un al treilea.—„Ţine-te bine Paul, să nu ne faci de ruşine", strigă un moşneag de lîngă mine cu nasul roş şi cu faţa bugetă de alcoolic. Un tunet de aplauze fu semnalul începere! luptei. Paul era mare şi alb la pene; creasta-i puţin dezvoltată şi barbetele-i considerabile îi dădeau înfăţişarea de clapon. Pierre era scund şi pestriț roş cu alb; pintenii săi lungi, creasta-î foarte lungă și atîrnîndu-î intr’o parte, ca o căciulită pe o ureche, îî dădeau înfăţişarea nostimă de ștrengar simpatic. Paul se cunoștea că are multă experienţă și putere, Pierre în schimb arăta multă agilitate. Primul asalt făcu pe bătrinul de lingă mine să ridă cu hohot. Tinerii înjurai pe bietul Pierre, care neputind să reziste atacului impetuos al adversarului sau se rostogolise pină în fundul custei și își prinsese una din aripi între două ostrețe. In vreme ce nenorocitul se zbuciuma să scape, adversarul lui, care se aruncase să-l sfișie, se opri brusc. Fu un moment de puternică emoție . O singură lovitură de cerc in capul celui ce nu se mai putea apăra, aici sfîrșit lupta. Din toate părțile cei cari pontaseră pentru Paul strigau, înjurau : — Bravo Paul ! Tragem la cap !— Una... două... trei !—Uite cum stă idiotul! Dar trage odată canalie ! Pierre acum nu se mai zbatea ; resignat aștepta moartea și cu gîtul întins pe nisip își privea dușmanul cu o inexprimabilă durere. Te-ai fi așteptat să vezi o lacrimă izvorind de sub pleoapele lui palide, pe jumătate incluse. Paul nu se hotărî însă. Cine știe ce sentimente colcăiau in sufletul luî de cocoș și-l impedicau să se hotărască !— ah, mizerabilul! să vezi c’o să ni-1 scape ! Prostule! Balegă! Canalie, Canalie !... Bătrinul de lingă mine care nu maîridei și părea in prada unei furii grozave se sculă de odată și porni ghiontind mulțimea spre locul unde se petrecea această mută dramă. Cu o mișcare își scoase pipa din gură și vîrindu-și nasul printre ostrețe făcu :— Merde, ptiu ! Un enorm scuipat negru se prelinse pe gîtul imaculat al bravului învingător. De abea atunci Paul luă o hotărire. Inălţindu-șî capul majestos privi indiferent spre locul de unde îî venise teribila injurie, scoase o cirîitură și întoarse spatele adversarului. Apoi ca și cum n’ar fi auzit strigătele sălbatice şi înjurăturile celor din sală se puse să-şî cureţe cu ciocul baiele mirşave ale bătrînuluî alcoolic. Cel care il scuipase era un «homo sapiens», era «regele creafiunei», era un creştin domnitor, bietul dobitoc era mai mult decît un cocoş? Nu-i aşa ? Ce poate să ştie şi să simtă o biată pasăre ? Juriul hotărî că lupta nu se poate socoti terminată. Adversarii fură separaţi pentru citva timp şi apoi din nou puşi faţă in faţă. De astă dată Pierre era mult mai prudent. La asalturile viguroase ale puternicului adversar Pierre sau nu răspundea şi sărea in lături, sau se pitea şi lăsa să treacă furtuna pe deasupra capului său, pentru ca apoi să se arunce cu mai multă furie asupra inimicului înșelat. Deja pe locul unde scuipase moşneagul se întindea o divă de singe, o altă rană ii singera la picior şi mijlocul custei, unde lupta fusese mai rincordată, era presărat cu pene albe din trupul bravului Paul. Dar nici Pierre nu se putea lăuda. Creasta lui, frumoasa lui creastă, nu-l mai spinzura într’o parte. Ca o căciuliţă pe o ureche, din două părţi, iar din virful ciocului ii picurau picături de singe. Totuşi Paul era obosit, aproape extenuat, pe cind licărul săli adversar işî înteţea atacurile. Cunoscătorii nu se mai indoiau de soarta bătăliei. Casierul începuse deja să înșire pe o scindură sumele ce sa cuveneau fiecăruia dintre partizanii luî Pierre. Admirabilul Paul, sublinul Paul era condamnat!.. Dar superbi pasăre nu vroia să moară ; apropierea pericolului electriză muşchii săi obosiţi ; cu mişcări sacadate din gît se retrase în colţul cel maî depărtat al custei, întinse aripele şi se aruncă asupra duşmanului, care apucase să se pue in gardă. Pierre se rostogoleşte, se ridică, e din nou trîntit, din nou se ridică şi la un nou atac al adversarului răspunde cu o strașnică lovitură de cioc. Paul cade cu fița in sus și bate aerul cu aripele strigind de durere. Ciocul lui Pierre i se înfipsese intr’un ochiu. Plin de sînge nenorocitul cearcă să se maî scoale dar o a doua lovitură îi sparge craniul. E gata!... Mulţimea lrlă de bucurie şi cei cari perc par mai veseli decît cei cari ciştigă. Paul nu vroise să-şi ucidă adversarul fără apărare, cocoşul se purtase generos și nobil intr’o ocazie în care omul se arătase hidos şi laş. Dintre dobitoc şi om, dobitocul * dovedise mai