Adevěrul, martie 1902 (Anul 15, nr. 4521-4551)

1902-03-01 / nr. 4521

Chestiunea împrumutului — Uh proect neisbutit — Negocierile.—Promisiunile.—Un zvon dezminţit.—Scăderea ren­tei romine. — Expulzarea d-rului Hans Urans. — Guvernul romin şi străinii. — Sosirea unui '• director de la Disconto.—Reluarea negocierilor Acum două săptăminî se zvonise că guvernul isbutise să încline in străină­tate un împrumut de 250 milioane. Şi zvonul acesta părea atît de înte­meiat in ci­ informaţiunile tuturor zia­relor în această privinţă, coincidau in amănunte. împrumutul era să servească la consolidarea împrumutului de 175 milioane cu bonuri de tesaur, la regu­­larea deficitului şi la armament. Se adăuga că îndată după închiderea Cameraor, d. Sturdza va pleca in străi­nătate pentru a tranşa definitiv această chestiune. Am fost insă foarte surprinşi c­ar am văzut că ştirea incheerei acestui îm­prumut a fost dezminţită nu de guvern, ci de presa germană. Şi dezminţirea aceasta avea un ca­racter utit de oficios, in­cit azi e mai mult de­cit sigur că împrumutul nu se va mai face. Pentru ce s’a renunţat la această idee? La această chestiune vom răs­punde. E adevărat că d. Sturdza negociase pe pieţele străine, prin intermediul d-lui A . Beldiman, ministrul Rom­âniei la Berlin, un împrumut de 200—250 milioane, cu destinaţia pe care am ex­­pus’o mai sus. Sindicatul de Bănci care realizează împrumuturile noastre de stat nu s’a fi opus unui asemenea proect şi aşteptat­ ca prin noul budget sa se confirme po­litica de economii inaugurată de gu­vernul român. In acest interval a intervenit legea d-lui Pallade care a înfiinţat o taxă de export asupra zahărului fabricat in ţară. Am spus-o încă de atunci, că această lege a nemulţumit cercurile financiare franceze şi belgiene şi chiar cercurile germane "care au­ capitaluri plasate in industria zahărului din Rominia şi gu­vernul şi-a zădărnicit ast­fel putinţa de a încheia împrumutul proectat. D. Dim. Staniza a făgăduit atunci o compensaţiune in schimbul taxei în­fiinţate de d. Pallade, şi cercurile fi­nanciare aşteaptă încă această compen­­■ sare. 11 afară de aceasta, pe cit se pare, finanţele străine nu se mulţumesc nu­mai cu un budget echilibrat sau cu u­­nul care se va solda printr’un excedent de 2 sau­ 3 mi­ioane. Ele ştii­ că re­sursa principală a statului nostru este agricultura şi că un an agricol rău­ pro­duce în budget nu o diferenţă de 2—3 milioane, la care s’ar fi evaluat exce­dentul budgetului în curs sau a celui viitor, ci un gol care se cifrează între 20—30 milioane. Din acest punct de vedere finanţel® străine cereau statului român venituri noui, şi deci impozite. Or­d. Sturdza a fost contra impozitelor noui. * Mai putem adăuga că cercurile finan­ciare din Berlin au fost rău impresio­nate de faptul că guvernul român face uz de o făgăduială a lor de a examina propunerea de împrumut și o specu­lează ca o chestiune de succes pentru guvern, atunci cind nimic nu fusese definitiv hotărit! De aceea am şi văzut că a doua zi chiar de la anunţarea prin ziare a îm­prumutului, renta romina a scăzut la Berlin. Şi d. Sturdza a atribuit această scă­dere cauzei reale chiar, adică telegra­mei adresate ziarelor streine cu privire la încheierea împrumutului. Şi cum au­torul acestei telegrame era d. Hans Kraus, corespondent al mai multor ziare germane şi austriace, a şi hotărit expul­zarea acestuia. Se ştie că primul ministru n’a reve­nit asupra hotărîreî sale de­cit în urma­­intervenţiei personale a d-lui Carp şi a marchizului Pallavic’mi, ministrul Au­­stro-Ungariei. * Vom da incă o altă dovadă cum că d. Sturdza a renunţat, de nevoie, la facerea împrumutului. Această dovadă o găsim intr’o declaraţie a ziarului L’In­­dependance rtoum­aine. Ziarul oficios al guvernului vorbind de proectul pentru acoperirea deficite­lor anterioare , cea: «Guvintul de «împrumut» ce s’a în­­«trebiuinţat in această privinţă este im­­­propriu­. Acest deficit va fi acoperit «prin deschiderea unui compt curent. «Vom adăoga că d. Sturdza a şi primit «confirmarea acestui fapt». E lămurit clar că acum nu poate fi vorba de împrumut şi că guvernul ar fi cerut cel puţin un compt curent, pro­babil Băncei naţionale. Cit pentru legea pentru acoperirea a­­cestui deficit, ea trebuia să fie votată, de­oare­ce prin legea care a autorizat facerea împrumutului de 175 milioane se oprea contractarea ori­cărui alt îm­prumut şi chiar Banca naţională n’ar fi pus fonduri la dispoziţia guvernului fără un vot special al Camerelor. Această formalitate trebuia îndeplinită. Un alt fapt care a contribuit­ la ză­dărnicirea tratativelor de împrumut­e şi atitudinea guvernului faţă cu străi­nătatea. Se ştie că presa străină a numit pro­­ectul d-lui Aurelian asupra poliţiei ru­rale, o lege contra străinilor; se mai ştie că legea meseriaşilor cuprinde dispozi­­ţiuni care lovesc in interesele lucrăto­rilor străini, şi apoi d. Aurelian a mai adresat şi circulări prefecţilor cerindu-le să se prefere in toate lucrările lucră­torii romini. Legea poliţiei rurale a rămas, ce e dreptul, în cartoanele Camerei, după ce a stat o lună in studiul comitetului de­legaţilor; legea meseriilor s’a votat, dar nu se va aplica, iar circulările d-lui Aurelian au provocat protestări din par­tea presei străine. In adevăr ziarul Egyetértés şi alte ziare ungureşti atacă pe această temă guver­nul român şi in deosebi pe d. Aurelian. Aceste ziare spun că în urma circu­larei ministrului de interne vor ajunge in sapă de lemn 45­00 industriaşi şi lu­crători maghiari. De­sigur că in asemenea împrejurări va fi greu­ guvernului, care a indispus continuu­ străinătatea, să găsească bani pe pieţele germane. * A­flam cum că d. Sturdza a renunţat la călătoria sa in străinătate şi că aş­teaptă aci, peste cite­va zile, pe unul din directorii de la Disconto cu care să reia personal negocierile în vederea in­cheerei împrumutului. Pină atunci se poate spune că proec­­tul de împrumut nu poate fi socotit ca realizabil. Ast­fel stă chestiunea împrumutului. A. B. Alviţa şi portofoliile Dacă alviţa nu se bate decit odată pe an, la lăsatul secioul de postul mare, în schimb portofoliile ministe­riale se bat aproape zilnic de cînd noul guvern liberal a venit şchiop de un titular şi acum a rămas şchiop de doi. Multe guri se întind lacome spre aţa de care atirnă războiul şi mai ales finanţele. Oraţie portofoliilor vacante a reu­şit guvernul să treacă cu bine sesiu­nea parlamentară, printre stîncile as­cuţite ale ambiţiilor personale. Azi ră­maseră bazaţi vre­o cîţi­va, printre cari şi d. Epur­escu, după cum îl zu­grăveşte ilustraţia de pe pagina I a numărului de faţă. Se zice că mai sunt şi alţii în categoria aceasta, un bulevardist, o fb tînăr „generos“, etc. Şi iată câ un nou fior trece prin inimile ministeriabililor, din nou de­getul misterios bate în portofoliul sus­pendat trecîndul prin faţa ailor guri. Se zice că d. Panu­ nu s'ar da în lă­turi de a se lăsa atins de magica taş­­că de piele. Audienţa d-sale la rege face pe unii să creadă că acţiunile d lui Panu s'ar fi urcat. Ca mîine vom auzi acelaşi lucru despre un altul. Ivească-se o nouă nemulţumire gravă în partid, ivească­­de o nouă ambiţie, şi va circula iarăşi zvonul unei remanieri ministeriale, a completăreî ministeului. Nu ştim întru cît d. Panu rîvne­­şte de a fi ministrul d-lui Sturdsa nici dacă e ceva serios în zvonurile ce s'au răspândit, dar grozav bănuim că aceste zvonuri vin din sorginte indoelnică, din sorginte guvernamen­tală. In adevăr a arăta pe d. Panu ca ministeriabil înseamnă a spune celor­l­alţî: fiţi cuminţi, fiţi discipli­naţi, dacă nu, vă ia Panu locul. E un definitiv un mic şantaj care se face nemulţumiţilor d­in partid. Dar şantajele, ca şi urcioarele, au darul de a nu merge prea des. In curînd manopera se va uza, portofoliile se vor împărţi, şi atunci să vedeţi...di­­zidenţe pe faţă şi categorice. ______ Ad. ■esagiul de închidere La închiderea parlamentului, ca şi la deschidere, se obicinueşte să se citească un mesagiu presupus a fi ca din partea regelui dar care în rea­litate e din partea guvernului. Cel de deschidere mai merge, căci prin el se expune programul sesiune­, sau mai exact programul guvernului. în­de­obşte, după o experienţă de peste 40 de ani, se ştie că acest program are următoarea soartă : 90 la sută din cele făgăduite nu se ţin. Asta într’un caz bun , în cazurile rele cele 10 la sută ce se ţin se fac pe dos de cum ar fi trebuit. Mesagiul de închidere n’are însă nici un rost, în ţara noastră. La noi parlamentul fiind al guvernului, şi guvernul al unei coterii, lucrările Corpurilor legiuitoare sînt o simplă formalitate asupra cărora ţara nu e chiematâ de­cît să... plătească. E chiar ridicul acest mesagiu de închidere. De ce regele—vorba vine —mulţumeşte parlamentului pentru „activitatea sa bine-fâcătoare“, pen­tru votarea tuturor proectelor ce i s’au prezentat şi a budgetului ? Cînd mulţumeşti cui­va este că ori a jertfit ceva pentru tine, ori că ţi-a dat un concurs desinteresat sau cu o răsplată mai mică de cît se cu­venea, ori­ că fiind de altă părere s’a raliat la a ta, etc. Aşa de pildă s’ar înţelege să se mulţumească unui par­lament care fiind divizat în partide şi în grupări adverse s’a unit mo­mentan spre a da concurs guvernu­lui; unui parlament care a fost ales pe anume chestii şi a sacrificat din ele în vederea atingerea unui scop imediat şi util ţărei; unui parlament care nefiind de aceeaşi culoare poli­tică cu a guvernului a trecut peste propriile sale idei spre a-l susţine; unui parlament care avînd şi el ide­ile şi proectele lui, a căzut la o în­voială cu guvernul spre a nu crea dificultăţi ţarei, şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte se mulţumeşte u­­nui corp independent, suveran, stâ­­pîn­ pe sine, avînd o idee proprie, propunîndu-şi un scop, etc., şi care a căzut la înţelegere cu tine guvern, a făcut un compromis graţie căruia a­i putut trece legile şi budgetul tăui. Dar de ce să se mulţumească ce­lor două adunări numite de guvern, conduse şi stăpînite de el, în care numai faptul, din partea unui mem­bru al majorităţei, de a voi să pro­pună un amendament sau să ceară cuvîntul, e taxat de disidenţă, de in­disciplină, de obstrucţionizm ? Am mai înţelege ca regele să mulţumească guvernului, dar parla­mentului nu înţelegem de loc. Intru cît se datoreşte „activităţeî lui bi­ne-făcătoare“ votarea budgetului şi a legilor din sesiunea aceasta? Ca­mera şi Senatul n’au nici a-şi re­proşa nici a se lăuda cu nimic din ce s’a prezentat şi votat. Guvernul le-a făcut, guvernul le-a discutat, el le-a amendat cînd a crezut de­ cu­viinţă, în definitiv tot el Ie-a votat. N’a propus d. Sturdza 15 amenda­mente la legea pensiilor în Senat, pe cînd la Cameră bătea din picior şi ameninţa cu degetul pe deputaţii ce îndrăzneau numai să deschidă gura spre a sufla o mică, o neînsemnată observaţie ? Atunci ce rost au aceste mulţu­miri ? Ele sínt sau o ipocrizie, sau o bătae de joc la adresa bietului parlament. Iar dacă sínt serioase, dacă pen­tru simplul fapt de a fi pus­ într’o urnă albă o bucăţică rotundă de lemn alb,—lucru ce l’ar fi putut face ori­ce maimuţă savantă,—se mulţumeşte parlamentului, atunci nu vedem de ce nu s’ar da la fie­care trei luni un mesagiu regal prin care să se mulţumească justiţiei, administraţiei, serviciilor sanitare, silvice, etc., pen­tru activitatea lor? In definitiv şi deputaţii sunt numiţi de guvern ca şi funcţionarii acestor servicii, şi ei tot din ordin şi după ti­pic lucrează, de cît aceştia lucrează mai din greu, mai mult, mai stator­nic şi mai cu răspundere. Spre a sfîrşi vom observa că în ţările în care parlamentele lucrează cu adevărat, unde ele sînt în ade­văr suverane, ca în Franţa de pildă, nimeni nu le mulţumeşte de­cît doar... alegătorii. A! dacă parlamentele noastre ar ajunge să capete mulţumiri d­in par­tea alegătorilor... Dar nici aceştia nu există la noi, prin urmare nici par­lamente. Atunci, încă odată, de ce şi cui se mulţumeşte ? 41 I. Teodorescu greşul, se vor putea i­­ă convinge că a­­vem cantităţi mari de petrol de calităţi superioare, adevărate comori ce zac in­­pâmînt şi cari aşteaptă numai captalu­­rile streine cari să vie să ie scoată. Să facem sacrificiile cele mai mari pentru ca congresul să se ţină la noi căci vom scăpa altfel o importantă oca­­ziune care a doua oară nu se va mai prezenta, mai ales dacă streinii vor ve­dea că au fost timp de doui ani păcăli­ţii noştri.­ S’a zis că n’avem drumuri şi instala­­ţ­­nî bune şi frumoase şi deci n’avem ce arăta delegaţilor. Aceasta este ab­surd Delegaţii nu vin să vadă drumu­­r­le noastre frumoase, nici marile uzine ce le avem, căci dacă le-am avea pe a­­cestea am perde mult din interesul ce nî’l poartă. Ei vin să se r_convingă dacă intr'adevăr ar putea plasa la noi in mod rentabil capitalurile lor şi această convin­gere de sigur că ’şi o vor face. Cei interesaţi în cesti­unea petrolului, acum ori nici­odată, pot dovedi câ’şi pricep interesele. Nu vrea guvernul, a­­dune ei sumele şi congresul să­ nu se mai amine. Primiţi etc. Un petrolist POŞTA MICA Cititor frequent, Buzău.— Adresaţi-vă direcţiune! institutului care va va trimete gratuit un prospect conţinînd toate amănuntele cari v’ar putea interesa. Adolf Kupferschmidt, Bîrlad. — Der Machinen Bauer apare la Berlin. Costul abonamentului îl pu­teţi afla scriind'redacţiuneî. 2) Sunt multe ziare cari se’ numesc Anoncen Zeitung. Ele în genere se dau gratis Deci nu vă putem comunica nici preţurile a­­bonamentelor, nici toate adresele. Şi la Berlin e una. A. V. B. Craiova, ( 1) istoria ca stat a Romînieî datează de la venirea în Moldova a lui Bogdan Dragoş, iar în Muntenia a lui Radu Negru. Această venire’ care s’a făcut prin secolul XIII în Muntenia şi al XIV în Moldova se numeşte„descălicarea“. De aceea se zice despre cine­va că o ia de la descăli­­cătoare, adică,de la începutul istorie! noastre. 2) Ca­tastrofa de la Palota a fost prin­­Septembrie anul tre­cut. 3) Evrei­ au­ drepturi In toate ţările, afară de Ro­­mînia. In Rusia chiar le au, căci dacă sunt,lipsiţi de unele drepturi, aceasta se datoreşte faptului că şi poporul rus e lipsit de altele. Dar toţi sînt conside­rat­ ca cetăţeni. 4) Citiţi o istorie a evreilor. Ar tre­bui să scrb­a volume ca să vă lămurim această ches­tiune. 5) In unele ţări da, în altele antisemitismul so­cial, face ca unele drepturi nu să fie călcaie, dar ocolite. 6) Or,cine are drepturile civile și politice și a trecut de 25 ani poate fi ales deputat’. 7) Da. 8) Fie mai corespunzînd spiritului vremei. G. Wessman. Tg. Ocna.—Clasa fil­a. 180—­2­0 lei pînă'ia New-York. Unui bacalaureat. Brăila.­1) Dacă aţi învăţat la­tineşte şi puteţi suporta un mic examen puteţi fi primit la facultatea de medicină germană. 2) Se poate la Viena. Decanatul decide. Unora li s’au socotit anii făcuţi. Nicolaescu, frizer, Galaţi. Frizerii intră în noua lege pentru organizarea meseriilor. Florin, Bereștî, Bacău.—1$ Noua Revistă Rom­înă s’a transformat într’o revistă cu caracter politic și anume junimist și continuă deci a apare, dar sub titlul Revista Romina, 21 C. Dobrogeanu, restau­rantul gara Ploești,• C. Rădulescu-Motru profesor u­­niversitar București; H. Sanielevici, Charlottenburg b. Berlin, Pestaloszistr. lDjII Hof. 3) Nici una nu e bună. Intre Cele speciale însă Gazeta Săteanului București, Calea Victoriei. 4)­­Str. Brezoianu No. 4, b) Economia politică de Idieru, este singurul in re­­uimește. Franceze sínt foarte multe. Pentru primele elemente se preferă, cu toate erorile ce conține, mai m­alul lui Say. D-lui Cititor al Adeverului. Hirlăă. — Cereți restituirea taxelor percepute fără drept. D-luî Constantin N. Piatra­ N.— Sínt vre-o 4 sau ... D-luî Dóré. Bucureşti.— 1) Cu un bacalaureat din Bruxelles,te poţi înscrie la facultăţile noastre. 2) Lu­­­zati este evreu şi ne­botezat. 3) Nu te lege, e un regulament de poliţie privitor la circularea trăsurilor publice. D-luî R. Ph. Momeşti.— Franţa are o datorie pu­blică de trei­zeci şi două de miliarde de franci. E cea mai mare datorie publică d­in lume. Chestiunea congresului petrolifer D-luî director al ,,Adeverului* Loco Ca unul ce, sint direct interesat în ce­siunea petrolului in Romînia şi ca u­­nul care mă pot pretinde că cunosc a­­ceastă cestiune cel puţin atit de bine ca guvernanţii noştri, daţi-mi voe să spun aci cîte­va vorbe asupra congresului pe­trolifer. Dacă acest congres nu s’ar fine de astă dată, apoi de sigur că el sa va ţine în Galiţia. Delegaţii străini nu Vor­ mai vroi să fie păcăliţii noştri. Aceasta ar fi însă o mare nenorocire nu numai pen­tru industria petrolului la noî, ci pen­tru întreaga noastră econ­om­e. Dacă guvernul actual nu vroeşte să respecte angajamentul luat de guvernul trecut, a căru­i continuare, după spiritul Constituţiei, este, apoi noi cei interesaţi în cauză exploatatorii de petrol, poseso­rii de terenuri petrolifere etc. trebue să punem mină la mină şi să facem posi­bilă ţ nerea congresului. Delegaţii străini nu vor avea poate primirea oficială, ce ar fi avut o dacă guvernul organiza din fuga condeiului Jos licenţele ! La Focşani, în jurul cărora se află nişte vii, cari ar face să învie şi morţii, s’a deschis ori un congres al comercian­ţilor de băuturi spirtoase. Cu un viu regret am constatet lipsa de la congres a lui nenea Iancu Brătescu. A fost în capul meseriaşilor, în capul pensionarilor, în capul proprietarilor şi să nu fie în capul., băuturilor spirtoase? S­-­ d-sa se mulţumeşte şi cu vice-versa, adică băuturile să fie în capul.­...?! Cu atît mai mult s’a simţ­it lipsa luî nenea Iancu cu cît congresul a decis să discute abolirea legei licenţelor. Nenea lancu nu poate fi de­cît pentru „ jos licenţeie“, cari apasă în mod barbar asupra decalu­rilor, frustrînd elementele sugative de o bună parte de lichide— şi cînd zicem lichide nu înţelegem şi „ga­zoasele“, cari sînt, ca să zicem aşa, moar­tea lichidelor! Noi, din parte-ne, nu putem fi de­cît pentru „jos licenţele“, mai ales acum, după ce criza a licenţiat atîţia funcţio­nari cari nu-şi mai pot consuma ţuica sau pelinul amar al aperitivului pentru a-şi îndulci existenţa lor zilnică. Fap C­HESTIA ZILEI Epurescu ! Acest desemn e o instantanee a şefilui bulevardiştilor, primă în faţa hotelului Bulevard şi reprezentînd pe simpaticul Don Bazilio Epurescu, rămas cu buzele umflate, în urma închiderei Camerelor şi a amînăreî re­­manierei ministeriale de către ce. Mitiţă, care a operat o nouă tragere pe sfoară ! MAREA INFRINGERE A ENGLEZILOR Telegrama lui Kitchener.—Amănunte autentice.—Cum s’a dat lupta.—Panica.—Impresia la Londra.—Observații militare Telegrame ne-au relatat la vreme, a­­supra infringerei pe care au suferit-o englezii de la trupele bure de sub co­manda lui Delarey. In cele următoare dăm o relațiune amănunţită sosită prin poştă din Londra. * Prima telegramă pe care a trimis-o lordul Kitchener şi care a fost citită in Camere avea textual următorul con­ţinut : „Pretoria 8 Martie. Regret foarte mult că trebuie să vă tranmit o tristă ştire despre Methuen. El se afla cu 900 călăreţi sub maiorul Paris, 300 infan­terişti, patru tunuri şi un pompon în marş de la Wynburg la Lichtenburg şi avea intenţiunea de a se intîlni cu Gre­­enfell care avea sub comanda sa 1300 călăreţi la Riverainesfontain. 500 de oa­meni din trupa călăreaţă, incă urmă­riţi de buri, au­ sosit la Maribogo şi Kraaipan şi relatează că tunurile, baga­jele etc. Iar Mehuen au­ fost luate de buri. Cind Methuen a fost văzut pentru ultima dată, era prizonier. N’am alte ştiri despre perderile suferite. Erl di­mineaţă Methuen a fost atacat între Twebosch şi Palmichtknill de trupele lui Delarey. Burii au atacat din trei părţi. Luasem deja dispoziţiunî pentru a trimite trupe in acest district. Cred că această spontană reînviere a activi­tăţeî burilor a avut de scop a distrage trupele cari -l ameninţă pe de­get». * O a doua telegramă a lordului Kit­chener datată 9 Martie din Pretoria sună ast­fel: «Maiorul Paris care a sosit cu restul trupelor la Kraaipan raportează . Coloa­na a făcut marşul in două coloane şi a părăsit Tweebosch la ora 3 dimineaţa*. O oră mai târziu, cu puţin după revăr­satul zilei, burii au dat un atac, îna­inte ca întăririle să fi putut ajunge, şi reuşiră să treacă prin ariergardă. In a­­cest timp burii în număr mare galopară asupra ambelor flancuri. Acest atac a fost respins la început de detaşamen­tele postate în flancuri, dar izbucnise o panică. Toate carele la care erau în­hămaţi catirî, precum şi soldaţi­ călăreţi, fugeau in galop, intr’o grabă nebună, aşa că se amestecară intr’un haos ne­­descriptibil. Lor Ie urmară carele la cari erau înjugaţi boii. Toate sforţările de a opri animalele au fost zadarnice. Maiorul Paris adună 40 oameni, ocupă poziţiunea şi reuşi să oprească măcar carele cu bol. După o apărare curajoasă dar zadarnică, inamicul a reuşit să pă­trundă în şirul carelor. Methuen a fost sfărîmat la coasta de sus. Paris a fost înconjurat şi s’a predat la ora 10 dimi­neaţa. Methuen se află incă in lagărul burilor“. * Prinderea lordului Methuen a făcute o penibilă senzaţie in cercurile parla­mentare şi militare londoneze. Totuşi nimeni nu’l judecă pe general, nu vro­­esta să’l judece, cită vreme ştiri mai exacte lipsesc. Telegramele luî Kitchener sint atit de incomplecte in cît fie care crede că incă nu se ştie tot adevărul. Kitchener dă lămuriri numai asupra unei părţi din trupele engleze. Englezii au perdut 3 ofiţeri şi 38 soldaţi morţi, 5 ofiţeri şi Viaţa în Belgia Doi gladiatori Teatrul e o încăpere largă şi pătrată, fără plafona şi pardosit cu cărămidă. In mijlocul sălei, pe patru căpriori bătuţi in pămint o podişcă de scinduri. Podişca închipue scena. Deasupra o cuşcă în for­mă de ladă, cu pereţii de ostreţe, lungă de vre­o 3 metri, largă şi naltă de cite un metru. De jur împrejur scaune şi bănci, scaunele probabil sunt locurile rezervate, băncile formează par­terul, iar locul rămas gol înapoia băncilor galeria. Mă strecor într’un colţ al galeriei, mă urc pe un butoi, ca să pot vedea mai bine, as uit şi privesc. Dar cu cit as­cult şi privesc mai mult cu atîta înţeleg mai puţin. Era o Duminecă splendidă, una din jicele zile de la sfirşitul ernei in care natura se surprinde pe neaşteptate goală şi fericită in braţele bunului soare. Nimic mai comunicativ de cit fiorii naturei în acele zile; îi simţim în agita­rea nervilor, ii simţim în neastâmpărul muşchilor, in săltarea mai vie a inimeî şi mai ales in acea dragoste de viaţă şi sete de fericire din suf­et. Pas de "mai stă in casă pe o asemenea vreme. Apucasem in susul Meusei şi voios şi sprinten ca in vremurile bune ale co­­ptă­rieî nu mă mai săturam să admir tot ce-mi cădea sub ochi: fluviul greoi şi monoton, şiragul de fabrici de pe maluri, cuptoarele de fontă cu gîturile lor negre, curba cenuşie a dealurilor cari îmi inchidea orizontul, pină şi au­tomobilele cari treceau zbirnăind pe lingă mine, căci priveliştea putea să fie pro­zaică, în aer era poezie şi poezie era şi in sufletul meu. Ajunsei într’un sat,— linşat cu stra­­de pavate, cu becuri de acetilenă cu tramvaiu şi—ce-mî văzură ochii ?— cu teatru ! Un afiş la fereastra unei cafe­nele îndemna lumea să vie la o repre­zentaţie extraordinară la ora... in str... şi No... Afişul nu spunea nici numele piesei, nici ale actorilor, dar această scăpare din vedere imî aţită curiozitatea mai mult. imî z'sei: un teatru într’un sat care judecind după numărul caselor să tot aibă 800 de locuitori, este ceva curios pentru un romin... Şi m’am dus la teatru. Cînd să trec pragul am des­chis punga.—Vii să priveşti domnule? mă întrebă unul.— Păi se’nţelege !—Eu atunci n’am pentru ce să plăteşti. Am rămas de mirare cu punga şi cu gura căscată.—Dar bine domnule, dacă cel care priveşte nu plăteşte, atunci cine plăteşte? eram să-l întreb, însă mi-am luat de samă şi mi-am zis :­ un teatru unde nu se plăteşte, iată ceva şi mai curios pen­tru un romin ! Teatrul l’am descris, mai rămine pu­blicul, artiştii şi piesa. Cind am intrat in sală tot publicul se compunea din trei inşi, cari jucau intr’un colţ o partidă de pichet. După haine păreai­ lucrători, după vorbă — vorbeau dialectul valon al claselor de jos, după mărimea pipe­lor cari le spinzurau din gură pină la brin aproape şi mai ales după bocancii de lemn din pricepare vedeam că sunt­­ din partea locului, ţărani. Aşa de a­­dincitî erau în jocul lor in cît nu-mi inchipueam să fi venit acolo pentru altă ceva. O jumătate de oră de aștep­tare mă plictisise și tocmai mă pregă­team să plec spunîndu-mi : un specta­col gratuit la care publicul să nu iată ceva fenomenal pentru un —cînd un zgomot de glasuri si vie, romin, de pi­ceoare in anticameră mă făcu să revin asupra acestei din urma reflecţii. Uşa se deschide şi publicul vesel, gă­lăgios, animat aşa in cit veselia lin dădea de bănuit, se răspindi pe bănci şi scau­ne împreună cu un puternic miros de genievre (rachiu), care singur ajunse pină la mine in galerie. Cinci inşi îm­brăcaţi în redingote se îndreptară spre cinci fotoliuri aşezate în semicerc in ju­rul podiştei. Publicul le făcu loc cu res­pect. Unul din aceşti cinci ţinea o ba­ghetă în mina dreaptă, alţi doi cite un carnet şi cite un creion, ceî­l’alţî doi în fine cita un vas de tinichea in forma unor ceorbalice, cu deosebire insă că ceorbalicele aceste aveau nişte cozi lungi aproape de doi metri. După ce schimbară intre dinşii cite­­va vorbe şi nişte semne cari mi se pă­rură cabalistice, cei cinei in redingote se aşezară fie­care pe cite un fotoliu, iar cel cu bagheta dădu o lovitură in podişcă. Numai de cit gălăgia se linişti. In acelaşi moment din două extremităţi opuse ale sălei alţi­ doi inşi despicară mulţimea inaintind spre podişca de­a­­supra căreia, cum am spus, se afla cuşca în formă de ladă şi finind fie­care subţioară—ghiciţi ce ?... Cite un superb cocoş ! De abia atunci pricepu! la ce specta­­col aveam să azist­­ o luptă de cocoşi ! Aplauze pu­­­­nră pe combatanţi şi in vreme ce pasările fură introduse ai două despărţituri grijate la cele două extremităţi ale cuştei, banii începură sa curgă In cearbalicele de tinichea, hr cei doi cu carnete prinseră să însemne la nume şi la cifre. O a doua lovitură de baghetă şi preşedintele juriului strigă cu o voce puternică :• Liber!­­Toată lumea fu în picioare, toate pi­pele fură în mini, toţi pe fiu aţintiţi spre locul luptei. Grihela cari despărţeau pe luptători fură scoase şi iată-n faţă in faţă. In tocmai ca doi inamici iic moarte, cari de multă vreme se caută şi cari izbutesc m­­­ine să, se in­tih­nească, cele două dobitoace se priveau ochi in ochi cu o atenţie teribilă, cu o ură feroce. Părea că fie­care scrutează pe adversarul sau să vadă de găseşte în el atîta singe cit îi trebue să-şi as­­timpere furia. îndoiţi pe picioare, ple­caţi de gît, zburliţi şi ţapenî păreau că vor să-şi soarbă cu privrea o parte din viaţă spre a se nimici mai uşor in urmă. Această mută şi teribilă provocare dură cite­va secunde numai şi speriaţi poate de cantitatea de furie ce fie­care o vedea ţişnind din ochii celuî-I’alt, in­timidaţi pe semne de privirile străine aţintite asupra lor, sau presimţind in fine moartea şi dorind să-şi mai pre­lungească puţin o mizerabilă existenţă, ambii se ridicară de o dată,­ statură un moment nemişcaţi şi începură apoi să defileze încet şi un senz contrar pe di­naintea azistenților sub oc­hii aţiţători ai spectatordor. Dacă ar fi putut­­vorbi sărmanii sclavi cari trebuiau să moara, ar fi adresat poate acelui mindru po­por al Belgiei civilizate cuvintele me­morabile: Morituri te salutat!... Dar publicul devine nerăbdător, bate cu bastoanele in bănci, strigă, cîţi­va găsesc prilej să-şi arate duhul, ceî-l’alţî rid cu zgomot şi aplaudă.—„încă un franc pentru Pierre“, ţipă unul din cei trei jucători de pichet şi faţa lui mai înainte blinda, frumoasă, acum e sluţită de cruzime şi de setea cîştigu­­lui. „Cinci­zeci centime pentru Paul, il cunosc eu bine pe ştrengarul ăla“, adaugă un altul.—„Nu-i bun nici de o supă, e prea bătrin“, răspunse un al treilea.—„Ţine-te bine Paul, să nu ne faci de ruşine", strigă un moşneag de lîngă mine cu nasul roş şi cu faţa bugetă de alcoolic. Un tunet de a­plauze fu semnalul începere! luptei. Paul era mare şi alb la pene; creas­ta-i puţin dezvoltată şi barbetele-i con­siderabile îi dădeau înfăţişarea de cla­pon. Pierre era scund şi pestriț roş cu alb; pintenii săi lungi, creasta-î foarte lungă și atîrnîndu-î intr’o parte, ca o căciulită pe o ureche, îî dădeau înfăţişarea nostimă de ștrengar simpatic. Paul se cunoștea că are multă expe­rienţă și putere, Pierre în schimb arăta multă agilitate. Primul asalt făcu pe bătrinul de lingă mine să ridă cu hohot. Tinerii înjurai­ pe bietul Pierre, care neputind să reziste atacului impetuos al adversarului sau se rostogolise pină în fundul custei și își prinsese una din aripi între două ostrețe. In vreme ce nenorocitul se zbuciuma să scape, adversarul lui, care se aruncase să-l sfișie, se opri brusc. Fu un moment de puternică emoție . O singură lovitură de cerc in capul celui ce nu se mai putea apăra, aici sfîrșit lupta. Din toate părțile cei cari pontaseră pentru Paul strigau, înjurau : — Bravo Paul ! Tra­gem­ la cap !— Una... două... trei !—Uite cum stă idiotul! Dar trage odată cana­lie ! Pierre acum nu se mai zbatea ; resignat aștepta moartea și cu gîtul în­tins pe nisip își privea dușmanul cu o inexprimabilă durere. Te-ai fi așteptat să vezi o lacrimă izvorind de sub ple­oapele lui palide, pe jumătate incluse. Paul nu se hotărî însă. Cine știe ce sentimente colcăiau­ in sufletul luî de cocoș și-l impedicau să se hotărască !— ah, mizerabilul! să vezi c’o să ni-1 sca­pe ! Prostule! Balegă! Canalie, Canalie !... Bătrinul de lingă mine care nu maîri­­dei și părea in prada unei furii grozave se sculă de odată și porni ghiontind mulțimea spre locul unde se petrecea această mută dramă. Cu o mișcare își scoase pipa din gură și vîrindu-și nasul printre ostrețe făcu :— Merde, ptiu ! Un enorm scuipat negru se prelinse pe gîtul imaculat al bravului învingător. De abea atunci Paul luă o hotărire. Inălţindu-șî capul majestos privi indife­rent spre locul de unde îî venise teri­bila injurie, scoase o cirîitură și întoarse spatele adversarului. Apoi ca și cum n’ar fi auzit strigătele sălbatice şi înjurătu­rile celor din sală se puse să-şî cureţe cu ciocul baiele mirşave ale bătrînuluî alcoolic. Cel care il scuipase era un «ho­mo sapiens», era «regele creafiunei», era un creştin domnitor, bietul dobitoc era mai mult de­cît un cocoş? Nu-i aşa ? Ce poate să ştie şi să simtă o bia­tă pasăre ?­ Juriul hotărî că lupta nu se poate so­coti terminată. Adversarii fură separaţi pentru cit­va timp şi apoi din nou puşi faţă in faţă. De astă dată Pierre era mult mai prudent. La asalturile vigu­roase ale puternicului adversar Pierre sau nu răspundea şi sărea in lături, sau se pitea şi lăsa să treacă furtuna pe de­asupra capului său, pentru ca a­­poi să se arunce cu mai multă furie a­­supra inimicului înșelat. Deja pe locul unde scuipase moşneagul se întindea o divă de singe, o altă rană ii singera la picior şi mijlocul custei, unde lupta fu­sese mai rincordată, era presărat cu pene albe din trupul bravului Paul. Dar nici Pierre nu se putea lăuda.­ Creasta lui, frumoasa lui creastă, nu-l mai spinzura într’o parte. Ca o căciuliţă pe o ureche, d­­in două părţi, iar din virful ciocului ii picurau picături de singe. Totuşi Paul era obosit, aproape extenuat, pe cind licărul săli adversar işî înteţea atacu­rile. Cunoscătorii nu se mai indoiau de soarta bătăliei. Casierul începuse deja să înșire pe o scindură sumele ce sa cuveneau fie­căruia dintre partizanii luî Pierre. Admirabilul Paul, sublinul Paul era condamnat!.. Dar superbi pasăre nu vroia să moa­ră ; apropierea pericolului electriză muş­chii săi obosiţi ; cu mişcări sacadate di­n gît se retrase în colţul cel maî depăr­tat al custei, întinse aripele şi se a­­runcă asupra duşmanului, care apucase să se pue in gardă. Pierre se rostogo­leşte, se ridică, e din nou trîntit, din nou se ridică şi la un nou atac al ad­versarului răspunde cu o strașnică lo­vitură de cioc. Paul cade cu fița in sus și bate aerul cu aripele strigind de durere. Ciocul lui Pierre i se înfipsese intr’un ochiu. Plin de sînge nenorocitul cearcă să se maî scoale dar o a doua lovitură îi sparge craniul. E gata!... Mulţimea l­rlă de bucurie şi cei cari perc par mai veseli de­cît cei cari ciş­­tigă. Paul nu vroise să-şi ucidă adver­sarul fără apărare, cocoşul se purtase generos și nobil intr’o ocazie în care omul se arătase hidos şi laş. Dintre dobitoc şi om, dobitocul * dovedise mai

Next