Adevěrul, martie 1902 (Anul 15, nr. 4521-4551)

1902-03-01 / nr. 4521

Vineri 1 Martie 19023 72 soldaţi răniţi, 1 ofiţer şi 200 soldaţi lipsesc, pe cînd 500 călăreţi au­ fost ur­măriti pe o distanţă de patru mile, au reuşit insă să scape. De­oare­ce numă­rul­­trupelor lui chiar după prima tele­frama lui a Kitchener era de x 100 oameni, lipsesc dece ştiri despre soarta a 520 oameni. Se crede deci chiar în cercuri foarte bine informate că pecderiie englezilor vor fi mult mai mari. Din punctul de vedere militar a­­ceastă infringere e considerată ca cea mai gravă de la înfringerea de la Od­­lenso. Atacul surprinzător pare a fi avut de efect o complectă derutare a trupe­lor engleze. In cercurile militare se crede că districtul lui Methuen a fo.A întrebuinţat in ultimul timp mai mult ca piaţă de exerciţii pentru ysomanii neobicînuiti încă in lupte, pe cind tru­pele instruite au­ fost întrebuinţate con­tra lui Botha. IMPRESIUNI si PALAVRE Clovnul Ropăe circul de aplauze. S’ar zice că se surpă sub bătaea din picioare, dar ba­stoane, din palme­.. Din fundul circului își ia vînt, în mijlocul arenei apare în aer că o minge animată, face de trei ori pirueta și cade pe pămînt, cu zimbetul ,pe gura lui mînjită cu roş, hidoasă sub crimarea lui caraghioasă şi excentrică... Apoi iarăşi rizînd, trimeţînd sărutări pu­blicului, făcîndu-i şi o grimasă care pro­voacă rîs, se retrage în acelat­ropăit de aplauze, pe cind în faţa uşei observă rîn­­îit­l­­ plin de venin a al adversarului sau. E în acest zîmbet de ginjire ceva în care se amestecă ura şi admiraţia şi renunţa­rea de a lupta, ruşinea de a fi învins. Cînd a dispărut din faţa­­ mulţim­ei şi din faţa­ camarazilor, intrat în cabina lui pe cînd, încă publicul îl aplaudă şi îl cere, toată disperarea lui reîncepe să-l stăpînească...E atîta oboseală şi fizică şi morală... Nervii încordaţi o minute pentru a sivîrşi atîtea figuri grele şi îndrăzneţe, acum sînt ca o cîrpă. E imposibil să facă cea mai mică mişcare, nu’î în stare de cel mai mic act de energie, şi dacă cine­va l 'ar lovi el l’ar lăsa să-i lovea­scă, incapabil să se mişte, incapabil de om­ şi cu act de voinţă. Stă acolo trîntit pe canapeaua de lemn din cabină, stă fără de simţire şi lenea gîndului şi a corpului îl cuprinde com­plect. Pe creeri i se aşează stratul gros al indiferenţei de tot şi de toate... Nu mai are nici o ambiţiune, nu-i mai stimu­lează nimic, dar nimic din ce cu cîte­va minute înainte, îl îmboldise ca să mint­­ueze publicul cu curajul şi adresa figuri­lor sale. Îşi aminteşte de povestea în care soldaţii obosiţi de atita marş, cad în mijlocul drumului, nesimţitori şi incapa­bili să se mai mişte, preferind să degere de frig, să fie călcaţi în picioare de caii trupelor, dar ne mai puţind să suporte tortura osteneleî. Tot aşa şi el este os­­terat. Şi-a încordat prea mult nervii şi voinţa, s’a trudit prea mu­lt, prea mult fl'a surmenat ca să învingă şi azi cînd este victorios, cade obosit, fură de viaţă, fără de putere, cîrpă umană pe­­ care o îndepărtezi cu o lovitură de picior. Şi apoi pentru ce toate acestea? Pen­tru ce atîta străduinţă şi încordare, cînd nimic nu este etern şi cînd mîine, cum el a învins astăzi, mîine va fi învinsul şi va rîtui, şi dînsul cu durere şi întoc­mai, cum face astăzi adversarul pe care la învins. Şi toate, toate le-ar­ suporta, dacă ma­şinăria fizică şi morală ar maî putea să funcţioneze. Ea rdsa se refuz­i, cere odih­nă şi o­ cere atît de poruncitor în­cît se vede paralizat pe această bancă, în cabina unui circ, în faţa oglindei care-l arată în costumul lui caraghios, cu faţa grimată şi ridicul, bătae de joc a făpturei ome­neşti, care face să rîdă alţii, iar lui îi dă dispreţ de propria lui fiinţă. De - ar vedea acum duşmanul, cura şi-ar ieste joc de el, cum şi-ar vedea izbînda viitoare apropiată, cum l'ar plînge pe acest victorios care îşi plăteşte atît de scump triumful. E atîta tragedie şi atîta oboseală în a­­cest suflet—şi el îşi rîde de dînsul însuşi, de acest sfîrşit în mijlocul zgomotului spectacolului, pe cînd muzica cîntă şi aplauzele publicului rop­ie d’asupra cabi­nei sale, unde el îşi simte murind ener­gia şi voinţ­­ sa de a triumfa veşnic şi contra tuturor. Chiţibuş. Principesa Raluca Sturdza a cerut er', tribunalului de Ilfov înlocuirea acestor sequestriî judiciari şi erî tribunalul de Ilfov secţia I a judecat această cerere. S’a dezbătut acest proces pînă la o­­rele 6, cînd tribunalul a trecut in de­liberare, aminind pronunţarea pentru 2 Martie. Din partea principesei au pledat d-nui Predescu şi Miclescu iar din partea se­­questrilor d-niî Barozzi şi Ferechide, reprezentantul ministerului public a fost pentru respingerea acestei cereri. Pensia familiei Spacu D-na Leopoldina Spacu prin procura­torul ei d. avocat Victor Miclescu, în numele săli personal, cit si în calitate de rutiica a minorilor defunctului L. Spacu, a cerut tribunalului de Ilfov să condamne casa de pensiuni a Băncei nationale să-i servească lunar incepind de’la 19 Septembrie 1901, cite 250 lei ce li se cuvine ca pensiune pentru 20 de ani serviţi de defunctul Spacu. Secţia lll-a a tribunalului de Ilfov judecat această cerere la care proces Banca naţonală nu s’a înfăţişat spre ? i se lua interogatorul cerut de partea adversă. Tribunalul a rămas în deliberare a­­supra acestei cereri. Em. Din toată lumea O afacere senzaţionala de spiona­giu.—Se scrie din Varşovia: Colonelul Grimm, ataşat generalului Puzk­ewski, a fost arestat acum cît­va timp sul­ bănu­iala că timp de zece ani de a rindul a spionat fără contenire in favoarea Ger­maniei. In tot acest timp el a vîndut Germaniei documente militare importante, planuri de fortificaţii şi de mobilizare. I)e urma crimei s'a dat acum cite-va luni, dovada complectă a vinei s’a făcut insă acum cinci zile. La percheziţia făcută in locuinţa colo­nelului Grimm au­ fost găsite multe do­cumente prin care numeroşi ofiţeri ruşi cu nume dintre cele mai strălucite apar grav compromişi. Printre altele s a găsit o listă a generalilor ruşi, cari ar fi mi­tuiţi. După o cimire mai nouă, colonelul Grimm a şi fost împuşcat la curtea citadelei din Varşovia. La procesul care a precedat exe­cuţia, colonelul a mărturisit vina sa și a declarat că fiind german a socotit de da­toria sa să servească imperiului german o soacră moartă de foame.—In sa­tul unguresc Goercseny s a petrecut o groaznică crimă. Țăranul de acolo Anton Benkö avea o soacră foarte bogată, dar și foarte sgîrcită, care­­ refuza orî­ce sprijin material. Soţia ţăranului a im­plorat pe mumă-sa ca să o scape pe ea şi pe soţul ei de cea mai neagră mize­rie dindu»î cîţî­va fiorini. Katrina insă refuză cu incăpăţînare aceasta, aşa că Benkö se simţi­ atit de amorit şi de in­dignat, în­cît cu ajutorul soţie! sale legă pe soacră-sa de mîini şi de picioare şi o aruncă în pivniţă. Trei zile de-a rindul soţi! nu se inte­resează de bătrina şi a­­bîa a patra zi Benkö se duse în pivniţă unde găsi pe bătrina moartă. Flăminzise in senzul cel mai strict al cuvântului. Acum soţi! duseră cadavrul in casă, il puseră pe un catafalc şi anunţară la primărie că bătrina a murit în cursul nopţei. Medicul de plasă bănuind că nu e lucru curat la mijloc, provoacă o an­chetă în decursul căreia soţii mărturi­siră crima. Au fost arestaţi şi trimişi înainte jus­tiţiei. CURO­SS TRIBUNALE 1800 lei lunar alimente Intre d. şi d-na Nicu Catargi, există un proces de divorţ, care e încă pen­dinte la tribunalul de Ilfov. D-na Eliza Catargi, soţia d-luî Catargi, a cerut tribunalului de Ilfov să con­damne pe soţul ei a-î servi o pensie alimentară. Tribunalul de Ilfov secţia I a admis cererea d-neî Eliza Catargi şi a con­damnat pe d. Nicu Catargi a servi so­ţiei sale 1800 lei lunar. Sequestriî judiciari ai succesiunel Sturdza Se ştie că sequestriî judiciari ai ave­re! defunctului principe Gr. Sturdza sunt d-niî Nicu Catargi şi căpitan Popovicî- Sturdza. Ediţia de dimineaţă __­­1 vouimi DTFOHMATITOI Un colonel rus a fost executat pen­tru spionaj­­Mai mulţi ofiţeri supe­riori sunt grav compromişi. A­­mănunte la rubrica Din toată lumea pe care o publicăm la pagina a doua. ____ Printre producătorii de petrol se agită ideea tinerei unui congres in­ternaţional petrolifer, chiar împotriva dorinţei guvernului. E vorba ca chel­­tuelile congresului să fie suportate de către producătorii de petrol, pen­tru ca să nu se respingă într-un mod atît de nepolitic favoarea, pe­­ care am putut-o obţine la congresul inter­naţional din Paris. Astăzi se va judeca la continuare procesul meseriaşilor. Cititorii vor găsi la ediţia 111 înce­putul desbaterilor. Se vorbeşte cu multă insistenţă în cercurile judiciare că d. N. San-Ma­­rin, prim-procuror la tribunalul de Ilfov, şi-a dat demisiunea, care i-a multă omenie. Ei bine, omul ţinea să-şi răzbune, ţinea să arate câ-î mai mult de­cît un­ dobitoc. El dorise moartea sărmanei pasăre, el urla de bucurie văzând-o­ întinsă fără viaţă, neputînd să se ridice pină la cocoş el simţea o Îndoită plăcere că se putuse cobori pină la fiară. Ce-i un franc doi în schimbul unei asemenea plăceri!... Sărmana pasăre nevinovată! Acum zace cu labele în aer, cu gitul întins într’un lac de singe sub privirile bat­jocoritoare ale călăilor săi. «Nu-î bun mei de-o supă, e prea bătrin !» Cel­­i'alt îî dă ocol fără astimpăr și spăi­­mintat de propria lui faptă pare că vrea să-i ceară ertare. Din cînd in cind mu­ribundul tresare mişcînd dintr’o labă sau căscînd nemăsurat ochiul săli teafăr şi ciocul plin de singe; ai fi zis că se chinueşte să spue ceva, o ultimă do­rinţă, o ultimă rugăciune. Publicul unde îiapârţindu-şi prada, cei mai mulţi se pregătesc să meargă la circiumă. Unul invită pe căzătura bătrina de lingă mine la un pahar şi mizerabilul se preface că refuză.— N’am gust de băut cită vreme spurcăciunea ceea mai are gust să tră­iască! O ultimă icni­tură şi nobila pasăre devine ţeapănă. Nici odată nu mî-am Închipuit că se poate plinge la moartea unui cocoș ! Dar istoria maî are un epilog. La Spartul tirgului iată că intră în sală un jandarm. Omul autorităței inaintează pină in mijlocul săleî și arătind cușca. — A5,a contra venit legea, ale cu! sint pasările astea? făcu el. — Ale mele, domnule jandarm, răs­punse cu obrăznicie fcătrinul alcoolic de lingă mine. — Bine. Numele d-tale cetățene. in Belgia fiptele, cocoşi sunt oprite de lege ca imorale, dar­ sau­ că nu se dă destulă însemnătate făptului, sail că legea e prea puţin severă, obiceiul de­parte de a fi stirpit se lățește. Deosebi­rea e—îmi explică interlocutorul meu— că mai înainte aceste lupte se dădeau pe față pe cind acuma «amatorii» în­­trebuin ț e­a­ză ş i­re­tenia. — Cum şiretenia ? — Dar uite, ai auzit pe bătrinul ăla spunind că păsările sunt ale lui. Min ciună. Nu sunt ale lui cum nu-s ale mele. Legea pedepseşte cu o uşoară a­­mendă şi cu cite­va zile de închisoare pe proprietar şi cum proprietarul nu-i prost să se numească... înţelegi. — Se improvizează unul. — Tocmai, un vagabond, un om d­rae, care pentru cite­va franc! e bucu­ros să stea o căldură şi să mănince pîinea statului 4—5 zile. Şi apoi nu-î silit să facă închisoarea ; o poate preface în amendă. Adevăratul proprietar plă­teşte. De obiceiu se încasează de la fie­care amator 1 franc şi se cîştigă 2—300 de franci la o luptă. Sunt mulţi cari au făcut averi cu acest chip. Rămăsei pe gânduri. — Păcat că jandarmul a venit prea târziu, zise eii. — In tot­d’auna vine prea tirziu­ jandarmul. — Iată ce nu pot înțelege... — O, nu-i greu­, răspunse celalalt su­­rizind. Procesul verbal era încheiat. Omul autorităței găsi de cuviință să spue,a­­dresîndu-se către falsul deliquent: — O să te condamne iar moșule. Bătrinul înălță din umeri. — ’M’en fiche! Th.­­ Florineaua Liege, 7 Martie Adevér. Premiul „Modei Ilustrate” fasonul unei toalete lucrat­ura Premiul lunei viitoare va constitui o adevărată surpriză pentru abonatei­, acestei reviste. fost cerută de d. Stoicescu, ministru de instin­s, Prinţul Lobanof-Rostowski a fost numit consul general al Rusiei la Galaţi, şi membru în comisiunea eu­ropeană a Dunărei, în locul d-lui Ladygensky, transferat la New-York Prinţul Ferdinand după ce va ter­mina şi inspecţiunea reg. 6 Mihai­ Viteazu, va face un raport coman­dantului corpului 11 de armată d-lui general Eraclie Arion, în care va a­­răta modul cum a găsit trupele din divizia sa, cu ocaziunea acestei in­specţii. întrunirea comitetului executiv al partidului conservator care urma să aibă loc astă-seară, s-a aminat din cauză că mai mulţi membrii ai co­mitetului lipsesc din Capitală. Se vorbeşte din nou­ cu insistenţă în cercurile bisericeşti de o apropiată demisie a episcopului de Buzău. Se spune că vicarul Mitropoliei, Nifon Ploeşteanul, ar fi desemnat să ocupe această catedră episcopală. Cu privire la atitudinea observată de „Steaua Romînă“ relativ la con­gresul de petrol, suntem­ informaţi că regretabila campanie dusă în oare­care mici jurnale din străinătate de fostul director general Maxim Neumann contra realizării acestui proect, a fost pe deplin desaprobată de grupul de capitalişti interesat la „Steaua Romînă“. De fapt delegatul zisului grup a declarat guvernului în ziua de 15 octombrie­­1901 ca „Steaua Romînă“ este cu totul dispusă să colaboreze pentru reuşita congresului dacă gu­vernul doreşte ca el să aibă loc. La aceaşi dată s’a şi numit cifra contribuţiunii eventuale a societăţei „Steaua"­ la ch­eltuelile congresului. In ziua următoare acestei apro­bări d. Maxim Neumann şi-a dat demisiunea de administrator delegat., demisiune care a fost urmată puţin timp după aceasta de depărtarea sa complectă de la „Steaua Romina“. Faptele actuale ale d-lui Maxim Neumann nu’l angagiază de­cit pe dsa personal, ne mai existind nici o legătură sau relaţiune între d-sa şi „Steaua Romin Juriul exam­inator pentru concursul de admitere in şcoala superioară de război“, se compune din d-niî: general C. Bru­tianu preşedinte, col. Al. Avereseu, locot. col. N. Popovici, şi majori I. To­­plicescu şi Gh. Sim­ionescu, membrii. După propunerea d-lui ministru al a­­facerilor străine, consiliul de miniştri a fixat de la 3 lei la 7 Iei, taxa pentru viza patentelor sanitare prevăzute de art. 63 din tariful consular. Ministerul de domenii a fixat pentru ziua de 15 Martie, o nouă licitaţie pen­tru arendarea mai multor moşii ale statului. Unele ziare au­ anunţat pentru aseară o întrunire publică la clubul liberal din Capitală. Informaţia a fost eronată. Serviciul hidraulic a înaintat consi­liului technic superior, proectele pentru construirea unor diguri in braţul Sf. Gheorghe d­e faţa portului Giurgiu, pentru a face practicabil acest braţ in ori­ce timp al anului, chiar atunci cind apele sunt scăzute şi cînd acest braţ face portul oraşului Giurgiu, impracti­cabil. Lucrările acestea vor costa 700.000 lei. Gazul lui Zaharia, cunoscutul falsifi­cator de timbre, continuă încă a preo­cupa pe medicii legişti şi pe judecătorul de instrucţie al cabinetului 5. La înce­put toţi aveau convingerea că Zaharia se preface a fi nebun. Acum această bănuială s'a schimbat. Medicii au­ ince­­put să vadă în Zaharia un nebun ade­vărat, și cred acum că el a devenit cu adevărat nebun, tot prefăcinduse me­­reu­ că e nebun. F­amine insă de discutat dacă Zaharia s’a prefăcut la început că e nebun,sau, dacă a fost cu adevărat nebun chiar de la început, cînd mînca excremente, avea accese de epilepsie, etc. D-niî membrii ai societăţei «Transilva­nia» neintrunindu-se în numărul cerut da statute in ziua de 24 c. spre a se putea ţine şedinţa, sint din nou rugaţi să bine­voiască a se întruni în adunare generală ordinară, ce se va ţine Dumi­nică 3 Martie orele 10 dimineaţa, în palatul Socîetăţei pentru învăţătura po­porului romin, str. Sf. Ecaterina 3, cind se va ţine şedinţă cu orî cîţi domni membri vor fi prezenţi. La ordinea zilei fiind : 1) Darea de seamă a comitetului pe anul 1901. 2) Raportul comisiunei de verifica­rea socotelilor pe anul 1901. 3) Alegerea comitatului şi comisiunei de verificare. Comitetul roagă cu stăruinţă pe dom­nii membri să bine-voiască a lua parte la adunare într’un număr cu­ măi mice. Aseară a avut loc o consfătuire intre membrii socîetăței studenților în drept. S’a Hotărît intre altele: a) Prelungi­rea mandatului vechiului comitet. b) Excluderea din societate a tuturor membrilor, cari nu îndeplinesc condi­­țiunea cerută de art. 1 din statute, a­­nume : „să de romín“ precum și a a­­celora, care sint elemente de desordine in societate. Elî s’a afişat la Universitate rezul­tatul examenului de capacitate la limba grecească. Din 17 candidaţi au­ fost de­claraţi admisibili următori 1 9: 1. La specialitatea principală d-nul Erbiceanu Octav cu nota 8.75, Beraru Artur cu 8.69, Georgiude loan cu 8.43, Tzîrtzescu A. Ernest cu 7.79, și Popescu loan cu 7.76. II. La specialitatea secundară d-nii Mihăilescu Petre cu nota 8.88, Florescu loan cu 8.21, Dumitrescu Alexandru cu 8.12, Popescu-Gorgota N. cu 7. 51. Ministerul lucrărilor publice a inter­venit pe lingă cel de externe, pentru a face la rindul său­ intervenirile necesare pe lingă guvernul sirb, spre a se con­strui la Belgrad o Agenţie a serviciului de navigaţie fluvială romina, pe locul cedat acestui servicii­ pe timp de 30 de ani. Ministerul domeniilor a primit demi­­siunea d-lui I. Niculescu, economul şcoaleî de agricultură da la Armăşeşti. Procesul crimei din pădurea Matara, se va judeca în a doua seziune a Curţeî cu juraţi de Ilfov. Seziunea a doua va fi presidată tot de d. consilier Flaislen. Secţia 11-a a tribunalului Ilfov, a judecat erî 140 contestaţii electorale. S’a înaintat consiliului technic supe­rior, proectul de plan pentru nivelarea străze! Elisabeta Doamna din oraşul Sulina. Procesul comisiuneî'Olimpiceior, care trebuia să se judece erî de tribunalul Ilfov secţia 1, s’a amînat din nou­. Sculptorii români sint foarte indignaţi de următorul fapt: Camera a încuviinţat ca în incinta ei să figureze printre busturile oamenilor politici decedaţi şi busturile regretaţilor G. Kiţu, Gheorghian, Ioan Hel­ia de Ră­­dulescu, G. Cantacuzino, Gimpineanu şi Anastase Stolojan. Ei bine, de­şi mai mulţi sculptori români au­ cerut să li se de­a lor spre executare aceste busturi, cei în drept au preferat să le dea sculptorului fran­cez Dubois. E destu­l, credem, că cele mai impor­tante monumente istorice se dau în străi­nătate plătindu-se artiştilor străini sume exorbitante pentru executarea lu­crărilor. Cel puţin aceste cîte­va busturî ar fi trebuit date artiştilor noştri, destul de pricepuţi—şi destul de săraci pentru ca să li se cuvină lor aceste lucrări mici, de pe urma cărora cîţî­va dineîşî­ ar fi putut scoate existenţa pentru un an sau pentru cîte­va luni. Atunci la ce mai susţinem cu atitea cheltueli o şcoală de belle-arte ? Uniunea studenţilor români, aduce la cunoştinţa tuturor studenţilor, că in vederea congresului internaţional de la Budapesta, a fixat un premii­ de 100 lei pentru o lucrare cu titlul Rominii din Ungaria. Lucrarea va trebui să fie cel puţin de 70 pagini şi cel mult de 100, pentru­ a­ forma o mică broşură care va fi împărţită la toţi studenţii străini, cari vor participa la congres. Subiectul va fi tratat în mod cit mai complect şi pe cit posibil din toate punctele de ve­dere, pentru a da studenţilor străini o idee cât mai desăvirşită despre situaţia romînilor din Ungaria. Lucrările semnate cu lin motto, vor fi cercetate de un domn profesor uni­versitar şi vor trebui terminate cel mult pină la 1 iunie curent. D. Sava Şomănescu, mare proprietar, a mai oferit ministerului instrucţiilei publice încă 80 pogoane de pâmin­t pen­tru şcoalele de agricultură şi agurae, 40 pogoane în Peşteana-Jiu, judeţul Gorj, şi 40 pogoane în comuna So­pot jud. Dolj. A mai oferit teren şi material de lemnărie şi zidărie pentru clădirea lo­calurilor de şcoală în aceste locaiităţi, iar pină atunci a oferit localuri provi­zorii in cari să fie instalate scoalele. dragoste nebună pentru dicsul și’l iu­bea cu pasiunea de care este capabilă o tinără fată la primul amor. Marioara căpăta de la arai«';^ și suma de 100 de lei pe săptămînă şi întreaga familie se mută intr’o locuinţă mai confortabilă, în str. Fetei No. 17, apoi în str. Popa Petre No. 22, m­obi­­lindu-şi mai bine casa şi ducînd un train mai comod. De cite ori amantul nu putea veni să viziteze pe Marioara, îî trimetea dulci bileţele de scuze, cadouri, ete., iar Ma­­rioara era fericită de sinceritatea de care-i dedea nenumărate dovezi iu­bitul ei. Prima despărţire Societatea Voiajorilor comerciali din Ro­­mînia întrunindu-se Duminică 24 Februa­rie sub preşedinţia domnului Al. Maltin, a hotă­rit urmatoarele: 1) Intervenirea pentru recunoaşterea Societăţei ca per­­soană juridică. 2) Asigurarea membrilor săi în mod colectiv în contra accidentelor corporale la societatea „Generala“. 4) În­chirierea unui local special. 5) Refacerea cărţilor de membru. Sinuciderea d-rei Udrescu Revenim astăzi cu amănunte car! de sigur că vor fi urmărite cu mult inte-In vara anului 1898, la 15 Iulie, pen­tru prima oară amantul se desparte de Marioara, plecînd la Paris într’un voi­aj imperios necesitat. Şi pentru ca cele trei luni de despărţire să fie suportate maî uşor de Marioara, amantul ii lăsă o sumă maî mare de bani, ca să plece in vilegiatură la Braşov împreună cu mama ei. Ceea­ ce şi făcură. Corespondenţa între amanţi urma foarte regulat. Marioara primea de la Paris 3—4 scrisori pe săptămină,la car r ăspundea cu punctualitate. In timpul frumoaselor zile de vară Marioara făcea dese plimbări cu mama ei prin împre­jurimile Braşovului şi excursiuni pe munţi, purtind la sin fotografia iubitu­­uî ei. Adese­ori, oprindu-se spre a se odihni, Marioara recitea ultimele scrisori pri­mite şi le săruta de mii de ori, gindin­­du-se cu dor la acela care pentru dinsa era toată speranţa, toată fericirea. Zilele treceau ast­fel pline de poezie pentru tinăra fată, în aşteptarea mult doritului moment al revedere!. Una din poeticele escursiuni pe cari le f&cea Marioara era s’o coste viaţa. Intr’o zi urcă un munte inait, in vârful căruia creşteau flori cu un parfum mi­nunat. Culese un manunchiu din aceste flori şi se reîntoarse la hotel, unde şe­dea cu mama sa, punind florile in ca­meră. Seara, după masă, se culcară, de vreme ca de obicei­. Peste noapte insă florile exalară în odae mirosul lor îm­bătător şi, dacă servitoarea n’ar fi bă­tut dimineaţa in uşă mai de vreme ca în cele-l’alte­ zile, ambele femei ar fi fost asfixiate de violenţa parfumului ce se adunase in odae. Aerul rece şi curat al dimineţei le scăpă cu viaţa. Despărţirea definitivă Pare insă că această primă despărţire de cite­va luni a amanţilor a produs o schimbare desăvirşită în sentimentele tinăruluî. La 15 August Marioara sosi in Capi­tală, iar amantul ei la 1 Septembrie. Acum familia Udrescu şedea în str. Plantelor No.­ 26. Revederea a fost căl­duroasă, dar Marioara observă in imbră­tisa­rea iubitului ei ceva silit. In adevăr, vizitele se răriră, pină cmd —faptele sunt deja cunoscute și numai inzistăm asupra lor— amantul pretextă că trebue să plece pentru șase luni Paris, și despărfindu-se de Marioara, ii lăsă suma de 1000 de lei. Scena de la Pougues Cum s'a legat dragostea Era prin anul 1894, cind familia U­­drescu locuia in strada Răspintiilor No. 16. Marioara Udrescu era pe atunci o fetiţă de 14 ani, zveltă, foarte frumoa­să, cu nişte ochi vioi, pătrunzători, şi cu o ţinută fermecătoare, învăţa la ex­ternat şi era una din cele mai serioase şi maî bune eleve. Intr’o zi, pe cind se întorcea de la şcoală, un tinăr elegant ii aţinu calea. Intră in vorbă cu dinsa şi împreună parcurseră ast­fel cite­va străzi. Tinărul ştiu s’o fascineze atît de mult, in­cit Marioara Udrescu îşi uită datoriile de eleva, uită de părinţi şi, îmbătată de frumosul viitor pe care curtezanul l’l plimba pe dinaintea o­­ch­ilor, cedă promisiunilor, întărite de jurăminte călduroase, şi... pasiunea don Juanuluî. Vizitele amantului Marioara era prea tinără, prea lipsită de experienţă, ca să încerce măcar ascunde această aventură ce o trecuse în rindul femeilor cari păcătuesc. Ea mărturisi totul părinţilor. Poate că lovitura dureroasă pe care au căpătat o aceştia ar fi avut un sfîrşit cu totul altul, dacă a doua zi tinărul seducător nu s’ar fi ivit in casa părin­ţilor Marioareî, asumindu-şi fapta co­misă, şi promiţând că totul se va aranja spre binele vitregeî familii, dacă aceasta va şti să fie prudentă. Don Juanul nostru îşi declară numele, arătă că face parte dintr’o familie din buna societate şi, după ce întâri încă odată promisiunile pe cari le făcuse in ajun Marioarei, plecă lăsind părinţilor ei suma de 400 Iei. Din această zi tinărul seducător de­veni amantul Marioareî. El venea regulat în casa familiei U­­drescu, in fie­care Luni, Mercurî şi Vi­neri, cheltuind sume de bani mai mult sau mai puţin respectabile, pentru toa­letele Marioareî, pe care o înzestră cu o frumoasă garderobă, cu bijuterii şi cu tot ce se cuvenea amantei unei per­soane bine situată materialiceşte, ca dînsul, întregul mod de traiu al familiei se simţi de noua cunoştinţă a casei, şi soţii Udrescu primiră resemnaţi schim­barea aceasta in traiul lor. Cum traiul amanţii Singurăi Trecură şase luni de la plecarea Ma­rioarei in străinătate. Intr’o seară, pe câu­d familia ei se afla adunată acasă, şi poate că nici nu se gindea la săr­mana fată, o trăsură se opri la poartă uşa se deschise şi, ca o bombă, Mari­oara veni în mijlocul a­lor săi. Se in­ţelege uşor surpriza. Bătrinii eî părinţ încăpură să-şi facă cruce crezînd că vi­sează, de­oare­ce în tot timpul nu pri­miseră nici o scrisoare de la Marioara, afară de una prin care ii înştiinţa câ se află în spital la Pougues. Ce schimbare însă in exteriorul Mari­oareî! Era cu desăvârşiră desfigurată, cu faţa palidă şi ochi d­in fundul orbitelor. Ea povesti celor din casă tot ce i se intimplase. Acum era singură şi părăsită. Suferinţele Marioare. Două luni după venirea liberalilor la putere, fostul amant al Mariei Udrescu soseşte in ţară şi primeşte funcţiunea înaltă pe care o ocupă şi astăzi. Dia scrumul trecutului, scinteile dra­gostei renasc atunci in inima Marioareî. Ea nu se poate reţine şi trimese prin­­tr’un frate al eî mai mic o serie de scrisori aceluia pe care’l iubea încă, ru­­gindu’l să vină la dinsa. — Nu mă duc, fiind­că ra’a făcut de rîs la Pougues ! fu răspunsul ac­estuia. De atunci Marioara începu din nou sa sufere îngrozitor. Plingea toată ziua, era melancolică, iar in lipsa părinților eî, rămasă singură in odae, ingenunchia la portretul in m­ărime naturală a aceluia care o trădase și’l implora nebună de durere: — De ce nu vii la mine ? De ce m’ai părăsit ? Cu ce sint vinovată ? In zadar insă erau toate acestea. Nici un ecou nu’i răspundea. întrebată de ce! din casă ce are, Ma­rioara, răspundea: Pe lingă gara „Cim­en!" punct de frontieră, funcţionează un birou de ex­pediţie legalmente recunoscut şi care face toate operaţiunile vamale. Aceasta spre ştiinţă şi în interesul caselor de comerciu, pentru care acest oficiu este de o mare înlesnire şi în­semnătate. In zadar Marioara aştepta să primea­scă o scrisoare de la amantul ei. Tre­cură săptăminî şi luni întregi fără ca acesta să dea vre-un semn de viaţă. Atunci, dezolată, se duse la un frate al lui—de asemenea om cu o frumoasă poziţiune în societate— și il imploră cu lacrimi in ochi ca să’i dea adresa a­­mantuluî. înduioşat de lacrămile copilei, cel ru­gat spuse Marioareî că amantul eî nu se află la Paris, ci la staţiunea Pougues şi-i dădu adresa. Atunci Marioara vîndu toate bijute­r­iile pe cari le avea, în valoare de 4800 lei, luă un bilet de tren de clasa 11-a şi descinse direct la Pougues, unde luă o cameră la un hotel. Ea află de la chelner că amantul ei trăia cu o franţuzoaică intr’o vilă din res de cititorii noştri, relativ la drama­ Pougues, chiar peste drum de ho­tel a tiea sinucidere din str. Buracoară, şi- si­ nucidere în dosul că eia se ascunde un întreg roman de dragoste, bogat în pe­ripeţii din cale mai emoţionante, precum vor vedea cititorii noştri. După cum se ştie eroul acestui trist roman este o persoană cu o înaltă func­ţiune în Capitală, unde trăsese din ea. Atunci ii făcu o scrisoare pe­­care i-o trimise prin chelner. Drept ori­ce râs­puns, amantul spuse chelnerului: — Nu o cunosc pe asta. Trebue să fie vre­o nebună. Piâspunsul chelnerului a fost o lovi­tura de trăznet pen­tru biata Marioara Ea avu un acces, începu să aiureze ,­căzu leşinată. Dusă la spital, internu găsi­a pieptul ei fotografia crudului a­­mant care, fiind cunoscut, fu chemat la poliţia din Pougues. Aci el declară că deşi cunoaşte pe femeea de la spital, nu vrea însă si ştie nimic despre dinsa El ii dădu, de milă, 400 de Iei cu care să se întoarcă. Marioara nu-i primi şi însănătoşindu-se după vre­o două luni de boală, sa reîntoarse in ţară, trecînd pe la Paris unde vizită expoziţia pentru ca in zgomotul ei să mai uite durerile încercate. Un roman de amor In primii ani nimic nu se schimbă în afecţiunea amantului pentru iubita sa. Aceasta, la riadul ei, căpătase oț —■ Vreau să mă omor ( Lasajţi-mă! I­n ziua de 24 August 1901, Marioara I®* se întoarse de la nişte surori gt riii­ S­­uzău­ şi se £,Jga biurouî fostului ei mant, cerindu’î s’o primească. A fost insă iar refuzată. Atunci ii veni rău, se întoarse acasă tuit^în cunoscutul atelier al d-ne! și începu să bolborosească aiurări. Ea Marieta Popescu, a fost câștigat ul rii-iga, d-na Ifrisia Constantihescu’, strad» — Uite’l! Uite’l vine! Daţi-mî re vot Rinocerului No. 19, verul să’l omor ! Apoi izbucnea în pîîns şi începea să-şi muşce carnea de pe dinsa. Doctorul Miron fiind chemat, a spus că Maria sufere de un început de alienaţie min­tală. Făcindu-i-se mai bine, Marioara maî făcu noui încercări de a reciştiga dragostea amantului, dar zadarnice. El refuza s’o primească şi refuza ori­ce scrisori de la dinsa. Intenţiile de sinucidere Familia ştia că Marioara plănueşte să o sinucidă şi deci o supraveghea de a­­proape. In ziua de 24 ianuarie, luna trecută, Marioara era să înghită, o ceaşcă cu e­­senţă de oţet. In momentul insă cind o ducea la gură, factorul intra pe poartă. Ea il văzu şi crezînd că e vre­un răspuns de la el, amină hătărirea. Era însă o te­legramă de la surorile din Buzău cari o rugau să le aştepte la gară. In tim­pul acesta intrară în odaie toţi ai casei şi surprinseră otrava. O să mă împuşc! zise Marioara. Nu mă mai otrăvesc! In adevăr, de trei ori fratele eî mai mic grai în odaia eî cite un revolver: unul in cutia pălăriei, altul sub saltea, altul într’un dulap. Familia ascundea revolverele, prefăcindu se că nu ştie nimic despre ele. Dar nefericita a ştiut să cumpere şi n al patrulea cu care şi-a curmat viaţa. Scrisorile In cursul săptăm­inei­­ tale toţi cai din casă au fost surprinşi de vizitele pe cari Marioara le făcea tuturor rudelor şi cunoscuţilor. Ea spunea la toţi că va muri in curând şi că a venit «să se ierte». Sîmbătă seara, in ajunul sinucidere!, Maria Udrescu a scris două scrisori una care s’a găsit asupra-i de autorităţi şi una pe care a pus-o la cutie. Ca să poată face asta fără să fie bănuită, Ma­rioara a sărit pe fereastră, pentru că alt­fel ar fi fost văzută de părinți cari abia se culcaseră și prin odaia cărora trebuia să treacă. Probabil că scrisoarea pusă la cutie a fost adresată fostului ei amant. Reporter. Ast­fel am cerut o sumă mica, 200ft de lei pentru cheltueliie pe care ie-ar necesita studiarea gazelor ce es din vul­canii de coroia. Vroiam să fac oare­­cari cercetări in jud. Buzau, căci am­ o idee nouă asupra origine! petrolului și cred că văd just. Dar mi s'a refuzat orî ce sprijin. Aceasta țî o spun pentru a-ţi da un exemplu de indiferenţa guvernului» Dacă vor vedea străinii atita indolenţă şi rea-voinţă s'ar putea să primească propunerea de a ţine congresul in Galiţia, unde de alt­fel sunt aşteptaţi cu braţele deschise. Opinia d-lui loan D. Berindey D. loan D. Berndey, directorul so-i cietăţei «Cobn­cescu» a bine-voit a-ş exprima părerea in modul următor: Opinia mea­­e, că sintem­ suficient pregătiţi pentru congres. O amînare ar face o penibilă impresie în străinătate şi nu se ştie, dacă n’am scăpa o ocazie favorabilă de a da avint industriei noa­stre petrolifere. Se dă ca motiv al acestei amînări şi faptul că n’avem drumuri. Chiar unii dintre noi s’ar părea că se înclină in faţa acestui argument. Dar avem tere­nuri neexplorate, unde in mod firesc nu pot exista drumuri. Tendinţa noastră nu trebue să fie de a epata pe străini , trebue să recunoaştem în mod sincer ■insuficienta noastră financiară. E vorba de a arăta străinilor, că în ţară la noi există zone bogate de petroleu­, in mod avantagios aşezate, că sunt gări in apro­piere etc. Aşa de pildă proprietatea so­­cietăţei noastre e aşezată la 4 ki­lometri de gara Slănic. O pantă natu­rală a terenului dă numai de cit ideea unei pipe­line, care ar aduce direct pro­dusul in gară. Aceste lucruri ar atrage pe capitaliştii străini şi nu oare­cari lucrări biurocratice sau frumuseţea dru­murilor noastre. Văd pricina amînăre! congresului pe­trolifer in unele interese personale, care ar trebui dejucate. Noi trebue să căutăm a pune numai in evidenţă petrolul nostru şi să nu avem ambiţia de a desăvârşi o lucrare, care numai cu mijloace mari se poate face. Cred de asemeni, că e prea urcată cifra de un milion, pe care o socoteşte d. Dim. Sturdza, ca necesară pentru a Cîte­va sute de mii de lei ar fi prea suficiente Gh. Mihail. Conferinţa de la clu­bul conservator Aseară, la întrunirea săptămânală de la clubul conservator, a ţinut o conte- acoperi cheltuelile congresului finţă d. Th. Alexandrescu, fost senator ...................... de Tecuci, vorbind despre „Criza agricolă şi cauzele ei“. D-sa a atribuit această criză oscila­­ţiunilor preţurilor cerealelor, relei di­recţi a organizărei noastre economice, şi greşitei concepţiunî pentru industria­lizarea ţărei. A arătat răspunderea pe care o au partidele noastre istorice faţă cu această criză analizînd treptat ceea ce făcut atit partidul conservator cit şi cel liberal, de la 1856 pină azi, in bi­nele ţărei, şi relevind meritele parti­dului conservator pentru incheerea con­­venţiuneî comerciale, din 1876 care a fost un mare act din punctul de vedere politic, şi care a preparat şi indepen­denţa ţarei. Răspunzind acuzarea ce se aduce partidului conservator zicindu­­i-se că e democratic, spune că democra­­tizmul în partidul conservator e inte­lectual şi in conformitate cu interesele ţârei. Spune că pe cînd toţi se opuneau la 1877 declararea războiului, pe atunci căpitanul Iacob Lahovary a fost cel d’inttiu care a susţinut declararea răz­boiului. Agricultura e una din puterile de vbi­u ale unei ţâri, ca dovadă, a zis conferenţiarul, şi Germania după ce a dat o atit de mare desvoltare industriei acum e silită a se întoarce la agricul­tură. D-sa terminînd, a îndemnat pe agricultori a lupta din răsputeri, pentru dezvoltarea R­omânieî agricole. * După conferinţă, d. G. Gr. Cantacu­­zino a mulţumit conferenţiarului pen­tru cele spuse, şi a anunţat pentru Miercurea viitoare, conferinţa d-lui Theo­dor Speranţă «Despre învăţământ», întrunirea s’a terminat la orele li. — m — Congresul petrolului — Anchetai «Adevărului» — Interview cu d-nul G. Olie, dr. C. Is­­trali şi Ioan D. Berindey Continuăm a publica răspunsurile pe care le-am căpătat cu privire la an­cheta care ne preocupă. Opinia d-lui G. Oile D. G. Olie, directorul societăţei romine din Amsterdam, a bine­voit a-ş­î exprima părerea in modul următor: — Am citit prin ziare, că d. prim­­ministru ar fi de părere că nu sîntem destul de pregătiţi pentru ţinerea în Septembrie a unui congres internaţional petrolifer. Deci acest congres, care a fost hotărit a se ţine în anul 1901, în urma congresului internaţional din Paris, va fi aminat din nou. Eu nu pot avea o opinie separată de aceea a d-lui Dim. Sturdza. Sunt într-o ţară străină şi trebue să-mi plec capul in faţa deciziei guvernului. Părerea d-lui prof. dr. G. Istrati D. prof. dr. C. Istrati, care e preşe­dintele consiliului de administraţie şl so­cietate! «Rominia Minieră», acordindu-ne onoarea unei convorbiri mai lungi, a spus in rezumat următoarele : — E incontestabil, că n’avem in ţară capitaluri suficiente pentru a da avint industriei petrolifere. Orî-ce congres e dec! bine venit, dar mi-e frică să nu păţim în această privinţă ca şi cu ex­poziţia din Paris. Se lasă totul pentru ultimul moment şi la urmă cheltuim mult fără să fie nimic gata. Aşa bună­oară nici măcar o şosea de la Cimpina la Buştenarî nu avem. S’a zis, că nici în cîmpiile petrolifere ale Texasului nu sunt şosele ireproşabile. Cred însă că Europa se sfîrşeşte la Marea Neagră!.. Totuşi din unele puncte de vedere sîntem suficient pregătiţi. Studiul zacă­mintelor de petrol a fost bine făcut de către d. prof. Mrazec şi Tessier. Pe lingă lucrările geologice avem importante lu­crări şi de chimie. D. Edeleanu, un ve­chili asistent al meu, a studiat petro­­lurile din punctul de vedere al apli­caţiei industriale, d. P. Poni le-a cercetat din punctul de vedere ştiinţific. Nu mai vorbesc de analizele cari s’au făcut în laboratoriul meu. Guvernul însă dă prea puţină atenție acestor cercetări. Conferinţa d-luî dr. Babeş D. profesor dr. Babeş a ţinut aseară» o conferinţă in localul institutului de bactereologie, vorbind despre «Holeră şi Pestă». D-sa face o scurtă introducere zicind că datorim actuala stare de higiena a­tare!, conştiinţiozităţe! personalului ser­viciului sanitar. Apoi intră in fondul conferinţei, spu­nind că holera este datorită apei in care înoată microbii, şi cari de omul sănătos nu se ating, iar de cel cu sto­macul stricat se prind, neputînd fi mis­tuiţi de sucul gastric. Spune apoi că holera îşi are provenienţa in Calcula de unde s’a împrăştiat in toată lumea. * Ciuma este produsă de infecţiunea solului şi a locuinţelor. Ciuma bubonică sau pulmonară (pesta neagră), este cea maî periculoasă. Există şi alte specii, cari sunt insă mai puţin periculoase. Conferenţiarul spune că focarul ciu­mei este în India, şi ’in partea de sud a Chinei. * D. dr. Babeş arată apoî in proecţiunî, diferite varietăţi de microbi ai acestor epidemii, şi expune ravagiile pe cari le fac eî în intestine. Terminind d-sa, aduce mulţumiri ser­viciului nostru sanitar, pentru foloasele pe cari le-a adus higiene! ţărei, şi speră că şi pe viitor, serviciul sanitar va şti să-şi îndeplinească cu conştiinţiozitate sarcina. Conferinţa a fost des aplaudată de un public ales şi foarte numeros. Sala era archi­plină. D. ministru Stoicescu a felicitat căl­duros pe d. dr. Babeş pentru conferinţe ţinută. Creditul rural Consiliul de administraţie.— Prelungi­rea privilegiului.—Beneficiul pen­tru împrumutaţi. Din ordinea de zi fixată pentru adu­narea generală a Creditului rural sa vede că se va efectua de astă dată ale­gerea a trei membri in consiliul de ad­ministraţie anume a d-lor Dim. A. Stur­dza, care a fost înlocuit prin d. Dumi­tru Protopopescu şi a d-lor Dimitrie V. Polizu-Micşuneşti şi Ioan N. Pilat. De asemenea se va discuta şi chesti­unea modificărea unor articole din legi şi statute. Credem a şti că aceasta se referă mai cu seamă la prelungirea pri­vilegiului. Creditul funciar rural fon­dat la 1873 are acordat privilegiul pe timp de 30 ani, așa că privilegiul expiră in anul acesta. E vorba deci de a se prelungi privilegiul pe încă trei­zea ani. *­­ Prin art. 26 și 130 din statutul Cre­ditului se stipulează că după ce fondul de rezervă va atinge cotitatea de 50 la sută din capitalul împrumutat beneficiul anual nu se va mai vărsa la fondul de rezervă, ci se va împărţi între împrumutaţi în proporţiune cu ratele ce plătesc. Capitalul de rezervă fiind acum de 14.812.844 lei, faţă cu capitalul împru­mutat de 259.441.212 în proporţie deci mai mare chiar de cît 5 la sută, s’a hotărit de consiliul de administraţie ca 90 la sută din beneficiul net să se dis­­tribuîască societarilor. Prin urmare se va bonifica fie­cărui împrumutat o reducţune de­ şease la sută asupra ratei de 1 Mai 1902. Fie­care împrumutat va plăti deci această rată cu o scădere de șease la sută.

Next