Adevěrul, august 1902 (Anul 15, nr. 4671-4701)

1902-08-01 / nr. 4671

O propunere importanta Fermele model.—Efectele lor.—O măsură ce se impune.—Fermele școli.— Cooperativele țărănoslî.—Arendarea moșiilor statului pentru ferme.—Eledele nouei propuneri De la activul nostru secretar general al ministerului de domenii, d. C. Băico­­ianu, a pornit o propunere dintre cele mai importante. D-sa propune o reformă a întregului nostru invâţămint agricol, o reformă care să se bazeze şi ea pe schimbarea organizaţiunei fermelor mo­­del existente şi cari se vor mai înfiinţa. * Cind d. Carp a hotărit înfiinţarea fer­melor model, persoanele cu cari d-sa s’a consultat i-au atras încă de pe a­­tuncî atenţiunea că aceste ferme nu vor da rezultatele practice la cari d-sa se aştepta. Astăzi d. Băicoianu trage taci­tul activităţei fermelor şi deşi rezulta­tele obţinute sunt excelente, ele nu s’au dovedit insă a fi de mare importanţă pentru agricultura in genere. Nici chiar în cea mai­ imediată apropiere de ferme nu se observă că populaţiunea ar fi tra­­gind consecinţe din rezultatele date de ele. Or, intru­cit­­aceasta nu se întîm­­plă, fermele nu au de­cît o importanţă teoretică, ori cit de raţională ar fi cul­tura ce o fac şi ori­cit de frumos şi a­­bondent rodul. Pentru a pune în practică rezultatele fermelor, d. Băicoianu propune urmă­toarele : să se adune fii de ţărani, ab­solvenţi ai cursului primar, din toate părţile s­tarei şi să fie aduşi la ferme, tmd­e să fie ţinuţi a munci vara după instrucţiunile ce li se vor da, iar iarna să se dedea invăţămintului teoretic. Fiind­că însă s’a constatat că ţăranul din cauza greutăţilor de trai cu cari are de luptat, nu e in măsură de a aprecia fo­loasele ce le va trage in viitor din în­văţătura copilului său şi fiind­că in con­secinţă el îndată ce vede că copilul îşi poate* cîştiga ceva, îl sustrage învăţă­­turei, d.’ Băicoianu propune ca fiii de ţărani aduşi să înveţe muncind şi să muncească învăţind la ferme, să fie fă­cuţi părtaşi la produsul fermei—adică propune cooperarea elevilor cu statul. * Ideia este excelentă şi dacă ar fi rea­lizată efectele ei ar fi salutare, mai ales că d. Băicoianu are în vedere înmulţi­rea numărului fermelor şi specializarea lor, aşa ca ele să cultive numai produse de acelea cari în regiunea respectivă sunt obicinuite. Dar persoane cari, de­şi nu specialişti, cunosc insă chestiunile agricole, cred că admirabila idee a d-lui Băicoianu, a căreia realizare ar produce o adevărată revoluţiune în progresul agriculture! noastre, se poate pune in aplicare şi pe altă cale. Ba de această ultimă părere mi s’a intimplat să aud că este şi un inait funcţionar de la do­menii, specialist şi cunoscut ca compe­tent in materie. Una din propunerile acestui din urmă ar fi ca statul să arendeze din fie­care judeţ cite o moşie a sa unui cultivator priceput, dacă se poate chiar străin. Se vor crea ast­fel 32 de moşii cultivate de agricultori buni, după condiţiuni im­puse de minister la licitaţie. Aceste condiţiuni ar fi de exemplu: să facă cultură raţională şi sistematică, să cul­tive anumite producte, după regiunea in care se află situată moşia etc. etc. In plus arendaşul să fie obligat a lua in serviciul sau un număr de ţărani ab­solvenţi de şcoală primară, cărora să le plătească o leafă anuală fixată de mi­nister şi să le dea hrană şi casă. Aceşti copii să fie aţinuţi a lucra la cîmp ca simpli lucrători cum lucrează acasă la părinţi, la coarnele plugului, la grăpat, la seceriş, la treerat, la cosit, la prăşit etc. Iarna insă să li se dea oare­care noţiuni teoretice şi să fie în­văţaţi a exercita o meserie oare­care, a îşi* face reparaţiunile de cari ar putea avea nevoie la car, la plug etc. * Persoana care face această propunere, are un plan întreg pedagogic. Elevii de la aceste ferme, vor fi nu mai puţin in­struiţi teoreticeşte. Toate să le înveţe din practică şi cu terminarea invăţătu­­rei la fermă să fie şi cariera terminată, dar pentru toţi, căci ori­cit de frumoasă e tendinţa fiilor noştri de ţărani ca să se urce pînă la cele mai inalte trepte ale ştiinţei teoretice, scopul celor 32 de ferme trebue să rămină ca să răspin­­dească printre ţărani cunoştinţele prac­tice necesare pentru a putea face o a­­gricultură practică, iar nu de a scoate noui candidaţi la slujbe şi demnităţi. Natural ca un arendaş căruia i-ai impune atitea sarcini, nu va plăti pen­tru moşia asupra căreia ar reflecta atita arendă cită ar fi plătit predecesorul său care a putut jefui pămintul la voie şi lucra cu oamenii cari iî conveneau. El va oferi deci numai jumătate din a­­renda veche, dar chiar dacă statul ar da cele 32 moşii in mod gratuit pentru un timp oare­care, rezultatele şi efec­tele ar fi atit de bine-făcătoare pentru economia ţarei în general şi agricultură in special, in cît avantageie ar precum­păni cu mult paguba relativ mică ce ar avea-o budgetul statului. Ace­te ferme ar face, ceea ce fermele model ale d-lui Carp n’au putut rea­liza şi încetul cu încetul cultivarea ra­ţională a pămintului n’ar mai fi excep­ţie ca astăzi, ci regulă generală. In con­secinţă, productivitatea solului ar creşte, starea ţăranului s’ar îmbunătăţi, ar fi o prosperare generală. O a treia propunere mai curind rea­lizabilă încă este a noului director al domeniilor, d. Niculescu-Telega, care tot in dorul de a răspîndi cultura naţio­nală, a imaginat ideea ca acelora cari cer să li se acorde concesii pentru con­struirea de ferme pe moşiile statului să li se impue pe lingă alte condiţiuni şi următoarele: să ocupe in permanenţă şi tocmiţi cu anul cel puţin 50 ,la sută lucrători romînî, să permită ori­cind şcoalelor rurale ca să viziteze instala­­ţiunile şi lucrările, să scoată specialistă, etc. etc. Am făcut loc act tuturor acestor pro­puneri. Persoanele cari Ie fac, în frunte cu secretarul general al ministerului de domenii, ocupă situaţiuni cari le per­mit să treacă de la vorbe la fapte. Ţă­ranul nostru piere văzind cu ochii din cauză că nu-şî cultivă pămintul siste­matic şi raţional. Vremea nu trebue pierdută , aplice-se ce se poate pentru moment aplica şi realizeze-se cu o oră mai curind cit posibil din aceste propu­neri menite să provoace— cu cheltuială mică—una din cele mai importante e­voluţiunî progresive pe cari le-am a­­vea de înregistrat in istoria noastră e­­conomică. Stat Poliţie fără prefect * Iată două săptăm­ini de cind Capi­tala n’are prefect de poliţiei... D. G. D. Pallide, noul ministru de interne, a făcut toate sforţările pentru a găsi un prefect de poliţie cu care să împace şi nevoile electorale şi pe cele politice,— şi n’a găsit !... Va fi greu­ de găsit un succesor d-lui Emil Petrescu, şi aceasta din cauză că noul prefect va trebui să aibă două calităţi foarte importante şi anume : pe de o parte să fie un bun şi abil e­­lector în vederea alegerilor de la No­­embrie, iar pe de alta să înfrineze pe funcţionarii superiori aî poliţiei cari duc,— de­sigur nu din propriul lor îndemn,— o vehementă campanie în contra actualei administraţiunî comu­nale. E ştiut lucru că între administraţia comunală şi funcţionarii superiori aî poliţiei, e o luptă veche care mai anul trecut degenerase în adevărate scan­daluri plănuite şi pregătite de func­ţionarii poliţiei. Aceştia lucrau,— şi poate chiar lucrează încă, — sub in­fluenţa unor politiciani de frunte, cari duc o luptă în ascuns in contra actua­lului primar al Capitalei şi a partiza­nilor săi. Pe de altă parte, mai e ştiut lucru, că actuala administraţie comunală se bucură de sprijinul Bancei Naţionale, in frunte cu d. Carada, şi prin urmare ambele curente se bucură de influenţe cari nu pot fi neglijate în numirea noului prefect al poliţiei Capitalei De aceea d. G. D. Pallado intirapină greutăţi foarte mari în alegerea per­soanei care să poată împăca şi­­capra şi varza*, — cum zice românul. Şi a­­ceste greutăţi nu ştim cum le va­ pu­tea învinge actualul ministru de in­terne. Pînă atunci însă, constatăm că po­liţia n’are prefect, şi nu e exclusă po­sibilitatea ca la urma-urmelor să ve­ 2 din fuga condeiului Interview cu cc. Mitiţă Văzând că d. Hugo Ganz—un fel de gâacă pe romîneşte - a obţinut un inter­view cu cc. Mitiţă, m'am transportat şi eu la primul-ministru şi iată declaraţiile senzaţionale ce mi-a făcut: — Credeţi că Europa e în ajunul vre­unei mari conflagraţiuni ? — Domnule, eu cînd studiam la Bonn, beam ceaia cu linguriţa cu Bernays. — Foarte bine, dar ce credeţi d­v. despre campania străinătăţei contra Ro­­mîniei? — Azi dimineaţă, cînd m’am sculat, mi se riătea ochiul stîng. De sigur că d. Take Ionescu pregăteşte iarăşi vre-un atac în contra mea. — ...Dar rezolvirea chestiei evreeştî? — Cel mai bun prieten al meu e Srul Haim Daniel de la Iaşi. De la gară la el trag şi tot­ d’a­una ne pupăm ! — Inc’o întrebare, dacă permiteţi: ce aveţi de gin­e să faceţi cu legea mese­riilor . — Eu de mic copil n'am putut să su­făr pe ciocoi şi doica mea mă oprea să mă joc cu fiii de boerî ! Am mulţumit primuluî-ministru pentru amabilitatea on osro m’a lămurit asupra tuturor întrebărilor mele și am plecat, amintindu-mi vorba aia : — Bună ziua nea Istrati ! — Şoapte pui de raţă frate , Pap Ediţia die seara dem pe d. G. D. Pallade apelînd din nou la concursul d-lui Emil Petrescu, care, ori­ce s’ar zice, a fost un prefect care n’a prea dat de lucru opoziţiunei. Nu ştim însă cum va rămîne cu lupta dintre poliţie şi administraţia comu­nală? învinge-va Banca sau cei cari se ascund în dosul funcţionarilor poli­ţiei ? Vom vedea, căci nu credem că va mai dura încă mult scandalul de a lăsa Capitala fără prefect şi a înlesni ast­fel campania de intrigi politice a func­ţionarilor poliţieneşti! Al. Ionescu unui străin despre partidele politice din ţara sa. Totuşi primul-ministru se grăbeşte apoi a face reclama necesară ger­­manofilismului sau, că şi-a făcut studiile în Germania, fiul d-sale idem şi termină cu fraza : — Casa Sturdza reprezintă mai de­grabă spiritul german in ţară­­! Aşa dar „casa Sturdza* e casa de încredere, şi nu „casa... Take Io­nescu* ! Aşa pune chestiunea primu­l­­ministru al ţarei! Dar să mergem mai departe cu declaraţiile d-lui Sturdza. De unde chestiunea evreească e­­şise din faza creată de legea mese­riilor, d. Sturdza nu găseşte alta mai nemerit de­cît să declare că evreii n’au nimic alta comun cu romînii de­cît doar respirarea*! Este foarte inteligent şi foarte diplomatic de a face asemenea afirm­aţiuni ! Ne întrebăm care era oportuni­tatea de a se face declaraţiunî de soiul celor făcute d. d. Sturdza ziaristului german? Unde d. Sturdza însă a atins ri­dicolul, pe care inevitabil trebue să-l provoace de cîte­ ori vorbeşte în chestiuni de ordin general, este cind netam-nesam a început să arate că la nunta fiicei cutărui bancher e­­vreu au asistat fete de „prinţi ro­­mîni* şi cutare alt bancher evreu e intimul d-sale. Ziaristul german fi­reşte a înregistrat toate aceste nă­­tîngii cu o nuanţă de ironie care nu scapă cititorului! D. Sturdza s’a prezentat din nou străinâtăţei ca un fel­ de „boxer* al Romînieî şi dacă ar fi făcut’o ca simplu particular n’am avea nimic de zis. A făcut’o însă ca şef de partid şi ca prim-ministru—şi aceasta e par­tea tristă a întîmplărei! Alfa Anul XV.—No. 4671 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Cn an Şase luni Tre fonj în țară I . . , 30 le­le lei 8 lei fn­ străinătate. 50 s 25 . 13 . 10 bani in toată țara lo „ „ străinătate Un număr vechii 20 bani. Tot 1 August Í9C® DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ANUNCIURT Linia ieagina IV Lei. 0.50 XXX ••••••• Si'****’ 1BIROURILE ZIARULUI .îl/— Strada Sărindar — îl? TELEFON este in folosul elevilor ? Nici de cum­ judece ori cine. Mai mult aceasta strică elevilor sau poate d-sa voește să scoată in relief crema , pe cînd se vede bine că și crema o s’o strice, căci e colosală munca depusă de un elev In acest caz. Publicînd aceste rindurî veţi fi ecoul legitimelor plingeri ale părinţilor acestor elevi. . Un părint» T.-Măgurele POŞTA MICA Cetit, const., Olteniţa.—Adresaţi-vă pentru infor­­maţiuni d-l ui Arbore, directorul biurouluî statistic al Capitalei, la primărie Anexaţi marcă pentru răs­puns. Om­otscîndu-i amabilitatea de sigur că nu va va refuza cererea. I. S., Galaţi.—„Aurore“ nu e ziar antisemit, ci so­cialist. Directorul acestui ziar nu e Drumont, ci acesta este directorul ziarului „Libre parole“. Unui cititor zilnic, Piatra.­N.— Gorki, e tot sub privighere poliţienească. Adresa lui o aflaţi poate la adresa: Redaction de la revue Ruskaia Bo­­gatstvo, Petersburg, mai puţin, de­cît că primăria a dat mo­nopolul ghieţei fabricanţilor. Pentru a complecta însă acest scandal, mai rămîne ca primăria să aprobe şi ce­rerea fabricanţilor de a se interzice pe viitor colectarea şi vinderea ghieţei natu­rale !... In numele populaţiunei speculate, ne facem datoria de a protesta în contra ne­­chibzuinţe! administraţiunei comunale care făgădueşte publicului una şi face alta. Iona Declaraţiile d­ lui Sturdza Rar vorbeşte d. Sturdza cu zia­riştii... străini, bine­înţeles, dar de­ cîte­ ori vorbeşte trebue sâ regrete­­ apoi că a pierdut ocazia de a tăcea. Interviewul pe care l’a acordat zia­ristului Hugo Ganz şi care a apărut In Frankfurter Zeitung va stîrni de sigur din nou furtună atit în presa conservatoare din ţară cît şi în presa străină. D. Sturdza a fost în adevăr de o lipsă de abilitate fe­nomenală. D-sa a profitat de ocazîune nu pentru a schiţa activitatea guvernu­lui său­ şi a arăta viitorul său pro­gram, ci pentru a ataca în dreapta şi în stînga, înlăuntru şi în afară, a trezi toate chestiunile de duşmănie, de discordie înlăuntru şi de pro­testări în străinătate. In urma remanierei şi a intrărei în cabinet a d-lor Stătescu şi Costi­­nescu, fruntaş d­in partidul liberal care înţeleg să imprime guvernului pecetea personalităţilor lor, d. Sturdza nu găseşte nimic alta de declarat de­cît că pentru omul de stat par­tidul e un „instrument*, o armată care trebue sâ asculte de ordinul de marş al şefului. In declaraţia aceasta apare lămurit autoritarismul de „şef* al d-lui Sturdza, care a provocat o­­dinioară disidenţa drapelistă cu d. Costinescu în frunte. După ce a tratat ast­fel propriul său partid, d. Sturdza s’a aruncat asupra partidului advers şi din tră­dători de patrie, din autori ai cam­paniei din străinătate contra Romî­­niei nu i-a scos pe conservatori şi în special pe d. Take Ionescu, după ce cu cîte­va minute mai înainte a­cuzase „Alianţa izraelită“ de această campanie. „Conservatorii apelează mereu la străinătate* declară primul-ministru ziaristului străin. Un şef de boxeri din China n’ar face de sigur asemenea declaraţiuni ■Hş*. POŞTA R­E­DAC­ŢI­E 1. Examenele de absolvire a liceului Onor. red. „Adevĕrul” Bucureşti Ştiţi că prin legea d-lui lătrate mo­dificată de d„ C. C. Arion se revenea la 7 ani de studii, cerindu-se media 7 pentru a intra la universitate sau dacă nu avea­ această medie se da un examen de admitere in universitate Ast­fel fiind, elevii ce urmaseră d­. V după legea d-lui Haret, au urmat-o pe a 6-a după cea a d-lui Arion şi prin urmare elevii din această clasă aveau un drept ciştigat. Ce se intimplă ? Vine iar J. Haret şi îşî readuce legea d-sale, introduce 8 clase şi pentru acei cu dreptul ciştigat. Nu e oare aceasta pe lingă asprimea ce o constataţi d­v. şi o ambiţie ? Şi cum calificaţi această ambiţie? Aşa fiind, elevii aceştia s’au prins ministerului prin petiţii iscălite de părinţii lor, căci era şi drept ca noi părinţii să arătăm nedreptatea d-lui ministru şi să cerem să re­vie asupra ei; n’a revenit asupra ei, dar a admis ca examenele de a 8-a să se dea in Septembrie fără, însă a pomeni ceva despre examenul de absolvire. Ch­ar fără examenul de absolvire era greu, căci în 2 luni chinuitoare ca Iulie si August elevii trebuiau să facă in 2 luni ce se face într’un an, şi unde pui greutăţile de a te conforma programului cind nu sint aproape de loc cărţi ro­­mineştî pentru a 8 a ? Acum cind ştie d. Haret că e la loc bine pus, revine şi cu examenul de absolvire ce se dă imediat după examenul de cl. 8­ a. Ei! cum să-l poată da ? Nu-şî inchipue d. Haret că două luni n’ajung pentru a trece examenul de a 8-a, necum de a se putea pregăti pentru a rupe bariera trecere! la universitate ? Nu e curată ambdie și crede d. Haret că aceasta e ceva bun, ceea­ ce ă face dumnealui „Porumbul compromis! Nu ne-a fost dată bucurie deplină în anul acesta. Buletinul oficial asu­pra stăreî semănăturilor în ţară ne aduce veşti îmbucurătoare in ce pri­veşte recolta griului şi a celor­lalte grine. Pretutindeni recolta griului e splendidă calitativ şi cantitativ. De asemenea orzul, ovăzul şi secara. Seceratul e aproape gata, de aseme­nea adunatul şi treeratul. Avem cu­­vint să fim veseli! Dar veselia ne este tulburată de acelaş buletin asupra stăreî semănă­turilor. La toate judeţele revine ste­reotip fraza că porumbul e compro­mis. Botoşani: producţia porumbului mijlocie; Brăila: porumbul compro­mis in parte; Constanţa : porumbul compromis în parte; Covurlui: po­rumbul compromis; Dolj: porumbul compromis ; Fălciu : porumbul aproa­pe compromis; Tecuci: porumbul e compromis cu desăvîrşire, etc., etc. Ţi se rupe inima cind citeşti a­­ceasta. Bogăţia griului, este bogăţia marilor proprietari şi arendaşi, bo­găţia bogatului. Porumbul compro­mis este sfărimarea nădejde­­ b­etu­­lui ţăran, este sărăcia poporului, să­răcia ţarei. Bietul ţăran ! A muncit în sudoa­rea frunţei sale şi cînd să zică şi el Doamne ajută, cînd i se părea şi lui că în sfirşit s'a milostivit Dumnezeu de dinsul.—iată că tocmai acea re­coltă care e toată speranţa şi viaţa lui este compromisă ! N’ai cuvinte să arăţi cît trebue să fie de mare durerea ţărănimei. Insă încă odată, cînd te gindeşti bine trebue să reflectezi la reaua organizaţiune a agriculturei noastre, la reaua cultură ce o face ţăranul. Dacă pînă astăzi el aplica rotaţia in lucrarea pămintului său, poate că avea şi el o cantitate mare de griu şi scăpa şi el de sărăcie, dar aşa cu porumb şi iar porumbi Să ne fie învăţătură şi această ne­norocire, despre care vroim însă să sperăm, că va fi cit se poate mai mică. Ind. fiascul cu ghiaţa! Ca în toate, şi cu gh­iaţa primăria Ca­pitalei a făcut un complect fiasco !... S’a cintat, s’a trîmbiţat atîta timp că primăria va da cetăţenilor ghiaţă bună, ieftină şi igienică; s'a spus ziarelor că zilnic primăria va da în consumaţiune 18.000 de chilograme de ghiaţă şi că fa­brica sa a început deja să f­uncţioneze. Unde e însă acea frumoasă ghi­aţă co­munală, căci nimeni n’a văzut-o pînă azi ? Ni se spune că cele 18.000 de chilo­­grame pe zi sunt m­­fturi şi că totul se reduce la o producţiune care întrece cu foarte puţin trebuinţele halelor ; că pu­blicului dacă îl trebue ghiaţă, n’are de cât să se ducă la piaţă, la hala Ghica, spre a-şî cumpăra ghiaţă, insă nimna în blocuri de... 25 chilograme !... Mai mult. Ni se spune că primăria se vaită că n’are măcar nici cantitatea de apă necesară unei producţiuni de 18.000 chilograme de ghiaţă pe zi!... Cu alte cuvinte, publicul va continua a fi speculat de către fabricanţii de ghiaţă artificială. Aceasta înseamnă nici mai mult nici C­HESTIA ZILEI Interview cu d. Sturdza Ce idee trebue să-și facă Europa de inteligența lui c. Mitiță dacai tri­mite o gîscă să-l intervieweze !! Politica externă Reformele la Macedonia Ultimul număr din revista Le Mou­vement Macedonien conţine un articol cu titlul de mai sus. Pentru aprecierea ne­părtinitoare a chestiei credem nimerit să rezumăm cele ce spune revista ci­tată. «O telegramă adresată ziarului Le Temps de către corespondentul sau din Constantinopol — începe autorul artico­lului—anunţă de curind, că a fost pro­mulgată de către sultan o­­radea, ordo­­nind introducerea reformelor în Mace­donia. Această noutate n’a fost confir­mată. S’a crezut, câ ea era falsă; totuşi lucrul e exact pe jumătate. Şi asupra acestui lucru trebue să insistâm, căci sublima Poartă se dedă în aceste clipe la o manevră abilă, de natură să creeze un echivoc, care s-ar putea servi in presă şi faţă de cabinetele europene, ca o armă contra oprimaţilor din Macedo­nia. «După informaţiile noastre rezultă, că chestia macedoniană e la ordinea zilei la palatul din Yildiz-Kiosk. Abdul Hamid a convocat chiar un consiliu extraordi­nar, compus din înalţi demnitari, foşti miniştri, mareşali şi mari alemani şi i-a consultat asupra măsurilor cari sunt de luat in Macedonia. Nu se ştie, ce o­­pinii au fost emise in această adunare. E de presupus, că ele n’au prea variat, cea mai elementară prudenţă recoman­­dind oamenilor de stat turci de a nu emite alte păreri de cit acelea, cari ar putea fi pe placul sultanului. După a­­cest consiliu o comisiune a fost numită pentru a elabora reformele in Macedo­nia. Chestia e deci in studiu. Aceasta nu înseamnă însă, că este stu­diată. Această comisie nu se va în­truni poate nici odată, sau dacă, printr’o împrejurare extra­ordinară, se va pune pe lucru, nu vom avea de la dinsa de­cît un raport vid și pro­lix, care se va adăuga la cele vechi, deja destul de numeroase, şi care, ca şi acestea, nu va avea nici o aplicaţie. El va fi aruncat la coş şi nu se va mai vorbi despre dinsul. Istoria Turciei ne dă nenumărate pilde ale unor ast­fel de comedii. Cu prodigioasa sa facultate de a uita, presa nu observă acest lucru. Turcia, conştientă de toate slăbiciunile —­ afară de a sa, poate—se foloseşte ia mod larg de dînsele. „Totuşi e uşor de ghicit, ce urmăreşte Turcia cu expedientele sale învechite. Unica sa grijă e de a evita o interven­ţie europeană. Ea ştie ce a costat-o de o jumătate de secol în­coace, accesul de decizie al concertului european. Ea s’a obicinuit cu aceste sperieturi. Totuşi aceasta nu insamnă pentru Turcia în­ceputul înţelepciuneî sau al justiţiei, ci al prudenţei. «Prudenţa constă la sultan in faptul, că vrea să convingă Europa, că o per­fectă linişte domneşte în imperiul sǎu. Şi cînd publicaţii veridice divulgă oro­rile regimului sǎu, spulberînd această legendă, sultanul îşî dă osteneală să a­­crediteze altă legendă—accen a refor­melor, a căror iniţiativă a luat-o el în­suşi şi pentru a căror elaborare a nu­mit comisiuni. * Sultanul a ajuns la această tactică şi intru cit priveşte Macedonia. El nu poate să mai convingă Europa, că ma­cedonenii, prosperi şi mulţumiţi, bine­cuvântează binefacerile regimului său. Ast­fel de minciuni ar revolta conştiinţa lumei civilizate. Nu mai sunt de alt­fel ziarişti importanţi distui de îndrăzneţi —sau neruşinaţi—pentru a le răspîndi in presă. Nu se mai poate vorbi de ordine şi de siguranţă în Macedonia. Excese re­voltătoare se comit zinie şi Europa are cunoştinţă de dinsele. Şi aceste excese sint de două ori monstruoase; ele de­notă o ferocitate ne­mai auzită, exerci­­tindu-se sub protecţia autorităţilor, tot­­dea­una cu complicitatea şi adesea prin intermediul organelor sale şi pe de altă parte, ele reintră în vastul plan guver­namental, inspirat de sinistra idee de ex­terminare, pusă in execuţie in Armenia. * «La emoţia, pe care o provoacă in Eu­ropa atrocităţile savirşite in Macedonia de turci, vine să se adaoge în vara a­­ceasta neliniştea cabinetelor, cari se tem, ca revolta apăsaţilor să nu devie gene­rală in Macedonia. Căci telegrame ve­ridice publicate de unele mari ziare eu­ropene, şi mai cu seamă rapoartele con­sulare făcute la faţa locului şi cari sunt de o perfectă bună credinţă, au luminat diplomaţia şi pe oamenii de stat ai ma­rilor puteri, asupra intensităţei rezistenţei revoluţionare, pe care tirania turcă a pro­­vocat-o ca un fel de ripostare. E intere­santă şi instructivă cunoştinţa origină bandelor insurgente şi a mijloacelor lor de acţiune. Avem de a face cu o revoltă in­­terminentă şi dezordonată. In fie­care zi ea capătă mai multă întindere şi mai multă intensitate. „Totul ne îndreptăţeşte să credem­ şi cruzimea opresiunea și exasperarea vicii- Politica economică a Romînieî — O teză Interesantă — l­ie Wirtschaftspolitik Rumäniens, adică «Politica economică a Romînieî», este titlul tezei inaugurale pentru obţinerea gradului academic de doctor in filozofie, pe care a prezentat-o şi susţinut-o cu succes înaintea facultate! de filozofie din Berlin d. Constantin Niculescu-Telega. Teza, publicată cu autorizaţiunea facultă­­ţeî, nu coprinde de­cît primele cinci ca­pitole ale părţei întin­x a lucrăreî care se va compune din două părţi, prima cu 6 capitole, a doua cu 3 şi o încheere. Cind mă aflam şi eu la Berlin, am avut o pasionată discuţie cu un cunos­cut şi coleg romín, care nu vroia cu nici un preţ să admită că dato­ria unui romín este să aleagă ca su­biect pentru teza sa o chestiune romi­­nească. Teza care tratează o asemenea chestiune este de un deosebit interes şi pentru străinătate, poate dovedi in mod suficient aptitudinile autorului ei şi poate să servească şi ţăreî a căreia cu­noaştere o popularizează in străinătate. Iată de ce cind am văzut teza d-lu! Ni­­culescu m’am bucurat mu­t, în special cunoaşterea economiei noastre naţionale, arătarea resurselor de bogăţie de cari­e dispune ţara noastră, trebue să ne stea la inimă. D. Niculescu a înţeles aceasta şi ■a scris­ lucrarea sa pentru alcătuirea carea, aceasta o vezi din capul locului, a făcut studii multe şi profunde, a cercetat au­tori şi documente, statistici, şi hărţi, în sfirşit a adunat un vast material care face ca fie­care afirmaţiune a sa să fie întemeiată pe fapte şi să inspire încre­dere. E oare greu să apreciezi cit­­ de mare este importanţa pentru ţară ce o are lucrarea d-lui Niculescu, chiar din punctul de vedere practic, mai ales in aceste momente ? Şi lucrarea d-lui Niculescu-Telega nu este ca lucrările sobicinuite de teze, o co­­lecţiune de fraze banale copiate de ici şi de colo, ci este o lucrare cuprinză­toare, voluminoasă, care îmbrăţişează chestiunea politicei noastre economice dea’ntregul ei şi după un metod pro­priu, compilat din diversele metode de concepţie economică: cel istoric, social, statistic... In special reiese din chiar prima parte a lucrărei, o dragoste pen­tru ţară şi mai ales pentru ţărănime, cu adevărat binefăcătoare. De asemenea din materialul colectat d. Niculescu trage concluziunile ce i se par mai naturale, mai corespunzătoare m­­oadelor şi for­mulelor ştiinţifice.—aceasta in mod ab­solut obiectiv, fără a ţine seamă de păr­ţile interesate, de rangul, de clasa so­cială, de influenta iar directă sau in­directă în stat. Aceasta-i face o­­noare, mai ales în timpurile acestea cind mulţi cred că fac ispravă mare ascun­­­zîndu-şî origina şi atacind pe aceia din mijlocul cărora s’au ridicat, pe cind se prefac in apărători, instrumente incon­ştiente, aî celor puţini dar tari. Scopul lucrăreî d-lui Niculescu, din care o parte a servit ca teză, este de a îmbrăţişa toată politica economică a Ro­­mâniei; cum însă suntem­ o ţară emnnpa­­mente agricolă, cea mai mare parte a lucrăreî este dedicată cesiunilor agri­cole. Populaţiunea, condiţiunile naturale, clima, formaţiunile geologice şi detalii asupra conformaţiunei solului, iată ce tratează in scurte capitole d. Niculescu. Urmează apoi în mai muite subdiviziuni o descriere a formărei marei şi micei proprietăţi la noi, fazele prin cari ele au trecut din timpurile cele mai înde­părtate, pînă la alcătuirea principatelor şi de aci pînă cind la 1864 s’a dat ma­rea reformă a împroprietărire! ţăranilor. Cu multă obiectivitate autorul arată modul cum încetul cu încetul ţăranii au fost expropriatăriţi, aşa că, fără ca să piardă o vorbă măcar, face plauzibil ori­cărui om cu judecată că lovitura de stat de la 1864 n’a fost de­cît un act de dreptate socială. Ocupindu-se mai departe de condifiu­­nile de exploatare agricolă de la noi şi arâtindu-i neajunsurile, d. Niculescu vorbeşte cu francheţa omului de ştiinţă de clasa noastră stăpinitoare. «Marii proprietari— scrie d-să— mai au încă toate calităţile boerilor de altă dată. Ei trăesc, intru cit nu se devotează vit­ţei politice şi vieţei de stat, ca rentieri parte în puţinele oraşe mai mari ale ţăreî, parte in marele oraşe ale străi­­nătaţeî ţi în băile la modă. Mijloacele relativ însemnate cari se află in miinile acestei clase, nu folosesc cu chipul acesta ţăreî, ci se pierd in articole de lux, aşa că pentru îmbunătăţirea moşiilor nu rămîne absolut nimic». Pe de altă parte d. Niculescu arată că mari arendaşi, dată fiind scurtimea termenelor contractelor de arendă, n­u au nici ei nici un interes să contribue la îmbunătăţirea moşiilor, mai ales că foarte adesea­ ori, chiar dacă ar vroi s’o facă nu au mijloacele. Şi d. Niculescu crede că o îmbunătăţire a slavei ţără­nime­ nu sa poate realiza de­cît supri­­mind contractele agricole şi introducind un sistem de salarii ordonat european, ceea­ ce iarăşi nu s’ar putea face de cît dacă s’ar găsi o clasă de arendaşi cu capitaluri suficiente, cari să arendeze moşiile pe termen mai îndelungat. Şi ca un fel de concluzie d. Niculescu arată cum cu actualul sistet­ de ex­ploatare arendaşul este silit­­să exploa­teze pe de o parte pe ţărani, pe de alta fără milă pămintul. Continuînd, d. Niculescu se ocupă de creditul de care se bucură proprie­tatea rurală, de instituțiunile create pentru a-i înlesni această menire, de distribuirea proprietăţei şi de mărimea datoriei ce apasă asupra proprietăţei noastre imobiliare rurale. Garajul ce-l face în astă privinţă autorul va interesa de sigur şi pe cititorii noştri, cari nu ar avea ocaziunea să citească lucrarea însăşi care va apare in curind complectă tradusă şi iu romineşte. Iată deci cal­culul ce-l face d. Niculescu-Telega, pentru a stabili care este sarcina pro­­prietateî imobiliare rurale din Rominia. In anul 1872 marea pro­prietate avea deja o sarcină de..................................• 200.000.000 1. Da la 1873 pînă în Decem­brie 1901 marea proprietate e încărcată de creditul rural cu 376.292.700 „ Datoriile pe ipoteci parti­culare ale mărci proprietăți au fost de la lS85 — 1 Ia­nuarie 1900........................ 115.767 074 „ Datoriile maltei proprietăți 8.860.463 . Rezultă de la 1802—1901 în total o datorie ipotecară de....................... . 700.868.227 I. Dacă insă am în vedere toate trei felu­rile de sarcini pe cari le are proprieta­tea rurală romina, adică: sumele de răscumpărare, prețul de vînzare al do­meniilor statului înstrăinate și dato­riile ipotecare, găsim că în total pro­prietatea imobiliară rurală este încăr­cată în R­omînia cu o datorie de un mi­liard 219.550,752 lei. Asemenea cifre, şi multe altele tot atit de interesante abundă în lucrarea d-lui Niculescu şi d-sa n’a avut numai răbdarea colectorului, ci le-a scrutat şi cu competința omului de ştiinţă, gru­­pîndu-le după trebuinţă şi făcîndu-le să vorbească clar şi lămurit ori­cui li­­s’ar adresa. La sfirşitul lucrăreî găsim cele patru teze pa cari d-l Niculescu-Telega le a susţinut înaintea juriului academic şi un curriculum vitae. Din acesta din urmă un ziar a făcut un reproş d-lui Niculescu-Telega, spunind că d-sa ar fi vroit să’şi facă printr’insul reclamă. Zi­arul în cestiune, care reprezintă ideile unor oameni educaţi în parte in Ger­mania, trebue să ştie că este uz şi o­­bligaţiune la universităţile germane, ca la finele tezei de doctorat să’ţî publici biografia, un curriculum vitae, care nu trebue să conţie natural de­cit adevă­rul şi pe care juri că l-ai făcut conform cu adevărul. E aceasta un vechiu obi­­ceiu la universităţile nemţeşti, obiceiu care în parte se explică prin faptul că se cere ca demnitatea de doctor să nu se acorde de­cît persoanelor cu o viaţă perfect onorabilă. Cit despre tezele pe cari d. Niculescu Ie-a susţinut, ele sunt atit de caracte­ristice pentru tot modul d-sale de a vedea, incit nu pot să nu te reproduc. Iată-le: „li­cenţa pămintului este rezultatul unor procese sociale şi de aceea trebue să fie supusă unui impozit relativ mai greu. „2) Regularea muncei şi legiferarea protecţiunei muncei devine pentru Ro­minia nu numai o necesitate economi­­co-socială, ci mai ales şi o necesitate de politică naţională. „3) In condiţiunile de pînă acum taxa , vamală protecţionistă romină „tr­ebue­­ privită ca o taxă fiscală. 4) Schimbul economic al Romîniei cu străinătatea depinde mai mult de con­diţiunile de transport (tarif şi legături) de­cît de condiţiunile vamale. Dintre aceste teze atrag mai ales a­­tenţiunea asupra celor dinţii două. Cu asemenea vederi, cu bagajul de cuno­ştinţe speciale de care evident că dis­pune şi cu stăruinţa de care a dat do­vadă, după cum reese din Biografia pu­blicată în această teză, d­l Niculescu, chemat la o demnitate dintre cele mai potrivite pentru d-sa, poate să aducă cele mai nepreţuite foloase ţărei. Străin de luptele politice, d sa a fost chemaat ca om de ştiinţă muncitor şi stăruitor să conducă un departament dintre cele­ mai importante. Fie ca in realizarea i­­deaîuriior sale, cari trec ca un fir ro­şu­­ de alungul lucrăreî sale, să reuşeas­că a înlătura toate piedicele. B. Brănişteanus

Next