Adevěrul, septembrie 1902 (Anul 15, nr. 4702-4731)

1902-09-01 / nr. 4702

Sin fuga condeiului Obsesiunea E curios: Castelan e reporterul depus de sin-Marin. Toată lumea susţine că cel persecuţi­­t e Castelan şi totuşi sin- Marin nu mănîncă, nu doarme, nu poate umbla, nu poate privi, nu poate fuma fără să nu aibă inaintea orbilor pe.... Cas­telan. La Paris nu se duce fiind­că acolo da de contele Bonnis de... Castelanno ! Pe conservatori îi urăşte fiind că sunt sub­seda.... Castelanului de la Floreşti. Pe Eminescu nu l poate mistui fiind-că divinizează... Castelanele. La Cuie Cazes unde clădeşte cu mult ei n castele de cărţi, un partener îi ob­servă într’o seară : — Ai muit... el în îa astă-seară ! In loc de „mult... clan“ sin­ Marin a auzit tot ,Castelan“ și a pierdut partida de necaz! Tot visind cum să scape de persecuția lui Castelan, veni într’o zi la parchet aproape dansînd de bucurie. — Ce e, d­ragă ? îl întrebară colegii. — Am auzit că spun jurnalele c’a murit Castelan ! ! — Nu, dragul meu, a murit la Madrid Emilio Castelar! Exasperat sin-Marin era să-și zmulgă părul din cap, dacă n’ar fi dat de o chi­lie ca în palmă! Cast­ Elan POŞTA MICA To­se. Odobeşte.—Pentru a avea un rezultat prac­tic faptul trebuia denunţat atunci. Azi după trei luni, ar fi supă încălzită. Mai mulţi lucrători tipografi. Iaşi. — Societatea va rămîne societate, in afară de breasla generală.Fe­tele de sigur că vor fi considerate ca ucenice, — aşa cred­­eu. Tipografiile intră în lege. C. A. P.-Neamţu.— 1) Cite 70—80 lei de persoană. 2)La­ Paris e mai greu de găsit de lucru—afară numai dacă cunoaşteţi bine limba franceză şi aveţi bune re­comandaţii ’şi sînteţî îndreptat la anume case. Anul XV.—No. 4702 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE 0*1 an Şase luni Trt luni în ţară ..... 30 le 15 lei 8 lei în străinătate. 50 „ 25 . 13 . 10 bani in toată ţara 15 „ „ străinătate Un număr vechi. 20 bani Ediţia de seara DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE anunciurT Linia pagina IV Lei. . 1- l ... 0.50 bani m „ a- „ BIROURILE ZIARULUî !»- 11 Strada Sărindar — 11 ' T­eLEFON Text«1 oficial al Regulamentului meseriilor REFORME MIHiTARE — Părerea unui general român — Propunerile d-lui general Scheletti.—Serviciul de doi ani. — Naţiunea înarmată. —Argumentele d lui general Scheletti. — Cum va fi în­­tr’un viitor războifi.—Soldatul mașină și soldatul inteligent.— Partizanii sistemului vechi­. D. general Scheletti a publicat în ultimul timp cîte­va articole asupra reformelor militare ce ar trebui sâ se facă. Aceste articole ni se par a fi de o importanță cu atît mai mare, cu cît ele vin de la un militar de şcoală veche, pentru care cerinţele vreunei —dacă judecăm după ce se petrece in toate părţile lumei—trebue să râ- Inînă o taină sigilată cu şapte pe­­ceţii. Propunerile d-lui gen. Scheletti Cind am citit articolele d-lui ge­neral Scheletti, apărute într’un ziar care ospătează la­ fie­care masă cîţi­­va socialişti, am căutat cu mare cu­riozitate iscălitura. Surpriza a fost cu atît mai plăcută cu cît iscălitura era a unui cunoscut şi vechi­ militar, care nu cunoaşte războiul numai din cărţi. Şi ce propune d. Scheletti ? Intr’o serie de foarte judicioase ar­ticole d. general propune înfiinţarea la noi a naţiunei armate. In legă­tură cu aceasta propune educaţiu­­nea militară a tineretului. Intr’un articol de dată recentă de tot, d. Scheletti se pronunţa pentru serviciul de doi ani. In legătură cu aceasta, pentru desfiinţarea parade­lor şi manevrelor de paradă, a mus­­truenilor şi drilului rus şi prusac, cu cari se cheltuesc la sigur doi din cei trei ani destinaţi serviciului militar. Argumentele d-lui gen. Scheletti In susţinerea propunerilor d-sale:­­1. general Scheletti se serveşte de învăţăturile trase în ultimul timp din aplicarea artei războiului- Ce ne a învăţat războiul spano-american, ce arta strategică a unui Botha, a u­­nui Dewer, ca atitudine eroică a trupelor acestora, a burilor ? Un general englez care a asistat la războiul cu burii şi care a fost invitat de împăratul Wilhelm II ca să asiste la marile manevre ale cor­pului III de armată prusac, a ră­mas stupefiat văzînd mişcările uni­forme aproape automatice ale trupe­lor. Cind însă a fost să’şi dea pă­rerea sa, a rezumat toată critica sa intr’o singură frază: „Mişcarea a­­ceasta automatică a trupelor, mi s’a părut o împedicare a libertăţeî de a se mişca a trupelor“. Fraza aceasta este condamnarea vechiului regim militar, faţă cu nouile cuceriri ale technicei armelor şi deci faţă cu exigenţele în cazul unui razboiu mo­dern. Cum va fi într’un viitor razboi. In războaiele trecutului, atacurile se făceau în masă deasă. Inamicul era mai în tot-d’a­una în raza vedetei. Curajul personal juca un rol h­otă­­rîtor. Lupta în tiraliorî preceda nu­mai atacul și deschidea drumul ma­selor înghesuite în coloane cari tre­buiau să cotropească pe inamic. Soldatul nu era de­cît un individ menit să servească de hrană tunu­rilor. Orbeşte supus şefilor săi, el trebuia să execute, nu să gîndească. In asemenea scop cirilul şi disciplina erau o necesitate şi au şi ajuns cul­mea perfecţiunei în ţările unde in­strucţia militară e de dată mai ve­che. In războiul modern Insă lucrurile se prezintă cu totul alt­fel. Lupta în coloană deasă a ajuns cu nepu­tinţă. Pe inamic în cele mai multe cazuri nu’l vezi. Cu tirul şi razanţa tunurilor noul, luptele se dau pe di­stanţe colosale şi pe inamic apuci să’l vezi numaUjjlicUne jumătate e bătut și demormRMjiInfanteria se luptă tot-d’a­una acoperită de întă­­rituri făcute în grafiă' c­înd nu e a­­coperită se luptă în tiraliorî, cind se cere soldatului sâ*gîndească pe cît posibil mai mult... Oare educaţiunea de azi a soldatului mai corespunde nouilor exigenţe ale războiului ? Partizanii sistemului vechiu D. general Scheletti a recunoscut toate acestea cu pătrunderea omului de ştiinţă care judecă obiectiv şi rece. Nu se putea însă ca să nu fie atacat şi mai ales zeflemisit de că­tre partizanii şcoalei vechi, cari nu vor cu nici un preţ sa vadă că poţi fi excelent militar, de exemplu burii, fără ca sa ştii sa faci diversele miş­cări de paradă cu puşca sau să baţi talpa la păm­înt răsucindu-ţi gîtul pentru a defila înaintea şefului. Doi ani de serviciu bine întrebu­inţaţi sînt suficienţi. Cîştigă nu nu­mai soldatul, nu numai averea na­ţională, ci chiar şi armata. De aci la naţiunea înarmată mai e distanţă mare, dar un pas spre ţintă este. Şi cine îndrăzneşte să afirme, cu mina pe inimă, după manevrele el­veţiene şi războiul anglo-bur, că na­ţiunea înarmată, motivată şi de tra­diția noastră militară, n’ar fi salva­rea noastră ? B. U. CONTRABANDELE Comunele și contrabandele. — Cau­zele.— Măsuri de apărare.—Con­fiscări. — Controlul mărfu­rilor. E știut lucru că una din cauzele de strimtorare a comunelor noastre rurale, prin scăderea veniturilor, sunt contra­bandele cari se exercită pe o scară foarte întinsă și imposibilitatea comunelor de a avea un numeros personal de funcţio­nari cari să exercite o supraveghere eficace în contra acestor contrabande dăunătoare. In special, comunele din judeţul Ilfov sunt cele mai încercate in privinţa a­­cestor contrabande şi graţie măsurilor şi energiei administraţiei judeţene, am avut de înregistrat un întreg şir de cele mai mari şi mai îndrăzneţe contrabande dovedite, confiscate şi pedepsite. Cauzele Se ştie că sub conservatori, în 1894, s’a votat cunoscuta lege a maximului pe baza căreia comunele trebuiau să-şi fixeze taxele de percepere pentru arti­colele de consumaţiune. Nu toate comunele rurale insă au­ a­­plicat dizpoziţiunile legei. In special, tocmai cele din jurul Capitalei n’au fă­cut aceasta, din care pricină contraban­dele au găsit un teren favorabil şi iată cum: Contrabandiştii din comunele din ju­rul Capitalei folosindu-se de faptul că acele comune n’au aplicat legea, adu­­ceau direct mărfuri de coloniale cari so­­seau transit In comunele respective ; de aci, prin fraudă, aceste mărfuri erau scurse fie in comunele învecinate cari aveau­ taxe, fie mai ales in Capitală unde taxele de accize sint și mai marî. Capitala ajunsese ast-fel încinsă in­­tr’un fel de cerc de comercianţi necin­stiţi, a căror principală îndeletnicire erau contrabandele exercitate pe o scară din­tre cele mai mari şi deci desee con­flicte şi procese interminabile dintre a­­ceştia şi autorităţile comunale. Măsuri de apărare Pentru a se pune capăt acestei deplora­bile stări de lucruri, care de la 1894 încoace a scăzut intr’un mod simţitor veniturile comunale prin întreţinerea de antrepozite clandestine create în scop de contrabandă, administraţia ju­­deţiană a luat măsuri foarte serioase să invite toate comunele ca să se conforme legei maximului, iar pe de alta a în­tocmit un regulament foarte riguros privitor la antrepozite. Iată principalele dispoziţiuni ale a­­cestui regulament: a) In comune nimeni şi sub nici un cuvint sail pretext nu va putea înfiinţa antrepozite pentru depunerea mărfuri­lor sau alcooluilor prevăzute în legea maximului, tară autorizarea consiliului comunal. Autorizarea nu se va putea da celor ce vor avea circiumă ori han în apropiere sau la o distanță mai mică de 2 chilometri și chiar cind ar fi co­merciant in detaliu al mărfurilor antre­­pozitate. b) Dreptul de antrepozit nu se va permite persoanelor cari nu vor dispune de un local care să întrunească toate condiţiunde de siguranţă spre a se îm­piedeca contrabanda, bipne construit, îm­prejmuit si care sa fie situat in mijlo­cul uneia din cătunele ce compun acea comună. c) Atît porţile antrepozitului cit şi uşile localului vor fi închise avind 2 sau 3 încuetorî, pentru ca o cheie să fie păstrată de primar, una de antre­pozit«!’ şi alta de antreprenorul acci­zelor. d) Scoaterea mărfurilor din antrepo­zit pentru consumaţiune în comună se va aviza de proprietar format, pentru a asista un amploiat al biroului, scăzind odată cu aceasta numărul coletelor sau bucăţilor din registrul respectiv şi plă­­tindu-se momentan taxele cuvenite co­munei, iar pentru cele ce se vor trece în alte comune, afară de obligatoria declara­ţie, proprietarul trebue să obţină un bilet de transit emis de primar, iar la locul de descărcare, autoritatea comunală va înapoia transitul acestei primării, certi­ficat cu această menţiune. Confiscări Nici o marfă supusă taxelor de acciz nu poate intra nici circula pe raza co­munei fără a fi plătit taxele tarifare sau a fi însoţite de un bi­et de transit. Mărfurile cari se vor introduce in vre-o casă, han, circiumă, etc., înainte de a fi aduse la biuron­ sau cari vor trece de biurou, vor fi confiscate. Orî­ce introducere de mărfuri săvir­­şită sau tentată contra dispoziţiunilor legilor privitor la aşezarea taxelor de acciz, în scop de a nu se plăti dreptu­rile comunei sau de a eluda o pro­­hibiţiune, sau numai pentru a evita în­deplinirea unei formalităţi, vor constitui un fapt d­e contrabandă. Controlul mărfurilor Pentru a se putea asigura un control serios asupra tuturor mărfurilor, per­ceptorul comunei sau antreprenorul ve­niturilor comunale pe lingă registrul de depozit mai este obligat a ţine urmă­toarele registre: un registru de chitan­ţe cu matcă, pentru a libera fie­cărui locuitor chitanţe relativ la taxa mărfei sau alcoolului introdus, un registru jur­nal de trecerea operaţiunilor zilnice şi un registru cu bilete de transit. Cu acest chip se va putea şti in cel mai mic detaliu toate mărfurile intrate în comună pentru consumaţiune, cum şi cele transit destinate altor comune. Se speră că cu nouile măsuri şi cu noul regulament asupra antrepozitelor sa va pune capăt serios contrabandelor şi deci veniturile comunelor rurale vor spori în mod simţitor. Dispoziţiunile luate de ad­ministraţiu­­nea judeţului Ilfov, să sperăm că vor fi aplicate de către toate administraţiile judeţene din ţară. La timp, sperăm să împărtăşim citi­torilor noştri întregul regulament de antrepozite, care cuprinde cele mai im­portante dispoziţiunî. Iona Generalul Arion Şeful corpului al II-lea. A relevat în cuvîntarea ţinută ori trupei, cu prilejul celei a 25-a aniversări a luprei Griviţei, că bulgarii ar trebui să-şi amintească la serbările de la Sipka că românii au­ lup­tat pentru liberarea Bulgariei şi pentru­ cauza creştină. Această relevare a făcut o vie şi admirabilă impresie în toate cer­curile. D. Stel­­an Popescu ţine de­sigur să se ilustreze—şi noi ii vom înde­plini acest gust, făcindu-l celebru, dar fireşte de o tristă celebritate ca pe un Pipa ori un Marunţelu al ma­­gistraturei române. C. M. Regimul bunului plac­ ­ jude-instructor Stelian Popescu ţine numai decit să dovedească că se pricepe în a abuza de drepturile cei dă legea pentru a şi răzbuna contra unor deţinuţi aparţinind unui ziar căruia nu a fost simpatic nici­odată. Răzbunarea este însă un sentiment josnic,­mai ales cind el se îndeplineşte de un magistrat care este presupus că planează in sferele senine ale e­chităţei. Se ştie in adevăr cum d. Stelian Popes­cu a surprins tribunalul cu confirmarea mandatului de depunere contra celor doi tineri reclamaţi de onestul şi cu prisosinţă interesantul d.­Ausbruch. Imediat s’a făcut o ce­rere de liberare pe cauţiune şi pină astăzi în momentul cînd scrim, deşi in fie­ care zi a fost solicitat, n’a re­­digiat încă ordonanţa de respingere a cerere! de liberare pe cauţiune. Inten­­ţiunea vrednicului magistrat este vă­dită. D-sa voeşte să dea această or­donanţă cit mai tirziu, aşa că ziua de 2 Septembrie, zi in care se adună Camera de punere sub acuzaţiune, dosarul să nu de venit şi Camera să fie în imposibilitate să judece in a­­ceastă zi opoziţiunea celor închişi şi să-i redea libertăţeî. Va mai trece dar o săptămină, pînă Camera să se adune din nou şi în a­cest răs­timp de jude-instructor îşi va face pofta să-i ţină închişi, cu dispreţul legei, căci arestul preventiv este oprit in materie de delict de presă, şi cu călcarea sfruntată a legei libertă­ţii individuale, care arată că asupra liberărei pe cauţiune instanţele jude­cătoreşti trebue să se pronunţe de urgenţă. Cum cererea de liberare este făcută de toi din săptămină trecută, pină astăzi Simbătă credem că numai de urgenţă nu s’a uzat... Batae de joc Sintem­ sub regimul liberal şi totuşi s’ar pil rea că trăim sub cel mai arbi­trar guvern pentru care respectul le­gilor este o simplă glumă. In bătaia de joc ce fac de legi oa­menii aceştia, nici nu-şi dau seama că sunt pur şi simplu ridicoli, lată de pildă ce se face cu aşa zisul servicii­ telegrafic. Se ştie că acum cît­va timp s’a făcut o ciocnire pe Dunăre între două vapoare, unul romînesc şi altul austriac, şi că o anchetă mixtă se o­­rînduise ca să cerceteze responsabili­tăţile. In ziarul gălăţean guvernamen­tal Tribuna Liberală alaltăerî s’a publi­cat informațiunea că ancheta aceasta n’a dat nici un rezultat, părerile fiind împărţite, şi că se va recurge la o co­­misiune de arbitri din Fiume. Acest lucru inofensiv ni s’a telegra­­fiat de corespondentul nostru gălăţean. Telegrama i-a fost însă confiscată în baza art. 7 din Legea telegrafo-poştală, ca periclitind siguranţa statului ro­mân ! Această procedare va să zică pur şi simplu suprimarea serviciului tele­grafic, căci ce motiv poate fi ca o ştire pe care o publică un ziar al gu­vernului să nu poată fi transmisă prin telegraf? E o simplă bătae de joc şi un refuz si­nulat de prestarea unui ser­vicii i­legalmente datorit, ceea­ ce con­­stitue o abatere de la condica penală. O interpelare a avut loc în Cameră astă iarnă relativ la chipul idiot și abuziv în care se suprimă depeșire zia­relor. Această interpelare n’a avut nici un efect. Constatăm cu regret faptul şi facem atent pe d. ministru de interne că vom fi nevoiţi să ne adresăm justiţiei, ca cei vinovaţi de acest abuz de putere să fie pedepsiţi, iar statul să ne despăgubească de dau­nele ce ne cauzează... Silax Regulameichillagel meseriilor la corpul ziarului publicăm mult aş­teptatul text al regulamentului legei meseriilor. După atîta trudă din partea celor de la guvern, ne-am fi aşteptat să iară ceva mai bun. Prima observaţie ce se impune cînd citeşti acest regulament este că guver­nul a trebuit să facă loc in el aproape tuturor amendamentelor d-lui Miile. Unde n’a făcut loc acestor amenda­mente, acolo regulamentul este tot atit de neclar, cit a arătat directorul nostru că e de neclară legea. Un exemplu cules în pripă, pentru că n’am avut incă timpul să cercetăm tot elaboratul ministerului de domenii. La art. 1 al regulamentelor, se repetă fără nici o lămurire dispoziţia art. 1 din le­gea meseriilor că în fabrici şi ateliere mari, meseriile enumărate in lege nu cad sub prescripţiile ei. Ei bine, d. Miile a întrebat şi răspunsul nu­ dă regula­mentul, prin ce se defineşte un atelier mare­? Rregulamentul nu răspunde. Apoi regulamentul, cu toate că con­ţine cite­va esenţiale modificări ale le­gei, nu e de natură nici de a înlătura nemulţumirile provocate de articolele din lege privitoare la străini, nici de a satisface pe meseriaşii români. Toate nemulţumirile pe cari le-a provocat le­gea, vor rămîne in picioare şi după a­­pariţia regulamentului. D. Sturdza a comis imprudenţa de a nu vroi să dea legei caracterul de o­­biectivitate ce trebuia să-l aibă şi de spiritele rele pe cari le a citat prin a­­ceastă încăpăţânare a sa și cari s’au ma­nifestat prin violenta campanie a presei străine nu mai s­’apă acum. Dar vom reveni. Ad. Duminică 1 Septembre 1902 C­HESTIA ZILEI Iată instrumentele de operaţiune pe cari le-ar descărca sin Marin la po­liţia Capitalei, dacă i s’ar încredinţa postul de director! REGULAMENTUL LEGEI MESERIILOR Iată textul complect al regulamen­tului : CAP. I Dispoziţii generale Art. 1.— Numai exerciţiul meseriilor enumerate în art. 1 din lege este supus prescripţiilor legei. 1) Cu toate acestea, aceleaşi meserii, exercitate de fabrici, ateliere mari şi in­dustrie caznică, nu sînt supuse apli­care! legei. Asemenea la sate locuitorii rurali pot exercita pe lingă altă profesie, şi unele din meseriile de mai sus a) şi anume cele arătate in partea finală a art. 1 din lege, fără a fi supuşi prescripţiunilor legei Art. 2—Tablourile meseriilor enume­rate in art. 1 din lege se pot modifica prin deriziunea consiliului de ministri publicată in Monitorul Oficial. Modificarea poate consista in adăugi­rea sau suprimarea unei meserii din zi­sele tablouri. Pentru adăugirea unei meserii, mini­strul, din oficiu, sau după cererea ori­cărui interesat, poate cere avizul Came­relor de meserii (vezi art. 101 de mai la vale) și va referi rezultatul la consi­liul de ministri. Dacă avizele vor fi u­­nanime sau numai in parte pentru a­­dăugirea meseriei, consiliul va putea admite adăugirea; dacă, din contra, ele vor fi unanime in contra adăugireî, con­siliul va respinge adăugirea. Pentru suprimarea unei meserii din tablouri, ministrul, după cererea ori­că­­rui interesat, poate cere avizul Camere­lor de meserii, precum şi al adunărilor generale ale tuturor corporaţiilor exis­tente pentru acea meserie. Numai în caz cînd toata aceste avize vor fi una­nime, consiliul va decide suprimarea; in caz insă cind vor fi avize divergente, consiliul va respinge suprimarea. Art. 3. — Orî­cine, fie bărbat sau fe­meie, spre a putea îmbrăţişa şi exer­cita vre­o meserie din cele enumerate in art. 1 din lege, trebue să îndepli­nească condiţiile de capacitate cerute de lege. Art. 4. —■ Meseriaşii emancipaţi la 18 ani împliniţi sint consideraţi ca majori intru cît priveşte meseria lor. Art. 5.—Fem­eea măritată, spre a pu­tea îmbrăţişa şi exercita o meserie, poate fi autorizată de bărbatul ei atit expres cit şi tacit. Autorizarea expresă rezultă din orî-ce act scris prin care bărbatul consimte ca femeea sa îmbrăţişeze sau să exercite meseria; autorizarea tacită rezultă din orî-ce act sau fapt al bărbatului prin care el lasă a se presupune că ştie că femeea exercită meseria şi nu se opune. In caz cind bărbatul refuză să dea au­torizarea, femeea e datoare să dobîn­­dească autorizarea de la justiţie, conform dreptului comun. 1) şi 2) a se vedea la sfîrşit enumărari­a acestor mes­riî. Art. 6.-— Supuşii unui stat străin, spre a putea îmbrăţişa şi executa o meserie, trebue să îndeplinească a­­celeaşî condiţii de capacitate tech­nică ca şi romînii şi să dovedească că există pentru romîni dreptul de re­ciprocitate în statul căruia el aparţin. Dovada reciprocităţeî rezultă din insu­şi faptul că există între statul român şi statul străin o convenţie internaţională în puterea căreia su­puşii ambelor state se bucură de o potrivă de aceleaşi drepturi în cît priveşte exerciţiul meseriilor. In caz cînd reciprocitatea ar re­zulta în baza vre­uneî dispoziţiunî legale, dovada se va putea face prin orî­ce fel de acte sau certificate. Supuşii unui stat străin cari nu vor face dovada reciprocităţeî, pre­cum s’a arătat mal sus, vor trebui să dobîndească autorizaţia prealabilă de la Camera de meserii din lo­calitatea unde vor voi să exercite meseria. Acei cari ne-aparţinind unui stat străin sínt supuşi protec­­ţiunei române, nu sínt oblig­aţi a face dovada reciprocităţeî şi nici a cere autorizaţia preala­bilă de la Camera de meserii. Supuşii unui stat străin întrebuin­ţaţi la o întreprindere oare­care, în baza unui contract anterior legei, sunt scutiţi de condiţiile prescrise de lege. Această scutire va ţine numai pe timpul duratei contractului. Art. 7.—Ori­ce meseriaş care exercită timporal meseria sa şi în altă localitate de­cit unde este aşezat, va fi supus şi la sarcinele prevăzute pentru asemenea caz de statutele corporaţiunei meseriei din acea localitate. GAP. II Titlurile de capacitate technică a) Brevetele de maestru Art. 8. — Nimeni nu poate exercita o meserie dacă nu va fi major şi nu va avea brevetul de maestru. Art. 9.—Forma brevetului va fi a u­­nuî carnet fără foi, cu pereţii de carton gros, in mărime de 9 minus 11 c.m. El va conţine pe partea internă următoarele: a) Spre stingă: No. . Ziua . Luna . Anul 190.. BREVET DE MAESTRU în meseria de............................. Liberat d................... ...... in baza legei pentru organizarea mese­riilor. (L. S.) Semnătura emitentului b) Spre dreapta : Rudolf Virchow După cum am mai spus, Virchow a fost în Romînia prin anul 1888. El trecea prin București pentru a se duce în Orient în scop de studii antropologice. — Par’că-l văd și acum: mic, modest, îmbrăcat simplu, cu ochii roșii... Ast­fel mi-l descrie un amic care pe acea vreme lucra la labora­torul de chimie de la spitalul Col­­ţea, condus cu mult brio de d-rul Bernard. Virchow veni să viziteze spitalul. El cunoştea bine pe regretatul doc­tor Marcovici. Condus de acesta şi de o suită de alţi medici, studenţi, interni, externi, veni în laborator. Virchow se perdea printre cei-lalţi, nici o alură afectată de savant, nici o poză studiată. Profanul uitîndu-se de departe spre acest grup, ar fi crezut că vre-un alt îngîmfat oare­care, e renumitul învăţat din Ber­lin. Intr’adevăr, Virchow, cu modes­tia ad­evadatului om de ştiinţă, în­treba, lăsa să i se dea explicaţii, asculta cu cea mai mare atenţie şi bună-voinţă. E demn de notat un mic incident caracteristic . Pe un dulap, Virchow zări un creuzet de pămînt­, cum se întrebuin­ţau înainte în laboratoriile chimice. — Nu cum­va-î vre-o urnă ro­mană ? Poate că aveţi și ceva cra­nii — zise el cu interes,gîndindu-se probabil la cercetările sale de an­tropologie. I se explică rostul aparatului. — A ! în domeniul chimiei sînt cam slab!! — răspunse el surîzînd. * In cercurile ştiinţifice romîneşti, unde Virchow era atît de apreciat, s’a aflat cu emoţie ştirea, că cele­brul medic şi antropolog, a murit. El s’a stins la Berlin în mijlocul notelor şi pieselor sale anatomice, adevărat, muzeu, pe care-l locuia din timpul cînd şi-a luat diploma de doctorat în 1843. Cine ar fi cre­zut, că acel accident nenorocit de la 4 Ianuarie din acest an, cînd Virchow și-a fracturat gîtul femu­rului, adică partea de sus a osului coapsei, cine ar fi crezut, că acest accident era sâ-i fie fatal ? De alt­fel savantul, care timp de peste 60 de an! a studiat și cercetat, a ră­mas pînă în ultimele sale momente acel spirit cercetător, analitic. Atît timp cît l’a fi mai ajutat puterile, el urmărea procesul de vindecare al fracture! sale ca un medic critic; el insusi demonstra „cazul“ celor ce-1 înconjurau cu o fotografie Rönt­gen a osului rupt. Virchow e fondatorul teoriei ce­lulare. Nu s’ar putea susţine, că el a descoperit celula, această ultimă formă sub care ni se prezintă orga­nismul atît în lumea animală cît și în ceea a plantelor. Celula a fost descoperită de Schleyden și Schwann. Dar Virchow a descompus acest com­plex de celule, această republică cu membri­ microscopici, a resfirat mi­lioanele de părticele din care e alcă­tuit un organism, viu, animal, om sau plante. El a cercetat în primul rînd manifestările normale de viaţă ale diverselor celule ale omului şi apoi a căutat să vadă cum trăesc aceste celule cînd organismul e bolnav. Şi ast­fel el a pus bazele unei nouă ştiinţe, pe urma observaţiilor sale multiple în domeniul microscopiei. Patologia celulară. Rokitansky se baza încă în tim­pul cercetărilor sale anatomice pe speculaţiile filozofice şi pe clinică. Virchow indică cu hotârîre direc­ţia anatomiei patologice, ca o ra­mură independentă a ştiinţei, şi in­troduse aci experienţa. El se ba­zează pe Rokitansky, dar desăvîrşeşte opera, pe care acesta a schiţat-o numai. Cind acum jumătate de veac Vir­chow îşi începu activitatea sa ştiin­ţifică, domnea în medicină numai empirismul. Pe acesta a căutat să-l înlocuiască Virchow ridicînd medicina la rangul de ştiinţă experimentală. Patologia celulară atît de strălucit elucidată de studiile microscopice ale lui Virchow — ca şi textura a­­natomică şi chimică a globulelor sangvine—rămîne un adevăr ştiin­ţific impus de Virchow încă din a­­nul 1860. Pe studiul celulei, ele­mentul primordial, molecula orga­nismului uman, şi-a edificat Virchow lucrările sale asupra inflamaţiei, tumorilor, emboliei, tromboseî, tu­berculozei, etc. Ilustrul anatomist opunea microbiologiştilor, doctrina susţinută cu o ştiinţă perspicace de doctorul Bouchard, că celulele cor­pului omenesc conţin puterea lor de apărare contra atacurilor microbilor şi altor paraziţi. Se poate zice, că medicina jumă­­tăţei a doua a secolului al­ XIX-lea îşi datoreşte progresele microbiolo­gice şi anatomiei patologice, lui Pasteur şi lui Virchow, doi savanţi asociaţi în aceeaşi glorie ştiinţifică. Ceea­ ce a scris Virchow în viaţa sa e înregistrat şi comentat astăzi de sigur de mai mult de­cît de o mie de autori. Ceea­ ce a scris Vir­ chow acum cinci-zeci de ani e încă astăzi modern, — dar ce spun ? — va fi modern peste cinci-zeci sau o sută de ani. „Fie­care animal e o sumă de in­dividualităţi vitale—zicea Virchow— care fie­care poartă în sine caracte­rul plin al vieţei. Rezultă, că alcă­tuirea unui corp mai mare, a unui aşa zis individ, se poate compara cu un spiţi de organizare socială, unde o masă se compune din mai multe individualităţi, care fie­care în parte îşi are activitatea sa, dar tot­odată depinde şi de activitatea celor­l­alte celule“. Ca extract al cercetărilor sale fun­damentale e cunoscuta frază a lui Virchow: Chinis cellula e cellula! Viaţa nu are o origine spontanee şi unde se naşte o celulă, acolo trebue să­­fi fost şi înainte vre-o manifestare a vieţeî. * Dar şi atunci cînd nu avea drep­tate, Virchow a ştiut să creeze ceva pozitiv. Se ştie­ că celebrul savant a combătut teoria evoluţionistă : el era un antidarwinian. Acest lucru l’a determinat să facă întinsele sale studii antropologice. El vroia să do­vedească, cum că craniul de la Neanderth­al nu trebue considerat, ca un rest al omului diluvian, ci ca un craniu patologic. Forma de tesacâ a tibiei, nu e caracteristică numai pentru omul din epoca pietrei, ci se observă şi azi la tribul Negritos şi la alte triburi. Cercetările sale privitoare la tri­burile sălbatice, la laponi şi buşmanî, apropierea pe care a făcut-o între craniile vechi americane şi cele din Urall, toate aceste sînt atîtea chestii elucidate în ştiinţa antropologilor. E interesant de notat, că Virchow, ca antropolog, n’a găsit o caracte­ristică specială tipică pentru craniile romîneşti. Dar dacă s’ar putea spune, că Virchow n’a avut tocmai noroc ca antropolog, el a lăsat o dîră adîncă în arta de a vindeca. Tot lui Virchow i se datoreşte in­troducerea sistemului pavilionar la spitale. Coridoarele, halele, odăile întunecoase, uşile sculptate, feres­trele cu draperii, toate aceste le-a desfiinţat Virchow. Spitalul modern, după dînsul, trebue sâ nu fie o clă­dire mare, un hotel, ci o serie de mici pavilioane, cu uşi şi ferestre simple, cari se pot lesne desinfecta, cu mobilierul strict necesar, unde să se poată încuiba cît mai puţini microbi. Virchow n’a fost de loc an simpla om de cabinet, care e sugerat de numai preocupările sale într’un cerc strimt. Ast­fel în 1847, cînd fu în­sărcinat să studieze pricina epide­miei de tifos din Silezia, el a ştiut să puie punctul pe i, arătîndu-se un om cu vederi largi. El a tratat ches­tia din punctul de vedere social, a făcut medicină socială, a arătat prin­cipiile economice ale acestui tifos de foame şi a susţinut că răul nu se poate îndrepta cu medicamente şi că statul trebue să ia alte măsuri de­cît acele pur medicale. * In urma lui Virchow, ca profesor examinator, au rămas o mulţime de anecdote. El era foarte sever ca, profesor şi val de elevul, care nu-i dădea un răspuns precis. Totuşi îi plăceau glumele, şi o glumă inteli­gentă salva de multe ori pe candidat. Un student, fiind întrebat într’o zi de Virchow despre culoarea unui organ, nevoind să enerveze pe pro­fesor printr’un răspuns neprecis, ezita să răspundă. — Ei bine, ce culoare are haina mea?­­zise impacientat profesorul. — Se pare, că o dată o fi fost al­bastră !—răspunse repede candidatul. Virchow rise cu poftă și dădu candidatului nota de trecere. Gh. Mihail

Next