Adevěrul, octombrie 1902 (Anul 15, nr. 4732-4762)

1902-10-01 / nr. 4732

Ediţia de seară d­iruijiau CÎJ, poti II mele cari, în mare parte, sunt deţinuţi, să nu ii­­ai fie sub înm­urirea acestui magistrat criminal. Sper că d. ministru al justiţiei se va convinge de justeţea acestei cereri şi va lua măsuri în consecinţă. Al. Xonescu pregăteşte ca în cazul unei asemenea intervenţii să observe o atitudine pasivă, adică să ne lase chiar şi pe noi rominii la cheremul ruşilor,­ cum am fost şi în 1877. Ca şi atunci se vede că Austria, crede că in cele din urmă va căpăta o compensaţie, poate sandjacul mult dorit. * Caracteristică pentru gravitatea situa­­ţiunei este şi următoarea declaraţie a ministrului de externe bulgar Daneff: «Nici un guvern naţional bulgar n’a putut şi nu poate face ceva comitetului macedonean, cită vreme el caută să in­­drepteze soarta foarte tristă a bulgarilor din Macedonia prin mijloace legale. Se înţelege că Bulgariei ii este mai greu­ ca ori­cărui alt stat din Balcani, de a privi cu braţele încrucişate tulburările din Macedon­i. Căci o majoritate com­pactă a populaţiei macedonene se com­pune din bulgari, o majoritate al căreia număr e evaluat chiar de duşmani la mai bine de un milion. Bulgariei din două motive nu-i poate fi indiferent ce se petrece in Macedonia. Mai int­iit din cauza conaţionalilor săi de acolo şi al doilea din cauză că Macedonia se înve­cinează cu Bulgaria şi fie­cărui stat tre­bue să-i fie penibil a şti că la frontiera statului vecin domneşte nesiguranţa de drept şi că acolo domneşte in perma­nenţă revoluţiunea sau primejdia ca re­­voluţiunea să izbucnească». Nici limbagiul acesta nu este menit să liniştească spiritele. Totul concura spre a dovedi că o conflagraţie generală în Balcani e iminentă. East. Conflagraţie în Balcani Organizarea bandelor bulgăreşti.—Ban­dele mari.—Comandanţii ofiţeri bul­gari.­­ Atitudinea Turciei.—Teama de a ataca.— Teama de un măcel.— O­­cuparea Rumeliei orientale. — Inter­venţia Rusiei.— Declaraţia Austriei. România părăsită.— Declaraţia An­gliei —Părerea guvernului bulgar. Zadarnic diplomaţii triplai alianţe se mai silesc acum să liniştească opiniunea publică. Convingerea că in Macedonia lucrurile stau rau de tot, este definiti­vă şi ştirile ce vin necontenit din par­tea locului, orî­cit ar fi de exagerate sint totuşi atît de grave, in­cit dacă crezi chiar numai o parte din ele şi încă trebue să admiţî că izbucnirea unei insurecţiuni in mare, a căreia urmare nu poate fi de­cit intervenţia Rusiei, nu mai este de­cit o cestiune da scurt timp. * Serbările de la Şipka au fost semna­lul de alarmă pentru izbucnirea insu­­recţiuneî. Membrii comitetului macedonean şi urm­aşii săi, au început in Macedonia distribuţia armelor. Fie­care bulgar să­rac primeşte gratuit, fie­care bulgar cu stare, în schimbul unui prund turcesc, o puşcă şi două sute de cartuşe. Bandele, cari pină acum luptau în grupuri mici, s’au adunat acum in gru­puri mari de cite patru sute, comandate de foşti ofiţeri în armata bulgară,—ceea ce reaminteşte pină în cele mai mici detalii modul cum s’au constituit druşi­­­ele înainte de 1877. * Parola ce se dă insurgenţilor este că in cele din urmă Rusia va trebui să in­­tervie. Turcia in faţa acestei situaţiunî s’a văzut silită să mobilizeze rezervele, re­­difiî. Insă nici armata activă turcă nu e plătită şi se află din cauza aceasta în­­tr’o stare de permanentă rebeliune, dar mite rezervele cu ce vor fi întreţinute ? Pe de altă parte Poarta ştie că o ciocnire mai serioasă, ar conduce la un măcel asemenea celuia armenesc din Asia mică şi in consecinţă se vede si­lită să recomande comandanţilor tru­pelor sale ca să ocolească bandele. Acestea însă continuă activitatea lor şi ast­fel situaţiunea a devenit cu ade­vărat intolerabilă, căci — după cum a spus ministrul de externe bulgar Daneff unui corespondent al lui Neue Freie Presse— „acum in Macedonia nu există nici siguranţă de drept, nici de avere, furtul nu se pedepseşte şi femeile pot fi necinstite fără teamă de penalitate“. * Dacă situaţiunea este extrem de gravă din cauză că bulgarii vor cu ori­ce preţ să provoace un măcel pentru ca ast­fel să forţeze mina Rusiei. Aceasta va fi cu atît mai uşor cu cit—şi aceasta o ştie toată lumea politică şi diploma­tică—in momentul in care ar izbucni o insurecţie in Macedonia, Turcia e hotă­­rîtă să pătrundă în Rumelia Orientală și să ocupe această parte a Bulgariei. Or, la un asemenea demers principa­tul Bulgariei n’ar mai putea să stea cu miînile in sin, căci ar fi la mijloc o căi care de teritoriu, un casus belii flagrant. lată deci calea pe care Rusia va trebui să intervină, de vrea sau nu. Lucrul este astăzi atlt de evident, în cit atît Anglia cit și Austro-Ungaria cred opor­tun să arate de pe acum ce atitudine ar avea în cazul unui amestec al Rusiei. Anglia declară că va avea o atitudine rezervată, iar Austro-Ungaria spune că nu voeşte să joace primul loc in Bal­cani şi că den rămine ca Rusia să facă cum crede mai bine. Făcind această de­claraţie Austro-Ungaria adaogă că crede totuşi că Rusia nu va interveni, dar se Amt XV.—No. 4732 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE G« an Şase luni _ Tr a frna îtT ţar& . ... 1 30 le 15 lei 8^ lei în străinătate. 50 , 25 , 13 » -----1 I ♦ I ■ — Ku bani in toată țara 15 „ „ străinătate lin număr vechie 20 bani. Îfârțî 1 Octombre 1002 DIRECTOR POLITIC 0*0 NST. MILLE anunciur! Linia pagina IV Lei. . . . 1 . . . 0.50 bani .a- „ BIROURILE ZIARULUI Strada Sărindar — 11 TELE­FO­N Remaniarea ministerială. — Versiunile din cercurile liberale — Retragerea d-lui P. S. Aurelian din minister fiind sigură, se fac de pe acum diferite combinaţiuni în cercurile liberale. E probabilă însă şi sacrificarea d-lui Stoicescu, ministrul lucrărilor publice. Am dat daunăzi­u oare­cari amă­nunte în privinţa apropiatei remanieri. E vorba ca d. Thoma Stelian să ia portofelul domeniilor şi d. Em. Po­­rumbaru acel al lucrărilor publice. In acest caz d. Stătescu va avea în minister un intim amic politic, iar d. Costinescu asemenea. Asupra acestei combinaţiuni mi­nisteriale se fac multe comentarii în cercurile politice, unii sprijine com­binaţia, alţii o combat. Sturdziştii şi partizanii sinceri ai actualului guvern nu văd altă soluţie de­cît să se ofere un minister unul amic al d-lui Stătescu, unul fruntaş şi statornic liberal. D. Thoma Ste­lian se bucură de multe simpatii în partid, e un om capabil, un spirit independent şi promite a fi un ex­celent ministru. D. Em. Porumbaru e un bărbat politic cu care partidul liberal se mîndreşte, unul din cei mai instruiţi oameni ai ţarei, al cărui concurs e­­fe­tiv nu poate fi de­cît folositor­­unui guvern. Nimeni dar n’are ce să reproşeze nici d-lui Thoma Stelian, nici d-lui Em. Porumbaru­. Ei vor întări, fără îndoială, actuala formaţiune liberală. Dar ceea ce se poate discuta este dacă prin intrarea lor în minister se vor aplana nemulţumirile cari există în partidul liberal, dacă se vor mul­ţumi diferitele nuanţe liberale. Iată ce se discută mult în cercu­rile liberale. * Un fruntaş liberal discutînd asu­pra probabilităţei unei remanieri cu d-nii Porumbaru şi Stelian, făcu ur­mătoarele reflecţiuni: — Nu poţi spune că Porumbaru n’ar fi un ministru cel puţin tot a- i fit de bun ca şi Stoicescu şi că n’are aceleaşi drepturi în partid. E un om superior şi dacă l’am lăsa să lucreze în guvern doi-trei ani, ne-ar aduce reale servicii. Stelian e dintre ac­tualii ministeriabili poate cel mai de seamă. Sunt doi-trei din tinerimea generoasă cari ar putea fi puşi pe aceeaşi linie cu Stelian. Dar în po­litică se mai cere să ai şi un sta­giu. Nu poţi să te urci pe banca ministerială, cînd de abia ai intrat în partid. Stelian e un statornic li­beral, amic al lui Stătescu. Recu­nosc că Stătescu are şi el dreptul în partidul liberal precum îl are Sturdza, precum l-au avut toţi oa­menii mari ai ţarei, ca să-şi aducă, în anumite împrejurări, amici­ în mi­nister. Aceasta e o mare ambiţie pentru un om politic cu vază. „Dar se ridică o obiecţiune în po­triva combinaţiunei Porumbaru-Ste­­lian. Brătieniştii şi aşa numita ocultă vor considera această combinaţie ca îndreptată în contra lor. Constituirea actualului minister a avut deja un caracter cam ostil faţă de Brătieni, faţă de „oculta“, cît şi faţă de „ti­nerimea generoasă“. D. Sturdza a surprins unele cercuri liberale şi a dejucat multe planuri prin constitui­rea „marelui minister“. Nu se cre­dea că Costinescu va lua finanţele. Carada avea alt candidat pentru a­­cest departament şi el, care era con­siderat ca financiarul liberalilor, n’a mai fost consultat de Sturdza cînd a făcut remaniarea din iunie. „Se mai observă apoi că întreaga acţiune a partidului liberal, că di­recţiunea actuală nu poate conveni Brătienilor. Ei s’au opus tot-d’a­una ca Vasile Lascar să ia internele fi­­ind­că ştiau că dacă Lascar va sta doi-trei ani la acest departament, se va impune ca viitor şef al liberalilor. Faptul însă că Vasile Lascar nu vrea să intre, cu nici un preţ, în minister este azi interpretat de Brătieni în sensul că leaderul Camerei­­preferă să-şi cîştige simpatiile partidului prin acţiunea sa afară din guvern, ast­fel ca în viitorul minister liberal să fie impus de întreg partidul. „Partizanii lui Ionel Brătianu poate să-l împingă acum pe şeful lor, să a­­dopte altă politică, să se retragă din guvern tocmai pentru a paraliza ac­ţiunea lui Lascar în partid. „Soluţia cea mai bună ar fi dacă s-ar găsi mijlocul să se împace pe Brătieni şi să se mulţumească şi pe „tinerii generoşi“ — ceea ce e însă imposibil. Iată comentariile cari se fac în jurul viitoarei remanieri. Combinaţia cea mai probabilă este insă tot cea anunţată de noi acum cîte­va zile că în locul d-lor Aure­lian şi Stoicescu vor intra în mini­ster d-niî Em. Porumbaru şi Th. Ste­lian. R. P. A doua anchetă D. ministru de justiţie a bine­voit să ordone o a doua anchetă, de astă-dată asupra tuturor acuzaţiunilor­ de bătăi şi torturi săvirşite de către judecăto­rul de instrucţiune Stelian Popescu şi denunţate de mine prin coloanele Ade­vărului. Am aşteptat de mult această anchetă şi am fost mihnit că prima anchetă s’a făcut a la vapeur. D. procuror general Sărăţeanu n’a aşteptat nici 24 de ore şi a şi încheiat ancheta, cu toate că a doua zi chiar fiica lui Becherescu a declarat în scris că a fost îndemnată de unele persoane ca la cercetare să nu declare pe Stelian Popescu. Comedia primei anchete s’a terminat şi Stelian Popescu, celebrul torturator, va fi putut răsufla un moment, însă din cea de a doua anchetă, care pri­veşte toate faptele şi nelegiuirile săvîr­­şite, nu va putea scăpa cu nici un preţ. La prima anchetă, Stelian Popescu a avut în puterea sa pe Becherescu, deţinut în penitenciar, pe care l a pu­tut intimida prin ameninţări şi pro­misiuni ca să nu-şi denunţe tortura­­torul, însă în cea de a doua anchetă schingiuitorul are a face cu noi, cari sîntem in posesiunea declaraţiilor scri­se şi subscrise de victimele torturato­­ruluî , sunt magistraţi ca d-nii: Ma­­vrodin, Robescu, Iulian, fost procuror general, avocatul N. Vlădescu, dr. Mi­­novlei şi dr. Cruţescu, medicul peni­tenciarului, care au văzut cu proprii lor ochi rănile de pe corpul uneia din victimele torturatorului. Din această anchetă, schingiuitorul­­magistrat nu va mai putea scăpa cu nici un preț. Din parte-mi, sunt recunoscător d-lui ministru al justiției pentru orânduirea acestei nouă anchete, căci prin ea se va putea da la lumină toate crimele, ororile și nelegiuirile unui magistrat nevrednic, care compromite şi înjo­seşte magistratura ţăreî. Pentru ca d. ministru de justiţie să complecteze opera de lumină în pri­vinţa nelegiuirilor lui Stelian Popescu, ar fi trebuit, cred, să suspende­ze a- Difuga condeiului Unde cîntă, Băjenaru ? ! Băjenaru care pînă mai dăunăzi, cu toată frăţia italo-romînă,era persecutat de te­norii italieni, a lăsat Teatrul Naţional şi s'a dat cu poporul de la Başca, Lyrio şi Efo­rie. Asta nu înseamnă că a lăsat’o mai jos. .O fi lăsat’o mai jos cu o terţă în bel-canto, dar a urcat’o cu preţu. Aşa în cît, de şi cu mai poate urca p­înă prin al şea­telea cer totuşi de cînd s’a rus bine cu poporul s’a pus bine şi cu ministerul de finanţe. Al­­tă-seară a fost chiar luptă la cuţite între teatrul Lyric şi cel de la Eforie, pentru a se şti unde va cînta Băjenaru, de­oare­ce era anunţat în ambele teatre, în acelaşi operă. Bajenaru a propus unuia din teatre să întîrzie spectacolul cu o oră şi va cînta în ambele părţi. Avea de grad cum s’o termina actul I din De aş fi rege la Efo­rie să sa pună în birjă şi să dea fuga pînă la Lyric, să cînte şi acolo actul I şi apoi tot aşa pînă la urmă. Toate astea numai şi numai pentru a împăca pe toată lumea... şi punga. Din nefericire nu s’a putut şi Băjenaru e cel dintâi care regretă acest lucru. Azi însă Băjenaru cintă la Lyrio. Iat­ ă un tenor care"cu cît... coboară mai bine cu atîta... urcă mai multe scene ! Ceea ce dovedeşte că e destul să nu cînţî la Teatrul Naţional ca să-ţi meargă bine . Per. C­HESTIA. ZILEI Ce. Mitiţă, ca ministru de războiţi, participă la manevre şi cochetează cu ataşaţii militari aî lui Nazane­v al Bulgariei! CARNETUL MEC Institutor şi avocat Un institutor poate practicia el avoca­tura? Iată o Întrebare care va interesa pe mulţi. D. ministru al instrucţiei e de părere că nu şi a şi cerut institutorilor să opteze pentru una din ocupaţiuni. Institutorii insă par a lui fi de părerea d-luî ministru şi unul dintr’înşii—d. Cri­­stea, profesor din Focşani, a răspuns cu următoarea petiţiune la invitaţia minis­terului : D-le ministru ! Ca răspuns la ordinul dumnea­voastră comunicat mie prin domnul revizor şco­lar de Putna, prin care mă invitaţi să op­tez între postul de institutor şi profesia de avocat, cu onoare vă răspund urmă­toarele : a) Articolul 66 din legea învăţământului primar precum şi art. din regulamentul legei, cari sunt identice cu art. 46 d­in le­gea îtrvăţămîntului secundar­­şi­ superior, şi art. 235 din regulamentul num­itei legi nu prevede incompatibilitatea între pro­fesia de profesor şi institutor şi profe­sia de avocat. b) Decizia şi ordinul ministerial în baza aceloraşi texte de lege care le-am citat mai sus, crează incompa­tibilităţi numai pentru institutor , iar pen­tru profesori nu, ca şi cum s’ar fi bazat pe legi deosebite. c) Nu există nici un text în legea învă­­ţămîntului, sau în legea constituirea cor­pului de avocaţi, care stabileşte condi­ţiile de admisibilitate cît şi de incapaci­tate, ca să prevadă vre-o incompatibilitate între profesia de avocat şi acteea de in­stitutor sau profesor. d) Incompatibilităţile ca şi incapacitaţile, constituind excepţiuni la drepturile conferite prin lege, ele nu se pot crea de cît prin o dispoziţiune de lege, iar nu prin regulament, decizii sau ordine ministeriale, fiind în acelaş timp şi un principiu­ de drept public constant, că ori­ce regulament, decizie sau ordin mi­nisterial în contrazicere cu legea, este nul și de nul efect. In baza celor spuse mai sus, cu onoare vă fac cunoscut, d-le ministru, că nu op­tez la postul de institutor și nici la pro­fesia de avocat, de­oare­ce legea nu de­clară incompatibilitate între ele. Deci pe nedrept şi in mod ilegal mi se cere o asemenea optare. Primiţi vă rog, etc., etc. (es) C. Cristea avocat-profesor Diferendul e interesant şi probabil că justiţia va fi chemată a se pronu­nţa a­­supra lui. Din parte-ne nu vedem de ce practica­rea avocaturei, întru­cît institutorul își face datoria, ar crea incompatibilitate de atribuţiuni. E. D. F. Pentru dreptate Scrisoare deschisă adresată d-luî Eugen Stătescu, ministrul justiţiei Domnule Ministru, Am avut nenorocirea să fiu ales ca apărător al inculpatului Dumitru Becherescu. Zic nenorocirea, fiind­că faptele petrecute cu ocazia instruc­ţiunei şi a anchetei, ordonate de d-voastră în urma publicarei unor denunţuri, cum că numitul a fost torturat, mi-au umplut sufletul de mihnire şi revoltă. Clientul meu, la o întrevedere la penitenciarul Văcăreşti, mi-a decla­rat la un moment dat că a fost bă­tut de d. judecător de instrucţie Ste­lian Popescu şi, cu toate protestările mele că nu este posibil ca un om in­teligent şi cult să recurgă la ase­menea mijloace, a întărit prima sa declaraţiune, adăogînd nu numai că l-a bătut d. Stelian Popescu, dar după ce s'a obosit a ordonat d-lor Puiu Alexan­drescu, şeful siguranţei, şi grefierului Duţescu de a’l lovi îna­inte. Acest lucru îl afirmase şi fiicei sale, d-şoara Aurelia Becherescu. Ce se intimplă acum ? Ori că numitul deţinut nu mai este stăpin pe inteligenţa şi voinţa sa, ori că este groaznic intimidat, revi­ne asupra primelor ‘declaraţiuni şi cu un cinism nemărginit, susţine nu nu­mai că nu l-a bătut de judecător de instrucţie, dar şi că nimănui n’a spus aceasta ! Nici pe arena publică, nici pe cea privată, n’am avut verî­ un conflict cu acest domn judecător şi prin ur­mare nici nu pot fi bănuit măcar că aşi avea urita pornire de a-l ponegri. Mai mult. De­şi cunoşteam aface­rea d’aproape o lună, n’am vrut s’o dau publicităţei­, acum insă văzind că pe nedrept se dă în judecată d-ra Aurelia Becherescu pentru calomnie, mă văd forţat a vorbi şi a denunţa aceste triste adevăruri, şi veţi recu­noaşte, d-le ministru, că in această afa­cere se petrece ceva straniu... Nu se poate ancheta intr’un mod conştiincios, nu se poate face lumină, dreptate, pină cind deţinutul Dumi­tru Becherescu nu’şi va putea spune ,liber cuvîntul său, neintimidat de ni­meni, pînă ce nu va fi examinat de o comisiune medicală, care să se pronunţe dacă mai este conştient şi răspunzător de faptele şi vorbele sale, şi dacă un adevăr are pe cor­pul său răni precum s’a prins în mai multe rînduri şi chiar în ziua de Vineri 27 curent in cabinetul 4 de instrucţie, fiind faţă d. jude Mu­­muianu, d. grefier Duţescu, sentinela, d-na Elena Becherescu, soţia sa, şi subsemnatul—lucru ce am cerut d-lui procuror general—căci imaginaţiu­­nea cea mai îndrăzneaţă n’ar putea să conceapă, făurească, ideea, că fii­ca lui Becherescu şi avocatul său s’au prins că judecătorul de instruc­ţie­­ a torturat fără ca el să le fi spus aceasta. Sper, domnule ministru, că d-voas­tră, care tot­dea­una aţi dovedit că purtaţi interesul unei bune distribu­­ţiuni a justiţiei, veţi bine­voi a dis­pune ca magistratul reclamat să fie suspendat, iar inculpatul Dumitru Becherescu să poată vorbi la anche­tă în cea mai deplină libertate. Primiți, vă rog, domnule ministru, asigurarea înaltei mele considera­­țiuni. Mircea G. Petrescu Fost magistrat, fost primar, Avocat Cavaler al Coroanei României.­ însă multă jignită, care e mai săracă în carbon şi are prin urmare­­ mai pu­ţine calorii. Se înţelege lesne, că grevele acestea, vor determina o urcare a preţului hui­lei. Guvernul’francez e, de alt­fel, foarte Îngrijit de acest conflict, al cărui efect nu se poate prevede. Gh. M. POŞTA MICA D-luî Kilo, Loco.— 1) Da. 2) Da. 3) Dacă aî de­fecte fizice vei fi araînat pină la recrutare şi apoi dispensat. Un^ cititor, Gara Zoiţa.— Dacă aţî fi cititor regu­lat, aţi îl observat că am anunţat data tragere! ace­lei loterii, pentru 1 Octombrie. Un cititor pasionat, P. Neamţ. 1) Da. 2) Nu. Restul nu s’a hotărît. D-luî Bil, Botoşani.— 4) Nu. 2) La Mărcuţa pu­teţi afla. D-luî 31. G. Rabin, Mihăilenî.­­» Aşa ceva nu ni se poate spune, pînă ce nu e fapt împlinit. Decî, aş­teptaţi. ■V­[ dac­h­­­e­n PRODUCŢIA HUILEI D-lui N. C. Loeo întrebarea d-tale e foarte la locul ei, mai ales astăzi, cind avem greve gene­rale de mineri atît in America, cit şi Elveţia şi acum in urmă în Franţa. Franţa e o ţară cu producţie însemnată şi faptul, că a fost declarată acolo greva generală a minerilor, de­sigur că va a­­vea răsunet in piaţa cărbunilor. Dar iată şi cîte­va detalii: Producţia totală a huilei in lume e de 762.702.000 tone. Franţa contribue la această cantitate cu 33.400.000 tone. Ea ocupă al cincilea rang intre ţările producătoare de huilă, după cum stabi­lesc statisticile oficiale. In capul Ţărilor producătoare de huilă trebue să punem Statele­ Unite, cari şî-a fi mărit mult pro­ducţia în ultimul timp. In anul 1901 republica americană a adus în piaţă 264.770.127 tone. Statul Pensilvania, care astăzi e in grevă, a produs numai el singur 136.250.165 tone. Statele Unite produc acum a treia parte din cantita­tea produsă din lumea întreagă, pe cind în 1868 nu aveau de­cit 15 la sută. A­­poi vine Anglia, Germania şi Austria. In Rominia se­­găsesc puţine terenuri cu huilă; pămîntul ţarei noastre conţine POLITICA EXTERNA Situaţia în Austro-Ungaria Situaţia politică în Austro-Ungaria în­cepe să se complice din nou. După lungi şi laborioase osteneli, cei doi prim-mi­­niştri Szell şi Koerber nu s’au putut în­ţelege cu privire la compromisul politic. Aceasta e de alt­fel una din slăbiciu­nile incurabile ale regimului dualist al imperiului Habsburgilor: revizuirea pe­riodică a convenţiilor cari iî servă de bază. Multă vrem­e, această reinoire a tra­tatului fundamental nu a fost atît de dificilă. Dar lucrurile s’au schimbat. Iată deja şease ani de cind compromisul n’a putut fi reinoit in toată regula. Minis­trul Badeni s’a lovit cel­ dintiiii de o opo­ziţie îndărătnică pentru ca să subordo­neze sau chiar să sacrifice interesele mo­narchia­, in totalitatea lor, pasiunilor unui partid sau unei naţionalităţi. De atunci a fost cind un grup, cînd celăl­alt, care practicind obstrucţiunea sistematică, a sclintit mersul maşinei parlamentul şi a silit pe miniştrii suc­cesivi să recurgă la prerogativă imperială pentru a înlocui prin ordonanţe absenţa legilor. Azi e vorba de partea comercială a acordului. O negociere de acest sens ridică, bine­înţeles, o serie de chestiuni delicate. Ar trebui să se facă în mod loaial o serie de concesiuni mutuale. Ceea­ ce complică problema e faptul, că alături de partidele politice s’a for­mat, in special in Ungaria, o şcoală care, pentru naţiuni constituţionale şi comer­ciale, tinde in mod deschis, la autonomia vamală și la ruperea legăturilor cu cea­­l­altă jumătate a imperiului. Chestiunea moralităţei Să fie un semn bun sau rău­ al tim­pului nostru, că pe afişul variabil al actualităţei, tot mai des vedem tratată chestia moralităţe! 7 Această preocupare asiduă să însemne, că omenirea e doritoare de a se pă­trunde de cea mai pură şi înălţătoare moralitate 7 Sau este semnul decaden­ţei, această goană după mijloace de vin­decare, de regenerare a omului obosit de lunga-i transformare din maimuţă în om primitiv, din om primitiv în om civilizat ? Că se discută atît de mult în zilele noastre moralitatea, în genere este îm­bucurător, pentru că, după vorba ve­che, dar banală: «prin discuţie se face lumină». In cît celebra frază a marelui poet german Goethe: „mai multă lu­mină"— este azi mai mult de­cit ori­cind de actualitate, deşi trăim in veacul luminei. «Veacul luminei»—dar işi merită vea­cul nostru acest epitet pompos . Incontestabil că da, sub raportul şti­inţei, in a cărei diferite adomanii a revăr­sat torente de lumină. Şi întocmai progresele bine-făcătoare ce s’au realizat In acest veac: lumina electrică, taxele X, lumina chimică a aparatului Foveau-Trouve care vindecă victimele tuberculozei cutanate : lupu­sul teribil—i-au stors omenirea, excla­maţia entuziastă—«veacul luminei». Dar sub raportul moralităţei, acest e­­pitet este paradoxal, cită vreme omeni­rea geme sub greutatea concepţiilor false, adică cită vreme moralitatea e o con­cepţie elastică care se schimbă după sex, etate, avere, poziţie socială, loc, timp, inteligenţă şi—imbecilitate. Şi omul deprins — prin obicinuinţa animalică — transmisă prin moştenire—■ de a măsura moralitatea după aceste diferite categorii­—dintr’odată tulburat in beatitudinea-i de nepăsare, de a­­ceastă problemă gravă, mereu safevată in timpul din urmă, se întreabă cu drept cuvint că ce este clar moralitatea şi care este acea lege suverană la care trebue să se supună fie­care fiinţă u­­mană, fără deosebire de sex, rang şi fel de fel de categorii la cari aparţin? Nimic mai simplu, de­cît definiţiunea moralităţei: moralitatea înseamnă corec­titudine. Corectitudinea, in toate acţiu­nile omului, adică respectul vieţei sau al bunei stări fizice şi psichice a semenilor — atit în interesul nostru propriu cit şi in interesul general. Filozoful Kant este unul, care a sta­bilit mai lămurit legea morală zicînd, că este „legea respectului". Genialul Guyau o defineşte ast­fel: «ra­portul unei posibilităţi de violare cu dreptul de inviolabilitate». Prin urmare, corectitudinea, sau res­pectul pentru aproapele respectindu-ne pe noi înşine, este legea morală, la care trebue să se supună fie­care om­­ de la boer pină la opincă. Deci ori­ce les-umanitate sau ori­ce acţiune necorectă este o imoralitate. Ast­fel sunt acţiuni imorale de con­damnat, nu numai infidelitatea, batjo­cura, calomnia, falsul, delapidarea, tră­darea, înşelarea, scandalurile de toată natura, neindreptăţirea, promisiunea dată în mod uşor şi fiinţă tot atit de uşor sau frîntă in mod laş, perfid—dar şi cea mai mică suferinţă pricinuită a­­proapeluî este o flagrantă imoralitate. Omul îşi va merita epitetul de «co­roana creaţiuneî»—ce i-a dat-o un poet intr’o trandafirie dispoziţie sufletească» —atunci numai, cind va fi pătruns de acea moralitate pură, care aşi zicind trebue să fie «organică», in­cit omul să simtă în fie­care fiinţă umană, un frag­ment din el însuşi, din sufletul şi cor­pul sǎu propriu. Fie­care să aibă pen­tru semenii săi o solicitudine ca pentru el singur, «considerînd pe fie­care om «ca o parcelă din „eu“-ul sau, pentru «care să fie capabil a se sacrifica prin o «mişcare reflexă, fără ezitare, fără ra­­«ţionare»—cum zice Guyau. Pină cînd visă mişcarea reflexă a o­­mului este răzbunarea , insulta, bătaia, pînă atunci omul e un sem­i-barbar pe care „haina civilizaţiei va face mereu cute" cum a zis d-na Sevigne—şî pină atunci, epitetul ce se dă cu atita em­fază veacului nostru, va suna mereu fals. Condiţia esenţială a moralităţei este insă cultura sufletească, întemeiată pe armonia sentimentelor şi calităţilor cari se pot cultiva numai prin educaţie. Agentul principal al moralităţei este deci educaţia, căci numai aceasta dez­voltă sentimentele în general şi senti­mentul datoriilor morale in special, for­­mînd ast­fel caractere cinstite. Prin urmare, numai prin educaţia sen­timentelor se poate spera perfecţionarea moralităţei în acel Înţeles inait—după cum îl visează toţi idealiştii puritani in frunte cu Guyau — că bună voinţa, această principala virtute creştinească— care e sinonimă cu altruismul—să fie inherentă sufletului uman. Omul care nu are cultivat sentimen­tul social , bună voinţă sau simpatia u­­niversală, nu poate coma pe fericire, pentru­ câ nu poate conta nici pe res­pectul semenilor săi. Acel izolat, ocolit, e nenorocit, pentru­ că omul din fire e sociabil. Chiar pentru fericirea sa, el trebue să trăiască in societate, căci este o trebuinţă sufletească a lui, să comu­nice cu cine­va că există, că simte, că suferă, că iubeşte. In toate marile diviziuni ale fiinţelor, iubirea indică o tendinţă la armonie — incit­e un fapt constatat ştiinţificeşte că nu este de­cit o diferenţă de grad in evoluţie sau in modul de vibraţiune de la instinctul ce conduce fiinţa de a se apropia de fiinţă, pină —la atracţiunea ce uneşte atomul cu atomul. Fie­care atom, fie­care fiinţă tinde la fericire prin iubire şi această sete de iubire il face pe om sociabil. Fiind­că deci, omul îşi caută fericirea prin sociabilitate, trebue să-şi asimileze foarte bine, legile sociabilităţei cari sunt sinonime cu legile morale. Infiltrarea acestor legi se face insă prin o educaţie timpurie şi necontenită, care se începe la leagăn şi se sfirşeşte la mormint. Că omul superior nu se formează numai prin instrucţie — singura preo­­cupaţie a bărbaţilor de stat, ca şi cum nu ar fi mai presus de­cît ori­ce formare a caracterului — ci numai prin educaţie, care înseamnă „înălţare", a fost constatat de toţi marii cugetători incepînd de la Socrate din vechime şi pină la Lombroso în zilele noastre. Ba din contra, după aceşti filozofi, instrucţia in sine fără a fi dublată de educaţie, e un pericol adevărat pentru societate. Iar că educaţia actuală este exclusiv intelectuală in detrimentul­­sentimente­lor, încă este un fapt netăgăduit. Toate sistemele de educaţie se mărginesc azi de a cultiva numai forma , cunoştinţa frazelor şi formelor convenţionale, pen­tru decorul necesar in relaţiile noastre de paradă, dar fondul , sentimentele, sint lăsate la graţia intîmplăreî capri­cioase. Se fac sforţări, nu-i vorbă, în toate părţile pentru a regenera moravurile, dar toate vor rămine nule, pînă nu se va începe serios, cu educaţia sentimen­telor sociale, adică cultivarea forţelor şi calităţilor—şi înăbuşirea din germene a instinctelor periculoase, sălbatice sau ale sentimentelor antisociale: egoismul brutal, ura, gelozia, răzbunarea. Moralitatea însă nu se face numai cu teorii şi fraze sonore ci,prin contagiu­nea exemplului dat. Pină cind acei chemaţi a moraliza vor predica una, şi vor face alta, pînă cind aceştia nu se vor supraveghia intriu pe dinşiî, în cit conduita lor să fie in toate împrejurările logică, consecventă şi in conformitate cu principiile profesate — pină atunci indivizii morali vor fi tot atit de rari ca şi rîndunicile albe. Omul de valoare, corect in toată pu­terea cuvintului şi sensibil , pentru tot ce e nobil şi frumos, plin de interes, afecţiune şi solicitudine pentru aproa­pele, gata de ori­ce sacrificiu­, devota­ment şi abnegaţiune pentru patrie—se formează prin o educaţie asiduă, cu în­cetul, prin miile de împrejurări zilnice, prin exemple văzute, prin dresare necon­tenită şi nici­decum, la comandă. Entuziasmul umanitar, patriotic şi ar­tistic este un fruct al sentimentelor cul­tivate prin generaţii şi nici de­cum al unei porunci date—cum se face la noi. Sunt foarte greşiţi aceia cari cred că de exemplu sentimentul patriotic se poate produce la comandă, «Scoaterea steagurilor» — cum bine a remarcat o persoană distinsă — sau un discurs frumos, „încă nu sunt suficiente pentru a produce entuziasmul patriotic" căci acesta, ca ori­ce entuziasm, este un product al expansiinei, acestei supra­­abondente a unui suflet senzibil, pregătit pentru a înţelege tot ce e nobil. La noi însă, par’că metodic se face tot posibilul pentru a înăbuşi din ger­mene entuziasmul pentru bine: cinste, frumos , arte­­şi patrie,—întocmai cum nu este de loc in favoarea moralităţei generaţiei crescînde, pildeler ce vede me­reu înaintea ei, de ex. că virtutea e huiduită si că imoralitatea e recompen­sată—căci de ! consideraţiile cari trebue date unor electori Imari cîntăresc mai mult în balanţa guvernelor de cit grija moralităţei. Oamenii la noi nu se apreciază după meritele lor. Răsplata şi recompensa vir­tute­ este încă o chimeră, căci deviza noastră este favoritizmul clădit pe ne­­potism şi protecţie. Un proverb rămas din bătrini zice : „ai carte, aî parte“. Acest proverb s’ar traduce pentru timpurile noastre* „aî „spete“, aî parte". Această imoralitate a pătruns atit de adine în toate straturile noastre sociale, nu­cit această stare de lucruri se pare cu totul normală. Afară de Depotizm,—rolul muşamalei naţionale a mai devenit atit de însem­nat la noi, ca la Paris acel al asisten­ţei publice. De­şi educaţia şi moralitatea nu se fac la comandă,dar cum la noi nimic nu se face fără ordin ministerial, ar fi bine, ca prin sever ordin, să se impună supravegherea conduitei morale a tine­retului. Dar este ridicol să fie persecutaţi e­­levii de ambe sexe, pentru că merg la teatru, iau parte la producţii literare­­muzicale, şcoală de dans, grădini pu­blice. Unde­ să înveţe copiii maniere cuviin­cioase, unde educaţia morală dacă se exclud cu totul din societatea celor mari ? Dacă sunt opriţi de a frecventa locu­rile publice, băeţi, mai ales, vor căuta a petrece in taverne, sau a juca cărţile prin locuri ascunse. Copiii tot­de a­una sunt destul de ingenioşi de a dejuca or­dinele şi mai ales vor tinde de a gusta întocmai fructele oprite. Ar fi cu mult mai avantagios pentru moralitatea lor, să aibă voe a intra ori­unde in societatea celor mari, chiar pen­tru a fi mereu sub observare. Bine­în­ţeles că numaî’copiii de la 15 ani în sus. Şi pentru a putea mai bine controla băeţii in petrecerile lor, ar trebui im­pusă purtarea chipiului şi pe timpul va­canţei— uniforma fiind un prea mare lux pe vremea aceasta de criză ar trebui suprimată— căci educaţia morală a co­piilor se face numai prin o necontenită supraveghiere, facindu-le mereu obser­vaţii pentru eventualele necuviinţe şi pedepsindu-i chiar aspru un caz de re­cidivă. Şi pentru a pune tineretul la adăpost de tentaţiunile străzei, ar trebui create pentru ei unele distracţii intelectuale. Atit din punctul de vedere moral cît şi din acel higienic este o nevoe reală de a le distra atenţiunea de la acţiuni imorale: cărţi, orgii, impuritate, plim­bări nocturne, flirt etc., prin distracţii nobile : teatru producţii literare-mu­­zicale, photoplasticum etc. Dar chiar şi spiritul se fortifică — după o muncă, excesivă a studiilor — prin un repauz distractiv, prin petreceri alese şi cum­pătate. Cumpătate— accentuez cuvîntul— nu toate, căci abuzul duse la pasiuni şi pasiunile la viţii. Numai prin educaţie putem forma oa­meni superiori, oameni corecţi,sănătoşi la trup şi suflet, pătrunşi de datoriile morale, de adevăr, dreptate­ şi cinste. Vigoarea morală se dezvoltă numai exercitindu-se pe baza voinţei şi a ra­­­ţiunei, în­­cit raţiunea cultivată este sentinela adevărată a moralităţei care cind va deveni atit de inherentă sufle­tului ca inteligenţa, atunci numai, vă merita­m omul, să’ fie numit «coroana creaţiuneî». Ne. X. Corne»

Next