Adevěrul, octombrie 1902 (Anul 15, nr. 4732-4762)
1902-10-01 / nr. 4732
Ediţia de seară diruijiau CÎJ, poti II mele cari, în mare parte, sunt deţinuţi, să nu iiai fie sub înmurirea acestui magistrat criminal. Sper că d. ministru al justiţiei se va convinge de justeţea acestei cereri şi va lua măsuri în consecinţă. Al. Xonescu pregăteşte ca în cazul unei asemenea intervenţii să observe o atitudine pasivă, adică să ne lase chiar şi pe noi rominii la cheremul ruşilor, cum am fost şi în 1877. Ca şi atunci se vede că Austria, crede că in cele din urmă va căpăta o compensaţie, poate sandjacul mult dorit. * Caracteristică pentru gravitatea situaţiunei este şi următoarea declaraţie a ministrului de externe bulgar Daneff: «Nici un guvern naţional bulgar n’a putut şi nu poate face ceva comitetului macedonean, cită vreme el caută să indrepteze soarta foarte tristă a bulgarilor din Macedonia prin mijloace legale. Se înţelege că Bulgariei ii este mai greu ca oricărui alt stat din Balcani, de a privi cu braţele încrucişate tulburările din Macedoni. Căci o majoritate compactă a populaţiei macedonene se compune din bulgari, o majoritate al căreia număr e evaluat chiar de duşmani la mai bine de un milion. Bulgariei din două motive nu-i poate fi indiferent ce se petrece in Macedonia. Mai intiit din cauza conaţionalilor săi de acolo şi al doilea din cauză că Macedonia se învecinează cu Bulgaria şi fiecărui stat trebue să-i fie penibil a şti că la frontiera statului vecin domneşte nesiguranţa de drept şi că acolo domneşte in permanenţă revoluţiunea sau primejdia ca revoluţiunea să izbucnească». Nici limbagiul acesta nu este menit să liniştească spiritele. Totul concura spre a dovedi că o conflagraţie generală în Balcani e iminentă. East. Conflagraţie în Balcani Organizarea bandelor bulgăreşti.—Bandele mari.—Comandanţii ofiţeri bulgari. Atitudinea Turciei.—Teama de a ataca.— Teama de un măcel.— Ocuparea Rumeliei orientale. — Intervenţia Rusiei.— Declaraţia Austriei. România părăsită.— Declaraţia Angliei —Părerea guvernului bulgar. Zadarnic diplomaţii triplai alianţe se mai silesc acum să liniştească opiniunea publică. Convingerea că in Macedonia lucrurile stau rau de tot, este definitivă şi ştirile ce vin necontenit din partea locului, orîcit ar fi de exagerate sint totuşi atît de grave, incit dacă crezi chiar numai o parte din ele şi încă trebue să admiţî că izbucnirea unei insurecţiuni in mare, a căreia urmare nu poate fi decit intervenţia Rusiei, nu mai este decit o cestiune da scurt timp. * Serbările de la Şipka au fost semnalul de alarmă pentru izbucnirea insurecţiuneî. Membrii comitetului macedonean şi urmaşii săi, au început in Macedonia distribuţia armelor. Fiecare bulgar sărac primeşte gratuit, fiecare bulgar cu stare, în schimbul unui prund turcesc, o puşcă şi două sute de cartuşe. Bandele, cari pină acum luptau în grupuri mici, s’au adunat acum in grupuri mari de cite patru sute, comandate de foşti ofiţeri în armata bulgară,—ceea ce reaminteşte pină în cele mai mici detalii modul cum s’au constituit druşiele înainte de 1877. * Parola ce se dă insurgenţilor este că in cele din urmă Rusia va trebui să intervie. Turcia in faţa acestei situaţiunî s’a văzut silită să mobilizeze rezervele, redifiî. Insă nici armata activă turcă nu e plătită şi se află din cauza aceasta într’o stare de permanentă rebeliune, dar mite rezervele cu ce vor fi întreţinute ? Pe de altă parte Poarta ştie că o ciocnire mai serioasă, ar conduce la un măcel asemenea celuia armenesc din Asia mică şi in consecinţă se vede silită să recomande comandanţilor trupelor sale ca să ocolească bandele. Acestea însă continuă activitatea lor şi astfel situaţiunea a devenit cu adevărat intolerabilă, căci — după cum a spus ministrul de externe bulgar Daneff unui corespondent al lui Neue Freie Presse— „acum in Macedonia nu există nici siguranţă de drept, nici de avere, furtul nu se pedepseşte şi femeile pot fi necinstite fără teamă de penalitate“. * Dacă situaţiunea este extrem de gravă din cauză că bulgarii vor cu orice preţ să provoace un măcel pentru ca astfel să forţeze mina Rusiei. Aceasta va fi cu atît mai uşor cu cit—şi aceasta o ştie toată lumea politică şi diplomatică—in momentul in care ar izbucni o insurecţie in Macedonia, Turcia e hotărîtă să pătrundă în Rumelia Orientală și să ocupe această parte a Bulgariei. Or, la un asemenea demers principatul Bulgariei n’ar mai putea să stea cu miînile in sin, căci ar fi la mijloc o căi care de teritoriu, un casus belii flagrant. lată deci calea pe care Rusia va trebui să intervină, de vrea sau nu. Lucrul este astăzi atlt de evident, în cit atît Anglia cit și Austro-Ungaria cred oportun să arate de pe acum ce atitudine ar avea în cazul unui amestec al Rusiei. Anglia declară că va avea o atitudine rezervată, iar Austro-Ungaria spune că nu voeşte să joace primul loc in Balcani şi că den rămine ca Rusia să facă cum crede mai bine. Făcind această declaraţie Austro-Ungaria adaogă că crede totuşi că Rusia nu va interveni, dar se Amt XV.—No. 4732 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE G« an Şase luni _ Tr a frna îtT ţar& . ... 1 30 le 15 lei 8^ lei în străinătate. 50 , 25 , 13 » -----1 I ♦ I ■ — Ku bani in toată țara 15 „ „ străinătate lin număr vechie 20 bani. Îfârțî 1 Octombre 1002 DIRECTOR POLITIC 0*0 NST. MILLE anunciur! Linia pagina IV Lei. . . . 1 . . . 0.50 bani .a- „ BIROURILE ZIARULUI Strada Sărindar — 11 TELEFON Remaniarea ministerială. — Versiunile din cercurile liberale — Retragerea d-lui P. S. Aurelian din minister fiind sigură, se fac de pe acum diferite combinaţiuni în cercurile liberale. E probabilă însă şi sacrificarea d-lui Stoicescu, ministrul lucrărilor publice. Am dat daunăziu oarecari amănunte în privinţa apropiatei remanieri. E vorba ca d. Thoma Stelian să ia portofelul domeniilor şi d. Em. Porumbaru acel al lucrărilor publice. In acest caz d. Stătescu va avea în minister un intim amic politic, iar d. Costinescu asemenea. Asupra acestei combinaţiuni ministeriale se fac multe comentarii în cercurile politice, unii sprijine combinaţia, alţii o combat. Sturdziştii şi partizanii sinceri ai actualului guvern nu văd altă soluţie decît să se ofere un minister unul amic al d-lui Stătescu, unul fruntaş şi statornic liberal. D. Thoma Stelian se bucură de multe simpatii în partid, e un om capabil, un spirit independent şi promite a fi un excelent ministru. D. Em. Porumbaru e un bărbat politic cu care partidul liberal se mîndreşte, unul din cei mai instruiţi oameni ai ţarei, al cărui concurs efetiv nu poate fi decît folositorunui guvern. Nimeni dar n’are ce să reproşeze nici d-lui Thoma Stelian, nici d-lui Em. Porumbaru. Ei vor întări, fără îndoială, actuala formaţiune liberală. Dar ceea ce se poate discuta este dacă prin intrarea lor în minister se vor aplana nemulţumirile cari există în partidul liberal, dacă se vor mulţumi diferitele nuanţe liberale. Iată ce se discută mult în cercurile liberale. * Un fruntaş liberal discutînd asupra probabilităţei unei remanieri cu d-nii Porumbaru şi Stelian, făcu următoarele reflecţiuni: — Nu poţi spune că Porumbaru n’ar fi un ministru cel puţin tot a- i fit de bun ca şi Stoicescu şi că n’are aceleaşi drepturi în partid. E un om superior şi dacă l’am lăsa să lucreze în guvern doi-trei ani, ne-ar aduce reale servicii. Stelian e dintre actualii ministeriabili poate cel mai de seamă. Sunt doi-trei din tinerimea generoasă cari ar putea fi puşi pe aceeaşi linie cu Stelian. Dar în politică se mai cere să ai şi un stagiu. Nu poţi să te urci pe banca ministerială, cînd de abia ai intrat în partid. Stelian e un statornic liberal, amic al lui Stătescu. Recunosc că Stătescu are şi el dreptul în partidul liberal precum îl are Sturdza, precum l-au avut toţi oamenii mari ai ţarei, ca să-şi aducă, în anumite împrejurări, amici în minister. Aceasta e o mare ambiţie pentru un om politic cu vază. „Dar se ridică o obiecţiune în potriva combinaţiunei Porumbaru-Stelian. Brătieniştii şi aşa numita ocultă vor considera această combinaţie ca îndreptată în contra lor. Constituirea actualului minister a avut deja un caracter cam ostil faţă de Brătieni, faţă de „oculta“, cît şi faţă de „tinerimea generoasă“. D. Sturdza a surprins unele cercuri liberale şi a dejucat multe planuri prin constituirea „marelui minister“. Nu se credea că Costinescu va lua finanţele. Carada avea alt candidat pentru acest departament şi el, care era considerat ca financiarul liberalilor, n’a mai fost consultat de Sturdza cînd a făcut remaniarea din iunie. „Se mai observă apoi că întreaga acţiune a partidului liberal, că direcţiunea actuală nu poate conveni Brătienilor. Ei s’au opus tot-d’auna ca Vasile Lascar să ia internele fiindcă ştiau că dacă Lascar va sta doi-trei ani la acest departament, se va impune ca viitor şef al liberalilor. Faptul însă că Vasile Lascar nu vrea să intre, cu nici un preţ, în minister este azi interpretat de Brătieni în sensul că leaderul Camereipreferă să-şi cîştige simpatiile partidului prin acţiunea sa afară din guvern, astfel ca în viitorul minister liberal să fie impus de întreg partidul. „Partizanii lui Ionel Brătianu poate să-l împingă acum pe şeful lor, să adopte altă politică, să se retragă din guvern tocmai pentru a paraliza acţiunea lui Lascar în partid. „Soluţia cea mai bună ar fi dacă s-ar găsi mijlocul să se împace pe Brătieni şi să se mulţumească şi pe „tinerii generoşi“ — ceea ce e însă imposibil. Iată comentariile cari se fac în jurul viitoarei remanieri. Combinaţia cea mai probabilă este insă tot cea anunţată de noi acum cîteva zile că în locul d-lor Aurelian şi Stoicescu vor intra în minister d-niî Em. Porumbaru şi Th. Stelian. R. P. A doua anchetă D. ministru de justiţie a binevoit să ordone o a doua anchetă, de astă-dată asupra tuturor acuzaţiunilor de bătăi şi torturi săvirşite de către judecătorul de instrucţiune Stelian Popescu şi denunţate de mine prin coloanele Adevărului. Am aşteptat de mult această anchetă şi am fost mihnit că prima anchetă s’a făcut a la vapeur. D. procuror general Sărăţeanu n’a aşteptat nici 24 de ore şi a şi încheiat ancheta, cu toate că a doua zi chiar fiica lui Becherescu a declarat în scris că a fost îndemnată de unele persoane ca la cercetare să nu declare pe Stelian Popescu. Comedia primei anchete s’a terminat şi Stelian Popescu, celebrul torturator, va fi putut răsufla un moment, însă din cea de a doua anchetă, care priveşte toate faptele şi nelegiuirile săvîrşite, nu va putea scăpa cu nici un preţ. La prima anchetă, Stelian Popescu a avut în puterea sa pe Becherescu, deţinut în penitenciar, pe care l a putut intimida prin ameninţări şi promisiuni ca să nu-şi denunţe torturatorul, însă în cea de a doua anchetă schingiuitorul are a face cu noi, cari sîntem in posesiunea declaraţiilor scrise şi subscrise de victimele torturatoruluî , sunt magistraţi ca d-nii: Mavrodin, Robescu, Iulian, fost procuror general, avocatul N. Vlădescu, dr. Minovlei şi dr. Cruţescu, medicul penitenciarului, care au văzut cu proprii lor ochi rănile de pe corpul uneia din victimele torturatorului. Din această anchetă, schingiuitorulmagistrat nu va mai putea scăpa cu nici un preț. Din parte-mi, sunt recunoscător d-lui ministru al justiției pentru orânduirea acestei nouă anchete, căci prin ea se va putea da la lumină toate crimele, ororile și nelegiuirile unui magistrat nevrednic, care compromite şi înjoseşte magistratura ţăreî. Pentru ca d. ministru de justiţie să complecteze opera de lumină în privinţa nelegiuirilor lui Stelian Popescu, ar fi trebuit, cred, să suspendeze a- Difuga condeiului Unde cîntă, Băjenaru ? ! Băjenaru care pînă mai dăunăzi, cu toată frăţia italo-romînă,era persecutat de tenorii italieni, a lăsat Teatrul Naţional şi s'a dat cu poporul de la Başca, Lyrio şi Eforie. Asta nu înseamnă că a lăsat’o mai jos. .O fi lăsat’o mai jos cu o terţă în bel-canto, dar a urcat’o cu preţu. Aşa în cît, de şi cu mai poate urca pînă prin al şeatelea cer totuşi de cînd s’a rus bine cu poporul s’a pus bine şi cu ministerul de finanţe. Altă-seară a fost chiar luptă la cuţite între teatrul Lyric şi cel de la Eforie, pentru a se şti unde va cînta Băjenaru, deoarece era anunţat în ambele teatre, în acelaşi operă. Bajenaru a propus unuia din teatre să întîrzie spectacolul cu o oră şi va cînta în ambele părţi. Avea de grad cum s’o termina actul I din De aş fi rege la Eforie să sa pună în birjă şi să dea fuga pînă la Lyric, să cînte şi acolo actul I şi apoi tot aşa pînă la urmă. Toate astea numai şi numai pentru a împăca pe toată lumea... şi punga. Din nefericire nu s’a putut şi Băjenaru e cel dintâi care regretă acest lucru. Azi însă Băjenaru cintă la Lyrio. Iat ă un tenor care"cu cît... coboară mai bine cu atîta... urcă mai multe scene ! Ceea ce dovedeşte că e destul să nu cînţî la Teatrul Naţional ca să-ţi meargă bine . Per. CHESTIA. ZILEI Ce. Mitiţă, ca ministru de războiţi, participă la manevre şi cochetează cu ataşaţii militari aî lui Nazanev al Bulgariei! CARNETUL MEC Institutor şi avocat Un institutor poate practicia el avocatura? Iată o Întrebare care va interesa pe mulţi. D. ministru al instrucţiei e de părere că nu şi a şi cerut institutorilor să opteze pentru una din ocupaţiuni. Institutorii insă par a lui fi de părerea d-luî ministru şi unul dintr’înşii—d. Cristea, profesor din Focşani, a răspuns cu următoarea petiţiune la invitaţia ministerului : D-le ministru ! Ca răspuns la ordinul dumneavoastră comunicat mie prin domnul revizor şcolar de Putna, prin care mă invitaţi să optez între postul de institutor şi profesia de avocat, cu onoare vă răspund următoarele : a) Articolul 66 din legea învăţământului primar precum şi art. din regulamentul legei, cari sunt identice cu art. 46 din legea îtrvăţămîntului secundarşi superior, şi art. 235 din regulamentul numitei legi nu prevede incompatibilitatea între profesia de profesor şi institutor şi profesia de avocat. b) Decizia şi ordinul ministerial în baza aceloraşi texte de lege care le-am citat mai sus, crează incompatibilităţi numai pentru institutor , iar pentru profesori nu, ca şi cum s’ar fi bazat pe legi deosebite. c) Nu există nici un text în legea învăţămîntului, sau în legea constituirea corpului de avocaţi, care stabileşte condiţiile de admisibilitate cît şi de incapacitate, ca să prevadă vre-o incompatibilitate între profesia de avocat şi acteea de institutor sau profesor. d) Incompatibilităţile ca şi incapacitaţile, constituind excepţiuni la drepturile conferite prin lege, ele nu se pot crea de cît prin o dispoziţiune de lege, iar nu prin regulament, decizii sau ordine ministeriale, fiind în acelaş timp şi un principiu de drept public constant, că orice regulament, decizie sau ordin ministerial în contrazicere cu legea, este nul și de nul efect. In baza celor spuse mai sus, cu onoare vă fac cunoscut, d-le ministru, că nu optez la postul de institutor și nici la profesia de avocat, deoarece legea nu declară incompatibilitate între ele. Deci pe nedrept şi in mod ilegal mi se cere o asemenea optare. Primiţi vă rog, etc., etc. (es) C. Cristea avocat-profesor Diferendul e interesant şi probabil că justiţia va fi chemată a se pronunţa asupra lui. Din parte-ne nu vedem de ce practicarea avocaturei, întrucît institutorul își face datoria, ar crea incompatibilitate de atribuţiuni. E. D. F. Pentru dreptate Scrisoare deschisă adresată d-luî Eugen Stătescu, ministrul justiţiei Domnule Ministru, Am avut nenorocirea să fiu ales ca apărător al inculpatului Dumitru Becherescu. Zic nenorocirea, fiindcă faptele petrecute cu ocazia instrucţiunei şi a anchetei, ordonate de d-voastră în urma publicarei unor denunţuri, cum că numitul a fost torturat, mi-au umplut sufletul de mihnire şi revoltă. Clientul meu, la o întrevedere la penitenciarul Văcăreşti, mi-a declarat la un moment dat că a fost bătut de d. judecător de instrucţie Stelian Popescu şi, cu toate protestările mele că nu este posibil ca un om inteligent şi cult să recurgă la asemenea mijloace, a întărit prima sa declaraţiune, adăogînd nu numai că l-a bătut d. Stelian Popescu, dar după ce s'a obosit a ordonat d-lor Puiu Alexandrescu, şeful siguranţei, şi grefierului Duţescu de a’l lovi înainte. Acest lucru îl afirmase şi fiicei sale, d-şoara Aurelia Becherescu. Ce se intimplă acum ? Ori că numitul deţinut nu mai este stăpin pe inteligenţa şi voinţa sa, ori că este groaznic intimidat, revine asupra primelor ‘declaraţiuni şi cu un cinism nemărginit, susţine nu numai că nu l-a bătut de judecător de instrucţie, dar şi că nimănui n’a spus aceasta ! Nici pe arena publică, nici pe cea privată, n’am avut verî un conflict cu acest domn judecător şi prin urmare nici nu pot fi bănuit măcar că aşi avea urita pornire de a-l ponegri. Mai mult. Deşi cunoşteam afacerea d’aproape o lună, n’am vrut s’o dau publicităţei, acum insă văzind că pe nedrept se dă în judecată d-ra Aurelia Becherescu pentru calomnie, mă văd forţat a vorbi şi a denunţa aceste triste adevăruri, şi veţi recunoaşte, d-le ministru, că in această afacere se petrece ceva straniu... Nu se poate ancheta intr’un mod conştiincios, nu se poate face lumină, dreptate, pină cind deţinutul Dumitru Becherescu nu’şi va putea spune ,liber cuvîntul său, neintimidat de nimeni, pînă ce nu va fi examinat de o comisiune medicală, care să se pronunţe dacă mai este conştient şi răspunzător de faptele şi vorbele sale, şi dacă un adevăr are pe corpul său răni precum s’a prins în mai multe rînduri şi chiar în ziua de Vineri 27 curent in cabinetul 4 de instrucţie, fiind faţă d. jude Mumuianu, d. grefier Duţescu, sentinela, d-na Elena Becherescu, soţia sa, şi subsemnatul—lucru ce am cerut d-lui procuror general—căci imaginaţiunea cea mai îndrăzneaţă n’ar putea să conceapă, făurească, ideea, că fiica lui Becherescu şi avocatul său s’au prins că judecătorul de instrucţie a torturat fără ca el să le fi spus aceasta. Sper, domnule ministru, că d-voastră, care totdeauna aţi dovedit că purtaţi interesul unei bune distribuţiuni a justiţiei, veţi binevoi a dispune ca magistratul reclamat să fie suspendat, iar inculpatul Dumitru Becherescu să poată vorbi la anchetă în cea mai deplină libertate. Primiți, vă rog, domnule ministru, asigurarea înaltei mele considerațiuni. Mircea G. Petrescu Fost magistrat, fost primar, Avocat Cavaler al Coroanei României. însă multă jignită, care e mai săracă în carbon şi are prin urmare mai puţine calorii. Se înţelege lesne, că grevele acestea, vor determina o urcare a preţului huilei. Guvernul’francez e, de altfel, foarte Îngrijit de acest conflict, al cărui efect nu se poate prevede. Gh. M. POŞTA MICA D-luî Kilo, Loco.— 1) Da. 2) Da. 3) Dacă aî defecte fizice vei fi araînat pină la recrutare şi apoi dispensat. Un^ cititor, Gara Zoiţa.— Dacă aţî fi cititor regulat, aţi îl observat că am anunţat data tragere! acelei loterii, pentru 1 Octombrie. Un cititor pasionat, P. Neamţ. 1) Da. 2) Nu. Restul nu s’a hotărît. D-luî Bil, Botoşani.— 4) Nu. 2) La Mărcuţa puteţi afla. D-luî 31. G. Rabin, Mihăilenî.» Aşa ceva nu ni se poate spune, pînă ce nu e fapt împlinit. Decî, aşteptaţi. ■V[ dachen PRODUCŢIA HUILEI D-lui N. C. Loeo întrebarea d-tale e foarte la locul ei, mai ales astăzi, cind avem greve generale de mineri atît in America, cit şi Elveţia şi acum in urmă în Franţa. Franţa e o ţară cu producţie însemnată şi faptul, că a fost declarată acolo greva generală a minerilor, desigur că va avea răsunet in piaţa cărbunilor. Dar iată şi cîteva detalii: Producţia totală a huilei in lume e de 762.702.000 tone. Franţa contribue la această cantitate cu 33.400.000 tone. Ea ocupă al cincilea rang intre ţările producătoare de huilă, după cum stabilesc statisticile oficiale. In capul Ţărilor producătoare de huilă trebue să punem Statele Unite, cari şî-a fi mărit mult producţia în ultimul timp. In anul 1901 republica americană a adus în piaţă 264.770.127 tone. Statul Pensilvania, care astăzi e in grevă, a produs numai el singur 136.250.165 tone. Statele Unite produc acum a treia parte din cantitatea produsă din lumea întreagă, pe cind în 1868 nu aveau decit 15 la sută. Apoi vine Anglia, Germania şi Austria. In Rominia segăsesc puţine terenuri cu huilă; pămîntul ţarei noastre conţine POLITICA EXTERNA Situaţia în Austro-Ungaria Situaţia politică în Austro-Ungaria începe să se complice din nou. După lungi şi laborioase osteneli, cei doi prim-miniştri Szell şi Koerber nu s’au putut înţelege cu privire la compromisul politic. Aceasta e de altfel una din slăbiciunile incurabile ale regimului dualist al imperiului Habsburgilor: revizuirea periodică a convenţiilor cari iî servă de bază. Multă vreme, această reinoire a tratatului fundamental nu a fost atît de dificilă. Dar lucrurile s’au schimbat. Iată deja şease ani de cind compromisul n’a putut fi reinoit in toată regula. Ministrul Badeni s’a lovit cel dintiiii de o opoziţie îndărătnică pentru ca să subordoneze sau chiar să sacrifice interesele monarchia, in totalitatea lor, pasiunilor unui partid sau unei naţionalităţi. De atunci a fost cind un grup, cînd celălalt, care practicind obstrucţiunea sistematică, a sclintit mersul maşinei parlamentul şi a silit pe miniştrii succesivi să recurgă la prerogativă imperială pentru a înlocui prin ordonanţe absenţa legilor. Azi e vorba de partea comercială a acordului. O negociere de acest sens ridică, bineînţeles, o serie de chestiuni delicate. Ar trebui să se facă în mod loaial o serie de concesiuni mutuale. Ceea ce complică problema e faptul, că alături de partidele politice s’a format, in special in Ungaria, o şcoală care, pentru naţiuni constituţionale şi comerciale, tinde in mod deschis, la autonomia vamală și la ruperea legăturilor cu cealaltă jumătate a imperiului. Chestiunea moralităţei Să fie un semn bun sau rău al timpului nostru, că pe afişul variabil al actualităţei, tot mai des vedem tratată chestia moralităţe! 7 Această preocupare asiduă să însemne, că omenirea e doritoare de a se pătrunde de cea mai pură şi înălţătoare moralitate 7 Sau este semnul decadenţei, această goană după mijloace de vindecare, de regenerare a omului obosit de lunga-i transformare din maimuţă în om primitiv, din om primitiv în om civilizat ? Că se discută atît de mult în zilele noastre moralitatea, în genere este îmbucurător, pentru că, după vorba veche, dar banală: «prin discuţie se face lumină». In cît celebra frază a marelui poet german Goethe: „mai multă lumină"— este azi mai mult decit oricind de actualitate, deşi trăim in veacul luminei. «Veacul luminei»—dar işi merită veacul nostru acest epitet pompos . Incontestabil că da, sub raportul ştiinţei, in a cărei diferite adomanii a revărsat torente de lumină. Şi întocmai progresele bine-făcătoare ce s’au realizat In acest veac: lumina electrică, taxele X, lumina chimică a aparatului Foveau-Trouve care vindecă victimele tuberculozei cutanate : lupusul teribil—i-au stors omenirea, exclamaţia entuziastă—«veacul luminei». Dar sub raportul moralităţei, acest epitet este paradoxal, cită vreme omenirea geme sub greutatea concepţiilor false, adică cită vreme moralitatea e o concepţie elastică care se schimbă după sex, etate, avere, poziţie socială, loc, timp, inteligenţă şi—imbecilitate. Şi omul deprins — prin obicinuinţa animalică — transmisă prin moştenire—■ de a măsura moralitatea după aceste diferite categorii—dintr’odată tulburat in beatitudinea-i de nepăsare, de această problemă gravă, mereu safevată in timpul din urmă, se întreabă cu drept cuvint că ce este clar moralitatea şi care este acea lege suverană la care trebue să se supună fiecare fiinţă umană, fără deosebire de sex, rang şi fel de fel de categorii la cari aparţin? Nimic mai simplu, decît definiţiunea moralităţei: moralitatea înseamnă corectitudine. Corectitudinea, in toate acţiunile omului, adică respectul vieţei sau al bunei stări fizice şi psichice a semenilor — atit în interesul nostru propriu cit şi in interesul general. Filozoful Kant este unul, care a stabilit mai lămurit legea morală zicînd, că este „legea respectului". Genialul Guyau o defineşte astfel: «raportul unei posibilităţi de violare cu dreptul de inviolabilitate». Prin urmare, corectitudinea, sau respectul pentru aproapele respectindu-ne pe noi înşine, este legea morală, la care trebue să se supună fiecare om de la boer pină la opincă. Deci orice les-umanitate sau orice acţiune necorectă este o imoralitate. Astfel sunt acţiuni imorale de condamnat, nu numai infidelitatea, batjocura, calomnia, falsul, delapidarea, trădarea, înşelarea, scandalurile de toată natura, neindreptăţirea, promisiunea dată în mod uşor şi fiinţă tot atit de uşor sau frîntă in mod laş, perfid—dar şi cea mai mică suferinţă pricinuită aproapeluî este o flagrantă imoralitate. Omul îşi va merita epitetul de «coroana creaţiuneî»—ce i-a dat-o un poet intr’o trandafirie dispoziţie sufletească» —atunci numai, cind va fi pătruns de acea moralitate pură, care aşi zicind trebue să fie «organică», incit omul să simtă în fiecare fiinţă umană, un fragment din el însuşi, din sufletul şi corpul sǎu propriu. Fiecare să aibă pentru semenii săi o solicitudine ca pentru el singur, «considerînd pe fiecare om «ca o parcelă din „eu“-ul sau, pentru «care să fie capabil a se sacrifica prin o «mişcare reflexă, fără ezitare, fără ra«ţionare»—cum zice Guyau. Pină cînd visă mişcarea reflexă a omului este răzbunarea , insulta, bătaia, pînă atunci omul e un semi-barbar pe care „haina civilizaţiei va face mereu cute" cum a zis d-na Sevigne—şî pină atunci, epitetul ce se dă cu atita emfază veacului nostru, va suna mereu fals. Condiţia esenţială a moralităţei este insă cultura sufletească, întemeiată pe armonia sentimentelor şi calităţilor cari se pot cultiva numai prin educaţie. Agentul principal al moralităţei este deci educaţia, căci numai aceasta dezvoltă sentimentele în general şi sentimentul datoriilor morale in special, formînd astfel caractere cinstite. Prin urmare, numai prin educaţia sentimentelor se poate spera perfecţionarea moralităţei în acel Înţeles inait—după cum îl visează toţi idealiştii puritani in frunte cu Guyau — că bună voinţa, această principala virtute creştinească— care e sinonimă cu altruismul—să fie inherentă sufletului uman. Omul care nu are cultivat sentimentul social , bună voinţă sau simpatia universală, nu poate coma pe fericire, pentru câ nu poate conta nici pe respectul semenilor săi. Acel izolat, ocolit, e nenorocit, pentru că omul din fire e sociabil. Chiar pentru fericirea sa, el trebue să trăiască in societate, căci este o trebuinţă sufletească a lui, să comunice cu cineva că există, că simte, că suferă, că iubeşte. In toate marile diviziuni ale fiinţelor, iubirea indică o tendinţă la armonie — incite un fapt constatat ştiinţificeşte că nu este decit o diferenţă de grad in evoluţie sau in modul de vibraţiune de la instinctul ce conduce fiinţa de a se apropia de fiinţă, pină —la atracţiunea ce uneşte atomul cu atomul. Fiecare atom, fiecare fiinţă tinde la fericire prin iubire şi această sete de iubire il face pe om sociabil. Fiindcă deci, omul îşi caută fericirea prin sociabilitate, trebue să-şi asimileze foarte bine, legile sociabilităţei cari sunt sinonime cu legile morale. Infiltrarea acestor legi se face insă prin o educaţie timpurie şi necontenită, care se începe la leagăn şi se sfirşeşte la mormint. Că omul superior nu se formează numai prin instrucţie — singura preocupaţie a bărbaţilor de stat, ca şi cum nu ar fi mai presus decît orice formare a caracterului — ci numai prin educaţie, care înseamnă „înălţare", a fost constatat de toţi marii cugetători incepînd de la Socrate din vechime şi pină la Lombroso în zilele noastre. Ba din contra, după aceşti filozofi, instrucţia in sine fără a fi dublată de educaţie, e un pericol adevărat pentru societate. Iar că educaţia actuală este exclusiv intelectuală in detrimentulsentimentelor, încă este un fapt netăgăduit. Toate sistemele de educaţie se mărginesc azi de a cultiva numai forma , cunoştinţa frazelor şi formelor convenţionale, pentru decorul necesar in relaţiile noastre de paradă, dar fondul , sentimentele, sint lăsate la graţia intîmplăreî capricioase. Se fac sforţări, nu-i vorbă, în toate părţile pentru a regenera moravurile, dar toate vor rămine nule, pînă nu se va începe serios, cu educaţia sentimentelor sociale, adică cultivarea forţelor şi calităţilor—şi înăbuşirea din germene a instinctelor periculoase, sălbatice sau ale sentimentelor antisociale: egoismul brutal, ura, gelozia, răzbunarea. Moralitatea însă nu se face numai cu teorii şi fraze sonore ci,prin contagiunea exemplului dat. Pină cind acei chemaţi a moraliza vor predica una, şi vor face alta, pînă cind aceştia nu se vor supraveghia intriu pe dinşiî, în cit conduita lor să fie in toate împrejurările logică, consecventă şi in conformitate cu principiile profesate — pină atunci indivizii morali vor fi tot atit de rari ca şi rîndunicile albe. Omul de valoare, corect in toată puterea cuvintului şi sensibil , pentru tot ce e nobil şi frumos, plin de interes, afecţiune şi solicitudine pentru aproapele, gata de orice sacrificiu, devotament şi abnegaţiune pentru patrie—se formează prin o educaţie asiduă, cu încetul, prin miile de împrejurări zilnice, prin exemple văzute, prin dresare necontenită şi nicidecum, la comandă. Entuziasmul umanitar, patriotic şi artistic este un fruct al sentimentelor cultivate prin generaţii şi nici decum al unei porunci date—cum se face la noi. Sunt foarte greşiţi aceia cari cred că de exemplu sentimentul patriotic se poate produce la comandă, «Scoaterea steagurilor» — cum bine a remarcat o persoană distinsă — sau un discurs frumos, „încă nu sunt suficiente pentru a produce entuziasmul patriotic" căci acesta, ca orice entuziasm, este un product al expansiinei, acestei supraabondente a unui suflet senzibil, pregătit pentru a înţelege tot ce e nobil. La noi însă, par’că metodic se face tot posibilul pentru a înăbuşi din germene entuziasmul pentru bine: cinste, frumos , arteşi patrie,—întocmai cum nu este de loc in favoarea moralităţei generaţiei crescînde, pildeler ce vede mereu înaintea ei, de ex. că virtutea e huiduită si că imoralitatea e recompensată—căci de ! consideraţiile cari trebue date unor electori Imari cîntăresc mai mult în balanţa guvernelor de cit grija moralităţei. Oamenii la noi nu se apreciază după meritele lor. Răsplata şi recompensa virtute este încă o chimeră, căci deviza noastră este favoritizmul clădit pe nepotism şi protecţie. Un proverb rămas din bătrini zice : „ai carte, aî parte“. Acest proverb s’ar traduce pentru timpurile noastre* „aî „spete“, aî parte". Această imoralitate a pătruns atit de adine în toate straturile noastre sociale, nucit această stare de lucruri se pare cu totul normală. Afară de Depotizm,—rolul muşamalei naţionale a mai devenit atit de însemnat la noi, ca la Paris acel al asistenţei publice. Deşi educaţia şi moralitatea nu se fac la comandă,dar cum la noi nimic nu se face fără ordin ministerial, ar fi bine, ca prin sever ordin, să se impună supravegherea conduitei morale a tineretului. Dar este ridicol să fie persecutaţi elevii de ambe sexe, pentru că merg la teatru, iau parte la producţii literaremuzicale, şcoală de dans, grădini publice. Unde să înveţe copiii maniere cuviincioase, unde educaţia morală dacă se exclud cu totul din societatea celor mari ? Dacă sunt opriţi de a frecventa locurile publice, băeţi, mai ales, vor căuta a petrece in taverne, sau a juca cărţile prin locuri ascunse. Copiii totde auna sunt destul de ingenioşi de a dejuca ordinele şi mai ales vor tinde de a gusta întocmai fructele oprite. Ar fi cu mult mai avantagios pentru moralitatea lor, să aibă voe a intra oriunde in societatea celor mari, chiar pentru a fi mereu sub observare. Bineînţeles că numaî’copiii de la 15 ani în sus. Şi pentru a putea mai bine controla băeţii in petrecerile lor, ar trebui impusă purtarea chipiului şi pe timpul vacanţei— uniforma fiind un prea mare lux pe vremea aceasta de criză ar trebui suprimată— căci educaţia morală a copiilor se face numai prin o necontenită supraveghiere, facindu-le mereu observaţii pentru eventualele necuviinţe şi pedepsindu-i chiar aspru un caz de recidivă. Şi pentru a pune tineretul la adăpost de tentaţiunile străzei, ar trebui create pentru ei unele distracţii intelectuale. Atit din punctul de vedere moral cît şi din acel higienic este o nevoe reală de a le distra atenţiunea de la acţiuni imorale: cărţi, orgii, impuritate, plimbări nocturne, flirt etc., prin distracţii nobile : teatru producţii literare-muzicale, photoplasticum etc. Dar chiar şi spiritul se fortifică — după o muncă, excesivă a studiilor — prin un repauz distractiv, prin petreceri alese şi cumpătate. Cumpătate— accentuez cuvîntul— nu toate, căci abuzul duse la pasiuni şi pasiunile la viţii. Numai prin educaţie putem forma oameni superiori, oameni corecţi,sănătoşi la trup şi suflet, pătrunşi de datoriile morale, de adevăr, dreptate şi cinste. Vigoarea morală se dezvoltă numai exercitindu-se pe baza voinţei şi a raţiunei, încit raţiunea cultivată este sentinela adevărată a moralităţei care cind va deveni atit de inherentă sufletului ca inteligenţa, atunci numai, vă meritam omul, să’ fie numit «coroana creaţiuneî». Ne. X. Corne»