Adevěrul, noiembrie 1902 (Anul 15, nr. 4763-4792)

1902-11-01 / nr. 4763

Amu XV.—No. 4763 şeală, nu juridică, el socială şi de or­din moral. Timpul însă care face to­tul, timpul de sigur va îndrepta, mai de­vreme sau mai tirziu, această oroare şi cauza femeei va triumfa, cum au izbîndit şi alte cauze drepte. Sfinx FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Ce an Sa»! luni Tre Iun­ n"țară I . . . I 30 lei 15 lei n străinătate. 50 „ 25 » ——.•!!•]— 10 bani in toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechiu 20 bani. 8 Iei 13 . Vineri 1 NoemfifTe 1902 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE —■ I »• n m­ .... ANUNCIURÎ finia pagina IV LeL 0,50 bot • ’ ,.V " Bl ” ••••••• 2.— ff — - — i*;nai ■ • ■■■ BIROURILE ZIARULUI - Strada Sărindar — 11 TELEFON Baî-Oancii din Rusciuk, după plecarea regelui Carol, își manincă arcul de triumf, construit din tot ce zarzavatul bulgar are maî distins! Sin fuga condeiului Nazone la Plevna Amicul şi vecinul nostru, prinţul Fer­dinand de Nasasinopol, a fost or­ la Plev­na, împreună cu Vodă Carol. Vodă Carol a recunoscut casa în care şedea pe vremea războiului din 77, masa pe care scria ordinele de zi de războia, a recunoscut pe Verban Elief, proprieta­rul pesei, a dat mîna cu toţi sătenii din Portidin contimporani ai anului 1877 : era ca la el acasă. Nazone sta şi se uita — vorba aia, ca prostu. Nu ştia de-î la el în ţară, ori în ţara lui Vodă Carol. De alt­fel regele Carol î-a servit de Ci­cerone . Ii arăta toate redutele, cîmpiile, şanţurile şi-i ţinea un curs de geografie şi istorie contimporană, din care tot a tras vr’un folou La urma urmei, s’a gîndit Nazone: ăsta îmi cunoaşte ţara mai bine ca mine ! Per. Toasturile de la Rusciuk Reptilele guvernamentale şi aceia cari Ie fac cor pe la cafenele nu încetau să prezică că lucruri mari se vor petrece la Rusciuk şi că re­gele va ţine discursuri de acele cari vor rămîne în istoria patriei Noi am rîs, bine­înţeles, de aceste co­pilării şi scepticizmul nostru era fi­resc. De îndată ce regele Carol, si­lit de aşa zişii săi aliaţi, cari îşi bat joc de noi, s’a dus să se ploco­nească înaintea lui Ferdinand de Coburg şi să dea ocaziune şi pre­text bulgarilor ca să ne ierte de toate mojiciile’’ ce ne-au făcut, era greu să se poată crede că regele Romî­­niei, va fi alt­fel de­cît anodin în cu­vintele sale. Eri dimineaţa, un ziar a publicat textul toasturilor celor doi suverani şi începusem să nu mai pricepem nimic. Discursul regelui Carol, avea în adevăr o importanţă capitală şi aşa era de ciudat că nu era de mirat ca îndată să izbucnească un conflict. Iată în adevăr ce se punea în gura suveranului nostru : „Sînt vesel că prin o fericită coincidenţă, azi se serbează a 25-a aniversare a războiului Independenţei şi că naţiunea bulgară salută victoria cîşti­­gată de armatele aliate ruso­­romb­e, care a creat statul bulgar“. Dacă regele ar fi vorbit ast­fel, i-am fi ferit de sigur vizita de la Rusciuk. Discursul său ar fi fost cea mai teribilă palmă dată bulgarilor, cari la Sipka n’au pomenit de noi, și Rusiei oficiale care ignorează colabo­rarea romînilor la războiul de la 1877. Un asemenea discurs ar fi fost un act de acele cari se consideră ca o sfidare. S­â mergi la om acasă şi să’i spui ceea ce nul place, ar fi fost din partea regelui Carol, un act de curaj, dar şi de nesocotinţă, căci dacă e vorba de făcut pace între bulgari şi romînî, discursul regelui, deşi drept şi plin de bravură, ar fi fost un mo­tiv mai mult ca să izbucnească şi o mai mare neînţelegere între cele două state. Bulgarii nu vor să li se amintească că origina statului lor stă şi în sacrificiile făcute de noi. Din nefericire pentru demnitatea noastră naţională, informaţiunile zia­rului în cestiune, n’au fost exacte. Discursul a fost o simplă plăzmuire de reporter grăbit ca să ia înaintea celor-l’alţî. Agenţia romină ne-a adus textul cel adevărat şi el se deose­beşte ca cerul de pămînt de cel dat prematur publicităţei. In discursul a­­devărat regele nu face de cît să pa­rafrazeze cuvîntarea lui Ferdinand al Bulgariei; par’că ar fi un răs­puns la mesagiul tronului în ţara romînească. Nici o notă mai caldă, nici o avîntare spre vre-un ideal, totul a f­ost drămuit ca la spi­ţerie, ca să nu se spurgă ni­mic, căci regele Romîniei, n’avea nimic de spus care să fie avuabil. Nu putea să declare suveranul nostru că silit de la Viena şi de la Berlin, el, Carol, regele Romîniei, s’a văzut ne­voit să meargă la Rusciuk şi prin acest pas ruşinos tăcut, să moaie cerbicia bulgărească! Aceasta o spune în deajuns prezenţa’­ la Rusciuk. Nu mai era dar nevoe de pus punctele Ediţia de seară GUVERNUL ŞI ALEGERILE COIBUNALE — Pronosticările liberalilor — Acum a început adevărata goană după voturi, căci ne mai despart nu­mai trei zile de la alegeri. D. G. Pallade care, după cum a afirmat chiar un ziar guvernamental, dirige acţiunea politică a între­gului partid liberal, se agită grozav şi-şi exprimă faţă de mulţi via în­grijire că la Iaşi vor suferi un eşec, că la Brăila partidul e părăsit de e­­lemente cinstite şi viguroase cari vor lupta contra listei liberale, că la Se­verin s’au aliat conservatorii contra lui Harm Isvoranu combătut şi de-o puternică dizidenţâ liberală, că şi la Ploeşti e o puternică dizidenţâ libe­rală, etc. Dacă în aceste oraşe liberalii nu vor triumfa, d. Pallade, care dirige politica partidului, va fi silit să lase altuia această sarcină şi să nu se mai laude că el este electorul sal­vator al liberalizmului. * Dar să arătăm cum stă partidul liberal în cîte­va oraşe principale şi ce pronosticuri se fac chiar de li­berali asupra situaţiei. Să începem cu Iaşul. In a doua capitală liberalii simt lipsa unui conducător cu popularitate şi cu autoritate. Şefia d-lui Poni nu se impune la Iaşi. D. Poni nu e măcar un liberal statornic. E un nou venit în partidul liberal şi nu e nici om politic. Prin urmare nu d-sa e omul care să conducă pe liberalii ieşeni. Pe de altă parte s-a stins şi entuziasmul în partidul liberal ie­­şan şi dacă nu există pe faţă o di­­zidenţă, sunt însă destule frămîntărî în sinul lor cari ii slăbesc. In schimb însă conservatorii şi junimiştii sínt bine organizaţi şi bine conduşi la Iaşi. Pronosticul pentru Iaşi : înfrînge­­rea liberalilor. * La Severin, în cetatea electorală a d-lui Ilariu Isvoranu, situaţia s’a schimbat. • • Celebrul domn Isvoranu a nemul­ţumit toată lumea de cînd e paşă la Severin, iar opoziţia s’a coalizat pentru a lupta contra acestui pa­­şalîc. In nici într’un oraş din ţară nu s’a făcut cartel între junimişti şi conservatori. La Severin s’a călcat cuvîntul de ordine pentru a se pu­tea zdruncina administraţia fără scru­pule a faimosu­i şi de ridiculă me­morie fost ministru Ilariu Isvoranu. Junimiştii şi conservatorii sunt u­­niţi şi vor prezenta o listă comună. Dar va fi şi o listă a dizidenţei liberale în cap cu d. Ghelmegeanu, un vechiu­ şi cunoscut membru al partidului liberal, care duce astăzi o aprigă luptă în potriva satrapiei de la Severin. Sunt deci mari şanse ca şi la Se­verin, unde se aşteaptă ca Ilariu Is­voranu să comită acte de banditizm, liberalii să fie învinşi sau cel puţin să fie puşi în balotaj. * La Brăila iarăşi e o situaţie de­licată. In contra listei liberale vor fi trei liste: junimistă, conservatoare şi li­beral dizidentă. D. C. Cociaş, şeful liberalilor brai­­leni, a provocat dizidenţa şi el a luat răspunderea alegerilor faţă de cen­tru. E probabil că va desfăşura toată energia posibilă pentru a reuşi faţă cu trei adversari, toţi puternici. Aci, la centru, se vorbeşte că pen­tru alegerile din Brăila iţi trebue bani, bani şi iar bani, ca şi pentru rezbel. Dacă ai acest nervus rerum atunci învingi. Dacă este dlar ade­vărat că d. Cociaş ar fi declarat că va risca 30.000 lei pentru alegeri— cum o spun unii brăileni—atunci se poate să triumfe! Şi dacă nu va tri­umfa, atunci se va dezminţi această dureroasă legendă ce s’a creat că la Brăila învingi, în alegeri, numai prin bani.* In fine situaţie clară nu e nici la Galaţi, nici la Ploeşti. Guvernul, în special d. Pallade, e îngrijit şi de colegiul I al Capitalei. Vom avea, cu siguranţă, de înre­gistrat cîte­va din acele surprize cari zgudue cele mai tari guverne, şi să se noteze că cel mai mic eşec va fi politiceşte exploatat, căci guvernul însuşi a primit ca platforma electo­rală să aibă un caracter eminamente politic. Mai avem dar cîte­va zile de aş­teptat pentru a vedea dacă aceste prevederi se vor realiza. R. P. Toasturile de la Rusciuk.­ Întoarcerea recelui In tară pe i. De aceea totul s’a mărginit la banalităţi, la firitiseli pentru prospe­ritatea familiilor ambilor suveran!. Cînd scrim aceste rindurî nu cu­noaştem discursurile cari s’au rostit la Plevna. De sigur însă că aceeaşi notă banală va domni şi acolo şi re­gele Carol se va­ întoarce la Bucu­reşti, fără ca prezenţa’­ pe pămîntul bulgăresc să fi însemnat alt-ceva de cît, aceea­ ce a însemnat de la înce­put, adică : O ruşine naţională. Const. Miile tr’unul din numerele noastre viitoare planurile urzite şi manoperele celor care tind să semene anarchia in ser­viciul sanitar al armatei noastre. Al. Ionescu Femeea-avocat Directorul Adevărului, plodind pentru d-şoara Popovici, a avut perfectă drep­tate cin­d a arătat că această cestiune nu-i propriu-zis juridică, ci morală şi socială. Dacă la adevăr membrii Curţei de apel ar fi fost convinşi de acest a­­devăr ai egalităţei sexurilor şi al pu­nere! femeei pe acelaşi picior de luptă cu bărbatul, argumentele juridice, ve­­neau de la sine în favoarea acestei teze. S’a întîmplat contrariul — şi nu importă argumentele juridice, de­oare­ce toată lumea le cunoaşte. Deciziunea Curţea de apel secţia II, ne dă dovadă că magistraţii cari au dat-o nu sunt încă convinşi de drepta­tea cauzei femenine şi de necesitatea ca şi magistratura să se ţină in curent cu mersul ideilor şi evoluţiunea so­cială. De îndată ce s’a admis că fe­m­­eea poate avea o cultură egală băr­batului, de îndată ce i s’au deschis por­ţile liceului şi ale facultăţei, intenţiu­­nea legiuitorului n’a putut fi alta de cit de a-i deschide şi porţile profesiu­nilor liberale. Şi lucrul s’a făcut în mare parte fiind­că femeea poate de­veni funcţionară, este medic, profe­soară, şi e nelogic că n i se interzice ca să fie şi avocat. De alt­fel noi care am luat legile şi obiceiurile noastre din­­Franţa, am fi trebuit să vedem că acolo cauza femo­­nină a triumfat şi că femeea pledează întocmai ca şi bărbatul. De ce adică femeea franceză ar fi vrednică sa a­­pară înaintea instanţelor judecătoreşti şi de ce acest lucru i-ar fi interzis in Romînia, unde avem un element fe­­menin cult şi Inteligent ? Deciziunea Curteî de apel din Bucu­reşti—ni se pare nouă, că este o gre­ Anarchia In armată Am arătat intr'iviul din numerele noastre trecute că d. Dimitrie Sturd­­za, actual ministru de­ războiu, permu­­nind la comandamentul de la Iaşi pe generalul profesor-doctor Demostene, a săvirşit un act de o revoltătoare nedreptate atit in detrimentul ins­trucţiunei cit şi al armatei. Pentru astăzi vom arăta că actua­lul ministru de război şi pe lingă ne­dreptatea făcută a nesocotit şi legea de organizare a armatei, şi aceasta pentru a satisface ambiţiunile unor intriganţi cari cred că vor putea suii pe eminentul general ca să demi­sioneze pentru a înlesni opera de par­venire a intriganţilor cari se pare că se bucură şi de sprijinul secretaru­lui general al ministerului de răz­­boiu. Vom expune in cîte­va cuvinte a­­ceastă nesocotită călcare de lege a ministrului de războiu. Legea prevede două posturi de generali : unul ca director la mi­nisterul de razboiu şi inspector al serviciului sanitar al armatei, post ocupat de d. general-doctor Vercescu; şi al doilea , şef al spitalului militar central şi director al institutului me­­dico-militar, ocupat de către d. ge­neral profesor-doctor Demostene. In afară de aceste două posturi de generali, mai sunt posturile de me­dici de corp de armată, pentru cari posturi legea prevede medici coloneii, iar nu generali. Ministrul de război, ce face insă? Creiază prin budget comandamente în cari, contrariu dispoziţiilor catego­rice ale legei, trimite pe generali să ocupe posturi de grade interioare, de coloneii. Şi deci permută pe genera­lul Demostene la comandamentul de la Iaşi, iar in postul de general, a­­dică şef al spitalului militar şi di­rector al institutului medico-militar, numeşte pe un colonel şi încă pe cel mai nou in grad, iar nu pe cel mai vechiu, căci acesta ar­e fost colonelul Petrescu, eminentul medic oculist al armatei. Pentru a complecta balamucul, de­­zorganizînd cu desăvirșire serviciile, ministrul de rǎzboiu, sau mai bine zis cuca de la ministerul de rǎzboiu iată ce-a făcut­, a răpit facultăţei de medicină pe un profesor eminent, a răpit spitalului militări-central pe un chirurg dintre cei mai abili şi insti­tutului medico-militar pe organizato­rul şi profesorul-director. In acelaşi timp, a exilat la Craiova pe eminentul oculist dr. Petrescu, inlocuindu 1 la secţia oculistică din spitalul militar-central cu un căpi­tan medic,—■ elev al d rului Petres­cu,— care, ori­cite merite ar putea avea, nu poate a comparat cu maes­trul care are practică îndelungată şi o reputaţiune recunoscută in lumea ştiinţifică. Prin urmare, clica de la ministe­rul de război­, nesocotind legile, în­josind disciplina armatei prin degra­darea atribuţiunilor şi inlăturind pe oamenii capabili de la serviciile spe­­cialităţii lor, au adus cea mai neso­cotită perturbaţiune in serviciul sa­nitar al armatei, creînd ast­fel, o stare intolerabilă și dăunătoare suferinzi­lor din întreaga noastră armată. Pentru a învedera și mai bine sco­purile acestei elice, vom arata in­ Divorţul la catolici Domnului P. R. Loco întrebi dacă este adevărat că după legile bisericei catolice, divorţul nu este permis. Intru cit­va afirmaţiunea aceasta este adevărată. Dar biserica papistaşă admite şi ea divorţul pină la un punct oare­care. In anumite cazuri se poate pronunţa şi la catolici divorţul, insă numai acela aşa zis «de masă şi pat». Aceasta dă natural loc la multe de­­zavantagi. Pe alocarea aceasta făcea ca biserica papistaşă să-şi piardă partizanii, cum şi-l pierdea şi din cauza celibatu­lui preoţilor. In asemenea cazuri Papa avea dreptul să acorde o dispensă şi să aprobe divorţul. Pe acest privilegiu pa­pal a bazat faimosul abate Rosenberg escrocheriile sale. In Ungaria sinodul din Sibiu avea dreptul de a pronunţa divorţul. Catoli­cii din Austria cari vroiau să divorţeze, deveneau cetăţeni unguri şi in această calitate cereau şi obtineau atunci la Sibiu divorţul. Justiţia austriacă nu re­cunoştea însă ca legal acest divorţ şi s’a intimplat că a declarat copii dintr’o căsătorie nouă contractată de un aseme­nea divorţat, ca ilegitimi şi deci ne in stare de a moşteni pe părintele lor. Noul cod civil ungar a retras sino­dului din Sibiu dreptul de a pronunţa divorţul. In schimb însă a prevăzut di­vorţul pentru catolici, aşa că ajunge ca un catolic să devie cetăţean ungur pen­tru ca să poată divorţa. In Austria deci, după cum vezi, şi le­gea civilă în concordanţă cu cea reli­gioasă interzice divorţul. Dintre statele catolice numai Ungaria şi Italia l’au admis. Acum e vorba ca să-l admită şi Franţa. Cu aceasta lesă evlavioşii ca toi­ici nu scapă de pacoste. Trebue să li se dea dispensa Papei—şi cu aceasta speci­a va continua cit timp se vor găsi Rosenberg!... şi Rosenberg! se vor găsi mereu. B. Br. POŞTA MICA D-luî G. Z., Piteşti.—Adresaţi-vă la ministerul in­strucţiune!, direcţia II. D-lul Vasilescu, Iaşi. Aşteptăm. D«neî A. B. Loco.—Mai preferabil e şcoala pro­fesional. D-luî Vasiliu, Galaţî.—Se poate, dar ne vine greu­ de crezut. Pentru ca să vă convingeţi maî bine, ce­reţi lămuriri direct de la d. dr. Şuţu. D-luî Mat. IV., Loco.­1) Camera şi Senatul se des­chid la 15 Noembrie. 2) Alegerile comunale au loc la 3 Noembrie. Conflictul romîno-bulgar Vorbind de vizita regelui Carol în Bulgaria, ziand Die Zeit publică senzaţionale destăinuiri asupra con­flictului, pe cari le reproducem şi noi în corpul ziarului. Suntem­ în poziţiune de a cunoaşte pe autorul destăinuirilor din noul şi marele ziar vienez. Ştim că a ocupat mult timp un loc, de seamă în capi­tala Bulgariei, că a făcut înaltă po­litică şi că fiind în contact cu cele mai înalte personagii bulgare, a fost într' adevăr in situaţiune de a cu­noaşte midie din misterele politicei bulgăreşti.. Şi ce ne spune Die Zeit ? Ne spune astăzi, ceea ce noi, sin­guri noi, am spus atunci cînd con­flictul româno-bulgar era în toiul lui, anume că ne-am aflat la un fir de păr de un singer os război­ şi că nu­mai mulțumită unei extraordinare sforţări diplomatice, catastrofa aceasta a fost evitată. Şi cînd ne gîndim cite s'au spus în contul informaţiunilor noastre a­­tunci şi de atunci încoace! Este o adevărată satisfacţie pentru noi să vedem astăzi confirmate dintr'o parte cu totul dezinteresată toate informa­ţiunile noastre, pe care aşa zişii noş­tri „patrioţi“ le-au calificat cu epite­tele cele mai aspre. Şi acum, cînd se ştie că cu mare greutate abia s'a putut evita un raz­boiu, şi vizita regelui Carol în Bul­garia apare şi pentru adversarii noş­tri într'o nouă lumină, în lumina în care noi am privit-o din capul lo­cului. Strat A se vedea în corpul ziaru­lui ultimele telegrame rela­tive la : Vizita regelui în Bulgaria CA UN RTL L A II ( Cleopold se însoară ! De abin am avut de înregistrat moar­­tea nefericitei regine a Belgiei și acum ne vine vestea, ca suveranul vflduv ar a­­vea de gind să se însoare cu o tînără ar­­chiducesă austriacă Vi­ta destrăbălată a acestui bătrîn mo­narch şi scandalurile petrecute în familia sa fac să pălească aureola de ceva supra­­pămintesc, care de obicei­ se hărăzeşte de către popoare suveranilor şi membri­lor f­miliei sale. Lumea începe să pri­ceapă că şi suveranii au calităţi şi defecte omeneşti, ca om­ şi care muritor de rînd. In momentul cind soseşte vestea des­pre o apropiată logodnă a amicului ce­lebrei Cleo de Merode, lumea n’a uitat încă chipul, cum el şi-a alungat fata de la si­criul mamei ei, pentru ca în loc să-şi ia un amant sau mai mulţi, ca sora sa mai mare, ea şî-a luat un bărbat în afară de casta familiilor domnitoare. Dar pe cînd ex-prinţesa Stefania, azi contesă de Longy, e spionată de poliţia belgiană, după dorinţa regelui Leopold, care a dat ordin ca ea să fie urmărită de parchet dacă ar ca fi tori sub incognito, ce ar fi permis num­ai persoanelor regale... pe cînd o altă fiică a sa e sechestrată în­­tr’o casă de sănătate, regele de sigur câ va avea de furcă cu frumoasa americană, cu care a petrecut atît de bine ultimele luni la Luchon. Probabil că ea nu se va lăsa atit de lesne convinsă de necesitatea imperioasă a însurătoarei prețiosului ei protector. Gh. m. Rusia şi Romînia Convenţia austroromină..—Ţarul A­­lexandru şi prinţul Carol.­Rotar­nia obstacol în calea Rusiei ?— Armata română Le Messager d’Athenes sosit­ori în Ca­pitală conţine un articol relativ la con­venţia militară austro-romină. Credem c■â va interesa pe cititor­i noştri să ci­tească cele spuse de confratele nostru din Atena şi pe care le reproducem. Adesea s’a vorbit—zice ziarul citat— despre o alianţă ofensivă între Romînia şi Austro-Ungaria, apoi s’a anunţat, şi, noutatea n’a fost dezminţită, că s’a’în­cheiat o convenţie min­’tală, ca un co­rolar obligator al alianţei. Rom­inii, partizani ai‘ alianţei austro- romåne, au găsit irezistibile argumenta in conduita ruşilor faţă de România in timpul­­ultimului rezbel ruso-romino­­turc. In urma rugăminţilor ţarului Alexan­dru, care a inzistat pe lingă prinţul Carol, ca acesta să salveze creştinătatea in pericol, după dezastrele suferite da ruşi la Plevna şi in Armenia, armata romînească plecă în ajutorul Rusiei şi opri pe turci la Plevna. Ca recunoştinţă ruşii au răpit Romi­­niei Basarabia, in întregime populată da român! şi i-au dat in schimb mlăştini la Dobrogea. * Ba încă m­aî mult —zice Le Messegix d’Athènes—Rusia a considerat şi consi­deră naţia greco latină, pe car­e-i este imposibil să o asimileze şi care o se­­pară de slavi­ din Balcani, ca un obsta­col pentru realizarea proectelor sale re­­lative la Constantinopol şi pe malurile septentrionale ale Egeei. ’ Acest obstacol ar vrea să-l suprime. Din potrivă, România nu are a se teme de Austro Ungaria, care devine prin a­­cest fapt aliata şi naturală contra ten­dinţelor moscovite. « E evident, că aceste argumente ale ruso-fobilor de pe malurile Dunărei au indispus foarte mult opinia publică con­tra Rusiei. Guvernul romin nu a avut dec! să se lupte contra curentului opi­niei publice cînd a apreciat, că sigu­ranţa Rominiei impunea o apropiere de Austro-Ungaria, care a fost considerată mult timp ca duşmană pentru că impu­nea dominația sa celor patru sau cinci milioane de români din Transilvania și din Banat. MPOLI *) Adio Roma! zice doamna care e un vagon cu mine, făcînd un gest larg, desnăd&jduit, spre cetate, în­dată ce trenul se pune în mişcare. Şi mîngîerea copilului eî, care-o în­veleşte, după gemătul disperat ,,A­­dio Roma !“ mă face s’­ bănuesc vre-o dramă grozavă petrecută în viaţa a­­cestei femei. In fuga trenului, îndată după eşi­­rea din gară, zăresc în dreapta ar­cadele în ruină ale Aqueducului Cla­udia, întrerupîndu-se din cînd în cînd, pentru a dispare ,apoi cu totul, în stînga Zia Apia, cu mormintele ei în şir, eşind în relief al Ceciliei Mo­tella. Apoi cîmpia uscată, lungă şi monotonă, pînă calea o apucă spre răsărit, între munţii Albani şi Sabini. Umbrele crestelor se întind din ce în ce mai mult; noaptea se lasă dulce şi liniştită. Mă întorc iar spre tova­răşa mea din vagon. Plînge într’un colţ, şi copilaşul tot o maî mîngîîe. Mă gîndesc la mama mea. Durerea nenorocitei care plînge, îmi răsco­leşte durerea mea, dorul care mă face pe pribegesc stingher prin lume. eu am zis plecînd „Adio Romî­nia !“ Şi totuşi, o licărire de speranţă îmi spune că mă voiu reîntoarce la sînu-i cald. Poate ca şi „Adio Roma“ al ei, să se transforme într’un ali­­nător „La revedere“. Dar iată că’mî simt ochii umezi. In legănarea ritmică a trenului, în semi-obscuritatea care mă înconjoară, trecutul îmi revine, mă predispune la melancolie. Intre munţii aceştia, într’o dulce lună de miere, am fost —n’aş mai fi fost!—zămislit ea , în Raiul către care sbor şî-a petrecut viaţa fiinţa care m’a iubit mai mult pe lume, bâtrîna miloasă pe care în graiul® meu copilăresc o m­umeam Mama mare. Se gîndea ea vre­odată, Duminecile, clnd mă lua de la şcoală şi’mi aşeza la och­ian vederile Na­­polului, arătîndu-mi-le şi descriin­­du-mi frumuseţile lor, se gîndea ea vre­ odată c’o să le revăd cu sufle­tul rănit ca acum ? Cînd m’am deşteptat din vise, străina dispăruse : se coborîse la o staţie. M’am tolănit pe canapea, şi le-am luat d’a­cape pînă la Napoli. Napoli. „Amare e non esser amato; aspetare e non venire; star in letto e non dormire, son tre coze-a far morire, zice italianul. Ce să mai zic eu, care pătimesc de cîte­ şi trele, şi încă de ani îndelungaţi! Abia către ziuă parvin să aţipesc, dar mă deştept într’un sgomot in­fernal. Cintece de flaşnetă, muzici militare, trăsuri cari trec în goana cailor, pocnete de bice, zbierete măgari, dăngănituri de clopote, toate astea la un loc, m’ameţesc. Cînd ri­dic transparentul şi deschid fereastra, mi se pare că am trăit în întuneric de cînd exist, că acum văd ade­vărata lumină. Cerul şi marea, care se întinde înaintea mea, se confundă într’un singur albastru deschis; ţăr­mul, descriind un arc pînă lîngă Ve­zuy, e aproape alb; vulcanul cenu­­şiu-galben, cu fumul alb de­asupra; şi n faţă, dincolo de azurul apei, un alt ţărm în arc: satele Sorento şi Cas­­tellamare, ale căror case flucesc în bătaia soarelui. Numai departe, la orizont, Nisida, Ischia şi Capul Mi­­sene de abia se zăresc în ceaţă. Chiar sub fereastra mea, e o gră­dină imensă, cu palmieri, sub cari se ascunde cîte o statuă. O adiere lină, care vine din­spre mare, şi fură parfumul florilor din grădină, îmbălsămează aerul, îmi mîngîîe o­­brazul uşor. Cu neputinţă să descriu ce văd şi ce simt. Lord Byron, pe care-1 citează Taine, a avut dreptate să spună că nu se pot pune la acelaş nivel frumuseţile artei cu acelea ale nature!. Un peisaj o să fie tot­dea­­una inferior locului pe care vrea să-l reprezinte. Bine a zis, însă, cine a zis: Vedi Napoli e poi muori! Păcat să mori înainte de a-l vedea. Şi ’n zadar s’au încercat unii să parodieze, în sensul ca să vezi întîiă. Napoli şi a­­depoi satul Muori, n’au reuşit. Şi a­poi localitatea Muori nici nu există. In mijlocul peisagiului acestuia şi-a scris Virgiliu cele mai frumoase poezii. Dacă m’am simţit cînd­va fe­ricit în viaţă, a fost în dimineaţa a­­ceasta, recitîndu-l aci. Uru singur dor m’a zgîndărit : Lorsque je vois le beaux, je Voudrais élre deux. S’a nemerit să fie şi 1 Main. Uşor, cu sufletul şi cu corpul li­niştit, m’am coborît în stradă, să caut în haosul oraşului pe prietenul meu Emilio Bossi. La poarta­ hote­lului, vre-o două­zeci de birjari, mă tr.­ug de haină în toate direcţiile. De­geaba mă sbat, că nu vor să înţe­leagă. Să juri că’s fraţi cu barcagiii din Constantinopol sau cu "gondolie­rii din Veneţia. Ca şi dînşii, sînt vestiţi de obraznici. II întrec chiar ; peste tot, trecătorul chiamâ birjarul; aci, birjarul pe trecător. Numai ce te pomeneşti: Psssstt! ■ Şi’ntorcînd capul, dai de mutra unui birjar, care te chiamă făcîndu-ţ i semn cu mina şi pocnind din biciu de raiuna toată strada. Se ţine ca scaiul după tine ; şi nu te lasă pînă nu-l iei—­fie mă­car şi cu 20 de centime,—mai eftin ca tramvaiul—cu cît mă duce unul pe mine, pînă la librăria care a e­­ditat operile amicului meu, unde’l aflu adresa. O brişcă jerpelită, cu nişte stîrpituri de cal, şi cari totuşi m’au dus ca fulgerul. Cu alte 20 de centime, mă transportă şi la Bossi, pînă la cazarma Pizzo falcone, — el fiind Tenente, locotenent în reg. 21 de Bersaglieri. II găsesc... cu o scrisoare de la V. A. Urechiă pe masă, traducînd pe... Bolintineanu. A fost aşa de en­­tusiasmat de ţara noastră, pe care a vizitat-o anul trecut, că i-a învă­ţat limba, şi are de ghid să ne tra­ducă în italieneşte toţi autorii noştri de seamă. Când mă vede, crede că visează. Odată convins că nu, tem­peramentul lui expansiv explodează. Frumosul e că el îmi vorbeşte româ­neşte, şi eu îi răspund italieneşte. Vrea cu ori­ce preţ să’mî arăte cazarma. Dar mai înainte de-a eşi pe uşă, mă roagă să’l ajut să’şî is­prăvească traducerea tocmai unde-o încurcase, traducînd în mînă, de la verbul a înmîna, cu în mină. Are patimă de meseria lui de mi­litar. îmi vorbeşte de bersaglieri ca de copiii lui. Ştie şi cum le zice la noi; numai că pronunţă stricat vena­­tori. Bersaglierii aceştia sînt cei mai iuţi pedestraşi din lume. Să-i vezi umblînd pe stradă, congestionaţi, bălăngănind din mînă, în sunetul marşului lui Garibaldi, ţi-e mai mare dragu. Nu fac parte din regiment de­cît flăcăii cari duc la tăvăleală. După ce vedem toată cazarma, e­­şim împreună. Cînd pe bulevarde largi, cu case moderne, înalte­ şi fru­moase, cînd pe strada infecte, aşe­zate la spatele celor d’întîi, aşa de strimte, că de-abia te poţi strecura printre ele, tre­cind pe Piazza dei Plebisetto, cea mai frumoasă a ora­şului, şi pe mai modesta piaţă Dei Martiri, ajungem pe via Toledo, unde domneşte o animaţia extraordinară. Te crezi la Moşi. Trotuarele furnică de trecători­; trăsurile se ţin lanţ. Negustorii ambulanţi îşi strigă marfa pe fel de fel de tonuri, aşa de tare, căi iei drept nişte posedaţi. Mai toţi încep cu un fel de Heeeeee!.... pre­lung, asurzitor. Cite unul, răguşit, inventează instrumente : un vînzător de limonada, care’şi chiamă muşte­riii cu o speţă de fluer cu abur, a­­coperă toate glasurile. Alături de el, un şarlatan îşi scoate dinţii cu o repeziciune uimitoare, rîzînd, reco­­mandînd cleştele lui ca salvamentul cel mai bine-făcător. Către seară, cînd dau năvală şi giornalişti, des­­fâcîndu-şi ziarele în sbierete infer­nale, şi mai apar şi trovatori, cu fe­linarele în mînă, încurcînd drumul în căutarea mucurilor da ţigări, ba­lamucul devine complect. Şi totuşi, via del Toledo e cea mai modernă a Napolului, cu palate pompoase, cu prăvălii de bijuterii, la vitrinele cărora diamantele sclipesc orbitoare. Chiar la spatele acestor bogăţii, paralel cu via Toledo, se întind cele mai murdare strade din lume, în cari familiile stau pe stradă, mânîn­­că, dorm, lucrează, îşi fac toate tre­buinţele acolo, duc o viaţă curat a­­nimalică. Cine nu e obicinuit în se­rul lor infect, îi este cu neputinţă să şi treacă prin ele, aşa erau mai toate stradele Napolului cînd a izbucnit epidemia de holeră din 1884, îmi spune Bos­ei. De atunci numai au început să se dârîme cartiere întregi, constru­­indu-se bulevarde largi“. Unul din cartierele cari dispar­e și Santa Lu­cia. Cine n’a auzit barcarola ! Sul mare luncida L’astro d'argento Placida e fonda Prospero e îl vento Venite alVagile Barchetta miai Santa Lucia ! Santa Lucia ! E cîntecul pescarilor cari locuia fii aci. Casele lor au fost dărimate, dar ei continuă să şează pe țărmul mării, — adevărată şleahtă de țigani nomazi—vînzînd pe cheuri crabi, ho­mari, stridii, stele de mare petrifica­­te, şi tot soiul de moluşte marine, numite de napolitani frutti di mare. La ori­ce oră ai trece pe-aci, eşti sigur c’o să vezi trîntiţi la soare vre-o două-zeci de copii murdari şi soioşi, prăjiţi de soare, aproape gol, pe cari mamele lor, nu mai puţin respingătoare, îi purică în cap ceasuri întregi. In cîte-un colţ, un lector pub­ic citeşte uneia o scrisoare de dragoste, sau compune răspunsul ei, chiar şi’n versuri, dacă femeea plăteşte bine. Radu O. Rosetti *) Fragment inedit din volumul Din Lar­gul Lumii apărut în editura tipografiei frați Grigori, din Constanța. Se află de vînzare la toate librăriile, cu prețul de 3 lei.

Next