Adevěrul, iulie 1903 (Anul 16, nr. 5000-5029)

1903-07-02 / nr. 5000

Antii XVt.—No. 5000 FONBATOB AXEX. V. JBEEDIMAJÍIJ Abonamente . In țară: un an 30 lei; 6 luni 15 lei; 3 luni 8 lei; 1 lună străin. 50 25 13 Un exemplar în țară 10 bani ; în străinătate 15 bani îl Pagini [UNK] Adeverul Contra sentinței tn procesul fraudelor de la finanțe SUPLIMENT GRATUIT Litere și Arte cu următorul cuprins : Text. Educația literară de C. Săteanu-Iași. — Din spațiu­, versuri de Gh. Silvan.­­* Spiru Prasin, biografie. — Miriam din Magdala, actul al doilea, scena V, de Spiru Pra­­sin.—Nu mă chema... poezie de Fatma.—Italia tînără (Gabriel d’Annunzio), de Barbu Creangă.—La pîrîu­, versuri.—Cît ți-e pătura atît te întinde.—Poșta redacției.— An .­heta noastră.—Noutăți.—Note. Ilustrațiuni : Spiru Prasin. . .J ■ Prem­iul apolitit * ^ casetă cu articole de toaletă din specialitățile li calilü yi dlull • farmaciel „Thuringher­^ul. Elisabeta“. 43. * CONTRA SENTINȚEI ÎN PROCESUL FRAUDELOR — DIN CULISELE GUVERNAMENTALE — Deși „L’Indépend­ance Roumaine“ spune că sentința tribunalului în procesul fraudelor a produs o ex­celentă impresie în toată țara, putem afirma—fără teamă de a fi dezmin­țiți—că în cercurile oficiale și anu­me la ministerul de justiție și la ministerul de finanțe- această sen­tință nu numai că n’a produs o ex­celentă impresie, dar atît d. Stăte­­scu cît și d. Costinescu au rămas foarte surprinși că tocmai cererile asupra cărora statul a insistat mai mult, au fost respinse. Aceasta ar fi o notă bună pentru tribunal și ar dovedi că sentința n’a fost influențată de nici o altă con­siderație de­cît aceea a dreptăței. Dar în chiar cercurile guvernamen­tale se afirmă că tribunalul a fost dispus să satisfacă toate cererile sta­tului, dar s’a încurcat în calificarea faptelor, a crezut că daunele mo­rale sînt mai justificate de­cît cele materiale și dintr’o confuzie în­­tr’alta a eșit sentința care se cu­noaște. Ca o dovadă că guvernul e foarte plictisit de această sentință este că erî atît parchetul cît și avocații sta­tului au făcut apel. Prin urmare numai excelentă im­­presie n’a făcut sentința cel puțin asupra guvernului. :1. De ce e nemulțumit guvernul ? ^ Jl Och­OC ' Üll Uj­'ful. O'ücolxáX o'cn OvyJhóüh­­űit par­t­a civilă cerând ca numai Albahary să fie condamnat la vre-o 811.000 lei, sumă ce s’ar fi consta­tat din chiar condicele lui Dan Al­­bahary că acesta ar fi realizat din tragerile false. Pe de altă parte însuși Albahary a recunoscut că a realizat un bene­ficiu de vre-o 600.000 lei. Prin urmare statul se aștepta ca măcar această sumă să-i fie acordată ca despăgubire. Dar ceea ce a făcut pe stat să declare imediat apel­­e că tribunalul n’a ținut de loc seamă de declarația solemnă, făcută de toți avocații sta­tului, cum că pretind și despăgubiri civile deoare­ce există un angajament între guvernul român și sindicatele străine cari dețin renta romînă de a le despăgubi pentru tragerile false din 1901—902. Pe baza acestui obligațiuni luată față de străinii detentori de rentă, Statul, la rîndul său, a cerut des­păgubiri acelor cari au fraudat și d-niî Stătescu și Costinescu ar fi declarat că nu înțeleg cum de se găsește un tribunal care să pună la îndoială o declarație făcută în nu­mele statului, să nesocotească o o­­bligațiune a statului față de străi­nătate, care i se prezintă ca dovadă că a fost păgubit și pentru a justi­fica tocmai despăgubirile civile ce le pretinde. Un alt punct care este viu dis­cutat în cercurile guvernamentale e că tribunalul a evaluat pr­ejudiciul moral al statului român, cauzat din cauza fraudelor și a șantajelor, la 500.000 lei, cînd avocații statului au făcut declarațiunea că conver­siunea s-ar fi putut face în condi­­țiuni mult mai favorabile dacă în acel moment nu ar fi izbucnit asa­­rjferea fraudelor și nu s’ar fi încer­cat șantajul la Berlin.­­— Vrea să zică atîta face pentru tribunal prejudiciul moral cauzat statului de o bandă de falsificatori­i și șantajiștii? se întreba d. Stătescu. Intr’adevăr tribunalul, din care face parte și faimosul domn Skrina, a a­­cordat relativ ceva mai puțin statu­lui de­cît a dat lui Nae Basilescu în procesul cu redactorul nostru A­­lexandru Ionescu! Dacă d. Skrina a dat lui Basile­scu 20,000 lei daune pentru că s’a g­ăsit cine­va să-i spună pe nume, a­­ltă escroc, apoi cît se cuvine sta­tului pentru fraudele și șantajele comise ? Dar faptul că a fost respinsă toc­mai cererea de despăgubiri civile dă loc la multe comentarii în cer­curile oficiale. D-inu Stătescu și Costinescu vor lua măsuri ca avocații statului să-și afirme cu tărie dreptul la despăgu­­­­biri civile, mai ales că Albahazg­i ar fi recunoscut că a beneficiat din r­e­tragerile false 600.000 lei, iar în co­­­­dice se constată un beneficiu de 1­811.000 lei.­­ Guvernul declarase, prin avocații­­ statului, că adevărata daună care a­­ cauzat statului această afacere e de­s vre­o 3 milioane și jumătate, dife­rența de curs, la realizarea conver­siunei și prin urmare dacă a pre­tins, în total, un milion și jumătate n’a cerut de­cît o parte și anume ceea­ ce reese dintr’un calcul aproape precis. Așa susțin guvernamentalii. Toate aceste obiecțiuni contra sentinței se fac în sferele ministeriale unde, o repetăm, ori­ce ar zice „I­ndé­pendance Roumaine“, sentința n’a produs de loc o excelentă impresie, ci din contra, o foarte neplăcută surpriză. R. P. Din fuga condeiului Conu Mitiță la Carlisbad Știri particulare îmî anunță sosirea la Carlisbad a lui Conu Mitiță, prim-ministrul Romîniei, cum adevăr grăește „Voința națională“ cînd face greșeli de tipar ti­căloase. Imediat ce a sosit în localitate, conu Mitiță, după ce a declarat că nu primește ziariști, fiind­că e Stan Pățitu în astă pri­vință, a chemat doi medici celebri și a făcut consult asupra curei ce trebue să urmeze. Eminenții Esculapî au constatat la ma­rele nostru om de stat ceva unic pînă azi în analele medicinei : la cap are consti­­pație, la limbă diareee și la vici-versa e bine-merci. In fața unui asemenea diagnostic feno­menal știința medicală se întreabă : pu­­tea­ vor apele de Carlisbad să ușureze ca­pul și să mai îngreueze limba­­ primului­­ministru al TWu-uti-Goi ‘i In privința limbei medicii nutresc oare­care speranță. In privința constipației ce­rebrale,ori­ce speranță pare a fi părăsită, apele de Carlisbad fiind bune pumai pen­tru efecte posteriore, nu și retroactive. Puff Vox clamansis in deserto i D. Vasile Epurescu — un liberal - democrat acesta — prin ziarul sau Observatorul din cînd în cînd în­­­­cearcă să convingă partidul liberal , că trebue să se ocupe și de alte­­ chestiuni mai înalte de­cît bucătăria­­ electorală și politică, și încă de o­­ bucătărie cît se poate de infectă.­­ Atîtea cestiuni și probleme sociale ? bat la poarta lumei civilizate, libe­­­­ralizmul vechiu cade în fărîme, cr­t aproape propriu zis nu mai există de­cît cu numele, căci toate partidele­­ și în toate țările, azi au îndreptate , privirile spre chestiunile economice ■ și spre lărgirea orizontului politic , al maselor cari încep să se deștepte și să ceară dreptul la viață.­­ Numai la noi liberalizmul are o­­ foarte ciudată înfățișare.El n’a trecut nici măcar prin faza liberalizmului ■ adevărat, al liberalizmului pe care-l­­ visaseră oamenii de la 1848 și nici , n’a trecut în faza democratizmulu­­­ economic, bazîndu-se pe o anume­­ clasă socială, care să-i dea viață și putere de a aduce la îndeplinire cîte­va reforme. Liberalizmul la noi în țară are la temelie aceleași mase electorale corupte, carn­servă de bază și conservatorizmului, o cocă pe care ambele partide o întrebuințează ca să dea țărei și străinătăței iluziu­­nea că avem o viață constituțională reală...In asemenea condițiuni am­bele partide, zise istorice, sînt o ju­cărie în mîna regelui și masa elec­torală o jucărie în mîna partidului căruia regele a „bine-voit“ să-i dea, puterea. Dacă ar fi alt­fel, dacă în adevăr partidul liberal s’ar întemeea pe o forță reală electorală, el de sigur că ar putea să se mențină la putere mai mult timp și pentru a se menține ar trebui să satisfacă nevoile pătu­­rei electorale care îi servă drept piedestal. Azi însă partidele sînt spulberate de la putere,ca niște bucățele de paie de vînt, fiind-că n’au nici o rădăcină, fie în popor, liberalii, fie în clasa de sus, conservatorii. Totul depinde de la voința regelui, impresionată, fie de nevoile politice externe, fie de turmăciunea partidului din opo­­zițiune, care-î silește mînă prin mij­loace cu totul necunoscute în alte țări. Să luăm de pildă Belgia, țară de la care am luat noi regimul con­stituțional. Acolo democrația libe­rală și cea socialistă sînt colosal de puternice și deși de multe ori po­porul se scoboară în stradă, regele menține de două­zeci de ani și mai bine pe clericali la putere. De ce ? Fiind­că alegerile le sînt din neno­­­­rocire tot­deauna favorabile, cu cîte­va­­ voturi nu-i vorba, dar partidul ace­­­­sta se menține la putere fiind­ că în Ediția de seura t­rei 0.50 din parlament are o majoritate de mai puțin de două­zeci de voturi. La noi guvernul cade avînd unanimități în parlament și cade fiind-că aceste ma­jorități formidabile sînt efectul frau­dei electorale și nu reprezintă o starea reală de lucruri. D. Vasile Epurescu ar voi ca a­­ceastă situațiune falsă să înceteze și ca partidul liberal să-și împlînte adînc rădăcinile în masa electorală, în popor. E o foarte legitimă și lău­dabilă dorință, dar d. Epurescu este cu totul nelogic și vizionar. D-sa ar trebui mai înainte de a dori aceasta, să dorească ca d. Sturdza să înce­teze să otrăvească partidul și țara cu strimtul sau reacționarizm și cînd îl vedem pe același d. V. Epurescu, proslăvind șefia și oarba ascultare de șeful suprem, noi rîdem de ne­logica simpaticului dlar vizionarului deputat de Vlașca. Const.­liile O­ff­agini Respingerea despăgubirilor S’a dat luptă strașnică de către partea civilă în procesul fraudelor pentru a pu­­tea sta în proces și formula pretențiu­­nile statului în ce privește despăgubirile civile. Evident că apărătorii aveau mandat în acest sens de la guvern. Ei bine s-a văzut că tribunalul le-a ad­mis pe toate : a respins toate incidentele ridicate de apărare, a admis tot ce ce­rea partea civilă, a luat în considerație și preferențele părței civile pentru cu­tare din inculpați—numai un lucru a res­pins , a respins tocmai pretențiunile ci­vile formulate de stat, admițînd despă­gubiri numai pentru prejudiciul moral cauzat statuluî. In adevăr statul pretindea, cum a afir­mat unii din apărători, cum că de­oare­ce va trebui să despăgubească pe deten­­torii de rentă de tragerile false făcute de Pariziana și Dumitrescu în profitul lor și al lui Albahary și Behar, trebue să i se acorde despăgubiri civile. Elementar însă era că dacă statul cere despăgubiri civile pentru detentorii de rentă frustrați de tragerile false, în pro­fit personal, ale lui Pariziana și Comp., detentorii de titluri aveau să ceară și ei cu tot dreptul, despăgubiri civile de la stat, considerîndu-se frustrați și prin tra­gerile false, dar „patriotice“, mărturisite de d. Pictorian. Tribunalu­l a voit să salveze aparența principiului și a zis : nu dăm despăgu­biri civile statului, fiind-că atunci, im­plicit, ar trebui să dăm și celor ce le-ar cere într’un eventual proces al tragerilor patriotice. Tribunalul a salvat aparențele. Guvernul însă știa că d. Pictorian nu va fi urmărit, un proces al tragerilor pa­triotice nu va avea loc și deci poate cere despăgubiri civile, fără primejdie de a trebui să le plătească și el la rîndul sau, pentru tragerile patriotice. S. V. N­. Codul penal și Bazinescu In unul din numerele ziarului interlop pe care îl conduce onor. Nae Heleșteu­, zis și Bazinescu zis și Piscatore... di bobi, ilustrul profesor de drept se aven­turează pe terenul codului penal, o mă­sură foarte lăudabilă fiind­ că sperăm că va avea nevoc în curînd să’l stu­dieze la Văcărești. In acel număr de profesor de la facultatea de drept se ocupă de Cazul Pictorian, și comen­tează cu obicinuitul său tupeu­ ca erudit profesor al facultăței de drept din Capitală, art. 124 din codul penal, al căruia text îl și reproduce spre a arăta că îl cunoaște. Ei bine, onorabilul profesor de drept reproduce și comentează art. 124 din cod­ penal care era în vigoare acum zece ani. Habar n’are eruditul juris­consult și profesor de drept că acel articol ca și art. 123—126 din codul penal au fost modificate printr’o lege specială în Main 1893, cînd vechea crimă de fals a fost transformată in delict—„corecționalizată“ cum se zice în termeni juridici. .• Dacă un elev al facultății ar da a­­semenea gravă dovadă de ignoranță a textului legei chiar ar fi negreșit res­pins fără discuție de la examen. Iar profesorul său scrie și comentează cu tupeu articole de lege moarte. Faptul e cu atît mai grav cu cît a­­cum­a—­cu chestia fraudelor de la fi­nanțe—toată lumea s’a ocupat de arti­colele din codul penal privitoare la fals, —și pe de altă parte, dacă știi două boabe de drept, trebue să fii idiot ca să nu pricepi că nu poate fi vorba de pedeapsa muncei silnice pe timp măr­ginit, deci de crimă, cum zicea vechiul text, fiind-că atunci ar fi trebuit să se judece procesul fraudelor de către Curtea cu jurați, nu de tribunalul co­­recțional cum s’a judecat. De alt­fel d. Bazinescu, constatăm cu regret că nu-șî cultivă oamenii de cari are nevoe. Ast­fel dacă lua codul d-lui Hamangiu, prim-procuror la tri­bunalul de Ilfov, ar fi găsit textul le­gei cel adevărat. Bazinescu însă n’ar trebui să indispună po d. prim-procuror al trib. de Ilfov, de a cărui protecțiune se bucură și de care are mare nevoe! La atîta nerecunoștința­ nu ne aștep­tam, de­și știm că tagma țigănească își mănîncă pînă și biserica. Nemo D-lui Stup. Loco.—D-na VlacUda în ultimul timp dedea concerte prin­ provincie. Azî nu știm unde este. D-luî K. A. R. S.-l) Paris și Zurich. 2) Pen­tru condițiune și taxe adresați-vă secreta­rilor acelor 2 școli. 4) Nu o cunoaștem. X. Y. Brulița.—Dacă ați fost recrutat, sun­teți declarat nesupus și la caz de prezen­tare benevolă aveți de îndurat o mică pe­deapsă care nu-i fixată. Faceți termenul legal de 3 ani, socotit de la data cînd a început serviciul contingentul d-v. Permanent, Piatra-N.—Mirarea d­v. este și a noastră! Hypolita, Loco.—D. dr. Vlădoianu. C. de la Broscărți, Govora.—Nu se poate D. I. G. M. Perișor.—Tincăbești la 15 c. Parcul Bibescu 20 Octombre, soc. pentru în­văț­ătura poporului, 6 Decembrie. Restul nu se cunosc. Un admirator, Loop.—Pistyan, Bad Hall Mehadia, Teplitz. N­OTE Grafofoane în școli cînd se fac invențiunile nu se poate prevedea nici­odată, de la început, toată întinderea consecințelor și foloaselor ce vor decurge din ele. Așa cu bicicleta, așa cu automobilul cam­ din distracții sportive au ajuns mij­loace practice de locomoțiune și mij­loace de­ transport pentru caz de răz­boiu­, așa cu telefoanele și teatrofoanele, așa și cu grafofoanele. Grafofonul, care era la început mai mult un aparat de curiozitate și de aplicațiune , a unor anumite legi fizico-acustice, e azi un aparat și de distracție și de educațiune, răspîndit în milioane. Nu e artist celebru care să reziste fa­bricanților și depozitarilor de grafofoane de a cînta o arie pentru aparatul lor. Și o fac artiști ca Tamagno, ca Bones, ca Alvarez, ca Heglon, fiind­că, de, grafo­fonul realizează întru­cît­va o scurtă i­­mortalitate acestor stele cu o strălucire atît de vie, dar și atît de trecătoare ! Cu timpul vor vorbi pentru grafofoane și marii oratori politici și după ei se vor lăsa înduplecați și taciturnii diplomați și chiar severii suverani! Cei ce vor să se știe trecuți posterităței în marmură vor voi să fie nemuriți și prin grafofon ! Ba eu prevăd o epocă în care statuele vor deveni vorbitoare, grație unui grafofon adaptat în gura de marmură a vreunui rege sau ilustru om de stat!!... De­ocamdată voiți să atrag aci atenția asupra rolului distractiv și educativ al grafofonului în școli. In cele mai multe școli particulare și ale statului, de la cele primare și pînă la licee, ba și în grădinile de copiii din ca­pitala Franței, grafofonul înveselește și cultivă urechea tinerelor generații în cursul pauzelor dintre orele de studiu. Se face explicarea științifică a aparatului de către profesor și se dau audițiuni! E o pedeapsă pentru copiii nesilitori să fie îndepărtați de la ascultarea grafofonului.­ Ministerul instrucțiunei, directorii de școli și donatorii generoși cari iubesc ge­nerațiile școlare, le pot face frumoase da­ruri— înzestrînd, încetul cu încetul, șco­lile cu grafofoane. Jistfu­ Mercur) 2 iulie 1W3. Anunciuri: Linia pagina IV . . . . » III . . . „ inserții și recimnp . DIRECTOR POLITIC CORIST. HILL­E O­HE­STIA­ ZILEI Contele Golachhowsky: Așa­dar, colega, te duci la Karlsbad ? Com­ Mitiță.— Da, dragă conte, dar nu știu dacă întorcindu-mă în țară, îți voiü mai fi colega ! TREI­ZECI DE ZILE LA PARIft „Les affaires sont les affaires“ 1 Nicăeri nu te poți convinge mai bine­­ că „Les affaires sont les affaires“ ca %­­ place du Théâtre franșais, înaintea Co­­l­mediei, a Casei lui Molière, care de­parte de a avea aspectul monumental, are cu totul aparența unei vechi „mai­s son de confiance“. Parizianul are con­vingerea că dacă îi este scris să se schi­lodească sau să moară în stradă, strivit sub roțile unui omnibus, automobil, sau unui simplu „sapin caoutchoute“, va muri în place du Theatre franșais. Mică cum e, ea e un rezervoriu în inima cen­trului parizian, un colector, care a­­d­ună mereu puhoiul vehiculelor și­­ leipezilor de tot soiul, pentru a-1 revăr­sa apoi, fie spre interminabila rue de ■ Rivoli, fie spre Luvru, fie spre Ave­­­­nue de l’Opera. In place du Théâ­tre franșais ești în­tot­dea­una—fără ca­lambur—la bota calului, un omnibus în spate, o trăsură în față și cîte un­­ automobil salt motociclu în coaste. (As­tea fără cai !) Basculat, basculînd la rîn­dul tău, înaintezi—și să nu aștepți un „pardon“, fiind­că „Jes affaires sont les affaires“ și nu e vreme de politeță pe piața Teatrului francez. De altfel poli­­te­țele acestea se vadă că au emigrat în Orient. Nici la teatru, nici in baza­rurile pline ca bîlciurile, nicăirî nu ți se cere ertare pentru a țeapănă împin­­sătură înainte sau tescuirea unei coaste, și nici nu-i vine cui­va în minte să-ți ceară permisiunea de a trece înaintea ta, fiind-că în viață nu treci înaintea al­tuia cerîndu-I voe, ci, pur și simplu lă­­sîndu-i în urmă ! Iată filozofia! Numai într’un singur caz nu treci înaintea al­tuia , cînd ți-ar veni pofta să faci „coa­dă“ la galeriile de la Operă sau la vre­un matinea gratuit la Comedia franceză! Aci s’a isprăvit cu „liberte, egalité, fra­­ternite“: aici e dreptul celui ce s’a sculat mai dimineață, sau mai bine zis a celui ce nu s’a culcat de loc. „A o lua înainte“ e filozofia întregei vieți economice. Feudalii au luat’o îna­intea legilor, burghezii au luat’o îna­intea feudalilor și proletarii caută acum s'o ia înaintea burghezilor. Așa că tot­­dea­una e cine­va care rămîne în urma: izvor de antagonizm, de conflicte, de drame și în viață și... pentru teatru Octave Mirbeau, a cărui figură ma­sivă pare răsărită din blocul unei stînci de granit, e aplicat, prin concepțiunile sale a observa antagonizmele sociale, a urmări cu ochiul să fi pătrunzător pe a­­rivistul, care o ia mereu înainte, căl­­cînd peste cadavre, fie ele în ordinea comercială, morală sau fizică. Ii este in­diferent dacă hecatomba care’i servește de piedestal e făcută din crab­urî fa­limente, ruine de mici economii, din fa­milii distruse sufletește, din lucrători morți în angrenajul mașinelor—sau din toate aceste la un loc. Ceea­ ce-l importă e să fie el sus, s’o fi luat înainte. Pe un asemenea arivist F a observat, studiat și redat, Mirbeau cu un relief, care năbușă chiar restul ultimei sale lucrări Les affaires sont les affaires, ce­­ ține acum afișul Comediei franceze de trei-patru ori­ pe săptămînă, alternînd cu „L’autre danger“ de Donnay și noua­­ Me­de­e a lui Catulle Mendes. : Isidor Lechat e reprezentantul acesta < tipic al marei burghezii financiare fran­­­­ceze. j Natural că e și deputat și-l vedem , făcîndu-și intrarea în scenă, escortat de­­ „poporul“, care-l aclamă nou ales, ca­­ partizanul înfocat al principiilor din 1789: „liberté, égalité, fraternité“, căruia însă, pentru a se scăpa de el, îi aruncă cîțî­va pumni de franci și-i astîmpără entuzi­asmul. S’a învîrtit, și-a impus candida­tura, a plătit, a trîntit pe leneșul și în­fumuratul aristocrat bonapartist, acum să-i lase „poporul“ în pace : „foutez-moi la paix; Les affaires sont les affaires“ —și Férandy, care joacă rolul cu o mare virtuozitate și avantajat de fizi­cul său mic și gras, însoțește acest refren: „les afaires sont les affaires“, cu un gest, sacadat cu pumnul drept, și cu o imitațiune sonoră și realistă a unor vociferări:... posterioare, cari nu distrug nimic din parfumul Comediei franceze și nici nu scad prestigiul sce­nei. „Homo sum et nihil me alienum puto“, lucru pe care l’aș traduce, în cazul de față, prin : „om sunt și nimic omenesc.... nu-mî pute“ !! Isidor Lochat e archi-milionar, vizat în toate marile companii și asociațiuni financiare ; burghez care maschează fe­rocitatea sa de acaparare cu o bon­omie și veselie exuberantă de vulpe bătrînă ; nu-î displac castelele Louis XIV, mai ales cînd le ia pe nimic, ruinînd încă vr'unul din degeneratele vlăstare ale nobilimei regaliste—și are, la momentul oportun, și­ o idee: aceea de a da pe fiică-sa Germaine, jucată cu un distins parfum de severitate sentimentală de d-ra Lara, după fiul marchizului de Por­cellet, debitorul sau, din care Leloir, de­și rolul e mai mult o siluetă, știe să facă, cu marea-­ artă, unul din acele medalioane fin gravate, cari se mai gă­sesc în păstrarea vechilor nobili francezi. Bine-înțeles că și marchizul­ socru tre­bue să-l ajute la ceva: o mică inter­venție pe lîngă ministrul de războiu, a­­micul marchizului, intervenție pe urma căreia Lechat va realiza cîte­va zeci de milioane ! Marchizul refuză tîrgul, dar și Lechat refuză de a-î mai acorda împru­muturi, pe cînd dacă marchizul consimte a-i da și numele fiului sau pentru fata sa și influența sa pe lîngă ministrul de räzboiu, Isidor Lechat redeschide cre­ditul d-lui marchiz, da ’l și interesează în afacere. Bronzul marchizului se to­pește ; bătrînul nobil intransigent pri­mește tîrgul cu murdarul oportunist Se­chat !.... Coborîți-vă din cadrele voastre aurite, nobili cavaleri ai lui Ludovic al XIV-lea, ca să vedeți ultimele voastre vlăstare stingîndu-se la picioarele vițelului de aure al lui Tsidor Lechat.!!­­ Dar — lovitura fulgerului! — cînd sa ceară marchizul mîna fiicei lui Lechat pentru fiul sau, fata răspunde : „Nu se poate“. —„De ce, haha !, de ce ?“ în­treabă Lechat.— „Fiind­că am un a­­mant“.— „Hahaha , un amant, tu ?“ unde­cechat ca d’o glumă.—„Da, eu“­ și lo­vitura îl zăpăcește pe financiarul care știa doar că „Ies affaires sont Ies af­faires“ și nu și-a închipuit că trebue să întrebe și pe fiică-sa, cînd e vorba să-i dea un bărbat. Fată însă, de care tată-său nu se pu­tea ocupa, căci avea ceva mai rentabil , de făcut, citea, începu să observe și căpătă un enorm dezgust de murdăriile­­ financiare ale părintelui ei. Iubirea șî-o de­te unui onest inginer și cu el și pă­răsește casa părintească, de­oare­ce Le­chat o gonește și dînsa e fericită a i scăpa din această casă, unde „afacerile“ o sufocam Bătrîna ei mamă, o frumoasă ■ creație a d-nei Piersson, e dezolată, dar ■ n’are cuvînt față de autoritarul Isidor Lechat. Nici dînsa nu se simte bine în haosul acesta de afaceri și în castelele cu mobilă-stil Louis XIV! Dar drama se adîncește. Fiul lui Le­­­­chat, Xavier, june sportiv, e ucis într’o­­ cursă de automobil. Al doilea trăznet pe capul apoplecticului Lechat — și iată-1 ■ pe arivistul, pe marele victorios, hor­căind pe canapea sub loviturile soartei , și ale consecinților filozofiei sale stu­pide : „Ies affaires sont les affaires“ , „ fiul mort și fiica fugită din casă !!.­.. Aci Mirbeau se ridică de-asupra ob­­­­servatorului mediului burghezo-financiar, j evocă filozofia umană și-ți spune : . — Uite-l pe arivistul, pe triumfăto­rul, cît e de zdrobit și de vrednic de milă! . Și iată că un sentiment de compăti­­t mire învălue pe ferocele acaparator de­­ cupoane și jetoane de prezență !... E aci o floare frumoasă, floarea umanismului superior, care crește pe inima aleasă a lui Mirbeau. Ca să nu-șî știrbească însă tipul, ci ca să și-l crească pînă la proporții mons­truoase, Mirbeau pune pe Lechat, ca imediat după fulgerătoarele lovituri ce capătă, cînd doi escroci vor să-l su­ ț­pună un contract, din care rad o clauză c­­apitală, dînsul, Isidor Lechat aproape­­ sufocat de groaznicele lovituri, sare în­­ picioare, se repede ca o hienă, la unul­­ din ei și cu degetul spre contract, che- S toată­ punerea la loc a clauzei dispă­­­­rute!! .. „Les affaires sont les affaires“! u Pe Isidor Lechat nu-i înșeală doi es- n crocî, nici cînd fiul sau e mort, fiica e fugită, familia-i întreagă distrusă !!... 11 Mirbeau rămîne și aci mare, robust.. . Mi-l închipuesc ca pe Rodin, cioplind c cu lovituri puternice și sigure în plin­u­ bloc de marmură !.... d Emil D. Fagure le gata— r­ Ast­fel de cînd statul a cumpărat șan­tierele, afacerea —cu toate ameliorările și construcțiile noui ce’i s’au adăogat— a devenit tot mai puțin rentabilă. Nu­mărul lucrătorilor a scăzut de la 1200 la 400 și nici aceștia nu puteau fi în­deajuns ocupați.* In aceste condițiuni se înțelege că gu­vernul vroește să se desfacă de șantier și că e în căutarea unui cumpărător. Cine însă ar putea să-l cumpere? De sigur că numai o societate de na­vigație care și-ar fi în primul rînd ea însăși un bun client. O asemenea so­cietate ar putea fi una rusă sau­ cea au­striacă de la care șantierul a fost cum­părat. Contra unei societăți ruse pledează mai întîi­ motive de ordine politică, apoi în ordine economică situațiunea șantierului. Rămîne deci tot numai prima societate privilegiată i.­­ de la care șantierul s’a cumpărat acum șapte ani.­­ Această societate însă nu vroește să știe de cheltuelile făcute cu ameliorări și construcții noul și cere ca să i se dea șantierul pe chiar prețul cu care a fost cumpărat de la ea. Guvernul însă natural că ezită. Pînă aci au ajuns lucrurile. Viitorul va arăta ce întorsătură vor mai lua. _________________Rep. De ce nu publică d. Stoicescu actele privitoare la faimoasa gra­­țiare a escrocului Șapira ? Dacă d. Stoicescu a procedat co­rect, dacă n’a înșelat pe rege, atunci de ce nu publică rapoartele procu­rorilor și notele din tabloul de grațiare? Desfidem înc’o dată pe d. Stoi­­cescu să publice aceste acte. 1. A? D. Păun își face următoarea mică reclamă gratuită într’un ziar din Capitală, la care colaborează bătrî­nul cotoiu amorezat: „Duminică, îndutinata serbare a îm­­părțirii premiilor se petrecu, la liceul „Lazăr“, în prezența corpului profesoral, a elevilor și a unui public numeros. Directorul școalei, domnul F. D. Păun, într’o scurtă cuvîntare, arătă cum, sub regimul nouilor programe de studii și al regulamentului de acuma, selecțiunea se face, în învățămîntul nostru, din an în an mai riguroasă“. D. Păun e tot „director ?“ Da ? Felicităm și pe d. Haret și pe d. Păun și în special liceul Lazăr pentru selectul sau director­­ Klaps Războiul turco-bulgar — Corespondență specială a Adeverului — Sofia, 27 iunie 1903 Preparațiunile Bulgariei Cu toate asigurările­ venite din Cons­­tantinopol, ea răspuns la nota adresată de puteri guvernului turcesc, că Turcia n’a avut și nu are nici o intențiune­ răz­boinică față de Bulgaria, atit opiniunea publică cît și presa, sunt deja alarmate și cer cu inzistență razboiu cu turcii, pentru a dezlega odată pentru tot­dea­­una chestiunea macedoneană. Toată lu­mea crede aci că un razboiu cu turcii este indispensabil și că triumful va fi neapărat al Bulgariei. S’a făcut soco­teală de altă forță dispune imperiul și cîi este lipsit de căi de comunicație pen­­ru a-și transporta trupele, plus starea le mizerie și desperată a soldatului turc, care-l pune pe un picior de infe­­rioritate față de cel bulgar. Iar dacă narmarea Bulgariei s-ar face după sis­temul propus de un ziar, adică ridica­­rea în gloată a tuturor elementelor ca­­p abile de a purta arma, de la etatea le 15 ani pînă la 70, atunci de­sigur și arța numerică ar egala pe aceea a Tuz­iei. Toate aceste considerațiuni, sunt de­­­arte de a fi oficiale. Dar educațiunea­­ d­acedonească, ca să zic așa, a opiniei­­ oblice, s’a făcut tot­dea­una sub aus­­piciile guvernelor, lucru care face pe gu­­emul turcesc, să creadă, că mișcarea evoluționară din Macedonia are o ori­­m­ă pur bulgară. Macedonia pentru bulg­g­ari, nu-i o chestie politică, ci una na­­ț­ională și patriotică. A nu avea spe­­r­anță în liberarea fraților, și unirea tu­­t­uror bulgarilor, este o trădare de țară. Este de asemenea o crimă ca o jumă­­tate a poporului bulgar să rămîe rece­­cînd cea­l­altă jumătate se zvîrcolește în ghiarele dușmanului secular. Războiul este deci o necesitate și o datorie, căci,­ zic bulgarii, un popor ori trăește întreg, ori de loc. Aceasta este opiniunea publică, în Bulgaria, susținută de presă și de unele partide politice. Se înțelege, că guvernul, din consi­derațiuni politice, are aerul a nu îm­­părtăși aceste vederi și speranțe. Este­ incontestabil însă, că nici un guvern, bulgar, n’a putut și nu poate tăgădui­ existența chestiunei naționale macedo­­nene, și mai ales datoria de­­ a contribui la soluțiunea ei. De asemenea nici un guvern nu poate sta contra opiniei și­ convingerei publice, care este atît de puternică, în­cît are caracterele unei mișcări populare. Guvernul bulgar actual, spre a hrăni speranțele publicului, a luat oare­cari dispoziții de preparațiuni de războiu. S’au comandat, pentru scurt timp, mu­­nițiuni de echipament, la care se lu­crează cu multă activitate. Era chiar vorba, un moment, să se cheme sub drapel mai multe contingente, dar răs­punsul asigurător al forței către puteri, a împiedicat aceasta. Intențiunile Turciei Pe de altă parte și Turcia se află ab­solut în aceeași situațiune. Nu guvernul este acela care dorește războiul și mai ales nu sultanul. In jurul său, și din cercurile militare, s’a format un partid al războiului, care încearcă a smulge declararea de războiu. Cercurile înalte se ocupă însă cu alt­ceva. După niște informațiuni ce le am de la un redactor al ziarului oficios „Ma­kimat“ din Constantinopol, la Yeldi- Kiosk, se discută cu multă aprindere un nou proect de reforme. In urma eșuării proectului austro­­rus, ziarele rusești au început o cam­panie pentru lărgirea reformelor, spre a putea pe deplin mulțumi populațiunea creștină din Macedonia. Această atitu­dine a presei moscovite, a­­ făcut pe cei din Constantinopol să creadă că Rusia are intențiunea de a-și crea o atmosferă simpatică în Balcani, pentru a avea timp să rezolve chestiunile sale în ex­tremul orient, unde este înconjurată de dușmani, cari așteaptă numai momentul pentru a o pune în încurcătură. De­oare­ce Rusia nu se poate ocupa de o dată cu ambele Oriente, Turcia voeșt­e singură să-și asigure terenul, hotărînd un nou proect de reforme. Acest proect e tocmai acela, care s’a publicat acum cîte­va zile în „Adevărul“ într’un me­moriu al unui român (C. N. Dogaru) și adresat puterilor și sultanului, modifi­cat de Poartă la art. 1, unde în loc de intervenția unui stat străin, s’a hotărît numirea unui guvernator creștin asupra Macedoniei ; de asemenea Armenia este scoasă din cauză de­o­cam­dată. Pro­­ectul este susținut de reprezentanții Franței, Italiei și Angliei, cari după cum s’a și prevăzut de mai nainte, au decis să intervie în chestia Orientului cu scop de a-î da o soluțiune mai justă după ce s’au convins că proectul austro­­rus este inaplicabil și are intențiuni dosnice. Noul proect admite în admini­­strație și justiție, sistemul mixt al na­ționalităților. De asemenea în instrucție și culte, consolidate toate cu ideea de stat otoman. Discuțiunile acestui proect se țin de mare secret, și ziarele n’au fost încă autorizate să le­­ publice, pînă la defini­tiva hotărîre a reformelor. Revoluționarii macedoneni, n’ar fi ne­mulțumiți de aceste reforme, din conta se crede, că ei vor depune armele, mai ales că proectul prevede amnistiarea tuturor delicvenților politici și liberarea deținuților pentru aceste delicte. Se așteaptă dintr’un moment în altul confirmarea acestor știri, cari ar deas­chide o nouă epocă pentru Turcia euro­peana. De­sigur, o parte din macedon­iene­­ga și mulți bulgari, vor duce in­transigența mai departe, dar în lumea politică, ei nu vor putea avea o înrîu­­rire hotărîtoare. Știri complimentare Cele din urmă știri din Bulgaria ca și din Constantinopol, trimise de corest­pondenții ziarelor europene ne arată ca un razboiu turco-bulgar devine iarăși o probabilitate tot mai puțin apropiată. Atit guvernul bulgar, cît și Sublima M. Uinirea șantierelor M­ale !. Știrea unui ziar. — Cînd s’au cumpărat ri șantierele.—Cererea guvernului . După cum am putut anunța încă la o sdn­ță de aseară, guvernul ar fi luat ho­­tă târârea să vîndă șantierul naval pe care el l-a cumpărat de la societa­tea i. r. privile­­giată de navigațiune pe Dunăre. p. m . m Sunt numai ș­apte ani de cînd guver­­ni­lul a cumpărat acest șantier. Pe atunci pi nulți au obiectat că nu­­ avem nevoe de v<­al. Flota noastră fluvială era departe de re - avea mărimea ce ar fi îndreptățit cum­ gi Ararea unui șantier, mai ales că chiar și societatea de la care’l cumpăram n’avea ți’ să ’și repare vasele sale în șantierul ra lostru. tu

Next