Adevěrul, octombrie 1903 (Anul 16, nr. 5091-5121)

1903-10-01 / nr. 5091

X Arm XVI. — No. 509î FONDATOK ALEX. V. I5»;i,I>IMAJ5ÍU Abonamente : în țară: un an 30 lei; 6 luni 15 lei; 3 luni 81 străin. „ „ 50 „ » » 25 „ „ „ 1 Un exemplar în țară 10 bani ; în străinătăți* 15 € 11 ® sgmi Ediția de scară Mercur. 1 Octomvre 1R03 DIRECTON­ POLITIC C-O K­ S­T. M­ILLE Leî 0.50 bil ; 2— " Proectele d-lui Lascar.­ Consfătuirea de la clubul cof­ fetor SUPLIMENT (lit­AT­UIT: Litere și Arte cu următorul cuprins : Text: După moarte, de Ludovica S.—Furtună, poezie de Codreanu. — N. Mihăescu-Ni­­grim, biografie.—Un om ciudat, schiță după natură, de Tom­a Florescu. —Iulieî Hasdeu, poezie de Iuliu Dragomirescu.—Victor Hugo caricaturist.—De vînzare, schiță de Clement­­joacov.—Dexileu, nuvelă cu subiect antic, de O. Tafrali.—Lupta, poezie de Gr. Tutoveanu. —Ancheta noastră.­ Știri literare și artistice.—Poșta redacției.—Cugetări. Ilustrațiimi: JST. Mihăescu-Nigrim. infühlít • ^ cui*e cu s^Punurĭ franceze (3 bucăți), specialitatea ii CmiliI Ui­dilin • magazinului „Victoria“, fost Dobrescu, calea Victo­riei 42 coli cu bulevardul.­­ * PROECTRELE d-lui LA§Câ» ©in cnliscle liberale Am arătat, la timp, care este e­­conomia proectului d-lui Lascar pri­vitor la reorganizarea administrației comunale rurale. Cu redactarea anti-proectului se știe că ministrul de interne a în­sărcinat pe d. Crăsnaru, prefect de Vîlcea. Un al doilea proect al d-lui Las­car este acel privitor la reorganiza­rea pur administrativă. Partizanii ministrului de interne spun că aceste proecte n’au trecut încă prin consiliul de miniștri, dar că d. Sturdza a luat cunoștință de ele și că însuși d-sa a îndemnat pe d. Lascar să vină cu reforme cari să dea o altă față ministerului de interne, căci pînă dăunăzî acest mi­nister era tratat de șeful liberalilor cu titulatura de ministerul Kiseleff. Așa vorbin d. Sturdza încă anul trecut de ministerul de interne, iar cînd vorbește de ministerul de do­menii nu se silește să spună: acolo se fură ! De aceea s’ar impune reforme ra­dicale cari să transforme și mersul și activitatea acelor departamente. Ar fi dar lăudabilă preocuparea aceasta a d-lui Sturdza, dar cum șeful liberalilor vede toate lucrurile în mic și cum nu va avea curajul să reziste la ostilitățile din lagărul ocultei, ne prindem că tot d. Sturd­­za va fi acela care va cere d-lui Lastra­ dă nu fie prea.... radical în informele sale. Ne prindem că inamovibilitatea prefecților, pentru care d. Sturdza s’a pronunțat în cercurile amicilor săi intimi, dar în contra căreia s’a ridicat oculta, nu se va aduce la ordinea zilei, fiind-că în partidul liberal nu se fac asemenea experi­mente, nu s’a văzut ca un guvern sau un ministru să cadă pe chestia unei reforme. D. Las car­e de părere sa se declare inamovibilitatea prefecților. Dacă proectul va trece prin consiliul de miniștri, atunci bine-înțeles că gu­vernul se solidarizează cu d. Lascar și-l va susține și un parlament. Dacă nu va trece, aceasta va însemna că toți miniștrii sunt la discreția poli­­ticianilor cari nu vor să audă de inamovibilitatea prefecților. Să vedem ce se va întâmpla. * In privința economiei proectului privitor la reorganizarea administra­tivă, avem cîte­va amănunte. E vorba să se împartă prefectu­rile în trei grade: In prefecturile de gradul I să in­tre județele Mehedinți, Dolj, Ilfov, Prahova, Constanța, Tulcea, Brăila, Covurluiu și Iași; în prefecturile de gradul al II-lea să intre județele Gorj, Olt, Muscel, R.­Sărat, Tecuci, Fîlciu, Suceava, Dorohoiu și Vas­­lui­. In prefecturile de gradul al III-lea să intre restul județelor. Prefecții de gradul I să fie re­tribuiți cu 1200 leî lunar și 600 leî diurnă, prefecții de gradul al II-lea cu 1000 leî și 500 diurnă și pre­fecții de gradul al III-lea cu 800 lei și 400 diurnă. Prefectului de gradul I să i se ceară vîrsta de 40 ani, șapte ani de serviciu în funcțiuni administra­tive saie în magistratură , prefectu­lui de gradul al II-lea vîrsta de 35 ani și 5 ani de serviciu, iar pre­fectului de gradul al II-lea vîrsta de 30 ani și 3 ani de serviciu. Această gradare a prefecturilor a propus-o d. I. Ghica, prefectul de Vlașca, care, dacă propunerea sa va fi admisă, va trebui să sacrifice pre­fectura, de­oare­ce nu va întruni condițiile de admisibilitate nici pen­tru gradul al III-lea de prefectură, adică vîrsta de 30 ani — d. Ghica e mai tînăr, —— și trei ani de servi­ciu,—ceea­ ce iar lipsește d-lui Ghica ! Se mai propune, în caz cînd nu se va declara ca inamovibili pe pre­fecți, să se înlocuiască pe actualii directori de prefectură sau secretari generali de prefectură și aceștia să fie recrutați din magistrați, cel pu­țin foști președinți de tribunale și să fie retribuiți cu 800, 700 și 600 lei lunar. Aceștia să fie adevărații adminis­tratori ai județelor, ast­fel ca pre­fecții să poată face și politica ' Soluțiunea aceasta însă va dimi­nua valoarea proectului, dacă ea va fi acceptată.* Partizanii inamovibilitățeî prefec­­tnî, susțin că nici un guvern nu trebuie să se sperie de eventualita­tea cînd s’ar găsi prefecți caii să facă politică contra guvernului. S’a găsit soluția. Pentru ca gu­vernul să poată exercita un control permanent asupra prefecților ina­movibili, în ce privește politica, se pot crea patru sau șase inspectori administrativi amovibili, recrutați din oamenii politici, cari să fie a­­genți politici ai guvernului. Misiunea acestor inspectori... poli­tici va fi să supraveghieze ca pre­fecții să nu facă politică contra gu­vernului, căci atunci cînd vor face politică pentru guvern sperăm că nici un inspector nu se va alarma ! Ce faci cu prefectul inamovibil care face politică contra guvernului“? I­ dai în judecată, prevezi formali­tăți expeditive, dar bine­înțeles și garanții de acele cari să nu expună un moment la bănuială pe judecă­torii prefectului­ ;îi iată ce se mai discută în culise­le liberale despre proectele d-lui Lascar. R. P. Salubritatea și Bucureșteanul este un cetățean foarte li­niștit. Se uită cum noaptea e lăsat fără a­­pă și nu zice nimic; vede țigani goi și mur­dari parcurgând străzile ca niște adevărați propagatori de boale, și nu zice nimic; trece pe lîngă canaturi ținîndu-se de nas, dar nu zice nimic; trece printre dini asemenea fa­naticului din Constantinopole și tot nu zice nimic. Treime să se întâmple ceva care să-l a­­puce— cum se zice urît dar just, la ficați, pentru ca să ridice glasul și să protesteze. Acum e la ordinea zilei, scarlatina. Cînd fie­care cetățean se vede amenințat în viața copiilor săi își amintește că un oraș treime să aibă un serviciu sanitar tot atît de bun dacă nu chiar mai bun, de­cit cel poliție­nesc, își zice că un oraș trebue să țină seamă de regulile igienei și de salubritate publică pi­u­pă cînd vede că de așa ceva nu e vorba. La noi s’au făcut economii în primul rind din serviciul sanitar. Avem un număr de medici comunali ridicol față cu întinderea orașului, cu mărimea populațiunei și cu gradul ei de cultură Față cu o aseme­nea stare de lucruri cum voiți ca epide­miile să fie stăvilite, ba chiar împie­decate? Acum vedem pe cetățeni agitîndu-se și ca urmare vedem și pe cei răspunzători, de serviciul sanitar a­lîndu-se în treabă. Dar oare ce e mai inteligent: să te îngrijești nu­mai de stingerea unui foc sau sâ ai grije ca nici sâ nu se aprindă focul acela ? Vroim să spunem deci că am dori ca agi­tațiunea de acum să nu se stingâ odată cu dispariția epidemiei de scarlatina, ci să con­tinue pentru a se evita pe viitor apariția unei epidemii, care s’ar putea să ia forme mult mai grave de­cit cea actuală. Cheltuim sute de mii de lei pentru epizootii, oare n’ar fi bine să cheltuim măcar jumătate pentru prevenirea de epidemii ? Noi am trebui să avem un serviciu și o poliție sanitară mult mai mari. Să nu se întâmple ca sergentul, improvizat în agent sanitar, postat pentru a împiedica intrarea străinilor într’o casă contaminată, să lase ca să intre în ea o doică cu doi copii! Cu­noaștem un asemenea caz. Noroc că familia bolnavului era cultă și a oprit la vreme pe doica cu cei doi copii de a veni în contact cu bolnavul. Dar la mahala cum s’o fi pe­­trezind lucrurile ? Și fiind vezi asemenea debandadă în cazul unei epidemii — după spusa medicilor, ușoară, te întrebi, cu groază, ce s’ar fi întîm­­plat întriun caz mai grav, mai alarmant ? Se impune o grabnică și fundamentală re­formă a serviciului sanitar al Capitalei, în primul rînd se impune lărgirea lui pînă la proporții cari să corespundă necesităților orașului. Num­eioase triumfuri, cu o majoritate de mameluci gata să închidă gura fi­ravei opozițiuni conservatoare, iar în public cu­ cît o fi de mare in­dignarea contra faptului că în ca­pul guvernului este un falsificator ordinar, această lipsă de atmosferă, nu va fi atît de mare în­cît să si­lească pe d. Sturdza să se retragă și aceasta mai ales pe d. Sturdza care s’a arătat foarte indiferent în chestie de obraz. Opozițiunea însă știe foarte bine că altele sînt armele eî și acestea sînt de acele extra-parlamentare. Parlamentul se transportă în cazul acesta la Dacia și în loc de un vot de blam la Cameră ori Senat, des­cinderea în stradă hotărăște de soarta guvernului. Cînd s’a agitat chestia Ghenadie pare că ea nu era rezolvată de jus­tiție și totuși fiind­că s’a agitat alt­fel de­cît prin parlament și presă, guvernul d-lui Sturdza a fost nevoit să se retragă...Tot așa cu chestia școalelor din Brașov și tot așa va fi cu ori­care chestie dacă se va ști cum să se agite... Trebue apoi de notat că pe lingă violența luptei pe care n’o poate su­­porta nici un guvern în țara romî­nească, guvernul liberal mai are de­­zavantagiul de a avea toată lumea contra lui și asta s’a dovedit la a­­legerile parțiale de parlament și la alegerile generale de comună cînd s’a dat pe față nemulțumirea care e­­xistă în țară. E posibil ca guvernul liberal să aibă dreptate cînd susține că acest mijloc de a da jos un guvern prin stradă este reprobabil. De­­ acord. Pentru însă a avea complectă drep­tate, ar trebui ca viața noastră po­litică și parlamentară să nu fie o fic­țiune. Cînd însă tu guvern te menții la putere, fiind­că îți fabrici alege­rile cum vo ești, cînd mă gonești pe mine opoziție prin mijloace ilegale, de la lupta parlamentară, eu "sînt nevoită să-ți aduc lupta în stradă și te răstorn la Dacia, ne­putând să te răstorn la Cameră ori la­­nat... Așa fiind, încă odată, lupt­­­“*itoare nu va depinde de ce platformă se va adopta, ci de cum se va da lupta, indiferent dacă platforma va fi de mîna întîia ori de-a zecea. Const. Miile evreii folositori țvrei, n’am desemnat pe Fischer, care se găsea mai român de­cit românii între d-nii liberali, de­oare­ce „făcea deputați”. Noi­ am arătat ca evrei folositori pe meseriașii evrei, pe intelectualii evrei, cari nu trăesc din exploatare, ei exploatați și săraci ca și meseria­șii noștri, ca și intelectualii noștri. Liberalii au trăit cu Fischer, au discutat și discută chestia evree cu Fischer, cînd numără bancnotele și e neobrăzată Voința când vrea să ni-l dea nouă plocon. Ii trimitem ploconi îndărăt—s’aibă parte de el ! Dar cu chestia fische­­riască o s’o ținem de scurt I S. Y. R. igiena Capitalei Platforma opoziții unei Liberalii pare că sînt foarte lini­știți față de campania de răsturnare a partidului conservator. Ei cred că opozițiunea conservatoare e lipsită de o platformă serioasă de luptă, fiind­că chestia fraudelor este deja tranșată de către justiție și așa fiind nu se va putea reveni de­cît cu greu­ asupra ei. E indubitabil că guvernul are mare dreptate cînd declară că ches­­stia fraudelor este răsuflată din punct de vedere juridic. Opoziția a făcut o neertată greșală în viața noastră politică, de a lăsa guvernul în pace în momentul tocmai cînd putea fi hărțuit și nelăsat ca să scape așa de ușor grație justiției sale complezente. Credem însă că cu toate acestea, d. Sturdza se înșală grozav cînd crede că poate dormi în pace. Nu. In politica romînească nu se judecă ce platformă adoptează opozițiunea, ci cum știe să o agite. E natural că nu ,o să cadă guvernul dacă o să se facă numai prin presă dovadă complectă că d. Sturdza este cu a­­devărat un venerabil falsificator, că d-lui este dascălul lui Parizianu, Du­­mitrescu, Albahary, etc. și că mîna lui Pictorian a fost condusă de mîna primului ministru. Ori­cum ar fi chestia și terenul de luptă, o agi­tație numai prin presă, este natural că nu poate îngriji guvernul. In Ca­meră și în Senat va căpăta lesni­ Fischern liberalilor ! Fiind­că am pus punctele pe i și am arătat că ridicând chestia aren­dașilor Voința înțelege să răfuiască pe cîți­va amici ai săi cu arendașul evreu­, Fischer, iar nici de cum să dorească o soluțiune a chestiunei a­­rendășești în favoarea țărănimea, fi­ind­că am incomodat-o ast­fel. Vo­ința ne aruncă în spinare pe Fi­scher și ne spune că-i luăm apăra­rea, fiind­că e ovreiu. Dacă e vorba așa, luăm pe Fi­scher și-l dăm în capul Voinței și al întregului partid liberal, ca unul ce le aparține pe de-a-ntregul ! Cu Fischer au lucrat, cu Fischer și-au făcut daraverile, cu Fischer s’au ales deputați, după cum însă­ și Voința a mărturisit’o, cu Fischer își fac și azi daravenle, cu el își vor face și mîine daravenle, cu Fische­­rii se ceartă azi și se împacă mîine, domnii proprietari și gheșeftari na­­ționalî-liberali. Cu Fischerii sînt de o lege și de o credință: legea e ex­ploatarea și credința e : banul ! Noi n’am avut și n’avem nici un clin, nici în mânecă cu Fischerii li­beralilor; noi cînd am spus un cu­­vînt de apărare și am indicat pe Din fuga condeiului Gardistul medic ! La cîte­va zile gardiștii Capitalei fac o strașnică concurență medicilor. Ei sînt o­­bligațî a raporta imediat ce fel de bolnavi sînt în punctul lor. Deci gardistul întră din casă în casă și cum prinde pe cine­va lungit pe pat sau pe canapea, tușind sau avînd pistrui, îl denunță poliției—și de­o­cam­dată îl îm­proașcă cu ață felnie și-i cercetează limba. Pe un paralitic l’a denunțat că are po­­dagră, pe unul care tușea ca să-l audă vecinica, l’a denunțat că e ofticos, pe al­tul care sugea vin roșu l’a denunțat că e „slab de constituție“ și pe o soacră care își certa ginerele, a denunțat-o că e tur­bată. D-nii Lascar și Saita, precum și d. d-r Manolescu au constatat superioritatea ști­ințifică a gardiștilor asupra medicilor co­munali și au dispus ca la viitorul concurs de medici comunali să se poată prezenta și gardiștii, nu însă și comisarii titrați, cari sunt mai proști ca gardiștii ! ! Puff. C­HESTIA ZILEI Pentru țărani Arendașul evreu (numărând proprietarului național-liberal). O sută de mii în capăt, chicane ! Proprietarul. Să trăești, dragă Mochi ! Țăranul (fie la fereastră). Și fac’așa, cucoane, faceți legi pentru noi !! N­. B. Fălticeni. — Numai ministerul de războiți poate decide asupra acestei cestiuni. Adresați-va lui. I. Const, profesor, Iași.—La m­an­ifestul do­meniilor București Cititor silnic, Loco,—E și în Canada acest serviciu­, dar nu atît de riguros ca în Sta­­tele­ Unite. Insă dacă treceți din Canada prin fraudă la New-York și sînteți surprins puteți fi retrimis și sîm­ți susceptibil chiar de pedeapsă. N­OTE Asasinată! Vestea despre asasinarea tinerei artiste Elisa Popescu la Paris a dat un fior rece tuturor cari au cunoscut’o. O cunoșteam de la examenul Conser­vatorului, din sforțările sale de a debuta la Teatrul Național și am zuirit’o la Paris, cînd angajată la Teatrul Național, venise acum trei luni în capitala Franței să res­pire aerul Comediei Franceze, care lucrea­­ză oare­cum pe artistele tinere. După trei luni de zile — iat’o pe patul unei camere de hotel, cu un glonte în cap, moartă, în acel Paris către care s’a simțit atît de atrasă ! Parisul care arată omului atîtea lucruri instructive, care atrage pe curios, care face din spectic un entuziast, care exal­­tează temperamentul artistic și-i dă aripi să se înalțe pe cît de sus iî sunt năzuin­țele. Parisul muncei și al artei, Parisul, care respiră viața, prin toți porii săi, e și Parisul care ucide. A­luneca numai cu un pas pe povîrni­­șul vieței sale senzuale, este a te ucide moralmente și une­ori — cazul Elisei Po­pescu e de față! — și fizicește. Moartea te pîndește în toate culcușurile vieței pasionale a Parisului — mai cu seamă cînd ești străină și n’ai crescut la școala rafineriei și vicleniei acestei vieți. Elisa Popescu a plătit cu viața o lună, o zi, o noapte poate numai de aventură amoroasă. Departe de a arunca în ea cu piatra, toată compătimirea noastră merge spre sărmana ființă, care a plătit cu vi­ața cunoașterea acelui mult visat Paris. Dar pildă și sîngeroasă amintire să fie cumplita ei nenorocire tuturor acelora cari plecați să se adape la știința și arta Parisului, s’ar simți atrași spre mortalele lui plăceri ! E. D. F. Cona­c era rușinoasă! Independența Română, rușinoasă, nevoe mare ca ori­ce cocoana Vota, se apucă și ca și Voința Națională să moralizeze pre­sa. E însă de văzut in ce se spune, dar și cine spune. In această privință să avem pardon, dar cu cine oare avem onoare? Gazeta Independența romînă, toată lu­mea știe, este dată cu chiria și o dată cu toptanul cu redacția cu tot. Așa fiind, a­­vem o redacție cu principii mă rog­ care a secondat pe răposatul G. Em. Lahovary ca conservator și azi secondează par­tidul liberal. Ca stabilitate și continui­tate de principii, nu este așa că stăm bine?. Apoi gazeta franțuzească ce-i pare de­cît un organ de întreprinderi liberale și de în­treprinderi teatrale și în această privin­ță critica teatrala a ziarului ca morală este atît de bazată pe principii solide în­cît ori și ce artist pentru a avea talent— fie Corneliu ori Duse— trebue neapărat să treacă pe sub furcile caudine ale în­treprinderei teatrale a ziarului cu morală și cinste !... Și s’ar putea vorbi multe despre înde­părtatul trecut, dar de ce să mai dez­gropăm morții, cînd prezentul ne-o arată pe cocoana Veta, foarte rușinoasă, nevoe mare, așa de rușinoasă că își pune mîna la ochi față de destrăbălarea „celei-l alte pi­ese". Ad. ................................... văz. Există deci motiv și pentru un con­flict germano-rus. Dacă la toate acestea adăugați faptul că un ziar serios ca „Koel­ische Zeitung“ afirmă că Bulgaria se pregătește chiar­ în­ aceste momente de războiu­, veți înțelege că aveam dreptate cînd puneam acestui ar­­­ticol titlul de „Războiul în perspectivă“." East Războiu­ in perspectivă O știre de cea mai mare gravitate ne-a venit printr’o telegramă concepută într’o formă puțin alarmantă : ea vestește a­­nume că Japonia e hotărîtă a nu tolera rămânerea rușilor în Mandciuria și că are de gînd să gonească pe ruși de acolo cu forța armată. Va fi, un războiu­ greu­, și singer­os, am­bii adversari fiind puternici și bine or­ganizați militărește. Situațiunea mai fa­vorabilă însă este a Japoniei, pentru că ea va avea sprijinul chinezilor și mai a­­les al Angliei, care de mult nu vedea cu ochi buni creșterea puterei și influenței rusești în Extremul Orient. Pe de altă parte un incident curios s’a petrecut zilele din urmă la Petersburg. Un ziar a primit întâiul avertizment pentru că a anunțat că delegatul Germaniei la Haga ar fi atacat violent Rusia. Ziarul rusesc adăuga că Germania s’ar fi pre­gătind să tăbărască asupra Rusiei nepre­gătite cum în 1870 a tăbărît asupra Franței. Oficiosul „Neaoie Vremea“ s’a grăbit să dezmintă știrea că la Haga ar fi avut loc incidentul menționat. Dar Agenția telegrafică Wolff, prin care gu­vernul german își face comunicările, a­­nunță că incidentul s’a petrecut intri­nde­ Spelunca „Dacia-Romania“ Cine ar crede că în mijlocul capita­lei Romîniei există cea mai grozavă cea­­­tă de briganzi? Cine și-ar putea închi­­­pui că briganzii au protectori oameni onești și sus puși, iar ca avocat pe un­ C. Crupensch­i, un om și el de o cinste mai presus de orî-ce bănuială ? Cine ar crede în sfîrșit că în veacul al XX-lea, există în mod legal o societate crimi­­­nală care sub cuvînt că ne asigură ave­­­rea, ne primejduește averea, viața, li­bertatea și onoarea ? El bine! Această societate există spre­ rușinea țarei noastre și spre osînda bie­­­ților locuitori. Ea se numește „Dacia- Rominia“, o o batjocură a numelui sfînt Romînia și mai sfînt încă Dacia! Mă ocup de aproape 15 ani de stu­­­diul criminalității, am citit și am văzut multe aspecte ale acestei boale sociale,­ nu-mî aduc aminte să fi citit sau să fii auzit ceva mai monstruos ca această so­­­cietate de tilharî ! Mafia și Camera care au înspăimântat cele două lumi, atacăm numai averea și viața, a fost dat țârei ro­­mînești, și anume d-lul Seculicî, un străin,' să înființeze o societate care ne poate lua averea, libertatea, viața și chiar o­­noarea. Să nu credeți că cele ce seria se ba­zează pe achitarea arhitectului Soco­­lescu, eu nu am nici o încredere în verdictele juraților; achitat sau condam­nat Socolescu, eu aș fi scris acelaș lu­­cru. Insă acest proces a relevat o mișe­­lie, ce zic o mișelie ? o adevărată cri­mă. Societatea „Dacia Romînia“ plătește martori mincinoși ca să învinovățească și să bage în pușcărie pe vrășmașii săi. Chiar de ar fi fost vinovat de Soco­lescu, nu este oare o mare infamie de a procura probe prin martori mincinoși ? Știam, și orî-cine poate înțelege ușor că această societate e un adevărat pe­ricol pentru averea și viața noastră. In adevăr orî-cine se poate încredința ușor că Societatea criminală exagerează­ într’adins valoarea lucrurilor asigurate. Dacă incendiul nu se întîmplă, Societa­tea cîștigă luînd din cauza exagerărei o Cronica teatrală Teatrul Național : Deschiderea stagiunei : Despot-Vodă, „legendă istorică în ver­suri, în 5 acte și 2 tablouri“, de V. A­­lexandri.—Onoarea, dramă în 4 acte de H. Sudermann. Reîncepem aceste cronici cu a­­ceea­șî dorință arzătoare de a aduce folos Teatrului și cînd îi aducem laude și cînd îi arătăm defectele, căci nici odată nu ne împlinim a­­ceasta din urmă datorie cu dușmă­nie, ci, din potrivă, asprimea noa­stră e în­tot­dea­una cu atît mai mare cu cît e mai mare interesul ce pur­tăm ca să se facă o îndreptare. Fără ca să se fi întronat un si­stem nou de activitate și disciplină, rupîndu-se cu desăvârșire cu anu­mite obiceiuri rele și învechite, de ►­ multe ori semnalate aci, totuși s’au luat de astă dată cîte­va măsuri, cari de vor fi aplicate cu stricteță, vor putea da bune rezultate. S’a luat, de pildă, măsura de a se supraveghea mai de aproape re­­petițiunile și punerea în scenă a pieselor și s’a dat mandat pentru aceasta d-lui C. Stăncescu, membru în comitet. Rezultatul a fost că a început să se admită ideea între artiști că se poate juca și fără suflet, sau cel puțin numai cu prezența sufletului în cușcă, pentru cazuri de scăpări de memorie. Așa s’a jucat Despot-Vodă, așa s’a jucat Onoarea, așa se vor juca Cir­cen, Ultimul sacrificiu, Oh, bărbații, fără să se mai audă sufletul în sală. Cu toate astea ca să se poată rea­liza pe deplin această măsură, ea trebue pusă în legătură cu reper­­torul. E posibil a se ști perfect piesele cîtă vreme se repetă numai una, sau cel mult două simultan , cînd însă încep a se repeta, în acelaș timp, vre-o două-treî reluări și alte două-treî piese nouă, așa în­cît ar­tistul abia a terminat replica sa într’un foyer, la comedie și trebue să treacă în cel-l­alt pentru a intra în pielea unui personaj tragic și să înșire apoi alte două-trei repetiții în feerii, farse și drame—atunci nu se mai poate pretinde studiu conștiin­cios, nu se mai poate realiza­ con­­­dițiunea esențială, " aceea" de va "e­ști piesele în perfecțiune. In­ capul­ actorului se îngrămădesc cîte­ zece roluri, se amestecă, și rezultatul e că sufletul trebue să-și reia activi­tatea pulmonară și actorul trebuind să ascut îi urechea, fatalmente își ne­glijează jocul. Iată de ce de ani de zile am pre­conizat sistemul de a nu se pregăti repertorul în vederea schimbării spectacolului în fie­care seară, ci în vederea menținerei pe afiș a unora din piese, cel puțin patru—cinci seri, iar a altora cîte cinci­spre­zece și două­zeci de seri. Natural însă că atunci piesele tre­bue alese pe sprinceană, fără greș și, fiind puține, să se joace în așa chip și cu așa montare, în­cît, în adevăr, să nu găsești cusur. Să nu se obiecteze că așa e de­prins publicul, să se schimbe me­reu afișul. Nu e exact, înainte de toate, căci nu în­tot­dea­una s’a pus în repertorul unei stagiuni 67 de piese nouă, cum s’a anunțat pentru stagiunea actuală, afară de reluări —și toate astea pentru 96 de spec­tacole cît cuprinde o stagiune ! Și chiar dacă așa s’ar fi procedat, e un cuvînt mai mult ca să nu se mai pro­cedeze ast­fel, căci un ast­fel de sis­tem duce cu siguranță la distruge­rea unui teatru, iar nu la înălțarea lui, de­oare­ce e însă­și negația artei. Intru­cît deci direcțiunea nu se va sili a juca cele 67 piese noui anunțate, ci se va mărgini la 15 sau­­ maximum 20—ceea“ce e colosal pentru o stagiune de ș­ase luni !— întru­cît va adopta acest sistem, vom putea avea spectacole bine jucate aceasta fiind, în prima linie, datoria Teatrului subvenționat. Căci dacă Teatrul Național va juca bine piese bine alese, nu i se va putea face imputare dacă nu va veni public. El își va fi făcut datoria. Dar ceea ce e foarte sigur este că la piese bune și bine jucate, publicul va veni, va regăsi drumul spre Teatru. El trebue să vază însă că nu tu alergi după banul lui, ci că el se simte atras a-l da Teatrului. =î Necontestat că de­odată nu se va face reacția și cu una, două sau trei piese bune și bine jucate nu se va împlini minunea ca teatrul să fie plin. Perseverare, în cazul de față, non est diabolicum ; trebue perseverat în acest sistem și sala se va umplea, încetul cu încetul, de la sine,­­fiind­că se va acredita știrea că nu din întîmplare, ci obicinuit, de acum înainte se joacă bine și se joacă piese interesante la Teatrul Național. Despot-Vodă, care s’a reluat pen­tru deschiderea stagiunei, s’a repre­zentat pentru întîia oară pe scena Teatrului Național, cu Grigore Ma­nolescu în rolul lui Despot, la 30 Septembrie 1879. De atunci a mai avut trei reluări : prima la 16 Mar­tie 1882, a doua la­­ 6 Ianuarie 1886 și a treia, la 26 Septembrie 1892, cînd, pentru prima oară, Not­­tara juca pe Despot. De astă-dată, deci, Despot-Vodă a fost reluat pen­tru a patra oară. Ceea ce trebue să fi interesat și pasionat lumea politică la apariția acestei piese nu este atît piesa în­să­și, cît ceea ce se putea citi la ea printre rînduri. Cînd ne gîn­­dim de ce adică Alexandri, care nu prea și-a tras subiectele din istoria noastră națională, a ales pe Despot-Vodă ca erou al legendei sale istorice, tocmai pe Despot, domn străin și cînd vedem că a scris această legendă în anii cînd dînsul începuse a juca și un rol politic însemnat, nu se poate să nu recunoaștem în această piesă o tendință, care-î imprimă și o mare valoare politică. Nu epoca de la 1561 a voit s-o zugrăvească Alexandri. El a voit să arate nenorocirea competițiunilor la tron din partea boerimei, compe­­tițiuni cari au mai continuat cît­va timp și după alegerea de domn a actualului nostru rege. In „Despot- Vodă“ Alexandri a căutat o analogie cu domnul străin ales de țară la 1866, în persoana prințului Carol de Hohenzollern. Fără a merge cu asemănarea pînă în detalii, Ale­xandri a stabilit între Despot și prin­țul străin ales de țară la 66, două asemănări principale : dorul de mai multă cultură și mai multă jus­tiție în țară, iar ca deviză : binele cu de-a sila, dacă nu se poate alt­fel. Iată cum pune Alexandri pe Mo­­țoc să motiveze în sfatul boeresc alegerea „domnului străin“ : Tu aiurești, sărmane.... Eu nu's hain, nebun, Cînd vi'l aduc pe Despot și Domn eu vi'l propun. Ar­ e inima amară mecani i# e și ție De a vedea Moldova un cuib de anarhie, In care tot smintitul se crede­ un om pră­dat, Cînd vede tronul țării de altul ocupat. Mî-e inima atinsă de-a morții grea lovire De a vedea Moldova un cîmp de jefuire, Pe care­ toți aleargă turbați, neodihniți, Ca să ajungă tronul, din care’s îmbrînciți. Au ochi ca să nu vadă, urechi să nu audă, Căci inima lor stearpă cu cîrtița e rună, Și toți vecinii, dușmani acestei minore țări. Gătesc a el cădere prin chiar al săi boeri, Hrănind în al lor suflet o poftă de Domnie Ce-aduce lor petre și țării calid­e. Destul !.. vreau pace în țară domnind sub cer senin. Și iată de ce, Tomșa, propun un domn străin." Nu sună aceasta ca fraze din ma­nifestele și discursurile acelor băr­bați de stat, cari pregăteau înainte de 1866 aducerea „domnului străin“? Dar oare Despot al lui Alexandri nu răspunde cuvintelor de respin­gere ale lui Tomșa, în sensul idei­lor și purtărea prințului Carol de Hohenzollern la revenirea sa în țară ? Să ascultăm: Viteze Tomșa !... Despot de tine-aici respins, Respectă tulburarea din sufletu'țl aprins, Ei 'n tine el admiră virtutea strămoșească , vrea coroana țărei pe-o frunte romînească. Dar dacă prin mînie acum n'oi fi orbit, De-a fi cum se cuvine, cu gîndul liniștit, Ai înțelege, Tomșa, că naștere și nume Sunt jocuri de-ale soartei care domnește ’n lume] Nu, Tomșa, nu e locul ce face pe un­ bărbat Străin, sau­ fiu­ al țârei, om rău­ sau lăudat, Căci omul mare ’n suflet, moșnean, străin el fie, In suflet poartă lumea întreagă drept moșie ! Nu, Tomșa, nu­ e cu dreptul de-a zice cu­-l străin. Acel care dorește la toți noroc deplin Și care pentru țara ce T a primit cu bine E gata să jertfească tot sîngele din sine. Aceasta mi se pare mie tendința lui Alexandri în Despot-Vodă și ast­fel înțeleasă piesa, ea cîștigă mult ca interes. Alexandri nici n’a prea pus mult preț pe adevărul istoric, căci pen­tru el, istoria nu era scop, ci ca pentru ori­ce adevărat artist, era nu­­mai mijloc pentru atingerea scopu­lui artistic: moralizarea societăței. Dovadă despre aceasta este și in­troducerea în acțiune a lui Ciubăr- Vodă, despre care istoria pomene­ște cu o sută și mai bine de ani înainte de Despot. Alexandri însă n’a voit să facă istorie, ci prin Ciu­băr-Vodă a voit să satirizeze mania boerimei de a tinde la domnie. Locul nu ne permite a merge mai departe cu analiza piesei, al cărei subiect l’am schițat în darea de seamă serală, cînd am arătat și partea fie­cărui dintre interpreți la succe­sul general. Avem de remarcat însă că o intervenire de roluri, în sen­sul ca d. Achil să fi jucat pe Laski, iar d. Leonescu să fi dat lui Mo­­țoc relieful necesar, ar fi fost cu totul în avantajul piesei. Ne rămîn cîte­va rînduri pentru a releva excelenta reluare a Onoa­­rei lui Sudermann. E o piesă din care spectatorul învață multe, căcî e mișcat de multe dureri și bucurii sufletești. Artiștii o joacă cu tot talentul, cu toată inima -i... fără suflet! Emil D. Fagure

Next