Adevěrul, noiembrie 1903 (Anul 16, nr. 5122-5151)

1903-11-01 / nr. 5122

Atm XVI—No. 5122 ALEX. V. BEIJUUAXE —j FONDATOR Ibonam­ente : în țară: un an 30 leî; 6 luni 15 lei; 3 luni 8 lei; 1 luni străin. a „50» » » 25, B .13..^. Un exemplar în țară 10 bani; în străinătate 15 bani . Pagini 1) SUPLIMENT GRATUIT: Din toată lumea cu următorul cuprins : Text: Amor prin telefon.—O statua a lui Thiers.—Crima din Aix-les-Bains.—Un cap d'operă pentru două­zeci de franci—O crimă misterioasă.—Prejudecata contra negrilor. —Prețul unei cărți.—Boala împăratului Wilhelm.—Banditizmul in America. — Automo­bile omucide.—Un club de sinucigașe la San­ Francisco.—Expoziția fetelor de măritat.— O afacere senzațională în Germania.—Șuit. Ilustra (iu­. : Boala împăratului Wilhelm.—Socot. Bilse. 2) Adevărul în tură cu următoarele corespondențe : Tulcea, Buzau, Galați, Pitești, Pocșani, Ghirgiu, Caracal, Craiova, Bîrlad, Slatina, T.­­Severin. Ilustrațiuni: Liceul Ferdinand din Bacău­. Pi­ Qm­iu­l ii>Qinii • ® broșă secession, ultima noutate a modei, specialită­ți clu­lui grailit • tea magazinului „Belmont Diamond Pallad­“, calea Victoriei 5.2. Dimitrie A. Sturdza și Alexandru I. Cuza „Voința Națională“ caută acum să-î tot dea zor cu istoria, cînd îî se plătește turn merită infamia ce a comis-o față de memoria lui Vodă-Guza. Apoi dacă e vorba piratorul ci, de istorie, iată ce spune un distins profe­sor universitar, d. Tanoviceanu, un isto­ric savant, și nu un politician și sectar, despre istoria cum o face Voința și iis- STATUIA LUI CUZA-VODA V au petrecut cu ochi „Cînd vor vedea romînii lucrările mele, au să-mi ridice statue“. Așa se spune că ar fi zis Cuza- Vodă în momentul cînd l’au detro­nat, arătînd armoriul care conținea Hîrtiile sale. Și de aceea se vede că nu s’au publicat pînă astăzi hîrtiile confis­cate de la ultimul Domnitor și se ține adevărul sub oboroc! Totuși acum doi ani citind un studiu la Academie asupra lui Vasile Lupu, actualul președinte al consiliului de miniștri mă îndemna să mă ocup mai bine de istoria contimporană a­­ țării, de­c­ît de cea veche. Iar la răspunsul meu­ că istoria contimpo­rană se va putea scrie cu ușurință în viitor, pe cînd cea veche va fi greu­ de scris cu trecerea timpului, fiind-că documentele, principalul iz­vor de informațiuni sigure, dispar pe? fie-care zi, d. Dim. Sturdza mi-a replicat aceste cuvinte: — Ziceți mai bine că nu sînteți sinceri și D* "" «* _, _ ,4rr X feU U ș i D. Sturdza greșise și de astă-da­tă adresa cum i s’a întîmplat ade­sea ori în viață. Eu­ nu sînt din a­­ceia cari se tem să susțină ceea ce socotesc a fi adevărat ori în in­teresul turor , acei cari mă cunosc știu că am probat acest lucru în multe ocaziuni. Insă nu sunt nici din stofa acelora cari insultă mor­mintele și mai ales mormintele oa­menilor cari aîi luptat pentru pro­pășirea neamului românesc. Las a­­ceastă frumoasă ocupa pune pe sea­ma altora. Eu, domnule Sturdza ! Intr’una ne a spus că ești un vechiu și cunoscă­tor de rostul țârei, că ești religios și că respecți datinele cele bune strămoșești. Eî bine, ast­fel cunoști d-ta rostul țărei și obiceiurile bătrî­­nești ? Ai uitat oare că romanii sunt fiii R­omei și că romanii considerau pe morți ca niște zei, iar mormintele lor ca temple ? „Strămoșii noștri —zice Ciceron — obișnuiau ca oa­menii cari au părăsit această viață să fie socotiți ca niște zei“. (De le­gibus II 22). Ai uitat că adevăra­tul roman, odată omul mort, fie chiar cel mai înverșunat vrăjmaș ori cel mai criminal, zice : D-zeu­ să-­ ierte, și cînd țărîna se aruncă peste cadavru, de mai bine de 2000 de ani el strigă: „Sit tibi terra lévis“, să-țî fie țărîna ușoară ? De unde ai luat clar cruzimea aceasta, care nu intră în obiceiurile romîneștî ? De­sigur nu de la strămoșii stur­­dziștî, oameni drepți și cu frica lui D-zeu, și nici de la Prăjești ori Bu­­ciuceștî alți strămoși vechi ai d-tale. Acesta e sîngele fanariotic, cu care altoit de multe ori familia ro­­mînească Sturdza, e sîngele lui Ca­­liarechi, e sîngele lui Cantacuzino, al lui Moruzi, al lui Mamuna și altor fanarioți strămoși ai d-tale cu mult mai apropiați de­cît Prăjești­ și Bu­­ciociî din veacul al XVII-lea. Și ast­fel se explică faptul că d. Sturdza, capul unui mare partid național, îngăduește, ce zic îngă­­duește ? poate că insuflă foaia ofi­cială a partidului să insulte memo­ria unei glorii naționale ! Dar orî-ce s’ar face și orî-ce s’ar scrie totul este în zadar. Cuza Vo­dă, cu sau fără statue, va rămâne o mare figură în istoria țărei noastre. Și noi nu avem trebuință de statui ca să ne amintim că marele Cuza Vodă a fost ales prin entuziasm și doborît prin trădare, a fost chemat la tron de voturile unanime ale marei generații și răsturnat­ă de o mînă de oameni unii mișei, iar alții rătăciți, că a ajuns Domn la lumina Bilei, în bucuria a 5 milioane de rodini, și a fost răsturnat de pe tron noaptea, spre jalea întregului neam romînesc de dincoace și de dincolo de Carpațî. Și nu numai romînii, după cum spunea „Gazeta Transilvaniei“ de pe acele vremuri, ci și ungurii, săcuii și sașii, văzînd pe Cuza părăsindu-și țara și alegîn­­du-și loc de exil străinătatea, m multe locuri duioși. Să scrim istorie contimporană ! Dar documentele le țineți ascun­se, și nu dați afară de­cît patimile dv. personale; după ele voiți să scrim noi istoria contimporană a ță­rii noastre Fiind-că primul-ministru are edu­caț­iune clasică îi voiu aminti un a­­dagi­â latin : melius est non habere titulum quam vitiosum habere (mai bine să n’am titlu de cît să­ ai unul rău­­, și prin asemînare void zice : maî bine lipsă de istorie de cît is­toric falsă și pătimașă! Istoricul trebue maî înainte de toate să fie nepărtinitor, „că nemi că nu strică credința așa celor ce scriu Letopisețele ca fațăria, cînd veghe voia unuia, și pogoară lucrul cu hulă altuia“. Și de­sigur că „Voința Națională“ a pogorit cu­ hulă lucrul altuia, cînd a scris de Cuza-Vodă ,jnecunoscutul *7 (tu, nr.,și­­.£ dacă îî s’ar ridica o statue oamenii se vor în­treba : De ce i s'a ridicat ? Cum, d-le președinte al consiliu­lui ? Alex. Cuza, luptătorul de la 1848 și prăcălabul protestator con­­tral lui Vogoride de la 1857, era un colonel necunoscut? Ce oare? îm­proprietărirea țăranilor, oborîrea clă­­cii, secularizarea averilor m­înăsti­­reștî, desființarea bătăii pentru ma­jici, lărgirea colegiilor electorale, o­­bligativitatea și gratuitatea învăță­­mîntului, favorizarea elementului de­mocratic, nu constitue nici un me­rit pentru Cuza-Vodă? Ca va fi greșit omul acesta, cine o­ tog&rificește? Cuza-Vodă nu s’a năs­cut pe un an, și nici din viță de stă­­pînitori de popoare, de aceea multe din însușirile Domniei, vor fi lipsit acestui mare român. Dar ce sunt gre­șelile omului, față cu marile fapte ale Domnitorului, pe care el le a sîvi­rșit sau cărora cel puțin le a dat un mare ajutor ? Greșelile sânt în domeniul moral, ceea­ ce sunt petele în domeniul ma­terial, a greșit de­sigur și Cuza-Vodă, căci om a fost, dar și soarele are nu una, ei multe și mari pete, și cu toate acestea el este izvorul cel mare de luminări de căldură. Tot ast­fel și Cuza-Vodă, cu toate gre­șelile sale ca om, rămas-a totuși și va rămînea tot­dea­una unul din cei mai mari și mai populari Domnitori pe care î-a avut neamul romînesc și va încălzi inima celor care își iu­besc țara. Cuza a fost și este iubit fiind-că că a întrupat calitățile și defectele romînului : fatalist și ne­prevăzător, ce e drept, dar în ace­lași timp entuziast și capabil de a face fapte mari cu ori­ce risc la vreme de trebuință. C Om cu vederi largi, el nu privea la‘mărunțișurile vremelnice, ci la marile și permanentele interese ale neamului romînesc. Cine va cerceta cu lupa Dom­nia lui Cuza-Vodă, va găsi de­si­gur lucruri care n’ar fi trebuit să fie, însă cine va privi omenește și va judeca cu dreptate, ținînd sea­ma de împrejurările Domniei, de oa­menii și patimile de pe acele vre­muri turburate, va recunoaște că nu se putea pretinde maî mult de la marele Domnitor. Iar de greșelile sale va zice ca blîndul Isus , mult i s’a crtat, căci mult a iubit țara. De alt-fel dacă d. Dim. Sturdza a cunoscut pe Cuza-Vodă și-l con­damnă, sînt alții care l’au cunoscut mai bine de cît din sisi și care l’au iubit și l’a fi stimat pînă la sfîrșitul vieții lor. Cînd Cuza-Vodă s’a bu­curat de stima luî V. Alexandri și C. Negri, memoria sa nu se poate teme de atingerile d-lui Dim. Stur­dza și mai cu seamă ale „Voinței Naționale“. Costache Negri, cea mai frumoa­să figură a liberalismului romînesc din veacul al XlX-lea, cîntărește singur în cestiunile de morală pentru cei cari știu cine a fost el, mai mult de­cît un partid întreg cu toți Din fuga condeiului Monumentul Pepitei Jimenez Lumea s’a întrebat, cu drept cuvînt, de ce adică Pepita Jimenez ■—alias Voința Națională — s’a pornit cu atîta înverșu­nare în contra glorificărea memoriei lui Vodă­ Cuza. Unii contimporani ai lui Cuza susțin că pornirea se datorește faptului că ma­rele domn național a dat lui conu­tin­ță, ca să zicem așa, un... piedestal în poste­rior, care a produs eminentului șterpeli­­tor de documente o adîncă impresiune... pe fundul pantalonilor! Alții susțin că „Pepita Jimenez“ ar fi dorit să i se ridice dînseî mai întîiui un monument, dat fiind că în scurtul timp de cînd a ‘bine-meritat de­ la patrie nu­l­ Qp,](a­­ Io „Dopite* Ju­­ltiQC) ct­tiu*1 cîto vo. campanii politruc cari au întărit guvernul pe cel puțin zece ani și a provocat ad­mirația mai ales­ a foastei direcțiuni și re­daction­ a Pepitei! Mai mulți liberali însă caută a convin­ge pe Pepita Jimenez că n’are nevoe de monument, de­oare­ce colecția de trei luni încoace . Pepitei este ea­­ însăși un monument... de prostier Per X. B., Bistrița (Dolj).­ Nu puteți face ni­mic practic pe cale corecțională. IS. Bcr., Loco.— Dacă sînteți dezertor ori nesupus înainte de 10 Mai 1903, atunci be­neficiați de amnistie. Cititor, Vereșin.— încă nu s’a luat o hotâ­­rîre în chestia onTișilor. Rezultă deci că ei nu beneficiază de amnistie. O. loan Boscan, Bacău­. — Redacțiunea e în București și ajunge această adresă. B. Z., Craiova.— Dacă nu sînteți omis da. B. A., Giurgiu.— Adresați-vă d-lu’ Uimi­ră?, stenograf la Senat, București. A.­­?, Trov., Loco. — 1) D. gen. Coandă primește Sîmbăt­a. La ultima cestiune răs­puns mai tîrziu. M. B. colecționar, Iași. -Adresați-vă Stein­berg, pasagiul Vilacros. Elev Bele-Arte, Loco.— Adresați-vă­­ d-lui Ion Nădejde la „Gazeta Săteanului“, Loco, Jiu de Sus.— 1) Briefmarkenzeitung, Ber­lin. 2) Financial News și Financial Chro­nicle, ambele in Londra, Milo, Galați.— Zwiebel, bulevardul Elisa­­beta, Penchas, bulevardul Carol. ...................................................iii............ im Domeniul regal segarcea Am relevat încă în numărul nostru de ori o scrisoare a d-lui Kalinderu, distinsul și dezinteresatul administrator al domeniilor Coroanei, cu privire la denunțul nostru în chestia bolnițelor ce s’au pus țăranilor de pe domeniul Segarcea. In acea scrisoare d, Kalinderu regre­tă că înainte de a fi dat curs reclama­țiunea în costim­e, nu ne-am informat la d-sa, căci eventual ne-ar fi pus la dispoziție și mijloacele pentru a putea face o anchetă la fața locului. Noi măr­turisim că am fi fericiți dacă d. Kalin­­deru în persoană ar fi făcut această an­chetă, căci atunci ar fi descoperit încă multe alte rele care l-ar fi prezentat pe d. Davidescu ca pe un „bun agent“ în sensul rău al acestui cuvînt, adică ca pe un agent care printr’o extremă se­veritate ce admite și lucruri inadmisi­bile realizează venituri.­­ In acest sens răul revoltător semna­lat de noi nu pare a fi de­cît un inel în lanțul de nedreptăți ce le sufera ță­ranii de pe domeniul Segarcea. Aceste nedreptăți au determinat chiar o mișcare a țăranilor, care în toamna a­­ceasta, cu ocazia mergerea regelui la Sâm­bătă 1 Noem­bre 1903 CONST. MILLE Antoclari­s Linia pagina IV • Lei 0,50 țani ... ... , 2.—. inserții ți reclame. 9.— DIRECTOR POLITIC O Pasci Ediția de seară șefii și toate forțele sale oficioase și neoficioase. Iată pentru cei cred că puțini vor fi aceia care urmînd pe d. Sturdza, ori pe „Voința Naționala“, vor a­­proba purtarea lor față,cu memoria lui Cuza-Vodă. O­ ură care se păs­trează 37 de ani, pe care nu o de­zarmează nici abdicarea demnă a lui Cuza-Vodă, nici atitudinea lui corectă după abdicare, nici moartea pe pămînt străin, nici­ creșterea ier­­bei de mai bine de 30 de ani pe mormîntul Domnitorului, e o ură sălbatică și monstruoasă, care nu poate intra în inima romînului, de cît poate cînd pavilionul romînesc acopere marfa fanariotă. Și acum un cuvînt înainte de a termina. Voiți istorie contimporană, d-le Sturdza ? Eî bine, m’am ocupat­ și de această parte a istoriei noastre și vom­ pu­blica în coloanele „Adevărului“ cî­­te­ va pagina din Istoria parlamen­tară a Domniei lui Cuza-Vodă. Mă tem însă că nu vă va plăcea, fiind­că din ele Domnitorul va eși mărit, pe cînd multe divinități dacă nu vor cădea de pe piedestalele lor, cel puțin vor perde din nim­bul care le înconjoară. Nu știm­, dacă ați dorit acest lu­cru ! I. Tanoviceanu Idiot) si mizerabil) învechită în răutăți și blestemării, andaluza Pepita Jimenez este în mare disperare ; infama opozițiune s’a folosit de un un articol al Vo­inței Naționale și s’a apucat să dea la cap d-lui Dim. Sturdza și chiar să înceapă o campanie de răsturna­re. Pepita în deznădejdea ei, tina, fulgeră, spumegă și scuipă, spune vorbe chiar de rușine cum se cu­vine unei nobile andaluze trecute prin ciur și prin dîrmon și care de mult și-a aruncat pălăria peste Ari­pele tuturor morilor și fustelo ’î în vîntul tuturor doboșeriilor. Pentru o hitră de speța Pepitei, ceea­ ce a făcut nu se poate numi naivitate—căci Pepita Jimenez naivă, ar fi ceva cel puțin ciudat­ei pur și simplu prostie, o idioție, cum î-i plăcea mai bine. Să judecăm în adevăr cu sînge rece tragica întâmplare. In țara în­treagă vibrează cald curentul ridi­cărei tardive a unui monument lui Cuza- Vodă. Pepita în loc să tacă, să sim­tă că a se opune curentului este o greșeală, Pepita, polemizând cu A­­devărul pe cestia Adevărului lăsate, are nech­ibzuința să insinueze că mișcarea pentru ridicarea statuei lui Cuza este opera...d.lui Take Ionosra în complicitate cu Adevărul. Și cînd făcea această insinuațiime nobila nu daluză.? .Tocmai în momentul cînd la Iași, membrii tuturor partidelor și deci și liberali de frunte, se alcă­­tuiseră în comitet, ca să proceadă la lansarea listelor de subscripțiune pentru monument și cînd chiar și re­gele declarase d-lui Gh­ika-Delenî că consimte să fie pus în fruntea co­mitetului și a listelor. E natural că noi, prevăzînd că Voința Națională o să cadă în cursă, și că o să facă încă una boacănă, am săcăit-o me­reu, am somat-o să-și spună părerea asupra lui Cuza-Vodă, am strins-o cu ușa, pînă cînd fugoasa andaluză a dat fuga la d. Sturdza și... s’a­­m­­apîrat... Inspirația nu­­ i­­utea fi cu­ o infamie, bine-înțeles, și o Ti­căloșie, tot ce putea face ve e­­rabilul falsificator pentru memoria lui Cuza-Vodă. După publicarea a­­cestui articol se știe ce a uimit, cum partidul liberal a început să protesteze, cum fruntași de mîna în­­tîia ca­d. Petru Grădișteanu și-au făcut datoria să se­­ declare nesoli­­darî cu această mizerabilă faptă sturdzistă și cum întreaga țară s’a ridicat ca un singur om contra in­sultei ce s’a adus amintirea unui nume sfînt și mare. Opoziția con­servatoare de sigur șî­ a frecat un fi­nde, glasul presei opoziționiste con­servatoare s’a ridicat și pe tema ac­tului de sacrilegiu, al d-lui Dimitrie Sturdza azi se duce o campanie care nu se știe ce rezultat va avea... Prima întrebare ce șî-o pune lu­mea și în special partidul liberal este aceasta: la ce a folosit eșirea nebunească a Voinței Naționale și de ce acum se plînge andaluza Pe­pita Jimenez, cînd rezultatele ne­plăcute ce culege azi, nu’s de­cit urmarea logică și fatală a idioției eî ? Dacă la Voința Națională ar fi fost oameni deștepți, nu furnizau pe gratis această armă opozițiunea și dacă au furnizat-o de ce se maî plîng, căci le putem spune ca și scriptura : „ale voastre dintre ale voa­­streu, ce ați căutat ați găsit și încă cu fund și îndesat. Partidul liberal însă pe lîngă a­­ceasta mai are de tras la răspun­dere pe juvenilul bărbat Vintilă Brătianu și pe redactorii săi, nu nu­mai că ați fost proști, dar că aț adăugat la prostie și o infamie mize­rabilă pretîndu-se răzbunător unui om mic, a micului domn Dimitrie Sturdza, față de care oamenii deș­tepți și cuminți din partidul libe­ral sînt datori, nu a-1 împinge să facă prostii ori ticăloșii, ci a-1 opri de la fapte rele. Neexperimentați,­n geamii de la organul Pepitei Ji­menez au­ făcut tocmai contrariul și au­ comis sacrilegiul ca, ascultînd vorbele pătimașe ale d-luî Sturdza, să insulte memoria unui num­e sfînt și mare pentru noî Pomîniî...Ceea ce ați făptuit acești oameni este o impietate nepermisă și care trebue neapărat pedepsită. In adevăr, poți de pildă să fii ateu­ și să discuți în chip științific dogmele religioase. Nu ți-e promis însă să intri într’o biserică, unde se închină creștini bine credincioși, și să faci o mur­dărie...In cazul acesta dacă eși cu capul spart, vina este a ta și a mi­zerabilei tale fapte...Cam tot așa au făcut și cei de la Voința Națională. Pe cînd toată Romînia prăznuia cu evlavie amintirea lui Cuza-Vodă, cînd întreaga Porniri­re se transfor­mase într’un mare templu, în mij­locul lui se aruncă murdăria urî­­cioasă a articolului V­oinței Naționale inspirat, dictat ori chiar scris de către detractorul interesat al lui Cuza-Vodă, d. Dim. Sturdza... Eu, n’avem drept noi, bine credincioșii cari ne închinăm la numele lui Cuza, să tragem la răspundere pe acești mizerabili cari își bat joc de sentimentele și credința noastră, dreaptă sau nedreaptă, dar care face parte integrantă din personalitatea acestei țări a învederat că da și iată pentru ce cei de la ziarul Voința Națională sînt și idioți fiind-că și-am­ făcut buclucul singuri și pe lîngă a­­ceasta mizerabili fiind-că, într’un momente de s £ întri reculeg­ere a noa­stră, au încercat murdărind memoria lui Cuza să murdărească suflare românească, întreaga Const. Miile manevre, au manifestat intențiunea de a se prezenta acestuia într’o procesiune neobicinuită prin forma ei. Țăranii vo­iau să ceară regelui dreptate și să­ i se plîngă pe lîngă altele și de faptul că „sunt încărcați la socoteli“. In cele din urmă țăranii au putut fi determinați să renunțe la realizarea in­­tențiunea lor. Regele însă foarte afectat de cele întâmplate, a însărcinat pe în­­su­și principele moștenitor ca să fa­că o cercetare la Segarcea. Prințul a îndeplinit însărcinarea ce i-a dat-o regele. A mers din colibă în colibă, cercetind și ascultînd pe țărani. Și ce a putut afla trebuie să fi fost de oare­care gravitate pentru că în urma acestor cercetări s’a hotărît ca tuturor țăranilor mai nevoiași să li se ierte da­toriile ce le-ar avea către domeniu, pînă la suma de trei sute de lei. * Această măsură face onoare și rege­lui și administratorului său, d. Kalin­­deru, fără de sfatul căruia de sigur că nu s’ar fi luat. Dar de ce nu s’afi apro­fundat cercetările ? De ce nu s’a căutat a se schimba un sistem care a făcut­ necesară luarea unei măsuri atît de ex­cepționale ? încă odată deci și să fie bine știut : noi nu învinuim po d. Kalinderu Ori­cit ar fi d-sa de activ, la o administra­ție atit de mare și de complicată, nu poate fi pretutindeni de față. Am de­nunțat însă d sale faptele ce ni s’au de­nunțat, avînd convingerea pe care o maî avem, că atîta va fi de ajuns pem­tru ca faptele regretabile ca s’au pe­trecut sa se repare pe cît posibil și p viitor să nu se mai repete. Iad. Astăzi acest fost ostaș, care a făcut o o­noare armatei române, și care a fost dis­­tins atît de Vodă­ Cuza cît și de regele­ Carol, s’a ridicat să protesteze în contra acelora cari ponegresc memoria Domnito­­rului Cuza și vor să împiedice înălțarea unui monument național. Colonelul Casimir a mișcat inimile mul­­tor oșteni prin emoționata și documen­tata sa scrisoare publicată­ în „Adevărul“ de Luni și care a avut un puternic ecou în toată țara. - 11­11 Colonelul Emil Casimir Născut în Iași la 13 ianuarie 1841, fiul colonelului Teodor Casimir, fost aghio­tant al domnitorului Mihail Sturdza și a doamnei Elena Kogălniceanu, sora mare­lui bărbat de stat Mihail Kogălniceanu. A făcut studiile sale în țară și la Ber­lin, unde s'a pregătit pentru cariera sa militară: întors în țară la 1860, fu primit sub Domnul Vodă-Cuza ca sub-locotenent în divizionul de ulani. Fu mai în urmă ata­șat pe lîngă persoana sa ca ofițer de or­donanță, și făcu parte din suita militară care însoți la 1864, după lovitura de stat, pe Vodă­ Cuza la Constantinopol și ful ast­fel martor ocular la întîia și Cea din urmă primire splendidă ce se făcu u­­nui Domn păm­întean. „Necunoscutul colonel Cuza“ după cum îl chiamă răutăcioasa „Voință“, prinț vasal, neînrudit cu nici o familie domnitoare din Europa, fu primit cu aceleași onoruri ca și cel mai cunoscut prinț din Europa, și aceasta numai din iubirea de țară a lui Cuza-Vodă carele nu admise programul înjositor de primire al foștilor Domni pă­­mînteni pentru mergerea sa la Constan­tinopol. Colonelul Casimir fu aproape 14 ani aghiotant al regelui, în care calitate îl reprezintă la Moscova în anul 1883 la încoronarea țarului Alexandru al III-lea. In timpurile cele bune s’a ocupat mult timp cu colecționare de tablouri, auto­grafe, monezi și cărți vechi, cea mai mare parte relative la Romînia, ast­fel că a po­sedat un „adevărat muzeu“. întrunirea de la „Dacia“ O impunătoare, entuziastă întrunire cetățenească, popu­lară și pornită dintr’un adinei sentiment de venerațiune pen­­­tru memoria ultimului Dom­nitor român, a avut loc asea­ră la ,,Daciat­. . N’a fost publicul obicinuit al Întrunirilor politice, ci au­ fost acei cetățeni pe cari poar­te rar îi scoți din casă și pe cari numai o cauză care zgu­duie conștiința națională, îî mișcă. Toți oratorii au înfierat ne­demna profanare a memoriei lui Cuza, în aprobările între­gului auditorial. Au pornit din sală, în re­­petite rîndurî, îndemnuri de a se face demonstrațiuni la „Voința Națională“ și la­­ I. Sturdza, dar oratorii s’au o­­pus acestui curent și întru­nirea s’a terminat în liniște, aclamîndu-se o moțiune de protestare. Act N­OTE Papa și știința într’o telegramă din Roma asupra șe­dințelor consistorului secret, citesc că pa­pa Fiu al X-lea, în alocuțiunea ce a ros­tit, a relevat că biserica nu este inimica progresului științelor. Foarte înțelept ește cuvinte, dacă în a­­ad­­văr ele aîi fost rostite de șeful bi­se­­ricei catolice. Mai înainte de toate ar fi zadarnic ,și puțin inteligent ca biserica, adică clerul, să arate dușmănie progresului științei­.—■ fiind­ că această dușmănie s’ar dove­di numai de­cît neputincioasă și nepu­­­­tința eî ar învedera slăbiciunea însă­și"a Inserted. Notați că nu zic­­­a religiei. Din potrivă, cită vreme biserica se va acomoda cu cuceririle științei, cită vreme va practica un oportunism inteligent, ea îșî va aduce sie­și cele mai frumoase ser­vicii. In genere, biserica nu se împacă de loc cu ideea combativității. Biserica e în ro­lul ei, cîtă vreme caută să mîng­e și să ajute pe cei slabi, iar rolul ei social în actuala organizație economică poate fi numai să înduplece pe cei puternici și a­­vuți în folosul celor mizeri. Procedînd ast­fel biserica, motivează oare­cum utilitatea sa socială și dacă tim­pul slăbește puterea ei politică, atitudinea ei blîndă menține rolul ei filantropic și­ umanitar. Biserica nefiind de­cît simbolizarea ex­terioară a moralei religioase, ea nici nu poate veni în conflict cu știința, care ca­ută necontenit adevărul în natură. Ceea ce poate veni în conflict cu știința e re­ligia însă­și, atunci cînd mintea cercetă­toare a omului ajunge pe ascuțișurile a­­cele culminante, unde fatalmente adevă­rul se înea­ră cu abstracțiunea, pe care în multe cazuri încă, n’o poate învinge și e silit a-i ceda pasul. In abstracțiunile acelea suntem­ însă departe de a vedeai dușmani ai științei. Din potrivă ele sînt poezia omului, din­ momentul ce știința șî-a terminat puterea ei asupra sufletu­lui nostru. E. D. F. Ce și-a inch­ipiatt și peste ce a dat cenu Jiliu­ță Corni Mitiță, închipuindu-și că nimeni nu mai stă îndărătul lui Crna- Vodă a aruncat cu hîrdăul de lături în memoria marelui Domn— * dar, spre marea stupefacție, a eșit țara întreagă ,la iveală și-l ia la goană cu ahuou și ce-i vine omului la înd­emînă !

Next