Adevěrul, iulie 1904 (Anul 17, nr. 5370-5385)

1904-07-16 / nr. 5370

Vineri Vineri 1 fi Tul ifi 1­904 Pentru statuia lui Cuza — Subscripția „Adeverului“ — Total tfr­­­ierele isr pe puipiilp Lf43 lei, SO bani. Doamna Wachmann, str. Kintinel, Loco. Lei 8. Azi 15 lanie —»■ • Parcul Otateleșanu­.—Compania lirică romînă sub direcția d-lui Grip... Grădina Klatid­uziei, — Teatru de operete, comedii și varietăți sub. u,secțiu­ne­a d-lui Ludwig Mertens., Grădina K­așia — Trupa de operete sub conducerea d-lui Al. P. Alarinescu. Se va reprezenta opereta „Păpușă“ cosmoplăstistul „Hominia f­ florească*, Calea Victoriei (vis-a-vis de Frederic) s’a expus în sala I vederile marelui oraș și port Hamburg și serbarea inaugu­­rărei canalului din Kiel, iar în sala II-a frumoasele vederi din Belgia Ele sunt saű in contiguitate sau tă­­iate la intervale. Linia exterioară oprește ajutoarele, iar cea interioară rezistă atacurilor garnizoanei. Această metodă căzută in desuetudine in evul mediu, a fost re­luată în secolul al 17 de prinții de Nassau și a fost practicată și de atunci incoace. A doua perioadă vine prn deschi­derea tranșeelor, care,apără trupele de focul inimicului și permite de a deschide focul cu eficacitate. Se fac apropierile ridicîndu-se tran­­șee in zig-zag, avin­d in regulă gene­rală 100 ru. lungime, debutind la in­­tîia paralelă cu 00 m., la a doua cu 40 tu., și la a treia, cu HO. La Sebastopol, francezii au făcut. 7. La Fort-Wagner, generalul Vilimui a făcut 5. Facerea tranșeelor nu prezintă mare dificultate Cînd s'a ajuns la a treia paralelă, se precede — la un anumit semnal——la un atac brusc și impetuos Caro o foarte important de­oare­ce poate să fie decisiv. Asediurile celebre și căderea Port- Arthurului Port-Arthurul, va căpăta celebri­tate în istoric, din cauza actualului asediu­. Cu toată lipsa de informații precise asupra mersului operațiunilor, e cert că japonezii au­ trecut prin primele 2 perioade și în curând vor da asaltul general și deciziv. Legenda locurilor întărite „formida­bile“, „inexpugnabile“ a început să dispară. N’avem nevoie să alergăm in secoliî trecuți să pomenim de căderea Cons­­­­tantinopolului, a Anversului, a Budei, a Lille-ului, a Berg-op-zoomuln etc., dar să ne amintim de căderile celebre,­­ caracteristice și pline de învățăminte. [ La Sebastopol, după ce armata franco­­engleză, a luat pozițiune pe platoul de Balaclava, a deschis bombardamen­tul la 7 Oct. 1854 fără succes. După nenumărate atacuri de­ zi și de noapte, un mare asalt a fost hotă­­rît la 8 Sept. 1855, asupra celebrului turn Malacoff și asupra reclamurilor, forturile cele mai importante de la su­dul orașului, 11 luni de sforțări penibile, dar Se­bastopol a trebuit să cadă in mîinile asediatorilor cu toate teribilele și for­­midabilele sale fortificații! In 1870, Strassburgul, după un bom­bardament teribil de o lună de zile, generalul Ulrich, comandantul pieței, a trebuit să capituleze în noaptea de 27 Sept. Valenciennes, fortificat perfect d­e Vauban, după un asediu de 6 săp­­tămîni, a căzut în mina ducelui de York la 28 Iulie 1793. Veneția, revoltată la 1848 în contra austriacilor, în cap cu Martin, a fost asediat în timp îndelungat și după un­­ teribil bombardament a capitulat la 23 Septembrie 1849. Vicksburg (America) după ce a fost bombardat în mod leger de Farragut­­ la 1862, apoi de gen. Scherman, și i­­m­ediat în mod energic de gen. Grant,­­ cu toate marile dificultăți de apropie­­­­re, și energica împotrivire a lui Pem­­i­borton, orașul complectamente învestit în Mai, a trebuit să­ capituleze în luna următoare. Saragossa, care a susținut cele 2 ce­lebre asediuri din 1808—9, a trebuit după ce a pierdut 54,000 oameni, a capitula la 21 Septembrie 1809. La Sedan n’a putut rezista nici la 1815, nici la 1870. Mac-Mahon cu 150.000 a tentat o sforțarea disperată de a se degaja, da­e în zadar­ formidabila artilerie ajiimuită forma un cerc de foc inspânuidlător / 3 zile a durat masacrul, ia 2 Sept. a trebuit să capitul­eze. Plevna. După ce a respins pe ruși, in 2 luni a ridicat fortificațiuni și Osman-Pașa a trebuit să se predea constrîns prin foame. Toate acestea dacă armata asedia­toare nu e neglijentă și posedă o per­fectă artilerie. Căci să nu se uite, rușinea ce-au­ su­ferit-o rușii în 1854, cînd din cauza moliciunii, a neglijenței atît de obici­nuită la generalii ruși, generalii Gor­­ceacoff și Paskievici au stat 30 de zile înaintea Silistreî, au bombardat-o în mod continuă, și la urma urmei au trebuit să se retragă, după ce au lă­sat 23.000 morți și tot materialul... Japoneziîi searî*­ posed o formidabilă artilerie, așezată la înălțimi, care pre­domină fortificațiile rusești (ca la Se­dan), vor ploua asupra Port-Arthurilu! un uragan de foc nimicitor ! Și nu Port-Arthurul va fi sfinxul militar din legendă să înfrunte cercul de fer și foc care îl va strînge pînă îl va înăbuși. El va trebui să capituleze. Hora. Seișeanu scarlatina, 3 de difterie, 100 de tus convulsivă; în jud. Constanța se află 39 cazuri de tuse convulsivă și 7 de pojar; in jud. Covurlui sunt 5 cazuri de scarlatina, 30 de tuso convulsivă, 72 de pojar și 7 de difterie; în jud. Dolj sunt 55 cazuri pojar și 42 tuso convulsivă­ in jud. Fi­ciu nu există nicî o epidemie; în jud. Gorj se află 24 cazuri de scarlatina, 8 de pojar, 12 de difterie și 7 de tuse convulsivă in jud. Ialomița sunt 46 cazuri de scarlatina, 61 de pojar, 2 de difterie și 20 de tuse convulsivă; în jud. Iași se află 48 cazuri de scarlatina, 3 de pojar, 16 de difterie, 13 de febră ti­foidă și 26 de tuse convulsivă; în jud. Ilfov sunt: 73 cazuri de scarlatină, 187 de pojar, 29 de difterie, 11 de febră tifoidă și 95 de tuse convulsivă în jud. Mehedinți se află 83 cazuri scarlatina, 78 de pojar, 6 de febră ti­foidă și 174 de tuse convulsivă; in jud. Olt sunt 103 cazuri de scarlatină, 4<> de pojar și 70 de tuse convulsivă; în jud. Prahova se află 44 cazuri de scarlatină, 40 de pojar și 335 de tuse convulsivă iar in jud. Vîlcea se află 22 cazuri de scarlatină, 153 de pojar și 79 de tuse convulsivă, s­e fi h f­iind felul epidemiilor în țară Din rapoartele sanitare, înaintate direcției generale a serviciului sanitar de către medicii primari de județe, rezultă că mersul epidemiilor pe ju­dețe e următorul: In județul Argeș se aflau acum cîte­va zile 7 cazuri de scarlatina, 16 de pojar, 6 de difterie, și 57 de tuse convulsivă. In județul Brăila se află 44 cazuri de scarlatină, 8 de difterie și 23 de tuse convulivă, în jud. Bacău 15 cazuri de scarlatina 4 de febră tifoidă și 10 de tuse con­vulsivă, în jud. Buzău 24 cazuri de stingerea fabricanților de lichioruri Taxele din noua lege exorbitante. O industrie națională amenin­­țată —Memoriul fabricanților.— CU încasează azi fiscal și co­muna.—Concurența străină —La­d. ministru Costinescu. Se știe că după noua lege a licen­țelor votată în ultima sesiune a cor­purilor legiuitoare, fabricanții de lichio­ruri au fost impuși la taxa de licență mare, mică și taxa de căruță. Față de taxa din vechea lege care nu impunea pe fabricanții de lichioruri de cit la o simplă patentă, impozitele la care sunt supuși prin noua lege sunt atît­ de exorbitante în­cît ame­nință cu distrugerea această mică in­dustrie locală. Din această cauza mai mulți fabri­canți de lichioruri din Capitală au a­­dresat un memoriu d-lui Costinescu, ministrul de finanțe, prin care se plîng de enormele taxe ce­re sunt impuse prin noua lege, taxe care nu cores­­pund încă cu dezvoltarea acestei in­dustrii abia în fașe. Fabricanții după ce arată în memo­riul lor taxele ce plăteau în trecut și taxele actuale și comparîndu-le cu­­desfacerea produsului arată că este cu neputință de a se putea menține cu actualele impozite, roagă pe d. ministru să revie la vechea lege, care este mai mult protecționistă căci la din contra închiderea acestor fabrice pe lingă că va aduce ruina lor per­­sonală, apoi păgubește comuna și fiscul ; pe cind, este știut, industria lichiorurilor indigene are de scop să concureze lichiorurile din străinătate care nu's superioare ca calitate, și pe lînga aceasta pe fie­care an atrag o sumă însemnată de bani din piața noastră. * Industria lichiorurilor la noi este nouă. Pina acum cîți­­va ani, toate li­chiorurile se­ aduceau din străinătate plătind niște prețuri exorbitante. Profitând de taxa mică a patentei au început a se înființa și la noi mici ateliere unde să se lucreze lichioruri indigene. La început fabricanții au trebuit să lupte cu multe dificultăți, de­oare­ce la noi din nenorocire tot ce nu poartă marcă străină este considerat ca un lucru prost, pînă cînd au izbutit să introducă lichiorurile romînești. Ast­fel azi întreaga clasă mijlocie nu con­sumă de­cît lichioruri indigene, iar cel străine sînt consumate numai de clasele înalte. Bine­înțeles că acest lucru este foarte îmbucurător cînd putem să con­sumăm obiecte pe care le putem fabrica și la noi cu atît mai mult cu cît ma­teria primă, adică alcoolul se găsește îndestulător.* Pînă acum fabricanții plateau ur­mătoarele taxa: 40 de lei anual pa­tenta, plus licența mică pentru vin­­zătorii în detaliu și 15.70 de fie­care decalitru alcool. Rezultă deci că fiscul și comuna în­­casau anual ca la 30—40 mii lei de la fie­care fabricant. După legea nouă însă , licența mare mică, taxa de căruță (200) lei patenta etc., se urcă la suma de vre-o 3000 lei anual, plus cei 15,70 de fie­care decalitru de alcool. Această sumă este foarte mare dacă ținem seamă că fabricanții ca să poată concura lichiorurile din străinătate, trebue să vînză mai­eftin. De aceea daca nu se va reveni este de temut ca această mică industrie să fie dis­trusă. * Cum însă d. ministru de finanțe este animat de cele mai bune inten­­țiuni ori de cuto ori este vorba de a proteja industria națională, aflăm că a primit foarte bine pe fabricanții do de lichioruri cărora le-a recunoscut dreptatea și le-au promis că la toamnă le va da satisfacție. ... C. A­deverul­ ­ ^ ^ ^ £ p ^ ^ ; ^ ^­­ B I O dramă îngrozitoare s'a petrecut era la cafeneaua Macedonia de sub palatul Nifon. Eroi și victime sunt doi foști profesori macedoneni anume Lă­­zărescu-Lecanța, care actualmente era directorul ziarului săptăminal „Balca­nul“, și Ilie Papahagi, profesor la gim­naziul din Ploești. Unde s’a întîmplat crima Alături de cafeneaua Macedonia, în colț cu str Doamnei, se găsește un restaurant ținut de un bătrîn grec ma­cedonean, anume Moschos. La acest restaurant veneau să ia masa cea mai mare parte din foștii profesori din Macedonia și cari se gă­sesc actualmente în Capitală, precum și studenții macedoneni. Mai tot­dea­una acest mic restau­rant răsuna de discuțiunile provocate de macedonenii și grecii cari frecven­­tau acest restaurant, discuțiuni cari nici­odată n’au întrecut m­arginile permisului. Imediat după masă cea mai mare parte a macedonenilor se duceau în cafeneaua Macedonia ținută de un român macedonean, unde obicinuiau ca să ia cafeaua turcească, sau, cum ziceau ei, „gîngiriie“ Aci se continuau discuțiunile urma­te la restaurant și încetul cu încetul diapazonul se urca pină cîte unii mai nervoși, de la vorbe treceau la fapte. Cafegiul Nicolae Buia un naționalist înfocat, de multe ori era silit ca să intervie și cu tot regretul ce simțea, că­ asemenea discuțiuni care aveau mai ales un caracter politic militant, puteau să dea naștere la bătăi, de multe ori chiar a trebuit să dea afa­ră din cafenea elementele turbulente. Aceste discuțiuni se urmau perio­dic în timpul mesei și facle de millie ori luau parte și alți clienți ai nelei. Nici odată însă, nu își putea închipui cîne­va că lucrurile vor putea să ajungă aci. De o vreme încoace insă Lăzărescu- Lecanta a început să scoată un ziar săptămînal „Balcanul“, prin care voia să dovedească că în Macedonia nu e­­xistă o mișcare cu adevărat națională și că chestiunea macedoneană este îmbrățișată numai de vre-o cîțî­va nevoiași. Acest lucru a trebuit să su­pere pe foștii colegi de luptă ai lui Lăzărescu-Lecantari care-i jj reproșau că lui, fost director al unui gimnaziu ro­­mînesc nu-i este permis să vorbească alt­fel și îl acuzau de vîndut gre­cilor. Lăzărescu, în gura mare, striga că el nu face de­cît să spue adevărul. Adversarii lui Lăzărescu începură să devin dușmani și să-l amenințe că dacă nu se astîmpără îl vor bate, Lăzărescu simțind că este posibil chiar ca această amenințare să fie pusă în practică, a început să cam părăsească cafeneaua Macedonia și cum se scula de la masă se ducea ca să-și ia cafeaua la o altă cafenea din pasagiul Vilacros, anume „Monte Carlo“. Lăzărescu bătut Acum două luni Lăzărescu-Lecanta , de obiceiü ședea la o masă din sus numita cafenea împreună cu vre-o cîțî­va greci, dintre care un agent po­lițienesc cu care discuta și se­ plîngea mereu că nu este lăsat în pace, de­oare­ce îndrăznește să spue adevărul în chestia macedoneană. In momentul acesta se pomenește că cine­va îl lo­vește pe la spate.Infuriat se ridică de pe scaun, dar nu apucă să se întoar­că că agresorul dispăruse. Cîțî­va clienți de la cafenea se reped după el și încep să’l gonească pe calea Vic­toriei. In momentul acesta se ia după dînsul și un sergent de stradă și’l a­­junge lingă palatul Nifon unde îl ares­tează și-l duce la secție. Cine era agresorul . Agresorul era un anume Dimitrachi Papahagi fost institutor în Epir, conce­diat pe timpul reducerilor făcute de d. ministru Haret. Acest Papahagi este un fost elev al lui Lăzărescu-Lecanta, pe cînd era director la gimnaziul din Ia­­nina. Dim. Papahagi ca și cei­l­alțî ma­cedoneni era înfuriat de atitudinea lui Lăzărescu și ca să-și răzbune se duse la cafenea și îi trase lui Lăzărescu cîte­­va bastoane. Condus la secție Dim. Papahagi nu numai că nu neagă fapta, dar face de­clarația că dacă Lăzărescu nu se va as­­­tîmpăra atunci va fi silit să-l mai bată odată. După dresarea cuvenitului proces­­verbal d. Papahagi este liberat, iar Lăză­rescu-Lecanta se duce la doctoral Men­­doniche ca să­ î­libereze un certificat prin care să se constate leziunile de pe corp provenite din loviturile primite. Lăzărescu la parchet Nu știm dacă a căpătat certificatul, dar imediat a doua zi, însoțit de avo­catul Sachelarie s’a dus ca să se plîngă parchetului și în același timp să ceară voe ca să se serve eventual și de armă. Nu știm dacă parchetul î-a încuviințat sau nu aceasta, dar din ziua aceea toți aceia care au venit în contact cu Lă­­zărescu știau că poartă armă, căci el spu­nea în gura mare că dacă cine­va­ sta î­n­drăzni să-l atace atunci va răspunde și el cu revolverul. Fatalitatea Era de sperat că lucrurile nu vor a­­junge pînă acolo de­oare­ce Lăzărescu- Lecanta nu mai venea pe la cafeneaua Macedonia, iar poliția înștiințată de aceste scandaluri va lua măsuri ca să le previe Se vede însă că o fatalitate urmărea pe cele două victime, căci Lăzărescu-Lecanta care de mult timp, nu călcase pe la cafenea, era după prînz după ce plecă de la restaurantul vecin, printr'o ușe­lăturalnică e și în curte și de­­ acolo intră în cafenea pe din dos, probabil ca să nu să se întâlnească cu adversarii lui. De vre-o cîte­va zile însă la cafeneaua Macedonia se fac oare­care reparation­, de aceea mesele toate erau acumulate tocmai în partea pe unde își făcu intrarea Lăzărescu. La una din aceste mese se găseau tocmai mai mulți foști profesori din Macedonia, anume Tuliu Nuși, Peric­le Papahagi, Șadima, Diamandi, victima Ilie Papa­hagi și alți cîțî­va. Cum s’a întîmplat crima Foștii profesori macedoneni așezați în jurul mesei discutări vecini, aceeași nenorocită chestiune macedoneană și cu toții condamnau scandaloasa purtare a lui Lăzărescu-Lecanta. Intre acești profesori Ilie Papahagi victima și cu Pe­­ricle Papahagi erau sosiți în Capitală abia de vre-o cîte­va zile de la postu­rile lor din provincie, Ilie Papahagi din Ploești și Pericle Papahagi din Giurgiu. Tocmai cînd discuția era în toiul ei apare și Lăzărescu-Lecanta. Nu trecuse cîte­va secunde de la apariția lui cînd mai multe focuri de revolver zguduiră cafeneaua și două cadavre se rostogo­liră în acelaș timp pe podea în mijlocul unui lac de singe care le înconjură nu­mai de­cît. Clienții cafenelei speriați de această neobi­înuită detunătură au­ început să se refugieze fie­care în­cotro putea, pe cînd alții, se repeziră să dea ajutor uncii chelner care căzuse jos de un glonte­n braț. Cîte­va minute după aceasta sosi și unul din redactorii „Adeverului“. Două cadavre zăceau la pămînt a­­proape unul peste altul, dinn gură și din nas gîlgîia încă sîngele; erau­ cele două victime Lăzărescu-Lecanta și Ilie Pa­­pahagi Pe un scaun alăturea se găsea și d. Pericle Papahagi, un var al ucisu­lui care plingea și se găita. In momentul acesta sosi și d. co­misar Brăiloiu care fiind comisar la „Bursă“ auzise detunăturile și venise a fața locului. Lingă cadavre Nu am apropiat de cele 2 cadavre. Nenorocitul Ilie Papahagi fusese lo­vit cu un glonț drept în gură. Fața îî era plină cu sînge, iar buzele cră­pate erau acoperita cu o spumă roșie. Cobalt, Lăzărescu-Lecanta, era lovit la față aproape de ochiul sting, gloan­țele îî străbătuse prin­ creer și eșiseră pe partea opusă a capului. La buză Lăzărescu avea o împunsătură cu un corp tare ceva ca de șiș, iar un alt glonte îî străbătuse partea dreaptă a pieptului pe cînd în partea stângă­ avea iarăși o altă rană c­­ j^r­bare­­ a fi fost cauzată de o altă ramură­ de șiș. Ală­turi de Lăzărescu Lecac­a s’a găsit un re­volver de un­­ calibru considera­bil și puțin mai încolo ochelarii." Versiunile Introdind pe Pericle Papahagi care era de față și manifesta disperare, el ne-a răspuns : . —Lăzărescu-Lecanta a scos din bu­zunar un revolver și am început să tra­gă în noi toți. Noi am fugit care în­cotro am apucat, i-am denunțat de mult la poliție și știam că va comite omor. După o altă versiune însă abia Lă­zărescu-Lecanta intrase în cafenea și de­odată se auzi o voce a cui­va, care a strigat: — Dați-i afară, acest trădător de seam n’are ce căuta aci. Atunci Lăzărescu-Lecanta întorcîn­­tâi­ se către o altă masă a replicat: — Vedeți cum mă atacă bandit ! La aceasta, cei de la masă s’au r­e­pezit la ei să-l bată cu bastoanel Lăzărescu atunci ca să se apere a scos revolverul și a tras în grămadă, iar glonțul a nemerit pe nenorocitul Ilie Papahagi, care, după spusele ma­cedonenilor, era un băiat foarte liniș­tit și cu foarte sînge rece. , Atunci cine­va din grămadă ripos­tează și Lăzărescu-Lecanta lovit de trei gloanțe cade la pămînt. Co zic vecinii Am căutat să aflu care din aceste versiuni este cea adevărată dar pină, acuma nu s’a putut încă stabili ade­vărul. Vecinii spun că s’au auzit șoase detunături pe cînd din revolverul lui Lăzărescu nu lipsește de­cît un sin­gur glonte. Er. Convorbire cu chelnerul Gh. Micu Chelnerul rănit se află încă la spi­talul Colțea. Starea sa e în afară de ori-ce pericol. Glontele î-a străbătut mușchiul o­­moplatului sting și î­n eșii prin partea superioară a brațului. L’am vizitat aseară la spitalul Colțea. Iată ce spune chelnerul: — „Ședeau la o masă și jucau ta­bla Cica și Pericle Papahagi. La acea masă se mai aflau Ciumete, Nuși Tu­bei, Ilie Papahagi și d-lui Carangiu, venit de curind din provincie. Acesta din urmă a plătit cățelele. „Intra Lăzărescu-Locanta care nu mai venise prin cafenea de cină sco­­­­tea ziarul sau, și mă întrebă : — „D-rul Carangiu este aici? — „Da, iată-i colo la masă,—i-am răspuns cu. . . „Lecanta, l-a ghe­ juit atunci pe d-rul Carangiu, lingă un stâlp și au început să vorbească amîndoi. „Văzînd aceasta, Pericle Papahagi lasă jocul, sare de la masă și-l în­treabă vostit pe Lecanta. —­„Ce cauți aici ?... Afară!... „Atît de la masa unde era Nuși Tulisi, cît și de la alte mese s’a auzit atunci strigînd : —­„Afară Lecanta!... Afară!... „După cîte­va momente Lecanta era înconjurat de cei de la masa lui Nuși Tuliu, cari-i loveau cu bastoanele. „Sub lovituri, Lecanta nu mai pu­tea nici să se miște. El îndoise spi­narea și se lăsa bătut .Eu am sărit atunci, să-i despart. „Nuși Tuliu era în stingă și cam la spate, iar ceî­l’alți în față. „N’am apucat nici să întind brațul, cînd un foc de revolver mî-a străbă­tut umărul sting, pe la, spate. „Am alergat afară și m­i-am aruncat haina. „De afară am auzit numeroase de­tunături. Nu știu cine avea revolverul, n’am văzut nici un revolver“. II. Cine sunt victimeie După cum am spus mai sus cele două victime sunt foști membri ai cor­pului didactic din Macedonia. * Lăzărescu-Lecanta era originar din orașul Persepo de lingă Bitolia. In e­­tate de vre-o 40—­45 și de o statură înaltă, cu capul pleșuv, cu ochelari pe nas, (fiind miop) el avea o înfățișare impozantă. Cînd vorbea, tot­dea­una striga tare, și era de o nervozitate extraordinară. Rămas orfan de ambii părinți la o etate fragedă, Lăzărescu-Lecanta fu erescu­ în familia unui fruntaș aromîn din Percepe. El a făcut gimnaziul ro­mân din Bitolia după care fostul in­spector Mărgărit apreciîndu-i inteli­gența îl numi ca institutor în orașul lui natal. Tînăr, viguros, plin de speranțe, Lă­­zărescu în scurt timp d­evenise aproa­­pe un fanatic. Scandalurile și certurile curi arii cu advers pe care le provoca prin faptul că zilnic atrăgea unor elevi de la școala greacă, i-au adus cîte­va pro­cese ale adversarilor săi, procese care se terminau prin amendarea lui Lăză­rescu. Nimic însă nu putea să-l deturneze de la scopul lui de a distruge cauza grecească în orașul lui. Pe lingă ocupațiunea lui școlară Lă­zărescu găsea timp ca să trimeată și corespondențe ziarelor din Romînia și Transilvania în care ridica în slava cerului meritele fostului inspector Măr­gărit. Lăzărescu director la Ianina Pe la 1890 Mărgărit apreciindu-i meritele l’a numit ca director al gim­naziului român din Ianina. La Ianina Lăzărescu-Lecanta la în­ceput a încercat să ridice prestigiul școalei. Căsătoria cu o grecoaică Ianina însă este un oraș aproape grecesc. Acolo el avu ocaziunea să facă cunoștința unei frumoase gre­coaice, încetul cu încetul relațiunile deveneau mai intime. Grecoaica era acum amorezată de oropsitul dascăl romînesc din Ianina. Lăzărescu o ceru în căsătorie dar părinții refuză, de­oare­ce consider­u ca o ofensă a o mărita după un propagandist român. Tin­era domnișoară văzînd că nu va putea învinge opoziția părintească, s’a hotărit să fugă după alesul inimei sale, dar fu surprinsă de părinți, cari în cele din urm­ă cedară. Cearta cu Mărgărit.­­ Destituirea De la cî­n­tor­ia lui Lăzărescu înce­tează de a mai fi ce era pînă atunci. Dragostea de pînă atunci cu Apostol Mărgărit se transformă într'o dușmă­nie. Lăzărescu începe să-i at­ace prin zuirele din Romînia, reproșându-i lipsa de patriotizm etc. Mărgărit nemai pu­țind suferi lovituri de la un sub­al­­tern îl destitue din postul de director. Lăzărescu funcționar și finanțe Rămas, jolo din afară Lăzărescu vine în țară und­e începe o campanie în contra lui Mărgărit prin ziarul „Dra­pelul“ și în același timp în contra guvernului liberal care îl susținea. Pe vremea aceea era ministru de finanțe ,Gh. Cantacuzino, care chemă pe Lă­zărescu și ca să se asuimpore îi dădu o slujbă la finanțe. Din n­ou director la Ianina Ia această slujbă Lăzărescu rămase până la venirea conservatorilor la pu­tere cînd d. Take Ionescu îl trimese din nou ca director al gimnaziului din Ianina. De astă dată la gimnaziul din Ia­nina nu mai era armonia de altă dată între director și cei 1­alțî profesori. Lăzărescu era unit de toți. Cauza poate a fi fost nevasta lui, căci Lăzărescu care avea un băiat și o fată îî trime­tea lui școala greacă. S'au întîmplat chiar și cite-va scandaluri între direc­tor și profesori, dar fură aplanate. Cearta­ lui Lăzărescu cu inspectorul Ionescu In­ această calitate Lăzărescu ră­mase pină in vara trecută cînd d. mi­nistru Ilaret a numit ca inspector șco­lar in Macedonia pe fostul institutor român din Sofia anume Ionescu. Am uitat să spunem că Lăzărescu cînd a fost destituit de Mărgărit înainte de a fi numit funcționar la finanțe fusese ca institutor la școala romina din So­fia, de unde plecase din cauza unor certuri cu cel [­alt institutor lonescu. Din această cauză Lăzărescu nu era in bune raporturi Icu Ionescu și de aceea nici nu voia să stea in rapor­turi ierarhice. Atunci lonescu se plin­se d-luî ministru și ceru destituirea lui. Lăzărescu mirosind că va fi des­tituit, pe de o parte își înaintează de­misia iar pe de alta adresează lui Io­noscn­u o scrisoare,injurioasă. Demisia de­și sosită la minister, ministrul nu ține seamă de ea și printr’un raport motivat îl destitue. Lăzărescu în Capitală Destituit a doua oară Lăzărescu vine din nou in Capitală, văzînd însă că nu­ e nimic de făcut pleacă la Constan­­tinopol unde deschide un biuton de comision. Ne­dispunînd de capital el este silit să lichideze. La Constanti­­nopole el observă că se desfac foarte multe mărfuri venite de departe care existau și în țară, atunci el observă mijloacele întrebuințate de cele l’alte națiuni și ajunge la concluzia că e ne­­voe de înființarea unui muzeu comer­cial romînesc. Muzeul comercial In acest sens Lăzărescu face un ra­port pe care­ l­ înaintează ministrului de domenii d. Stoice­scu. După multe tărăgăniri d, Stoicescu a studiat memoriul l’a găsit fundal și a promis lui Lăzărescu că îl va în­ființa și’l va numi pe d-s.a ca director; în acest scop ceru și un credit ca­merelor care il și acordară. Cu azi cu mîine Lăzărescu a fost aranjat 8 luni de zile pina cînd într’o zi află că d. Stoicescu are de gînd­ să numească ca director pe actualul director al servi­ciului maritim roman din Constantino­­pole, cf. Simion care este de naționa­litate grec. Lucrul acesta îl scosese din fire mai ales că pe timpii ăsta își chlituise și toate economiile lui, așa că rămâ­nea pe drumuri atît ei aci cît și fa­milia lui dincolo. Apariția „Balcan­ului“ Lăzărescu după ce bătu­se la toa­te ușile și nu găsi nicăeri sprijin, de­oare­ce trebue să spunem că grecii au mai mare, fu silit să ia o atitudi­­ne care deși în contradicție cu tre­cutul lui, putea însă să-î asigure e­­xistența. De aci ideea de a scoate ziarul „Balcanul“ prin care terfelea chestia macedoneană, luînd apărarea grecilor. Grecii firește cînd au văzut că un fost profesor român le ia apărarea nu puteau de­cît să-l încurajeze, așa că fie­care grec se grăbia să se aboneze la „Balcanul“. Lăzărescu și grecii Cu cît însă se ’nmulțeau abona­mentele cu atît Lăzărescu le lua apă­rarea maî pe față și cu atît indigna­rea și furia printre macedoneni de­venea mai mare, pînă cînd degenera în dublul asasinat din cafeneaua Ma­cedoniei. Lăzărescu-Lecanta moare încă tî­năr și lasă în urma lui o soție cu doi copilași și trebue să o spunem cu r egret, moare grație nefastei di­recțiuni a școalelor romîneștî din Ma­cedonia. T­ie Papahagi Ilie Papahagi era originar din A­­bela Epir. Do o statură mijtie. Cu ochi că­­priî și plini de exprecie, la față oa­cheș și mai mult slab, t*-a un tînăr în etate de vre-o 30-35 ani, plin de afa­bilitate. Prin afabilitatea lui Ilie Papahagi era iubit și stimat de toți colegii lui. Papahagi revizor în Albania După terminarea studiilor liceale, la liceul român din Bitolia, Ilie Papa­hagi veni în București și se inscrise la facultatea de litere. In ea nu’șî ter­minase studiile cînd la 1899 veniră la putere conservatorii. D. Take Io­nescu care pe vremea acea își pusese în gînd să ridice nivelul chestiunei macedonene, se gîndi că este bine z­ — Schiță luată i fața locului de desenatorul Lăzărescu-Lecant. La fața locuriî „Adeverului“ —

Next