Adevěrul, noiembrie 1904 (Anul 17, nr. 5476-5504)
1904-11-01 / nr. 5476
> Anul al XVII-lea.—No. 5476 10 BAKI fordator ALEX. V. JBBILDIMAX ( ABONAMENTE: Tin an Șase luni Trei luni o lună Abonamente combinate Adevĕrul de dimineață și Adevĕrul politic Un an Șase luni Trei luni 6 lunii 10 lot i lei 20 lel 8 le. In țară............ 30 lei In străinătate. 50 lei 15 lei 25 lei 8 lei 13 lei 3 lei 5 ioi. TELEFON No. 260 POLITIC 5 bani CITITÎ Reverul de dimineață 5 bani. Când se va lămuri situația? Constituirea biurourilor parlamentare.—D. Sturdza și remaniarea.—Refuzul iil-lor Stătescu și Carp.—Convertirea dlui Ionel Brătianu.—In apropierea zilelor mari. Constituirea biurourilor parlamentare în cercurile politice domnește credința că situația politică se va lămuri cel mult peste douăzeci de zile. Alcătuirea biurourilor parlamentare va fi o ocazie pentru a se ști, în mod pozitiv, dacă nu partidul liberal s’a făcut sau nu liniște, dacă elementele dezbinate au căzut sau nu de acord asupra chestiunilor cari le țin și azi dezbinate. Dacă alegerea biurourilor parlamentare se va face în liniște, fără intrigi și tumult, atunci vom avea cel mai bun indiciu că în partidul liberal s'au aplanat marile neînțelegeri. De la împăcarea liberalilor depinde situația din viitor. Dacă se Împacă între dînșiî, liberalii vor face alegerile viitoare, iar conservatoriî și junimiștii se vor vedea pușî în posibilitatea de a-șî determina calea ce au de urmat în viitor. Dacă însă la constituirea birourilor parlamentare diferitele tabere liberal se vor lupta pentru însometare,—va fi un semn destul de vădit că împăcarea liberalilor nu s’a putut face și că deci partidul liberal nu va face alegerile viitoare. Să vedem acum dacă e cu putință că liberalii să se împace între ei, în timp de 15 zile, cînd certurile durează de două ani. D. Sturdza și remaniarea E drept că șeful partidului își dă toate silințele pentru a face împăcarea elementelor liberale. Pentru ajungerea planului sări, d. Sturdza voește să introducă în minister pe dou! oameni, cari n’ar fi contestări de nimeni și prin ajutorul cărora cele două tabere de seamă din partid—oculta și vechile cadre — s’ar apropia și poate chiar s’ar contopi. Acei oameni sunt d-nii Anton Carp și Eugen Stătescu. Prin intrarea celui d’întîiu în minister, s’ar obține pentru guvern concursul Ocultei și al generoșilor, iar prin intrarea d-lui Stătescu, s’ar obține sprijinul vechilor cadre și al acelor liberali cari s’au devotat fostului ministru de justiție, al stătesciștilor. Refuzul d-lor Stătescu și Carp Dar ceea ce voește d. Sturdza nu voesc cei douî liberali marcanți. D. Stătescu nu voește să intre ca umplutură într’un guvern a cărui durabilitate a devenit problematică. D-sa așteaptă—se pare - vremuri mai bune, împrejurări mai norocoase cînd ar putea să-și arate pretenția de a fi prim-minstr. E aceasta o vanitate care-l roade pe d. Stătescu,—cum l’a ros mult timp și pe d. Carp. Veni-vor sau nu acele împrejurări, e chestie de viitor ; ceea ce știm în prezent, e că d. Stătescu nu voește să intre în minister. D. Anton Carp, care odinioară aștepta în frac să se ducă la palat spre a depune jurămîntul ca ministru de finanțe, refuză azi și d-sa de a intra în guvern. Interesele grupărei din care face parte, îi impun azi să refuze o onoare, pe care, fie zis în treacăt, unul care n’a fost ministru, n’o desprețuește. Convertirea d-ln Ionel Brătianu Și dacă d. Sturdza nu reușește să introducă în minister pe cei douî liberali marcanți, d sa a obținut totuși un succes. Acela de a fi determinat pe d. Ionel Brătianu să susțină că partidul liberal trebue să continue a rămînea la putere. Aceia cari afirmă că d. Sturdza a obținut acest succes, mai dau asigurarea că d. Brătianu e în absolut dezacord de păreri cu d. Carada, care, după cum am spus susține cu îndărătnicie că partidul liberal trebue să se retragă de la putere spre a se putea reorganiza în opoziție. Sunt unii care dau o altă explicație faptului că d. Brătianu a ajuns de aceeași părere cu d. Sturdza, în ce privește rămânerea partidului liberal la putere. Aceia cred că d. Brătianu din tactică devine de acord, în toate chestiile mari, cu primul ministru, nevoind să-l vadă pe d. Sturdza sprijinit numai pe d n. Costinescu și Lascar. Înt schimb însă d. Brătianu are pe d. Carada, care manevrează în așa fel, ca planurile șefului partidului să fie zădărnicite, cînd ele nu sunt plămădite sub bolțile Bancei Naționale. In apropierea zilelor mari oricum ar fi, e destul faptul că d. Sturdza n’a putut ajunge să remanieze guvernul după cum voia și după „toate probabilitățile nu va reuși să remanieze nici pînă la deschiderea parlamentului. Incît nemulțumirile nefiind aplanate, e natural ca alegerea biurourilor parlamentare să se facă cu scandal și cu surprize. Atît va fi de ajuns pentru a se ști cu precizie că liberalii nu vor mai face alegerile și opoziția va ști ce are de făcut. Au dreptate deci oamenii politici să spue că e foarte aproape ziua cînd se va lămuri situația politică și se vor cunoaște indicațiunile pentru viitor. ___________ it. P. Din fuga condeiului De la Bărbierul de Sevilla La ,Bărbierul de Sevilla“ s'a petrecut foarte bine... pe socoteala cîntăreților. Un muzicant în ținută de roșior a dat tonul: la operă se impune să da tonul, mai ales cînd nu prea nemeresc cîntăreții. Astfel, marele tenor Boldrini tot trăgîndu’i la fonfăele pe nas, muzicantul îa chestie plasează următorul cuvînt la adresa d-lui Miclescu-Bopa, simpaticul co-impresar al operei: u— Cu un Popa la operă, nu se putea să nu avem un tenor paracliser ! * Un spectator, entuziasmat de „Bărbierul“ celebrului bariton Pagnoni, spune : — Pe așa bărbier nu l’aș lăsa nici sfirai pue venture ! Un pșiut din stal, pe care plictisea se vede rău, bărbierul, exclamă : — Quel rastier, mon Dieu ! „ Și un altul, întors de curînd din Paris, adaugă la adresa bărbierului: — La barbe, mon vieux Toutou! * In fine, o voce a Poporului: — Pe cît ar cînta „bărbierul“ ăsta, mai bine și-ar scoate măselele! Per. ■ :f» gravi, vina nu va fi a mea. Eu am, ca mandatar al țării, sâ’mi îndeplinesc cu sfințenie datoria ; aici mai rău pentru aceia cari, vroind sâ’mi pue piedici, mă vor sili să depășesc, poate, limitele unei discuțiuni mai placide, mai curtene pe care am dorit’o căutind a fi luminat prin acte. Mii de mulțumiri pentru azilul ce binevoește a da unui vechili și nestrămutat liberal național. 30 Oct. 1904. Petru Grădișteanu Modificarea regulamentului Camerei Prin presă circulă zgomotul că dacă liberalii vor face alegerile generale, ei prevăzînd că vor avea de a face cu o puternică minoritate, sunt pe cale să modifice de pe acum regulamentul Camerei și astfel să împiedice obstrucțiunea. Intre alte mijloace de împiedicare ar fi și limitarea duratei vorbirea la o oră, ceea ce în paranteză fie zis n’ar împiedica nimic fiindcă totdeauna se găsesc mijloace ca să se facă obstrucționizm. Totuși dacă acest plan va fi pus în practică, nu știm dacă va avea un rezultat bun în lupta guvernului liberal contra opozițiunei, dar ceea ce-i sigur e că va fi pentru presă și reprezentanții ei parlamentari, o fericire... D. Sturdza împiedecat să nu vorbească mai mult de un ceas și să ne povestească de Kiselef și minimele Sfîntului Sisoe, aceasta ar fi pentru noi ziariștii, o binefacere cerească! Odată cu noi, vor fi foarte fericiți de această modificare a regulamentului și biuroul Camerei precum și membrii majorității cari sunt nevoiți să fie de față la elucubrațiunile președintelui de consiliu. Opoziția poate pleca acasă, ori la bufet presa însă și deputații din majoritate nu-șî pot permite acest lux așa că dacă d. Sturdza va fi oprit să mai țină discursuri chilometrice și să-și facă lui însuși obstrucțiune, ar reîncepe să fie o plăcere să fii deputat guvernamental și ziarist parlamentar ! Unde dă norocul să se modifice regulamentul Camerei? __________ Sfinx O scrisoare a d-lui Petru Grădișteanu — In chestia institutelor catolice — D. senator Pelm Grădișteanu adresează directorului nostru următoarea scrisoare : Iubite domnule Mille, Am avut amabilitatea să publicim „Adeverul“ petiția ce am avut onoarea adresa d-lui președinte al Senatului ca să binevoiască a interveni pe lingă d. ministru de culte și instrucțiune publică spre a-mi comunica, în cancelaria Senatului, raportul d-lui inspector școlar și hotărirea consiliului permanent relativ la afacerea instituțiunilor călugărițelor „ Notre Dame de Sion“. „ Independența română“ ziar semioficial al guvernului, reproducing în substanță această cerere, termină, zicind că va avea plăcerea să asiste la interesanta discuțiune asupra regulamentului Senatului, la care va da naștere această cerere. Cu alte cuvinte, guvernul nu e dispus a’mi satisface cererea acum și nu va consimți, nici după 15 Noembrie, a’mi procura actele cerute, decit in urma unei discuțiuni asupra reglementului Senatului, discuțiune care nu se va putea ivi decit contradictor in timpul sesiunii. Așa fiind, am onoarea declara on. director al ziarului francez că, cu toată părerea mea de rău nu’i pot procura plăcerea de a asista la o asemenea discuțiune, ori cit de interesantă i s'ar părea. E un act, de domeniul public : nesăbuita deriziune a d-lui ministru, publicată in „Monitor“ .Această soluțiune, care numai ca atare nu poate fi privită, nimeni nu’mi poate tăgădui dreptul de a o examina tu de amănuntul și a mă pronunța, a o califica așa cum cred că merită. îmi vomi face și de astă dată datoria in plină conștiință și vomi arăta guvernului nu numai calea greșită pe care a apucat dar și consecințele politice foarte grave ale actului snu. Dacă vomi face eroare, și dacă, mai bine informat din actele care mi se refuză ași fi restrins interpelarea mea la termeni mai puțini Sfîrșitul procesului Dautriche Ordin și contra-ordin. — Amnestia nedreaptă.—Fondurile secrete. — Ofițeri ca martori.—Istoria unei exrădări. Telegramele corespondenților noștri ai relatat despre sfîrșitul procesului Dautriche. Sfîrșitul acesta a fost prevăzut chiar in momentul în care s’a început judecarea procesului înaintea consiliului al doilea de războiu din Paris. Ordin și contract din Comisarul guvernului, colonelul Rubier, care fusese însărcinat cu instrucția dăduse, după cum se știe, o ordonanță prin care dispunea închiderea dosarului, pentru că fapte e imputatee ior patru ofițeri urmăriți sunt in legătură cu afacerea Dreyfus. Pentru toate colietele însă, cari sunt în legătură cu această afacere, s-a decretat amnestia. Guvernatorul militar generalul Dessirier a anulat ordonanța comisarului guvernului și a ordonat colonelului Rubier să susțină acuzarea. După ce se terminase cu ascultarea martorilor, reprezentantul guvernului trebuia să înceapă rechizitoriul său pentru susținerea acuzării. El mulțumi iasă a citi o scurtă declarațiune, în ton milităresc, prin care spunea că din ordin superior a autorizat de a retrage acuzarea. • Generalul Dessirier a poruncit deci în cele din urmă colonelului Rubier, ceea ce cu patru luni mai înainte îi interzise. Amnestia nedreaptă Cei patru ofițeri dați in judecată au avut cu chipul acesta satisfacția de a obține o achitare solemnă. Pe de altă parte însă dezbaterile au scos la iveală un întreg șir de fapte, a cărora cunoaștere va influența asupra revizuitei procesului Dreyfus, care se urmează înaintea Curții de casație,—deci depoziția martorului Cernusky la Rennes joacă numai un rol secundar în procedura de revizuire. Procesul Dautriche a permis mainte de toate să se vadă în mod clar că amnestia a fost de două ori nedreaptă, pentru că ea protejează pe toți adversarii lui Dreyfus, îngreuiază însă lui Dreyfus însuși reabilitarea. Dacă adversarii lui Dreyfus sînt criminali, ei rămîn nepedepsiți; dacă Dreyfus e nevinovat, lucru de care nimeni nu se mai indoește, el poate totuși să fie mereu condamnat dacă din intîmplare ar fi adus înaintea unui consiliu de războiu compus din ofițeri clericali. Justiția nu are in această privință posibilitatea de a exercita o dreptate compensatoare și de aceea ar fi lesne de înțeles și natural, dacă Curtea de casație ar termina revizuirea fără a mai trimete pe Dreyfus din nou înaintea unui consiliu de războiu. Fondurile secrete A doua învățătură ce se poate trage din procesul Dautricko este constatarea că e cu neputință de a se stabili adevărul in privință întrebuințărea fondurilor secrete ale statului major general. Ofițerii care au de a face cu această casă secretă și incontrolabilă, aruncă răspunderea unul pe celalt, iar contabilitatea și controlul casei sunt absolut samavolnice. Toate astea nu sînt surprinzătoare și corespund sinistru al tuturor fondurilor secrete. Ofițerii însă cari sîit supuși efectului acestor răni, suferă adevărată pagubă în sufletul și caracterul lor. Că acești ofițeri nu mai pot fi priviți ca martori complectamente demni de crezare, se poate vedea din atitudinea șefului de stat major Delanfre și juând șefului general de Lacroix. Ofițeri ca martori Cei doi ofițeri superiori pe cari tocmai îi am numit declaratori în decursul instrucției cu hotărîre că ofițerii statului major general le ascunseseră manipulațiunile cu suma cheltuită în timpul procesului din Rennes și amîndoi contestaseră că ar fi existat sau existind un spion anume Austerlitz, înaintea consiliului de războiu ci transformară aceste declarațiuni pozitive într’o depozițiune negativă spunind că nu’șî mai pot aminti de nimic. Din procesul Dautricho s’a mai văzut că căpitanul Marechal a provocat extrădarea exlocotenentului prusac Wessel, pentru ca să se scape de un martor care ar fi putut confirma că Cernuschy a fost mituit. Istoria unei extrădări Prefectul departamentului Alpilor Maritimi lansase contra lui Wessel un mandat de expulzare, după cer ®*rea consulului german din Nizza. Agenții poliției secrete civile susțin că căpitanul Marechal l-a trimes pe Wessel la Nizza, atragând totodată printr’o scrisoare anonimă atențiunea consulului german, pentru ca acesta să nu neglijeze a cere extrădarea lui Wessel. După părerea poliției de siguranță ofițerii statului major general au ursit în 1900 o intrigă complectă, pentru a împiedica revizuirea procesului Dreyfus de ar fi fost necesar chiar și prin răsturnarea guvernului. Oferte a ofițerilor genului Păcat numai se spune în corespondența din care am extras articolul de față—păcat numai, că toate aceste fapte se bazează pe mărturia unor agenți polițienești cari nici ei nu pot fi în totul crezuți. E însă cea mai tristă impresie din «.„•eSfoții Chief o, elementele militare cari au apărut în el au avut o atitudine detestabilă. Prin aceasta să nu se facă o imputare deosebită ofițerilor francezi. Din proces s-a putut vedea că un număr considerabil de ofițeri germani se simte atras de fondurile secrete franceze și propune serviciile sale de spionagiu. Singura concluzie ce se poate trage este că fondurile secrete produc pretutindeni aceleași efecte dezastruoase asupra acelora cari vin sau pot veni în atingere cu ele. ______ E St Remaniare ? Simpaticul nostru confrate Observatorul, crede că o remaniare ministerială se impune și încă una din acele cari „să însemneze o puternică întărire a regimului liberal“. Nu știm dacă d. Sturdza se gîndește sa îi nu la vreo remaniare, dar curioși am fi ca simpaticul nostru confrate, să ne lămurească în ce chip s’ar putea remania ministerul pentru ca acesta să însemneze o întărire a regimului liberal ? E netăgăduit că acum doi ani cînd au intrat în guvern d-nii Lascar și Costinescu, guvernul s’a întărit și moralicește și din punctul de vedere al puterei propriu zise. Și că așa a fost e faptul că fără de acești doi miniștri, de la a doua seziune parlamentară sterpiciunea s’ar fi dat la iveală. Cei doi miniștri, foști drapeliști, au umplut cu activitatea lor două leziuni și au făcut ca guvernul din care faceau parte să capete o aureolă nouă și un prestigiu pe care începea sâ-l piardă, întrebarea însă este: dacă azi se mai poate găsi un mijloc ca să se întărească guvernul, căci d-nii Laszar și Costinescu au dat tot ce puteau da ? O remaniare ministerială ? Dar cu cine ? Și oare ea n’ar fi tocmai semnalul debandadei definitive? Partidul liberal azi a ajuns așa de plin de vorbe, că este cu neputință de a pune de acord două fracțiuni oarecare asupra unei costiuni sau asupra alegerei unui ministru. Toate grupurile liberale sunt nemulțumite și de îndată ce guvernul s’ar pune bine cu una din ele, ar avea în potrivă pe celelalte toate. Se repetă istoria anticului lui Arvinte care orbcit se dregea tot rupt rămînea. E inutil să insistăm mai mult. Confrații de la Observatorul ne ar face o mare plăcere lămurindu-ne în această privință și nuî Cu plăcere ne vom lăsa convinși, dacă va fi posibil. _______ A. D. Permiterea exportului ovăzului cînd am luat în acest joc notă de decretul regal prin care se ridica atît de pe neașteptate prohibițiunea ex aportului de ovăz, am relevat ca un lucru curios că nu s’a publicat raportul d-lui Costinescu prin care cere această ridicare. Nepublicîndu-se acest raport—am zis atunci—nu se pot cunoaște nici motivele care a îi determinat guvernul să recomande regelui semnarea decretului prin care se permite iarăși exportarea ovăzului. Această lipsă se repară în Monitorul Oficial de Sîmbătă. Intrinsul se spune că din eroare s’a omis a se însoți decretul regal și cu referatul d-lui miniștrii al finanțelor către consiliul miniștrilor asupra autorizărei exportului ovăzului. Putem deci lua cunoștință acum de referat. D-l Costinescu arată printr’visul mai intîi de ce s’a prohibit exportarea ovăzului. Mai întîi s’a recoltat puțin nutreț cu bot și apoi seceta continua să bîntue, ceia ce făcea ca situația să devie [UNK] alarmantă,— acestea au fost motive suficiente pentru a se ordona prohibirea exportului de ovăz. Ridicarea prohibit d e determinată de următoarele motive : In urma ploilor din a doua jumătate a tunei August situația s’a îndreptat pășunile au hrănit și vor continua să hrănească incă citva timp vitele agricultorilor , în unele părți se vor putea cosi chiar nutrețuri.. In aceasta se se mai adaogă faptul că aprovizionările pentru iarnă s’au făcut în cea mai mare parte a țării, de unde rezultă iarăși o scădere a cererilor de nutreț, toate acestea sunt motive Cel puțin tot atît de puternice pentru ridicarea prohibițiunei, ca și acelea cari au determinat prohibițiunea însuși Referatul mai invocă încă o serie de argumente, cari s’au invocat din cauză locului contra prohibițiunei. „Dacă—ni ce ■ d-l Costinescu—“pe lingă cele de maî sus, mai ținem seamă că recolta de ovăz din anul acesta se poate calcula , la palm și jumătate milioane hectolitri, adică la mai mult de trei pătrimi din recolta medie a celor din urmă cinci ani, cred că s’ar putea reveni asupra ■ prohibițiunea exportului acestui produs. ■ fără ca agricultura să sufere. Vom veni astfel și în ajutorul producătorilor cari vor putea sa’și desfacă marfa în străinătate pe un preț mai avantagios.“ Ridicarea prohibițiunei exportului ovăzului a făcut o excelentă impresie, deși acum mai mult ca înainte încă ste crede că prohibițiunea aceasta a exportului ovăzului nu era necesară si că a adus numai în mod inutil o perturbare in exportul nostru. Pol Poșta mică Korm.dos, Loco — Numita loterie s'a tras. I. Brad., Galați. — Am făcut ce doriți, dar greu să aibă vreun succes. I. Mihăilescu, Galați.—Trimiteți Monitorului Oficial 20 lei și textul inserției care trebue să conțte numerile și titlurile acțiunilor și declarația că fiind perdute ele trebuesc considerate ca anulate. I jri O, Dana, Bacău. — Articolul în cestiune se va face. A. W. Iași.—Articolul d-voastră s’a publicat la vreme. Georgescu, Loco.—Trimiteți articolul să'l vedem. A se vedea în corpul ziarului Cele două anchete ale prefecturei de Iași și împătrita crimă de la Podu Turcului precum și ultimele telegrame din străinătate și de pe teatrul războiului. NOTE*® Cobza și naiul Interesanta anchetă ce face Aderenți asupra lăutarilor a înregistrat între altele un strigăt al inimei unui bătrîn cobzar : — Cobza nu mie primită în tarafurile de azi ale lăutarilor! Mor cobzarii de foame ! E adevărat Se sting ultimele urme ale cobzarilor de odinioară, cînd cobza era instrumentul de acompaniament de predilecțiune-Boerul pleca la mahala cu cobzarul după el și ’i punea să facă serenade iubitelor sale! Azi locul cobzei l’au luat: onitura și imnalul. . Fie că sunt ciupite coardele cu degetele, sau cu o pană de gîscă, ele, ce e drept, cum au sunetul plesnitor. Nu e vorbă și la guitară, acest inconvenient, da și puțin mai temperat, există totuși. Dar afară de cobză și naiul e din ce în ce mai mult exclus din tarafuri și tinde să dispară, deși e cu mult mai caracteristic muzicei populare a lăutarilor. Mai mult, chiar înpotriva „țambalului se ridică proteste, din cauza greutății de a evita dezacordurile provenite din atingerea aproape fatală a două și trei grupe de coarde vecine acelora ce .sunt țintite cu ciocănașele executantului. Se cere înlocuirea lui cu pianul. De altfel „țambalul“ nu e decit vechiul clavicembalo italian de la 155(1 (Ic clavecin), care a trebuit să facă loc pianului, precum naiul nu e decît saflate de Pan, primitivul instrument din vremurile antice compus din 7 tuburi de trestie de lungimi inegale, și pe cari Plutarc le pune în raport cu cele 7 planete, pe cari le îmblînzea Apollo, căruia de asemenea îî era atribuit flautul lui Ban. Guitară e de origină arabă, de unde de la turci și persani a trecut la mauri și spanioli, al căror instrument favorit a devenit. Așa se explică cobza la țigani, cari au cu maurii o înrudire apropiată. Dacă însă cobza, guitara și „țambalul“ sunt invențiuni din timpurile istorice naiul „flautul lui Pan“ e adevăratul element păgîn în muzica populară, element care -și are originea în mitologia greacă. A păstra cobza și „țambalul“ înseamnă, desigur, a păstra tarafurilor caracterul lor original, dar naiul este esențialul Intr’un taraf și dispariția lui ar răpi Întreg farmecul tarafurilor tari. de rău- E. D. F. Pag. lll-a, linia - IV-a, „ Inserții „ Lini 1 MNoembrie 19 ©4 DIRECTOR 1*01, IT IC € O ar ST. MILLE PUBLICITATEA: (Adevĕrul cit?if 10 .silted ‘combi^tuií ’ă și Adevĕrul politic) Bii Bulîceurî ,, IipIS-Vubliob 20 lani lOlianî Pag. linii n IV&aț B,«ii Inserții liceuri n ^ Manuscriuchk nn se reseta Teodor Serbanesc^ Azi Duminică se inaugurează în grădina Ateneului din București, monumentul poetului Teodor Șerbănescu, căruia comuna Brăila i-a refuzat un locșor pe teritoriul ei. E frumos acest refuz. El arată că la noi patima nu se oprește nici în fața mormîntului. D. Tr. Djuvara a muncit fără preget pentru ca sa se poată ridica acest monument, care astfel va deveni și un monument al amiciției neclintite care— după vorbele decedatului și regretatului poet—este „de un granit pe care timpul il întărește și pe care ciocanuluităreî nu-l poate toci“, căci „prietenia are tăria diamantului, ea e chiar un diamant pe care rare ori Îl găsim în minele sărăcăcioase ale inimilor, omenești“. Rîndurile de mai jos le extragem dintr’o conferință pe care d. Tr. Djuvara a ținut’o asupra lui Șerbănescu.: „Odată cu monumentul de bronz, a zis d. Djuvara, se vă ridica încă un monument, nu mai puțin însemnat?, cu autorizarea familiei vom publica în curînd poeziile lui Șerbănescu. Cu multă trudă am adunat cele aproximativ o sută poezii, răspîndite în numeroase reviste române, de la 1867 pînă astăzi ; la acestea s’au adăugat vreo 80 poezii inedite, ce Ie am căpătat de la familia poetului și de la diferite alte persoane, printre cari trebue să menționez deosebit po d-na Eufrosina Leon, pe care cu drept cuvînt Șerbănescu o numește sublimă amică ; grație d-sale au scăpat de peste mai multe din cele mai frumoase poezii ale lui Șerbănescu,unele necunoscute chiar familiei poetului. Posed dar, actualmente, un bogat material de aproximativ 180 poezii , din acest buchet, vom alege astă seară cele mai mirositoare flori. In literatura noastră, putem zice că, împreună cu Eminescu, Șerbănescu formează Andantele simfoniei poetice. El a cîntat cu o pasiune neîntrecută amorul, despre care South scrie că e „cel mai puternic sentiment omenesc". Majoritatea poeziilor lui sînt consacrate acestui sentiment, și ar trebui să le cităm pe toate pentru a ne da seamă de puterea de simțire și de varietatea de cugetare a poetului ; vom cita numai cîteva. Iată o poezie inedită: Pe mare, în care se va simți ca o puternică suflare lamartiniană : Pășeam cu tine mină ’n mină. Și ochi în ochi, și gînd în gînd Tu mio roabă și stäpina, Eu ție rob, stăpîn...pe rînd. Pășeam pe-al măre mal în spume Și trezi, ca 'n visuri, rătăceam Și ne vorbeam noi de o lume in care numai noi trăiam, Ș'a noastre vorbe îngînate D'a valului psalmodiei! Se îmilțau,pe aripate Și m balsamate adiori. Și astăzi încă aud parcă cum valurile‘n mal se sparg!— Ne aruncarăm într’o barcă, Și du-ne, vîntule, la largi La larg îl alarg! vrem mări albastre Vrem sfere fină cer pe cap, Să 'ncapă dragostile noastre Ce 'n inimi nu ne mai încap ! Iată încă o poezie inedită care reamintește tristul Roppoli-toi al lui Musset : O dulcea mea de ce te-ai dus ? Frumoasă stea de ce-ai apus î In sufletu-mi e-atît de noapte Și gem atît de triste șoapte! Ca frunzele zilele 'mi cad... Să treci uitarea este vad ? • Eu nu te uit... nu mă uita. Aș vrea ’ntre inima-mi ș'a ta Să 'ntind o punte tăinuită Pentru iubirea nesfirșită, Ce am jurat-o noi cîndva... Atunci ne-am mai putea uita ? Iată în sfîrșit două strofe, cu o profundă filozofie în simplicitatea lor: De ce's trist ? Mă întrebi încă ? Nu știi, pentru Dumnezeu, Că 'n piept port o jale adîncă: Nu cunoști amorul meu ? De ce-s fericit ? Ei bine: Nu știi, pentru Dumnezeu, Că port fericirea ’n mine: Nu cunoști amorul meu? Printre rîndurile poeziei inedite : De departe, se poate citi jalea adîncă a poetului și revolta lui în contra organizațiunei sociale, care-1 țintuia departe de ce iubea: Și dac'atîta ne iubim. Ze ce, Alinto, să nu fim Tot la un loc și zi și noapte, In lung sărut și n calde șoapte, In ■»sur âri de -z i,-uri noi Trăite, dragă, de-amindoi, Și 'n zbor spre ceruri tot albastre , aripile iubirii noastre ? Și dac'atîta ne iubim De ce atunci să suferim P'acolo tu, iar eu p'aice ? Nici tu, nici eu, nici el fericit ! Mai bine nu ne-am mai iubi, C’atuncea poate am muri Și peste inima cea moartă închide moartea greaua-o poartă! Și dac' atîta ne iubim De ce atuncea să murim ? Amoru-i viață, viața amor. Deci să unim dor lîngă dor! S’aștept, să sufăr nu mai pot; Ah! lasă-ți tot și să-mi las tot Și hai cu mine 'n lumi albastre Pe-aripile iubirii noastre! Dar, spre lauda poețiiinR trebue și spun că nu și-a părăsit, postul datoriei sale de soț și părinte. Iată e poesie, inedita, adresată soției sale, în care se vede că, cu toate visurile sale, trecătoare de poet, el nu a încetat, niciodată de a o iubi: „Tu-mi zici ca să privesc la tine . Și oare cînd am încetat? De-ai fost sau nu tu lingă mine, Gu dorul tot te-am sărutat ! „Dar dacă un nor de îndoială întunecă sufletul tău, Atunci, atunci fără sfială, Privește lung în ochiul meu, „Și în privirea mea cea caldă Și umedă de desmiordăit, Gu drag tu sufletul îți scaldă Ca n adîncimea unei mări; „Și ‘ndată norul va dispare Ca supt d’un vînt de miază-zi . Tu dă-mi atunci o sărutare Și să te mai privesc îmi zis“ Frumoasele Iui sentimente de părint și soț se pot vedea încă și în următoarele strofe : Călind prin lume, tot cătînd I în ce care-mî lipsea, Acu tăcut, acu cîntînd, Acu țintind o stea, Uitat cu totul de noroc, , Uitat de miile chiar, Eu rătăceam din loc, în loc, Visind un vis amari Țigani un suflet trist, pustiu, Acu pe vîrf de stiheî, Acu pe malul unui mii, Cînd prin păduri, adinei Dar iată, Iată, că ntr’o zi O zînă-am întîlnit, Eu o privit... ca rumeni... Și dacă ne-am mbit. ' Eu nu-ți mai spun,—dar s'a,schimbat De-atunci viața mea De-atunci prin lume fiu mai calma, ceea ce-mi lipsea ! Dișuj^ierea celor mai dulci flori Care 'nfloresc sub Cer, Di», razele mîndrelor zori, Prin farmec și mister, Ea mi crcă doi feți co sinte Frumoși pre legea mea, ................................................... Și ’n cuibul meu cel fericit, Trăind prin el mai mult. Cum gănguresc necontenit Eu tac și îl ascult ! ' A avut să încerce multe ispite femeești, ci atît de iubeț. Dar ce țări* de caracter a arătat pentru a eși biruitor din aceste lupte sufletești. O putem judeca din sfaturile ce da sublimei sale prietene ”. „Sufletul și inima, zice el, sunt instrumente de suplieți împlîntate în noi cel mai mic avînt în infinitul sentimentelor și al aspirațiunilor eie ni-1 fac dureros. Omul nu a zămislit să se avinte în infinitul sensrțiunilor sublime decit împerecheat și iu perfect acord de tovărășie, altfel, cl sfirșește prin a se rostogoli din înățimile în cari il ridicase exaltarea sa, în descuragiare. Și dacă aceasta ne-a fost soarta, ce ne râmîne de făcut? Resemnare sau paliative, ante-moarte sau închipuire de viață. " „Pari că nu vrei paliative și resemnarea iți pare aspră, nefiind decit automoarte. Ce poate face prietenia mea pentru a te consola, decit să te asigure că mai sînt, ca și tine, mulți nenorociți pe pămînt. Ge săraci sîntem în mijloace de locuire a suferințelor morale ce pătimesc prietenii noștri cei mai scumpi! Ce n'aș vrea să fac pentru tine, pentru suferința ta ! Ceea ce-ți lipsește tocmai poate că 1-am dat unei alteia... Vai! cu greu sa intîlnesc inimile! Adeseori ne dăm intreaga inimă în schimbul unei simple simpatii , toată prietenia devotată în schimbul unei compătimiri; emusiunea unui suflet in schimbai numai a unei") Convorbiri literare, lb Decembrie 1884. „ 3) Originalele scrisorilor, citate La această conferință, sunt în limba franceză Poetul Theodor Șerbănescu Zifll Wm v