Adevěrul, noiembrie 1904 (Anul 17, nr. 5476-5504)

1904-11-01 / nr. 5476

> Anul al XVII-lea.—No. 5476 10 BAKI fordator ALEX. V. JBBILDIMAX ( ABONAMENTE: Tin an Șase luni Trei luni o lună Abonamente combinate Adevĕrul de dimineață și Adevĕrul politic­ Un an Șase luni Trei luni 6 lunii 10 lot i lei 20 lel 8 le. In țară............ 30 lei In străinătate. 50 lei 15 lei 25 lei 8 lei 13 lei 3 lei 5 ioi. TELEFON No. 260 POLITIC 5 bani CITITÎ Reverul de dimineață 5 bani. Când se va lămuri situația? Constituirea biurourilor parlam­entare.—D. Sturdza și rema­­niarea.—Refuzul iil-lor Stătescu și Carp.—Convertirea d­lui Ionel Brătianu.—In apropierea zilelor mari. Constituirea biurourilor par­lamentare în cercurile politice domnește credința că situația politică se va lămuri cel mult peste douăzeci de zile. Alcătuirea biurourilor parla­mentare va fi o ocazie pentru a se ști, în mod pozitiv, dacă nu par­tidul liberal s’a făcut sau nu li­niște, dacă elementele dezbinate au căzut sau nu de acord asupra chestiunilor cari le țin și azi dez­binate. Dacă alegerea biurourilor parla­mentare se va face în liniște, fără intrigi și tumult, atunci vom avea cel mai bun indiciu că în partidul liberal s'au aplanat marile neîn­țelegeri. De la împăcarea liberalilor de­pinde situația din viitor. Dacă se Împacă între dînșiî, liberalii vor face alegerile viitoare, iar conser­­vatoriî și junimiștii se vor vedea pușî în posibilitatea de a-șî deter­mina calea ce au de urmat în viitor. Dacă însă la constituirea bi­rou­rilor parlamentare diferitele tabere libera­l se vor lupta pentru însome­­tare,—va fi un semn destul de vă­dit că împăcarea liberalilor nu s’a putut face și că deci partidul li­beral nu va face alegerile viitoare. Să vedem acum dacă e cu pu­tință că liberalii să se împace în­tre ei, în timp de 15 zile, cînd certurile durează de două ani. D. Sturdza și remaniarea E drept că șeful partidului își dă toate silințele pentru a face împă­carea elementelor liberale. Pentru ajungerea planului sări, d. Sturdza voește să introducă în minister pe dou! oameni, cari n’ar fi contestări de nimeni și prin ajutorul cărora cele două tabere de seamă din partid—oculta și vechile cadre — s’ar apropia și poate chiar s’ar contopi. Acei oameni sunt d-nii Anton Carp și Eugen Stătescu. Prin intrarea celui d’întîiu în mi­nister, s’ar obține pentru guvern concursul Ocultei și al generoșilor, iar prin intrarea d-lui Stătescu, s’ar obține sprijinul vechilor cadre și al acelor liberali cari s’au de­votat fostului ministru de justiție, al stătesciștilor. Refuzul d-lor Stătescu și Carp Dar ceea ce voește d. Sturdza nu voesc cei douî liberali mar­canți. D. Stătescu nu voește să intre ca umplutură într’un guvern a cărui durabilitate a devenit proble­matică. D-sa așteaptă—se pare - vremuri mai bune, împrejurări mai norocoase cînd ar putea să-și a­­rate pretenția de a fi prim-mi­­n­st­­r. E aceasta o vanitate care-l roade pe d. Stătescu,—cum l’a ros mult timp și pe d. Carp. Veni-vor sau nu acele împrejurări, e chestie de viitor ; ceea ce știm în prezent, e că d. Stătescu nu voește să in­tre în minister. D. Anton Carp, care odinioară aștepta în frac să se ducă la pa­lat spre a depune jurămîntul ca ministru de finanțe, refuză azi și d-sa de a intra în guvern. Interesele grupărei din care face parte, îi impun azi să refuze o onoare, pe care, fie zis în treacăt, unul care n’a fost ministru, n’o desprețuește. Convertirea d-ln­ Ionel Brătianu Și dacă d. Sturdza nu reușește să introducă în minister pe cei douî liberali marcanți, d sa a ob­ținut totuși un succes. Acela de a fi determinat pe d. Ionel Bră­­tianu să susțină că partidul libe­ral trebue să continue a rămînea la putere. Aceia cari afirmă că d. Sturdza a obținut acest succes, mai dau asigurarea că d. Brătianu e în ab­solut dezacord de păreri cu d. Carada, care, după cum am spus susține cu îndărătnicie că partidul liberal trebue să se retragă de la putere spre a se putea reorganiza în opoziție. Sunt unii care dau o altă expli­cație faptului că d. Brătianu a a­­juns de aceeași părere cu d. Stur­dza, în ce privește rămânerea par­tidului liberal la putere. Aceia cred că d. Brătianu din tactică devine de acord, în toate chestiile mari, cu primul ministru, ne­voind să-l vadă pe d. Sturdza spr­ijinit numai pe d n­. Costinescu și Lascar. Înt schimb însă d. Brătianu are pe d. Carada, care manevrează în așa fel, ca planurile șefului parti­­dului să fie zădărnicite, cînd ele nu­­ sunt plămădite sub bolțile Bancei Naționale. In apropierea zilelor mari ori­cum ar fi, e destul faptul că d. Sturdza n’a putut ajunge să remanieze guvernul după cum voia și după „toate probabilitățile nu va reuși să­­ remanieze nici pînă la­­ deschiderea parlamentului. In­cît nemulțumirile nefiind a­­planate, e natural ca alegerea biu­rourilor parlamentare să se facă cu scandal și cu surprize. Atît va fi de ajuns pentru a se ști cu precizie că liberalii nu vor mai face alegerile și opoziția va ști ce are de făcut. Au dreptate deci oamenii poli­tici să spue că e foarte aproape ziua cînd se va lămuri situația politică și se vor cunoaște indica­­țiunile pentru viitor. ___________ it. P. Din fuga condeiului De la Bărbierul de Sevilla La ,Bărbierul de Sevilla“ s'a petre­cut foarte bine... pe socoteala cîntăre­­ților. Un muzicant în ținută de roșior a dat tonul: la operă se impune să da­­ tonul, mai ales cînd nu­­ prea nemeresc cîn­­tăreții. Astfel, marele tenor Boldrini tot tră­­gîndu’i la fonfăele pe nas, muzicantul îa chestie plasează următorul cuvînt la adresa d-lui Miclescu-Bopa, simpati­cul co-impresar al operei: u— Cu un Popa la operă, nu se putea să nu avem un tenor paracliser ! * Un spectator, entuziasmat de „Băr­bierul“ celebrului bariton Pagnoni, spune : — Pe așa bărbier nu l’aș lăsa nici sfi­­rai pue venture ! Un pșiut din stal, pe care­­ plictisea se vede rău, bărbierul, exclamă : — Quel rastier, mon Dieu ! „ Și un altul, întors de curînd din Pa­ris, adaugă la adresa bărbierului: — La barbe, mon vieux Toutou! * In fine, o voce a Poporului: —­ Pe cît ar cînta „bărbierul“ ăsta, mai bine și-ar scoate măselele! Per. ■ :f» gravi, vina nu va fi a mea. Eu am, ca mandatar al țării, sâ’mi îndeplinesc cu sfințenie datoria ; aici mai rău­ pentru aceia cari, vroind sâ’mi pue piedici, mă vor sili să depășesc, poate, limitele unei discuțiuni mai placide, mai curtene pe care am dorit’o căutind a fi lu­minat prin acte. Mii de mulțumiri pentru azilul ce binevoește a da unui vechili și nestrămutat liberal național. 30 Oct. 1904. Petru Grădișteanu Modificarea regulamentului Camerei Prin presă circulă zgomotul că dacă liberalii vor face alegerile generale, ei prevăzînd că vor avea de a face cu o puternică minori­tate, sunt pe cale să modifice de pe acum regulamentul Camerei și astfel să împiedice obstrucțiunea. Intre alte mijloace de împiedi­care ar fi și limitarea duratei vorbirea la o oră, ceea ce în pa­ranteză fie zis n’ar împiedica ni­mic fiindcă totdeauna se găsesc mijloace ca să se facă obstrucțio­­nizm. Totuși dacă acest plan va fi pus în practică, nu știm dacă va avea un rezultat bun în lupta gu­vernului liberal contra opozițiunei, dar ceea ce-i sigur e că va fi pen­tru presă și reprezentanții ei par­lamentari, o fericire... D. Sturdza împiedecat să nu vor­bească mai mult de un ceas și să ne povestească de Kiselef și mi­nimele Sfîntului Sisoe, aceasta ar fi pentru noi ziariștii, o bineface­re cerească! Odată cu noi, vor fi foarte fe­riciți de această modificare a regulamentului și biuroul Camerei precum și membrii majorității cari sunt nevoiți să fie de față la elu­­cubrațiunile președintelui de con­siliu. Opoziția poate pleca acasă, ori la bufet presa însă și deputa­ții din majoritate nu-șî pot permite acest lux așa că dacă d. Sturdza va fi oprit să mai țină discursuri ch­ilometrice și să-și facă lui în­suși obstrucțiune, ar reîncepe să fie o plăcere să fii deputat gu­vernamental și ziarist parlamen­tar ! Unde dă norocul să se modi­fice regulamentul Camerei? __________ Sfinx O scrisoare a d-lui Petru Grădișteanu — In chestia institutelor catolice — D. senator Pelm Grădișteanu adresează directorului nostru ur­mătoarea scrisoare : Iubite domnule Mille, Am avut amabilitatea să publici­m­ „Adeverul“ petiția ce am avut onoare­a adresa d-lui președinte al Senatului ca să binevoiască a interveni pe lingă d. ministru de culte și instrucțiune publică spre a-mi comunica, în cancelaria Sena­tului, raportul d-lui inspector șco­lar și hotărirea consiliului perma­nent relativ la afacerea instituțiu­­­nilor călugărițelor „ Notre Dame de Sion“. „ Independența română“ ziar se­mioficial al guvernului, reprodu­cing în substanță această cerere, termină, zicind că va avea plăcerea să asiste la interesanta discuțiune asupra regulamentului Senatului, la care va da naștere această ce­rere. Cu alte cuvinte, guvernul nu e dispus a’mi satisface cererea acum și nu va consimți, nici după 15 Noembrie, a’mi procura actele ce­rute, decit in urma unei discuțiuni asupra reglementului Senatului, discuțiune care nu se va putea ivi decit contradictor in timpul sesi­unii. Așa fiind, am onoare­a declara on. director al ziarului francez că, cu toată părerea mea de rău­ nu’i pot procura plăcerea de a asista la o asemenea discuțiune, ori cit de interesantă i s'ar părea. E un act, de domeniul public : nesăbuita deriziune a d-lui ministru, publicată in „Monitor“ .Această solu­țiune, care numai ca atare nu poate fi privită, nimeni nu’mi poate tă­gădui dreptul de a o examina tu de amănuntul și a mă pronunța, a o califica așa cum cred că me­rită. îmi vom­i face și de astă dată datoria in plină conștiință și vom­i arăta guvernului nu numai calea greșită pe care a apucat dar și con­secințele politice foarte grave ale actului snu­. Dacă vom­i face eroare, și dacă, mai bine informat din actele care mi se refuză ași fi restrins inter­pelarea mea la termeni mai puțini Sfîrșitul procesului Dautriche Ordin și contra-ordin. — Amnestia nedreaptă.—Fondurile secrete. — Ofițeri ca martori.—Istoria unei ex­rădări. Telegramele corespondenților noștri a­i relatat despre sfîrșitul procesului Dautrich­e. Sfîrșitul acesta a fost pre­văzut chiar in momentul în care s’a început judecarea procesului înaintea consiliului al doilea de războiu din Paris. Ordin și contra­ct din Comisarul guvernului, colonelul Ru­bier, care fusese însărcinat cu instruc­ția dăduse, după cum se știe, o ordo­­nanță prin care dispunea închiderea dosarului, pentru că fapte e imputate­e ior patru ofițeri urmăriți sunt in le­gătură cu afacerea Dreyfus. Pentru toate colietele însă, cari sunt în le­gătură cu această afacere, s-a decre­tat amnestia. Guvernatorul militar generalul Des­­sirier a anulat ordonanța comisarului guvernului și a ordonat colonelului Rubier să susțină acuzarea. După ce se terminase cu ascultarea martorilor, reprezentantul guvernului trebuia să înceapă rechizitoriul său­ pen­tru susținerea acuzării. El mulțumi iasă a citi o scurtă declarațiune, în ton milităresc, prin care spunea că din ordin superior a autorizat de a re­­trage acuzarea. • Generalul Dessirier a poruncit deci în cele din urmă colonelului Rubier, ceea ce cu patru luni mai înainte îi interzise. Amnestia nedreaptă Cei patru ofițeri dați in judecată au avut cu chipul acesta satisfacția de a ob­ține o achitare solemnă. Pe de altă parte însă dezbaterile au scos la iveală un întreg șir de fapte, a cărora cunoaș­tere va influența asupra revizuitei pro­cesului Dreyfus, care se urmează îna­intea Curții de casație,—deci depo­ziția martorului Cernusky la Rennes joacă numai un rol secundar în pro­cedura de revizuire. Procesul Dautrich­e a permis m­a­­inte de toate să se vadă în mod clar că amnestia a fost de două ori nedreaptă, pentru că ea protejează pe toți ad­versarii lui Dreyfus, îngreuiază însă lui Dreyfus însuși reabilitarea. Dacă adversarii lui Dreyfus sînt criminali, ei rămîn nepedepsiți; dacă Dreyfus e nevinovat, lucru de care nimeni nu se mai indoește, el poate totuși să fie mereu condamnat dacă din intîm­­plare ar fi adus înaintea unui consi­­liu de războiu compus din ofițeri cle­ricali. Justiția nu are in această privință posibilitatea de a exercita o dreptate compensatoare și de aceea ar fi lesne de înțeles și natural, dacă Curtea de casație ar termina revizuirea fără a mai trimete pe Dreyfus din nou îna­intea unui consiliu de războiu. Fondurile secrete A doua învățătură ce se poate trage din procesul Dautrick­o este consta­­tarea că e cu neputință de a se sta­bili adevărul in privință întrebu­ințărea fondurilor secrete ale statului major general. Ofițerii care au­ de a face cu această casă secretă și incontrolabilă, aruncă răspunderea unul pe celalt, iar conta­bilitatea și controlul casei sunt absolut samavolnice. Toate astea nu sînt surprinzătoare și corespund sinistru al tuturor fon­durilor secrete. Ofițerii însă cari sîi­t supuși efectului acestor răni, suferă adevărată pagubă în sufletul și carac­terul lor. Că acești ofițeri nu mai pot fi pri­viți ca martori complectamente demni de crezare, se poate vedea din atitu­dinea șefului de stat major Delanfre și ju­ând șefului general de Lacroix. Ofițeri ca martori Cei doi ofițeri superiori pe cari toc­mai îi am numit declaratori în de­cursul instrucției cu hotărîre că ofițe­rii statului major general le ascunse­­seră manipulațiunile cu suma cheltuită în timpul procesului din Rennes și amîndoi contestaseră că ar fi existat sau existind un spion anume Aus­terlitz, înaintea consiliului de războiu ci transformară aceste declarațiuni po­zitive într’o depozițiune negativă spu­­nind că nu’șî mai pot aminti de nimic. Din procesul Dautrich­o s’a mai vă­zut că căpitanul Marechal a provocat extrădarea exlocotenentului prusac Wessel, pentru ca să se scape de un martor care ar fi putut confirma că Cernuschy a fost mituit. Istoria unei extrădări Prefectul departamentului Alpilor Maritim­­i lansase contra lui Wessel un mandat de expulzare, după­­ cer ®*­­rea consulului german din Nizza. Agenții poliției secrete civile susțin că căpitanul Marechal l-a trimes pe Wessel la Nizza, a­tragâ­nd totodată printr’o scrisoare anonimă atențiunea consulului german, pentru ca acesta să nu neglijeze a cere extrădarea lui Wessel. După părerea poliției de siguranță ofițerii statului major general au­ ursit în 1900 o intrigă complectă, pentru a împiedica revizuirea procesului Drey­fus de ar fi fost necesar chiar și prin răsturnarea guvernului. Oferte a ofițerilor genului Păcat numai­ se spune în corespon­dența din care am extras articolul de față—păcat numai, că toate aceste fapte se bazează pe mărturia unor agenți polițienești cari nici ei nu pot fi în totul crezuți. E însă cea mai tristă impresie din «.„•eSfo­ții Chief o, elementele militare cari au apărut­ în el au avut o atitudine detestabilă. Prin aceasta să nu se facă o impu­tare deosebită ofițerilor francezi. Din proces s-a putut vedea că un număr considerabil de ofițeri germani se simte atras de fondurile secrete franceze și propune serviciile sale de spionagiu. Singura concluzie ce se poate trage este că fondurile secrete produc pre­­tutindeni aceleași efecte dezastruoase asupra acelora cari vin sau­ pot veni în atingere cu ele. ______ E­­ St Remaniare ? Simpaticul nostru confrate Ob­servatorul, crede că o remaniare ministerială se impune și încă una din acele cari „să însemneze o puternică întărire a regimului li­beral“. Nu știm dacă d. Sturdza se gîn­­dește sa îi nu la vreo remaniare, dar curioși am fi ca simpaticul nostru confrate, să ne lămurească în ce chip s’ar putea remania mi­nisterul pentru ca acesta să în­semneze o întărire a regimului li­beral ? E netăgăduit că acum doi ani cînd au intrat în guvern d-nii Lascar și Costinescu, guvernul s’a întărit și moralicește și din punctul de ve­dere al puterei propriu zise. Și că așa a fost e faptul că fără de a­­cești doi miniștri, de la a doua seziune parlamentară sterpiciunea s’ar fi dat la iveală. Cei doi miniș­tri, foști drapeliști, au umplut cu activitatea lor două leziuni și au făcut ca guvernul din care faceau parte să capete o aureolă nouă și un prestigiu pe care începea sâ-l piardă, întrebarea însă este: dacă azi se mai poate găsi un mijloc ca să se întărească guvernul, căci d-nii Laszar și Costinescu au dat tot ce puteau da ? O remaniare ministe­rială ? Dar cu cine ? Și oare ea n’ar fi tocmai semnalul debandadei de­finitive? Partidul liberal azi a ajuns așa de plin de vorbe, că este cu neputință de a pune de acord două fracțiuni oarecare asupra unei cos­­tiuni sau asupra alegerei unui ministru. Toate grupurile liberale sunt ne­mulțumite și de îndată ce guvernul s’ar pune bine cu una din ele, ar avea în potrivă pe celelalte toate. Se repetă istoria antic­ului lui Ar­­vinte care orbcit se dregea tot rupt rămîn­ea. E inutil să insistăm mai mult. Confrații de la Observatorul ne ar face o mare plăcere lămurin­­du-ne în această privință și nuî Cu plăcere ne vom lăsa convinși, dacă va fi posibil. _______ A. D. Permiterea exportului ovăzului cînd am luat în acest joc notă de decretul regal prin care se ridica atît de pe neașteptate prohibițiunea ex a­portului de ovăz, am relevat ca un lucru curios că nu s’a publicat rapor­tul d-lui Costinescu prin care cere această ridicare. Nepublicîndu-se acest raport—am zis atunci—nu se pot cunoaște nici motivele care a îi determinat guvernul să recomande regelui semnarea decretului prin care se permite iarăși exportarea ovăzului. Această lipsă se repară în Monitoru­l Oficial de Sîmbătă. Intr­insul se spune că din eroare s’a omis a se însoți de­cretul regal și cu referatul d-lui miniștrii al finanțelor către consiliul miniștrilor asupra autorizărei exportului ovăzului. Putem deci lua cunoștință acum de re­ferat. D-l Costinescu arată printr’visul mai intîi de ce s’a prohibit exportarea ovăzu­lui. Mai întîi s’a recoltat puțin nutreț cu b­ot și apoi seceta continua să bîntue, ceia ce făcea ca situația să devie [UNK] alarmantă,— acestea au­ fost motive suficiente pentru a se ordona prohibirea exportului de ovăz. Ridicarea prohibit­ d e determinată de­ următoarele motive : In urma ploilor din a doua jumătate a tunei August situația s’a îndreptat pășunile au­ hrănit și vor continua să hrănească incă citva timp vitele agricultorilor , în unele părți se vor putea cosi chiar nutrețuri.. In aceasta se se mai adaogă faptul că aprovizionările pentru iarnă s’au făcut în cea mai mare parte a țării, de unde rezultă iarăși o scădere a cererilor d­e nutreț, toate acestea sunt motive Cel puțin tot atît de puternice pentru ridicarea prohibițiunei, ca și acelea cari au­ determinat prohibițiunea însuși Referatul mai invocă încă o serie de­­ argumente, cari s’au­ invocat din cauză locului contra prohibițiunei. „Dacă—ni ce ■ d-l Costinescu—“pe lingă cele de­­ maî sus, mai ținem seamă că recolta de ovăz din anul acesta se poate calcula , la palm și jumătate milioane hectolitri,­­ adică la mai m­ult de trei pătrimi din­­ recolta medie a celor din urmă cinci­­ ani, cred că s’ar putea reveni asupra ■ prohibițiunea exportului acestui produs. ■ fără ca agricultura să sufere. Vom veni­­ astfel și în ajutorul producătorilor cari vor putea sa’și desfacă marfa în stră­­i­nătate pe un preț mai avantagios.“­­ Ridicarea prohibițiunei exportului­­ ovăzului a făcut o excelentă impresie,­­ deși acum mai mult ca înainte încă st­e crede că prohibițiunea aceasta a expor­­­tului ovăzului nu era necesară si că a adus numai în mod inutil o perturbare in exportul nostru. Pol Poșta mică Korm.dos, Loco — Numita loterie s'a tras. I. Brad., Galați. — Am făcut ce doriți, dar greu­ să aibă vre­un succes. I. Mihăilescu, Galați.—Trimiteți Monito­rului Oficial 20 lei și textul inserției care trebue să conțte numerile și titlurile ac­țiunilor și declarația că fiind perdute ele trebuesc considerate ca anulate. I jri O, Dana, Bacău. — Articolul în ces­­tiune se va face. A. W. Iași.—Articolul d-voastră s’a pu­blicat la vreme. Georgescu, Loco.—Trimiteți articolul să'l vedem. A se vedea în­­ corpul zi­arului Cele două anch­ete ale prefecturei de Iași și împătrita crimă de la Po­­du­ Turcului precum și ul­timele telegrame din stră­inătate și de pe teatrul războiului. NOTE*® Cobza și naiul Interesanta anchetă ce face Aderenți asupra lăutarilor a înregistrat între al­tele un strigăt al inimei unui bătrîn cobzar : — Cobza nu mie primită în tara­furile de azi ale lăutarilor! Mor cob­zarii d­e foame ! E adevărat Se sting ultimele urme ale cobzarilor de odinioară, cînd cobza era instrumentul de acompaniament de predilecțiune-Boerul pleca la mahala cu cobzarul după el și ’i punea să facă serenade iubitelor sale! Azi locul cobzei l’au­ luat: onitura și­­ imnalul. . Fie că sunt ciupite coardele cu dege­tele, sau­ cu o pană de gîscă, ele, ce e drept, cum au sunetul plesnitor. Nu e vorbă și la guitară, acest inconvenient, da și puțin mai temperat, există totuși. Dar afară de cobză și naiul e din ce în ce mai mult exclus din tarafuri și tinde să dispară, de­și e cu mult mai caracteristic muzicei populare a lăuta­rilor. Mai mult, chiar în­potriva „țamba­lului se ridică proteste, din cauza greu­­tății de a evita dezacordurile prove­nite din atingerea aproape fatală a două și trei grupe de coarde vecine acelora ce .sunt țintite cu ciocănașele executan­tului. Se cere înlocuirea lui cu pianul. De altfel „țambalul“ nu e de­cit ve­chiul clavicembalo italian de la 155(1 (Ic clavecin), care a trebuit să facă loc pia­nului, precum naiul nu e de­cît saflate de Pan, primitivul instrument din vre­murile antice compus din 7 tuburi de trestie de lungimi inegale, și pe cari Plutarc le pune în raport cu cele 7 planete, pe cari le îmblînzea Apollo, căruia de asemenea îî era atribuit flau­tul lui Ban. Guitară e de origină arabă, de unde de la turci și persani a trecut la mauri și spanioli, al căror instrument favorit a devenit. Așa se explică cobza la țigani, cari au cu maurii o înrudire apropiată. Dacă însă cobza, guitara și „țamba­lul“ sunt invențiuni din timpurile isto­rice naiul „flautul lui Pan“ e adevăra­tul element păgîn în muzica populară, element care -și are originea în mito­logia greacă. A păstra cobza și „țambalul“ înseam­nă, de­sigur, a păstra tarafurilor carac­terul lor original, dar naiul este esen­țialul Intr’un taraf și dispariția lui ar răpi Întreg farmecul tarafurilor tari. de rău- E. D. F. Pag. lll-a, linia - IV-a, „ Inserții „ Lini 1 MNoembrie 19 ©4 DIRECTOR 1*01, IT IC € O ar ST. MILLE PUBLICITAT­EA: (Adevĕrul cit?if 10 .silted ‘combi^tuií ’ă și Adevĕr­ul politic) B­ii Bu­­lîceurî ,, IipIS-Vubliob 20 l­ani lOlianî Pag. linii n IV&aț B,«ii Inserții liceuri n ^ Manuscriuchk nn se res­eta Teodor Serbanesc^ Azi Duminică se inaugurează în gră­dina Ateneului din București, monu­mentul poetului Teodor Șerbănescu, căruia comuna Brăila i-a refuzat un locșor pe teritoriul ei. E frumos acest refuz. El arată că la noi patima nu se oprește nici în fața mormîntului. D. Tr. Djuvara a muncit fără preget pentru ca sa se poată ridica acest mo­nument, care astfel va deveni și un monument al amiciției neclintite care— după vorbele decedatului și regreta­tului poet—este „de un granit pe care timpul il întărește și pe care ciocanul­­uităreî nu-l poate toci“, căci „priete­nia are tăria diamantului, ea e chiar un diamant pe care rare ori Îl găsim în minele sărăcăcioase ale inimilor, o­­menești“. Rîndurile de mai jos le extragem dintr’o conferință pe care d. Tr. Dju­vara a ținut’o asupra lui Șerbănescu.: „Odată cu monumentul de bronz, a zis d. Djuvara, se vă ridica încă un monument, nu mai puțin însemnat?, cu autorizarea familiei vom­­ publica în curînd poeziile lui Șerbăne­scu. Cu multă trudă am adunat cele aproxi­mativ o sută poezii, răspîndite în nu­meroase reviste române, de la 1867 pînă astăzi ; la acestea s’au adăugat vreo 80 poezii inedite, ce Ie am că­pătat de la familia poetului și de la diferite alte persoane, printre cari tre­bue să menționez deosebit po d-na Eu­­frosina Leon, pe care cu drept cuvînt Șerbănescu o numește sublimă amică ; grație d-sale au scăpat de peste mai multe din cele mai frumoase poezii ale lui Șerbănescu,unele necunoscute chiar familiei poetului. Posed dar, actual­mente, un bogat material de aproxi­mativ 180 poezii , din acest buchet, vom alege astă seară cele mai mirosi­toare flori. In literatura noastră, putem zice că, împreună cu Eminescu, Șerbănescu formează Andantele simfoniei poetice. El a cîntat cu o pasiune neîntrecută amorul, despre care South scrie că e „cel mai puternic sentiment omenesc". Majoritatea poeziilor lui sînt consa­crate acestui sentiment, și ar trebui să l­e cităm pe toate pentru a ne da seamă de puterea de simțire și de va­rietatea de cugetare a poetului ; vom­ cita numai cîteva. Iată o poezie inedită: Pe mare, în care se va simți ca o puternică suflare lamartiniană : Pășeam cu tine mină ’n mină. Și ochi în ochi, și gînd în gînd­ Tu mio roabă și stäpina, Eu ție rob, stăpîn...pe rînd. Pășeam pe-al măre­ mal în spume Și trezi, ca 'n visuri, rătăceam Și ne vorbeam noi de o lume in care numai noi trăiam, Ș'a noastre vorbe îngînate D'a valului psalmodiei­! Se îm­ilțau­,pe aripate Și m balsamate adiori. Și astăzi încă aud parcă cum valurile‘n mal se sparg!— N­e aruncarăm într’o barcă, Și du-ne, vînt­ule, la largi La larg îl alarg! vrem mări albastre Vrem sfere fină cer pe cap, Să 'ncapă dragostile noastre Ce 'n inimi nu ne mai încap ! Iată încă o poezie inedită care rea­mintește tristul Roppoli-toi al lui Mus­set : O dulcea mea de ce te-ai dus ? Frumoasă stea de ce-ai apus î In sufletu-mi e-atît de noapte Și gem atît de triste șoapte! Ca frunzele zilele 'mi cad... Să treci uitarea este vad ? • Eu nu te uit... nu mă uita. Aș vrea ’ntre inim­a-mi ș'a ta Să 'ntind o punte tăinuită Pentru iubirea nesfirșită, Ce am jurat-o noi cîndva... Atunci ne-am mai putea uita ? Iată în sfîrșit două strofe, cu o pro­fundă filozofie în simplicitatea lor: De ce's trist ? Mă întrebi încă ? Nu știi, pentru Dumnezeu­, Că 'n piept port o jale­ adîncă: Nu cunoști amorul meu ? De ce-s fericit ? Ei bine: Nu știi, pentru Dumnezeu, Că port fericirea ’n mine: Nu cunoști amorul meu? Printre rîndurile poeziei inedite : De departe, se poate citi jalea adîncă a poetului și revolta lui în contra orga­­nizațiunei sociale, care-1 țintuia de­parte de ce iubea: Și dac'atîta ne iubim. Z­e ce, Alinto, să nu fim Tot la un loc și zi și noapte, In lung sărut și n calde șoapte, In ■»sur­ âri de -z­ i,-uri noi Trăite, dragă, de-amindoi, Și 'n zbor spre ceruri tot albastre , aripile iubirii noastre ? Și dac'atîta ne iubim De ce atunci să suferim P'acolo tu, iar eu p'aice ? Nici tu, nici eu­, nici el fericit ! Mai bine nu ne-am mai iubi, C’atuncea poate am muri Și peste inima cea moartă închide moartea greaua-o poartă! Și dac' atîta ne iubim De ce atuncea să murim ? Amoru-i viață, viața amor. Deci să unim dor lîngă dor! S’aștept, să sufăr nu mai pot; Ah! lasă-ți tot și să-mi las tot Și hai cu mine 'n lumi albastre Pe-aripile iubirii noastre! Dar, spre lauda poețiiinR trebue și spun că nu și-a părăsit, postul datoriei sale de soț și părinte. Iată e poesie, inedita, adresată soției sale, în care se vede că, cu toate visurile sale, trecă­­toare de poet, el nu a încetat, nici­o­­dată d­e a o iubi: „Tu-mi zici ca să prive­sc la tine . Și oare cînd am încetat­­? De-ai fost sau nu tu lingă­ mine, Gu dorul tot te-am sărutat ! „Dar dacă­ un nor de îndoială întunecă sufletul tău, Atunci, atunci fără sfială,­­ Privește lung în ochiul meu, „Și în privirea mea cea caldă Și umedă de desmiordăit, Gu drag tu sufletul îți scaldă Ca n adîncimea unei mări; „Și ‘ndată norul va dispare Ca supt d’un vînt de miază-zi . Tu dă-mi atunci o sărutare Și să te mai privesc îmi zis“ Frumoasele Iui sentimente de părint și soț se pot vedea încă și în urmă­toarele strofe : Călind prin lume, tot cătînd I în ce care-mî lipsea, Acu tăcut, acu cîntînd, Acu țintind o stea, Uitat cu totul de noroc, , Uitat de miile chiar,­­ Eu rătăceam din loc, în loc, Visind un vis amari Țigani un suflet trist, pustiu­, Acu pe vîrf de stiheî, Acu pe malul unui m­ii, Cînd prin păduri, adinei Dar iată,­ Iată, că ntr’o zi O zînă-am întîlnit, Eu o privit... ca rumeni... Și dacă ne-am mbit. ' Eu­­­ nu-ți mai spun,—dar s'a,schimbat De-atunci viața mea De-atunci prin lume fiu mai cal­ma, ce­ea ce-mi lipsea ! Di­șu­j^ierea celor mai dulci flori Care 'nfloresc sub Cer, Di», razele m­îndrelor zori, Prin farmec și mister, Ea mi crcă doi feți co sinte Frumoși pre legea mea, ...................................................­ Și ’n cuibul meu cel fericit, Trăind prin el mai mult. Cum gănguresc necontenit Eu tac și îl ascult ! '­ A avut să încerce multe ispite fe­­m­eești, ci atît de iubeț. Dar ce țări* de caracter a arătat pentru a eși bi­ruitor din aceste lupte sufletești. O putem judeca din sfaturile ce da su­blimei sale prietene ”. „Sufletul și inima, zice el, sunt in­­strumente de suplieți împlîntate în noi cel mai mic avînt în infinitul senti­mentelor și al aspirațiunilor eie ni-1 fac dureros. Omul nu a zămislit să se a­­vinte în infinitul sensr­țiunilor sublime decit împerecheat și iu perfect acord de tovărășie, alt­fel, cl sfirșește prin a se rostogoli din înă­țimile în cari il ridicase exaltarea sa­, în descuragiare. Și dacă aceasta ne-a fost soarta, ce ne râmîne de făcut? Resemnare sau pa­liative, ante-moarte sau închipuire de viață. " „Pari că nu vrei paliative și resem­narea iți pare aspră, nefiind decit auto­­moarte. Ce poate face prietenia mea pentru a te consola, decit să te asi­gure că mai sînt, ca și tine, mulți nenorociți pe pămînt. Ge săraci sîntem în mijloace de locuire a suferințelor morale ce pătimesc prietenii noștri cei mai scumpi! Ce n'aș vrea să fac pen­­­tru tine, pentru suferința ta ! Ceea ce-ți lipsește tocmai poate că 1-am­ dat unei alteia... Vai! cu greu sa intîlnesc ini­mile! Adese­ori ne dăm intreaga inimă în schimbul unei simple sim­patii , toată prietenia devotată în schimbul unei compătimiri; emusiunea unui suflet in schimbai numai a unei"­­) Convorbiri literare, lb Decembrie 1884. „ 3) Originalele scrisorilor, citate La această conferință, sunt în limba franceză Poetul Theodor Șerbănescu Zifll Wm v

Next