Adevěrul, septembrie 1905 (Anul 18, nr. 5764-5793)

1905-09-01 / nr. 5764

Apare zil­e­le la ora 5 seara ea ultimele știri ale zilei 11 Biurourile ziarului: Str.Sărindar. 11 Oficiosul Ocultei — Un mic document — Ca să se vadă în ce hal a ajuns ga­zeta oficioasă a Ocultei, care are pre­tenția de a fi purtătorul de cvînt al întregului partid liberal, vom releva azi aci un mic document ce poartă două pe­­ceți, una a redacției și alta a adminis­trației­­ „Voinței Naționale“, precum și firma ziarului. E lângă poliloghia, în întregimea sa, și destul de anostă, ca să merite o re­producere in extenso. O relevare însă se cuvine. Circulara tipăria începe cu o expu­nere asupra puterei presei și cu insulte la adresa unei părți a ei, bine-înțeles, partea cea mai răspîndită. Apoi vine rîndul „presei bizantine“ și, în fine, se dă, bine­înțeles, ca model de gazetă in­ter­esantă — vă rog să fiu rîdeți /.....— „Voința Națională“ și se conchide: „Vă rugăm deci să bineYoiți a ne da personal tot sprijinu , căci, dispunînd de mijloace îndestulătoare vom putea face ziarul să fie și mai bine informat și mai de folos. „Atita însă n’ar fi de ajuns. Numărul abonaților și cititorilor noștri e prea mic, răspîndirea ziarului nostru e prea neînsemnată. Iată de ce facem apel la devotamentul dv. pentru ideile liberale și vă rugăm să stărniți cu tot dinadinsul pe lingă prietenii noștri de idei să se a­­boneze sau măcar sa cumpere ziarul cu nu­mărul. Cu cît numărul abonaților și al cumpărătorilor ar crește, cu atîta mai cu­­rînd am pu­tea scoborî și prețul abona­mentului și al numerelor. Am putea a­­tunci deslocui ziarele cele vătămătoare și răspîndi ideile binefăcătoare ale libe­ralismului spre folosul cel mare al dez­voltarei noas­te economice, politice, in­telectuale și morale“. Aici e aici ! E chestia ca „prietenii de idei“ să deschidă punga. Se vede că ră­­nășelele trimise pe cînd erau „prietenii de idei“ la putere, n’au prea­zentat și acuma e și ananghia opoziției ! Iată ce înseamnă a te bizui pe fon­durile „prietenilor de idei“ și nu pe marele public cititor. Dar pentru ca „prietenii de idei“ ai „Voinței Naționale“ să cunoască halul adevărat în care se află azî acest ziar, îi vom face serviciul de a complecta cir­culara sa cu date ceva mai exacte, în privința „numărului prea mic al abona­ților și cititorilor săi“. „Voința Națională“ are azi un tiraj de 920 de foi, din cari 260 sînt servi­cii gratuite, rămîn deci 660 de foi. Ju­mătate cel puțin se trimit abonaților, din cari trei sferturi nu plătesc abona­mentul. Rămîn, deci, pentru Capitală și întreaga țară vreo 300 de exemplare. Ei bine, pentru Capitală, ni se afirmă că în tot cursul verei s’au schimbat, zil­nic, de către vînzătorii de ziare cîte 7 foi. Din țară se întorc desigur la finele lunei iarăși trei sferturi din cele 300 exemplare trimise. Aceasta e popularitatea și înrîurirea gazetei care are pretenția de a repre­zenta partidul liberal. Liberalii să cugete și să avizeze ! Silex N­ĂZBÎTIÎ Ruperea relațiilor Kir Tumbazis s’a simțitu atinsu­la ig­­himoni­onos, în urma unei note cam­p­­părate ce i-a trimis ministrul nostru de externe și a plecat în contect ilimitat. Guvernul n’a avut vreme să-i puie la dispoziție un tren spețial, nici să-l ducă la gara cu „Oligheron ke Kopteron“! Odată urcat în vagon, Kir Tumbazis a avut grija să telegrafieze Europei că re­lațiile cu Romînia sunt rupte. In urma acestei rupturi, cuta de limo­­nia s’a urcat cu ținți parale și suta de­țiria­idem. La rețepțiile diplomatice lipsa minis­trului Greției va răpi tot farmecul so­­lemnităței. Nu e de conceput diplomație fără Greția! D’aia suntem de părere să se trimeată la Atena o piaținta mare, jumătate cu carne și jumătate cu brinza și să se reia relațiile, căci altfel ne facem de risu în­­naintea Europei ! Pac­ curg, în mod fatal, pe urma legei abuzive și anticonstituționale a expul­zărilor. A ajuns ca nici românul să nu mai fie sigur în țara romînească. Ar fi trebuit ca Tache Sebe să se fi plo­conit la legația turcească, declarîn­­du-se supus turc, pentru a avea poate mai multă siguranță în regatul liber al Romîniei . Iată frumusețile expulzărilor și iz­gonirilor lăsate pe mîna și la exclu­siva discreție a poliției și guvernelor. Și au borodit’o bine cu nenorocitul Tache Sebe, acum, în toiul conflic­tului cu Grecia! Va fi o mare încurajare pentru ro­­mînii din Macedonia de a se declara romîni, înfruntînd bandele grecești și toate persecuțiunile, pentru ca de cîte ori va veni vreunul din ei în Romînia, să-l aștepte soarta lui Ta­che Șebe! _ 18 Y IL La noi se ’ntîmplă ce s’a întîm­­­plat în Senatul d-lui Sturdza și ni­­­meni nu protestă! Și nimeni nu sa găsit încă să întrebe pe guvernul de azi ce zice de fapta d-lui Sturdza și ce are de gînd să facă cu pro­punerea de a se recunoaște Liga culturală ca persoană morală? Știm să țipăm, să facem demago­gie și șovinism de 24 de ore și nu știm să aducem la îndeplinire, la noi, un act de patriotism elementar, cum e recunoașterea de ființă legală a Ligei culturale! Nu e de ajuns să ne batem în piept și să țipăm că suntem­ „nr ro­­mîni! Că suntem­ romîni nu e me­ritul nostru, al celor de azi. E al celor cari am știut să fie romîni! Ei bine, noi nu arătăm că știm să fim romîni, dacă îndurăm ruși­nea ca o instituție națională ca Liga Culturală să nu aibă calitatea pe care o au cluburile cu mese verzi! Aliam Zemstwoul din Basarabia și guvernul român Zemstwoul din Basarabia și guvernul român — O afacere gravă — Am înregistrat ori știrea că consil­iul de miniștri a fost seaizat de cererea Zemstwou­­lui Basarabiei de a i­ se re­cunoaște dreptul de stăpînire asupra unor moșii din Rlo­­b­înia. Afacerea aceasta nu se pre­­ztin­tă tocmai în condițiunile afacerei Collaro sau­ a Olim­picelor, fiindcă în moștenirea ce o revendică Zemstwoul Basarabiei n’au­ intervenit încă particularii. Bar nu e mai puțin adevărat că ori de cîte ori se ridică această chestiune mare, tran­șată de altfel prin Constituție, că străinii nu pot poseda i­­m­obile rurale în țară, se im­pune cea mai mare prudență din partea guvernului. Vom arăta azi în ce constă cererea Zemstwoului Basara­biei.• La 1887 moare Vasile Cal­­muțky, mare proprietar din Ba­sarabia, avînd și proprietăți în Moldova. Prin testamentul său lasă două din moșiile din Moldova a­­nume Gheremiî-Curt și Pana­­itoaia Zemstnoului din Basara­bia de a căror venit se va fo­losi numai după încetarea din viață a fiilor săi George și Mi­­hai, dacă­ aceștia nu vor avea descendenți. In Aprilie 1905 încetează din viață, la Odesa, și Mihail Cal­­muțky, fără a lăsa descendenți. Zemstvoul din Basarabia cere acum autorizarea guvernului român pentru a putea, conform codului nostru civil, intra în posesiunea acestui legat. Prin această cerere se pun în discuție art. 7 din Constituție și, în specie, cu atît mai mult devine gravă chestiunea întru cit este vorba de un stat străin și anume statul rusesc repre­zentat prin unul din guverna­­mintele sale (Zemstvoul), ca să stăpînească, cu titlu de proprie­tar, în Romînia, un teritoriu. E de notat că înaintea instan­țelor românești mai este azî pen­dinte, o afacere cam ănaloagă și anume testamentul defunctu­lui colonel Roznovanu atacat în nulitate de rudele de sînge (familia Gr. Ghica), tocmai pe motivul că administrarea averei a fost lăsată guvernului rusesc. Dar ceia ce mai este de re­levat, în afacerea Roznovanu, e că pînă acum guvernul rusesc n’a făcut absolut nici o cerere guvernului român de a i se re­cunoaște dreptul acordat de de­functul colonel Roznovanu prin testamentul său. Nu știm pînă acum dacă în moștenirea Calmuțky avem a face cu o intervenție diploma­tică de la Petersburg sau numai cu o cerere izolată a Zemst­woului Basarabiei. Ceea ce însă este cert e că de mai bine de două luni de zile avocați influenți de la noi stă­­ruesc din răsputeri pe lângă gu­vernul român să supună consi­liului de miniștri și sancțiune­ regale acordarea autorizărei. * Chestiunea aceasta, mai ales că este sustrasă Parla­mentului, trebue să fie bine chibzuită de guvern, căci poate avea cele mai grave conse­­cințe pentru țară. Ne-am putea pomeni, recu­­noscînd statelor străine drep­tul de a moșteni imobile ru­rale și dat fiind că sînt mulți străini cari posed imobile ru­rale, — ne-am putea pomeni cu o bună parte din terito­riul țarei stăpînit de state străine. Nu va scăpa, desigur, oa­menilor noștri de guvern, gravitatea acestei chestiuni și se vor gîndi că prin aseme­nea autorizări se atinge su­veranitatea noastră națională, fiindcă la un moment dat nu s’ar putea contesta chiar dreptul de a executa legile noastre de ordine publică pe aceste teritorii declarate ca aparținînd unui stat străin și s’ar pu­tea invoca și exte­­ritorialitatea, mai ales cînd, aceste teritorii nu vor fi stă­­pînite de particulari străini, ci chiar de state străine. A. V. Cazul lui Tache Sebe Domnni­cari acum 2—3 săptămîni polemizați cu noi, susținînd minu­nata lege a expulzărilor, se alarmează azi de cazul tînărului român Tache Sebe, care urmărit de poliție, spre a fi aruncat peste graniță, și-a tras un glonte și a murit. Este încă una din minunatele ur­mări ale dreptului dat poliției și gu­vernelor de a expulza și izgoni oa­meni din țară, fără control și fără drept de apel din partea celor loviți. Noi am protestat deunăzi în­po­triva expulzărei sau așa zisei „izgo­niri“ a muncitorului Augustin, ro­mân transilvănean, care s'a făcut vi­novat că frecventa întrunirile clubu­lui muncitorilor. Nici un ziar de partid, dimpreună cu „Voința Națională“, gazetă scrisă de transilvăneni și de foști socialiști, n’a protestat cu noi. Din potrivă au scris articole, apărînd legea expul­­zării. Azi un român macedonean e luat și aruncat peste graniță — și numai moartea V a putut păstra pe pămîn­­tul Romîniei. De astă dată presa ocultistă crede că poate trage ceva foloase politice și se alarmează. Alarma ei fățarnică nu prețuește nici o ceapă degerată. Așteptăm să vedem cum va lămuri guvernul cazul lui Tache Sebe, dar noi îl considerăm ca făcînd parte din lanțul de infamii și nelegiuiri ce de­ . Cum­ știm să fim romîni" In urma crizei cumplite prin care am trecut­, cînd, un moment, inde­pendența economică a regatului, a fost amenințată, politiciani, cari se aflau în fața tristelor rezultate ale frămîntărilor lor de treizeci de ani de zile, au simțit nevoia de a-șî da aere de căință și de a declara că încep o eră nouă. „Totul prin noi“ a început să fie devizat să ne întărim sufletește și economicește ca romîni; să ne aju­tăm între noi, la noi, fără să aler­găm imediat la sprijinul străinilor. Foarte frumoase și virtuoase cu­vinte. Să vedem cum­ am înțeles să fim romîni. Cea mai înaltă instituțiune a nea­mului romînesc, Liga Culturală, vine prin glasul președintelui ei și tot­odată senator, venerabilul d. Pe­tre Grădișteanu, și cere să fie re­cunoscută ca persoană morală. Un străin ar refuza să cr­eadă că „Liga culturală a tuturor rom­ânilor“ nu este încă persoană morală. Proectul din inițiativă parlamen­tară este prezentat cu vre-o 30 și mai bine de semnături. Biroul o­­biectează că orice propunere se face numai de 7 senatori și atunci pro­punătorii se conformă. Proectul e admis cu urgență și o secțiune îl și primește. Atunci intervine repede ”. Sturdza, proectul se înlătură și în cartoane a rămas și pînă în ziua de azi, întrebăm pur și simplul în un­guri, ori la greci ar fi fost cu pu­tință așa ceva? — ca să nu luăm pildă de­cît de la popoare cu cari ne putem măsura. Cum este cu putință ca față de instituțiuni cum e Liga, toate voin­­țile să se plece la degetul d-lui Sturdza, care crede că orice club­­cafenea, orice societate, mai mult sau mai pu­țin bine venită, are drep­tul să fie recunoscută persoană mo­rală și o instituție ca Liga ființează de ani de zile, fără să aibă autori­tatea celui din urmă „cerc“, trans­format în tripon ! E de necrezut așa ceva, cînd stai să te gîndeștî puțin. Nici o donațiune, nici un legat nu se poate face Ligel, căci nu are dreptul să intre în stăpînirea lor, nefiind ființă legală. Și aceasta se pare foarte firesc fruntașilor romini de la noi! Nu numai regele, ori un ministru, dar nici Dumnezeu din cer nu î-ar putea opri pe unguri, ori pe greci de a recunoaște ca persoane morale ligile și societățile lor cu scopuri naționale ! —­e» Adevăruri»— La ultima oră Aseară la ora 5 p. m. cînd gazeta era sub presă, „Violența“ și-a adus aminte că e ziua luărei Griviței și a... anunțat, la ultima oră, că o serbează cu „avînt patriotic și cu entuziasm“. El »și­ In opoziție uiți și de Grivița și de tot] Marele Iorga Marele savant și scriitor N. Iorga, scrie despre vizita Sa la Sibiu­ și între altele spune că a venit acolo cutare, cu­tare „și apoi o grămadă de „directori“ „de reviste, de „scriitori romîni“ și „Dumnezeu știe mai ce“. N’are a face: Europa știe că un sin­gur director și un singur scriitor român a fost la Sibiu : marele Neculai Iorga! Dar nici nu există alt „director“ și alt „scriitor“ în Romînia ! Precum ca să se știe odată ! Explicație — De ce ofițerii greci se fac capi de bande îa Macedonia ? — Fiindcă li se plătesc b­enzinele mai regulat! _______________________Rigoletto PĂRERI ȘI IMPRESII Drama din Pitești La Pitești, descoperindu-se cadavrul unui prunc, o tînără femee simțindu-se bănuită de parchet, își trase un glonte în cap, după ce lăsă o scrisoare adresată procurorului, în care spune că copilul e făcut de ea și că T a ucis, spre a nu afla lumea de rușinea ei. Nici un cuvînt, nici o indicațiune n’a străbătut insă în public asupra aceluia, care are, de­sigur partea sa, in această dramă. Iată dar două vieți omenești nimicite pe urma lașităței și prejudecăților. Și multe vieți au fost, sunt și vor mai fi ni­micite astfel. Despre căutarea paternităței nu vor să audă legiuitorii noștri. Le e teamă de in­convenience ce ar putea rezulta pentru Don Juanii criminali și nu au grijă de imoralitatea, disperarea și crima cari în­floresc pe urma seducțiunilor mizerabile și părăsirilor mișelești. Nici de răspunderea materială, cel pu­țin, a tatălui față de copilul său ilegitim, nu vor să audă moraliștii noștri legiui­tori: o lege de răspundere părintească, In felul legilor locale bavareze. Așa­dar nimic pentru ocrotirea femeei înșelate, nimic pentru viața și existența creaturilor nevinovate ? Să continue la infinit opera seducătorilor, cu convoiul întreg al mizeriei, rușinei, pruncucide­rilor, sinuciderilor și crimelor de răzbu­nare ? Pentru tot soiul de modificări, amen­dări de legi, făcute de cîte ori se schimbă un guvern, există interes și oa­meni ; pentru nevoi reale și morale ale societăței nu există nici interes, nici oa­meni. Dar dacă societatea nu se mișcă, prin reprezentanții ei legali, cel puțin iniția­tiva privată, femeile mai ales, ar trebui să se gândească la crearea de institu­­țiuni discrete pentru ca fetele seduse, înșelate, să nu fie împinse la acte de disperare. A. D. F. Moartea . De cînd s’a încheiat pacea ruso-japoneză, m’am gîndit, să intru în poliția Capitalei. Cetățeanul.—Eu văd că n’a intrat moartea în poliție, ei în... cetățenii Modificarea legei baroului Cînd și cum se va modifica legea. — Un regulament interesant.— Opera d-lui Bădărău. — Regulamentul avocaților din Iași.—Alte amănunte.—Pentru avocați Am arătat, de curînd, că d. ministru de justiție Bădărău­, a hotărît modifi­carea legei pentru constituirea corpului de avocați. In acest scop, ministrul a delegat pe d. Mișu Antonescu, decanul baroului de Ilfov, cu studiarea legea și pregă­tirea unui proiect de lege. In linii generale, spiritul nouei legi va cuprinde in special dispozițiuni dis­ciplinare mai severe și va stabili un stagiu pentru avocații tineri. Acest stagiu va fi făcut de nouăî avocați, pe lîngă avocații mai in vîrstă și prin aceasta se va crea și la noi două feluri de avocați, avocați de in­stanțe inferioare, judecătorii și tribu­nale și avocați de instanțe superioare, Curte de apel și Casație. Casă de ajutor a avocaților va fi prin noua lege reorganizată și poate transfor­mată astfel ca să fie de un real folos avocaților la nevoe. Regulamentul avocaților din Iași Acum 3 ani, în ședințele de la 29 Septembrie și 6 Octobrie ale adunărei generale, a corpului avocaților din Iași, s-a aprobat un regulament redactat de către consiliul de disciplină al acelui corp, consiliu din care făcea parte și d. Badaran actualul ministru de jus­­tiție. Acest regulament, cuprinzînd 30 ar­­ticole, înaintat spre aprobare fostului ministru de justiție din guvernul libe­ral d. Eugen Stătescu, a fost respins. Astăzi, cînd unul din colaboratori — după cu­ se spune, cel mai activ — la alcătuirea și redactarea acestui regula­ment se află în fruntea departamentu­lui justiției, credem că regulamentul în chestiune nu numai că va fi aprobat, dar el va servi oarecum de baza nouei reforme. Din acest punct de vedere, regula­mentul corpului avocaților din Iași, fiind interesant, „Revista Judiciară“ îl pu­blică în extenso în ultimul său­ număr. Un capitol important din acest regu­lament e acela privitor la­ obligațiunile avocaților și modul de exercitare a pro­­fesiunei lor. Obligațiile avocaților Spicuimi din acest capitol următoarele articole : Art. 37.—Este ca desevîrșire oprit a se mai tolera prin grefe, arhive, ședințe ori prin sălile Curții și a tribunalului amestecul persoanelor care fac pe sam­­­sarii sau telalii de procese pe lingă îm­pricinați, spre a-î aduce la avocați, a le face acte sau orice alte servicii. Art. 38.—Avocatul care din cauză de absență, de boală sau oricare altă cauză binecuvîntată, nu ar putea Îndeplini mandatul primit de la client fără să fi făcut vreo lucrare, trebue să restitui onorariul. înlocuirea prin un alt avocat nu se poate fără consimțimîntul clientului. Art. 49.—Avocatul care după două somații din partea Decanului nu , va plăti taxa de înscriere precum și cel care va refuza de a plăti cotizațiile vo­­tate de Adunarea Generală a avocaților va fi pedepsit cu interdicțiune de a pleda, până la achitarea sumelor ce va fi datorind. Art. 51.—Avocatul care în timpul ui­nui an va fi fost pedepsit de trei ori cu imputarea sau interdicțiunea, va fi șters din tablou. ^ Asistența judiciară Art. 52.—Se va forma un birou de consultațiuni gratuite, care va ține pe fiecare săptămînă cîte o ședință ; acest birou se va compune din trei avocațî trași la sorți de decan, din avocații și A­dul A­rt IN CURIND: primaici gașa nevinovată Luiza cea frumoasă — MARE ROMAN DE SENZAȚIE LUAT DIN VIAȚA ADEVĂRATĂ — SAU educația mentală Nimic mai dăunător pentru cele mai multe inteligențe decit ignorarea me­toadelor de educație a minței. Lectu­rile cele mai variate, studiile cele mai adinei, nu sînt îndestulătoare pentru a disciplina, a clarifica, a curăți judecata omenească de toate prejudecățile pri­mejdioase și înclinările de intuiție. O ființă cu cît e mai inferioară cu atît e sclavă impulsiuneî și multe din actele sale sînt făptuite în inconștiență. Mă aflam într’o zi într’un corc de oa­meni neinteligenți. Acolo era și un cu­noscut poet al nostru d. C. Venise vorba de literatură și între alții de un tînăr poet care abia are 23 de ani. Toți în cor feroce și fără sfială se în­treceau să demonstreze d-lui C. că bie­tul copil este un nebun. Interesindu-mă mai de aproape am aflat că niciunul dintre acești calomniatori nu vorbise nicio­dată cu presupusul nebun și luîn­­du-i de scurt au început să susțină că așa au auzit. Ce dureroasă impresiune mi-au făcut acești ușurel la minte! Așa se formează mai toate judecățile co­mune și calomniile îngrozitoare și acu­zările nedemne. Ia saloane atîtea cometagii meschine, prin cafenele atîtea insulte ticăloase , fiecare va susține despre persoane pe cari nu le cunoaște că au anumite vicii, că posedă anumite diformități, că au făcut crime, că sînt imorale. Aceasta este cea mai inferioară și degradantă formă de judecată omenească, dacă ju­decată se poate numi o așa pornire de impuls intuitiv. Prin urmare, acești oa­meni neinteligențî sînt incapabili de observare justă și continuă. Intîia condițiune, rădăcina unei drepte judecăți este observarea; a doua condi­­țiune este modalitatea corpului mental, puterea sa de a primi și de a asimila repede impresiunile externe. Dezvol­tarea spiritului de observare este una dintre cele mai interesante meto­de psih­ologice și asupra sa vom­ vorbi în următoarele rînduri. Un om imperfect, un copil, un săl­batic, un idiot, al cărui corp mental este rudimentar, va trece repede pe lîngă cele mai interesante tablouri și va fi izbit numai de senzațiunile cele mai energice. Un om neinteligent nu va citi o carte decit pentru a-și mobila sufletul cu ură și invidie în­potriva autorului ei, va fi incapabil de a pri­cepe o dramă sufletească mai subtilă, va observa în cel mai superb peisaj numai ceea ce are raport cu simpla sa mentalitate. Altfel va percepe vibrațiu­­nile externe înaintea unui răsărit de soare un pictor sau un poet genial, altfel un burghez și altfel un lucrător a cărui mentalitate e lipsită de deli­cateța, de fineța și de justeța celui d’intîifl. Pe cînd la teatru, dintr’o dramă psih­ologică un om neinteligent va rămîne numai cu decorurile, strigă­tele puternice și crimele zgomotoase— cel inteligent va urmări înlănțuirea și succesiunea pasională, nuanțele estetice și frumusețea piesei. Un poet va fi tot­deauna zguduit de o dramă shakespea­riană, de un tablou, de un apus de soare, de o iubire adîncă ; senzații și idei luminoase vor țîșni necontenit în sufletul lui și o venerație profundă îl va cuprinde. Prin urmare diferența ima­­ginelor este datorită numai receptivi­­tății interne și buna observare este condițiunea indispensabilă a oricărei drepte judecăți. Observarea trebue cultivată în pri­mul rînd. Acolo unde un prost nu va găsi nimic, un om înzestrat cu putere profundă de observare va afla surse i­­nepuisabile de inspirație. Dintr’o mică dramă zilnică pentru care un singur re­porter n’ar fi putut găsi decît cîteva rînduri, marele Balzac, observînd împre­jurările in care s’a făptuit, starea emo­tivă a personagiilor, izbucnirea logică, asociațiunile profunde ar fi făurit o lun­gă și dureroasă epopee. Guy de Mau­­pasant din informațiunile pe care necu­noscuții le debitau prin cafenele, com­punea nemuritoare mici capodopere de adevăr și frumusețe. Așa­dar pentru a vă disciplina inteligența și gîndirea tre­bue să vă dezvoltați facultatea de a ob­serva. Observați total, observați la ja­rul d-voastră, observați pretutindeni, căci pretutindeni veți găsi motive de inspirație, sorginte de adevăr și de cu­getare. Cîți dintre cei pe care-i între­bați de un lucru care v­a izbit nu răs­pund „n’am observat“. Mergeți pe stra­dă ; totul va trece pentru un om cu o simplă inteligență într’o confuziune vagă și fugitivă ; oamenii, casele, trăsurile, vitrinele trec, se schimbă, se pelindează, se uită, se șterg fără urmă. Pe cînd un om inteligent va reține tot și "tot îi va frămînta în interiorul său, va contura și remarca, precizînd din ce în ce tipu­rile întîlnit­e, va comenta în tăcere ges­turile, privirile, zîmbirile și exclamările incoherente. De aceia sfătuesc pe ori și care să nu treacă nimic cu vederea, afară dacă nu este o natură prea con­templativă, și fiind vecinic închis în sine însuși, cu privirile concentrate a­­supra simfoniilor sale interne, va ob­serva imensitatea care se desfășoară a­­colo uitînd fenomenele, lumea și tris­tețea ei. De aceea e bine ca fiecare, odată în­tors acasă, să stea în fiecare zi o ju­mătate de ceas și să se întrebe în li­niște și stăruitor, rememorându-șî tot ce a văzut, tot ce a simțit, tot ce l'a im­presionat; să se forțeze a detalia toate nuanțele obiectelor care l’au frapat, chiar cele mai neînsemnate și fără va­loare ; oamenii, animalele chiar, nimic să nu’i rămînă in mentalitate ,ca fanto­me confuze și transparente , să le prif­­erțese pa toate ca incăpățînare energică, să le definească, să le lumineze, mărin­­du le chiar, exagerîndu-le însușirile și defectele. Astfel claritatea minții ome­nești va cîștiga, puterea sa va crește și însușirea de discernămînt îi va deveni foarte lesnicioasă. Asemeni și cu lecturile. Mulți, mai ales profesorii, citesc și recitesc, își or­nează spiritul cu nenumărate tomuri, fără ca cu toate acestea să cîștige ceva în inteligență, dacă nu din potrivă. Căci nu înmulțirea cunoștințelor are vreo valoare, nu capitalul de nume, me­morarea de date infructuoase și uită­­toare. In această privință se înșeală pro­fesorii cari sînt satisfăcuți cînd elevii cu capul plin de date, de nume, de lo­calități și de rezbele le înșiră pe toate fără greșeală. Acela care citește pentru a’și pierde timpul într’adevăr își pierde timpul fără nici un profit nici pentru sine, nici pen­tru alții. Cunosc un scriitor și profesor care citește foarte mult, nebunește, în­curcat ; el scrie o mulțime de opere pe an, opere în care e uneori savant și li­ric ; dar din tot ce scrie și tot ce ci­tește se remarcă numai decit superfi­cialitatea cunoștințelor sale cîștigate în teribilă grabă, neasimilația și altercația flagrantă a mentalității. Pentru a face lecturi într’adevăr viguroase, un lector va trebui să citească cu toată atenția încordată, concentrîndu-și toată forța spirituală asupra celor scrise. Intîiu va trebui, ca astfel detașat de orice senzațiune sau impresiune externă, ca spiritul imobil înfrînat cu putere nestră­mutată din vagabondajul său, să rațio­neze la fiecare frază: ce spune, ce senz­are, unde țintește, cu ce scop, ce avo­­cații îi trezi­ște, ce interpretări? Și ar fi bine ca întîiui să-și noteze pe hîrtie impresiunile ce-i nasc ideile citite, sen­­zațiunile ce le descoperă, tot ce îl iz­bește și il nedumirește, încet, încet va ajunge ca prin acesta exerciții dacă sunt continuate cu multă obstinare și forță de voință, mentalitatea sa să func­ționeze automatic și inconștient să în­registreze orice imagine din afară vo­inței. Neapărat o carte citită în atari condițiuni va necesita o trecere de timp mult mai îndelungată, dar mai mult, in­finit mai mult va cîștiga lectorul, căci își pune în vibrare propriile sale facul­tăți, le activează, le afinează și le rafi­nează. Și odată ajunsă la această func­ționare automatică, inteligența ome­nească prea sensibilă arareori va greși și nu se va încurca chiar în cele mai neînsemnate recepțiuni. Iată o pildă pe care o iau dintr’o broșură a marei ma­estre Mrs. Annie Besant, care tratează despre „Stăpînirea gîndirei“ : „Pe cînd călătoream, spune dînsa, în America, o întrebare îmi cășună într’o zi asupra numărului pe care-1 avea mașina trenu­lui cu care voiajam. Nu era în nici un chip, un caz de „clairvoyance”. Acest număr se înfățișă instantaneu în spiritul meu. Fără nici o acțiune conștientă din partea mea, mentala­ mea observase și Înregistra­se numărul, cînd trenul intrase în gară și cind fu cerut acest număr imaginea mintală a trenului care sosea, cu nu­mărul său in fața mișinei, țîșni ime­diat“. Este acelaș fenomen care se pro­duce în cazurile de hipnotism. Multe cunoștințe care zac în inconștientul su­netului, crîmpee de versuri, cuvinte din limbi moarte auzite odată și de multă vreme, izbucnesc cînd această parte a creerului este activată în hipnoză u­­șoară sau adîncă.­­ Prin urmare acela care nu face de mai multe ori pe zi asemenea exerci­ții de observare poate cu încetul să-șî corijeze și aberațiile de gîndire. Pe lîngă limpezimea și preciziunea în care ajunge să-și îmbrace ideile, va cîștiga o evoluțiune a facultăților mentale, de­­gajîndu-se toate puterile. El va cîștiga o cunoștință mult mai complectă a o­­biectelor care-I înconjoară, precum o­­mul într’adevăr genial posedă această facultate de a precede de la sine nu­anțele cele mai nevăzute pentru toată lumea,­ ceea ce Schopenhauer analizează așa de clar în cap. IV din „Lumea ca voință și reprezentare“, și asupra că­rui fenomen nu mă pot exprima cu toată claritate­a aci. Iuliu Dragomirescu

Next