Adevěrul, aprilie 1906 (Anul 19, nr. 5970-5997)

1906-04-01 / nr. 5970

< Anul XVili-lea. — No 5970 FOMJUATOK Alex. V« Beldimantt PU­BLIOTATEA s CON­DEDATĂ EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHUTiDER & Co. București, Str. Kara^eorgevicî 18 Telefcsan 314 ESTEO AUSTRIA, DN6AK4 și GERMANIA A »• »dr«a. d-ior Oiáts nschf. \hx Atraenfeii 1 imáé Ltssuîr. — v i e n a cqercesiune exectsivă TELEFON­­ Pentru Capitală No. H|1« „ Provincie și Străinătate No. 12­10 T D. general Lahovary și junimiștii Ministrul de externe declară că o împăcare cu junimiștii ar avea de rezultat slăbirea guvernului, iar nu întă­rirea lui Generalul Lahovary are o atitu­dine franc ostilă față de junimiști și nu vede folosul politic ce ar re­zulta dintr’o împăcare cu amicii d-lui­­ Jarp. Ministrul de externe a făcut, printr’un interview, declarațiuni ca­tegorice în acest sens intre altele : general Lahovary a ținut să desmm­ntă mai întîiu că s’ar fi făcut, de vre’una din părți, vre-o propunere de împăcare și a­­poi a relevat faptul că un partid nu piere dacă dispar sau se retrag citeva personalități. Asupra acestui punct iată în ce termeni s’a exprimat : „D. Filipescu a crezut poate că prin retragerea sa din partidul conservator, va duel partidul cu sine, dar s’a înșe­lat. A plecat dînsul, dar partidul a ră­mas. „Sunt la noi, — și asta trebuie să ne bucure, — oameni cu convingeri po­litice, și aceștia nu pot fi conduși de cutare ori cutare personaj. „Ei au ideile lor politice bine defi­nite și nu fac parte din anturajul ni­mănui, ci numai din partidul ale cărui idi­i și vederi le convin. „Nu înțeleg așa dară pentru ce ne-am împăca cu junimiștii, cari au­ luptat contra noastră și atunci cind eram în opoziție și acum de cînd sîntem la gu­vern. „Noi am venit la putere prin pro­priile noastre forțe, sprijiniți de între­gul nostru partid. „In opoziție am învins în alegerile parțiale ca și în cele județene. „In alegerile județene s’a întîmplat ceea ce nu se mai întîmplase încă sub regimul nostru parlamentar, de­oarece am eșit victorioși fiind în opoziție, la 17 alegeri de consilii județene din 30. „Regele, atunci cînd a fost vorba de schimbarea guvernului, nu putea să se adreseze decît nouă, care dădusem în opoziție dovezi că sîntem partid de guvernământ și că ne bucurăm de în­crederea țărei. „Așa fiind lucrurile, nu înțeleg pen­tru ce am face o unire cu junimiștii, cari actualmente n’ar putea decît să ne slăbească, să ne desbine, în loc să ne întărească. „De altfel, cei grupați în jurul d-­ui Carp nu formează un partid propriu zis, ci sînt numai cîteva personalități cari cer puterea fără a putea dovedi că au cu cine să o exercizeze“. Iată clar că nu numai d. Take Io­­nescu vorbește așa, că nu numai e­­lementul „takist“ se opune la o îm­păcare cu junimiștii, ci și ramura conservatoare „lahovaristă“, foarte bine reprezentată în partid, nu nu­mai prin membrii familiei Lahovary, dar și prin mai mulți partizani la­­hovariști. Dacă aceasta e situația, dacă „ta­­kiștii“ sunt acei cari pun toate piedi­cile pentru o împăcare cu partidul d-lui Carp, dacă lahovarișt­iî văd o slăbire a guvernului în cazul unei reconcilieri cu junimiștii, ce să mai sică de generalul Manu ? Ministrul de resbel este cunoscut ca junimisto­fob. Nu vrea să audă de pretențiile junimiștilor, îi consi­deră ca o cantitate neglijabilă, ca o grupare de visători. Prin urmare atît veritabilii con­servatori din guvern, precum sunt generalii Manu și frații Lahovary, cit și „democrații“ conservatori adică grakiștii“, sunt perfect de acord în ce privește atitudinea ce trebue s-o păstreze față de junimiști. Speranțele junimiștilor, sau mai bine zis speranțele d-lui Nicu Fili*­peacu, sunt clar, probabil, numai în d. Cantacuzino și elementul pur cant­acuzinist. Cu toate acestea d. Cantacuzino s-a ferit pînă acum să facă o notă discordantă cu colegii săi din cabi­net, în ce privește atitudinea sa față de amicii d-lui Carp. E adevărat că șeful conservato­rilor n’a fost agresiv cu junimiștii, a fost chiar împăciuitor față de d. Nicu Filipescu, pînă cînd a intrat în Cameră d. Carp. Nici nu se putea ca atacul să pornească de la șeful conservatorilor și mai ales de pe banca ministe­rială. De aceea totdeauna d. Can­tacuzino a relevat cu multă mode­­rațiune atacurile junimiștilor și cu o semnificativă curtoazie opoziția ce a făcut-o d. Nicu Filipescu. Dar totdeauna d. Cantacuzino le-a recomandat supunere și credință, reintrarea în catedrala conserva­toare, iar cînd d. Carp s-a declarat rezbel, șeful conservatorilor și al guvernului i-a răspuns că nu va primi niciodată să colaboreze pe a­­ceeași bancă ministerială cu șeful junimiștilor. Prin urmare, în sînul „februariș­­tilor“ nu e în realitate absolut nici un element, nici o nuanță. în fa­voarea junimiștilor. S’a crezut că după cîtva timp, după ce guvernul va m­ai slăbi, vor trebui să cedeze guvernamentalii­ și să primească reconstituirea parti­dului cu junimiștii. Acum însă, cînd se discută, prin­tre fruntașii guvernamentali, o re­­maniare, miniștrii țin să declare că nu poate fi vorba de o înțelegere cu junimiștii și asemenea declara­­țiuni nu pornesc numai de la „ta­­kiști“, ci, precum am zis, și de la conservatori ca generalul Lahovary. Mai ales generalul Lahovary a fost așa de categoric, încît a lăsat să se înțeleagă că nu numai că n’au nevoe de junimiști, dar că s’a făcut dovada că nici d. Nicu Fili­pescu nu e indispensabil partidului conservator. D. Nicu Filipescu a trecut la junimiști, dar partidul nu l-a ur­mat,—observă ministrul de externe. Actualmente o unire cu junimiștii e considerată ca fatală, deoarece ar provoca o și mai mare dezbinare. Generalul Lahovary nu vede nici un pericol în acțiunea partidului d-lui Carp, deoarece acei grupați în jurul șefului junimiștilor „nu formează un partid propriu zis, ci sînt­ numai cîteva personalități cari cer puterea fără a putea dovedi că au cu cine să o exerciteze“. D. Petre Missir, care a fost de­­asemenea interviewat, a zis însă că d. Carp nu se gîndește decît să guverneze tot cu partidul conser­vator. Experiența asta însă s’a mai făcut odată, tot cu ajutorul d-lui Nicu Filipescu, dar în zadar. Acum e prea tîrziu. Conservato­rii cei vechi, din guvern, nu vor ceda un singur loc junimiștilor. Nici un Lahovary și nici generalul Manu nu se vor sacrifica pentru reîntre­girea cu junimiștii. Să se sacrifice takiști. Poate ar face-o conser­vatorii, dacă ar fi siguri că cu ju­nimiștii ar putea să aibă casă mai bună. N’au însă această siguranță, ci din contră au o mare teamă că vor zdruncina întreaga lor organi­zație de azi. A. W. H bani­ost toata țara Sîmbătă 1 Aprilie 1906 »SRECTOR POLITIC COS­T­­MILLE ABONAMENTE Ou an......................Ig. 15.— 6 luni . . . . . ..­— 3 luni . . . 4.— o lună .................... 1.50 In •* * 1 * 1 ^Spălate î*x«Soit ARCEÂMENTE COMBINATE (Adevărul Politic și Dimineața) Un an..........................lei 32.— 6 luni...........................„ 16.— 3 km............................„ 8.— o lună...........................„ 3.­« in străinătate ind­ult Apare zilnic la ora, 5 seara cu ultimele știri si­le zilei Barourile ziarului: Str. Sărindar, și Adeveruri »­ „Poșia“ „Violenței“ „Violența Națională“ întreabă aseară pe d. N. Xenopol ce „poxia“ a reia po­triva grecului expulzat Chichiopol. Aflăm că la această „poxia“, d. N. Xenopol a răspuns pe o cartă de vizită cu un... „cata­ poxina“ ! „Aprod“ Oficiosul junimist numește misiunea de a duce la Lugano decrete spre sem­nare... „o misiune de aprod“. D. Rachtivan va adresa d-lui N. Fi­­lipescu o cartă de vizită de mulțumire pentru această gentileță la adresa sa ! Nume eu ghinion ou*'. 'MMM'M'unawASMC’' . noúursia avjM Intre grecii expulzați se află și d. Chichiopol. Cum Să nu intri în așa chiresiion, cînd te chiamă... Chichionopolo ! Rigoletto ------------- i­ <Eslen-------------­ Situatiunea la Neapole.­­ Discursurile miniștrilor unguri Expulzarea lui Matuscenko șeful regimentului cit și de la co­mandantul brigăzei, d. general Hir­­jău­ și cu toate astea a fost eliminat de pe tab­oul de înaintare și bine, se pot face nedreptăți pe la corpurile de armată; ofițerii tre­bue să se convingă însă că aceasta nu e instanța ultimă și că au în ministrul de războiu un om care e garanția meritelor și drepturilor lor cîștigate. Să sperăm, deci, că d general Manu va lua chestiunea în miini și o va supune unei amănunțite an­chete. Saturn Sîntem amici declarați și fără de rezervă ai poporului rus și fatal­mente trebue deci sa fim dușmani ireductibili ai autocratizmului mos­covit, înțelegem însă perfect că aceleași sentimente —cel puțin pe față—nu le poate avea și guvernul român care este ținut să aibe cu guvernul rusesc relațiuni amical­e și binevoi­toare. Nu-i cerem dar să declare prin ziarele sale oficioase că se bu­cură de cele ce se întîmplă în Ru­sia, nu-i cerem să deschidă porțile țărei ostentativ tuturor revoluțio­narilor, nu-l obligăm să proslăvească și să încurajeze acțiunea democra­ției rusești contra atotputerniciei autocrației țarului. Aceste toate concedate, odată stabilit că guvernul român nu poate să aibă aceeași atitudine ca presa independentă și să facă cor cu opi­­niunea publică, unanimă contra Ru­siei țariste, sîntem datori să cerem totuși guvernului o rezervă ce i se impune. Dacă el nu trebue să fie amicul revoluțiunei rusești, tot așa nu se cuvine să se prefacă într’un fel de călău al guvernului d­e la Petersburg și să comită fapte de acelea cari biciuesc și simțul de dreptate și legile umane ale ospitalităței pre­cum și simțul sfînt și curat al o­­meniei — cum nu i-ar fi permis, chiar de legile țărei, ca să extră­deze pe delicvenții politici, fapt care ni se afirmă de altfel că­­ ar fi comis pe sub mină bine înțeles. Și cu atît mai mult cerem dela actualul guvern această atitudine demnă, cu cît el ne dăduse spe­ranța că va putea fi vrednic pînă la sfirșit. Această speranță ne-o dădea chipul cum s’a procedat în afacerea cuirasatului Potemkin, afa­cere în care guvernul d-lui Canta­­cuzino a avut un gest frumos și o purtare demnă, — și aceasta cu toate presiunile guvernului mos­covit care ne ceruse și vasul înapoi și în același timp și pe marinarii revoltați, ceea ce ar fi fost o infamie. Guvernul însă a înțeles atunci până unde să meargă cu în­datoririle sale de la stat la stat și unde trebue el să se oprească. S’a dat ordin ca marinarii revoltați să fie dezarmați și debarcați, vasul a fost restituit statului rusesc, iar oa­menii de pe Potemkin au fost lă­sați să trăiască liniștiți în țară, să-și găsească hrana, ca într’o țară li­­beră și care știe să păstreze față de celelalte state și demnitatea sa și în același timp să nu despre­­țuiască legile sfinte de umanitate. Șefii revoluționari de pe Potemkin Matușcenko, Kavacenko și Kirilă, au fost considerați ca și ceil­alțî marinari ca delicvenți politici, ei au fost bine primiți și de public și de autorități, li s’a dat voe să stea în țară și astfel în fața Europei, ne-am prezentat în chip admirabil, mai bine poate decît se aștepta lumea întreagă care se îndoia de ce va face un stat mic, față de co­losul moscovit. De ce însă această atitudine exce­lentă nu s’a urmat înainte ? Matuș­cenko întors în țară pentru ca să’și găsească de lucru a fost arestat și s’a obținut pentru el un decret de ex­pulzare care probabil în momentul cînd scrim s’a și executat. De ce, ne întrebăm, s’a făcut acest lucru și de ce dorința spionilor rusești a devenit pentru guvernul d-lui Can­tacuzino un ordin care trebue nea­părat executat ? Nici o explicațiune nu există, deoarece ar fi o copi­­lărie ca­ să credem că Matușcenko ș’ar fi făcut primejdios ordine­ exis­tente, căci ce ar fi putut el face azi mai ales cînd Rusia a intrat într’o fază cu totul nouă și a cărei soluțiune nu depinde de acțiunea fostului marinar de pe Potemkin ? Totul se reduce desigur la min­ciuni inventate de spionii rusești cari vor să se afle în treabă și gra­ție căror manopere s'au lăsat să cadă în cursă autoritățile romînești și ceea­ cei este mai trist întregul lui. Ceea­ ce se face acum este o a­­devărata rușine a țărei. Bunul efect căpătat cu ocaziunea venirea la Constanța a lui Potemkin azi a fost pierdut prin acțiunea necuge­tată, josnică și lipsa de vrednicie a guvernului român. Frumosul gest de altă dată, a revenit o simplă faptă de spion muscălesc, de executor al faptelor rele ale poliției rusești ! E pur și simplu și trist și ru­șinos ! guvernul în CONST. MILLE NAZBITII Regim higienic De Paști părăsim regimul nehigienic al postului, care secătuește forțele și intrăm în regimul higienei și al sănătăței înflo­ritoare. Bem­ia dejun 3—4 țuici, mîncăm 5—6 ouă roșii, un kil de „mizeluri“, o ciorbă de cap de miel, un ghivecin turbat, o fripturică de purcel, alta de miel, un curcan pe varză, nu­ică brînză, nițele prăjituri, ceva cozonac, un corn-două cu nuci, alte două cu mac, bem 5—6 bile de vin, 3—4 sifoane, 7—8 cafele, ne a­­pucă ora 6 și punem masa de seară, și-i tragem înainte, tot înainte, pînă la în­curcătura de mare, pînă la„. Ooltea, pînă la... Bellu !! Puc. Eliminări­le la înaintările în armată Adever­ul a înregistrat era faptul că­­ general Baicoianu, comandantul corpului 3 de armată, cu reședința la Galați, a șters de la dreptul de înaintare 34 de ofițeri de sub co­manda sa. Dreptul acesta de a elimina ofițeri de pe tablouri­­ de înaintare îl are orice șef de corp de armată. E ches­tiunea însă cum se exercită un ast­­fel de drept. Cu prilejul actualelor înaintări in armată s’au­ propus și spre e minare ofițeri de diferite grade. Firește, sînt ofițeri mai ze­oși, mai inteligenți, mai competenți și sînt alții cari au­ aceste însușiri într’un grad mai redus. E natural deci să dai drumul la înaintare mai intîiii celor mai bine înzestrați și mai folositori. Iată însă ce se întîm­p­ă : Corpurile 1,2 și 4 de armată n’au eliminat decit cel mult cite 3 ofițeri de fiecare corp. Corpul 3 de armată, el singur, a eliminat 34 de ofițeri de diferite grade. De aici o stare de surescitare lesne explicabilă printre ofițerii acestui corp de armată : acuzați, recrim­­ări și dușmănii de tot soiul. Este c­udată eliminarea unui așa mare număr de ofițeri din același corp de armată. Căci dacă sunt 34 de ofițeri în acest corp de armată cari, în adevăr, nu merită înainta­rea, atu­nc­i ar fi trebuit poate să se ia și alte măsuri înpotriva lor și starea acestui corp de armată trebue să lase foa­te mult de dorit. Ni se citează însă, ca pildă, cazul unui domn căpitan din acest corp de armată, care a fost eliminat de trei ori consecutiv fără motiv, sau poate pentru bunul motiv că n’a avut spețe destul de zdravene! Anci acesta acest ofițer a obținut notele cele mai frumoase atît de la regea și atacurile opoziției contra sa Unde se arată ce atitudine va avea regele față cu atacurile opozitici contra sa. Articolul nostru prin care arătam de ce regele ține ca în țară să fie numai două partide,—a produs senzație ’n toate cercurile politice. Persoane cari au avut po­­zitivea să cunoască opiniunile rege­lui,—au trebuit să recunoască cum că informatorul nostru cunoaște într’adevăr modul de a gindi al regelui. Ei bine, din aceeași sursă deținem cele ce ur­mează cu privire la părerea regelui des­pre ultima atitudine a opoziției. * Această atitudine este cunoscută. Su­veranul în întreținerile sale a vorbit de acel desperado al opozițiunei, din cari fac parte mulți junimiști și o parte din liberali, cari nu pot suporta favoarea deosebită pa care regele o acordă d-lui Sturdza. Simpatiile suveranului pentru șeful partidului liberal sunt însă lesne expli­cabile. Regele știe că d. Sturdza nu este un om de o inteligență vastă, sus­ține însă că compensează prin muncă ceea ce­ î lipsește ca inteligență. Pe dea­supra d. Sturdza e unicul bărbat politic in activitate pe care regele îl cunoaște din momentul în care a luat frînele gu­vernului și patruzeci de ani de neamin­­tită muncă alături—nu trec fără a lăsa urme adinei de prietenie. In definitiv și suveranii sunt oameni și au dreptul să-și aleagă prieteni precum au dreptul să aibă mai multă încredere în prietenii lor, decît în alții cari sufletește nu le stau atic de aproape. A fost o paranteză aceasta care ne-a depărtat d­in subiect, dar o paranteză ce trebuia făcută pentru a se înțelege de ce d. Sturdza ține cu atâta devota­ment la suveran. Amiciția unui rege cînd este pur omenească, prețuește to­tuși mult.* Opoziția actuală de ambele nuanțe are deci m sinul ei un șir de „despe­rați”. Aceștia, sub diferite măști: a naționalizmului, a cinstei, etc. caută să obțin puterea. Regele are o prea înde­­lungată experiență în această țară, cu­noaște prea bine pe politicianii noștri, pentru ca să se mai lase amețit de vorbe goale. El știe că dinapoia tutu­ror acestor fraze se ascunde setea de putere și în lunga sa carieră nu odată, cind i s a părut că setea e atît de mare iu cit îndreptățește disperarea, a astîm­­părat-o deși nici uzurile constituționale, nici cele parlamentare nu-1 îndreptățeau la aceasta. Politicianii au­ conchis de aci așa: dacă regele a cedat odată, va ceda și a doua oară. De ce ar face pe plac li­beralilor, sau cantacuziniștilor, și n’ar face pe plac junimiștilor? * Și fiindcă regele pentru a asigura li­niștea țarei a cedat adesea, atunci cind frazele goale au trecut de la naționalizm și cinste, — la tema favorită a anti­­dinasticizmului și carlizmului, junimiștii și-au zis : de ce n’am face și noi anti­­dinasticizm și carlizm ? Și astfel s’a relatat regelui chiar înainte de plecarea sa că dacă în acest moment e lăsat în pace, să se aștepte la întoarcere, dacă guvernul ar rămîne la putere, la un katzenmuzik pe lingă care cel de la Iași, făcut tot de juni­miști, să fie o adevărată jucărie. S'a comunicat aceasta regelui, dar a­­cesta a primit știrea cu foarte mult singe tree. El a ținut mai iutii să dez­meticească pe junimiști. Dacă a promis cantacuziniștilor puterea cînd cu tra­gerile false, în joc erau interese mari, vitale, ale­ țarei. Și apoi cantacuziniștii aveau cu disișii majoritatea partidului conservator. In ultima ședință a trecu­tei Camere conservatoare cabinetul Carp C­HE­S T­I­A. 2$Î|L­E I­ nc. Regele, îndărăt, ori o șterg eu de aici!! a căzut doar mulțumită voturilor juni­miste... Pentru amenințări îndreptate contra persoanei sale, regele nu va ceda. Căci ar fi să sacrifice preroga­tivele și datoriile sale, pentru a’și me­naja personal cîteva neplăceri. Regele in alegerea guvernului n’are să fie seamă decit de voința sa și de dorința alegătorilor,—nu de amenințările po­­liticianilor, și nicî de zgomotul străzei. * Aceasta e părerea suveranului. El nu voește ca după 40 ani de domnie, Europa să aibă spectacolul că încă îl ste frică de tronul său și că amenin­țările politicienilor îl silesc să-l aducă la putere. Din contră, cu cit campania contra sa va fi mai zgomotoasă, cu atît opozanții se vor depărta de putere.­­ Sturdza știe aceasta și de aceea a fost pentru încetarea campaniei și unii junimiști au aflat o și ei și au­ plecat la... Paris. Cu un cuvînt regele e de părere că nu se poate ca un guvern să cadă din cauza atacurilor ca se indreptează contra lui și nu se poate ca un grup sau partid să vie la putere fiindcă a atacat pe suveran. «!»• A apărut Ho. 41 din Regele Catacombelor — 5 bani foseiiola în toată țara . Guvernarea junimiștilor De îndată ce a început să se miște, gruparea d­lui Carp se vede silită să se explice înaintea lumei cum are de ghid să vie la guvern și nu nu­mai cum are de gând să vie la gu­vern, ci mai ales cum înțelege să se menție la guvern. Să presupunem, în adevăr, ceea ce nu mai presupune nici chiar grupa­rea d-lui Carp, să presupunem că regele îî dă puterea. O poate lua d. Carp, avînd par­tidul conservator și pe liberali în o­­poziție ? Nu, răspunde gruparea d-lui Carp. Contra partidului conservator nu pu­tem guverna, dar nici nu voim să gu­vernăm. Din potrivă, credem că marea majoritate a partidului conservator ne va acorda și nouă încrederea cum o acordă și actualilor conducători. Așa­dar, tot ideea d-lui Carp că la sacul cu grăunte se vor aduna par­tizani, ori cari ar fi conducătorii! Și cu toate astea tot gruparea d-lui Carp vorbește de asanare de mora­vuri! « Grozav am dori să știm cum se explică această asanare de moravuri! Cu toată puțina iluzie însă ce ne facem de curățenia luptelor între po­­lticiani, noi credem că gruparea d-lui Carp clădește pe nisip cînd crede că va avea majoritatea parti­dului conservator cînd va avea și puterea ! A avut d. Carp guvernul și l-a avut alăturea de d-nii Lahovary și Grădișteanu, partidul conservator a știut că pleacă de la putere dacă răs­toarnă pe d. Carp și cu toate astea i’a răsturnat. Să fie aceasta premisa pe care se bazează azi?! Dar, spun junimiștii, „noi voim să schimbăm direcțiunea de azi a par­tidului conservator". Așa­dar vor să schimbe șefia d-lui­ Cantacuzino ? Atunci cum se împacă aceasta cu declarația ce f a], în același timp, cum că nu vor decît să „elimineze“ unele elemente, adică să despice blocul de azi ? El, aici stă toată chestiunea: ne­­sinceritatea aceasta în privința con­­ducerei partidului a sădit acea ne­încredere în gruparea d-lui Carp și e mai multă francheții în acel „tot ori nimic“ al d-lui Carp decît în­se­­celor ce-l înconjoară. Sitex —■«a ® ® -4- -S ®»-fr-®*®*—TM— — SPERI LITERARA A BREI FEIEI D-na Elena Bacaloglu, a scris un roman original „In luptă“!) care apare azi și din care reproducem un capitol, pentru a da o idee cititorilor despre chipul de a scrie al autoarei române Ce trebue să fac? Și Virgil, încurcat, își punea pentru a nu știu­ cîcea oară întrebarea aceasta. Telegrama Ancrei, îl țintuia in loc, pe cînd invitația Doreî, ii da aripi să zboare. In așteptarea unei hotărîri care nu sosea, dospind o decizie nelămurită, se așeză la birou să lucreze. Mai avea două ceasuri pînă la tim­pul me.­OÎ și se ghidi că Anca nu sosise încă de la moșie. Se înștiințase, se vestise seara și Vir­gil știa că n’ar fi putut da ochii cu dînsa, înainte de nouă ceasuri—chiar de s’ar hotărî s’o aștepte...Această ho­­tărîre o simțea însă că nu va fi în stare să se impun dorinței de a scăpa de o întrevedere neplăcută. Mai mult chiar—­temută în el însuși unde atîta schimbare il înstrăinase de tot ce-l legase de trecut. Era un alt om, în care o singură re­acție—fiar o reacție care face epocă în viața unui om, îl depărtase deodată de cel care fusese, de Anca, de dragos­tea ei. Iubea pe Dora. Și niciodată nu mai simțise această stăpînire pe el—acest farmec pătrunză­tor care-l cucerise, care-i îmbăta gîn­­dul ca de o fericire prea mare. Căci din puținele realități ale vieței, drago­stea e cea mai puternică și nici o mul­țumire sufletească nu se poate măsura cu aceea izvodită din iubire. Bucuriile acesteia sunt deosebite din toate. Și azi, cînd chipul Doreî, se împlînta ca o alungare de rele, nu-și aducea a­­minte ca Anca să-i fi dat veri­ cînd o senzație de acel fel. Ișî îndepărta gindul de la dînsa și căută să nu se mai frămînte cu nimic, își urmă lucrarea. ... 201...202...203... și bucățelele de hîrtie, treceau prin mîinile înfrigurate ce tremurau ușor in răceala lor nervoasă. Din cînd în cînd, Virgil reîncepea însă­ numerotarea în frica de a nu fi greșit, simțindu-se nestăpin pe memoria lui uitată... 201...202...203... Deodată, un sunet de clopot li opri brusc mișcarea. Și pe cînd cu urechea trăgea să audă ce zgomot putea să vie, în nedumirirea lui temătoare, își încovoia și mai mult gitul pe h­îrtii­e risipite. Ar fi vrut, pare că, să se afunde în ele — ca ele să-i dea soluția unei pro­bleme sufletești. Cîțiva pași se auziră, apoi ușa se deschise în fața Andhei care intra ca o vijelie. In căutătura ei, în pasul măsurat și greoi. în fîșiitul nervos al rochiei, Vir­gil înțelese imediat ce avea să înfrunte. O clipă se măsurară din ochi. Și în clipa asta Atica se simți învinsă, înainte de a fi rostit vreo vorbă. El cunoștea prea bine— în ochiul lui era ceva necunoscut, hotărit, puternic— străin de ea. Se oglindea un alt suflet. Virgil, își simți singur forța—avu pe dată pătrun­derea că era mai tare decit dînsa și decît cel care fusese. Iar înfățișarea lui rece, neclintită, im­puse și mai mult răscoalei ce bîntuia firea n­praznică revoltată a Andiei ve­nită cu speranțe de recucerire. In fața lui protivnică, mînia eî că­zuse insa. Efectele gradate care și le propusese 1) In luptă, roman de Elena Bacalo­­glu. Un volum în 8 de 235 pag. Depozit general la librăria St­e jc și Uomp. ca joc al izbîndei ei, pierdea un număr din program. Și trecu la al doilea. Prinse. Un pRnset de necaz, de jale măsu­rată, cu ochiul deschis pe impresia Ce putea să-l facă. Și nici o comediană, nu și-ar fi ținut tonul mai bine — în stăpî­­nirea ei lăuntrica pare că dieta unor forțe de veacuri ascunse în suflete de porun­­ceală—în sufletele de paiațe cu care-și hrănesc viața și-și cuceresc niște drep­turi stoarse. Acei ce trăesc, însă, mai mult prin combinații, cărora inima nu le adaugă nimic din sinceritatea pornirilor sufle­tești, se rătăcesc, nu reușesc tocmai din prea multă socoteală. Și in fața Andrei, cu toată măestria jocului ei, Virgil nu se înduioșase—din potrivă îl uimea într’un fel respingător această pornire neașteptată de lacrimi. Cu atît mai mult, cu cît o crezuse mai mîndră, mai tare. Anca, simțind însă, că-i pe cale pie­zișă, își dresc din nou purtarea față de el—nedescurajată. Vorbi înainte— al omului recules, învins. Și aminti dragostea și sacrificiile ei, bărbatul lăsat pentru dineul, multe că­sătorii pierdute... Și prin înșiruirea atîtor închipuite jertfe, îî aducea aminte delicatețea o­­bligată a unei legături care nu trebuia să se rupă. Iar Virgil, pentru prima oară, vedea în ea, un trecut, ani de zile care se ți­­neau servis ca niște inele împrejurul Viitorului încătenat. In actele Anchei, era însă mai puțină prefacere ca în însăși natura ei. Avea firea măsurată, cu tact, a celor cari reușesc mai ales prin viclenie. Simțindu-și influența micșorată, a­­proape ștearsă, în momentul acesta ho­­tăritor în care-l vedea schimbat, depăr­tat de ea, recurse la o prefacere mă­iastră, își luă înfățișarea cea mai resignată— aerul omului jertfitor de el. Dacă cinstit ar fi renunțat la Virgil, desigur, această abnegație de orice sen­­timent egoist, ar fi ridicat-o în st­ima ei proprie. Dar era din acele femei rele, pentru care reușita altora e o pavăză mai mult, oricărui sentiment mai blind, — pentru care orice jertfă e o umilință. Da ! își zicea în gind, să mă lase — de îî va fi cu putință...— dar atunci cînd ași voii eu, atunci cind eu­ îî vo­i zice : pleacă ! Și amorul ei propriu, în care ncelen avînt nobil, altruist, nu ar fi pătruns, îi inspiră un fel de a fi ultim, care să-i lase lui Virgil o bună și neștearsă impresie. Cinoscîndu-1 bine, presimțea d­­e singurul mijloc de a-l mai putea în­­toarce vreodată. Și în aparența ei de victimă, se ascundea ghidul pervers de a nu se lăsa bătută. Orice mijloc ii era bun. Se făcu mîngîioasă, cu­ mai dulce le vorbă, își deslăvnțui t­oate farmecile de care o femee ca ea era capabilă și ce un șarpe care țintuește pasărea din cală, fascina, fermeca ochii lui Virgil, prins în cursă. Deoarece Virgil, cu toate că rămăsese tare, pătruns de-o hotărire care-î dicta această împietrire de tot ce-i aducea aminte această femee per­versă — inteligența tei, tot se sim­e a umilită oareșicare, ca de o purtare pe care o credea că nu-i cea cuvenită. Sugestionat de înfățișarea Anchei, de taictica ei voluptoasă și perfidă, — acea dar cu glasul domolit A apărut No. 14 din revista „VIAȚA LITERARA“ —^ Sil­­­it­­or € L­O0SBHC# și 1. € rüIIUN ZU? m BJKNX IM TOATA TABA = 1 © BAW

Next