Adevěrul, mai 1906 (Anul 19, nr. 5998-6026)

1906-05-01 / nr. 5998

\ > AftulXVíIMéa.— No, 5998 TELEFON { FOSDAXOB Alex. V. Beldii»« PUBLICITATEA : CONCEDATA EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER . Co București, Str. Karageorgevici 18 Telefon S­4 EHTÎ0 ADSTP.JA, DMABii ú GE1SASÎA A *<ireaa d-io* Biikss hkM. Sat. tagsufcU i Imricli Uki*n — v i e N a Mncesitme exclusivă & bani iu luata țara t»M£-ECT@K PDLWäC €@I¥®T. MI If Kis ABONAWfi-NTE Cn an...............................m iSe^ 6 Ituri , . , . „ K— S luni , . , „ 4.— o lină . . . . „ 1.50 In înfinte Îndoit iKO*A«i:Sra COMBINAT ® (Răcvenil Politic și Dimineața) UTn an..............................lei S2.— 6‘hnit ..... „ 16.— S Inn!..................................... ft— o inná....................................„ 3.— In străinătate Îndoit Pentru Capitală No. H­ 10 „ Provincie și Străinătate No. 12­40 Apare zilnic la ora 5 seara cu ultimele știri ale zilei sferțurile ziarului: Str. Sărindar­ il Stmvir, 1 Mati 1906 Remaniarea ministerială Cantacuzino pare a ceda, cu cît se apropie jubileul, pre­­siunelor opoziției fie a remania cabinetul. A devenit o comedie chestin re­­manierei. De o remaniare ministe­rială se vorbește de luni de zile mai mult în cercurile guvernamentale, decît în cele opoziționiste. Toate aceste zvonuri priveau în special pe d. B.d.r.fi. Dar de cîte ori se tindea la a­­creditarea acestor zvonuri, organele autorizate ale guvernului primeau comunicate prin cari se dezmințea categoric toate zvonurile relative la remaniare. Acum cîteva zile chiar, ziarul „Conservatorul“ a publicat un așa comunicat, încît cel puțin în tabăra guvernamentală ar fi trebuit să fie crezut. E adevărat că după acel co­municat guvernamentalii au răspîn­­dit cu mare entuziasm știrea că gu­vernul e bloc și organul cantacu­­zinist, ziarul „Patriotul“, ne-a dat chiar o ilustrație foarte sugestivă : a doua zi după întrevederea de la Florești a apărut în „Patriotul“ o scenă ilustrată care reprezenta pu­pătura dela Florești între d-nii Can­­tacuzino și Take Ionescu ! S’a vorbit cîteva zile de această pupătură și, în fine chestia rema­nierea a dispărut din discuție, fiind­că, prin comunicatele date, s’a vă­zut că înainte de jubileu nu poate fi vorba de remaniare și guvernul nu putea să tolereze ca, în lipsa re­gelui din țară, să se acrediteze zvo­nul că se pun la cale remanieri fără ca regele să știe ceva despre acea­sta. Cum au încetat combinațiile gu­vernamentale privitoare la remaniare, opoziția, în special junimiștii, au ri­dicat tonul și au reînceput să atace guvernul cu o extremă vehemență. Junimiștii amenință chiar cu revolte dacă nu se schimbă regimul înainte de jubileu. Partidul d-lui Carp nu se mai mulțumește azi cu o rema­niare, ci pretinde o imediată schim­bare de guvern. Față cu limbagiul acesta al juni­­miștilor, iarăși s’a lansat dintr’o ta­bără guvernamentală zvonul că re­­maniarea se va face înainte de ju­bileu. De astă-dată oficiosul canta­­cuziniștilor, ziarul „Patriotul“, a în­registrat zvonul și a stîrnit astfel o nouă discuție în jurul remanierei. Am ținut să relevăm toate ace­stea pentru a înregistra și comen­tariile cari se fac. Natural că oamenii politici serioși rîd de aceste frămîntări din parti­dul guvernamental. A devenit pur și simplu ridiculă atitudinea guver­nului. E cert lucru că dacă se face re­manierea înainte de jubileu, atunci zilele regimului conservator sînt nu­mărate, guvernul ar apare într’ade­­văr cumplit umilit, oricum s’ar com­plecta. Probabil însă că d. Canta­­cuzino are mare teamă că junimiș­tii, poate chiar și liberalii, n’au să-l cruțe, n’au să-l lase să prezideze liniștit jubileul. Șeful conservatori­lor fuge de taraboiți și în fața u­­nei opozițiuni amenințătoare preferă să cedeze decît să reziste. Așa a procedat d. Cantacuzino în chestia petrolului, așa s’a încurcat cu Creditul rural, etc. Guvernul a fost, în realitate, mai mult condus de Ocultă și de d. Nicu Filipescu. Opoziția a guvernat și dacă se va mai face și remaniarea înainte de jubileu, atunci cu siguranță că după jubileu vom avea o schimbare de regim, căci prestigiul cabinetului va fi așa de slăbit, încît se va im­pune necesitatea retragereî d-lui Cantacuzino. Precum ar fi fost un act de slă­biciune o remaniare după două-trei sau chiar șase luni, așa ar fi și a­­cum înainte de jubileu. Mai tîrziu da, o recunosc toți guvernamenta­lii, remaniarea se va impune fiindcă ea va fi cerută de partid, de majo­ritățile parlamentare, nu va putea fi considerată ca umilitoare, ca im­pusă de rege sau de opoziție. Dar nu ne va surprinde de loc dacă se va primi să se facă rema­­niarea și înainte de jubileu. Ne-am deprins să vedem în ca­binetul de azi mai mult niște mi­niștrii de ceremonii, guvernați de opoziție. Iată adevărata notă a situației guvernamentalilor: Mulți dintre ei recunosc că așa este: • In momentul de a termina aceste rînduri a apărut următorul comu­nicat în oficiosul guvernului, ziarul „Conservatorul“ : Ziarul „Patriotul“ s’a făcut în numărul său de ori ecoul unuia din numeroasele zvonuri ce opoziția răs­­pindește necontenit spre a atinge prestigiul guvernului. „Putem afirma că chestiunea re­­manierei ministerului actual nu a fost adusă în discuțiunea cabinetului, nici măcar de departe, așa Incit știrea dată de confrații de la „Patriotul“ poate fi considerată ca neavind cel mai mic temeiü*. Cu alte cuvinte , o remaniare in ajunul jubileului, așa precum se vorbea prin „Patriotul“, este con­siderată ca atingătoare prestigiului guvernului și de aceea se afirmă prin comunicat că chestiunea rema­nierei cabinetului n’a fost adusă în discuțiunea consiliului de miniștrii nici măcar de departe. A. V. Răspunsul Turciei la ultimatumul guvernulu­i.z Concluzii —scena disperată de la Cameră, care a avut de urmare duelul cu tînăr­ul fiu al ministrului de justiție — este încă vie in mintea tuturor. El, nicî atunci nu i-a succes d-lui Filipescu. A trebuit să aibă norocul ca să se împlinească 40 de ani­ de domnie a regelui Carol, regele să fie bolnav, să aibă nevoe de liniște, d. Filipescu să fi făcut anumite servicii guverna­mentale cu prilejul alegerei dela Cre­ditul rural, ca un ziar guvernamen­tal, dar nu al „blocului” guvernamen­tal să-i arunce vaga consolațiune că ministrul justiției va demisiona din guvern. Nu e pentru nimeni un mister că d. Bădărău, înainte încă de a fi a­­vut incidentul cu d. Filipescu, a de­clarat că atunci cînd împrejurările o vor cere, d-sa va pune demisia sa la dispoziția primului ministru. Noi nu știm dacă ministrul justi­ției—care cu cît a fost mai cu în­verșunare atacat de ciocoi, cu atîta a cîștigat mai mult, firește, în ochii democraților—nu știm, zicem, dacă va eși sau nu din guvern, acum, îna­intea jubileului. Admițînd însă că, ministrul justi­ției, gă­sind disperațiunea d-lui Fili­pescu și a junimiștilor împotriva d-sale, ar face următorul raționa­ment : oamenii aceștia mă iaă pe mine drept pretext al apei piselor și setei lor de putere și amenință să tulbure jubileul regal— fiindcă și o vrabie poate arunca o surpriză ne­plăcută peste o toaletă de bal­l— ei bine, dacă m’aș retrage, spre a nu lăsa nici umbra unui pretext că eu ași putea fi cauza celei mai neîn­semnate tulburări a jubileului?..Ad­mițînd, zicem, că ministrul justiției ar face acest raționament și s’ar re­trage—ceea ce noi nu credem că va fi, căci ar suferi și trăinicia și cu­rajul blocului— ar avea oare d. Fi­lipescu dreptul să se declare „victo­rios“ ?... Tot așa ca și în cazul cînd mîine s’ar retrage guvernul și ar veni d. Sturdza !!... Cînd va vedea oare d. Filipescu că e timpul să se lase de fleacuri, dacă e vorba să fie luat în serios, politicește ? Alfa­cuzino este formal­­ obligat să dea drepturi­­ politice dobrogenilor. In programul de la Iași această chestiune s’a hotărît să fie rezolvată și cînd ea ar putea să fie mai bine și mai frumos adusă la bun sfîrșit, decît acum cînd se serbează cei patru­zeci de ani ai Romîniei moderne ? Știm că se spune că în potriva a­­celei măsuri ar fi Palatul. In spe­cial că principele Ferdinand s’a pro­nunțat hotărît contra Constituției și în Dobrogea și în țara român­ească. Totuși ne întrebăm în ce poziția ne s’ar pune d. Cantacuzino perso­nal și guvernat sau, dacă, după formala-î promisiune dela Iași, va amîna și da astă dată rezolvarea acelei salutare reforme? Primul ministru știe, ori trebue să știe părerile Coroanei și dacă le-a știut de ce a făgăduit ceva în potriva acestei voințî ? Ori dacă a făgăduit azi este ținut să îndepli­nească sau să ne spună lămurit ne­putința în care este să-și țină fă­găduința și să arate și cauza aces­tei neconsecințe. In tot cazul, ar fi de dorit să ne spună categoric ce este cu Dobro­gea ? AZBÎTII Confrații... „jaluzi“ Sfinx Mare saluzie pe „confrații“ noștri că Adevĕrul va avea pavilionul sau și va ex­pune la expoziție. Acum, desigur, că și „Universul“ va provoca aceeași ialuzie, căci și el s’a decis să expue.­­ „Violența“, „Cipandanțul“, „Epochis“ și alte gazete, cari nu sînt „pe dric“ ca... „Adevărul“ (! ! ?), dar cari recunosc că nu­mai cu creditul pe care-1 are „Adevărul“ ar putea trăi 20 de ani cu toții, înjură totuși pe d. dr. Istrati că se persecută ! In urma acestora, comisarul general al expoziției va soma în special pe cele trei surate de mai sus să se prezinte la ex­­­poziție spre a li se da loc să-șî constru­iască pavilioane! Iie cît știm cele trei gazete citate, cari nu mai pot dovedi cu tirajul, se vor prezenta ă la minut, vor cere să li se facă pavilioanele pe contul fondurilor se­crete viitoare și vor expune : 1) „Violența“ va expune publicațiile portăreilor pentru vinderea tipografiei și somația de evacuare a localului ce a o­­cupat în str. Brezoianu, fără a plăti chiria. 2) „Ci pandantul“ va publica contractul sau de vînzare, autentificat de tribunal și contractul de închiriere a rubricei „High-life“ agenției teatrale, plus regis­trul Halder. 3) „Epochis“ va expune de­ asemenea ac­tele sale de vînzare, răscumpărare și re­­vînzare, înregistrate la tribunal, precum și compturile de datorii de pe la ti­pografii. Cu modul acesta va dispare „ialuzia“ între „confrați“ și se vor putea aprecia toate „progresele“ făcute de presă ! Fac Din această parte a discursului de re­cepție, plin de vervă și de miez, pe care­­ l-a rostit d. profesor Marinescu la Academia Romînă, se poate conchide că d-sa este pentru o reformă a legei tocmelilor agricole, că socoate însă pe­lagra ca o calamitate națională care nu va fi înlăturată definitiv decît cînd se va înlătura definitiv cultura porumbului la noi. B. O­H­É & A ZILEI — Acum putem să fim bolnavî, 6’avem spitale! S’am ghidit la noi boerii, de „judelea“ !I Regele și politica vieneză Se crede că regele Carol nu va avea nici la întoarcerea sa prin Viena o întrevedere cu împăratul Frans Iosef. E vorba de a se pretexta starea sănătate! suveranului nostru. Cu toate astea e știut că regele Carol nu trecea de obicei­ prin ca­pitala Austriei, fără să se întil­­nească cu împăratul Frans Iosef. Tocmai de aceea s-a născut întreba­rea de ce regele nostru para de astă dată decis a evita o întâlnire. Cari sunt versiunile asupra unei asemenea hotărâri a suveranului nostru, aceasta s’a văzut în numă­rul de ori al ziarului nostru. Politica de la Viena a fost, în a­­devăr, așa de evident speculativă față de romîni, în ultimul timp, la cît a trezit o firească repulsiune în sufletele tuturor românilor. Eram foarte curteniți, cînd „dră­guțul“ de împărat era­ amenințat de fulgerile coalițiunei hossuthiste, românii din Ungaria erau pe atunci cu deosebire prețioși împăratului și cu deosebire devotate regimentele românești din Ungaria. S’a refuzat însă României conven­ția veterinară, a doua zi după îm­păcarea cu coaliția! Erau excelenți cetățeni românii din Ungaria cînd opuneau coaliției sufragiul universal și politica na­ționalităților. Nu s’a emoționat însă nimeni la Viena, cînd în alegeri, puținii romîni cari au părăsit pasi­vitatea, au fost maltratați de jan­darmii unguri și unii din ei uciși!... S’a păstrat o­­ mare rezervă la Vie­na, cînd a fost vorba să ni se dea bradeaua în chestia Macedoniei. Se pun însă mari stăruinți dela Vie­na ca să aplanăm conflictul cu Gre­cia, primind soluții â la... „elino­­vlahii“! Este curioasă credința aceasta că Român­ia trebue să facă Austriei toate pe plac și să aibă de la ea, drept răsplată, numai pagube! .Timent nu cere azi să se facă po­litică de sentiment. Ar fi absurd: sentimentul e azi lucru rar chiar în așa zisele legături de inimă, dar încă în politică. Tribulațiile politicei vieneza față de noi au însă un caracter așa de spe­culativ încît acei cari nu-și dau seama de aceasta își vor da­ poate seama cînd va fi prea tîrziu și cînd terenul cîștigat pînă azi de Austria în România va fi găsit într’o bună dimineață ocupat de alții. Dacă în chestia națională din Un­garia, regele Carol a­ putut avea re­zerve—de nu cumva sunt mai de vină unii din politicianii noștri—în ches­tiile economice însă, regele vede foarte clar și dacă, în adevăr, va evita de a se întâlni cu împăratul Franz Iosef, va fi dovadă că pur­tarea față de mai a cabinetului din Viena a fost mai rea de cum se știe, pînă acum, în țară. Saturn Politica d-lui Filipescu E speranță să-l vedem, pe d. Fili­pescu în frac, clac și mănuși albe, felicitînd pe rege la 10 Mai,­ sau cel puțin schimbînd întrunirile moastre și manifestațiile violente anunțate pentru 10 Mai într’o rezervă plină de expectative, sau într’o expectativă plină de rezerve. In adevăr, de la venirea actualului regim la putere, d. Filipescu petrece primele momente de mulțumire. Un ziar guvernamental a indicat că e vorba ca d. Bădărău să iasă din gu­vern, ba a adăugat că cea mai cre­zută versiune în public este aceea că ministrul vizat va demisiona îna­inte de jubileu. Atît e de radios d. Filipescu de acest succes încît a și asigurat pe d. Cantacuzino, printr’o foae clandes­tină, că “nu-i va precupeți apro­barea “­. De altfel e f­irească graba d-lui Filipescu. Sînt șase ani de zile de cînd bate apa în piuă și de un an și jumătate, de cînd a venit la cîrmă actualul regim nu face decît luptă cu întreaga grupare a d-lui Carp împotriva d-lui Bădărău, modestul advocat și profesor de odinioară ! Și de cîte ori d. Filipescu credea că l-a mîncat fript pe ministrul justiției și avea aerul de a se prezintă publicu­lui ca învingătorul Lurich, de atîtea ori d. Bădărăă rămînea pe banca ministerială și majoritățile îi făceau ovații. Ultima încercare a d­lui Filipescu Ce e cu Do tbrogea? Leziunea jubilară se apropie și noi nu știm încă dacă chestia Do­­brogei va fi adusă în parlament și rezolvată în sfîrșit cum cere și dreptatea și bunul simț. De altfel guvernul d-lui Canta­ nwwgmi MamwBJM M Ji­aro^ ț DIN MIZERIILE TARANIMEI D. profesor Marinescu despre pelagră și măsurile ce trebuesc luate contra ei. De unde se poate vedea că un savant se pronunță pentru măsuri extrem de energice In discursul pe care l’a rostit cu o­­cazia primirei sale în Academia Romînă d. profesor Marinescu, s’a ocupat și de chestia țărănească, așa cum se cuvine unui savant de reputațiune universală cum o are d-sa, adică cu sinceritate și fără teamă de a trage chiar și cele mai extreme consecințe. Porumbul un pericol național D. profesor Marinescu numește pe­lagra o boală socială, un pericol națio­nal a căruia unică pricină este porum­bul stricat. Porumbul deci trebue în­lăturat­, căci el constitue un pericol na­țional. Toate mijloacele de a combate pelagra vor rămîne deci efemere, cîtă vreme nu se înlătură din hrana țăra­nului porumbul. D. profesor Marinescu are în această privință o convingere a­­tit de profundă nicit nu s’a sfiit a spune în plină Academie, pe lingă alte crude adevăruri și pe acesta: „Anul 1750, cînd s’a Introdus cultura porumbului, a fost un an nefast pentru țara romînea­­scă. Pierderile cauzate țărei de porumb sînt imense : țara a fost lipsită de nu­meroase brațe ale fiilor ei, familia de conducătorul ei“. Și d. profesor­i Mari­­nescu regretă foarte mult că se con­sacră sume însemnate pentru îngrijirea unei boale incurabile—o greșeală foarte frecventă—in loc să se urmeze tendin­ța ce are medicina modernă de a pre­veni boalele. Hrana țăranului și de la chestia specială a pelagrei, d. profesor Marinescu trece la aceea mai generală a hranei țăranului român. Sa­vantul nostru crede că nu există pro­blem mai grav, mai important, din punct de vedere social și etnic, decît hrana țăranului. S’au făcut la noi ofi­cial și neoficial studii numeroase asu­pra acestei chestiuni, dar în zadar. Pe­lagra își urmează cursul ei victorios și deja 10.628 persoane bolnave cîte erau în 1888, statistica înregistrează 100.000 la 1905. A dat și d. prof. Babeș cu marea sa autoritate alarma in această privință. O face și profesorul Marinescu spunîndu-ne: „Degenerescența fizică, morală și intelectuală bat la poarta ță­rei noastre, țară mică, dar înconjurată de vrăjmași mari și puternici“. Apoi d. prof. Marinescu ne mai atrage atenția că Italia a știut să­ lupte contra pela­grei și că pa cînd la noi numărul bol­navilor crește,­­ acolo scade. Pelagra și io­car elite agricole Porumbul nu este un aliment indis­pensabil. Țăranul bulgar trăește fără dînsul, ca și țăranul român din Transil­vania. Fiii de țărani romîni se dezvoltă foarte bine în armată unde trec de la alimentația cu porumb, la cea cu grîji. Dar unii vor zice că deoarece porum­bul stricat cauzează pelagra, ar fi mai bine decît să înlături cu totul porum­bul, să pui pe țăran în putință de a-1 cultiva în condițiuni mai bune, la timp, ca să-l poată culege la timp. Și acesta ar fi un leac. In acest caz însă, și aci­d. prof. Marinescu se unește cu opinia d-lui Dim. Sturdza, trebue să se re­vadă tocmelile și legile agricole cari „nu au avut în privire țărănimea, ci e’at­ exercitat în contra țăranului“. Nodul chestiune­ ar fi deci, că, dacă nu se ad­mite înlăturarea complectă a porumbu­lui, să se înlesnească țăranului pu­tința de a-și lucra ogorul sau la timp. O soluție radicală Dar aceasta nu va fi cu putință, căci chiar de te-ai opri la soluția cea mai extremă care—după d. prof. Marinescu ar fi ca să se considere pelagra ca un accident de muncă, de care să fie fă­cut răspunzător arendașul, — ce ne-am face atunci cînd seceta, ca și anul tre­cut, ar compromite porumbul, deși re­colta de grin ar fi bună și abundentă ? Căci, argumentează d. prof. Marinescu, dacă de calamitățile pelagrei arendașul poate fi făcut răspunzător, mai ales că sunt unii, oameni rapaci, ca să nu zicem criminali, cari dau cu știință țăranilor porumb stricat,—apoi de secetă mai poți face răspunzător pe arendaș ? înlocuirea porumbului De aceea d. profesor Marinescu crede că tot la prima sa soluție ar trebui să ne oprim, adică la aceea de a înlocui treptat porumbul în hrana țăranului. Că aceasta e cu putință toți specialiștii o recunosc. D. Kalinderu de exemplu, des­tul de inițiat in­ amănuntele practice ale vieței țărănești, e de aceeași pă­rere. Dar d. prof. Marinescu mai invoacă un argument de ordine filosofico-socială pentru Înlăturarea porumbului. Porum­bul ca hrană pare a fi caracteristic pen­tru o treaptă mai de jos a dezvoltare! unui popor. Progresul unui popor se re­marcă în primul rînd în ordinea econo­mică : cu cît însă se află economicește m­iai bine și alimentați­unea se înmulțește mai bine. In Franța, în special în pro­vinciile sudice, s’a cultivat mai de mult porumbul,­astăzi însă nimeni nu-i mai­ mănîncă, și servă numai pentru hr­âni­­rea unor anumite animale. Adeverim Apropos de convenție Reflexie de actualitate: — Cum a venit la ordinea zilei con­venția comercială cu Austria, a putut constata și regele Carol că prietenia celor de la Viena face parte din... „min­ciunile... convenționale“. Poantaj D. dr. Istrati voind să vadă ce pa­gubă va suferi expoziția dacă o vor boicota cel de la „Epochis“ și toți pa­tronii ei, a făcut o scurtă socoteală. Rezultatul a fost: 40 de intrări, din cari cel puțin 5—6 gratuite, sau în nu­merar , vre-o 120 lei, socotit că ar vi­zita de mai multe ori expoziția. Eu, cu 120 de lei ăștia n’o să fie ex­cedent la expoziție! Barometru Azi barometrul arată seară splen­didă—fiindcă la parcul Oteteleșanu e serbarea reporterilor. Dacă m’o da cerul de sminteală, re­clama rămîne valabilă pentru seara de Duminica viitoare! Rigoletto -------------- --------------­Linia Craiova-Grnia Am publicat deja prin Adevĕrul im­portantul memoriu asupra liniei ferate Craiova-Grnia, prezentat d-lui prim-mi­­nistru Cantacuzino, de către d. prefect de Doljin C. R. Geblescu. Revenim a­­supra acestui memoriu, chestiunea fiind de actualitate, și vom releva punctele cari merită o atențiune mai deosebită. D. Take Ionescu, spune memoriul, a promis în mai multe întruniri publice facerea acestei linii, desigur că s’a con­vins și d-sa că linia aceasta ar deservi niște regiuni agricole dintre cele mai bogate ale țării, însă lipsite de căi de comunicație. In adevăr, linia Craiova- Gruia ar fi de mare folos pentru aproape 300.000 locuitori, romîni, cari astăzi nu dispun decît de niște căi de comuni­cație cu totul primitive, iar traficul lor de cereale se face cu foarte mari difi­cultăți. Dar marea importanță a aces­tei linii nu s’ar reduce numai la un trafic de cereale, ci și la exploatarea pădurilor întinse ce acoperă această re­giune de mai multe sute de mii de hect., căci cuprinde pe lîngă plășile Dumbrava, și Cimpu din Dolj, și plășile Dumbrava Blahnița și Cîmpu din Mehedinți. Afară de aceste traficuri ar mai fi și acele ale produselor din minele și munții noș­tri, cum sunt sarea, marmora, varul, lem­nărie de tot felul, țițeiul, materii răși­­noase etc. Foloasele acestei linii care ar servi mai mult pentru export, deci pentru înavuțirea țărei, nu s’ar mărgini numai la aceste regiuni, ci se vor întinde la țara întreagă. Astăzi imperiul rusesc nu are comunicațiuni directe cu popoa­rele slave din mijlocul peninsulei Bal­canice, cum sunt cele din Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și mai cu seamă cele din Serbia și din Vechea­ Serbie de la Novi­ Bazar. Astfel că de la Ungheni, din județul Iași, de la singura comunica­ție de cale ferată ce avem cu Rusia, tot traficul și transitul rusesc cu aceste țări s’ar face pe liniile noastre ferate pînă la Gruia, înțelegem acum și mai bine de ce mare interes ar fi pentru țara noastră construirea acestei linii promise și de mult așteptată. Avem prin urmare dreptul să credem că con­struirea cit mai neintîrziată a acestei linii, ar fi pentru țara noastră cea mai importantă dintre toate lucrările noui. Vom reveni. PĂRERI ȘI IMPRESII Fiți pribegi ai Rusie! Cînd am citit ori telegrama despre lntîia ședință a Dumei și cuvintele lui Petrun­­kievici că este o datorie de onoare și de demnitate pentru Duma imperiului de a consacra primul cuvint liber acelora cari șî-au sacrificat libertatea pentru liberarea patriei lor, gîndul meu s’a dus de-a drep­tul la cei ce pribegesc departe de pămîn­­­tul Rusiei. Sînt, firește, mii și mii cari și-afi sacri­ficat și viața pentru liberarea Rusiei, dar aceștia au murit fericiți pe cîmpul de o­­noare al revoluțiunei. Sînt alții cari um­plu temnițele și locurile de deportare — dar totuși sînt pe pămîn­tul patriei. Suferința cea mai cumplită e pentru cei ce pribegesc. Nu e nimic mai adevă­rat decît că amară e pîinea exilului—cu deosebire în asemenea împrejurări, cînd în patrie se petrec transformări și eveni­mente strîns legate de toate gindurile, visele și sentimentele ce stăpînesc fi­ința ta. Ce fiori trebue să simtă toți acești fii pribegi ai Rusiei—fie ei savanți, literați, sau umili marinari ca cei de pe „Potem­kin“ — cînd, rătăcind prin țări străine, vecinie în nesiguranță, citesc știrile a­­cestea cari anunță întrunirea Dumei — primele roade ale luptelor lor pentru li­bertate ? Cîți din ei n’au auzit nu numai în țara lor, dar și in pribegia lor, cuvîntul de „nebuni“ la adresa lor și iată că ceea ce a fost crezut cu neputință începe să fie realitate; în Rusia s’a întrunit o Cameră aleasă și primul ei cuvint a fost un sa­vut de simpatie și solidaritate adresat ce­lor ce umplu pușcăriile pentru crima de a îi nutrit în piepturile lor amorul sfînt de libertate! Dulce va fi ora cînd și pribegii vor pu­tea reintra în Rusia liberă și constitu­țională ! E. D. F. Lefopiiifi <« Baust. Mille DUMINICĂ Azi venind la redacția am găsit pe lucrătorii noștri în grevă. Ei cereau respectarea complectă a Duminicei și a sărbătorilor și alte mici cereri, cari toate se pot rezolvi in prima linie, dacă toate ziarele consimt și al doilea făcînd oarecare sacrificii de bani. Pînă seara incidentul a fost rezolvat, cu concesi­uni reciproce. In timpul tratativelor îmi venea să zîmbesc. iată-mă’s pe mine care mă pretind încă a fi socialist și aceasta in ciuda unora cari im­ con­testă pînă și acest inofensiv titlu, iată­­mă’s apărînd interese capitaliste ! Acea­sta dovedește cît de mult valorează, nu credințele tale, ci împrejurările în cari te afli. Desigur că dacă n’ași fi patron­­tipograf, dacă n’așî conduce un stabili­ment care întrebuințează o sută de lucrători, poate ași fi cu ei, pe cînd azi, vrînd-nevrînd, azi sînt în­potriva lor, cu toate că sînt cu gîndul și cu inima cu dînșii. —Dar de ce ești numai cu inima ? mi se poate răspunde. — Fiindcă legea de fier a concu­renței, mă silește să fac și eu ca veci­nul, să exploatez cît mai mult munca omenească, să fac economii din toate cheltuelile generale, pentru ca vînzînd publicului pe 5 parale o gazetă, să pot la sfirșitul anului, să dau un cîștig oa­recare acționarilor mei. Dar, cum am spus, împrejurările fac totul. In această privință este luminoa­să vorba lui Clemenceau, ministrul de interne al Franței, care explica lucră­torilor, de ce este nevoit să ia măsuri strașnice pentru a menține ordinea con­tra anunțatei revoluțiuni de la 1 Maiü. — D­v. zicea Clemenceau, stați di­­napoia baricadei, pe mine împrejurarea mă pune dinaintea ei. Fiecare își are rolul sau și, în ceea ce mă privește pe mine, este acela de a nu vă lăsa să treceți dincoace. EUMI Trece pe dinaintea ferestrelor mele lamentabilul convoiu al carelor, căru­țelor, targelor, camioanelor celor ce se mută de Sf. Gheorghe ! In viața mea m’am mutat foarte rar și de testez acest eveniment. E pare­ că ceva barbar, ca să fii răpit din colțul ce ți l’am alcătuit cu multă trudă și îngrijire. Toate au fost făcute după locul lor. O mobilă, orice lucru are valoarea lui artistică, după locul în care este așezat. In mij­locul creat de tine este o anume at­mosferă, pe care n’o găsești aiurea și pe care n’o poți avea în altă parte și bine această creațiune a ta este barbar risipită și sarîmată. Mîini sălbatice se abat peste întreaga această ființă inti­mă și ruinează într’o singură zi, tot ce tu ai construit în ani de muncă și de solicitudine. Cît de caraghioase îmi par aceste biete mobile, de multe ori învechite și rupte, așezate ca vai de ele, într’o ne­­orînduială fără seamăn și peste cari de multe ori se abate ploaia, vîntul ori praful... E o sfișiere dureroasă a sufletului a­­ceastă mutare de două ori pe an, și cu toate acestea, cîți nu o simt și nu o în­țeleg, cîți stau acasă la eî, ca la hotel, fără să guste plăcerea interiorului, fără de un tablou de artă pe perete, fără de acele drăguțe nimicuri cari iți înfrumu­sețează hornul, carii te opresc să-l pără­sești și pentru cari nu ai da nici odată bogăția rece și strigătoare a localurilor publice! Pentru mine, cînd intra într’o caisă, în două ochiri judec pe stăpînul eî—și ași pune prin soare că îl judec bine și din toate punctele de vedere! MARȚ3 Nu pot preciza ce anume eveniment al zilei m’a impresionat în răui, dar sînt astă seară intr’o stare sufletească ucigătoare. Naturei mele, de fel melan­colică, nu-i trebue mult ca să ia zbo­rul spre abuzul negru al gîndurilor tris­te... Ce vroiiu, ce simt, nu știți nici eu, dar simt în mine zădărnicirea tuturor faptelor omenești și în special a actelor mele. Profit de ocaziune ca să analizez ciudata mea fire. După exterior, după faptele mele, s’ar putea socoti că sînt un om energic și întreprinzător. Ceea ce altul ezită să facă, eu imediat iau hotărîrea și o și pun în practică. Acea­sta este aparența. Adevărul însă este că nu-i am mai fără de voință ca mine, care ezită și se îndoește de totul. N’am credință în nici una din multele mele întreprinderi. De la început, în chip tai­nic, eu nu cred în reușită. Aceasta nu mă împiedică însă să lucrez fără de preget, și cu un entuziasm și o perseverență care ar părea că este o manifestare de voință, ceea ce nu-i. Nu este așa, nu-i de mirat că cu a­­ceastă fire, să fac ceea ce fac, să fiu veșnic la lucru, veșnic neadormit, lup­­tînd, ca și cînd ași avea douăzeci de ani, și dînd altora insuflarea pa care e­i însu­mi nu o am? Doctorilor boalelor sufletești, le pun la dispoziție această sinceră autoanaliză psihică. Pare că însă îi văd explicînd totul cu un cuvînt magic care se chiamă neurastenie, ceea ce pe mine nu mă mulțumește de loc! Un tînăr scriitor necunoscut, un poet îmi trimete caetul sau de versuri și o scrisoare prin care îmi arată trista lui stare materială. Mai are o­ singură spe­­ranță ca să-și scape familia din ghia­­rele lipsei și ale disperării. Această speranță stă în micul caet de versuri, pe care daca l’ar edita, ar putea să«și agonisească o sumă de bani care l’ar scoate din această tristă stare. M’am pus la dispoziția tînărului, în ale căruia versuri am găsit o notă nouă și originală, dar în gîndul meu, cît sînt eu de sceptic asupra speranțelor lui. Un volum de versuri! Un autor tînăr și necu­noscut! Cine să-l aprecieze, cine să con­simtă să-l cumpere? Zilnic editorii sînt a­­saltați de ti­neri și de carte de poezii. In neputința de a alege bunul de rău, da teama pîrlelei, ei refuză sistematic pe toți poeții ori cel mult daca consimt să le publice versurile, fără ca autorul să plătească cu anticipație tiparul și toate cele alte cheltueli. Și în defi­nitiv în practicitatea lor acești negus­tori de hirtie tipărită au dreptate! Lumea azi nu citește. Versurile sint mai cu deosebire necitite. Și aceasta nu e numai la noi ci în toate părțile. O marfă care nu se caută este depre­ciată. Și cînd fabricantul acestei mărfi n’are nici măcar pecetia oficială și re­­cunoscută, negustorul se gîndește la chip practic la comerțul lui, precum @ Citit! palpitanta istorisire ISFtíílLE BUBEI „Hill KÄG1I“ în „DUMINECA“ ie azi 30 Aprilie

Next