Adevěrul, iunie 1906 (Anul 19, nr. 6028-6056)

1906-06-01 / nr. 6028

Anul al XVm-lea. — No. 602Ü FOKIATOK Alex. V. BeMimaaB PUBLICITATEA : CONCEDATA EXCLUSIV AGENȚIEI I DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER &Co București, Str. KarageorgevicîiS Telefon 3|4 EHTRU iESTRIA, USIOTA îiEEESMIA A n adieu d-lof Gu!»S ntdsS. te i &mrc!i Lesscffr- — v i e » a concesiune exdutivi TELEFON Pentru Capitală No. 14(10­31 bani in toata, țara­­ c­ i­­ Iunie DIRECTOR FOUTIC COEST. HILKL ABONATWENTE­D» «n..........................iei ÎS.— «■Im­i . ...» a* S­in» l­o­hm» . „ *5e In In&tate Îndoit AKONAHEITE combinate (Adeverul Politic și Dimineața­ Un sa . . . . . let 38.— S­inui...................................... Nfi.— S Inni....................................... g._ o lună............................» 3.n_ In «trAinState Îndoit Provincie și Sträm­ent« No.13140 Apare zi îsile ia­­ra seara era ultimele știri ale zilei Biarourile ziarulu­­, Str. Sărindar­ 1î Lămuririle junimiștilor Ia sfîrșit Junimiștii dau lămuriri atît cu privire la suspenda­rea acțiunei lor cit și relativ la zvonurile de o împăcare cu cantacuziniștii Două zvonuri misterioasa circulă de citeva zile asupra încetărei su­bite a campaniei junimiste , că în urma unor indicațiuni da la palat, junimiștii avînd speranța de a lua puterea la toamnă, suspendă acum orice campanie, și, al doilea zvon, că se tratează împăcarea cu canta­­cuziniștii și sacrificarea takiștilor. Aceste zvonuri au circulat trei zile. Cîtîva naivi au crezut primul zvon, mulți însă au luat în serios tratativele de împăcare. Se vede că situația aceasta echi­vocă n’a convenit de loc junimiști­lor și atunci s’au impus lămuriri a­­supra situației pe cari „Epoca“ le-a dat erî. Intre altele iată ce spune oficio­sul junimist: „Iar se pomenește prin presă de tratative între noi și o parte din gu­vern. „Necazul cantacuziniștilor în con­tra takiștilor pus în legătură cu sfir­­șitul firesc, la această epocă a cam­paniei noastre, constituesc elemente suficiente pentru alimentarea fanta­­ziilor amatorilor de combinațiuni ab­surde. „Se poate chiar ca zvonurile puse în circulație să conție și un grăunte de adevăr. Se poate ca cantacu ziriștii, burzuluiți, să găsească ingenios de a lăți unele zvonuri de tratative spre a băga în răcori pe nesățioșii lor to­varăși. „Ne grăbim însă d’a dezveli ridi­colul unei posturi, ce cată a se a­răta isteață. „Spre a împrăștia orice confu­ziune, dorită poate de unii, ne cre­dem datori față de amicii noștri să le dăm aci cîteva directive. „Baza politicii noastre este pro­gramul desfășurat de șeful nostru în ziua de 22 Mai. In jurul acestui program vom duce, îndată după vacanții, propaganda cea mai activă. „O vom face cu tot elanul pe care l’ați arătat amicii noștri la­­ sfîrșitul prezentei campanii. „Nu mai este un mister că eu multă anevointa, am putut înfrîna de astădată acest elan. „Nu este vorba, bine­înțeles, de acele banale manifestațiuni, mai mult sau­ mai puțin sedițioase, puse la cale de agenții flămînzi ai clu­burilor*. Lămuririle acestea sînt, de altfel, categorice. Dar totodată e o schim­bare de front in culisele conserva­toare, care merită a fi relevată. * Deși ultima lozincă a junimiști­lor era răsturnarea întregului gu­vern, acum nu se mai vorbește de așa ceva, ci numai de... răsturnarea corupțiunei! Cum se va răsturna corupțiunea, cu sau fără... corupători și corupți,­­aceasta nu reiese din lămuririle organului junimist. Reiese însă ceva nou și anume că pentru întîiașî dată se atribue can­tacuzinișt­ilor un rol nesincer în lup­ta declarată de junimiști... „takis­­mului”. Cantacuziniștii sînt acum acuzați de junimiști că ei au­ lansat zvonul că se împacă cu partidul d-lui Carp „pentru a băga Ia răcori pe takiștî!. Cu alte cuvinte cantacuziniștii sînt denunțați că fac un șantaj politic amenințînd mereu pe „takiștî“ că se împacă cu junimiștii,­­ iar ju­nimiștii nu știn, în realitate, abso­lut nimic despre o asemenea com­binație. Se pare că acest limbagiu amărît al junimiștilor vine în urma unei teribile trageri pe sfoară ce au suferit-o din partea cantacuziniș­­tilor. înainte de interpelarea d-lui Nicu Filipescu, se vorbea că s-a stabilit o înțelegere între interpelator și cantacuziniști asupra punerea în scenă a acestei interpelări. In ulti­mul moment însă cantacuziniștii s’ar fi dezlegat de angajamentele lor și au lăsat pe d. Nicu Filipescu să se descurce cum va putea. Acum se pare că d. Filipescu se răzbună contra cantacuziniștiior de­­nunțînd... necazul lor pe takiștî! Iată o nouă intrigă de care, de altfel, nu era nevoe în tabăra gu­vernamentală, fiindcă zilnic se țes intrigi destule care pun în evidență cît de... cimentat e blocul guverna-Ceva au cîștigat însă, pentru va­­canță, actualii guvernanți. Au cîști­gat liniștea în timpul expozițiunei jubilare, căci dlîcit de puțin primej­­dioasă ar fi fost campania junimistă, dacă s’ar fi continuat cu întruniri zgomotoase liniște complectă n’ar fi fost. Au mai cîștigat însă ceva real și acest cîștig vine dela liberali, d. Sturdza, și deci întreg partidul li­beral, nu se va mișca pînă ce mai întîiu nu se va alcătui viitorul pro­gram de guvernare. Prin urmare opoziția și-a clari­ficat situația: junimiștii nu vor relua campania decît la toamnă și în ju­rul programului desfășurat la Eforie de d. Corp, iar liberalii nu se vor mișca nici la toamnă, dacă pînă a­­tunci nu se va alcătui programul lor. Guvernamentalii trebue să fie în­­cîntați de această cumințenie a o­­pozițieî care s’a hotărît să tolereze acest guvern pînă la toamnă. Se vede însă că și guvernamen­talii au de gînd sâ-șî lămurească situația între ei. De două zile iar se vorbește de remaniare, se anunță că d. Bădărăă vrea d-sa acum să se retragă și să înlesnească astfel o înțelegere între cantacuziniștî și takiștî, spre marea dezolare a junimiștilor. Intrucît va fi adevărat acest nou svon, nu știm. Dar se poate ca a­cum, cînd atît junimiștii cît și li­beralii, au declarat un lung armisti­­țiu­, guvernamentalii ne mai avînd pretextul că nu vor să facă rema­­niarea sub presiunea opozițiunei, să se înțeleagă de astă dată și s’o facă. A. W. NAZBÎTH Banchetul justiției „Epoca“ relatînd asupra banchetului dat de d. Bădărăui magistraților, cu pri­lejul jubileului, spune că la sfîrșitul me­sei s’a cîntat „La moară la hîrța-pîrța“, care de altfel a servit de „leit-motiv po­emului simfonic al lui Enescu, „La Mat­­chich­e“, „In lumea asta sunt femei“, etc. Relația confratelui e incomplect“. Chestia a fost mult mai lata! La finele banchetului, d. Bădărău a jucat, în aplauze frenetice, Un dans de vantru cu o turcoaică de la Moși , prezi­­dentu de la Casație a combinat un Cake- Walk cu d. procuror general Ciocîrdia, d. Durma, șef de cabinet al ministrului, a cîntat din repertoriul Fougereî : Hilde­brand, Hildebrand! Oh, qu'ce non est ex­citant, iar d. Alexandrescu-Tololoî, rapor­tor al tuturor legilor d-lui Bădărău, a cîntat cu glasul său de prima­donă, fai­mosul cîntec : Cînd eram la mama fată. La 2 din noapte, totul s’a terminat cu Cancanul înaintea justiției, dansat de toți magistrații în robă. Pao Programul partidului și progra­mul guvernului sînt două lucruri bine deosebite pentru d. Sturdza —atît de deosebite în­cît chiar pen­tru o guvernare de 12 ani d. Sturdza nu găsește nimic de realizat din programul... partidului ! O sută de ani dacă ar sta la gu­vern— cum a spus odată cînd Ta a necăjit adversarii! — d. Sturdza tot n’ar găsi că a venit timpul să fie realizat programul partidului!! Saturn Noul revolte in Rusia.­Marile inundații din Brăila , Sărmanii greci! Cititorii noștri­ au aflat cum știau grecii să întoarcă lucrurile. Despre măcelurile de la Grebena au știut sa convingă presa franceză că au fost organizate de aromînî contra lor, și astfel aromînii măcelăriți apar ca hoții de păgubași din poveste. Romîniî, se înțelege, nu accepta această întoarcere pe dos, adică gre­ceasca, a faptelor și fac tot posibi­lul, deși nu au la dispoziție mijloa­cele grecilor, ca Franța să afle ade­vărul. Dar guvernul român nu face absolut nimic în această privință, ci se mulțumește a trata cu ministrul Rusiei din București, despre o cau­ză căreia acest ministru nu-i poate da o soluție. Iată că acum a venit și Poarta în ajutorul românilor, căci Poarta a a­­dresat puterilor o notă prin care se plînge de banditismul bandelor gre­cești. Bieții greci,—după ce­î calom­niază romîniî, iată că î calomniază și Poarta ! Numai că Poarta a avut grija să citeze anume cazurile în care grecii și-au pus în practică me­toda de a menține elenismul, anume prin foc și sabie. Oare guvernul nostru romînesc n’ar trebui să profite de exemplul dat de Poartă și să adreseze Pute­rilor europene o notă prin care să a­­rate marile suferințe pe cari le îndură aromînii dela greci, citind, anume cazuri și descriind ororile grecești. O asemenea notă ar avea poate și efectul de a calma zelul unor anu­mite puteri cari sînt prea filoelene și înclina a crede că în conflictul greco-roman, vina este numai de par­tea noastră. Dacă Turcia a găsit cu cale sa se plînga puterilor de faptele ce se pe­trec pe teritoriul ei, cu cît mai mult nu avem noi dreptul s’o facem ? Aș­teptăm să vedem ce hotărîre va lua guvernul. .. în ultimii­, jos, faptul număr> în chip neîndo­­și­a însuși, că murul Le Matin nu colo­si­t “ intru nimic acele arti­­zate, '‘plăta­m lo urî“' «. ele au fost tra­­inserții aȘt­plicate ca simple a­­­te guvernului grecesc. . J* g'evăr La Macedonie arată că ’j nui trecut ziarul Le Matin, iață ce anumite articole p­mcate asupra afacerilor Macedonia, s'a văzut ținut a insera următoarea notă a re­dacției . ’’Oricari au fost ofertele ce i-au fost făcute, Le Matin a refuzat în­­totdeauna să slujească interese parti­culare în părțile ziarului rezervate discuțiunei intereselor generale și care angajează răspunderea sa. „Din potrivă, orice întreprindere pe care o crede folositoare Franței, omenirei, binelui sau moralităței po­pulare, e sigură că va găsi concur­sul absolut dezinteresat al lui Matin. „Publicitatea lui Matin nu e in­terzisă celor ce vor să recomande pu­blicului întreprinderile particulare. N’au decis să ia cunoștință de tari­fele anunțate pentru anunțurile, mari și mici, reclame, comunicate. Aceste tarife sunt uniforme pentru toți și inserțiile, primite la un ghișeu spe­cial, sunt plasate în spațiile rezer­vate publicității, la sfirșitul paginei a doua și a patra, în pagina a cin­­cea și a șasea. „Restul gazetei aparține redacției și redacția lui Marin e inviolabilă. Ea lucrează în interesul tuturor, nu numai al unora“. Așa­dar — cum observă prea bine La Macédonie — articolele asuprea crimelor romînești din Macedonia au­ fost publicate ca simple inserții cu plată, la locul destinat anunțurilor, între reclamele pilulelor Pirik, și un anunț mortuar, tratate și taxate fiind de administrația­ ziarului Le Matin ca „publicitate“ și „antrepriză par­ticulară“. Așa stăm­ grecii ca ,simpatiile“ presei străine“ 8. Y. R. Conflict între autoritățî Au dat căldurile și nu vor mai trece zile multe pînă cînd vom începe a simți din nou lipsa de apă. Aceasta deși în­­tr’un interviei a acordat nouă acum două luni, d. Mihhail Cantacuzino, primarul Capitalei a declarat că după angajamen­tul ce și-a luat inginerul hidrolog Lin­­dley la 15 iulie vom avea 15—20000 me­tri cubi de apă peste debitul actual. D. Cantacuzino își făcuse socoteala fără consiliul teh­nic superior. D-sa ui­tase că inginerii noștriî se ridicaseră în contra d-sale, fiindcă, imitînd exemplul atîtor orașe din străinătate, angajese pe d. Lindley pentru nouile lucrări de a­­ducere a apei și uitase mai ales că în consiliul teh­nic superior iginerii au o armă de care se poate sfărîma și voința guvernului și a representațiunei naționale. Intr'adevăr consiliul teh­nic superior îndată ce i s'a supus proectul d-lui Lin­dley, nu s'a adunat, deși avînd în ve­dere urgența proiectului ar fi trebuit să se adune. După patru săptămînî s'a a­­dunat în sfîrșit și după ce a discutat o oră, a amînat discuția —atît de urgentă — pentru o săptămînă. După o săptă­­mînă fiind strîns cu ușa consiliul a­­ respins proectul, pe motiv că executîndu­­se nu numai că apă nu va fi mai multă în Capitală, dar încă va dispare și din cea existentă, pi­opiul de la Ulmi, fiind același ca cel de la Bragadiru, numai că e partea mai de sus, așa că se oprește prin captațiunile de acolo, pur și simplu apele dela Bragadiru. Pînă să răspundă d. Lindley la această imputare să ne fie permis a crede că nu un om experimentat ca d. Lindley, dar cel mai tînăr hidrolog n’ar putea să comită o eroare ca aceia relevată de consiliul teh­nic superior. Dar chiar de ar avea dreptate,­­ bine a făcut că a tărăgănit o lună și jumătate hotărîrea sa, așa că a făcut cu neputință ca fie punîndu-se în executare planul d-lui Lindley, fie chiar că s’ar pune în executare vre-un alt plan, apa să nu mai poată fi cap­tată la timp, așa ca Bucureștii să ra­­mîne fără apă suficientă în toiul căldu­rilor și pe vremea expoziției care va a­­duce desigur o consumațiune sporită ? Aceasta este greșala neertată comisă de consiliul teh­nic superior, că a făcut să sufere un oraș întreg, fie pentru a-șî răz­buna contra primarului, fie chiar că are dreptate în aprecierile sale teh­nice. niiiilB li iil> % «Iii PoI‘ O-na Sturdza și programul B. Sturdza a declarat la Craiova ca înainte de a se gîndi să­ vină la putere, liberalii ar trebui să se gîn­­dească și să-și alcătuiască un pro­gram. Această amintire a d-lui Sturdza nu e fte loc inoportună azi, cînd politicianii nu se gîndesc ce vor face cînd vor lua guvernul, ci ver puterea pentru a o... exercita! D. Sturdza însă, într’o trecută legislatură, pentru a răspunde d-lui Carp care’i reproșa că n’are program a venit la ședința următoare cu un exemplar din programul de la Iași și l’a predat d-lui Carp, în rîsetele generale ale Camerei. Nu mai puțin adevărat însă este că în urma crizei economice și fi­nanciare, d. Sturdza a venit cu un program, care consta în alte două vorbe, budget de 213 milioane! Programul acesta a însemnat ceva și cu toate defectele sale, a adus foloase pentru țară și a făcut suc­cesul guvernare­ d-lui Sturdza. A fost un remediu ad-hoc la o si­­tuațiune excepțională. S’ar fi crezut că G. Sturdza și a reluat apoi programul dela Iași. Pe cît se vede, nu e așa. X­. Sturdza caută iarăși un pro­gram pentru guvern. în materie fi­nanciară știm că va fi iarăși un budget redus â la acel de 218 mili­oane. Situația însă nu mai e cea de la 1901 și numai budgetul redus nu poate fi programul viitorului gu­vern liberal. Mai mult, d. Sturdza a declarat că trebue ca partidul liberal să-și dea un program pentru o guverna­re de... 12 ani, ca a lui Ion Brătia­­nu. Cu toate astea nici pentru gu­vernarea aceasta de 12 ani d. Sturd­za nu s’a gîndit la Votul Universal și Casa rurală din programul de la Iași! Guvernul și puterile Modul rușinos în care s’a împie­dicat recunoașterea Ligei ca persoană morală, formează încă subiectul dis­­cuțiunei tuturor oamenilor demni și inimoși din această țară. Mai bine nici Camera să nu fi votat recunoașterea, căci atunci nu am fi trebuit să nu expunem ruși­ne­ de a vedea un guvern romînesc împiedicînd votarea unui asemenea proiect. Căcî nu întrebăm dacă mi­nistrul austro-ungar a intervenit într’ adevăr în această afacere! „Pester Lloyd“ a zis : da și a trebuit să-l credem căcî e cunoscut ca organ al ministrului de externe din Viena, guvernul nostru zice nu, voim să'l credem ca să nu ne umilim pe noi românii. Dar oare aceasta schimbă întrucîtva situația ? Dacă intervenea ministrul austriac și se comitea fapta cunoscută, — era trist, era urît, dar era poate explicabil; așa însă, dacă e adevărat că nici intervenție n’a fost,—guver­nul român a făcut de la sine ceea ce s’a făcut,atunci s’a umilit și mai mult, căci a comis fapta pentru că poate ungurii s’ar fi supărat. Sau pentru că a voit să fie pe placul ungurilor. E trist și e urît! Dar toate aceste constatări nu trebuie să ne împiedice de a de­masca pe politicianii cari vor să bată și din această afacere monetă pentru scopurile lor. Voința și In­dependența indignîndu-se de fapta guvernului, ele, al căror șef a lăsat ca suveran să se ducă la Budape­sta și a decorat pe Leszensky, ele cari, sîntem sigurî, nu vor îndrăzni să spue un cuvînt aprobator atunci cînd sub liberali se va găsi cineva care să facă guvernului „bocluaul“ de a vota un proiect de lege prin care Liga ar fi declarată persoană morală,—ele să tacă, să nu profa­neze—pentru nu știm a cîta oară— cauza națională. Dacă Liga nu e ce trebuie să fie vina e a politicianilor, fără deose­bire de culoare. Ad. ----------- ii mm » Expoziția națională Ne apropiem de zkia c­oci se va des­chide Expoziția de la Filaret, și acum se poate spune în mod hotărît, că va fi splendidă. Nu e om care s’o fi văzut pînă acum și care să nu 3a fi exprimat asupra eî în termenii cei mai elogioși. Ca exterior chiar, Expoziția, prin mărimea ei, prin frumusețea te­hnică a construcțiilor și prin­­ accepțiunea lor artistică, este o icrație, fidelă* * a uriașe­lor progrese realizate de noi. înăuntrul diferitelor clădiri vom fi asemenea la înălțimea exteriorului, și cu toată cam­pania dusă de unele ziare din motive politice contra Expoziției, numeroasele pavilioane particulare arată că fruntașii economiei noastre naționale au înțeles interesul lor și datoria lor națională. Ca o dovadă a desvoltărei noastre co­merciale, trebuesc socotite pavilioanele streine. Pavilionul austriac frumos ca ar­chitecture și bogat in ce privește o­­biectele expuse,—un simbol al vechilor relațiuni ce avem cu acest stat. Pavi­lionul ungar, mare în proporții, expu­­nînd toate progresele ce a realizat in industrie și agricultură,—un omagiu de bună vecinătate, cum spun organizato­rii săi, o ocaziune admirabilă pentru noi ca să studiem mai de aproape pe unguri, să luăm exemplu de la modul cum au știut să lucreze și cum lucrează pentru desvoltarea economiei lor națio­nale. Și—last not least—pavilionul fran­cez, dovadă vie de vechile relațiuni de dragoste ce ne leagă de poporul liber­­tăței, de țara generoasă ce este Franța. Toate aceste pavilioane intră perfect în cadrul Expoziției care e totuși atît de măreață iu cit nici un moment pa­vilioanele internaționale nu apar ca niște oaspeți prea pretențioși, ca niște mu­safiri cari umplu casa. Nu numai țara întreagă, romînimea întreagă va veni să vadă expoziția, vor veni mii de străini și vor admira pro­gresele Rominiei, ale romînilor. Și fo­losul moral și material ce va aduce ța­rei noastre Expoziția va aduce foloase însutite și în mi­te decît cheltuelile ce s’au făcut și din cauza cărora strimții la minte varsă lacrimi fără de sfîrșit și vor să ne amărască o lucrare națională ce trebue să umple de mindrie inima oricărui bun român. Gr. ■a < <übi­t —» Grecii și presa străină Am relevat la timp că guvernul din Atena, văzînd indignarea gene­rală ce produce în lumea civilizată politica de banditism și asasinat pe care o practică regatul grecesc, a căutat să creeze o diversiune și s'a adresat reprezentanților săi din străi­nătate ca, prin fonduri puse la dispoziție, să încerce să cîștige unul sau două ziare din Apus. In adevăr, în Le Matin din Paris — ziar nepolitic — au apărut în vre-o două numere, la finele paginei a patra, articole cari conțineau în­tre altele așa numite „tablouri“ de crimele comise de „romîniî“ din Macedonia ! Infamia aceasta grecească a avut la noi mai mult un succes de­ ila­ritate și tot așa pe lîngă cabinetele europene unde se cunoaște adevărul. Iată însă că revista La Macedo­nie care se tipărește la Paris în limba franceză și care e mai în mă­sură a cunoaște lucrurile, confirmă: ** Adeverul! Programul Conu Mitiță e ocupat actualmente cu elaborarea programului viitorului său guvern. Se zice că va conține trei puncte t­ errare humanum, perseverare diabo­­licum, 2. suum cuique tribuere și 3. a bon entendeur, salut! Așa se pare scurt, dar cînd l’a dez­volta conu Mi­iță, schimbă stenografii cite trei cămăși pe ședință! Suspendare — Bine, coane Petrache, suspenda și campania contra regimului pe tot tim­pul vereî ? — Nu pot să dau drumul „nebuni­lor“ în toiul vereî, că se intîmplă bu­­cluc! Pretutindeni Oficiosul junimist vede pretutindeni pe d. Bädäräü. Eri anunță că d. Alexandru Bădărău (în loc de Brăescu), polițaiul de la Bră­ila, a fost mutat în București. Ce țî­ e cu oamenii pe cari Îi perse­cută este un nume ! _________________________Rlgoletto PAEEPJ ȘI IMPRESII De nnde numele „Rașoa“ ? Nu se dărîmă o casă mai de seamă, nu se schimbă numele unei străzi, nu se re­deschide o grădină, sau o sală de teatru în străinătate, fără ca să se facă un mic istoric, mai cu seamă din punctul de ve­dere anecdotic și să se împrospăteze a­­mintiri frumoase. O întreagă literatură de acest fel există în marile Capitale din Apus. La noi răposatul Ionescu-Grion, care ne-a lăsat interesanta „Istorie a Bucu­reștilor“ a deschis calea spre acest soir de scrieri, dar nu a prea avut imitatori. Dăunăzî, cînd am văzut răsărind ca din pămînt vasta și frumoasa grădină de la Rașca, care nu mai e de recunoscut față de cea ce era, cu ruina de scenă ce avea și îngustimea în care te sufocai, m’am în­trebat de ce i-o fi zicînd Bașca acestei grădini. Curiozitatea m’a împins să în­treb și aflau­l că grădina aceasta a fost deschisă, acum vre-o trei­zeci de ani de un boem vesel și chefliu, anume Rashira, care mai mult își i bea de cît își exploata restaurantul ce, de altfel a fost cîtva timp foarte căutat. Numai în urmă începură să se perin­­deze trupele de teatru, gimnastici, pînă se instală și tipograful Luis. Multe succese s’au sărbătorit, multe a­­moruri artistice au trăit și au murit, multe bune și proaste întreprinderi de teatru s’au ticluit la „Rașca“. Aci a jucat Gri­­gore Manolescu, cînd era în primele fri­guri ale entuziasmului sau teatral, aci a jucat Iulian, cînd s’a întors dela Paris, și rînd pe rînd, au defilat în urmă pe scena de la Rașca: Hasnaș, Anestin, Tho­­dor Popescu și alți mulți artiști. Azi localul ocupat pînă acum o lună de tipografia Luis a dispărut și el, ve­chea scenă nu mai e, în locul ei se ri­dică un bufet și la extremitatea opusă o scenă nouă, pe care joacă azi cinci din societarii fruntași a Teatrului, înconju­rați de noua generație ai primei noastre, scene. Și poate că dacă nu era anul jubilar și al expozițiunei, Bașca ar mai fi ră­mas multă vreme grădinița mică cu scena­­ veche și înegrită de vremuri. E. D. F. K4M C­H­E­S­T î A­Z­I­L­UL Conu Petrache Carp : La toamnă reluăm „revoluția“. De­ocam­­dată hai la băi de mare!! Ruptura pactului dualist austro-ungar Constituirea compromisului. — Atitudinea Ungurilor față de Coroană.—Programul guvernului Wekerle. Situația de acum a Austriei D. Mony Sabin, publică în ultimul număr al revistei franceze, „Le Courrier Europeen un articol privitor la însem­nata chestiune a încordarei relațiunelor economice între Austria și Ungaria. Il traducem aici în întregime : Pentru acel care a putut observa, mai ales în vremea celor doi ani din urmă, tot vicleșugul, și—fără a exagera câ­uși de puțin — tot disprețul de care sînte pătrunse raporturile foarte strînse dintre austriaci și unguri — două con­glomerate de popoare — oare e nevoie de a mai reaminti acest lucru ? Emina­mente nepotrivite și cu toate astea, căl­cîndu-șî pe inimă și cu o sumedenie de ginduri ascunse, ele sînt legate unul de altul. Nu mai siot o surpriză eveni­mentele de soiul celora cari se des­fășură acum în monarhia Habsbur­gilor. Intíia, criza lungă, complexă, fără precedent, prin care a trecut parlamentarismul în Ungaria și asta da­torită rezistenței îndărătnice, opusă lui Franz Iosef de către un grup de politiciani reprezentativi, apoi izbînda de necrezut a partidului kossutiștilor la ultimele alegeri din Ungaria, care a avut drept urmare, începerea punerea în aplicare a programului separatist al acestui partid. Toate acestea sînt indi­ciile sigure ale voinței intime și nestră­mutate a Ungariei. Această țară — și înțeleg mai mult pe maghiarii, elemen­tul precumpănitor, iar nu pe celelalte naționalități cari formează totuși, ma­joritatea populațiunei din regatul Sfîn­­tului Ștefan, dar cari rămîn încă pa­sivi — dorește suprimarea dualismu­lui. Trebue să ne reîntoarcem la anul 1865, doi ani după constituirea compromisu­lui, pentru a putea urmări șiragul de cauze cari au­ adus Cisleithania și Trans­­leithania la împrejurările actuale adică la întîia și hotărîtoarea treaptă a sepa­­rațiunei. » Uniunea cu totul personală, fără le­gături de fapt, uniunea simplă sub di­nastia habsburgheză, a fost dorită și ur­mărită cu aprindere de către unguri, de la începutul negocierilor, cînd izbu­tiră în sfîrșit să atragă Austria și de unde decurgea faimosul compromis au­stro-ungar. Acest compromis a fost chiar dorința tuturor oamenilor de­­ stat a acelora chiar, ca Szécheny sau An­­drassy, cari rîvneau la identificarea i­­tereselor Ungariei cu acelea ale mo­narc­iei. Deák, mai ales, care a fost un fel de providență pentru unguri, n’a putut înțelege niciodată că-i cu putință o unitate habsburgiceza alta decît aceea pe care o menționează sancțiunea prag­matică de la 1723, singura chezășie a drepturilor Ungariei independente. In 1861 în toiul luptei cu centralismul au­striac, Deak îndrăzni să denumească regimul intituit de către Sancțiunea pragmatică . Uniunea personală cu toata că după 6 ani el consimți sub înm­uri­­rea constrîngerilor de tot soiul, de a schimba acest termen în „Uniunerea ““ In tot cazul, monarh­ia trebue să ramie una, nedespărțită, ca scop da a asigura mai bine Ungariei izvoare, pentru a juca rolul unui stat mare în politica europeană. Se știe că Deak care a înjghebat dualismul a procedat astfel ca să re­zerve în principiu toate drepturile Un­gariei ca stat independent. Cei șaizeci și șapte cari fixară proectul compro­­mistrial de la 1867, au avut grijă de a stipula corelațiunile economice vor fi temporare și că vor putea fi reînoite la fiece zece ani. S’a țărmurit astfel durata dualismului economic pentru a oferi neîndoios Ungariei, mijloacele de a-șî apăra Constituția, în cazul pro­babil cînd regimul cu totul recent al lui Fejérváry n’a fost o bună dova­dă ?—întoarcerea felului de guvernare absolutist se va manifesta din nou la curte.­­ Maghiarii vor impune fără încetare Coroanei respectul drepturilor lor prin amenințărea denunțării: scadența re­­lațiunilor economice va dăinui pen­tru a exercita presiunea trebuitoare. Dacă Austria nu a putut evita o ase­menea primejdie, pricina a fost de­sigur interesele industriale și comerciale considerabile pe cari le avea și pe care continuă să le mai aibă în Ungaria, piața ei cea mai de căpetenie. Deja dualismul economic trebuie așa­dar să depindă existența dualismului politic. Convenția vamală și comercială încheiată în anul 1867 și reînoită de â ori, e adevărata temelie a monarhiei co­mune. Lucrul acesta e atît de adevărat că toate concesiunile de ordin național pe care maghiarii le-au obținut de la Coroană, au fost date în urma amenin­țărilor succesive de a rupe comunitatea­­ economică. Ungurii neobținînd anul trecut con­cesiunile militare privitoare la limba de comandă, eî își promiseră de a obțină atunci maximul de avantaje economice. Și lucrul acesta s’a întîmplat: împăratul rege, îngrijat înainte da toata de a păzi armata comună de orice lovitură separatistă, sfîrși prin a chema la putere pe primejdioșii adversari ai monarh­iei comune, Franz Kossuth și pe ceilalți conducători ai coalițiunei, a căror aspră campanie anti-austriacă n’a fost de loc uitată. Aceștia au cerut chiar la deschiderea Camerei ungare ca ta­­riful vamal să nu mai fie adoptat ce­ tarif comun, ci ca un tarif unguresc autonom. Se știe că acum cîteva zile, această cerință a maghiarilor a fost satisfăcută. Însuși Frantz Josef a declarat nou iu Astăzi la ora 5 p. m. are loc tragerea premiilor oferite abonaților „DIMINETEI"

Next