Adevěrul, noiembrie 1906 (Anul 19, nr. 6178-6208)
1906-11-01 / nr. 6178
TELEFON FONDATOR Alex. V. SS old imami PUBLICITATEA t CONCE0ATÄ ÍXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER & Co- București, Str. Karageorgevici 18 Telefon 3 4 Anul XVIII-lea. —No« 6178& R»trua in foaia țara Mercur! 1 Noembrie 1906 DIRECTOR POLITIC CRIST. M ISILE „ ABONAMENTE Ds an..........................i! 16.— 6 luni . . . . „ 3 luni .... 4.~ o lună ■ ... „ 1.50 In Stiälnatate mlok abos.uii.sk: combiatatk (Adeneul Politic și Dimineața) Un an...................................lei 33.— 8 luni ... „ îs.— 3 luni ..... „ 8.— o lună ..... „ s..* In uti ätnatate întins :« Pentru Capitală No. 1410 „ Provincie și Străinătate No. 13140 Apare zilnic la ora 5 seara cu ultimele știri ale zilei Barourile ziarului: Str. Sărindar, I Remaniare cu junimiștii Intre alte zvonuri a circulat și acel relativ la intențiunea președintelui consiliului de a face o remaniare cu junimiștii. Se știe care-i atitudinea d-lui Cantacuzino față de junimiști, șeful conservatorilor predică mereu tuturor acelora cari stat, în afară de biserica conservatoare că porțile catedralei sunt deschise și prin urmare cei drept credincioși pot intra oricînd. D. Cantacuzino fiind întrebat: Chiar zilele trecute, daca e ceva serios din zvonurile cari au circulat că se tratează o împăcare cu junimiștii, a răspuns: — Nu recunosc pe junimiști ca partid și nici odată nu vom trata cu ei. Cade la partid la partid. Nu admit decit trecerea lor, fără nici o condiție, în partidul nostru. Atunci ce înseamnă zvonurile și comentările ce se fac asupra unei probabile remanieri cu junimiștii ? înseamnă propunerile ce le-au făcut unii fruntași cantacuziniști cîtorva junimiști de a intra pur și simplu în guvern, înseamnă tratativele ce le are d. Nicu Filipescu de doi ani cu cîțiva amici din lagărul cantacuzinist. Nu-i însă nimic serios, fiindcă nu așa se va stabili vre-odată vre-o înțelegere cu junimiștii. Am întîlnit chiar eri un amic intim al unui fost ministru junimist și acesta ne-a declarat: — E absolut adevărat că s’a propus și se propune cîtorva fruntași junimiști să intre în cabinet. Unul din aceștia mi-a spus, cu oarecare indignare, că dacă are să i se mai reînoiască această propunere de a intra în guvernul d-lui Cantacuzino, fără a se stabili de mai înainte o înțelegere între d-nii Cantacuzino și Carp, dacă cu alte cuvinte are să i se propună să părăsească gruparea d-lm Carp în schimbul unui portofoliu, va considera această oferta ca o insultă și va răspunde drastic. De altfel se vede că de doi ani de cînd d. Nicu Filipescu, omul tratativelor interminabile, încearcă să găsească o soluție care să nu reclame nici cedarea d-lui Cantacuzino nici capitularea d-lui Carp, nici un fruntaș junimist n’a căutat să înlesnească această ridiculă încercare.* Dar ultima declarațiune a d-lui Carp, făcută la clubul junimist din Iași, pare a înlătura cu desăvirșire speranța d-lui Filipescu de a realiza, prin cantacuziniști, o reconciliere cu junimiștii. D. Carp a declarat categoric că nu înțelege nici o altă combinație ministerială conservatoare decît aceea care va fi de d-sa alcătuită și prezidată. Asupra acestui punct se pare că nu se mai poate vorbi de tratative cu d. Cantacuzino. Actualul prim-ministru nu mai pare de loc dispus nu numai să renunțe la preșidenția consiliului, dar nici la ministerul de interne, afară dacă în intențiunea d-lui Cantacuzino ar fi să transforme partidul conservator, sacrificînd elementul democratic și în schimbul concursului ce s’ar obține pentru aceasta de la d-nii Carp și Filipescu, s’ar sacrifica și d-sa eșind din guvern și păstrîndu-și pur și simplu șefia de partid, iar șefia guvernului să se treacă d-lui Carp. Combinația aceasta s’a lansat de multe ori în discuția cercurilor politice, dar n’a avut absolut nici un efect. Conservatorii sînt încredințați că d. Cantacuzino nu va ceda absolut nimic din ceea ce a cîștigat, nu va renunța nici la preșidenția consiliului și nici la ministerul de interne, căci știe prea bine că a doua zi d. general Manu are să-i plătească polița, fiindcă ministrul de războiu are, ca cel mai vechiu fruntaș conservator, pretențiunea că dacă portofoliul internelor nu e deținut de șef, altul nu-l poate avea în partidul conservator. Prin urmare iată cea dintîi o gravă complicație dacă această combinație, care azi se consideră ca fantastică, s’ar putea realiza prin vre-o minune oarecare. B. X. Dac’o să vă spun c’am ascultat la Ateneu, ca să nu zic la Academie, conferințe cari erau cu mult mai prejos și ca fond și ca formă și ca interes general decît dizertația ținută de „Vitriol“ la „Dacia" asupra „nebuniei morale“, „boală de care sufere însuși conferențiarul“ — o să spuneți, că vrînd să fiu sarcastic, sînt necuviincios. El, vă dați parola mea „sacree“ că așa e și că mai mult, nu m’ași mira ca „Vitriol“ In baza conferinței sale să ceară o catedră la universitate pentru a preda, ca să zic așa, elevilor săi „nebunia morală de care sufere însuși profesorul“! „Vitriol“ a ajuns savant grație înțelepciunei antice grecești; „Gnoti se auton“ („Cunoaște-te pe tine însuți“) Și nu știmi rău dacă sînt mulți teferi cari se cunosc atît de bine pe ei înșișî cum se cunoaște „Vitriol“ pe el. Fac NAZCITII Conferința lui „Vitriol“ O glumă, Banda de calomniatori disperată de rezultatul dezastruos al campaniei contra Adevĕrului « se încearcă s’o galvanizeze, aducînd’o in sînul Sindicatului ziariștilor. Funcționarii comerciali care operează din ordinul politicianilor liberali și junimiști la Epoca, Voința Națională, L’indépendan Remaniare cu junimiș Manifastatiunea dobrogenilor sară“ nu încape îndoială , dar tocmai acia chestiunea , cînd ordinea pe care o cred necesară le va permite să aducă dinaintea Camerei legea votului universal, care constituise Condițiunea sub care li s’a încredințat puterea, de ce nu formulează în mod public principiile dominante ale proiectului ce vor prezintă spre a putea fi cunoscute și discutate de întreaga opiniune publică ? După această declarațiune politică, adică îngîimată, d. Wekerle zice : „Această reformă o vom face pe baza modernă și democrată, cuprinzînd în ea elementele chemate și capabile de a exersa drepturi de alegere... Nu putem compromite tradiția milenară a națiunei noastre ...vom satisface în același timp pretensiunile naționalităților“. Care să fie elementele chemate și capabile de a exersa drepturi de alegere și aceasta respectînd tradiția milenară ? Ce soiit de vot universal democratic va mai fi și acesta ? Cum se va putea concilia tradiția milenară aristocratică a națiunii maghiare cu democrația și cu pretențiunile naționalităților? Există car în Ungaria o națiune maghiară față cu alte naționalități . Iată o mărturisire care pînă acum nu știu să se fi făcut de conducătorii statului desub coroana S-tului Ștefan. Că sînt in Ungaria diferite naționalități, lucrul e de netăgăduit , e un fapt care în zadar se contestă de șovinismul maghiar. Naționalitățile nemaghiare au avut toată dreptatea de a se uni și a se constitui în partid, cu clubul său. Cred însă că odată această unire indregată, ar fi bine ca acest partid, care nu s’a format decît pe baza principiilor sfinte de libertate și egalitate, să ia ca firmă aceste principii pentru ca să nu se mai poată specula contra lui șovinismul maghiar, trece vreo schimbare mai profundă. E mai mult o cestiune de principiu la mijloc și de rațiune de stat. Rațiunea de stat cere ca Dobrogea să nu mai fie o provincie cu legi speciale, ci să se piardă între celelalte județe ale țărei de cart să nu se deosebească prin nimic._____ _® ® Poacaniww. f —1 mini’ce roumaine și Secolul adunațî la Sindicat s’au încercat erî să „înfiereze“ Adeveriți. Și aici aui căpătat un rezultat așa de ridicol deoarece moțiunea ce aui votat, am fi votat’o și noi. E evident că propunătorii ei ne-au vizat pe noi, dar după ce am polemizat și înfundat pe aceiași ziariști in polemicile noastre de presă, n’o să ne apucim să polemizăm cu acești domni, fiindcă i. a încercat să transporte lupta lor ridicolei, pe alt teren și alt loc. E de ajuns că pentru a obține măcar o umbră de succes, s'a propus o moțiune de ordin general contra căreia nimeni nu ar avea de zis, dacă nu s’ar avea în vedere intențiunile acelor care se inspiră dela banda Nicu Filipescu—Prostilă Brătianu, Ițic Rubinstein—Fr. Pokorny. E ultima zvîrcolire a bandei și — așa fiind—ceea ce s’a petrecut la Sindicatul ziariștilor este o simplă glumă și încă de un gust foarte dubios. C. M. Manifestațiunea dobrogenilor Duminică s'a ținut la Constanța o mare întrunire publică, în care s'a făcut o frumoasă și demnă manifestație pentru scoaterea Dobrogei de sub actualul regim excepțional. Cum foarte bine a relevat și d. Bănescu, primarul Constanței, acordarea drepturilor politice la dobrogeni este o chestiune de vitalitate pentru statul român. Menținerea regimului excepțional, este oarecum mărturisirea că provincia recucerită pe cîmpiile Bulgariei nu s’a lipit încă atît de strîns de trupul țârei, încît nimic n’o mai poate despărți, este mărturisirea că socotim pe dobrogeni ca fiind încă streini de noi. In cercurile bine informate se spune însă că acordarea de drepturi politice la dobrogeni e lucru hotărît, că regele care ezitase, s'a pronunțat pentru o soluțiune favorabilă a chestiuneî și că chiar în ser,iunea ce vine a Corpurilor legiuitoare dorința atît de dreaptă și de vie a dobrogenilor, va deveni o realitate. Singur partidul liberal rămîne în această mare cestiune la o parte. După cum a arătat și d-nul Rakowsky la întrunirea de erî din Constanța, partidul liberal, care ar trebui să fie adversar principial al oricăror legi excepționale, socotește necesară menținerea regimului excepțional sub care se găsește Dobrogea. Dealtfel argumente serioase nu au nici liberalii pentru a-și justifica atitudinea lor. E mai mult un fel de frică de necunoscut care-î domină. Noi însă credem că n'avem de ce să ne fie frică. Cu legea noastră electorală nimic nu se va schimba în parlament cînd dobrogenii vor avea drepturi politice, după cum nu credem nicî că în Dobrogea s’ar pe UZVA ALTA PRINTRE RINDURI Simt o deosebită plăcere cînd citesc „Săptămîna“ d-lui Panu, deși nu împărtășesc întru toate vederile d-sale. D. Panu este însă un om de talent, un om de spirit, cu cunoștințe variate și cu care iți place să stai la vorbă. D. Panu este născut să fie ziarist, cum sînt foarte puțini la noi; e un logician perfect și are darul de a spune printre rânduri ceea ce nu-î convine a spune pe față ; își îmbracă atunci cugetarea într’o formă obiectivă fără cusur care face să nu atingă pe cel ce voește să-î cruțe de adevărurile pe cari le simți vibrînd în vîrful condeiului său. In numărul din urmă al „Săptămînei“, d. Panu publică un excelent—era să zic admirabil — articol intitulat Melancolie ! După ce constată că „melancolia e o stare sufletească“ pe care arta in genere „a încercat s'o concretizeze“, care „este proprie numai pentru arta muzicantului“, iar „politica este departe de a se preta la gînduri melancolice“, revenind totuși la politica partidului liberal, în care este membru al comitetului executiv, esclamă: „și cu toate acestea rar, foarte rar se găsesc situații în cari nota melancolică este poate cea mai potrivită. Cazul concret este însuși acuala situație“. Ca să nu-i trădez cugetarea, reproduc textual mai multe pasagii din prețiosul său articol. Referitor la viitoarele 16 alegeri ce vor avea loc peste zece zile, „a! putea zice alegeri aproape generale“, văzînd inerția liberalilor, d. Panu zice : „Cînd te gîndești cită patimă se desfășura, nu mai mult decit acum doi ani, cînd conservatorii erau în opoziție, în contra guvernului liberal, pentru cele mai mici cazuri și cînd astăzi constați acea lăsare mărinimoasă de a continua starea de lucruri actuală, un sentiment de melancolie te cuprinde“. Există comparațiunea d-lui Panu între opoziția de acum doi ani a conservatorilor și amorțeala opoziției liberale de astăzi. Dar, să fie oare din partea opoziției liberale o lăsare mărinimoasă de a se continua starea de lucruri actuală sau neputința în care se află de a începe lupta și a o conduce cu sorți de izbîndă ? Să examinăm. Dar mai înainte să mai citez cîteva pasagii cari lasă mult de citit printre rânduri. D. Panu declară că „nu voește să analizeze acest sentiment de melancolie“ care mărturisește că a cuprins pe mulți din fruntașii luptători ai partidului liberal pentru că se teme că „voind să arate cauzele acestei stări generale de inerție care aduce în sufletul tuturor sentimentul de melancolie, va cădea în incriminațiune și se va vedea târât ca să arate cauzele acestei stări și responsabilitățile“. Criticul clarvăzător lasă jos condeiul ca să nu cadă în incriminațiune și să nu fie tîrît a arăta cauzele acestei stări și responsabilitățile. Pentru ce se condamnă la tăcere cu toată „revolta sufletească“ ? Nu am să caut un răspuns la acest pentru ce. Dar dacă d-sa se află în această penibilă situațiune că „par’că ar voi să se miște și par’că cineva îl ține de picioare“, să’mî fie permis mie, care nu pretind a mă compara ca talent cu stimatul meu ci frate, dar care am asupra d-sale aceasta mică superioritate de a nu mă simți legat nici de mîini, nici de picioare, să cercetez, în scurte cuvinte, și cauzele și responsabilitățile, fără să mă îngrijesc de se vor supăra unii sau alții, cu satisfacțiunea intimă de a mi fi făcut datoria, căci lumina, adevărul nu poate decât folosi. Cauzele fiind cunoscute, se vor găsi mai lesne mijloacele spre a ne zgudui din această inerție și a ne împiedica să ajungem la paralizia generală. Cauza principală este neînțelegerea între d. Dimitrie Sturdza și d. Ionel Brătianu. In zadar se repetă pe toate tonurile că d. Dim. Sturdza este șeful necontestat al partidului liberal. D. Ionel Brătianu, reprezentantul 0- cultei, care voește cam prematur să fie șeful liberalilor, caută, prin toate mijloacele, să fie șeful real, lăsînd d-luî Sturdza șefia nominală. Cum să aibă îicredere d. Sturdza în liberalii pe cari îî conduce d. I. I. Brătien,cu :«*■*"- t d-luî Carada cînd, afară de cele ce am arătat că se petrec la Creditul funciar rural, vede că mai în toate județele aceiași tendință există la o dublă șefie. Așa la Ploești, ca să nu iart decît acest exemplu, sînt în luptă douî pretendenți la șefia în județ : d. C. Stoicescu sturzist și D. Radmici ocultist. Cum să înceapă lupta d. Sturdza cînd șefii de corpuri nu au încredere în d-sa și nici d-sa nu poate avea încredere în statul major după greva parlamentară de acum doi ani ? A cui o vina ? A tuturor, după cum foarte bine conchide d. Panu , și a d-lui Sturdza și a d-lui Ionel Brătianu, fără a mă ocupa de grosul armatei. A d-lui Ionel Brătianu care se prea grăbește a voi să exercite șefia pentru că e fiul lui I. C. Brătianu înainte de a fi dat, prin fapte, măsura capacității sale. A d-lui Sturdza pentru că, după cum mi-am permis a apune astă vară la Constanța d-nei Zoe Sturdza, dacă șeful partidului liberal ar fi mai puțin autocrat și ar avea tactul și amabilitatea d-nei Sturdza, nu ar fi liberal care să nu i se închine. Iată ce am citit printre rândurile d-lui Panu st De peste munți In ședința dela 28 Octombrie a Camerei din Budapesta domnul deputat Vaida a adresat guvernului o interpelare care a avut darul de a provoca un răspuns din partea d-lui prim ministru Wekerle, ceia ce n’a avut fericirea de a obține printr’o interpelare anterioară domnul deputat Vlad. Domnul deputat Vaida voia în rezumat, să știe ce are de gînd guvernul să facă cu legea electorală, cînd ara s’o prezinte Camerei. Răspunsul d-lui Weberle o scaldă, afirmind însă lucruri interesante prin contrazicerea în care cade. Că „lucrează atît cît se poate pretinde de la oameni“, e o banalitate ministerială , că lucrează „în ordinea“ pe care domniile lor „o crede nece _________«a] ■Petrn Gi&disteana € 1 somațiune Toate cercurile politice, ba chiar și amicii d lui Filipescu, discută asupra celor 6000 de lei luați de pretendentul la șefia partidului conservator, pentru ca să sprijine candidatura unui adversar politic. Numai d. Filipescu crede că poate tăcea, d-la care de obiceiu vorbește atît de lesne și e atît de impulsiv. Nu crede d. Nicu Filipescu că trebue să spue ceva despre cei 6000 lei ce a luat de la d. Robert Forna, prin amenințări cu primejdii ce nu existau pentru a retrage candidatura d-lui Iorga, care, să sperăm că fără s’o știe, a jucat rolul unui candidat de paie ! D. Filipescu se laudă mult cu cavalerismul și curajul d-sale. Să vedem, deci dacă e destul de cavaler să’și recunoască fapta, sau are destul curaj s’o nege! -------------Bas—------------------------------ CHESTIA ZILEI Constanță în atitudine D. Filipescu, Jos guvernul, ă lor, dar, vorba Evangheliei, că nu și dreapta ce face stînga!! ■ —^ Adeverim^— T. Carp și alegerile Sa zice că s’ar fi făcut zilele trecute aluzie d-lui Carp pentru un fond în vederea alegerilor comunale de la 5 și 7 Noembrie. — Să dea contele de Roma! — ar fi răspuns conu Petrache — că eu nu dau pentru asemenea „gugumănii“! Bucurie Bucurie mare pe capul „Ci pandantului“! „Guvernamentalii se ceartă, sînt dezmiți“! ...Și în cîmpul liberalilor e o armonie îngerească — nu-i așa?! Spiritism D. Iancu Nădejde—Rochefort ul ca să nu zicem Rebelul presei române! "— vrea să știe ce i-a mai spus în vis d-lui Miile răposatul Toni Banalbașa... nmOfl s-a mai vorbit de ortografia d lui Nădejde, de inimă în loc de inimă și de obelisc, în loc de ....știe d. Nădejde cum stă chestia!! Rigoletto Tunurile slrbești — Serbia aliată cu Muntenegrul furnizează acestuia tunuri— Chestiunea tunurilor sîrbești de care ne-am ocupat de repetite ori în acest loc și care a găsit în sfîrșit o soluție definitivă—comanda lor dîndu-se firmei Schneider din Creuzot, —nu e totuși atît de simplă pe cit se părea la început. Se relevă cu drept cuvînt că comandînd 60 de baterii de tunuri de tmp și 25 baterii de tunuri de munte, Serbia a trecut cu mult peste trebuințele sale reale. Explicațiunile ce se dă însă acestei comande sunt de natură a arăta că toate statele balcanice se prepară în vederea unui războiu. Iată această explicațiune: Încă din 1904 Serbia a vroit să încheie cu principele Muntenegrului o convențiune militară. Principele a pus însă o condițiune pe care Serbia atunci n’a vroit s’o accepte, condițiunea ca Serbia să-î înlesnească un împrumut pentru ca să-și poată cumpăra tunurile de care avea nevoe. Acum se afirmă că convențiunea militară sîrbo muntenegreană s’a încheiat și că Serbia va da Muntenegrului tunurile de cîmp și munte ce a comandat peste trebuințele sale. Această știre nu va întîrzia de a produce senzație. E. I mutice american! Ultimele alegeri din New York. — Cum a biruit plutocrația republicană.—Intervenția lui Roosevelt. — Păreri asupra candidatului populist Hearst. Plutocrația amenințată. Ultimele alegeri din New-York Noi am dat amănunte complecte asupra crincenei lupte electorale, care s-a desfășurat în Statele Unite și care a avut un interes special pentru statul New-York. Era vorba să se aleagă treizeci și doi de guvernatori de stat și o întreagă Cameră a reprezentanților din Washington. Dar opinia publică era pasionată mai ales de rezultatul luptei dintre d-nii Hearst, candidatul democrației, după afirmațiunile sale, și Hughes, candidatul republican, luptă angajată pentru cucerirea postului de guvernator al New Yorkului, al acestui „Statimperiu“. Celelalte alegeri ale Uniunei americane au rămas fatalmente pe al doilea plan. Cum a biruit plutocrația republicană învingătorul în această luptă a fost candidatul republican Hughes. Zvonurile tendențioase afirmau că alegerea lui se va face cu o majoritate enormă, care va zdrobi pe adversarul său populisst. De fapt, după ultimele știri, majoritatea a fost extrem micșorată. Intr’adevăr, la ultimele alegeri partisdul republican avusese o majoritate de 80.000 de voturi. De astă dată candidatul lui, deși se bucura de o reputație de o integritate care i-a adus multe voturi personale, a avut o majoritate, față de adversarul său, de 5000 de voturi, după unele depeșe. In definitiv, afirm CROHICn TEft TRilL sl Teatrul Național: Reprezentațiunile d-rei Agatha Sirsescu.— Ce e cu Nottara ? La Teatrul Național d-ra Agatha Bîr- S63CU și-a prelungit seria reprezentațiunilor sale. Vremea frumoasă și prelungirea Expozițiunei pînă la 15 Noembrie a adus multă lume străină în Capitală și teatrul a profitat de la deschiderea sa pe urma acestui fapt. In săptămlna trecută d-ra Birsescu a reapărut cu același mare succes, în reluările „Magdei“, Mesalinei“ și „Hero și Leandru“ și s’a înfățișat din nou în „Sapho“ de Grillparzer, despre care am mai avut prej să vorbesc anii trecuți, cînd eminenta artistă a mai jucat rolul celebrei poete din vechea Eladă. De astă dată, concertul orchestei ministerului instrucțiunei, care avea în programul său „Eroica“ lui Beethoven m’a lipsit de plăcerea de a vedea „Sapho“ cu d-ra Birsescu. Bucureștiul începe să pună și el în încurcătură pe cei ce urmăresc spectacolele, spre a da seamă despre ele marelui public. Adesea se ivesc două „premiere“ în aceeași seară și cu toată părerea de rău trebuei optezi pentru una, și să sacrifici pe cealaltă. In Apus și în special la Paris e o continuă luptă și ceartă între directorii de teatre pentru fixarea repetițiunilor generale anume făcute pentru critică , invitații direcțiune. Ele coincid adesea cîte două, trei , chiar patru în aceeași seară. Uneori se revine, se amină, alteori nu. Direcțiunile de teatru sînt însă foarte interesate ca dările de seamă ale presei să apără chiar a doua zi dimineața după prima reprezentație. Afară de „Ls Temps“ și „Journal des Debate“ car se mulțumesc cu scurte notițe pentru a reveni în foiletoanele lor săptămînale toată presa pariziană publică în dimineața ce urmează premierei dările de seamă complecte despre piesele ce se reprezintă pentru întîia oară, sau despre rolurile importante. Pentru a putea apare astfel, dările aceste de seamă se fac aproape în întregime după repetiția generală, care are loc în preziua premierei și se face cu decoruri, costume etc., întocmai ca un spectacol de seară, iar a doua zi după prima reprezentație criticul își mai complectează cu un amănunt-două darea sa de seamă, adăogînd și impresia ce a făcut piesa asupra publicului.... plătitor. Interesele teatrelor merg astfel mînă in mînă în Capitala Franței cu interesele presei răspîndite de a-și servi cît mai repede cititorii. La noi acesta interese nu sînt l încă nici atît de multiple, nici atît de bine înțelese, pentru a stabili un acord, in această privință, între teatre și presă. In ziua cînd vor apare în Capitală și alte scene romînești, nevoia va pune rinduială și în această privință.... Manifestațiunile zgomotoase au încetat la Teatrul Național și presa se poate ocupa de unele chestiuni, fără a putea fi bănuită că face corni cu gălăgioșii și alimentează spectacole ca acelea cari s’ar ivit la deschiderea stagiunei. Toată lumea se ’ntreabă—și cu drept cuvînt—ce înseamnă că de un an și jumătate un artist de talentul lui Nottara, la vîrsta lui, cînd e în plină putere de creațiune, e ținut departe de scena pa care a ilustrat’o aproape trei decenii ? Bine ar face presa să intre în conspirația tăcere! care Se țese pare că cu hărnicie și cu oarecare dibăcie, în jurul acestui fapt ? Să fie oare atît de adevărat că publicul, cînd e vorba de gratitudinea sa față de artiști, e ca acele curtizane cari după ce ați stors tot ce ați putut stoarce de la unii amanți, trec cu ușurință și inconștiență în brațele altora ? Chiar de ar fi adevărat, datoria noastră a tuturor acelora cari ne ocupăm de teatru și artiștii săi, ar ű să rechemăm publicul la principiile morale de respect și de recunoștință datorite acelora cari muncesc, au muncit și mai au de muncit în ogorul artei. Nu vorbesc de marele Paris, unde fără subvențiunea statului, viața teatrală asigură unor artiști septuagenari ca Baron opt sute de lei seral — fără a aminti de artiștii de geniu ca Sarah Bernhardt și Coquelin care-și au teatrele lor și acum și-l crează și Rojano. Dar îmi voi aduce întotdeauna aminte de acea metrodă a artei care este capitala Bavariei, care nu se compară cu Parisul ca afluență de public de teatru și care are pentru două din teatrele sale o subvenție de la Curte, care face posibile pensii frumoase pentru artiști. Ei bine, nu la teatru, ci la operă, unde se știe că limita de vîrstă e mult mai mică, am auzit cîntînd pe tenorul wagnerian Yogi la etatea de 61 de ani. Nu mai avea nimic din notele de la sol în sus ; pentru străini era inexplicabil cum mai e lăsat să ciute acest artist, cu toate astea era ascultat cu o liniște și o religiozitate adîncă. Era și priceperea pentru felul său de a căuta și era și respectul pentru glorioasa sa carieră. Pentru nimic în lume direcția și Curtea nu i-ar fi indicat să se retragă la pensie și Yogi a murit în plină activitate, dacă nu mă înșel după o reprezentare a „Profetului“ în care mai cîntase odată cu marea lui artă, dar cu vocea lui slăbită, pe Johanes von Leyden. Dar oare la Viena, n’am avut la Burgthheatru o criză mai acută ca aceea de la Teatrul Național ? Cînd împăratul, de acord cu intendentul teatrelor Curiei a acceptat ca director pe actualul conducător al Burgtheatrului, pe d. Paul Schlenter, criticul teatral de la Berlin, care Împreună cu directorul Brahm erau deochiați ca niște „ibseniști fanatici“, nu s’a iscat oare mare vîlvă in cercurile „vechiului“ Burgtheatru ? Ce a făcut însă Schlenter? Cum a venit, a întins mîna lui Sonenthal — și Sonenthal avea peste 60 de ani și are azi 70 trecuți.— și l’a făcut regisor general și l’a luat pe Baumeister și pe Lewinsky alți doi sexagenari și azi septuagenari și împreună cu ei și-a inaugurat activitatea sa și cînd l’a adus pe Kainz în teatru l’a adus cu un tact admirabil și nici pînă azi nu i-a dat un registrat, pentru a nu lovi nici în cei trei da mai sus, nici în Hartmann, nici în Ivratel, nici în Rosmplor și nici în Taimig. Și a adus și pe Grigori și pa alții, dar fără a înceta să se folosească ca regisori și actori de toți stîlpii vechiului și gloriosului Burgtheatru. Azi se joacă la Burgtheatru și ceva mai mult Ibsen ca mai înainte, dar și vechea gardă e menajată și se ține seamă de ce a fost și de tot ce mai poate încă da. Cînd ne uităm deci la metropole artistice ca Münchenul și Viena, cînd avem învățăminte din crizele directoriale ale teatrelor glorioase din Apus, de ce să nu căutăm a ne folosi de ele ? Apoi, înainte de toate, presupunînd că publicul nostru—ca toate publicurile din țările latine — ar fi mai neconstant în entuziazmul său pentru artiști, ceea ce, cum am spus, ar fi o datorie din parte-ne să combatem—presupunînd aceasta, ne întrebăm: ivitu-s’au oare nou! talente, nou! amanți în brațele cărora să treacă publicul — cartizană capricioasă și schimbătoare ? Unde este artistul care să înlocuească pe Nottara? Punem această întrebare fără umbra unui gînd de a descuraja pe acei tineri cari ar putea și ar avea dreptul să rîvnească la unele roluri ale profesorului lor de pînă erî. Dar o punem, cum de cincisprezece ani punem întrebarea: unda este artistul care să înlocuească pe Grigorie. Manolescu și cum dela retragerea Aristizzei Romanescu se pune întrebarea : unde e artista care s’o înlocuiască ? Dar chiar dacă s’ar fi ivit un demn rival al lui Nottara, ba chiar un talent superior lui, în genul său, rezulta oare ca să anihilăm pe Nottara? Nu ar fi fost spre cel mai mare interes al teatrului ca să tragă toate foloasele pe urma emulațiunei între asemenea două talente ? Căci nu trebue uitat tocmai acest lucru, că pentru o sumă de roluri, abea acum Nottara este în puterea vizatei. Acum să ne joaca pe Shylok; acum să ne joace pe Lear ; acum să ne dea pe Macbeth ; acum să reia pe Ludovic al XI-lea pe care l-a conturat atît de caracteristic la un beneficiu al său, fără a mai vorbi de Franz Moor, de Wurm, de Don Salvust, de Horațiu, de contele Trust, de Thouvenin, de Manasse și da o serie de roluri din galeria sa artistică și fără a uita chiar pe.... Vlaicu- Vodă al d-lui Davila, pentru care autorul e convins cred că n’are încă un titular care să înlocuiască pe Nottara. Ar trebui să înceteze ostracismul acesta care condamnă la o inacțiune vătămătoare și pentru teatru și pentru ființa sa artistică un element de valoarea lui Nottara. Știu. E mult amor-propriu, și da o parte și de alta. Dar dacă s’ar interpune un al treilea amor proptit—amorul propriu al instituțiunei Teatrului Național —și ar restabili ceea ce e de restabilit în acest conflict, n’ar fi oare ceea ce se cuvine și ceea ce vedem cu toții că ar fi bine ? EMIL D. FAGURE