Adevěrul, noiembrie 1906 (Anul 19, nr. 6178-6208)

1906-11-01 / nr. 6178

TELEFON FONDATOR Alex. V. SS old imami PUBLICITATEA t CONCE0ATÄ ÍXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER & Co- București, Str. Karageorgevici 18 Telefon 3­ 4 Anul XVIII-lea. —No« 6178& R»trua in foaia țara Mercur! 1 Noemb­rie 1906 DIRECTOR POLITIC CRIST. M ISILE „ ABONAMENTE Ds an..........................i­! 16.— 6 luni . . . . „ 3 luni .... 4.~ o lună ■ ... „ 1.50 In Sti­älnatate­­ mlok­ abos.uii.sk: combiatatk (A­deneul Politic și Dimineața) Un an...................................lei 33.— 8 luni ... „ îs.— 3 luni ..... „ 8.— o lună ..... „ s..* In uti­ ätnatate întins :« Pentru Capitală No. 1410 „ Provincie și Străinătate No. 13140 Apare zilnic la ora 5 seara cu ultimele știri ale zilei Barourile ziarului: Str. Sărindar, I Remaniare cu junimiștii Intre alte zvonuri a circulat și acel relativ la intențiunea pre­ședintelui consiliului de a face o remaniare cu junimiștii. Se știe care-i atitudinea d-lui Can­tacuzino față de junimiști, șeful con­servatorilor predică mereu tuturor acelora cari stat, în afară de biserica conservatoare că porțile catedralei sunt deschise și prin urmare cei drept credincioși pot intra ori­cînd. D. Cantacuzino fiind întrebat: Chiar zilele trecute, daca e ceva serios din zvonurile cari au­ circulat că se tra­tează o împăcare cu junimiștii, a răspuns: — Nu recunosc pe junimiști ca partid și nici odată nu vom­ trata cu ei. Ca­de la partid la partid. Nu admit de­cit trecerea lor, fără nici o condiție, în partidul nostru. Atunci ce înseamnă zvonurile și comentările ce se fac asupra unei probabile remanieri cu junimiștii ? înseamnă propunerile ce le-au­ fă­cut unii fruntași cantacuziniști cî­­torva junimiști de a intra pur și simplu în guvern, înseamnă trata­­­tivele ce le are d. Nicu Filipescu de doi ani cu cîțiva amici din la­gărul cantacuzinist. Nu-i însă nimic serios, fiindcă nu așa se va stabili vre-odată vre-o în­țelegere cu junimiștii. Am întîlnit chiar eri un amic in­tim al unui fost ministru junimist și acesta ne-a declarat: — E absolut adevărat că s’a pro­pus și se propune cîtor­va fruntași junimiști să intre în cabinet. Unul din aceștia mi-a spus, cu oare­care indignare, că dacă are să i se mai reînoiască această propunere de a intra în guvernul d-lui Cantacuzino, fără a se stabili de mai înainte o înțelegere între d-nii Cantacuzino și Carp, dacă cu alte cuvinte are să i se propună să părăsească gruparea d-lm Carp în schimbul unui porto­­foliu­, va considera această oferta ca o insultă și va răspunde drastic. De altfel se vede că de doi ani de cînd d. Nicu Filipescu, omul tra­tativelor interminabile, încearcă să găsească o soluție care să nu re­clame nici cedarea d-lui Cantacu­zino nici capitularea d-lui Carp, nici un fruntaș junimist n’a căutat să înlesnească această ridiculă încer­­care.* Dar ultima declarațiune a d-lui Carp, făcută la clubul junimist din Iași, pare a înlătura cu desăvirșire speranța d-lui Filipescu de a rea­liza, prin cantacuziniști, o reconci­liere cu junimiștii. D. Carp a declarat categoric că nu înțelege nici o altă combinație ministerială conservatoare de­cît a­­ceea care va fi de d-sa alcătuită și prezidată. Asupra acestui punct se pare că nu se mai poate vorbi de tratative cu d. Cantacuzino. Actualul prim-ministru nu mai pare de loc dispus nu numai să re­nunțe la preșidenția consiliului, dar nici la ministerul de interne,­­ a­­fară dacă în intențiunea d-lui Can­tacuzino ar fi să transforme partidul conservator, sacrificînd elementul de­mocratic și în schimbul concursului ce s’ar obține pentru aceasta de la d-nii Carp și Filipescu, s’ar sacri­fica și d-sa eșind din guvern și păs­­trîndu-și pur și simplu șefia de par­tid, iar șefia guvernului să se treacă d-lui Carp. Combinația aceasta s’a lansat de multe ori în discuția cercurilor po­litice, dar n’a avut absolut nici un efect. Conservatorii sînt încredințați că d. Cantacuzino nu va ceda absolut nimic din ceea ce a cîștigat, nu va renunța nici la preșidenția consiliu­lui și nici la ministerul de interne, căci știe prea bine că a doua zi d. general Manu are să-i plătească po­lița, fiindcă ministrul de războiu are, ca cel mai vechiu fruntaș con­servator, pretențiunea că dacă por­tofoliul internelor nu e deținut de șef, altul nu-l poate avea în parti­dul conservator. Prin urmare iată cea dintîi o­ gravă complicație dacă această combinație, care azi se consideră ca fantastică, s’ar putea realiza prin vre-o minune oare­care. B. X. Dac’o să vă spun c’am ascultat la A­­teneu, ca să nu zic la Academie, confe­rințe cari erau cu mult mai pre­jos și ca fond și ca formă și ca interes gene­ral de­cît dizertația ținută de „Vitriol“ la „Dacia" asupra „nebuniei morale“, „boală de care sufere însuși conferențiarul“ — o să spuneți, că vrînd să fiu­ sarcas­tic, sînt necuviincios. El, vă dați parola mea „sacree“ că așa e și că mai mult, nu m’ași mira ca „Vi­triol“ In baza conferinței sale să ceară o catedră la universitate pentru a preda, ca să zic așa, elevilor săi „nebunia mo­rală de care sufere însu­și profesorul“! „Vitriol“ a ajuns savant grație înțelep­ciunei antice grecești; „Gnoti se auton“ („Cunoaște-te pe tine însu­ți“) Și nu știmi rău dacă sînt mulți teferi cari se cunosc atît de bine pe ei înși­șî cum se cunoaște „Vitriol“ pe el. Fac NAZCITII Conferința lui „Vitriol“ O glumă, Banda de calomniatori disperată de re­zultatul dezastruos al campaniei contra Adevĕrului « se încearcă s’o galvanizeze, aducînd’o in sînul Sindicatului ziariștilor. Funcționarii comerciali care operează din ordinul politicianilor liberali și junimiști la Epoca, Voința Națională, L’indépendan­ Remaniare cu junimiș Manifastatiunea dobrogenilor sară“ nu încape îndoială , dar toc­mai aci­a chestiunea , cînd ordi­nea pe care o cred necesară le va permite să aducă dinaintea Camerei le­gea votului universal, care constituise Condițiunea sub care li s’a încredințat puterea, de ce nu formulează în mod public principiile dominante ale proiec­tului ce vor prezintă spre a putea fi cunoscute și discutate de întreaga opini­­une publică ? După această declarațiune politică, adică îngîimată, d. Wekerle zice : „A­­ceastă reformă o vom face pe baza mo­dernă și democrată, cuprinzînd în ea e­­lementele chemate și capabile de a exersa drepturi de alegere... Nu putem compro­mite tradiția milenară a națiunei noastre ...vom satisface în același timp preten­­siunile naționalităților“. Care să fie elementele chemate și capabile de a exersa drepturi de ale­gere și aceasta respectînd tradiția mi­lenară ? Ce soiit de vot universal de­mocratic va mai fi și acesta ? Cum se­ va putea concilia tradiția milenară a­­ristocratică a națiunii maghiare cu de­mocrația și cu pretențiunile naționali­tăților? Există car în Ungaria o națiune ma­ghiară față cu alte naționalități . Iată o mărturisire care pînă acum nu știu să se fi făcut de conducătorii statului de­­sub coroana S-tului Ștefan. Că sînt in Ungaria diferite naționalități, lucrul e de netăgăduit , e un fapt care în za­dar se contestă de șovinismul ma­ghiar. Naționalitățile nemaghiare au­ avut toată dreptatea de a se uni și a se con­stitui în partid, cu clubul său­. Cred însă că odată această unire ind­regată, ar fi bine ca acest partid, care nu s’a format decît pe baza principiilor sfinte de libertate și egalitate, să ia ca fir­mă aceste principii pentru ca să nu se mai poată specula contra lui șovinis­mul maghiar, trece vreo schimbare mai profundă. E mai mult o cestiune de princi­piu la mijloc și de rațiune de stat. Rațiunea de stat cere ca Dobrogea să nu mai fie o provincie cu legi speciale, ci să se piardă între cele­lalte județe ale țărei de cart să nu se deosebească prin nimic.­­_____ _® ® P­oacaniww. f —1 m­ini’­ce roumaine și Secolul adunațî la Sindicat s’au încercat erî să „înfiereze“ Adeveriți. Și aici aui căpătat un rezultat așa de ridicol de­oarece moțiunea ce aui votat, am fi votat’o și noi. E evident că propu­nătorii ei ne-au vizat pe noi, dar după ce am polemizat și înfundat pe aceiași ziariști in polemicile noastre de presă, n’o să ne apucim să polemizăm cu acești domni, fiindcă i. a încercat să transporte lupta lor ridicolei, pe alt teren și alt loc. E de ajuns că pentru a obține măcar o umbră de succes, s'a propus o moțiune de ordin general contra căreia nimeni nu ar avea de zis, dacă nu s’ar avea în vedere intențiunile acelor care se inspiră dela banda Nicu Filipescu—Prostilă­ Brătianu, Ițic Rubinstein—Fr. Pokorny. E ultim­a zvîrcolire a bandei și — așa fiind—ceea ce s’a petrecut la Sindicatul ziariștilor este o simplă glumă și încă de un gust foarte dubios. C. M. Manifestațiunea dobrogenilor Duminică s'a ținut la Constanța o mare întrunire publică, în care s'a făcut o frumoasă și demnă manifes­tație pentru scoaterea Dobrogei de sub actualul regim excepțional. Cum foarte bine a relevat și d. Bănescu, primarul Constanței, acor­darea drepturilor politice la dobro­geni este o chestiune de vitalitate pen­tru statul român. Menținerea regi­mului excepțional, este oarecum măr­turisirea că provincia recucerită pe cîmpiile Bulgariei nu s’a lipit încă atît de strîns de trupul țârei, încît nimic n’o mai poate despărți, este mărturisirea că socotim pe dobrogeni ca fiind încă streini de noi. In cercurile bine informate se spune însă că acordarea de drepturi politice la dobrogeni e lucru hotărît, că regele care ezitase, s'a pronun­țat pentru o soluțiune favorabilă a chestiuneî și că chiar în ser,iunea ce vine a Corpurilor legiuitoare dorința atît de dreaptă și de vie a dobroge­nilor, va deveni o realitate. Singur partidul liberal rămîne în această mare cestiune la o parte. După cum a arătat și d-nul Ra­­kowsky la întrunirea de erî din Con­­­stanța, partidul liberal, care ar tre­bui să fie adversar principial al ori­căror legi excepționale, socotește ne­cesară menținerea regimului excepțio­nal sub care se găsește Dobrogea. Dealtfel argumente serioase nu au nici liberalii pentru a-și justifica atitudinea lor. E mai mult un fel de frică de necunoscut care-î domină. Noi însă credem că n'avem de ce să ne fie frică. Cu legea noastră electo­rală nimic nu se va schimba în par­lament cînd dobrogenii vor avea drepturi politice, după cum nu cre­dem nicî că în Dobrogea s’ar pe­ UZVA­ ALTA PRINTRE RINDURI Simt o deosebită plăcere cînd citesc „Săptămîna“ d-lui Panu, deși nu îm­părtășesc întru toate vederile d-sale. D. Panu este însă un om de talent, un om de spirit, cu cunoștințe variate și cu care iți place să stai la vorbă. D. Panu este născut să fie ziarist, cum sînt foarte puțini la noi; e un logician perfect și are darul de a spune printre rânduri ceea ce nu-î convine a spune pe față ; își îmbracă atunci cugetarea într’o formă obiectivă fără cusur care face să nu a­­tingă pe cel ce voește să-î cruțe de a­­devărurile pe cari le simți vibrînd în vîrful condeiului său­. In numărul din urmă al „Săptămî­­nei“, d. Panu publică un excelent—era să zic admirabil — articol intitulat Me­lancolie ! După ce constată că „melancolia e o stare sufletească“ pe care arta in ge­nere „a încercat s'o concretizeze“, care „este proprie numai pentru arta muzi­cantului“, iar „politica este departe de a se preta la gînduri melancolice“, reve­nind totuși la politica partidului libe­ral, în care este membru al comitetului executiv, esclamă: „și cu toate acestea rar, foarte rar se găsesc situații în cari nota melancolică este poate cea mai potrivită. Cazul concret este însuși ac­­uala situație“. Ca să nu-i trădez cugetarea, repro­duc textual mai multe pasagii din pre­țiosul său articol. Referitor la viitoarele 16 alegeri ce vor avea loc peste zece zile, „a! putea zice alegeri aproape generale“, văzînd inerția liberalilor, d. Panu zice : „Cînd te gîndești cită patimă se desfășura, nu mai mult decit acum doi ani, cînd conservatorii erau în opoziție, în contra guvernului liberal, pentru cele mai mici cazuri și cînd astăzi constați acea lăsare mărinimoasă de a continua starea de lucruri actuală, un sentiment de me­lancolie te cuprinde“. E­xistă comparațiunea d-lui Panu în­tre opoziția de acum doi ani a conser­vatorilor și amorțeala opoziției liberale de astăzi. Dar, să fie oare din partea o­­poziției liberale o lăsare mărinimoasă de a se continua starea de lucruri actuală sau neputința în care se află de a în­cepe lupta și a o conduce cu sorți de izbîndă ? Să examinăm. Dar mai înainte să mai citez cîteva pasagii cari lasă mult de citit printre rânduri. D. Panu declară că „nu voește să a­­nalizeze acest sentiment de melancolie“ care mărturisește că a cuprins pe mulți din fruntașii luptători ai partidului li­beral pentru că se teme că „voind să arate cauzele acestei stări generale de inerție care aduce în sufletul tuturor sentimentul de melancolie, va cădea în incriminațiune și se va vedea târât ca să arate cauzele acestei stări și responsa­bilitățile“. Criticul clarvăzător lasă jos con­deiul ca să nu cadă în incriminațiune și să nu fie tîrît a arăta cauzele acestei stări și responsabilitățile. Pentru ce se condamnă la tăcere cu toată „revolta sufletească“ ? Nu am să caut un răspuns la acest pentru ce. Dar dacă d-sa se află în a­­ceastă penibilă situațiune că „par’că ar voi să se miște și par’că cineva îl ține de picioare“, să’mî fie permis mie, care nu pretind a mă compara ca talent cu stimatul meu­ ci frate, dar care am asu­pra d-sale aceasta mică superioritate de a nu mă simți legat nici de mîini, nici de picioare, să cercetez, în scurte cu­vinte, și cauzele și responsabilitățile, fără să mă îngrijesc de se vor supăra unii sau­ alții, cu satisfacțiunea intimă de a­ m­i fi făcut datoria, căci lumina, adevărul nu poate decât folosi. Cauzele fiind cunoscute, se vor găsi mai lesne mijloacele spre a ne zgudui din această inerție și a ne împiedica să ajungem la paralizia generală. Cauza principală este neînțelegerea între d. Dimitrie Sturdza și d. Ionel Brătianu. In zadar se repetă pe toate tonurile că d. Dim. Sturdza este șeful necontestat al partidului liberal. D. Ionel Brătianu, reprezentantul 0- cultei, care voește cam prematur să fie șeful liberalilor, caută, prin toate mij­loacele, să fie șeful real, lăsînd d-luî Sturdza șefia nominală. Cum să aibă îi­credere d. Sturdza în liberalii pe cari îî conduce d. I. I. Brătien,­cu :«*■*"­- t d-luî Carada cînd, afară de cele ce am arătat că se petrec la Creditul funciar rural, vede că mai în toate județele aceiași tendință există la o dublă șefie. Așa la Ploești, ca să nu iart decît acest e­­xemplu, sînt în luptă douî preten­denți la șefia în județ : d. C. Stoicescu sturzist și D. Radmici ocultist. Cum să înceapă lupta d. Sturdza cînd șefii de corpuri nu au­ încredere în d-sa și nici d-sa nu poate avea încredere în statul major după greva parlamentară de acum doi ani ? A cui o vina ? A tuturor, după cum foarte bine conchide d. Panu , și a d-lui Sturdza și a d-lui Ionel Brătianu, fără a mă ocupa de grosul armatei. A d-lui Ionel Brătianu care se prea grăbește a voi să exercite șefia pentru că e fiul lui I. C. Brătianu înainte de a fi dat, prin fapte, măsura capacității sale. A d-lui Sturdza pentru că, după cum mi-am permis a apune astă vară la Cons­tanța d-nei Zoe Sturdza, dacă șeful par­tidului liberal ar fi mai puțin autocrat și ar avea tactul și amabilitatea d-nei Sturdza, nu ar fi liberal care să nu i se închine. Iată ce am citit printre rândurile d-lui Panu­ st De peste munți In ședința dela 28 Octombrie a Ca­merei din Budapesta domnul deputat Vaida a adresat guvernului o interpe­lare care a avut darul de a provoca un răspuns din partea d-lui prim ministru Wekerle, ceia ce n’a avut fericirea de a obține printr’o interpelare anterioară domnul deputat Vlad. Domnul deputat Vaida voia în rezumat, să știe ce are de gînd guvernul să facă cu legea electorală, cînd ara s’o prezinte Camerei. Răspunsul d-lui Weberle o scaldă, afirmind însă lucruri interesante prin contrazicerea în care cade. Că „lucrează atît cît se poate pretin­de de la oameni“, e o banalitate minis­­terială , că lucrează „în ordinea“ pe care domniile lor „o crede nece­ _________«a] ■Petrn Gi&distean­a € 1 somațiune Toate cercurile politice, ba chiar și amicii d lui Fili­pescu, discută asupra celor 6000 de lei luați de preten­dentul la șefia partidului con­servator, pentru ca să sprijine candidatura unui adversar politic. Numai d. Filipescu crede că poate tăcea, d-la care de obiceiu vorbește atît de lesne și e atît de impulsiv. Nu crede d. Nicu Filipescu că trebue să spue ceva despre cei 6000 lei ce a luat de la d. Robert Forna, prin amenin­țări cu primejdii ce nu exis­tau pentru a retrage candi­datura d-lui Iorga, care, să sperăm că fără s’o știe, a ju­cat rolul unui candidat de paie ! D. Filipescu se laudă mult cu cavalerismul și curajul d-sale. Să vedem, deci dacă e destul de cavaler să’și recu­noască fapta, sau are destul curaj s’o nege! -------------Bas—------------------------------­ CHESTIA ZILEI Constanță în atitudine D. Filipescu, Jos guvernul, ă­ lor, dar, vorba Evangheliei,­ că nu și­ dreapta ce face stînga!! ■ —^ Adeverim^— T­. Carp și alegerile Sa zice că s’ar fi făcut zilele tre­cute aluzie d-lui Carp pentru un fond în vederea alegerilor comunale de la 5 și 7 Noembrie. — Să dea contele de Roma! — ar fi răspuns conu Petrache — că eu nu dau pentru asemenea „gugumănii“! Bucurie Bucurie mare pe capul „Ci pandan­­tului“! „Guvernamentalii se ceartă, sînt dez­m­iți“! ...Și în cîmpul liberalilor e o armo­nie îngerească — nu-i așa?! Spiritism D. Iancu Nădejde—Rochefort­ ul ca să nu zicem Rebelul presei române! "— vrea să știe ce i-a mai spus în vis d-lui Miile răposatul Toni Banalbașa... nmOfl s-a mai vorbit de ortografia d lui Nădejde, de inimă în loc de inimă și de obelisc, în loc de ....știe d. Nădejde cum stă chestia!! Rigoletto Tunurile slrbești — Serbia aliată cu Muntenegrul fur­nizează aces­tuia tunuri— Chestiunea tunurilor sîrbești de care ne-am ocupat de repetite ori în a­cest loc și care a găsit în sfîrșit o soluție definitivă—comanda lor dîn­­du-se firmei Schneider din Creuzot, —nu e totuși atît de simplă pe cit se părea la început. Se relevă cu drept cuvînt că co­­mandînd 60 de baterii de tunuri de tmp și 25 baterii de tunuri de munte, Serbia a trecut cu mult peste trebuințele sale reale. Explicațiunile ce se dă însă a­­cestei comande sunt de natură a a­­răta că toate statele balcanice se prepară în vederea unui războiu­. Iată această explicațiune: Încă din 1904 Serbia a vroit să încheie cu principele Muntenegrului o convențiune militară. Principele a pus însă o condițiune pe care Serbia atunci n’a vroit s’o accepte, condi­țiunea ca Serbia să-î înlesnească un împrumut pentru ca să-și poată cum­păra tunurile de care avea nevoe. Acum se afirmă că convențiunea militară sîrbo muntenegreană s’a încheiat și că Serbia va da Mun­­tenegrului tunurile de cîmp și munte ce a comandat peste tre­buințele sale. Această știre nu va întîrzia de a produce senzație. E. I mutice american! Ultimele alegeri din New­ York. — Cum a biruit plutocrația repu­blicană.—Intervenția lui Roo­sevelt. — Păreri asupra candidatului populist Hear­st. Plutocra­­ția amenințată. Ultimele alegeri din New-York Noi am dat amănunte complecte a­­supra crincenei lupte electorale, care s-a desfășurat în Statele­ Unite și care a avut un interes special pentru statul New-York. Era vorba să se aleagă trei­zeci și doi de guvernatori de stat și o în­­treagă Cameră a reprezentanților din Washington. Dar opinia publică era pa­sionată mai ales de rezultatul luptei dintre d-nii Hearst, candidatul democra­ției, după afirmațiunile sale, și Hughes, candidatul republican, luptă angajată pentru cucerirea postului de guverna­tor al New­ Yorkului, al acestui „Stat­­imperiu“. Celelalte alegeri ale Uniunei ameri­cane au­ rămas fatalmente pe al doi­lea plan. Cum a biruit pluto­crația republi­cană învingătorul în această luptă a fost candidatul republican Hughes. Zvonu­rile tendențioase afirmau­ că alegerea lui se va face cu o majoritate enormă, care va zdrobi pe adversarul său­ popu­­lisst. De fapt, după ultimele știri, majo­ritatea a fost extrem micșorată. Intr’adevăr, la ultimele alegeri partis­dul republican avusese o majoritate de 80.000 de voturi. De astă dată candi­­datul lui, deși se bucura de o reputa­ție de o integritate care i-a adus multe voturi personale, a avut o majoritate, față de adversarul său­, de 5000 de vo­turi, după unele depeșe. In definitiv, a­firm­ CROHICn TEft TRilL sl Teatrul Național: Reprezentați­unile d-rei Agatha Sirs­escu.— Ce e cu Nottara ? La Teatrul Național d-ra Agatha Bîr- S63CU și-a prelungit seria reprezentați­­unilor sale. Vremea frumoasă și prelun­girea Expozițiunei pînă la 15 Noem­­brie a adus multă lume străină în Ca­pitală și teatrul a profitat de la deschi­derea sa pe urma acestui fapt. In săptămlna trecută d-ra Birsescu a reapărut cu același mare succes, în re­luările „Magdei“, Mesalinei“ și „Hero și Leandru“ și s’a înfățișat din nou în „Sapho“ de Grillparzer, despre care am mai avut pr­­ej să vorbesc anii trecuți, cînd eminenta artistă a mai jucat rolul celebrei poete din vechea Eladă. De astă dată, concertul orchestei ministeru­lui instrucțiunei, care avea în progra­mul său „Eroica“ lui Beethoven m’a lipsit de plăcerea de a vedea „Sapho“ cu d-ra Birsescu. Bucureștiul începe să pună și el în încurcătură pe cei ce­­ ur­măresc spectacolele, spre a da seamă despre ele marelui public. Adesea se i­­vesc două „premiere“ în aceeași seară și cu toată părerea de rău trebue­i optezi pentru una, și să sacrifici pe­ cea­laltă. In Apus și în special la Paris e o con­tinuă luptă și ceartă între directorii de teatre pentru fixarea repetițiunilor ge­nerale anume făcute pentru critică , invitații direcțiune­. Ele coincid adesea cîte două, trei , chiar patru în aceeași seară. Uneori se revine, se amină, alte­ori nu. Direcțiunile de teatru sînt însă foarte interesate ca dările de seamă ale pre­sei să apără chiar a doua zi dimineața după prima reprezentație. Afară de „Ls Temps“ și „Journal des Debate“ car se mulțumesc cu scurte notițe pentru a reveni în foiletoanele lor săptămînale toată presa pariziană publică în dimi­neața ce urmează premierei dările de seamă complecte despre piesele ce se reprezintă pentru întîia oară, sau des­pre rolurile importante. Pentru a putea apare astfel, dările aceste de seamă se fac aproape în întregime după repeti­ția generală, care are loc în preziua premierei și se face cu decoruri, cos­tume etc., întocmai ca un spectacol de seară, iar a doua zi după prima repre­­zentație criticul își mai complectează cu un amănunt-două darea sa de seamă, adăogînd și impresia ce a făcut piesa asupra publicului.... plătitor. Interesele teatrelor merg astfel mînă in mînă în Ca­pitala Franței cu interesele presei răs­­­pîndite de a-și servi cît mai repede­­ cititorii. La noi acesta interese nu sînt l încă nici atît de multiple, nici atît de bine înțelese, pentru a stabili un acord, in această privință, între teatre și presă. In ziua cînd vor apare în Capitală și alte scene romînești, nevoia va pune rindu­­ială și în această privință.... Manifestațiunile zgomotoase au­ înce­tat la Teatrul Național și presa se poate ocupa de unele chestiuni, fără a putea fi bănuită că face corni cu gălă­gioșii și alimentează spectacole ca ace­lea cari s’ar­ ivit la deschiderea sta­giunei. Toată lumea se ’ntreabă—și cu drept cuvînt—ce înseamnă că de un an și ju­mătate un artist de talentul lui Nottara, la vîrsta lui, cînd e în plină putere de creațiune, e ținut departe de scena pa care a ilustrat’o aproape trei decenii ? Bine ar face presa să intre în­­ conspi­rația tăcere! care Se țese pare că cu hăr­nicie și cu oarecare dibăcie, în jurul a­­cestui fapt ? Să fie oare atît de adevărat că pu­blicul, cînd e vorba de gratitudinea sa față de artiști, e ca acele curtizane cari după ce ați stors tot ce ați putut stoarce de la unii amanți, trec cu ușurință și inconștiență în brațele altora ? Chiar de ar fi adevărat, datoria noas­tră a tuturor acelora cari ne ocupăm de teatru și artiștii săi, ar ű să reche­­măm publicul la principiile morale de respect și de recunoștință datorite ace­lora cari muncesc, au­ muncit și mai au de muncit în ogorul artei. Nu vorbesc de marele Paris, unde fără subvențiunea statului, viața tea­trală asigură unor artiști septuagenari ca Baron opt sute de lei seral — fără a aminti de artiștii de geniu­ ca Sarah Bernhardt și Coquelin care-și au teatrele lor și acum și-l crează și Rojano. Dar îmi voi­ aduce în­totdeauna aminte de acea metro­d­ă a artei care este capitala Bavariei, care nu se compară cu Parisul ca aflu­ență de public de teatru și care are pentru două din teatrele sale o subvenție de la Curte, care face posibile pensii frumoase pentru artiști. Ei bine, nu la teatru, ci la operă, unde se știe că limita de vîr­­stă e mult m­ai mică, am­ auzit cîntînd pe tenorul wagnerian Yogi la etatea de 61 de ani. Nu mai avea nimic din notele de la sol în sus ; pentru străini era inexplicabil cum mai e lăsat să ciute acest artist, cu toate astea era ascultat cu­ o liniște și o religiozitate adîncă. Era și priceperea pentru felul său­ de a căuta și era și respectul pen­tru glorioasa s­a carieră. Pentru nimic în lume direcția și Curtea nu i-ar fi in­dicat să se retragă la pensie și Yogi a murit în plină activitate, dacă nu mă înșel după o reprezentare a „Profetului“ în care mai cîntase odată cu marea lui artă, dar cu vocea lui slăbită, pe Jo­­hanes von Leyden. Dar oare la Viena, n’am avut la Burgthheatru o criză mai acută ca aceea de la Teatrul Național ? Cînd împăratul, de acord cu inten­dentul teatrelor Curiei a acceptat ca director pe actualul conducător al Burg­­theatr­ului, pe d. Paul Schlenter, criti­cul teatral de la Berlin, care Împreună cu directorul Brahm erau deochiați ca niște „ibseniști fanatici“, nu s’a iscat oare mare vîlvă in cercurile „vechiu­lui“ Burgtheatru ? Ce a făcut însă Schlenter? Cum a venit, a întins mîna lui Sonenthal — și Sonenthal avea peste 60 de ani și are azi 70 trecuți.— și l’a făcut regi­­sor general și l’a luat pe Baumeister și pe Lewinsky alți doi sexagenari și azi septuagenari și împreună cu ei și-a inaugurat activitatea sa și cînd l’a­ adus pe Kainz în teatru l’a adus cu un tact admirabil și nici pînă azi nu i-a dat un registrat, pentru a nu lovi nici în cei trei da mai sus, nici în Hart­mann, nici în Ivra­tel, nici în Rosm­­plor și nici în Taimig. Și a adus și pe Grigori și pa alții, dar fără a înceta să se folosească ca regisori și actori de toți stîlpii vechiului și gloriosului Burg­­theatru. Azi se joacă la Burgtheatru și ceva mai mult Ibsen ca mai î­­nainte, dar și vechea gardă e mena­jată și se ține seamă de ce a fost și de tot ce mai poate încă da. Cînd ne uităm deci la metropole ar­tistice ca Münchenul și Viena, cînd a­­vem învățăminte din crizele directo­riale ale teatrelor glorioase din Apus, de ce să nu căutăm a ne folosi de ele ? Apoi, înainte de toate, presupunînd că publicul nostru—ca toate publicurile din țările latine — ar fi mai neconstant în entuziazmul său­ pentru artiști, ceea ce, cum am spus, ar fi o datorie din parte-ne să combatem—presupunînd a­­ceasta, ne întrebăm: ivitu-s’au oare nou! talente, nou! amanți în brațele că­rora să treacă publicul — cartizană ca­pricioasă și schimbătoare ? Unde este artistul care să înlocuească pe Nottara? Punem această întrebare fără umbra unui gînd de a descuraja pe acei tineri cari ar putea și ar avea dreptul să rîv­­nească la unele roluri ale profesorului lor de pînă erî. Dar o punem, cum de cinci­spre­zece ani punem întrebarea: unda este artistul care să înlocuească pe Grigorie. Man­o­le­scu și cum dela retra­gerea Aristizzei Romanescu se pune în­trebarea : unde e artista care s’o înlo­cuiască ? Dar chiar dacă s’ar fi ivit un demn rival al lui Nottara, ba chiar un talent superior lui, în genul său­, rezulta oare ca să anihilăm pe Nottara? Nu ar fi fost spre cel mai mare interes al tea­trului ca să tragă toate foloasele pe urma emulațiunei între asemenea două talente ? Căci nu trebue uitat tocmai acest lucru, că pentru o sumă de roluri, abea acum Nottara este în puterea vizatei. Acum să ne joaca pe Shylok; acum să ne joace pe Lear ; acum să ne dea pe Macbeth ; acum să reia pe Ludovic al XI-lea pe care l-a conturat atît de ca­racteristic la un beneficiu­ al său­, fără a mai vorbi de Franz Moor, de Wurm, de Don Salvust, de Horațiu, de contele Trust, de Thouvenin, de Manasse și da o serie de roluri din galeria sa artis­tică și fără a uita chiar pe.... Vlaicu- Vodă al d-lui Davila, pentru care au­torul e convins cred că n’are încă un titular care să înlocuiască pe Nottara. Ar trebui să înceteze ostracismul a­­cesta care condamnă la o inacțiune vă­tămătoare și pentru teatru și pentru ființa sa artistică un element de valoa­rea lui Nottara. Știu. E mult amor-propriu­, și da o parte și de alta. Dar dacă s’ar inter­pune un al treilea amor proptit—amorul propriu­ al instituțiunei Teatrului Na­­țional —și ar restabili ceea ce e de res­tabilit în acest conflict, n’ar fi oare ceea ce se cuvine și ceea ce vedem cu toții că ar fi bine ? EMIL D. FAGURE

Next