Adevěrul, aprilie 1907 (Anul 20, nr. 6324-6351)

1907-04-01 / nr. 6324

Anul al XIX-lea No. 6324 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA» CONCEDATA EXCLUSUL Agenției fie Publicitate CAROL SCHULDER ® Co. București, Str. Karageorgevich* Telefon 8/4 Pentru­­ s­pitală So. Hilo . ProTinere și Străm­Atate So. U­ 4» ik TELEFSH v­eni in mrun țara Frămintările din partidul conservator.­Deraiarea expresului Berlin IU CE ȚARA TRĂIM? — UN GLAS DE PROTESTARE - Mărturisesc că ceea ce se petrece în jurul meu, astfel mă impresionează că îmi răpește puterea chiar de a cugeta. De indignat de mult nu mă mai pot indigna, de protestat știu că ar fi zadarnic, fiindcă nu are cine să te asculte, de procedat la fapte, cine să te urmeze? De aceea stau uluit și mă întreb dacă țara aceasta de acum este țara romînească pe care am cunoscut-o, în care am trăit, în privința căreia am prevestit de mult că o să ajungă în stare de răzvrătire, dar despre care n’am pu­tut crede ca să se întîmple lucrurile acestea, așa de repede și atît de grozave ? De câți ani, nu ne încercăm noi, o pleiadă de tineri pe atunci, a contri­bui să schimbăm fața țărei romînești. Cu graiul, cu condeiul, cu fapta une­ori—am căutat să aruncăm sămînța luminei în întunericul dela țară, să urnim masa aceasta inertă spre progres și emancipare economică și politică. încercarea noastră n’a fost încoronată de succes, fiindcă cei de sus, clasele stăpînitoare, s’au pus în­tre nou și popor, au ridicat zidul pu­ternic al legilor și al samovolniciei, pentru ca poporul să rămînă în ig­noranță și a tot­puternicia lor, să dăinuiască înainte. Cu toate acestea lupta noastră de aproape un sfert de veac, credeam că totuși a dat oarecare roade, că pe ici pe colo s’a strecurat cîte o slabă rază de lumină și că cel puțin dacă satele au rămas în întuneric, totuși orașele au fost lu­minate, că sentimentele au fost sub­țiate, că civilizația a pătruns ma­­n bine sub pojghița lustruită și stră­lucitoare sub care ne prezentăm Europei. Pe cînd astfel gîndeam și tră­geam nădejde că ceea ce nu am pu­tut noî face, va veni o altă gene­­rațiune ca să ducă la bun sfîrșit, deodată izbucnește mișcarea agrară și politică de la sate și izbucnește astfel încît groaza și rușinea ne au cuprins. Groaza ne-a bîntuit sufletele noastre față de sălbăticiile inutile făptuite de cei răzvrătiți, rușinea că ei ne arată cit de departe sîntem de pretenția de a fi o țară civilizată. Am plecat fruntea cu jale, față de tre­buința vădită ca românul să lovească de moarte in român, ca să cerem ar­matei sacrificiul de a ucide pe con­cetățenii noștri, fiindcă în fața noa­stră se ridica spectrul grozav al haosului, al țarei dată pradă anar­hiei și nebuniei, a unei mișcări fără de țel, fără de cap, fără de sfîrșit. Era pur și simplu în primejdie tot ca s’a făcut pină acum bun om­ rău, era în pericol de a dispare și bruma de civilizație căpătată cu atîta oste­neală—­și, cine știe­­ în cumpănă era și ființa noastră ca stat de sine stă­tător, găsind la o parte mîndria ce o avem că sîntem o țară de ordine și cu dreptul de a sta alături cu celelalte popoare. « Am închis ochii față de necesită­țile războiului civil, am lăsat ca sînge romînesc să ciargă vărsat de noî romîniî. Cind însă de pe ordi­ni s’a ridicat pleoapele, am înghețat de groază față de altă nebunie, față de alte sălbăticii, față de grozăve­nia represiune?, care a întrecut pa aceea a răzvrătiților țărani. Cînd s’a tras cu tunul în satele răsculate, am prins de durere, dar am tăcut zicînd că este necesitatea luptei care a impus această distru­gere—cînd salvele de arme au­ cul­cat la pămînt zeci de romîni, iarăși nu am spus nimic, căcî iarăși lupta cerea aceste jertfe. Cînd însă am văzut și vedem că se distrug fără de folos satele, după încetarea lup­tei ori fără măcar să fi fost vreo luptă, că se dau foc caselor, că în­lăuntrul locuințelor se omoară fără de somațiune și fără de vină dove­dită, cînd cei prinși, ori simpli bă­nuiți, sînt legați cot la cot, scoși afară din sat și împușcați ca niște crini, atunci ne întrebăm ce este aceasta a doua nebunie, aceea a pacificatorilor, cari fac mai rău decît răsvratiții și sînt și mai vino­vați decit ei­­? O ceată de răzvrătiți trebue de socotită o ceată cuprinsă de nebu­nie, cînd fiecare individual nu mai este răspunzător, cînd colectivitatea alcâtuiște o unitate. Toate faptele rele și urîte pot­­ fi explicate prin această nebunie a mulțimei. Cînd însă autoritatea, forța represivă, pu­ternică și bazată pe forța armei Manlicher și a tunului cu repetiție, p­uternică deci și cu sînge rece—co­m­ite orori, ea trebue socotită mult mai vinovată și aceasta mai ales cînd legile scrise și cele ale uma­­nităței sînt călcata în picioare. O ceată de răzvrătiți nu vrea să se supue și înaintează spre forța ar­mată. Dai salve de armă și culci la pămînt pe cîțiva. Ești în legalitate și tu nu ți-ai făcut decît datoria. Cînd însă pe cei prinși, în loc să-î trimiți la temniță, îi bați pînă mor, ori îi împuștî fără de judecată cînd pe cei găsiți în locuințele lor îi execuți pe loc, cînd incendiezî casele oame­nilor vinovați ori nevinovați, atunci, un apărător al ordineî, devii la rîn­­dul tau un vinovat, un criminal... * Din nenorocire și spre rușinea a­­cestei țări, în foarte multe locuri mai ales în Oltenia s’a proce­dat astfel. După înfrîngerea pro­­priu zisă a revoltei, începîn­­du-se arestările s’a pus mina pe cei pîrîțî de primar ori de arendaș și proprietar și din ei o parte au fost trecuți sub arme, fără de jude­cată, ci pur și simplu după bunul plac al autorităților și al forței ar­mate. Ceea ce s’a întîmplat în cătu­nul Vrașul din Mehedinți — și care dramatic episod a fost povestit erî în Adevărul de către fiul unuia din cei executați, s’a repetat în zeci de comune și dosarul nostru este plin de asemenea fapte grozave. Să fi fost ceea ce s’a întîmplat la Orașul un fapt izolat, l’am fi trecut sub tăcere ori am fi cerut pedepsirea ce­lor vinovați, dar fără de surle și fam­­fare, ci ca un fapt mai mult pe care trebue să-l tăinuim ca să nu mai știe și alții de el... Din neferi­cire nu este astfel. Și astăzi chiar jus­tiția sumară funcționează sub cuvînt de fugă de sub escortă—lăsînd la o parte relele tratamente, bătăile grozave, uciderea fără de glonț de pușcă, dar cu ciomagul, cu bățul de cort, ori cu baioneta.­­ Parlamentul a votat starea de a­­sediu, dînd-o la dispoziția guvernu­lui. Ea nu a fost proclamată în chip formal, dar s’a aplicat sub o formă și mai grozavă. In starea de asediu toate autoritățile sunt subordonate puterei armate și justiția civilă este înlocuită prin cea militară. Consiliul de războiu dispune de soarta cetă­țenilor și de libertatea lor, nu insă și de viața lor. La noî însă, fără stare de asediu, fără a fi trimiși înaintea unui tri­bunal de războiu, atîția fii ai țărei au fost dați morțeî, după ordinul unui simplu ofițer ori chiar sergent, și aceasta fără de judecată și ins­trucțiune prealabilă, fără a se cer­ceta dacă cel osîndit morțem—într’o țară unde nu există pedeapsa cu moarte— nici sub stare de asediu— este vinovat ori nu. Chiar în stare de asediu execuția sumară, devine un simplu omor și ea mă întreb: cum trebue să calific a ceea ce s’a petrecut și ce trebue să cer pen­tru ca dreptatea care strigă la cer să fie satisfăcută ? O întreb pe guvernanții de astăzi, singuri cari pînă acum nu-șî m­în­­jiseră mîinile ca sînge țărănesc . Își iau­ răspunderea omorurilor făptuite, după încetarea luptei pro­priu zise și cînd cei prinși trebuiau socotiți, ca prizonieri de războiu ? Cine răspunde de aceste omoruri comise ? Cine a dat ordinul "ca prizonierii să fie trecuți sub arme ? Știe guvernul de toate aceste orori și dacă știe de ce nu le-a oprit la timp, și de ce acum nu le pedep­sește ? Dar încă odată îmî trec mîna pe frunte, pare ca să gonesc un vis urât și mă întreb dacă în adevăr a­­cele ca­ri s’au scris și povestit au avut ființă vreodată ? E cu putință, îmi zic eu, ca niște romîni să fi făptuit asemenea fapte, după cum tot aceeași întrebare îmi pun și față de grozăviile făptuite de țărani ? Nebunia dintr’o parte, a trecut oare și în cealaltă parte ? Și ca să sfîr­șesc — acum deo­camdată — citind cum s’au devas­tat cu tunurile satele și s’au ras de pe suprafața pămîntului prin ghiu­lele și foc, îmi amintesc de chipul cum în Congo și în alte țări sălba­tice se pedepsesc triburile indigene. Un european a fost ucis, un trib s’a declarat nesupus, ori n’a con­simțit să se despuce pe gratis de fildeș ori de alte bogății—imediat un detașament de armată, cu arme și tunuri pleacă către localitatea osîn­dită. Așa zișii rebeli sînt uciși tun, gloanțe, satele distruse cu tunul și astfel onoarea și autoritatea statului european, prin foc și sabie sunt res­tabilite în fața acestor sălbatici — ori viața concetățeanului alb este răzbunată. O­ri țara romînească un Congo african, țăranii noștri romîni sunt ei socotiți tot așa de străini nouă ca și triburile sălbatice și așa cum se procedează în centrul Africei—trebue oare să se procedeze și pe malurile verzi ale bătrînei Dunăre ? Toate aceste întrebări îmî vin vîr­­tej în cap, se ciocnesc în mine fel de fel de sentimente și tot ce pot face este să fixez pe hîrtie aceea ce îmi dogorește sufletul. De altfel îmî fac această datorie de român fără nici o speranță, fără nici o iluziune, desperat de ceea ce văd, și mai ales desperat de neputința mea și bleste­­mînd iitrega fire care mi-a dat ochi ca să văd și să plîng cu ei, simțuri cari să-mi dea frigurile durerea și puterea de-a ține un condeiu ca să­ pot să concretizez în chip palid a ceea ce-mi colcăe în suflet. CONST. SÜLLE NAZBIT XX Situația politică IK»» In momentele aceste de zăpăceală ge­nerală, situația politică s’a clarificat. Grație d-lui Filipescu, lucrurile s’au aranjat cum e mai bine: partidul con­servator s’a concentrat in vre-o două­zeci de grupuri și grupulețe. D. Carp nu mai este numai șeful junimiștilor, ci și al agrarienilor și șef in spe al partidului conservator de sub șefia d-lui Cantacu­­zino, care va ceda pe cantacuziniștî ră­­mînînd șef al partidului conservator de sub șefia d-lui Take Ionescu, care la rîn­­dul său"va renunța la șefia d-lui Canta­­cuzino, spre a intra în partidul catacu­­sinist de sub șefia d-lui Carp . Dacă toate astea nu vi­se par destul de lămurite și simple, cereți deslușiri d-lui Nicu Filipescu ș i Pap Marii proprietari liberali Comitetul executiv liberal s-a o­­cupat în ședința sa de Jos de ati­tudinea ce trebue s’o aibă marii proprietari liberali, față cu mișca­rea pornită de Societatea Agrară prin noul ei președinte d. Petre Carp. Mai întîiu n’a făcut o declarație pentru a se slăbi efectul propagan­dei șefului junimiștilor. S’a spus că ^Adeverim Regrete „Conservatorul“ de aseară are un prim-articol prin care­ regretă foarte sincer că presa liberală atacă pe d. Carp și nu mai atacă în de-ajuns.... pe d. Take Ionescu . Culmea e că acest articol e întitu­lat „Spre... lauda noastră“!! Apărare! D. Stere, prefect de Iași, datorește mulțumiri călduroase d-lui Poni. D-sa a respins, cu­ indignare, în co­mitetul executiv liberal, „reproșurile „de socialism“ ce se aduc prefectului de Iași /! Stil „de partid“// „Violența" — organ de partid! — publică un prim­ articol întitulat: „D. Garp în ultimele sale momente", în care spune : „Atitudinea d-lui Carp caracterizează „pe omul în ultimele momente de convul­­­siune, care vede că îșî dă sfîrșitul, fără „să-șî fi realizat scopurile sale ambiți­oase“. Presa independentă e „presă de scan­dal" și asta e urbanitate de „gazetă de partid“ și de oficios al unui guvern! Barem să fi ținut socoteală „Vio­lența" că d. Carp e cumnat cu primul­­ministru și să nu-i maî fi anunțat.... agonia, cînd șeful noului partid agrar e mai sănătos ca orî­ cînd!!! Rigoletto ! SHMM Knaa MBwara Apare zii sile Ia [nn 5» seara © a­nu­lt siele știri ale zilei Nababul: Cu Griguță în cap, cu Nicu Filipescu în coastă și cu bățu șefiei în m­înă, nu văd pe unde o să scot cămașa, cînd vor ‘ veni ale­gerile și guvernul e preocupat de modul cum s’ar putea ajuta cei mai nevoiași dintre proprietarii păgubiți. E a­­ceasta o promisiune că despăgubiri se vor acorda, deși o promisiune îngrădită. De altfel chestia despă­gubirilor devine mai ușoară, pe măsură ce evaluările făcute de gu­­vern reduc cifra lor. La început s’a evaluat pagubele în ziarul d-lui Cantacuzino la 300 milioane, libe­ralii veniți la putere le-a fi apreciat la maximum 30 milioane,—acum s’a spus că nu sunt decît da 15 sau chiar 12 milioane lei. Cifra fiind mică, gu­vernul poate să se angajeze mai lesne a plăti despăgubiri. Promisiunea că un fel de despă­gubiri se vor acorda, odată făcută, guvernul a crezut că va înlesni par­tizanilor săi ca să se ție de a doua hotărâre a comitetului executiv, de a demisiona din Societatea Agrară. Sunt de sigur printre proprietarii mari bărbați cari vor da sprijin gu­vernului demisionînd din societate. Dar pe cei mai mulți sentimentul de clasă îi va stăpîni și chiar la în­trunirea comitetului executiv libe­ral un vechi și bătrîn liberal, d. B T. T. Pop,— a făcut să se manifes­teze opiniile marilor proprietari și a dat astfel un advertisment guver­nului, advertismentul că marea pro­prietate se mișcă și că trebue să ’î se satisfacă cererile,—căci ea stă­­pînește în această țară. Viitorul va arăta cum se vor re­zolva greutățile mereu crescînde ce se pun în calea guvernului. Pol, cauza politicianismului cantacuziniștilor și a d-lui Filipescu, va eși... desființată. Se vede că politicianii au prevăzut a­­ceasta și caută acum o nouă și grabnică diversiune opinia publică. Anunțarea rupturei Se anunță în cercurile cantacuziniste ruptura cu d. Take Ionescu și împăca­rea cu junimiștii. Se anunță,­ dar nu e adevărat încă nici una, nici alta. Nu e adevărat că susțin ruptura cu d. Take Ionescu, fiindcă își dau seama că vor deveni nu numai ridiculi dar și odioși în partid, cînd, fără absolut nici un motiv și nici o provocare, vor să declare ca... dizident pe fostul ministru de finanțe, sufletul partidului conser­vator. Ce urmăresc dar? Vor să silească el pe d. Take Ionescu și pe amicii săi ca să declare ruptura, ca de la aceștia din urmă să pornească semnalul despărțire­ de cantacuziniști și șefi. Toată acțiunea cantacuzinistă se măr­ginește acum la săcăieli, la comunicate grave dar caraghioase, la constituiri de mici comitete, la amenințarea de­ a or­ganiza un nou club la Iași, la monopo­lizarea presei conservatoare oficioase, la consfătuiri clandestine la d. Fili­pescu, etc. In­espectativă Această acțiune însă nu a provocat nici o buletă, nici o ieșire din cealaltă tabără și d. Take Ionescu, care a avut de dezlegat situațiuni politice mult mai delicate și a reușit, stă acum nepăsător și se amuză cum politicianii diletanți se încearcă să-l hărțuiască. Aceasta-I, în acest moment, situația adevărată la conservatori,—ziua de mîine însă nu poate exclude surprize fie în sensul unei rupturi, fie în sen­­sul unei fuziuni, căci se coc ambele aceste combinațiuni. R. Z. Frămîntările din partidul conservator In mijlocul preocupărei generale pentru rezolvirea chestiunei țărănești, cantacuziniștii urmăresc transformarea parti­dului conservator astfel ca numai ei să dicteze și să-l conducă. Zilele acestea cantacuziniștii au lu­at-o razna. S’au dus la Societatea A­­grară și neputînd ei să pună mina pe acea organizație au lăsat pe d. Carp să ia conducerea agrarienilor. Au urmărit prin această acțiune un scop politic și anume să distrugă efec­tul pactului dela 13 Martie, în care zi­ul p dt. Take Ionescu a avut rolul cel mai important dintre toți fruntașii conser­vatori. Faptele d lui Take Ionescu Două fapte ale d-lui Take Ionescu au cerut răsbunare : faptul că fostul minis­tru de finanțe a determinat retragerea cabinetului Cantacuzino și venirea libe­ralilor și faptul că tot d. Take Ionescu a determinat ca parlamentul și partidul conservator să înlesnească cabinetului Sturdza grabnica restabilire a ordinei prin concursul necondiționat ce i s’a dat. De aci uza cantacuziniștilor și dispe­rarea d-lui Nicu Filipescu. Din acel moment s’a hotărît ca mai întîiu de Take Ionescu să fie denunțat partidului că a răsturnat cabinetul Can­tacuzino. Dar partidul a sărbătorit pe fostul mini­stru de finanțe că a procedat astfel și a regretat că guvernul nu s'a retras cu vreo zece zile înainte, căcî scăpa cu desăvîr­­șire de penibila sarcină a reprimării răscoalei.­­ Take Ionescu a apărut în fața par­tidului nu numai ca un bun patriot dar și ca un salvator al conservatorilor, căci dacă guvernul se mai crampona la pu­tere și-l surprindeau fioroasele răscoale din Muntenia, ar fi fost cea mai jalnica catastrofă pentru țară și praf se alegea și din partidul conservator. Fiind­că scăparea partidului se dato­rește în primul loc înțelepciunea d-lui Take Ionescu, de aceea se observă o cum­plită frământare la cantacuziniști și la d. Nicu Filipescu ca să distrugă efectul produs de atitudinea fruntașului conser­vator și situația preponderentă ce s- a creat în cercurile politice dirigiuitoare prin tactul și prevederea sa. Răzbunarea cantacuzinistă-fili­­pescistă Cum să se răsbune însă cantacuzi­niștii și d. Nicu Filipescu fără ca să provoace o revoltă în sînul conserva­torilor ? Cu riscul de a se întrevedea înlătu­rarea d-lui Cantacuzino de la șefia par­tidului conservator s-au grupat pe fu­riș cu toții în j­urul d-lui Carp, au cău­tat să pună în relief atitudinea șefului junimiștilor, ultimul său discurs din parlament, au căutat să prezinte pe d. Carp ca singurul om de stat prigonit de rege tocmai pentru că ar fi un a­­părător al marilor proprietăți, i-au fă­cut atmosferă la Societatea Agrară, n’au văzut prin aceasta că aruncă pe însuși șeful lor venerat pe ultimul plan,’ au mers înainte numai pentru a întuneca aprobarea generală a atitudi­nei d-lui Take Ionescu, numai pentru a provoca o diversiune în opinia pu­blică. Politica aceasta a cantacuziniștilor a avut în cele din urmă rezultatul că planul d-lui Nicu Filipescu de a pro­fita din această zăpăceală generală și a grăbi, fără tratative, realizarea unei fuziuni cu împărțirea șefiei între d-nii Carp și Cantacuzino, acest plan iar a căzut.’ Organizarea agrarienilor Organizarea agrarienilor a fost un vis. Noul partid pe care-l conduce d. Carp e amenințat să fie redus numai la amb­ii politici ai șefului junimiștilor și la cei cîțîva cantacuziniștî. Liberalii se retrag cu toții. Acei con­servatori cari nu împărtășesc politica can­tacuziniștilor și a d-lui Filipescu, ime­diat ce vor simți vreo ostilitate în contra d lui Take Ionescu, se vor retrage și ei. Proprietarii cari nu fac politică văzînd că societatea s’a divizat în mai multe ta­bere, se vor retrage și ei, mai ales cei păgubiți de răscoale nu vor voi ca să se exploateze politicește situația lor și de a­­ceea vor prefera să stea retrași de orice mișcare pe care guvernul ar putea să o considere ca o forțare de mînă, inutilă, căci se pare că en­estia despăgubirilor este în principiu admisă. In asemenea condițiuni nu numai că ă. Carp și acei cari l-au secondat nu se vor alege cu nimic, dar ceea ce va fi și mai surprinzător e că Societatea Agrară va ieși din această mișcare, tocmai din Sociologul d. Sturdza Din intervi­ul pe care­­ l-a acordat re­dactorului de la Gazeta Grucei din Ber­lin, se pot vedea și curioasele idei­­ în materie de sociologie pe cari le are d. Sturdza. Vorbind de exemplu de cauzele răscoa­lei, primul ministru spune că în Moldova a fo­t starea de mizerie a țăranilor,­iar în Muntenia răscoala a fost anarhistă. In primul caz cu alte cuvinte d. Sturdza cunoaște cauza generatorie a mișcărei, al doilea o ignorează, căci a spune ca răscoala a fost anarh­ista, însemnează a o caracteriza, nu însă a o explica. De­­ altfel cum își închipue domnul Sturdza o răscoală anarh­istă țărănească fără causă ? Intelectualul poate să ajun­gă—și aceasta numai rare orî—prin ra­ționament logic la anarh­ism și cînd a ajuns aci e în cele mai dese cazuri un terorist teoretic,—care nu poate vedea tăindu-se nici o găină... Un exemplu ca masse întregi să fi a­­juns prin raționament abstract la anar­h­ism se va căuta zadarnic în toată isto­ria. Totdeauna au fost cauze profunde economice și sociale cari au răzvrătit mulțimea și totdeauna răzvrătirile aces­tea au avut un caracter anarh­ic pentru că în­totdeauna s’au îndreptat împotriva autorităței și au fost însoțite de incen­dieri, jafuri și omoruri. Nici marea re­voluție franceză căreia omenirea datorește atîta, nu sa petrecut altfel. Cauza răscoalei din Muntenia a fost deci ca și în Moldova în ultima linie sta­rea de mizerie a țăranului. Că mișcarea n’a rămas în calea legilor se explică prin starea de incultură în care țăranul a fost lăsat și prin faptul—relevat de d. Panu— că partidele istorice într ’o duioasă armo­nie au împiedicat propagarea la țară a a­­celor idei politice cari aveau de scop amelio­rarea soartei sătenilor pe căile legale și prin ei înșiși. Acesta-e adevărul adevărat, cum se prezintă oricărui om care și-a însușit elementele necesare pentru justa observa­­țiune a fenomenelor sociale. D. Sturdza însă dovedește că e foarte slab în socio­logie—care de altfel e o știință nouă și nu se poate învăța din Biblie cum pre­tindea primul ministru acum cîteva luni—și prin faptul că se servește în ar­­gumentațiunea sa de doi țărani, dintre cari unul îșî cară cu automobilul grînele la gară, iar celălalt îșî crește copiii nem­țește la Munich. Acești doi țărani carî pentru orice so­ciolog, aă încetat de a fi țărani, chiar dacă poartă haine țărănești, în sensul categoriei acesteia sociale, — pentru d. Sturdza sunt o dovadă că țăranul român „e un material excelent“. Despre aceasta însă altă dată. Rp. Situația la Rusia Veleități de revoltă a parlamentului rusesc.—Starea de spirit a ofi­țerilor din armata rusă Președintele Dumei, d. Golovin, vo­ind să pretindă zemstvourilor și comi­­siunei administrative de anchetă ra­poarte amănunțite asupra modului cum s’au distribuit fondurile destinate să îm­­blînzească oareșî cum asprimea foa­metei din Rusia, d. Stolypin, președin­tele consiliului, i-a interzis orice iniția­tivă de documentare. Se pare că prin această atitudine ca­tegorică, care lovește în sentimentele de independență ale majorităței Dumei, Stolypin nu urmărește alt scop decît să descurajeze orice conciliare a acestei majoritățe­. Duma, care pînă în prezent a fost așa de îngăduitoare și condescedentă față de guvern, a început să se irite de tonul lui Stolîpin, care îi tăgăduește orice drepturi și vrea s-o trateze ca pe un simplu servitor al autocrației. Rezultatul e că Golovin a fost auto­rizat să proclame în numele Dumei dreptul acesteia de a-șî procura docu­mente oricîte și ori de unde i-ar plă­­ cumînîci 1 Aprilie 1i In străinătate îndoit mémm linroBdie ziarafta: Str. Sărindar,­­ BSRECTOR poe.it £ 0 CONST. MÎL&& Un an S luni 3 lud a luni ARONASISNTETI • * r i j» Lei l6.-~ « » * * # » Pățaniile unui aristocrat — La ce se expune d. Grigore Can­tacuzino — Cel mai mare „ambelament“ pen­tru omul de elită, pentru aristocra­tul de sînge și de intelect este re­clama. El face acte mari de filan­tropie, la anumite hotărîri impor­tante, ca om politic­—dar se ferește în­totdeauna să vie în atingere cu vulgul, cel acel ordinar instrument al demagogiilor care este... reclama! El ține să rămînă în acel „splendid isolation“, care este caracteristica adevăratului aristocrat. La noi un asemenea aristocrat e, de pildă, d. Carp. Tînărul fiu al fostului prim mi­nistru, d. deputat Grigore Cantacu­zino, ar voi și d-sa să rămîe un a­­semen­ea aristocrat, dar politica l’a adus în contact cu această armă anti-aristocrată și...... vulgară, care se cheamă presa! Prima concesie pe care i a cerut’o e să..... iscălească un articol! Și cum numai primul pas e care costă, d-sa a făcut și pe al doilea. Atît a trebuit, ca imediat ziariștii de la gazetele cantacuziniste, cari nu sînt mai respectoși ca ceilalți față de intențiile de „splendid­isolation“ ale bărbaților de stat, să se apuce să bată toba că , primo, d. Grigore Cantacuzino a făcut pe d. Carp președinte al Soc. Agrare; secundo, că d. Grigore Cantacuzino a pro­vocat noul manifest al guvernului, terzo, că d. Grigore Cantacuzino „a primit (o, quell horreur !) mai multe „telegrama și scrisori de felicitare „pentru articolele sale în chestia ma­­­rei proprietăți Și d-sa trebue să rabde toată a­­ceastă avalanșă de reclame ; trebue să rabde ca întîlnindu-l d. Carp să-i spue : „Merci, Grigoutza, pour mon élection" ; trebue să rabde ca întîl­­nindu-l diplomații străini să-i spună: permettez que je vous félicite aus­­si pour vous articles". Se revoltă toată aristocrația în tine, cînd vezi cine trebue să înghiți cînd faci politică ! ! Klaps Scrisoarea unui mare proprietar —D. C. Gantilli din Udenî, un mare proprietar iubitor de țăran­ și pă­gubit de dînșie, își scrie impresiile. Răspunsul „Adevărului“— D. D. Cantilli proprietarul mo­­șiei Udeni din județul Vlașca, tri­mite directorului nostru următoarea foarte frumoasă scrisoare, pe care o reproducem în întregime între altele și pentru motivul că e carac­teristică pentru starea sufletească ce stăpînește și pe cei mai buni proprietari. "■­ V «S 1­cea. In culoarele Dumei, șefii constitu­­ționalilor-democrați afirmă că, chiar dacă ar fi dispuși să cedeze în chestia zemst­vourilor, eî vor rămîne neclintiți însă, orice s’ar întîmpla, asupra menținerea prerogativelor comisiunei budgetelor. E drept că Stolypin nu caută poate decât un asemenea conflict ca pretext pentru dizolvarea Dumei, dar aceasta ar însemna revoluția, și față cu actuala stare a armatei, ea ar putea fi o lovi­tură de grație pentru țar. Toți ofițerii cari au putut demisiona sau a se pune în retragere, au făcut o, așa că într’un singur regiment de in­fanterie s’a văzut scăzînd numărul ofi­țerilor de la 78 la 22­ înlocuitori egreni de găsit, de­oarece ideile revoluționare cari au pătruns de mult în tinerime au­ făcut-o refractară carierei militare. Ofițerii rămași în serviciu sunt sur­menați și dezgustați de rolul ce li se dă. Și dacă și aceștia ar fi câștigați i­­deilor democratice, guvernul n’ar mai avea decât un slab sprijin în cazul di­zolvărei Dumei sau a altor tulburări grave. D. Cantilli scrie: ,,Stimate Domnule Miile, 4. „îngăduiți, vă rog, unul devastat­ șiî vă adreseze aceste rîndurî, cu rugămin­tea a le publica într’unul din valoros*, șefe d-voastră ziare.­­ Da! Un devastat care avea tot drep* tul să nu se aștepte la atîta ingratitu­­­dine din partea locuitorilor de pe mo*,­șia sa. Un iubitor des țărani : „Sînt proprietarul moșiei Udenî (Vlaș­­ca) unde, pentru dragostea ce aveam de a administra singur moșia, spre a fi sprijinitorul sătenilor,— acum trei ani expirînd contractul arendașului, am­ luat în pline conducerea moșiei mele, voind, după cum spusei, să aduc armo­­­nie între săteni, să-i ajut, să le arăt cai­­lea binelui, să-l luminez în sens moral; în fine, intrasem în luptă cu un dor ne­mărginit pentru satul și locuitorii mei; îmi propusesem să fac un cuib de lu­­­mină și de muncă spornică. In acești trei ani am avut de lozincă munca, dar munca infinit de covînrși­­toare. Am făcut totul ce era posibil și strădania mea a avut efectul pe care îl năzuiam. Ajutor sătenilor . După ce am arătat locuitorilor cum se­ muncește pămîntul, cum se face agri­cultura modernă, i-am ajutat din răs­puteri, le-am dat locuri în inima satu­lui, în chip gratuit, spre ași face casă; ba uiilor le-am făcut eu însu­mi casă modernă, din cărămidă și învelită cu ta­blă plumbuită. I­- am arătat cum se pun pomii fructiferi, căci în tot satul nu era un pom; iar acum mă pregăteam să clădesc o școală modernă, cu tot ce trebue săteanului nostru, așa cum înțe­leg eu, și voiam să stăruesc la minister să trimi­tă aci un normalist tînăr, bă­iat cult care să înțeleagă pe deplin misi­unea sa înaltă. După cum vedeți am făcut tot ce putea­ face într’un timp așa de scurt.­­ Nerecunoștința.—Deziluzie. Cu toate acestea azi mă simt desilu­­zionat, scîrbit și mîhnit pînă în suflet. Cu ocazia răscoalelor actuale, sătenii mei erau în fruntea nelegiuiților, îne­­bunise tot satul. Aveam o casă nouă—un palat pot zice pe care o terminasem chiar în toamna­ aceasta. Mă costa peste 120.000 lei. Sătenii mei au­ incendiat-o ! Aveam două conacuri, praful s’au ales de ele. Mașinele agricole le-au pus pe jeratec. Pătulele sînt prefăcute în cenușe! Din­ tot ce altă dată representa muncă și răb­dare, azi n’a mai rămas nimic. Nici urmă nu se mai vede din ce-a fost. Africanii de s’ar fi revărsat aci, încă n’ar fi făcut atîta jaf, atîta pîrjol, in fine stimate d-le Miile. In satul meu în care îmi pusesem toate iluziile mele de om tînăr, sătenii pe cari îi iu­­beam, au adus sărăcia, jalea și peirea. Și eu, naivul, mă credeam idealul lor, mă credeam un proprietar ferecit !. ” Indignarea propietarilor Am clădit o moară mai modernă, cu scopul ca să aibă sătenii rnex unde mă­­cina, să nu mai plece aiurea poștiî în­­tregi.­­4

Next