Adevěrul, mai 1907 (Anul 20, nr. 6352-6382)
1907-05-01 / nr. 6352
ea&min toată țara Platforma Campaniei electorale.* Fixarea candidaturilor Anul «1 XLX-lea—•Mo. 6352 FONDATOR . V. Beldimann PUBLICITATEA CON CROATA EXCLUSIV Agenției fie Fabricii&ta CAROL SCHULDER fi Co, Bucureștii, Str. Karageorgevici» Telefen 8/4 "* * * dSBECTOK POLITIC CONST. RîUS 1 ABONAM ENTE* Cn En i , • t < Lei 16.— * ittnl . »K.O O •$W 8.s lauf * igc •ioni ? %m; In străfnăta«« .IsiIiSI mm Provincie :1 Străinătate No. II» Apare zilnic la ora •» D eare ca ultimele știri ale zilei giarearts zMssl. Str. Sărindar, ft TELEF08 Pentru Capitală No. Ill» Marți 1 Maia 190? Unii funcționari sus puși au trebuit să fie dați judecății și au fost chiar condamnați. Dar toți abuzivii n’au putut fi pedepsiți și tribul Herero desperat, maltratat, negăsind nicăeri dreptate, s’a răzvrătit in cele din urmă, iar furia Un s’a îndreptat și contra coloniștilor in vederea protejată cărora abuzurile s’au comis. Cînd Herero s'au răsculat, s'au trimis trupe contra lor. Pușca și tunul cu repetiție i-au înfrînt în cele din urmă. Apoi a început reacțiunea pe care ne mai puțin de o suporta, negrii au părăsit țara care era a lor, au emigrat și telegramele ne spun că țină a ajunge la ținta emigrațiuneî lor vreo 5.000 din 15000 cîțî mai rămăseseră au pierit. Coloniștilor a trebuit să li se dea despăgubiri. Se potrivește comparația ? Ad. NAZBITII Domnul Tănase Două personagii cu numele Tănase joacă un rol în țara romînească. Dar azi e vorba numai de unul și anume nu de cel al Nababului, ci de inspectorul canaturilor care a demisionat pentru că împărtășește ideile conservatoare. Iată deci lupta politică dată pe chestia curățirea canaturilor și din luptă politică se știe că devine cu persecuție politică. Deci d. inspector conservator nu curăță canalurile liberalilor ca să le arate ce-i conservatorismul român. Și bieții liberali știă, adică nasurile lor știte. Viceversa d. inspector liberal cînd e la putere nu curăță canalurile conservatorilor ca să le arate ce-î liberalismul român. Și bieții conservatori știți, adică nasurile lor știm Nepărtinitorul însă trage concluzia : Și conservatorismul și liberalismul... miroase! Gss. va rezulta fatalmente din urmărirea riguroasă a adevăraților formatori ai stării de spirit a țăranilor cari n’au mai putut astfel îndura starea de mizerie în care se aflau. Clemență, iertare, amnistie, pentru ca să nu ajungem la noul răscoale, la resvrătiri teribile care mă fac să mă îngrozesc cînd mă gîndesc la nenorocirile ce ar putea rezulta. Petru Grădișteanu Platforma campaniei electorale Cu ce program se prezintă guvernul în alegeri și care este platforma de luptă a opozițiunei. S’a crezut că de astădată ambele partide istorice vor avea, în sfîrșit, cite un program de guvern bine definit și imediat realizabil, programe cari să dea o soluțiune clară în chestia țărănească. In toiul răscoalelor, ambele partide de guvernămînt au recunoscut că au păcătuit față de țărănime, și că acum nu mai încape nici o amînare, că se impun reforme pentru țărănime. Mai mult decît atît, la început ambele partide s’au legat ca împreună să rezolve chestia țărănească. Ce s’a întîmplat însă? . După potolirea răscoalelor și restabilirea ordinei, cînd a sosit momentul de a se... aviza,—cum a zis d. Carp —au început să calce pactul chiar d. Carp și, prin atitudinea lor, chiar și liberalii. • Ce a zis d. Carp cînd au izbucnit răscoalele, și s’a agitat legea contra trustului arendășesc? Mai intim represiune și apoi vom aviza!—aceasta era lozinca șefului junimiștilor. Cu ce soluțiune aț venit liberalii chiar în toiul răscoalelor? Au enunțat, printr’un manifest regal, în liniamente generale, o serie de reforme. Atunci d-nii Carp și Cantacuzino au făcut rezerve asupra reformelor anunțate, iar d. Sturdza, pentru a liniști opoziția și a-șî păstra concursul ei, a declarat că prin enunțarea acestor reforme nu înțelege să le impună opoziției așa precum le va alcătui guvernul, ci va solicita o comună conlucrare. Așa s’a încheiat pactul dela 13 Martie. . . Asupra unui punct n'a urmat nici o înțelegere: nu s’a stabilit cînd, cum și în ce împrejurări guvernul va aviza asupra reformelor anunțate. Nu s’a prevăzut de opoziție o așa grabnică dizolvare a parlamentului și aresteri așa de urgente. Opoziția fiind insă surprinsă de campania electorală atît de timpurie și necunoscînd precis intențiunile guvernului relative la definitiva alcătuire a reformelor anunțate, a luat o atitudine care denotă o rupere a pactului stabilit la 13 Martie. j * Intr’adevăr, procedarea guvernului e cam criticabilă. Preocuparea de căpetenie a cabinetului Sturdza, după ce a scăpat de räscoale, n’a fost ca să mențină și să întărească o înțelegere cu opoziția în sensul ca reformele țărănești să fie împreună dezlegate. Corect ar fi fost dacă, înainte de dizolvarea parlamentului și fixarea alegerilor generale, s-ar fi alcătuit în mod definitiv, de către o comisiune liberală și conservatoare, numai programul CU reformele țărănești, și apoi, pe baza acestui program, corpul electoral să fi fost convocat pentru noui alegeri. , Această procedare ar fi denotat o întențiune curată, o dorință sinceră din partea guvernului liberal și singura preocupare de a dezlega, cu concursul ambelor partide, acea chestie, în care toți s’au recunoscut vinovați. Nu s’a procedat insa astfel. ’ Și acum atît guvernul cit și opoziția se prezintă fără nici un program, căci manifestul regal e pur și simplu o enunțare a punctelor ce vor face obiectul stabilirei programului de reforme. Deci nimic precis, nimic definit ■ Opoziția intră și ea în luptă fără program, și scuză aceasta tocmai pe motivul că dacă nu se știe cumi sînt reformele guvernului, ce nevoe are opoziția să-șî fixeze un program de guvernămînt. Opoziția are acum un singur program, mai intim să cucerească puterea, și apoi va aviza, iar liberalii răspund, mai intimü să ne constituim parlamentul, și apoi vom vorbi de reforme. Atît tactica liberalilor cit și aceea a conservatorilor, aparține vechei școli a politicianilor din ambele partide istorice. In aceste condițiuni, lupta în alegerile generale nu se va mai putea da pe terenul ideilor, platforma guvernului cit și aceea a opoziției nu va mai cuprinde reforma țărănească ci va fi pusă pur și simplu, cum a fost mai totdeauna, pe terenul curat politician. De altfel această situație—adică lipsa de program—convine, mai ales în aceste împrejurări, atît guvernului cit și opoziției. Explicația e foarte simplă: 1 Fiind cunoscut că ambele partide istorice au în primul loc, în alegeri, preocuparea de a’șî asigura unanimități, cel mai abil lumi e ca sa eviți o campanie electorală in care s’ar putea exploata o chestie de... principiu, o reformă, o ideie. Dacă liberalii își redactau în mod definitiv programul, dacă aveau acest curaj și rupeau cu vechia școală politică, se expuneau ca opoziția să-și alăcătuiască un așa program care să corespundă mai bine cu interesele acelor mase de alegători cari predomină cu sistemul electoral de azi. De aci hotărîrea de-a nu se intra in luptă cu... principii, ci cu vechile arme electorale, cu faimoasele apucături ale celebrelor alegeri istorice. De aceea liberalii s’au grăbit să facă alegerile cit mai repede ca partidul să nu’aibă vreme să se rupă în două sau trei părți și de aceea conservatorii s’au grăbit să facă fuziunea crezînd că pană la toamnă, cînd sperau că vor fi alegerile, vor fi gata de luptă. Liberalii însă au jucat o mare farsă opoziției, căci fuziunea se încurcă din ce în ce mai rau și alegerile au surprins pe fuzionați intr’o situație poate chiar maî rea decit acea pe care a avut-o partidul conservator cînd s’au hărțuit numai cantacuziniștiî cu takiștiî.—Ni. X. ZECE MAI Mărturisim cane a venit sufletul la loc. Se răspîndise știrea că parada de zece Mai în anul acesta nu va avea loc. Va să zică nici înghesuială, nici pumni, nici tribune, nici stîlpi cu steaguri, nimic, nimic, din toată splendoarea de altă dată... Conștiința noastră se revolta la gîndul acesta... Și cu noi odată se revoltau o mulțime de cetățeni și mai ales de cetățene, așa că după răscoala țărănească era cît pe ce să avem o răscoală cu deviza: — Vrem pe zece Mai, adică vrem pumni, vrem ghionți, vrem înghesuială etc! Guvernul însă, care veghiază la siguranța țarei, s’a grăbit să satisfacă aceste meritate revendicări și astfel s’a dat liniștitoarea veste că parada de zece Mai va avea loc. Tribunele pe bulevard se vor construi, și numai primăria va cheltui cu ele 20000 lei. Și cum era guvernul să renunța la parada de zece Mai, cînd această renunțare îl putea compromite politicește? într’adevar, s’ar fi găsit oameni să spue că parada nu are loc fiindcă guvernul e „socialist“, că e socialist fiindcă se gândește că într’un an care a adus asemenea mizerie pe capul țarei, în care s’a vărsat atîta sînge romînesc cît s’a vărsat altă dată pentru cucerirea independenței și regalităței, — nu era loc de veselie zgomotoasă și de sunet de fanfare. Toate aceste argumente erau decisive. Ziua de zece Mai nu se putea serba liniștit, ducîndu-se felicitări totatât de sincere la palat, ziua aceasta nu se putea serba în mod impunător împărțind zecile de mii de lei țăranilor în mizerie, păgubiți și ei uneori cu totul fără vina lor, alte ori chiar cu vina lor dar o vină de care și alții sunt răspunzători... Toate acestea nu se puteau... Trebue zgomot de muzici și de petreceri, cari sunt istoria o dovedește — în raport invers cu progresul. Loc deci la tribune! loc ! "ig + 4» — Rep. Țăranii și îferero Ne-am declarat din capul locului în favoarea acordării de despăgubiri atît marilor agricultori, cît și tuturor celor păgubiți de răscoale, adică și țăranilor chiar. Am adăugat chiar că nu vroim să discutăm chestiunea juridică. Am spus că despăgubirile se cuvin din punctul de vedere al intereselor economice ale țarei. Dar deja o vreme încoace vedem că s’a găsit un nou argument care se invoacă în favoarea despăgubirilor, — un argument pe care nu-l putem admite în nici un chip. Se invoacă mereu faptul că Germania a acordat coloniștilor săi din Africa despăgubiri pentru pagubele ce au suferit de pe urma răscoalelor tribului Herero. Comparația jignește la prima vedere. Ea jignește și pe țărani cari nu sunt niște sălbateci ca tribul Herero, jignește și pe marii proprietari cari desigur nu sunt niște coloniști. Comparația nu e însă nici ca fond nimerită, pentru că proprietarii nu se găsesc fața de statul român în situația coloniștilor față de statul german. Statul german ajută colonii pentru a le exploata și pune in valoare, a ademenit prin tot setul de promisiuni pe unii supuși ai săi din Europa ca să se ducă in Africa și să se așese acolo cu capitalul lor. Administrația germană însă, n'a știut să se poarte omenește cu negrii. Tot mereu s’au denunțat abu■& urî de ale acestei administrații. KOAIMCEANB ȚAP ISPĂȘITOR „Calomniei, calomniei, il mn rester a toujours qnoique, Chose.“ Beaumarchais. De patruzeci și trei de ani prefesez fără întrerupere, avocatura. Niciodată în această lungă carieră nu mi-am permis a divulga un cuvânt din instrucțiunea urmată contra unui inculpat care mi-ar fi încredințat apărarea lui, înainte ca instrucțiunea să fie terminată și hotărîrea pronunțată. Dacă dreptul apărărea este sacru, dacă sarcina de a spăla pe un nevinovat, de crima ce îi se pune în față are în sine ceva nobil, înălțător de suflet, nu mai puțin respectabil este dreptul acuzațiunei care crede că are dinaintea ei in culpabil, un răzvrătit contra legei, contra ordinei publice, contra siguranței statului. Ambele aceste drepturi trebue să fie deopotrivă garantate în exercițiul lor dinaintea judecătorilor chemați a se pronunța. Orice încercare directă sau indirectă, de o parte sau alta, de a face ca verdictul să fie influențat într’un sens găti altul, este egalmente reprobabilă și, în înaltă morală, ar trebui ca cel convins de o asemenea manoperă, să ceară, în mod real, scuze pentru abaterea ce a ■ comis dela regulele dreptului sfânt. Sîntem însă încă, departe de a putea pretinde la dobîndirea înțelepciunei supreme , trebue să fim indulgenți către cei ce ne greșesc pentru ca să putem cere indulgență pentru noi. Dar chiar în lumea asta imperfectă, și cu toate Indulgențele, îngăduirile ce ne impun sentimentele diverse ale inimei noastre, prea mult lesne influențabilă de simpatii și antipatii, de idei preconcepute, de reguli sociale sau politice admise de lumea în care trăim, totuși este o limită dincolo de care nu ne este permis a păși fără să ni se azvîrle în față epitete rușinoase sub povara, cărora ne-am simți micșorați, fără ca, după un examen conștiincios al sentimentului impulsiv care ne-a determinat acțiunea să nu roșim de noi înșine și de puțina forță sufletească ce Dumnezeu a pus în șubreda noastră ființă. * Din nenorocire, cu mare întristare sunt nevoit a constata că orice limită din toate punctele de vedere, a fost nesocotită în acuzarea, încarcerarea lui Vasile Kogilniceanu, și tot ce s’a petrecut și se petrece în privința lui din primul moment, și plnă acum. Știă, știți foarte bine că acei cari au interes să scadă efectul cuvîntăreî mele se vor grăbi a invoca afinii rațiunea ce am manifestat toată viața pentru marele om de stat, marele patriot, omul de geniu căruia datorim unirea, independența, autonomia politică și religioasă, secularizarea bunurilor mînastirilor închinate și împroprietărirea țăranilor, sau mai bine zis consacrarea dreptului de proprietate al țăranilor cu liberarea lor de imensele angarale la cari erau supuși pentru pămînturile te cultivau. Știri că vor atribui acestei admirațiuni naționale precum și recunoștinței ce datoresc lui M. Kogălniceanu care au rezidat la debuturile mele în viața publică, apărarea ce cu persistență aduc fiului său. NU contestez nici unul din aceste sentimente, din aceste amintiri scumpe inimei mele. Am ajuns la o cotitură a vieței unde datoria către patrie către țara în care ra’am născut, unde am trăit fericit și în care sper să-mi las rămășițile sub o modestă cruce cu această simplă inscripțiune , „aci zace mi roman“ înlătură oricare alt sentiment, care ar putea să fie opus. Pentru binele și viitorul acestei țări, care depinde în prima linie de respectul ce clasa cultă, cea dintâi trebue să practice pentru instituțiunile ce în mod liber ne am dat, nu întreb dacă e admisibil ca actele instrucțiunei penale, pe cari legea le-a declarat secrete și le-a înconjurat de o mulțime de prescripțiuni Pentru ca secretul lor să nu fie trădat, să fie totuși publicate în unele ziare, atunci cînd prevenitul sau apărătorii lor nu le-au putut cunoaște cu deamănuntul în interesul, sacru al apărărei. Pînă aci Sînt convins că toți cîți mă vor citi vor zice cu mine că o asemenea încercare din partea oricărui ziar de a forma o atmosferă contrară unui prevenit de orice fapt, este un demers..., nerecomandabil; el merită mai mult decît o simplă desaprobare, cînd e vorba de un delict, politic pe care constituantul a voit să-l înconjure de cele mai mari garanții judiciare. Ce să mai zic cînd un asemenea demers se produce de către un ziar semi-oficios al unui partid și val de către un ziar semi-oficial al partidului liberal!!!... Publicase „Independența romina“ acum cîteva zile niște extracte din unele acte ale instrucțiunei relativ la V. Kogălniceanu și n’am crezut de cuviință să răspund pentru că mi am închipuit că era opera vreuunui reporter nedibaciv care a neglijat de a cere avizul directorului ziarului, după cum n’am dat până acum, nici o importantă inserțiunii din „Patriotul“ că V. Nogălniceanu, care nu s'a mișcat din București în tot timpul cît au ținut răscoalele, a cutreierat țara cu o femee îmbrăcată în alb pe care ar fi prezintat-o ca M. S. Regina, și astfel ar fi făcut, propagandă pentru ca țăranii să se rescoale, să prade să incendieze, să ucidă!... Cu „Patriotul“ nu vreau sa stau acum la discuție—va veni Vremea. Cînd văd însă „Voința Națională“ reproducînd cu adăogiri de comentarii cele publicate de „Independența romina“ Spre a stabili culpabilitatea lui Kogălniceanu înainte de Audecată... cerertare, dar conștiința mea de om liber și independent, fără a ține seamă nici de sentimentele de respetiÎL și—recunoștință către marele Mihail Kogălniceanu, nici de situația mea de apărător al lui Vasile Kogălniceanu, care n’are altă vină decit că a dorit și el să ajungă a fi representantul liber ales al țâțânilor pentru care a muncit atît de mult tatăl seu și el, conștiința mea se revoltă! Acum cîteva zile am primit o carte poștală de prin Nordul Moldovei care îmi semnala o ciudată coincidență pe care ași putea-o constata într'o revistă din Iași, la anume pagină dintr'un număr de anul trecut. Casa Socec a avut amabilitatea să-mi procure numărul indicat din revista ieșană; am citit acolo o scrisoare a poetului Gr. Alexandrescu cu un post-scriptum de Ion Chira care trimitea bani ca ajutor lui Mihail Kogălniceanu, închis într’o monastire care servea pe atunci de pușcărie, pentru instituații viî la o revoltă țărănească. Ciudată coincidentă în adevăr! Ce ar zice fiii lui Ion Bratianu dacă urmînd pe căile ilustrului lor părinte ar păți-o tot ca dînsul? Ori ce ar spune „Voința“ rau informată. Vasile Kogălniceanu este liberal ca și tatăl sau. Din fundul închisorii de la Gulglit el protestează în contra calificării de conservator. Pot fi siguri redactorii „Voinței“ și toți membrii comitetului executiv al partidului liberal că dacă V. Kogălniceanu, prin actele sale, ar lăsa cu de puțin a se crede că împărtășește părerile vreuneia din nuanțele cari formează curcubeul conservator, „Patriotul“ s’ar feri de a’l ataca și calomnia precum face. De ce „Voința“ se ia după niște pretinse extrase ale unui reporter oarecare din niște acte secrete, cari prin urmare nu pot fi publicate în întregime spre confundarea acelui nenorocit reporter? Pe cît mi-a fost permis să răsfoesc și eu dosarul, pot încredința că cuvintele admirabile ale M. S. Reginei puse ca moto la broșura lui V. Kogălniceanu, scrisă tot în același sens, îndemnînd pe țărani la răbdare spre a se putea înălța prin editură, nu sunt mincinos tălmăcite, deoarece acele cuvinte au fost scrise în românește cu propria mină a Majestatii Sale pe cărți poștale cari se vindeau în folosul Vetrei Luminoase. Mărturiile țăranilor cu cari V. Kogălniceanu s’a aflat în relațiune, ca și scrisorile lui erau relative exclusiv la candidatura lui ca representant al colegiului al treilea. Cil pentru I.Sorescu care distribuia broșurile lui Kogălniceanu, ca și pe ale d-lui Haret, la primul interogator n’a spus nimic defavorabil lui Kogălniceanu, la al doilea începe aluneca, iar la al treilea se arată gata a declara că Kogălniceanu a creat Infernul cu toți dracii din el. Noi cari știm cum se petrec uneori lucrurile la instrucție,—nu ne am mira cînd s’ar găsi martori să declare, sub prestare de jurămînt, că d. V. Sturdza a comis ultimul atentat contra onoarei unei fetițe de 12 ani... Să nu pierdem din vedere gravitatea scurtuiei. Cînd unii proprietari, amețiți, orbiți de interesul lor momentan, se ridică cu pretenții unile cele hiar neraționale, cu amenințările,cele mai oribile dacă n'ar fi ridicate contra îmbunătățirea soartei țăranilor, să nu ne năpustim ca niște turbați pe acei cari au simțit ca și noi, dar au avut poate nefericirea de a fi rău înțeleși. Să nu se împingă la constituirea unui partid țărănesc care Hasassan ® Fuziunea de clasă Cu modernizarea noastră, cu ieșirea noastră din vechile forme de producțiune și de traiü, s’a accentuat și la noi lupta economică de clase, deși poate mai puțin ca aiurea. In industrialism lupta între capital și muncă, e de mult afirmată, are chiar istoria ei. In agricultură, ea s’a mai putut acoperi, printr’o veche tradiție, că boerimea e patriotică, legată fiind de pămîntul țarei are tot interesul a menaja năzuințele gloatelor și a le lega și pe ele de proprietate cît mai strps. Dar dacă tradiția aceasta a putut acoperi la suprafață lupta agrară de clase, ea însă în fond, a existat, și a existat de mult, ca dovadă e, că a izbucnit cu o furie nebuna, sălbatecă, care a întrecut închipuirile cele mai detracate. In această luptă, nu mai erau cereri formulat, ci distrugerea totală, care a fost scopul final. In fața acestei primejdii, proprietatea mare a simțit un fior de moarte, desigur provocat de frica peirei. Dar era de prevăzut că o mișcare pornită din instincte, din desperare, nu putea ajunge la un scop și țărănimea cade învinsă, după încercarea eî, nebună, cu care ocazie marii proprietari au dat dovezi de aceleași instincte, de aceeași desperare în apărarea drepturilor lor cîștigate nu discutăm prin ce mijloace. Dar efectul real al acestei mișcări, a fost că marii proprietari și-au strîns rîndurile, ei au văzut primejdia numărului. Pentru o minte cumpănită însă, pentru un sociolog prevăzător, primejdia nu-i așa mare. Dar precum. ..frica neîntemeiată de moarte a provocat în 1893 încheerea pactului religios de la Chicago, tot așa la noi s’a făcut o așa zisă fuziune, care cu tot caracterul ei politic în aparență, ea e conservatoare în sens economic, e o concentrare a marilor proprietari,contra tendințelor unor vizionari liberali, de a da țăranilor o oarecare satisfacțiune. Fuziunea nu va întîrzia să organizeze un democratism puternic, care să sprijine interesele claselor muncitoare. Că marii proprietari la noi nu șîau înțeles interesele, e mai presus de orice discuție. Prin conservarea proprietăței ei înțeleg împilare, absolutism, pe cînd istoria mișcărilor populare a dovedit că reformele au consolidat temeliile statelor celor mai civilizate. N’avem decit să observăm în industrialism. Capitalul a acordat cît mai multe avantagii materiale și culturale muncitorilor de care are nevoe de altfel spre a se menține și a se fructifica, creînd astfel o clasă conștientă, care n’are de loc intenții distrugătoare și care ia parte cu succes la propășirea și desvoltarea civilizației. Tot astfel și proprietatea mare rurală și-ar asigura o existență mai sigură și mai durabilă, dacă ar căuta să facă din muncitorii agricoli, o clasă conștientă și legată prin interese de pămînt, acordîndu-i din foloasele propriei sale munci. Cel puțin aceasta î soluția momentului. — G. M. A apărat No. 31 din senzaționalul roman: FIUL ȚARULUI SAU Torturarea unliiiiștilor din Rusia .Adeverim Emigrare N’a trecut nici o săptamînă de cînd „pronsul“ se lăuda cu proclamarea sa ca șef al conservatorilor din tîrgușorul Alexandriei și Alteța Sa a și fost detronat. Asemenea Bourbonilor, acesta lua a emigrat la Olt unde caută acum să-șî găsească un locșor. Mărinimos Un candidat spune alegătorilor săi : „Imi voi pune candidatura în ziua fixată prin ultimul decret“. Să poftească să și-o pue în altă zi I Aviz Mare bucurie pe foarte numeroșii creditori și d-nuî Hascal Tonteoscu cari ne-au prevenit că vor veni toțî cu propriri. Toți au adaos că regretă că „prensul“ ’sau cedat numai de 10.000 lei acțiuni. Căci cu suta, cu două sute, d Pascale dator mai mult de cit atîta/ Int. -i CHESTIA ZILEI Noul Don Quichot Don Griguța Quichot și cu IlascaU Panda porniți la luptă..îl de CONST. MINE DUMINICA Paștele! Aseară nu eram încă culcat cînd clopotele de la biserică cintau învierea Domnului. In acest moment strămoșii și atâtea generațiuni trecute au început să vorbească în mine, strămoșii cari au crezut pe cînd eu nu cred. In asemenea momente însă ești dispus să filozofezi și te întrebi dacă în definitiv, în drumul greu al vieții, această lipsă de credință îți folosește la ceva? Așa pusă chestiunea e natural că pentru Credincioși viata devine mai ușoară fiindcă la toate problemele ei găsesc răspuns imediat și ușor. In voința puterei supreme. Tu te încerci să găsești explicațiunile firești, iarăși fără de răspuns încă satisfăcător, dar care tî dau de gândit, de aprofundat cestiuni.. Unde pui pe lângă aceasta că cel ce crede în toate, faptele lui se conduce de speranța că va veni în .ajutorul său ființa supra-omenească care poate totul... Dacă nu a reușit, D-zeu este de vină, dacă din potrivă a căpătat izbinda aceluiași D-zeu revine meritul. Personalitatea omului aproape dispare, el este o jucărie în mina celui de sus. E fatalismul cel mai oriental, este negațiunea inițiativei și a valoarei personale... Cu toate aceste, dacă ași crede șî dacă așî înțelege sărbătoarea aceasta a Paștelor, eu ași voia mult mai simplă, mult mai idilică, în reconstituirea acestei legende, așa cum altă dată am citit-o în Renan. Ce dulce impresie îțî rămîne după această reconstituire, cit de blinda apare figura lui Crist, cît de simplă și cît de omenească, în cadrul liniștii din Iudea, în mijlocul unui popor de oameni buni și de simpli păstori!... • Cei ce cred însă nu vor putea înțelege pe Cristos, așa cum ar fi putut să fie, iar cei ce nu cred se mulțumesc cu datele istorice pozitive, așa de puțin bogate asupra acestui eveniment care n’a tulburat lumea la început și care mult mai tîrziu, complicat cu legende și cu dogme a dat naștere unei întregi religiunî, altoită ea însăși pe religiunile existente în acel timp, căci nimic nu să crează din neant, ci legea evoluției ne arată continuitatea în totul și in toate o serie infinită de schimbări, una din alta născută..« ■ LUNI Profitînd de vacanța de două zile a Paștelor, mi-am aruncat ochii pe broșura-conferință, a d-lui Alexandrescu- Derna, despre Gazete și gazetărie. Conferențiarul a atins, fără să adîncească o cestiune interesantă și anume aceea a rolului ziaristului ca fabricant de idei. In general lumea este cam leneșe să cugete. Ea așteaptă ziarul ca să-și aibă părerea gata, numai bună ca să o adapteze. Dacă este just adevărul cu un ziar este ceea ce publicul voiește să fie, este mult mai adevărat că publicul îoarte de multe ori este acela pe care ziarul îl fasonează. Și lucrul este explicabil. Evenimentele se precipită—și nu toată lumea le poate explica ori se grăbește a le explica. Ziaristul este dator ca in cîteva minute să aibă o idee și să o împărtășească și cititorilor săi, cari Doamne ferește, nu vor mărturisi că ideia sugerată de ziarist este a lui, ci vor pretinde că ziaristul ca și dinșii s’au potrivit în idei... Pe lingă acestea ziaristul dacă trebue să aibă păreri despre tot și despre toate, lui, i se mai cere și un curagiu pe care fiecare cititor, ia parte, nu-l poate avea. Pe cînd nimeni nu învinuește pe X ori pe Y că nu-șî spune pe față părerea,s’ar face un cap de acuzare contra gazetarului care tace, când ar trebui să vorbească. I.uî îî ,se cere și curajul pe care nu-l are nimeni, i se cer și ideile de furnizat publicului, i se cere să fie cel mai repede informat și toate acestea le cere un domn, care pentru toate acestea, nu dă decit cinci parale pe zi... Și ca să sfîrșesc cu chestia curajului, nu este zi in care să nu mi se scrie că iu cutare chestie de ce fac, mi se bănuește lipsa mea de curagiu, sînt chemat la datorie—dar acești veghetori, acești cetățeni, cînd e vorba măcar de a iscăli aceste scrisori își uită numele lor și se mulțumesc cu vagul: un cilitor, un admirator, uni binevoitor, un X, un Y— câteodată un Ionescu, un Popescu, fără de stradă și,fără de număr! MARȚI necuviincioase și bineînțeles anonime, toate relative la atitudinea pe care am luat-o în chestia agrară. De atîția ani de cînd sînt în gazetărie, m’am învățat cît să prețuesc aceste misive și în general injuriile. Nu de ele, mă ocup, ci de spiritul care reese din scrisorile acestea. Țăranii sînt niște bestii, cari ar trebui împușcați cu sutele de mii, sînt nevrednici să se ocupe de dînșii cineva și nici un regret nu răsare din aceste rînduri, pentru ceea ce a fost și pentru atîtea victime nevinovate ale represiunei răscoalelor de la sate... ...Șî mă gîndesc, cum cu această mentalitate, va fi cu putință să se facă împăcarea între sate și orașe, între aceste două țări azi dușmane? Ar trebui să vină și un cuvînt bun, pentru ca și din cealaltă parte să se descrețească fruntea. Or, dacă cei de sus, scăpați pentru un moment de primejdie, pornesc fățiș la războiu, tot de război ni se vor pregăti și cellalt!—și vai va fi de tara aceasta.. Cine însă să te asculte în vălmășagul acesta de patimi și de orori? A spune o vorbă bună este a te declara dușman al celor atotputernici, iar față de cel mulți* și cu sufletul în răzvrătire, cine știe dacă și pornirea ta cu minte și blîndă, nu va fi luată ca un nou chip de a făuri cătușele mulțime! ? ...Și totuși... totuși, orice ar îi, orice s’ar întîmpla, tot această vorbă de pace și de bine va eși de pe buzele și din gura mea, cît timp voi putea vorbi, cită vreme voi mai putea scrii. .Ai MIERCURI Cumnatul meu este conservator și e un bun amic al politicei d-lui. Take Ionescu- Cumnatul meu are însă și un drăguț copil, căruia în dorința sa de a face adepți fostului ministru de finanțe, îi sugerează ideea, că și el este un takist.■ Copilul întrebat pe nemțește ce este?, mult timp răspundea:®« Takist, fără desigur să priceapă ce este aceea și de ce tatăl lui numaîdecît Îi dă această însușire. De la un timp însă băiețașul s’a plictisit să repete ca papagalul că este takist și zilele trecute întrebat din nou, pentru mirarea tuturor răspunse.1 ich bin cin Anton. Anton se numește dînsul și desigur că în capul lui în chip firesc, s’a făcut această operațiune intelectuală, că el este dînsul, ceea ce din punctul de vedere al individualitatei este mai preferabil să fii tu decit copia altuia, umbra cuiva... A fi tu estea fi o personalitate distinctă de altul, este a trăi o viață individuală, a o imprima altora, iar nu a fi matrița originală a alttor alte ființe, a atîtor alte caractere-Ich bin ein Anton! legitimă pretențiune, sfîntă avîntare și ce bine ar fi ca bărbatul de mîine să-șî amintească aceste cuvinte poate inconștiente ale copilăriei sale, ‘ I JOI Citesc în Le Journal un articol al d-rului Pascal, Chereux et bărbi, în care arată toate primejdiile prin cari trecem noi toți cari avem nevoe de a ne supune torture de a ne rade barba ori a ne tăia părul, cînd ÎL mai avem. Da, desigur și pe mine mă trec fiori cînd văd apropiindu-se de capul ori de barba mea peria îmbîcsită de unsori și de parfumuri, care a servit altora și care poate înmagazinează în ea atâtea sute de microbi de diferite boale! Totuși de ani de zile las să treacă fiorii și, slavă Domnului! pînă acum nu m’am ales decit cu o frumoasă chelie, care îmi dă aparența de cugetător! Dar dacă numai la confeur am înfrunta noi boala, epidemia, moartea!.. Ia drumul de fer cînd îți pui capul pe perna vagonului, la hotel cînd te culci în patul în care a dormit poate un fuizie ori poate unul cu febră tifoidă, la restaurant cînd bei cu paharul cu care a băut un sifilitic, în tramvaia unde stai alături de cine știe ce bolnav contagios. In casa ta cînd săruți pe cutare musafir care îți comunică cutare boală, în patul curtezanei, care îți comunică otrava avariei, în stradă, în trăsură, în biroul tău, în toate părțile și în toate zilele, ești față în față cu primejdia. Totul este ca dn această luptă cu microbii să fii mai tarein Joc să te mănince eî, să-i mănînci tu, iată tot talentul, iată toată știința. Se reduce dar totul la aceeași luptă pentru viață, în care cei slabi cad și nu reușesc decât acel mai puternici ori mai bine apropriat luptei. , A te păzi este o himeră. Din Scyt* Am pe masa mea o mulțime de scrisori La 15 Septembrie 1907: TRAGEREA PREMIILOR „B!MI!EȚE!M