Adevěrul, februarie 1908 (Anul 21, nr. 6619-6647)

1908-02-01 / nr. 6619

li Anul al XX-lea—No. 6619 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA: CONCEDHTÄ EXCLUSIV RgențleT de Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUC . EEȘTI S(r. Karageorgct lcl 16—Telelőn 3!4 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate luiÉ fiii intre mii s liftÉM. lia si votul fnrsal Un acord între Meniși­ și carpișt! Articol din care se va vedea că manifestațiile pentru d. Tache Ionescu au provocat un acord în­tre brătieniștî și carpiști De la 9 ianuarie și pînă azi toate chestiunile politice la ordinea zilei au rămas pe ultimul plan. Ruptura conservatorilor și consti­tuirea partidului conservator demo­crat, — iată exclusiva preocupare a cercurilor politice. Nimic altceva nu mai pasionează lumea noastră politică decit acest eveniment: noul partid de sub șefia d-l­. Take Ionescu. S’a crezut, în cercurile carpiste, că d. Titu Maiorescu va provoca o diversiune prin interpelarea ce a desvoltat la Senat. Dar această in­terpelare care altă dată ar fi produs mare zgomot, n’a trăit de astă­ dată decit o zi. S’au lansat apoi, din lagărul car­­pist, o serie de interviewuri tot pen­tru a schimba atmosfera atît de fa­vorabilă d-lui Take Ionescu, dar la aceste interviewuri s’a răspuns cu importante adesiuni la partidul con­servator democrat. Fiul fostului șef al conservato­rilor d. Mișu Cantacuzino a încercat să provoace o discuție asupra con­versiunei, dar a fost desavuat chiar în lagărul carpist. S’a dus d. Marghiloman să ma­nifesteze la... Buzau. Dar n’a reușit să rupă un singur takist. A reușit numai să înduplece pe d. D. Iarca să declare că nu va părăsi partidul liberal — singurul succes pe care-l poate Înregistra pînă acum d. Marghiloman! D. Grigore Cantacuzino a lansat și d-sa, in județul Olt, un manifest­­ prin care denunță pe d. Take Io­­nescu că voește „să desființeze re­prezentația proprietățea și colegiile •i-depezidante ale proprietarilor de­oarece d-sa n’a fost și nu este pro­prietar“. In fine s’a întreprins o goană în lagărul carpist după partizani căci sînt județe în cari carpiștii n’au nici o organizație și au trebuit să recurgă cu stăruinți mari la cîțî­va boieri bătrîni retrași de mult din politică, pentru ca aceștia să pri­m­ească a face un fel de simulacru de organizațiuni conservatoare. Dar toate aceste sforțări fiind zadarnice, toate încercările pentru a converti pe vre-un takist nereușind, apelul fruntașilor carpiști cari au de­clarat că stau cu brațele deschise pentru a primi pe takiști, rămînînd fără nici un ecou,—adversarii d-lui Take Ionescu s’au aruncat atunci cu brațele brătieniștilor și au im­plorat, cu disperare, ajutor! E foarte nostimă chiar duioasă, noua campanie întreprinsă de car­piști braț la braț cu brătieniștii contra partidului conservator de­mocrați. it* s» Actualmente sîntem în fața unui nou acord politic, de astă­ dată între carpiști și brătieniști. Acordul acesta nu are de scop rea­lizarea reformelor agrare. Aceste re­forme au rămas pe ultimul plan. Acum carpiștii și brătieniștii se află înspăimîntațî de atmosfera din ju­rul d-lui Take Ionescu, de viul in­teres ce-i poartă opinia publică noului partid conservator democrat, de puternicele întăriri ce au primit organizațiunele takiste. Brătieniștii spun că au un mare interes politic să sprijine gruparea cea slabă a conservatorilor, pe acea a d-lui P. P. Carp, căci altfel dacă vor sta indiferenți, puterea d-lui Take Ionescu va crește mereu și cînd d. Ionel Brătianu va lua șefia liberalilor se va găsi în fața unui șef așa de redutabil și a unui par­tid așa de puternic, în­cît va fi prea tirziu să întreprindă cu succes vre-o acțiune contra d-lui Take Ionescu. Pentru acest motiv brătieniștii— nu întregul partid liberal—s’au car­telat cu carpiști­ și duc o campanie fără scrupule, în contra d-lui Take Ionescu. Cu ajutorul brătieniștilor se speră în lagărul carpist că se va mai pu­tea potoli atmosfera favorabilă ce s’a creat în jurul conservatorilor de­mocrați. Dar în opinia publică s’a simțit rostul atacurilor ce au pornit cu atîta furie, și ca din senin, din la­gărul brătienist. Pînă dăunăzi domnea o mare ar­monie între brătieniști și takiști. In special d. Ionel Brătianu era în­­cîntat că d. Take Ionescu e parti­zanul rezolvirea chestiunei țărănești. Evident dar că iubita și brusca schimbare de atitudine a brătieniș­tilor față de d. Take Ionescu, nu se datorește decît spaime de care au fost cuprinși cînd au văzut că ruptura dintre conservatori a întă­rit în mod așa de neașteptat pe d. Take Ionescu. Nu e clar de­loc­abilă tactica brătieniștilor. Noul cartel cu car­­piști­, va avea o înrîurire cu desă­vîrșire favorabilă conservatorilor de­mocrați,—fapt care se va putea con­stata și mai bine in congresul de la 3 Februarie. B. X. „Pungașenland“ Disperațiunea dinastiei cantacuziniste și a d-lui Filipescu, in urma rnpiniei care i-a aruncat intr’o aventură în adevăr co­mică, se poate măsura mai ales după mij­loacele de luptă la cari recurg. Cită vreme la guvern era d. Iorgu Can­tacuzino, d. Mișu Cantacuzino avea „o ma­re admirație pentru d. Take Ionescu și să fii poftit d. Filipescu să-l atace în Cameră că sărea d. Mișu Cantacuzino, cum a să­rit cînd a fost insultat d. Bădărău. Azi însă d-sa și-a „plasat" — vorba d-sale—admirația la d. Filipescu și conse­cința imediată a fost că a început să reia atacurile d-lui Filipescu în chestia con­versiune!—chestie care, să nu se uite, ca­de în vremea cînd d. Mișu Cantacuzinos avea plasată marea sa admirație la d. Ta­ke Ionescu. Și concursu­l ce dau frații Brătianu d-Ior Filipescu și Mișu Cantacuzino , nu se poate mai firesc. In partidul liberal frații Brătianu au tratat pe Fleva de „hoțul de la Domenii" și au declarat mort politicește pe d. Emil Costinescu fiindcă a semnat concesionarea hîrtiei de țigară. La conservatori d. Nicu Filipescu este acela care a inceput prin a trata parlamentul trecut de „Pungasen­­garten", pentru a trece apoi la miniștrii și azi la fruntașii din Camera actuală. Astfel cu polemicele sale științifice și asanatoare, d. Filipescu se silește a face țărei acesteia reputația unui vast „Pun­gaș mland"—a cărei salvare, e bine înțe­les, în d-sa. Noroc că peste graniță, ca și in țară, numele d-sale e sinonim cu acela de con­spirator de răspîntie, capabil să dea loc țărei, cînd „loviturile" îl ies.... cum i-a ieșit și „aventura" rupturei! Oameni de aceștia insă dacă nu poti face bine, dar nici rău nu mai pot face unei țării Ad. Viperi 1 Februarie 1908 DIRECTOR POLITIC CONST­­UIN­E AVORASIENTE: Un an........ Lat ll 6 luni . . . . . . d . . 8­8 Iuni . . . . « • « i­n 4 O Inna.....................«a B 1.50 TELEFONI Pentru Direcțiune No. 14[99 „ Capitală „ 1410 „ Provincie și Străinătate No. 12­40 ♦ —111 «nil «mbor Cine mii cere despăgubiri ? ■— Cîte­va spicuiri în corespondența noastră toate la chestia despăgubirilor — Cincisprezece milioane de lei vor fi împărțite ca despăgubiri între acei cari au­ suferit pagube de pe urma răscoa­­lelor. In primul rînd al acelor cari se vor împărtăși din această sumă, sînt marii proprietari și arendași. Aceasta nu numai pentru că, după cum am a­­rătat în diferite rîndurî, li se cuvine de vreme ce au suferit perderi, dar și pentru că au fost cei d’întîi cari au­ ce­rut cu inzistență despăgubiri și pentru că au destulă putere politică spre a obține ceia ce cer. In ultima linie în politică, mai mult ca în orice, rămâne adevărat proverbul: „Cine cere nn piere“. Alături de marii proprietari și aren­dași mai sínt însă și alte categorii de cetățeni cari cer despăgubiri pentru că au fost păgubiți de răscoale. In primul rînd , țâranii. ’ Li s’au incendiat case, s’au bombardat sate, fără a se cerceta dacă sînt sau nu vinovați. Dar chiar celor vinovați nu trebue să li se vie în ajutor? Un sătean ne scrie, în această pri­vință, cu drept cuvînt: „Dacă vinovați sîntem că ne-am răsculat,—trebuie toți să se întrebe: de ce ne-am răsculat ? Doar nu ne-am fi răsculat de prea mult bine. Ne-am răsculat fiindcă ne ajun­sese cuțitul la os, fiindcă nu mai pu­team îndura greutățile și foamea, la cari ne osîndiseră proprietarii și aren­dașii. Dacă deci noi sîntem vinovați, vinovați sînt și aceia cari ne-au adus la desnădejde. Și dacă acestora li se dă ajutor, de ce nu ni s’ar da și nouă?“ Argumentație mai logică, nici că se poate. Dar mai e și altă ceva. Țăranii cu casele arse, satele bombardate sînt mai săraci decît au fost înaintea răs­coalei. Printre dînșii sînt mulți cu de­­săvîrșire nevinovați. Nu e oare în in­teresul economiei naționale, ca acești săteni să fie readuși măcar la starea in care au fost mai înainte de răscoale ?“ Mai cer despăgubiri comercianții ale căror prăvălii au fost devastate și cami desigur că au și ei dreptate, după cum au dreptate și funcționarii de pe mo­șii cari au suferit pagube. Dintre nume­roasele scrisori ce am primit dela a­­ceștia cităm dintr-una următoarele foarte judicioase observații: „S’a găsit cu cale a se despăgubi în primul rînd clădirile, adică pe proprie­tari, apoi grînele, pe arendași și pe S­li­etari, iar p­entru obiectele de­­ dintre cari cele mai multe ale oa­menilor de moșie, nimeni nu s’a gîndit. „Poate să se zică că pentru cîteva boarfe ale îngrijitorului sau a altui om de moșie nu e nevoe să se facă atîta gălăgie întru­cît pagubele lor fiind mici nu merită nici o importanță. „Negreșit că cîteva mii de lei e un nimic pentru un arendaș sau proprie­tar, care suge sute de mii sau chiar milioane; dar pentru un biet slujbaș, a cărui toată averea constă numai și numai în gospodăria lui e foarte mult. „Sau s’a hotărît a se ajuta oamenii bogați, i­ar pe cei săraci nu ? „Ciudată hotărîre ar fi: „Și apoi, care ar fi motivul pentru care ei ar trebui să fie excluși de la clemența țărei ? „Nu și-au îndeplinit ei datoriile către stat și comună? „Nu­ și au făcut ei serviciul militar ? „Nu plătesc ei toate dările ? De ce dar să nu fie egali și înaintea clemen­ței ca și a legei ? „Dar dacă suma rezervată pentru a­­jutorarea agricultorilor e repartizată și nu se poate ajuta din ea și funcționă­rii agricoli, atunci să se mai voteze altă sumă sau să se oblige pe arenda­șul sau proprietarul ai cărui oameni de serviciu au­ fost devastați, să facă a­­celași lucru pentru slujbașii lor, pe care și statul ia făcut pentru dînșii“. Mai ales soluția din urmă ni se pare foarte dreaptă. Iată însă că vin și ofițerii și cer des­­păgubiri și mărturisim că n’am primit o scrisoare de la dînșii care să nu ne fi convins de dreptatea cerere­­lor și să nu ne fi împăcat cu purtarea celor mai mulți dintre dînșii, din primăvara trecută. D­in aceste scrisori rezultă că ce au făcut, au făcut cu durerea în su­flet. Vom publica textual unele din a­­ceste mișcătoare scrisori. Deocamdată reproducem din ele pasagii. Un ofițer ne scrie: „Sufletește noi ne-am simțit cei mai nenorociți de treaba pe care am făcut-o. Morții să blesteme, nu pe noi cari am comandat, „foc“, ci pe acei cari ne-au ordonat să comandăm.“ Un ofițer ne scrie : “ „Sa nu credeți că nu ne dorea sufletul cînd eram ne­voiți să ridicăm viața vre unui nenorocit frate. Căci orbi de-am fi fost și tot am mai fi putut vedea de ce s’au revoltat, țăranii, cînd păziam cu 15 soldați co­­nacuri ce prețuiau milioane pe cînd satele din vale, cu tot ce aveau în ele, nu faceau o mie de lei.“ Și ce fel de despăgubiri cer ofițerii? Pentru ce anume ? Să dăm unuia cuvîntul ca să vorbea­scă pentru toți : „Cînd ne am întors din răscoale, pe noi nu mai erau haine, erau zdrențe , în buzunar nimic , acasă, conturi lungi de o zi, la măcelar, brutar etc. „Noi am crezut că sfatul ne va des­păgubi de pagubele materiale. Cine a fost nebunul care a spus că ofițerul nu se plătește cu bani ? ceea ce face el e jertfă etc ?.. „Dar cine a cerut bani pentru treaba făcută ? Noi am cerut pentru haine zdrențuite, pentru cism­e rupte, pentru bani cheltuiți afară de cele obișnuite. „Alt nebun a zis că a fost ca la răz­­boiă. Dar la război i se dă ofițerului o primă (400 fr.) de intrare în campanie. Dar în 77 Maria Sa Domnitorul Carol a datlOO.OOO fr. din banii săi pentru ajuto­rul ofițerilor. Atunci s’a plătit jertfa ? Nu , apoi ? Proprietari și țărani, sunt despăgubiți. Dar noi, noi ofițerii cari a­­cum suntem datori pînă ’n gît, ce ne facem ? Cum, se găsesc 15 milioane pen­tru despăgubiri, și nu se găsesc 800.000 fr. pentru 2000 de ofițeri cîte 400 fr.“ Iar mai departe același ofițer scrie: „Eu, și cu mine toți cei mici, cerem să fim despăgubiți. Legea ne dă drept la 400 de lei, ne mulțumim cu ei. Ce are să fie un milion pe lîngă atîtea date celor vinovați ?“ Prin despăgubirile acordate proprie­tarilor și arendașilor s’a recunoscut în principal că celor păgubiți statul tre­buie să le vie în ajutor. Să mai cităm oare Constituția car­e vorbește de ega­­litatea tuturor romînilor și de abolirea privilegiilor ?. MASBIȚII Divorțul Ad. In divorțul ce s’a pronunțat în partiul conservator, d. Take Ionescu, în calitate de soț care în absența sa de acasă a fost operat, ca să zicem așa, a trebuit să ia toate măsurile ca divorțul să fie pronun­țat astfel ca să nu aibă dandanale pe urmă. Nu era suficientă o separațiune de corp și de patrimoniu, trebuia neapărat și o separație de nume. De aici denu­mirea de conservator-demoerat, spre a nu se face confuzie și mai ales pentru ca de cite ori d. Nicu Filipescu va mai face cîte o poznă, să nu cadă in spina­rea altora, ci a acelora cari l’au luat în spinare ! Așa se explică tripla separație: de corp, de patrimoniu și de nume din par­tidul.... fără de care a rămas d. P. P. Carp ! Fac privi­ — DINASTIILE Nu este vorba de dinastia casei regale — ci de acelea ale familiilor can guvernează țara. Ei bine, aceste dinastii sunt foarte ancombrante. Eri la președinția consiliului și la mi­nisterul de interne aveam pe d. G. Gr. Cantacuzino, la primăria Capi­talei pe fiul mai mare Mihail Can­tacuzino, la Eforia spitalelor civile pe fiul mai mic Prensul Grigore Can­tacuzino, la ministerul de externe pe ginerele familiei d. Ghica, lăsînd la o parte pe ceilalți doi fii­cari și ei aveau funcțiunile lor—toate retribuite bine­înțeles. Azi—sub dinastia Brătianu avem la ministerul de interne pe d. I. I. Brătianu, la primăria Capitalei pe d. Vintilă Brătianu, care este cenzor la Banca Națională și membru in consiliul de administrație al Creditu­lui rural, la prefectura de Ilfov pe cumnatul și ginerile dinastiei, d. Ni­­culescu-Dorobanțu, la Letea admi­nistrator pe d. Dinu Brătianu și acum de curînd acesta a fost numit și subdirector la Creditul rural... Soi­­scim la o parte că pe lîngă toate aceste funcțiuni cei doi frați sunt și deputați, iar d. Vintilă Brătianu mai găsește și timpul să inspire și să conducă trei organe ale partidului­: Voința Națională, l’Indépendance roumaine și Viitorul. Noi presupunem, că toți membrii dinastiei Brătianu sunt și oameni ca­pabili și muncitori, dar avem drep­tul să credem, că omenește vorbind, de pildă domnul Vintilă Brătianu, nu poate fi un chip efectiv și la primărie, și la Banca națională,și la Cameră și la Creditul rural și la cele trei ziare ale partidului, lăsînd la o parte că d-sa are pe seamă, dacă nu ne înșelăm, și două moșii una în Vîlcea alta în Ilfov. Dar dacă am face abstracție de toate aceste considerente, nu este oare o chestie de pudoare, ca să mai și și altora dreptul de a ocupa funcțiuni și demnități—și a nu aca­para totul? Se vede însă că la dinastiile po­litice,­­așa se identifică cu de­și de aceea tot ce este bun se dă celor cari fac parte din aceste familii „domni­toare politicește vorbind. —1» MBS | Om Sfinx. *"'Adeveruri»— Fuziune De­oare­ce fuzionații s’au dezfuzionat, e vorba acum să fuzioneze între ele gazetele cari au realizat opera separa­­țiunei! Ionegtil Gazeta d-lui Filipescu distruge pe takiști, numindu-i „Ionești“. Ne-a umplut de... Fiii pești » Ocupație — Și ce face Filipescu ? întreabă un liberal pe un takiet. —■ Fil­pescu este și el un apă turbure! răspunse takistul. !­a» ♦ Rigoletto m CHESTIA ZILEI Conu Mitiță grevistul! D. Sturdza s’a pus la greva și de cîte­ va zile refuză a veni la Ca­meră, nefiind de acord cu felul cum e prezentat proectul de lege al Ca­sei rurale.­ ­Ziarele­ Conu Mitiță ! Protestez ! Să nu mă luați cu forța, căci drep­tul la grevă e sfînt!! 0 neireptatit a­l­ lui Haid­u — Socialiștii și activitatea extra­școlară — D. Maiorescu in interesanta sa inter­pelare asupra activitătei extra­ școlare a învățătorilor, a atribuit acestei în­drumări a d-lui Haret un caracter so­cialist. Aceasta este o nedreptate făcu­tă, nu d-lui Haret, care pentru a face pe martirul inocenței politice s’a spo­vedit că nu cunoaște nimic din socia­lism, dar făcută și socialiștilor și so­cialismului, sub cutele cărora atît d. Haret cît și cei cari îl înconjoară vor să tragă folosul unei aureole, de demo­cratism și apostolat. Cînd și care din socialiștii de la noi au propovădit vreo­dată amestecul fac­torilor culturali în instituțiile econo­mice și financiare, fie la oraș fie la sate ? Cînd și cami din socialiștii, fie ei din orice parte a suprafeței globului au propăvăduit un asemenea amestec? Unde, în care scriere socialistă s’a propagat vre­odată o asemenea îndru­mare sui generis a învățătorilor, sau profesorilor ? In zadar s’ar cere un răspuns la a­­ceste întrebări. Nu s'ar putea da. Ceea ce a făcut d. Haret e o activitate extra­­școlară cu totul specifică mentalită­­ței d-sale. Socialiștii și socialismul sînt destul de idealiști pentru a propaga educatorilor tinerimei alte idealuri de­cît amestecul și compromiterea în da­­raveri bănești. Idealul acesta este ca­racteristic politicianilor cari vor să facă din membrii corpului didactic să­tesc o clasă de parveniți, cari să învir­­tească în numele și nu spre folosul a­­cestor politiciani politica sătească în Romînia. Silex Londra. 27 Ianuarie.—Curtea engleză e foarte emoționată. Circulă zgomote ne­liniștitoare în cluburile cele mari, în palate și castele, în foburgul West­ End. Se spune că de la întoarcerea lui sir Henry Campbell Bannerman, regele a avut ca primul său ministru două lungi convorbiri, care nu au fost consacrate politicei și nici nu s-a discutat discursul tronului, al cărui program este cunos­cut. Subiectul întreținerei a fost foarte grav ; regele vrea să facă economii. Cînd un om de rînd dă pe față ase­menea intențiuni, toată lumea îl laudă, pa cînd nu e tot așa cu un rege, care în jurul sau are o mulțime de persoane, pe cari le interesează risipa, nu zgîrce­­nia lui. Eduard al VII are însă o scuză: el nu e bogat. Ca prinț de Wales el s’a îndatorat foarte mult și regina Vic­toria a lăsat averea ficei ei iubite, prin­cipesa Beatrice, văduva prințului Enric de Battenberg, azi soacra regelui Spa­niei. Regele deși plin de datorii, nu a voit însă din delicatețe, să schimbe starea de lucruri, pe care a găsit-o la palat, stabilită de mama sa. Cheltuelile casei regale engleze sunt insă extrem de mari. Cabinetul particular al regelui Cabinetul particular al regelui Eduard se compune dintr-un secretar privat, generalul lord Knellis, care comandă un birou de doisprezece copiști, un păzitor al casetei, generalul sir Dighton Pro­­byn, care are zece subalterni ; un bi­bliotecar; trei intendenți pentru castelele de la Windsor, Sandringham și Balmo­ral ; un avocat; un garderobier. Primul lord Steward (intendent), contele de Beauchamp, are treisprezece persoane în serviciu; gentilomul-chelar are opt; cei doi șefi ai bucătăriei au la un loc patruzeci și două de ajutoare; serviciul de intrare numără doisprezece portari și doisprezece ajutori. Personalul lordului șambelan, vicon­tele Althorp, este cu totul considerabil. Pe lângă opt copiști ce aparțin direct birourilor, se adaugă un trezorier al ca­sei cu optsprezece funcționari, un maes­tru de ceremonie și un mareșal de ce­remonie cu douăzeci și patru funcțio­­nari, nouăsprezece gentilomi de serviciu, optsprezece gentilomi cari introduc pe vizitatori, un poet laurr­eat, un pictor de marină, un conservator al armelor și armurilor, ș­ase pagi de anticameră, șease pagi ai „scărei negre“, doi pagi „de atat", patru mesageri regali, nouă sergenți de arme, șeasa grooml de ca­meră, trei capelmaiștrii pentru organi­­zarea concertelor, ș­ase bibliotecari, cinci inspectori ai palatelor, patru tapi­­țeri și patru arhitecți. Cabinetul militar se compune numai din optsprezece ofițeri „de­oarece nu servesc la nimic“, ofițerii in chestiune se ocupă numai cu rare raporturi de pe la regimentele unde regele este colo­­nel-șef. SCRISORI DIN LONDRA Regele Eduard face economii Cabinetul particular al regelui. — Servitorii palatului. —• Venitul regelui. — Risipa reginei Victoria ACTUALITATEA... E desigur Ia firea omului că nici­odată nu-i mulțumit de meseria ce are și că totdeauna invidiază sau cel puțin feri­cește pe cel de altă meserie. Așa și noi gazetarii nu prea sîntem mulțumiți de pro­fesia noastră, pe cînd unii oameni cari muncind mai puțin ne ut­oOi. CiȘ­iga­­na, mult și dispun și de mai multă vreme pen­tru a se cultiva, ne fericesc și ne admiră... In special iubitorii de a se vedea tipăriți toe invidiază. Ei nu cunosc, bieții oameni, suferințele morale ale ziaristului conștiin­cios, care scrie în goana condeiului, ade­sea nu poate reciti ce a scris și sufere cele mai groaznice torturi cînd constată mai tirziu marea deosebire dintre ce a gîndit și ce a exprimat. Sînt dintre fericiții cari văd în resemnare și modestie cariera lor așa cum e, nici mai bună nici mai rea decît altele. Me­seriile în sine nu sînt nici bune, nici rele,—depinde de om ce face dintr’însele Dar ca orice om care are în vedere și su­fletul nu numai stomacul adesea mă gîndesc la meseria mea cu spirit critic și-i cercetez părțile bune și rele, bucurin­du-mă de cele dintîi, căutînd să le în­drept, pe cît e în puterea mea, pe cele din urmă. Dintre defectele meseriei două sînt cari o păgubesc mai mult deși fac forța gaze­tăriei moderne: spațiul și actualitatea. Spațiul unui ziar e fatalmente măsurat. Trebuind să se ocupe de tot și de toate el trebue să rezerve pentru tot și toate cîte o bucățică de loc. Cînd ziaristul se apucă deci să scrie ceva, el știe dinainte că nu va putea să-șî spue tot gîndul, sau că nu va putea să și-l dezvolte, să-l spriji­ne în­deajuns. Peste cutare punct destul de important va trebui să treacă fără a-i lumina, cutare enunțare va avea un ca­racter apodictic, cum îl dau părerilor lor semiculții, cutare ideie nu va fi destul de dezvoltată și va oferi criticului un punct de atac. In Anglia și Germania spațiul nu e atît de măsurat ca la noi unde scumpetea hîr­­tie­ și micimea relativă a veniturilor zia­relor noastre, se silește să apară zilnic într’un anumit număr de pagini. Acolo numărul paginilor crește după importanța materiei și s’ar părea curios unul ziarist sau publicist să i se spuie, oprește că de nu te ciopîrți mi știe și el să scrie pentru o gazetă, că deci nu trebue să se întindă peste o anumită măsură, dar cît e in­dispensabil pentru ca să emită și să lă­murească părerile,—atîta îî se pune la dis­poziție, cu riscul chiar de a se face uz de teribilul „va urma“ care la noi ca și în presa franceză e atît de dușmănit. Intru aceasta sînt de vină și cetitorii, cari preferă articolele scurte și refuză să urmăreasuiî ri pervoltarpfi­m­pa nmali a untor teme. In chimia alimentară se urmărește idealul de a se concentra substanțele ne­cesare omului pentru a se hrăni într-un hap pe care să-l înghită odată sau de două ori pe zi și să nu mai aibă nevoie de me­sele de azi. Pentru hrana intelectuală presa cotidiană a realizat acest ideal: diminea­ța un hap, seara unul și ajunge. Trebue recunoscut că e și confortabil. * Alt cusur al gazetăriei moderne, acela care-î constitue totuși puterea, e: actua­litatea. Un eveniment s’a petrecut, el pri­mează totul. Orî ce alte chestiuni trec pe al doilea plan, fie ele cît de importante pentru omenire. Și ce­ î mai mult: îndată ce evenimentul s’a petrecut, el trebue co­mentat, discutat; trebue pus în compara­ție cu evenimente istorice identice etc. Se cere ziaristului, ce nu se cere nimănui în lume, să cînte a prima vista cele mai grele și mai deosebite bucăți, să aibă în crierul lui toată știința secolelor plus anecdotele și faptele diverse respective și cetitorul e atît de crud să ceară să fie prompt: noap­tea de s’a petrecut fapta dimineața el să fie întins pe mai multe coloane și să fie... interesant. Tn surpinăritp mnnpp nppfista n­em­pe­cialiștiî. La noî o face fie­care redactor. Recurge el la enciclopedie,­dar nu vă în­chipuiți cît e de insuficientă o asemenea lucrare. Maî întăi că ce cauți, nu găsești, —apoi stilul e atît de sec, atît de pu­țin alcătuit în vederea marelui public că­ruia se adresează un ziar... Și apoi tot mai mare devine numărul cetitorilor cari au și eî enciclopedii... Cu alte cuvinte și actualitatea e o tor­tură. Dacă măsurarea spațiului are pe lingă cusururi, marele avantagiu că dis­ciplinează spiritul, că te obicinuește să e­­viți frazele goale și să spui în cît mai pu­ține vorbe­ cît mai multe idei,—actualita­tea pentru scriitor nu are însă de­cît defecte . Ea îl îndeamnă spre superficiali­tate și încurajează ignoranța care vorbe­ște de toate , pentru că nu știe nimic. Un corectiv al acestui mare neajuns este foiletonul. El pune la dispoziție un spațiu mai mare și renunță într’o cît­va la actua­litate. El primește spre publicare articole cari se ocupă de chestiunile cari tocmai pentru că sînt veșnic actuale, nu sînt de actualitate. Asemenea chestiuni sînt ma­rea și modesta muncă a științei, ideile cari frămîntă pe fruntașii omenirea, ideile cari frămîntă omenirea însăși, idealurile aces­teia. Dar e curios că foiletonul dispare tot mai mult din presa modernă. E însă de datoria ziariștilor să împedice aceasta. N’o pot face, mai ales la noi, decît prin muncă, printr’un spor de muncă; dar trebue s’o facă, pentru prestigiul și pentru demni­tatea meseriei lor. De azi încolo voî publica în fiecare joi un foileton în acest ziar. Despre ce va tra­ta? De toate. Rezultatele unei lecturi și a gîndirei în timpurile în cari meseria îmi dă ragas, aprecierile ce -mi vor su­gera e­­venimentele științifice, aparițiile mari în domeniul librăriei romînești sau străine, rezumate ale scrierilor mai bune ce ar apa­re,—toate au loc în foiletonul unui ziar. Nu de mult am urmărit o polemică asu­pra foiletonului, în presa germană. Unii gäseau că foiletoanele germane sînt prea pedante, prea moralizatoare; alții că sînt prea ușoare, prea flușturatice. Un foileto­nist excelent a nimerit nota justă spunînd: Foiletonul nu e nici o biserică în care nu șede bine decît gravitatea tonului și a gîn­direi; nu e nici un cabaret în care ori­ce frivolitate e admisă cu condiție ca să fie de spirit. Foiletonul nu poate fi comparat de­cît cu salonul unei case cinstite, dar nu crude. în care se adună oameni cum se­cade, de spirit și vorbesc de chestiunile cari agită familia, comuna, națiunea, ome­nirea. Definiția mi se pare foarte bună. In tim­purile mari ale Parisului, ori­cine știe ce rol au jucat acolo saloanele. Timpul nos­tru în care soarta țărilor se decide pe străzi și piețe publice,­—nu e propice sa­­loanellor. Ziarele au luat loc palatelor de unde porneau cuvintele de ordine, foileto­nul trebue să fie locul saloanelor din ace­le palate. In valmașagul luptelor politice cuvintele nu se cîntăresc, nu pot fi cîntărite, mai a­­les la o gazetă cotidiană, unde condeiul ur­mează imediat simțirea și unde nu se poate face uz de acel sănătos „la nuit porte cos­­seil“. In foileton, ca într’un salon domne­ște bunul ton și chiar dojana se face într’o formă cântărită, pe care ce-i drept, nu toți o pot înțelege. Numai ziaristul de meserie știe, cită si­lință ne dăm noi din această breaslă, de a ține măsura în toate împrejurările și de cîte orî punem strajă simțirea noastre ca indignarea să nu explodeze. Cîte odată în­să împrejurările sînt mai tari de­cît noi și în asemenea ocazii cuvintele ce așter­­nem sunt aspre, sunete de revoltă eșite din inimi revoltate de nedreptățile fără nume ce văd și dintre cari la o mie una pot da la iveală, din lipsă de probe suficiente. In foileton uităm lumea în mijlocul căreia trăim și căutînd contactul cu intelectualii, ne ridicăm de­asupra luptelor și pasiuni­lor zilnice, căutînd să se înțelegem. Iată deci încă o categorie de teme menite pen­tru rubrica de față. Doresc cetitorii o asemenea rubrică? Cîte­va experiențe și cercetări personale mă fac să cred că da. M’ar bucura însă da­că așî primi semne de la cititori,—fără de cali un ziar și o rubrică de ziar, n’au ra­țiune de a fi,—dacă mă înșel sau nu. B. Brănișteasm Astăzi GRATIS Sîngele Tiranului sau Drama din Lisabona

Next