Adevěrul, mai 1908 (Anul 21, nr. 6706-6734)

1908-05-01 / nr. 6706

w. Anul d XX-lea—No. 6706 FONDATOR Alex* V. Beldimanu PUBLICITATEA I CONCEDHTÄ EXCLUSIV ( Agenției do Publleltite CAROL SCHULDER & Cop BUC LEE ȘTI •tr.KaraceorsevicI 10—Telet»» a|4 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE iUOXAVENI'EI Va *a . ....... XsdI IV 8 Iuni­e 8 Iuni­e 4 6 luni •••••... I Ut TELEFON* Pentru Direcțiune No. 14­99 . Capitala „ 14.10 . Provincie ț­ Străinătate No. 19­40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Se cere un cerces liberal.­­ Situția iMui 1. Britani­ c Situația d-lui Ionel Brătianu vm se comentează în cercurile liberale situația care s’a creat d-lui Ionel Brătianu prin neintrarea în guvern a d-lui­­ dl. Djuvara și prin perderea ultimelor alegeri . Brătieniștii sunt furioși în potriva d-lui Sturdza . D. Sturdza e de vină că liberalii perd alegerile, d. Sturdza e de vină că partidul se află într’o deban­dadă așa de mare, la centru ca și in județe.—această învinuire se a­­duce d-lui Sturdza de către brătie­­niști. Ei spun că e o adevărată minune că acest partid mai trăește, că nu s’a dizolvat pînă azi, după o de­­zastroasă conducere ca aceea a d-lui Sturdza. De toate încurcăturile din trecut și de azi este făcut responsabil d. Sturdza. Lamentările brătieniștilor nu prind iisă. Liberalii știu bine că d. Sturdza n’are calitățile ce se cer unui șef de partid, că d. Sturdza a nesocotit totdeauna partidul. E om politic, e bărbat de stat și de guvern, dar nu­­ de șef de partid, — aceasta o ști­u­ mulți liberali. Liberalii mai știu­ că din cauza d lui Sturdza au izbucnit multe și mari încurcături în partid, dar în guvernarea liberală trecută ca și de la constituirea actualului minis­ter, d. Sturdza s’a schimbat mult și a lăsat altor grija de a conduce tre­burile partidului. D. Sturdza nu s’a ocupat, in ul­timii ani, decit cu chestiile mari politice. Partidul a fost realmente condus, în ultimii ani, de frații Brătianu și partizanii acestora, cel mult și cu asentimentul d-lui Costinescu, — mai ales de­­ cind e ia putere actuala formațiune ministerială. Dacă d. Sturdza are cusururi ca șef, ca președinte al consiliului e considerat ca un coleg ideal, fiindcă nu se interesează și nu se amestecă in conducerea departamentelor co­legilor săi,­­ ceea ce nu admitea Ioan Brătianu, care urmărea de a­­proape activitatea și procedările fiecărui ministru, ba chiar îi vi­zita, sau mai bine zis îi inspecta pe la ministerele lor. D. Sturdza a lăsat mină liberă, absolut liberă, la ministerul de in­terne, d­lui Ionel Brătianu. Tot ce a voit să facă d. Brătianu la acest minister — a făcut. Toate numirile in administrație poartă pecetea bră­­tienistă. Mai mult decit atît, parlamentul actual se poate zice că este alcă­tuit așa precum au voit brătie­niștii. Deci dacă sunt azi încurcături în partid, dacă e debandadă în județe, nu poate fi învinuit d. Sturdza care nu s’a ocupat nici în trecut, nici acum, de organizația partidu­lui. Cel mai responsabil e d. Ionel Brătianu. Ar trebui să fie tras la răspun­dere șeful fiindcă a lăsat d-lui Ionel Brătianu conducerea parti­dului, dar liberalii scot din cauză pe d Sturdza și trag la răspun­dere pe ministrul de interne și pe toți acei partizani ai d-sale cari s’au constituit în comitet ocult și fac și desfac toate treburile din parti. Intr’adevăr situația d-lui Ionel Brătianu pare a fi cam zdrunci­nată. Ultimele alegeri parțiale au pus și mai bine în evidență că politica ministrului de interne, po­litica sa de partid, a slăbit enorm întreaga organizație liberală,­­ a­­ceasta e vizibil. Se poate ca la această micșorare a situațiunei d-lui Ionel Brătianu să fi contribuit și d. Sturdza prin hărțuielile sale în chestia rema­nierei și a complectărei cabine­tul­ui. Dar șeful partidului și șeful gu­vernului e cel în drept a desemna miniștrii cu care vrea să conlu­creze și în orice caz nu un mi­nistru de resort, ori­cât de im­por­tant ar fi, poate să ofere minis­tere, ceea ce se afirmă că ar fi făcut d. Ionel Brătianu. Dacă este exact că d. Ionel Bră­ti­anu a oferit noul departament d-lui Al. Djuvara, fără ca măcar să fi avut prevederea de-a dobîndi și asentimentul d-lui Sturdza, a­­tunci nu se poate aduce nici o în­vinuire d-lui Sturdza că sa opus să satisfacă, pentru moment, acest angajament luat, în condițiune așa de acuzitate, de d. Ionel Brătianu față de d. Djuvara. Prin urmare grație unei tactice greșite a d-lui Ionel Brătianu, se datorește faptul că d. Sturdza n’a consim­țit să complecteze cabinetul. Ceea ce este insă adevărat e că acest eșec suferit de d. Ionel Bră­tianu, din propria sa greșală, a zdruncinat situația ministrului de interne în partid și se poate ca și această slăbire a autorităței sale să fi mărit debandada din partid și să fi contribuit, intr’o propor­ție oarecare, la înfrîngerea ce a suferit-o guvernul în alegerile par­țiale. * Fapt este că rezultatul acestor alegeri a alarmat pe acei cari con­duc azi partidul liberal. Se agită ideia convocăreî unui congres liberal. Ideia nu pornește de la brătie­­niști, dar d. Sturdza s’ar opune,— așa se zice. Acest congres ar avea de scop clarificarea situației în partid, a­­planarea diferitelor conflicte în județe. In urma acestui congres, după ce se va cunoaște bine atmosfera din partid, se va decide asupra remanierei cabinetului și chiar a­­supra unei importante remanieri prefectorale. . Iată ce se vorbește în unele cer­curi liberale, și anume în culisele vechilor cadre. Deci nu se poate știi dacă se va putea cădea de acord asupra con­vocărei congresului. N­AZBIT NI R. X. Ghinionul prenșilor Se vede ca sîntem în secolul democra­ției, așa ghinion cum au prenșii actual­mente, nu s’a pomenit de cînd lumea. Poți să zici: și-at­ perdut prensiî capul, mai rău­ decît Ludovic XVI. Așa prensul Mișu, gelos de laurii cu­leși de cadetul familiei, Griguță,—s’a pus să colaboreze la gazete. Dar’ ce ghinion! Cînd a vorbit de conversiune, s’a po­menit rectificat de lt. loan Lahovary. Cînd a vorbit de exproprierea d-lui Ale­xandru Marghiloman s’a pomenit recti­ficat cu acte autentice. Cînd a vorbit de ziariști, s’a pomenit rectificat de în­sușii amicul d-sale politic, d Virgil Arion. Și cind te gîndești că nu poți turna asemenea rectificatori la Bastilie, nici nu poți sprijini susținerile, acolo unde con­deiul puțin exercitat nu mai găsește ar­gumente, cu spada,—să nu zici, ghinion prensial? P.e. Un incident grav —D. Sturdza atacat în public la Londra— Cînd d. Alfred Stead a fost numit con­sul general al României în locul contelui Ward, era subînțeles că d-sa va face Ro­­mîniei o mare publicitate în ziare și re­viste. Conform cu aceste plănuiri, d. Stead organiză o conferință la Society of arts despre care s’a relatat la vreme și in zia­rul nostru, mulțumită unei telegrame ne­­obicînuit de lungă a Agenției Române. Ceea ce însă Agenția oficială telegrafică n’a relatat, a fost un incident destul de caracteristic ce s’a produs cu ocazia aces­tei conferințe. In discuția asupra conferinței d-lui Stead, a luat printre alții cuvîntul și sir Henry Trotter, care, reproducem după Jo­urnal of the Royal Society of arts, a spus următoarele: * „ D. Trotter spune că președintele în­­trunirea (Sir Percy Sanderson), a servit Romînia de la 1878 pînă la 1894, iar el, oratorul, a servit în această țară de la 1894 pînă în ultimul an, așa că amîn­doi au văzut o bună parte a României. Cunoaște pe rege destul de bine și are cel mai mare respect posibil pentru dîn­sul. Cînd regele a venit pentru întîia dată în țară, a fost tînăr și a avut de întîmpinat mari dificultăți peste cari a trecut prin capacitatea sa personală. A fost un fapt, cuvios că d. Sturdza, pentru care are de altfel cel mai mare respect posibil, a fost intr o vreme angajat în­tr’o conspira­rie pentru răsturnarea ver­gelui și alungarea lui din țară. La a­­ceastă conspirație au­ luat parte cei mai înalți funcționari ai statului“. E de remarcat că la acest atac dat primu­lui nostru ministru, de față fiind lordul Fitzmaurice, subsecretarul de stat la afa­cerile străine, nimeni n'a protestat, mi­nistrul României la Londra, d. Catargi, nefiind de față, fie pentru că fusese pre­venit de incident, fie pentru vreun alt motiv. Vom reveni în curînd asupra activității d-lui Stead ca consul general la Londra, dar era de datoria noastră să semnalăm a­cest incident care compromite poate defi­nitiv situațiunea d-sale. * 1000 * Strigăt de alarmă! —Articol­ulin care se va vedea enm­trinitatea Dunea*Iorga-stianu plănuește catolici­zarea tuturor rom inilor — Un fenomen foarte îngrijitor se observă de cîtva timp în viata sufletească a po­porului nostru, tocmai într’un moment cînd are cea mai mare nevoe de liniște, muncă, abnegațiune și energie. Căci dacă la noi în țară suntem la o cotitură a is­toriei în ce privește îndrumarea viitoare a stăreî țăranului nostru, așezată azi pe baze cu totul noul, care constitue un vast și foarte serios cîmp de experiență, tot prin momente istorice și grave trec și fra­ții noștri din Ungaria, cari au să lupte contra sălbaticei legi a contelui Apponyi, prin care se alungă limba romînească din școale și se întronează cea maghiară. Va recunoaște clar orice român că azi mai mult de­cit ori cînd neamul romî­­nesc trebue ferit de zguduiri, dîndu-i toată liniștea de care are atîta trebuință ca să muncească și să se reculeagă. Eî bine, tocmai pe aceste grele vremuri se oferă ochilor un spectacol pe cât de întristător, pe atît de nebunesc și de a­­larmant. Să vorbească faptele. Cititorii „Adevărului“ își aduc de­sigur aminte cum în recenta sesiune a Acade­miei române, d. Dimitrie Sturdza a pro­pus, împins de d. I. Bianu, alegerea d-lui dr. A. Bunea ca membru ordinar al Aca­demiei. Savantul corp, respingînd cu ma­joritate propunerea d-lui D. Sturdza, aces­ta s’a supărat enorm, dîndu-și demisia din demnitatea de secretar general al A­­cademiei, demisie pe care nu și-a retras-o de­cît după stăruitoare insistențe din par­tea d-lui I. Kalinderu. Cine e d. I. Bianu, știe toată lumea. D-sa este un bun profesor de istoria lim­­bei romînești la facultatea de litere din Capitală, membru și bibliotecar activ al Academiei române, apoi deputat șters în Camera deputaților. Dacă d. Bianu este un bun profesor universitar, d-sa este însă un foarte rar membru al Academiei, unde pentru prima oară d-sa a introdus anul acesta, prin d. D. Sturdza, lupta religioasă între­ frați. D. Bianu și-a adus aminte în sesiunea aceasta că este român-unit sau Sftoii­c și atunci a voit să sporească numărul mem­brilor uniți din Academie prin alegerea d-lui dr. A. Bunea, canonic în Blaj și au­tor al cîtorva scrieri istorice, a căror ten­dință constantă și principală este de a lovi în biserica ortodoxă de Răsărit. Din fericire, cu tot concursul d-lui N. Iorga, unul din bunii amici al d-lui dr. Bunea, și cu tot sprijinul puternic al d-lui Sturdza, pla­nul d-lui Bianu a căzut, reușind numai să umple de desgust și totodată de grije pe o mulțime de lume, între care și pe d. Eusebiu Popovici, un distins profesor la facultatea ortodoxă de teologie din Cer­­năuți, un cald apărător al religiei noastre străbune și candidat involuntar la onoarea de membru al Academiei pentru locul la care rîvnea atît de mult d. dr. Bunea. # Dar cine e d. dr. Bunea? D. dr. A. Bunea este canonic pe lingă scaunul metropolitan greco-catolic din Blaj. D-sa înainta de a fi român, e catolic­­ și catolic fanatic, dovadă toate scrierile sale istorice, în care sistematic falsifică adevărul istoric, ca să izbească în Metro­­polia romînă ortodoxă din Sibiu. Orice faptă bună romînească, d-sa o vede numai prin prisma catolicismului, ale cărui pre­cepte," după spusele tuturor celor cari îl cunosc de aproape, îi sunt mai scumpe de­cît marea idee națională. Din nenorocire, canonicul Bunea și-a găsit adepți și la noi, printre cari putem număra pe d-nii I. Bianu, N. Iorga și alții. Acest din urmă chiar îl secundează în a­­tacurile sale contra bisericei ortodoxe din Transilvania și Ungaria, susținînd, ca și d-rul Bunea, absolut fără nici un temeiu istoric, că romînii din Transilvania n’au­ avut, înainte de reformațiune, necum me­­tropolie, ci nici măcar episcopie. Cine este d. dr. Bunea ne-o spune însă mai bine și mai lămurit un excelent și vechiü amic al d-lui D. Sturdza și anume d. Vasile Mangra, vicar ortodox la Oradea- Mare, fost profesor la seminarul romînesc din Arad și una dintre fetele bisericești de elită al Românilor de peste munți. Intr’o interesantă broșură, apărută de curînd și intitulată hierarchia și Mitropo­lia bisericei române din Transilvania și Ungaria“, părintele Mangra răspunde cu energie d-lor Bunea și Iorga, cari tăgă­­duesc existența istorică a Mitropoliei or­todoxa a Transilvaniei înainte de 1599, susținînd că cea dintîia episcopie a Româ­nilor din Ardeal a fost calvinească, una ortodoxă orientală, făcîndu-i calvini pe toți romînii din Transilvania, ceea ce este un patent neadevăr istoric săvirșit în contra tradițiunei bisericei române. Bazat pe vechi documente, străine și române, ca și pe importantele scrieri is­torice ale marilor noștri scriitori, Samuil Micu Clain, Petru Maior și T. Cipariu, pă­rintele Mangra dovedește în mod evident existența și continuitatea ierarh­iei bise­ricești la Romînia din cuprinsul Daciei Traiane, de la introducerea creștinismului și pînă azi. Poporul român, zice cu drept cuvînt d. Mangra, dacă a perzistat în Da­cia și după încetarea dominațiunei romane, el numai ca societate religioasă, în bise­rica creștină, șî-a putut continua și con­serva existența sa națională. D. Mangra, a cărui lucrare este de o ne­tăgăduită valoare istorică, nu ezită de a taxa pe d-ni. dr. Bunea și N. Iorga de mistificatori și oameni de rea credință. Punînd acum în legătură acțiunea ne­fastă a d-lor Bunea­ și Iorga cu incidentul dela Academia romînă, ajungem la o con­­statare și mai gravă. Presa d-lui Sturdza, presa guvernului și a partidului național­­liberal, a început și din ea să sprijine pe față acțiunea trinităței Bunea—Iorga— Blana. Intr’adevăr, „Voința Națională“, de Vi­neri, 25 Aprilie, cuprinsă de un bolnăvi­cios acces de catolicism, scria într’un ar­ticol din prima pagină următoarele rîn­­duri asupra cărora „Adeverul" imediat a atras atenția opiniei publice: „Trecerea unei părți dintre Rominii din Ungaria la unirea cu Rom­a „părtatu-i a de naționalitatea romînea­­­scă ? Intre Rominii uniți și cei orto­­­doxi, ruptu-s a catena unităței neamu­­­ lui rominesc. Pentru cine știe ci­ de ,putină istorie, ni se pare că e lucru ne­îndoios că tocmai unirea cu Roma a „dat cel mai puternic apint ideii natio­nale romînești, deștept­ind-o pretutin­­­ denea cei cari s’au întors dela invăță­­­turi la Roma. „Pe de altă parte... Biserica ortodoxă a „făcut tot ce a putut ca să ne slavoneas­­­că, apoi grecească ți rusească—ți națio­nalitatea Romînilor s’a păstrat cu totul „din alte pricine, măcar că Biserica se în­­­străinase“. Acest atac direct la adresa Bisericei noastre ortodoxe, din partea organului cu­getător al guvernului d-lui D. Sturdza, trebuia relevat sau nu? Desigur că da, mai ales față cu acțiunea ce'l precedează, acțiunea trinitătei Bunea—Iorga—Bianu. ■# După modul brutal cum se prezintă lu­crurile, avem de-a face cu tendința măr­turisită de a trece to­t Rominii la catoli­cism, ca să dăm avînt și mai mare ideei naționale romînești și să ne păstrăm limba și neamul! Falsă și nenorocită teorie ! Fată cu o asemenea tendință criminală, prelații noștri, membrii Sinodului biseri­­cei ortodoxe autocefale a Romîniei au cu­­vîntul—și noi îl așteptăm cu nerăbdare și cît mai repede posibil. In ce privește pe frații noștri ortodoxi din Transilvania și Ungaria, avem o sin­gură mîngîere: toți Românii din toate păr­țile vizitate de d. Iorga, îl cred pe acesta drept smintit și megaloman, care se a­­mestecă unde nu-i íerbe oala. Sînt chiar adine convins că o nouă vizită a d-luî Iorga prin Ardeal, mai ales prin Munții apuseni, s-ar atrage cu siguranță niște huidueli.... istorice. 1 Chestia importantă este însă cum stăm, în regatul Romîniei, iață cu strania ac­țiune a trinitătei Banca—Iorga—Bianu ? I. Rusu-Abigdeanu ------1 pil il 0 lămurire necesară Lăm­u­irile trase de pár pe c .r­ d. N­icn Filipescu le dă prin „Epoca" amicilor săi asupra cauzelor înfrîngerei suferite de car­­piști la Craiova, sînt dintre acelea cari au nevoe a fi lămurite pentru ca să poată fi acceptate. Așa de pildă d-sa explică astfel rezul­tatul alegerilor din Craiova: Alegătorii sunt nemulțumiți de guvernul liberal,­ca să manifesteze contra aces­tuia au votat pentru candidatul conserva­tor-democrat. Foarte frumoasă lămurire, dar întreba­rea e, de ce dacă am vroit să manifesteze contra guvernului, alegătorii au votat toc­mai candidatul conservator-democrat ți nu pe cel carpist? Vrea să spui d. Filipescu că date fiind desele carteluri carpisto - guvernamentale, alegătorii­ au crezut că votind candidatul carpist nu demonstrează un deajuns con­tra guvernului? Nu credem că acesta a fost gîndul d-lui Filipescu. Noi credem chiar că are drep­tate o gazetă guvernamentală care spune că dacă alegătorii n’ar fi vroit decît să demonstreze contra guvernului ți reforme­lor sale,—era natural ca ei să dea votul lor carpiștilor cari au combătut reformele c­outrance, pe cînd conservatorii demo­­crați au criticat ce era criticabil într’ii­­sele, nu le-au respins insă în bloc și nici n’am umblat să organizeze răscoala ma­rilor proprietari contra lor! E deci evident că demonstrația alegăto­rilor craioveni s’a îndreptat tot atîta con­tra guvernului, c­i ți contra grupărei car­­pisto-cantacuziniste ți a fost o manifesta­ție pentru curentul acela npă ce s'a creat mișcarea conservatoare - democrată, sau, mai exact, care a creat această mișcare. A fost, cum s'ar zice, o manifestație a muștarului democratic contra tîm­ei boe­­rești, o manifestație contra regimului eli­telor boerești, al beizadelelor politice, cum s'a întronat dela o vreme încoace la noi. Ad. ----------------- 1— t »♦Be-------------­avansările de la G. F. R. Cu cîtă satisfacție n’au salutat toți oa­menii de bine avansările dela C. L. R ! De atita vreme se scrie și se vorbește de mizeriile funcționarilor de la C. J. R. în­cît știrea că printr’o avansare sa ameliorat starea lor, a umplut de bucu­rie și satisfacție pe toți caii trecînd de cercul intereselor lor personale, se intere­sase și de soarta unor oameni a cărora muncă conștiincioasă și devotată o apre­ciază. Cui i-ar fi trecut însă prin gînd că întreagă această avansare nu-e decît o ridicolă farsă ? că în numeroase cazuri ea nu se reduce decit la o schimbare de nume, de titluri? Pe cînd doi inspectori, funcționari superiori avansați, profită de un spor de leafă de 200 lei lunar, cum stau lu­crurile cu celelalte avansări? Cum stau lucrurile și cu spoturile de leafă prevă­zute prin budget? Lin acari cu 77­ lei lunar, au devenit acari cu 80 lei. Din aspirant de tel­graf cu 84 lei lunar, a devenit aspirant cu 85 lei, din aspirant cu 95 a devenit aspi­rant cu 100 lei lunar. Din impiegat de mișcare clasa III-a a devenit impiegat cu același salariu. A profitat deci de faptul că i s’a șters c­ititul de „clasa III* Din impiegat cu 163 lei lunar s’a po­menit cu 165, din 183 cu 185, din 206 cu 210 din 225 cu 230 lei leafă lunară etc. etc. Din șef de gară cl. 11 a devenit șef de stație, din șef de gară principală șef de stație principuii. Publicul care a cetit lunga listă de a­vansări a fost deci indus completa­mente în eroare. Nimic, absolut nimic nu s’a făcut nici anul acesta pentru funcționarii de la căile ferate. Cu toate acestea s’au votat sume con­siderabile pentru palate și clădiri de lux­ Acesta e curentul care predomină asî­tăzi la noi în țară : neglijarea celor mai muncitori și mai utili factori sociali, încurajarea indolenților și exploatatorilor. Pînă unde și cînd vor mai putea merge lucrurile astfel ? Ro. ZIARIȘTII Directorul nostru a ridicat mă­nușa aruncată ziariștilor de d. M. Cantacuzino. D. Virgil Arion, deși e directorul ziarului „La Patrie", care face politică alăturea de amicii d-lor Carp și Cantacuzino, totuși s'a crezut dator să apere pe ziariști, într’un articol foarte judicios pe care l'am reprodus eri... Ziaristul! Dar dacă este să fim imparțiali, el e singurul care în ză­păceala și anarhia morală de azi, încă mai are curagiul să cugete și să-și spună părerile. Și el face acest apostolat mai totdeauna pe jumătate flămînd, avînd și grijile materiale și cele morale. In ochii publicului ziaristul este socotit ca un individ care nu mai ese din cabinetele separate ale res­taurantelor, și, unde petrece cu ac­trițe ori femei perdute jumătate din timp, iar cealaltă o întrebuințează pentru a împroșca cu noroi lu­mea. In realitate de multe ori ziaristul trebue să-și ascundă să­răcia și grijele și să înfrunte cu se­­ninătate privirile celor bogați și fe­riciți cari nu știu­ ce este grija zilei de mîine și cari totuși își vînd conș­tiința și demnitatea de trei ori pe zi. Ziaristul—în societatea noastră, nu este ce-i dreptul cel mai cult și cel mai inteligent, căci cei culți și prea deștepți se fac miniștrii, dar în tot cazul sînt cei mai vrednici de lau­dă, căci fin pana într'o epocă de tranziții cînd presa este în formați­une, cînd publicp.1 cititor nu-i des­tul de dezvoltat pentru a face prea remunerabilă profesiunea de zia­rist și cînd dacă e vorba de protes­tat contra tuturor ticăloșiilor vieței noastre, tot la ziarist se face apel, care trebue să ia răspunderea și să aibă curagiul tuturor. Și pe acești oameni, d. M. Can­tacuzino, fiul nichi-milionarului Cantacuzino, care nici odată nu a trăit din propria lui muncă, care n'a știut ce-i nevoia, căruia din lea­găn îi s'a croit o viață de trîndă, vie și inutilitate, pe acești oameni îi insultă tocmai acela care dacă ar fi în locul nostru, n'ar fi desigur la înălțimea noastră, nu și-ar face da­toria ca noi. De altfel un Cantacuzino — d. Gr. Cantacuzino — Prensul de ridicolă amintire, s’a încercat să fa­că ziaristică. Rezultatul a fost un lung hohot de rîs și un sentiment de scîrbă și de rușine, în­cît bietul Prens a fost nevoit să închidă zia­rul dar chiar și moartea Patriotu­lui a fost ridicolă și odioasă. Sfinx.­ ­•&* Adev­ăruri *■ Esperanto Cică un carpist citind in„ Epoca“ cum că și acuma după atî­ta ani de opozi­ție, d. Filipescu speră că mai curînd sau mai tîrziu alegătorii se vor dezme­tici și vor trece la politica d-sale, a exclamat! — Asta nu mai e partid politic, ăsta-i partid esperantist! Filologie Prin „Voința“ Ioină continuă lupta pentru concepția materialistă a istoriei, cu privire la care aflăm că l’a convins pe d. Vintilă Brătianu ca s’o treacă in programul liberal De astă-dată Ioină invoacă argumente din domeniul filologhiei... Păcat numai că așa poliloghie trece chiar peste obișnuința celor trei citi­tori ai „Voinței”. Expropriere —* Ce a fost succesul electoral de la Vasluiu ? — O expropriere electorală a lui cc. Petrache... — Dar tot una în care i s’ar putea acorda numai despăgubiri pentru ne­plăcerea sentimentală ce a suferit, căci n’a avut niciodată proprietate electo­rală la Vasluiu! Rigoletto Incidentul HsiMomial. Într’o ședință recentă a Dumei, d. Kokovtzoi’s, ministrul de finanțe al Ru­siei, în mijlocul unui discurs a ex­clamat : — Slavă ție Doamne că n’avem par­lament ! D. Miliukov, șeful cadeților, a răs­puns : — Noroc că avem o Constituție ! Ș­tiința s’a ridicat fără alt incident, dar în ziua următoare contele Uvaroff atacă pe Kokovtzoff, care nu era de Lță, arătînd că se contrazice cu d. Sto­­lypin, iar președintele Dumei califică vorbele ministrului de­­ expresiune ne­indemînatecă“. Joî 1 Maî 190d CHESTIA ZILEI" Candidații la al nouălea minister« pregătește, ci pentru cine se nemerește. Nu­ î pentru cine se Aflînd aceasta, d. Rakovtzoff nu mai voii să meargă în Duma pentru a lua parte la dezbaterile asupra numirei co­­misiunei căilor ferate și se hotărî să facă in această privință lin raport ța­rului. Conflictul pare a lua proporții nepre­văzute și poate da loc unei crize neaștep­tate, căci marea majoritate a Dumei a­­probă atacurile violente ale, Urt­­roii și vorbele pri șeQ­utelui. * " Pe de altă parte, s’a și lansat zvonul că ministrul de finanțe rus și-ar fi dat demisi­unea ; zvonul nu s’a confirmat încă, dar dorința tuturor e ca el să fie adevărat. Vorbele rostite de dînsul în Dumă au o semnificație insultătoare ; ele spun că Duma nu­ a decit o adunătură de ser­vitori, fără nici un drept de control a­­supra actelor guvernului. Dacă în urma acestui ultragiu adus demnității Dumei, ministrul de finanța a fost realmente silit să demisioneze, acesta e un semn, mai semnificativ de­cit toate evenimentele politice din ul­timul timp. Aceasta ar dovedi că țarul nu mai admite ca parlamentul să fie tratat că­­zăcește și că-i o minciună că în ochii lui parlamentul nu-i de­cît o comedie care tinde să dea numai simpla iluzie a unui regim constituțional.­­ Se așteaptă cu nerăbdare confirma­rea știrei demisiunei. Pînă una­ alta, se comentează mult faptul că într-o ședință secretă a Dumei opoziția a făcut cele mai energiee sforțări pentru a împie­deca excluderea evreilor din armată propusă de dreapta. Se pare că argumentele prezentate in Dumă contra excluderei evreilor din armata rusă au­ mare efect și că se mai poate spera respingerea umilitoa­rei măsuri de ostracism cu care anti­semiții vor să lovească pe evrei. Isprăvile poliției rusești (De la corespondentul nostru) — Țarul, „jandarm universal“.—Cum își lăuda el poliția imperiului său. In adevăr, poliția e in legături cu hoții și pungașii.—Dovezi ca­racteristice.— Cum se explică de­sele jafuri.— Pericolul unei călă­­torii în Rusia. Petersburg, 26 Aprilie.—E vremea să vă vorbesc mai de aproape de poliția ru­sească. Se citează adesea asupra ei păre­rea țarului Nicolae nü, părere în adevăr prețioasă, acest împărat fiind prin firea și caracterul său un adevărat polițist și care a meritat să fie calificat de istorici de „jandarm universal“. Amintiți-vă cu ce grabă puse el în 1848 armata lui la dispoziția împăratului Au­striei, Franz Iosef, pentru a supune pe ungurii răsculați și a-e pedepsi cu cru­zime că au îndrăsnit să viseze libertatea. Nicolae, păzitor servil al principiului autocrației, s-a temut ca să nu se dea o lovitură groaznică prestigiului acesteia și să nu se creeze o republică ungurească așa de aproape de împărăția lui. Mii de soldați ruși, amestecați cu soldații lui Franz Iosef, au consolidat cu sîngele lor tronul șovăitor al acestui împărat, care era el însuși autocrat, pe vremuri. Într’o zi, Nicolae I­ aa vorbi de poliție cu Franz Iosef și cu Napoleon al II lea Monarhul austriac celebra minunata lui poliție, care era în stare, spunea dînsul, să aducă în două zile lumina asupra cri­mei celei mai neguroase. Monarhul fran­cez susținea că a lui ar izbuti și în mai puțin timp... Nicolae i­ iu începu să rîdă și afirmă că poliția lui face cît cea franceză și austriacă la un loc, căci ea știe cu 24 de ore mai înainte de executarea crimei, locul unde o să se întîmple.­­­ Au trecut peste cincizeci de ani de la această convorbire memorabilă. Starea lu­crurilor a rămas aceeași în Rusia. Acuma, guvernatorii generali și poliția secretă sînt stăpîni absoluți. Cele două din urmă isprăvi ale polițiilor secrete din Moscova și Kiev dovedesc aceasta pînă la evidență. Polițiștii celor două orașe au încheiat o alianță strînsă ofensivă și defensivă cu hoții și spărgătorii I * ' *sti &•' . In adevăr, de curînd, în Kiev, poliția făcu cauză comună cu o bandă de hoți­­de mesene. Aceștia își luaseră angaja­mentul sa nu-și exerciteze talentul fără a -LJi maî fetiin pe polițiști pre­erind părați­i Parte din Prada decît sa fie su­­veni în Kiev înștiința pe prefectul de po­­litie Aslanoff de ora sosirei lui. La gară­ era primit de agenți și cît se poate da­ ín rajal- Polițiștii se întreceau în amabi­’ Iitați și bunăvoință, căutînd să-șî atragă bunele grații ale bandiților și îî vizitau­ mereu la hotelul unde gazduiau. Hoții și agenții aveau între ei lungi convorbiri; agenții dädeau bandiților lă­muririle necesare asupra locurilor unde furturile s’ar putea săvîrși mai ușor și mai sigur. Agenții mergeau pînă acolo că duceau pe pickpocketî la teatru și le ară­­tau pe persoanele bogate, cari, după pă­rerea lor,­ meri­tau să fie jefuite. In vremea „operației“, ei stateau la pîndă, pentru ca hoții să nu fie turburați. -$- 1 - i­p t Această situație de necrezut ar fi putut să fie ani... Presa locală, deși în curent cu faptele, nu îndrăsnea să sufle o vorbă de rău despre poliția secretă. Din fericire pentru locuitorii Kievului „poliția orașu­­șului“ rămăsese cinstită. Acum două luni, regele hoților ruși, La­­kimayer, căpătă de la Aslanoff autorizația să-șî exercite profesiunea în oraș pe un timp determinat. El însă fu prins în „fla­grant delict“ de poliția orașului, spre ma­rea indignare a poliției secrete, care dă­duse hoțului cea mai deplină asigurare de liniștită izbîndă. Lakimayer fu dus la secție. Furios, el se repezi la telefon, ceru pe Aslanoff, îl înștiință despre cele întîmplate și îl mus­tră cu asprime pentru lipsa lui de acțiune. După o oră, Laksmayer , dus la sigu­ranță după cererea lui Aslanoff, fu dus în libertate și sfătuit să părăsească Kievul îndată. Ceea ce și făcu regele hoților ruși. Iată un fapt și mai caracteristic: Celebrul bandit Lichman sosi la Kiev și trase la hotelul unde locuia și Aslanoff. Hoțul și șeful poliției secrete se vedeau adesea și toată lumea Îi putea întîlni vorbind prietenește. Un bogat neguțător din provincie, d. Vitkind, trase la același hotel. Lechman punîndu-se În legături cu dînsul Îi escrocă 5000 de ruble. Negustorul alergă să ceară ajutor lui Aslanoff... dar acesta, În loc să meargă în camera unde Lechman se afla încă, luă pe d. Vitkind de braț și îl duse la secție ca să dreseze acolo procesul-Verbal. In vremea asta hoțul o șterse, desigur! * Fapte de acestea s’ar putea enumăra la infinit. Fără a mai insista asupra cazu­rilor speciale se poate spune în general că în Rusia autocrată, unde teroriștii și revoluționarii sînt urmăriți cu înverșu­nare și unde orice încercare a lor de jaf care de fapt ar putea avea celebra scuză „scopul scuză mijloacele“ este reprimată cu un exces de zel revoltător, bandiții și hoții de rînd își exercită meseria neturburați de nimeni și în tainica complicitate a au­­­tori­taților. Terorismul lor este cu atît mai pericu­los cu cît el se face sub ochii și controlul poliției și orice reclamație sau intervenție pe lingă autorități nu poate decît îngreuiat situația celui năpăstuit. . . ni’ '»rn11 In adevăr, numai Cu chipul acesta 1si pot găsi explicația jafurile și prădăciu­­nile senzaționale despre cari relatează zil­nic telegramele expediate din străinătate­ de către corespondenții ziarelor străine. " Fără sprijinul direct al autorităților po­lițienești a­tot­puternice, nu s’ar putea jefui gări și vagoane poștale sub ochii jandarmilor și nu s’ar putea explica cum doi­ trei oameni înarmați pătrunzînd în in­teriorul unei bănci, sunt în stare să tero­rizeze zeci de funcționari și paznici și să­ opereze în liniște. E cunoscută de altfel expresia stereotipă­, ce însoțește de obicei­ orice comunicare, asupra unui nou furt: „Hoții au dispărut"*) sau „Atentatorul n’a putut fi prins“.­­A Nesiguranța vieței și avutului în Rusia ■ n’o creează deci, după cum se trîmbițează, teroriștii și revoluționarii, ci puternica ' *

Next