Adevěrul, mai 1908 (Anul 21, nr. 6706-6734)
1908-05-01 / nr. 6706
w. Anul d XX-lea—No. 6706 FONDATOR Alex* V. Beldimanu PUBLICITATEA I CONCEDHTÄ EXCLUSIV ( Agenției do Publleltite CAROL SCHULDER & Cop BUC LEE ȘTI •tr.KaraceorsevicI 10—Telet»» a|4 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE iUOXAVENI'EI Va *a . ....... XsdI IV 8 Iunie 8 Iunie 4 6 luni •••••... I Ut TELEFON* Pentru Direcțiune No. 1499 . Capitala „ 14.10 . Provincie ț Străinătate No. 1940 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Se cere un cerces liberal. Situția iMui 1. Britani c Situația d-lui Ionel Brătianu vm se comentează în cercurile liberale situația care s’a creat d-lui Ionel Brătianu prin neintrarea în guvern a d-lui dl. Djuvara și prin perderea ultimelor alegeri . Brătieniștii sunt furioși în potriva d-lui Sturdza . D. Sturdza e de vină că liberalii perd alegerile, d. Sturdza e de vină că partidul se află într’o debandadă așa de mare, la centru ca și in județe.—această învinuire se aduce d-lui Sturdza de către brătieniști. Ei spun că e o adevărată minune că acest partid mai trăește, că nu s’a dizolvat pînă azi, după o dezastroasă conducere ca aceea a d-lui Sturdza. De toate încurcăturile din trecut și de azi este făcut responsabil d. Sturdza. Lamentările brătieniștilor nu prind iisă. Liberalii știu bine că d. Sturdza n’are calitățile ce se cer unui șef de partid, că d. Sturdza a nesocotit totdeauna partidul. E om politic, e bărbat de stat și de guvern, dar nu de șef de partid, — aceasta o știu mulți liberali. Liberalii mai știu că din cauza d lui Sturdza au izbucnit multe și mari încurcături în partid, dar în guvernarea liberală trecută ca și de la constituirea actualului minister, d. Sturdza s’a schimbat mult și a lăsat altor grija de a conduce treburile partidului. D. Sturdza nu s’a ocupat, in ultimii ani, decit cu chestiile mari politice. Partidul a fost realmente condus, în ultimii ani, de frații Brătianu și partizanii acestora, cel mult și cu asentimentul d-lui Costinescu, — mai ales de cind e ia putere actuala formațiune ministerială. Dacă d. Sturdza are cusururi ca șef, ca președinte al consiliului e considerat ca un coleg ideal, fiindcă nu se interesează și nu se amestecă in conducerea departamentelor colegilor săi, ceea ce nu admitea Ioan Brătianu, care urmărea de aproape activitatea și procedările fiecărui ministru, ba chiar îi vizita, sau mai bine zis îi inspecta pe la ministerele lor. D. Sturdza a lăsat mină liberă, absolut liberă, la ministerul de interne, dlui Ionel Brătianu. Tot ce a voit să facă d. Brătianu la acest minister — a făcut. Toate numirile in administrație poartă pecetea brătienistă. Mai mult decit atît, parlamentul actual se poate zice că este alcătuit așa precum au voit brătieniștii. Deci dacă sunt azi încurcături în partid, dacă e debandadă în județe, nu poate fi învinuit d. Sturdza care nu s’a ocupat nici în trecut, nici acum, de organizația partidului. Cel mai responsabil e d. Ionel Brătianu. Ar trebui să fie tras la răspundere șeful fiindcă a lăsat d-lui Ionel Brătianu conducerea partidului, dar liberalii scot din cauză pe d Sturdza și trag la răspundere pe ministrul de interne și pe toți acei partizani ai d-sale cari s’au constituit în comitet ocult și fac și desfac toate treburile din parti. Intr’adevăr situația d-lui Ionel Brătianu pare a fi cam zdruncinată. Ultimele alegeri parțiale au pus și mai bine în evidență că politica ministrului de interne, politica sa de partid, a slăbit enorm întreaga organizație liberală, aceasta e vizibil. Se poate ca la această micșorare a situațiunei d-lui Ionel Brătianu să fi contribuit și d. Sturdza prin hărțuielile sale în chestia remanierei și a complectărei cabinetului. Dar șeful partidului și șeful guvernului e cel în drept a desemna miniștrii cu care vrea să conlucreze și în orice caz nu un ministru de resort, oricât de important ar fi, poate să ofere ministere, ceea ce se afirmă că ar fi făcut d. Ionel Brătianu. Dacă este exact că d. Ionel Brătianu a oferit noul departament d-lui Al. Djuvara, fără ca măcar să fi avut prevederea de-a dobîndi și asentimentul d-lui Sturdza, atunci nu se poate aduce nici o învinuire d-lui Sturdza că sa opus să satisfacă, pentru moment, acest angajament luat, în condițiune așa de acuzitate, de d. Ionel Brătianu față de d. Djuvara. Prin urmare grație unei tactice greșite a d-lui Ionel Brătianu, se datorește faptul că d. Sturdza n’a consimțit să complecteze cabinetul. Ceea ce este insă adevărat e că acest eșec suferit de d. Ionel Brătianu, din propria sa greșală, a zdruncinat situația ministrului de interne în partid și se poate ca și această slăbire a autorităței sale să fi mărit debandada din partid și să fi contribuit, intr’o proporție oarecare, la înfrîngerea ce a suferit-o guvernul în alegerile parțiale. * Fapt este că rezultatul acestor alegeri a alarmat pe acei cari conduc azi partidul liberal. Se agită ideia convocăreî unui congres liberal. Ideia nu pornește de la brătieniști, dar d. Sturdza s’ar opune,— așa se zice. Acest congres ar avea de scop clarificarea situației în partid, aplanarea diferitelor conflicte în județe. In urma acestui congres, după ce se va cunoaște bine atmosfera din partid, se va decide asupra remanierei cabinetului și chiar asupra unei importante remanieri prefectorale. . Iată ce se vorbește în unele cercuri liberale, și anume în culisele vechilor cadre. Deci nu se poate știi dacă se va putea cădea de acord asupra convocărei congresului. NAZBIT NI R. X. Ghinionul prenșilor Se vede ca sîntem în secolul democrației, așa ghinion cum au prenșii actualmente, nu s’a pomenit de cînd lumea. Poți să zici: și-at perdut prensiî capul, mai rău decît Ludovic XVI. Așa prensul Mișu, gelos de laurii culeși de cadetul familiei, Griguță,—s’a pus să colaboreze la gazete. Dar’ ce ghinion! Cînd a vorbit de conversiune, s’a pomenit rectificat de lt. loan Lahovary. Cînd a vorbit de exproprierea d-lui Alexandru Marghiloman s’a pomenit rectificat cu acte autentice. Cînd a vorbit de ziariști, s’a pomenit rectificat de însușii amicul d-sale politic, d Virgil Arion. Și cind te gîndești că nu poți turna asemenea rectificatori la Bastilie, nici nu poți sprijini susținerile, acolo unde condeiul puțin exercitat nu mai găsește argumente, cu spada,—să nu zici, ghinion prensial? P.e. Un incident grav —D. Sturdza atacat în public la Londra— Cînd d. Alfred Stead a fost numit consul general al României în locul contelui Ward, era subînțeles că d-sa va face Romîniei o mare publicitate în ziare și reviste. Conform cu aceste plănuiri, d. Stead organiză o conferință la Society of arts despre care s’a relatat la vreme și in ziarul nostru, mulțumită unei telegrame neobicînuit de lungă a Agenției Române. Ceea ce însă Agenția oficială telegrafică n’a relatat, a fost un incident destul de caracteristic ce s’a produs cu ocazia acestei conferințe. In discuția asupra conferinței d-lui Stead, a luat printre alții cuvîntul și sir Henry Trotter, care, reproducem după Journal of the Royal Society of arts, a spus următoarele: * „ D. Trotter spune că președintele întrunirea (Sir Percy Sanderson), a servit Romînia de la 1878 pînă la 1894, iar el, oratorul, a servit în această țară de la 1894 pînă în ultimul an, așa că amîndoi au văzut o bună parte a României. Cunoaște pe rege destul de bine și are cel mai mare respect posibil pentru dînsul. Cînd regele a venit pentru întîia dată în țară, a fost tînăr și a avut de întîmpinat mari dificultăți peste cari a trecut prin capacitatea sa personală. A fost un fapt, cuvios că d. Sturdza, pentru care are de altfel cel mai mare respect posibil, a fost intr o vreme angajat într’o conspirarie pentru răsturnarea vergelui și alungarea lui din țară. La această conspirație au luat parte cei mai înalți funcționari ai statului“. E de remarcat că la acest atac dat primului nostru ministru, de față fiind lordul Fitzmaurice, subsecretarul de stat la afacerile străine, nimeni n'a protestat, ministrul României la Londra, d. Catargi, nefiind de față, fie pentru că fusese prevenit de incident, fie pentru vreun alt motiv. Vom reveni în curînd asupra activității d-lui Stead ca consul general la Londra, dar era de datoria noastră să semnalăm acest incident care compromite poate definitiv situațiunea d-sale. * 1000 * Strigăt de alarmă! —Articolulin care se va vedea enmtrinitatea Dunea*Iorga-stianu plănuește catolicizarea tuturor rom inilor — Un fenomen foarte îngrijitor se observă de cîtva timp în viata sufletească a poporului nostru, tocmai într’un moment cînd are cea mai mare nevoe de liniște, muncă, abnegațiune și energie. Căci dacă la noi în țară suntem la o cotitură a istoriei în ce privește îndrumarea viitoare a stăreî țăranului nostru, așezată azi pe baze cu totul noul, care constitue un vast și foarte serios cîmp de experiență, tot prin momente istorice și grave trec și frații noștri din Ungaria, cari au să lupte contra sălbaticei legi a contelui Apponyi, prin care se alungă limba romînească din școale și se întronează cea maghiară. Va recunoaște clar orice român că azi mai mult decit ori cînd neamul romînesc trebue ferit de zguduiri, dîndu-i toată liniștea de care are atîta trebuință ca să muncească și să se reculeagă. Eî bine, tocmai pe aceste grele vremuri se oferă ochilor un spectacol pe cât de întristător, pe atît de nebunesc și de alarmant. Să vorbească faptele. Cititorii „Adevărului“ își aduc desigur aminte cum în recenta sesiune a Academiei române, d. Dimitrie Sturdza a propus, împins de d. I. Bianu, alegerea d-lui dr. A. Bunea ca membru ordinar al Academiei. Savantul corp, respingînd cu majoritate propunerea d-lui D. Sturdza, acesta s’a supărat enorm, dîndu-și demisia din demnitatea de secretar general al Academiei, demisie pe care nu și-a retras-o decît după stăruitoare insistențe din partea d-lui I. Kalinderu. Cine e d. I. Bianu, știe toată lumea. D-sa este un bun profesor de istoria limbei romînești la facultatea de litere din Capitală, membru și bibliotecar activ al Academiei române, apoi deputat șters în Camera deputaților. Dacă d. Bianu este un bun profesor universitar, d-sa este însă un foarte rar membru al Academiei, unde pentru prima oară d-sa a introdus anul acesta, prin d. D. Sturdza, lupta religioasă între frați. D. Bianu și-a adus aminte în sesiunea aceasta că este român-unit sau Sftoiic și atunci a voit să sporească numărul membrilor uniți din Academie prin alegerea d-lui dr. A. Bunea, canonic în Blaj și autor al cîtorva scrieri istorice, a căror tendință constantă și principală este de a lovi în biserica ortodoxă de Răsărit. Din fericire, cu tot concursul d-lui N. Iorga, unul din bunii amici al d-lui dr. Bunea, și cu tot sprijinul puternic al d-lui Sturdza, planul d-lui Bianu a căzut, reușind numai să umple de desgust și totodată de grije pe o mulțime de lume, între care și pe d. Eusebiu Popovici, un distins profesor la facultatea ortodoxă de teologie din Cernăuți, un cald apărător al religiei noastre străbune și candidat involuntar la onoarea de membru al Academiei pentru locul la care rîvnea atît de mult d. dr. Bunea. # Dar cine e d. dr. Bunea? D. dr. A. Bunea este canonic pe lingă scaunul metropolitan greco-catolic din Blaj. D-sa înainta de a fi român, e catolic și catolic fanatic, dovadă toate scrierile sale istorice, în care sistematic falsifică adevărul istoric, ca să izbească în Metropolia romînă ortodoxă din Sibiu. Orice faptă bună romînească, d-sa o vede numai prin prisma catolicismului, ale cărui precepte," după spusele tuturor celor cari îl cunosc de aproape, îi sunt mai scumpe decît marea idee națională. Din nenorocire, canonicul Bunea și-a găsit adepți și la noi, printre cari putem număra pe d-nii I. Bianu, N. Iorga și alții. Acest din urmă chiar îl secundează în atacurile sale contra bisericei ortodoxe din Transilvania și Ungaria, susținînd, ca și d-rul Bunea, absolut fără nici un temeiu istoric, că romînii din Transilvania n’au avut, înainte de reformațiune, necum metropolie, ci nici măcar episcopie. Cine este d. dr. Bunea ne-o spune însă mai bine și mai lămurit un excelent și vechiü amic al d-lui D. Sturdza și anume d. Vasile Mangra, vicar ortodox la Oradea- Mare, fost profesor la seminarul romînesc din Arad și una dintre fetele bisericești de elită al Românilor de peste munți. Intr’o interesantă broșură, apărută de curînd și intitulată hierarchia și Mitropolia bisericei române din Transilvania și Ungaria“, părintele Mangra răspunde cu energie d-lor Bunea și Iorga, cari tăgăduesc existența istorică a Mitropoliei ortodoxa a Transilvaniei înainte de 1599, susținînd că cea dintîia episcopie a Românilor din Ardeal a fost calvinească, una ortodoxă orientală, făcîndu-i calvini pe toți romînii din Transilvania, ceea ce este un patent neadevăr istoric săvirșit în contra tradițiunei bisericei române. Bazat pe vechi documente, străine și române, ca și pe importantele scrieri istorice ale marilor noștri scriitori, Samuil Micu Clain, Petru Maior și T. Cipariu, părintele Mangra dovedește în mod evident existența și continuitatea ierarhiei bisericești la Romînia din cuprinsul Daciei Traiane, de la introducerea creștinismului și pînă azi. Poporul român, zice cu drept cuvînt d. Mangra, dacă a perzistat în Dacia și după încetarea dominațiunei romane, el numai ca societate religioasă, în biserica creștină, șî-a putut continua și conserva existența sa națională. D. Mangra, a cărui lucrare este de o netăgăduită valoare istorică, nu ezită de a taxa pe d-ni. dr. Bunea și N. Iorga de mistificatori și oameni de rea credință. Punînd acum în legătură acțiunea nefastă a d-lor Bunea și Iorga cu incidentul dela Academia romînă, ajungem la o constatare și mai gravă. Presa d-lui Sturdza, presa guvernului și a partidului naționalliberal, a început și din ea să sprijine pe față acțiunea trinităței Bunea—Iorga— Blana. Intr’adevăr, „Voința Națională“, de Vineri, 25 Aprilie, cuprinsă de un bolnăvicios acces de catolicism, scria într’un articol din prima pagină următoarele rînduri asupra cărora „Adeverul" imediat a atras atenția opiniei publice: „Trecerea unei părți dintre Rominii din Ungaria la unirea cu Roma „părtatu-i a de naționalitatea romînească ? Intre Rominii uniți și cei ortodoxi, ruptu-s a catena unităței neamu lui rominesc. Pentru cine știe ci de ,putină istorie, ni se pare că e lucru neîndoios că tocmai unirea cu Roma a „dat cel mai puternic apint ideii nationale romînești, deșteptind-o pretutin denea cei cari s’au întors dela invățături la Roma. „Pe de altă parte... Biserica ortodoxă a „făcut tot ce a putut ca să ne slavonească, apoi grecească ți rusească—ți naționalitatea Romînilor s’a păstrat cu totul „din alte pricine, măcar că Biserica se înstrăinase“. Acest atac direct la adresa Bisericei noastre ortodoxe, din partea organului cugetător al guvernului d-lui D. Sturdza, trebuia relevat sau nu? Desigur că da, mai ales față cu acțiunea ce'l precedează, acțiunea trinitătei Bunea—Iorga—Bianu. ■# După modul brutal cum se prezintă lucrurile, avem de-a face cu tendința mărturisită de a trece tot Rominii la catolicism, ca să dăm avînt și mai mare ideei naționale romînești și să ne păstrăm limba și neamul! Falsă și nenorocită teorie ! Fată cu o asemenea tendință criminală, prelații noștri, membrii Sinodului bisericei ortodoxe autocefale a Romîniei au cuvîntul—și noi îl așteptăm cu nerăbdare și cît mai repede posibil. In ce privește pe frații noștri ortodoxi din Transilvania și Ungaria, avem o singură mîngîere: toți Românii din toate părțile vizitate de d. Iorga, îl cred pe acesta drept smintit și megaloman, care se amestecă unde nu-i íerbe oala. Sînt chiar adine convins că o nouă vizită a d-luî Iorga prin Ardeal, mai ales prin Munții apuseni, s-ar atrage cu siguranță niște huidueli.... istorice. 1 Chestia importantă este însă cum stăm, în regatul Romîniei, iață cu strania acțiune a trinitătei Banca—Iorga—Bianu ? I. Rusu-Abigdeanu ------1 pil il 0 lămurire necesară Lămuirile trase de pár pe c .r d. Nicn Filipescu le dă prin „Epoca" amicilor săi asupra cauzelor înfrîngerei suferite de carpiști la Craiova, sînt dintre acelea cari au nevoe a fi lămurite pentru ca să poată fi acceptate. Așa de pildă d-sa explică astfel rezultatul alegerilor din Craiova: Alegătorii sunt nemulțumiți de guvernul liberal,ca să manifesteze contra acestuia au votat pentru candidatul conservator-democrat. Foarte frumoasă lămurire, dar întrebarea e, de ce dacă am vroit să manifesteze contra guvernului, alegătorii au votat tocmai candidatul conservator-democrat ți nu pe cel carpist? Vrea să spui d. Filipescu că date fiind desele carteluri carpisto - guvernamentale, alegătorii au crezut că votind candidatul carpist nu demonstrează un deajuns contra guvernului? Nu credem că acesta a fost gîndul d-lui Filipescu. Noi credem chiar că are dreptate o gazetă guvernamentală care spune că dacă alegătorii n’ar fi vroit decît să demonstreze contra guvernului ți reformelor sale,—era natural ca ei să dea votul lor carpiștilor cari au combătut reformele coutrance, pe cînd conservatorii democrați au criticat ce era criticabil într’iisele, nu le-au respins insă în bloc și nici n’am umblat să organizeze răscoala marilor proprietari contra lor! E deci evident că demonstrația alegătorilor craioveni s’a îndreptat tot atîta contra guvernului, ci ți contra grupărei carpisto-cantacuziniste ți a fost o manifestație pentru curentul acela npă ce s'a creat mișcarea conservatoare - democrată, sau, mai exact, care a creat această mișcare. A fost, cum s'ar zice, o manifestație a muștarului democratic contra tîmei boerești, o manifestație contra regimului elitelor boerești, al beizadelelor politice, cum s'a întronat dela o vreme încoace la noi. Ad. ----------------- 1— t »♦Be-------------avansările de la G. F. R. Cu cîtă satisfacție n’au salutat toți oamenii de bine avansările dela C. L. R ! De atita vreme se scrie și se vorbește de mizeriile funcționarilor de la C. J. R. încît știrea că printr’o avansare sa ameliorat starea lor, a umplut de bucurie și satisfacție pe toți caii trecînd de cercul intereselor lor personale, se interesase și de soarta unor oameni a cărora muncă conștiincioasă și devotată o apreciază. Cui i-ar fi trecut însă prin gînd că întreagă această avansare nu-e decît o ridicolă farsă ? că în numeroase cazuri ea nu se reduce decit la o schimbare de nume, de titluri? Pe cînd doi inspectori, funcționari superiori avansați, profită de un spor de leafă de 200 lei lunar, cum stau lucrurile cu celelalte avansări? Cum stau lucrurile și cu spoturile de leafă prevăzute prin budget? Lin acari cu 77 lei lunar, au devenit acari cu 80 lei. Din aspirant de telgraf cu 84 lei lunar, a devenit aspirant cu 85 lei, din aspirant cu 95 a devenit aspirant cu 100 lei lunar. Din impiegat de mișcare clasa III-a a devenit impiegat cu același salariu. A profitat deci de faptul că i s’a șters cititul de „clasa III* Din impiegat cu 163 lei lunar s’a pomenit cu 165, din 183 cu 185, din 206 cu 210 din 225 cu 230 lei leafă lunară etc. etc. Din șef de gară cl. 11 a devenit șef de stație, din șef de gară principală șef de stație principuii. Publicul care a cetit lunga listă de avansări a fost deci indus completamente în eroare. Nimic, absolut nimic nu s’a făcut nici anul acesta pentru funcționarii de la căile ferate. Cu toate acestea s’au votat sume considerabile pentru palate și clădiri de lux Acesta e curentul care predomină asîtăzi la noi în țară : neglijarea celor mai muncitori și mai utili factori sociali, încurajarea indolenților și exploatatorilor. Pînă unde și cînd vor mai putea merge lucrurile astfel ? Ro. ZIARIȘTII Directorul nostru a ridicat mănușa aruncată ziariștilor de d. M. Cantacuzino. D. Virgil Arion, deși e directorul ziarului „La Patrie", care face politică alăturea de amicii d-lor Carp și Cantacuzino, totuși s'a crezut dator să apere pe ziariști, într’un articol foarte judicios pe care l'am reprodus eri... Ziaristul! Dar dacă este să fim imparțiali, el e singurul care în zăpăceala și anarhia morală de azi, încă mai are curagiul să cugete și să-și spună părerile. Și el face acest apostolat mai totdeauna pe jumătate flămînd, avînd și grijile materiale și cele morale. In ochii publicului ziaristul este socotit ca un individ care nu mai ese din cabinetele separate ale restaurantelor, și, unde petrece cu actrițe ori femei perdute jumătate din timp, iar cealaltă o întrebuințează pentru a împroșca cu noroi lumea. In realitate de multe ori ziaristul trebue să-și ascundă sărăcia și grijele și să înfrunte cu seninătate privirile celor bogați și fericiți cari nu știu ce este grija zilei de mîine și cari totuși își vînd conștiința și demnitatea de trei ori pe zi. Ziaristul—în societatea noastră, nu este ce-i dreptul cel mai cult și cel mai inteligent, căci cei culți și prea deștepți se fac miniștrii, dar în tot cazul sînt cei mai vrednici de laudă, căci fin pana într'o epocă de tranziții cînd presa este în formațiune, cînd publicp.1 cititor nu-i destul de dezvoltat pentru a face prea remunerabilă profesiunea de ziarist și cînd dacă e vorba de protestat contra tuturor ticăloșiilor vieței noastre, tot la ziarist se face apel, care trebue să ia răspunderea și să aibă curagiul tuturor. Și pe acești oameni, d. M. Cantacuzino, fiul nichi-milionarului Cantacuzino, care nici odată nu a trăit din propria lui muncă, care n'a știut ce-i nevoia, căruia din leagăn îi s'a croit o viață de trîndă, vie și inutilitate, pe acești oameni îi insultă tocmai acela care dacă ar fi în locul nostru, n'ar fi desigur la înălțimea noastră, nu și-ar face datoria ca noi. De altfel un Cantacuzino — d. Gr. Cantacuzino — Prensul de ridicolă amintire, s’a încercat să facă ziaristică. Rezultatul a fost un lung hohot de rîs și un sentiment de scîrbă și de rușine, încît bietul Prens a fost nevoit să închidă ziarul dar chiar și moartea Patriotului a fost ridicolă și odioasă. Sfinx. •&* Adevăruri *■ Esperanto Cică un carpist citind in„ Epoca“ cum că și acuma după atîta ani de opoziție, d. Filipescu speră că mai curînd sau mai tîrziu alegătorii se vor dezmetici și vor trece la politica d-sale, a exclamat! — Asta nu mai e partid politic, ăsta-i partid esperantist! Filologie Prin „Voința“ Ioină continuă lupta pentru concepția materialistă a istoriei, cu privire la care aflăm că l’a convins pe d. Vintilă Brătianu ca s’o treacă in programul liberal De astă-dată Ioină invoacă argumente din domeniul filologhiei... Păcat numai că așa poliloghie trece chiar peste obișnuința celor trei cititori ai „Voinței”. Expropriere —* Ce a fost succesul electoral de la Vasluiu ? — O expropriere electorală a lui cc. Petrache... — Dar tot una în care i s’ar putea acorda numai despăgubiri pentru neplăcerea sentimentală ce a suferit, căci n’a avut niciodată proprietate electorală la Vasluiu! Rigoletto Incidentul HsiMomial. Într’o ședință recentă a Dumei, d. Kokovtzoi’s, ministrul de finanțe al Rusiei, în mijlocul unui discurs a exclamat : — Slavă ție Doamne că n’avem parlament ! D. Miliukov, șeful cadeților, a răspuns : — Noroc că avem o Constituție ! Știința s’a ridicat fără alt incident, dar în ziua următoare contele Uvaroff atacă pe Kokovtzoff, care nu era de Lță, arătînd că se contrazice cu d. Stolypin, iar președintele Dumei califică vorbele ministrului de expresiune neindemînatecă“. Joî 1 Maî 190d CHESTIA ZILEI" Candidații la al nouălea minister« pregătește, ci pentru cine se nemerește. Nu î pentru cine se Aflînd aceasta, d. Rakovtzoff nu mai voii să meargă în Duma pentru a lua parte la dezbaterile asupra numirei comisiunei căilor ferate și se hotărî să facă in această privință lin raport țarului. Conflictul pare a lua proporții neprevăzute și poate da loc unei crize neașteptate, căci marea majoritate a Dumei aprobă atacurile violente ale, Urtroii și vorbele pri șeQutelui. * " Pe de altă parte, s’a și lansat zvonul că ministrul de finanțe rus și-ar fi dat demisiunea ; zvonul nu s’a confirmat încă, dar dorința tuturor e ca el să fie adevărat. Vorbele rostite de dînsul în Dumă au o semnificație insultătoare ; ele spun că Duma nu a decit o adunătură de servitori, fără nici un drept de control asupra actelor guvernului. Dacă în urma acestui ultragiu adus demnității Dumei, ministrul de finanța a fost realmente silit să demisioneze, acesta e un semn, mai semnificativ decit toate evenimentele politice din ultimul timp. Aceasta ar dovedi că țarul nu mai admite ca parlamentul să fie tratat căzăcește și că-i o minciună că în ochii lui parlamentul nu-i decît o comedie care tinde să dea numai simpla iluzie a unui regim constituțional. Se așteaptă cu nerăbdare confirmarea știrei demisiunei. Pînă una alta, se comentează mult faptul că într-o ședință secretă a Dumei opoziția a făcut cele mai energiee sforțări pentru a împiedeca excluderea evreilor din armată propusă de dreapta. Se pare că argumentele prezentate in Dumă contra excluderei evreilor din armata rusă au mare efect și că se mai poate spera respingerea umilitoarei măsuri de ostracism cu care antisemiții vor să lovească pe evrei. Isprăvile poliției rusești (De la corespondentul nostru) — Țarul, „jandarm universal“.—Cum își lăuda el poliția imperiului său. In adevăr, poliția e in legături cu hoții și pungașii.—Dovezi caracteristice.— Cum se explică desele jafuri.— Pericolul unei călătorii în Rusia. Petersburg, 26 Aprilie.—E vremea să vă vorbesc mai de aproape de poliția rusească. Se citează adesea asupra ei părerea țarului Nicolae nü, părere în adevăr prețioasă, acest împărat fiind prin firea și caracterul său un adevărat polițist și care a meritat să fie calificat de istorici de „jandarm universal“. Amintiți-vă cu ce grabă puse el în 1848 armata lui la dispoziția împăratului Austriei, Franz Iosef, pentru a supune pe ungurii răsculați și a-e pedepsi cu cruzime că au îndrăsnit să viseze libertatea. Nicolae, păzitor servil al principiului autocrației, s-a temut ca să nu se dea o lovitură groaznică prestigiului acesteia și să nu se creeze o republică ungurească așa de aproape de împărăția lui. Mii de soldați ruși, amestecați cu soldații lui Franz Iosef, au consolidat cu sîngele lor tronul șovăitor al acestui împărat, care era el însuși autocrat, pe vremuri. Într’o zi, Nicolae I aa vorbi de poliție cu Franz Iosef și cu Napoleon al II lea Monarhul austriac celebra minunata lui poliție, care era în stare, spunea dînsul, să aducă în două zile lumina asupra crimei celei mai neguroase. Monarhul francez susținea că a lui ar izbuti și în mai puțin timp... Nicolae i iu începu să rîdă și afirmă că poliția lui face cît cea franceză și austriacă la un loc, căci ea știe cu 24 de ore mai înainte de executarea crimei, locul unde o să se întîmple. Au trecut peste cincizeci de ani de la această convorbire memorabilă. Starea lucrurilor a rămas aceeași în Rusia. Acuma, guvernatorii generali și poliția secretă sînt stăpîni absoluți. Cele două din urmă isprăvi ale polițiilor secrete din Moscova și Kiev dovedesc aceasta pînă la evidență. Polițiștii celor două orașe au încheiat o alianță strînsă ofensivă și defensivă cu hoții și spărgătorii I * ' *sti &•' . In adevăr, de curînd, în Kiev, poliția făcu cauză comună cu o bandă de hoțide mesene. Aceștia își luaseră angajamentul sa nu-și exerciteze talentul fără a -LJi maî fetiin pe polițiști preerind părații Parte din Prada decît sa fie suveni în Kiev înștiința pe prefectul de politie Aslanoff de ora sosirei lui. La gară era primit de agenți și cît se poate da ín rajal- Polițiștii se întreceau în amabi’ Iitați și bunăvoință, căutînd să-șî atragă bunele grații ale bandiților și îî vizitau mereu la hotelul unde gazduiau. Hoții și agenții aveau între ei lungi convorbiri; agenții dädeau bandiților lămuririle necesare asupra locurilor unde furturile s’ar putea săvîrși mai ușor și mai sigur. Agenții mergeau pînă acolo că duceau pe pickpocketî la teatru și le arătau pe persoanele bogate, cari, după părerea lor, meritau să fie jefuite. In vremea „operației“, ei stateau la pîndă, pentru ca hoții să nu fie turburați. -$- 1 - ip t Această situație de necrezut ar fi putut să fie ani... Presa locală, deși în curent cu faptele, nu îndrăsnea să sufle o vorbă de rău despre poliția secretă. Din fericire pentru locuitorii Kievului „poliția orașușului“ rămăsese cinstită. Acum două luni, regele hoților ruși, Lakimayer, căpătă de la Aslanoff autorizația să-șî exercite profesiunea în oraș pe un timp determinat. El însă fu prins în „flagrant delict“ de poliția orașului, spre marea indignare a poliției secrete, care dăduse hoțului cea mai deplină asigurare de liniștită izbîndă. Lakimayer fu dus la secție. Furios, el se repezi la telefon, ceru pe Aslanoff, îl înștiință despre cele întîmplate și îl mustră cu asprime pentru lipsa lui de acțiune. După o oră, Laksmayer , dus la siguranță după cererea lui Aslanoff, fu dus în libertate și sfătuit să părăsească Kievul îndată. Ceea ce și făcu regele hoților ruși. Iată un fapt și mai caracteristic: Celebrul bandit Lichman sosi la Kiev și trase la hotelul unde locuia și Aslanoff. Hoțul și șeful poliției secrete se vedeau adesea și toată lumea Îi putea întîlni vorbind prietenește. Un bogat neguțător din provincie, d. Vitkind, trase la același hotel. Lechman punîndu-se În legături cu dînsul Îi escrocă 5000 de ruble. Negustorul alergă să ceară ajutor lui Aslanoff... dar acesta, În loc să meargă în camera unde Lechman se afla încă, luă pe d. Vitkind de braț și îl duse la secție ca să dreseze acolo procesul-Verbal. In vremea asta hoțul o șterse, desigur! * Fapte de acestea s’ar putea enumăra la infinit. Fără a mai insista asupra cazurilor speciale se poate spune în general că în Rusia autocrată, unde teroriștii și revoluționarii sînt urmăriți cu înverșunare și unde orice încercare a lor de jaf care de fapt ar putea avea celebra scuză „scopul scuză mijloacele“ este reprimată cu un exces de zel revoltător, bandiții și hoții de rînd își exercită meseria neturburați de nimeni și în tainica complicitate a autoritaților. Terorismul lor este cu atît mai periculos cu cît el se face sub ochii și controlul poliției și orice reclamație sau intervenție pe lingă autorități nu poate decît îngreuiat situația celui năpăstuit. . . ni’ '»rn11 In adevăr, numai Cu chipul acesta 1si pot găsi explicația jafurile și prădăciunile senzaționale despre cari relatează zilnic telegramele expediate din străinătate de către corespondenții ziarelor străine. " Fără sprijinul direct al autorităților polițienești atotputernice, nu s’ar putea jefui gări și vagoane poștale sub ochii jandarmilor și nu s’ar putea explica cum doi trei oameni înarmați pătrunzînd în interiorul unei bănci, sunt în stare să terorizeze zeci de funcționari și paznici și să opereze în liniște. E cunoscută de altfel expresia stereotipă, ce însoțește de obicei orice comunicare, asupra unui nou furt: „Hoții au dispărut"*) sau „Atentatorul n’a putut fi prins“.A Nesiguranța vieței și avutului în Rusia ■ n’o creează deci, după cum se trîmbițează, teroriștii și revoluționarii, ci puternica ' *