Adevěrul, noiembrie 1908 (Anul 21, nr. 6886-6915)

1908-11-01 / nr. 6886

m Arm! a! XX-íea.— Xo. 6886 FONDATOR Alex. V. Bel dim a nu PUBLICITATEA 1 CONCEDRTA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER &. Co. BUCUREȘTI 8l­. Starag cors­e vid II- Xenecon 314 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Sembată 1 Noembrie 1908 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ARGM/N­VERTE : TELEFON: Pentru Direcțiune No. 14/99 . Capitală „ 14/10 » Provincie și Străinătate No. 12/40 Carpișfil $i circiumaril: interview cu i Take Ineseo D. Ei. Mari ia împăratul Franz-Iosef Audiența d-lui Eva. Porumbaru la Schönbrun este con­siderată ca un ultim demers din partea delegațivi­­nei rom­îne înainte de a se recurge la denunța­rea convențiunei cu­­ Austro Ungaria foarte bună inspirație a avut gu­vernul numind pe d. Em. Porum­baru în comuniunea pentru închee­­rea convențiimea comerciale cu Au­­stro-Ungaria. Dintre puținii noștri bărbați poli­tici pregătiți, unul dintre cei mai pregătiți e desigur d. Em. Porum­baru. Fostul ministru liberal întrunește toate calitățile unui fiu și instruit diplomat: o cultură superioară ge­nerală, o cunoștință profundă a tu­turor chestiilor politice cari intere­sează statul nostru, experiență par­lamentară îndelungată, un spirit fin de analiză, o inteligență sănătoasă, un temperament, cumpătat dar tot­deauna gata să apere cu cea mai mare căldură și netăgăduită com­petență interesele de stat, văzînd limpede și mai ales prevăzător. D. Em. Porumbaru are însă un Cusur mare pentru această țară: nu e politician, nu operează în culise, nu are nici un județ în stăpînire, se tine departe de combinațiile din partid și aceste excelente calități sunt considerate la noi ca mari de­fecte și de aceea, spun politicianii, d. Porumbaru nu joacă în această țară rolul pe care-l merită. Iată, în linii mari, caracteristica acestui personaj din lumea noastră politică. Nu se putea dar o mai bună ale­gere pentru președinția comisiunea însărcinată a încheia convenția cu Austria decit acea făcută în persoa­na d-lui Em. Porumbaru. In grele împrejurări însă s’a dus la Viena d. Porumbaru cu ceilalți delegați. Nimic nu era pregătit la Viena. Acțiunea noastră diplomatică se știe cu­ face, ea nici nu există. N’am exercitat la Viena nici o acțiune diplomatică. Am primit de acolo ordine și le-am executat or­bește, ca țară amică, ca țară al că­rei suveran e vechiü și leal amic cu bătrînul Franz Iosef. Am abandonat deci totul și am lăsat pe cei doi su­verani să se înțeleagă ei, între ei, în bună pace. Rezultatul acestei atitudini ? Re­zultatul îl înregistrăm acum. O fenomenală rea credință în cer­curile oficiale din Viena, tendința de a ne smulge avantaje pentru in­dustria lor în dauna industriei năs­­cînde de la noi; refuzul de a se a­­corda Promîniei măcar ceea ce aui dat Serbiei,—dacă am primi aceas­tă situație; o propunere umilitoare în chestia Dunărei, injoncțiuni in­solite de a face noi primul pas pen­tru împăcarea cu Grecia și, în sfîr­­șit, nelegiuita reformă electorală menită a sugruma prigonita popu­lație romînească din Ungaria. Iată ce a izbit pe delegații romi­ni cînd au descins la Viena, iată si­tuația’pe care a găsit’o d. Porum­baru în ziua cînd a început să tra­teze cu numeroșii, cu duzina de de­legați unguri și austriaci, încheerea conventiunei. In aceste condițiuni ne putem în­chipui ce enorme dificultăți au­­ u­­n napinal delegații noștri. D. Porumbaru însă n’a pierdut­­ abdarea, nu s’a descurajat. A cu­­ferit în repetite rînduri, cu baronul dAehrenthal pe are desigur cal cunoaște încă de pe cînd era mini­stru plenipotenții»r în Bucur­ Și! Ga om politic probabil că d. Po­rumbaru n’a conferit strict numai asupra convenției, ci a atins și ches­tiunile politice la ordinea zilei cari interesează de aproape Romînia și monarh­ia vecină. D. Porumbaru a mers mai de­parte. S’a dus la împăratul Franz Iosef și sîntem încredințați că a știut să-î vorbească deschis, așa cum poate să-și permită să vorbeas­că un om de stat din Romînia față de un suveran al unei împărății că­reia am dovedit o supunere oarbă în urmarea politicei ei externe. Nu putem ști ceva transpirat din această audiență, dar nimeni nu se va îndoi că d. Porumbaru și-a făcut toată datoria de bun român și de om politic, în aceste grele împrejurări prin cari trece romînizmul, împăratul Franz Iosef va avea o­­caziunea ca după ce a ascultat do­leanțele Romîniei, exprimate prin d. Porumbaru, să asculte și felici­tările ce va depune peste cîteva zile, la picioarele tronului sau, în nu­mele regelui Carol, și prințul Ro­­mîniei. Să vedem cu ce se vor întoarce delegații noștri de la Viena și ce veste bună ne va aduce prințul Ro­mîniei. Dacă în urma atitudinei guverne­lor dela Budapesta și Viena, în chestiile cari privesc statul român și în chestiile cari privesc cele trei milioane de romîni din Ungaria, nu s’a luat încă la noi, din partea gu­vernului român, nici o hotărîre, dacă regele Carol crede că mai poate avea loc o vizită la Viena a prințu­lui Romîniei,­atunci poate că sfe­rele noastre conducătoare au oare­­cari asigurări, oarecare promisiuni că se va schimba pornirea sălbatică a celor dela Budapesta în­potriva romînilor din Ungaria, că se va schimba atitudinea nereală a cercu­rilor conducătoare dela Viena față de statul român. Dacă nu,­atunci vizita la Viena a prințului Romîniei va spori și mai mult curentul contra Austriei. XL Z. Libertatea^ țoriei! Intelectualii din Romînia sînt în mare emoție. S’a găsit, în sfîrșit, partidul care să-î miște, care să-i scoată din apatie și să-l facă să in­tre în viața publică. Lipsea o chestiune care să-î en­tuziasmeze; azi ea a fost găsită: e chestia libertăței absolute a țuliei, cum a subliniat cu tonu­l incisiv d. Marghiloman la „Dacia“. Iată o chestiune care va permite vechii și nouiî junimi să se afirme. Iată un ideal nou, care va face pe d-nii Maiorescu, C. C. Arion, Pe­tre Missir, Mehedinți și toată elita asanărei moravurilor să cîștige toate sufletele oneste, toate inimile cu­rate. In adevăr, ce poate pasiona și a­­prinde focul sacru al tinerimei in­telectuale decit libertatea... țuicei? De ce s’a răpus viața a unspre­zece mii de țărani în Martie 1907, dacă nu pentru libertatea... țuicei? E momentul ca d. Iorga să evite u­n imn de slăvire d-lor Filipescu și Marghiloman pentru acest oma­giu adus memoriei țăranilor uciși pentru cauza celor cinci milioane cinci sute de mii de flămînzi din Romînia! Pe de altă parte, cele trei milioa­ne de romîni din Ungaria, cari aș­teaptă o mină de ajutor contra su­­grum­ărei lor politice și naționale, vor avea deja naționalistul d. Fili­pescu încurajarea pe care o poate da nobila luptă pentru libertatea... țuriei! Reformele agrare ale guvernului nu se pot aplica; romînii din Unga­ria trec prin momente cari reclamă solidaritatea strînsă a întregei romî­­nimi, în Balcani s’au săvîrșit pre­faceri cari îngrijesc pe totî romî­­niî—iar speranța, floarea, crema in­­telectualitățeî politice de sub con­ducerea d-lor Carp, Maiorescu, Fi­lipescu, Marghiloman, chiamă Ro­mînia să lupte pentru libertatea... țuliei! Dulce țară 1­6. 7. R. Situația crizei balcanice — Ce spun telegramele — In Bulgaria au reînceput luptele în parlament. Situația guvernului pare zdruncinată și din cauza aceasta și fiind­că telegramele de astăzi anunță că tra­tativele din Constantin­op­ol n’au ajuns la un bun sfîrșit. Bulgarii sunt un popor practic. Ei în­țeleg independența și o aplaudă, nu însă regalitatea care nu­ a decit un titlu și care nu va aduce Bulgariei alt folos decit sporirea cheltuelilor. Cu toate acestea, din partea aceasta războiul este, așa ni se pare, exclus. El este exclus pentru că astăzi forțele mili­tare ale Turciei sînt absolut superioare celor bulgărești și rezultatul luptelor nu mai este atît de sigur ca în momentul izbucnirii conflictului. In Serbia fața lucrurilor nu s’a schim­bat mai de­loc. In mod febril se urmează cu înarmările. Pînă și milițiile au fost înarmate. Pretutindeni se ridică fortifi­cații, iar artileriștii fac exerciții cu nouile tunuri. Austro-Ungaria a înțeles în sfîrșit că trebuie să contribuie­ la calmarea spiri­telor din Serbia. Probabil că i s-au dat și ei de puteri sfaturi in acest sens. Flo­­tila de monitoare a Dunărei a fost re­chemată la Viena, iar ministrul austriac din Belgrad a cerut scuze pentru oprirea vaporului sîrbesc St­ig. In același timp ministrul a promis că se va opri repre­zentarea pieselor prin car­e Serbia e iro­nizată. Pe cînd însă regele și guvernul sîr­besc se manifestă pentru menținerea pă­­cei prințul moștenitor Gheorghe se menține în capul partidului războinic și are darul prin discursurile sale „iresponsabile“ — cum le numește presa engleză —să cre­eze dificultăți și să le înmulțească. Excelentă impresie produce în Serbia călătoria prințului moștenitor Gheorghe la Constantinopole. Această călătorie n'ar avea loc dacă delegații sîrbi n'ar fi reușit să stabilească o înțelegere cu Turcia. De asemenea sîrbii se simt mult încurajați d­e atitudinea Angliei și a Franței, cari ar fi făgăduit că vor sprijini pretențiunile sîrbeze. Se pare că se va acorda Serbiei o eșire la mare. Ad. Atitudinea carpiștilor și evreiumanul — interview cu d. Take Ionescu — După interviewul ce a binevoit să ne acorde d. ministru de finanțe cu privire la cele făgăduite de d. Al. Marghiloman în chestia mono­polului circiumelor, am crezut că e interesant să comunicăm cititori­lor și părerea șefului conservatori­lor democrați. In acest scop am solicitat d-lui Take Ionescu un interview. Deși d-sa de-a declarat că nu a­­cordă o mare importanță declara­­țiunilor făcute la ,, Dacia”, totuși ne poate spune părerea d-sale. Am întrebat pe d. Take Ionescu ce crede asupra schimbărei atitudi­­nei carpiștilor în chestia monopolu­lui circiumelor. Iată răspunsul șefului conserva­torilor democrați: — Nu găsesc destule cuvinte ca să calific această pildă de negusto­rie electorală care întrece pînă și cele mai extraordinare din aminti­rile vieței noastre politice de pînă acum. ..In proectul de monopol al cir­ciumelor, al d-lui Carp, lucrat de d-nii Carp, Marghiloman, Filipes­cu, și adus nouă la clubul conserva­tor, împreună cu celelalte proecte de reformă, nu se află nici un fel de despăgubire pentru cîrciumarii de la sate suprimați prin monopol. Legea d-lui Costinescu, care de­­asemenea nu acordă despăgubiri, a fost discutată și în Senat și în Ca­meră și nici unul din actualii car­­piști nu a făcut nici un fel de aluzii la despăgubirile de dat cîrciumari­­rilor dela sate. In Cameră, amicul meu politic, Victor Filotti, a cerut despăgubiri pentru cîrciumarii dela sate. D. Fi­lotti a făcut aceasta cu aprobarea mea. D. Costinescu l’a combătut și partizanii d-lui Carp n’au interve­nit cîtuși de puțin în dezbateri. Din potrivă, d. Carp făcut, neprovocat de nimeni, senzaționala și vrăjmă­­șeasca declarație în contra cîrciu­­marilor. — Dar dv. de ce nu ați luat cu­­vîntul, în persoană, la legea d-lui Costinescu ? — Eu, personal, nu fusesem par­tizan al monopolului circiumei. Ca ministru de finanțe numisem o co­­misiune în cap cu d. Emil Laho­­vary ca să studieze chestia împuți­­nărea circiumelor prin stingerea treptată a debitelor pînă la o anume proporție față de populație și alte măsuri în contra alcoolizmului. „Dacă nu am luat cuvîntul la Ca­meră, personal, a fost că mi se pă­ruse cam curios, cu toată ruptura dintre mine și d. Carp, ca după ce, din considerație de disciplină de partid, primisem proectul sau fără despăgubiri, să cer de la d. Costine­­scu despăgubiri, cu siguranța că nu mi se va da, și că cuvintele mele ar fi putut să­ contribue la agi­tația de atunci, fără folos pentru cei loviți. „Cîrciumarii suprimați, în păre­rea mea de atunci ca și de azi, era drept și politic, și iazist asupra cu­­vîntului politic, să fie despăgubiți. Dar știam că guvernul liberal nu primește ideia și pentru mine sim­pla reclamă electorală e lipsită de orice valoare. Dar ca autorii proec­­tului de monopol fără despăgubiri, să facă azi făgădueli de despăgu­biri, după ce ați tăcut în Cameră și în Senat, iată un exemm­plu de poli­tică de expediente nemai­pomenit. —­ Cum vă explicați însă că fac o asemenea făgăduială ? — Foarte simplu, Carpiștii știu că n’au să vie la putere. Ei își­ mai dau seama că trecînd cîtva timp după suprimare, chestia despăgubi­rilor pentru suprimați, nu va mai avea nici un rost. ..De aceea calculul lor este evi­dent: „In fond nu se angajează la nimic dar nădăjduesc ceva cîștig la ale­geri. Și aici însă se înșeală; cîrciu­marii de la sate nu votează la Bucu­rești, iar cei din București sînt des­tul de inteligenți ca să nu fi uitat nici proectul, nici vorbele d-lui Carp“. — Ce ziceți însă despre cealaltă făgăduială că dispozițiile prea po­lițienești din legea d-lui Costines­cu vor fi modificate? — Desigur că au să fie modificate de oricine va veni la putere, dacă nu le va modifica chiar d. Costines­cu. Dar și cu această făgăduială d. Carp tot n’a nimerit, cîrciumarii știm­ bine că atunci cînd legea d-lui Costinescu s’a discutat în Cameră, nici un deputat carpist n’a criticat măsurile, ci tot membri de ai par­tidului conservator-democrat au combătut acele dispozitiuni, ba chiar d. Victor Filotti, rivalul de la Buzau al d-lui Al. Marghiloman, a obținut unele îndulciri. — Independent de cestiunea car­­piștilor, credeți că dispozițiunile po­lițienești din legea d-lui Costinescu, sînt prea aspre? — Incontestabil. Și experiența de pînă acuma a dovedit aceasta cu prisos. Nici o clasă de negustori, nici o clasă de cetățeni nu trebue tratată de legiuitori cu ostilitate, nici expusă la arbitrarul adminis­trativ, arbitrar care de multe ori se transformă într-un nou impozit. Cîrciumarii nu trebue să facă ex­cepție de la această regulă, mai ales că ei reprezintă în societatea romî­­nă singura breaslă comercială com­pusă în mare majoritate de autoh­­­tonî și aproape singura treaptă pe care se ridică energiile din straiele de jos în sus. încă de la 1894 am spus, în Cameră, că cea mai mare greutate pentru stabilirea monopo­lului alcoolului în Romînia este toc­mai teama de a nu zădărnici crearea unei burghezii romînești prin prea marea reducere a cîrciumarilor. —• Vă inspiră vreo temere în pri­vința alegerei din București, aceas­tă propagandă a d-lui Carp? —Absolut nici una. Cu toate zvîr­­colirile lor, carpiștii vor primi și la București ca și pretutindeni aceiași lecție. Jos nu vor cîștiga nimic, fi­indcă nimeni nu crede în sincerita­tea lor, iar în sferile conducătoare vor pierde, așa că de unde pînă a­­cum se credea că n’au numărul fi­indcă nu vor să jertfească ideile, de aci înainte se va vedea că n’au nici număr, nici idei și nici măcar respect pentru opinia publică. „Vă asigur că alegerile nu-mi vor da nici o dezmințire“. N­A­Z­B­I­Ț­I­I „Alcooliții“ d-lui Carp Rep. Cînd omul ajunge la disperare, se a­­pucă de băut. 90 la sută din cazurile de delirium tremens se datoresc necazurilor. Așa se explică cum au ajuns carpiștii la cîrciumarî. Vor să bea, ca să uite, ca să-și înece necazurile electorale de la Craiova, Iași, Vaslui, Constanța etc. Alcoolul e singura speranță ce a mai rămas celor cari și-au început, cariera la Bolta rece, d’aia „alcooliții" d-lui Carp s’au­ aruncat în brațele cîrciumarilor și beau cu bani pe șin, pînă o să ajungă să bea pe tibișir.. . . .. E o tragedie această deținire a unui întreg partid! Pac. Un prefect gonit Nu s'a mai pomenit la noi ca un prefect să exaspereze o populațiune în felul cum a exasperat’o pasaua de la Constanța. Nu s’a văzut încă nici în jude­țele de dincoace de Dunăre, unde adesea situația politică crează con­flicte între deputați, senatori și pre­fecți, ca un prefect să revolte astfel unanimitatea populației. Prefectul de Constanța n'are a face nici cu deputați, nici cu sena­tori și cu toate astea a reușit să ri­dice împotriva sa pînă și pe cei mai blajini din adm­inistrații săi. A dizolvat consiliul comunal și rezultatul a fost că s’a făcut minu­nea ca la Constanța unde toată lu­mea e la discreția satrapului VIr­rt, au, toți orășenii să se ridice și cu riscul oricăror persecuțiuni să se decidă a trînti lista pusă de el. Și au­ trîntit'o, dînd o majoritate zdro­bitoare opozițiunei. Ei bine, lecția n’a fost suficientă pentru satrapul Scarlat Vîrnav. A luat un concediu, căci nu mai pu­tea scoate capul la Constanța, a ve­nit la București și s'a pus crampon pe lingă guvern să-î examineze con­testația alegerei și să trim­eată an­chetă la Constanța.­­ Contestația a fost respinsă și de consiliul supe­rior administrativ și de ministru, iar ancheta inspectorului adminis­trativ, d. Crăsnaru, n’a putut con­stata decit starea de exasperare în care a adus populația administra­ția acestui incapabil, care se men­ținea numai prin urgiile persecu­­țiunei. Nici aceste palme n'au fost însă destul de zdravene pentru obrazul satrapului-cramp­on. Constanța pare însă ferm decisă să scape de această nenorocire pu­blică și iată că s'a întrunit și con­siliul județean și cu opt voturi con­tra patru a declarat că nu mai poa­te lucra cu incapabilul din capul județului. Pe de altă parte, două consilii comunale din județ au ma­nifestat fățiș contra aceluiași sa­trap : o asemenea solidaritate mai rar s’a manifestat 1 . Cu toate astea, deoarece nici pînă acum nu și-a înaintat demisia, iubitul și popularul Scarlat Vîrnav crede că mai are autoritatea morală de a sta în capul județului? Să sperăm că ministrul de interne îi va da de înțeles că o asemenea au­toritate morală nu poate conveni și guvernului, al cărui reprezentant e prefectul­ Gonit va pleca satrapul de Con­stanța și e un exemplu bun, ca să se știe că a trecut vremea cînd se poate sfida o lume întreagă, invo­­cînd protecțiuni și terorizînd în dreapta și în stingă. Și dacă pretutindeni cetățenii ar deveni mai energici, multe s'ar schimba pe suprafața Romîniei. Alfa Faiimentul politicianismului! In ultimii cîțîva ac? complectul fali­­­ment al politicianismului român a eșu­l la iveală pentru toată lumea. Numai pentru­ acea oligarhie care trage foloasa din­­tr’susu,!, ca,te deci are interes să nu vadă relele la cari a dat naștere — numai acel se mai agață de actualul sistem politic care a corupt caracterele, a falsificat sen­timentele și a adus țara în halul în care o vedem. Să nu ni se vorbească de aparențele de progres și civilizație! Eie au servit oligar­­hiei ca armă de dominațiune și mijloc de îmbogățire. Dar dacă intri în fondul lucru­­rilor, constați că această oligarhie s’a ară­tat cu desăvîrșire neputincioasă, că n’a rezolvat nici una din marile probleme cari s’au ivit in țara aceasta. Mai ales s’a arătat toată neputința aces­tei oligarhii în chestiunile mari națio­nale. Necontestat că înăuntru avem problema cea mai mare, de care depinde viitorul a­­cestei țări, problema țărănească nerezol­vată. Am tratat-o decenii ca pe un fel de floare plăpîndă de care nu trebue să te a­­tingi, pînă cînd țărănimea istovită într’un acces de supremă desperare a făcut răs­coala din 1907. La lumina acestei răscoale, toată lumea a putut vedea imensa prăpastie ce despar­te oligarhia de mass a națiunei. Un fel de remușcare pare că cuprinsese pe politicieni și în momentul acela, un guvern patriotic și energic ar fi putut obține o soluție ra­dicală a problemei. Dar răscoala a fost înăbușită cu o brutalitate care contrasta grozav cu spoiala de civilizație cu care ne-a înzestrat oligarhia. Nu s’a omorît ni­­sm­î cît era necesar, s’aă vărsat în mod i­­nutil șirene de sînge și,—dacă n’ar fi fost acest ziar ca să protesteze,—măcelul ar fi luat mult mei mari proporții. Și îndată ce răscoala a fost reprimată, ea a și fost uitată. Și în loc de a se rezolva problema, politicianii s’au luat iarăși la luptă de la.... putere și problema tot nere­­zolvata a rămas. Ba din ce în ce devine mai evident că politicianii nu o pot re­zolva. Iată deci falimentul lor in marea ches­tie națională năuntrică. Dar acum survine o mare problemă na­țională externă. Ungurul pune romînilor genunchiul pe piept și mina în gît și vrea să-l sugrume. Un strigăt de disperare, dar și unul de vitează luptă se ridică peste munți! Oligarhia noastră ține însă prietenie cu sugrumătorii romînilor. Ea declară că pen­­tru motive de raționa de stat nu poate in­terveni în favoarea fraților loviți de moarte. Ea face chiar declarații de amici­ție la Viena. Să admitem că rațiunea de stat pentru o asemenea procedare a guvernului există! E trist, dar să admitem. Oligarhia noastră insă nu se mărginește la atît. Ea se pune în calea oricărei mani­festații naționale, ea împedică c­hiar pro­testele platonice, ea nu tolerează nici ca glasul unuia dintre ai ei să se ridice și să protestele! Și reușește, căci se manifestă și cu această ocaziune printre politician! o lașitate generală! E o adevărată rușine ce se vede! Dar e și falimentul în chestiunea națio­nală din afară. O. P. A deveniri 39- Democrație D. Filipescu va vorbi la „Dacia“ des­pre „Democrație”. D. Mihalcea îl va complecta, vorbind despre „Aristocrație“..... Cineva D. Iorga vorbește mereu de.... „Cineva’ care are răspunderea multor păcate dela noi. Cine o îi acest „Cineva?!” Un cuvînt D. Carp a declarat că „cîrciumarii sunt „o populație foarte puțin interesantă”. D. Marghiloman a ras doar cuvîntul puțin din declarația d-lui Carp. ...Și pentru un cuvintel, se face atîta caz!! Rigoletto Schimbarea de minister din Austria După 21 de zile de criză ministe­rială în Austria, ministerul Beck și-a dat dem­isi­uni­ea, Sîmbătă la orele 13 ziua, iar împăratul Franz Iosef, a în­­sărcinat pe fostul ministru de in­terne, Bienerth, ,cu formarea noului cabinet. Evident că i-a fost srea baronului Beck să renunțe la putere. Im cursul ce­lor trei săptămâni­i de criză, el spera totuși la o aplanare, la o reconstruire a ministerului. S’a putut însă convinge la urmă că aplanarea conflictului nu poate fi decît trecătoare, criza însă continuă, durabilă. In timpul guvernărei baronului Beck, s'a putut constata următorul fapt: La începutul perioadei de guvernare el era omul care împărțea portofoliuri ministeriale, acum el a devenit robul ministerialilor, cari zi cu zi sporiseră. Lipsit dar de autoritatea necesară de a înfrîna aspirațiile fiecărei națiuni, fie­cărui partid și fiecărui membru de par­tid, primul ministru Beck a trebu­it să se retragă. Naște acum întrebarea: ce minister îi va urma, un guvern biroucratic sau un guvern parlamentar ? E foarte probabil că un guvern bi­­roucratic nu va găsi aprobarea nici u­­nui partid, căci rolul de ministru pre­­zintîmd prea­ multe privilegii, rolurile acestea nu vor fi încredințate, dăruite unor funcționari Înalți. Și cum în Austria, fiecare națiune și fiecare partid vrea să aibă preponde­rență, e mai mult ca sigur că aceste partide voe­se un guvern parlamentar. In Austria însă nu­ e cu putință ca un guvern parlamentar să fie al unui sin­gur partid sau al unei singure națiuni. Elite CHESTIA ZILEI */ Țuica Ma­rgh­iloman Un cîrciumar : Să bem cite o țuică, d-le Marghiloman, că cine știe cînd te mai prindem la așa nevoie, ca să catadixești a ciocni cu noi !­­ A apărut §>­L­E­T­O­PISIȚI­I de CONST. MILLE 1 vol. în 8 de 265 pag. 1,50 exem­p­. Pedeapsa cu moarte — Dezbaterile din Camera franceză — Dezbaterea care s’a deschis în Came­­riulul l’a deputaților din Paris ar îndreptăți importante citații stenograf­ice sau, cel puțin, analize complecte și atentive. După cum a spuns președintele comisiu­­nei parlamentare la începutul argu­­m­entărei lui, chestia e un­u­l din cele mai grave dintre cele cari pot face o­­biectul unei Adunări deliberatoare. La prima vedere, s’ar fi­­ presupus că ea e o chestie juridică penală, dar a­­bia s’au pornit s’o examineze și de­putații văd că e o chestie socială de care sunt legate problemele cele mai complexe. Partea politică Dar ea e — și aceasta nu-i cel mai mic inconvenient al discuției actuale — ea e și o chestie politică. Oamenii s’ar mai înțelege din punc­tul de vedere moral și s penal, da­r cum­ intervine politica, ei se divizează. Și ce constatăm ? Toți partizanii ghilotinai stau la dreapta, toți aboliționiștii sunt la stingă. Partidele bătrâne sunt­­ pentru caloți. Pedeapsa cu moarte e tot ce a mai ră­mas nemilos din justițiile de odinioa­­r­ă: e firesc ca ea să fie scumpă oame­nilor de altă dată. Progresul omenesc trebue să pue la socoteală și rezistența lor. De la vîrstă la vîrstă, el­eau făcut este o concesie a vreunei orori. Revolu­ția le-a smuls tortura, roata, apa, ve­ștejirea,­­stîlpul infamiei, rășina fier­binte pe răni vii, tăerea minei, chinul de a fi rupt de patru cai. Legitimiști, bonapartiști, clericali, toți acei cari vorbesc în numele principiului autoritățe î­­și invoacă evanghelia, nu m­ai au decît pedeapsa cu moarte, îndoială-Soluții Deputații de la centru, ezită,, ondulea­ză, se întreabă, caută o convingere în ziare sau în manifestările electorale. Alături de acești stela­ri ai tradiției, alături de acești pasionați, și de acești abili, răsar științificii. Ei își caută in­spirația în statistici, în bilanțurile a­­nuale ale criminalităței — și nu­ se în­­țeleg mai ușor decît ceilalți. Statistica, a spu­s un oare­care om de­ stat, e arta de a preciza ce nu se știe. Și, în adevăr, definiția e exactă. Cifre­le lui Briand nu se potrivesc cu ale lui Fuech, cari nu i se aseamănă cu ale lui Berry; pentru sau contra, argumen­tele diferă. Dar se schițează și soluții împăciui­toare. Fernand La­bori, partizan al abo­lirei, preconizează menținerea dar cu titlu provizoriu. Cruppi propune o pe­deapsă intermediară între ghilotină și ocnă, o combinație de muncă silnică cu regim celular. Motivele Invocate de Paul Deschanel nu sunt cele ale lui Marcel Sem­băt, socialist, deși tind la același rezultat. Rare­ori o adunare a fost mai nesigură și tulburată în așa fel. Persoana călăului Constatînd acest fenomen curios, ace­la al unei legi susținute de elita ve­chilor societăți: autocrația și clerul, ne întrebăm ce ar răspunde acești genti­lomi și ecleziastici la următoarele: — Voiți să mențineți pedeapsa cu moarte. Fie. Țineți ca acest călău­ să continue de a ocupa în ierarhia judi­ciară rangul lui de funcționar, indis­pensabil. Fie. Vă înspăim­ântă dispariția acestui om, socotim­ funcțiunea lui ca un mijloc de apărare socială, de moralitate publi­că, de mlntuire omenească. Dar acestui­­ funcționar august prin faptul că e necesar, acestui mîntuitor a cărui sabie , ca un simbol, ați consim­ți să-î strângeți mina ? L’ați invita la recepțiile voastre ? L’ați primi la masa voastră ? Ați dat fiilor lor mîna fiicelor voastre ? Ați putea îndura o clipă gân­dul de a trăi în intimitatea lui ? Sîn­teți în contact cu procurorul ge­neral larg ,cere pedeapsa, cu șeful ju­care enunță verdictul, cu magis­tratul care semnează ordinul de execu­­tare, ați veni în contact cu călăul, cu personagiul indispensabil, cu mîntuito­­rul, cu instrumentul justiției voastre, cu acela de a cărui putere mărturisiți cil nu v’ați putea lipsi și fără de care totul ar fi pierdut î Contra Austriei ■a—... — Un document inedit — Cu cîteva zile mai înainte de anexa­rea Bosniei și He­rzegovinei, reprezen­tanții celei mai mari majorități a popu­lației celor două provincii — cam vreo 80 la seră, ortodoxi și musulmani — s’au încercat să se întrunească la Se­­ra­ievo pentru a vota o rezoluție contra hotârîrea guvernului austriac. împrăștiați la Sarajevo, ei au trecut teritoriul Croației, unde poliția i-a o­­prit de aemenea să se întrunească. Hăituiți de pretutindeni, ei au sem­nat în tren, în drum spre Budapesta, adresîndu-se către toți cetățenii din Bos­­nia și Herzegovina, următorul Manifest „Acum treizeci de ani, Austria a fost autorizată de Europa să administreze Bosnia și Herzegovina. Știți tot ce am avut de îndurat începând din vremea aceea și în ce măsură am avut să ne plângem de administrația austriacă. Știți de asemenea că ocuparea ne-a fost impusă, fără să fim chemați și noi să ne dăm părerea. „Sentimentele popoarelor noastre, au găsit, în­ această privință, o expresie fidelă în memoriul pe care delegații reuniți ai musulmanilor și ortodoxilor reprezentând 4-5 din populația celor două provincii ale noastre, l’am­ supus la, 7 Septembrie crt. d-lui Burian, în urma proclamării noului regim în Tur­cia. Am cerut în această petiție o Con­stituție p­entru patria m­oastrin, fără schimbarea situației ei internaționale, dreptul de a lua parte la reprezenta­­rea rațională, fără de care soarta țărei noastre n’ar putea fi rezolvată. Ați a­­probat, fraților, acest demers ,prin iscă­­liturile voa­stre. „Astăzi, recentele evenimente fac o­­biectul schimbului de vorbe între pute­rile semnatare ale tratatului din Ber­­lin, în vederea de a întruni o confe­rință internațională. In aceste con­di­­țiuni, poporul nostru trebue să aștepte rezultatul acestor tratative. De aceea vă rugăm, fraților, să aveți răbdare, să ră­mâneți linișiți, și mai cu seamă, să nu emigrați din frumoasa și iscumpa noas­tră patrie, căci emigrarea ar fi cel mai rau mijloc de rezistență. „Observînd legalitatea, baza tuturor demersurilor noastre, nu vrem să ne servim de mijloace nelegale și puțin sincere. In acest scop, noi am hotărît să conformăm acțiunea noastră în vii­­tor cu o strictă legalitate. Nu îndrăznim să grăbim nimic, pentru a nu zădărni­­ci dezvoltarea și progresul patriei. „Dorința poporului nostru de a trăi liber și de a putea dispune de sine e și va rămâne principiul fundamental al acțiunei noastre, cum a fost și în tre­cut. Găsim cea mai sigură garanție a succesului final în înțelegerea dintre e­­lementele musulu­mane și ortodoxe ale poporului nostru, care va rămâne ne­­zguduită, ori­cum­ ar fi atacurile. In a­­ceste momente critice, toate diviziunile trecui­­e trebue­ să facă loc unei concor­dii sincere și tari. Avem încredere depli­nă în izbînda dreptei noastre cauze. Și, vă salutăm, trăiască egalitatea, trăiam, că libertatea, trăiască poporul !“ Iată în adevăr un limbagiu nobil, ca­re face un contrast elocvent cu cel abilităților diplomatice.

Next