Adevěrul, noiembrie 1908 (Anul 21, nr. 6886-6915)
1908-11-01 / nr. 6886
m Arm! a! XX-íea.— Xo. 6886 FONDATOR Alex. V. Bel dim a nu PUBLICITATEA 1 CONCEDRTA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER &. Co. BUCUREȘTI 8l. Starag corse vid II- Xenecon 314 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Sembată 1 Noembrie 1908 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ARGM/NVERTE : TELEFON: Pentru Direcțiune No. 14/99 . Capitală „ 14/10 » Provincie și Străinătate No. 12/40 Carpișfil $i circiumaril: interview cu i Take Ineseo D. Ei. Mari ia împăratul Franz-Iosef Audiența d-lui Eva. Porumbaru la Schönbrun este considerată ca un ultim demers din partea delegațivinei romîne înainte de a se recurge la denunțarea convențiunei cu Austro Ungaria foarte bună inspirație a avut guvernul numind pe d. Em. Porumbaru în comuniunea pentru încheerea convențiimea comerciale cu Austro-Ungaria. Dintre puținii noștri bărbați politici pregătiți, unul dintre cei mai pregătiți e desigur d. Em. Porumbaru. Fostul ministru liberal întrunește toate calitățile unui fiu și instruit diplomat: o cultură superioară generală, o cunoștință profundă a tuturor chestiilor politice cari interesează statul nostru, experiență parlamentară îndelungată, un spirit fin de analiză, o inteligență sănătoasă, un temperament, cumpătat dar totdeauna gata să apere cu cea mai mare căldură și netăgăduită competență interesele de stat, văzînd limpede și mai ales prevăzător. D. Em. Porumbaru are însă un Cusur mare pentru această țară: nu e politician, nu operează în culise, nu are nici un județ în stăpînire, se tine departe de combinațiile din partid și aceste excelente calități sunt considerate la noi ca mari defecte și de aceea, spun politicianii, d. Porumbaru nu joacă în această țară rolul pe care-l merită. Iată, în linii mari, caracteristica acestui personaj din lumea noastră politică. Nu se putea dar o mai bună alegere pentru președinția comisiunea însărcinată a încheia convenția cu Austria decit acea făcută în persoana d-lui Em. Porumbaru. In grele împrejurări însă s’a dus la Viena d. Porumbaru cu ceilalți delegați. Nimic nu era pregătit la Viena. Acțiunea noastră diplomatică se știe cu face, ea nici nu există. N’am exercitat la Viena nici o acțiune diplomatică. Am primit de acolo ordine și le-am executat orbește, ca țară amică, ca țară al cărei suveran e vechiü și leal amic cu bătrînul Franz Iosef. Am abandonat deci totul și am lăsat pe cei doi suverani să se înțeleagă ei, între ei, în bună pace. Rezultatul acestei atitudini ? Rezultatul îl înregistrăm acum. O fenomenală rea credință în cercurile oficiale din Viena, tendința de a ne smulge avantaje pentru industria lor în dauna industriei născînde de la noi; refuzul de a se acorda Promîniei măcar ceea ce aui dat Serbiei,—dacă am primi această situație; o propunere umilitoare în chestia Dunărei, injoncțiuni insolite de a face noi primul pas pentru împăcarea cu Grecia și, în sfîrșit, nelegiuita reformă electorală menită a sugruma prigonita populație romînească din Ungaria. Iată ce a izbit pe delegații romini cînd au descins la Viena, iată situația’pe care a găsit’o d. Porumbaru în ziua cînd a început să trateze cu numeroșii, cu duzina de delegați unguri și austriaci, încheerea conventiunei. In aceste condițiuni ne putem închipui ce enorme dificultăți au un napinal delegații noștri. D. Porumbaru însă n’a pierdut abdarea, nu s’a descurajat. A cuferit în repetite rînduri, cu baronul dAehrenthal pe are desigur cal cunoaște încă de pe cînd era ministru plenipotenții»r în Bucur Și! Ga om politic probabil că d. Porumbaru n’a conferit strict numai asupra convenției, ci a atins și chestiunile politice la ordinea zilei cari interesează de aproape Romînia și monarhia vecină. D. Porumbaru a mers mai departe. S’a dus la împăratul Franz Iosef și sîntem încredințați că a știut să-î vorbească deschis, așa cum poate să-și permită să vorbească un om de stat din Romînia față de un suveran al unei împărății căreia am dovedit o supunere oarbă în urmarea politicei ei externe. Nu putem ști ceva transpirat din această audiență, dar nimeni nu se va îndoi că d. Porumbaru și-a făcut toată datoria de bun român și de om politic, în aceste grele împrejurări prin cari trece romînizmul, împăratul Franz Iosef va avea ocaziunea ca după ce a ascultat doleanțele Romîniei, exprimate prin d. Porumbaru, să asculte și felicitările ce va depune peste cîteva zile, la picioarele tronului sau, în numele regelui Carol, și prințul Romîniei. Să vedem cu ce se vor întoarce delegații noștri de la Viena și ce veste bună ne va aduce prințul Romîniei. Dacă în urma atitudinei guvernelor dela Budapesta și Viena, în chestiile cari privesc statul român și în chestiile cari privesc cele trei milioane de romîni din Ungaria, nu s’a luat încă la noi, din partea guvernului român, nici o hotărîre, dacă regele Carol crede că mai poate avea loc o vizită la Viena a prințului Romîniei,atunci poate că sferele noastre conducătoare au oarecari asigurări, oarecare promisiuni că se va schimba pornirea sălbatică a celor dela Budapesta înpotriva romînilor din Ungaria, că se va schimba atitudinea nereală a cercurilor conducătoare dela Viena față de statul român. Dacă nu,atunci vizita la Viena a prințului Romîniei va spori și mai mult curentul contra Austriei. XL Z. Libertatea^ țoriei! Intelectualii din Romînia sînt în mare emoție. S’a găsit, în sfîrșit, partidul care să-î miște, care să-i scoată din apatie și să-l facă să intre în viața publică. Lipsea o chestiune care să-î entuziasmeze; azi ea a fost găsită: e chestia libertăței absolute a țuliei, cum a subliniat cu tonul incisiv d. Marghiloman la „Dacia“. Iată o chestiune care va permite vechii și nouiî junimi să se afirme. Iată un ideal nou, care va face pe d-nii Maiorescu, C. C. Arion, Petre Missir, Mehedinți și toată elita asanărei moravurilor să cîștige toate sufletele oneste, toate inimile curate. In adevăr, ce poate pasiona și aprinde focul sacru al tinerimei intelectuale decit libertatea... țuicei? De ce s’a răpus viața a unsprezece mii de țărani în Martie 1907, dacă nu pentru libertatea... țuicei? E momentul ca d. Iorga să evite un imn de slăvire d-lor Filipescu și Marghiloman pentru acest omagiu adus memoriei țăranilor uciși pentru cauza celor cinci milioane cinci sute de mii de flămînzi din Romînia! Pe de altă parte, cele trei milioane de romîni din Ungaria, cari așteaptă o mină de ajutor contra sugrumărei lor politice și naționale, vor avea deja naționalistul d. Filipescu încurajarea pe care o poate da nobila luptă pentru libertatea... țuriei! Reformele agrare ale guvernului nu se pot aplica; romînii din Ungaria trec prin momente cari reclamă solidaritatea strînsă a întregei romînimi, în Balcani s’au săvîrșit prefaceri cari îngrijesc pe totî romîniî—iar speranța, floarea, crema intelectualitățeî politice de sub conducerea d-lor Carp, Maiorescu, Filipescu, Marghiloman, chiamă Romînia să lupte pentru libertatea... țuliei! Dulce țară 16. 7. R. Situația crizei balcanice — Ce spun telegramele — In Bulgaria au reînceput luptele în parlament. Situația guvernului pare zdruncinată și din cauza aceasta și fiindcă telegramele de astăzi anunță că tratativele din Constantinopol n’au ajuns la un bun sfîrșit. Bulgarii sunt un popor practic. Ei înțeleg independența și o aplaudă, nu însă regalitatea care nu a decit un titlu și care nu va aduce Bulgariei alt folos decit sporirea cheltuelilor. Cu toate acestea, din partea aceasta războiul este, așa ni se pare, exclus. El este exclus pentru că astăzi forțele militare ale Turciei sînt absolut superioare celor bulgărești și rezultatul luptelor nu mai este atît de sigur ca în momentul izbucnirii conflictului. In Serbia fața lucrurilor nu s’a schimbat mai deloc. In mod febril se urmează cu înarmările. Pînă și milițiile au fost înarmate. Pretutindeni se ridică fortificații, iar artileriștii fac exerciții cu nouile tunuri. Austro-Ungaria a înțeles în sfîrșit că trebuie să contribuie la calmarea spiritelor din Serbia. Probabil că i s-au dat și ei de puteri sfaturi in acest sens. Flotila de monitoare a Dunărei a fost rechemată la Viena, iar ministrul austriac din Belgrad a cerut scuze pentru oprirea vaporului sîrbesc Stig. In același timp ministrul a promis că se va opri reprezentarea pieselor prin care Serbia e ironizată. Pe cînd însă regele și guvernul sîrbesc se manifestă pentru menținerea păcei prințul moștenitor Gheorghe se menține în capul partidului războinic și are darul prin discursurile sale „iresponsabile“ — cum le numește presa engleză —să creeze dificultăți și să le înmulțească. Excelentă impresie produce în Serbia călătoria prințului moștenitor Gheorghe la Constantinopole. Această călătorie n'ar avea loc dacă delegații sîrbi n'ar fi reușit să stabilească o înțelegere cu Turcia. De asemenea sîrbii se simt mult încurajați de atitudinea Angliei și a Franței, cari ar fi făgăduit că vor sprijini pretențiunile sîrbeze. Se pare că se va acorda Serbiei o eșire la mare. Ad. Atitudinea carpiștilor și evreiumanul — interview cu d. Take Ionescu — După interviewul ce a binevoit să ne acorde d. ministru de finanțe cu privire la cele făgăduite de d. Al. Marghiloman în chestia monopolului circiumelor, am crezut că e interesant să comunicăm cititorilor și părerea șefului conservatorilor democrați. In acest scop am solicitat d-lui Take Ionescu un interview. Deși d-sa de-a declarat că nu acordă o mare importanță declarațiunilor făcute la ,, Dacia”, totuși ne poate spune părerea d-sale. Am întrebat pe d. Take Ionescu ce crede asupra schimbărei atitudinei carpiștilor în chestia monopolului circiumelor. Iată răspunsul șefului conservatorilor democrați: — Nu găsesc destule cuvinte ca să calific această pildă de negustorie electorală care întrece pînă și cele mai extraordinare din amintirile vieței noastre politice de pînă acum. ..In proectul de monopol al circiumelor, al d-lui Carp, lucrat de d-nii Carp, Marghiloman, Filipescu, și adus nouă la clubul conservator, împreună cu celelalte proecte de reformă, nu se află nici un fel de despăgubire pentru cîrciumarii de la sate suprimați prin monopol. Legea d-lui Costinescu, care deasemenea nu acordă despăgubiri, a fost discutată și în Senat și în Cameră și nici unul din actualii carpiști nu a făcut nici un fel de aluzii la despăgubirile de dat cîrciumaririlor dela sate. In Cameră, amicul meu politic, Victor Filotti, a cerut despăgubiri pentru cîrciumarii dela sate. D. Filotti a făcut aceasta cu aprobarea mea. D. Costinescu l’a combătut și partizanii d-lui Carp n’au intervenit cîtuși de puțin în dezbateri. Din potrivă, d. Carp făcut, neprovocat de nimeni, senzaționala și vrăjmășeasca declarație în contra cîrciumarilor. — Dar dv. de ce nu ați luat cuvîntul, în persoană, la legea d-lui Costinescu ? — Eu, personal, nu fusesem partizan al monopolului circiumei. Ca ministru de finanțe numisem o comisiune în cap cu d. Emil Lahovary ca să studieze chestia împuținărea circiumelor prin stingerea treptată a debitelor pînă la o anume proporție față de populație și alte măsuri în contra alcoolizmului. „Dacă nu am luat cuvîntul la Cameră, personal, a fost că mi se păruse cam curios, cu toată ruptura dintre mine și d. Carp, ca după ce, din considerație de disciplină de partid, primisem proectul sau fără despăgubiri, să cer de la d. Costinescu despăgubiri, cu siguranța că nu mi se va da, și că cuvintele mele ar fi putut să contribue la agitația de atunci, fără folos pentru cei loviți. „Cîrciumarii suprimați, în părerea mea de atunci ca și de azi, era drept și politic, și iazist asupra cuvîntului politic, să fie despăgubiți. Dar știam că guvernul liberal nu primește ideia și pentru mine simpla reclamă electorală e lipsită de orice valoare. Dar ca autorii proectului de monopol fără despăgubiri, să facă azi făgădueli de despăgubiri, după ce ați tăcut în Cameră și în Senat, iată un exemmplu de politică de expediente nemaipomenit. — Cum vă explicați însă că fac o asemenea făgăduială ? — Foarte simplu, Carpiștii știu că n’au să vie la putere. Ei își mai dau seama că trecînd cîtva timp după suprimare, chestia despăgubirilor pentru suprimați, nu va mai avea nici un rost. ..De aceea calculul lor este evident: „In fond nu se angajează la nimic dar nădăjduesc ceva cîștig la alegeri. Și aici însă se înșeală; cîrciumarii de la sate nu votează la București, iar cei din București sînt destul de inteligenți ca să nu fi uitat nici proectul, nici vorbele d-lui Carp“. — Ce ziceți însă despre cealaltă făgăduială că dispozițiile prea polițienești din legea d-lui Costinescu vor fi modificate? — Desigur că au să fie modificate de oricine va veni la putere, dacă nu le va modifica chiar d. Costinescu. Dar și cu această făgăduială d. Carp tot n’a nimerit, cîrciumarii știm bine că atunci cînd legea d-lui Costinescu s’a discutat în Cameră, nici un deputat carpist n’a criticat măsurile, ci tot membri de ai partidului conservator-democrat au combătut acele dispozitiuni, ba chiar d. Victor Filotti, rivalul de la Buzau al d-lui Al. Marghiloman, a obținut unele îndulciri. — Independent de cestiunea carpiștilor, credeți că dispozițiunile polițienești din legea d-lui Costinescu, sînt prea aspre? — Incontestabil. Și experiența de pînă acuma a dovedit aceasta cu prisos. Nici o clasă de negustori, nici o clasă de cetățeni nu trebue tratată de legiuitori cu ostilitate, nici expusă la arbitrarul administrativ, arbitrar care de multe ori se transformă într-un nou impozit. Cîrciumarii nu trebue să facă excepție de la această regulă, mai ales că ei reprezintă în societatea romînă singura breaslă comercială compusă în mare majoritate de autohtonî și aproape singura treaptă pe care se ridică energiile din straiele de jos în sus. încă de la 1894 am spus, în Cameră, că cea mai mare greutate pentru stabilirea monopolului alcoolului în Romînia este tocmai teama de a nu zădărnici crearea unei burghezii romînești prin prea marea reducere a cîrciumarilor. —• Vă inspiră vreo temere în privința alegerei din București, această propagandă a d-lui Carp? —Absolut nici una. Cu toate zvîrcolirile lor, carpiștii vor primi și la București ca și pretutindeni aceiași lecție. Jos nu vor cîștiga nimic, fiindcă nimeni nu crede în sinceritatea lor, iar în sferile conducătoare vor pierde, așa că de unde pînă acum se credea că n’au numărul fiindcă nu vor să jertfească ideile, de aci înainte se va vedea că n’au nici număr, nici idei și nici măcar respect pentru opinia publică. „Vă asigur că alegerile nu-mi vor da nici o dezmințire“. NAZBIȚII „Alcooliții“ d-lui Carp Rep. Cînd omul ajunge la disperare, se apucă de băut. 90 la sută din cazurile de delirium tremens se datoresc necazurilor. Așa se explică cum au ajuns carpiștii la cîrciumarî. Vor să bea, ca să uite, ca să-și înece necazurile electorale de la Craiova, Iași, Vaslui, Constanța etc. Alcoolul e singura speranță ce a mai rămas celor cari și-au început, cariera la Bolta rece, d’aia „alcooliții" d-lui Carp s’au aruncat în brațele cîrciumarilor și beau cu bani pe șin, pînă o să ajungă să bea pe tibișir.. . . .. E o tragedie această deținire a unui întreg partid! Pac. Un prefect gonit Nu s'a mai pomenit la noi ca un prefect să exaspereze o populațiune în felul cum a exasperat’o pasaua de la Constanța. Nu s’a văzut încă nici în județele de dincoace de Dunăre, unde adesea situația politică crează conflicte între deputați, senatori și prefecți, ca un prefect să revolte astfel unanimitatea populației. Prefectul de Constanța n'are a face nici cu deputați, nici cu senatori și cu toate astea a reușit să ridice împotriva sa pînă și pe cei mai blajini din administrații săi. A dizolvat consiliul comunal și rezultatul a fost că s’a făcut minunea ca la Constanța unde toată lumea e la discreția satrapului VIrrt, au, toți orășenii să se ridice și cu riscul oricăror persecuțiuni să se decidă a trînti lista pusă de el. Și au trîntit'o, dînd o majoritate zdrobitoare opozițiunei. Ei bine, lecția n’a fost suficientă pentru satrapul Scarlat Vîrnav. A luat un concediu, căci nu mai putea scoate capul la Constanța, a venit la București și s'a pus crampon pe lingă guvern să-î examineze contestația alegerei și să trimeată anchetă la Constanța. Contestația a fost respinsă și de consiliul superior administrativ și de ministru, iar ancheta inspectorului administrativ, d. Crăsnaru, n’a putut constata decit starea de exasperare în care a adus populația administrația acestui incapabil, care se menținea numai prin urgiile persecuțiunei. Nici aceste palme n'au fost însă destul de zdravene pentru obrazul satrapului-crampon. Constanța pare însă ferm decisă să scape de această nenorocire publică și iată că s'a întrunit și consiliul județean și cu opt voturi contra patru a declarat că nu mai poate lucra cu incapabilul din capul județului. Pe de altă parte, două consilii comunale din județ au manifestat fățiș contra aceluiași satrap : o asemenea solidaritate mai rar s’a manifestat 1 . Cu toate astea, deoarece nici pînă acum nu și-a înaintat demisia, iubitul și popularul Scarlat Vîrnav crede că mai are autoritatea morală de a sta în capul județului? Să sperăm că ministrul de interne îi va da de înțeles că o asemenea autoritate morală nu poate conveni și guvernului, al cărui reprezentant e prefectul Gonit va pleca satrapul de Constanța și e un exemplu bun, ca să se știe că a trecut vremea cînd se poate sfida o lume întreagă, invocînd protecțiuni și terorizînd în dreapta și în stingă. Și dacă pretutindeni cetățenii ar deveni mai energici, multe s'ar schimba pe suprafața Romîniei. Alfa Faiimentul politicianismului! In ultimii cîțîva ac? complectul faliment al politicianismului român a eșul la iveală pentru toată lumea. Numai pentru acea oligarhie care trage foloasa dintr’susu,!, ca,te deci are interes să nu vadă relele la cari a dat naștere — numai acel se mai agață de actualul sistem politic care a corupt caracterele, a falsificat sentimentele și a adus țara în halul în care o vedem. Să nu ni se vorbească de aparențele de progres și civilizație! Eie au servit oligarhiei ca armă de dominațiune și mijloc de îmbogățire. Dar dacă intri în fondul lucrurilor, constați că această oligarhie s’a arătat cu desăvîrșire neputincioasă, că n’a rezolvat nici una din marile probleme cari s’au ivit in țara aceasta. Mai ales s’a arătat toată neputința acestei oligarhii în chestiunile mari naționale. Necontestat că înăuntru avem problema cea mai mare, de care depinde viitorul acestei țări, problema țărănească nerezolvată. Am tratat-o decenii ca pe un fel de floare plăpîndă de care nu trebue să te atingi, pînă cînd țărănimea istovită într’un acces de supremă desperare a făcut răscoala din 1907. La lumina acestei răscoale, toată lumea a putut vedea imensa prăpastie ce desparte oligarhia de mass a națiunei. Un fel de remușcare pare că cuprinsese pe politicieni și în momentul acela, un guvern patriotic și energic ar fi putut obține o soluție radicală a problemei. Dar răscoala a fost înăbușită cu o brutalitate care contrasta grozav cu spoiala de civilizație cu care ne-a înzestrat oligarhia. Nu s’a omorît nismî cît era necesar, s’aă vărsat în mod inutil șirene de sînge și,—dacă n’ar fi fost acest ziar ca să protesteze,—măcelul ar fi luat mult mei mari proporții. Și îndată ce răscoala a fost reprimată, ea a și fost uitată. Și în loc de a se rezolva problema, politicianii s’au luat iarăși la luptă de la.... putere și problema tot nerezolvata a rămas. Ba din ce în ce devine mai evident că politicianii nu o pot rezolva. Iată deci falimentul lor in marea chestie națională năuntrică. Dar acum survine o mare problemă națională externă. Ungurul pune romînilor genunchiul pe piept și mina în gît și vrea să-l sugrume. Un strigăt de disperare, dar și unul de vitează luptă se ridică peste munți! Oligarhia noastră ține însă prietenie cu sugrumătorii romînilor. Ea declară că pentru motive de raționa de stat nu poate interveni în favoarea fraților loviți de moarte. Ea face chiar declarații de amiciție la Viena. Să admitem că rațiunea de stat pentru o asemenea procedare a guvernului există! E trist, dar să admitem. Oligarhia noastră insă nu se mărginește la atît. Ea se pune în calea oricărei manifestații naționale, ea împedică chiar protestele platonice, ea nu tolerează nici ca glasul unuia dintre ai ei să se ridice și să protestele! Și reușește, căci se manifestă și cu această ocaziune printre politician! o lașitate generală! E o adevărată rușine ce se vede! Dar e și falimentul în chestiunea națională din afară. O. P. A deveniri 39- Democrație D. Filipescu va vorbi la „Dacia“ despre „Democrație”. D. Mihalcea îl va complecta, vorbind despre „Aristocrație“..... Cineva D. Iorga vorbește mereu de.... „Cineva’ care are răspunderea multor păcate dela noi. Cine o îi acest „Cineva?!” Un cuvînt D. Carp a declarat că „cîrciumarii sunt „o populație foarte puțin interesantă”. D. Marghiloman a ras doar cuvîntul puțin din declarația d-lui Carp. ...Și pentru un cuvintel, se face atîta caz!! Rigoletto Schimbarea de minister din Austria După 21 de zile de criză ministerială în Austria, ministerul Beck și-a dat demisiuniea, Sîmbătă la orele 13 ziua, iar împăratul Franz Iosef, a însărcinat pe fostul ministru de interne, Bienerth, ,cu formarea noului cabinet. Evident că i-a fost srea baronului Beck să renunțe la putere. Im cursul celor trei săptămânii de criză, el spera totuși la o aplanare, la o reconstruire a ministerului. S’a putut însă convinge la urmă că aplanarea conflictului nu poate fi decît trecătoare, criza însă continuă, durabilă. In timpul guvernărei baronului Beck, s'a putut constata următorul fapt: La începutul perioadei de guvernare el era omul care împărțea portofoliuri ministeriale, acum el a devenit robul ministerialilor, cari zi cu zi sporiseră. Lipsit dar de autoritatea necesară de a înfrîna aspirațiile fiecărei națiuni, fiecărui partid și fiecărui membru de partid, primul ministru Beck a trebuit să se retragă. Naște acum întrebarea: ce minister îi va urma, un guvern biroucratic sau un guvern parlamentar ? E foarte probabil că un guvern biroucratic nu va găsi aprobarea nici unui partid, căci rolul de ministru prezintîmd prea multe privilegii, rolurile acestea nu vor fi încredințate, dăruite unor funcționari Înalți. Și cum în Austria, fiecare națiune și fiecare partid vrea să aibă preponderență, e mai mult ca sigur că aceste partide voese un guvern parlamentar. In Austria însă nu e cu putință ca un guvern parlamentar să fie al unui singur partid sau al unei singure națiuni. Elite CHESTIA ZILEI */ Țuica Marghiloman Un cîrciumar : Să bem cite o țuică, d-le Marghiloman, că cine știe cînd te mai prindem la așa nevoie, ca să catadixești a ciocni cu noi ! A apărut §>LETOPISIȚII de CONST. MILLE 1 vol. în 8 de 265 pag. 1,50 exemp. Pedeapsa cu moarte — Dezbaterile din Camera franceză — Dezbaterea care s’a deschis în Cameriulul l’a deputaților din Paris ar îndreptăți importante citații stenografice sau, cel puțin, analize complecte și atentive. După cum a spuns președintele comisiunei parlamentare la începutul argumentărei lui, chestia e unul din cele mai grave dintre cele cari pot face obiectul unei Adunări deliberatoare. La prima vedere, s’ar fi presupus că ea e o chestie juridică penală, dar abia s’au pornit s’o examineze și deputații văd că e o chestie socială de care sunt legate problemele cele mai complexe. Partea politică Dar ea e — și aceasta nu-i cel mai mic inconvenient al discuției actuale — ea e și o chestie politică. Oamenii s’ar mai înțelege din punctul de vedere moral și s penal, dar cum intervine politica, ei se divizează. Și ce constatăm ? Toți partizanii ghilotinai stau la dreapta, toți aboliționiștii sunt la stingă. Partidele bătrâne sunt pentru caloți. Pedeapsa cu moarte e tot ce a mai rămas nemilos din justițiile de odinioară: e firesc ca ea să fie scumpă oamenilor de altă dată. Progresul omenesc trebue să pue la socoteală și rezistența lor. De la vîrstă la vîrstă, eleau făcut este o concesie a vreunei orori. Revoluția le-a smuls tortura, roata, apa, veștejirea,stîlpul infamiei, rășina fierbinte pe răni vii, tăerea minei, chinul de a fi rupt de patru cai. Legitimiști, bonapartiști, clericali, toți acei cari vorbesc în numele principiului autoritățe își invoacă evanghelia, nu mai au decît pedeapsa cu moarte, îndoială-Soluții Deputații de la centru, ezită,, ondulează, se întreabă, caută o convingere în ziare sau în manifestările electorale. Alături de acești stelari ai tradiției, alături de acești pasionați, și de acești abili, răsar științificii. Ei își caută inspirația în statistici, în bilanțurile anuale ale criminalităței — și nu se înțeleg mai ușor decît ceilalți. Statistica, a spus un oarecare om de stat, e arta de a preciza ce nu se știe. Și, în adevăr, definiția e exactă. Cifrele lui Briand nu se potrivesc cu ale lui Fuech, cari nu i se aseamănă cu ale lui Berry; pentru sau contra, argumentele diferă. Dar se schițează și soluții împăciuitoare. Fernand Labori, partizan al abolirei, preconizează menținerea dar cu titlu provizoriu. Cruppi propune o pedeapsă intermediară între ghilotină și ocnă, o combinație de muncă silnică cu regim celular. Motivele Invocate de Paul Deschanel nu sunt cele ale lui Marcel Sembăt, socialist, deși tind la același rezultat. Rareori o adunare a fost mai nesigură și tulburată în așa fel. Persoana călăului Constatînd acest fenomen curios, acela al unei legi susținute de elita vechilor societăți: autocrația și clerul, ne întrebăm ce ar răspunde acești gentilomi și ecleziastici la următoarele: — Voiți să mențineți pedeapsa cu moarte. Fie. Țineți ca acest călău să continue de a ocupa în ierarhia judiciară rangul lui de funcționar, indispensabil. Fie. Vă înspăimântă dispariția acestui om, socotim funcțiunea lui ca un mijloc de apărare socială, de moralitate publică, de mlntuire omenească. Dar acestui funcționar august prin faptul că e necesar, acestui mîntuitor a cărui sabie , ca un simbol, ați consimți să-î strângeți mina ? L’ați invita la recepțiile voastre ? L’ați primi la masa voastră ? Ați dat fiilor lor mîna fiicelor voastre ? Ați putea îndura o clipă gândul de a trăi în intimitatea lui ? Sînteți în contact cu procurorul general larg ,cere pedeapsa, cu șeful jucare enunță verdictul, cu magistratul care semnează ordinul de executare, ați veni în contact cu călăul, cu personagiul indispensabil, cu mîntuitorul, cu instrumentul justiției voastre, cu acela de a cărui putere mărturisiți cil nu v’ați putea lipsi și fără de care totul ar fi pierdut î Contra Austriei ■a—... — Un document inedit — Cu cîteva zile mai înainte de anexarea Bosniei și Herzegovinei, reprezentanții celei mai mari majorități a populației celor două provincii — cam vreo 80 la seră, ortodoxi și musulmani — s’au încercat să se întrunească la Seraievo pentru a vota o rezoluție contra hotârîrea guvernului austriac. împrăștiați la Sarajevo, ei au trecut teritoriul Croației, unde poliția i-a oprit de aemenea să se întrunească. Hăituiți de pretutindeni, ei au semnat în tren, în drum spre Budapesta, adresîndu-se către toți cetățenii din Bosnia și Herzegovina, următorul Manifest „Acum treizeci de ani, Austria a fost autorizată de Europa să administreze Bosnia și Herzegovina. Știți tot ce am avut de îndurat începând din vremea aceea și în ce măsură am avut să ne plângem de administrația austriacă. Știți de asemenea că ocuparea ne-a fost impusă, fără să fim chemați și noi să ne dăm părerea. „Sentimentele popoarelor noastre, au găsit, în această privință, o expresie fidelă în memoriul pe care delegații reuniți ai musulmanilor și ortodoxilor reprezentând 4-5 din populația celor două provincii ale noastre, l’am supus la, 7 Septembrie crt. d-lui Burian, în urma proclamării noului regim în Turcia. Am cerut în această petiție o Constituție pentru patria moastrin, fără schimbarea situației ei internaționale, dreptul de a lua parte la reprezentarea rațională, fără de care soarta țărei noastre n’ar putea fi rezolvată. Ați aprobat, fraților, acest demers ,prin iscăliturile voastre. „Astăzi, recentele evenimente fac obiectul schimbului de vorbe între puterile semnatare ale tratatului din Berlin, în vederea de a întruni o conferință internațională. In aceste condițiuni, poporul nostru trebue să aștepte rezultatul acestor tratative. De aceea vă rugăm, fraților, să aveți răbdare, să rămâneți linișiți, și mai cu seamă, să nu emigrați din frumoasa și iscumpa noastră patrie, căci emigrarea ar fi cel mai rau mijloc de rezistență. „Observînd legalitatea, baza tuturor demersurilor noastre, nu vrem să ne servim de mijloace nelegale și puțin sincere. In acest scop, noi am hotărît să conformăm acțiunea noastră în viitor cu o strictă legalitate. Nu îndrăznim să grăbim nimic, pentru a nu zădărnici dezvoltarea și progresul patriei. „Dorința poporului nostru de a trăi liber și de a putea dispune de sine e și va rămâne principiul fundamental al acțiunei noastre, cum a fost și în trecut. Găsim cea mai sigură garanție a succesului final în înțelegerea dintre elementele musulumane și ortodoxe ale poporului nostru, care va rămâne nezguduită, oricum ar fi atacurile. In aceste momente critice, toate diviziunile trecuie trebue să facă loc unei concordii sincere și tari. Avem încredere deplină în izbînda dreptei noastre cauze. Și, vă salutăm, trăiască egalitatea, trăiam, că libertatea, trăiască poporul !“ Iată în adevăr un limbagiu nobil, care face un contrast elocvent cu cel abilităților diplomatice.