Adevěrul, februarie 1909 (Anul 21, nr. 6973-7000)

1909-02-01 / nr. 6973

m Anul al XXI-lea No. 6.973 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA I CONCED­A­TĂ EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUCUREŞTI Str. K»r»e*orserb­î IS— Telefon Sie Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Duminecă 1 Februarie 1909 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE AROHASIKETI­­­Lol 18 •••*••­** 8 ••••***»* 4 *•••••4*1 IM TELEFONI pentru Direcţiune No. 14/90 » Capitali . 14/10 , Provincie fi Străinătate No. 18/40 Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii noştri din ţară şi străinătate fin an 8 Iuni 9 luni • lan* C­e rost a avut interogarea d-lui Diamand. Ce rost a avut interpelarea d-luî Diamandy Asupra interpelărei d-lui Diamandy continuă discuţia în toate cercurile politice şi însuşi liberalii spun că deputatul Tutovei a comis o buletă anunţînd , ,­­ o asemenea interpelare. leírta ilfnlii li tari Cîte­va amănunte interesante din intimitatea sulta­nului, cu ocazia complotului contra sa — iată satisfăcută dorinţa d-lui Nicu Filipescu, iată satisfăcută dorinţa acelor generoşi cari au crezut că vor putea dobîndi un succes par­lamentar: d. Diamandy şi-a dez­voltat interpelarea Rezultatul ? Toată lumea e de acord să spună Acum că d. Diamandy a comis o buletă, că interpelarea d sale n’avea nici un rost şi că a anunţat-o in­­tr’un scop şi a desvoltat-o cu to­tul la alt mod, adică nu în sen­sul în care a fost anunţată. Ce a însemnat interpelarea a­­ceasta ? Cum a înţeles-o toată lu­mea ? D. Diamandy, ca toţi liberalii, căuta o diversiune imediat după alegerea d-lor Fleva, Păltineanu şi Florescu. Cucerirea Capitalei de către ta­­kişti a produs asupra brătienişti­­lor un efect dezastruos, toţi erau de­primaţi Atmosfera a fost cite­va zile imposibilă în lagărul liberal, cu toate şi evenimentele recente din partidul liberal. , Un moment s’au , gîndit la in­validarea takiştilor. Dar s’au recu­les şi au văzut, la timp, la ce con­­secinţi se expun. * Trebuia însă pusă la cale o lo­vitură în ziua validărei. D.‘ Diamandy s’a angajat, inspi­rat de d. Nicu Filipescu, să adre­seze o interpelare, iar onorabilul d. Manolache Culoglu s’a angajat să expună... teoria diplomatică a su "a scrisorilor de rechemare. .­­.­ chestia scrisorilor de reche­mare d. Fleva a răspuns imediat ; cu interpelarea d-lui Diamandy s’au încurcat însă lucrurile. Se punea la ordinea zîleî, dar clnd venea la Cameră ministrul justiţiei, dispărea interpelatorul şi viceversa. In sfirşit d. Diamandy , simţind că n’are nici un rost această in­terpelare dacă nu va putea să a­­tace vechement numai pe takişti— căci în acest s­cop a anunţat-o — a lipsit cît­va timp de la Cameră, în speranţă că se va face tăcere în jurul interpelărei. Dar takiştii cereau prin ziare d­esvoltarea interpelărei. Poate că şi „Adevărul“ a contribuit la ho­­tărirea ce a luat o în cele din urmă d. Diamandy de a­ o des­­volta. Prevedeam o reprezentaţie par­lamentară prea interesantă şi am făcut tot posibilul ca să nu se piardă această ingenioasă interpe­lare. Ne mai fiind nici un chip de scăpare, d. Diamandy şi-a desvol­­tat interpelarea. " * * Dar interpelarea desvoltată nu-i interpelarea anunţată, —­ de a­­ceasta toată lumea a rămas încre­dinţată. Atunci cînd d. Diamandy a a­­nunţat interpelarea, ea avea carac­terul unei demonstraţiunî în con­tra takiştilor, ea era vizibil îndrep­tată şi în contra partidului d-lui Take Ionescu pe care-l învinuia de conrupţie electorală şi In­ contra unora din nouiî aleşi în potriva cărora s’au strecurat în presa gu­vernamentală şi carpistă în situa­­ţiuni grave. Acest caracter îl avea interpelarea d-lui Diamandy şi fără îndoială că în acest spirit a anunţat-o inter­pelatorul. Ce s’a întîmplat însă ? Cînd d. Diamandy s’a aşezat la biroul său ca să-şi adune ma­terialul pentru a dovedi corupţia electorală din partea takiştilor, probabil că şi-a amintit că în pri­vinţa corupţiei electorale ambele partide istorice posedă la activul lor o practică îndelungată, că în stilul acestor partide sunt cîte­va exemplare vii de electori cari re­prezintă cea mai perfecţionată şcoală de corupţie electorală. Deci, dacă interpelatorul ar fi dat atacul numai contra takiştilor am fi asistat la o spălare de rufe... electorale, adică la tot ce-şi poate cin­e­va închipui mai murdar. Iată prima... dificultate pe care a întîmpinat-o d. Diamandy. A doua : dacă ar fi atacat perso­nal de nouţi aleşi ai takiştilor, dacă ar fi atacat cinstea lor, dacă ar fi re­produs, la tribuna parlamentului, ceia ce ziarele d-lui Filipescu şi ziarele guvernamentale au afirmat despre d-nii Fleva, Păltineanu şi Iiorescu, această procedare ar fi dat dreptul celor atacaţi astfel să aducă şi ei, la rîndul lor acuzaţi­­uniie ce s’au formulat în potriva celor mai însemnaţi membrii din majoritatea parlamentară. Deci d. Diamandy avea nevoie de acte cari să nu poată fi puse un moment la îndoială. N’a avut însă absolut nici un act. A invocat, şi fără nici o cru­ţare, cazul retragere! silite din C­peră a răposatului C. Manu, fra­tele generalului Manu. Intîmpinînd dar aşa de mari di­ficultăţi, neputînd nici să facă pro­cesul tuturor partidelor asupra co­­rupţiunei electorale şi neputînd pe baza unor simple insinuaţiuni aruncate în disperarea unei lupte electorale fără scrupule, să atace pe nişte colegi din Cameră, fiind însă somat a-şi desvolta interpela­rea tocmai pentru ca să nu ră­­mînă nimic în aer, d. Diamandy D’a avut o altă eşire de­cit să dea interpelărei sale caracterul u­­nei conferinţe academice asupra co­­rupţiunei electorale. Conferinţa aceasta însă n’a reu­şit din două cauze principale. Mai întâi, interpelatorul nu este parlamentar de talie să facă, la ne­voie, întorsături abile şi al doilea mulţi membrii din majoritate n’au avut tactul şi bunul simţ de a fi cît se poate mai rezervaţi pentru a nu transporta discuţia pe alt teren. In fine întreaga atitudine a ma­­jorităţei din Cameră nu numai că n’a contribuit să salveze penibila situaţie a interpelatorului nevoit a transforma o interpelare de atac într’o conferinţă academică, dar amicii politici ai d-lui Diamandy l’au băgat în foc prin inteligentele întreruperi şi prin atitudinea os­tilă faţă de takişti. Restul se ştie. Interpelarea d-lui Diamandy s’a sfîrşit printr’o admirabilă răfuială... politică la care nici interpelatorul, nici un orator din majoritate și nici un ministru n’au reușit să răs­pundă. A rămas fără replică mai ales... filipica d-lui Fleva. Dar interpelarea d-lui Diamandy mai are o lăture foarte interesantă teama cea mare, care s’a putut constata la unii fruntași din ma­joritatea Camerei, ca nu cum­va să se deschidă unele dosare și să fi sunat ceasul unei mari răfu­ieli. Acest punct trebue mai bine re­levat. R. X­Iarăşi telegraful ne aduce știrea despre un complot ce s’ar fi plă­nuit contra sultanului Abdul Ha­mid. Pentru a preveni acest com­plot bătrînul Kiamil paşa, marele vizir, ar fi destituit pe ministrul de rǎzboiu şi pe cel al marinei ca fiind prea puţin energici. Se pare chiar că marele vizir avea bănuiala că ministrul de rǎz­boiu ar avea legături cu comitetul pentru uniune şi progres care pre­gătea complotul şi că în consecinţă guvernul n’ar fi putut conta în mod sigur pe armată, dacă ar fi fost vorba de a se apăra tronul şi viaţa sultanului. * Evident că Abdul Hamid nu duce o viaţă vrednică de invidiat. Sub trecutul regim, cînd zilnic se decreta în numele lui executarea şi­ surghiunul a sute de oameni, cînd în baza unui simplu denunţ se distrugea fără judecată viitorul unui tînăr sau fericirea unei fami­lii. — Abdul Hamid nu putea să ducă o viaţă liniştită. Pentru ca să se înţeleagă acea­sta, e destul să spunem că pentru a-şî păzi viaţa, el angaja mereu la spioni şi poliţişti, aşa că în cele din urmă, ajunseseră să trăiască în cartierul Beciktas, în care se află palatele imperiale, vreo zece mii de oameni. Și chiar în mijlocul acestei droae de spioni păzitori, Afydul Hamid nu se credea sigur. Intr’o vreme lumea mai putea să’l vadă, cînd mergea la Selamlîc, înconjurat de pașale și trupe, dar de cînd cu a­­tentatul belgianului Jolié, — nici puţinul public ce se admitea altă­dată, nu putea să mai asiste, aşa că nimeni n’a mai putut vedea faţa sultanului, cum nici el nu a vă­­zut-o pe a nimănui, afară doar de dregătorii cei mai intimi. * Pe uscat sultanul nu mai îndrăz­nea să umble. Ori de cite ori vreuna din marile ceremonii religioase îi silea să iasă din Ildiz-Kiosk, el a­­legea drumul apei. Atunci sute de calcuri poliţieneşti puzeau Bosforul pe drumul pe care avea să treacă yachtul imperial, toate vapoarele din port­­trebuiau să se ţie la o anumită distanţă de locul de trecere şi ore întregi cir­culaţia era oprită. Douzeci de ani un veac de om, sultanul n’a văzut Capitala sa, nici cartierul Perei, nici acel al Galatei, nici al Stambulului. Chiar după proclamarea Constitu­ţieî cînd publicul a fost admis iar la Selamlîc, Sultanul n’a găsit încă curajul să meargă pe uscat şi a­­proape cu forţa a fost determinat ca la deschiderea parlamentului, să străbată în trăsură deschisă stră­zile principale ale Capitalei sale de pe ambele ţărmuri ale Bosforului. * Afară de armata de spioni de care am vorbit mai sus, sultanul mai ţinea pentru paza sa perso­nală, un regiment întreg de alba­nezi, oameni devotaţi, pe cari îi încărca cu daruri şi favoruri. Albanezii aceştia erau o adevă­rată teroare pentru locuitorii din Constantinopole. Odată unul dintre dînşii îmbă­­tîndu-se, se postă la un capăt al puntei din Stambul şi cu revolve­rul ameninţă pe ori­cine vroia să treacă puntea. Circulaţia a şi tre­buit să fie întreruptă pentru mai multă vreme. Cine a fost la Con­­stantinopol şi a văzut enorma cir­culaţie de pe această punte, ştie ce perturbaţie a trebuit să producă isprava albanezului care n’a putut fi îmblinzit de cît de colonelul re­gimentului care a fost anume chemat. Odată albanezii aceștia s’au răz­vrătit, cerînd oarecari favoruri. Pri­mejdia era mare. Ia grabă fu che­mat colonelul lor. Acesta intră în mijlocul rebelilor şi întrebă : — Ce vroiţi ? Ciţiva eşiră din rînd strigînd şi perprind. Colonelul scoase atunci un pistol de la briu şi fără a spune un singur cuvînt trase asupra lor. Trei căzură morţi; ceilalţi cerură ertare. Colonelul fu acoperit de daruri. Dar pentru a îmbuna pe răzvrătiţi sultanul le dete şi lor cîte un bacşiş. I * Sub vechiul regim nu era nici o deosebire între punga statului și acea a sultan«­ui. Pe cînd statul ducea adesea lipsă de cele mai ne­cesare feiere.-’- Vsinli amt? risipea banii publici în daruri splendide. Aproape fiecare demnitar care a venit în contact mai,intim cu sul­tanul, s’a ales cu cîte un palat somptuos, cu trăsuri şi cai din cei mai luxoşi; cît despre pungă nu era nevoe să Ie-o umple sultanul, avea fiecare grijă de aceasta. Pe atunci nu putea face nimic, nu se putea obţine nimic de la Poartă, fără a se împărţi la bacşi­şuri. Aceste bacşişuri intrau mai a­­les în buzunarele indivizilor cari înconjurau pe sultan şi î l ţineau în mină impunîndu-i frică prin po­vestirea şi punerea la cale a tot fe­lul de comploturi, iar pe de altă parte prin cea mai plată linguşire. Căci în anii de regim tiranic, Ab­dul Hamid, tot ucigind şi măcelă­rind, căpătase conştiinţa că e mare numărul duşmanilor săi şi a con­tractat o frică fără de pereche. Nu mai era „raţiunea de stat“ pentru care măcelărea şi surghiu­nea, ci numai frica de moarte, frica de faptul că ar putea fi asasinat. In tot acest timp sultanul con­tractase şi darul acela de a se pre­face, mulţumită căruia, sub ame­ninţarea unei rebeliuni a întregei oştiri, acordind Constituţia, a pu­tut să se schimbe peste noapte din­tr’un monarch absolut intr’unul constituţional.­­ Dar din momentul acela sulta­nul nu mai e liber. Fie­care miş­care a lui e controlată, fiecare act al lui ordonat. Comitetul revoluţionar guver­nează, nu el. Aceiaşi neîncredere pe care el o manifestă faţă cu toţi o manifestă toţi faţă cu dînsul. Dacă a fost menţinut ca sultan, este că nu s’a vroit să se verse in mod inutil sînge. Dar i s’a spus lă­murit sultanului, că la prima în­cercare de a reîntrona vechiul re­gim, viaţa lui va fi ridicată. In acest scop garda palatului a fost primenită cu oameni credin­cioşi revoluţiei, iar comitetul re­voluţionar are în permanenţă re­prezentanţi pe lîngă sultan. De aceia credem că, dacă există intenţia de a-l înlătura pe Abdul Hamid, toate sforţările lui Kiamil Paşa vor fi zadarnice. Soarta lui e sigilată şi cel mult bătrînul şi li­beralul Kiamil va plăti cu dînsul, încercarea sa de a menţine la tron pe acela, care are atîtea pe con­ştiinţă, îneît a fost un mare act de abnegaţiune al revoluționarilor că l-au ertat. ‘ Gr. N­A­Z­B­I­T N­­­ I. 150.000 lei curăţitul coşurilor !­eri s’a descoperit la Cameră, că în proiec­­tul creditelor extraordinare „curăţitul coşu­rilor“ pe la şcoli, e trecut cu 150.000 de lei! Cum se vede, e o adevărată plăcere să fii... coşar sub regimul liberal! La vederea acestei sume, o serie de mi­­melucî- din majoritate e’au oferiit guvernu­lui pentru slujba de coşar! naţionalî-libe­­ralî. Vorba aia: „Fă-mă, mamă, coşar şi aruncă-mă în­ budget"! D. Costinescu a explicat că s’a cuh­ăţ­iit atîta coşurile ca să nu se mai aprindă fo­cul... la ţară! « Şi nu s’au cUrăţit nunta! coşurile, ci s’au stins chiar și... fondurile! Pac. cep sinodală articon­slitu­tionali O grea piedică s'a ridicat în drumul proiectului d-lui Maret pentru reforma sino­dală. Articolul 21 din Constitu­ţie este atit de categoric incit toate interpretările nu vor pu­tea schimba adevărul acesta. In faţa articolului din Con­stituţie, proiectul d-lui Marét nu se mai poate menține. Vom vedea însă acum pînă unde merge mult trimbiţatul respect al liberalilor pentru Constituție... If­oi am declarat că socotim legea d-lui Marét buna,—­dar ori­cît de bună ar fi, nu pu­tem admite ca ea să fie rea­lizată, dacă Constituția se o­­pune la aceasta. IMi­ că Constituţia noastră se opune la unele reforme ne­apărat necesare. Dar ea nu e numai în acest punct înve­chită şi trebuie revizuită. Cazul proiectului d­lui Ma­ret este, deci, încă o dovadă că toţi oamenii cu adevărat democraţi, trebuie să ceară re­vizuirea Constituţiei, Rp Citaţia d-lu­î Fleva — Un caz de conştiinţă — Nu s'a întîmplat încă pină azî unui interpelator să fie pedepsit, pe loc, aşa cum a fost pedepsit d-nul Jorj Diamandy la Cameră. A crezut că se poate atinge de ministeriatul d-lui Fleva dela 1895 şi i s’a citat pe loc un articol sem­nat de d-sa prin care partidul li­beral e tratat de „o clică de pun­gaşi“ o bandă de „gheşeftari or­ganizată pentru furtişaguri“, în fine, un partid care are „tradiţia necinstei“ şi care urmăreşte „sur­ghiunirea“ d-lui Fleva, cum a sur­ghiunit şi pe C. A. Rosetti, fiindcă d. Fleva are „apucături democratice“ E permis să evoluezi în idei — dar să se vadă că e evoluţie, nu panglicărie. Dar să evoluezi in părerea ce ţi-ai format, afirmat şi semnat, cum că cutare partid e „o clică de pun­gaşi“—acesta e un caz de conştiin­ţă care merită să atragă atenţia— şi de aceea vom mai reveni asu­pra lui. Alfa Reforma ni-luî Ionel Brătianu Ne-am fi mirat ca d. Ionel Brătianu să nu fi găsit la cele din urmă soluţia chestiei ţărăneşti... Reforma agrară a guvernului, care tre­­buia, prin îndreptarea stărei nenorocite a ţărănime!, să înlăture pe viitor repetarea e­­venim­entelor din primăvara anului 1907,­ a dat faliment, în schimb o altă reformă a guvernului in deplină înflorire. Avem în sfîrşit şi noi politia secretă po­litică, cu tot cortegiul de neajunsuri şi rele ce o însoţeşte, cu fondurile secrete incon­­trolabile, cu insinuările da primejdii cari nu există, şi în cele din urmă cu provoca­­ţiune ca şi cele din Rusia,—căci ştim permio­namente că au fost şi încercări de provo­­caţiune. Mulţumită acestei poliţii secrete, vedem pe ministrul de finanţe, declarând, în plină Cameră, polftim a justifica faptul că poliţia de siguranţă a cheltuit 150.000 lei peste suma ce li se cirease prin budget, că DE BOI ANI, ADICA DE LA RĂSCOALE ÎN­COACE, nu mai trăim în condiţiunî nor­male şi că pecinginea spionagiulii, a dela­­ţiunilor şi infamiei, trebuie, cu concursul statului şi cu banii contribuabililor să se întindă şi asupra saleiei. Şi aceasta pentru ca guvernul să nu fie surprins de o nouă răscoală! Iată adevărata reformă pe care guvernul liberal, după c­e a măcelărit peste zece mii de ţărani şi a bombardat sate deschise:— iată reforma nouă pe care guvernul liberal o hărăzeşte ţărănime!, cu aprobarea tuturor politicienilor şi fără ca in Cameră să se fi auzit vreun protest. Ce ruşine! Ce decădere! Ad. Adevĕruri Truc senatorial D. Ilarion, investitorul la şefie al d-luî Ionel Brătianu a operat la Sen­ait un truc genial. Văzînd că generalul Budişteanu a ajuns preşedinte pe urma unei interpelări contra generalului Averescu, d. Ilariu Izvoranu a adresat şi d-sa o interpelare contra mini­strului de rǎzboiu. Situaţia generalului Budişteanu e deci zdruncinată! Dispariţie D. Costinescu a declarat er­ la Cameră că trebue să plătească 6000 de­ lei pentru dispariţia a­ două diamante de la biroul de marcare. Un deputat din majoritate care a auzit Diamandy în loc de diamante, a exclamat: — Făcea şi o sută de mii de lei, dacă dispărea Diamandy cu interpelarea cu tot­. Rigoletto D. Bostim şi risipa slujirilor — Chestia lemnelor, hârtiei, etc­­Ca răspuns la nişte foarte judicioase observaţiuni făcute ori la Cameră, asupra procesului de aprobare a unor credite extraordinare, de către d. Ion Lahovary, ministrul de finanţe a făcut o straşnică filipică împotriva risipei la instituţiile statului şi cele publice în genere. D. Costinescu a spus că risipa a in­trat în sîngele slujbaşilor. E sau nu e nevoe, slujbaşii fac în birouri o căldură insuportabilă, se consumă la lemne fără nici un rost şi tot aşa e cu hirtia şi al­tele. Cum că slujbaşii statului numai la e­­conomie nu se gîndesc, ba, din contra, consideră veniturile statului ca trebuind să fie stinse din moment ce nu le revin lor, este adevărat — dar nu e numai ca­racteristica slujbaşilor noştri, ci a micei bi­rocraţii din toate ţările. E în psicho­logia micilor f­uncţionari, rău plătiţi, su­ferind la ei acasă şi de lipsă de lemne şi de lipsă de multe altele, ca să fie nu numai fără milă faţă de averea statului, dar să simtă o adevărată plăcere de a risipi fără folos. Cu cît însă starea mi­cilor funcţionari se îmbunătăţeşte, cu cît ei simt că statul începe să aibă pen­tru ei mai multă tragere de inimă, eu atît devin şi ei mai respectuoşi de veniturile statului. Asta e educaţiunea cea bună, care dă roade folositoare. Dar unde a fost nedrept d. Costinescu, sau cel puţin a ascuns o bună parte de adevăr, este cînd a vorbit de risipa hîrtiei. Această risipă nu e atît în sîn­­gele slujbaşilor, cît în furniturile celor de la „Letea“, cari de cîte ori sînt libe­ralii la putere, caută, pe lîngă prelungi­rea continuă a privilegiilor, să obţie tot mai multă furnitură de hîrtie pentru stat. Are caragial­ă. Costinescu să pue pi­ciorul în vrag și să reteze această ri­sipă ?. Silex CHESTIA ZILEI flutodafe-ul generoşilor 1). Ionel Brătianu, în aplauzele generoşilor, dă foc colecţiei ziaru­lui „Lumea Nouăi‘ ca să dispară spectrul Trecutului socialist! Legea monopolului cîrciumilor Şi Producătorii de ţuică Publicăm a­cest articol, cu toate că nu împărtăşim decit unele din părerile ce expri­mă. Ea ridică Insă o chestiune prea impor­tantă pentru ca­ să nu-î facem loc. (Fiota Red.) " Este ştiut, că legea monopolului cîrciu­­milor a provocat la Început agitaţi! prin­­tre­ cîrciumariî atH urbani cît şi i­ ui-ali, din care cauză guvernul a fost nevoit să o mo­difice aproape în întregul eî, lăsînd liberi circiumele la oraşe şi supunând monopo­lului, în ce priveşte dreptul de deschidere numai pe cele dela sate. De asemenea s’au agitat şi podgorenii, cari bine înţeles, se sîmţeaui loviţi prin re­­ducerea­ prea mare a numărului cîrcium­i­­lor, cu toate că condiţiunile pentru cîrciu­­mile de vin erau mult mai favorabile, ca pentru spirtoase. Singur! munteni­, producători de ţuică, nu s’au agitat, cu toate că legea lovea di­rect ţuica prin micşorarea localurilor de debit şi prin atltea măsuri restrictive ce se aduceau cîrciumarîlor; fie însă că pro­ducători! de ţuică n’au înţeles scopul lege!, fie că guvernul i-a satisfăcut pentru mo­ment prin desfiinţarea taxe! pe­ hectar, des­tul că au primit legea cu neîncredere, dar cu răbdare, aşteptând ca viitorul să le a­­răte efectele. Etieaîrea firicel îndată însă, după votarea lege!, prefiri firicel a scăzut sfinţiilor dela 7—8 lei deca- Iii.ru la i—5, iar toamna după punerea în aplicare a lege! la 3—l lei, şi nici cu acest preţ nu se putea vinde. O­­asemenea scădere era naturală, dacă ţinem seamă că numărul evrciumilor pen­tru spirtoase a fost redus cu 70 la sută în comunele rurale, şi dacă mai avem în ve­dere modul scăndulos în care s’au acordat circiumele, — aşa că oamenii serioşi şi cu capital au părăsit acest comerţ, ne­voind să fie la discreţia prefecţilor şi întregului a­­parat administrativ. Abia atunci mare parte din producătorii de ţuică au simţit efectele dăunătoare ale legei şi aşteptau ca guvernul să vie cu mo­dificări pentru îndreptarea răului. Noul proect — mai rău Proectul de lege modificător depus la Senat, însă, în­ loc să uşureze pe producă­tori­ de ţuică, îi loveşte şi mai rău, căci, dacă pînă acum ţuica nu avea nici o cău­tare, cînd în comunele rurale cele maî multe din circiumele înfiinţate sînt pentru ţuică şi vin, — ce va fi însă în viitor cu Ii­­bertatea d’a deschide on cîte circium! s’­ vor cere pentru vin! 7 Căci libertatea comerţului pentru vin u­­nită cu condiţiunile celelalte mult maî fa­vorabile şi cu o taxă de licenţă mult maî redusă ca pentru spirtoase, va face ca­ toate cîrciumile dela ţară să se transforme în cîrciuimî de vin, maria! găsind nici un a­­vantagiu cîrciuanarul de spirtoase, fiind pus în imposibilitate d’a ţine piept concu­renţe! cîrciumaruluî de vin. Poate că legiuitorul va spune: Tocmai acest scop l’am urmărit. Şi fără să-l spue, lucrul se vede dela sine. Prin reducerea la minimul posibil al consumaţiei spirtoase, lor, prin loviturile cari se dpă ţuicei, — uia produs naţional ca şi vinul — se urmăreşte desfiinţarea ţuicei şi deci desfiinţarea i%o­vezilor de primi. In acest caz Insă, cred că legea, nu-şî Va putea atinge scopul, dacă privim chestia cu nepărtinire şi din punctul de v­edere sa­­nitar şi economic. Partea sanitară Din punct de vedere sanitar, ţuica ca şi alcoolul de cereale ar fi vătămătoare sănâ­­tateî, mai cu seamă cînd se consumă în cantităţi mari. De acord, Guvernul deci este îndreptăţit să ia măsuri pentru a preîntîm­­pina propagarea şi întinderea răului. Dar atunci nu-î este permis guvernului să facă politică din această mare şi im­portantă chestiune şi aceste măsuri să le ia deopotrivă pentru toţi locuitorii­ ţârei­, nu pe cei de la oraşe de ale cărora voturi are maî multă­­nevoe să-î lase afară din li­ge, să le lase toate cîrciumile în proporţie de zece ori mai dese ca la sate, tocmai acestei po­pulaţii, care, prin viaţa, sedentară, prin ae­rul­­ viciat, avînd o constituţie mai puţin rezistentă, ar trebui din punctuil de vedere, sanitar să fie, maî sustrasă dela consuma­ţia spirtoaselor,—iar sătenilor cari muncesc fiziceşte prea mult în aer liber, să le in­terzică a-şî putea procura băuturi exci­tante?! . In al doilea rînd, dacă guvernul din motive de ordin sanitar voeşte a împuţieni consumaţia băuturilor spirtoase, atunci ce măsurî a luat pentru împuţinarea produc­­ţieî acestor băuturi? Căci, atît timp cît fac­torii de producţie, livezile de primi şi fa­­bricele de spirt sînt în fiinţă, prunii rodesc, şi fabricile funcţionează, acum ca şi îna­inte de votarea legei, export nu se face, mă întreb ce se va face această producţiei continuă? Va trebui sau nu consumată? De sigur că da. Atunci cum? şi unde? Fabricile de spirt cuceresc tot debuşeul „ Spirtul, graţie capitalului de care dis­pun fabricanţii, prin acordarea creditului la evrei urmare va ocupa de sigur piaţa ora­şelor cum şi în mare parte a satelor, iar ţuica neavînd debuşeli de desfacere, încetul cu încetul se vor desfiinţa livezile de pruni, iar pînă atunci sătenii producători neavînd cui o vinde, o beau cu nevestele şi copiii. Nici un an nu­­este dela votarea legei şi prin satele de munte se văd beţivii pe drum. Beau dela unul la altul. Dacă îl în­trebi şi-l observi, îţi răspunde:­r,ca să fac cu ţuica? Dacă n’am cui o vinde o beau Pînă la­ legea monopolului evreiumilor, este posibil ca­­mare parte din­ satele noa­stre să fi avut beţivii lor 2-1-3; d’acum înainte însă beţia se va localiza în regiu­­nil­e de producţie şi la­ bărbaţi, dar mai cu seamă la­ femei şi copil; căci înainte să­teanul deşi fabrica ţuica, dar nevoite nu-i lu­sau s’o ţină, o punea în car şi pleca cu ea în regiunea de cîm­p a ţârei de o vin­dea. Acestui fapt de bună gospodărie, da­­torim că şi în anii de lipsă muntenii, cu toate că au foarte puţin­­pămî­nt de cul­tură, totuşi n’au aşteptat şi n’au cerut po­­rurib pentru eî şi fîn pentru vite; iar în anul de restrişte 1907 au fost ceî mai cu minte. Dea D-zeu să fie şi în viitor tot aşa. S’a pus în vînzare broșura: Interview cu M. Sa Doamna Elena Cuza Monumentu­Produsul vinzărei se va vărsa la fondul lui lui Cuza și al Românitor transilvăneni

Next