Adevěrul, februarie 1909 (Anul 21, nr. 6973-7000)
1909-02-01 / nr. 6973
m Anul al XXI-lea No. 6.973 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA I CONCEDATĂ EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUCUREŞTI Str. K»r»e*orserbî IS— Telefon Sie Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Duminecă 1 Februarie 1909 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE AROHASIKETILol 18 •••*••** 8 ••••***»* 4 *•••••4*1 IM TELEFONI pentru Direcţiune No. 14/90 » Capitali . 14/10 , Provincie fi Străinătate No. 18/40 Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii noştri din ţară şi străinătate fin an 8 Iuni 9 luni • lan* Ce rost a avut interogarea d-lui Diamand. Ce rost a avut interpelarea d-luî Diamandy Asupra interpelărei d-lui Diamandy continuă discuţia în toate cercurile politice şi însuşi liberalii spun că deputatul Tutovei a comis o buletă anunţînd , , o asemenea interpelare. leírta ilfnlii li tari Cîteva amănunte interesante din intimitatea sultanului, cu ocazia complotului contra sa — iată satisfăcută dorinţa d-lui Nicu Filipescu, iată satisfăcută dorinţa acelor generoşi cari au crezut că vor putea dobîndi un succes parlamentar: d. Diamandy şi-a dezvoltat interpelarea Rezultatul ? Toată lumea e de acord să spună Acum că d. Diamandy a comis o buletă, că interpelarea d sale n’avea nici un rost şi că a anunţat-o intr’un scop şi a desvoltat-o cu totul la alt mod, adică nu în sensul în care a fost anunţată. Ce a însemnat interpelarea aceasta ? Cum a înţeles-o toată lumea ? D. Diamandy, ca toţi liberalii, căuta o diversiune imediat după alegerea d-lor Fleva, Păltineanu şi Florescu. Cucerirea Capitalei de către takişti a produs asupra brătieniştilor un efect dezastruos, toţi erau deprimaţi Atmosfera a fost citeva zile imposibilă în lagărul liberal, cu toate şi evenimentele recente din partidul liberal. , Un moment s’au , gîndit la invalidarea takiştilor. Dar s’au recules şi au văzut, la timp, la ce consecinţi se expun. * Trebuia însă pusă la cale o lovitură în ziua validărei. D.‘ Diamandy s’a angajat, inspirat de d. Nicu Filipescu, să adreseze o interpelare, iar onorabilul d. Manolache Culoglu s’a angajat să expună... teoria diplomatică a su "a scrisorilor de rechemare. .. chestia scrisorilor de rechemare d. Fleva a răspuns imediat ; cu interpelarea d-lui Diamandy s’au încurcat însă lucrurile. Se punea la ordinea zîleî, dar clnd venea la Cameră ministrul justiţiei, dispărea interpelatorul şi viceversa. In sfirşit d. Diamandy , simţind că n’are nici un rost această interpelare dacă nu va putea să atace vechement numai pe takişti— căci în acest scop a anunţat-o — a lipsit cîtva timp de la Cameră, în speranţă că se va face tăcere în jurul interpelărei. Dar takiştii cereau prin ziare desvoltarea interpelărei. Poate că şi „Adevărul“ a contribuit la hotărirea ce a luat o în cele din urmă d. Diamandy de a o desvolta. Prevedeam o reprezentaţie parlamentară prea interesantă şi am făcut tot posibilul ca să nu se piardă această ingenioasă interpelare. Ne mai fiind nici un chip de scăpare, d. Diamandy şi-a desvoltat interpelarea. " * * Dar interpelarea desvoltată nu-i interpelarea anunţată, — de aceasta toată lumea a rămas încredinţată. Atunci cînd d. Diamandy a anunţat interpelarea, ea avea caracterul unei demonstraţiunî în contra takiştilor, ea era vizibil îndreptată şi în contra partidului d-lui Take Ionescu pe care-l învinuia de conrupţie electorală şi In contra unora din nouiî aleşi în potriva cărora s’au strecurat în presa guvernamentală şi carpistă în situaţiuni grave. Acest caracter îl avea interpelarea d-lui Diamandy şi fără îndoială că în acest spirit a anunţat-o interpelatorul. Ce s’a întîmplat însă ? Cînd d. Diamandy s’a aşezat la biroul său ca să-şi adune materialul pentru a dovedi corupţia electorală din partea takiştilor, probabil că şi-a amintit că în privinţa corupţiei electorale ambele partide istorice posedă la activul lor o practică îndelungată, că în stilul acestor partide sunt cîteva exemplare vii de electori cari reprezintă cea mai perfecţionată şcoală de corupţie electorală. Deci, dacă interpelatorul ar fi dat atacul numai contra takiştilor am fi asistat la o spălare de rufe... electorale, adică la tot ce-şi poate cineva închipui mai murdar. Iată prima... dificultate pe care a întîmpinat-o d. Diamandy. A doua : dacă ar fi atacat personal de nouţi aleşi ai takiştilor, dacă ar fi atacat cinstea lor, dacă ar fi reprodus, la tribuna parlamentului, ceia ce ziarele d-lui Filipescu şi ziarele guvernamentale au afirmat despre d-nii Fleva, Păltineanu şi Iiorescu, această procedare ar fi dat dreptul celor atacaţi astfel să aducă şi ei, la rîndul lor acuzaţiuniie ce s’au formulat în potriva celor mai însemnaţi membrii din majoritatea parlamentară. Deci d. Diamandy avea nevoie de acte cari să nu poată fi puse un moment la îndoială. N’a avut însă absolut nici un act. A invocat, şi fără nici o cruţare, cazul retragere! silite din Cperă a răposatului C. Manu, fratele generalului Manu. Intîmpinînd dar aşa de mari dificultăţi, neputînd nici să facă procesul tuturor partidelor asupra corupţiunei electorale şi neputînd pe baza unor simple insinuaţiuni aruncate în disperarea unei lupte electorale fără scrupule, să atace pe nişte colegi din Cameră, fiind însă somat a-şi desvolta interpelarea tocmai pentru ca să nu rămînă nimic în aer, d. Diamandy D’a avut o altă eşire decit să dea interpelărei sale caracterul unei conferinţe academice asupra corupţiunei electorale. Conferinţa aceasta însă n’a reuşit din două cauze principale. Mai întâi, interpelatorul nu este parlamentar de talie să facă, la nevoie, întorsături abile şi al doilea mulţi membrii din majoritate n’au avut tactul şi bunul simţ de a fi cît se poate mai rezervaţi pentru a nu transporta discuţia pe alt teren. In fine întreaga atitudine a majorităţei din Cameră nu numai că n’a contribuit să salveze penibila situaţie a interpelatorului nevoit a transforma o interpelare de atac într’o conferinţă academică, dar amicii politici ai d-lui Diamandy l’au băgat în foc prin inteligentele întreruperi şi prin atitudinea ostilă faţă de takişti. Restul se ştie. Interpelarea d-lui Diamandy s’a sfîrşit printr’o admirabilă răfuială... politică la care nici interpelatorul, nici un orator din majoritate și nici un ministru n’au reușit să răspundă. A rămas fără replică mai ales... filipica d-lui Fleva. Dar interpelarea d-lui Diamandy mai are o lăture foarte interesantă teama cea mare, care s’a putut constata la unii fruntași din majoritatea Camerei, ca nu cumva să se deschidă unele dosare și să fi sunat ceasul unei mari răfuieli. Acest punct trebue mai bine relevat. R. XIarăşi telegraful ne aduce știrea despre un complot ce s’ar fi plănuit contra sultanului Abdul Hamid. Pentru a preveni acest complot bătrînul Kiamil paşa, marele vizir, ar fi destituit pe ministrul de rǎzboiu şi pe cel al marinei ca fiind prea puţin energici. Se pare chiar că marele vizir avea bănuiala că ministrul de rǎzboiu ar avea legături cu comitetul pentru uniune şi progres care pregătea complotul şi că în consecinţă guvernul n’ar fi putut conta în mod sigur pe armată, dacă ar fi fost vorba de a se apăra tronul şi viaţa sultanului. * Evident că Abdul Hamid nu duce o viaţă vrednică de invidiat. Sub trecutul regim, cînd zilnic se decreta în numele lui executarea şi surghiunul a sute de oameni, cînd în baza unui simplu denunţ se distrugea fără judecată viitorul unui tînăr sau fericirea unei familii. — Abdul Hamid nu putea să ducă o viaţă liniştită. Pentru ca să se înţeleagă aceasta, e destul să spunem că pentru a-şî păzi viaţa, el angaja mereu la spioni şi poliţişti, aşa că în cele din urmă, ajunseseră să trăiască în cartierul Beciktas, în care se află palatele imperiale, vreo zece mii de oameni. Și chiar în mijlocul acestei droae de spioni păzitori, Afydul Hamid nu se credea sigur. Intr’o vreme lumea mai putea să’l vadă, cînd mergea la Selamlîc, înconjurat de pașale și trupe, dar de cînd cu atentatul belgianului Jolié, — nici puţinul public ce se admitea altădată, nu putea să mai asiste, aşa că nimeni n’a mai putut vedea faţa sultanului, cum nici el nu a văzut-o pe a nimănui, afară doar de dregătorii cei mai intimi. * Pe uscat sultanul nu mai îndrăznea să umble. Ori de cite ori vreuna din marile ceremonii religioase îi silea să iasă din Ildiz-Kiosk, el alegea drumul apei. Atunci sute de calcuri poliţieneşti puzeau Bosforul pe drumul pe care avea să treacă yachtul imperial, toate vapoarele din porttrebuiau să se ţie la o anumită distanţă de locul de trecere şi ore întregi circulaţia era oprită. Douzeci de ani un veac de om, sultanul n’a văzut Capitala sa, nici cartierul Perei, nici acel al Galatei, nici al Stambulului. Chiar după proclamarea Constituţieî cînd publicul a fost admis iar la Selamlîc, Sultanul n’a găsit încă curajul să meargă pe uscat şi aproape cu forţa a fost determinat ca la deschiderea parlamentului, să străbată în trăsură deschisă străzile principale ale Capitalei sale de pe ambele ţărmuri ale Bosforului. * Afară de armata de spioni de care am vorbit mai sus, sultanul mai ţinea pentru paza sa personală, un regiment întreg de albanezi, oameni devotaţi, pe cari îi încărca cu daruri şi favoruri. Albanezii aceştia erau o adevărată teroare pentru locuitorii din Constantinopole. Odată unul dintre dînşii îmbătîndu-se, se postă la un capăt al puntei din Stambul şi cu revolverul ameninţă pe oricine vroia să treacă puntea. Circulaţia a şi trebuit să fie întreruptă pentru mai multă vreme. Cine a fost la Constantinopol şi a văzut enorma circulaţie de pe această punte, ştie ce perturbaţie a trebuit să producă isprava albanezului care n’a putut fi îmblinzit de cît de colonelul regimentului care a fost anume chemat. Odată albanezii aceștia s’au răzvrătit, cerînd oarecari favoruri. Primejdia era mare. Ia grabă fu chemat colonelul lor. Acesta intră în mijlocul rebelilor şi întrebă : — Ce vroiţi ? Ciţiva eşiră din rînd strigînd şi perprind. Colonelul scoase atunci un pistol de la briu şi fără a spune un singur cuvînt trase asupra lor. Trei căzură morţi; ceilalţi cerură ertare. Colonelul fu acoperit de daruri. Dar pentru a îmbuna pe răzvrătiţi sultanul le dete şi lor cîte un bacşiş. I * Sub vechiul regim nu era nici o deosebire între punga statului și acea a sultan«ui. Pe cînd statul ducea adesea lipsă de cele mai necesare feiere.-’- Vsinli amt? risipea banii publici în daruri splendide. Aproape fiecare demnitar care a venit în contact mai,intim cu sultanul, s’a ales cu cîte un palat somptuos, cu trăsuri şi cai din cei mai luxoşi; cît despre pungă nu era nevoe să Ie-o umple sultanul, avea fiecare grijă de aceasta. Pe atunci nu putea face nimic, nu se putea obţine nimic de la Poartă, fără a se împărţi la bacşişuri. Aceste bacşişuri intrau mai ales în buzunarele indivizilor cari înconjurau pe sultan şi î l ţineau în mină impunîndu-i frică prin povestirea şi punerea la cale a tot felul de comploturi, iar pe de altă parte prin cea mai plată linguşire. Căci în anii de regim tiranic, Abdul Hamid, tot ucigind şi măcelărind, căpătase conştiinţa că e mare numărul duşmanilor săi şi a contractat o frică fără de pereche. Nu mai era „raţiunea de stat“ pentru care măcelărea şi surghiunea, ci numai frica de moarte, frica de faptul că ar putea fi asasinat. In tot acest timp sultanul contractase şi darul acela de a se preface, mulţumită căruia, sub ameninţarea unei rebeliuni a întregei oştiri, acordind Constituţia, a putut să se schimbe peste noapte dintr’un monarch absolut intr’unul constituţional. Dar din momentul acela sultanul nu mai e liber. Fiecare mişcare a lui e controlată, fiecare act al lui ordonat. Comitetul revoluţionar guvernează, nu el. Aceiaşi neîncredere pe care el o manifestă faţă cu toţi o manifestă toţi faţă cu dînsul. Dacă a fost menţinut ca sultan, este că nu s’a vroit să se verse in mod inutil sînge. Dar i s’a spus lămurit sultanului, că la prima încercare de a reîntrona vechiul regim, viaţa lui va fi ridicată. In acest scop garda palatului a fost primenită cu oameni credincioşi revoluţiei, iar comitetul revoluţionar are în permanenţă reprezentanţi pe lîngă sultan. De aceia credem că, dacă există intenţia de a-l înlătura pe Abdul Hamid, toate sforţările lui Kiamil Paşa vor fi zadarnice. Soarta lui e sigilată şi cel mult bătrînul şi liberalul Kiamil va plăti cu dînsul, încercarea sa de a menţine la tron pe acela, care are atîtea pe conştiinţă, îneît a fost un mare act de abnegaţiune al revoluționarilor că l-au ertat. ‘ Gr. NAZBIT N I. 150.000 lei curăţitul coşurilor !eri s’a descoperit la Cameră, că în proiectul creditelor extraordinare „curăţitul coşurilor“ pe la şcoli, e trecut cu 150.000 de lei! Cum se vede, e o adevărată plăcere să fii... coşar sub regimul liberal! La vederea acestei sume, o serie de mimelucî- din majoritate e’au oferiit guvernului pentru slujba de coşar! naţionalî-liberalî. Vorba aia: „Fă-mă, mamă, coşar şi aruncă-mă în budget"! D. Costinescu a explicat că s’a cuhăţiit atîta coşurile ca să nu se mai aprindă focul... la ţară! « Şi nu s’au cUrăţit nunta! coşurile, ci s’au stins chiar și... fondurile! Pac. cep sinodală articonslitutionali O grea piedică s'a ridicat în drumul proiectului d-lui Maret pentru reforma sinodală. Articolul 21 din Constituţie este atit de categoric incit toate interpretările nu vor putea schimba adevărul acesta. In faţa articolului din Constituţie, proiectul d-lui Marét nu se mai poate menține. Vom vedea însă acum pînă unde merge mult trimbiţatul respect al liberalilor pentru Constituție... Ifoi am declarat că socotim legea d-lui Marét buna,—dar oricît de bună ar fi, nu putem admite ca ea să fie realizată, dacă Constituția se opune la aceasta. IMi că Constituţia noastră se opune la unele reforme neapărat necesare. Dar ea nu e numai în acest punct învechită şi trebuie revizuită. Cazul proiectului dlui Maret este, deci, încă o dovadă că toţi oamenii cu adevărat democraţi, trebuie să ceară revizuirea Constituţiei, Rp Citaţia d-luî Fleva — Un caz de conştiinţă — Nu s'a întîmplat încă pină azî unui interpelator să fie pedepsit, pe loc, aşa cum a fost pedepsit d-nul Jorj Diamandy la Cameră. A crezut că se poate atinge de ministeriatul d-lui Fleva dela 1895 şi i s’a citat pe loc un articol semnat de d-sa prin care partidul liberal e tratat de „o clică de pungaşi“ o bandă de „gheşeftari organizată pentru furtişaguri“, în fine, un partid care are „tradiţia necinstei“ şi care urmăreşte „surghiunirea“ d-lui Fleva, cum a surghiunit şi pe C. A. Rosetti, fiindcă d. Fleva are „apucături democratice“ E permis să evoluezi în idei — dar să se vadă că e evoluţie, nu panglicărie. Dar să evoluezi in părerea ce ţi-ai format, afirmat şi semnat, cum că cutare partid e „o clică de pungaşi“—acesta e un caz de conştiinţă care merită să atragă atenţia— şi de aceea vom mai reveni asupra lui. Alfa Reforma ni-luî Ionel Brătianu Ne-am fi mirat ca d. Ionel Brătianu să nu fi găsit la cele din urmă soluţia chestiei ţărăneşti... Reforma agrară a guvernului, care trebuia, prin îndreptarea stărei nenorocite a ţărănime!, să înlăture pe viitor repetarea evenimentelor din primăvara anului 1907, a dat faliment, în schimb o altă reformă a guvernului in deplină înflorire. Avem în sfîrşit şi noi politia secretă politică, cu tot cortegiul de neajunsuri şi rele ce o însoţeşte, cu fondurile secrete incontrolabile, cu insinuările da primejdii cari nu există, şi în cele din urmă cu provocaţiune ca şi cele din Rusia,—căci ştim permionamente că au fost şi încercări de provocaţiune. Mulţumită acestei poliţii secrete, vedem pe ministrul de finanţe, declarând, în plină Cameră, polftim a justifica faptul că poliţia de siguranţă a cheltuit 150.000 lei peste suma ce li se cirease prin budget, că DE BOI ANI, ADICA DE LA RĂSCOALE ÎNCOACE, nu mai trăim în condiţiunî normale şi că pecinginea spionagiulii, a delaţiunilor şi infamiei, trebuie, cu concursul statului şi cu banii contribuabililor să se întindă şi asupra saleiei. Şi aceasta pentru ca guvernul să nu fie surprins de o nouă răscoală! Iată adevărata reformă pe care guvernul liberal, după ce a măcelărit peste zece mii de ţărani şi a bombardat sate deschise:— iată reforma nouă pe care guvernul liberal o hărăzeşte ţărănime!, cu aprobarea tuturor politicienilor şi fără ca in Cameră să se fi auzit vreun protest. Ce ruşine! Ce decădere! Ad. Adevĕruri Truc senatorial D. Ilarion, investitorul la şefie al d-luî Ionel Brătianu a operat la Senait un truc genial. Văzînd că generalul Budişteanu a ajuns preşedinte pe urma unei interpelări contra generalului Averescu, d. Ilariu Izvoranu a adresat şi d-sa o interpelare contra ministrului de rǎzboiu. Situaţia generalului Budişteanu e deci zdruncinată! Dispariţie D. Costinescu a declarat er la Cameră că trebue să plătească 6000 de lei pentru dispariţia a două diamante de la biroul de marcare. Un deputat din majoritate care a auzit Diamandy în loc de diamante, a exclamat: — Făcea şi o sută de mii de lei, dacă dispărea Diamandy cu interpelarea cu tot. Rigoletto D. Bostim şi risipa slujirilor — Chestia lemnelor, hârtiei, etcCa răspuns la nişte foarte judicioase observaţiuni făcute ori la Cameră, asupra procesului de aprobare a unor credite extraordinare, de către d. Ion Lahovary, ministrul de finanţe a făcut o straşnică filipică împotriva risipei la instituţiile statului şi cele publice în genere. D. Costinescu a spus că risipa a intrat în sîngele slujbaşilor. E sau nu e nevoe, slujbaşii fac în birouri o căldură insuportabilă, se consumă la lemne fără nici un rost şi tot aşa e cu hirtia şi altele. Cum că slujbaşii statului numai la economie nu se gîndesc, ba, din contra, consideră veniturile statului ca trebuind să fie stinse din moment ce nu le revin lor, este adevărat — dar nu e numai caracteristica slujbaşilor noştri, ci a micei birocraţii din toate ţările. E în psichologia micilor funcţionari, rău plătiţi, suferind la ei acasă şi de lipsă de lemne şi de lipsă de multe altele, ca să fie nu numai fără milă faţă de averea statului, dar să simtă o adevărată plăcere de a risipi fără folos. Cu cît însă starea micilor funcţionari se îmbunătăţeşte, cu cît ei simt că statul începe să aibă pentru ei mai multă tragere de inimă, eu atît devin şi ei mai respectuoşi de veniturile statului. Asta e educaţiunea cea bună, care dă roade folositoare. Dar unde a fost nedrept d. Costinescu, sau cel puţin a ascuns o bună parte de adevăr, este cînd a vorbit de risipa hîrtiei. Această risipă nu e atît în sîngele slujbaşilor, cît în furniturile celor de la „Letea“, cari de cîte ori sînt liberalii la putere, caută, pe lîngă prelungirea continuă a privilegiilor, să obţie tot mai multă furnitură de hîrtie pentru stat. Are caragială. Costinescu să pue piciorul în vrag și să reteze această risipă ?. Silex CHESTIA ZILEI flutodafe-ul generoşilor 1). Ionel Brătianu, în aplauzele generoşilor, dă foc colecţiei ziarului „Lumea Nouăi‘ ca să dispară spectrul Trecutului socialist! Legea monopolului cîrciumilor Şi Producătorii de ţuică Publicăm acest articol, cu toate că nu împărtăşim decit unele din părerile ce exprimă. Ea ridică Insă o chestiune prea importantă pentru ca să nu-î facem loc. (Fiota Red.) " Este ştiut, că legea monopolului cîrciumilor a provocat la Început agitaţi! printre cîrciumariî atH urbani cît şi i ui-ali, din care cauză guvernul a fost nevoit să o modifice aproape în întregul eî, lăsînd liberi circiumele la oraşe şi supunând monopolului, în ce priveşte dreptul de deschidere numai pe cele dela sate. De asemenea s’au agitat şi podgorenii, cari bine înţeles, se sîmţeaui loviţi prin reducerea prea mare a numărului cîrciumilor, cu toate că condiţiunile pentru cîrciumile de vin erau mult mai favorabile, ca pentru spirtoase. Singur! munteni, producători de ţuică, nu s’au agitat, cu toate că legea lovea direct ţuica prin micşorarea localurilor de debit şi prin atltea măsuri restrictive ce se aduceau cîrciumarîlor; fie însă că producători! de ţuică n’au înţeles scopul lege!, fie că guvernul i-a satisfăcut pentru moment prin desfiinţarea taxe! pe hectar, destul că au primit legea cu neîncredere, dar cu răbdare, aşteptând ca viitorul să le arăte efectele. Etieaîrea firicel îndată însă, după votarea lege!, prefiri firicel a scăzut sfinţiilor dela 7—8 lei deca- Iii.ru la i—5, iar toamna după punerea în aplicare a lege! la 3—l lei, şi nici cu acest preţ nu se putea vinde. Oasemenea scădere era naturală, dacă ţinem seamă că numărul evrciumilor pentru spirtoase a fost redus cu 70 la sută în comunele rurale, şi dacă mai avem în vedere modul scăndulos în care s’au acordat circiumele, — aşa că oamenii serioşi şi cu capital au părăsit acest comerţ, nevoind să fie la discreţia prefecţilor şi întregului aparat administrativ. Abia atunci mare parte din producătorii de ţuică au simţit efectele dăunătoare ale legei şi aşteptau ca guvernul să vie cu modificări pentru îndreptarea răului. Noul proect — mai rău Proectul de lege modificător depus la Senat, însă, în loc să uşureze pe producători de ţuică, îi loveşte şi mai rău, căci, dacă pînă acum ţuica nu avea nici o căutare, cînd în comunele rurale cele maî multe din circiumele înfiinţate sînt pentru ţuică şi vin, — ce va fi însă în viitor cu Iibertatea d’a deschide on cîte circium! s’ vor cere pentru vin! 7 Căci libertatea comerţului pentru vin unită cu condiţiunile celelalte mult maî favorabile şi cu o taxă de licenţă mult maî redusă ca pentru spirtoase, va face ca toate cîrciumile dela ţară să se transforme în cîrciuimî de vin, maria! găsind nici un avantagiu cîrciuanarul de spirtoase, fiind pus în imposibilitate d’a ţine piept concurenţe! cîrciumaruluî de vin. Poate că legiuitorul va spune: Tocmai acest scop l’am urmărit. Şi fără să-l spue, lucrul se vede dela sine. Prin reducerea la minimul posibil al consumaţiei spirtoase, lor, prin loviturile cari se dpă ţuicei, — uia produs naţional ca şi vinul — se urmăreşte desfiinţarea ţuicei şi deci desfiinţarea i%ovezilor de primi. In acest caz Insă, cred că legea, nu-şî Va putea atinge scopul, dacă privim chestia cu nepărtinire şi din punctul de vedere sanitar şi economic. Partea sanitară Din punct de vedere sanitar, ţuica ca şi alcoolul de cereale ar fi vătămătoare sănâtateî, mai cu seamă cînd se consumă în cantităţi mari. De acord, Guvernul deci este îndreptăţit să ia măsuri pentru a preîntîmpina propagarea şi întinderea răului. Dar atunci nu-î este permis guvernului să facă politică din această mare şi importantă chestiune şi aceste măsuri să le ia deopotrivă pentru toţi locuitorii ţârei, nu pe cei de la oraşe de ale cărora voturi are maî multănevoe să-î lase afară din lige, să le lase toate cîrciumile în proporţie de zece ori mai dese ca la sate, tocmai acestei populaţii, care, prin viaţa, sedentară, prin aerul viciat, avînd o constituţie mai puţin rezistentă, ar trebui din punctuil de vedere, sanitar să fie, maî sustrasă dela consumaţia spirtoaselor,—iar sătenilor cari muncesc fiziceşte prea mult în aer liber, să le interzică a-şî putea procura băuturi excitante?! . In al doilea rînd, dacă guvernul din motive de ordin sanitar voeşte a împuţieni consumaţia băuturilor spirtoase, atunci ce măsurî a luat pentru împuţinarea producţieî acestor băuturi? Căci, atît timp cît factorii de producţie, livezile de primi şi fabricele de spirt sînt în fiinţă, prunii rodesc, şi fabricile funcţionează, acum ca şi înainte de votarea legei, export nu se face, mă întreb ce se va face această producţiei continuă? Va trebui sau nu consumată? De sigur că da. Atunci cum? şi unde? Fabricile de spirt cuceresc tot debuşeul „ Spirtul, graţie capitalului de care dispun fabricanţii, prin acordarea creditului la evrei urmare va ocupa de sigur piaţa oraşelor cum şi în mare parte a satelor, iar ţuica neavînd debuşeli de desfacere, încetul cu încetul se vor desfiinţa livezile de pruni, iar pînă atunci sătenii producători neavînd cui o vinde, o beau cu nevestele şi copiii. Nici un an nueste dela votarea legei şi prin satele de munte se văd beţivii pe drum. Beau dela unul la altul. Dacă îl întrebi şi-l observi, îţi răspunde:r,ca să fac cu ţuica? Dacă n’am cui o vinde o beau Pînă la legea monopolului evreiumilor, este posibil camare parte din satele noastre să fi avut beţivii lor 2-1-3; d’acum înainte însă beţia se va localiza în regiunile de producţie şi la bărbaţi, dar mai cu seamă la femei şi copil; căci înainte săteanul deşi fabrica ţuica, dar nevoite nu-i lusau s’o ţină, o punea în car şi pleca cu ea în regiunea de cîmp a ţârei de o vindea. Acestui fapt de bună gospodărie, datorim că şi în anii de lipsă muntenii, cu toate că au foarte puţinpămînt de cultură, totuşi n’au aşteptat şi n’au cerut porurib pentru eî şi fîn pentru vite; iar în anul de restrişte 1907 au fost ceî mai cu minte. Dea D-zeu să fie şi în viitor tot aşa. S’a pus în vînzare broșura: Interview cu M. Sa Doamna Elena Cuza MonumentuProdusul vinzărei se va vărsa la fondul lui lui Cuza și al Românitor transilvăneni