Adevěrul, mai 1909 (Anul 21, nr. 7063-7089)

1909-05-04 / nr. 7063

­1 hK sa. Anul al XXI-lea No. 706S M8!L!J1JL!11'L------X.. ,1 ...1. H l'l If W Fondator itt»** V. Beldimanu PUBLICITATEA • CONCEDATĂEXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL. SCHULDER & Co, BUCUREŞTI 1». E»a­.or­t«Tril ts— Telet» IW Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ABORAami: /wt-Un an................................Lei 18 |R­o luni........................1­8 ||| | TELEFONI Pentru Direcţiune No. 14/99 n Capitală „ 14/10 a Provincie­­i Străinătate No. 13/40 Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii noştri din ţară şi străinătate rutinî 4 Mai 1909 Liberalii si sindicaliștii.­­ Utilitatea p 1­u­t­­ ororilor Impresiile unui fruntaş junimist Hum judeoSd. Nicu Filipescu Impresiile unui fruntaş junimist asupra atitudine! d-luî Take lonescu Sunte încă mai mulţi fruntaşi ju­­nimişti cu car­­d. Take lonescu păs­trează cele mai excelente raporturi personale. Sunt insă alţi, politician! pătimaşi temperamente nenorocite, cari îm­ping lupta şi înverşunarea contra adversarilor pină acolo in­cit pre­tind că nici raporturi personale nu praî trebue să păstrezi cu adversarii. Intr’acolo împinge d. Nicu Fili­p­­escu acţiunea sa politică, sălbătăcia apteî ce o duce în potriva takiş­­tilor. D. Filipescu ştia foarte bine că d-niî Take Ionescu şi D. C. Arion sunt în cei mai buni termeni, că foarte adese­ori discută împreună asupra situaţiei politice şi că şeful onservatorilor democraţi, cu firea uî francă, de sigur că vorbeşte des­­ichis d-lui Arion de toate. "­. Pe d. Filipescu îl interesează fie­care gest şi fiecare cuvînt al d-lui­­Take Ionescu şi aceasta o dovedeşte prin faptul că nu încetează un mo- Ipient cu cele mai vehemente atacuri ş­i chiar injurii în potriva d-luî Take onescu, pe cînd şeful conservato­rilor democraţi de mult ignorează această atitudine a d-luî Filipescu,— ceea ce însuşi a mărturisit-o în Ca­meră într’o chestie personală. A aflat d. Filipescu că d. Arion a avut o interesantă convorbire po­litică cu d. Take Ionescu şi fireşte că imediat i-a fulgerat ideea că n’ar fi rău să încurce pe amicul său po­litic denaturînd bine-înţeles o con­vorbire intimă. Politica aceasta are căutare azi şi in partidul asanăreî moravurilor,— graţie faptului că efectiva condu­cere a acţiune! partidului a avut-o. Cel puţin pînă acum, d. Nicu Fili­cu. 91 Ce a urmărit d. Nicu Filipescu denunţând oare-cum pe d. C. C. Arion Că ar fi destăinuit o convorbire in­timă ? A urmărit în primul loc să acre­diteze în opinia publică relevaţiunea că d. Take Ionescu ar fi în cartel cu d. Brătianu fiind­că are interesul să menţină pe liberali la putere şi, al doilea, să încurce pe d. Arion, într’o chestie care, orî-cum se va tranşa, nu va fi de loc plăcută fruntaşului Junimist. Astea sunt farse și lovituri cu­noscute la d. Nicu Filipescu. I Intr’adevăr d. Filipescu a reuşit sa încurce pe d. C. C. Ai­mod, dar d-sa fc’a încurcat, la rîndul săîi, rău­ de tot, cu chestia cartelului dintre d-nii Take Ionescu şi Ionel Brătianu. Dintr’o impresie a unui fruntaş junimist, dintr’o părere personală, dintr’o simplă reflecţiune, d. Fili­pescu a dedus că d. Take Ionescu a spus că are interesul să menţină pe liberali la putere ! E suficient ca d. Costică Arion, fan alt om politic adversar al d-luî Take lonescu să vorbească cu şeful conservatorilor democraţi şi apoi să-i facă d-luî Fiipescu... plă­cerea şi să-i spună : „Am impresia că Take lonescu nu va face acum campanie de răsturnare“,­­ pentru ca imediat presa filipescană să de-­ iinţe opiniei publice că d. Take onescu a mărturisit că are interesul să menţină pe liberali! Somat să precizeze, ce-l costă pe d. Filipescu dacă va introduce în discuţie pe unul dintre acei cari au impresia că aceasta-i atitudinea d-luî Take Ionescu? Norocul a căzut pe d. Costică Arion. Fruntaşul junimist, un disciplinat membru al partidului carpist, se a­­fla în această alternativă: ori să facă scandal fiindcă s’a dat la ga­zetă o impresie personală a d-sale drept o declaraţie a d-luî Take Io­­nescu, ori să caute a restabili lu­crurile în aşa mod în­cît pe deo­parte să desmintă şi pe de alta să caute—tot prin aprecieri personale— să salveze şi... disciplina de partid ! Aşa a procedat d. Árion, dar nu mai puţin adevărat e, că d. Fili­pescu s’a folosit de numele său pen­tru a afirma o neexactitate pe soco­teala d-luî Árion ; iar d. Árion a mers pînă acolo cu... disciplina de partid, în­cît a lăsat şi d-sa im­presia in opinia publică că a cam scăldat-o faţă de somaţiile d-lui Fi­lipescu. Din toată această încurcătură, din divulgarea acestor impresii, a profitat însă d. Take Ionescu şi a reuşit să spulbere şi gogoriţa că ar fi în cartel cu d. Ionel Brătianu. Interviewul pe care l-am obţinut de la şeful conservatorilor-democraţî pune în lumină care este acum in­teresul takiştilor: să se isprăvească cît mai repede cu echivocul pe care-l exploatează junimiştii spunînd că succesiunea liberalilor o vor lua eî,— deci interesul takiştilor este o cu mai repede schimbare de regim. Iată ce a reuşit să pună in evi­denţă însuşi d. Nicu Filipescu, R. X. Utilitatea ororilor După două ani de la represiune, cu tot rolul de salvatori ce tr.au atribuit, demo­craţii de la guvern cer cu insistenţă să se tragă muşamaua peste evenimentele din 1907. Cugetătorii şi cercetătorii noştri­, mulţi­­di­ni­cili avem, abia se pun pe studiat această problemă formidabilă care se chia­­r dă chesia agrară. D. Fanu cântă să lumi­neze trecutul problemei; d. Dobrogean­u* Gherea studiază prezentul ei. Numai cei de la putere nu mai vor să audă de dînşii şi de ororile din vremea represiune! Fără a face fraze, ci pentru a stabili un adevăr ştiinţific, este momentul de a spune ca lady Macbeth că toate parfumurile Ara­­biei nu sunt in stare să risipească mirosul sîngelui. E o prostie şi o nebunie de a crede că nevorbindu-se de acele orori „u­­tile“ şi „neutile“ ce s’au săvirşit înseamnă a le şterge şi din mintea celor can le-au trăit supravieţuindu-le. Este o iluziune primejdioasă a crede că în colibele ţăranilor, la plug, la circiumă, şi mai ales in ceasurile lor de slăbuire, problema revoltelor şi represiunea a încetat de a exista. Ar fi ceva absurd. O asemenea zguduire ocupă zeci de ani de-a rîndul minţile şi e firesc să fie aşa. Numai cei ce nu se ştia cu cugetul curat cer gonirea... năriceî! Şi e caracteristic că democraţii de la guvern, cari strigau bătîndu­-se cu pumnii în piept, că n'ar fi primit represiune fără reforme, cer azi în­chiderea discuţiei, în loc să vorbească de opera lor reformatoare! înţelegem prea bine de ce. Guvernanţii de azi au intima convingere că dacă ero­rile inutile“ au avut utilitatea de a spăi­­mînta şi amuţi pentru cităva vreme ţără­nimea, reformele lor a fi fost singurele... erori inutile! Saturn. f Romînia şi criza din Ungaria Interesele monarchice şi dinastice în luptă cu lăco­mia ungurilor, cari vor să devie independenţi de Austria Este lucru te deobşte cunoscut că oli­­garchii unguri şi în special actualii deţi­nători ai putereî de stat In Ungaria, n'au reuşit să pună mina pe guvern de­­cît după ce, în 1906, ne mai putînd continua aşa numita rezistenţă naţională, au primit con­diţia pusă de bătrînul împărat ca să in­troducă sufragiul universal. Neavînd încotro, actualii guvernanţi un­guri au­ primit condiţia pusă de Franz Jo­sef, însă cu gîndul ascuns că vor reuşi a se sustrage voinţei împăratului, mai ales că vedeau atunci, cum văd de altfel şi azi, că Curtea din Viena ţine să realizeze re­forma votului universal în scopul de a reînvia adevăratele forţe din stat, cari sunt popoarele nemaghiare şi diferitele ele­mente democratice ungureşti. Şi cum era de prevăzut, actualul guvern de coaliţie,—compus din kossuth-işti, cons­tituţionali şi poporali — a evitat să-şi în­deplinească cuvîntul dat coroanei. Mai mult chiar, nici nu i-a trecut prin gînd să-l execute — şi proba evidentă des­pre aceasta o avem în faptul că gu­vernul Wekerle n’a venit înaintea parla­mentului cu proiectul reformei electorale alcătuit în sens absolut reacţionar, de­cît la sfîrşitul anului al treilea de putere. Tactica guvernului a fost şi de astă dată din cele mai abile. Intr’adevăr, îndată ce contele Andrassy a depus pe biuroul Ca­merei proiectul său de reformă electorală, kossuth-iştii, au aruncat în arena politică chestia Băncei indepen­edente, forţlnd ast­fel prin ea să se ia de la ordinea zilei pro­iectul asupra votului universal, scop pe care oau şi ajuns. Nu este clar vre-o filozofie mare de a spune care este adevăratul motiv al crizei politice, pe care o străbat azi vecinii noş­tri unguri. El se poate rezuma în constata­rea că monarhia şi dinastia habsburgică simt nevoia reînsănătoşirei vieţei po­litice din Ungaria prin introducerea votu­lui universal, ceea ce partidele coalizate un­gureşti, nu vor cu nici un preţ, şi, uzînd de diferite pretexte, caută să scape de obli­gaţiunea luată faţă de împăratul Franz Io­­sef. Dinastia habsburgică insistă însă ca gu­vernul şi coaliţia să-şi îndeplinească an­gajamentul luat, ştiind prea bine că ori­ce transacţ­ie fără rezolvirea chestiei votului universal ar însemna numai perpetuarea­­ actualei stări din Ungaria şi prin urmare din monarhia întreagă. Astfel chestia băncei independente faţă cu criza politică se prezintă numai ca o afacere de mîna a doua. De altfel şi majo­ritatea partidului kossuth-ist nu găseşte că ar fi în interesul economic al Ungariei în­fiinţarea băncei independente; şi cei mai aprinşi independentişti, dacă agită această chestiune, o fac mai mult pentru a-şi salva onoarea şi reputaţia partidului, care şi-a în­cărcat sufletul cu prea multe angajamente în privinţa acestui punct principal din pro­gramul sau susţinut necontenit încă din a­­nul 1818. O altă dovadă cum că motivul crizei din Ungaria este chestia sufragiului univer­sal, ne-o dă şi împrejurarea că atît We­kerle cît şi Kossuth şi Andrassy sunt dis­puşi a forma împreună un nou partid de guvernămînt, care să renunţe cel puţin pentru moment, la înfiinţarea băncei In­dependente, precum şi la postulatele naţio­nale ungureşti, în privinţa armatei, dacă, bine­înţeles, împăratul n’ar mai­­persista în schimb să ceară introducerea votului universal şi dacă, pentru satisfacţia or­goliului naţional unguresc, ar consimţi să acorde cîteva mici concesiuni privitoare la insigniile din armata comună şi la limba de regiment. Din examinarea, serioasă a acestor idei s­e poate uşor convinge cititorul cum că chestia sufragiului universal este de cea mai mare importanţă pentru soarta mo­­narchiei austro-ungare şi în special pentru soarta fraţilor noştri, de peste munţi. Dacă împăratul Franz Tosef va ceda şi va jertfi chestia introducerii votului uni­versal pe altarul pretenţiunilor ungureşti, aceasta ar însemna pe de o parte conti­nuarea luptei kossuth­ iştilor pentru desfa­cerea Ungariei de Austria, iar pe de alta perpetuarea dominaţiunei exclusive a rasei maghiare şi în special a oligarchilor şi de­­cavaţilor ciocoi unguri. Această gravă situaţiune ar echivala cu introducerea nesiguranţei în ocîrmuirea Liberalii şi p sind­icaliştii Dacă vre-un strein ar putea să ci­tească gazetele liberale, ar crede de sigur că mişcarea socialistă şi sindicalistă de la noi, are cel puţin proporţiile pe cari le are în Franţa .. Altfel cum s’ar explica faptul că zi cu zi gazetele guvernului se ocupă de teo­riile sindicaliste, de mişcarea sindica­listă, ce-i drept, cu aceiaşi nepricepere­ şi rea voinţă, şi rea credinţă cu care se o­­cupă şi de alte cestiuni politice şi sociale. Nostim este mai ales să constaţi cum urmăresc ziarele guvernului mişcarea sindi­calistă a funcţionarilor poştali din Fran­ţa şi satisfacţia cu care înregistrează pre­tinsele nesuccese ale acesteia. Par’că ar căuta foştii socialişti actu­almente la putere, o mangliere în faptul că şi Clemenceau face ce au­ făcut şi fac ei în fiecare zi. Şi cu ce furie combat ziarele liberale pe funcţionarii sindicalişti din Paris,— par’că ar fi în serviciul guvernului re­publicei şi scrise pentru Franţa şi încă şi atunci n'ar fi trebuit să puie atîta înverşunare... Dar ce confuzie vrută, cînd e vorba de a deduce de la lupta din Franţa, la lupta de la noi. Acolo Clemenceau duce lupta împotriva funcţionarilor statului, cari luptă pentru dreptul de a se sindi­caliza... Guvernul nostru a dus şi duce lupta contra muncitorilor din întreprin­derile private, cari vor să’şî îndrepteze soarta lor Oare s’a gîndit măcar muvuu«.« m voumuirea Clemenceau săi împiedice dreptul de sin­viitoare a monarchieî, mai ales în chestiu­ dicalizare pentru muncitorii în genere ? mile mari şi ar întrona opresiunea şi scla­via politică, culturală şi economică a po­poarelor nemaghiare şi implicit a poporu­lui romînesc din Transilvania şi Ungaria. Iată de ce rezolvirea crizei politice din Ungaria prezintă o extremă importanţă pentru fraţii noştri de peste munţi. In mod natural, criza, amînată pentru moment din cauza vizitei împăratului Wil­helm la Viena, se va rezolva în scurtă vreme prin cedarea unei părţi. Dacă îm­păratul va fi acela care va ceda, pentru romîni şi pentru monarchie va fi o ade­­vărată nefericire. Şi cum trecutul, atît îndepărtat, cît şi mai recent, ce-a, dovedit cu prisos politica şovăitoare şi nehotărîtă­ă a dinastiei, este foarte greu de prevăzut care va fi atitudi­nea viitoare a octogenarului împărat. Nu este exclusă de loc posibilitatea ca de dragul linişte! momentane, împăratul să cedeze din punctul sau de vedere, darş­i de­o­cam­dată toate semnele arată că pînă acum Franz Tosef ţine strins la hotărîrea sa de a nu mai acorda absolut nici o con­cesiune ungurilor, nici pe teren militar, nici în chestia băncei, cerînd introducerea fără amînare a votului universal nefalsificat. I. Ruxsu Abrudeanu pluti­t­i­i Ne-a ară­ţi urlăm Vă rog să faceţi o sforţare şi să vă ima­ginaţi acest tablou mai teribil ca „Goni­rea din Paradis“ sau „Justiţia urmărind crima", să vă închipuiţi o cioară — să zi­cem Ioină de la „Violenţa“ — arzîndu-ne cu biciul de foc şi noi urlînd ca în gaură de ş­arpe. Veţi avea astfel tabloul pe care-l „depin­­ge“ aseară cioroiul de­ la „Violenţa". O cioară care flagelează, arde cu lapis, cu biciu de foc şi te face să urli­ ca lupii! Asta trebue să fie o cioară albă — şi toţi istoricii, în cap cu d. Iorga, ştiu că numai cioară albă nu e fundul de ciaun, care semnează toină la „Violenţa“. Chestia ursului şi a urlatului rămîne deci o adevărată enigmă. Tot ce a­ putut arde Cioara de la „Violența" e să ardă azi ce a adorat ori. Singurul lucru adevărat insă este că ne-a, făcut, ne face și ne va face să urlăm—și asta ori de cîte ori a compus, compune sau va compune ette o beltea. Cum să nu urliî, cînd vezi că se încăpă­­țînează o Cioară să facă pe privighetoa­rea! ' _ _ Pac. Şi apoi gînditu-s'a măcar guvernul­­ francez să condamne ca excroci, înscenîn­­du le procese şi strîmbînd justiţia, acelora cari luptă pentru alte idei de­cît dînsul ? Spunem acestea fără a discuta în principiu dacă sindicalismul e bun sau rău­ şi ştiind că sindicaliştii de la noi sînt sociali-democraţî revoluţionari, iar cari nu înţeleg prin revoluţiune tîrnăco­­pul, bomba, cu un cuvînt forţa fizică,— ci acea schimbare lentă care se produce prin evoluţiunea condiţiunilor econo­mice şi luminarea muncitorimeî... E totuşi caracteristică firea tocmai a foştilor socialişti, de stafia socialistă. Ar dori să extermine tot ce le poate reaminti trecutul: oameni şi lucruri şi nu numai din ţară, dar şi dincolo de hotare. Să nu le fi rămas însă atîta din li­bera cugetare socială, că adică împotriva acestor idei zadarnice se luptă!# Ad. ^ Acteveruri **■ Contenciosul S’a votat şi marea reformă a magis­­traturei; s’au făcut şi numirile la Casa­ţie—dar Contenciosul a rămas la locul lui: Contenciosul lui Bădărăi, şi­ Molcjhi Fischer! Şi cu toate acestea marele partid libe­ral a făgăduit „solemn“ să-l radă de pe suprafaţa pămîntuluî! Dar dacă nu-i puterniţă, ce mai chi­chirez gu­ceavăi! Vorbeşte Marion, care a fost vesel toată viaţa lui, o să fie vesel şi după moarte, o să rîdă! ......Procopiu îi ţine un discurs fune­brul Ce mai versuri humoriistice ar fi fă­cut bietul Marion! Legile Guvernul a făcut numirile în magis­tratură, într’un fel pe care legea sa, care va intra în vigoare peste o lună, îl in­terzice. .....Adică nu cum­­va aţi crezut că gu­vernul o să-şi aplice siea­ şî legea lui? Ce, a mîncat laur?! Rigoletto rani şi omorouni Marion. Prin felul cum se dau la noi luptele politice şi luptele de presă, ziarele nu nuraaî că sínt împie­dicate a spune tot binele ce s’ar putea spune de ziariştii, dar sínt minate a spune tot răul pe care nedreptatea duş­măniilor politice îl poate născoci. Aşa incit ziariştii noştri nu pot fi acuzaţi de admiraţiunea mutuală, cel puţin e drept ca după moarte să se spună des­pre el în presă un cuvînt drept şi bun. Marion, prin faptul că n’a fost un ziarist politic, cel puţin în mare parte din cariera sa, a fost onorat mai puţin cu duşmănia „confraţilor“. El n’a ştiut ce înseamnă a fi lovit.. în al noulea neam—de aceea a şi rămas mai senin, mai zîmbitor şi sub condeiul lui n’a palpitat revolta şi indignarea. Numai tîrît, silit, ratifica uneori acte de aprin­dere duşmănoasă între ziarişti—şi cu­nosc personalmente sila cu care „se executa“ ! In felul sau de a seri, el a fost osîn­­dit de a-şî limita verva sa umoristică. Politica, actualitatea economico-socială, tot ce intra în domeniul polemicei, fie ea chiar de ordin general, era exclus pentru el şi cine înţelege rostul sati­rei, al humorului, ştie ce cîmp vast se răpeşte astfel satiricului, humoristului. Cu toate astea, redus să rîdă de cîteva slăbiciuni omeneşti, Marion a ştiut să le prezinte sub toate laturile şi stăpîn pe limbagiul mahalalelor, el şi le-a robit. Personal avea foarte puţin contact cu ele, dar nu e colţ de mahala în care la rostirea numelui lui figura mahala­giului nostru să nu se însenineze El a fost distrat de Marion şi nicăirea nu va fi mai regretat veselul povestitor de snoave şi făuritor de versuri mucalite decit în marea mulţime a mahalalelor. In presă, el a fost o fire simţitoare, capabilă a se încălzi pentru fapte bune și n’o să uit ceasurile petrecute cu el în cercul bohemei de acum zece— cinci-spre­zece ani, în care Marion re­prezenta o notă de intimitate sentimen­tală, care numai foarte discret stră­­bătea în ceea ce scria. O să doarmă liniștit, căci i-a fost cugetul senin. 1 E. D. F.y CHESTIA ZILEI 9 operaţie dentistică D. Nicu Fi d-lol C. C. Arion Ahoa o atxouatuftd C. C. Arion ! Ce om politic ! Ce dentist!... Și asta înseamnă la el să scoată măselele fără durere !! x CÂRTI ŞI REVISTE Cît cîştigă scriitorii ? Editorii de erf şi cei de azi.—Epoca traducerilor.—Revistele şi scriitorii. —„Viaţa romi­­neasca“.—„Luceafărul“.—Ziarele de peste munţi Intr’o zi directorul „Adevărului" ’mi-a propus, cu incorigibilul său accent, moldo­venesc, să fac o anchetă interesantă: cît cîştigă scriitorii romînî? Subiectul era ţîntriadevăr, din­ cele cari pasionează. M’am şi pus pe lucru. Am întrebat pe unul şi pe altul, m’am informat pe la editori, am cules toate şti­rile ce-mi trebui­au şi cînd am început să scriu articolul, am văzut că era să-mi trag pe sfoară cititorii. Căci înt­r’adevăr, toate informaţiile mele a­r fi fost mincinoase. Scriitorii nu spun în ruptul capului adevă­rata sumă pe care o cîştigă anual, lunar sau „cu bucata“. Pare că e un principiu să exagereze tot­deauna ţifra cu care sunt plătiţi, ca şi cum aceasta ar avea să mărească valoarea li­terară a operei. E caracteristic faptul că scriitorul român se plînge totdeauna de ne­păsarea publicului faţă de literatură, a­­dăogînd: ~ Abia pot să cîştig 7—800 de franci pe lună! — cînd în realitate, el cîştigă o sută sau două... Cari vor fi cauzele acestor exageraţiuni ? Probabil, — şi în cazul acesta explicabil şi foarte scuzabil — primul motiv e aver­siunea care există încă printre burghezi, împotriva scriitorilor şi a artiştilor în ge­neral. Nici­odată un proprietar de case nu va întreba pe noul sau chiriaş, scriitor de me­serie ce notă i-a pus cutare critic, tot aşa după cum un viitor socru bogat n’o să-l în­trebe ce curent străin prezintă el în litera­tura romînească. Chiar respectul colegilor îl poţi avea mai uşor cînd cîştigi mult, de­cît atunci cînd scrii bine. E drept că azi, scriitorii sînt mai bine re­compensaţi materialmente, de­cît odi­nioară. Nu e vorba de sinecurile şi fondu­rile de rezervă ale ministerelor, ci de re­laţiile dintre scriitor şi editori. Un editor nu mai plăteşte azi 50 lei lui Caragiale pentru „Năpasta“ ci socoteşte pînă la două sau trei mii de lei retribuţia unui volum iscălit de scriitori cu renume. Că e greu pînă ajungi să iei eu miile iar e adevărat.­ Cunosc cazul unui editor care a oferit 5­0 (citiţi bine: cinci) lei, pentru unu­ volum de traduceri în versuri, ale unui tînăr poet de talent, dar foarte puţin cunoscut. Alţii plătesc încă cincizeci de le­ un volumaş, de 7—8 nivele. Institutele „de editură" au meritul să­ fi ridicat preţurile de editură. De unde pînă mai acum cîtţîva ani, treî­ sute de lei era suma ideală pentru plata unui autor, ea a rămas acum printre cele din urmă. Librăria Socec de pildă caută să nu pro-, fite de munca scriitorilor, plătind — lucru nevisat pînă acuma — 150—200 lei pe tip volumaș din „Biblioteca romînească".­­ E înspăimîntătorr însă, numărul manus­criselor cari sosesc neîncetat, la casele de editură. Rafturi întregi, pline de plicuri galbene, uriaşe, aşteaptă să le citească şe­ful literar al institutului. „Biblioteca pentru toţi" care apare în două numere pe săptămînă, are cîteva sute, alese şi plătite, pe cari Ie ţine de ani în­tregi, neputînd să le publice. În biuroul d-lui Dragomirescu, directorul bibliotecei Socec, zac alte cîteva sute şi tot aşa la celealte stabilimente. Majoritatea acestor manuscrise sunt tra­duceri. Trăim în epoca traducerilor. De la scriitorul de talent, pînă la cel naufragiat, toţi traduc, fiindcă traducerile se cumpără mai lesne de către editor şi se ,vin şi mal, repede publicului. Traduce liceanul sărac, ca să-şi cumpere cărţi şi ghete, traduce liceanul bogat, ca să înveţe romîneşte şi nemţeşte, traduce şi studentul în litere, sperind că astfel poa­te ajunge scriitor. Necunoscuţi vin să ceară gloria tiparului, intrînd în literatură cu tra­duceri rău făcute, — alături de cel cari Își fac un ideal din ele. Dintre prozatori, cel care trece Un mai bun traducător e d. Emil Gîrleanu, Iar din­tre cel cari nu se ocupă cu lucrări origi­nale, meritul acesta revine d-luil Iosif Nă­dejdile, traducătorul lui „Faust“ și alte ca­­podopere străine.­­ Revistele continuă să nu-şî facă datoria faţă de punga colaboratorilor. In afară de „Viaţa romînească", despre care se zice talent şi traducem de aceea mai jos cîte­va din schiţele pe cari le publică a­­cum sub titlul „ Fragmente din Bal­cani,, , Consiliu de războiit Bătrinii povestesc o frumoasă po­veste despre Rizvan paşa, care îna­inte de ocupaţiune a fost un atot­puternic in Bosnia. Odată Rizvan s’a dus cu oamenii să! să pedepsească un sat care să răzvrătise. Ciţî-va dintre oameni! Iu! Rizvan prădară locuinţa unu! ţăran pacînic. Rizvan porunci ca prădători! să fie prinşi şi pune pe fie­care să-şî aleagă pedeapsa, moartea prin îm­puşcare sau cinci-zeci de lovituri cu bastonul la tălpi. Alegerea nu era uşoară. Cinci­zeci de bastoane la tălpi sunt o schin­giuire sălbatecă. Şi totuşi o parte dintre vinovat! alese bastonada. Li s’a aplicat! „Voi ceşti-laltî—zise Rizvan paşa — cari aţi preferat moartea de cît să primiţi bastonada, — voi sunteţi buni soldaţi. Soldaiiî bunji nu voia să-î pierd. Fiţi deci liber! şi preveniţi de soarta camarazilor voştri“. Telegraful Guvernul construise o nouă linie telegrafică de la Prijedor la Bihacî. — Ce scop are sîrma asta ? se întrebau musulmanii într’un sat mic. Caimacamul le explică: — E un telegraf. Pe sîrma asta poți trimite știri de aici pînă la Stambul. Oamenii clătinară din cap. — Cum se poate caimacame, cum e de închipuit că dealungul acestui fir aleargă știri ? Caimacamul continuă cu expli­cația : — Inchipuește-te prostule, un cine grozav de lung, a cărui coadă­ e în­tinsă ca această sîrma pe pari de la Stambul pînă aci. Ei, dacă-i tragi de coadă aci, nu va urla la Stambul ? Doliu La Kiopriuliu trăia un tînăr bel care avea o femee de a căreia fru­musețe se povestea în șoapte în bazar. Într’o zi femeia se îmbolnăvi și muri. Beiul nu se mișcase de săptăv­mini de zile de lingă patul eî. El nu se depărtă nici de lîngă coșciug. — „Nu te amărî atîta“, îl mîn­­gîiară părinții, rudele. Beiul puse mîna pe cadavrul fru­moasei femei și jură: — Pe Allah — nimeni să nu în­drăznească a-mi scoate această femeie din casă, înainte de a-mî fi adus una sau două tot atît de frumoase. Birja La Belgrad. Umblasem un ceas în­tr’o birjă și mă coboram din ea. Birjarul îmî ceru cinci lei. Asta-i pentru Belgrad o sumă colosală. Nu mi-am ascuns părerea aceasta a mea față de birjar. El îmî răspunse: — Am minat râu boerule ? Te-am răsturnat, boerule ! Căzut-a trăsura pe d-ta, trîntu-ţi-sa gîtul, coastele, picioarele, braţele ? Nu-i aşa că nu ? Şi oare nu face sănătatea d-tale, viaţa d-tale tînără şi înfloritoare, cinci le! ? Rîul Bana Lîngă Mostar în Herzegovina Intra tufişuri de smochini ai nate, duce drumul la izvorul Banei şi atinge brusc o stîncă spăimîntă­­toare. Dintr’însa izvorăşte Buna li­niştită şi albastră. La izvorul ei stă mausoleul simplu al lui Sam­salium- Babas. Dela pomul sfîntului locaş, o luntre ne duce în peştera magică din care ese Bun­a. Jos în apă se joacă păstrăvii, sus pe tavanul peş­­tereî guriile porumbeii. Păzitorul ne povestește despre păstorul din Liu­­b­o­vici. Păstorului unui boier turc îi căzu toiagul în parta lingă Liubovici. To­iagul dispăru cu valurile în viitoa­rea stîncilor. A doua zi tatăl păstorului scoase toiagul din Buna. Intre Liubovici și izvorul Bunei e drum de cinci ceasuri. Văzînd aceasta tatăl şi fiul se în­ţeleseră: în fie­ce seară păstorul arunca un berbec tăiat în apă Ungă Liubovici, în fie­care dimineaţă prin dea tat’sau friptura din Bana. Dară furtul n’a rămas multă vre­me nedescoperit. Intr’o dimineaţă, pe cînd tatăl aştepta iarăşi berbecul, Bana­na a a­dus... capul fiului sau. Căsnicia. Am vorbit deunăzi la Belgrad cu un bătrin diplomat. —­ E tocmai ca în acele cazuri, îmî spunea el, cînd soţ şi soţie fiind pe punctul de a divorţa, capătă un copiL Acum căsnicia dintre Austria şi Ungaria e mai lesne ca orî-cind, căci au căpătat doi gemeni: Bosnia și Herzegovina. Xtoda-Boda. Colegul nostru, d. Emil D. Fagure, ai vorbit în “ Notele sale din călăto­rie“, despre umoristul german de o­­rigină sîrbă, Boda-Boda. Credem că va interesa pe cetitori să cunoască genul acestui scriitor cabaretier de In curînd „DIMINEATA* CUZA-VODA = Mare roman popular ” *

Next