Adevěrul, mai 1909 (Anul 21, nr. 7063-7089)
1909-05-04 / nr. 7063
1 hK sa. Anul al XXI-lea No. 706S M8!L!J1JL!11'L------X.. ,1 ...1. H l'l If W Fondator itt»** V. Beldimanu PUBLICITATEA • CONCEDATĂEXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL. SCHULDER & Co, BUCUREŞTI 1». E»a.ort«Tril ts— Telet» IW Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ABORAami: /wt-Un an................................Lei 18 |Ro luni........................18 ||| | TELEFONI Pentru Direcţiune No. 14/99 n Capitală „ 14/10 a Provinciei Străinătate No. 13/40 Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii noştri din ţară şi străinătate rutinî 4 Mai 1909 Liberalii si sindicaliștii. Utilitatea p 1ut ororilor Impresiile unui fruntaş junimist Hum judeoSd. Nicu Filipescu Impresiile unui fruntaş junimist asupra atitudine! d-luî Take lonescu Sunte încă mai mulţi fruntaşi junimişti cu card. Take lonescu păstrează cele mai excelente raporturi personale. Sunt insă alţi, politician! pătimaşi temperamente nenorocite, cari împing lupta şi înverşunarea contra adversarilor pină acolo incit pretind că nici raporturi personale nu praî trebue să păstrezi cu adversarii. Intr’acolo împinge d. Nicu Filipescu acţiunea sa politică, sălbătăcia apteî ce o duce în potriva takiştilor. D. Filipescu ştia foarte bine că d-niî Take Ionescu şi D. C. Arion sunt în cei mai buni termeni, că foarte adeseori discută împreună asupra situaţiei politice şi că şeful onservatorilor democraţi, cu firea uî francă, de sigur că vorbeşte desichis d-lui Arion de toate. ". Pe d. Filipescu îl interesează fiecare gest şi fiecare cuvînt al d-luiTake Ionescu şi aceasta o dovedeşte prin faptul că nu încetează un mo- Ipient cu cele mai vehemente atacuri şi chiar injurii în potriva d-luî Take onescu, pe cînd şeful conservatorilor democraţi de mult ignorează această atitudine a d-luî Filipescu,— ceea ce însuşi a mărturisit-o în Cameră într’o chestie personală. A aflat d. Filipescu că d. Arion a avut o interesantă convorbire politică cu d. Take Ionescu şi fireşte că imediat i-a fulgerat ideea că n’ar fi rău să încurce pe amicul său politic denaturînd bine-înţeles o convorbire intimă. Politica aceasta are căutare azi şi in partidul asanăreî moravurilor,— graţie faptului că efectiva conducere a acţiune! partidului a avut-o. Cel puţin pînă acum, d. Nicu Filicu. 91 Ce a urmărit d. Nicu Filipescu denunţând oare-cum pe d. C. C. Arion Că ar fi destăinuit o convorbire intimă ? A urmărit în primul loc să acrediteze în opinia publică relevaţiunea că d. Take Ionescu ar fi în cartel cu d. Brătianu fiindcă are interesul să menţină pe liberali la putere şi, al doilea, să încurce pe d. Arion, într’o chestie care, orî-cum se va tranşa, nu va fi de loc plăcută fruntaşului Junimist. Astea sunt farse și lovituri cunoscute la d. Nicu Filipescu. I Intr’adevăr d. Filipescu a reuşit sa încurce pe d. C. C. Aimod, dar d-sa fc’a încurcat, la rîndul săîi, rău de tot, cu chestia cartelului dintre d-nii Take Ionescu şi Ionel Brătianu. Dintr’o impresie a unui fruntaş junimist, dintr’o părere personală, dintr’o simplă reflecţiune, d. Filipescu a dedus că d. Take Ionescu a spus că are interesul să menţină pe liberali la putere ! E suficient ca d. Costică Arion, fan alt om politic adversar al d-luî Take lonescu să vorbească cu şeful conservatorilor democraţi şi apoi să-i facă d-luî Fiipescu... plăcerea şi să-i spună : „Am impresia că Take lonescu nu va face acum campanie de răsturnare“, pentru ca imediat presa filipescană să de- iinţe opiniei publice că d. Take onescu a mărturisit că are interesul să menţină pe liberali! Somat să precizeze, ce-l costă pe d. Filipescu dacă va introduce în discuţie pe unul dintre acei cari au impresia că aceasta-i atitudinea d-luî Take Ionescu? Norocul a căzut pe d. Costică Arion. Fruntaşul junimist, un disciplinat membru al partidului carpist, se afla în această alternativă: ori să facă scandal fiindcă s’a dat la gazetă o impresie personală a d-sale drept o declaraţie a d-luî Take Ionescu, ori să caute a restabili lucrurile în aşa mod încît pe deoparte să desmintă şi pe de alta să caute—tot prin aprecieri personale— să salveze şi... disciplina de partid ! Aşa a procedat d. Árion, dar nu mai puţin adevărat e, că d. Filipescu s’a folosit de numele său pentru a afirma o neexactitate pe socoteala d-luî Árion ; iar d. Árion a mers pînă acolo cu... disciplina de partid, încît a lăsat şi d-sa impresia in opinia publică că a cam scăldat-o faţă de somaţiile d-lui Filipescu. Din toată această încurcătură, din divulgarea acestor impresii, a profitat însă d. Take Ionescu şi a reuşit să spulbere şi gogoriţa că ar fi în cartel cu d. Ionel Brătianu. Interviewul pe care l-am obţinut de la şeful conservatorilor-democraţî pune în lumină care este acum interesul takiştilor: să se isprăvească cît mai repede cu echivocul pe care-l exploatează junimiştii spunînd că succesiunea liberalilor o vor lua eî,— deci interesul takiştilor este o cu mai repede schimbare de regim. Iată ce a reuşit să pună in evidenţă însuşi d. Nicu Filipescu, R. X. Utilitatea ororilor După două ani de la represiune, cu tot rolul de salvatori ce tr.au atribuit, democraţii de la guvern cer cu insistenţă să se tragă muşamaua peste evenimentele din 1907. Cugetătorii şi cercetătorii noştri, mulţidinicili avem, abia se pun pe studiat această problemă formidabilă care se chiar dă chesia agrară. D. Fanu cântă să lumineze trecutul problemei; d. Dobrogeanu* Gherea studiază prezentul ei. Numai cei de la putere nu mai vor să audă de dînşii şi de ororile din vremea represiune! Fără a face fraze, ci pentru a stabili un adevăr ştiinţific, este momentul de a spune ca lady Macbeth că toate parfumurile Arabiei nu sunt in stare să risipească mirosul sîngelui. E o prostie şi o nebunie de a crede că nevorbindu-se de acele orori „utile“ şi „neutile“ ce s’au săvirşit înseamnă a le şterge şi din mintea celor can le-au trăit supravieţuindu-le. Este o iluziune primejdioasă a crede că în colibele ţăranilor, la plug, la circiumă, şi mai ales in ceasurile lor de slăbuire, problema revoltelor şi represiunea a încetat de a exista. Ar fi ceva absurd. O asemenea zguduire ocupă zeci de ani de-a rîndul minţile şi e firesc să fie aşa. Numai cei ce nu se ştia cu cugetul curat cer gonirea... năriceî! Şi e caracteristic că democraţii de la guvern, cari strigau bătîndu-se cu pumnii în piept, că n'ar fi primit represiune fără reforme, cer azi închiderea discuţiei, în loc să vorbească de opera lor reformatoare! înţelegem prea bine de ce. Guvernanţii de azi au intima convingere că dacă erorile inutile“ au avut utilitatea de a spăimînta şi amuţi pentru cităva vreme ţărănimea, reformele lor a fi fost singurele... erori inutile! Saturn. f Romînia şi criza din Ungaria Interesele monarchice şi dinastice în luptă cu lăcomia ungurilor, cari vor să devie independenţi de Austria Este lucru te deobşte cunoscut că oligarchii unguri şi în special actualii deţinători ai putereî de stat In Ungaria, n'au reuşit să pună mina pe guvern decît după ce, în 1906, ne mai putînd continua aşa numita rezistenţă naţională, au primit condiţia pusă de bătrînul împărat ca să introducă sufragiul universal. Neavînd încotro, actualii guvernanţi unguri au primit condiţia pusă de Franz Josef, însă cu gîndul ascuns că vor reuşi a se sustrage voinţei împăratului, mai ales că vedeau atunci, cum văd de altfel şi azi, că Curtea din Viena ţine să realizeze reforma votului universal în scopul de a reînvia adevăratele forţe din stat, cari sunt popoarele nemaghiare şi diferitele elemente democratice ungureşti. Şi cum era de prevăzut, actualul guvern de coaliţie,—compus din kossuth-işti, constituţionali şi poporali — a evitat să-şi îndeplinească cuvîntul dat coroanei. Mai mult chiar, nici nu i-a trecut prin gînd să-l execute — şi proba evidentă despre aceasta o avem în faptul că guvernul Wekerle n’a venit înaintea parlamentului cu proiectul reformei electorale alcătuit în sens absolut reacţionar, decît la sfîrşitul anului al treilea de putere. Tactica guvernului a fost şi de astă dată din cele mai abile. Intr’adevăr, îndată ce contele Andrassy a depus pe biuroul Camerei proiectul său de reformă electorală, kossuth-iştii, au aruncat în arena politică chestia Băncei indepenedente, forţlnd astfel prin ea să se ia de la ordinea zilei proiectul asupra votului universal, scop pe care oau şi ajuns. Nu este clar vre-o filozofie mare de a spune care este adevăratul motiv al crizei politice, pe care o străbat azi vecinii noştri unguri. El se poate rezuma în constatarea că monarhia şi dinastia habsburgică simt nevoia reînsănătoşirei vieţei politice din Ungaria prin introducerea votului universal, ceea ce partidele coalizate ungureşti, nu vor cu nici un preţ, şi, uzînd de diferite pretexte, caută să scape de obligaţiunea luată faţă de împăratul Franz Iosef. Dinastia habsburgică insistă însă ca guvernul şi coaliţia să-şi îndeplinească angajamentul luat, ştiind prea bine că orice transacţie fără rezolvirea chestiei votului universal ar însemna numai perpetuarea actualei stări din Ungaria şi prin urmare din monarhia întreagă. Astfel chestia băncei independente faţă cu criza politică se prezintă numai ca o afacere de mîna a doua. De altfel şi majoritatea partidului kossuth-ist nu găseşte că ar fi în interesul economic al Ungariei înfiinţarea băncei independente; şi cei mai aprinşi independentişti, dacă agită această chestiune, o fac mai mult pentru a-şi salva onoarea şi reputaţia partidului, care şi-a încărcat sufletul cu prea multe angajamente în privinţa acestui punct principal din programul sau susţinut necontenit încă din anul 1818. O altă dovadă cum că motivul crizei din Ungaria este chestia sufragiului universal, ne-o dă şi împrejurarea că atît Wekerle cît şi Kossuth şi Andrassy sunt dispuşi a forma împreună un nou partid de guvernămînt, care să renunţe cel puţin pentru moment, la înfiinţarea băncei Independente, precum şi la postulatele naţionale ungureşti, în privinţa armatei, dacă, bineînţeles, împăratul n’ar maipersista în schimb să ceară introducerea votului universal şi dacă, pentru satisfacţia orgoliului naţional unguresc, ar consimţi să acorde cîteva mici concesiuni privitoare la insigniile din armata comună şi la limba de regiment. Din examinarea, serioasă a acestor idei se poate uşor convinge cititorul cum că chestia sufragiului universal este de cea mai mare importanţă pentru soarta monarchiei austro-ungare şi în special pentru soarta fraţilor noştri, de peste munţi. Dacă împăratul Franz Tosef va ceda şi va jertfi chestia introducerii votului universal pe altarul pretenţiunilor ungureşti, aceasta ar însemna pe de o parte continuarea luptei kossuth iştilor pentru desfacerea Ungariei de Austria, iar pe de alta perpetuarea dominaţiunei exclusive a rasei maghiare şi în special a oligarchilor şi decavaţilor ciocoi unguri. Această gravă situaţiune ar echivala cu introducerea nesiguranţei în ocîrmuirea Liberalii şi p sindicaliştii Dacă vre-un strein ar putea să citească gazetele liberale, ar crede de sigur că mişcarea socialistă şi sindicalistă de la noi, are cel puţin proporţiile pe cari le are în Franţa .. Altfel cum s’ar explica faptul că zi cu zi gazetele guvernului se ocupă de teoriile sindicaliste, de mişcarea sindicalistă, ce-i drept, cu aceiaşi nepricepere şi rea voinţă, şi rea credinţă cu care se ocupă şi de alte cestiuni politice şi sociale. Nostim este mai ales să constaţi cum urmăresc ziarele guvernului mişcarea sindicalistă a funcţionarilor poştali din Franţa şi satisfacţia cu care înregistrează pretinsele nesuccese ale acesteia. Par’că ar căuta foştii socialişti actualmente la putere, o mangliere în faptul că şi Clemenceau face ce au făcut şi fac ei în fiecare zi. Şi cu ce furie combat ziarele liberale pe funcţionarii sindicalişti din Paris,— par’că ar fi în serviciul guvernului republicei şi scrise pentru Franţa şi încă şi atunci n'ar fi trebuit să puie atîta înverşunare... Dar ce confuzie vrută, cînd e vorba de a deduce de la lupta din Franţa, la lupta de la noi. Acolo Clemenceau duce lupta împotriva funcţionarilor statului, cari luptă pentru dreptul de a se sindicaliza... Guvernul nostru a dus şi duce lupta contra muncitorilor din întreprinderile private, cari vor să’şî îndrepteze soarta lor Oare s’a gîndit măcar muvuu«.« m voumuirea Clemenceau săi împiedice dreptul de sinviitoare a monarchieî, mai ales în chestiu dicalizare pentru muncitorii în genere ? mile mari şi ar întrona opresiunea şi sclavia politică, culturală şi economică a popoarelor nemaghiare şi implicit a poporului romînesc din Transilvania şi Ungaria. Iată de ce rezolvirea crizei politice din Ungaria prezintă o extremă importanţă pentru fraţii noştri de peste munţi. In mod natural, criza, amînată pentru moment din cauza vizitei împăratului Wilhelm la Viena, se va rezolva în scurtă vreme prin cedarea unei părţi. Dacă împăratul va fi acela care va ceda, pentru romîni şi pentru monarchie va fi o adevărată nefericire. Şi cum trecutul, atît îndepărtat, cît şi mai recent, ce-a, dovedit cu prisos politica şovăitoare şi nehotărîtăă a dinastiei, este foarte greu de prevăzut care va fi atitudinea viitoare a octogenarului împărat. Nu este exclusă de loc posibilitatea ca de dragul linişte! momentane, împăratul să cedeze din punctul sau de vedere, darşi deocamdată toate semnele arată că pînă acum Franz Tosef ţine strins la hotărîrea sa de a nu mai acorda absolut nici o concesiune ungurilor, nici pe teren militar, nici în chestia băncei, cerînd introducerea fără amînare a votului universal nefalsificat. I. Ruxsu Abrudeanu plutitii Ne-a arăţi urlăm Vă rog să faceţi o sforţare şi să vă imaginaţi acest tablou mai teribil ca „Gonirea din Paradis“ sau „Justiţia urmărind crima", să vă închipuiţi o cioară — să zicem Ioină de la „Violenţa“ — arzîndu-ne cu biciul de foc şi noi urlînd ca în gaură de şarpe. Veţi avea astfel tabloul pe care-l „depinge“ aseară cioroiul de la „Violenţa". O cioară care flagelează, arde cu lapis, cu biciu de foc şi te face să urli ca lupii! Asta trebue să fie o cioară albă — şi toţi istoricii, în cap cu d. Iorga, ştiu că numai cioară albă nu e fundul de ciaun, care semnează toină la „Violenţa“. Chestia ursului şi a urlatului rămîne deci o adevărată enigmă. Tot ce a putut arde Cioara de la „Violența" e să ardă azi ce a adorat ori. Singurul lucru adevărat insă este că ne-a, făcut, ne face și ne va face să urlăm—și asta ori de cîte ori a compus, compune sau va compune ette o beltea. Cum să nu urliî, cînd vezi că se încăpățînează o Cioară să facă pe privighetoarea! ' _ _ Pac. Şi apoi gînditu-s'a măcar guvernul francez să condamne ca excroci, înscenîndu le procese şi strîmbînd justiţia, acelora cari luptă pentru alte idei decît dînsul ? Spunem acestea fără a discuta în principiu dacă sindicalismul e bun sau rău şi ştiind că sindicaliştii de la noi sînt sociali-democraţî revoluţionari, iar cari nu înţeleg prin revoluţiune tîrnăcopul, bomba, cu un cuvînt forţa fizică,— ci acea schimbare lentă care se produce prin evoluţiunea condiţiunilor economice şi luminarea muncitorimeî... E totuşi caracteristică firea tocmai a foştilor socialişti, de stafia socialistă. Ar dori să extermine tot ce le poate reaminti trecutul: oameni şi lucruri şi nu numai din ţară, dar şi dincolo de hotare. Să nu le fi rămas însă atîta din libera cugetare socială, că adică împotriva acestor idei zadarnice se luptă!# Ad. ^ Acteveruri **■ Contenciosul S’a votat şi marea reformă a magistraturei; s’au făcut şi numirile la Casaţie—dar Contenciosul a rămas la locul lui: Contenciosul lui Bădărăi, şi Molcjhi Fischer! Şi cu toate acestea marele partid liberal a făgăduit „solemn“ să-l radă de pe suprafaţa pămîntuluî! Dar dacă nu-i puterniţă, ce mai chichirez guceavăi! Vorbeşte Marion, care a fost vesel toată viaţa lui, o să fie vesel şi după moarte, o să rîdă! ......Procopiu îi ţine un discurs funebrul Ce mai versuri humoriistice ar fi făcut bietul Marion! Legile Guvernul a făcut numirile în magistratură, într’un fel pe care legea sa, care va intra în vigoare peste o lună, îl interzice. .....Adică nu cumva aţi crezut că guvernul o să-şi aplice siea şî legea lui? Ce, a mîncat laur?! Rigoletto rani şi omorouni Marion. Prin felul cum se dau la noi luptele politice şi luptele de presă, ziarele nu nuraaî că sínt împiedicate a spune tot binele ce s’ar putea spune de ziariştii, dar sínt minate a spune tot răul pe care nedreptatea duşmăniilor politice îl poate născoci. Aşa incit ziariştii noştri nu pot fi acuzaţi de admiraţiunea mutuală, cel puţin e drept ca după moarte să se spună despre el în presă un cuvînt drept şi bun. Marion, prin faptul că n’a fost un ziarist politic, cel puţin în mare parte din cariera sa, a fost onorat mai puţin cu duşmănia „confraţilor“. El n’a ştiut ce înseamnă a fi lovit.. în al noulea neam—de aceea a şi rămas mai senin, mai zîmbitor şi sub condeiul lui n’a palpitat revolta şi indignarea. Numai tîrît, silit, ratifica uneori acte de aprindere duşmănoasă între ziarişti—şi cunosc personalmente sila cu care „se executa“ ! In felul sau de a seri, el a fost osîndit de a-şî limita verva sa umoristică. Politica, actualitatea economico-socială, tot ce intra în domeniul polemicei, fie ea chiar de ordin general, era exclus pentru el şi cine înţelege rostul satirei, al humorului, ştie ce cîmp vast se răpeşte astfel satiricului, humoristului. Cu toate astea, redus să rîdă de cîteva slăbiciuni omeneşti, Marion a ştiut să le prezinte sub toate laturile şi stăpîn pe limbagiul mahalalelor, el şi le-a robit. Personal avea foarte puţin contact cu ele, dar nu e colţ de mahala în care la rostirea numelui lui figura mahalagiului nostru să nu se însenineze El a fost distrat de Marion şi nicăirea nu va fi mai regretat veselul povestitor de snoave şi făuritor de versuri mucalite decit în marea mulţime a mahalalelor. In presă, el a fost o fire simţitoare, capabilă a se încălzi pentru fapte bune și n’o să uit ceasurile petrecute cu el în cercul bohemei de acum zece— cinci-sprezece ani, în care Marion reprezenta o notă de intimitate sentimentală, care numai foarte discret străbătea în ceea ce scria. O să doarmă liniștit, căci i-a fost cugetul senin. 1 E. D. F.y CHESTIA ZILEI 9 operaţie dentistică D. Nicu Fi d-lol C. C. Arion Ahoa o atxouatuftd C. C. Arion ! Ce om politic ! Ce dentist!... Și asta înseamnă la el să scoată măselele fără durere !! x CÂRTI ŞI REVISTE Cît cîştigă scriitorii ? Editorii de erf şi cei de azi.—Epoca traducerilor.—Revistele şi scriitorii. —„Viaţa romineasca“.—„Luceafărul“.—Ziarele de peste munţi Intr’o zi directorul „Adevărului" ’mi-a propus, cu incorigibilul său accent, moldovenesc, să fac o anchetă interesantă: cît cîştigă scriitorii romînî? Subiectul era ţîntriadevăr, din cele cari pasionează. M’am şi pus pe lucru. Am întrebat pe unul şi pe altul, m’am informat pe la editori, am cules toate ştirile ce-mi trebuiau şi cînd am început să scriu articolul, am văzut că era să-mi trag pe sfoară cititorii. Căci într’adevăr, toate informaţiile mele ar fi fost mincinoase. Scriitorii nu spun în ruptul capului adevărata sumă pe care o cîştigă anual, lunar sau „cu bucata“. Pare că e un principiu să exagereze totdeauna ţifra cu care sunt plătiţi, ca şi cum aceasta ar avea să mărească valoarea literară a operei. E caracteristic faptul că scriitorul român se plînge totdeauna de nepăsarea publicului faţă de literatură, adăogînd: ~ Abia pot să cîştig 7—800 de franci pe lună! — cînd în realitate, el cîştigă o sută sau două... Cari vor fi cauzele acestor exageraţiuni ? Probabil, — şi în cazul acesta explicabil şi foarte scuzabil — primul motiv e aversiunea care există încă printre burghezi, împotriva scriitorilor şi a artiştilor în general. Niciodată un proprietar de case nu va întreba pe noul sau chiriaş, scriitor de meserie ce notă i-a pus cutare critic, tot aşa după cum un viitor socru bogat n’o să-l întrebe ce curent străin prezintă el în literatura romînească. Chiar respectul colegilor îl poţi avea mai uşor cînd cîştigi mult, decît atunci cînd scrii bine. E drept că azi, scriitorii sînt mai bine recompensaţi materialmente, decît odinioară. Nu e vorba de sinecurile şi fondurile de rezervă ale ministerelor, ci de relaţiile dintre scriitor şi editori. Un editor nu mai plăteşte azi 50 lei lui Caragiale pentru „Năpasta“ ci socoteşte pînă la două sau trei mii de lei retribuţia unui volum iscălit de scriitori cu renume. Că e greu pînă ajungi să iei eu miile iar e adevărat. Cunosc cazul unui editor care a oferit 50 (citiţi bine: cinci) lei, pentru unu volum de traduceri în versuri, ale unui tînăr poet de talent, dar foarte puţin cunoscut. Alţii plătesc încă cincizeci de le un volumaş, de 7—8 nivele. Institutele „de editură" au meritul să fi ridicat preţurile de editură. De unde pînă mai acum cîtţîva ani, treî sute de lei era suma ideală pentru plata unui autor, ea a rămas acum printre cele din urmă. Librăria Socec de pildă caută să nu pro-, fite de munca scriitorilor, plătind — lucru nevisat pînă acuma — 150—200 lei pe tip volumaș din „Biblioteca romînească". E înspăimîntătorr însă, numărul manuscriselor cari sosesc neîncetat, la casele de editură. Rafturi întregi, pline de plicuri galbene, uriaşe, aşteaptă să le citească şeful literar al institutului. „Biblioteca pentru toţi" care apare în două numere pe săptămînă, are cîteva sute, alese şi plătite, pe cari Ie ţine de ani întregi, neputînd să le publice. În biuroul d-lui Dragomirescu, directorul bibliotecei Socec, zac alte cîteva sute şi tot aşa la celealte stabilimente. Majoritatea acestor manuscrise sunt traduceri. Trăim în epoca traducerilor. De la scriitorul de talent, pînă la cel naufragiat, toţi traduc, fiindcă traducerile se cumpără mai lesne de către editor şi se ,vin şi mal, repede publicului. Traduce liceanul sărac, ca să-şi cumpere cărţi şi ghete, traduce liceanul bogat, ca să înveţe romîneşte şi nemţeşte, traduce şi studentul în litere, sperind că astfel poate ajunge scriitor. Necunoscuţi vin să ceară gloria tiparului, intrînd în literatură cu traduceri rău făcute, — alături de cel cari Își fac un ideal din ele. Dintre prozatori, cel care trece Un mai bun traducător e d. Emil Gîrleanu, Iar dintre cel cari nu se ocupă cu lucrări originale, meritul acesta revine d-luil Iosif Nădejdile, traducătorul lui „Faust“ și alte capodopere străine. Revistele continuă să nu-şî facă datoria faţă de punga colaboratorilor. In afară de „Viaţa romînească", despre care se zice talent şi traducem de aceea mai jos cîteva din schiţele pe cari le publică acum sub titlul „ Fragmente din Balcani,, , Consiliu de războiit Bătrinii povestesc o frumoasă poveste despre Rizvan paşa, care înainte de ocupaţiune a fost un atotputernic in Bosnia. Odată Rizvan s’a dus cu oamenii să! să pedepsească un sat care să răzvrătise. Ciţî-va dintre oameni! Iu! Rizvan prădară locuinţa unu! ţăran pacînic. Rizvan porunci ca prădători! să fie prinşi şi pune pe fiecare să-şî aleagă pedeapsa, moartea prin împuşcare sau cinci-zeci de lovituri cu bastonul la tălpi. Alegerea nu era uşoară. Cincizeci de bastoane la tălpi sunt o schingiuire sălbatecă. Şi totuşi o parte dintre vinovat! alese bastonada. Li s’a aplicat! „Voi ceşti-laltî—zise Rizvan paşa — cari aţi preferat moartea de cît să primiţi bastonada, — voi sunteţi buni soldaţi. Soldaiiî bunji nu voia să-î pierd. Fiţi deci liber! şi preveniţi de soarta camarazilor voştri“. Telegraful Guvernul construise o nouă linie telegrafică de la Prijedor la Bihacî. — Ce scop are sîrma asta ? se întrebau musulmanii într’un sat mic. Caimacamul le explică: — E un telegraf. Pe sîrma asta poți trimite știri de aici pînă la Stambul. Oamenii clătinară din cap. — Cum se poate caimacame, cum e de închipuit că dealungul acestui fir aleargă știri ? Caimacamul continuă cu explicația : — Inchipuește-te prostule, un cine grozav de lung, a cărui coadă e întinsă ca această sîrma pe pari de la Stambul pînă aci. Ei, dacă-i tragi de coadă aci, nu va urla la Stambul ? Doliu La Kiopriuliu trăia un tînăr bel care avea o femee de a căreia frumusețe se povestea în șoapte în bazar. Într’o zi femeia se îmbolnăvi și muri. Beiul nu se mișcase de săptăvmini de zile de lingă patul eî. El nu se depărtă nici de lîngă coșciug. — „Nu te amărî atîta“, îl mîngîiară părinții, rudele. Beiul puse mîna pe cadavrul frumoasei femei și jură: — Pe Allah — nimeni să nu îndrăznească a-mi scoate această femeie din casă, înainte de a-mî fi adus una sau două tot atît de frumoase. Birja La Belgrad. Umblasem un ceas într’o birjă și mă coboram din ea. Birjarul îmî ceru cinci lei. Asta-i pentru Belgrad o sumă colosală. Nu mi-am ascuns părerea aceasta a mea față de birjar. El îmî răspunse: — Am minat râu boerule ? Te-am răsturnat, boerule ! Căzut-a trăsura pe d-ta, trîntu-ţi-sa gîtul, coastele, picioarele, braţele ? Nu-i aşa că nu ? Şi oare nu face sănătatea d-tale, viaţa d-tale tînără şi înfloritoare, cinci le! ? Rîul Bana Lîngă Mostar în Herzegovina Intra tufişuri de smochini ai nate, duce drumul la izvorul Banei şi atinge brusc o stîncă spăimîntătoare. Dintr’însa izvorăşte Buna liniştită şi albastră. La izvorul ei stă mausoleul simplu al lui Samsalium- Babas. Dela pomul sfîntului locaş, o luntre ne duce în peştera magică din care ese Buna. Jos în apă se joacă păstrăvii, sus pe tavanul peştereî guriile porumbeii. Păzitorul ne povestește despre păstorul din Liubovici. Păstorului unui boier turc îi căzu toiagul în parta lingă Liubovici. Toiagul dispăru cu valurile în viitoarea stîncilor. A doua zi tatăl păstorului scoase toiagul din Buna. Intre Liubovici și izvorul Bunei e drum de cinci ceasuri. Văzînd aceasta tatăl şi fiul se înţeleseră: în fiece seară păstorul arunca un berbec tăiat în apă Ungă Liubovici, în fiecare dimineaţă prin dea tat’sau friptura din Bana. Dară furtul n’a rămas multă vreme nedescoperit. Intr’o dimineaţă, pe cînd tatăl aştepta iarăşi berbecul, Banana a adus... capul fiului sau. Căsnicia. Am vorbit deunăzi la Belgrad cu un bătrin diplomat. — E tocmai ca în acele cazuri, îmî spunea el, cînd soţ şi soţie fiind pe punctul de a divorţa, capătă un copiL Acum căsnicia dintre Austria şi Ungaria e mai lesne ca orî-cind, căci au căpătat doi gemeni: Bosnia și Herzegovina. Xtoda-Boda. Colegul nostru, d. Emil D. Fagure, ai vorbit în “ Notele sale din călătorie“, despre umoristul german de origină sîrbă, Boda-Boda. Credem că va interesa pe cetitori să cunoască genul acestui scriitor cabaretier de In curînd „DIMINEATA* CUZA-VODA = Mare roman popular ” *