Adevěrul, iunie 1909 (Anul 21, nr. 7091-7118)

1909-06-02 / nr. 7091

s a Mut ai XXT-Tea Wo7 T091 FONDAM T­o K Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA: CONCEDINTA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHILDER & Ca. BU­URESTI Bu­. Karageo seyld­ 18— Telefon 3­* Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ABONAMENTE : Un an......................................Lei 16­6 m­m ••••»'••••1­8., 3 luni..................................... „ 4 o lună........................... ..^11 1. Pentru străinătate preţul este mvit TELEFON Direcţia şi Administraţia No. 14/10 Redacţia cu Capitală „ 14/10 * „ Provincia „ 14/99 „ „ Străinătatea No. 12/49 Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii noştri din ţară şi străinătate Marţi 2 iunie 1908 Reforma electorală la banchetul din Tîrgoviște likisfil­ter reformi electori n— Cum s’au manifestat conservatorii de­mocraţi pentru reforma electorală la banchetul de eri al takişti­­lor din Dîmboviţa — Cuvîntările rostite la banchetul de eri al takiştilor, sint foarte in­teresante. Ori­ce s’ar zice, ori cite pronos­ticuri ar face carpiştii că ei vor veni mîine la putere, un lucru nu vor mai putea nesocoti ambele partide istorice şi anume că orga­nizaţia conservator-democrată se încreează şi se întăreşte zilnic, că cel de al treilea partid e cel mai viu şi cel mai popular, că în ca­pul acestui partid se află azi cel mai capabil şi mai inteligent om politic din această ţară. Eri fruntaşii takişti s’au dus cu şeful lor la Tîrgovişte unde au o formidabilă organizaţie sub con­ducerea celui mai popular şi mai democrat personaj din acel judeţ d. Vasile Dimitropol. Atmosfera care a domnit la ban­chetul de eri pune în evidenţă că partidul conservator democrat nu e preocupat numai de ideea care frămîntă pe carpişti de-a află ceea ce va face regele după căderea li­beralilor. Toţi fruntaşii conservatori-demo­­craţi, împreună cu d. Take Ionescu, au criticat cu cea mai mare ener­gie faptul că liberalii se laudă că regele are să­­ mai menţină multă vreme la guvern, iar carpiştii se laudă că regele are să le dea lor puterea. Protestările acestea nu s’au măr­ginit la declaraţiuni vagi. D. Take Ionescu şi ceilalţi oratori au ţi­nut­ să accentueze o nouă orien­­tare politică de care va trebui să se ţină seamă de acum înainte în ţară, aceasta : politica de jos în sus ! Aşa au vorbit eri d-nii Take Io­nescu, Eleva, Dissescu, Istrati, Can­­tacuzino-Paşcanu, Dimitropol şi cei-­­­lalţi oratori fruntaşi ai partidului­­­rakist. E o notă care se accentuează din ce în ce mai mult in partidul con­servator-democrat. fi ■ * iar chestiunea care a făcut eri impresie la banchetul takist, a fost aceea a reformei electorale a­­tinsă de d. Fleva, precis formulată de d. Cosăcescu, cu căldură susţi­nută de d. Dimitropol, cum şi a­­­pelul unui tînăr şi inteligent preot adresat partidului şi şefului ca să se dea odată şi celor cinci mili­oane de obijduiţi drepturi politice egale, căci această mare mulţime a ajuns la deplină maturitate şi va şti să se folosească de acele drep­turi în mod foarte conştient. D. Fleva a­ spus categoric că trebuie să preocupe serios partidul problema reformei electorale; d. Cosăcescu a fost şi mai categoric spunînd că minciuna constituţio­nală nu va dispare de­cît odată cu sistemul electoral cenzitar de azi; d. Dimitropol a rugat pe d. Take Ionescu ca această mare reformă s’o îmbrăţişeze tocmai o forţă po­litică ca acea pe care o reprezintă partidul conservator-democrat şi conducătorul sau, iar acel tînăr preot care a adresat un apel ini­mos partidului ca să dea ţărănime­ drepturi egale, a fost expresiunea sentimentelor de cari a fost animată manifestaţia conservator-democrată la banchetul de eri. N’a fost nici o notă discordantă, ba din contră , au venit şi fruntaşi din Moldova, boeri, cari au subli­niat, prin aprobări sgomotoase, cu­vintele acestea ale oratorilor. Care a fost însă atitudinea d-luî Take Ionescu? Şeful conservatorilor-democraţi s’a simţit într’adevăr înălţat de a­­ceste mari preocupări ale partidu­lui sau. Intr’adevăr d. Take Ionescu a fost ori într’o extra-ordinară vervă, căci a simţit că e multă viaţă în partidul sau, că fruntaşii pun pe tapet problemele mari ale zilei, că, fără a ştirbi disciplina şi unitatea de acţiune şi de vederi ale parti­dului, ei supun şefului acele ches­tiuni de la rezolvirea cărora cred că depinde o nouă orientare poli­tică în această ţară. E adevărat că d. Take Ionescu n’a dat un răspuns categoric, n’a rezolvit pe Ioc chestia, n’a luat un angajament în ce mod trebuie des­­legată problema electorală, dar s’a simţit că şeful conservatorilor de­­care spusese că nu se va erija un partid nici­odată ca stăpîn, a înţeles că e un curent pentru reforma electorală şi că acest cu­rent nu poate fi ignorat, ci discu­tat şi îndrumat pe calea cea mai bună. Iată atmosfera care a domnit ori la banchetul takist. Fără îndoială­­că dacă acţiunea conservatorilor-democraţi se va în­­druma pe această cale a discuţiu­­nei ideilor şi problemelor cari fră­­mintă azi opinia publică dela noi, fără îndoială că vor cîştiga mai mult teren, mai mare popularitate şi partidul acesta va deveni cea mai mare forţă politică. După rup­tura conservatorilor, în campania de organizare a partidului takist, cu moravurile de la noi şi cu pro­cedeurile adversarilor, nu puteai să te preocupi în primul moment de­cît de a paraliza loviturile celor două partide istorice, altfel n’ar fi reuşit noua organizare. Dar acum, după ce takiştiî s’au întărit şi după ce corpul electoral ’i-a consacrat ca partid de guver­­nămînt, nu ar mai fi nici o scuză dacă ei nu ar îndruma, în viitor, întreaga acţiune politică în sensul de a pregăti opinia publică asupra acelor mari reforme imediat reali­zabile şi cari vor trebui să stabi­lească o linie de demarcaţie între ei şi partidele istorice. s. x. Făgădueli disperate fiii pe rege în buzunar.—­ Iau Transilvania.— Desfiinţează legile agrare D. Carp stă la Ţibăneşti, în nu­mele sau însă călătoreşte d. Fili­­pescu şi trupa d-sale în turneu de făgădueli miraculoase. Numai pe ziua de eri a făcut trei promisiuni cari dovedesc că regele fără a abdi­ca este prizonierul carpiştilor, că peste şase luni Romînia ia Transil­vania şi că legile agrare vor înceta a doua zi după venirea la putere a boerilor. Takiştiî, cu toate formidabilele lor succese electorale, au promis mult mai puțin la Tîrgovişte: ba s'au o­­cupat chiar de curentul pentru re­forma electorală, care creşte necon­tenit în, fără. ■ D. Filipescu şi trupa d-sale au fost darnici, largi, au promis munţi de pilaf — mai ales că d. Filipescu vorbea turcilor din Dobrogea. Prin ziarul sau se plînge însă că poliţia a oprit pe cetăţeni să vie la club! Curios lucru! Aceasta dovedeş­te mai int­iu că s'a cam simţit lip­sa cetăţenilor. Dar întrebarea e: ce fel de membri ai unui club la a că­rui inaugurare vin fruntaşii, sunt aceia pe cari poliţia îi poate opri să participe? Simplă observaţiei D. Filipescu continuă a striga că are pe rege în buzunar probabil pentru a se crede în drept să facă o nouă campanie antidinastică in ziua cînd va înghiţi o nouă decep­ţie! D. Ionaş Grădişteanu a avut mi­siunea de a cuceri pe transilvănenii din Dobrogea: d-sa a spus că Cons­tanţa e „primul colţ, dar speră nu „ultimul ‘din teritoriile înstrăinate „alipite la Romînia!". Evident că şi aici carpiştii au pe rege în buzunar, gata să ia Transil­vania, sau cel puţin Bucovina, de îndată ce va avea de consilier pe d. Filipescu! In sfîrşit, la Ploeşti,Nababul a de­clarat „solemn" — nici nu poate altfel! — că o să desfiinţeze legile agrare: taman cum au desfiinţat li­beralii contenciosul! Pe takişti i-a numit filoxera, asta fiindcă au făcut ravagii cumplite în rîndurile cantacuziniştilor, cari, si­liţi să-şi replanteze viile politice cu viţă.... boerească, vor trebui să oş­teşte cam mult, mai ales­­că viţa boerească nu mai prinde de loc pe pămîntul Romîniei! Din toate aceste promisiuni şi con­torsiuni rezultă că disperarea e mare în lagărul boeresc şi că mîine boerii vor ajunge să promită o via­ţă de icre moi şi şampanie, fără ca poporul incredul să se emoţioneze de asemenea braşoave. Boerii promite şi poporul cîntă: Nu pot crede, n­u pot crede Nici nu este de crezut!....» " P. D. Agenții Imtvocatori e victorie a votului universal Vechiul şi noul parlament austriac.—O şe­dinţă importantă.—Rezultatul ei. Viena 26 Mai. Partizanii votului universal pot să însemne ziua de azî ca o zi de victorie: în Austria s’a arătat încă odată că votul universal este panaceul, care salvează parlamentarizmul, în ţările unde un sis­tem electoral greşit a făcut ca poporul să se vadă dat pe mîna unor clici ne­­scruipuloase şi lipsite de dlorul de a servi interesele masselor. Toată lumea ştie că în trecutele sesiuni parlamentare din Austria nici o lucrare nu era posibilă, pentru simplul motiv că minoritatea nu vroia să recunoască drepturile majorităţei. La cel mai mic conflict, minoritatea incepea obstrucţia şi împedica astfel orice lucrare, numai în scopul de a împiedeca vreo măsură, une­ori de mică importanţă care nu-i plăcea. Şi lucrul era foarte explicabil» Din punctul de vedere al claselor so­ciale, cînd cei 13 socialişti din trecutul parlament vedeau că deşi reprezintă un număr de un milion de alegători, sunt neputincioşi în faţa dorinţelor, a 2.300 deputaţi cari nu reprezintau însă de­cit cîteva mii de alegători; ori din punct de vedere naţional, cînd deputaţii ruteni, de exemplu, vedeau că fiind numai 11 la număr, nu pot face nimic, în mod le­gal, pentru poporul de trei milioane de reprezentaţi, se înţelege că erau împinşi să întrebuinţeze forţa pentru a putea impune punctul lor de vedere. Faţă de siluirea de sus, care făcea ca milioane de cetăţeni să nu fie de loc ori aproape de loc reprezentate In parlament, nu ră­­mlnea altă cale de­cît siluirea de jos în sus, pentru a impune stăpînirea prin forţă, în lipsa numărului. Lucrul acesta a dispărut la noul parlament, unde toate partidele şi toate naţionalităţile sunt re­prezentate pe drept, ori aproape pe drept. Dacă mai ţinem, socoteală şi de faptul că graţie votului universal, cetă­ţenii alegători au fost în stare să tri­­meată în sfatul ţarei oameni cari au în vedere cu adevărat interesele mulţime!, decimînd cu totul partidele ultra şovi­­niste la toate naţiunile din Austria, a­­tuncî vedem suficient de ce astăzi în parlamentul ţarei posibilitatea de a lu­cra, (die Arbeitsfähigkeit) a fost menţi­nută, deşi guvernul a reuşit cu o majori­tate de numai 4 voturi, adică 241 con­tra 837. Acesta este după noi punctul culmi­nant al memorabilei şedinţe de azî. Dar mai bine să povestim faptele, spre a se vedea ce s a intîmplat azi în frumo­sul palat de pe Ring. Faptele se cunosc din telegrame, dar o recapitulare al lor ar lămuri mai bine lucrurile. Toată lumea ştie că din momentul ce­lebrei anexări, guvernul maghiar şi-a pus ochii pe Bosnia şi Herzegovina. Ba­­zîndu-se, în teorie, pe nişte fabuloase şi nebuloase drepturi pe cari le-ar fi avut regele lor Ştefan cel sfînt asupra Bos­niei, el pretind că această provincie li se cuvine lor. Despre partea noastră le-o acordăm, căci nu poate de­cît să ne bu­cure ca numărul nemaghiarilor să creas­că în Ungaria; dar popoarele şi guver­nul Austriei nu privesc bine poftele maghiarilor. Aceasta însă nu împiedică ca pe cînd austriacii stau cu braţele în­cru­cişate, ungurii să lucreze pe capete pentru acapararea Bosniei. Lor le vine le altfel uşor această campanie de aca­parare, pentru că în fruntea administra­ţiei Bosniei se află ministrul comun de finanţe, care acuma e un maghiar sau mai bine zis maghiarizat, baronul Br­ian. Pentru acest motiv pe de o parte, pen­tru a procura o afacere mănoasă unei bănci ungureşti pe de alta, baronul Bu­rian a acordat bănci comerciale pesta­­ne privilegiul de a dezrobi kmeţiî un fel de iobagi, cari formează majoritatea ţă­ranilor din Bosnia. Mai mult încă, mi­nistrul comun de finanţe garantează că banca nu va avea nici o pierdere din acest „gheşeft“. Cum se vede, maghiarii şi-a­l luat toate garanţiile, pe spinarea monarhiei, că gheşeftul va merge. Cînd s’a aflat despre această concesie, o furtună de indignare a izbucnit în toată Austria. Pe de o parte ambiţia a­­tinsă, mai ales la germani, pe de alta frica de a vedea poporul bosniac dat de pe mîna faimoşilor cămătari de Buda­pesta la slavi, a făcut ca întreg parla­mentul austriac să se ridice contra lui Burian. Dar într’o privinţă, partidele s’au divizat. Pe cînd­ opoziţia (socialiştii, cechii, slavii din sud, rutenii din Găti­tă, unii independenţi) vroiau să tragă la răspundere şi guvernul austriac pen­tru că n’a împiedecat acordarea concesi­ei, partidele guvernamentale (c­reştinii sociali, germanii naţionali, polonii, uni­unea latină) se mulţumeaţi cu o resoluţie contra lui Burian, cerînd de la guvernul austriac numai o declaraţie că va cău­ta să apere interesele Bosniei şi Au­striei contra tendinţelor hrăpăreţe ale bancherilor şi guvernului ungur. Pe această temă s’a dat lupta. In şe­­diniţa de Vineri, lipsind din întîmplare mai mulţi deputaţi din majoritate, opo­ziţia a vrut să provoace închiderea dis­cuţiei şi votarea pentru a provoca o că­dere a guvernului. De fapt, au reuşit să obţie închiderea discuţiei, dar cînd s’a început votarea resoluţieî, majoritatea a făcut un astfel de scandal în­cît şedin­ţa a trebuit închisă. Cea viitoare a fost amînată pentru azi; în acest timp s’a telegrafiat tuturor deputaţilor să se pre­zinte. Astăzi au lipsit numai patru de­putaţi din 516 şi anume aceia cari se a­­flau prea departe spre a veni. Depu­tatul Conte Sternberg, care nu de mult şi-a fracturat un picior la Constantino­­pol a venit bandajat, adus într’un jilţ; de asemenea deputatul socialist Wut­­schel, rănit nu de mult într’un accident de automobil. Votul da azi a fost aşteptat cu o ne­răbdare nespusă. Galeriile Înţesate de Un denunţ foarte lămurit al „Romîni­ei Muncitoare“ că secţia a treia dela mi­nisterul nostru de externe, s’ar servi şi de agenţi provocatori, cu alte cuvinte că din capul locului a contractat cele mai primejdioase obiceiuri ale celor mai de­căzute şi mai învechite în rele poliţii,o determină pe „Viitorul“ să scrie un lung articol teoretic şi istoric asupra institu­ţiei agenţilor provocatori. Păcat numai că istoricul acesta e ne­­complect. „Viitorul“ are aerul de a spune că exis­ta numai agenţi provocatori meniţi să com­promită o mişcare existentă, îndemnînd pe partizanii ei „în aventuri primejdi­oase şi împingîndu-i la acte odioase“. Ro­lul agenţilor provocatori ar fi în acest caz numai să ajute la distrugerea unei mişcări, primejdioase statului. In aseme­nea caz se găsesc chiar moralişti cari să transforme agenţii provocatori în mari patrioţi ! Dar nici cei mai aprigi partizani ai instituţiilor poliţieneşti, nu îndrăznesc să apere pe celălalt soi de agenţi provocatori ,acei pe cari „Viitorul“ în expunere, sa teoretică îi uită, dar despre cari toc­mai e vorba în „Romînia Muncitoare“ şi cari au misiunea a crea mişcări şi a­­ranja atentate pentru a justifica existenţa poliţiei secrete, pentru a o prezenta pe a­ceasta ca pe unica bază a ordinei sociale. Intr’adevăr, cazurile denunţate de „Ro­mînia Muncitoare“ sunt precise, şi bazate pe documente. Un­­pretins anarhist Reich­­man voiajază prin toată Europa şi tri­mite rapoarte poliţiei secrete. Denunţat el se apără acuzînd pe un anume Daş­­chevici, că a creat o organizaţiune de cîţi­va muncitori cari să „comită un a­­tentat anarchist cu bombe“. Acest Daş­­chevici e comisar „specia de siguranţă. Alături de el a colaborat la aranjare complotului anarchist şi un anume Ta Dublii, figi.yoar­ele, loja preiei de areme­.­ Bănciulesc era acum sub comisar. Cu alte­lea. Se cred­ea mai intiiu că «poziţia va căuta să se răzbune contra faptului că majoritatea a Împiedecat Vineri, prin scandal, votarea; dar ea s’a mulţumit să protesteze contra acestui fapt, recu­­noscînd de altfel că ar fi fost neloial să se profite de o majoritate momentană. Astfel astăzi lucrurile s’au petrecut In, mod normal. După ce s’au mai ţinut ci­­teva discursuri, s’a început votarea, care s’a sfîrşit, cum am mai spus, cu respin­gerea moţiune! de neîncredere în guvern cu 241 voturi contra 237. Voturile linsă sunt ale celor 4 deputaţi absenţi şi ale partidului popular polon care a decis în mod formal să nu ia parte la votare. A doua moţiune care cuprindea un vot de blam pentru Burian a fost primită în unanimitate. Apoi şedinţa a fost închi­să ; în viitoarea şedinţă se va începe dis­cuţia bugetului. * Acesta a fost mersul şedinţei de azi; de fapt, el a fost cel normal şi cum tre­buia să fie într’un parlament serios. Dar cine cunoaşte împrejurările din Austria, treime să recunoască că o ast­fel de şedinţă ar fi fost imposibilă sub regimul cel vechiu. Cînd o astfel de pa­siune domneşte în cele două tabere ad­verse, cînd diferenţa de forţe este atît de mică, să vezi, în Austria, minoritatea supunîndu-se fără discuţie majorităţei, este o minune pe care numai votul uni­versal a îndeplinit-o. Ani de zile Austria a fost guvernată prin § 14 pentru că o opoziţie neînsemnată împedica votarea bugetului şi a ori­cărei legi; astăzi o o­­poziţie colosală se supune fără murmur, pentru că aşa cere legea parlamenta­­rizmului, şi bugetul este asigurat. In aceasta constă după noi importanţa votului de azi şi credem că el trebue­ să închidă gura acelora cari pretind că vo­tul universal nu şi-a dat în Austria roa­dele. Din contra, graţie lui această ţară a ajuns să aibă o viaţă parlamentară sănătoasă şi care se va mai întări din ce în ce mai mult.. La aceasta să se gîndească şi domnii din Ungaria, adversari al votului uni­versal, înainte , tine- o singură observa­ţie: în această lungă discuţie, în care o­­ratorii s’au întrecut să arăte pericolele unei acaparări a Bosniei de către unguri, nici un deputat român n'a luat cuvîntul ca să arăte ce suferă popoarele supuse ungurilor. Orice comentar e de prisos. Gr. Graur NA­ZBITII SFATUL D-LUI LAHOVARY D. Iancu Lahovary este un bărbat care în adevăr are grijă de soarta boerilor ! Cum însă nu poate pune sub epitopie pe d. Filipescu, se­­mulţumeşte a-l urmări şi a paraliza niţel efectul rachetelor sale anti-fachiste. Era, la Constanţa, după ce d. Filipescu a dăruit constanţenilor Marea Baltică, precum în „D-ra­gost” Maximilian dăru­­eşte Marea Neagră albanezilor, d. Iancu Lahovary a făcut apel la cel de faţă..... să nu învrăjbească prea mult luptele po­litice. D. Filipescu n’a provocat la duel pe d. Lahovary, dar a înţeles aluzia şi..... o să î-o plătească! D. Lahovary are dreptate: te pomeneşti că vin takiştiî la putere: de ce să se în­vrăjbească prea mult „familia conserva­toare" ?­l fac, cuvinte secţia noastră a treia ar putea să revendice desfiinţarea anarchismuluî­­ român prin înrolarea anarchiştilor în ar­mata... agenţilor secreţi. Denunţurue „Romîniei Muncitoare“ trebue să alarmeze însă pe toţi oamenii politici cari mai au un pic de conştiinţă în această ţară. Am fost feriţi de orga­nizaţii secrete şi atentate anarchiste... Instituţia agenţilor secreţi ni le va hărăzi, lucrează să nu le hărăzească prin agenţii săi provocatori. Iată de unde e amenin­ţată ordinea şi siguranţa statului şi de unde se pregăteşte şi prăbuşirea puţinelor libertăţi de cari se mai bucură pătura de jos a acestei ţări. Merald însă de a fi înfiinţat secţia a treia este al dinastiei brătieniste şi al regimului tinerilor generoşi. Aceasta-i mica reformă ce le-a reuşit de cînd au reprimat în modul ştiut răscoala din 1907. Rp.­ ­s* Adevĕruri S&­ _Filoxera Nababul a numit e­l pe takiştî „filo­xeră“. Acuma înţeleg eu de ce se întind aşa peste tot!! Războiu ! „Räzboiu sărăciei" a spus d. Filipescu— şi lordul Palimet’tom dela Piteşti, zis si Mihalache Piteşteanu, a şi trîmtit ca ti­tlu vorba d-lui Filipescu. Cînd ai citit belteaua, eşti numai de cît de părerea autorului: — Räzboiu­ idiotiei! „ _ Pericol national D. Costică Arion—unul din cei mai in­corigibili zeflemişti!—a declarat, era la Constanta că venirea takiştilor la putere ar fi „un pericol national". D. Virgil Arion îi va răspunde prin...... ..Patria", nu prin „La Patrie”, ce anume este „un pericol national" la noi! Să aibă niţică răbdare, d. Costică Arion! Rigoletto D. Dinu Dritia şî isinzarils Scrisoarea d-luî Dinu Brătianu prin care recunoaşte că a călcat, cu concursul sem­­năturei şi a primului ministru şi a d-luî Vintilă Brătianu, legea tocmelilor agricole, că a luat de la ţărani pe islaz mai mult de­cît fixase coan­siimea agricolă, — a des­chis ochii pină și ai celor mai naivi­ adu­latori ai democratismului brătienist. „Epoca“ jubilează și cu drept cuvînt­ Ba nu are nimic de zis împotriva faptu­lui că d. Dinu Brătianu a luat 72 lei fie hectarul de islaz mai mult decât îi sa cu­­vinea după cea mai largă interpretare a legei. Dacă pămîntul moşiei d-luî Dinu­ Brătianu e mai bun şi valorează mai mult decit a fixat consiliul agricol,—bine înţe­les că ţăranii trebuie să’i plătească mai scump. ţi Dar „fipoca" reclamă pentru ai ei ace­laşi drept ca şi acel pe care şi l’a luat d. Dinu Brătianu... Şi ’l reclamă cu drept cuvînt, căci nu sunt la noi toţi politiciani r egali înaintea legii? Şi iarăşi are dreptate,Epoca, dacă con­­chide din scrisoarea d-lui Dinu Brătianu, că legea islazurilor e rea şi că trebuie mo­dificată, că preţurile fixate de comisiune sînt greşite şi trebuiesc urcate.... Ba, d. Nicu Filipescu e la largul său cînd amin­teşte indignarea falsă a brătieniştilor cînd s’au atacat lucrările consiliului superior agricol... Opinia publică poate însă acum să ju­dece şi democratismul şi dragostea de ţă­rănime a dinastiei brătieniste... Cît des­pre noi de mult am constatat că toţi poli­ticiani, orice crezuri ar manifesta prin în­truniri publice, sunt o apă.... Deviza lor este: Totul pentru ţară — dar cu rezerva mintală: „ţara sintem­ noi", deci: „total pentru noi" AEL CHESTIA ZîLEI Sacrificiul lul Dinu Gardistul: E infracţiune, d-le­­ Dinu . Ba e un sacrificiu pe care’l fac pentru. Dinastie! Macedonia focarul libertăței Ziarul „Secole” din Milano a publicat două "intervievuri ale corespondentului său din Constantinopiole cu un senator şi cu un deputat macedoneni. Sunt interesante declaraţiile acestor doi parlamentari. La Constantinopole, a spus senatorul, libertatea a venit ca o marfă de contra­bandă... cu cel dint­iu prilej, ea a fost dată afară. împotriva ei s’a înarmat fanatis­mul preoţilor sălbatici cu întreaga reac­­ţiune nelegiuită... Gonită prin violenţă, noi sîntem aici pentru a o impune cu vi­olenţă. Sîngele fraţilor noştri a curs în torente. C1 ar fi fost mai bine să ne întoarcem pe munţii noştri, pe cîmpiile noastre! De ce să voim binele recalcitranţilor ? De ce să ri­sipim forţele tineretului nostru pentru a propăvădui idealul nostru într’o populaţie care s’a dovedit incapabilă de orice per­fecţionare modernă? Ar fi fost mai bine să ne despărţim de Constantinopole, să lăsăm Capitala în voia soartei er, să întemeiăm noi un stat deo­sebit. Statul nostru s’ar fi numit Rumelia. Oare şease milioane de suflete înfocate, şease milioane de creieri cugetători nu a­­jung pentru a face un stat? Am fi întemeiat o republică în felul re­publicei elveţiane, împărţită pe cantoane şi a­m fi spus Constantinopolulist: „Fiindcă repudiez! libertatea, rămîi cu legile tale, cu tiranul, cu preoţii tăî‘­ împotriva noastră, a macedonenilor, cari nu ştim­ ce-i fanatismul, soldăţimea din Anatolia e neputincioasă. Ai văzut pe sol­daţii noştri? Mărunţi, sprinteni, îndrălzneţî, minunaturi în avînt şi disciplină­, gata să moară pentru apărarea libertăţei, eî ar fi izbutit degrabă să pue pe fugă pe soldaţii anatoliştî greoi, masivi, fuduli. In acelaşi sens a vorbit şi deputatul macedonean. Invăţămîmtul acestor interviewurî e că Macedonia e pentru Turcia ceea­ ce a fost Sparta pentru Grecia; că graţie îndărăt­niciei acestui popor Turcia revoluţionară va trebui să perziste pe calea reformelor pînă la capăt­; că în sufletul lui sălbatic dorul de libertate e aşa de adic şi puter­nic că el orî va trăi independent în Turcia, ori va lupta pînă la moarte pentru a-şî creia ......... .............. —— 1 3Lb & o JL s SL”f. a. DUMINICA Cînd altă dată citeam Trente ans de Pa­ris al lui Alphonse Daudet, aveam im­­presiunea unui colosal de mare bagagiu de amintiri şi de impresiuni adunata în decursul a , treizeci de ani. Azi dacă aşi imita pe Daudet aşi putea,spune Un sfert de veac bucureştean, căci, în ade­văr, în această lună se împlinesc tocmai două­zeci şi cinci de ani de cînd am descălicat în cetatea lui Bucur, hotărit să o cuceresc şi cu ea dreptul de a trăi... Două­zeci şi cinci de ani! Şi cu toate acestea bagagiul meu de amintiri şi de impresiuni este colosal de mic. Pare că era om­ şi o mulţime de oameni de pe atunci, trăesc încă, sunt deprins să-i văd zilnic, să-i socotesc ceva inerent vie­­ţeî mele. Se pune însă întrebarea: ori aceşti două­zeci şi cinci de anî au fost săraci în evenimente şi în oameni vrednici să te impresioneze, ori eu sunt de vină, că n’am Înregistrat de cît în chip tre­cător aceea ce a trecut pe dinaintea mea şi chiar ceia ce am trăit prin mine în­sumi ? Cine este vinovat, nu pot şti, dar fapt e, că dacă mă scobor în fundul a­­mintirilor mele, îl găsesc aproape gol. Totuşi, pe ici pe colo, aflu cite ceva vrednic de amintit. Eî bine, acestor cîte­va note răzleţe, de ce nu le-aşi consacra, dacă nu un vo­lum, cel puţin şapte zile ale unei săp­­tămîni? LONI E Învederat că s’a schimbat Capitala. Schimbarea aceasta nu este însă atît de mare pentru a-i fi modificat înfăţişarea de altă dată. Aceiaşi mizerabilă intrare a Bucureştilor cînd vii cu trenul, aceiaşi cale a Griviţei, cu hanuri murdare, cu firme uriaşe, aceleaşi cîrciumi cu miros de mitereî, aceiaşi Lipscani cu prăvălii liliputiane, aceiaşi cale a Victoriei strimtă, strîmbă fără nici un ca­racter, amestecătură de occident şi de orient, fără viaţă la anumite ore, aceiaşi lugubră piaţă a Teatrului, cu clădirea primei scene române, care ţi-aduce a­­minte în mare de morga din Paris.. Capşa a rămas la locul lui cu trotuarul vara plin de mese şi de consumatori şi dacă aşi putea spune, ar fi, cu aceiaşi oameni pe podul Mogoşoaiei, căci dacă specimenele s’au schimbat, îmfăţişarea generala a celor ce umplu strada Intre Teatru şi hotel Boulevard este aceeaşi ca acum douăzeci şi cinci de anî. E o deosebire de sigur. Atunci masa aceasta de oameni, era pentru mine o grămadă anonimă. Azi insă pot pune un nume pe fiecare individ şi schiţa şi o biografie. Azi regăsesc în muscali şi în automobile pe mulţi din aceia cari al­tădată se hraneau pe datorie cu capuţi­­nere la cafeneaua lui Roth de sub ho­telul Regal, iar din potrivă pe alţii cari mă umpleau din trăsură de noroi­, azi II zăresc pe stradă cerînd de la cunoscuţi cite cinci lei, ca să se mulţumească cu o băncuţă. E şi altă deosebire. Altă dată, ori cit de mult curagiu aveam în mine, ori cit de puternică îmi simţeam voinţa, viaţa nouă în care mă aventuram, o priveam totuşi cu oare­care frică — frica de ne­cunoscut. Mă simţeam atît de mic, faţă de acest­a, atît de mult aveam de făcut ca să-mi capăt dreptul de a trăi. Azi privesc viaţa în faţă, mă simt stăpîn pe mine şi par’că ceea ce a fost, fu o jucă­rie de copil..« MARŢI Drept vorbind, aşi fi lipsit de dreptate dacă nu aşi fi mulţumit. Ce eram şi ci­ne eram în, ziua de 18 Maiu 1884, cînd am pus piciorul în Capitala ţarei, fără nici o cunoştinţă aproape, fără de rube­denii, fără de protecţiunî, fără ca cel puţin să fiu cunoscut ? Ceea ce mă sus­ţinea era iluziunea copilărească că toa­ de CONST. ţfILLE tă lumea mă cunoaşte. Cum se putea săS fie altfel, cînd publicasem prin reviste cîteva versuri cari fuseseră apreciate^ cînd fusesem dat afară din facultatea de la Iaşî, ca socialist, cînd se vorbise g zi de mine prin ziare şi la Cameră ? ! Cînd însă am început să mă învîrtesc în viaţă, cînd la fiecare nouă cunoştinţă, nimeni, nu se extazia ia numele­­meu« care era absolut necunoscut şi indi­­ferent şi nu provoca nici o amjintire,­ oh, atunci de sigur a început să’m­î ai pară realitatea înainte şi deziluziuneai să sosească. Era insă prea tirziu. In via{­­ţa am avut bunul obiceiu, ca să-mi tai scîndura de sub picioare şi apoi să măi anine In apă, sa fiu silit să înot. Tot ai­şa a fost şi cu venirea mea In Bucui­reşti. Am sosit, voind să văd ce pot să fac. Şi, Doamne, ce puţin eram în stare să întreprind, avind drept toată avei re un bilet albastru de o mie de leii — singura^nea moştenire ce’mi mal răi mAsese şi pe deasupra nevasta şi un cos P il­­­c MERCClRf Iluziunile mele se Intemeiau ca, toa-­ te iluziunile—şi pe puterea prieteniei.­ Din viaţa de student aveam cîţi­ va a* mici. EI puteau muli şi deci către din-* şil m’am adresat ca să pot face primii paşi în lupta pentru existenţă. Printre­ aceştia era şi Vintilă Rosetti, fiul lui C. A. Rosetti, directorul a­tot puternici al Romînuluî, democratul care tocmai în acel moment se despărţise, de fostul sau tovarăş, de Ion Brătianu, care voia să cărnească la dreapta, pe cînd Ro­setti rămăsese, vechiul, nestrămutatul şi cinstitul democrat dela 1848. 4 In neconformitate cu ceea ce se întîm­i­plă­­astăzi — prietenia lui Vintilă Ro­setti, n'a fost numai platonică. Mult nu a putut face, dar puţinul cît a făcut, al fost preţios pentru mine. Nu e vorba,­ şi pretenţ­iunile mele erau modeste, dan ori,cari ar fi fost, o mînă de ajutor mi s’a întins atuncea cînd îmi era mai trei­buiicioasă de cît ori-cînd.­­ Pe atunci redacţia Romînuluî era’ îi* strada Doamnei la tipografia Carol Gobi în o odaie la stradă şi una în fund pen­tru colecţii şi servitorul ziarului.­­Casaî vechie arssse nu de mult, casa în cares stătuse şi Rosetti, care acum locuia. îţi calea Dorobanţilor, în. casa lui Carageftţ, aceea în care astăzi este instalat liceul» Cantemir — mi se pare, — casă în cars a murit după un an de zile. ^ Plecase Emil Costinescu dela Romft nul, Bibicescu scria mai rar, Nicu Xe­­nopol colabora, Take Ionescu care scri­sese cîteva articole democratice, sub nu­mele de luanera părăsise Romanul« Grigorie Dianu era colaborator zilnic,« dimpreună cu răposatul Maraş, care pe- atunci era mina dreaptă a lui Rosetti? reuşise să-î imiteze perfect stilul şi lui îi se datorau­ cele mai multe din reviste­le ziarului. Administraţia era în magherniţele mici şi ruinate, unde acum se înalţă Palatul Nifon şi acolo trona domnul­ Mihalache, administratorul din timpuri vechi şi bune ale ziarului, domnul Mi­halache, care ca toţi administratorii tre­cuţi, prezenţi şi viitori, era în perma­nent conflict cu redacţia, totdeauna îpi vînătoare după cinci lei..... .­­ Şi am scris cu linia la Românul, am­ scris de toate. Am­ compus reviste pe cari Rosetti le corecta înainte de a­­ le publica, am tradus foiţe,, am publicat fapte diverse din ziarele străine, studii economice, ce n’am scris, ce n’am fă­cut ca să pot aduna între o sută şi sută cincizeci de lei pe lună ? .101 între acestea, pe strada Popa Tatu­­nouă nouţă strălucea cu litere de aur tabla mea de avocat, cu titulatura de doctor în drept şi în fie­care dimineaţa aşteptaşi să sosească clienţii. It site­r /

Next