Adevěrul, iunie 1912 (Anul 25, nr. 8160-8189)
1912-06-01 / nr. 8160
Ann al XXII-lea No. 81 SO FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et. I. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI, București, Strada Sărindar No. 11 *¥- . - ■ ■- .... 5 Bani Exemplarul DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: .............................................Lei *6.. 11. ■ ......................... .*■*» Pentru străinătate prețul este Îndoit TELEFON: Capitala......................No. 14 10 Provincia . Străinătatea ii 34/73 14/99 12/40 «'♦!» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «»♦!* tir* nn . I Sas. luni Trei luni Vineri 1 Irmîe 1918 Ce este cert Apropiata schimbare de guvern Cabinetul Maiorescu nu mai are de trăit decit vreo două luni,— aceasta e absolut cert. ■'‘ Odată cu constituirea noului guvern, va dispare actualul parlament.— aceasta e iatfosî absolut cert. ' Cum se va rezolvi criza conservatoare,— aceasta se poate deduce dintr’o examinare conştiincioasă a situaţiunei politice interne şi din atitudinea celor trei partide. « Dacă d. P. P. Carp va da în August asehtimentul pe care IV refuzat în Mai asupra concentrăreî aşa cum a fost stabilit de actualul prim-ministru cu şeful conservitorilor democraţi, atunci vom avea un cabinet Maiorescu-Take Ionescu. Cum se va alcătui un asemenea cabinet e stabilit între d-nii Maiorescu şi Take Ionesai. Guvernul va fi împărţit pe din două, La ministerul de interne ,va fi d. Take Ionescu. Candidaturile pentru noul parlament.— pe din două. Asemenea prefecturile iesit alte cuvinte... frăţeste. Aşa se spune că s’ar fi stabilit concentrarea intre d-nii Maiorescu şi Takelo- tescu. ţ’La imediata ei înfăptuire s ail opus d-nii R. P. Carp şi Marghiloman. V.‘Regele a acordat atunci un fel de termin de graţie cabinetului Maiorescu. „ In August expiră termenul şi se vor relua traxativele. . De...astă dată vorbă lungă nu va fi. Dacă d. Carp şi fruntaşii săi partizani cari nu ia din cuvântul şefului junimiştilor, vor ratifica înţelegerea, vom avea, cum am spus un cabinet Maiorescu-Take Ionescu.• Dacă, însă, d. Carp şi vechea'gardă juni-mistă ,nu vor primi combinaţia Maiorescu, Măi' e posibilă, o combinaţie ministeriala 'Theodor Rosetti-Take Ionescu, dar în a,'cest caz numai cu o concentrare parţială . Acestea sunt combinaţiile posibile. Cea mai, probabilă soluţie a crizei este însă, după,.cini se prezintă situaţia, în lagărul carpist, că ..regele se. va afla în faţa §lui refuzul d-lui Carp de a conveni la Concentrarea aranjată de d. Maiorescu şi Atunci suveranul nu va avea altă eşire decit de a încredinţa formarea cabinetului d-lui Take Ionescu. In acest caz, şeful democraţilor va proceda desigur altfel decit d. Carp şi va face imediat apel la forţele şi elementele conservatoare dispuse a colabora cu d Take Ionescu. Fără îndoială că d. Take Ionescu avînd guvernul va atrage în jurul sau multe personalităţi politice cu vază din partidul conservator. Nu va realiza o concentrare complectă, nu va aduce sub şefia sa Jockey- Clubul, dar va reuşi să facă o concentrare parţială. E foarte probabil aceasta fiindcă de pe acum viitorul se desemnează cu totul favorabil d-luî Take Ionescu. Dacă şeful democraţilor nu se va putea menţine la guvern decit atît cit s’a menţinut şi cabinetul Carp, chiar în acest caz e mai preferabilă o guvernare conservatordemocrată unei concentrări umilitoare. După doi ani vor veni liberalii şi cam pe la 1917 va reveni rîndul conservatorilor. Desigur că atunci d-nii P. P. Carp, George Cantacuzino, Maiorescu, etc., nu vor mai avea veleitatea de a mai prezida guvernul iar d. Nicu Filipescu sau d. Al. Marghiloman nu va reîncepe lupta pentru preponderență, cînd d. Take Ionescu va fi fost consacrat ca preşedinte de consiliu. Prin urmare dacă evenimentele se vor desfăşura astfel, soţia pe care o va da regele la toamnă crizei conservatoare va tranşa oarecum şi chestiunea viitoarei şefii conservatoare, se va tranşa fără zguduire şi desigur cu aprobarea marei majorităţi a partidului conservator. De pe acum sînt mulţi fruntaşi conservatori, consideraţi pînă dăunăzi ca amici cari nu vor părăsi niciodată pe d. Carp sau pe d-nii Cantacuzino, Marghiloman şi Filipescu, personalităţi cari nu se sfiesc a spune că oricare va fi soluţia crizei, numai guvern conservator să se facă la toamnă fie sub Maiorescu, fie sub Take Ionescu, ei ii vor urma şi sprijini. S-au săturat şi plictisit, foarte mulţi de frământările din partidul conservator şi de aceea dacă nu se va realiza concentrarea şi vom avea un guvern sub preşedinţia d-lui Take Ionescu, soluţia va fi bine primită şi de mulţi fruntaşi conservatori. R. X. IM A Zi B l T I 1 Medicii și căldurii« t e .obiceiii dîhrt vin căldurile medicii sint aceia car! clăti' alarma contra epidemiilor și țicnelilor cari datt gata pe contimporanii lor.. 33« astădată trebue să dăm noî alarma contra ravagiilor pe carî căldurile Ie fac în corpul mecfical'. Jir adevăr, la congresul medicilor in Bucureşti Esculapiî s’att tratat... mai rău ,că ' fee, bolnavi şi hă-hă să se opereze reciproc ca nişte chirurgi. Pe de-, altă'parte la Lacul-Sărat doi medici, d-niî d-rî,Naumescu şi Sastake, şi-au aplicat nişte ventuze, ca să zic aşa, de s’au ittrmnetít. Noroc că pacienţii au intervenit şi afi prescris nițică hidrotertipie celor doi medici. ■' *Oriec s’ar zice — vorba amicului med d-ni) Iîrdraich: bune or fi unele medicamente, dar cind te mistue focul căldurilor, tot eu filă îl stingi! t, '. ... 0 • ' Pac. ■ ,----------------------------- rimul recor Cazul noului rector al universitatei din București.— este adine întristător. Un profesor universitar, chemat"-vorba regelui-«4 educe ..caractere“, cearcă să ridice în axiom moral, lipsa, sau mai bine zis, lasifSta rie-convingere și printre echilibristică logică demnă de August cel prost, vreau să rffr::»ze hi omsuperior,pentru că a reușit să fie, epure, nu de două, ci. de trei hotare Intr’adevăr..., d. Bogdan pentru a arăta de ce s’a putut solicita voturile tuturor partidelor. de ce s’a putut declara partizan al tuturor, dă prin Epoca publicitate! o scrisoare, pentru care orice redacţie conştientă şi necrescută la şcoala servilismului politician, ,,’l-ar fî dat afară pe uşă cu picioare îîn spate” cum bine spune chiar un ziar guvernamental. Galaţii, într’uniudicios şi sincer articol pe care-l reproducem şi noi în corpul ziarului. .. D. Bogdan declară prin acea scrisoare că e conservator, dar că dezaprobă politica „violentă şi pătimaşă” a guvernului prezidiu de sefii partidului. Cu acest chip rectorul universitate! aprobă politica de afaceri a dinastiei brătieniste, contra căreia guvernul Carp, dacă are o vină, e aceea că a întreprins prea puţin, lată-l deci conservator dar în acelaş timp in bunele graţii ale liberalilor si ale takistilor.D. Bogdan mai declară prin acea scrisoare că aprobă politica şcolară a d-luî Haret pe care partidul conservator se ştie cum a combătut-o. Iată-l deci pentru a doua oară omul partidului liberal şi adversarul celui conservator. Dar cu toate că nu se împaca cu politica partidului, conservator, d. Bogdan se laudă cu a rămas în partid şi cu toate că aprobă şi susţine politica partidului liberal, d. Bogdan nu crede că trebuie să iasă din partidul conservator. Pentru că însă nu aprobă politica partidului conservator, dar nu intră nici în partidul liberal a cărui politică o aprobă,d. Bogdan are dreptul la bunele graţii ale takiştilor. Numai că aceştia mai puţin gentili de cit „Epoca”, care i-a publicat scrisoarea cu rezerve, i-au aplicat fără rezerve picioarele de care vorbeşte ziarul „Galaţii”. Şi au fost Cu noroc picioarele takiştilor, căci acum idată universitatea se dilectează în a-l trata pe noul rector, cu piciorul. All. Calin Pipi In congresul medicilorPa fost „scandal“ Mă declar sus și tare de partea... scandalagiilor. Fiindcă dacâ’trebue „scandal“ ca dreptate să. se facă, vai de tara care nu poate face „scandal“. Cu prilejul aplicărei unei legi în mare parte bună — a legei meseriilor — s’a găsit mijlocul de a se făptui o nedreptate revoltătoare dindu-se postul de medic al fabricilor de pe valea Prahovei d-ruluî Colceag, cînd, înainte de a exista o asemenea rege, d-rul Popescu, de aproape cincisprezece ani își făcuse din acest post un apostolat care n’a fost trîmbițat de nimeni, dar care a fost înţeles şi admirat şi de Curte şi de ad-fia Domeniilor Coroanei şi de acei cari au cunoscut şi urmărit răbdarea de benedictin şi credinţa sfîntă care fac din „micul“ doctor Popescu, de la Azuga un mare om al datoriei, al dezinteresatei şi al idealului în această vreme închinată pehlivăiiiei, arivismului şi lichelismului. Cunoştinţele sale medicale şi cultura sa generală l-ar fi îndreptăţit pe d-rul Popescu să ajungă la „situaţii” mult mai însemnate la oraş şi chiar în Bucureşti. Inima şi idealul lui l-a şi îndemnat să facă pe valea Prahovei, în lumea ţărănească şi a lucrătorilor din fabrici, tot binele pe care un asemenea medic poate să-l facă celor suferinzi şi mizeri. Astfel activitatea acestui „fost socialist“ a minunat pe Capul statului,fiindcă într-o ţară în care socialişti de inimă şi de credinţă au fost osîndiţi ca „escroci“, spre a se zdrobi o mişcare sfîntă, acei socialişti cari au rămas să-şi aplice idealul lor în sfera lor profesională şi în marginile putinţei, au ajuns să se distingă printre zece mii prin simţul datoriei şi al solidarităţii sociale. SA găsit, însă, mijlocul ca aplicîndu-se o lege să se săvîrșească o nelegiuire ca aceea a înlocuirei d-rului Popescu. E o fericire că să făcut „scandal” şi că nelegiuirea va trebui repede reparată. Nu cunosc pe d-rul Colceag și pentru cinstea culturei unui medic,vreau să cred că numai nedîndu-și seama de activitatea şi drepturile d-ruluî Popescu a primit să fie numit în locul acestuia. Văd că în congresul medicilor d-sa a declarat că vă demisiona. N'am cuvint să cred că nu se va ţine de vorbă. Cit despre Cassa meseriilor apelez la d. ministru Nehiţescu pe care-l ştiu om de bine şi suflet drept ca să intervii cu autoritatea ce are asupra acestei Casse şi să facă aşa ca d-rul Popescu să ob fie deplină dreptate. De altfel e caracteristic pentru felul cum e notat acest medic faptul că i s-a promis un inspectorat „cu leafă mai mare“. Ei bine, ce ziceţi de acest curios specimen de medic, care nu vrea nici „leafă mai mare“, nici sinecură de „inspector“, ci vrea să faime cu teafa lui ,şi postul lui acolo tinde de avioane cincisprezece ani munceşte pentru ridicarea şi sănătatea unei populațiuni care-l adoră?... Avem şi în Romînia asemenea exemplare originale !.... Se putea să nu se încerce a le dezrădăcina? S’a întîmplat, insă, ca vechea energie și revoltă.... „socialistă“ a izbucnit de sub cenuşa în care au încercat s'o prefacă procesele contra „escrocilor” și cazul d-nului Popescu nu va punea fi „consumat“. Mai mult , s’a întîmplat ca de dr. Sion sa aibă înalta bunăvoință de a spune in congresul medicilor — pe cit citesc în darea de seamă — că „Adevărul“, pe care d-sa l’a spurcat cu toate epitetele scumpe temperamentului şi sectarismului său, a ajuns o gazetă „liberă“, fiindcă a recunoscut că d-ruluî Popescu i s’a făcut o nedreptate. O gazetă nu ajunge „liberă“ fiindcă susţine o singură cauză dreaptă, precum d. dr. Sion nu încetează de a fi un sector pătimaş cînd dă „Adevărului“ certificat de independenţă numai atunci cînd d-sa se potriveşte în păreri cu noi. Din contra, ni s’ar putea spune că compania d-ruluî Sion compromite cauza d-ruluî Popescu, atît de deochiat e fostul subdirector a! serviciului sanitar pentru actele şi scrisele sale pătimaşe. Respingînd certificatele de independenţă ale d-lui dr. Sion, ne simţim şi mai la largul nostru de a apăra cu toată căldura pe care o merită cauza d-ruluî Popescu şi aşteptăm triumful ei repede, căci asemenea nedreptăţi cu cit se repară mai repede cu atîta fac mai puţin rău celor ce le săvîrşesc Emil D. Fagure ----------- Amnistia Amnistiile sunt acte foarte rare... Ele urmează de obicei unor mari evenimente politice, răscoale, tulburări, etc. Acum ne-am pomenit cu o amnistie politică, a cărei explicaţie e foarte greu de dat Amnistia aceasta e menită să „calmeze spiritele“ excitate de alegerile de acum doi ani, sau mai exact să înlăture toate procesele electorale, pe urma cărora unii partizani şi agenţi electorali ai guvernului erau ameninţaţi în libertatea lor atît de preţioasă şi în viitorul lor atît de necesar partidului Credem, însă, că această amnistie este un abuz. După 1907 amnistia a avut un senz. Ea a fost un act de dreptate, de omenie, făcut faţă de ţăranii răsculaţi şi de oamenii pe nedrept deţinuţi şi încurcaţi în procese pentru fapte pe cari nici în gînd nu ie comiseseră. Precedentul, însă, de a amnistia delictele electorale într’o ţară ca a noastră unde şi aşa ele sunt tolerate, e profund imoral şi extrem de primejdios. Ingerinţelor şi presiunilor electorale sub toate guvernele, se deschide prin această amnistie cale largă Pentru că, ce frii să mai existe pentru agenţii electorali, dacă ei vor căpăta convingerea că orice-ar face, la urmă amnistia va acoperi cu uitarea, actelor lor? Pe deasupra nu înțelegem cum s’a putut cere regelui ca să se amestice deadreptul în luptele electorale, cum s’a făcut prin amnistia în chestiune. De fapt, însă, cu acest act guvernul n’a urmărit decît propria sa amnistiere. Violenţele ce s’au practicat la alegerea actualului parlament, au fost atît de grave,încit au urmat un şir de procese din cari agenţii guvernamentali au ieşit sau erau pe cale să iasă condamnaţi. Or, aceasta nu se putea. Şi cum guvernul acesta nu are atîta trecere pe lingă magistrați, citați liberalii — a găsit soluția : amnistia. Ro. -------------------------------------------------------------------------__ de pentru întîia oară!?—în cea mai neiertată gură a lăcomiei, primind să închirieze pe 10 ani înainte de la f fiul său, prensul Griguţă, chioşcul Eforiei, spitalelor din parcul dela Sinaia cu o arendă anuală numai de 500 Iei. Restul comentariilor să şi-l facă iubiţii noştri cititori. , Noi cel mult dacă ne permitem să mai exclamăm: — Unde eşti tu, Ţepeş Doamne!... I. Rusu Abrudeanu insile 51 milioane! linie de 51 lei. din viaţa archi-milionarilor noştri — In faţa maiestosului masiv al Caraimanului ce stă să cadă deasupra Buştenilor, se înalţă sumbru pe muntele Zamora palatul de vară al Nababului. O clădire vastă, destul de costisitoare şi lipsită de gust, ca să poată servi ca locaş de odihnă şi reculegere omului muncit de ghidul de-a ajunge şi de a se şti cel mai boţogat dintre supuşii regelui Carol I. O splendidă şosea şi un măreţ pod, în valoare de vreo 200.000 lei, construit pe cheltuiala statului, leagă şoseaua naţională ce duce la Predeal cu vastul palat al dinastiei Cantacuzino ce domină de pe Zamora întreaga vale a Prahovei pînă dincolo de Sinaia. Inaugurarea acestei reşedinţe de vară a Nababului a avut loc, cum se ştie vara trecută cu un mare ceremonial de familie — căci aţ fost invitaţi toţi membrii familiei Cantacuzino din Muntenia şi din Moldova afară de cei din Rusia. O mare bucurie şi veselie a domnit pe Zamora în aceste zile de sărbătoare. Nababul în special era transportat de fericire de a vedea grupaţi în jurul său pe toți Cantacuzinii din ţară, dintre care mulţi mai strîmtorafi materialiceşte ca Nababul, dar în schimb mai bogaţi cu duhul decit el şi nobilele sale odrasle. Elin de mulţumire sufletească că pronia cerească l’a pus la adăpostul grijilor pe ziua de mîine, respectabilul corni Iorgu Cantacuzino, întrebat fiind cu acest prilej că ce ar mai putea dori de aci înainte, a răspuns grav și emfatic: — „Nimic, absolut nimic. Sunt fericit că mi-am văzut cu ochii îndeplinirea visului ce-l aveam din copilărie, adică de a-mi ridica averea la valoarea pe care o avea averea străbunului meu Șerban Vodă Cantacuzino. Averea acestui ilustru înaintaş al nostru era evaluată pe vremea aceea la 500 milioane. Eî bine, azi sunt în plăcuta situaţie de a afirma că idealul visat de mine i’am ajuns pe ’deaîhtregul, graţie unei* munci şi Perseverente de tot ceasul, căc' valoarea domeniilor mele se urcă la peste 300 milioane, iar cea’a terenurilor petrolifere la 200 milioane. In total deci peste 500 milioane. Mulţumesc celui de sus, pe care îl rog să minte şi copiilor mei de a spori simţul patrimoniu ce le las”. Nici un an n’a trecut de atunci—şi Nababul, la propunerea fiului său Griguţă, efor al spitalelor civile, a căzut—ne place a cre- Bateria Capitalei Vechea capitală a Moldovei şi-a văzut visul cu ochii. In oraşul care a fost leagănul atîtor idei mari şi generoase, în viata care aminteşte generaţiilor de astăzi înfăptuirea Unirei, statuia lui Cuza se va ridica în bronzul durabil, sub imensitatea cerului liber, aşa cum de mult faptele lui l’au ridicat în sufletele şi în inimile noastre. Dar dacă întîia Capitală a domniei lui Cuza şi-a plătit prinosul ei de recunoştinţă către Alexandru loan I, dacă, precum spunea regele Carol, s’a putut „în sfîrşit“repara măcar în parte marea nedreptate ce se făcuse secularizatoruluî averilor mînăstireştî şi dezrobitorului ţărănimeî, cum e cu putinţă ca gestul acesta reparator să rămîe incomplect, cum s’ar putea ca, nesocotind pilda dată de vechea capitală a Moldovei cealaltă capitală, capitala ţarei romîneştî, să refuze una din pieţele ei şi fondurile necesare pentru ridicarea unei statui aceluia care a întrupat, în scurta dar rodnica lui domnie, năzuinţele şi geniul neamului nostru întreg. Nu ştiu dacă visul acesta a mai încolţit în sufletul cuiva. Nu ştiu dacă rîndurile astea vor fi expresiunea exactă a dorinţelor mulţimei, neexprimate încă, şi dacă vor fi în stare să trezească sentimentele bune şi calde de admiraţie cari se închiagă pentru popoare în marmoră şi în bronz. Ceea ce ştiţi însă e că după patruzeci şi şase de ani de uitare penibilă şi urîtă, ar fi momentu să ne aducem aminte că şi capitala tatei are o datorie de împlinit faţă de memoria lui Cuza. Cînd la toate răspîntiile Bucureştilor se lăfăesc în bronzuri pretenţioase chipurile politicianilor obscuri, cînd s’au putut ridica statui oamenilor cari n’au făcut altceva în viaţa lor decît să taie un bulevard sau să treacă o lege oarecare prin parlament, întîrzierea ridicăreî unei statui lui Alexandru Cuza ar fi, ierte-mi-se cuvîntul prea tare dar singurul drept, ar fi o ruşine. ..*IV . Un monument lui Cuza în Bucureşti ar face dovada că „în sfîrşit” şi conştiinţa cetăţenească a populaţiei Capitalei, a început să se afirme. Un monument lui Cuza pe una din pieţele Bucureştilor, ar însemna începutul expiatiunea meritate a acelora cari, din sentimente josnice de linguşire, au crezut că pot tîrî odată cu dînşii la picioarele regelui Carol, regretele şi speranţele acestui popor. Un monument lui Cuza în inima ţarei noastre ar şterge ruşinea monumentală a statuei lui Ioan Brătianu care sfidează de pe înălţimea unui soclu făcut din tolerarea furturilor şi asasinatelor, tot ce e drept şi bun în conştiinţa omenească. Nu ştiu, încă odată, întru cit gîndul meu e realizabil. Dar cu încrederea semănătorului care aruncă sămînţa lui pe urmele plugului, fără să ştie dacă seva pământului şi ploile cerului vor veni la timp ca s’o rodească, arunc şi eu în lume visul acesta al ridicăreî unui monument lui Alexandru Cuza în capitala României. Şi văd ca prin vis locurile unde s’ar putea înălţa falnic şi simbolic. Colo, departe, la marginea Capitalei, in piaţa Victoriei, între clădirile oraşului modern şi perspectiva largă a câmpiilor înflorite. Sau aici, în centru, în faţa vechii reşedinţe domneşti, la porţile palatului din care a fost izgonit prin trădare, sub ferestrele vecinie închise ale zărăfiei, unde îşi socoteşte veniturile imense, regele Carol. Desigur, pentru înfăptuirea acestui gînd, în afară de greutăţile materiale, ar fi şi alte dificultăţi de învins. Politicianii se vor grăbi să-şi şoptească la ureche că cel puţin unul din locurile acestea e rezervat viitorului monument ecvestru al marelui căpitan. Nu vă descurajaţi însă. Victoria a fost totdeauna a acelora cari au ştiut să voiască şi să lupte. Şi apoi, spuneţi-vă că pentru satisfacţia logicei imanente a lucrurilor, care rindieşte totul în lumea aceasta, monumentul regelui Carol I n’ar putea să se ridice nicăieri mai potrivit şi mai bine decît în vasta curte a Bănceî Naţionale sau pe alta din ’pieţele productive dela Periş ori dela Cocioc. itf. 0. Caeaa -----------•-##-----— Adeverii pi Cazul Bogdan ■Rareori un nou rector a fost primit cum^a fost primit d-nul Bogdan. Toată lumea l’a luat in primire! Regimul Un oficios al guvernului spune, că ,rareori tara s’a sin *, mai bine ca sub actualii regim“. Din nefericire nu se simte bine regimul ! Procopsiune cînd a fost destituit de conu Petrache, u „feruş roşu”, din postul ele reporter.merviewer pe caisa Victoriei, ilustrul nostru amic Procopsiţi sa atsist în aceeaşi calitae-pelîngă Sr.rnu N. ’iliptscu. Probabil, în urma, Virei ex-micului plicator contra ,,teiei mai mari escrocherii’ a pilcului”, care este Banca Naţională a celor i'ici Fraţi ! ! Higolero ----------------------**---------------------- CHESTIA ZILEI Congresul medicilor D-rul Obreja: lamuc ! ! Onoraţi colegi, s’ar putea crede că sintem la ba umanilor stagiari Nu mă voiu ocupa de onorariile magistraţilor, în general, căci dacă ele sînt destul de mici pentru toate gradele, pentru magistraţii stagiari, însă sînt mai mult decît atît, sînt derizorii. Comparînd, numai, onorariile servite acestora cu ale altor funcţionari se va putea vedea cit de justă îmi este afirmaţiunea. Un copist, din orice dregătorie publică ar fi el are 90—100 lei lunar, cînd acestuia nu i se cere nici un fel de pregătire specială, nici un certificat, nici măcar certificatul de patru clase primare, cînd acestuia i se cere, numai, să ştie să scrie cu trăsuri regulate, cel mult, un ajutor de grefă, căruia nu i se cere nimic mai mult peste ceea ce se cere unui copist îi se serveşte 180 lei lunar, onorariu aproape egal cu cel al magistratului stagiar; un sublocotenent căruia ca pregătire nu i se cere decît liceul şi încă doi ani de studii speciale şi care poate intra în funcţiune la 21 ani îi se serveşte 276 lei lunar—aceste trei constatări ca exemplu, cari privesc genuri mai răspândite de funcţionari,—ce să mai spun de anomalia că grefierii, mă refer la cei dela tribunale, att pînă la 220—260 lei lunar, cînd ei nu sînt magistraţi, ci funcţionari judecătoreşti, categorie inferioară magistraţilor, cînd stagiarului care, e socotit magistrat îi se serveşte 192 lei lunar, numai mai puţin lui decît funcţionarului, care e considerat subalternul său. Departe de mine, însă, de a socoti exagerate salariile luate ca termene de comparaţie, vorbesc de ele numai pentru a arăta batjocura care s’a făcut stagiarului. A ştiut că în principiu munca trebuie să fie remunerată în raport direct cu sacrificiile materiale şi intelectuale ce au fost făcute pentru a o putea da. Atunci să vedem ce sacrificii materiale şi intelectuale au fost făcute de un copist, ajutor degrefier, grefier şi chiar sublocotenent. Cei trei dinţii nici unul, căci dacă sacrificii numeşti ruperea cîtorva ghete şi câtorva mâneci pentru a putea învăţa câteva clase, cum să numeşti ruperea a zeci şi zeci de ghete şi haine şi trudirea capului un amar lung şir de ani? Cel din urmă, sublocotenentul, dacă a făcut sacrificii destul de considerabile tot nu le-a făcut ca tânărul care voeşte a se consacra magistraturei. Încă odată nu că acestor categorii de slujbaşi s’ar servi salarii mari, mai cu seamă azi cînd traiul e atît de scump, constat acestea însă ca să arăt cit nu sa ţinut ele loc seama de principiul formulat mai sus. In adevăr, magistratului stagiar, îi se cere în orice caz liceul,, licenţa în drept, adică cincisprezece ani de continuă învăţătură cel puţin, dacă e şi doctor 18 ani, ţie deasupra examen de capacitate destul de riguros, în afară că nu poate pretinde miluirea pina mare etatea' de 25 arii. Şi 'dacă'e numit, tocmai lui căruia i s’a cerut sacrificiile cele mai mari, lui i se serveşte, relativ cel mai mic dintre onorarii, 192 lei lunar Tocmai lui care, prin modul său de a vieţui trebuie să fie la înălţimea ordinului din care face parte, lui căruia nu-i este îngăduit a frequenta orice cerc, a locui oriunde, a intra în orice restaurant, hrî căruia, într’un cuvânt, i se cere păstrarea celei mai desăvârşite demnităţi în orice, manifestare a viele! sale, lui căruia, peru ni a răspunde la atîtea cerinţi, ar trebui să.r-jî fie servite şi onorariile cele mai mari, tocmai lui i se serveşte cel mai infim onorariu. Şi atunci, este aceasta altceva decît batjocură? #• Leguuitorul din 1908 cînd a fixat un atît de ridicol onorariu magistratului stagiar, cred că a urmărit un singur scop: a voit să împiedece pe cei săraci—printre cari însă, de multe ori, se găsesc tineri de valoare,—de a-și putea face carieră din magistratură Scop pentru care, daca acel legiuitor a făcut chestie de principiu, eu mi l-aş felicita: societăţile de azi eminamente democrate, nu mai pot concepe monopoluri de funcţionar căci înseamnă a-i înfiinţa, de fapt, dacă isbeşte cu 192 lei lunar pe cei cari voesc s se consacre celei mai nobile dintre profesiunî. Se zice însă de unii că acest principiu salutar din punctul de vedere al interesulu general, efi însă nu voiu discuta temeinici motivelor care-i fac să creadă aceasta, c voiu face o simplă observațiune legiuitorului din 1908, poate pe nedrept, posibil fiin ca el să nu fi fost condus de principiul arătat mai sus cînd a fixat onorariul stagiarului, îi observ, în ipoteza că a avut în vedere principiul pe care-l critic, pentru ce n a mers cu aplicarea lui pînă la capăt, judecătorului să-î fi prevăzut 250, prezidentul 300, consilierului de curte 400 şi ca să sfiisese enumeraţia, celui mai înalt dintre magistraţî, primului prezident al Casaţiei, ce mult, 600; pentru ce n’a făcut aceasta? Pentru că probabil legiuitorul din 1908 nicî e n’a fost convins de oportunitatea principiului. Dar atunci ce a avut în vedere de a iubi numai pe debutanţi? Iată ce nu se poate explica. S’a zis inşii şi poate că acesta să fie motivul adevărat că, din motive de ordin financiar, s’a fixa pentru magistratul stagiar un asemenea ridicol onorariu. Dacă este aşa, pentru ce atunci legiuitorii de azi, care se găsește în fața unei stat financiare înfloritoare, cum n’a mai avu statul nostru, pentru ce nu repară o atît d strigătoare nedreptate, o atît de mare batjocuram? „Epoca”. Monitorul guvernului, are cuvântul. Un candidat la magistratură --------------------------------Opinia publici austriacă şi lovitura din ------- - to Tisza simpatizat de nemţi.—Naţionalităţile tot sacrificate.—Temerile austriacilor. {Dela, corespondentul nostru) VIENA, 25 Maiu. — Dacă noua fază tuaţieî politice ungare stîrneşte atîta senzaţie în toată lumea, cu atît mai mult preocupă şi îngrijeşte opinia publică din Austria. In definitiv e vorba doar de aceeaş ţară, oricît combinaţiile politice şi juridice,artificiale ale „dualizmului“ ar face ca in aparenţă Austria şi Ungaria să fie două ţăi deosebite. De altfel chestia care a provocat: noua stare de lucruri este tocmai chestia esanuială a unităţii celor „două“ ţări: armată, care e una şi aceeaşi. Trebue să recunoaştem că opinia pubilică austriacă este cu Tisza, sub pretextul că acesta, a intrunt oligarchia. Din punctul de vedere austriac aşa o fi. Noi n’avem de ce simpatiza cu Tisza, pentru că în realitate nu e vorba de infringerea Oligarchie laia guiare, ci de înfrângerea unei părţi a eî, în dauna altei părţi. Odată mai mult s’a dovedit. — ceea ce, noi demonstrăm de ani de zile în coloanele „Adevărului“ — că, în definitiv, cînd „Viena“ are interesul sa puie piciorul în prag, ea face în Ungaria tot ce vrea. Prin urmare, n’ar fi nevoeca naţionalităţile să fie date in prada maghiarilor, legate de iţiînl şi de picioare. Şi nu numai că n’avem de ce să simpatizăm in Tisza, dar nicî măcar indiferenţi nu putem raininea, ci trebue să privim cu grije puterea nelimitată ce i s’a dat. Cînd el poate proceda atît de banditeşte faţă de tQva- r ăşii lui de Oligarchie, vă închipuiţi pînâ unde ar putea merge mîine, cînd ar fi să reia lupta împotriva naţionalităţilor. Opinia publică austriacă n’are însă preocupările noastre, eî nu-i pasă de soarta naţionalităţilor din Ungaria şi prin urmare, o poate privi cu simpatie triumful lui Tisza. Şi, totuşi este şi în starea de spirit de aici o adâncă îngrijorare. Nu se ştie ce va fi. Legea militară, votată în Ungaria în mod atît de neaşteptat , şi brusc, nu este încă rezolvită. Mai iuţii,3% trebue să mai treacă prin Camera magnaţilor şi nu se ştie dacă şi acolo lucrul va merge atît de lesne ca la Cameră. Apoi, chiar dacă va trece şi prin Camera Ungari.