Adevěrul, iunie 1916 (Anul 29, nr. 10497-10526)

1916-06-01 / nr. 10497

anul XXIX-lea-No. 10497 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU publicitatea conceputa exclusiv . Agenţiei de Publicitate U I CAROL SCHULDER A Comp. iSpUregeorgeitici, Mo. e cu *—.Telefon 1/A BIROURILE ZIARULUI, NO. 11. București Strada Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MI LUE Abonamente cu premii: Un an .‡†•••••«...›‡ Lei 18« Base Inni ..••••' . • • • k ». 8»58 fr*? Inni .»••«••»•••• n Pentru străinătate preţul este inuoit TELEFON: Capitala ..... No. 14 IO o •••••»» 34/73 Provincia 14/99 Străinătatea . . . M 12/40 «♦i» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «♦» 5 Bani Exemplarul M Mercuri 1 Iunie 1316 Incidentul de la Mnwrndţa şi Politica Guvernului ! Ce au­ cerut liberalii aliaţilor pen­tru ca Rominia să poată intra In ac­ţiune ? .­­Să aducă o armată puternică la Salonic care, la nevoie, să ţină în loc pe austro-germani şi bulgari pe acel front. . Pe frontul rusesc să pornească o ofensivă care să ne asigure în contra unui eventual atac al puterilor cen­trale prin Basarabia. In acest moment s’a realizat ceva mai mult : trupele austro-germane, de altfel în număr mic, au fost re­­trase din Balcani spre a se întări oarecum frontul austriac. Toate tru­pele bulgare au fost concentrate în faţa Salonicului. Pe frontul francez luptele îndirji­­te continuă. . Pe frontul italian ofensiva austri­acă fiind oprită, trupele austriace nu se pot mişca de acolo de teama unor pentru-atacuri italiene. Turcii se zbat pe frontul caucazian pe faţa puternicelor întăriri cuceri­te de armata marelui duce Neculae. Pe frontul austriac ofensiva rusa face progrese imense,şi decimează trupele austriace. Le nord atacurile lui Hindenburg simt respinse. Asta e situaţia militară reală care fiu poate fi tăgăduită de nimeni. Ce se întîmplă însă ? In vajnica luptă ce se dă acum la frontiera Bucovinei, unde austriacii au lucrat opt luni sub direcţia ger­manilor la întărirea Cernăuţilor, de­taşamente ruseşti au ajuns în focul luptei, pe pămîntul romînesc, proba­bil chiar fără a-şi da seama. Trupele ruseşti au încălcat cîţiva kilometri intre frontiera Mamorniţa şi satul Molniţi. Pentru acest incident, care intre state cu bune raporturi s’ar aplana in 24 ore, iar între state afliate s’ar aplana şi mai repede, pentru acest incidet d. Brătianu vrea să facă o chestie internaţională, iar regele Fer­dinand se agită şi spune că el nu e regele Constantin al Greciei ! Cînd au trecut pe la noi, călcînd re­gulile internaţionale, trenuri întregi ,cu material de războiu germ­an pen­tru Turcia şi Bulgaria, cînd s’au cărat submarine, tunuri, obuze, zeppeli­­nuri, ba chiar şi ar­mată sub pretext de lucrători pentru Anatolia, cînd au evoluat aeroplane austriace la noi d. Brătianu n’a făcut chestie internaţio­nală. * A trecut armată germană pe la noi. Cine susţine contrariul minte cu ne­ruşinare. Tot ce am făcut şi se face încă pen­tru puterile centrale au fost şi sunt considerate cu drept cuvînt, o măr­turisim sus şi tare, ca acte de duşmă­nie în potriva aliaţilor cu concursul cărora ne propunem să realizăm idealul nostru. Incidentul de la Mamorniţa căruia d. Brătianu a voit într’adins să-i dea o proporţie nemeritată, fiind un inci­dent fatal cînd lupte vajnice se dau chiar pe linia hotarului nostru, acest incident putea oare să­ fie invocat de d. Brătianu ca un prilej pentru a se înăspri raporturile cu viitorii noştri­ pliaţi ? De­sigur că ruşii regretă că situaţia geografică a regiunei unde se dă a­­cum lupta pentru cucerirea Cernău­ţilor a provocat, fără voia lor, în­călcarea a citorva kilometri din teri­toriul nostru de la frontieră. Şi cea mai bună dovadă că nu a fost un anumit plan şi că comandamentul rusesc nici n’a avut cunoştinţă că s’a încălcat teritoriul nostru, este că imediat ce i s’a semnalat faptul a dis­pus evacuarea regiune! dela Momor­n­­­ţa, ceea ce s’a anunţat aseară în mod oficial. Dar pentru acest incident, fără im­portanţă pentru noi, fiindcă nu vine de la duşmani, trebuia oare să pre­tindem pedepsirea armatei care n’a făptuit intenţionat încălcarea ? Re­grete, scuze, nu erau suficiente . Să rupem relaţiile diplomatice cu un vii­tor aliat pentru acest incident şi să ftrece­m fireşte imediat în lagărul pu­terilor centrale? Dacă într’adevăr d. Brătianu poate avea asemenea pretenţiuni atunci si­tuaţia internă şi externă trebue clari­­f­icată în 24 ore, înainte ca d-sa să poa­tă realiza în tovărăşia regelui, a nem­ţilor şi a nemţiţilor, vre-o lovitură în ascuns. La asemenea încercări criminale, de-a se căuta în incidente fără im­portanţă, alipirea Romîniei la politi­ca puterilor centrale, tocmai în cea­sul cînd neamul romînesc aşteaptă să pornim spre Ardeal în cele mai strălucite condiţiunî politice şi stra­tegice, toc­mai in această clipă de spe­ranţe pentru realizarea idealului să vină acel prim-ministru care s’a tîr­­guit doi ani şi să-şi rupă singur mas­ca de şarlatan, ascunzîndu-se acum în dosul regelui care ambiţionează să arate puterilor centrale că el nu e re­gele Greciei, tocmntai această cli­pă indică poporului romînesc şi ace­lor cari conduc mişcarea pentru re­vendicările lui naţionale ca să recur­gă la acel gest supr­em menit a salva România, înainte de toate , Jos guvernul care a înşelat ţara şi neamul ! Apoi să poftească regele să avizeze altfel de­cit în direcţiunea sentimefi­tului ţarei: „ADEVERUL“. •fensiva pe întreg frontul rus . Deci, ofensiva rusă nu este o sim­­«î glumă. E formidabilă și distru- t­­ătoare. Austria” se zbate de moar- ’­­e. In citeva zile ea a pierdut peste 00.000 de oameni ca prizonieri, •“«cotind' cît de modest, trebuie să idmitem că a pierdut cel puţin de ' două ori pe atîta ca morţiş şi răniţi ş iprocuil nu mai vrea să-î surîdă. Viul trecut ii făcuse gentileţea de lăsa pe ruşi fără muniţii. Ce-a fost tu mai este. In acelaşi timp — şi ca o conse­cinţă firească — s’a schimbat situa­­lia şi pe frontul italian. Mare lucru iu făcuseră austriacii acolo. Fâşia de pămînt pe care au­ ocupat-o, cu poziţiile ei atît de slabe, — căci toc­­maî de aceea italienii nu le-au­ putut menţine —, nu înseamnă nimic faţă de cei trei m­ii de kilometri pătraţi ,pe cari italienii îl deţin încă iin Au­stria. Dar daca pina acum austriaciî au­ făcut prea puţin pe frontul italian,­ de aci în colo ei nu mai fac nimic. Din potrivă, italienii au trecut ei la ofensivă şi au început şi ei să ia prizonieri austriaci — pentru a mai uşura niţel pe ruşi în­ efectuarea a­­cestei îndatoriri. Le rămîne nemţofililor o singură mingi­ere : speranţa că lucrurile se vor schimba. Nu prea vedem cum , cei cari nu cunosc situaţia credeau­­­ă Hindenburg, care comandă for­­­­tele germanee pe frontul ruso-ger­­man, va venii în ajutorul colegului său austriac şi va face el minunea de a răpune din nou ofensiva ru­sească. Am văzut însă că ajutoarele ger­mane au­ şi sosit, fără folos, prizo­nierii germani îngroaşă acum nu-'­­ mărul celor austriaci. Mai mult, in ultimul moment ne sosesc telegrame cari anunţă că Hindenburg a şi luat ofensiva şi a fi început prin a fi respins. La nord de bălţile Tir, in regiu­nea Iacobstadt, la sud de lacul Cris­viaty, la Krevo, pretutindeni ger­manii s’au aruncat în foc cu vehe­menţă şi au fost respinşi cu pier­deri. Ruşii sunt deci în stare să dea o ofensivă atît de copleşitoa­re pe frontul austriac şi în acelaş timp să se ţie într’o defensivă pu­ternică pe frontul german. Ca să opue o rezistenţă mai efi­cace puhoiului rusesc, care de astă­ dată se arată în toată grozăvia lui, germanii ar trebui să aducă trupe de pe frontul occidental. Dacă, în disperare de cauză, o vor face, franco-englezii se vor folosi­ de noua situaţie. Dar ■şi fără asta, eve­nimentele de pe frontul oriental își vor avea repercusiunea pe cel occi­dental, cum o și au­ pe cel italian, începe ultima răfuială. Clovis Adeveruri ♦© Victoria d-lui Brătianu Primul-ministru­ a repurtat o ma­re victorie:­­ dacă austriacii se re­trag în galop în faţa ruşilor, ruşii s’au retras şi eî dela noi în faţa d-lui Brătianu. Ci­că comandantul lor, ar fi zis: — De cît să’l văd pe primul d-v ministru, mai bine mă retrag !! Incursiunea ! De îndată ce au auzit că Tretrul califică de incursiune prezenţa ru­şilor pe teritoriul nostru, „tovarăşii de idei“ aî lui Bogdan­ Ciupeştî au declarat că dacă e vorba de... „in­cursiune“, eî sunt pentru !! Ruşii au fost iS de ore în ţară, au­ plecat şi lumea nu li s'a arătat os­tilă. •Să­ încerce şi austriacii o expe­rienţă la fel şi să, vadă cum i-ar pri­mi lumea 11 Comparaţie Rigoletto —---­ Plecarea ruşilor In sfîrşit, aseară la ora 7 — după două nopţi şi două zile de ocupaţiune militară a Mamornijeî şi împrejurimilor — guver­nul d-lui Brătianu a putut publica un comunicat a­­mintind plecarea trupelor ruseşti. Istoria va rezer­­va o notă acestui mîndru­­episod de sub guvernarea marelui fiu al omului providenţial. Ţara a privit prezenţa trupelor ruseşti pe terito­riul nostru ca pe aceea a unui aliat, căci chiar da­că guvernul nu ar fi în­cheiat nici pină acum o alianţă cu ruşii şi Qua­­drupla, ţara a încheiat­’o de mult. Inaptul însă că guvernul d-lui Brătianu ne-a ţinut într’o neutralitate, care după ce a perimis trecerea de trupe şi im­uniţii ger­mane, a adus fatalmente trupe ruseşti pe terito­riul romînesc, pentru ca plecînd, după ce şi-au fă­cut treaba, să ne rezerve mii­ne venirea şi plecarea de trupe austro-germane, faptul acesta e suficient spre a arăta cit de putredă a ajuns neutralitatea Ro­mîniei, menţinută de gu­vernul d-lui Brătianu. Am ajuns de rîsnl la­mei. Este lucru vădit că Ro­minia nu mai poate sta neutră, fără a fi­­încălca­tă azi de unul, mi­­ne de altul dintre beligeranţi. A merge cu unul sau­ cu celalt dintre ei, a ajuns o chestiune de existenţă şi de demnitate pentru un regat ce se pretinde inde­pendent. Cuim­ că ruşii n’au înţeles să violeze neutralitatea Romîniei, dovada s’a fă­cut şi prin felul cum au intrat şi prin felul cum au­ plecat de pe teritoriul nostru. Dar incidentul acesta, ca şi întreaga ofensivă rusă, ne arată că soarta Romîniei a început să se hotărască fără de noi. Aceasta e gravitatea situ­aţiei şi aceasta cere ridi­carea întregei ţări spre a-şi impune voinţa fără şovăire. Ad. Ofensiva rusă Generalul Brusiloff comandantul armatelor rusești care au luat puter­nica ofensivă împotriva austriacilor. Intr’o singură, zi a devenit, celebru, și cu fiecare comunicat celebritatea, lui crește. Criticii militari, declară că Brusiloff a trecut, în rî­rid­uri­le mari­lor generali ai vremei. Se vorbeşte de el ca de un Joffre sau Ilinden­­bu­­rg. Pînă­ acum el a luat peste 113.000 soldaţi austriaci şi un mare număr de ofiţeri, şi a ocupat oraşele Lutzk şi Dubno. Fireşte, soarta generalilor — mai mult încă decît a altor muritori — este schimbătoare. Pe frontul aces­ta sau pe altul, în războiul actual sau în alt razboiu, Brusiloff ar pu­tea să mai aibă și infringe­. Dar isprăvile lui din aceste zile rămîn,­­și ele ÎI asigura de pe acum nemu­rirea. GENERALUL BRUSILOFF Probleme germane Intre multele probleme dezbătu­te acum în Germania, şi cari pri­vesc timpul imediat după încheie­rea păcii, este şi chestia alimen­taţiei. Unii socot că de îndată ce va exista posibilitatea să se aducă suficiente cantităţi de alimente din străinătate ar trebui să se renunţe la restricţiunile de astăzi în ce pri­veşte alimentaţia. Alţii cer, dim­potrivă, menţinerea regulamenta­rei alimentaţiei, cel puţin pentru un timp oarecare, mărindu-se cel mult raţiile actuale. Camera de comerţ din Berlin a înaintat chiar un memoriu guvernului în acest sens. Argumentele principale ale me­moriului Camerei de comerţ berli­­neze, care cere menţinerea alimen­taţiei reduse, sunt : lipsa de toimgiu şi valuta. După războiu va fi o mare lipsă de vapoare de transport, în schimb o mare trebuinţă de materii prime. In loc să se întrebuinţeze vapoare­le disponibile pentru grîne, cari re­clamă mult spaţiu In vapoare, aces­tea ar trebui folosite mai mult pen­tru aducerea de materii prime, pen­tru a da,'posibilitate industriei ger­mane să se recul­eagă, cît mai re­pede. Pe de altă parte situaţia valutei ger­mane după război va, reclama să nu se cumpere in străinătate, cel puţin la în­ceput, decît lucrurile absolut indis­pensabile. Germania va trebui să e­­vite orice ar putea contribui la în­răutăţirea valutei­ei. Aşa fiind, limi­tarea importului de, grîne la strictul necesar e de un imperios interes. Discuţia aceasta în junii restrîn­­gereî alimentaţiei şi după războiri, şi argumentele ce se aduc în aceas­tă chestie, arată odaia mai mu­lt cît de serioasă este situaţia economică şi financiară, a Germaniei. ^ Scump plăteşte, şi va plăti încă, Germania ,visul eî de stăpînire uni­versală, R. N­A­Z­B­I­T­I­I O OFENSIVA PLICTISITOARE ! Ruşii sunt nişte oameni fără edu­caţie, fără maniere şi fără nici un respect faţă de distracţiile vecinilor lor! Altfel nu s’ar fi apucat de o o­­fensivă, fără să anunţe pe austriaci şi fără să întrebe la noi dacă ne a­­muză asemenea operaţie. In adevăr, ofensiva aceasta a pro­­dus o sumă de plictiseli: a sculat din somn pe primul-ministru în cursul nopţeî, cînd, de obiceiu, dumnealui nuM admite să fie sculat din somn nici în timpul zilei. Pe regele nostru Pa întrerupt în voiajul de plăcere pe Dunăre, iar pe Tretru Pa şifonat in toate sentimentele sale nemţeşti! Auzi d-ta: ofensivă la finele lui Main, taman cînd se pregătea gu­vernul de vilegiatură ! C’est embérant, parol d’honneur! Pac. Interviewul d-lui Sasonov şi Dardanelele­ ­Am relevat în coloanele „Adevă­rului“ acum trei luni, răspunsul d-lui Sasonow la o declaraţie a deputatului Marcov, că între An­glia şi Rusia ar exista, în ce pri­veşte Dardanelele, un acord care ar fi defavorabil acesteia din urmă. D. Sasonow, a răspuns atunci că între ambele ţări nu există un ast­fel de acord, în această chestiune, dar fără să afirme dacă există alt acord, favorabil. Răspunsul d-lui Sasonow era foarte diplomatic, el dezminţea un fapt, nu afirma un altul, şi lasă pe fiecare să presu­­puie ce voia. Interviewul din urmă acordat de d. Sasonow gazetei „Times“ atin­ge din nou chestiunea Dardenele­­lor. Nici de data asta d. Sasonow nu este categoric, dar dacă punem a­­lături declaraţia de azi cu acea fă­cută în Dumă, răspunzînd deputa­tului Marcov, se degajă o idee ge­nerală pe care o putem nota. D. Sasonov declară în ultimul său interview: „că în momentul cînd se va şti faptul care stă la ba­za alianţei anglo-ruse, lumea va f nevoită să recunoscă că Rusia nu are nici un fel de planuri agresive pentru viitor şi că se va risipi de asemeni teama de pericolul slav în Europa“. Ce făcea ca Europa să se teamă de Rusia? Ideea că marele imperiu, stăpînind odată şi odată Bosforul şi Dardanelele, va putea, făcîndu-şi o forţă navală uriaşă, să ameninţe toate statele mediterane şi chiar pe acele centrale, fără să mai vor­bim de ţările vecine cu Rusia, ca România, care ar putea deveni va­sala marei sale vecine, deoarece n’are altă eşire decît la marea Nea­gră . •Ideea aceasta a fost exploatată şi este exploatată de toţi acei cari voesc să ne arunce în braţele pute­rilor centrale. Ideea aceasta a spe­riat, şi alte ţări şi le-a făcut să fie la gardă contra Rusiei. Şi in tria­de­văr, Rusia, stăpînind Constanti­­nopolul şi Dardanelele ar amenin­ţa — cu puterea ei colosală, cu, bogăţiile ei naturale, cu crearea li­nei mari flote, libertatea Marei Me­­diterane şi a ţărilor de pe ţărmul ei, ca şi independenţa noastră e­­conomică şi naţională. ■ Cum se poate înţelege declar­aţia d-lui Sasonov „că pericolul, rus, politica agresivă a Rusiei, vor fi îndepărtate din mintea popoarelor, stăpinite de elr, citul se va şti a­devărul asupra alianţei ruso-engle­­ze în această chestiune?“ Foarte simplu. Rusia va avea eşirea la sud, se va putea folosi de trecăto­rile mărei Negre, dar ea va da ga­ranţii serioase că aceste trecători nu vor putea fi nici­odată închise şi nici nu vor servi ca bază de o­­peraţii militare. Şi ce alte garanţii poate da o ţară în această privinţă ca să aibă valoare — căci declara­ţiile în scris am văzut cită valoare au avut în acest războiu, din punc­tul de vedere al dreptului interna­ţional — decît pe acelea ale unor egale drepturi date şi altor ţări de a se folosi şi de a controla drepturile la cari pretinde una din acele ţări? D. Sasonov n’a putut, într’o for­mă mai diplomatică decît acea pe care a întrebuinţat-o, să spuiă: „trecătorile ne vor îi deschise, dar nu noi vom îi stăpîni absoluţi lor“. Căci stăpînirea absolută a Bos­forului şi a Dardanelelor de către ruşi, nu exclude posibilitatea şi a politicei de agresiune rusă şi nici ideea pericolului slav. Deci numai renunţarea la această stăpînire ab­solută a trecătorilor din partea Ru­siei, poate corespunde declaraţiei d-lui Sasonov în interviewul său „că lumea se va convinge că Ru­sia nu urmăreşte o politică agre­sivă“. Dacă adăugăm aceste declaraţii la zvonurile deja răspîndite în Ru­sia şi relevate de Marcov de pe tribuna Dumei, că Rusia nu va fi stăpînă trecătorilor şi adăogăm şi răspunsul d-lui Sasonov că nu e­­xistă între Rusia un acord­­defa­vorabil, cu Anglia în ce priveşte Constantinopolul, ne găsim în faţa unui fapt quasi-cert că Rusia va eşi la Sud, dar că trecătorile nu-i vor permite să-şi facă din ele un reazăm al unei politici agresive, căci ele nu vor fi în deplina stăpî­nire a ei. # Am căutat să relevăm acest fapt ca să arătăm încă odată la ce se reduce gogoriţa „pericolului ru­sesc“ pentru­­Rominia şi­ să mai arătăm şi ce mare transformare s’a făcut în Rusia, care a înţeles că tre­buie să sfîrşească cu politica ei de expansiune teritorială să se mulţu­mească cu­ organizarea şi dezvolta­­rea bogăţiilor ci, şi aşa destul de mari, satisfăcîndu-se cu posibilita­tea de a le găsi i eşire pe pieţele europene. Dr. I.Duscian Spre dezastru de Teodor Pamphile maior in rezeit " Sînt peste trei decenii de ebud na­ţiunea întreagă rămîne spectatoare mută îa cele ce se petrece în armată, ca şi cum rezultatele la cari se tinde cu fiinţarea eî n’ar interesa-o nici cum. Nici presa — Argusul n­aţi­­i­iei — nici masa mare a poporului care adine suportă sarcinele, nici re­prezentanţii lui legali în sfatul ţarei, n’au relevat şi nu s-au arătat îngri­joraţi de modul hibrid cu care se al­­cătueşte marele, mijlociul şi micul comandament în armată. Sîntem o naţiune căreia trecutul nu-i spune nimic, dar absolut nimic, trecut din care nu tragem nicîun învăţămînt, aşteptînd numai să ne înbească ca­taclisme inevitabile şi incalculabile spre a ne putea deschide ochii şi a­­tunci... va, fi, prea tîrziu! Nimeni n’a uitat dezastrul şi cau­zele cai i l’au provocat acum 11 ani, în Rusia, cînd acest colos — peste care s’ar putea spune că niciodată nu apune soarele — a fost strivit în chip umilitor de o naţiune care pînă atunci nici nu compta ca putere mi­litară. , Cine nu-şî aduce aminte, deosebit de alte metehne cari bîntuesc arma­ta noastră, de zguduirea produsă prin profmnciamentul ofiţerilor de cavalerie, în 1893, cînd cu toţii din capul trebilor, îşi pierduseră capul şi la ce mijloace cezariene nu s’a re­curs pentru a-i conjura urmările? Nu mai vorbesc de soarta Turciei, după războaiele din 1911—1913, care în mare parte se datoreşte aceloraşi cauze. Nesocotirea elementului, ofi­ţeresc în organizarea armatei şi­ ne­dreptăţilor cari i s'au făcut. _ Cred că nu mai este nevoie să în­mulţesc exemplele pentru a arăta că acolo unde corpul ofiţeresc este ferit de atingeri, moralul armatei — fără care nu­ se pot ciştiga bătălii ■— este ridicat. Rusia, după 1905 a reacţionat, — dovadă rezultatele strălucite ce le.a obţinut la­­începutul campaniei ac­tuale, cînd nu-i mai rămăsese decît cîteva , etape pînă la porţile Buda­pestei, dacă retragerea formidabilă, admirabil condusă, nu i s’ar impus prin l­ipsa neaşteptată a muniţiilor. Turcia,, acest trup bolnav, sub ba­gheta magică a unui om de acţiune, RnvertPaşa, care îşi dă silinţa să îndrepte lucrurile, pare a s© înviora, dovadă rezistenţa ce a opus mai bine de un an la Dardanele, unor armate de uscat şi apă de intîiul ordin, fran­­co-engleze, cu toată penuria mijloa­celor lor de luptă. România numai, căzută în toropea­lă, stărueşte pe calea pe care a apu­cat, spre nenorocirea ei. Se ştie că pronunciamentul cavaleriştilor din 1893, a fost provocat, de vărsările de ofiţeri de artilerie în urma lor, ca o urmare a unui obiceiu mai vechiu, o­­fiţeri cari nu urmăreau alt decît a­­vansări repezi, acolo unde terenul de exploatare le părea mai propriu. Pronunciamentul însă a pus stavilă acestui abuz care se făcea în dispre­ţul legei şi al tradiţiei, în nesocoti­rea celor păgubiţi şi mai cu seamă în dauna instituţiei. Dar dacă arma cavaleriei a încetat de atunci a fi cîmpul de exploatare a vînătorilor de grade, fără scrupul, din armată, acest rol a început din primăvara anului 1901 să-l joace ar­ma infanteriei, pe o scară cut mult mai mare, mai revoltător şi fără sfîrşit. La început în chip sfios, în anul 1901, s’au trecut în infanterie — în contra textului precis al legei — 8 căpitani din geniu,’reuşiţi la exa­menul pentru gradul de maior. Şi mutarea acestora a fost atît de sub­til făcută, în cît arma păgubită nici nu a prins de veste. Aceste mutări au avut ca efect, pe deo parte să des­chidă imediat locuri de înaintare la 8 locotenenţi şi 8 sublocotenenţi în geniu, iar pe de alta să închidă tot atîtea locuri de căpitani şi locote­nenţi in infanterie. ■Dar faţă de ceea ce cu 8 ani mai înainte au fost în stare să facă ofi­ţerii de cavalerie, adică să protesteze cînd li s’au încălcat drepturile, cei din infanterie s’au arătat apatici, pregătind astfel prin pasivitatea lor, putinţa unor noul încălcări, mai nu­meroase şi cu urmări din ce în ce mai dezastruoase. Aşa că acei,cari nepedesit atentau la drepturile in­fanteriei, văzînd că aceasta nu reac­ţionează, au continuat în chip siste­matic, fără jenă, ca şi cum ar fi avut dreptul să o facă, să debarce mai tir­­ziu locotenenţi-coloneli şi apoi colo­neii, în capul regimentelor şi briga­­delor de infanterie. Ajunsese armă geniului — mimai cu cele două regimente ale sale — o fabrică inepuizabilă de ofiţeri supe­riori, în majoritate rebuturi, pentru 40 regimente şi 20 brigade, de infan­terie, — astfel că, pe cînd în aripa geniului, de la sublocotenent la loco­­tenent-colonel inclusiv, ajunseseră ofiţerii să fie propuşi la înaintare înainte de a împlini vechimea, în urma infanteriei, din contra, după 4—5 ani ca sublocotenent, îndoit de cît li se cerea pentru a fi propuşi și apoi 10—15 ani în gradul de căpi­tan, pînă reuşeau­ la examenul pen­tru gradul de maior, aşteptati după acest examen încă cite 5—6 ani pînă sî le vină, din această cauză, rîndul la înaintare şi ajunşi aci nu mai a­­vansau, decît dacă aveau „rude la Erusalim“, de­oarece locurile vacan­te de ofiţeri superiori în infanterie erau pe dată ocupate, de către loco­­tenenţii-colonelî şi coloneii­ veniţi gata din arma geniului, unde lăsau vacanţe pentru alte avansări repezi şi aşa mai departe. Din această pricină s’a întîmplat cazuri cînd căpitani fără prihană din infanterie, înaintaţi în chipul acesta la gradul de maior, să găsească în capul regimentelor la cari erau mu­taţi, pe, foştii lor elevi, mediocri în şcoală, proveniţi din geniu. Dar scan­dalul in parte nu s’ar fi curmat da­că nevoile de organizare ale arma­tei, n’ar fi adus — după polemici şi atacuri înverşunate prin revistele militare — desfiinţarea acestor două regimente de geniu, prefăcute în bon­tal­ioane de pionieri, etc., totuşi astăzi două corpuri de armată, mai toate diviziile, brigadele şi regimentele de infanterie, sunt comandate de ofiţeri proveniţi în chipul acesta din arma geniului, în concurenţă de cîţiva ani, mai mult decît îngrijitoare, cu cei din artilerie. Se cunosc însă urmările acestei altoiri hibride făcute fără logică şi fără drept, în dispreţul celei mai importante arme, din mice oştire, prin urmare nu este nevoie să ilus­trez cu exemple, de altfel cunoscute de toţi, rezultatele negative la cari s’a ajuns, de oarece pentru incapa­citate, carii, cel mai răspîndit — pe lingă vexaţiuni de tot felul spre a-î sili înainte de vreme să plece din armată—la mulţi li s’a aplicat sau au fost ameninţaţi chiar recent, că li se aplică­­art. 27 bis dim legea po­ziţiei ofiţerilor, — iar pentru alţii, foarte compromişi, au funcţionat consiliile de războiu şi de reformă precum, şi diferitele anchete cu sanc­ţiunile cuvenite etc. Şi nimeni să nu rămînă surprins cînd tăgădueşte capacitatea acestor ofiţeri de geniu, pripăşiţi la vîrstă, matură în arma infanteriei, de­oare­ce arma geniului, avînd specialita­tea ei, nu este propriu zis o armă combatantă. Rolul pionierilor, cei maî apropiaţi de infanterie, este să sape pe alocarea tranşeie (şapturi­­adăpost) şi să însoţească în mici fracţiuni cite­odată, coloanele de a­­tac ale infanteriei, pe cîmpul de lup­tă, avînd drept armă : scări de es­caladare, sape, târnăcoape, fascine, gabioane şi cleşti cu ciocane pentru distrugeri de apărări accesorii etc., şi nimic mai mult. * * * I Dar deabea începuse infanteria, după 1907 (desfiinţarea regimentelor de geniu), să-şi vie puţin în fire, prin a avea în parte comandanţii ei fi­reşti, că o nouă pacoste, poate şi mai mare a căzut pe caaiul ei. De astădată armele artileriei şi cava­­leriei au luat locul armei geniului, în acapararea comandamentelor în­­nalte, în proecţie şi mijlociu, din ar­ma infanteriei. Şi dacă din arma ge­niului­ s’a debutat prin a vărsa in­ infanterie, mai întîiu căpitani, apoi locotenenți-coloneli şi mai tîrziu co-CEtiţî continuarea in fia» gina Ii-a.­­..„i * * * , -*» iu­ Ofensiva rusă Ultimele telegrame anunţă că nu- i de aşteptat ca acest oraş să­rii se află la o mică distanţă de cada pentru a treia oară in mîinile Cernăuţi, ruşilor. Teatru­ din Cernăuţi

Next