Adevěrul, ianuarie 1927 (Anul 40, nr. 13204-13226)

1927-01-01 / nr. 13204

Unul 4 No. 13204 Sâmbătă 1 knusrîe 1927 8 PAfflm­ Adevărul AU V- BELDIMAM 13S8—1837 FONDATORI 1 CONST. MILLE 1897-192» 750 Iei pe un an. ABON/SNTE: 380 ,cS pe 5 lunÎ. 200 lei pe 3 luni.­­TECA CFJIZRALA SIBIU In străinătate dublu 3 Leii BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7-9-11 I 3 LISt TELEFOANEi gmaaBraanranBHI Centrala 6/67, 24/73, 46/79. Direcția 57/72, Ad-tia 7/69. Provincia 10/66. ^brează eifitorilor săi an an cu aia vârât nou, un an care sa împlinească paguba atâtor an! pierduți.« ANUL 1926 Amil® s'a încheiat nu va figura printre®,­ vor străluci in isto­ria căr El va apare, cercetătorilor din viii"' ca un an de silă, de ipo­crizie de sărăcie, ca o scoborîre a dreturilor cetăţeneşti, a legalită­ţii si jdesvoltării materiale a tării. Iar vinele privinti ei va lua înfă­­tişareis întunecare sufletească si Intelvăală, o dare înapoi până la evul idial al aitor popoare — căci evul istru de mijloc n'a cunoscut cxpica de ură si de samavolnicie liupo­va ideilor si credințelor cum ne-a 'St dat să Ie vedem în acest an l'ic. Casă nădăjduim că tot răul va fi spi bine, că mai jos decât acest Hiveim vom putea cădea, si că a­­tingâi fonduî mizeriilor noastre ivom ficepe, in fine, a urca spre culm spre culmile de lumină si tirosfritate la care avem dreptul la ii mim. I Grernu! pare a crede lotus că g­ai sunt încă tainele sub pămân­­ta gropi, prăpăstii, in care încă mai sutein scobori. De aceea el ne pregteşte o lege pentru a pune bonilă presei si a gât­ui cugetarea. j Nu-i dă el oare seama că ascen- Siun­ia aceea către culmi, fatală, se Va lice atunci cu salturi primei­­ifioae, in loc să fie o urcare dulce si racinică? Isi ind­k’puesc guver­nanţii noştri că România va fi pe Aed lipsită de marea lumină a soa­relui, condamnată, singură pe lume, la o viaţă de cârtiţă, la un trai ce­lular şi ignorantist? * Nu e vorba de a înşira tirade a­­supra ibertăţii. Libertatea n’a venit S . Imre prin teorii frumoase şi prin ei generoase, ci din necesităţi ine­xorabile. Ea nu e o aripă, ci o te­melie. Cu dânsa nu s’a sburat in înaltul cerului ci s’a clădit solid pe pământ. Retrageţi astăzi libertatea din iunie, si lumea se va prăbuşi. Vai de cei ce nu inteleg asemenea elementare lucruri! Guvernul actual are o dovadă despre aceasta iu chiar fiinţa lui. La ce i-a slujit să vie la putere pe săi dosnice şi de combinaţii obscu­re, şi la ce i-a folosit sugrumarea la lege şi în fapt a votului univer­sal, a voinţei cetăţeneşti? Care sunt isprăvile bune ce le-a putut să­vârşi? Cum stăm cu leu!, cu pro­ducţia cu Impozitele, cu Instrucţia publică, cu toate celelalte, de la ve­nirea lui la cârmă? El nu poate aborda nici o pro­blemă mare a! lui poate rezolva nici o chestie importantă tocmai fiindcă, pe deoparte, e prizonierul acelor combinaţii obscure ce l-au adus la putere, pe de alta fiindcă violentând toate libertăţile, in spe­cial pe cele electorale, nu e expre­sia liberă a vointii nationale. Strâns de lat într’o parte, fără fundament de partea cealaltă, el e cu gâtul prins si cu picioarele în aer. Anul 1926 a fost astfel fatal celor ce-au nesocotit libertăţile, dar si tâ­rii. Si oamenii aceştia mai vor încă să restrângă aceste libertăţi cari, violentate, i-au nenorocit şi ne-au nenorocit, să facă astfel din 1927 un an şi mai negru decât 1926! Anul 1926 se prezintă în aşa fel încât nici nu-i poţi întocmi un bi­lanţ propriu zis, căci bilanţ alcătuit numai din zeruri nu e cu putinţă. Ori in nimic din aie acestui an nu putem aşeza o cifră oarecare, fie cât de mică, de la cele mai materiale chestii până la cele mai înalte. Evident că cu totul altfel s’ar fi prezentat lucrurile dacă regimul nostru constituţional, legal si parla­mentar ar fî funcţionat normal în 1926. Mă întreb chiar dacă d. gene­ral Averescu, venit la putere aşa cum a venit, uzând de restul său de popularitate şi adresându-se ţării ca un sol al libertăţilor, nu şi-ar fi câştigat lotus majoritatea nece­sară? Uimită şi încântată de ase­menea procedee noul, atât de dorite de toată lumea, tara i-ar fi acordat probabil un nou credit, cu multă căldură si hotărire poate. Si atunci noul guvern putea multe indrăzni de care astăzi nu-i în stare să se atingă. Dar nu. Neîncrezător în tară, ne­sigur pe propriele-i puteri, astru cu lumină împrumutată, guvernul a re­­curs la violentă si corupţie intr’un grad încă necunoscut chiar la noi. Si astfel anul 1926 formează o pată în istoria tării, el marchează gra­­dul ce! mai jos tis dictatură ipo­crită si de nesocotinţă a ce bruma ne mai rămăsese din vechile Uber­­tăti . Intrăm astfel in anul 1927 sub cele mai negre auspicii. E probabil că chiar din acest an nou va trebui să facem ce n’am făcut aproape niciodată: să ne cucerim libertăţile prin propria noastră putere, să lup­­tăm spre a ne asigura un loc la soare si o cale de urmat pentru a consolida tara aceasta deabia in­­chegată la lumina principiilor mo­derne. Negreşit e­i vom face-o, noi, şi dacă noi nu vom isbuti, urmaşii noştri, căci altfel ne va mânca vi­tregia vremurilor. I. Teodor­eseu NA2CATII ANUL NOU Consiliul de miniştri, întrunit în mod excepţional şi constatând că anul ce se duce n’a fost un an rău, Car ert cel care vine pare, după toa­­te probabilităţile, să fie nefast gu­­­ver­n­ului, a însărcinat pe ministrul de Interne să găsească modalitatea prU care să confişte anul noul! Kix. LOSE POLITICE... Cadou I a se poate zice că „Viitorul’’ nu grarnic cu editorii săi, cu prilejul alt­ui nou. nu le oferii, in ultimul ijjuăr, nu unul ci două (2) dis­­cu­suri de ale d-lui Tancred Con­­mtinescu, cunoscutul nostru De­­nstene. I/i amândouă, marele filantrop Turcă la apărarea obijduiţilor 5, se ridică im­potriva „deşi răului şi fidelilor". Din discursurile a­­lea cu ei din toată viata Tir­­ului Tancred reies clar bine­­urile economiei. Azi un ban, vine un ban, — până faci miliar- Nu ti se cere decât bundro­prevedere trebuie să recunoaştem că la misterul de instrucţie nu se păcă- Ute împotriva prevederei. lata zeitim intr’un ziar guvernamen-Pa ocazia congresului interna­­al profesorilor secundari, ce tine la Bucureşti in luna Au- 1927, ministerul instrucţiunii a nmuizat o excursie în tară pentru ce resişti, între zilele de 22—31 Ai st“, nu suntem decât la 1 ianua­­rie - deci cu opt luni înainte... Un si­­r lucru a lăsat desigur ne­­fix prevăzătorul program al d-lui Pe­riei: cine va prezida, ca mi­nic al instrucţiei publice, acel ies aşa de prematur orânduit mănunte. Trebuie să rămână şi în seama întâmplării!.. Un nou procuror dreptatea" nu crede ce spun ziare, că ziaristul francez .7/1 ____ ... ______ Pic­­e ar fi venit la noi pentru a fac o anchetă asupra persecuţiei cor­niştitor. C­oosul guvernului crede că dac vizitatorul străin ar fi venit în cest scop, el ar fi luat con­form cu forurile în drept. Ciar fi dacă Indreptarea“ Vor întria şi pe IL Goga, l’a primit minorul de interne pe noul „pro­­curo al străinătăţii" sau nu? Ar­ fi curioşi s’o ştim si noi ■of ni­ne PRESA DEMOCRATA §1 STRĂINĂTATEA Anul 1926 s’a terminat cu o creş­tere a propagandei răuvoitoare pentru situaţia din tara noastră. S’au înmulţit articolele din presa străină prin care unele întâmplări dela noi sunt redate intr’o lumină nefavorabilă. Drept consecinţă, in presa noastră „de ordine“, cum îi place ei să se numească, s-au în­mulţit articolele de protest contra defăimării ţării şi, bine­înţeles, con­tra acelei părţi din presa română, care nu tolerează orice nedreptate, de frică să nu afle străinătatea. Dorim din suflet ca anul ce vine să aducă o schimbare în această situaţie. Pentru aceasta este însă nevoe ca în primul rând autorităţile noastre să-şi dea seama de datoria pe care o au fată de tară, de a îm­piedica abuzurile atât de rău vă­zute in străinătate. Ori de câte ori un ziar sau o bro­şură străină citează un fapt petre­cut la noi si combătut în presa de­mocrată, adversarii acestei prese spun: — Vedeţi ce se întâmplă dacă scrid­ asemenea lucruri? Vedeţi cum vă faceţi, conştient sau incon­ştient, coada de topor a răuvoito­rilor ţării ? Socotim profund greşit felul a­­cesta de a vedea lucrurile. Am considera ca o călcare a datoriei noastre cetăţeneşti, dacă ne-am preta la un astfel de joc, menit să perpetueze în ţară unele sisteme medievale, de mult dispărute aiu­rea. Dacă aflarea în străinătate a unor astfel de fapte este vătămătoare ţării, autorităţile superioare au da­toria de a lua măsuri drastice, pen­tru ca ele să nu se mai întâmple. Atunci nimeni nu va vorbi de ele în presa noastră şi nimeni nu va a­­vea ce reproduce în străinătate. Suntem cei dintâi cari recunoaş­tem absoluta necesitate ca ţara să se bucure de nume bun peste gra­niţe. Dar nu cu preţul perpetuării unor situaţii imposibile, prin com­plicitatea tăcerii. Odată şi odată vom ajunge şi noi în situata de a nu avea ce ascunde. Dacă anul 1927 va fi acela d­in care vom face începutul în această di­recţie, el va rămânea însemnat pe răbojul istoriei ţării, ca început al adevăratei consolidări a ei. o. a OMUL DE ZĂPADA sub razele noului răsărit . Drumul păcii în 1926 Dacă am încerca un fel de efe­meride ale politicei internaţionale în 1926, am constata că în ce pri­veşte acţiunea de promovare şi consolidare a păcii, în ce priveşte acţiunea diplomatică pusă în slujba ei şi acţiunea Societăţii Naţiunilor a cărei unică raţiune este această slujbă,­­ sunt de înregistrat ur­cări şi scăderi. Elementul esen­ţial pentru consolidarea şi promo­varea păcii fiind încrederea re­ciprocă intre popoare, am con­stata că însăşi această încredere nu numai că nu e încă consolidată, dar nu e încă nici întreagă. Răz­boiul dus pentru libertate, nu a adus peste tot libertatea politică. Pe alocurea unde existase înaintea lui, a desfiinţat-o chiar. Or, pacea este corolarul libertăţii. O politică pacifică în ţintele ei, pentru care pacea nu e numai un armistiţiu ne­cesar pentru pregătirea altor răz­boaie, ci un scop definitiv şi etern, nu este cu putinţă decât în statele în cari domneşte libertatea, în sta­tele democratice. Nu degeaba An­glia întâi, apoi şi Franţa, s’au fă­cut fără ezitare purtătoarele poli­ticei păcii. Nu de­geaba in Germa­nia, ministrul de externe, conser­vator prin concepţiunile sale, reac­ţionar prin partidul căruia aparţi­ne, e silit să sprijine politica sa externă, pe partidele şi elementele democratice. * Unde însă libertatea e Înfrântă, unde democraţia a fost înlăturată, de forţe dictatoriale în pretinsa virtute a interesului naţional şi a raţiunii­ de stat, cari întotdeauna au servit de mască veleităţilor şi am­biţiunilor dictatorilor, politica paci­fistă nu poate fi decât una din politicele posibile, o fază sau o necesitate a politicii externe. Războiul extern a fost întot­deauna şi rămâne şi astăzi uni­ca supapă de siguranţă a regimu­rilor de dictatură. Din asemenea necesităţi, au răsunat în anul 1926 şi în Europa vorbe şi ameninţări cari au amintit discursurile lui Wil­helm II, discursuri cari de autorul lor n’au fost niciodată, cum se ştie azi, socotite ca exprimând adevă­ratul său gând, dar cari au devenit totuşi una din cauzele marelui război. Asemenea discursuri, pre­cum şi unele tratate, încheiate de cele două mari centre dictatoriale ale Europei, au umplut opinia pu­blică a lumii de griji, au încărcat iarăş atmosfera de nori groşi, lă­sând, chiar şi după ce s’au risipit, la orizont acel punct negru, care, anunţă, după o frumoasă vorbă a lui Maiorescu, în mijlocul cerului senin, furtuna. Dar dacă în fixarea unor efeme­ride ale politicii internaţionale a a­­nului 1926, am înregistra şi aceste simptome întunecoase, — altfel ne apare situaţiunea dacă urmărim fi­rul roşuu­ al evenimentelor cari au dominat si determinat evolutiunea politicii Internationale In acest an. Două num­e : Locarno si Thoirry, înseamnă ca două faruri puternice, luminoase, drumul acestei evoluti­­uni. Ambele înseamnă în fond ace­la? lucru : Geneva, adică So­cietatea Naţiunilor, adică pace. Nimănui nu i-a scăpat desigur din vedere, dacă a studiat cu luciditate istoria politică a Europei in ultimele secole, că aspectul ei ar fi fost altul, fără antagonismul permanent dintre cele două mari naţiuni vecine: Franţa şi Germania, de care a profitat, pe care l-a spe­culat Anglia. Avem cea mai mare stimă şi admiraţiune pentru marea naţiune britanici dar ce constatăm aci e un adevăr istoric, care nu-i aduce nici o atingere, pentru că în împrejurările de atunci altă politică nu era posibilă. Dar ceea ce carac­terizează tocmai noua politică in­ternaţională a Europei, ceea ce in­dică tocmai complecta ei schimba­re, ceea ce luminează noua ei ori­entare, este că chiar Anglia este ţara care a luat iniţiativa şi prin d. Chamberlain a lucrat cu cea mai mare energie la realizarea ei, pen­­tru ca, opt ani num­ai după cel mai crâncen dintre războaiele în cari s’au sfâşiat cele două naţiuni, cea franceză şi cea germană, ele să-şi întindă mâna pentru o înţelegere, în care Marea Britanie să fie al trei­lea partener. In această îndrumare a politicii internaţionale a Euro­pei, stă cea mai mare garanţie că mergem pe drumul sigur al păcii. Frumoşi or fi laurii culeşi de oame­nii de stat cari au făurit războaiele, dar mândri şi eterni vor fi ai ace­lora cari vor fi făurit şi asigurat pacea acestui bătrân continent, în clipa când progresele ştiinţei, in­­venţiunile incontrolabile ale chi­miei, evocă războiul ca pe o com­pletă distrugere a omenirii şi civi­­lizaţiunii, după ce ultima experien­­ţă a dovedit că legătura între sta­tele civilizate este atât de strânsă, încât la sfârşitul ei, e greu de deo­sebit cine e mai lovit: învinsul sau învingătorul. Distribuitorii premiului Nobel, nu au făcut decât să confirme cu anti­cipaţie avizul istoriei, anume că cei trei oameni de stat cari conduc po­litica ţărilor lor pe calea înţelege­rii: Chamberlain, Briand şi Strese­­mann, dacă vor persevera în poli­tica lor, vor binemerita dela pace, deci dela omenire. Că vor perse­vera, nu incape îndoială,—şi un mic incident, care s’a produs la înche­ierea anului, a dovedit-o în mod strălucit. Verdictul dat in procesul dela Landau, ameninţa să ridice noui pasiuni şi să furnizeze nou material şoviniştilor şi reacţionarilor din Germania şi Franţa. Deja pre­sa duşmanilor păcii din cele două ţări, se agăţase, fiecare în felul ei, de această nenorocită chestiune, nu de câteva ori 24 de ore ea a fost însă rezolvată. D. Briand a cerut, guvernul Poincaré a aprobat şi pre­şedintele Doumergue a acordat graţierea germanilor condamnaţi. Acţiunea de înţelegere şi pace merge înainte. *• Intrăm deci sub bune auspi­cii In noul an şi România nu poate decât să se bucure. Ei războiul ce! mare i-a adus in­tegritatea naţională. Pentru ea şi întrucât depinde de dânsa, el poa­te deci fi în tot cazul ultimul răz­boi. Politica pacifistă corespunde deci idealurilor ei, precum şi ne­cesităţilor ei politice practice. Ro­mânia a făcut tot ce a stat în pute­rea ei pentru a sprijini această po­litică. De două ori miniştrii ei de externe, de la tribuna lumii ce este adunarea Ligii, au proclamat in­­tentiunea tării noastre de a încheia tratate de arbitraj cu toate tarile. Având în flancul ei estic o amenin­ţare care, după ultima declaraţie a d-lui Cicerin făcută la Berlin, nu’ mai e nici deghizată. România sta totul liniştită pe terenul politicii pacifiste. Numai stând pe acest te­ren, problemele ce-o interesează sunt şi rămân în acela? timp pro­bleme europene. Cu dreptatea cau­zei sale, cu voinţa ei fermă de pa­ce, cu ataşamentul ei de nezdrun­cinat către Societatea Naţiunilor România poate păşi fără grijă în anul 1927, cu condiţia ca să se consolideze tot mai mult în Interim pe calea legalităţii, a libertăţii, f respectului pentru dreptul fiecăruia pentru ca tot cetăţeanul acestei tari să poată trăi liniştit si multa mit. i U» R5*£?*îS§£eam.i D. CHAMBERLAIN tul parlamentar Constituanta liberală ?I-a mai tras sufletul o vreme, paste­­lostrun- 2­area calendarului 1925. Ceva din cvârcolirile şearpelui sdrobit şi cari nu Încetează decât mult după apu­sul soarelui, a fest iu acea prelun­gire penibilă şi suspectă a primului parlament român­eşti din urna furate. Svonuri sinsire cutreerau {ara : Con­stituanta va funcţiona ca parlament ordinar Încă o legislatură— Brătienii mai stau patru ani la putere... VintVă susţine că există asemenea prece­dente in familie— Constantinescu, din potrivă, e de părere că partidul tre­buie să se retragă să-şi refacă popu­laritatea in opoziţie. Ion Brătianu n’a luat Încă nici o hotărâre— Des­­bateri familiare şi certuri pe pielea ursului— Căci e vorba intr’adevăr, de ursul carpatin, dovedit cel mai blând, mai domestic şi mai răbdnicu plantigrad din Europa, în sfârşit, In primăvara lui 1928, d. Ion Brătianu şi-a convocat majorită­­ţile. Se hotărâse să plece. Parlamen­tul d-sale, redevenit pentru câteva zile Constituantă, îşi făcuse ultima datorie: ratificarea „actului de la 4 Ianuarie” şi votarea legei electorale. Deci, d. Brătianu şi parlamentarii d-sale puteau pleca liniştiţi. Contro­lul cst mai deplin şi un fel de drept de alegere şi de veto In viaţa consti­tuţională, şi-l asigurase. Iar votul u­­niversal era de fapt desfiinţat. Aces­tea au fost ultimele isprăvi parla­mentare In 1928. Zodierul liberal fixa soarta ţării pe Încă treizeci de ani sub steraua polară a partidului. D. general Averescu, venit la pu­tere cu caiet de sarcini, antreprenor resemnat să lucreze In limitele dicta­te de marele arhitect a! statului mo­dern, a trebuit să-şi ticluiască parla­mentar reclamat de minciuna cons­tituţională. Partidul celor patru de­putaţi ai defunctei constituante, tre­buia să-şi obţină şi să-şi com­pună majorităţi. Legea liberală scăzuse preţul puterii, la 40 la sută din totalul voturilor. Disciplina şi ex­perienţa liberală stabilise procedeul furtului şi măsluirii urnelor şi cre­­iasc un corp tehnic de Jandarmi şi judecători specializaţi la siluirea şi brigandarea alegerilor. Noul parlament din anul 1928 este fătul monstruos al acestui sadic viol electoral, Ministrul de Interna Însăşi, ruşinat de atitudinea de Jack Spinte­cătorul pe care i-o impunea situaţia, s’a văzut silit să declare liberalilor, — cinic Improvizaţi- In apărători al libertăţilor ntâlcite — că tot ce s’a petrecut n’a fost decât urmarea edu­caţiei politice, a pervertirii adhoc a Jandarmului de către guvernarea brfttienistă» Sesiune extraordinară: validări şi credite. Dintru Început, majorităţile se învrăjbesc cu opoziţia şi cu presa. Căci au pretins opoziţiei un trata­ment parlamentar, în dispreţul rea­lităţii hâde, şi al adevărului viu ca­re vorbia de comune asediate, de şefi etici arestaţi şi răpiţi, de oameni împuşcate, de populaţii prigonite şi de tocmeli trădătoare, — au pretins urbanitate şi cinstire, ordonatorii scandalului şi beneficiarii fraudei! Iar din partea prese! dezamăgirea lor buimacă se aştepta, deja primele gargarisme da retorică suburbană, la elogii avântaje cari l-ar fi înălţat In slava actualităţii. Căci ceea ce carac­teriza acest al II-Iea parlament frau­dulos era nu atât incultura cea mal compromiţătoare cât o atitudine am­­iculturaîă Înverşunată. Delicvenţi flagranţi al vocabularului şl al sin­­taxei, recidivişti pasionaţi al piară« laiul construit cu „este” se perindau la tribună improşcând răguşite int­enite in spre tribuna presei. Specta«­colul tremens se desfăşura in faţa a«­nei bănci ministeriale populată la mod Inexplicabil (afară numai dacă fobia culturală a liberalilor an ar fi o explicaţie), de câteva personalităţi cărturăreşti şi poetul naţional meta­­morfozal in sbir de frenezia şi obser­sia celor patruzeci de procente eleo­­torale. S’au luat măsuri pentru Ultraroti­valului de oratori năpustit asupra tri­bunei. Iar presa, recunoscându-şi o veche vină şi-a impus combaterea inflaţiei de valori politice şi Ince­­tarea emisiunii de celebrităţi fără res­coperire de talent. (Formula nu e a noastră). Cu Încetat din colcăiala groteseţ scoasă la suprafaţă de primele fră­mântări ale desbaterilor, s’au deose­bit câteva organisme complecte şi a felurit împodobite. Massa majorita­ră s’a dovedit educabilă. La redes­chiderea sesiunii mulţi din fiii urne­lor pricepuseră că intersecţia şi hui­­duiala nu sunt Îndestulătoare pentru a ilustra un orator parlamentar, iar tăcerea e o hotărâre avantajoasă, poate tocmai pentru echivocul si. Majorităjile Insă, nici până azi când oarecare selecţie s’a efectuat, nu-şi au cântăreţul ieşit din adâncurile lor. De aceea poate, ca o ofrandă, d. Manoilescu a ţinut să vorbească dela tribună, ca deputat; căci elocinţa gu­vernamentală, câtă este s’a refugiat pe banca ministerială. De acolo a vorbit actualul prezident d. Petre Negulescu. De acolo vorbeşte maliţio­sul d-sale succesor, ministrul Petro­­vici. Apoi, cuvântul vehement şi dur a d-lui Goga, şi care totuş devină gumă când se oferă cu ministerială umilinţă, studenţiindi, — şi oratoria de mari mijloace a d-lui Manoilescu, tot de pe banca guvernului răsună. Camerei nucrescune i-a rămas expe­dientul d-lui Anibal Teodorescu, me­nit să adaoge o notă cacofonică in concertul cablnetului. , » Faţă de mizeria tarafului majoritar, opoziţia desfăşură un lux nedrept de­ viori prime şi de baghete iscusita. Două adaosuri, in această sesiune, două „angajamente”: d. Armand Cărnasett, debater ferm şi elegant de o idenţie abundenta şi Intarosin­­tă; şi d. Suciu, doctrinar ţărănist şi orator de mause in acelaş timp. Din sesiunea ext­raordinară amin­tim Incidentul Davila­ Milcoveanu, terminat cu pedepsirea «costala. Din sesiunea care s’a Încheiat reţinem ferbeniţirea ministrului Cudalba de către d-rul Lupu, Intr’unul din ulti­­m­lie sale b­rcşuri. Au fost şi due­luri oratorice din cari d. Vintilă Bră­tianu a eşit sfârticat de necruţăto­rul său adversar, Virgil Madgearu. Dar opera pozitivă a parlamentu­lui? Simplă operă de continuitate în­treruptă de platonice declaraţii şi manifestation t­răsurătio, pentru sta­bilizare şi capital străin. Pentru a-şi trce jocul şi a se face simpatic pu­blicului, guvernul mimează, la răs­timpuri anti-brătienismul. „.Iar pupitrul preşedintelui Ca­merei aşteaptă două texte reacţio­nare: legea chiriilor şi lecei presei. 1. Virtua­l A­L ROŢIŢILOR ETICE Anul 1926 poate figura cu drept cuvânt ca an rodnic în istoria poli­tică a minorităţilor etnice dela noi. Anul care s’a încheiat a dus, în sfâr­­şit, la recunoaşterea faptului defi­nitiv, că avem o problemă a mino­­rităţilor etnice, a cărei soluţionare echitabilă este o problemă de stat din cele importante. Până în acest ani, partidul liberal şi mai ales d. Vintilă Brătianu, nu admiteau din principiu existenţa unei probleme minoritare în România, cum nu în­ţelegea nici d. general Averescu să îngăduiască acestor minorităţi or­ganizaţii politice proprii. Una din condiţiunile esenţiale ale pactului dela Ciucea, cerea de pildă ca ma­ghiarii să se înscrie in partidul po­porului. In noul pact electoral, În­cheiat în primăvara anului 1926 gu­vernul d-lui Averescu nu le-a mai impus maghiarilor această condiţie, ajutându-i chiar să se organizeze ca partid politic minoritar. E foarte ciudată împrejurarea, că minorităţile etnice au primit ser­viciile cele mai importante, deja par­tidul, care se arătase cel mai ostil faţă de ele, deja partidul liberal. Nu este un paradox acesta, ci adevărul cel mai adevărat, şi iată de ce. In străduinţa lor de a zdrobi, sau cel puţin de a paraliza partidele politic r­­omâneşti de opoziţie, adică partidul naţional şi cel ţărănesc, — azi fuzio­nate—guvernul liberal a alcătuit, legea electorală în aşa fel, încât un guvern nepopular nu putea sft-şi cre­eze majoritatea parlamentară,­­ dacă nu obţinea şi voturile minorita­rilor. Din această cauză s'a făcut apoi târgul cunoscut cu maghiarii şi cu saşii, guvernul actual recuno­­scându-le formal, prin pact electo­ral cu caracter de contract bilate­ral, unele drepturi, asupra cărora nici n'ar îi admis discuţie In alte împrejurări. Este adevărat că deocamdată tromisiunile pactului n’au fost calizate de guvern. Aceasta nu scade însă din importanţa faptului in sine că aceste drepturi au fost actual recunoscute, astfel Încât o­­dată, când un guvern democrat şi sincer va legifera acele drepturi nici liberalii şi nu partidul popo­­.nicij jiu vor topi ,i■' pgUp. or'1. nia publică fluturând tricolorul na­ţionalismului integral... în primej­die. Iată de ce anul 1926 va putea fi­gura in istoria politică a ţării noas­tre, ca anul minorităţilor etnice. 3-3*518 P« Nasta NOTE UN DAR DE ANUL NOU pentru funcţionarii publici: „îndreptarea“ anunţă că guvernul e h­otărât să su­prime o bună parte din corpul funcţionăresc al ţării, dovedit com­plect inutil. Avem prin urmare prea mulţi funcţionari? Curios lucru. N’au trecut decât câteva luni de când acelaş guvern a pumit în slujbe o pletoră de diur­­nişti, ceea ce ar fi fost să însemne că avem funcţionari prea puţini! Ori poate se vor face acum su­primări pentru ca după câtva timp să se facă alte numiri în locul ce­lor daţi afară? De, partidul popo­rului e mare şi până acum n’a in­trat tot in buget! D. ANIBAL TEODORESCU, pri­marul Capitalei, anunţă prin ziare că nu se va prezenta la municipiu până după 6 ianuarie, fiind reţinut in casă de o uşoară indispoziţie. Ne pare bine că indispoziţia e u­­şoară şi urăm d-lui primar o grab­nică însănătoşire. Ne îngăduim to­tuşi să-i dăm un sfat. In timpul cât va sta in casă, să nu-i vie cumva ciudata idee de a ceti notele steno­graf­ice ale discursului d-sale dela Adresă: O asemenea lectură i-ar spori indispoziţia până la intoxica­re

Next