Adevěrul, ianuarie 1927 (Anul 40, nr. 13204-13226)
1927-01-01 / nr. 13204
Unul 4 No. 13204 Sâmbătă 1 knusrîe 1927 8 PAfflm Adevărul AU V- BELDIMAM 13S8—1837 FONDATORI 1 CONST. MILLE 1897-192» 750 Iei pe un an. ABON/SNTE: 380 ,cS pe 5 lunÎ. 200 lei pe 3 luni.TECA CFJIZRALA SIBIU In străinătate dublu 3 Leii BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7-9-11 I 3 LISt TELEFOANEi gmaaBraanranBHI Centrala 6/67, 24/73, 46/79. Direcția 57/72, Ad-tia 7/69. Provincia 10/66. ^brează eifitorilor săi an an cu aia vârât nou, un an care sa împlinească paguba atâtor an! pierduți.« ANUL 1926 Amil® s'a încheiat nu va figura printre®, vor străluci in istoria căr El va apare, cercetătorilor din viii"' ca un an de silă, de ipocrizie de sărăcie, ca o scoborîre a dreturilor cetăţeneşti, a legalităţii si jdesvoltării materiale a tării. Iar vinele privinti ei va lua înfătişareis întunecare sufletească si Intelvăală, o dare înapoi până la evul idial al aitor popoare — căci evul istru de mijloc n'a cunoscut cxpica de ură si de samavolnicie liupova ideilor si credințelor cum ne-a 'St dat să Ie vedem în acest an l'ic. Casă nădăjduim că tot răul va fi spi bine, că mai jos decât acest Hiveim vom putea cădea, si că atingâi fonduî mizeriilor noastre ivom ficepe, in fine, a urca spre culm spre culmile de lumină si tirosfritate la care avem dreptul la ii mim. I Grernu! pare a crede lotus că gai sunt încă tainele sub pământa gropi, prăpăstii, in care încă mai sutein scobori. De aceea el ne pregteşte o lege pentru a pune bonilă presei si a gâtui cugetarea. j Nu-i dă el oare seama că ascen- Siunia aceea către culmi, fatală, se Va lice atunci cu salturi primeiifioae, in loc să fie o urcare dulce si racinică? Isi indk’puesc guvernanţii noştri că România va fi pe Aed lipsită de marea lumină a soarelui, condamnată, singură pe lume, la o viaţă de cârtiţă, la un trai celular şi ignorantist? * Nu e vorba de a înşira tirade asupra ibertăţii. Libertatea n’a venit S . Imre prin teorii frumoase şi prin ei generoase, ci din necesităţi inexorabile. Ea nu e o aripă, ci o temelie. Cu dânsa nu s’a sburat in înaltul cerului ci s’a clădit solid pe pământ. Retrageţi astăzi libertatea din iunie, si lumea se va prăbuşi. Vai de cei ce nu inteleg asemenea elementare lucruri! Guvernul actual are o dovadă despre aceasta iu chiar fiinţa lui. La ce i-a slujit să vie la putere pe săi dosnice şi de combinaţii obscure, şi la ce i-a folosit sugrumarea la lege şi în fapt a votului universal, a voinţei cetăţeneşti? Care sunt isprăvile bune ce le-a putut săvârşi? Cum stăm cu leu!, cu producţia cu Impozitele, cu Instrucţia publică, cu toate celelalte, de la venirea lui la cârmă? El nu poate aborda nici o problemă mare a! lui poate rezolva nici o chestie importantă tocmai fiindcă, pe deoparte, e prizonierul acelor combinaţii obscure ce l-au adus la putere, pe de alta fiindcă violentând toate libertăţile, in special pe cele electorale, nu e expresia liberă a vointii nationale. Strâns de lat într’o parte, fără fundament de partea cealaltă, el e cu gâtul prins si cu picioarele în aer. Anul 1926 a fost astfel fatal celor ce-au nesocotit libertăţile, dar si târii. Si oamenii aceştia mai vor încă să restrângă aceste libertăţi cari, violentate, i-au nenorocit şi ne-au nenorocit, să facă astfel din 1927 un an şi mai negru decât 1926! Anul 1926 se prezintă în aşa fel încât nici nu-i poţi întocmi un bilanţ propriu zis, căci bilanţ alcătuit numai din zeruri nu e cu putinţă. Ori in nimic din aie acestui an nu putem aşeza o cifră oarecare, fie cât de mică, de la cele mai materiale chestii până la cele mai înalte. Evident că cu totul altfel s’ar fi prezentat lucrurile dacă regimul nostru constituţional, legal si parlamentar ar fî funcţionat normal în 1926. Mă întreb chiar dacă d. general Averescu, venit la putere aşa cum a venit, uzând de restul său de popularitate şi adresându-se ţării ca un sol al libertăţilor, nu şi-ar fi câştigat lotus majoritatea necesară? Uimită şi încântată de asemenea procedee noul, atât de dorite de toată lumea, tara i-ar fi acordat probabil un nou credit, cu multă căldură si hotărire poate. Si atunci noul guvern putea multe indrăzni de care astăzi nu-i în stare să se atingă. Dar nu. Neîncrezător în tară, nesigur pe propriele-i puteri, astru cu lumină împrumutată, guvernul a recurs la violentă si corupţie intr’un grad încă necunoscut chiar la noi. Si astfel anul 1926 formează o pată în istoria tării, el marchează gradul ce! mai jos tis dictatură ipocrită si de nesocotinţă a ce bruma ne mai rămăsese din vechile Ubertăti . Intrăm astfel in anul 1927 sub cele mai negre auspicii. E probabil că chiar din acest an nou va trebui să facem ce n’am făcut aproape niciodată: să ne cucerim libertăţile prin propria noastră putere, să luptăm spre a ne asigura un loc la soare si o cale de urmat pentru a consolida tara aceasta deabia inchegată la lumina principiilor moderne. Negreşit ei vom face-o, noi, şi dacă noi nu vom isbuti, urmaşii noştri, căci altfel ne va mânca vitregia vremurilor. I. Teodoreseu NA2CATII ANUL NOU Consiliul de miniştri, întrunit în mod excepţional şi constatând că anul ce se duce n’a fost un an rău, Car ert cel care vine pare, după toate probabilităţile, să fie nefast guvernului, a însărcinat pe ministrul de Interne să găsească modalitatea prU care să confişte anul noul! Kix. LOSE POLITICE... Cadou I a se poate zice că „Viitorul’’ nu grarnic cu editorii săi, cu prilejul altui nou. nu le oferii, in ultimul ijjuăr, nu unul ci două (2) discusuri de ale d-lui Tancred Conmtinescu, cunoscutul nostru Denstene. I/i amândouă, marele filantrop Turcă la apărarea obijduiţilor 5, se ridică impotriva „deşi răului şi fidelilor". Din discursurile alea cu ei din toată viata Tirului Tancred reies clar bineurile economiei. Azi un ban, vine un ban, — până faci miliar- Nu ti se cere decât bundroprevedere trebuie să recunoaştem că la misterul de instrucţie nu se păcă- Ute împotriva prevederei. lata zeitim intr’un ziar guvernamen-Pa ocazia congresului internaal profesorilor secundari, ce tine la Bucureşti in luna Au- 1927, ministerul instrucţiunii a nmuizat o excursie în tară pentru ce resişti, între zilele de 22—31 Ai st“, nu suntem decât la 1 ianuarie - deci cu opt luni înainte... Un sir lucru a lăsat desigur nefix prevăzătorul program al d-lui Periei: cine va prezida, ca minic al instrucţiei publice, acel ies aşa de prematur orânduit mănunte. Trebuie să rămână şi în seama întâmplării!.. Un nou procuror dreptatea" nu crede ce spun ziare, că ziaristul francez .7/1 ____ ... ______ Pice ar fi venit la noi pentru a fac o anchetă asupra persecuţiei corniştitor. Coosul guvernului crede că dac vizitatorul străin ar fi venit în cest scop, el ar fi luat conform cu forurile în drept. Ciar fi dacă Indreptarea“ Vor întria şi pe IL Goga, l’a primit minorul de interne pe noul „procuro al străinătăţii" sau nu? Ar fi curioşi s’o ştim si noi ■of nine PRESA DEMOCRATA §1 STRĂINĂTATEA Anul 1926 s’a terminat cu o creştere a propagandei răuvoitoare pentru situaţia din tara noastră. S’au înmulţit articolele din presa străină prin care unele întâmplări dela noi sunt redate intr’o lumină nefavorabilă. Drept consecinţă, in presa noastră „de ordine“, cum îi place ei să se numească, s-au înmulţit articolele de protest contra defăimării ţării şi, bineînţeles, contra acelei părţi din presa română, care nu tolerează orice nedreptate, de frică să nu afle străinătatea. Dorim din suflet ca anul ce vine să aducă o schimbare în această situaţie. Pentru aceasta este însă nevoe ca în primul rând autorităţile noastre să-şi dea seama de datoria pe care o au fată de tară, de a împiedica abuzurile atât de rău văzute in străinătate. Ori de câte ori un ziar sau o broşură străină citează un fapt petrecut la noi si combătut în presa democrată, adversarii acestei prese spun: — Vedeţi ce se întâmplă dacă scrid asemenea lucruri? Vedeţi cum vă faceţi, conştient sau inconştient, coada de topor a răuvoitorilor ţării ? Socotim profund greşit felul acesta de a vedea lucrurile. Am considera ca o călcare a datoriei noastre cetăţeneşti, dacă ne-am preta la un astfel de joc, menit să perpetueze în ţară unele sisteme medievale, de mult dispărute aiurea. Dacă aflarea în străinătate a unor astfel de fapte este vătămătoare ţării, autorităţile superioare au datoria de a lua măsuri drastice, pentru ca ele să nu se mai întâmple. Atunci nimeni nu va vorbi de ele în presa noastră şi nimeni nu va avea ce reproduce în străinătate. Suntem cei dintâi cari recunoaştem absoluta necesitate ca ţara să se bucure de nume bun peste graniţe. Dar nu cu preţul perpetuării unor situaţii imposibile, prin complicitatea tăcerii. Odată şi odată vom ajunge şi noi în situata de a nu avea ce ascunde. Dacă anul 1927 va fi acela din care vom face începutul în această direcţie, el va rămânea însemnat pe răbojul istoriei ţării, ca început al adevăratei consolidări a ei. o. a OMUL DE ZĂPADA sub razele noului răsărit . Drumul păcii în 1926 Dacă am încerca un fel de efemeride ale politicei internaţionale în 1926, am constata că în ce priveşte acţiunea de promovare şi consolidare a păcii, în ce priveşte acţiunea diplomatică pusă în slujba ei şi acţiunea Societăţii Naţiunilor a cărei unică raţiune este această slujbă, sunt de înregistrat urcări şi scăderi. Elementul esenţial pentru consolidarea şi promovarea păcii fiind încrederea reciprocă intre popoare, am constata că însăşi această încredere nu numai că nu e încă consolidată, dar nu e încă nici întreagă. Războiul dus pentru libertate, nu a adus peste tot libertatea politică. Pe alocurea unde existase înaintea lui, a desfiinţat-o chiar. Or, pacea este corolarul libertăţii. O politică pacifică în ţintele ei, pentru care pacea nu e numai un armistiţiu necesar pentru pregătirea altor războaie, ci un scop definitiv şi etern, nu este cu putinţă decât în statele în cari domneşte libertatea, în statele democratice. Nu degeaba Anglia întâi, apoi şi Franţa, s’au făcut fără ezitare purtătoarele politicei păcii. Nu degeaba in Germania, ministrul de externe, conservator prin concepţiunile sale, reacţionar prin partidul căruia aparţine, e silit să sprijine politica sa externă, pe partidele şi elementele democratice. * Unde însă libertatea e Înfrântă, unde democraţia a fost înlăturată, de forţe dictatoriale în pretinsa virtute a interesului naţional şi a raţiunii de stat, cari întotdeauna au servit de mască veleităţilor şi ambiţiunilor dictatorilor, politica pacifistă nu poate fi decât una din politicele posibile, o fază sau o necesitate a politicii externe. Războiul extern a fost întotdeauna şi rămâne şi astăzi unica supapă de siguranţă a regimurilor de dictatură. Din asemenea necesităţi, au răsunat în anul 1926 şi în Europa vorbe şi ameninţări cari au amintit discursurile lui Wilhelm II, discursuri cari de autorul lor n’au fost niciodată, cum se ştie azi, socotite ca exprimând adevăratul său gând, dar cari au devenit totuşi una din cauzele marelui război. Asemenea discursuri, precum şi unele tratate, încheiate de cele două mari centre dictatoriale ale Europei, au umplut opinia publică a lumii de griji, au încărcat iarăş atmosfera de nori groşi, lăsând, chiar şi după ce s’au risipit, la orizont acel punct negru, care, anunţă, după o frumoasă vorbă a lui Maiorescu, în mijlocul cerului senin, furtuna. Dar dacă în fixarea unor efemeride ale politicii internaţionale a anului 1926, am înregistra şi aceste simptome întunecoase, — altfel ne apare situaţiunea dacă urmărim firul roşuu al evenimentelor cari au dominat si determinat evolutiunea politicii Internationale In acest an. Două nume : Locarno si Thoirry, înseamnă ca două faruri puternice, luminoase, drumul acestei evolutiuni. Ambele înseamnă în fond acela? lucru : Geneva, adică Societatea Naţiunilor, adică pace. Nimănui nu i-a scăpat desigur din vedere, dacă a studiat cu luciditate istoria politică a Europei in ultimele secole, că aspectul ei ar fi fost altul, fără antagonismul permanent dintre cele două mari naţiuni vecine: Franţa şi Germania, de care a profitat, pe care l-a speculat Anglia. Avem cea mai mare stimă şi admiraţiune pentru marea naţiune britanici dar ce constatăm aci e un adevăr istoric, care nu-i aduce nici o atingere, pentru că în împrejurările de atunci altă politică nu era posibilă. Dar ceea ce caracterizează tocmai noua politică internaţională a Europei, ceea ce indică tocmai complecta ei schimbare, ceea ce luminează noua ei orientare, este că chiar Anglia este ţara care a luat iniţiativa şi prin d. Chamberlain a lucrat cu cea mai mare energie la realizarea ei, pentru ca, opt ani numai după cel mai crâncen dintre războaiele în cari s’au sfâşiat cele două naţiuni, cea franceză şi cea germană, ele să-şi întindă mâna pentru o înţelegere, în care Marea Britanie să fie al treilea partener. In această îndrumare a politicii internaţionale a Europei, stă cea mai mare garanţie că mergem pe drumul sigur al păcii. Frumoşi or fi laurii culeşi de oamenii de stat cari au făurit războaiele, dar mândri şi eterni vor fi ai acelora cari vor fi făurit şi asigurat pacea acestui bătrân continent, în clipa când progresele ştiinţei, invenţiunile incontrolabile ale chimiei, evocă războiul ca pe o completă distrugere a omenirii şi civilizaţiunii, după ce ultima experienţă a dovedit că legătura între statele civilizate este atât de strânsă, încât la sfârşitul ei, e greu de deosebit cine e mai lovit: învinsul sau învingătorul. Distribuitorii premiului Nobel, nu au făcut decât să confirme cu anticipaţie avizul istoriei, anume că cei trei oameni de stat cari conduc politica ţărilor lor pe calea înţelegerii: Chamberlain, Briand şi Stresemann, dacă vor persevera în politica lor, vor binemerita dela pace, deci dela omenire. Că vor persevera, nu incape îndoială,—şi un mic incident, care s’a produs la încheierea anului, a dovedit-o în mod strălucit. Verdictul dat in procesul dela Landau, ameninţa să ridice noui pasiuni şi să furnizeze nou material şoviniştilor şi reacţionarilor din Germania şi Franţa. Deja presa duşmanilor păcii din cele două ţări, se agăţase, fiecare în felul ei, de această nenorocită chestiune, nu de câteva ori 24 de ore ea a fost însă rezolvată. D. Briand a cerut, guvernul Poincaré a aprobat şi preşedintele Doumergue a acordat graţierea germanilor condamnaţi. Acţiunea de înţelegere şi pace merge înainte. *• Intrăm deci sub bune auspicii In noul an şi România nu poate decât să se bucure. Ei războiul ce! mare i-a adus integritatea naţională. Pentru ea şi întrucât depinde de dânsa, el poate deci fi în tot cazul ultimul război. Politica pacifistă corespunde deci idealurilor ei, precum şi necesităţilor ei politice practice. România a făcut tot ce a stat în puterea ei pentru a sprijini această politică. De două ori miniştrii ei de externe, de la tribuna lumii ce este adunarea Ligii, au proclamat intentiunea tării noastre de a încheia tratate de arbitraj cu toate tarile. Având în flancul ei estic o ameninţare care, după ultima declaraţie a d-lui Cicerin făcută la Berlin, nu’ mai e nici deghizată. România sta totul liniştită pe terenul politicii pacifiste. Numai stând pe acest teren, problemele ce-o interesează sunt şi rămân în acela? timp probleme europene. Cu dreptatea cauzei sale, cu voinţa ei fermă de pace, cu ataşamentul ei de nezdruncinat către Societatea Naţiunilor România poate păşi fără grijă în anul 1927, cu condiţia ca să se consolideze tot mai mult în Interim pe calea legalităţii, a libertăţii, f respectului pentru dreptul fiecăruia pentru ca tot cetăţeanul acestei tari să poată trăi liniştit si multa mit. i U» R5*£?*îS§£eam.i D. CHAMBERLAIN tul parlamentar Constituanta liberală ?I-a mai tras sufletul o vreme, pastelostrun- 2area calendarului 1925. Ceva din cvârcolirile şearpelui sdrobit şi cari nu Încetează decât mult după apusul soarelui, a fest iu acea prelungire penibilă şi suspectă a primului parlament româneşti din urna furate. Svonuri sinsire cutreerau {ara : Constituanta va funcţiona ca parlament ordinar Încă o legislatură— Brătienii mai stau patru ani la putere... VintVă susţine că există asemenea precedente in familie— Constantinescu, din potrivă, e de părere că partidul trebuie să se retragă să-şi refacă popularitatea in opoziţie. Ion Brătianu n’a luat Încă nici o hotărâre— Desbateri familiare şi certuri pe pielea ursului— Căci e vorba intr’adevăr, de ursul carpatin, dovedit cel mai blând, mai domestic şi mai răbdnicu plantigrad din Europa, în sfârşit, In primăvara lui 1928, d. Ion Brătianu şi-a convocat majorităţile. Se hotărâse să plece. Parlamentul d-sale, redevenit pentru câteva zile Constituantă, îşi făcuse ultima datorie: ratificarea „actului de la 4 Ianuarie” şi votarea legei electorale. Deci, d. Brătianu şi parlamentarii d-sale puteau pleca liniştiţi. Controlul cst mai deplin şi un fel de drept de alegere şi de veto In viaţa constituţională, şi-l asigurase. Iar votul universal era de fapt desfiinţat. Acestea au fost ultimele isprăvi parlamentare In 1928. Zodierul liberal fixa soarta ţării pe Încă treizeci de ani sub steraua polară a partidului. D. general Averescu, venit la putere cu caiet de sarcini, antreprenor resemnat să lucreze In limitele dictate de marele arhitect a! statului modern, a trebuit să-şi ticluiască parlamentar reclamat de minciuna constituţională. Partidul celor patru deputaţi ai defunctei constituante, trebuia să-şi obţină şi să-şi compună majorităţi. Legea liberală scăzuse preţul puterii, la 40 la sută din totalul voturilor. Disciplina şi experienţa liberală stabilise procedeul furtului şi măsluirii urnelor şi creiasc un corp tehnic de Jandarmi şi judecători specializaţi la siluirea şi brigandarea alegerilor. Noul parlament din anul 1928 este fătul monstruos al acestui sadic viol electoral, Ministrul de Interna Însăşi, ruşinat de atitudinea de Jack Spintecătorul pe care i-o impunea situaţia, s’a văzut silit să declare liberalilor, — cinic Improvizaţi- In apărători al libertăţilor ntâlcite — că tot ce s’a petrecut n’a fost decât urmarea educaţiei politice, a pervertirii adhoc a Jandarmului de către guvernarea brfttienistă» Sesiune extraordinară: validări şi credite. Dintru Început, majorităţile se învrăjbesc cu opoziţia şi cu presa. Căci au pretins opoziţiei un tratament parlamentar, în dispreţul realităţii hâde, şi al adevărului viu care vorbia de comune asediate, de şefi etici arestaţi şi răpiţi, de oameni împuşcate, de populaţii prigonite şi de tocmeli trădătoare, — au pretins urbanitate şi cinstire, ordonatorii scandalului şi beneficiarii fraudei! Iar din partea prese! dezamăgirea lor buimacă se aştepta, deja primele gargarisme da retorică suburbană, la elogii avântaje cari l-ar fi înălţat In slava actualităţii. Căci ceea ce caracteriza acest al II-Iea parlament fraudulos era nu atât incultura cea mal compromiţătoare cât o atitudine amiculturaîă Înverşunată. Delicvenţi flagranţi al vocabularului şl al sintaxei, recidivişti pasionaţi al piară« laiul construit cu „este” se perindau la tribună improşcând răguşite intenite in spre tribuna presei. Specta«colul tremens se desfăşura in faţa a«nei bănci ministeriale populată la mod Inexplicabil (afară numai dacă fobia culturală a liberalilor an ar fi o explicaţie), de câteva personalităţi cărturăreşti şi poetul naţional metamorfozal in sbir de frenezia şi obsersia celor patruzeci de procente eleotorale. S’au luat măsuri pentru Ultrarotivalului de oratori năpustit asupra tribunei. Iar presa, recunoscându-şi o veche vină şi-a impus combaterea inflaţiei de valori politice şi Incetarea emisiunii de celebrităţi fără rescoperire de talent. (Formula nu e a noastră). Cu Încetat din colcăiala groteseţ scoasă la suprafaţă de primele frământări ale desbaterilor, s’au deosebit câteva organisme complecte şi a felurit împodobite. Massa majoritară s’a dovedit educabilă. La redeschiderea sesiunii mulţi din fiii urnelor pricepuseră că intersecţia şi huiduiala nu sunt Îndestulătoare pentru a ilustra un orator parlamentar, iar tăcerea e o hotărâre avantajoasă, poate tocmai pentru echivocul si. Majorităjile Insă, nici până azi când oarecare selecţie s’a efectuat, nu-şi au cântăreţul ieşit din adâncurile lor. De aceea poate, ca o ofrandă, d. Manoilescu a ţinut să vorbească dela tribună, ca deputat; căci elocinţa guvernamentală, câtă este s’a refugiat pe banca ministerială. De acolo a vorbit actualul prezident d. Petre Negulescu. De acolo vorbeşte maliţiosul d-sale succesor, ministrul Petrovici. Apoi, cuvântul vehement şi dur a d-lui Goga, şi care totuş devină gumă când se oferă cu ministerială umilinţă, studenţiindi, — şi oratoria de mari mijloace a d-lui Manoilescu, tot de pe banca guvernului răsună. Camerei nucrescune i-a rămas expedientul d-lui Anibal Teodorescu, menit să adaoge o notă cacofonică in concertul cablnetului. , » Faţă de mizeria tarafului majoritar, opoziţia desfăşură un lux nedrept de viori prime şi de baghete iscusita. Două adaosuri, in această sesiune, două „angajamente”: d. Armand Cărnasett, debater ferm şi elegant de o idenţie abundenta şi Intarosintă; şi d. Suciu, doctrinar ţărănist şi orator de mause in acelaş timp. Din sesiunea extraordinară amintim Incidentul Davila Milcoveanu, terminat cu pedepsirea «costala. Din sesiunea care s’a Încheiat reţinem ferbeniţirea ministrului Cudalba de către d-rul Lupu, Intr’unul din ultimlie sale brcşuri. Au fost şi dueluri oratorice din cari d. Vintilă Brătianu a eşit sfârticat de necruţătorul său adversar, Virgil Madgearu. Dar opera pozitivă a parlamentului? Simplă operă de continuitate întreruptă de platonice declaraţii şi manifestation trăsurătio, pentru stabilizare şi capital străin. Pentru a-şi trce jocul şi a se face simpatic publicului, guvernul mimează, la răstimpuri anti-brătienismul. „.Iar pupitrul preşedintelui Camerei aşteaptă două texte reacţionare: legea chiriilor şi lecei presei. 1. Virtual AL ROŢIŢILOR ETICE Anul 1926 poate figura cu drept cuvânt ca an rodnic în istoria politică a minorităţilor etnice dela noi. Anul care s’a încheiat a dus, în sfârşit, la recunoaşterea faptului definitiv, că avem o problemă a minorităţilor etnice, a cărei soluţionare echitabilă este o problemă de stat din cele importante. Până în acest ani, partidul liberal şi mai ales d. Vintilă Brătianu, nu admiteau din principiu existenţa unei probleme minoritare în România, cum nu înţelegea nici d. general Averescu să îngăduiască acestor minorităţi organizaţii politice proprii. Una din condiţiunile esenţiale ale pactului dela Ciucea, cerea de pildă ca maghiarii să se înscrie in partidul poporului. In noul pact electoral, Încheiat în primăvara anului 1926 guvernul d-lui Averescu nu le-a mai impus maghiarilor această condiţie, ajutându-i chiar să se organizeze ca partid politic minoritar. E foarte ciudată împrejurarea, că minorităţile etnice au primit serviciile cele mai importante, deja partidul, care se arătase cel mai ostil faţă de ele, deja partidul liberal. Nu este un paradox acesta, ci adevărul cel mai adevărat, şi iată de ce. In străduinţa lor de a zdrobi, sau cel puţin de a paraliza partidele politic româneşti de opoziţie, adică partidul naţional şi cel ţărănesc, — azi fuzionate—guvernul liberal a alcătuit, legea electorală în aşa fel, încât un guvern nepopular nu putea sft-şi creeze majoritatea parlamentară, dacă nu obţinea şi voturile minoritarilor. Din această cauză s'a făcut apoi târgul cunoscut cu maghiarii şi cu saşii, guvernul actual recunoscându-le formal, prin pact electoral cu caracter de contract bilateral, unele drepturi, asupra cărora nici n'ar îi admis discuţie In alte împrejurări. Este adevărat că deocamdată tromisiunile pactului n’au fost calizate de guvern. Aceasta nu scade însă din importanţa faptului in sine că aceste drepturi au fost actual recunoscute, astfel Încât odată, când un guvern democrat şi sincer va legifera acele drepturi nici liberalii şi nu partidul popo.nicij jiu vor topi ,i■' pgUp. or'1. nia publică fluturând tricolorul naţionalismului integral... în primejdie. Iată de ce anul 1926 va putea figura in istoria politică a ţării noastre, ca anul minorităţilor etnice. 3-3*518 P« Nasta NOTE UN DAR DE ANUL NOU pentru funcţionarii publici: „îndreptarea“ anunţă că guvernul e hotărât să suprime o bună parte din corpul funcţionăresc al ţării, dovedit complect inutil. Avem prin urmare prea mulţi funcţionari? Curios lucru. N’au trecut decât câteva luni de când acelaş guvern a pumit în slujbe o pletoră de diurnişti, ceea ce ar fi fost să însemne că avem funcţionari prea puţini! Ori poate se vor face acum suprimări pentru ca după câtva timp să se facă alte numiri în locul celor daţi afară? De, partidul poporului e mare şi până acum n’a intrat tot in buget! D. ANIBAL TEODORESCU, primarul Capitalei, anunţă prin ziare că nu se va prezenta la municipiu până după 6 ianuarie, fiind reţinut in casă de o uşoară indispoziţie. Ne pare bine că indispoziţia e uşoară şi urăm d-lui primar o grabnică însănătoşire. Ne îngăduim totuşi să-i dăm un sfat. In timpul cât va sta in casă, să nu-i vie cumva ciudata idee de a ceti notele stenografice ale discursului d-sale dela Adresă: O asemenea lectură i-ar spori indispoziţia până la intoxicare