Adevěrul, august 1927 (Anul 40, nr. 13380-13404)

1927-08-02 / nr. 13380

UNUL 40 No. 13380 ABONAMENTE: 750 lei pe un an. 380 lei pe 6 luni. 200 lei pe 3 luni. • * * Marti 2 August 1927 4 pagini Adevărul FONDATORI: CONST. MILLE 1897—1920 in străinătate dublu Lei 3 BIROURILE: București, Str. Sărindar no. 7-9—11Lei 3 TELEFOANE: Centrala: 306/67,324/73, 346/79,353/5* Direcția: 357/72. Administraţia: 307/69. Provincia: 310/66. Validând toate alegerile, Camera a constatat că ele au fost ■■■ libere. Atunci, să sporim, n’o să mai fie nevoie de amnistie electorală. Şi dacă, totuş, amnistia va veni ?... După validări... IN balconul dela crucea D. Goga s'a decis să­ se retragă din­­politică spre a se consacra literelor. Ziarele POETUL: Cună, bună, stea vicleană Neam de fire de vădană, De ce dorurile mele Sputsu­ le-ai la stele? In sfârşit, epopea tristă a tân­guirilor neputincioase şi a ricană­rilor cinice s’a terminat. Camera s’a constituit aşa cum a fost alea­să de guvern şi, mal mult, ea are acum biroul ei definitiv«, pentru cele două zile cât mai durează se- M’unea. S’a isprăvit. Zadarnice au fost protestele şi dovezile opoziţiei. Alegerile s’au petrecut în toată ţara în linişte, în libertate şi după sfânta literă a le­gii. Au fost validate toate la rând, pentrucă nicăiri alegătorii n’au fost molestaţi, delegaţii sechestrat­­iau arestaţi, candidaţii opriţi să in­tre în secţiunile de votare. Nicăiri Jandarmii n’au bătut şi n’au furat cărţile de alegător, ni­­căiri magistraţii n’au măsluit ur­nele. D-nii I. G. Duca şi Stelian Popescu au stat, zi şi noapte, de veghe pentru ca lucrurile să se scurgă în cea mai desăvârşită le­galitate. Aşa a vrut guvernul şi aşa s’a întâmplat De-acum înainte maşina poate funcţiona după toate regalele par­lamentarismului român: guvernul ordonă, parlamentul execută şi ţara este fericită. Şi pentru ca li­niştea să se reverse deplină în su­flete, peste toate plaiurile ţării, va veni amnistia. Căci, de ce să nu vină, dacă totul s’a petrecut în or­­dine ? Iar în timpul vacanţei, până la Adunarea din toamnă a „aleşilor naţiunii“, d. Ionel Brătianu are timp să mediteze, să combine, să manevreze. E meseria lul, în care a dovedit o deosebită pricepere. Dacă n’o să poată face ceva cu d. Maniu — pentrucă omul acesta se încăpăţânează în formule cari li displac — va aranja cu d. Ave­­rescu. Şi dacă o asemenea combi­naţie nu-i va părea destul de se­rioasă, va găsi un altul. D. Brătia­nu e sigur că va găsi pe cineva, care să accepte bucuros binecu­vântarea sa ca partid de guvernă­mânt. Şi dacă totuş... ? D. Brătianu, care are soluţii pen­­tru toate, va găsi una şi pentru o asemenea eventualitate neprevă­zută. N’a spus d-sa, la „consfătui­rea“ majorităţilor, la care n’a per­mis nimănui să-şi arate părerea, că partidul liberal este condamnat la o guvernare lungă ? Nu va găsi pe cineva să marşeze? Va guver­na d-sa: opt, zece, doisprezece ani... şi, dacă va fi absolută nevoe, va guverna şi mai mult. Şeful par­tidului liberal, în nemărginita lui dragoste de ţară, e hotărit să se sacrifice până la ultima picătură de energie. Va guverna, va guver­­na mereu ca să fericească ţara şi neamul românesc. # Alegerile, aşa cum s’au făcut, şi validările, aşa cum s’au judecat, îndreptăţesc aceste triste preve­deri. D. Brătianu n’a înţeles, n’a vrut să înţeleagă că o datorie ele­mentară îi impunea să facă puţină dreptate. A procedat cu forţa în alegeri şi a sfidat la validări. D-sa vrea să se ştie că puterea şi drep­­tul n’au, în această ţară, decât o singură sursă : voinţa d-sale, ca şi cum poporul român nu şi-a dat şi până acum seama de acest fapt plin de consecinţe nenorocite pen­tru viitorul lui. Şi vom mai merge aşa pentru că d. Brătianu n’are decât o singură tactică : d-sa forţează nota din ce în ce mai mult, din ce în ce mai tare. Vom merge, desigur, dar nu a­­tât cât îşi închipue dictatorul. Po­porul acesta nu se va destrăma numai de hatârul d-luî Brătianu. Va veni momentul, când steaua lui va străluci scânteietor și ni­meni nu va avea ochi să vadă ja­lea dictatorilor de astăzi. * GLOSE POLITICE... Se repetă După apelurile din presa libera­lă şi din culoare şi după invitaţia făcută de pe banca ministerială de 11. Vintilă Brătianu, iată-l şi pe d. C. Dimitriu, ministrul comunicaţi­ilor desavuând cuvintele aspre ale interminabilului d. Popovici, sena­tor, şi având cuvinte juste pentru partidul naţional-ţărănesc. Din partea d-lui C. Dimitriu lu­crul nu surprinde. D-sa este incon­testabil un om de treabă şi un su­f­et cinstit. In afară de aceasta, d-sa ştie să puc mult obiectivism în cercetarea problemelor şi situa­ţiilor politice. Declaraţia ministru­lui de comunicaţii, bine venită, nu trebue să apară neaşteptată. Concomitet insă, cu apelurile şi declaraţiile liberalilor autorizaţi şi de baştină, la Cameră se produc violente atacuri la adresa naţional­­ţărăniştilor, din partea unor re­cenţi colaboratori ai liberalilor. Lucrul se explică. Pe când libe­ralii doresc acord, colaboratorii caută să-l evite cu orice preţ. Ei ştiu bine că, în momentul acordului s’a sfârşit cu rolul lor. Se explică clar atitudinea unora din guvern şi atitudinea opusă dar concomitentă, a altora din guvern. Fie­care... cu interesele lui. înregistrări In urma şedinţei de Sâmbătă de la Cameră, în care s’a validat, în­tre altele alegerea de la Bălti, un liberal de marcă a observat: — ,J­ureros regres ! A mai po­menit cineva, în parlamentul dina­inte de război ceia ce s’a auzit as­tăzi la Cameră ? ! A avut dreptate Nicu Filipescu, când, in materie de transfugi, a spus, că există porci cu explicaţie şi porci fără explicaţie. Ca şi dânsul, eu ii prefer pe a­­ceştia din urmă". Sever Parlamentarii opoziţiei D. C. G. BREZEANU Deputat de Prahova al partidului naţional-tărănesc NAZBATI­I D. GOGA SE RETRAGE.« Cutremuraţi-vă noroade din lar­gul cuprins al ţârii româneşti ! Cu­­tremuraţi-vă, dar nu pierdeţi cumpă­tul, ori­cât de mare e nenorocirea ce se abate astăzi asupra destinului poporului român. D. Octavian Goga părăseşte viaţa politică. Telegraful — blestematul de telegraf! — ne aduce fatala ştire, pe care d. Goga însuş a Împărtăşit-o redactorului unui ziar din Budapes­ta. Nici nu se putea ca o veste atât de dureroasă să ne vină din altă parte decât din capitala Ungariei. D. Goga nu va mai face politică. Dar atunci ce o să facă d. Popescu. Zguriţa? Cum rămâne cetatea uni­versitară şi pe mâna cui vor ajunge fondurile secrete? îndoliate Întrebări, la cari nu ştim dacă se va răspunde cândva, Kix. Ad. Robert de Flers Franţa intelectuală deplânge as­tăzi moartea distinsului literat şi a­­cademician Robert de Flers, şi o­­dată cu ea deplângem şi noi moar­tea unui bun şi încercat prieten al României. Robert de Flers a fost, în zilele cele mai grele prin cari a trecut ţara noastră, în clipele tragice ale refugiului, un soi de îmbărbătare şi un aducător de nădejdi. Prin el ne vorbea Franţa, al căreia opti­mism robust ne făcea să nu pier­dem credinţa în victoria finală. Robert de Flers a împărtăşit cu noi tristeţea şi amărăciunea şi s’a bucurat cu noi atunci când nourii s’au risipit şi idealul unităţii naţio­nale a apărut în lumina lui strălu­citoare. S’a bucurat de bucuria noastră fiindcă ne-a cunoscut şi ne-a iubit, fiindcă era convins de dreptatea cauzei pentru care lup­tam şi fiindcă a putut să vadă cu ochii şi să aprecieze la justa lor valoare sacrificiile dureroase pe cari le-am făcut pentru izbânda comună. Iar mai târziu când s’a înapoiat în ţara lui, România n’a avut la Paris, în lumea intelectuală ca şi în cea politică, un prieten mai sin­cer, un apărător mai convins, un susţinător mai elocvent. Nu odată cuvântul lui autorizat a răsunat în ,,Figaro“ în favoarea poporului ro­mân şi a drepturilor lui. Cum am fi putut să nu fim sen­sibili la atâtea semne de nepreţui­tă prietenie, şi cum n’am fi profund îndureraţi la ştirea morţei acestui suflet de elită, acestui mare şi ne­clintit prieten? Naţiunea franceză poate fi încre­dinţată că pierderea acestui valo­ros fiu al ei stârneşte In sufletul poporului român durerea cea mai vie şi mai adâncă. _ _ Ad. Comemorarea lui Robert de Flers la Cameră In şedinţa de eri după amiază a Camerei, a fost comemorată me­moria lui Robert de Flers, care a murit, acum două zile, la Vittel. Iată cuvântările rostite cu acest prilej. Cuvântarea d-lui Victor Antonescu IN NUMELE MAJORITĂŢII D. VICTOR ANTONESCU: Unul din marii scriitori ai Franţei (adu­narea ascultă în picioare) şi poate cel mai cald iubitor al României s'a stins. ■ Academicianul Robert de Flers a murit. Soarta nu ne este îngădui­toare în aceste clipe. S'a stins câte­va zile dela moartea regelui Ferdi­nand I, pe care de Flers l-a slăvit şi preamărit cu toată dragostea unui suflet mare, a unei inteligenţe sclipitoare şi a unui talent covâr­şitor. Admirator al marelui rege şi al reginei Maria care în vremurile grele i-a stat în sprijin cu mândrie şi devotament, de Flers a revărsat în scrisul lui autorizat dragostea, admiraţia şi respectul lui pentru aceste două chipuri regeşti în im­­nuri de laudă ,şi de slavă asupra poporului român pe care l-a iden­tificat cu marii lui suverani. N'au fost momente in timpul răz­boiului de întregire a neamului, in vremea congresului dela Paris şi în urmă, în care scrisul eloquent şi autorizat a lui de Flers să nu fi slujit României. Tovarăş de suferinţă cu soldatul român în tranşeele din Dobrogea şi în timpul retragerii armatelor noastre, de Flers devenise, prin contact zilnic, adânc cunoscător şi admirator al soldatului nostru. Dacă cumva însemnările sale în timpul războiului se vor fi păstrat, ele vor constitui o strălucită măr­turie a vredniciei poporului român. Ultimele lui vorbe scrise cu câte­va zile înainte de moarte în ziarul „Le figaro" al cărui director era, au fost portretul mișcător al rege­lui Ferdinand I. Robert de Flers a murit cu gân­dul spre noi, să-l slăvim şi noi în gândul şi sufletul nostru. In numele majorităţii acestei Ca­­mere, exprimăm Franţei iubite şi a­­liate, sentimentele noastre de du­rere adâncă pentru pierderea scrii­torului genial, a cărui fineţe oglindia atât de bine geniul poporului fran­cez. Ne înclinăm cu respect înaintea nobilei sale tovarăşe de viaţă, a că­rei durere o împărtăşim, exprimăn­­du-i condoleanţele noastre." Discursul d-lui Mihai Popovici II numele partidului naţional-ţărănesc D. MIHAI POPOVICI. Un mare prieten al Românilor a murit: Hu­bert de Flers. Sufletul său distins şi nobil nu-l făcea să fie numai un îndrumător în lumea artelor, ci-l făcea să fie şi un creator în viaţa vie a popoare­lor. In coardele sufletului său ră­sunau ideile cele mari ale umanită­ţii, dreptăţii şi libertăţii şi făceau din apostolul cucernic al artelor şi un luptător dintinse, un om de acţi­une. Astfel Holen de Fleers laud în război cu tot enuziasmul geniu­lui latinităţii sale. Robert de Flers intră in război cu tot idealismul său nobil şi-l pune în pervidul marei ca­uze, a liberării popoarelor, din care a exil Europa cea nouă. Pe acest mare fiu al ei, Franţa ni-l trimite nouă. A fost alături de noi în toate suferinţele şi durerile cele mari ale noastre, in decursul războiului. Cu geniul său fin el pre­săra o pulbere de aur peste suferin­ţele noastre şi aducea, cu frumuse­ţea sufleullui său, raze de lumină in durerea noastră. El a fost unul care n'a desnădăjduit. Animator, veşnic ne picura în suflet credinţa în iz­bânda finală, îmi aduc aminte, la Iaşi, în modesta bisericuţă de pe strada Lăpuşneanu, în biserica Da­nului, înmormântam pe unul din cei mai distinşi, din cei mai mari fii ai noştri, pe unul din cei mai entuzi­aşti creatori ai idealului nostru na­ţional, pe marele Barbu Delavran­­cea. La căpătâiul său vorbea Robert de Flers şi vorbea cu atâta iubire, dragost­e, şi încredere! Vorbea des­pre prietenie nedeslipită, dintre Franţa şi România şi spunea cum i se pare că de la distanţă, în negură, când e alături tricolorul român cu tricolorul francez, se îmbină culo­rile şi par’că Culorile Franţei sunt una cu ale României. Atunci sim­ţeam cum la căpătâiul lui Barbu Delavrancea, care n'a ajuns să vadă zilele de glorie ale noastre şi numai zilele de răstrişte, cum acest mare artist, de Flers, întruchipa, din su­fleul marelui mort credinţa în iz­bânda noastră, credinţa în trium­ful nostru.­­ Şi aşa, cum Delevrancea, cât tră­ia ne dădea nădejde, acum de Flers, cu frumuseţea vorbelor sale şi spi­ritului său, ne încălzea din nou şi ne dădea nedejdea, credinţa să supor­tăm durerile mai uşor, pentru că ziua de izbândă va veni. Şi ziua de iz­bândă a venit şi el a fost unul din­tre aceea came, mai întâi ne-a adus solia izbândirii dreptăţii şi a li­bertăţii. Datori suntem ca, cucernic, să ne plecăm genunchii noştri, în faţa mormântului acestui mare dispă­rut. De Flers ne-a iubit, şi, cum iubi­rea care se cimentează în durere, în bucium, este iubire sinceră şi e­­ternă, aşa ne-a iubit el până în ul­tima clipă a vieţii sale şi tot aşa neamul nostru românesc îl va iubi și îi va fi recunoscător. Tout est pour le rnieux.. Cuvântarea ministrului de interne Camera a terminat în şedinţa de Sâmbătă seară, disetrţiunea a­su­pra validităţii alegerilor. Cititorii au putut urmări, zi cu zi, acuza­­ţiunile opoziţiei naţional-ţărăniste, singura care a putut formula pro­teste. Deasemenea au ascultat şi apărarea prezentată de diferiţi re­prezentanţi ai majorităţii. Să zi­cem că cei dintâi au putut să exa­gereze în unele cazuri. Dar cei din urmă, negând orice ingerinţe, au redus la absurd apărarea lor, fi­indcă au vroit să dovedească prea mult, şi e o veche constatare că cine vrea să dovedească prea mult, nu dovedeşte nimic. Intr’adevăr, cine a auzit pe mem­brii majorităţii — Sâmbătă dimi­neaţa încă pe d. general Văitoianu, Sâmbătă după masă pe d. Ste­­lian Popescu de pe banca ministe­rială — trebuia să se gândească la faimosul : tout est pour le m­ieux dans le meilleur des mondes. Din fericire, opinia noastră pu­blică nu este nici surdă, nici oarbă, nci nesimţitoare. Ea a auzit ce-a auzit, a văzut ce-a văzut, şi a sim­ţit grozav ingerinţele de tot felul ce s’au produs şi, cel mult, poate deduce —­ când vede pe cei cari au profitat de abuzul şi frauda electo­rală, negând că ar fi fost, măcar pe ici pe colo, asemenea abuzuri şi fraude — că ceia ce se numeşte politică în această ţară, este abili­tatea de a disimula. * D. Duca, încheind dezbaterile cu o cuvântare scurtă şi sobră, n’a a­­unecat pe această pantă. Cu ex­perienţa, cu inteligenţa d-sale po­­itică, şi-a dat seama că punctul de vedere al negării absolute a a­­buzurilor electorale, nu poate fi susţinut şi trebuie să fie iritant. Un fruntaş ardelean, îmi spunea Sâmbătă lu o Cameră : — Iată ce nu putem noi înţelege. Dacă fraudele şi ingerinţele elec­torale ne revoltă, ne revoltă mult mai mult, cinismul cu care ele sunt tăgăduite! D. Duca n’a căzut, cum am spus, în greşeala preopinenţilor săi. D-sa a admis că e posibil ca abuzuri să se fi comis. D-sa le-a numit­ ex­cese de zel şi a căutat să le scuze, invocând şi excese din partea opo­ziţiei. Dacă asemenea excese s’au întâmplat, ele n’au fost decât reac­­iunea împotriva exceselor admi­nistrative, cari, principial, sunt tot­deauna mai grave. Ele sunt, de o­­bicei şi în ultimă linie, cauzele a­­narhiei, căci administraţia e che­mată să împiedice şi să reprime a­­buzurile. Cu ce autoritate o poate face, când ea însăşi comite abuzuri? Nu ne gândim la­ comparaţii cu Anglia, dar explică mai bine gândul nos­tru, faptul că în ţările ang­o-saxo­­ne nu s’ar găsi tribunal, care să condamne un cetăţean vinovat de un exces, comis pentru a împie­deca un agent administrativ de a săvârşi o ilegalitate... Teza: d-lui Duca e, deci, suscep­tibil contraove­rsa, dar ea face, măcar o mică parte şi adevărului, ea e mult mai puţin decât era lo­gic să se facă, în actualele împre­jurări, pentru a se da satisfacţie le­galităţii şi dreptăţii jignite,­ dar face măcar ceva. Apoi, d. Duca, nu s’a dedat la po­lemici de detaliu, în care biruinţa e uşoară şi succesul ieftin, când pui la îndoială toate mărturiile frunta­şilor opoziţiei şi te bazezi, împo­triva lor, pe aşa zise acte, elabo­rate adesea de unii dintre organi­zatorii sau autorii abuzurilor. Pe terenul parlamentar şi în aseme­nea materie, nu prinde logica sim­plistă a faimosului: quid non est in acta... Ministrul de interne a ţinut să dea, cuvântării sale, un caracter politic şi, în această privinţă, evi­dent, a reuşit. D-sa a adus în dis­­cuţiune situaţia si atitudinea­ parti­dului national-tărănesc şi necesita­tea creării unor raporturi normale între partidele politice. * Sunt două păreri, a încheiat mi­nistrul de interne, asupra viitoarei atitudini a partidului national-tă­rănesc. Unii spun că va rămâne cu mâna pe­­ sabie, alţii speră — şi printre aceştia ni se pare că s’a numărat şi pe d-sa — că va veni cu ramura de măslin. Dacă am lua figura ad-literami, ar trebui să spu­nem că d. Duca inversează roluri­le şi că nici d-sa nu vede realita­tea în raporturile dintre partide, aşa cum este, ci le vede de sus, de la superior, la subaltern. Totuși, se pare, ca nu acesta a fost gândul d-lui ministru de interne. Tonul cuvântării sale esclude o aseme­nea interpretare. E mai probabil, că d-sa înţelege că, pentru stabili­rea unor raporturi normale între cele două partide de guvernământ, partidul liberal este dinainte dis­pus să facă gestul natural. Ar m­ai avut ocaziunea s’o dovedească, in­validând alegerile mai scandaloase. N’a făcut’o, şi rău a făcut. Dar suntem convinşi că, în îm­prejurările de astăzi, numai mani­festarea unei vădite intenţiuni de a reveni, cel puţin de azi înainte, la legalitate, poate duce la destin de­­derea dorită şi de d. Duca. Dacă guvernul ar fi hotărît să păşiască pe această cale, ei are destule mij­loace să-şi manifeste această hotă­­rîre altfel decât prin declaratiuni si făgăduieli platonice, atunci in­tervenţia d-lui Duca, în discuţiu­­nea validărilor, ar putea poate, in­dica începutul unei schimbări a as­pectului vieţii noastre politice. B. Brănişteanui­ ­»•/--•«a. t. IN FAŢA CAMEREI D. NECULAU Deputat liberal de Botoşani şi alegătorul său NOTE OFICIOSUL averescan anunţă o campanie împotriva liberalilor, campanie pe care o intitulează „Lupta împotriva bunului plac". Averescanii sunt ingraţi. Fiindcă numai graţie bunului-plac al d-lui Brătianu au mai putut gusta din deliciile puterei, şi fără acest bun plac, ei n-ar fi trăit nici clipele de adevărată voluptate din noaptea cea de pomină! Ori poate s’au hotărît să încea­pă lupta împotriva bunului Diac de­oarece s’au convins că de aci îna­inte nici măcar bunul plac n’ar mai putea să-i scoată din cimitirul mor­ţilor politici ? LIBERALII caracterizează politica partidului national-tărănesc ca „po­litica urii", spre deosebire, desigur, de a lor, care ar fi politica iubirii. In orice caz, iubire perversă, cu bătăi si schingiuiri! * UN CALD si binemeritat elogiu aduce „Viitorul" puterilor de viată ale neamului românesc. In adevăr, pentru ca un popor să treacă printro urgie electorală ca aceea prin care a trecut, trebue să aibă nu o viată, ci şoapte­­a ,dar­­în-A VORBI de „regățeni" si deleni““ — spune Viitorul — seamnă a face pe placul ungurilor. Cu toate astea, liberalii sunt a­­ceia cari, prin intrigi, în fond des­tul de grosolane, caută să despartă partidul national-tărănesc în arde­­ten sL_ fcarttcul # In numele partidului naţional-ţă­ Cuvântarea d-lui preşedinte al Camerei D. N. N. SAVEANU, preşedinte. Am pierdut un amic cald şi sincer al României. Ne-a cunoscut în vremuri de res­trişte ca şi generalul Berthelot, un alt mare amic şi cetăţean a! ţării noastre. Robert de Flers ne-a cunoscut de aproape. Inima lui a bătut la fel cu noastră, după cum şi drapele ţă­rilor noastre mergeau împotriva a­­celuiaş duşman. Ne-a rămas apoi un mare prieten şi când a venit mult aşteptata vic­torie, s’a bucurat la fel cu noi şi el, cel în al cărui nobil suflet întregirea neamului nostru era socotită dreapta răsplată a suferinţelor seculare. Când, plâns de tot poporul, regele Ferdinand s’a coborât în mormânt, la scricrnul lui, alături de toţi ro­mânii a plâns şi marele nostru amic — al cărui emoţionant articol a în­vederat încă odată cât ne iubea el —, aceasta fiind ultima lui manifastare în presă pentru România. Pe morminte se depun flori; lângă cele multe care vor veni din partea compatrioţilor săi, poporul român depune şi el una: floarea rară a recunoştinţei , dovada durerii ce resimţim pentru pierderea celui care ne-a cunoscut, ne-a apreciat şi ne-a iubit. Cer autorizarea Camerei pentru a trimite o telegramă de condoleanţe doamnei de Flers. In semn de doliu suspend şedinţa pentru cinci minute. rănesc ne asociem la doliul naţional al neamului nosru românesc. Trimitem condoleanţele noastre Franţei, familiei sale şi ne alăturăm doliului acestei Camere. Cuvântarea d-lui N. Titulescu IN NUMELE GUVERNULUI* D. N. TITULESCU, ministrul de externe. Guvernul român se asocia­­ză la sentimentele exprimate la numele Camerei. Prin Încetarea din viaţă a mar­chizului Robert de Flers, Frant* pierde una din minţile cele mai a­­pere, una din inimile cele mai bone şi pe unul din reprezentanţii cel mai strălucitori al spiritului galic, al acestei minunate Îmbinări a unei forme uşoare, cu o substanţă adânc umană, având ca temei acest ade­văr că profunzimea nu e totdeauna sinonimă cu gravitatea. Cu dispariţia lui Robert de Floris, România pierde pe unul din cei mai mari al ei prieteni. El ne-a cunoscut In vremuri gre­le, martor al jertfelor noastre, In timpul marelui război, el n'a Înce­tat să spună pretutindeni virtuţile poporului român şi să afirme pu­ternic destinele lui neperitoare. Robert de Flers ne-a iubit; Robert de Flers ne-a priceput, căci el po­seda această taină a vieţii; că nu poţi să pricepi dacă nu iubeşti şi nu poţi să nu iubeşti dacă ai priceput. Plin de emoţie, exprimăm Fran­ţei prietene, tristeţea noastră una­nimă şi adresăm familiei ilustratul dispărut condoleanţele noastre În­durerate. ROBERT DE FLERS Adresa Camerei la Mesajul Tronului In şedinţa de ori după amiază, d. BANU raportor, a dat citire ur­mătorului poect de adresă la Mesa­­j­ul Tronului înaltă Regentă. Aleasă prin încrederea corpului electoral, Adunarea Deputaţilor, este gata, cu puteri sporite de muncă, să contribue la desăvârşirea consolidă­rii şi organizării regatului întregit. Vom fi luminaţi întru această ope­ră de gândul înalt care în tot cursul său l-a călăuzit pe Marele Rege, a cărui dispariţie o deplângem împre­ună cu neamul Întreg. In acest gând consacrat pururea intereselor şi idea­lurilor naţionale vom găsi un marele gol pe care 11 simţim cu toţii, a­­tât puterea de a lucra mai departe pentru binele obştesc, cât şi credin­­d că deşi atât de greu încercat po­porul român îşi va continua desvol­­tarea sa liniştită şi sigură. Oglindind cu fidelitate necesită­ţile şi aspiraţiunile ţării, Adunarea Deputaţilor e convinsă că numai printr’o astfel de lucrare Întemeiată pe zelul şi pe concordia tuturor fii­lor acestei ţări, putem chezăşui a­­ceastă desvoltare, evitând primej­diile inerente, în zile ca acestea, ori­cărei deslănţuiri de pasiuni politice. Strâns uniţi în jurul Tronului, care e totodată leagănul celor mai scumpe speranţe ale neamului, vom asigura astfel prin iubirea şi devo­tamentul tuturor existenţa acestei dinastii, în care părinţii noştri au văzut garanţia de căpetenie a pro­păşirei statului român, şi de care soarta ţării e astăzi ca şi un trecut indisolubil legată. înaltă Regenţă. In această scurtă sesiune extraor­(Cititi continuarea în pag. III

Next