Adevěrul, august 1927 (Anul 40, nr. 13380-13404)
1927-08-02 / nr. 13380
UNUL 40 No. 13380 ABONAMENTE: 750 lei pe un an. 380 lei pe 6 luni. 200 lei pe 3 luni. • * * Marti 2 August 1927 4 pagini Adevărul FONDATORI: CONST. MILLE 1897—1920 in străinătate dublu Lei 3 BIROURILE: București, Str. Sărindar no. 7-9—11Lei 3 TELEFOANE: Centrala: 306/67,324/73, 346/79,353/5* Direcția: 357/72. Administraţia: 307/69. Provincia: 310/66. Validând toate alegerile, Camera a constatat că ele au fost ■■■ libere. Atunci, să sporim, n’o să mai fie nevoie de amnistie electorală. Şi dacă, totuş, amnistia va veni ?... După validări... IN balconul dela crucea D. Goga s'a decis să se retragă dinpolitică spre a se consacra literelor. Ziarele POETUL: Cună, bună, stea vicleană Neam de fire de vădană, De ce dorurile mele Sputsu le-ai la stele? In sfârşit, epopea tristă a tânguirilor neputincioase şi a ricanărilor cinice s’a terminat. Camera s’a constituit aşa cum a fost aleasă de guvern şi, mal mult, ea are acum biroul ei definitiv«, pentru cele două zile cât mai durează se- M’unea. S’a isprăvit. Zadarnice au fost protestele şi dovezile opoziţiei. Alegerile s’au petrecut în toată ţara în linişte, în libertate şi după sfânta literă a legii. Au fost validate toate la rând, pentrucă nicăiri alegătorii n’au fost molestaţi, delegaţii sechestratiau arestaţi, candidaţii opriţi să intre în secţiunile de votare. Nicăiri Jandarmii n’au bătut şi n’au furat cărţile de alegător, nicăiri magistraţii n’au măsluit urnele. D-nii I. G. Duca şi Stelian Popescu au stat, zi şi noapte, de veghe pentru ca lucrurile să se scurgă în cea mai desăvârşită legalitate. Aşa a vrut guvernul şi aşa s’a întâmplat De-acum înainte maşina poate funcţiona după toate regalele parlamentarismului român: guvernul ordonă, parlamentul execută şi ţara este fericită. Şi pentru ca liniştea să se reverse deplină în suflete, peste toate plaiurile ţării, va veni amnistia. Căci, de ce să nu vină, dacă totul s’a petrecut în ordine ? Iar în timpul vacanţei, până la Adunarea din toamnă a „aleşilor naţiunii“, d. Ionel Brătianu are timp să mediteze, să combine, să manevreze. E meseria lul, în care a dovedit o deosebită pricepere. Dacă n’o să poată face ceva cu d. Maniu — pentrucă omul acesta se încăpăţânează în formule cari li displac — va aranja cu d. Averescu. Şi dacă o asemenea combinaţie nu-i va părea destul de serioasă, va găsi un altul. D. Brătianu e sigur că va găsi pe cineva, care să accepte bucuros binecuvântarea sa ca partid de guvernământ. Şi dacă totuş... ? D. Brătianu, care are soluţii pentru toate, va găsi una şi pentru o asemenea eventualitate neprevăzută. N’a spus d-sa, la „consfătuirea“ majorităţilor, la care n’a permis nimănui să-şi arate părerea, că partidul liberal este condamnat la o guvernare lungă ? Nu va găsi pe cineva să marşeze? Va guverna d-sa: opt, zece, doisprezece ani... şi, dacă va fi absolută nevoe, va guverna şi mai mult. Şeful partidului liberal, în nemărginita lui dragoste de ţară, e hotărit să se sacrifice până la ultima picătură de energie. Va guverna, va guverna mereu ca să fericească ţara şi neamul românesc. # Alegerile, aşa cum s’au făcut, şi validările, aşa cum s’au judecat, îndreptăţesc aceste triste prevederi. D. Brătianu n’a înţeles, n’a vrut să înţeleagă că o datorie elementară îi impunea să facă puţină dreptate. A procedat cu forţa în alegeri şi a sfidat la validări. D-sa vrea să se ştie că puterea şi dreptul n’au, în această ţară, decât o singură sursă : voinţa d-sale, ca şi cum poporul român nu şi-a dat şi până acum seama de acest fapt plin de consecinţe nenorocite pentru viitorul lui. Şi vom mai merge aşa pentru că d. Brătianu n’are decât o singură tactică : d-sa forţează nota din ce în ce mai mult, din ce în ce mai tare. Vom merge, desigur, dar nu atât cât îşi închipue dictatorul. Poporul acesta nu se va destrăma numai de hatârul d-luî Brătianu. Va veni momentul, când steaua lui va străluci scânteietor și nimeni nu va avea ochi să vadă jalea dictatorilor de astăzi. * GLOSE POLITICE... Se repetă După apelurile din presa liberală şi din culoare şi după invitaţia făcută de pe banca ministerială de 11. Vintilă Brătianu, iată-l şi pe d. C. Dimitriu, ministrul comunicaţiilor desavuând cuvintele aspre ale interminabilului d. Popovici, senator, şi având cuvinte juste pentru partidul naţional-ţărănesc. Din partea d-lui C. Dimitriu lucrul nu surprinde. D-sa este incontestabil un om de treabă şi un sufet cinstit. In afară de aceasta, d-sa ştie să puc mult obiectivism în cercetarea problemelor şi situaţiilor politice. Declaraţia ministrului de comunicaţii, bine venită, nu trebue să apară neaşteptată. Concomitet insă, cu apelurile şi declaraţiile liberalilor autorizaţi şi de baştină, la Cameră se produc violente atacuri la adresa naţionalţărăniştilor, din partea unor recenţi colaboratori ai liberalilor. Lucrul se explică. Pe când liberalii doresc acord, colaboratorii caută să-l evite cu orice preţ. Ei ştiu bine că, în momentul acordului s’a sfârşit cu rolul lor. Se explică clar atitudinea unora din guvern şi atitudinea opusă dar concomitentă, a altora din guvern. Fiecare... cu interesele lui. înregistrări In urma şedinţei de Sâmbătă de la Cameră, în care s’a validat, între altele alegerea de la Bălti, un liberal de marcă a observat: — ,Jureros regres ! A mai pomenit cineva, în parlamentul dinainte de război ceia ce s’a auzit astăzi la Cameră ? ! A avut dreptate Nicu Filipescu, când, in materie de transfugi, a spus, că există porci cu explicaţie şi porci fără explicaţie. Ca şi dânsul, eu ii prefer pe aceştia din urmă". Sever Parlamentarii opoziţiei D. C. G. BREZEANU Deputat de Prahova al partidului naţional-tărănesc NAZBATII D. GOGA SE RETRAGE.« Cutremuraţi-vă noroade din largul cuprins al ţârii româneşti ! Cutremuraţi-vă, dar nu pierdeţi cumpătul, oricât de mare e nenorocirea ce se abate astăzi asupra destinului poporului român. D. Octavian Goga părăseşte viaţa politică. Telegraful — blestematul de telegraf! — ne aduce fatala ştire, pe care d. Goga însuş a Împărtăşit-o redactorului unui ziar din Budapesta. Nici nu se putea ca o veste atât de dureroasă să ne vină din altă parte decât din capitala Ungariei. D. Goga nu va mai face politică. Dar atunci ce o să facă d. Popescu. Zguriţa? Cum rămâne cetatea universitară şi pe mâna cui vor ajunge fondurile secrete? îndoliate Întrebări, la cari nu ştim dacă se va răspunde cândva, Kix. Ad. Robert de Flers Franţa intelectuală deplânge astăzi moartea distinsului literat şi academician Robert de Flers, şi odată cu ea deplângem şi noi moartea unui bun şi încercat prieten al României. Robert de Flers a fost, în zilele cele mai grele prin cari a trecut ţara noastră, în clipele tragice ale refugiului, un soi de îmbărbătare şi un aducător de nădejdi. Prin el ne vorbea Franţa, al căreia optimism robust ne făcea să nu pierdem credinţa în victoria finală. Robert de Flers a împărtăşit cu noi tristeţea şi amărăciunea şi s’a bucurat cu noi atunci când nourii s’au risipit şi idealul unităţii naţionale a apărut în lumina lui strălucitoare. S’a bucurat de bucuria noastră fiindcă ne-a cunoscut şi ne-a iubit, fiindcă era convins de dreptatea cauzei pentru care luptam şi fiindcă a putut să vadă cu ochii şi să aprecieze la justa lor valoare sacrificiile dureroase pe cari le-am făcut pentru izbânda comună. Iar mai târziu când s’a înapoiat în ţara lui, România n’a avut la Paris, în lumea intelectuală ca şi în cea politică, un prieten mai sincer, un apărător mai convins, un susţinător mai elocvent. Nu odată cuvântul lui autorizat a răsunat în ,,Figaro“ în favoarea poporului român şi a drepturilor lui. Cum am fi putut să nu fim sensibili la atâtea semne de nepreţuită prietenie, şi cum n’am fi profund îndureraţi la ştirea morţei acestui suflet de elită, acestui mare şi neclintit prieten? Naţiunea franceză poate fi încredinţată că pierderea acestui valoros fiu al ei stârneşte In sufletul poporului român durerea cea mai vie şi mai adâncă. _ _ Ad. Comemorarea lui Robert de Flers la Cameră In şedinţa de eri după amiază a Camerei, a fost comemorată memoria lui Robert de Flers, care a murit, acum două zile, la Vittel. Iată cuvântările rostite cu acest prilej. Cuvântarea d-lui Victor Antonescu IN NUMELE MAJORITĂŢII D. VICTOR ANTONESCU: Unul din marii scriitori ai Franţei (adunarea ascultă în picioare) şi poate cel mai cald iubitor al României s'a stins. ■ Academicianul Robert de Flers a murit. Soarta nu ne este îngăduitoare în aceste clipe. S'a stins câteva zile dela moartea regelui Ferdinand I, pe care de Flers l-a slăvit şi preamărit cu toată dragostea unui suflet mare, a unei inteligenţe sclipitoare şi a unui talent covârşitor. Admirator al marelui rege şi al reginei Maria care în vremurile grele i-a stat în sprijin cu mândrie şi devotament, de Flers a revărsat în scrisul lui autorizat dragostea, admiraţia şi respectul lui pentru aceste două chipuri regeşti în imnuri de laudă ,şi de slavă asupra poporului român pe care l-a identificat cu marii lui suverani. N'au fost momente in timpul războiului de întregire a neamului, in vremea congresului dela Paris şi în urmă, în care scrisul eloquent şi autorizat a lui de Flers să nu fi slujit României. Tovarăş de suferinţă cu soldatul român în tranşeele din Dobrogea şi în timpul retragerii armatelor noastre, de Flers devenise, prin contact zilnic, adânc cunoscător şi admirator al soldatului nostru. Dacă cumva însemnările sale în timpul războiului se vor fi păstrat, ele vor constitui o strălucită mărturie a vredniciei poporului român. Ultimele lui vorbe scrise cu câteva zile înainte de moarte în ziarul „Le figaro" al cărui director era, au fost portretul mișcător al regelui Ferdinand I. Robert de Flers a murit cu gândul spre noi, să-l slăvim şi noi în gândul şi sufletul nostru. In numele majorităţii acestei Camere, exprimăm Franţei iubite şi aliate, sentimentele noastre de durere adâncă pentru pierderea scriitorului genial, a cărui fineţe oglindia atât de bine geniul poporului francez. Ne înclinăm cu respect înaintea nobilei sale tovarăşe de viaţă, a cărei durere o împărtăşim, exprimăndu-i condoleanţele noastre." Discursul d-lui Mihai Popovici II numele partidului naţional-ţărănesc D. MIHAI POPOVICI. Un mare prieten al Românilor a murit: Hubert de Flers. Sufletul său distins şi nobil nu-l făcea să fie numai un îndrumător în lumea artelor, ci-l făcea să fie şi un creator în viaţa vie a popoarelor. In coardele sufletului său răsunau ideile cele mari ale umanităţii, dreptăţii şi libertăţii şi făceau din apostolul cucernic al artelor şi un luptător dintinse, un om de acţiune. Astfel Holen de Fleers laud în război cu tot enuziasmul geniului latinităţii sale. Robert de Flers intră in război cu tot idealismul său nobil şi-l pune în pervidul marei cauze, a liberării popoarelor, din care a exil Europa cea nouă. Pe acest mare fiu al ei, Franţa ni-l trimite nouă. A fost alături de noi în toate suferinţele şi durerile cele mari ale noastre, in decursul războiului. Cu geniul său fin el presăra o pulbere de aur peste suferinţele noastre şi aducea, cu frumuseţea sufleullui său, raze de lumină in durerea noastră. El a fost unul care n'a desnădăjduit. Animator, veşnic ne picura în suflet credinţa în izbânda finală, îmi aduc aminte, la Iaşi, în modesta bisericuţă de pe strada Lăpuşneanu, în biserica Danului, înmormântam pe unul din cei mai distinşi, din cei mai mari fii ai noştri, pe unul din cei mai entuziaşti creatori ai idealului nostru naţional, pe marele Barbu Delavrancea. La căpătâiul său vorbea Robert de Flers şi vorbea cu atâta iubire, dragoste, şi încredere! Vorbea despre prietenie nedeslipită, dintre Franţa şi România şi spunea cum i se pare că de la distanţă, în negură, când e alături tricolorul român cu tricolorul francez, se îmbină culorile şi par’că Culorile Franţei sunt una cu ale României. Atunci simţeam cum la căpătâiul lui Barbu Delavrancea, care n'a ajuns să vadă zilele de glorie ale noastre şi numai zilele de răstrişte, cum acest mare artist, de Flers, întruchipa, din sufleul marelui mort credinţa în izbânda noastră, credinţa în triumful nostru. Şi aşa, cum Delevrancea, cât trăia ne dădea nădejde, acum de Flers, cu frumuseţea vorbelor sale şi spiritului său, ne încălzea din nou şi ne dădea nedejdea, credinţa să suportăm durerile mai uşor, pentru că ziua de izbândă va veni. Şi ziua de izbândă a venit şi el a fost unul dintre aceea came, mai întâi ne-a adus solia izbândirii dreptăţii şi a libertăţii. Datori suntem ca, cucernic, să ne plecăm genunchii noştri, în faţa mormântului acestui mare dispărut. De Flers ne-a iubit, şi, cum iubirea care se cimentează în durere, în bucium, este iubire sinceră şi eternă, aşa ne-a iubit el până în ultima clipă a vieţii sale şi tot aşa neamul nostru românesc îl va iubi și îi va fi recunoscător. Tout est pour le rnieux.. Cuvântarea ministrului de interne Camera a terminat în şedinţa de Sâmbătă seară, disetrţiunea asupra validităţii alegerilor. Cititorii au putut urmări, zi cu zi, acuzaţiunile opoziţiei naţional-ţărăniste, singura care a putut formula proteste. Deasemenea au ascultat şi apărarea prezentată de diferiţi reprezentanţi ai majorităţii. Să zicem că cei dintâi au putut să exagereze în unele cazuri. Dar cei din urmă, negând orice ingerinţe, au redus la absurd apărarea lor, fiindcă au vroit să dovedească prea mult, şi e o veche constatare că cine vrea să dovedească prea mult, nu dovedeşte nimic. Intr’adevăr, cine a auzit pe membrii majorităţii — Sâmbătă dimineaţa încă pe d. general Văitoianu, Sâmbătă după masă pe d. Stelian Popescu de pe banca ministerială — trebuia să se gândească la faimosul : tout est pour le mieux dans le meilleur des mondes. Din fericire, opinia noastră publică nu este nici surdă, nici oarbă, nci nesimţitoare. Ea a auzit ce-a auzit, a văzut ce-a văzut, şi a simţit grozav ingerinţele de tot felul ce s’au produs şi, cel mult, poate deduce — când vede pe cei cari au profitat de abuzul şi frauda electorală, negând că ar fi fost, măcar pe ici pe colo, asemenea abuzuri şi fraude — că ceia ce se numeşte politică în această ţară, este abilitatea de a disimula. * D. Duca, încheind dezbaterile cu o cuvântare scurtă şi sobră, n’a aunecat pe această pantă. Cu experienţa, cu inteligenţa d-sale poitică, şi-a dat seama că punctul de vedere al negării absolute a abuzurilor electorale, nu poate fi susţinut şi trebuie să fie iritant. Un fruntaş ardelean, îmi spunea Sâmbătă lu o Cameră : — Iată ce nu putem noi înţelege. Dacă fraudele şi ingerinţele electorale ne revoltă, ne revoltă mult mai mult, cinismul cu care ele sunt tăgăduite! D. Duca n’a căzut, cum am spus, în greşeala preopinenţilor săi. D-sa a admis că e posibil ca abuzuri să se fi comis. D-sa le-a numit excese de zel şi a căutat să le scuze, invocând şi excese din partea opoziţiei. Dacă asemenea excese s’au întâmplat, ele n’au fost decât reaciunea împotriva exceselor administrative, cari, principial, sunt totdeauna mai grave. Ele sunt, de obicei şi în ultimă linie, cauzele anarhiei, căci administraţia e chemată să împiedice şi să reprime abuzurile. Cu ce autoritate o poate face, când ea însăşi comite abuzuri? Nu ne gândim la comparaţii cu Anglia, dar explică mai bine gândul nostru, faptul că în ţările ango-saxone nu s’ar găsi tribunal, care să condamne un cetăţean vinovat de un exces, comis pentru a împiedeca un agent administrativ de a săvârşi o ilegalitate... Teza: d-lui Duca e, deci, susceptibil contraoversa, dar ea face, măcar o mică parte şi adevărului, ea e mult mai puţin decât era logic să se facă, în actualele împrejurări, pentru a se da satisfacţie legalităţii şi dreptăţii jignite, dar face măcar ceva. Apoi, d. Duca, nu s’a dedat la polemici de detaliu, în care biruinţa e uşoară şi succesul ieftin, când pui la îndoială toate mărturiile fruntaşilor opoziţiei şi te bazezi, împotriva lor, pe aşa zise acte, elaborate adesea de unii dintre organizatorii sau autorii abuzurilor. Pe terenul parlamentar şi în asemenea materie, nu prinde logica simplistă a faimosului: quid non est in acta... Ministrul de interne a ţinut să dea, cuvântării sale, un caracter politic şi, în această privinţă, evident, a reuşit. D-sa a adus în discuţiune situaţia si atitudinea partidului national-tărănesc şi necesitatea creării unor raporturi normale între partidele politice. * Sunt două păreri, a încheiat ministrul de interne, asupra viitoarei atitudini a partidului national-tărănesc. Unii spun că va rămâne cu mâna pe sabie, alţii speră — şi printre aceştia ni se pare că s’a numărat şi pe d-sa — că va veni cu ramura de măslin. Dacă am lua figura ad-literami, ar trebui să spunem că d. Duca inversează rolurile şi că nici d-sa nu vede realitatea în raporturile dintre partide, aşa cum este, ci le vede de sus, de la superior, la subaltern. Totuși, se pare, ca nu acesta a fost gândul d-lui ministru de interne. Tonul cuvântării sale esclude o asemenea interpretare. E mai probabil, că d-sa înţelege că, pentru stabilirea unor raporturi normale între cele două partide de guvernământ, partidul liberal este dinainte dispus să facă gestul natural. Ar mai avut ocaziunea s’o dovedească, invalidând alegerile mai scandaloase. N’a făcut’o, şi rău a făcut. Dar suntem convinşi că, în împrejurările de astăzi, numai manifestarea unei vădite intenţiuni de a reveni, cel puţin de azi înainte, la legalitate, poate duce la destin dederea dorită şi de d. Duca. Dacă guvernul ar fi hotărît să păşiască pe această cale, ei are destule mijloace să-şi manifeste această hotărîre altfel decât prin declaratiuni si făgăduieli platonice, atunci intervenţia d-lui Duca, în discuţiunea validărilor, ar putea poate, indica începutul unei schimbări a aspectului vieţii noastre politice. B. Brănişteanui »•/--•«a. t. IN FAŢA CAMEREI D. NECULAU Deputat liberal de Botoşani şi alegătorul său NOTE OFICIOSUL averescan anunţă o campanie împotriva liberalilor, campanie pe care o intitulează „Lupta împotriva bunului plac". Averescanii sunt ingraţi. Fiindcă numai graţie bunului-plac al d-lui Brătianu au mai putut gusta din deliciile puterei, şi fără acest bun plac, ei n-ar fi trăit nici clipele de adevărată voluptate din noaptea cea de pomină! Ori poate s’au hotărît să înceapă lupta împotriva bunului Diac deoarece s’au convins că de aci înainte nici măcar bunul plac n’ar mai putea să-i scoată din cimitirul morţilor politici ? LIBERALII caracterizează politica partidului national-tărănesc ca „politica urii", spre deosebire, desigur, de a lor, care ar fi politica iubirii. In orice caz, iubire perversă, cu bătăi si schingiuiri! * UN CALD si binemeritat elogiu aduce „Viitorul" puterilor de viată ale neamului românesc. In adevăr, pentru ca un popor să treacă printro urgie electorală ca aceea prin care a trecut, trebue să aibă nu o viată, ci şoaptea ,darîn-A VORBI de „regățeni" si deleni““ — spune Viitorul — seamnă a face pe placul ungurilor. Cu toate astea, liberalii sunt aceia cari, prin intrigi, în fond destul de grosolane, caută să despartă partidul national-tărănesc în ardeten sL_ fcarttcul # In numele partidului naţional-ţă Cuvântarea d-lui preşedinte al Camerei D. N. N. SAVEANU, preşedinte. Am pierdut un amic cald şi sincer al României. Ne-a cunoscut în vremuri de restrişte ca şi generalul Berthelot, un alt mare amic şi cetăţean a! ţării noastre. Robert de Flers ne-a cunoscut de aproape. Inima lui a bătut la fel cu noastră, după cum şi drapele ţărilor noastre mergeau împotriva aceluiaş duşman. Ne-a rămas apoi un mare prieten şi când a venit mult aşteptata victorie, s’a bucurat la fel cu noi şi el, cel în al cărui nobil suflet întregirea neamului nostru era socotită dreapta răsplată a suferinţelor seculare. Când, plâns de tot poporul, regele Ferdinand s’a coborât în mormânt, la scricrnul lui, alături de toţi românii a plâns şi marele nostru amic — al cărui emoţionant articol a învederat încă odată cât ne iubea el —, aceasta fiind ultima lui manifastare în presă pentru România. Pe morminte se depun flori; lângă cele multe care vor veni din partea compatrioţilor săi, poporul român depune şi el una: floarea rară a recunoştinţei , dovada durerii ce resimţim pentru pierderea celui care ne-a cunoscut, ne-a apreciat şi ne-a iubit. Cer autorizarea Camerei pentru a trimite o telegramă de condoleanţe doamnei de Flers. In semn de doliu suspend şedinţa pentru cinci minute. rănesc ne asociem la doliul naţional al neamului nosru românesc. Trimitem condoleanţele noastre Franţei, familiei sale şi ne alăturăm doliului acestei Camere. Cuvântarea d-lui N. Titulescu IN NUMELE GUVERNULUI* D. N. TITULESCU, ministrul de externe. Guvernul român se asociază la sentimentele exprimate la numele Camerei. Prin Încetarea din viaţă a marchizului Robert de Flers, Frant* pierde una din minţile cele mai apere, una din inimile cele mai bone şi pe unul din reprezentanţii cel mai strălucitori al spiritului galic, al acestei minunate Îmbinări a unei forme uşoare, cu o substanţă adânc umană, având ca temei acest adevăr că profunzimea nu e totdeauna sinonimă cu gravitatea. Cu dispariţia lui Robert de Floris, România pierde pe unul din cei mai mari al ei prieteni. El ne-a cunoscut In vremuri grele, martor al jertfelor noastre, In timpul marelui război, el n'a Încetat să spună pretutindeni virtuţile poporului român şi să afirme puternic destinele lui neperitoare. Robert de Flers ne-a iubit; Robert de Flers ne-a priceput, căci el poseda această taină a vieţii; că nu poţi să pricepi dacă nu iubeşti şi nu poţi să nu iubeşti dacă ai priceput. Plin de emoţie, exprimăm Franţei prietene, tristeţea noastră unanimă şi adresăm familiei ilustratul dispărut condoleanţele noastre Îndurerate. ROBERT DE FLERS Adresa Camerei la Mesajul Tronului In şedinţa de ori după amiază, d. BANU raportor, a dat citire următorului poect de adresă la Mesajul Tronului înaltă Regentă. Aleasă prin încrederea corpului electoral, Adunarea Deputaţilor, este gata, cu puteri sporite de muncă, să contribue la desăvârşirea consolidării şi organizării regatului întregit. Vom fi luminaţi întru această operă de gândul înalt care în tot cursul său l-a călăuzit pe Marele Rege, a cărui dispariţie o deplângem împreună cu neamul Întreg. In acest gând consacrat pururea intereselor şi idealurilor naţionale vom găsi un marele gol pe care 11 simţim cu toţii, atât puterea de a lucra mai departe pentru binele obştesc, cât şi credind că deşi atât de greu încercat poporul român îşi va continua desvoltarea sa liniştită şi sigură. Oglindind cu fidelitate necesităţile şi aspiraţiunile ţării, Adunarea Deputaţilor e convinsă că numai printr’o astfel de lucrare Întemeiată pe zelul şi pe concordia tuturor fiilor acestei ţări, putem chezăşui această desvoltare, evitând primejdiile inerente, în zile ca acestea, oricărei deslănţuiri de pasiuni politice. Strâns uniţi în jurul Tronului, care e totodată leagănul celor mai scumpe speranţe ale neamului, vom asigura astfel prin iubirea şi devotamentul tuturor existenţa acestei dinastii, în care părinţii noştri au văzut garanţia de căpetenie a propăşirei statului român, şi de care soarta ţării e astăzi ca şi un trecut indisolubil legată. înaltă Regenţă. In această scurtă sesiune extraor(Cititi continuarea în pag. III