Adevěrul, august 1928 (Anul 41, nr. 13685-13710)
1928-08-02 / nr. 13685
ANUL 41. No. 13685 Joi 2 August 1928 © Pagini vărul ABONAMENTE :750 lei pe un an. 380 lei pe 6 luni. 200 lei pe 3 luni. rnivnATOPT • AL. V. BELDIMAN 1888 - 1897 FONDATORI. CONST MILIjlE 1897-1928 HUttu&WxjAKj. ■:*! I Le! 3 I BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7—9—11 „E destul si fii membru într’un partid, ca si fii închis. E destul si scrii un articol de ziar, ca si fii închis. E destul si ceri un trai mai bun pentru tirani, muncitori si intelectuali, ca si fii închis. De aci vine primejdioasa dezagregare sufleteasci, ce ameninţi unitatea Statului roman.” IULIU MANIU O ERĂ NOUĂ oricum se bucuraseră mai înainte de o libertate relativă. Asta-i era nouă de care a vorbit d. Vintilă Brătianu? Căci e absurd, e ridicol, să se spuie că trei proiecte de legi prin cari plătim nişte datorii pe cari primul-ministru le D. Vintilă Brătianu a crezut să însăşi existenţei statului şi a Unirii, poată afirma in Parlament, că cu opera pe care au înregistrat-o Camerele, fără cercetare, fără discutiune, fără a o cunoaşte măcar, — ele au inaugurat o eră nouă. O eră nouă? — cuvânt mare şi Această oligarhie falsifică tot. Menţine ţara, zece ani după război, sub regimul stării de asediu. A reintrodus cenzura, pe care presa română nu a mai cunoscut-o de la Domnitorul Cuza încoace. Suprimă libertagrea, care însemnează că se încheierea întrunirilor şi transformă arma un trecut, pentru a se deschide un viitor, — sperăm, în sensul bun şi fericit. Ne amintim că cuvântul „Eră nouă“, a mai răsunat cândva în vechea Românie mică. Un grup de pată, jandarmerie, poliţie, ba chiar şi ultima pavăză a popoarelor: justiţia, în instrumente docile ale celei mai strimte politici de partid ce a cunoscut vreodată ţara aceasta. Războiul mondial a fost dus pe nmeni, nu revoluţionari, nu socialişti, tru libertatea fraţilor oprimaţi. Dunici măcar democraţi sau liberali, că el vedem oprimaţi şi pe fraţii cari un grup de conservatori se constituise, cu gândul de a face respectată Constituţia, de a face din ea un adevăr, o realitate, de a stârpi minciuna şi imoralitatea cari otrăviseră şi ameninţau să distrugă viaţa publică. Cum se vede, ideia exprimată de declarase de atâtea ori caduce şi primul ministru nu e nouă. Nici de trei proecte de legi cari ne făgăduvendicarea esenţială a partidului nu-i iese un împrumut, un avans şi spar tonal-ţărănesc nu este nouă în a-; gerea plafonului emisiunii, în virtuceastă Românie. Racila pe care a-: tea unui principiu până mai eri cu acest partid o combate astăzi, e bătut cu înverşunare de d-sa, cea veche. Ea a fost socotită gravă îna-i absurd, e ridicol să se spuie ca jintea războiului, deşi atunci nimeni j şase asemenea proiecte pot însemna se atinsese încă de libertatea. nu o eră nouă, fie chiar şi econopresei şi a întrunirilor, deşi nici mică. Afară doar dacă era nouă închiar în timpul războiului indepen- semnează că întreaga noastra polidentii starea de asediu nu fusese etică economică bazată şi îmbibată proclamată. Credeam atunci că ce de concepţiile d-lui Vintilă Brătianu, va mai rău nu se poate. Ce profundă eroare! Ce confirmare a vechei zicale că nu e rău căruia să nu-i poată urma ceva şi mai rău. Războiul cel mare şi sângeros, l-am dus pentru a libera provinciile subjugate, pentru a ne libera şi pe noi. Un conservator ca Take Ionescu recunoscuse, că acest război nu putea fi purtat cu succes, fără democratizarea ţării, fără reforma agrară, fără votul universal, fără emanciparea evreilor cari, în acest caz, însemna egala îndreptăţire a minorităţilor. După război însă, ce vedem? Dacă exproprierea s’a făcut şi nu se mai poate reface, votul universal s’a dat cu o mână şi s’a luat cu toate mâinile unui aparat administrativ, pus la dispoziţia unei oligarhii care se agaţă de privilegiile ei, cu riscul periclitării Adi, se va schimba radical. Dar ce eră nouă este aceia, care nu are în vedere decât scopuri materiale, care uită că viaţa morală a unei naţiuni, că moralitatea vieţii publice a acesteia, este hotărîtoare şi pentru viitorul şi propăşirea ei economică. Să nu vorbim deci de eră nouă, până când ţara aceasta va continua să fie guvernată cu metodele de acum, cari trebuie să ducă la o catastrofă, dacă nu se vor găsi energiile necesare pentru a pune capăt abuzurilor şi a reîntrona legalitatea. In ziua când aceasta se va întâmpla — şi dacă ţara aceasta trebuie să trăiască, cum credem din adâncul convingerilor noastre, se va întâmpla, — atunci şi mimai atunci se va putea vorbi de începutul unei ere noui. GLOSE POLITICE Vară furtunoasă Pare desigur cam bizar acest titlu. Căci vara aceasta poate fi numită oricum, numai furtunoasă şi ploioasă nu. O seninătate statornică protejează de o bună bucată de vreme ţâşnirile caniculare ale soarelui. Nimic nu împiedică năvala razelor înfierbântate şi nici un nor nu intervine pentru a neutraliza măcar în parte grozavele valuri de căldură cerească... Şi totuşi vara asta e furtunoasă ca nici una alta. Iată, suntem la începutul lui August şi totuşi nici un semn de linişte.. Luna lui Cuptor a trecut un freamăt, în vifor şi în descărcări electrice. Viaţa politică a fost sbuciumată violent şi frenetic de înverşunata ciocnire a celor două curente cari luptă cu forţe uriaşe, o luptă decisivă. Nici o pauză, nici un răgaz nu s’a fixat liniştitor şi calmant între beligeranţi. Vara a fost sacrificată celor mai îndârjite războiri. Odihna a fost svărlită cu dispreţ în saltarul altor vremuri şi oamenii s-au încăerat crunt, pe viaţă şi pe moarte. Evident, pe urma acestei furtuni, trebuie să vie limpezirea. Şi dacă sacrificiul de odihnă şi repaos va fi compensat prin biruinţa celor cari luptă sub lozinca dreptăţii — va fi o compensaţie împărătească. Iar vara asta, va rămânea inaugurală şi deschizătoare de noi epoci. Oamenii îşi vor da seama, că mai presus de interesul limitat al odihnei, stârneşte marele interes al luptei pentru isbănda dorită de întreaga ţară... De dragul lui, preferăm furtunile de astăzi, unei acalmii dezolante în care se închide deobicei fenomenul morbid: renunţarea. Pleacă Astăzi a avut loc ultimul consiliu de miniştri. Ultimul — înainte de vacanţă, căci, vail — după vacanţă vor avea loc altele... S’a hotărît care dintre miniştri pleacă şi care rămâne. ...Şi începând de astă-seară, pleacă. Pleacă cei mai mulţi. Chiar cei mai rămân, pleacă — pleacă la Sinaia, la Constanţa, la moşie, oriunde. Vor sta trei zile în Capitală iar patru, vor fi plecaţi. De astă-seară, statul va exista fără miniştri. Şi totuşi, va exista Nu pretindem că vom fi mai fericiţi. Dar nici mai nefericiţi nu vom fi... In fiecare vară, se face aceiaş experienţă. In fiecare vară, o lună sau două rămânem părăsiţi de bravele excelenţe şi, totuşi, trăim — slavă Domnului —aproape tot aşa de prost ca şi în restul anului, atunci când excelenţele ne veghează patern. Nu vrem, Doamne fereşte! — să tragem vreo încheere generală din acest fapt. Nu vrem să spunem că am putea trăi totdeauna, tot anul fără vegherea miniştrilor. Dar, oricum, ar putea să plece mai des. Cât mai des. Şi fără nici o grijă, pe răspunderea noastră! Inter. PLECAREA D-LUI TETULESCI. Guvernul a ţinut şi d. Titulescu Ta ajutat ca demisiunea şi plecarea d-sale, să se petreacă în taină. E aceasta în conformitate cu toată procedură politică a acestui guvern. Ce nu apare in presă, nu există şi plecarea d-lui Titulescu pierde din însemnătatea ei, dacă presa o înregistrează cu 24 de ore mai târziu. Presa însă a fost la datorie şi, cu toate că d. Titulescu a plecat din Chitila, i-a putut transmite la vreme salutul ei, regretul ei. Cu d. Titulescu pleacă din guvern un element ponderator, o frână împotriva tendinţelor despotice şi reacţionare. In condiţiunile in cari intrase şi mai ales rămăsese în guvern, după moartea lui Ion I. C. Brătianu, d-sa a putut prea puţin impune părerile şi concepţiile sale. Şi fără îndoială, cu toate sforţările ce a făcut pentru a evita orice gest care ar fi putut da retragerei sale un caracter demonstrativ, d-sa nu pleacă cu sufletul satisfăcut. Dar cel mai bun lucru ce-l putea face în această situaţiune, era tocmai ca să plece, pentru a menaja viitorului, toate posibilităţile de a uza de marea d-sale personalitate, pentru a da marei d-sale personalităţi toate posibilităţile de a uza de şansele ce i-ar oferi viitorul, pentru ca totuşi să imprime conducerea acestei ţări, caracterul părerilor şi concepţiilor d-sale D. Titulescu, european prin excelenţă, a respirat prea mult aerul Occidentului, pentru ca să poată trăi în falsa şi sufocanta atmosferă minciunei politice şi parlamentare de la noi şi pentru ca să nu fie adânc convins că viitorul României nu poate sta decât in întoarcerea la legalitate, , în normalizarea vieţei noastre politice. Până când să poată contribui la aceasta, e o fericire că a primit să reia locul său de la Londra şi să puie astfel în slujba ţării, acolo unde se pot manifesta în plenitudinea lor, toate aptitudinile şi calităţile, tot talentul şi toată abilitatea sa politică. B. Citiţi în pagina 5-a Marsa căldură de ieri CHESTIA ZILEI TOBOGANUL GUVERNAMENTAL sau : Alunecușu! spre prăpastie. INTRE ŞEFUL GUVERNULUI ŞI D. IULIU MANIU ------------------— ►- • Ww*-------- - Accelerata luptei de răsturnare a guvernului Şeful liberalilor ostracizează iarăşi partidul naţional-ţărin esc de la dreptul de a veni la guvern. E la d-sa o deprindere veche, deşi n’am putea spune că si nevinovată. Căci, până acum cel puţin, îndârjirea conducătorilor partidului liberal de a împedica venirea putere a celui mai popular partid, reuşit. D. Vintilă Brătianu esclude din rândurile partidelor de guvernământ pe naţional-ţărănişti, pentru faptul că aceştia nu se solidarizează cu „chestiile de interes obştesc“, adică cu nefericitele dibuiri ale unui guvern neputincios să rezolve în condiţii măcar onorabile marile probleme la ordinea zilei, şi „nu prezintă garanţii“ pentru opera de guvernare. Ce sunt aceste „garanţii“, se ştie. Intrarea umilită a naţionalărăniştilor în orbita de acţiune a partidului liberal, acceptarea dictaturii acestuia asupra destinelor României în vecii vecilor, complicitatea la mutilarea complectă a sistemului parlamentar constituţional, solidarizarea cu directivele nefaste pe cari le imprimă politicei generale a ţării şeful guvernuui de azi. Fără această capitulare categorică, partidul naţional-ţărănesc e ameninţat de d. Vintilă Brătianu cu distrugerea, pentru ca „să se poată naşte grupuri cari într’adevăr voesc să guverneze şi vor apuca calea temeinică, care asigură legătura strânsă a vieţii lor cu interesele ţârii“. E limpede. Şeful guvernului face apel la formarea unor asemenea grupuri născute din „împrăştierea“ partidului naţional-ţărănesc, pe cari să le poată manevra după Diac şisă-şi constitue din ele guvernul interimar de care are nevoie pentru ca guvernarea liberală, făţişe şi ocultă, să nu sufere nici o soluţie de continuitate. O mărturie mai categorică a despotismului liberal care a dus la întreaga falsificare a sistemului parlamentar, nici nu se poate. Ca răspuns la aceste declaraţii ale d-lui Vintilă Brătianu publicate sub formă de interview, d. Iuliu Maniu a acordat şi d-sa un iinterview care va face, desigur, în lumea politică, o puternică impresie. Simpla alăturare a acestor două documente politice arată pe fundamentală deosebire există între concepţia îngustă şi bizantină şefului liberalilor şi între vederile sănătoase şi larg democratice ale d-lui Iuliu Maniu, şeful unei grupări politice care-şi trage puterea din încrederea masselor mari ale naţiei. In interviewul d-sale, d. Vintilă Brătianu vorbise si de ..caraghioslâcul ce s’a petrecut în zilele din urmă în sala sindicatului ziariştilor“. Cu această ocazie a putut afla şi publicul că s’a petrecut ceva în sala sindicatului ziariştilor, fiindcă cenzura nu îngăduise să se publice nimic în această privinţă Graţie însă... protecţiei, de care se bucură la cenzură d. Vintilă Brătianu, s’a putut vorbi în presă şi de adunarea parlamentarilor naţionalţărănişti. Iată ce spune în această privinţă d. Iuliu Maniu: Dacă d. Vintilă Brătianu a socotit că această Adunare este fără importanţă, pentru ce d-sa, cu căicarea evidentă a legii, prin cenzura sa anticonstituţională, a oprit publicarea desbaterilor acestor şedinţe şi reproducerea celor nouă rapoarte prezentate, asupra cărora s’a putut discuta în deplină libertate, in timp ce in adunarea din dealul Patriarhiei se punea căluşul in gura deputaţilor liberali de teama izbucnirii scandalului? Pentru ce a consemnat regimente întregi de jandarmi şi de trupe pentru a menţine ordinea? Pentru ce, în fine, a împiedicat publicarea rezoluţiunilor, prin care Adunarea hotăra că ea este reprezentanta reală şi legitimă a naţiunii, că legile pe cari adunările liberale le votează în chestiunea Împrumutului şi stabilizării nu au nici o putere obligatorie pentru naţiune şi declară că va trage la răspundere pe toţi aceia, cari au împiedicat şi împiedică liberul şi sincerul exerciţiu al dreptului electoral, cari au violat şi violează drepturile cetăţeneşti, cari au amăgit şi amăgesc naţiunea asupra situaţiunii afacerilor Statului? Dar fosta măcar utilă pentru guvern această absurditate fără precedent de a împiedica prin cenzură publicarea desbaterilor şi hotărârilor Adunării parlamentarilor naţional-ţărănişti? Nu, de vreme iată ce spune d. Maniu: „In tot cazul, vom pubica fără amânare în broşuri pentru lămurirea opiniei publice, interne şi externe desbaterile Adunării de la Sindicatul Ziariştilor şi se va putea convinge şi d. Vintilă Brătianu că in secolul al XX-lea, o cenzură — oricât de nebunească ar fi — nu poate împiedeca nici difuziunea ideilor, nici cunoaşterea adevărului, nici lămurirea opiniei publice.” preşedintele partidului naţional-ţărănesc a caracterizat în termeni vehemenţi acţiunea răufăcătoare a guvernului care s’a angajat în faţa Coroanei şi a opiniei publice ca înainte de sesiunea parlamentară extraordinară să facă şi stabilizarea şi împrumutul, şi în loc de stabilizare n’a izbutit să vie de cât cu o operaţie financiară curentă, spargerea plafonului, iar in loc de împrumut de înzestrare, cu promisiunea unui credit neînsemnat pe termen scurt. D. Maniu se crede astfel îndreptăţit să proclame falimentul complect, politic şi moral, al partidului liberal, care a abandonat toate concepţiile sale financiare fără să isbutească a realiza ceeace el însuşi recunoaşte că este absolut necesar vieţii economice. * Din punctul de vedere politic, guvernarea liberală a dus la o încordare fără precedent între ea şi întreaga opinie publică, încordare care va da forme şi mai aprige luptei partidului naţional-ţărănesc împotriva regimului D. Maniu anunţă o luptă fără cruţare prin renunţarea la orice vacanţă politică, începând cu adunări convocate in fiecare comună din ţară în vederea marei întruniri din Bucureşti care a fost hotărită de Adunarea din sala sindicatului ziariştilor, Şi d. Vintilă Brătianu care vorbea de... normalizarea vieţii publice! .. • '/ ■ J - • . -d- I. N. NAZBATII OPTANTUL DE LA LONDRA Proectata şi mult trâmbiţata mişcare în diplomaţie a Început să se înfăptuiască. Ministrul nostru de externe a sfârşit prin a da ordin ambasadorilor ţării să treacă la posturi. Şi fiindcă ministrul de externe era unul dintre trimişii ţării, care-şi părăsise postul s'a auto-somat să reintre in legalitate. Rezultatul: ministrul dela Londra e ministru de externe, iar ministrul de extern© e ministru la Londra. Un fel de optani. Dacă nici aici nu-i mâna d-lui Vintilă Brătianu... Kix. TELEFOANE ! Controla: 306/67, 324 73, 346/79, 353 56 Direcția: 357 72. Administrația: 307/89, Provincia: 310/66. PESTE GRANIŢĂ Prin muzeele şi expoziţia Drezdei In mijlocul comorilor de artă Pentru vizitatorul cars trecând graniţele Germaniei aduce cu sine setea de inimos cuprins In cele mai posibile limite, Drezda oferă anul acesta o infinită variaţie. • De o parte oraşul peste ale cărui pietre şi mozaicuri secole întregi şi-au dat pe rând ultima respiraţie, patinând cornişe şi faţade cu întreaga gamă a cenuşiului, pe de alta, oraşul technic, al expoziţiei celor mai noi şi mai moderne invenţii omeneşti. Vizitatorul, literatul, femeile, se opresc în primele zile în Drezda cea veche lăsând pentru mai la urmă, dacă le mai rămâne din timpul fixat pentru şederea aci, să viziteze şi opera savanţilor tehnicieni. In zadar deci chiamă sutele de steaguri ce flutură aproape de tot în vântul dimineţei, şi muzicile oraşului maşinelor, zadarnic răsună muzicele pavilioanelor. Pe zidul castelului medievalilor prinţi saxoni a încremenit procesiunea de arhiduci în plăci de porţelan, colorat şi atracţia acestei fresce unice în lume e poate şi mai magnetică decât dacă nobilii seniori ar fi în carne şi oase. Minunată capodoperă ieşită din răbdarea şi geniul atâtor artişti. Fürstenzug-ul (procesiunea princiară) înfăţişează la rând în mărime de trei sau patru ori naturală zeci şi zeci de arhiduci saxoni călări, în armură şi coifuri medievale. Pe trotuarul celalt, am Încremenit alături de un pictor care ia schiţe-Uitasem că ora când se închide faimoasa „Gemulde galerie" a Drezdei se apropie. Nu mai vedeam nimic şi transportată în alte vremuri, aşteptam sunetul cornului triumfător ce nu va întârzia să scandeze pasul cailor fantastici imortalizaţi pe zidul castelului în nuanţe de cenuşe şi trandafirpalid. A trebuit ca micuţa mea prietenă Hilda să mă scuture din visare şi să-mi prezinte pe tatăl ei, fost ofiţer in armata germană şi un fin cunoscător in artă, ca să mă decid să pornim în locaşul unde dorm în cadre de aur celebrele tablouri ale galeriei din Drezda. CLASICII ITALIEI După soarele ce aurise procesiunea prinţilor dându-le înfăţişarea de uriaşe fiinţe vii, răcoarea din galeriile de pictură ne învioră trezindu-ne la noi emoţii de artă. Mă opresc mult înaintea capodoperelor cemi amintesc atâtea lucruri citite, atâtea povestiri din trecut. Vii, surâzători, plini de o drăgălăşenie rară îmi apar copiii nefericitei regine Henrieta a Angliei de Van Dyck. Renumitul pictor flamand e reprezentat din belşug în întreaga sală. O Diana minunată datorită penelului nemuritor nu reuşeşte însă să învingă în fata ochilor mei pe Magdalena în pustiu pânza a cărui faimă mii şi mii de reproduceri a răspândit-o în toate colţurile lumea D'o suavitate neînchipuită, capul cu plete blonde al păcătoasei biblie Citit! continuarea in pagina II-al NOTE ÎNAINTE de-a părăsi tara, d. N. Titulescu a avut o cordială întrevedere cu d. Vintilă Brătianu. Intrevederea a durat trei ore... ...De vreme ce d. Titulescu pleacă pentru trei luni... * „CINE a pregătit stabilizarea ?“ — se întreabă oficiosul averescan. Și, inteligent ca totdeauna, răspunde : „guvernul prezidat de d. general Averescu". In acelaş timp, oficiosul liberal demonstrează cu lux de argumente că guvernele liberale au pregătit această operaţie financiară. Dar nici oficiosul averescan, nici cel liberal nu se încumetă să ne spună cine va face stabilizarea, la toamnă. CITIM In „Îndreptarea" 16 „De altmintreri, cine ştie să înţeleagă declaraţiile d-lui Vintilă Brătianu, a putut afla“... etc. ...Cine să ştie să-l înţeleagă pe d. Vintilă! Poate, d. general Averescu. * UN ziar de dimineaţă crede că d. Vintilă Brătianu „e muncit di gândul retragerii de la putere. De unde I D. Vintilă e muncit numai de gândul rămânerii la putere. Atâta tot. * Discuţii in timpul escursiunilor de vară Proiecte pentru înălţarea culturală a României Prefecţi culturali, biblioteci şi teatre săteşti, librării ambulante Eram mai mult adunaţi într’un sat de munte în timpul unei escursiuni. Erau între noi profesori, scriitori, ziarişti, avocaţi, tehnicieni. Toţi erau uimiţi de rezultatul dezastros ce l-a dat o mică anchetă întreprinsă de câţiva din noi în privinţa stării culturale a sătenilor. Deşi cei mai mulţi săteni trecuseră prin şcoală şi aveau certificate de patru clase primare, mai nici unul (nici bărbaţii, nici femeile nu ştiau cii corect. In nici o casă, afară de a preotului, a învăţătorului şi a medicului nu se găsia vreo carte de literatură, de ştiinţă şi nici măcar de agricultură. De ziare şi reviste, nu mai pomenim! Este de sigur o stare îngrijitoare. La cît folosesc şcolile cu care se laudă în statisticile d-sale d. dr. Angelescu, că le înfiinţează mereu, când ţăranul după ce iese din şcoală, nu mai citeşte? Discuţia între escursionişti era aprinsă, fiecare avea de făcut o observaţie, o critică sau să propue un remediu. Grupul scriitorilor era cel mai vorbăreţ, fiind cel mai impresionat de constatările anchetei. Ei vedeau acum clar cauza pentru care cărţile se vând atât de puţin. Şi deci cauza mizeriei lor. Scriitorul G. era cel mai aprins. — Nu e de vină nici firea ţăranului nostru, nici învăţătorul de această stare de lucruri. De vină sunt acei care organizează şi conduc aparatul de instrucţiune şi cultură a poporului. . Priviţi în jurul vostru. Care este agentul care se interesează în satele noastre, de soarta celui care părăseşte băncile şcolii primare? S’a spus că există la ţară „Cercurile culturale". Iar aceste cercuri sunt reuniuni lunare ale învăţătorilor unei circumscripţii intri o comună şi fiecărei comune îi vine rândul ODATĂ PE AN ( o singură zi într’un an) când are onoarea unei asemenea reuniuni culturale. Şi ce se face în aceste cercuri? Se dă o reprezentaţie teatrală, se ţine o conferinţă şi la urmă un banchet, înţelege oricine că efectul cultural e cu totul neînsemnat... Asistăla asemenea şezători câteva femei şi fete şi copii. Cultura pe urma acestor cercuri nu progresează de loc. Avem nevoie de animatori permanenţi şi mişcării culturale, de noi factori care să aibă ca misiune o preocupare exclusivă de îmboldire spre cultură, spre gustul de citire a tuturor celor ieşiţi din clasele primare, învăţătorul socoate în genere misiunea lui,împlinită, când a învăţat carte generaţiile de elevi cari se perindă, an cu an, înaintea lui. Revizorul şi inspectorul şcolar controlează exclusiv această activitate şcolară. Nu trebue uitat, că aceşti înalţi funcţionari, fac şi politică. De unde să luăm animatorii? Scriitorul B. interveni atunci în discuţie: — Eu m’am gândit ca d-tră toţi la această problemă atât de gravă pentru viitorul nostru cultural şi deci naţional. Am expus şi ministrului instrucţiunii acest proiect, dar d-sa îl sepoate un proiect... nebun! Totuşi cred că dacă ar fi înfăptuit — şi este foarte uşor de realizat după cum veţi vedea — ţara noastră va fi făcut un pas serios spre cultură şi civilizaţie, iar pe urma lui s’ar naşte o mişcare literară, ştiinţifică şi artistică aşa cum ar merita-o s’o aibă naţia română atât de inteligentă şi atât de bogat înzestrată sufleteşte dela Natură. Trebue, înainte de toate, ca fiecare judeţ ,să-şi aibă prefectul (îi puteţi da şi alt nume) e cultural. Acest conducător şi animator cultural al judeţului să se ocupe exclusiv cu organizarea şi însufleţirea activităţii culturale extraşcolare a satelor şi oraşelor noastre. El să fie ales de şi dintre scriitori (sub acest nume înţeleg pe toţi acei care mânuiesc condeiul de mult timp în interesul culturii noastre). Cred, că se va găsi între intelectualii acestei ţări un număr (Cititi continuarea in pagina II-a) Cine ar fi crezut, că s’ar putea stabili vre-o comparaţie între aceste două — cum să le zicem? — organe aşezat© la extremităţile opuse ale corpului omenesc? Şi lucrul totuşi s’a întâmpat la Oradea Mare, unde — după cum relatează ziarele — un mare bogătaş fiind operat la craniu şi creet de un abil chirurg, acesta — după ce l a salvat pe hotelier — cerându-i să-i plătească onorarul cuvenit, hotelierul i-a dat chirurgului o sumă derizorie, pe care acest din urmă — bineînţeles — refuză s’o primească. Diferendul a venit înaintea unui tribunal de arbitri. Chirurgul a arătat că cei bogaţi trebue să plătească medicului ceva mai mult, ca astfel acesta să poată trata gratuit pe săraci. Dar hotelierul, care totuşi nu-i cismar, sa apărat astfel: — Nu înţeleg argumentarea d-lui doctor! De ce o pereche de cisme costă la fel pentru cel sărac ca şi pentru cel bogat, pe când pentru o operaţie făcută, s’ar pretinde alte preţuri pentru unul şi pentru altul? Tribunalul arbitral a dat câştig de cauză doctorului dar hotelierul nu vrea să respect© această hotărîre şi lucrurile vor veni acum înaintea justiţiei. Nu ştiu cum se va apăra doctorul chirurg. Eu de a-şi fi în locul d-sale a-şi începe pledoaria mea prin a stabili mai întâi o deosebire între creer şi cismă, — deosebire, după cum se vede, rămasă încă necunoscută de toată lumea — şi apoi între artă şi meserie. Deosebirea fundamentală între un creer şi o cismă este evidentă. Cisma ar© doar patru părţi distincte: călcâiul, talpa, pielea deasupra şi şireturile, pe când creerul are, mai întâi, numeroasele circonvoluţii cerebrale, păturile optice, corpii striaţi, apoi atâtea şi atâtea centre ale vieţii noastre sufleteşti, intelectuale şi vegetative. Nu uitaţi meningele şi milioanele de celule de fine artere şi arteriole. Este, în adevărat, aparatul cel mai fin şi mai complex pe care l-a creat Natura. Se înţelege cum că acel ce va opera asupra unui asemenea organ nu va fi un simplu meseriaş, ca acel ce lucrează talpa şi pielea tăbăcită de bou, bivol sau chiar de căprioară. El va fi un artist şi opera de artă se plăteşte scump. Gândiţi-vă că pentru o pânză de Rembrandt s'a dat la New-York 225.000.000 lei. Aşa se plătesc operele de artă. Aşa m’aşi apăra de a-şi fi eu în locul abilului chirurg. Med. CARNETUL NOSTRU Creer şi cismă