Adevěrul, august 1928 (Anul 41, nr. 13685-13710)

1928-08-02 / nr. 13685

ANUL 41. No. 13685 Joi 2 August 1928 © Pagini vărul ABONAMENTE :750 lei pe un an. 380 lei pe 6 luni. 200 lei pe 3 luni. rnivnATOPT • AL. V. BELDIMAN 1888 - 1897 FONDATORI. CONST MILIjlE 1897-1928 HUttu&WxjAKj. ■:*! I Le! 3 I BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7—9—11 „E destul si fii membru într’un partid, ca si fii închis. E destul si scrii un articol de ziar, ca si fii închis. E destul si ceri un trai mai bun pentru tirani, muncitori si intelec­tuali, ca si fii închis. De aci vine primejdioasa dezagregare sufleteasci, ce ameninţi unitatea Statului roman.” IULIU MANIU O ERĂ NOUĂ oricum se bucuraseră mai înainte de o libertate relativă. Asta-i era nouă de care a vorbit d. Vintilă Brătianu? Căci e ab­surd, e ridicol, să se spuie că trei proiecte de legi prin cari plătim niş­te datorii pe cari primul-ministru le D. Vintilă Brătianu a crezut să însăşi existenţei statului şi a Unirii, poată afirma in Parlament, că cu o­pera pe care au înregistrat-o Ca­merele, fără cercetare, fără discu­­tiune, fără a o cunoaşte măcar, — ele au inaugurat o eră nouă. O eră nouă? — cuvânt mare şi Această oligarhie falsifică tot. Men­ţine ţara, zece ani după război, sub regimul stării de asediu. A reintro­dus cenzura, pe care presa română nu a mai cunoscut-o de la Domnito­rul Cuza încoace. Suprimă liberta­grea, care însemnează că se încheie­rea întrunirilor şi transformă arma un trecut, pentru a se deschide un viitor, — sperăm, în sensul bun şi fericit. Ne amintim că cuvântul „Eră nouă“, a mai răsunat cândva în ve­chea Românie mică. Un grup de pa­tă, jandarmerie, poliţie, ba chiar şi ultima pavăză a popoarelor: justi­ţia, în instrumente docile ale celei mai strimte politici de partid ce a cunoscut vreodată ţara aceasta. Războiul mondial a fost dus pe n­meni, nu revoluţionari, nu socialişti, tru libertatea fraţilor oprimaţi. Du­­nici măcar democraţi sau liberali, că el vedem oprimaţi şi pe fraţii cari un grup de conservatori se consti­tuise, cu gândul de a face respectată Constituţia, de a face din ea un a­­devăr, o realitate, de a stârpi min­ciuna şi imoralitatea cari otrăviseră şi ameninţau să distrugă viaţa publică. Cum se vede, ideia exprimată de­­ declarase de atâtea ori caduce şi primul ministru nu e nouă. Nici de­ trei proecte de legi cari ne făgădu­­vendicarea esenţială a partidului nu-i iese un împrumut, un avans şi spar tonal-ţărănesc nu este nouă în a-; gerea plafonului emisiunii, în virtu­­ceastă Românie. Racila pe care a-: tea unui principiu până mai eri cu a­­cest partid o combate astăzi, e­­ bătut cu înverşunare de d-sa, c­e­a veche. Ea a fost socotită gravă îna-i absurd, e ridicol să se spuie ca j­intea războiului, deşi atunci nimeni j şase asemenea proiecte pot însem­­na se atinsese încă de libertatea. nu o eră nouă, fie chiar şi econo­­presei şi a întrunirilor, deşi nici­ mică. Afară doar dacă era nouă în­­chiar în timpul războiului indepen-­ semnează că întreaga noastra poli­­dentii starea de asediu nu fusese e­tică economică bazată şi îmbibată proclamată. Credeam atunci că ce­ de concepţiile d-lui Vintilă Brătianu, va mai rău nu se poate. Ce profundă eroare! Ce confir­mare a vechei zicale că nu e rău căruia să nu-i poată urma ceva şi mai rău. Războiul cel mare şi sân­geros, l-am dus pentru a libera pro­vinciile subjugate, pentru a ne li­bera şi pe noi. Un conservator ca Take Ionescu recunoscuse, că acest război nu putea fi purtat cu succes, fără democratizarea ţării, fără re­forma agrară, fără votul universal, fără emanciparea evreilor cari, în acest caz, însemna egala îndreptă­ţire a minorităţilor. După război însă, ce vedem? Dacă exproprierea s’a făcut şi nu se mai poate reface, votul universal s’a dat cu o mână şi s’a luat cu toate mâinile unui a­­parat administrativ, pus la dispozi­ţia unei oligarhii care se agaţă de privilegiile ei, cu riscul periclitării Adi, se va schimba radical. Dar ce eră nouă este aceia, care nu are în ve­dere decât scopuri materiale, care uită că viaţa morală a unei naţiuni, că moralitatea vieţii publice a aces­teia, este hotărîtoare şi pentru vii­torul şi propăşirea ei economică. Să nu vorbim deci de eră nouă, până când ţara aceasta va continua să fie guvernată cu metodele de a­­cum, cari trebuie să ducă la o cata­strofă, dacă nu se vor găsi ener­giile necesare pentru a pune capăt abuzurilor şi a reîntrona legalitatea. In ziua când aceasta se va întâm­pla — şi dacă ţara aceasta trebuie să trăiască, cum credem din adân­cul convingerilor noastre, se va în­tâmpla, — atunci şi mimai atunci se va putea vorbi de începutul unei ere noui. GLOSE POLITICE Vară furtunoasă Pare desigur cam bizar acest titlu. Căci vara aceasta poate fi numită oricum, numai furtunoasă şi ploioasă nu. O seninătate sta­tornică protejează de o bună bu­cată de vreme ţâşnirile caniculare ale soarelui. Nimic nu împiedică năvala razelor înfierbântate şi nici un nor nu intervine pentru a neu­traliza măcar în parte grozavele valuri de căldură cerească... Şi totuşi vara asta e furtunoasă ca nici una alta. Iată, suntem la începutul lui August şi totuşi nici un semn de linişte.. Luna lui Cup­­tor a trecut un freamăt, în vifor şi în descărcări electrice. Viaţa po­litică a fost sbuciumată violent şi frenetic de înverşunata ciocnire a celor două curente cari luptă cu forţe uriaşe, o luptă decisivă. Nici o pauză, nici un răgaz nu s’a fixat liniştitor şi calmant între belige­ranţi. Vara a fost sacrificată celor mai îndârjite războiri. Odihna a fost svărlită cu dispreţ în saltarul altor vremuri şi oamenii s-au în­­căerat crunt, pe viaţă şi pe moarte. Evident, pe urma acestei furtuni, trebuie să vie limpezirea. Şi dacă sacrificiul de odihnă şi repaos va fi compensat prin biruinţa celor cari luptă sub lozinca dreptăţii — va fi o compensaţie împărătească. Iar vara asta, va rămânea inau­gurală şi deschizătoare de noi e­­poci. Oamenii îşi vor da seama, că mai presus de interesul limitat al odihnei, stârneşte marele interes al luptei pentru isbănda dorită de întreaga ţară... De dragul lui, pre­ferăm furtunile de astăzi, unei a­­calmii dezolante în care se închi­de deobicei fenomenul morbid: re­nunţarea. Pleacă Astăzi a avut loc ultimul consi­liu de miniştri. Ultimul — înainte de vacanţă, căci, vail — după va­canţă vor avea loc altele... S’a hotărît care dintre miniştri pleacă şi care rămâne. ...Şi începând de astă-seară, plea­că. Pleacă cei mai mulţi. Chiar cei mai rămân, pleacă — pleacă la Si­naia, la Constanţa, la moşie, ori­unde. Vor sta trei zile în Capitală iar patru, vor fi plecaţi. De astă-seară, statul va exista fără miniştri. Şi totuşi, va exista Nu pretindem că vom fi mai feri­ciţi. Dar nici mai nefericiţi nu vom fi... In fiecare vară, se face aceiaş experienţă.­ In fiecare vară, o lună sau două rămânem părăsiţi de bra­vele excelenţe şi, totuşi, trăim — slavă Domnului —aproape tot aşa de prost ca şi în restul anului, a­­tunci când excelenţele ne veghea­ză patern. Nu vrem, Doamne fereşte! — să tragem vreo încheere generală din acest fapt. Nu vrem să spunem că am putea trăi totdeauna, tot anul fără vegherea miniştrilor. Dar, ori­cum, ar putea să plece mai des. Cât mai des. Şi fără nici o grijă, pe răspunderea noastră! Inter. PLECAREA D-LUI TETULESCI. Guvernul a ţinut şi d. Titulescu Ta ajutat ca demisiunea şi plecarea d-sale, să se petreacă în taină. E aceasta în conformitate cu toa­tă procedură politică a acestui gu­vern. Ce nu apare in presă, nu exis­tă şi plecarea d-lui Titulescu pierde din însemnătatea ei, dacă presa o înregistrează cu 24 de ore mai târ­ziu. Presa însă a fost la datorie şi, cu toate că d. Titulescu a plecat din Chitila, i-a putut transmite la vre­me salutul ei, regretul ei. Cu d. Titulescu pleacă din guvern un element ponderator, o frână îm­potriva tendinţelor despotice şi re­acţionare. In condiţiunile in cari intrase şi mai ales rămăsese în guvern, după moartea lui Ion I. C. Brătianu, d-sa a putut prea puţin impune părerile şi concepţiile sale. Şi fără îndoială, cu toate sforţările ce a făcut pentru a evita orice gest care ar fi putut da retragerei sale un caracter de­monstrativ, d-sa nu pleacă cu sufle­tul satisfăcut. Dar cel mai bun lu­cru ce-l putea face în această situ­aţiune, era tocmai ca să plece, pen­tru a menaja viitorului, toate posi­bilităţile de a uza de marea d-sale personalitate, pentru a da marei d-sale personalităţi toate posibilită­ţile de a uza de şansele ce i-ar oferi viitorul, pentru ca totuşi să impri­me conducerea acestei ţări, caracte­rul părerilor şi concepţiilor d-sale D. Titulescu, european prin exce­­lenţă, a respirat prea mult aerul Oc­cidentului, pentru ca să poată trăi în falsa şi sufocanta atmosferă minciunei politice şi parlamentare de la noi şi pentru ca să nu fie a­­dânc convins că viitorul României nu poate sta decât in întoarcerea la legalitate, , în normalizarea vieţei noastre politice. Până când să poată contribui la aceasta, e o fericire că a primit să reia locul său de la Londra şi să puie astfel în slujba ţării, acolo unde se pot manifesta în plenitudinea lor, toate aptitudinile şi calităţile, tot talentul şi toată abilitatea sa politică. B. Citiţi în pagina 5-a Marsa căldură de ieri CHESTIA ZILEI TOBOGANUL GUVERNAMENTAL sau : Alunecușu! spre prăpastie. INTRE ŞEFUL GUVERNULUI ŞI D. IULIU MANIU ------------------— ►- • Ww*-------- - Accelerata luptei de răsturnare a guvernului Şeful liberalilor ostracizează ia­răşi partidul naţional-ţărin esc de la dreptul de a veni la guvern. E la d-sa o deprindere veche, deşi n’am putea spune că si nevinova­tă. Căci, până acum cel puţin, în­dârjirea conducătorilor partidului liberal de a împedica venirea putere a celui mai popular partid, reuşit. D. Vintilă Brătianu esclude din rândurile partidelor de guvernă­mânt pe naţional-ţărănişti, pentru faptul că aceştia nu se solidarizea­ză cu „chestiile de interes ob­ştesc“, adică cu nefericitele dibuiri ale unui guvern neputincios să re­zolve în condiţii măcar onorabile marile probleme la­­ ordinea zilei, şi „nu prezintă garanţii“ pentru opera de guvernare. Ce sunt aceste „garanţii“, se ştie. Intrarea umilită a naţional­­ărăniştilor în orbita de acţiune a partidului liberal, acceptarea dic­taturii acestuia asupra destinelor României în vecii vecilor, compli­citatea la mutilarea complectă a sistemului parlamentar constitu­ţional, solidarizarea cu directivele nefaste pe cari le imprimă politi­cei generale a ţării şeful guvernu­­ui de azi. Fără această capitulare catego­rică, partidul naţional-ţărănesc e ameninţat de d. Vintilă Brătianu cu distrugerea, pentru ca „să se poată naşte grupuri cari într’ade­­văr voesc să guverneze şi vor a­­puca calea temeinică, care asigură legătura strânsă a vieţii lor cu in­teresele ţârii“. E limpede. Şeful guvernului fa­ce apel la formarea unor asemenea grupuri născute din „împrăştie­­rea“ partidului naţional-ţărănesc, pe cari să le poată manevra după Diac şi­­să-şi constitue din ele gu­vernul interimar de care are ne­voie pentru ca guvernarea libe­rală, făţişe şi ocultă, să nu sufere nici o soluţie de continuitate.­ O mărturie mai categorică a despotismului liberal care a dus la întreaga falsificare a sistemu­lui parlamentar, nici nu se poate. Ca răspuns la aceste declaraţii ale d-lui Vintilă Brătianu publica­te sub formă de interview, d. Iuliu Maniu a acordat şi d-sa un iinter­view care va face, desigur, în lu­mea politică, o puternică impresie. Simpla alăturare a acestor două documente politice arată pe fun­damentală deosebire există între concepţia îngustă şi bizantină şefului liberalilor şi între vederile sănătoase şi larg democratice ale d-lui Iuliu Maniu, şeful unei gru­pări politice care-şi trage puterea din încrederea masselor mari ale naţiei. In interviewul d-sale, d. Vintilă Brătianu vorbise si de ..caraghios­lâcul ce s’a petrecut în zilele din urmă în sala sindicatului ziarişti­lor“. Cu această ocazie a putut a­­fla şi publicul că s’a petrecut ceva în sala sindicatului ziariştilor, fi­indcă cenzura nu îngăduise să se publice nimic în această privinţă Graţie însă... protecţiei, de care se bucură la cenzură d. Vintilă Bră­tianu, s’a putut vorbi în presă şi de adunarea parlamentarilor naţional­­ţărănişti. Iată ce spune în această privinţă d. Iuliu Maniu: Dacă d. Vintilă Brătianu a soco­tit că această Adunare este fără­­ importanţă, pentru ce d-sa, cu căi­carea evidentă a legii, prin cenzura sa anticonstituţională, a oprit publi­carea desbaterilor acestor şedinţe şi reproducerea celor nouă rapoarte prezentate, asupra cărora s’a putut discuta în deplină libertate, in timp ce in adunarea din dealul Patriar­hiei se punea căluşul in gura depu­taţilor liberali de teama izbucnirii scandalului? Pentru ce a consemnat regimente întregi de jandarmi şi de trupe pen­tru a menţine ordinea? Pentru ce, în fine, a împiedicat publicarea rezoluţiunilor, prin care Adunarea hotăra că ea este repre­zentanta reală şi legitimă a naţiunii, că legile pe cari adunările liberale le votează în chestiunea Împrumu­tului şi stabilizării nu au nici o pu­tere obligatorie pentru naţiune şi declară că va trage la răspundere pe toţi aceia, cari au împiedicat şi împiedică liberul şi sincerul exerci­ţiu al dreptului electoral, cari au violat şi violează drepturile cetăţe­­neşti, cari au amăgit şi amăgesc naţiunea asupra situaţiunii afaceri­lor Statului? Dar fost­a măcar utilă pentru guvern această absurditate fără precedent de a împiedica prin cen­zură publicarea desbaterilor şi ho­tărârilor Adunării parlamentarilor naţional-ţărănişti? Nu, de vreme iată ce spune d. Maniu: „In tot cazul, vom pubica fără a­­mânare în broşuri pentru lămurirea opiniei publice, interne şi externe desbaterile Adunării de la Sindicatul Ziariştilor şi se va putea convinge şi d. Vintilă Brătianu că in secolul al XX-lea, o cenzură — oricât de nebunească ar fi — nu poate împie­deca nici difuziunea ideilor, nici cunoaşterea adevărului, nici lămuri­rea opiniei publice.” preşedintele partidului naţional-ţă­­rănesc a caracterizat în termeni vehemenţi acţiunea răufăcătoare a guvernului care s’a angajat în faţa Coroanei şi a opiniei publice ca înainte de sesiunea parlamentară extraordinară să facă şi stabiliza­­rea şi împrumutul, şi în loc de stabilizare n’a izbutit să vie de cât cu o operaţie financiară cu­rentă, spargerea plafonului, iar in loc de împrumut de înzestrare, cu promisiunea unui credit neînsem­nat pe termen scurt. D. Maniu se crede astfel în­dreptăţit să proclame falimentul complect, politic şi moral, al par­tidului liberal, care a abandonat toate concepţiile sale financiare fără să isbutească a realiza ceea­­ce el însuşi recunoaşte că este ab­solut necesar vieţii economice. * Din punctul de vedere politic, guvernarea liberală a dus la o în­cordare fără precedent între ea şi întreaga opinie publică, încordare care va da forme şi mai aprige luptei partidului naţional-ţărănesc împotriva regimului D. Maniu a­­nunţă o luptă fără cruţare prin re­nunţarea la orice vacanţă politică, începând cu adunări convocate in fiecare comună din ţară în vede­rea marei întruniri din Bucureşti care a fost hotărită de Adunarea din sala sindicatului ziariştilor, Şi d. Vintilă Brătianu care vor­bea de... normalizarea vieţii pu­blice! .. • '/ ■ J - • . -d- I. N. NAZBATII OPTANTUL DE LA LONDRA Proectata şi mult trâmbiţata miş­care în diplomaţie a Început să se înfăptuiască. Ministrul nostru de ex­terne a sfârşit prin a da ordin amba­sadorilor ţării să treacă la posturi. Şi fiindcă ministrul de externe era unul dintre trimişii ţării, care-şi­­ părăsise postul s'a auto-somat să re­intre in legalitate. Rezultatul: ministrul dela Londra e ministru de externe, iar ministrul de extern© e ministru la Londra. Un fel de optani. Dacă nici aici nu-i mâna d-lui Vintilă Brătianu... Kix. TELEFOANE ! Controla: 306/67, 324 73, 346/79, 353 56 Direcția: 357 72. Administrația: 307/89, Provincia: 310/66. PESTE GRANIŢĂ Prin muzeele şi expoziţia Drezdei In mijlocul comorilor de artă Pentru vizitatorul cars trecând graniţele Germaniei aduce cu sine setea de inimos cuprins In cele mai posibile limite, Drezda oferă a­­nul acesta o infinită variaţie. • De o parte oraşul peste ale cărui pietre şi mozaicuri secole întregi şi-au dat pe rând ultima respiraţie, patinând cornişe şi faţade cu întrea­ga gamă a cenuşiului, pe de alta, oraşul technic, al expoziţiei celor mai noi şi mai moderne invenţii o­­meneşti. Vizitatorul, literatul, femeile, se opresc în primele zile în Drezda cea veche lăsând pentru mai la ur­mă, dacă le mai rămâne din timpul fixat pentru şederea aci, să viziteze şi opera savanţilor tehnicieni. In zadar deci­­ chiamă sutele de steaguri ce flutură aproape de tot în vântul dimineţei, şi muzicile o­­raşului maşinelor, zadarnic răsună muzicele pavilioanelor. Pe zidul castelului medievalilor prinţi saxoni a încremenit procesiu­nea de arhiduci în plăci de porţe­lan, colorat şi atracţia acestei fresce unice în lume e poate şi mai mag­netică de­cât dacă nobilii seniori ar fi în carne şi oase. Minunată capo­d­operă ieşită din răbdarea şi geniul atâtor artişti. Fürstenzug-ul (procesiunea prin­ciară) înfăţişează la rând în mări­me de trei sau patru ori naturală zeci şi zeci de arhiduci saxoni că­lări, în armură şi coifuri medie­vale. Pe trotuarul celalt, am Încreme­nit alături de un pictor care ia schiţe-Uitasem că ora când se închide faimoasa „Gemulde galerie" a Drez­dei se apropie. Nu mai vedeam nimic şi trans­portată în alte vremuri, aşteptam sunetul cornului triumfător ce nu va întârzia să scandeze pasul cailor fantastici imortalizaţi pe zidul cas­telului în nuanţe de cenuşe şi tran­dafir­­palid. A trebuit ca micuţa mea prietenă Hilda să mă scuture din visare şi să-mi prezinte pe tatăl ei, fost ofi­ţer in armata germană şi un fin cunoscător in artă, ca să mă decid să pornim în locaşul unde dorm în cadre de aur celebrele tablouri ale galeriei din Drezda. CLASICII ITALIEI După soarele ce aurise procesiu­nea prinţilor dându-le înfăţişarea de uriaşe fiinţe vii, răcoarea din galeriile de pictură ne învioră tre­­zindu-ne la noi emoţii de artă. Mă opresc mult înaintea capo­d­operelor cem­i amintesc atâtea lucruri citite, atâtea povestiri din­­ trecut. Vii, surâzători, plini de o drăgălă­şenie rară îmi apar copiii neferici­tei regine Henrieta a Angliei de Van Dyck. Renumitul pictor flamand e re­prezentat din belşug în întreaga sa­­lă. O Diana minunată datorită pe­nelului nemuritor nu reuşeşte însă să învingă în fata ochilor mei pe Magdalena în pustiu pânza a cărui faimă mii şi mii de reproduceri a răspândit-o în toate colţurile lumea D'o suavitate neînchipuită, capul cu plete blonde al păcătoasei bibli­e Citit! continuarea in pagina II-al NOTE ÎNAINTE de-a părăsi tara, d. N. Titulescu a avut o cordială între­­vedere cu d. Vintilă Brătianu. Int­­revederea a durat trei ore... ...De vreme ce d. Titulescu plea­­că pentru trei luni... * „CINE a pregătit stabilizarea ?“ — se întreabă oficiosul averescan. Și, inteligent ca totdeauna, răs­punde : „guvernul prezidat de d. general Averescu". In acelaş timp, oficiosul liberal demonstrează cu lux de argumen­te că guvernele liberale au pregătit această operaţie financiară. Dar nici oficiosul averescan, nici cel liberal nu se încumetă să ne spună cine va face stabilizarea, la toamnă. CITIM In „Îndreptarea" 1­6 „De altmintreri, cine ştie să în­ţeleagă declaraţiile d-lui Vintilă Brătianu, a putut afla“... etc. ...Cine să ştie să-l înţeleagă pe d. Vintilă! Poate, d. general Avere­scu. * UN ziar de dimineaţă crede că d. Vintilă Brătianu „e muncit di gândul retragerii de la putere. De unde I D. Vintilă e muncit numai de gândul rămânerii la p­u­tere. Atâta tot. * Discuţii in timpul escursiunilor de vară Proiecte pentru înălţarea culturală a României Prefecţi culturali, biblioteci şi teatre săteşti, librării ambulante Eram mai mult­ adunaţi într’un sat de munte în timpul unei es­­cursiuni. Erau între noi profesori, scriitori, ziarişti, avocaţi, tehni­cieni. Toţi erau uimiţi de rezultatul dezastros ce l-a dat o mică an­chetă întreprinsă de câţiva din noi în privinţa stării culturale a săte­nilor. Deşi cei mai mulţi săteni trecu­seră prin şcoală şi aveau certifi­cate de patru clase primare, mai nici unul (nici bărbaţii, nici femei­le­ nu ştiau ci­i corect. In nici o casă, afară de a preo­tului,­ a învăţătorului şi a medicu­lui nu se găsia vreo carte de lite­ratură, de ştiinţă şi nici măcar de agricultură. De ziare şi reviste, nu mai po­menim! Este de sigur o stare îngrijitoa­re. La cî­t folosesc şcolile cu care se laudă în statisticile d-sale d. dr. Angelescu, că le înfiinţează me­reu, când ţăranul după ce iese din şcoală, nu mai citeşte? Discuţia între escursionişti era aprinsă, fiecare avea de făcut o observaţie, o critică sau să pro­­pue un remediu. Grupul scriitori­lor era cel mai vorbăreţ, fiind cel mai impresionat de constatările anchetei. Ei vedeau acum clar cauza pen­tru care cărţile se vând atât de puţin. Şi deci cauza mizeriei lor. Scriitorul G. era cel mai aprins. — Nu e de vină nici firea ţăra­nului nostru, nici învăţătorul de a­­ceastă stare de lucruri. De vină sunt acei care organizează şi con­duc aparatul de instrucţiune şi cultură a poporului. . Priviţi în jurul vostru. Care este agentul care se interesează în sa­tele noastre, de soarta celui care părăseşte băncile şcolii primare? S’a spus că există la ţară „Cercu­rile culturale". Iar aceste cercuri sunt reuniuni lunare ale învăţăto­rilor unei circumscripţii intri o co­mună şi fiecărei comune îi vine rândul ODATĂ PE AN ( o singu­ră zi într’un an) când are onoarea unei asemenea reuniuni culturale. Şi ce se face în aceste cercuri? Se dă o reprezentaţie teatrală, se ţine o conferinţă şi la urmă un banchet, înţelege ori­cine că efectul cul­tural e cu totul neînsemnat... A­­sistă­­la asemenea şezători câteva femei şi fete şi copii. Cultura pe urma acestor cercuri nu progre­sează de loc. Avem nevoie de ani­matori permanenţi şi mişcării cul­turale, de noi factori care să aibă ca misiune o preocupare exclusivă de îmboldire spre cultură, spre gustul de citire a tuturor celor ie­şiţi din clasele primare, învăţătorul socoate în genere misiunea lui,­împlinită, când a în­văţat carte generaţiile de elevi cari se perindă,­ an cu an, înaintea lui. Revizorul şi inspectorul şcolar controlează exclusiv această acti­vitate şcolară. Nu trebue uitat, că aceşti înalţi funcţionari, fac şi po­litică. De unde să luăm animatorii? Scriitorul B. interveni atunci în discuţie: — Eu m’am gândit ca d-tră toţi la această problemă atât de gra­vă pentru viitorul nostru cultural şi deci naţional. Am expus şi ministrului instruc­ţiunii acest proiect, dar d-sa îl se­­poate un proiect... nebun! Totuşi cred că dacă ar fi în­făptuit — şi este foarte uşor de realizat după cum veţi vedea — ţara noastră va fi făcut un pas se­rios spre cultură şi civilizaţie, iar pe urma lui s’ar naşte o mişcare literară, ştiinţifică şi artistică aşa cum ar merita-o s’o aibă naţia ro­mână atât de inteligentă şi atât de bogat înzestrată sufleteşte dela Natură. Trebue, înainte de toate, ca fiecare judeţ ,să-şi aibă prefec­­tul (îi puteţi da şi alt nume) e­ cultural. Acest conducător şi ani­­mator cultural al judeţului să se ocupe exclusiv cu organizarea şi însufleţirea activităţii culturale extraşcolare a satelor şi oraşelor noastre. El să fie ales de şi dintre scrii­tori (sub acest nume înţeleg pe toţi acei care mânuiesc condeiul de mult timp în interesul­­ culturii noastre). Cred, că se va găsi între intelectualii acestei ţări un număr (Cititi continuarea in­ pagina II-a) Cine ar fi crezut, că s’ar putea stabili vre-o comparaţie între aceste două — cum să le zicem? — organe aşezat© la extremităţile opuse ale corpului omenesc? Şi lucrul totuşi s’a întâmpat la Oradea Mare, unde — după cum re­latează ziarele — un mare bogătaş fiind operat la craniu şi creet de un abil chirurg, acesta — după ce l a salvat pe hotelier — cerându-i să-i plătească onorarul cuvenit, hote­­lierul i-a dat chirurgului o sumă de­rizorie, pe care acest din urmă — bine­înţeles — refuză s’o primească. Diferendul a venit înaintea unui tribunal de arbitri. Chirurgul a ară­tat că cei bogaţi trebue să plătească medicului ceva mai mult, ca astfel acesta să poată trata gratuit pe să­raci. Dar hotelierul, care totuşi nu-i cis­­mar, sa apărat astfel: — Nu înţeleg argumentarea d-lui doctor! De ce o pereche de cisme costă la fel pentru cel sărac ca şi pentru cel bogat, pe când pentru o operaţie făcută, s’ar pretinde alte preţuri pentru unul şi pentru altul? Tribunalul arbitral a dat câştig de cauză doctorului dar hotelierul nu vrea să respect© această hotărîre şi lucrurile vor veni acum înaintea justiţiei. Nu ştiu cum se va apăra doctorul chirurg. Eu de a-şi fi în locul d-sale a-şi în­cepe pledoaria mea prin a stabili mai întâi o deosebire între creer şi cismă, — deosebire, după cum se vede, rămasă încă necunoscută de toată lumea — şi apoi între artă şi meserie. Deosebirea fundamentală între un creer şi o cismă este evidentă. Cisma ar© doar patru părţi distincte: căl­câiul, talpa, pielea deasupra şi şi­returile, pe când creerul are, mai întâi, numeroasele circonvoluţii cere­brale, păturile optice, corpii striaţi, apoi atâtea şi atâtea centre ale vieţii noastre sufleteşti, intelectuale şi ve­getative. Nu uitaţi meningele şi mi­lioanele de celule de fine artere şi arteriole. Este, în adevărat, aparatul cel mai fin şi mai complex pe care l-a creat Natura. Se înţelege cum că acel ce va opera asupra unui asemenea organ nu va fi un simplu meseriaş, ca acel ce lu­crează talpa şi pielea tăbăcită de bou, bivol sau chiar de căprioară. El va fi un artist şi opera de artă se plăteşte scump. Gândiţi-vă că pentru o pânză de Rembrandt s'a dat la New-York 225.000.000 lei. Aşa se plătesc operele de artă. Aşa m’aşi apăra de a-şi fi eu în locul abilului chirurg. Med. CARNETUL NOSTRU Creer şi cismă

Next