Adevěrul, ianuarie 1935 (Anul 49, nr. 15635-15657)

1935-01-08 / nr. 15640

■ ' fliia sfClâilă a ţării Ura irtterview al d-lui Virgil ftfiadgearu B. Virgil Madgearu a acordat zia­rului „Dimineaţa“ următorul inter­view: ROLUL TEZAURULUI — Ce părere aveţi despre situaţia financiară, la începutul ultimului trimestru al anului financiar în curs? — Dacă aşi fi în locul ministrului de finanţe, aşi lăsa altuia locul. Nu exagerez — adaugă d. Mad­­gearu — că la sfârşitul celui de al treilea trimestru, golul tezaurului — adică lipsa banilor necesari pen­tru acoperirea cheltuelilor legal an­gajate (deci: salarii şi furnituri) — s’a ridicat la suma de două miliarde. Cu toate acestea, ministrul de fi­nanţe a intrat, la 1 Ianuarie, cu un gol în tezaur de peste un miliard şi va avea să facă faţă, în cele mai slabe luni ale anului — Ianuarie, Februarie, Martie — şi cheltuelilor curente şi, în acelaş timp, va trebui să acopere în trei luni, miliardul ob­ţinut acum din celelalte fonduri. CHELTUELILE AU FOST SPORITE — Cum s-a ajuns la această si­tuaţie? — Am prevăzut-o, cu prilejul dis­cuţiei bugetului. A sporit cheltuelile anului în curs cu trei miliarde şi 138­ milioane lei faţă de angajările legale din anul precedent. Iar, în cele nouă luni ale exerciţiului în curs, decretele de dis­tribuţie a cheltuelilor au fost spo­rite cu aproape două sute milioane lei lunar. Totodată, bugetul a fost trucat cu suma de opt sute milioane lei, o e­­conomie ce urma să se realizeze prin simplificarea aparatului de stat, e­­conomie din care nu s-au realizat nici 20 milioane. SCĂDEREA VENITURILOR In schimb, veniturile primelor nouă luni ale acestui an, au fost mai mici cu aproximativ trei sute milioane lei decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. Când, normal, ar fi trebuit să fie superioare, pentru că, activitatea economică a fost în anul acesta mai favorabilă decât în anul trecut şi puterea de acţiune a fis­cului a trebuit să fie mai mare, prin prezenţa unui număr de 4-5000 func­ţionari fiscali în plus. Dacă veniturile au fost, totuşi, mai scăzute, aceasta se datoreşte: degrevărilor şi exonerărilor fiscale în folosul plutocraţiei,­­ cifrate de ministrul finanţelor la un miliard, venite după degrevările fiscale de­mocratice făcute de noi în anul pre­cedent, în valoare de alte două mi­liarde; atmosferei de defetism fiscal, cre­ată de însuşi ministrul de finanţe, prin propaganda contra a ceea ce d-sa numeşte „fiscalism­ excesiv”; dezorganizării administraţiei fis­cale, prin schimbarea organizaţiei anterioare şi prin fluctuaţiile formi­dabile de personal datorite reintro­ducerii politicianismului în cadrele financiare ale statului. DISTRUGEREA ACTIVULUI BA­LANŢEI COMERCIALE Situaţia financiară este cu atât mai alarmantă, cu cât­ coincide şi cu distrugerea activului balanţei comer­ciale, din cauza haosului şi măsuri­lor de favorizare a intereselor unor coterii monopoliste, care caracteri­zează politica financiară a guvernu­lui. O singură cifră ilustrează acea­stă situaţie. Pe primele nouă luni din 1934, activul balanţei comerciale a fost redus la 234 milioane lei, faţă de un miliard şi 800 milioane în perioa­da corespunzătoare a anului trecut. TRUCAJ LA BufjET ŞI LA ÎMPRU­MUT — Nu credeţi că împrumutul In­tern va putea contribui la ameliora­rea acestei situaţiuni? • . — N’aşi fi voit să vorbesc despre împrumutul intern, rezervându-mi dreptul să-mi desvolt interpretarea anunţată ministrului de finanţe, da­că, bineînţeles, voi mai avea noro­cul să-l întâlnesc la Cameră. Dar, pentru că mă întrebaţi şi fiindcă declaraţiile, făcute după în­chiderea parlamentului, de către d. ministru de finanţe, constituie un trucaj menit să ascundă adevărul, voi lămuri opinia publică asupra a­­cestei chestiuni, cu un ceas mai de­grabă. D. ministru de finanţe s-a obişnuit prea mult cu sistemul trucajului fi­nanciar întrucât l-a întrebuinţat de două ori când a prezentat bugetul: 1) a scăzut 800 milioane din cifra totală a prevederilor bugetare, deşi nimeni nu i-a putut face insulta că nu şi-a dat seama de imposibilita­tea înfăptuirii acestei operaţii de scădere; 2) a precizat, sub proprie iscăli­tură, în expunerea de motive, că totalul economiei realizata pe timp de trei ani, din acordul cu credito­rii străini, se ridică la cinci miliarde şi 427 milioane lei. Aceasta, în timp ce, în realitate, suma este de cinci miliarde,­­ deci cu 427­ milioane lei mai puţin decât afirmase, în mod oficial, ministrul de finanţe al României. Dar, pentru că „alle gute Dinge sind drei”, d. ministru de finanţe, care a învăţat la şcolile germane, a crezut că poate să trucheze şi a treia, oară". D-sa declară că totalul valorii nominale a subscripţilor­ împrumu­tului de înzestrare se cifrează la trei miliarde şi 740 miliar­de lei, din came trei miliarde şi 500 milioane lei în numerar şi 240 milioane în mate­rial, adică obligaţia luată de unele întreprinderi industriale a fi plă­tite, pentru 25 la sută din comenzile ce vor primi, în rentă de stat. Scăzând şi cele 250 milioane sub­scripţia în rente vechi, d. ministru de finanţe ajunge la un total de trei miliarde şi 250 milioane lei, cari ar fi fost subscrise în felul următor: 2 miliarde şi 169 milioane la ghi­şeele publice. Deoarece cifrele, nu numai că nu vorbesc de la sine, dar au fost trucate chiar fără abilitate, să-mi îngădue d. ministru de finanţe de a-i uşura sar­cina, prin a le comenta eu. ’ Pornim de la cifra de bază dată de d-sa, aceia de trei miliarde şi jumă­tate, totalul subscripţiei nominale. Scăzând diferenţa de curs, de 600 milioane lei, subscripţia reală se ri­dică la două miliarde şi nouă sute milioane lei. Din această sumă, trebue să mai scădem 250 milioane lei, reprezen­tând totalul titlurilor de rentă ve­che. Deci, suma împrumutului se ci­frează la două miliarde şi 650 mi­lioane lei. CINE SUNT SUBSCRIITORII Să vedem acum cine a subscris a­­ceastă sumă: 1­­804 milioane au fost subscrise de cea mai sigură clasă de contribu­abili a României: funcţionarii şi pensionarii de stat, din banii tezau­rizaţi de pe urma economiilor reali­zate de aceşti fericiţi ai soartei din salariile şi pensiile lor (!?). Subscripţia s’a făcut î ntr’un elan patriotic, care n’a trebuit să fie ali­mentat nici de ordine, nici de ame­ninţări, nici de presiuni, după cum reiese din circulările patriotice ale şefilor de departamente (!). 2) 250 milioane provin, din ace­leaşi imbolduri patriotice, de la Casa autonomă a monopolurilor, din fon­dul de rulment al culturilor. Ministrul de finanţe a făcut pro­misiunea solemnă că va restitui a­­ceastă sumă, chiar înainte de a o fi încasat. 3) 340 milioane au fost subscrise de Creditul agricol ipotecar, pentru a regulariza sumele avansate, în ve­derea alimentării fondului destinat politicii grâului, încât, statul se gă­seşte în fericita poziţie de a plăti de două ori dobândă pentru aceiaşi sumă, odată plăteşte dobânda cu­venită creditorilor externi (suma îm­prumutată de Creditul ipotecar a­­gricol provenind din cele cu care l-a înzestrat statul) şi a doua oară va plăti dobândă pentru rentele pre­luate de această instituţie. 4) 200 milioane ale Casei generale de economii, reprezentând acoperi­rea sumelor cheltuite de către mi­nisterul instrucţiunii publice, pentru construcţiile de şcoli. 5) Şi, în sfârşit, 250 milioane sub­scrise de Banca Naţională, din fon­dul de rezervă. Prin urmare, Casa autonomă a monopolurilor, Creditul ipotecar, Casa generala de economii şi Ban­ca Naţională a României au subscris, în total, un miliard şi 40 milioane lei. CHESTIA BANILOR TEZAURIZAŢI Scăzând şi această sumă din ci­794 milioane subscrise de func­ţionarii publici; 10 milioane subscrise de pensio­nari; 346 milioane ale Creditului agri­col ipotecar, 179 milioane de alte instituţii fi­nanciare. D. ministru de finanţe, satisfăcut, adaugă textual: „Cifrele de mai sus vorbesc de la sine şi nu am nevoe să le comentez eu”. Era rămasă, avem un total de 806 milioane lei, care constitue subscrip­ţia „pieţii”. Cine este această piaţă? Ar fi trebuit să fie sumele ieşite de la tezaurizare şi din depunerile la institutele de credit, ce pot fi considerate ca disponibilităţi reale ale pieţii. Aceste sume au fost eva­luate în mod prudent la 7-7 jur. mi­liarde lei, deşi experţii străini, che­maţi de către d. Slăvescu, în vara trecută, le-au evaluat chiar la 15 miliarde. Din nenorocire, insă, nici cele 806 milioane „subscrise de piaţă” nu sunt din sursa banilor tezaurizaţi, căci cea mai mare parte înfăţişează aportul industriei şi comerţului la împrumut, iar acest aport a fost că­pătat cu mari presiuni şi amenin­ţări, documentate numai in mod slab de faimosul comunicat al mi­nistrului industriei şi comerţului. Aşa­dar, de o parte sunt 804 mi­lioane subscrise de chiaburii (!) Ro­mâniei, funcţionarii şi pensionarii, iar de cealaltă parte 806 milioane subscrise de burghezia română, pe care partidul liberal şi-a clădit toată forţa sa. DISPONIBILUL REAL Care-i disponibilul real ce-l poate utiliza ministrul de finanţe pentru investiţiile necesare mai ales apă­rării naţionale? Cam­ sunt, adică, su­mele încă neconsumate? Nominal ar trebu­i să fie un miliard şi 860 milioane lei (804 milioane funcţionarii şi pensionarii, 806 piaţa, 250 milioane Banca Naţională). in realitate însă, din această sumă se impune să scădem 100 milioane lei reprezentând cheltuelile împrumu­tului. Iată, deci, că suma împrumu­tului se reduce la 1 miliard 760 mi­lioane, şi trebue să adăugăm că suma subscrisă de funcţionari şi pensio­nari, nu este disponibilă­ în totali­tatea ei, întrucât urmează să se în­caseze în timp de un an. Acesta este rezultatul împrumu­tului intern. Cosicluziuni De ce s’a ajuns aci? Poate că astăzi o înţelege şi d. mi­nistru de finanţe, pentru că nu se poate înlocui prin surogate lipsa de încredere provocată de factori ma­teriali şi psihologici şi de absenţa de prestigiu a unui guvern, fie că a­­ceste surogate se chiamă clauza aur, propagandă sau coerciţiune. Cu acestea, d. V. Madgearu şi-a încheiat declaraţiile care vor pro­voca, desigur, vii polemici. Al. Gruia N. R. Interviewul de mai sus este necomplect, deoarece unele pasagii au fost suprimate de cenzură. Graiul cifrelor RIDICAREA CENZURII O convenţie cu directorii de itare Cenzura, aşa cum există as­tăzi, va fi ridicată, ch­ar în cursul săptămânii viitoare. Guvernul va trimite ziarelor un tablou de subiecte a căror discuție în presă va fî interzi­să, urmând astfel ca ziarele să-şi facă singure o cenzură prealabilă. Nu va fi interzisă decât discutarea a patru sau cinci chestiuni în legătură cu interese superioare de stat. Guvernul îşi rezervă dreptul să aplice măsura suspendării ziarelor cari nu se vor confor­ma acestor dispoziţii. Ministerul de interne va con­voca Marţi pe directorii de zia­re pentru a-i consulta asupra noului regim. ------------- ♦ ^11 -----------­ înapoierea d-lui Beck la Varşovia VARŞOVIA, 5. — Ministrul de ex­terne, d. Beck, a sosit astăseară la Varşovia. D-sa a trecut la înapoie­rea sa prin Berlin, fără însă a se opri în capitala Germaniei. Plecarea d-lui Maulescu-Stin­ga în străinătate ori la orele 6 şi 40 după amiază d. Manolescu-Strunga, ministrul in­dustriei şi comerţului a plecat în străinătate pentru a continua trata­tivele începute, de d-sa la Viena şi Londra, în vederea incheierei con­venţiilor comerciale dintre România şi Austria şi România şi Anglia. G­sa se va duce întâi la Viena şi apoi la Londra. După toate probabilităţile d. Ma­­nolescu-Strunga se va înapoia în ţară după 15 ianuarie. # Astă seară va pleca la Berlin şi delegaţia română, condusă de d. dr. I. Evian, secretarul general al mi­nisterului de industrie şi comerţ, însărcinată să trateze încheierea convenţiei comerciale cu Germania. ----------------------- ulii Un­u Hai Ilim-----------------------­ Consiliul d­e miniştri a fost amânat Consiliul de miniştri care urma să se întrunească ori la ora 5 d. a. a fost amânat. In loc de consiliu a avut loc o consfătuire ministerială la care a luat parte d-nii: G. Tătărescu, pre­şedintele consiliului, I. Inculeţ, mi­nistrul de interne şi general de corp de armată adjutant Paul Angeles­­cu, ministrul armatei. * mapskzsaem.*.­ wcysrszxs EMINESCU SI MITE KREMNITZ Romanul „Mite“ al d-lui E. Lo­­vinescu, apărut de curând, pro­voacă discuţii aprinse. E şi firesc, de vreme ce a readus la ordinea zilei subiectul pasionant al dragos­­telor lui Eminescu. Se ştie că în romanul său, d. Lovinescu ne povesteşte — roman­ţând — romanul dragostei dintre marele poet, şi eroina, pe care, după cum o ştim cu toţii acum de când au apărut memoriile ei, poe­tul o asemăna cu „floarea albă de cireş“. Să lăsăm însă la o parte ficţiu­nea şi să ne întrebăm : iubit­a care în realitate Mite Kremnitz, cunos­cuta prietenă intimă a regelui Ca­rol I şi a reginei Elisabeta, pe cre­­­atorul „Luceafărului“ şi a poeziei devenite azi celebră : „Atât de fragedă te-asemeni" ? După imaginaţia d-lui Lovines­cu, rezultă că Mite l’a iubit pe E­­minescu. Nu discutăm cum l’a iubit. S-ar părea — după povestirea d-lui Lovinescu — că era vorba mai mult de un fel de iubire pla­tonică. Ea ar fi iubit în el geniul, spiritualitatea, iar în această dra­goste se amesteca mai mult vani­tatea femeii de a servi ca „muză“, ca inspiratoare a marelui poet. Adevărul pare însă a fi fost alt­fel. In „amintirile fugare" rămase de la Mite Kremnitz găsim schi­ţată dragostea lui Eminescu pen­tru ea — în tot cazul un fel de amor patologic — dar nicăirea nu vedem iubirea ei pentru el. Dim­potrivă. Ascultaţi ce scrie în această pri­vinţă despre sentimentele ei pentru acel care o asemăna cu o floare albă de cireş : „Eu mă aşteptam ca sentimen­tele şi ideile la el să fie nesfâr­şit de bogate, nesfârşit de origi­nale şi adâncimea pe care o aştep­tasem şi în care trebuia să privesc, NU EXISTA ! „Nimic măreţ, nimic titanic, ni­mic care să mi se pară nou şi să-mi deschidă noui orizonturi, NU IEŞIA DIN CAPUL LUI“. Vedem deci nu numai lipsa ori­cărui sentiment de dragoste ero­tică, dar nici măcar vre­o urmă de admiraţie pentru personalitatea, pentru geniul lui Eminescu. „Nimic nou, nimic măreţ in ca­pul lui Eminescu!“ Dealtfel, acestei decepţii şi de­ziluzii a eroinei atâtor splendide poeme eminesciane, ea i-a dat „ex­presie in „Das Lebensbild“ nuvela în care apare cu totul decepţionat marele nostru poet. .fÜrfER­U­L |gMB|Pagina S-a 0 nenorocire de Crăciun la Belgrad BELGRAD, 5. (Europapress). In ajunul Grădiunului ortodox s’a întâmplat într’un mare magazin de jucării din centrul Belgradului o mare nenoro­­cire. In împrejurări necunoscute au făcut explozie mai multe cutii de rachete, cari sunt foar­te căutate cu ocazia sărbători­lor de populaţia sârbească. Ex­plozia a provocat un violent incendiu, care a făcut 4 victi­me omeneşti şi a provocat mai multe răniri. • Fuziune intre averescani şi georgişti Cercurile averescanie şi cele geor­­giste anunţă pentru săptămâna vii­toare o manifestaţie publică, din care se va putea vedea că apropierea în­tre partidul d-lui mareşal Averescu şi partidul d-lui Gh. Brătianu e din ce în ce mai accentuată. Aceste cercuri socot chiar că șansele unei fuziuni între cele două partide au crescut în măsura în care realiza­rea ei poate fi socotită foarte apro­piată. Programul partidului naţional- ţărănesc ULTIMA ŞEDINŢA A COMISIUNII Comisiunea restrânsă, desemnată în vederea redactării proectului de program al partidului naţional-ţără­­nesc, va ţine marţi ultima şedinţă. Comisiunea este alcătuită din d-nii: Virgil Madgearu, Ghiţă Pop, Voicu Niţescu, Petre Andrei şi Mi­­hai Ralea. După aceia, proectul va fi impri­mat şi trimis membrilor comitetului executiv, spre studiere. O nouă piesă de d. Arcadie Baculea La Teatrul Naţional din Cluj se fac mari pregătiri în vederea repre­zentării nouei lucrâri dramatice a d-lui ARCADIE BACULEA, „MINIS­TRU fără PORTOFOLIU”. Piesa va fi pusă în scenă de d. Neamţu Othonel, cu d. N. Voicu in rolul titular. Premiera are loc Marţi, 8 ianua­rie a. crt. D. ARCADIE BACULEA Un mesagiu al d-lui Gheor­ghieff către poporul bulgar BELGRAD, 5 (Rador). — Cu pri­lejul sărbătorilor, d. Kimon Gheor­­ghieff, preşedintele de consiliu al Bulgariei, a adresat prin agenţia „Avala“ un mesagiu poporului iugo­slav, exprimănd urări de prosperita­te din partea guvernului şi poporu­lui bulgar. D­inu­ Mihalache şi Lupu la D. I. Mihalache preşedintele par­tidului naţional-ţărănesc, a sosit eri dimineaţă în Capitală, venind de la Topoloveni. In cursul zilei d-sa a avut întreve­deri cu unii fruntaşi ai partidului. Astăzi, d. I. Mihalache împreună cu d. dr. N. Lupu vor pleca la Si­naia unde vor petrece ziua de Sf. Ion. D. I. Mihalache va fi oaspetele d-lui prof. Mezincescu, iar d. dr. Lupu va fi oaspele d-lui ing. Mi­­hăiescu. Memoriile lui Lew Tolstoi Marele scritor a fost la Bucureşti in timpul războiului ruso-turc Impresiile din Principate şi de la Bucureşti, cezfunicate familiei Romain Rolland împreună cu scriitorul german Herman Hesse şi cu Henriette Roland Holst, au lan­sat un apel către toti admiratorii marelui scriitor şi neoevanghelist din Iasnaia-Poliana, cerând ca să subscrie anticipat costul de circa 20 frs. elveţieni pentru ca din suma astfel adunată să se poată imprima restul de trei volume, din cele cinci cari alcătuesc memoriile contelui Tolstoi. Primele douii­ volume au a­­părut în editura germană Eugen Diederich din Jena, cuprinzând in­tervalul din anii 1895—1903, iar ul­timele trei vor cuprinde însemnări­le de la 1904—1910. Cu privire la aceste memorii, câ­teva amănunte interesante. * Cea mai mare și poate și mai im­portantă parte a acestor memorii au fost scrise sub controlul direct al marelui romancier și filosof rus, de către Pavel T. Birukoi, memorii pe care le-am relevat într-un arti­col apărut în ziarul „Dimineaţa“ prin Februarie 1934, după impor­tanta chestiune ridicată de către d. Traian Vlad prin articolul întitulat „Tolstoi cel mare şi unul mititel“, care ar fi român de origine (cel mi­titel). Memoriile lui Birukof au fost scri­se în anul 1905 şi 1906, prin stăru­inţa lui L. Tolstoi şi a familiei sale, cu documentele obţinute din arhi­vele imperiale ruseşti, unde s-au gă­sit actele referitoare la genealogia neamului Tolstoi. Aceste memorii constitue patru volume mari, for­mând peste 1000 pagini tipărite cu caractere mărunte şi însoţite de nu­meroase facsimile şi ilustraţiuni referitoare la viaţa marelui scriitor. Memoriile lui Birukof se referă la epoca anilor din copilărie, până la data când se anunţă nouile memo­rii — prin urmare primele volu­me constituie partea cea mai im­portantă a vieţii şi activităţii con­telui Tolstoi, adică de la 1851 până la 1904. Ele sunt închinate contesei Sofia Andreevna, soţia lui Tolstoi, care deasemenea a stat la dispozi­ţia lui Birukof, pentru a-i lămuri a­­numite chestiuni şi a lumina unele fapte. Istorisirea copilăriei, adolescen­ţei, tinereţei şi a întregei vieţi a lui Tolstoi, este documentată nu nu­mai cu acte şi hrisoave autentice, dar şi cu mărturiile marilor scrii­tori contemporani lui Tolstoi, cu scrisorile sale $i mai mult cu co­mentariile şi observaţiunile sale, încât din acest punct de vedere me­moriile lui Birukof cuprind viaţa e­­xactă $i reală a uriaşului cugetător şi literat rus. Sunt descrise în aceste memorii cele mai importante episoade din viaţa lui Tolstoi: cariera sa milita­ră, participarea sa în luptele dela Caucaz, în războiul dela Crimsîa şi dela Sevastopol, precum şi călăto­riile sale în străinătate, după care urmează mărturisirile proprii ale lui Tolstoi cu privire la creaţiunile sa­le literare, la geneza operelor sale „Război şi Pace“, „Ana Karenina“, „Puterea întunericului“ şi altele. De asemenea, după preciziunile sale, după toată arhiva sa, memorii­le lui Birukof ne arată activitatea pedagogică a lui Tolstoi, şcoala specială pe care a înfiinţat-o la Ias­­naia-Poliana, abecedarul său pen­tru popor, noua sa evanghelie, în­­tr’un cuvânt el explică creatunile lui Tolstoi şi sorgintea inspiraţiuni­­lor sale secondate de aprecierea marilor critici ruşi, contemporanii săi, care s’au ocupat de toată ope­ra sa de educaţiune poporană şi de filosofie asupra vieţii. Găsim în acele pagini descrierea antagonismului său faţă de Turghe­­niev, cearta cu acesta şi îmnăcu­­vintă despre sentimentele ei pentru —......... —■■■■' ........... roa, precum $i episoade din timpul emancipării robilor, sau din timpul când holera a bântuit grozav prin ţinuturile ruseşti. # Un foarte important capitol este acela în care Tolstoi şi la scrisorile adresată membrilor familiei sale descrie trecerea sa în România, prin punctul Sculeni şi zugrăvirea oraşelor: Bârlad, Iaşi, Tecuci, Olte­niţa şi la întoarcere, Bucureştii. Aceasta cuprinde epoca marelui războiu ruso-turc, când armatele ruseşti au trecut prin vechile noa­stre principate. Iin scrisorile pe care le trimite din Bucureşti către mătuşa sa Ta­tiana, el descrie viaţa Capitalei noastre aşa cum a cunoscut-o la 1853, după ce a străbătut târgurile şi oraşele noastre din Moldova. Tolstoi îşi exprimă uimirea des­pre starea absolut impracticabilă a şoselelor noastre, — starea din a­­cea epocă — precum şi faptul că n’a găsit în Capitala României pe nimeni care să cunoască limba ru­seasca. Iar în ce priveşte aspectul şi via­ţa buccureşteană de la acea dată, Tol­stoi scrie textual: „încă nu m’am recules după atâ­ta drum, dar ceea ce pot spune e că acest oraş (Bucureştii) este un oraş mare, minunat şi frumos. Am făcut cunoştinţe cu diferite persoane, am vizitat opera italiană, teatrul fran­cez şi pe cei doi tineri Gortolakof cari sunt foarte drăguţi şi simpatici şi toate acestea mi-au făcut o deo­sebită impresiune. Eri am aflat că nu voi rămânea a­­taşat pe lângă principe, ci va trebui sa plec la bateria mea din Olteniţa“. Şi în a doua scrisoare: „Pe când tu mă întrebi amănunte despre război, eu nici n’am mirosit încă praful de puşcă al turcilor şi trăesc foarte liniştit în Bucureşti, mă plimb, ascult muzică şi mănânc îngheţată. (Asta la 22 Martie). Cu excepţia celor două săptămâni pe­trecute la Olteniţa, unde am stat la bateria mea şi a unei săptămâni in care timp am fost ataşat pe lân­gă generalul Sersputowski, am stră­bătut România, Valahia şi Basara­bia,, dar şezănd mai mult la Bu­cureşti, şi trebuie să mărturisesc sincer că viaţa ce o duc aicea nu îmi prea place, fiindcă este cam des­trăbălată, bohemă şi in afară de a­­ceasta, extraordinar de scumpă“. In scrisorile ce urmează el des­crie luptele de la Sevastopol şi vizi­ta pe care a făcut-o la fortăreaţa de la Silistra. Vom avea prilejul să extragem din aceste prea interesante memo­rii câteva din cele mai caracteristi­ce episoade de care este legată via­ţa marelui neoevanghelist, episoa­de prea puţin cunoscute, şi extrem de interesante. Mai cu seamă des­crierea documentară a mediului şi atmosferei literare ce a domnit în fosta capitală rusească, la Peters­burg. Din citatele memorii aflăm că Tolstoi a venit întâia oară la Pe­tersburg, în calitate de curier spe­cial al generalului Constantinov, prin Noembrie 1855. Atuncia a cu­noscut el pleiada mare a literaţilor ruşi adunaţi în jurul revistei „Sov­­remennik“ (Contemporanul) , du­pă care şi Gherea a sugerat frunta­şilor socialişti de la Iaşi şi în special lui Ion Nădejde, să dee revistei culturale socialiste acelaşi titlu. In redacţia acestei mari publicaţiuni ruseşti, Tolstoi a cunoscut pe frun­taşii literaturei ruse, pe criticul Kat­­kof, pe scriitorii Grigorovici, Her­zen, Necrasoff, Botkin, Druşinin, Ostrovski, Gontsiarof, Turgheniev, Cernişevschi, Panajef, Sologub, Fet şi ceilalţi, precum şi pe marele cri­tic Belinski, revista fiind întemeia­tă de A. S. Puşkin şi Pletniakof, în anul 1836. Evident că în acest mediu artis­tic şi cultural, au avut loc intere­sante discuţiuni şi păreri deosebite, cari au dus la conflictul lui Tolstoi cu Turgheniev. In timpul acesta, când Tolstoi se simţea într’adevăr în atmosfera pri­elnică culturii şi cugetării sale, el primi dureroasa ştire despre moar­tea fratelui său Dimitrie, care a produs o profundă impresie asupra stării sale sufleteşti. De la acea epocă, începe marea carieră literară a lui Tolstoi. C. Săteanui ■■ii BT ii t TOLSTOI, GRIGOROVICI, CONTSAROF, TURGENIEF, DRUSNIN OSTROWSKI Recursurile In procesul cu firma Stewart Ele au fost sorocite pentru 28 Mai 1935 In urna hotărârii dela 3 August 1934 a tribunalului arbitral, care a judecat litigiul cu firma engleză Stewart, și prin care statul a fost condamnat la 50 milioane lei despăgubiri și 5 milioane lei chel­­tueli de judecată, Casa autonomă a drumurilor cum şi statul au atacat această hotărâre prin două recursuri. Ambele au fost repartizate la sec­ţia IlI-a a înaltei Curţi de Casaţie­. LITIGIUL CU FIRMA STEWART Amintim că obiectul care a deter­minat litigiul între stat şi firma en­gleză Stewart­ Partners Ltd de la Londra, a fost contractul intervenit la 4 Iulie 1930, pentru construire de șosele, contract autorizat prin legea publicată în „Monitorul Oficial“ din 4 Iulie acelaş an. Acest contract n’a fost însă execu­tat, căci a fost considerat ca rezi­liat de Casa autonomă a drumurilor şi de ministerele de finanţe şi lucrări publice, pentru motivul că firma Stewart nu şi-a îndeplinit obligaţia prealabilă şi esenţială, de a aduce adesiunea băncii Westminster Bank, că aceasta îşi asumă rolul ce-i fu­sese atribut prin contract, pentru buna executare şi funcţonare a con­tractului. De aci, cum se cunoaşte, a urmat litigiul şi procesul intentat de firma Stewart în faţa tribunalului arbitral, căruia ii s’a cerut să condamne Casa autonomă a drumurilor şi statul re­prezentat prin ministerul lucrărilor publice, la despăgubiri de 284 mii lire sterline și 280.869 lire sterline drept daune cu chelt­ueli de judecată. MOTIVELE RECURSURILOR Recursurile introduse de Casa au­tonomă a drumurilor și de stat, se întemeiază pe următoarele motive : Violarea art. 126 din Constituție şi a articolului 86 din legea pentru organizarea corpului de avocaţi din 1931; violarea art. 1020 şi 1012 c. civ.; violarea articolului 138 şi 355 proc. civ. art. 39 din contract şi art. 970 cod. civ. nemotivare, cum şi viola­rea art. 355, 146 şi 147 pr. civ. nemo­tivare. Repartizate la secţia III-a a înal­tei Cur­ți de Casație, recursurile vor fi judecate în ziua de 28 Mai 1935. Turneul d-lui Vaier Pop In Ardeal D. ministru Vaier Pop plea­că astă seară la Simlenul Sl­­vaniei, unde va prezida con­gresul organizaţiunii partidu­lui liberal din judeţul Sălaj. D. ministru Vaier Pop va merge Miercuri la Satu Mare­­ şi Baia Mare unde va face vi­­­­zite politice. D-sa va fi joi la Cluj, iar Vineri va sosi în ca­­­­pitală. In acest turneu politic d. ministru Vaier Pop este înso­­ţ­i de d. Al. Săndulescu, sena­­­­tor de Sălaj şi I. Tomaziu, di­­­rectorul său de cabinet. Producţia de vin ROMA, 5 (Rador).­­— Institutul In­ternaţional de agricultură din Roma anunţă că producţia de vin a emis­ferei septentrionale pe anul 1934 se ridică la 180 milioane hectolitri. Re­colta aceasta este cu 20% mai mare decât în anul precedent. Din cantitatea totală Franţa a a­­vut o recoltă de 75.144 000 hectolitri, iar Italia de 30.549.000. « a D. Lovinescu însă l-a răzbunat pe Mihail Eminescu. Când după ultima seară petre­cută în saloanele Mitei, Eminescu a fost întâlnit de Caragiale, care ştia dragostea lui nenorocită, şi fu în­trebat : — De ce ieşti, măi, atât de si­nistru ? Eminescu răspunse : — Am şi de ce! M'a apucat miezul nopţii ascultând literatura proastă a unei cucoane". (Nu uitaţi: Lovinescu dixit) E­­minescu petrecuse în intimitatea Mitei care-i citise din nuvelele ei. Acesta-i sfârşitul prozaic—după ficţiunea d-lui Lovinescu — a epi­sodului romantic cu dragostea din­tre Sărmanul Dionis şi „Floarea albă de cireş“. Dar şi din cuvintele citate de noi mai sus, din „amintirile fugare“ ale Mitei se vede sfârşitul şi mai de­zolant prozaic al iluziilor eroinei, cu privire la idealul ei de o clipă. * Aşa­dar pe când poeţii prefac sau trăiesc viaţa cea mai prozai­că, „sublimănd-o“ şi poetizând-o numai în operele lor literare, ci­titorii lor, simpli muritori, săvâr­şesc în naivitatea lor o acţiune contrarie, crezând sincer în fru­museţea vieţii reale a poeţilor. Ci­titorii iau drept realitate, ceea ce la poeţi e numai ficţiune, inven­­ţiune, ca să nu zicem — minciună. Şi, dovadă pentru adevărul a­­cestei afirmări, ne poate servi fru­moasa scrisoare pe care am pri­mit-o de la cititoarea unui articol al nostru despre dragostea dintre Eminescu şi Mite Kremnitz. Iată ce ne scrie d-na Maria Taban, care odată cu scrisoarea ne trimite şi romanţa, apărută pe vremuri în editura Const. Gebauer Bucureşti, sub titlul : „Atât de fra­gedă te-asemeni“, romanţă, pen­tru voce şi pian, compusă de mama d-sale d-na Maria Taban-Chefa­­liadi . Stimate Domnule Doctor, îmi cade abia azi sub ochi „Ade­vărul“ din 27 Mai, şi în care citesc la rubrica „Carnetul nostru“ iscălită de dv., o dare de seamă a ultimului număr din Convorbirile l­iterare care publică amintirile Mitei Kremnitz despre Eminescu. Ceia ce mi-a atras atenţia spre a citi acest articol a fost acea Vioare albă de cireş“, titlu emoţionant de evocator pentru mine. După cum vedeţi romanţa ce vă alătur (dato­rită mamei mele) este graiul cântat al acestei suave poezii, el însuşi tot aşa de suav şi de ningaş precum a fost sufletul aceleia ce l-a întocmit. Maica mea era o ferventă admi­ratoare a marelui făuritor al limbei româneşti şi nu a putut întoarce fila unde era scrisă această poezie aşa precum o întorc toţi după ce o is­prăvesc de citit, ci s-a oprit la ea şi recitind-o, inspiraţia i-a sortit în suflet cântecul ,­Floarei albe de cireş“. Deci poezia care a făcut-o un moment fericită pe Mite Kremnitz constituind un elogiu la avariile ei, a reuşit să mai facă o fericită şi a­­ceia a fost maica mea în clipa în care a înfrăţit gândul poetului cu cântecul ei. îmi iau libertatea de a vă trimite „Floarea albă de cireş“ păstrată în­tre filele acestei romanţe. MARIOARA TABAN Romanţa corespunde în adevăr, prin frumoasa ei melodie, senti­mentelor de admiraţie de care vor­beşte autoarea scrisorii de mai sus. Bacterul Ygrec MIHAIL EMINESCU

Next