Adevěrul, ianuarie 1935 (Anul 49, nr. 15635-15657)
1935-01-08 / nr. 15640
■ ' fliia sfClâilă a ţării Ura irtterview al d-lui Virgil ftfiadgearu B. Virgil Madgearu a acordat ziarului „Dimineaţa“ următorul interview: ROLUL TEZAURULUI — Ce părere aveţi despre situaţia financiară, la începutul ultimului trimestru al anului financiar în curs? — Dacă aşi fi în locul ministrului de finanţe, aşi lăsa altuia locul. Nu exagerez — adaugă d. Madgearu — că la sfârşitul celui de al treilea trimestru, golul tezaurului — adică lipsa banilor necesari pentru acoperirea cheltuelilor legal angajate (deci: salarii şi furnituri) — s’a ridicat la suma de două miliarde. Cu toate acestea, ministrul de finanţe a intrat, la 1 Ianuarie, cu un gol în tezaur de peste un miliard şi va avea să facă faţă, în cele mai slabe luni ale anului — Ianuarie, Februarie, Martie — şi cheltuelilor curente şi, în acelaş timp, va trebui să acopere în trei luni, miliardul obţinut acum din celelalte fonduri. CHELTUELILE AU FOST SPORITE — Cum s-a ajuns la această situaţie? — Am prevăzut-o, cu prilejul discuţiei bugetului. A sporit cheltuelile anului în curs cu trei miliarde şi 138 milioane lei faţă de angajările legale din anul precedent. Iar, în cele nouă luni ale exerciţiului în curs, decretele de distribuţie a cheltuelilor au fost sporite cu aproape două sute milioane lei lunar. Totodată, bugetul a fost trucat cu suma de opt sute milioane lei, o economie ce urma să se realizeze prin simplificarea aparatului de stat, economie din care nu s-au realizat nici 20 milioane. SCĂDEREA VENITURILOR In schimb, veniturile primelor nouă luni ale acestui an, au fost mai mici cu aproximativ trei sute milioane lei decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. Când, normal, ar fi trebuit să fie superioare, pentru că, activitatea economică a fost în anul acesta mai favorabilă decât în anul trecut şi puterea de acţiune a fiscului a trebuit să fie mai mare, prin prezenţa unui număr de 4-5000 funcţionari fiscali în plus. Dacă veniturile au fost, totuşi, mai scăzute, aceasta se datoreşte: degrevărilor şi exonerărilor fiscale în folosul plutocraţiei, cifrate de ministrul finanţelor la un miliard, venite după degrevările fiscale democratice făcute de noi în anul precedent, în valoare de alte două miliarde; atmosferei de defetism fiscal, creată de însuşi ministrul de finanţe, prin propaganda contra a ceea ce d-sa numeşte „fiscalism excesiv”; dezorganizării administraţiei fiscale, prin schimbarea organizaţiei anterioare şi prin fluctuaţiile formidabile de personal datorite reintroducerii politicianismului în cadrele financiare ale statului. DISTRUGEREA ACTIVULUI BALANŢEI COMERCIALE Situaţia financiară este cu atât mai alarmantă, cu cât coincide şi cu distrugerea activului balanţei comerciale, din cauza haosului şi măsurilor de favorizare a intereselor unor coterii monopoliste, care caracterizează politica financiară a guvernului. O singură cifră ilustrează această situaţie. Pe primele nouă luni din 1934, activul balanţei comerciale a fost redus la 234 milioane lei, faţă de un miliard şi 800 milioane în perioada corespunzătoare a anului trecut. TRUCAJ LA BufjET ŞI LA ÎMPRUMUT — Nu credeţi că împrumutul Intern va putea contribui la ameliorarea acestei situaţiuni? • . — N’aşi fi voit să vorbesc despre împrumutul intern, rezervându-mi dreptul să-mi desvolt interpretarea anunţată ministrului de finanţe, dacă, bineînţeles, voi mai avea norocul să-l întâlnesc la Cameră. Dar, pentru că mă întrebaţi şi fiindcă declaraţiile, făcute după închiderea parlamentului, de către d. ministru de finanţe, constituie un trucaj menit să ascundă adevărul, voi lămuri opinia publică asupra acestei chestiuni, cu un ceas mai degrabă. D. ministru de finanţe s-a obişnuit prea mult cu sistemul trucajului financiar întrucât l-a întrebuinţat de două ori când a prezentat bugetul: 1) a scăzut 800 milioane din cifra totală a prevederilor bugetare, deşi nimeni nu i-a putut face insulta că nu şi-a dat seama de imposibilitatea înfăptuirii acestei operaţii de scădere; 2) a precizat, sub proprie iscălitură, în expunerea de motive, că totalul economiei realizata pe timp de trei ani, din acordul cu creditorii străini, se ridică la cinci miliarde şi 427 milioane lei. Aceasta, în timp ce, în realitate, suma este de cinci miliarde, deci cu 427 milioane lei mai puţin decât afirmase, în mod oficial, ministrul de finanţe al României. Dar, pentru că „alle gute Dinge sind drei”, d. ministru de finanţe, care a învăţat la şcolile germane, a crezut că poate să trucheze şi a treia, oară". D-sa declară că totalul valorii nominale a subscripţilor împrumutului de înzestrare se cifrează la trei miliarde şi 740 miliarde lei, din came trei miliarde şi 500 milioane lei în numerar şi 240 milioane în material, adică obligaţia luată de unele întreprinderi industriale a fi plătite, pentru 25 la sută din comenzile ce vor primi, în rentă de stat. Scăzând şi cele 250 milioane subscripţia în rente vechi, d. ministru de finanţe ajunge la un total de trei miliarde şi 250 milioane lei, cari ar fi fost subscrise în felul următor: 2 miliarde şi 169 milioane la ghişeele publice. Deoarece cifrele, nu numai că nu vorbesc de la sine, dar au fost trucate chiar fără abilitate, să-mi îngădue d. ministru de finanţe de a-i uşura sarcina, prin a le comenta eu. ’ Pornim de la cifra de bază dată de d-sa, aceia de trei miliarde şi jumătate, totalul subscripţiei nominale. Scăzând diferenţa de curs, de 600 milioane lei, subscripţia reală se ridică la două miliarde şi nouă sute milioane lei. Din această sumă, trebue să mai scădem 250 milioane lei, reprezentând totalul titlurilor de rentă veche. Deci, suma împrumutului se cifrează la două miliarde şi 650 milioane lei. CINE SUNT SUBSCRIITORII Să vedem acum cine a subscris această sumă: 1804 milioane au fost subscrise de cea mai sigură clasă de contribuabili a României: funcţionarii şi pensionarii de stat, din banii tezaurizaţi de pe urma economiilor realizate de aceşti fericiţi ai soartei din salariile şi pensiile lor (!?). Subscripţia s’a făcut î ntr’un elan patriotic, care n’a trebuit să fie alimentat nici de ordine, nici de ameninţări, nici de presiuni, după cum reiese din circulările patriotice ale şefilor de departamente (!). 2) 250 milioane provin, din aceleaşi imbolduri patriotice, de la Casa autonomă a monopolurilor, din fondul de rulment al culturilor. Ministrul de finanţe a făcut promisiunea solemnă că va restitui această sumă, chiar înainte de a o fi încasat. 3) 340 milioane au fost subscrise de Creditul agricol ipotecar, pentru a regulariza sumele avansate, în vederea alimentării fondului destinat politicii grâului, încât, statul se găseşte în fericita poziţie de a plăti de două ori dobândă pentru aceiaşi sumă, odată plăteşte dobânda cuvenită creditorilor externi (suma împrumutată de Creditul ipotecar agricol provenind din cele cu care l-a înzestrat statul) şi a doua oară va plăti dobândă pentru rentele preluate de această instituţie. 4) 200 milioane ale Casei generale de economii, reprezentând acoperirea sumelor cheltuite de către ministerul instrucţiunii publice, pentru construcţiile de şcoli. 5) Şi, în sfârşit, 250 milioane subscrise de Banca Naţională, din fondul de rezervă. Prin urmare, Casa autonomă a monopolurilor, Creditul ipotecar, Casa generala de economii şi Banca Naţională a României au subscris, în total, un miliard şi 40 milioane lei. CHESTIA BANILOR TEZAURIZAŢI Scăzând şi această sumă din ci794 milioane subscrise de funcţionarii publici; 10 milioane subscrise de pensionari; 346 milioane ale Creditului agricol ipotecar, 179 milioane de alte instituţii financiare. D. ministru de finanţe, satisfăcut, adaugă textual: „Cifrele de mai sus vorbesc de la sine şi nu am nevoe să le comentez eu”. Era rămasă, avem un total de 806 milioane lei, care constitue subscripţia „pieţii”. Cine este această piaţă? Ar fi trebuit să fie sumele ieşite de la tezaurizare şi din depunerile la institutele de credit, ce pot fi considerate ca disponibilităţi reale ale pieţii. Aceste sume au fost evaluate în mod prudent la 7-7 jur. miliarde lei, deşi experţii străini, chemaţi de către d. Slăvescu, în vara trecută, le-au evaluat chiar la 15 miliarde. Din nenorocire, insă, nici cele 806 milioane „subscrise de piaţă” nu sunt din sursa banilor tezaurizaţi, căci cea mai mare parte înfăţişează aportul industriei şi comerţului la împrumut, iar acest aport a fost căpătat cu mari presiuni şi ameninţări, documentate numai in mod slab de faimosul comunicat al ministrului industriei şi comerţului. Aşadar, de o parte sunt 804 milioane subscrise de chiaburii (!) României, funcţionarii şi pensionarii, iar de cealaltă parte 806 milioane subscrise de burghezia română, pe care partidul liberal şi-a clădit toată forţa sa. DISPONIBILUL REAL Care-i disponibilul real ce-l poate utiliza ministrul de finanţe pentru investiţiile necesare mai ales apărării naţionale? Cam sunt, adică, sumele încă neconsumate? Nominal ar trebui să fie un miliard şi 860 milioane lei (804 milioane funcţionarii şi pensionarii, 806 piaţa, 250 milioane Banca Naţională). in realitate însă, din această sumă se impune să scădem 100 milioane lei reprezentând cheltuelile împrumutului. Iată, deci, că suma împrumutului se reduce la 1 miliard 760 milioane, şi trebue să adăugăm că suma subscrisă de funcţionari şi pensionari, nu este disponibilă în totalitatea ei, întrucât urmează să se încaseze în timp de un an. Acesta este rezultatul împrumutului intern. Cosicluziuni De ce s’a ajuns aci? Poate că astăzi o înţelege şi d. ministru de finanţe, pentru că nu se poate înlocui prin surogate lipsa de încredere provocată de factori materiali şi psihologici şi de absenţa de prestigiu a unui guvern, fie că aceste surogate se chiamă clauza aur, propagandă sau coerciţiune. Cu acestea, d. V. Madgearu şi-a încheiat declaraţiile care vor provoca, desigur, vii polemici. Al. Gruia N. R. Interviewul de mai sus este necomplect, deoarece unele pasagii au fost suprimate de cenzură. Graiul cifrelor RIDICAREA CENZURII O convenţie cu directorii de itare Cenzura, aşa cum există astăzi, va fi ridicată, char în cursul săptămânii viitoare. Guvernul va trimite ziarelor un tablou de subiecte a căror discuție în presă va fî interzisă, urmând astfel ca ziarele să-şi facă singure o cenzură prealabilă. Nu va fi interzisă decât discutarea a patru sau cinci chestiuni în legătură cu interese superioare de stat. Guvernul îşi rezervă dreptul să aplice măsura suspendării ziarelor cari nu se vor conforma acestor dispoziţii. Ministerul de interne va convoca Marţi pe directorii de ziare pentru a-i consulta asupra noului regim. ------------- ♦ ^11 ----------- înapoierea d-lui Beck la Varşovia VARŞOVIA, 5. — Ministrul de externe, d. Beck, a sosit astăseară la Varşovia. D-sa a trecut la înapoierea sa prin Berlin, fără însă a se opri în capitala Germaniei. Plecarea d-lui Maulescu-Stinga în străinătate ori la orele 6 şi 40 după amiază d. Manolescu-Strunga, ministrul industriei şi comerţului a plecat în străinătate pentru a continua tratativele începute, de d-sa la Viena şi Londra, în vederea incheierei convenţiilor comerciale dintre România şi Austria şi România şi Anglia. Gsa se va duce întâi la Viena şi apoi la Londra. După toate probabilităţile d. Manolescu-Strunga se va înapoia în ţară după 15 ianuarie. # Astă seară va pleca la Berlin şi delegaţia română, condusă de d. dr. I. Evian, secretarul general al ministerului de industrie şi comerţ, însărcinată să trateze încheierea convenţiei comerciale cu Germania. ----------------------- ulii Unu Hai Ilim----------------------- Consiliul de miniştri a fost amânat Consiliul de miniştri care urma să se întrunească ori la ora 5 d. a. a fost amânat. In loc de consiliu a avut loc o consfătuire ministerială la care a luat parte d-nii: G. Tătărescu, preşedintele consiliului, I. Inculeţ, ministrul de interne şi general de corp de armată adjutant Paul Angelescu, ministrul armatei. * mapskzsaem.*. wcysrszxs EMINESCU SI MITE KREMNITZ Romanul „Mite“ al d-lui E. Lovinescu, apărut de curând, provoacă discuţii aprinse. E şi firesc, de vreme ce a readus la ordinea zilei subiectul pasionant al dragostelor lui Eminescu. Se ştie că în romanul său, d. Lovinescu ne povesteşte — romanţând — romanul dragostei dintre marele poet, şi eroina, pe care, după cum o ştim cu toţii acum de când au apărut memoriile ei, poetul o asemăna cu „floarea albă de cireş“. Să lăsăm însă la o parte ficţiunea şi să ne întrebăm : iubita care în realitate Mite Kremnitz, cunoscuta prietenă intimă a regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, pe creatorul „Luceafărului“ şi a poeziei devenite azi celebră : „Atât de fragedă te-asemeni" ? După imaginaţia d-lui Lovinescu, rezultă că Mite l’a iubit pe Eminescu. Nu discutăm cum l’a iubit. S-ar părea — după povestirea d-lui Lovinescu — că era vorba mai mult de un fel de iubire platonică. Ea ar fi iubit în el geniul, spiritualitatea, iar în această dragoste se amesteca mai mult vanitatea femeii de a servi ca „muză“, ca inspiratoare a marelui poet. Adevărul pare însă a fi fost altfel. In „amintirile fugare" rămase de la Mite Kremnitz găsim schiţată dragostea lui Eminescu pentru ea — în tot cazul un fel de amor patologic — dar nicăirea nu vedem iubirea ei pentru el. Dimpotrivă. Ascultaţi ce scrie în această privinţă despre sentimentele ei pentru acel care o asemăna cu o floare albă de cireş : „Eu mă aşteptam ca sentimentele şi ideile la el să fie nesfârşit de bogate, nesfârşit de originale şi adâncimea pe care o aşteptasem şi în care trebuia să privesc, NU EXISTA ! „Nimic măreţ, nimic titanic, nimic care să mi se pară nou şi să-mi deschidă noui orizonturi, NU IEŞIA DIN CAPUL LUI“. Vedem deci nu numai lipsa oricărui sentiment de dragoste erotică, dar nici măcar vreo urmă de admiraţie pentru personalitatea, pentru geniul lui Eminescu. „Nimic nou, nimic măreţ in capul lui Eminescu!“ Dealtfel, acestei decepţii şi deziluzii a eroinei atâtor splendide poeme eminesciane, ea i-a dat „expresie in „Das Lebensbild“ nuvela în care apare cu totul decepţionat marele nostru poet. .fÜrfERUL |gMB|Pagina S-a 0 nenorocire de Crăciun la Belgrad BELGRAD, 5. (Europapress). In ajunul Grădiunului ortodox s’a întâmplat într’un mare magazin de jucării din centrul Belgradului o mare nenorocire. In împrejurări necunoscute au făcut explozie mai multe cutii de rachete, cari sunt foarte căutate cu ocazia sărbătorilor de populaţia sârbească. Explozia a provocat un violent incendiu, care a făcut 4 victime omeneşti şi a provocat mai multe răniri. • Fuziune intre averescani şi georgişti Cercurile averescanie şi cele georgiste anunţă pentru săptămâna viitoare o manifestaţie publică, din care se va putea vedea că apropierea între partidul d-lui mareşal Averescu şi partidul d-lui Gh. Brătianu e din ce în ce mai accentuată. Aceste cercuri socot chiar că șansele unei fuziuni între cele două partide au crescut în măsura în care realizarea ei poate fi socotită foarte apropiată. Programul partidului naţional- ţărănesc ULTIMA ŞEDINŢA A COMISIUNII Comisiunea restrânsă, desemnată în vederea redactării proectului de program al partidului naţional-ţărănesc, va ţine marţi ultima şedinţă. Comisiunea este alcătuită din d-nii: Virgil Madgearu, Ghiţă Pop, Voicu Niţescu, Petre Andrei şi Mihai Ralea. După aceia, proectul va fi imprimat şi trimis membrilor comitetului executiv, spre studiere. O nouă piesă de d. Arcadie Baculea La Teatrul Naţional din Cluj se fac mari pregătiri în vederea reprezentării nouei lucrâri dramatice a d-lui ARCADIE BACULEA, „MINISTRU fără PORTOFOLIU”. Piesa va fi pusă în scenă de d. Neamţu Othonel, cu d. N. Voicu in rolul titular. Premiera are loc Marţi, 8 ianuarie a. crt. D. ARCADIE BACULEA Un mesagiu al d-lui Gheorghieff către poporul bulgar BELGRAD, 5 (Rador). — Cu prilejul sărbătorilor, d. Kimon Gheorghieff, preşedintele de consiliu al Bulgariei, a adresat prin agenţia „Avala“ un mesagiu poporului iugoslav, exprimănd urări de prosperitate din partea guvernului şi poporului bulgar. Dinu Mihalache şi Lupu la D. I. Mihalache preşedintele partidului naţional-ţărănesc, a sosit eri dimineaţă în Capitală, venind de la Topoloveni. In cursul zilei d-sa a avut întrevederi cu unii fruntaşi ai partidului. Astăzi, d. I. Mihalache împreună cu d. dr. N. Lupu vor pleca la Sinaia unde vor petrece ziua de Sf. Ion. D. I. Mihalache va fi oaspetele d-lui prof. Mezincescu, iar d. dr. Lupu va fi oaspele d-lui ing. Mihăiescu. Memoriile lui Lew Tolstoi Marele scritor a fost la Bucureşti in timpul războiului ruso-turc Impresiile din Principate şi de la Bucureşti, cezfunicate familiei Romain Rolland împreună cu scriitorul german Herman Hesse şi cu Henriette Roland Holst, au lansat un apel către toti admiratorii marelui scriitor şi neoevanghelist din Iasnaia-Poliana, cerând ca să subscrie anticipat costul de circa 20 frs. elveţieni pentru ca din suma astfel adunată să se poată imprima restul de trei volume, din cele cinci cari alcătuesc memoriile contelui Tolstoi. Primele douii volume au apărut în editura germană Eugen Diederich din Jena, cuprinzând intervalul din anii 1895—1903, iar ultimele trei vor cuprinde însemnările de la 1904—1910. Cu privire la aceste memorii, câteva amănunte interesante. * Cea mai mare și poate și mai importantă parte a acestor memorii au fost scrise sub controlul direct al marelui romancier și filosof rus, de către Pavel T. Birukoi, memorii pe care le-am relevat într-un articol apărut în ziarul „Dimineaţa“ prin Februarie 1934, după importanta chestiune ridicată de către d. Traian Vlad prin articolul întitulat „Tolstoi cel mare şi unul mititel“, care ar fi român de origine (cel mititel). Memoriile lui Birukof au fost scrise în anul 1905 şi 1906, prin stăruinţa lui L. Tolstoi şi a familiei sale, cu documentele obţinute din arhivele imperiale ruseşti, unde s-au găsit actele referitoare la genealogia neamului Tolstoi. Aceste memorii constitue patru volume mari, formând peste 1000 pagini tipărite cu caractere mărunte şi însoţite de numeroase facsimile şi ilustraţiuni referitoare la viaţa marelui scriitor. Memoriile lui Birukof se referă la epoca anilor din copilărie, până la data când se anunţă nouile memorii — prin urmare primele volume constituie partea cea mai importantă a vieţii şi activităţii contelui Tolstoi, adică de la 1851 până la 1904. Ele sunt închinate contesei Sofia Andreevna, soţia lui Tolstoi, care deasemenea a stat la dispoziţia lui Birukof, pentru a-i lămuri anumite chestiuni şi a lumina unele fapte. Istorisirea copilăriei, adolescenţei, tinereţei şi a întregei vieţi a lui Tolstoi, este documentată nu numai cu acte şi hrisoave autentice, dar şi cu mărturiile marilor scriitori contemporani lui Tolstoi, cu scrisorile sale $i mai mult cu comentariile şi observaţiunile sale, încât din acest punct de vedere memoriile lui Birukof cuprind viaţa exactă $i reală a uriaşului cugetător şi literat rus. Sunt descrise în aceste memorii cele mai importante episoade din viaţa lui Tolstoi: cariera sa militară, participarea sa în luptele dela Caucaz, în războiul dela Crimsîa şi dela Sevastopol, precum şi călătoriile sale în străinătate, după care urmează mărturisirile proprii ale lui Tolstoi cu privire la creaţiunile sale literare, la geneza operelor sale „Război şi Pace“, „Ana Karenina“, „Puterea întunericului“ şi altele. De asemenea, după preciziunile sale, după toată arhiva sa, memoriile lui Birukof ne arată activitatea pedagogică a lui Tolstoi, şcoala specială pe care a înfiinţat-o la Iasnaia-Poliana, abecedarul său pentru popor, noua sa evanghelie, într’un cuvânt el explică creatunile lui Tolstoi şi sorgintea inspiraţiunilor sale secondate de aprecierea marilor critici ruşi, contemporanii săi, care s’au ocupat de toată opera sa de educaţiune poporană şi de filosofie asupra vieţii. Găsim în acele pagini descrierea antagonismului său faţă de Turgheniev, cearta cu acesta şi îmnăcuvintă despre sentimentele ei pentru —......... —■■■■' ........... roa, precum $i episoade din timpul emancipării robilor, sau din timpul când holera a bântuit grozav prin ţinuturile ruseşti. # Un foarte important capitol este acela în care Tolstoi şi la scrisorile adresată membrilor familiei sale descrie trecerea sa în România, prin punctul Sculeni şi zugrăvirea oraşelor: Bârlad, Iaşi, Tecuci, Olteniţa şi la întoarcere, Bucureştii. Aceasta cuprinde epoca marelui războiu ruso-turc, când armatele ruseşti au trecut prin vechile noastre principate. Iin scrisorile pe care le trimite din Bucureşti către mătuşa sa Tatiana, el descrie viaţa Capitalei noastre aşa cum a cunoscut-o la 1853, după ce a străbătut târgurile şi oraşele noastre din Moldova. Tolstoi îşi exprimă uimirea despre starea absolut impracticabilă a şoselelor noastre, — starea din acea epocă — precum şi faptul că n’a găsit în Capitala României pe nimeni care să cunoască limba ruseasca. Iar în ce priveşte aspectul şi viaţa buccureşteană de la acea dată, Tolstoi scrie textual: „încă nu m’am recules după atâta drum, dar ceea ce pot spune e că acest oraş (Bucureştii) este un oraş mare, minunat şi frumos. Am făcut cunoştinţe cu diferite persoane, am vizitat opera italiană, teatrul francez şi pe cei doi tineri Gortolakof cari sunt foarte drăguţi şi simpatici şi toate acestea mi-au făcut o deosebită impresiune. Eri am aflat că nu voi rămânea ataşat pe lângă principe, ci va trebui sa plec la bateria mea din Olteniţa“. Şi în a doua scrisoare: „Pe când tu mă întrebi amănunte despre război, eu nici n’am mirosit încă praful de puşcă al turcilor şi trăesc foarte liniştit în Bucureşti, mă plimb, ascult muzică şi mănânc îngheţată. (Asta la 22 Martie). Cu excepţia celor două săptămâni petrecute la Olteniţa, unde am stat la bateria mea şi a unei săptămâni in care timp am fost ataşat pe lângă generalul Sersputowski, am străbătut România, Valahia şi Basarabia,, dar şezănd mai mult la Bucureşti, şi trebuie să mărturisesc sincer că viaţa ce o duc aicea nu îmi prea place, fiindcă este cam destrăbălată, bohemă şi in afară de aceasta, extraordinar de scumpă“. In scrisorile ce urmează el descrie luptele de la Sevastopol şi vizita pe care a făcut-o la fortăreaţa de la Silistra. Vom avea prilejul să extragem din aceste prea interesante memorii câteva din cele mai caracteristice episoade de care este legată viaţa marelui neoevanghelist, episoade prea puţin cunoscute, şi extrem de interesante. Mai cu seamă descrierea documentară a mediului şi atmosferei literare ce a domnit în fosta capitală rusească, la Petersburg. Din citatele memorii aflăm că Tolstoi a venit întâia oară la Petersburg, în calitate de curier special al generalului Constantinov, prin Noembrie 1855. Atuncia a cunoscut el pleiada mare a literaţilor ruşi adunaţi în jurul revistei „Sovremennik“ (Contemporanul) , după care şi Gherea a sugerat fruntaşilor socialişti de la Iaşi şi în special lui Ion Nădejde, să dee revistei culturale socialiste acelaşi titlu. In redacţia acestei mari publicaţiuni ruseşti, Tolstoi a cunoscut pe fruntaşii literaturei ruse, pe criticul Katkof, pe scriitorii Grigorovici, Herzen, Necrasoff, Botkin, Druşinin, Ostrovski, Gontsiarof, Turgheniev, Cernişevschi, Panajef, Sologub, Fet şi ceilalţi, precum şi pe marele critic Belinski, revista fiind întemeiată de A. S. Puşkin şi Pletniakof, în anul 1836. Evident că în acest mediu artistic şi cultural, au avut loc interesante discuţiuni şi păreri deosebite, cari au dus la conflictul lui Tolstoi cu Turgheniev. In timpul acesta, când Tolstoi se simţea într’adevăr în atmosfera prielnică culturii şi cugetării sale, el primi dureroasa ştire despre moartea fratelui său Dimitrie, care a produs o profundă impresie asupra stării sale sufleteşti. De la acea epocă, începe marea carieră literară a lui Tolstoi. C. Săteanui ■■ii BT ii t TOLSTOI, GRIGOROVICI, CONTSAROF, TURGENIEF, DRUSNIN OSTROWSKI Recursurile In procesul cu firma Stewart Ele au fost sorocite pentru 28 Mai 1935 In urna hotărârii dela 3 August 1934 a tribunalului arbitral, care a judecat litigiul cu firma engleză Stewart, și prin care statul a fost condamnat la 50 milioane lei despăgubiri și 5 milioane lei cheltueli de judecată, Casa autonomă a drumurilor cum şi statul au atacat această hotărâre prin două recursuri. Ambele au fost repartizate la secţia IlI-a a înaltei Curţi de Casaţie. LITIGIUL CU FIRMA STEWART Amintim că obiectul care a determinat litigiul între stat şi firma engleză Stewart Partners Ltd de la Londra, a fost contractul intervenit la 4 Iulie 1930, pentru construire de șosele, contract autorizat prin legea publicată în „Monitorul Oficial“ din 4 Iulie acelaş an. Acest contract n’a fost însă executat, căci a fost considerat ca reziliat de Casa autonomă a drumurilor şi de ministerele de finanţe şi lucrări publice, pentru motivul că firma Stewart nu şi-a îndeplinit obligaţia prealabilă şi esenţială, de a aduce adesiunea băncii Westminster Bank, că aceasta îşi asumă rolul ce-i fusese atribut prin contract, pentru buna executare şi funcţonare a contractului. De aci, cum se cunoaşte, a urmat litigiul şi procesul intentat de firma Stewart în faţa tribunalului arbitral, căruia ii s’a cerut să condamne Casa autonomă a drumurilor şi statul reprezentat prin ministerul lucrărilor publice, la despăgubiri de 284 mii lire sterline și 280.869 lire sterline drept daune cu cheltueli de judecată. MOTIVELE RECURSURILOR Recursurile introduse de Casa autonomă a drumurilor și de stat, se întemeiază pe următoarele motive : Violarea art. 126 din Constituție şi a articolului 86 din legea pentru organizarea corpului de avocaţi din 1931; violarea art. 1020 şi 1012 c. civ.; violarea articolului 138 şi 355 proc. civ. art. 39 din contract şi art. 970 cod. civ. nemotivare, cum şi violarea art. 355, 146 şi 147 pr. civ. nemotivare. Repartizate la secţia III-a a înaltei Curți de Casație, recursurile vor fi judecate în ziua de 28 Mai 1935. Turneul d-lui Vaier Pop In Ardeal D. ministru Vaier Pop pleacă astă seară la Simlenul Slvaniei, unde va prezida congresul organizaţiunii partidului liberal din judeţul Sălaj. D. ministru Vaier Pop va merge Miercuri la Satu Mare şi Baia Mare unde va face vizite politice. D-sa va fi joi la Cluj, iar Vineri va sosi în capitală. In acest turneu politic d. ministru Vaier Pop este însoţi de d. Al. Săndulescu, senator de Sălaj şi I. Tomaziu, directorul său de cabinet. Producţia de vin ROMA, 5 (Rador).— Institutul Internaţional de agricultură din Roma anunţă că producţia de vin a emisferei septentrionale pe anul 1934 se ridică la 180 milioane hectolitri. Recolta aceasta este cu 20% mai mare decât în anul precedent. Din cantitatea totală Franţa a avut o recoltă de 75.144 000 hectolitri, iar Italia de 30.549.000. « a D. Lovinescu însă l-a răzbunat pe Mihail Eminescu. Când după ultima seară petrecută în saloanele Mitei, Eminescu a fost întâlnit de Caragiale, care ştia dragostea lui nenorocită, şi fu întrebat : — De ce ieşti, măi, atât de sinistru ? Eminescu răspunse : — Am şi de ce! M'a apucat miezul nopţii ascultând literatura proastă a unei cucoane". (Nu uitaţi: Lovinescu dixit) Eminescu petrecuse în intimitatea Mitei care-i citise din nuvelele ei. Acesta-i sfârşitul prozaic—după ficţiunea d-lui Lovinescu — a episodului romantic cu dragostea dintre Sărmanul Dionis şi „Floarea albă de cireş“. Dar şi din cuvintele citate de noi mai sus, din „amintirile fugare“ ale Mitei se vede sfârşitul şi mai dezolant prozaic al iluziilor eroinei, cu privire la idealul ei de o clipă. * Aşadar pe când poeţii prefac sau trăiesc viaţa cea mai prozaică, „sublimănd-o“ şi poetizând-o numai în operele lor literare, cititorii lor, simpli muritori, săvârşesc în naivitatea lor o acţiune contrarie, crezând sincer în frumuseţea vieţii reale a poeţilor. Cititorii iau drept realitate, ceea ce la poeţi e numai ficţiune, invenţiune, ca să nu zicem — minciună. Şi, dovadă pentru adevărul acestei afirmări, ne poate servi frumoasa scrisoare pe care am primit-o de la cititoarea unui articol al nostru despre dragostea dintre Eminescu şi Mite Kremnitz. Iată ce ne scrie d-na Maria Taban, care odată cu scrisoarea ne trimite şi romanţa, apărută pe vremuri în editura Const. Gebauer Bucureşti, sub titlul : „Atât de fragedă te-asemeni“, romanţă, pentru voce şi pian, compusă de mama d-sale d-na Maria Taban-Chefaliadi . Stimate Domnule Doctor, îmi cade abia azi sub ochi „Adevărul“ din 27 Mai, şi în care citesc la rubrica „Carnetul nostru“ iscălită de dv., o dare de seamă a ultimului număr din Convorbirile literare care publică amintirile Mitei Kremnitz despre Eminescu. Ceia ce mi-a atras atenţia spre a citi acest articol a fost acea Vioare albă de cireş“, titlu emoţionant de evocator pentru mine. După cum vedeţi romanţa ce vă alătur (datorită mamei mele) este graiul cântat al acestei suave poezii, el însuşi tot aşa de suav şi de ningaş precum a fost sufletul aceleia ce l-a întocmit. Maica mea era o ferventă admiratoare a marelui făuritor al limbei româneşti şi nu a putut întoarce fila unde era scrisă această poezie aşa precum o întorc toţi după ce o isprăvesc de citit, ci s-a oprit la ea şi recitind-o, inspiraţia i-a sortit în suflet cântecul ,Floarei albe de cireş“. Deci poezia care a făcut-o un moment fericită pe Mite Kremnitz constituind un elogiu la avariile ei, a reuşit să mai facă o fericită şi aceia a fost maica mea în clipa în care a înfrăţit gândul poetului cu cântecul ei. îmi iau libertatea de a vă trimite „Floarea albă de cireş“ păstrată între filele acestei romanţe. MARIOARA TABAN Romanţa corespunde în adevăr, prin frumoasa ei melodie, sentimentelor de admiraţie de care vorbeşte autoarea scrisorii de mai sus. Bacterul Ygrec MIHAIL EMINESCU