Adevěrul, iunie 1935 (Anul 49, nr. 15756-15780)

1935-06-01 / nr. 15756

Sofia ministrului Angliei este o excelentă aviatoare Lady Joan Hoare, soţia ministrului Angliei la Bucureşti, este o pasionată zburătoare şi un excelent pilot (Lady Hoare şi-a luat breve­tul de pilot la Cairo). In fiecare dimineaţă poate fi văzută pe aeroportul Băneasa unde execută zboruri cu un avion „Messerschmidt” sub supravegherea in­structorului de zbor, d. căpitan Gherassim. Lady Hoare intenţionează să obţină şi brevetul românesc de pi­lotaj. Lady Joan Hoare în carlinga avionului La jubileul celor 80 ani ai episcopului Nicolae Ivan Cu prilejul sărbătoririi de la Cluj Titularul restauratei eparhii a Vadului, Feleacului şi Clujului, prea­sfinţitul episcop Nicolae Ivan, a îm­plinit vârsta patriarhală de 80 ani, înconjurat de iubirea enoriaşilor şi de stima tuturor cercurilor condu­cătoare din metropola Ardealului. Vechea ctitorie a voevodului Şte­fan cel Mare, îndată după Alba-Iu­­lia anului 1918, a fost reînfiinţată, iar bătrânul asesor consistorial al arhidiecezei de Sibiu a fost încre­dinţat cu organizarea ei, reuşind a­­poi să fie ales şi investit cu scep­trul vlădicesc. Calităţile experi­mentate de „epitrop“ al mitropoliei de Sibiu — unde a avut rol deter­minant în administrarea finanţelor şi înălţarea catedralei — îl indicau pentru misiunea de la Cluj. Episcopul octogenar s’a distins printr’un mare talent de organiza­re. In mai puţin de 15 ani şi cu mijloace destul de reduse, a izbutit să desvolte o activitate multilate­rală şi să consolideze pentru tot­deauna noua episcopie din centrul politic şi administrativ al Transil­vaniei. Cu o tenacitate, cu o price­pere şi cu o intuiţie realistă a îm­prejurărilor a dat lupta îndârjită pentru cucerirea de teren, până ce a înregistrat unele dintre cele mai mari biruinţi. Cu simţul său gospodăresc foarte desvoltat a procedat la cumpăra­rea de edificii pentru reşedinţă, se­minar, internat şi pentru încartirui­­rea asesorilor, profesorilor şi tu­turor slujbaşilor eparhiei. Cel puţin 20 de case din Cluj au intrat în po­sesiunea nouei episcopii. Şi-a in­stalat apoi o tipografioară şi a edi­tat o mică gazetă oficială. Paralel a angajat campania foarte vie pen­tru construcţia catedralei, care este considerată de către specialişti ca cel mai frumos monument arhitec­tonic cu care se poate mândri bise­rica ortodoxă de la Unire încoace. Sărbătoritul vlădică al Clujului este admirat fără rezerve de prie­teni şi adversari, de ortodoxi şi de celelalte confesiuni. De altfel pă­rintele episcop Ivan a inaugurat o manieră de largă comportare faţă de toată lumea, ştiind să-şi păs­treze o independenţă şi o neutra­­itate perfectă faţă de partidele po­litice, La an cu an se perinda la mesele sale vestite toată intelec­tualitatea oraşului: preoţi şi mi­reni, capi de autorităţi şi instituţii, cărturari de frunte, reprezentanţii tuturor bisericilor erau invitaţii săi pentru un schimb amical de vorbe menite să înlăture distanţele şi să topească rigidităţile ce separau a­­tât de mult pe unii de alţii. Sunt însuşiri de diplomat verita­bil, cari l-au impus consideraţiunii tuturora. In afară de aceste talente, prea sfinţitul episcop a ştiut ţinea cu vi­goare un condeiu în mână. Intr’o vreme fusese redactorul „Telegra­fului Român“ din Sibiu. Şi i-a plă­cut toată viaţa să se înconjoare de gazetari şi scriitori. Este sigur, că puţini dintre supravieţuitori deţin o comoară de informaţiuni mai pre­cise şi mai complecte asupra con­­diţiunilor între cari s-au dezvoltat fiarele’din Sibiu şi între cari au trăit unii dintre cei mai de seamă ziarişti de pe vremuri din redac­ţiile Telegrafului Român, Tribunei şi Luceafărului. E locul aci ca pe lângă urările de multă sănătate pe cari i le fac cu prilejul jubileului de azi, să-i transmit şi dorinţa profe­sională de a-şi scrie memoriile des­pre gazetele şi gazetarii pe cari i-a cunoscut. Ion Clopoţel Episcopul NICOLAE IVAN Statele­ unite ale Europei O părere a d-lui Caillaux.­Obiecţiunile d-lui Charles Maurras — Dela corespondentul nostru din Paris — Intr’un articol, intitulat „Supra­producţie Şi supra-industrializare”, apărut în „Le Capital“, dela 23 Mai, d. Caillaux, după ce explică dece criza de acum este atât de gravă, atribuie una din cauze ma­­şinismului care permite să se pro­ducă mult mai mult decât se poate consuma şi spune că nu există de­cât două căi pentru a ieşi din mize­rie. Una: Statele unite ale Europei (fără de Rusia Sovietică). „Europa supra-industrializată şi supra-populată nu poate să trăiască decât dacă devine una de la Car­­paţi la Oceanul Atlantic; dacă se sporeşte consumul prin dispariţia graduală a tarifelor vamale şi, în primul loc, a contingentărilor; dacă ţările pe cari supra-populaţia le as­fixiază pot să găsească, pentru o parte din oamenii lor, debuşeuri in America de sud şi în Africa şi, dacă, prin dozarea creditului şi prin acorduri între naţiuni, se discipli­nează şi se orientează producţia“. A doua cale: mizeria generali­zată, exploziile de violenţă ale po­poarelor reduse la disperare, răz­boiul. „Nu îndrăznesc, spune d. Cail­laux, să mă gândesc la aceasta a doua cale. Un singur cuvânt o re­zumă: prăpastia“. D-lui Charles Maurras nu i-a plăcut prima eventualitate. Ori de câte ori aude de Statele unite ale Europei sare ca și cum îi s’ar a­­duce o ofensă personală. Se simte vizat. Ideea uniunii economice eu­ropene este contrarie doctrinei lui naţionalist-integrale, după care re­gula între popoare trebue să fie di­viziunea, închiderea înăuntrul hota­­ relor, autarchismul. PROPUNEREA D-LUI MAURRAS „II vom uimi pe bietul d. Caillaux, scrie, sigur de sine, d. Charles Maurras, — când îi vom spune că există o a treia soluţie şi că ea con­­sistă în a trata elementele cari sunt la îndemâna noastră, sub ochii noş­tri, în ţara noastră şi cari se chea­mă Etatism şi Fiscalitate. Cea mai mare parte a relelor economice şi financiare de cari suferă Franţa va dispărea atunci când fiscul va în­ceta să stoarcă resursele ţării“. „Etatism şi Fiscalitate”: simple vorbe, înlăturarea lor, o imposibi­litate. Soluţia d-lui Charles Maur­ras nu este o soluţie şi dacă, pen­tru a propune Statele unite, trebue să fi om lipsit de creer, ce trebue spus despre omul care, faţă de gro­zăvia crizei, crede că reţeta stă în slăbirea Etatismului şi a Fiscali­tăţii (cu majuscule în textul fran­cez)? D. Maurras este mult mai fante­zist decât d. Caillaux. Părerea a­­cestuia din urmă despre necesita­tea unirii economice europene este evident justă. Ajunge să se reflec­teze puţin pentru ca să se vadă că nu există altă cale de ieşire şi că, dacă nu se realizează aceasta, vom avea mizeria neagră, revoluţia şi, poate războiul. D. Caillaux a uitat să adauge un singur lucru: că, din cauza împrejurărilor cari domnesc azi şi cari sunt împrejurări maur­­rasiste, adică naţionalist-integrale, Statele unite ale Europei nu se pot înfăptui, că nu sunt pentru mo­ment decât un produs al imagina­ţiei. Dar se poate rezona că, în ciuda tuturor piedicilor, şansele pentru Statele unite ale Europei sunt to­­tuş mai mari decât cele pentru punerea în practică a mijloacelor d-lui Maurras. Etatismul şi fiscali­tatea constitue un fenomen univer­sal. Le găsim în toate ţările. Sun­t un rezultat al evoluţiei economice şi sociale, al creşterii neîncetate a atribuţiunilor pe cari statul a tre­buit să le ia asupra lui. Dacă d. Charles Maurras ar veni mâine la putere, ar fi silit, vrând nevrând, să facă etatism și să puie fiscul să stoarcă pe contribuabili. O SOLUTIE EGALA CU ZERO De altfel, ajunge să se dea câ­teva cifre pentru a se vedea cât de puţină bază are anti-fiscalismul d-lui Maurras şi al acelora cari gândesc, în chestiunea aceasta, ca dânsul. Bugetul Franţei este de 48 mi­liarde. 21—22 miliarde merg la plata Datoriei publice; 12—14 pen­tru armată. Pentru şcoli, asistenţă socială, asigurări, higienă, agricul­tură, ordine internă, diplomaţie, lucrări publice, comerţ şi industrie, etc. nu rămân decât 12—14 mij­liarde. Ce ar face d. Maurras faţă de aceste cifre? La ce capitol ar reduce cheltuelile (căci numai re­ducerea acestora­ i-ar îngădui să scadă fiscalitatea)? La Datoria pu­blică? Ar însemna falimentul. La armată? Cine se atinge de bugetul militar este pentru teoreticianul monarhist, un rău patriot şi un tră­dător. La ministerele cari au fost numite ale vieţii şi cari, toate la un loc, nu au la dispoziţia lor decât sărmanele 14—15 miliarde? Oricât este d. Maurras de reacţionar şi oricât ar fi gata să reducă chel­tuelile la şcoală, asigurări sociale, higienă publică, etc., încă n’ar pu­tea să desfiinţeze totul în dome­niile acestea şi ar fi forţat să lase la locul lor o bună parte din aceste 14—15 miliarde. Nu se poate merge în contra timpului şi timpul este al etatismului şi al fiscalităţii. Soluţia d-lui Maurras este egală cu zero. Anti-etatismul şi autar­chismul d-sale ar agrava criza, în loc s’o slăbească. Ar grăbi vremea de nenorocire şi de catastrofă de care vorbeşte d. Caillaux pentru cazul când nu se va realiza uniu­nea economică a Europei. GERMAN­IZAREA EU­ROPEI Dar, în legătură cu chestiunea ridicată de d. Caillaux, d. Maurras mai face o observaţie, una care e în afară de cadrul problemelor eco­nomice. „Încercările de unificare euro­peană, scrie dânsul, ar avea ca re­zultat real şi sigur germanizarea Europei dela Atlantic la Carpati sau dela Carpaţi la Atlantic. Cele 80 milioane de oameni cari vorbesc limba germană ar forma (înăuntrul Europei) un nucleu preponderent, a cărui hegemonie n’ar fi nici discu­tabilă nici discutată”. Observaţia este întemeiată. In condiţiile actuale, cu Hitler dicta­tor la Berlin, uniunea europeană ar însemna hegemonia pentru elemen­tul german-rassist. Şi cum domi­­naţiunea rassistă este odioasă tu­turor şi nimeni n’ar tolera-o, do­vadă, între altele, coaliţia euro­peană care s’a şi format în contra lui Hitler —• uniunea continentală trebue, până la căderea nazismu­lui, să fie considerată ca o imposi­bilitate. De unde rezultă că naţionalismul extremist şi integral este o piedică pentru singura soluţie ce ar putea salva Europa de prăpastia spre care aleargă şi care este soluţia indicată de d. Caillaux. # ' ■* J ' 'WW I. . ..' mJâfe» Jibs I JOTJifiîi&Ai •':3E£ 1 .!*& ' * * D. JOSEPH CAILLAUX D. CH. MAURRAS ADEVĂRUL Directori de sanatorii militare Au fost numiţi ca directori de sa­natorii militare următorii ofiţerii medici: La sanatoriul militar „Carmen Silva”: director medic colonel Ma­­rinescu N. La sanatoriul militar „Hercula­­ne”: director medic colonel Irime­­scu. La sanatoriul militar „Govora”: director medic general Iliescu. La sanatoriul militar „Sinaia”: director medic locot-colonel Mari­­nescu. La sanatoriul militar „Olăneşti”: director medic colonel Mihăilescu. La sanatoriul militar „Călimăne­­şti”: director medic locot-colonel Anghel. La sanatoriul militar „Slănic-Mol­­dova”: director medic căpitan Du­­mitrescu-Popovici. La sanatoriul militar „Buziaș”: director medic căpitan Petrescu. CITITI TOTI AZI ! MARELE PROCES CA LAS -O AFACERE DREIFUSS IN 1765 — HENRI ROBERT Membru al Academie. Franceze. — Decan al Baroului din Paris. * » TT^'TT TO A­I6 — FLOAREA LITERA• ln i URA TERILOR STRĂINE — LEI 4. Romanul complect. — La chioşcuri si librari. Industriaşi * Comercianţi reţineţi-vă din timp standuri în marea Expoziţie industrială şi comercială organizată cu ocazia „LUNEI BRĂILEI“ 22 Iunie—22 Iulie Reduceri de 75 şi 5­0 la sută pe C.F.R. şi C.F.R. Pentru informaţiuni adresaţi-vă Camerei de Comerţ din Brăila In freamătul vieţii care ne încon­joară, îşi face loc un paradox. Cu toată criza economică, în care se sbate întreaga lume, Bucureştii s’au transformat într’un adevărat şan­tier. Dacă un provincial care n’a mai văzut Capitala, ar descinde acum in Bucureşti, ar avea impresia că­ se află intr’un oraş, asupra căruia s’a abătut un cataclism şi care a­, cum se află in stadiul refacerii. Străzile se schimbă, se ridică imobile nouă. Dâmboviţa se vâră sub acoperământ, tramvaele se în­mulţesc, se vorbeşte de un metro­politan, in sfârşit se transformă Ca­pitala. Dar pe locurile acestea a fost un­ alt oraş, un alt Bucureşti, care pie­­­­re, se estompează tot mai mult. A dispărut acel Bucureşti, care a a­­dăpostit şi a încântat atâtea gene­raţii. Acum apare un alt oraş, modern,ș­i cu influenţe apusene. Problema a-­­ceasta o pune d. Henri Stahl în vo­lumul d-sale Bucureştii ce se duc.­­ încă din 1910, când faţa Capita­lei incepuse să se schimbe, d. Stahl a scos prima ediţie a acestei cărţi. Acum, „când prefacerea Capitalei se face cu o iuţeală cinematografi­că, aceeaş mâhnire care l-a împins să scrie atunci, îl face acum să scoată o nouă ediţie“. Cartea d-lui Stahl vine să amin­tească de vechiul Bucureşti. Am găsit in ea vorbindu-se de vechea Scăricică, străduţă bolovănoasă ca­re lega strada Puţul cu apă rece cu strada 13 Septembrie; o fotografie arată aşa cum era atunci când nu începuse să intre în pământ biseri­ca Sf. Spiridon vechi, acea biserică fără turle, de lângă actualul teatru Regina Maria; în altă parte apare Şoseaua, aşa cum era în zilele de sărbătoare,­ când boerii bucureşteni eşiau cu trăsuri trase de patru cai. Mahalalele oraşului, acele maha­lale care au făcut pe un francez să spună că „Bucarest“ vine de la „Boue quireste“, îşi au capitolul lor distinct. Vara nourii de praf Împiedecau vederea, iar când ploua, roţile rot­harcelor intrau până la căpăţână în noroiul, în care se scăldau toate orătăniile mahalalei, plus copiii. De canalizare sau iluminat, nici po­meneală. Căsuţe dărăpănate, acope­rite cu stuf, îşi făceau loc până spre centru­ In mijlocul Capitalei, Schitul Dar­­vari oferea odihnă sufletească ace­lora ce o căutau. Calea Văcăreştilor, atât de fre­­quentată astăzi,­ era o uliţă, unde se făcea negoţ în mic. Pe acolo, pe­­ strada Jicniţa, a curs cândva Bu-­­ cureştioara, un mic afluent al Dâm- I­boviţei.­­ De atunci s’au schimbat multe , pe calea Văcăreşti.­­ Au dispărut din Bucureşti casele­­ boereşti, liniştea lor arhitecturală , aducea o notă patriarhală oraşului. Ceasurile dela clădirile publice s’au împuţinat, sau au dispărut in um­bra „sgârie-norilor“.­­ Până şi cimitirul Bellu s’a schim­­­­bat. Totul evoluează. D. Stahl scriind cartea de faţă, a­­ făcut un real serviciu acelora cari­­ vor să cunoască trecutul Capitalei.­­ In acelaş timp atrage atenţia a­­­­celora ce schimbă aspectul oraşu- I lui, încercând să-i convingă că da- i că nu se poate rezista cerinţelor de I modernizare a Bucureştilor, cel pu-I ţin să se păstreze mărturiile trecu­­t­­ului. Acum, când progresele technice permit, s’ar putea filma părţile sor­tite să dispară, sau cel puţin ar tre­bui fotografiate. D. Stahl insistă asupra acestei chestiuni. Pe lângă interesul pe care îl prezintă subiectul şi pe lângă ex­punerea clară, şi atrăgătoare, car­tea d-lui Stahl’ cuprinde o colecţie bogată de fotografii ale Bucureşti­lor ce se duc, fotografii care nu se găsesc oriunde. Am găsit acolo o interesantă stampă a Curţii arse, unde au locuit Domnii de la 1774 până la 1812, când a fost distrusă de un incendiu. Numeroase fotografii prezintă case vechi, pe care le-au prins o parte din bătrânii cari sunt în viaţă. * Casa Borel, fostă pe locul unde se află acum pasagiul Imobiliara, Co­fetăria Ciobanu, sunt mărturii ale unui trecut apropiat. Cartea d-lui Henri Stahl contri­­bue într’o largă măsură la cunoaş­terea locurilor care au fost. G. MAC. Luna Bucureştilor „Bucureştii ce se duc“ O interesantă lucrare a d-lui Henri Stahl HENRI STAHL Pagina 3».

Next