Adevěrul, iunie 1935 (Anul 49, nr. 15756-15780)
1935-06-01 / nr. 15756
Sofia ministrului Angliei este o excelentă aviatoare Lady Joan Hoare, soţia ministrului Angliei la Bucureşti, este o pasionată zburătoare şi un excelent pilot (Lady Hoare şi-a luat brevetul de pilot la Cairo). In fiecare dimineaţă poate fi văzută pe aeroportul Băneasa unde execută zboruri cu un avion „Messerschmidt” sub supravegherea instructorului de zbor, d. căpitan Gherassim. Lady Hoare intenţionează să obţină şi brevetul românesc de pilotaj. Lady Joan Hoare în carlinga avionului La jubileul celor 80 ani ai episcopului Nicolae Ivan Cu prilejul sărbătoririi de la Cluj Titularul restauratei eparhii a Vadului, Feleacului şi Clujului, preasfinţitul episcop Nicolae Ivan, a împlinit vârsta patriarhală de 80 ani, înconjurat de iubirea enoriaşilor şi de stima tuturor cercurilor conducătoare din metropola Ardealului. Vechea ctitorie a voevodului Ştefan cel Mare, îndată după Alba-Iulia anului 1918, a fost reînfiinţată, iar bătrânul asesor consistorial al arhidiecezei de Sibiu a fost încredinţat cu organizarea ei, reuşind apoi să fie ales şi investit cu sceptrul vlădicesc. Calităţile experimentate de „epitrop“ al mitropoliei de Sibiu — unde a avut rol determinant în administrarea finanţelor şi înălţarea catedralei — îl indicau pentru misiunea de la Cluj. Episcopul octogenar s’a distins printr’un mare talent de organizare. In mai puţin de 15 ani şi cu mijloace destul de reduse, a izbutit să desvolte o activitate multilaterală şi să consolideze pentru totdeauna noua episcopie din centrul politic şi administrativ al Transilvaniei. Cu o tenacitate, cu o pricepere şi cu o intuiţie realistă a împrejurărilor a dat lupta îndârjită pentru cucerirea de teren, până ce a înregistrat unele dintre cele mai mari biruinţi. Cu simţul său gospodăresc foarte desvoltat a procedat la cumpărarea de edificii pentru reşedinţă, seminar, internat şi pentru încartiruirea asesorilor, profesorilor şi tuturor slujbaşilor eparhiei. Cel puţin 20 de case din Cluj au intrat în posesiunea nouei episcopii. Şi-a instalat apoi o tipografioară şi a editat o mică gazetă oficială. Paralel a angajat campania foarte vie pentru construcţia catedralei, care este considerată de către specialişti ca cel mai frumos monument arhitectonic cu care se poate mândri biserica ortodoxă de la Unire încoace. Sărbătoritul vlădică al Clujului este admirat fără rezerve de prieteni şi adversari, de ortodoxi şi de celelalte confesiuni. De altfel părintele episcop Ivan a inaugurat o manieră de largă comportare faţă de toată lumea, ştiind să-şi păstreze o independenţă şi o neutraitate perfectă faţă de partidele politice, La an cu an se perinda la mesele sale vestite toată intelectualitatea oraşului: preoţi şi mireni, capi de autorităţi şi instituţii, cărturari de frunte, reprezentanţii tuturor bisericilor erau invitaţii săi pentru un schimb amical de vorbe menite să înlăture distanţele şi să topească rigidităţile ce separau atât de mult pe unii de alţii. Sunt însuşiri de diplomat veritabil, cari l-au impus consideraţiunii tuturora. In afară de aceste talente, prea sfinţitul episcop a ştiut ţinea cu vigoare un condeiu în mână. Intr’o vreme fusese redactorul „Telegrafului Român“ din Sibiu. Şi i-a plăcut toată viaţa să se înconjoare de gazetari şi scriitori. Este sigur, că puţini dintre supravieţuitori deţin o comoară de informaţiuni mai precise şi mai complecte asupra condiţiunilor între cari s-au dezvoltat fiarele’din Sibiu şi între cari au trăit unii dintre cei mai de seamă ziarişti de pe vremuri din redacţiile Telegrafului Român, Tribunei şi Luceafărului. E locul aci ca pe lângă urările de multă sănătate pe cari i le fac cu prilejul jubileului de azi, să-i transmit şi dorinţa profesională de a-şi scrie memoriile despre gazetele şi gazetarii pe cari i-a cunoscut. Ion Clopoţel Episcopul NICOLAE IVAN Statele unite ale Europei O părere a d-lui Caillaux.Obiecţiunile d-lui Charles Maurras — Dela corespondentul nostru din Paris — Intr’un articol, intitulat „Supraproducţie Şi supra-industrializare”, apărut în „Le Capital“, dela 23 Mai, d. Caillaux, după ce explică dece criza de acum este atât de gravă, atribuie una din cauze maşinismului care permite să se producă mult mai mult decât se poate consuma şi spune că nu există decât două căi pentru a ieşi din mizerie. Una: Statele unite ale Europei (fără de Rusia Sovietică). „Europa supra-industrializată şi supra-populată nu poate să trăiască decât dacă devine una de la Carpaţi la Oceanul Atlantic; dacă se sporeşte consumul prin dispariţia graduală a tarifelor vamale şi, în primul loc, a contingentărilor; dacă ţările pe cari supra-populaţia le asfixiază pot să găsească, pentru o parte din oamenii lor, debuşeuri in America de sud şi în Africa şi, dacă, prin dozarea creditului şi prin acorduri între naţiuni, se disciplinează şi se orientează producţia“. A doua cale: mizeria generalizată, exploziile de violenţă ale popoarelor reduse la disperare, războiul. „Nu îndrăznesc, spune d. Caillaux, să mă gândesc la aceasta a doua cale. Un singur cuvânt o rezumă: prăpastia“. D-lui Charles Maurras nu i-a plăcut prima eventualitate. Ori de câte ori aude de Statele unite ale Europei sare ca și cum îi s’ar aduce o ofensă personală. Se simte vizat. Ideea uniunii economice europene este contrarie doctrinei lui naţionalist-integrale, după care regula între popoare trebue să fie diviziunea, închiderea înăuntrul hota relor, autarchismul. PROPUNEREA D-LUI MAURRAS „II vom uimi pe bietul d. Caillaux, scrie, sigur de sine, d. Charles Maurras, — când îi vom spune că există o a treia soluţie şi că ea consistă în a trata elementele cari sunt la îndemâna noastră, sub ochii noştri, în ţara noastră şi cari se cheamă Etatism şi Fiscalitate. Cea mai mare parte a relelor economice şi financiare de cari suferă Franţa va dispărea atunci când fiscul va înceta să stoarcă resursele ţării“. „Etatism şi Fiscalitate”: simple vorbe, înlăturarea lor, o imposibilitate. Soluţia d-lui Charles Maurras nu este o soluţie şi dacă, pentru a propune Statele unite, trebue să fi om lipsit de creer, ce trebue spus despre omul care, faţă de grozăvia crizei, crede că reţeta stă în slăbirea Etatismului şi a Fiscalităţii (cu majuscule în textul francez)? D. Maurras este mult mai fantezist decât d. Caillaux. Părerea acestuia din urmă despre necesitatea unirii economice europene este evident justă. Ajunge să se reflecteze puţin pentru ca să se vadă că nu există altă cale de ieşire şi că, dacă nu se realizează aceasta, vom avea mizeria neagră, revoluţia şi, poate războiul. D. Caillaux a uitat să adauge un singur lucru: că, din cauza împrejurărilor cari domnesc azi şi cari sunt împrejurări maurrasiste, adică naţionalist-integrale, Statele unite ale Europei nu se pot înfăptui, că nu sunt pentru moment decât un produs al imaginaţiei. Dar se poate rezona că, în ciuda tuturor piedicilor, şansele pentru Statele unite ale Europei sunt totuş mai mari decât cele pentru punerea în practică a mijloacelor d-lui Maurras. Etatismul şi fiscalitatea constitue un fenomen universal. Le găsim în toate ţările. Sunt un rezultat al evoluţiei economice şi sociale, al creşterii neîncetate a atribuţiunilor pe cari statul a trebuit să le ia asupra lui. Dacă d. Charles Maurras ar veni mâine la putere, ar fi silit, vrând nevrând, să facă etatism și să puie fiscul să stoarcă pe contribuabili. O SOLUTIE EGALA CU ZERO De altfel, ajunge să se dea câteva cifre pentru a se vedea cât de puţină bază are anti-fiscalismul d-lui Maurras şi al acelora cari gândesc, în chestiunea aceasta, ca dânsul. Bugetul Franţei este de 48 miliarde. 21—22 miliarde merg la plata Datoriei publice; 12—14 pentru armată. Pentru şcoli, asistenţă socială, asigurări, higienă, agricultură, ordine internă, diplomaţie, lucrări publice, comerţ şi industrie, etc. nu rămân decât 12—14 mijliarde. Ce ar face d. Maurras faţă de aceste cifre? La ce capitol ar reduce cheltuelile (căci numai reducerea acestora i-ar îngădui să scadă fiscalitatea)? La Datoria publică? Ar însemna falimentul. La armată? Cine se atinge de bugetul militar este pentru teoreticianul monarhist, un rău patriot şi un trădător. La ministerele cari au fost numite ale vieţii şi cari, toate la un loc, nu au la dispoziţia lor decât sărmanele 14—15 miliarde? Oricât este d. Maurras de reacţionar şi oricât ar fi gata să reducă cheltuelile la şcoală, asigurări sociale, higienă publică, etc., încă n’ar putea să desfiinţeze totul în domeniile acestea şi ar fi forţat să lase la locul lor o bună parte din aceste 14—15 miliarde. Nu se poate merge în contra timpului şi timpul este al etatismului şi al fiscalităţii. Soluţia d-lui Maurras este egală cu zero. Anti-etatismul şi autarchismul d-sale ar agrava criza, în loc s’o slăbească. Ar grăbi vremea de nenorocire şi de catastrofă de care vorbeşte d. Caillaux pentru cazul când nu se va realiza uniunea economică a Europei. GERMANIZAREA EUROPEI Dar, în legătură cu chestiunea ridicată de d. Caillaux, d. Maurras mai face o observaţie, una care e în afară de cadrul problemelor economice. „Încercările de unificare europeană, scrie dânsul, ar avea ca rezultat real şi sigur germanizarea Europei dela Atlantic la Carpati sau dela Carpaţi la Atlantic. Cele 80 milioane de oameni cari vorbesc limba germană ar forma (înăuntrul Europei) un nucleu preponderent, a cărui hegemonie n’ar fi nici discutabilă nici discutată”. Observaţia este întemeiată. In condiţiile actuale, cu Hitler dictator la Berlin, uniunea europeană ar însemna hegemonia pentru elementul german-rassist. Şi cum dominaţiunea rassistă este odioasă tuturor şi nimeni n’ar tolera-o, dovadă, între altele, coaliţia europeană care s’a şi format în contra lui Hitler —• uniunea continentală trebue, până la căderea nazismului, să fie considerată ca o imposibilitate. De unde rezultă că naţionalismul extremist şi integral este o piedică pentru singura soluţie ce ar putea salva Europa de prăpastia spre care aleargă şi care este soluţia indicată de d. Caillaux. # ' ■* J ' 'WW I. . ..' mJâfe» Jibs I JOTJifiîi&Ai •':3E£ 1 .!*& ' * * D. JOSEPH CAILLAUX D. CH. MAURRAS ADEVĂRUL Directori de sanatorii militare Au fost numiţi ca directori de sanatorii militare următorii ofiţerii medici: La sanatoriul militar „Carmen Silva”: director medic colonel Marinescu N. La sanatoriul militar „Herculane”: director medic colonel Irimescu. La sanatoriul militar „Govora”: director medic general Iliescu. La sanatoriul militar „Sinaia”: director medic locot-colonel Marinescu. La sanatoriul militar „Olăneşti”: director medic colonel Mihăilescu. La sanatoriul militar „Călimăneşti”: director medic locot-colonel Anghel. La sanatoriul militar „Slănic-Moldova”: director medic căpitan Dumitrescu-Popovici. La sanatoriul militar „Buziaș”: director medic căpitan Petrescu. CITITI TOTI AZI ! MARELE PROCES CA LAS -O AFACERE DREIFUSS IN 1765 — HENRI ROBERT Membru al Academie. Franceze. — Decan al Baroului din Paris. * » TT^'TT TO AI6 — FLOAREA LITERA• ln i URA TERILOR STRĂINE — LEI 4. Romanul complect. — La chioşcuri si librari. Industriaşi * Comercianţi reţineţi-vă din timp standuri în marea Expoziţie industrială şi comercială organizată cu ocazia „LUNEI BRĂILEI“ 22 Iunie—22 Iulie Reduceri de 75 şi 50 la sută pe C.F.R. şi C.F.R. Pentru informaţiuni adresaţi-vă Camerei de Comerţ din Brăila In freamătul vieţii care ne înconjoară, îşi face loc un paradox. Cu toată criza economică, în care se sbate întreaga lume, Bucureştii s’au transformat într’un adevărat şantier. Dacă un provincial care n’a mai văzut Capitala, ar descinde acum in Bucureşti, ar avea impresia că se află intr’un oraş, asupra căruia s’a abătut un cataclism şi care a, cum se află in stadiul refacerii. Străzile se schimbă, se ridică imobile nouă. Dâmboviţa se vâră sub acoperământ, tramvaele se înmulţesc, se vorbeşte de un metropolitan, in sfârşit se transformă Capitala. Dar pe locurile acestea a fost un alt oraş, un alt Bucureşti, care piere, se estompează tot mai mult. A dispărut acel Bucureşti, care a adăpostit şi a încântat atâtea generaţii. Acum apare un alt oraş, modern,și cu influenţe apusene. Problema a-ceasta o pune d. Henri Stahl în volumul d-sale Bucureştii ce se duc. încă din 1910, când faţa Capitalei incepuse să se schimbe, d. Stahl a scos prima ediţie a acestei cărţi. Acum, „când prefacerea Capitalei se face cu o iuţeală cinematografică, aceeaş mâhnire care l-a împins să scrie atunci, îl face acum să scoată o nouă ediţie“. Cartea d-lui Stahl vine să amintească de vechiul Bucureşti. Am găsit in ea vorbindu-se de vechea Scăricică, străduţă bolovănoasă care lega strada Puţul cu apă rece cu strada 13 Septembrie; o fotografie arată aşa cum era atunci când nu începuse să intre în pământ biserica Sf. Spiridon vechi, acea biserică fără turle, de lângă actualul teatru Regina Maria; în altă parte apare Şoseaua, aşa cum era în zilele de sărbătoare, când boerii bucureşteni eşiau cu trăsuri trase de patru cai. Mahalalele oraşului, acele mahalale care au făcut pe un francez să spună că „Bucarest“ vine de la „Boue quireste“, îşi au capitolul lor distinct. Vara nourii de praf Împiedecau vederea, iar când ploua, roţile rotharcelor intrau până la căpăţână în noroiul, în care se scăldau toate orătăniile mahalalei, plus copiii. De canalizare sau iluminat, nici pomeneală. Căsuţe dărăpănate, acoperite cu stuf, îşi făceau loc până spre centru In mijlocul Capitalei, Schitul Darvari oferea odihnă sufletească acelora ce o căutau. Calea Văcăreştilor, atât de frequentată astăzi, era o uliţă, unde se făcea negoţ în mic. Pe acolo, pe strada Jicniţa, a curs cândva Bu- cureştioara, un mic afluent al Dâm- Iboviţei. De atunci s’au schimbat multe , pe calea Văcăreşti. Au dispărut din Bucureşti casele boereşti, liniştea lor arhitecturală , aducea o notă patriarhală oraşului. Ceasurile dela clădirile publice s’au împuţinat, sau au dispărut in umbra „sgârie-norilor“. Până şi cimitirul Bellu s’a schimbat. Totul evoluează. D. Stahl scriind cartea de faţă, a făcut un real serviciu acelora cari vor să cunoască trecutul Capitalei. In acelaş timp atrage atenţia acelora ce schimbă aspectul oraşu- I lui, încercând să-i convingă că da- i că nu se poate rezista cerinţelor de I modernizare a Bucureştilor, cel pu-I ţin să se păstreze mărturiile trecutului. Acum, când progresele technice permit, s’ar putea filma părţile sortite să dispară, sau cel puţin ar trebui fotografiate. D. Stahl insistă asupra acestei chestiuni. Pe lângă interesul pe care îl prezintă subiectul şi pe lângă expunerea clară, şi atrăgătoare, cartea d-lui Stahl’ cuprinde o colecţie bogată de fotografii ale Bucureştilor ce se duc, fotografii care nu se găsesc oriunde. Am găsit acolo o interesantă stampă a Curţii arse, unde au locuit Domnii de la 1774 până la 1812, când a fost distrusă de un incendiu. Numeroase fotografii prezintă case vechi, pe care le-au prins o parte din bătrânii cari sunt în viaţă. * Casa Borel, fostă pe locul unde se află acum pasagiul Imobiliara, Cofetăria Ciobanu, sunt mărturii ale unui trecut apropiat. Cartea d-lui Henri Stahl contribue într’o largă măsură la cunoaşterea locurilor care au fost. G. MAC. Luna Bucureştilor „Bucureştii ce se duc“ O interesantă lucrare a d-lui Henri Stahl HENRI STAHL Pagina 3».