Adevěrul, aprilie 1946 (Anul 59, nr. 16540-16550)
1946-04-13 / nr. 16540
GLOSE POLITICE “janmaasssKcaETs ţIN DECES In floarea vârstei încă — nu împlinise decât douăzeci şi cinci de ani — dar anemiată de o boală care nu iartă, a trecut discret in cimitirul Istoriei, după o existenţă sbuciumată. Văzuse lumina zilei, în zodiile luminoase ale păcii, la 10 Noembrie 1920, în salonul de oglinzi al palatului din Versailles, sub privirile înduioşate ale preşedintelui Wilson, învăluită în zâmbetul optimist al lui Lloyd George şi în cel mai sceptic, al lii Georges Clemenceau. Născută în băltoaca de sânge şi noroi a întâiului răsboi planetar, după ce ivirea ei fusese vestită în scripturile naive ale profeţilor, spre trupul ei plăpând au năpustit dela început pumnalele otrăvite ale unor vrăjmaşi, hotărîţi s’o răpună peste leagănul dela Geneva, s’au aplecat însă şi nădejdile noroadelor de toate culorile şi seminţiile, neroade care ar fi vrut s’o păzească şi s’o apere. Liga era pentru ele îngerul Păcii, care veghează lângă patul copiilor ameninţaţi de zeul beznelor şi masacrelor. îngerul era însă firav şi nu putea ţine în mâinile sale slăbănoage o sabie, mulţumindu-se să ameninţe cu degetul pe cei răi. Acum, când decesul a fost consemnat intr’un proces verbal, toţi şi-au dat seama că Liga Naţiunilor ar fi trăit, zdravănă şi biruitoare, dacă împrejurul măreţului ei palat dela Geneva, s’ar fi găsit şi o mie de bombardiere. ÎMPOTRIVA FOAMETEI La orizontul însângerat al lumii rânjeşte un vrăjmaş nou. D. Laguardis, preşedintele organizaţiei Timra a scrutat zarea’şi s’a rostit: ne pândeşte foamea. Nu pe toţi, e-adevărat. Vincele două miliarde de oameni cari populează globul ostenit, un sfert nu vor avea cele două mii de calorii, pseudonimul recent al ţinut dejun modest. Papa însuşi e neliniştit şi printr’un mesaj radiodifuzat, a făcut apel la un sentiment, care până la măcelul nazist, se numea al solidarităţii umane. Nu trebue însă, să ne facem iluzii în privinţa acestei intervenţii. Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a constituit un adevărat stat major de strategi pentru războiul deschis împotriva foametei. Până la alte măsuri, s’a recurs la reducerea consumului în unele ţări mai yi ICL Jt'nocfî/» rinn co MI-prima, pe o scară masivă, animalele, iar renir rămase să li se servească zilnic o gustare mai frugală. Ovăzul şi grăunţele ne sunt rezervate exclusiv nouă, oamenii«. "jp. Foametea tinde să învingă, ta preocupările noastre, tot ce ne interesa până ori, inclusiv dezagregarea atomică... MEDALIA DE AUR Zarzavagiul din colţ, căruia i-am solicitat o destăinuire oarecum intimă, rupjându-l să-mi explice de ce castravetele verde a ajuns iar la 16.000 de lei după ce în ajun coborâse la 12.000, mi-a ţinut o scurtă prelegere financiară din care am înţeles că în raport cu ultimul curs al medaliei, castravetele ar fi trebuit să atingă preţul de 38.475 lei. Personal, n’am nimic împotriva medaliei de aur, fiindcă am un respect moderat pentru puterea hârtiei imprimate, indiferent de desen şi culoare, dar nu-mi pot opri mirarea faţă de fenomenul generalizat al idolatriei omului. Unii, atribue medaliei o valoare intrinsecă pe care nici timpul, nici împrejurările, n’ar putea -o micşora. Marx a arătat însă, în „Critica economiei politice“, că moneta engleză de aur căreia i se zice „suveran", pierde într’o circulaţie mai îndelungată, o părticică sensibilă din greutatea ei, aşa că, orice-ar crede noii închinători ai caratelor aur, medalia ca și bancnota, se înrudesc cu simbolul abstract In vălmășagul confuz ce s’a iscat pe mizeria războiului, cronicarul de mai târziu se va opri nedumerit și asupra cazului medaliei, acest pol de odinioară poreclit cu ifos, milion. Sergiu Dan ANUL 60. No. 10.540 4 PAGINI 200 LEI 'VYYr ţâr " i sa 11 i O ■ I» 4hlkeverul AI. V. Beldiman. FONDATORI: Const. Mill© Const. Grattr Directori B. BRANIŞTEANil Sâmbătă 1O Aprilie 1996 1888—1897 1897—1920 1921—1936 VREMII Proprietar: „Sărindar” S. A. Registrul de publicaţii al Trab. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/946 BIROURILE: Bucureşti, Str. Matei Miile 11 „Am stăruit de trei ani încoace, ca guvernele noastre să caute o înţelegere cu Rusia Sovietică. A susţinut nevoia unei aseenea înţelegeri cu argumente democratice. Ia socotit că liniştea şi fricea nu pot fi definitiv asigurate, câtă vreme suntem intr’o tensiune cu marele nostru vecin dela răsărit. Ia socotit mai ales că dacă nu ne Înţelegem cu dânsul, vina e mai mult a noastră“. („ADEVERUL“ din 13 iutie 1924) TESTAMENTUL MEU de CONST. MI ULE Lupta pe car® am întreprins-o timp de o viaţă, n'a fost uşoară. In primul rând este faptul că am putut rezista mediului înconjurător. Acest mediu strâmbă caracterele, foleşeşte energiile şi adoarme voinţa. Totul conspiră sa te facă la fel cu ceilalţi... Dar acesta a fost trecutul. Istoria îl va preţui mai bine şi mai drept, poate, decât îl putem aprecia noi, noi cari l-am trăit. Istoria va judeca această minune, a existenţei şi propăşirii unui ziar democrat, într'o epocă tulbure, fără opinie publică conştientă, cu o oligarhie atotstăpânitoare, ci o epocă în care respectul legii părea o utopie, iar o justiţie, care să te proteguiască împotriva abuzului, o iluzie. Va fi totuşi un merit al acestei epoci, că a putut să permită existenţa unui ziar, care, fără să fie susţinut de nimeni, a izbutit să existe şi să reziste tuturor loviturilor ce i s’au dat în decursul vieţii sale... E poate şi o dovadă a altui fenomen, acela al confuziei acestei epoci, în care curajul a învins conspiraţia laşităţii şi în care o mână de oameni a cutezat să stea împotriva puhoiului reacţiunii, împotriva duşmăniei tuturor guvernelor — şi aceasta, când un simplu act de energie tâlhărească ar fi putut să nimicească opera democratică întemeiată de Alexandru V. Beldiman (cum s’a şi întâmplat mai târziu, în 1937. N. red.). Dar viitorul ? Aş putea zice că am şi intrat în acest viitor. El ni se prezintă mult mai limpede şi mai frumos. Ţara se preface văzând cu ochii, e o fierbere de jos şi până sus, negurile încep să se risipească, în curând confuzia va înceta şi luptele partidelor de astăzi, lupte zadarnice şi sterile, vor fi înlocuite prin lupta celor două clase. Această luptă va fi lungă, va fi grea, dar sfârşitul ei este fără îndoială triumful claselor populare. Ţărănimea şi muncitorimea oraşelor se deşteaptă, ele cer dreptul la viaţă publică, cer lumină şi dreptate. Datoria „Adeverului1” este se până în fruntea lor. Şi când izbânda va fi desăvârşită, când alte lupte noul vor începe, fiididcă omenirea nu stă pe loc şi o epocă alungă pe cealaltă, făcând înainte. — „Adeverul” va trebui să fie antemergătorul progresului, căci acesta a fost, este şi va fi rostul lui. In acea vreme fericită, eu nu voiu mai fi şi poate că şi numele meu va fi uitat. Dar aceia cari îmi vor lua locul, această linie de conduită trebue s'o urmeze, dacă vor ca „Adeverul" să-şi păstreze forţa morală de care s'a bucurat. Aceasta le va fi cu atât mai uşor, cu cât timpurile tulburi de astăzi vor fi trecut, cu cât luptele politice şî sociale vor avea o bază sigură şi lămurită, cu cât se va şti mai bine cine este dincoace şi cine este dincolo de baricadă. Decembrie 1913. CONST. MILLE s tabl’ete AMINTIRI DIN TIMPUL DICTATURII învăţat o viaţă întreagă să nu mă ţie nimeni de cât ţi să nu mi se uite, când scriu, peste umăr, m’am pomenit acum câţiva ani, cu un inspector in fata mesei de lucru şi cu un controlor în spatele scaunului meu. Unul trăgea de foaia de hârtie şi celălalt, aplecat peste mine, îmi da în. hatul stiloului câte un bobârnac. Intimitatea mi-a părut exagerată dar, contur, căci nu știam cum au putut personagiii® să intre până In odaia mea de student bătrân, m’am sculat de pe scaun. — Cu cine am onoarea? am întrebat. M’am uitat mai bine. Semănau cu simpaticii mei furnizori, frizerul Jean și Costică de la lift. Domnii erau nişto intelectuali, unul cu chipiu, unul cu geantă şi lavalieră. — Și cu ce aş putea să vă servesc? — Cu foarte puțin, mi-au răspuns. Am venit să dereticăm și să punem ordine in creerul dumitaie. Deocamdată, ti-am luat călimara, condeiele și creioanele ți le-am aruncat pe fereastră. N’o să te superi... — Vai do mine! Cum aş putea să vă jignesc? Mă scăpați de o belea. Avusesem superstiţia neghioabă, că vârsta’ ţi durata puteau să dea loc la presupunerea că mi-am câştigat dreptul ridicul să scriu cum mă taie capul. Pe semne că nu mă mai tăia nici el, de loc. M’am simtit deodată infantilizat și minor. Dela redingotă am trecut ccv 1 ,_J e_______. -------1. -I cîcl_ TvcvlVua CU VU UC călii liiajJUi, u. a wccctM., v- ““*« — '----- — de bere Ia biberon. Mi-am pus târligii și șortul. Mi-am luat o minge. Directorii mei sufleteşti m’au cîus de mână — hopal hopa! — la Kindergarten, unde urma să fiu reeducat. Am aflat pe drum, că sunt analfabet. Că nu mă pricep să scriu, nici cât căţelul rău, care mai ridică uneori piciorul. Că ’istoria Şi critica literară s’au înşelat oribil în cazul meu. Că n-am fost în, stare să fac pentru limba lui taică-meu nimic. Că nu ştiu să păstrez măsura oficială a graiului şi limitele unui cuvânt. Etc., etc. Noii mei profesori erau cărturari şi autori, făcând ca d. Jourdain proză, fără să ştie, şi iscălind cu ştampila. Influenţat de starea diminutivă, în care căzusem, mi-am zis că, la urma urmei, se poate ca aceşti experţi să aibă dreptate. Mi-au ţinut un discurs. Mă învăţau să mă desvăţ. — „Nu se scrie aşa, Domnule. (Discursul privea toată generaţia mea ratată.) Dascălii voştri au fost agramaţi. Am auzit că aţi umblat la şcoală cu de-alde Homer, Tacit, Mon-T. ARGHEZI (Continuare în pag* %~a) CONTINUAM de B. BRANIŞTEANÎ. Nu avem nici sentimentul, ulei credinţa că începem ceva nou. Noi nu facem decât să continuăm acţiunea şi lupta, pe care a dus-o timp de decenii acea mare instituţie democratică «o a fost „Adevărul” şi vlăstarul său mai tânăr „Dimineaţa”. Suntem deci hotărîţi să continuăm opera acestei instituţii. Ea nu a fost nepărtinitoare, ea nu a fost şi nu a voit să fie apolitică. Nici noi nu vom face altfel. Noi am stat şi stăm pe tărâmul democraţiei. Pentru noi a face politică democrată însemnează a practica adevărul şi a apăra libertatea şi dreptatea. De altfel, între toate aceste idealuri este o strânsă legătură cauzală. Intr’adevăr, una fără cealaltă nu este nici imaginabilă, nici viabilă. Slujirea lor însă a împlântat în noi, curajul sincerităţii. „Noi n’am fost şi nu vom fi niciodată ai cuiva, nici ai vreunui guvern, nici al vreunui partid. Noi suntem cu toţi aceia care apără idealul democratic, cu oricine practică adevărul şi dreptatea. Am socotit întotdeauna că rolul principal al presei este cel al criticei, al criticei sincere, convinse, conştientă de ţelurile ce urmăreşte. Că sinceritatea şi adevărul nu sunt întotdeauna comode nici pentru cel care le practică, nici pentru cei asupra cărora le practică, o ştim. Am putea spune, cu poetul clasic, că am iubit adevărul şi dreptatea şi de aceea a trebuit să suferim exilul, injurii, persecuţii şi osânda cea mai crudă ce poate lovi un om al condeiului, interdicţia de a-l putea folosi. Dar această eclipsă a trecut. Ea a putut face întuneric în jurul nostru, dar nu în noi. Am gândit la multe, am supus unei examinări citiţi ce însăşi activitatea noastră şi când a sunat iarăşi ceasul liberării, în care am sperat, de care, mai mult decât atâţia eram convinşi că va veni, că trebue să vie, ne-am dedus să reluăm firul de unde fusese brusc întrerupt şi să aducem vremii noui, contribuţia experienţei şi a activităţii noastre. Nu am fost şi nu suntem dintre aceia cari cu fanatism pun pe terenul că tot ce fac şi spun „ai noştri” e bun, de ce spun şi fac ceilalţi, e rău. O asemenea atitudine nu este în nici un caz, rezultatul judecăţii, ci al prejudecăţii. A recunoaşte şi adversarului dreptatea sta, este tot atât de util unei politici sănătoase, cât îi este utilă practica adevărului, sincerităţii. Nu e oare suficient să ne amintim de experienţa fascistă mussoliniană şi de cea nazistă hitleriană şi astronesciană, pentru a vedea unde duce abaterea dela acest principiu? Trecem acum printr’o vreme grea, de mari tranziţii şi transformări. Orice ar trebui să fim, ca să nu recunoaştem că la aceste vremi naui, trebue să vie şi vin tot mai mult la conducere, oameniioui. Noi nu ne sfiim să spunem că, în linii generale, vederile noastre, se ating cu cele ale democraţiei socialiste pentru pregătirea căreia am luptaţi-- viaţă şi care este acum pe pil de a se realiza la noi, ca şi în cele mai multe părţi ale continentului european, după ce în Rusia e înfăptuită. Dar tocmai de aceea, revendicăm pentru noi dreptul de a critica notele şi greşelile, armeneşte inevitabile, tocmai ale celora care se cred şi sunt chemaţi să ducă la realizare idealurile scumpe, pentru care am luptat şi suferit. . S’a mai spus în decursul istoriei moderne a tarii noastre, că (Urmare în pagina 3-a) n Ardealul de Wpre Simple însemnări Chibzuiam în trenul care mă spre provincia ardelenească de miazănoapte, la factorii feluriţi ce s’au întovărăşit să-mi modifice în amintire o imagine a ţinutului, atât de familiară până’n ultimul deceniu. Mai întâi pricini subiective, să zicem, ca au Întrerupt un contact profesional, din momentul suprimării Adevărului şi Dimineţii. S’a fărâmat atunci oglinda în care ne obişnuisem să captăm plimbând-o slobod dealungul şi dealatul ţării, — atâtea realităţi ale peisajului şi socialului românesc. Multe... Aspra existenţă a pletoşilor ţărani maramureşeni, lăsaţi de o vitregă cârmuire să se macine lent de mizerie odată cu străvechile păduri căsăpite, ca să alimenteze huzurul politicienilor, fremătătoare adunări populare sub cerul liber, sub steaua plină de nădejdi a democraţiei, atunci încă virgină neofiţilor el; trista soartă a moţilor desţeleniţi de nevoi din cetatea munţilor şi bejenind cu linguri şi doniţe în care nu sclipea nici un grăunte din aurul cu mâna lor răruri din măruntaiele stâncilor; sau simple privelişti ale unor provincii transilvănene, drăguţe şi naive ca o ilustrată pascală- Şi altele... O bucăţică de vreme încă — până la lovitura de graţia legionară dată muribundei opinii publice — această panoramă albă şi neagră a ţinuturilor româneşti, mai isbutia să se apropie de retină, cu trăsăturile ei originare. Apoi întuneric. Răzbia doar până la urechea izolării noastre, zvonul crâncen al hoardei năpustită pretutindeni nu barda şi impietatea, în sufletul unui popor ce începuse abia să gângure cuvântul democraţie. Şi iată, peste această imagine mohorâtă, crispată, toM gustându-se ca de altă ghiară a ursitei, rictusul diktatulu! Greu răstimp de gemete, anevoe deosebite — într’atât sincronizate — In vântul altor suferinţe collective. Masse desrădăcinate din vechi aşezări strămoşeşti, asvârlite nemilos peste haturile, până mal eri numai ale neamurilor şi megieşilor, convieţuind paşnic cu gospodari de alt sânge şî limbă. Ca să se poată oploşi în bătătură ,haimanalele legiunilor lor dintr’o căsătorie fără program ducea tiste” — cum glăsuise un martor al dramei, la un proces de nelegiuţt, deafăşurat la Tribunalul Poporului din Cluj. Vorbe reproduse aci In vagon, Intr’un grup de cunoscuţi, de pasagerul cu caracteristic accent regional. — Puzderie de locuitori evrei, mânaţi de sllul feroci — şl din acel cu pană de păun la chivără şl din acel cu chipiu nemţesc— către abatoarele de exterminare, de unde au scăpat tare puţini. Chiar în trenul cu care călătoresc el prezentă şi după izbăvirea realizată cu hotăritoarea intervenţie a oştilor sovietice, icoana pribeagului încă fără vatră, asociată jalnic cu aceea a evreului singuratec, revenit din gheena cu ţarcuri şi cuptoare hitleriste- Acuma, Ardealul de Nord, trăeşte adânca gestaţie a procesului de realtoire. E într'o fază avansată a asimilării grefajului se pare. Greutatea comunicării ce se resimte de muşcătura războiului lipsa observaţiei directe, împiedică să se aducă, dela distanţă, în câmpul opticei bucureştene — o actualitate ardelenească din cele mai importante. De aceea ne-am deplasat acolo. Oameni cări şî-au regăsit ţînia Exploatare gazetărească firesc scontată, fără rezultat strident. Deocamdată. Ştim câtă răbdare constructivă trebue, ca să se desăvârşească o treabă în acest spirit nou al vremii, încă hulit de beneficiarii regimurilor reacţionare. Dificile concluziile, atunci când fenomenul stărilor mai e in stadiul retortei. Trebuiesc urmărite obiectiv, etapă cu etapă, înregistrate, doar progresele operaţiei Ne vom mulţumi deci cu simpla notare a constatărilor. Da, atâtea lucruri, atâtea amănunte ale parcursului, stăruie să mă încredinţeze că până şi în convalescenţă mai svâcneşte nevralgic, săgetarea teribilei crize prin care s’a trecut. Fabrici scheletul de! locuri sfârtecate de vijelia încăerării, staţii moarte în care solitarul ţăran cu desaga, sau evreul cu pacheţelul învelit în hârtie, subsoară, mai adaogă o notă dezolanta, de depelzare, de mizerabilă halucinaţie. Şi lungi trenuri mixte spuzîte de la scară ne neone;-!«, cu un furnicar de oameni, încleiaţi pentru o veşnicie în locurile ce le-au apucat, resemnaţi la fatalitatea inerţiei care-i însăşi cad faţa obositei locomotive. Dar şi în acest spectacol al gloatei învălmăşite începi să-i adulmeci după atâta rătăcire a ei, o ţintă. Un ghies ce va împinge jos de pe tampoane taman unde trebue, pe flăcăul eșuat atâta amar de vreme, printre străini, va lăsa aici unde se vede încremenit plugul în brazdă, pe ostașul ca a hăituit departe, în alte zări, fiara nazistă, sate, familii vor ciuguli din ciorchinii vagoanelor, presimt asta privindtabăra călătoare, călăuzită de un fără de greş Instinct al destinaţiei, al readaptării. Da, neîndoelnic, muşuroiul ăsta aparent vagabond, dezorientat şi pasiv, va împlini acuşi precum clorofila şi cărămida, golurile scobite de război în acest peisaj de fabrici, de livezi, de case, de arătură. Până una alta, în automotorul rapid,— unde recapitulez în minte paginile regiunii cam de multişor nefrecventată, chibiţând din când în când .,Cabinetul” celor doi pasageri aventuraţi după mărfuri în Ardeal, — conductorul oficiază pe’nserat, un impresionant ritual, înşurubează în bagdadia plină de ghiventuri goale Ca de tot atâtea ventuze sfărâmate, un singur bec mititel, unul singur, pe care o scoate grav și grijuliu din buzunar. F. Brunea-Fox «Adevărul» şi cauza naţionala de GH. POP Vechiul iarist ardelean d. Ghîţă Pop, fosî ministru şî fost membru al cîeiegatîeî române care a semnat armistiţiul D. GHIŢĂ POPP dela Moscova, a scris pentru „Adevărul" următorul articol: Salut reapariţia „Adevărului” mai întâi în calitate de vechi colaborator al ziarului, dar şi în calitate de român ardelean, recunoscător pentru sprijinul şi susţinerea acordată de acest valoros şi important organ cauzei transilvănene româneşti. Mărturisesc că a fost un timp, când, înainte de primul război mondial, în cercurile intelectualilor ardeleni, Adevărul a fost privit cu oarecare rezervă. In programul ziarului condus de Constantin Miile, concepţia socialistă ocupa locul de frunte, în măsură atât de mare încât ni se părea că el neglijează sau aproape exclude preocupările de ordin naţional. Nu ne dădeam poate îndeajuns seama că dacă, pentru noi ardelenii, supuşi jugului străin principiul naţional trebuia să fie aşezat în mod natural pe primul plan, în mica Românie liberă el trebuia în mod fatal să treacă măcar temporar în rândul preocupărilor secundare. Izbucnirea primului război mondial, a dovedit că rezerva și (Continuare în pag. 3m) de a LĂCUSTELE de EM. SOCOR Un stol de lăcuste se aruncă zilnic asupra ţării. In Bucureşti stolul se aciuează in palatul cu 8 etaje din Calea Victoriei 133, în care se adăpostesc vreo 5 ministere şi in fiecare dimineaţă lăcustele îşi iau sborul către străzile din centrul şi periferia Capitalei. Unde văd o firmă intră şi cu înfăţişarea unor „domni cu servietă" cercetează prăvăliile şi birourile oamenilor şi controlează... pungile negustorilor până în fund, cu o conştiinciozitate pe care n’o egalează decât pofte lor de îmbogăţire. Mărturisesc că n’am prea multă simpatie pentru o parte a negustorinoi noastre, mai ales pentru acea floră de speculanţi pe care au zămislit-o împrejurările fatal legate de răsboi şi de mizeria ce-i însoţeşte nelipsit. Dar speculanţii ştiu să abată lăcustele şi să scape de urmările „legale” ale faptelor lor punând la contribuţie punga debilă a consumatorilor. In cele din urmă tot aceştia, pe cari legea pretinde că vrea să-i apere, plătesc gloaba. Preţurile cresc, viaţa se scumpeştepoporul sufere şi „domnii cu servietă” se îngraşă. Bursa neagră comandă Pe cea oficială şi urcarea salariilor, neputincioasă, nu face decât să provoace o nouă urcare a preţurilor. Şi aşa mai departe.» Ce câştigă statul din această tiranie activitate a lăcustelor adăpostite în palatul cu 8 etaje şi 5 ministere? Ce folos are colectivitatea din îmbogăţirea „domnilor cu servietă”? Raspiinsul îl datorează cai cari au creeat şi menţin instituţia lăcustelor şi patronează din cabinetele elegante alepalatului din Calea Victoriei 133, sălbateca activitate sugativă în dauna pungii nenorocitului consumator. N’a sosit oare timpul ca guvernul să facă bilanţul acestei gestiuni pentru a examina contul de „profit şi pierdere”? N’a sosit oare timpul ca guvernul să-şi dea seama că, pe linia unei politici inaugurate acum 6 ani, lucrurile merg din ce în ce mai rău şi suferinţa creşte din ce în ce mai mult cu toată înăsprirea legilor şi înmulţirea controalelor? Avem o nouă categorie de îmbogăţiţi. Atât. Aceasta s’a urmărit? Avem şi un număr de puşcăriaşi în plus în general cei mai puţin vinovaţi,^ cari n’au putut mulţumi aviditatea lăcustelor — şi întotdeauna dintre comercianţii şi meseriaşii modeşti. Aceasta s’a urmărit? Ştiu că răspunsul e gata: — Dacă astăzi, cu legi draconice şi cu atâtea controale, situaţia e atât de (Continuare în pag. 3-a) T TELEFOANE: 5.38.56 5.57.63 CM.-jga-Ji.dEfeTO3ES DELA AMESTEC LA NEAMESTEC tSa Os*a GREGRAUR Chestiunii spaniole i s’a acordat o atenţie deosebită în coloanele „Adevărului" în ultimii săi ani de existenţă. Spuneam că cele ce se petrec acolo, ca şi evenimentele de la noi s ’nt primele încercări naziste de aca. 1.9 a lumii. întâmplările de atunci încoace au arătat deplina îndreptăţire a atitudinii noastre. Dacă însă cineva ar fi afirmat în timpul războiului că un an de zile după prăbuşirea lui Mussolini şi a lui Hitler, regimul Franco »a mai dăinuiţi Spania, a fi crezut cu cive? de a face cu un iubitor de glume proaste Şi totuşi vedem că faţă de cererile tot mai insistente ale cercurilor democrate din toate părţile lumii, de a se pune capăt regimului franchist, se răspunde de către alţii că „nu ne putem amesteca în politica internă a Spaniei”. Foarte bine. Este însă instalarea lui Franco la cârma Spaniei un act de politică internă Spaniolă? In 1936 au avut loc ultimile alegeri din Spania, al căror rezumat a fost un guvern democratic. Contra acestui guvern s'a răsculat un grup de răzvrătiţi. Dacă această răscoală ar îi reuşit prin propriile ei forţe, nu s’ar putea obiecta nimic. Revoluţia şi-ar fi găsit confirmarea în chiar succesul ei. In realitate însă, deşi susţinut din primul moment de către Hitler şi Mussolini , să nu uităm aterizarea forţată a unor avioane militare italiene în Africa de Nord, în drumul lor spre Spania, chiar în primele zile ale răscoalei falangiste — totuşi Frainco nu avea de loc succes. Abia după ce Hitler i-a trimis în ajutor o aviaţie puternică, iar Mussolini a debarcat în Spania importante forţe de uscat-infanterie, artilerie şi tancuri — abia atunci Franco a reuşit să înfrângă forţele guvernului democrat Faptul acesta nu este contestat de nimeni. iisuşi Goring a declarat în faţa tribunalului aliat din Nürnberg că în Spaniaaviaţia modernă germană a făcut prima şcoală practică de război. Situaţia actuală se prezintă deci astfel: există acuma un guvern spaniol in exil, identic sau aproape identic cu guvernul ales de poporul spaniol în 1936, dar alungat de către trupele germane şi italiene şi un alt guvern spaniol, care stăpâneşte de fapt la Madrid, fiind impus acolo de către nişte armata străine. Cum se poate prevala guvernul Franco de dreptul de neamestec, când el însuşi a fost instalat de către doua state străine împotriva voinţei majorităţii poporului spaniol, exprimate în alegeri generale?. Ideologia guvernului Franco nu prezintă nici un interes in cazul „Ii’" faţă. Acest guvern poate fi fascist, poate fi liberal, poate fi socialist, poate fi orice; în nici un caz el nu poate fi recunoscut, pentrucă nu este emanaţia poporului spaniol, ci a fost impus de puteri străine, şi in orice caz trebuie izgonit, pentrucă este una din înfăptuirile lui Hitler şi ale lui Mussolini. Iar metoda de lucru ni se pare extrem de simplă: toata puterile trebue să recunoască guvernul spaniol din exil, şi să adopte faţă de Spania atitudinea pe care le-o va cere acest guvern, exponentul corpului electoral spaniol. Nu ne îndoim că în cele din urmă punul simţ va învinge şi se va adopta adevărata politică de nemeroc, recomandându-se guvernul ales de poporul spaniol şi nu cel impus de nişte trupe Străine. , | ,, , , N A SA ŢNI Comisariatul general al preţurilor la cunoştinţă că: «În cei 85 de controlori numiţi în August 79 au fost destituiţi pentru incorectitudini. Pe când şi ceilalţi îl? ! ■ i - Kîx ! SOLUŢIILE CRIZEI ECONOMICENU ESTE ÎNCĂ TOTUL PUR. — Declaraţiile făcute de d. prim-ministru Petru Groza, ziarului nostru Situaţia economică produce unanime şi indreptăţite îngrijorări. Greutăţile in cari ne abatem par a fi luat un ritm care nu cunoaşte oprire. Toată lumea se întreabă: cam sunt soluţiile, ce e de făcut ! Dar soluţiile nu pot fi găsite, exclusiv, lit sfera economicului şi aceasta complică şi mai mult situaţia. In orice caz, In alegerea soluţiilor celor mai potrivite pentru actuala situaţie economică au de spus uit cuvânt hotărltor şi factorii politici. De aceia, am socotit necesar să întreprindem o anchetă asupra soluţiilor crizei economice. A^-v- rtAAA n,.-lv n r-nS Sm JwâiM/tail v/m-7/7 ri-lnH . V \J t f v U-f X- o wv rm £.1 vtivvuv , dr. Petru Groza, preşedintele consiliului de miniştri. La întrebarea noastră: „Ce soluţie ar exista pentru ameliorarea crizei economice îr fi actuala situaţie?”„Soluţia ar fi, ca toţi cetăţenii ţării să ne ajute ca legile economice şi financiare să fie aplicate cu stricteţe şi nu eludate. Funcţionarii şi comercianţii incorecţi să fie prinşi asupra faptelor şi justiţia să-i condamne pe cei vinovaţi. Procedând cu promptitudine şi ajutaţi de către cetăţenii comştienţi, problemele economice şi financiare care de altfel grevează asupra întregului glob, pricinuindconvulsiuni mult mai mari în alte ţări mult mai întinse şi mai puternice decât ţara noastră, ar fi soluţionate în întregime sau măcar în parte. In fond, soluţia este în funcţiune de intensitatea producţiei, care la rândul ei este strâns legată cu posibilităţile de combustibil şi materii prime. In ceea ce priveşte achiziţionarea materiilor prime, aceasta ese în funcţiune de organizarea plăcii interne şi externe, precum şi de paşii ce se vor face spre normalizarea relaţiilor economice cu alte ţări. In sectorul producţiei, muncitorii din uzine şi cei de pe ogoare sunt la datorie, muncind eroic, în condiţii şi foarte grele. Dacă aparatisâ die Stat şi iofs cei angajaţi gn arena wiefSâ pnfelîae w©r țime pas cm muncitorii efeîia oraşe şî cu pr aagarii3 srespectosii«■«-le munca și ajutând«-? să-și^ primească răsplata justa a ef1583igrib ier, soisstîi- Is cele nsau feune âsta snafe rse econosnăco-fârsarsciară ar apare automai. Până a „ssnes îitîsej intrig este cetip da curățit în jurul raastrufitrsdcă nu este încă raur,, toil sîjaj este csva putred în...£e — ci încheiat d,, prim minîstru declarațiunile d-sale. fii. Bcr. 1 -&■-£ r»*A ■ - n D. DR. P. GROZA PAG, Brass 0-032302) Satorină dr fier . vOLTa ORĂ3 România în feţa ccestor infeictoSa Parso. — Sieijlarat,iar d-lui ministru Uhristu —-