Adevěrul, iulie 1946 (Anul 59, nr. 16601-16626)

1946-07-02 / nr. 16601

/ L „Gatt­strafte ,England“ Opinia publică an$',o-a­merîcană, nu odată a fost sezisată asupra con­secinţelor ciudatei politik­i samarîte­­ne, aplicată de aceste două mari pu­teri ocupante, în Germania. Corespon­denţii ziarelor, în alarmante re­por­­tagii şi articole. arata-ic. că sistemul îngăduitor mergând dela fraterniză­rile galante la repunerea în funcţi­­uni administrative de răspundere, nemţilor încă nedenazificaţi — e o primă de încurajare acordată unei şi revanşei. I Roadele acestei politici în contra­zicere cu întreaga experienţă, a două războaie — n’au întârziat a se ma­nifesta. Ne-a fost dat să auzim acum de curând, din gura unui t­opor ce s’a făcut vinovat de cele mai groaz­nice crime ale istoriei. — Kcuvintele trufiei şi ale spiritului de .domina­ţie. — ce i.au servit ca deivîze în toată epoca acţiunilor sale imperia­liste: „.Deutschland ueber alles”. „Wacht am Rhein”, fireşte şi sloga­nurile canibale hitleriste şi ca o cul­­minare a imprecaţiei nestăpânite, bucheitul a fost complectat cum ne informează Reuter, cu „Gott­strife England”. Şi asta nici după doi ani da la pră­­buşirea forţei germane! Cât a trecut de când populaţia Reichului­ întâm­pina armatele învingătoare cu cea mai profundă marcă de supunere şi umilinţă, oferindu-i până şi neves­tele şi fiicele pe tava tributului ei de ispăşire? Vorba preşedintelui J­enes: „Ger­­manii sunt pe cale să ridice capul. Nimeni nu trebue să-şi facă iluzii. Nazismul şi fascismul n’au fost de­finitiv doborîte”, i . Bărbierul din Sevsla O gazetă dunăreană relatează pri­cina pentru care protagoniştii Opa­­rei române, s’au, lăsat păgubaşi de reprezentaţia anunţată ■ la Brăila, ’trebuiau să cânte Joia trecută „Băr­bierul din Sevilla” — dar, s’au certat pe drum şi de la Buzău au lichidat tovărăşia. In ultimul moment trupa a fost refăcută şi ziarele anunţaseră că re­prezentaţia va avea loc, dar o nouă dispută a pus capăt definitiv asocia­ţiei. Dacă nici „Figaro" n’a reuşit să-i împace, cu atât mai puţin Mefîsto­dili Faust. Dar apropos, lichidarea a­­sociaţiei pune capăt în vremea asta de criză financiară — şi proectului construirii Operei. ce a stârnit atâtea comentarii? Atunci, tot e bună la ceva... cearta! Creşteţi şi vă înmulţaţî Eforturile de renaştere a Franţei se observă pretutindeni chiar şi în domeniul natalităţii Poporul francez tinde să umple visurile lăsate de război în potenţialul ei naţional. Pa­risul a primit cu simpatic reînfiinţa­rea după cinci ani de letargie, a unei instituţii sui generis: „Club des hi­seres verts’■ Acesta are ca menire să apropia intre dânşii pe celibatari, *dându le prilejul să întemeieze un cămin. •,Se intră singur şi se iese în doi dar cu scop onest”, precizează directorul clubului. Din 1933 până in junie. 3000 de copii au văzut lumina zilei, în urma iniţiativei matrimoniale Instituţiei. Din care se vede că burlăcia nu o vocaţie, ci un stadiu. In fiece bur­lac doarme un mire. Minunea­ de la Focşani Populaţia focşăneană este sub im­presia unei întâmplări într’adevăr ie­şită din comun. O căţeluşă aparţi­­nând unei doamne Topşa din Str. I. C. Brătianu, a născut un... pisoi. Mărturisim, nici curiozităţi de so­iul acesta, nici alte minuni nu ne mai surprind, atâta vreme cât im sfera lor nu se cuprind şi fenomene profitabile gintei umane. Pe­ astea le aşteptăm. Şoferii taxând după apa­rat, fructarii fixând la marfa lor un preţ acesibil tuturor pungilor; carne pentru populaţie batăr odată pe săp­tămână; pâine albă, bună învoire între adversari politici. Da, asta odată minunii AL V. Beldiman Const. Mille Const. Graur 1888—1897 1897—1920 1921—1936 [BIBLIOTECA,,ASTRA" _____S I­B I­U HOL 60 Jr. 16. 601 4 PAGINI 2oo LEI íwarfrrnnré1mu J Adevărul FONDATORIí : Proprietar : S. A. R. „Sărindar“ EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL” Șl „Dl Ml NE­AȚA“ Registrul de publicații al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/946. ROMANIA CERE SA FIE ASCULTATĂ LA PARIS a vetfei liber. Ţara cere să­­nu i se răpească acest drept. Marile puteri sunt mari şi prin înţelegerea ce tre­­bue s’o aibă pentru o na­­ţiune, care nu cere decât să î se recunoască drep­turile legitime, înlesnin­­du i-se reintrarea în fa­milia naţiunilor libere. Po­porul român a arătat în faza decisivă a războiului de eliberare a continen­tului cotropit, prin sacri­ficiu de sânge, că merită încrederea ce i se refuză azi, pe nedrept. Marile puteri au făcut jertfe uriaşe pentru a se ajunge la o pace demo­cratică, în care drepturi­le naţiunilor mici să nu fie nesocotite. Primul dintre La Paris, ţ se hotărăşte pr-prodijarea lumii pentru multă wpents, Dîn lumea aceasta face parte şi Ro­mânia. Problemele v­oiat­­e ale ţării se desbat şi se hotărăsc fără ca ţara­ să fie ascultată. România a­,­flă ce soartă­­ se rezolvă­ din gazete. Mu ştim dacă este cineva vinovat de a­ceasta situaţie, afară de vinovaţii cei mari cari neau vârst în rachiul nazist — dar constatăm faptul, în bagica lui sem­nificaţie: România este absentă acolo und­e se dis­cută interesele şi viitorul ei. Oficioş îi,­ partidullui comunist explică această absenţi», «inVvtând __că nu­ aceste drepturi este ce­ suntem la Paris fiindcă, «’am fost invitaţi. E rău dacă tss­te aşa. Tre­beuia să se glispască cine­va care să ceară marilor puteri ©sa Hoisiâin­a să fie audiată într'iuy proces ce. © priveşte dej aproape. Constatăm a tăt guvern și ©poziție, manifestă tot ie iu! de preocupări impor­ta« te^ dar ikîi stăruie să ©rețină ca Roiaiâ­ nia să fie ascultată Sa r­5mnîniîle in­­tsmațâonale, 'In care se iau isecuzurn«­­cu caracter definitiv priviît.oare la vii­­toriul nostru.­­Nici guver­nul maghiar «£ a fost pof­tit la vreo conff­erinţă, dar el a găsit mij­l­ociu­ de a se face ascultat­e, obţinând înlesniri econ­­omice de mare traiportan­ţă. Trebue să se găsească căile şi metodele pentru ca ţara să-şi spa­imă cuvân­tul la Paris­­şi oriunde sunt luate în considera­­rsig-­ româneşti, unul d­in cei mai intimi colaboratori ai preşedintelui Truman a fost obli­gat să su­porte cenzura Senatului îna­inte de a­­fi intrat în funcţiune. In clişeu, d. George Allen, surprins de reporterul fotograf în momentul când, la o întrebare pusă de un se­nator, el a găsit nimerit să... pufnea­scă de râs, poporul german, lipsit de tradiţii democratice, face impresia unui copil desvoltat fiziceşte până la proporţiile unui monstruos ele­fantiazis, dar rămas, ca inteligen­ţă politică, într’o fază rudimen­tară — ceea ce explică, în cea n­ai mare parte, aventurile sale criminale şi totuşi puerile, în­doita tentativă a poporului ger­man, de a impune lumii domina­ţia sa, prin două războaie des­­nădăjduite şi absurde, înr’un sfert de veac, trebue pusă în sea­ma lipsei spiritului politic, care nu este decât suma reflexelor inteli­genţei, dirijând mişcăr­i­ popoa­relor în istorie. Spirit­­ p­olitic nu este un dar supran­­urat/di­s­tribuit naţiunilor, de p­­r.­­bă, după norme arbitrai , rezultatul unei practici­­ gate a vieţii politice, a v. parii popoarelor la guvern­­în termeni de r­ag ■ „..o, e faltul unei frecvenţe stărui la şcoala politică a de®o­­parlamentare. Printre ţările care « să'şi regăsească­­ mental, ce ie-a fost ! România. Cu opt ani forţele dinlăuntru ce ? pe dictatură, cu sp­irl.7 din afară, care pregăteau rărbo­i au pus capăt înstituţiei precare parlamentarismului românesc. Această instiluţi© era departe vieţi politice libere, cu toate că­­ de a fi desăvârşită. Vicii organi­AD. ÎNTOARCEREA LA PARLAMENTARISM Cu lungi ocoluri, după ce au umblat prin noroiul şi sângele regimurilor de dictatură, naţiunile se întorc la democraţia parla­mentară, pentru unele din ele, cum ar fi, bunăoară, Franţa, a­­ceastă revenire întâmpină numai dificultăţile legate de voinţa de a înnoi maşina parlamentară, schim­­bându-i grotitele ruginite care-i împiedicau funcţionarea. O dile­mă între parlamentarism şi alte moduri de guvernare, nici nu se­ pune, toţi francezii fiind de acord că instituţia parlamenta­rismului este perfectibilă şi că, vacanţa acestui aşezământ de bază al democraţiei, impusă­ de legea tiranului, a fost funestă pentru ţară. Acolo însă unde înă­buşirea voinţei populare n’a venit ca o consecinţă a războiului, ci ca o experienţă nefericită a popoa­relor ce şi-au abandonat life­r­­tăţile în mâinile dictaturii, cum e cazul Italiei şi al altor ţări, dru­mul spre parlamentarism e pre­sărat de tot felul de­ curse şi obs­tacole. Naţiunile acestea, care au plătit scump lipsa unei sincere democraţii parlamentare, se tre­zesc ca după un somn lung şi, cu pleoapele încă lipite, fac, bâj­bâind, calea întoarsă spre guver­nări ieşite din voința populară. Chiar în Germania, se simte printre ruinele materiale şi morale­ ale nazismului, tresărirea unei citate. Ar r-jtate iote? ntci ut 'îa'xs­ele p.gi­.­ ce, la care se adăugau şi acelea ale unei mentalităţi nenorocite, au făcut ca parlamentele noastre să nu înfăţişeze întotdeauna şi in întregime, voinţa naţională. Se ajunsese astfel la un fel de par­lamentarism „à rebours”, în care de cele mai multe ori, nu guver­nele erau expresia parlamentului, ci acesta era expresia voinţei gu­vernelor. Nu deputaţii alegeau guvernul, ci guvernul alegea pe deputat­. Cu toate scăderile acestea, de netăgăduit, nu trebie să cădem în greşeala dee a susţine că regimul parlament­ar a fost, la noi, lipsit de orice merita­r­e orice efica- 1 :*:,)a să dăm drep­­-­­te dictatură, cari au nltmim «a amintii i t - -'■■b parlamemu .1, g* 1i Sf un ■ie: 9 u3U f ibS­ tății legio" , sau se­­alt'C'j îşi apăra ir'oltuă de ad­­i'^rga, sau de âtia alţii... t cJkh* parlamente nu uf ti'2- : t să uităm ceeace vot. bun st^.il — și mai aies să nu 'itaț­i că t­ocmai în posibi­­lîta­tea unei neîncetate regenerări, isvorîtă din substanța lui proprie, stă valoarea regimului parla­mi­mentar. Sergi­s Dan GEORGE Allen ANTROPOFAGII EUROPENI Bursa neagră din Berlin a pus în vânzare carne de om. Mâini şi picioa­re de femei, tăiate în bucăţi, au fost oferite consumatorilor, de către mă­celari nemţi clandestini. Iată aşadar că în centrul Euroipei se practică an­tropofagia pe care au uitat-o, se pa­re, şi ultimele triburi de pe glob. Să nu se spuie că acest vestigiu al sălbătăciei a apărut ca o soluţie la lipsa de hrană. După cât ştim, din a­­cest punct de vedere, nemţii n’o duc chiar atât de prost. In orice caz au o situaţie mai bună decât au avut-o popoarele pe care le-au cotropit şi le-au jefuit în timpul războiului. Regiuni întregi se hrăneau cu ier­buri şi populaţia nehrănită era bân­tuită de boli şi de moarte sub privi­rile încântate ale naziştilor cari con­sumau delicatese stropite cu cele mai bune vinuri din pivniţele Franţei. Oamenii nu mor de foame la Berlin. Carnea de om îşi are o altă explica­ţie. Siniştrii măcelari nu fac decât să continue. Ei păstrează oarecum tradi­ţia. Când au tăiat oameni în bucăţi, sau i-au calcinat savant în cuptoare cu voluptate, atâţia ani, obişnuinţa altoită pe un teren favorabil, a intrat în sânge şi nu poate fi părăsită. Mentalitatea germană, apare foarte greu de schimbat. Nemţii sunt încă inadoptabili anumitor idei şi senti­mente cari ţin de esenţa civilizaţiei. După cum o dovedesc şi cântecele „Horst Wessel” cari s’au auzit pe străzile Hamburgului Germania va fi încă multă vreme o problemă. « A.P.S. Ziarele anunţă că s'au luat măsuri noui pentru ieftenirea alimentelor. Vorba e: de unde vom lua atâţia bani ca să rezistăm la toate... ief­tenirile? AL UBERTATI IHC­­VISUALE: HERRIOT de J, ALVAREZ DEL VAYO fost ministru ie externe al Spaniei republicane Dacă în Franţa de astăzi exis’ţsenele lor îl arătau pe Herriot la fost devotate partidului radical că un om cu adevărat reprezen- tribună, pe Herriot în tabloul care ’ atârna deasupra mesei preziden­ţiale, iniţialele lui Herriot pictate tativ pentru perioada care a pre­cedat războiul, acela este desigur Edouard Herriot. Ceilalţi care ar fi putut reclama acest titlu au fost luaţi de şuvoiul războiului şi al regimului din Vichy sau au devenit o povară pentru propriul lor partid. Daladier, de exemplu, Herriot reprezintă un caz cu totul diferit. Personal, este mai popular ca totdeauna. Când se urcă la tribuna adunării consti­tuante, chiar şi adversarii săi îl ascultă cu plăcere, aşa cum as­culţi o foarte bine scrisă piesă istorică, în care erou principal ar fi Gambetta. Dar, el nu reuşeşte să convingă decât pe cei câţiva deputaţi, cari au supravieţuit îm­preună cu dânsul dezastrul par­tidului radical socialist în ultimele alegeri. Am cinat cu Herriot în ajunul plecării sale la Lyon, unde se du­cea să prezideze congresul rădică, socialist, pe care la dominat în timpul celor trei zile, cât au du­­rat­ desbaterile. Ca şi cum s’ar înţeles, toţi desnatorii politici din Paris au publicat aceleaşi caricaturi, arătând un congres la­ care asista singur­ Herriot, de" socialist timp de generaţii şi care mai admiră încă pe Herriot ca pe ultimul cavaler al libertăţii, într'o lume care nu mai apreciază cum se cuvine drepturile indivi­dului. Intr’un cerc restrâns de acest fel, Herriot este de neuitat; el poate vorbi cu aceeaşi pro­fundă cunoaştere a lucrurilor despre literatura spaniolă şi des­pre pictura olandeză, despre is­(Urmare din pagina 25 a) Eduard Herriot pe microfoanele din sală, Herriot ocupând toate fotoliile din hali, Herriot fumându-şi pipa şi accep­tând cu filozofie spectacolul unui fost mare partid, redus acum în chip practic la o mână de admi­ratori ai lui Hes­iot. Am cinat cu­­­ în casa uneia din acele familii avute, care au DIPLOMAŢIA POPOARELOR La Viena, o convorbire animată intre un sergent american şi femeie-soldat sovietici­ Moartea Pe vremuri, oamenii aveau răgazul Să moară cum şi trăiseră, liniştiţi. Moartea clasică se petrecea ca un final regizat. ..Sîmţindu se că-şi va da duhul” — scrie biograful biblic — împăratul che­­ma boierii şi le ţinea un discurs de des­­părţire, îşi împărţea avuţiile şi câte­odată şi ţara, la cei 2­­3, 4 copii câţi avea şi adormea împăcat întru Dom­nul Am învăţat adst admirabil sfărşit de viaţă, încă din întâia clasă de şcoală şi mi s’a lipit’fraza de ureche. Un ,lucru nu ar fi înţeles: cum vine adiastă simţire că va trece la oră fixă în viaţa viitoare, ca să dau ultima reprezentaţie de r­adio şi să-i prepari o cuvântare, ca din fe­reastra unui vaa°n, dintr’o gară• stili­­i fătă'bine. Tablourile Istorice s’au Inspirat adese­ori­ din asmenea chip fericit de a intra în Paradis. Ce poate fi mai confortabil într adevăr, după o viaţă plină de Satis­facţii, decât o trecere armonioasă din veac în vecie? Ai făcut în calitate de Domnitor 46 de războaie şi 46 de mă­năstiri şi ai domnit 42 de ani, se cu­vine să ia sfârşit această binecuvântată activitate, ca un peisaj bucolic, cu o li­nie de orizont- în fund, senină, deasupra unui lac luminos-Civilizaţia, după ce a inventat­­ votul universal, lama de ras, tirajul într’o su­tă de mii de exemplare, umbrela şi hâr­tia, odată cu tihna existenţei, tulburată cotidian de brici, de pămătuful cu pudră, de peria de dinţi şi de toate binefacerile care îţi aglomerează programul cu tot soiul de nimicuri, când higienice, când culturale sau vestimentare, a modificat şi ţinuta clasică a morţii în patul tău de acasă. Că ai murit la spital sub seringa su­rorii în uniformă albastră­, injecta­t un scrum de apă cu sare, sgâit câţiva bolnav, înfricoşaţi de un spec­­tacol în care vor juca peste câteva ore şi oi rolul principal■ e încă acceptabil. Medicul de serviciu constată decesul, un pat pe rotile ori o targă te scoboară, la un beci cu şoareci numit sală mortu­ară şi pe franţuzeşte mai frumos, cham­­bre ardente. N’ai avut vreme să ţi faci discursul, dar, orişicum, ai bâlbâţit cevă, o amintire, o mâhnire, un sentiment de singurătate morală, poate că o, rugăciui­ne, care in ultima secundă..’vin*,pe bu­zele vinete şî ale unui ateu, confuz la o încrucişare de spaţii, de neguri şi eter­nităţi. Timp de 6 ani clasicismul morţii *din abecedare şi cartea de citire, a degene­rat, în ceva, care nu a mai semănat , moarte de om. Uragane, viscole şi­ fur­­­tuni de foc au nimicit milioane de se­­■ meni intr’un singur vârtej, venit din poftă şi nebunie. Moartea clasică s’a is­prăvit de mult­, dar parcă nu e­ cea mai cumplită pe linia de luptă sau intr’un ,•adăpost" unde 200 de asociaţi în te­roare sunt­­pulverizaţi de un proectil. T. Arghezi N­ĂZBÂTII TRATAMENT MEDICAL Energia atomică a dat unele rezul­tate in tratamentul cancerului. Rămâne să vedem dacă explozia va vindeca si ne bolnavii de inimă.! .Rix CHESTIA ZILEI GOANA DUPĂ APĂ! LICHIDAREA BUNURILOR ROMÂNEŞTI DIN STRĂINĂTATE — Ce nu s’a făcut şi ce mai trebue încercat­ Numeroase cercuri financiare din Capitală şi, probabil şi din oraşele principale din provincie, sunt de câteva zile, în agitaţie Este vorba de toţi acei, cari se văd ameninţaţi, prin recentul acord al celor patru ministri de externe de la Paris, de a fi depo­sedaţi de bunurile lor de pe teri­­toriul Naţiunilor­ Unite (proprie­tăţi imobiliare, depozite bancare, acţiuni, rente, monete, bancnote străine, lingouri de aur, etc.), bu­nuri care urmează a fi afectate pentru achitarea reparaţiuriilor de război destinate puterilor occi­dentale. In spiritul deciziei de la Paris, toate aceste valori vor forma o massă de garanţie colec­tivă românească, asupra cărora fostul proprietar nu va mai putea exercita nici un drept de dispo­ziţie. In editorialul de Sâmbătă am arătat cât de nedreaptă este ho­­tărîrea de la Paris și ce consecin­țe dureroase ar putea ea avea în ipoteza că hotărîrea ar rămâne în forma aceasta asupra schim­burilor noastre comerciale cu străinătatea. Ne vom ocupa as­tăzi de alte laturi ale acestei chestiuni, care rămâne gravă, oricât ar fi vorba de o măsură de lichidare a războiului care este, prin esenţă un complex de negaţiune a dreptului şi a drep­tăţii, de altădată care aveau proprietăţi imobiliare mai cu seamă în Fran­ţa, nu existau active româneşti ale particularilor în străinătate. Răsturnările valutare din ultimii treizeci de ani au produs însă, la noi ca şi în absolut toate ţările lovite de două cicluri de inflaţie, o profundă schimba­re de mentali­tate în această materie. Mulţi ca­pitalişti, — şi chiar unii de mai mică importanţă — văzând că valoarea monetei naţionale este tot mai mult compromisă din cauze asupra cărora nu mai este cazul să insistăm, — şi’au creiat în presupusele „paze financiare’’, disponibilităţi, pentru a face faţa vicisitudinilor imprevizibile ale epocii. La aceasta se mai adaugă îm­prejurarea cu totul specială a elementului politicii rasiale care a îndemnat populaţia expusă pri­gonirilor antisemite, să-şi consti­­tue o ultimă rezervă pecuniară. Cele ce se întâmplă acum, în urma rezoluţiei de la Paris, sunt după părerea noastră în mare parte rezultatul unei politici gre­şite, a unei politici a struţului,­­ menţinerii unui echivoc, care, a murit la timp ar fi putut îndru­­ma eventual soluţionarea întregei chestiuni într’o direcţiune cons­tructivă, economică şi, în orice caz, mai puţin incisivă. Se ştie ca în timpul războiului, multe din statele beligerante au­­ recurs, sub constrângerea nevoi­­în trecut o ţară exportatoare de lot urgente ale importului de la capitaluri sau de plasamente ex­­ternale militare, la rechiziţionarea terne. In afară de câţiva „boieri” titlurilor militare, la rechiziţiona-o ocazie pierdută In general, România nu a fost rea titlurilor şi creanţelor străine ale conaţionalilor! Aşa se explică lichidarea quasi­ integrală a pla­samentelor, a enormelor plasa­mente externe ale Marii Britanii. Noi am avut de la 23 August 1944 încoace timp suficient pen­tru a încadra în circuitul econo­­mic şi financiar al refacerii noas­tre, aceste valori considerabile pe care le reprezintă fondurile româneşti din străinătate, oricare ar fi fost modul lor de investiţie. Am pierdut însă această ocazie. Recunoaştem că un început ti­­mid, dar mai mult de suprafaţă, s-a făcut prin faimosul decret lege al „disponibilului propriu”. Dar ar fi trebuit, să se acţioneze din vreme, — şi pe plan mult mai vast. Statul român trebuia, să constitue pe toţi deţinătorii de bunuri în străinătate într’o aso­­ciaţie obligatorie şi fără a le ex­­­propria averile, admiţând deci principiul amnestiei, consacrat dealtfel, pin legea „disponibilului propriu”. In modul acesta, inten­sele capitaluri lichide si nepro­­ductive, aflate în­­străinătae, ar fi fost valorificate şi puse în sluj­­­a colectivităţii printr’o politică Andrei Filimon (Continuare In pag. 2-a) CITITI IX PAG. I l-a: Mihail Kogăl­­niceanu, de B. Br­ăini­ștea­nu. F* S 61 -3 c E^ensmerstele din Iestina.

Next