Adevěrul, iulie 1946 (Anul 59, nr. 16601-16626)
1946-07-02 / nr. 16601
/ L „Gattstrafte ,England“ Opinia publică an$',o-amerîcană, nu odată a fost sezisată asupra consecinţelor ciudatei politiki samarîtene, aplicată de aceste două mari puteri ocupante, în Germania. Corespondenţii ziarelor, în alarmante reportagii şi articole. arata-ic. că sistemul îngăduitor mergând dela fraternizările galante la repunerea în funcţiuni administrative de răspundere, nemţilor încă nedenazificaţi — e o primă de încurajare acordată unei şi revanşei. I Roadele acestei politici în contrazicere cu întreaga experienţă, a două războaie — n’au întârziat a se manifesta. Ne-a fost dat să auzim acum de curând, din gura unui topor ce s’a făcut vinovat de cele mai groaznice crime ale istoriei. — Kcuvintele trufiei şi ale spiritului de .dominaţie. — ce i.au servit ca deivîze în toată epoca acţiunilor sale imperialiste: „.Deutschland ueber alles”. „Wacht am Rhein”, fireşte şi sloganurile canibale hitleriste şi ca o culminare a imprecaţiei nestăpânite, bucheitul a fost complectat cum ne informează Reuter, cu „Gottstrife England”. Şi asta nici după doi ani da la prăbuşirea forţei germane! Cât a trecut de când populaţia Reichului întâmpina armatele învingătoare cu cea mai profundă marcă de supunere şi umilinţă, oferindu-i până şi nevestele şi fiicele pe tava tributului ei de ispăşire? Vorba preşedintelui Jenes: „Germanii sunt pe cale să ridice capul. Nimeni nu trebue să-şi facă iluzii. Nazismul şi fascismul n’au fost definitiv doborîte”, i . Bărbierul din Sevsla O gazetă dunăreană relatează pricina pentru care protagoniştii Oparei române, s’au, lăsat păgubaşi de reprezentaţia anunţată ■ la Brăila, ’trebuiau să cânte Joia trecută „Bărbierul din Sevilla” — dar, s’au certat pe drum şi de la Buzău au lichidat tovărăşia. In ultimul moment trupa a fost refăcută şi ziarele anunţaseră că reprezentaţia va avea loc, dar o nouă dispută a pus capăt definitiv asociaţiei. Dacă nici „Figaro" n’a reuşit să-i împace, cu atât mai puţin Mefîstodili Faust. Dar apropos, lichidarea asociaţiei pune capăt în vremea asta de criză financiară — şi proectului construirii Operei. ce a stârnit atâtea comentarii? Atunci, tot e bună la ceva... cearta! Creşteţi şi vă înmulţaţî Eforturile de renaştere a Franţei se observă pretutindeni chiar şi în domeniul natalităţii Poporul francez tinde să umple visurile lăsate de război în potenţialul ei naţional. Parisul a primit cu simpatic reînfiinţarea după cinci ani de letargie, a unei instituţii sui generis: „Club des hiseres verts’■ Acesta are ca menire să apropia intre dânşii pe celibatari, *dându le prilejul să întemeieze un cămin. •,Se intră singur şi se iese în doi dar cu scop onest”, precizează directorul clubului. Din 1933 până in junie. 3000 de copii au văzut lumina zilei, în urma iniţiativei matrimoniale Instituţiei. Din care se vede că burlăcia nu o vocaţie, ci un stadiu. In fiece burlac doarme un mire. Minunea de la Focşani Populaţia focşăneană este sub impresia unei întâmplări într’adevăr ieşită din comun. O căţeluşă aparţinând unei doamne Topşa din Str. I. C. Brătianu, a născut un... pisoi. Mărturisim, nici curiozităţi de soiul acesta, nici alte minuni nu ne mai surprind, atâta vreme cât im sfera lor nu se cuprind şi fenomene profitabile gintei umane. Pe astea le aşteptăm. Şoferii taxând după aparat, fructarii fixând la marfa lor un preţ acesibil tuturor pungilor; carne pentru populaţie batăr odată pe săptămână; pâine albă, bună învoire între adversari politici. Da, asta odată minunii AL V. Beldiman Const. Mille Const. Graur 1888—1897 1897—1920 1921—1936 [BIBLIOTECA,,ASTRA" _____S IB IU HOL 60 Jr. 16. 601 4 PAGINI 2oo LEI íwarfrrnnré1mu J Adevărul FONDATORIí : Proprietar : S. A. R. „Sărindar“ EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL” Șl „Dl Ml NEAȚA“ Registrul de publicații al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/946. ROMANIA CERE SA FIE ASCULTATĂ LA PARIS a vetfei liber. Ţara cere sănu i se răpească acest drept. Marile puteri sunt mari şi prin înţelegerea ce trebue s’o aibă pentru o naţiune, care nu cere decât să î se recunoască drepturile legitime, înlesnindu i-se reintrarea în familia naţiunilor libere. Poporul român a arătat în faza decisivă a războiului de eliberare a continentului cotropit, prin sacrificiu de sânge, că merită încrederea ce i se refuză azi, pe nedrept. Marile puteri au făcut jertfe uriaşe pentru a se ajunge la o pace democratică, în care drepturile naţiunilor mici să nu fie nesocotite. Primul dintre La Paris, ţ se hotărăşte pr-prodijarea lumii pentru multă wpents, Dîn lumea aceasta face parte şi România. Problemele voiate ale ţării se desbat şi se hotărăsc fără ca ţara să fie ascultată. România a,flă ce soartă se rezolvă din gazete. Mu ştim dacă este cineva vinovat de aceasta situaţie, afară de vinovaţii cei mari cari neau vârst în rachiul nazist — dar constatăm faptul, în bagica lui semnificaţie: România este absentă acolo unde se discută interesele şi viitorul ei. Oficioş îi, partidullui comunist explică această absenţi», «inVvtând __că nu aceste drepturi este ce suntem la Paris fiindcă, «’am fost invitaţi. E rău dacă tsste aşa. Trebeuia să se glispască cineva care să ceară marilor puteri ©sa Hoisiâina să fie audiată într'iuy proces ce. © priveşte dej aproape. Constatăm a tăt guvern și ©poziție, manifestă tot ie iu! de preocupări importa« te^ dar ikîi stăruie să ©rețină ca Roiaiâ nia să fie ascultată Sa r5mnîniîle intsmațâonale, 'In care se iau isecuzurn«cu caracter definitiv priviît.oare la viitoriul nostru.Nici guvernul maghiar «£ a fost poftit la vreo confferinţă, dar el a găsit mijlociu de a se face ascultate, obţinând înlesniri economice de mare traiportanţă. Trebue să se găsească căile şi metodele pentru ca ţara să-şi spaimă cuvântul la Parisşi oriunde sunt luate în considerarsig- româneşti, unul din cei mai intimi colaboratori ai preşedintelui Truman a fost obligat să suporte cenzura Senatului înainte de afi intrat în funcţiune. In clişeu, d. George Allen, surprins de reporterul fotograf în momentul când, la o întrebare pusă de un senator, el a găsit nimerit să... pufnească de râs, poporul german, lipsit de tradiţii democratice, face impresia unui copil desvoltat fiziceşte până la proporţiile unui monstruos elefantiazis, dar rămas, ca inteligenţă politică, într’o fază rudimentară — ceea ce explică, în cea nai mare parte, aventurile sale criminale şi totuşi puerile, îndoita tentativă a poporului german, de a impune lumii dominaţia sa, prin două războaie desnădăjduite şi absurde, înr’un sfert de veac, trebue pusă în seama lipsei spiritului politic, care nu este decât suma reflexelor inteligenţei, dirijând mişcări popoarelor în istorie. Spirit politic nu este un dar supranurat/distribuit naţiunilor, de pr.bă, după norme arbitrai , rezultatul unei practici gate a vieţii politice, a v. parii popoarelor la guvernîn termeni de rag ■ „..o, e faltul unei frecvenţe stărui la şcoala politică a de®oparlamentare. Printre ţările care « să'şi regăsească mental, ce ie-a fost ! România. Cu opt ani forţele dinlăuntru ce ? pe dictatură, cu spirl.7 din afară, care pregăteau rărboi au pus capăt înstituţiei precare parlamentarismului românesc. Această instiluţi© era departe vieţi politice libere, cu toate că de a fi desăvârşită. Vicii organiAD. ÎNTOARCEREA LA PARLAMENTARISM Cu lungi ocoluri, după ce au umblat prin noroiul şi sângele regimurilor de dictatură, naţiunile se întorc la democraţia parlamentară, pentru unele din ele, cum ar fi, bunăoară, Franţa, această revenire întâmpină numai dificultăţile legate de voinţa de a înnoi maşina parlamentară, schimbându-i grotitele ruginite care-i împiedicau funcţionarea. O dilemă între parlamentarism şi alte moduri de guvernare, nici nu se pune, toţi francezii fiind de acord că instituţia parlamentarismului este perfectibilă şi că, vacanţa acestui aşezământ de bază al democraţiei, impusă de legea tiranului, a fost funestă pentru ţară. Acolo însă unde înăbuşirea voinţei populare n’a venit ca o consecinţă a războiului, ci ca o experienţă nefericită a popoarelor ce şi-au abandonat lifertăţile în mâinile dictaturii, cum e cazul Italiei şi al altor ţări, drumul spre parlamentarism e presărat de tot felul de curse şi obstacole. Naţiunile acestea, care au plătit scump lipsa unei sincere democraţii parlamentare, se trezesc ca după un somn lung şi, cu pleoapele încă lipite, fac, bâjbâind, calea întoarsă spre guvernări ieşite din voința populară. Chiar în Germania, se simte printre ruinele materiale şi morale ale nazismului, tresărirea unei citate. Ar r-jtate iote? ntci ut 'îa'xsele p.gi. ce, la care se adăugau şi acelea ale unei mentalităţi nenorocite, au făcut ca parlamentele noastre să nu înfăţişeze întotdeauna şi in întregime, voinţa naţională. Se ajunsese astfel la un fel de parlamentarism „à rebours”, în care de cele mai multe ori, nu guvernele erau expresia parlamentului, ci acesta era expresia voinţei guvernelor. Nu deputaţii alegeau guvernul, ci guvernul alegea pe deputat. Cu toate scăderile acestea, de netăgăduit, nu trebie să cădem în greşeala dee a susţine că regimul parlamentar a fost, la noi, lipsit de orice meritare orice efica- 1 :*:,)a să dăm drep-te dictatură, cari au nltmim «a amintii i t - -'■■b parlamemu .1, g* 1i Sf un ■ie: 9 u3U f ibS tății legio" , sau sealt'C'j îşi apăra ir'oltuă de adi'^rga, sau de âtia alţii... t cJkh* parlamente nu uf ti'2- : t să uităm ceeace vot. bun st^.il — și mai aies să nu 'itați că tocmai în posibilîtatea unei neîncetate regenerări, isvorîtă din substanța lui proprie, stă valoarea regimului parlamimentar. Sergis Dan GEORGE Allen ANTROPOFAGII EUROPENI Bursa neagră din Berlin a pus în vânzare carne de om. Mâini şi picioare de femei, tăiate în bucăţi, au fost oferite consumatorilor, de către măcelari nemţi clandestini. Iată aşadar că în centrul Euroipei se practică antropofagia pe care au uitat-o, se pare, şi ultimele triburi de pe glob. Să nu se spuie că acest vestigiu al sălbătăciei a apărut ca o soluţie la lipsa de hrană. După cât ştim, din acest punct de vedere, nemţii n’o duc chiar atât de prost. In orice caz au o situaţie mai bună decât au avut-o popoarele pe care le-au cotropit şi le-au jefuit în timpul războiului. Regiuni întregi se hrăneau cu ierburi şi populaţia nehrănită era bântuită de boli şi de moarte sub privirile încântate ale naziştilor cari consumau delicatese stropite cu cele mai bune vinuri din pivniţele Franţei. Oamenii nu mor de foame la Berlin. Carnea de om îşi are o altă explicaţie. Siniştrii măcelari nu fac decât să continue. Ei păstrează oarecum tradiţia. Când au tăiat oameni în bucăţi, sau i-au calcinat savant în cuptoare cu voluptate, atâţia ani, obişnuinţa altoită pe un teren favorabil, a intrat în sânge şi nu poate fi părăsită. Mentalitatea germană, apare foarte greu de schimbat. Nemţii sunt încă inadoptabili anumitor idei şi sentimente cari ţin de esenţa civilizaţiei. După cum o dovedesc şi cântecele „Horst Wessel” cari s’au auzit pe străzile Hamburgului Germania va fi încă multă vreme o problemă. « A.P.S. Ziarele anunţă că s'au luat măsuri noui pentru ieftenirea alimentelor. Vorba e: de unde vom lua atâţia bani ca să rezistăm la toate... ieftenirile? AL UBERTATI IHCVISUALE: HERRIOT de J, ALVAREZ DEL VAYO fost ministru ie externe al Spaniei republicane Dacă în Franţa de astăzi exis’ţsenele lor îl arătau pe Herriot la fost devotate partidului radical că un om cu adevărat reprezen- tribună, pe Herriot în tabloul care ’ atârna deasupra mesei prezidenţiale, iniţialele lui Herriot pictate tativ pentru perioada care a precedat războiul, acela este desigur Edouard Herriot. Ceilalţi care ar fi putut reclama acest titlu au fost luaţi de şuvoiul războiului şi al regimului din Vichy sau au devenit o povară pentru propriul lor partid. Daladier, de exemplu, Herriot reprezintă un caz cu totul diferit. Personal, este mai popular ca totdeauna. Când se urcă la tribuna adunării constituante, chiar şi adversarii săi îl ascultă cu plăcere, aşa cum asculţi o foarte bine scrisă piesă istorică, în care erou principal ar fi Gambetta. Dar, el nu reuşeşte să convingă decât pe cei câţiva deputaţi, cari au supravieţuit împreună cu dânsul dezastrul partidului radical socialist în ultimele alegeri. Am cinat cu Herriot în ajunul plecării sale la Lyon, unde se ducea să prezideze congresul rădică, socialist, pe care la dominat în timpul celor trei zile, cât au durat desbaterile. Ca şi cum s’ar înţeles, toţi desnatorii politici din Paris au publicat aceleaşi caricaturi, arătând un congres la care asista singur Herriot, de" socialist timp de generaţii şi care mai admiră încă pe Herriot ca pe ultimul cavaler al libertăţii, într'o lume care nu mai apreciază cum se cuvine drepturile individului. Intr’un cerc restrâns de acest fel, Herriot este de neuitat; el poate vorbi cu aceeaşi profundă cunoaştere a lucrurilor despre literatura spaniolă şi despre pictura olandeză, despre is(Urmare din pagina 25 a) Eduard Herriot pe microfoanele din sală, Herriot ocupând toate fotoliile din hali, Herriot fumându-şi pipa şi acceptând cu filozofie spectacolul unui fost mare partid, redus acum în chip practic la o mână de admiratori ai lui Hesiot. Am cinat cu în casa uneia din acele familii avute, care au DIPLOMAŢIA POPOARELOR La Viena, o convorbire animată intre un sergent american şi femeie-soldat sovietici Moartea Pe vremuri, oamenii aveau răgazul Să moară cum şi trăiseră, liniştiţi. Moartea clasică se petrecea ca un final regizat. ..Sîmţindu se că-şi va da duhul” — scrie biograful biblic — împăratul chema boierii şi le ţinea un discurs de despărţire, îşi împărţea avuţiile şi câteodată şi ţara, la cei 23, 4 copii câţi avea şi adormea împăcat întru Domnul Am învăţat adst admirabil sfărşit de viaţă, încă din întâia clasă de şcoală şi mi s’a lipit’fraza de ureche. Un ,lucru nu ar fi înţeles: cum vine adiastă simţire că va trece la oră fixă în viaţa viitoare, ca să dau ultima reprezentaţie de radio şi să-i prepari o cuvântare, ca din fereastra unui vaa°n, dintr’o gară• stilii fătă'bine. Tablourile Istorice s’au Inspirat adeseori din asmenea chip fericit de a intra în Paradis. Ce poate fi mai confortabil într adevăr, după o viaţă plină de Satisfacţii, decât o trecere armonioasă din veac în vecie? Ai făcut în calitate de Domnitor 46 de războaie şi 46 de mănăstiri şi ai domnit 42 de ani, se cuvine să ia sfârşit această binecuvântată activitate, ca un peisaj bucolic, cu o linie de orizont- în fund, senină, deasupra unui lac luminos-Civilizaţia, după ce a inventat votul universal, lama de ras, tirajul într’o sută de mii de exemplare, umbrela şi hârtia, odată cu tihna existenţei, tulburată cotidian de brici, de pămătuful cu pudră, de peria de dinţi şi de toate binefacerile care îţi aglomerează programul cu tot soiul de nimicuri, când higienice, când culturale sau vestimentare, a modificat şi ţinuta clasică a morţii în patul tău de acasă. Că ai murit la spital sub seringa surorii în uniformă albastră, injectat un scrum de apă cu sare, sgâit câţiva bolnav, înfricoşaţi de un spectacol în care vor juca peste câteva ore şi oi rolul principal■ e încă acceptabil. Medicul de serviciu constată decesul, un pat pe rotile ori o targă te scoboară, la un beci cu şoareci numit sală mortuară şi pe franţuzeşte mai frumos, chambre ardente. N’ai avut vreme să ţi faci discursul, dar, orişicum, ai bâlbâţit cevă, o amintire, o mâhnire, un sentiment de singurătate morală, poate că o, rugăciuine, care in ultima secundă..’vin*,pe buzele vinete şî ale unui ateu, confuz la o încrucişare de spaţii, de neguri şi eternităţi. Timp de 6 ani clasicismul morţii *din abecedare şi cartea de citire, a degenerat, în ceva, care nu a mai semănat , moarte de om. Uragane, viscole şi furtuni de foc au nimicit milioane de se■ meni intr’un singur vârtej, venit din poftă şi nebunie. Moartea clasică s’a isprăvit de mult, dar parcă nu e cea mai cumplită pe linia de luptă sau intr’un ,•adăpost" unde 200 de asociaţi în teroare suntpulverizaţi de un proectil. T. Arghezi NĂZBÂTII TRATAMENT MEDICAL Energia atomică a dat unele rezultate in tratamentul cancerului. Rămâne să vedem dacă explozia va vindeca si ne bolnavii de inimă.! .Rix CHESTIA ZILEI GOANA DUPĂ APĂ! LICHIDAREA BUNURILOR ROMÂNEŞTI DIN STRĂINĂTATE — Ce nu s’a făcut şi ce mai trebue încercat Numeroase cercuri financiare din Capitală şi, probabil şi din oraşele principale din provincie, sunt de câteva zile, în agitaţie Este vorba de toţi acei, cari se văd ameninţaţi, prin recentul acord al celor patru ministri de externe de la Paris, de a fi deposedaţi de bunurile lor de pe teritoriul Naţiunilor Unite (proprietăţi imobiliare, depozite bancare, acţiuni, rente, monete, bancnote străine, lingouri de aur, etc.), bunuri care urmează a fi afectate pentru achitarea reparaţiuriilor de război destinate puterilor occidentale. In spiritul deciziei de la Paris, toate aceste valori vor forma o massă de garanţie colectivă românească, asupra cărora fostul proprietar nu va mai putea exercita nici un drept de dispoziţie. In editorialul de Sâmbătă am arătat cât de nedreaptă este hotărîrea de la Paris și ce consecințe dureroase ar putea ea avea în ipoteza că hotărîrea ar rămâne în forma aceasta asupra schimburilor noastre comerciale cu străinătatea. Ne vom ocupa astăzi de alte laturi ale acestei chestiuni, care rămâne gravă, oricât ar fi vorba de o măsură de lichidare a războiului care este, prin esenţă un complex de negaţiune a dreptului şi a dreptăţii, de altădată care aveau proprietăţi imobiliare mai cu seamă în Franţa, nu existau active româneşti ale particularilor în străinătate. Răsturnările valutare din ultimii treizeci de ani au produs însă, la noi ca şi în absolut toate ţările lovite de două cicluri de inflaţie, o profundă schimbare de mentalitate în această materie. Mulţi capitalişti, — şi chiar unii de mai mică importanţă — văzând că valoarea monetei naţionale este tot mai mult compromisă din cauze asupra cărora nu mai este cazul să insistăm, — şi’au creiat în presupusele „paze financiare’’, disponibilităţi, pentru a face faţa vicisitudinilor imprevizibile ale epocii. La aceasta se mai adaugă împrejurarea cu totul specială a elementului politicii rasiale care a îndemnat populaţia expusă prigonirilor antisemite, să-şi constitue o ultimă rezervă pecuniară. Cele ce se întâmplă acum, în urma rezoluţiei de la Paris, sunt după părerea noastră în mare parte rezultatul unei politici greşite, a unei politici a struţului, menţinerii unui echivoc, care, a murit la timp ar fi putut îndruma eventual soluţionarea întregei chestiuni într’o direcţiune constructivă, economică şi, în orice caz, mai puţin incisivă. Se ştie ca în timpul războiului, multe din statele beligerante au recurs, sub constrângerea nevoiîn trecut o ţară exportatoare de lot urgente ale importului de la capitaluri sau de plasamente externale militare, la rechiziţionarea terne. In afară de câţiva „boieri” titlurilor militare, la rechiziţiona-o ocazie pierdută In general, România nu a fost rea titlurilor şi creanţelor străine ale conaţionalilor! Aşa se explică lichidarea quasi integrală a plasamentelor, a enormelor plasamente externe ale Marii Britanii. Noi am avut de la 23 August 1944 încoace timp suficient pentru a încadra în circuitul economic şi financiar al refacerii noastre, aceste valori considerabile pe care le reprezintă fondurile româneşti din străinătate, oricare ar fi fost modul lor de investiţie. Am pierdut însă această ocazie. Recunoaştem că un început timid, dar mai mult de suprafaţă, s-a făcut prin faimosul decret lege al „disponibilului propriu”. Dar ar fi trebuit, să se acţioneze din vreme, — şi pe plan mult mai vast. Statul român trebuia, să constitue pe toţi deţinătorii de bunuri în străinătate într’o asociaţie obligatorie şi fără a le expropria averile, admiţând deci principiul amnestiei, consacrat dealtfel, pin legea „disponibilului propriu”. In modul acesta, intensele capitaluri lichide si neproductive, aflate înstrăinătae, ar fi fost valorificate şi puse în sluja colectivităţii printr’o politică Andrei Filimon (Continuare In pag. 2-a) CITITI IX PAG. I l-a: Mihail Kogălniceanu, de B. Brăinișteanu. F* S 61 -3 c E^ensmerstele din Iestina.