Adevěrul, martie 1947 (Anul 60, nr. 16801-16826)

1947-03-01 / nr. 16801

ttt* &AdfiVBPii A HIiWuI UL ANUL 81.­Nr. 18. 14 PAGINI1000 LEI S£mb»ta I Marii» 1947 Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării Dir. gen». P. T. T. Nr. 140305/946. FONDATOR11 l i 1 AL V. Beldiman 1888—1897 Const. Mill© 1807—1920 ' Const. Graur lt|21—1938 I Directors B. BRĂNIȘTEANU Proprietar: S. A. R. »Sărindar" EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL"­­ ŞI „DIM­­INEATA“ Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/946 wh BIROURILE: București, Str. Matei Millo 11 TELEFOANE? Administraţie 5 57 Ca Publicitatea 5 57 03 Redacţia 5.38.56 N­ereurlaM şi-a însetat din Lasă de hârtie. ...D­ispus* și pub­licații umoristice. T* C . ­Pr. ]Au dat rezultat? ! Oficiosul partidului comn. raSart „Scânteia», revine asupra chestiunii libertăţii de circu. raţie e alimentelor şi a raţiona­­lizării. Autorul articolului a­­tacă cu violenţă pe acaparatori­ui pe samsari. Desigur, aceştia au fost tot­deauna odio$. Din nefericire Inşi acapararea, specula, sunt fenomene inerenţa stărilor a­­normale, cum sunt c© te de a­­cum, iar rostul discuţiei este tocmai acela de a se găsi meto­da Cea mai potrivită pentru combaterea acestui flagel. în­trebarea este dacă măsurile de restricţie sunt mai nimerite de­cât libertatea de circulaţie a unor alimente. Raţionalizarea a fost Intro,­dusă In Ger­mania în primei?! Inni »le războiului trescut. Du­n« flşi'larorsj b­ocu!tll !» Către Anglia şi mal aies după Înfrân­gerea de la Mama, guvernul german de atunci, dându-şl seama că soldaţii nu vor fi a­­casă înainte fie... Crăciun, cum ie promisese Wilhelm al Deea» şi că războiul va fi lung şi greu, a decretat raţionalizarea, introducând cartele pentru fă­ină, apoi treptat, pentru alta produse alimentare. Măsura a fost la început ironizată de o parte a presei engleze iar în urmă, când războiul submarin decretat d® Germania a înce­put să provoace pagube serioa­se, Anglia a dat exemplul Ger­maniei Ceilali aliaţi a® imitat şi el această măsură. In războiul actual, raţionali­zarea a fost introdusă din pri­mul moment şi s’a mers atât d© dénárt© încât la londra s'a decretat că este interzisă con­­fecţionarea pantalonilor cu manşetă şi a hainelor la două rânduri de nasturi. Aceasta spre a se economisi stofă şi nasturi. Raţionalizarea este menţinută şi astăzi în unde state faţă de lipsniţe, cari dăr­­an­esc pentru motivul că ea a flat rezultate bune. Şi aici e nodul problemei. Dacă aceste măsuri ar £i dat roadre şi la noi, nimeni nu s'ar fi gândit să cea­ră desfiinţarea lor. Dar întreba­rea este: au dat rezultat? Fap­tul că ne găsim In ce priveşte alimentarea­ 4, cum ne găsim, este cel mai bun răspuns. In aplicarea unor marii trebn© să se aibă în vedere rezui latei©. Numai ele justifică o perse­verare. Sunt două produse alimen­tare asupra cărora statul tre­bie să aibe o supraveghere continuă: grâul și porumbul. Distribuirea grâului și a mă­laiului trebue supravegheată. Dar celelalte produse? Siste­mul blocării este funest. A doua zi după ce vânzarea unui produs a fost oprită sau limi­tată, produsul respectiv dispa­re pentru a reveni numai la un preţ exorbitant. Blocarea acestor produse nu atrage du­pă sine nici mărirea produc,­ţieî, nici o mai dr®aptfl repar, tiţle, ci numai acumpftrea. Cell ce dispun, cei „zece mii* plft­­esc mal scump; acaparatorii, speculanţii Îşi măresc venitu­­rile şi „domnii c® servietă" profită de ocazie. Să ne conformăm stării de lucruri din ţară, să nu căutăm a introduce aCum măsuri! cari In altă parte sunt rezultatul u­nei discipline şi unei culturi de secole. Să ne educăm tn a­­ceasta direcție, cu năd©fdea că In viitor, și la noi, disciplina va fi atât de puternică încât epifoTWI WitAT mSenjî d© interese de stat, vor da roa­dele așteptate. Cm. P. DA, ECONOMIA POLITICĂ ESTE 0 ȘTIINȚĂ Intr’o farmacie 61a Mâini Capi­talei. Intxft un domn en • servieta doldora. Nu era ea eredeti d-va, ci un simplu agent de barcă neagră. Pe șoptite oferă farmecistorii on kilop­rem de an »tiu ee plant! »*• dldnala. ,, — Câte parale? — 200 000 de laL "7 '"V1“ — Fugi de-aci, domn­uie. alte aici — de arată na borcan pila en erburi — en 60.000 de lei. — Asta a fost. Acuma an se mai găseşte. Dacă vreţi, vi le cumpăr en ou 180­ 000 lei. Mă mulțumesc ea «■ câştig de 10 la antă. Farmacistul ezită na moment. Apoi M spunei — Mersi. Nn­­se afacerea. Şi agentii! pleacă. Apel larmă, dstol îl lămureşte. E procedeul cel mai nou In materie de drcata­­ţie a mărfurilor. Agenţii umblă din farmacie in farmecie, pretextând că vor să vândă dar la rectitate ca să cumpere marfa mulţi farmacişti Ştind că nu de mult Oficiul le-a furnizat medicamentat la un preţ relativ scăzul, el se lftcomese la câ­­ştîgul neaşteptat «1 b­ebee tărgul oferit. Iar eind numeroşi farmaciști se adresează toți odată oficiului ca să-şi refacă stocul, el !n adevăr nu mal capătă marfa cerută. Şi aioscl agentul revine «i le oferă acelaş medicament la 250.000 Iei, dacă nu Ia trei sate. Iar farmecistul n**pu­­tând rămânea fără un component atât de necesar peatru efectuarea multor prescripţii, n’are ce face şi dfi cât i se cere. — Să-şi conte alt fraier, ci de găsit tl găseşte, mnehee farmacistul cursul sân de economie politică modernă. Am părăsit farmacia, uşurat de câteva zeci de mii de lei pentru o doctorie care altă dată nu cpera nici o sută, dar mai bogat cu o În­văţătură asupra felului cum trebue să procedezi ca să rezişti greutăţilor vremii. Numai de m’aş hotărî oda­tă să­ pun In aplicare. v­­ ■ Gama GLOSE POLITICE Echilibru şi dezechilibru ! S-a declarat oficial, că pe anul viitor trebue să avem un budget e­­chilibrat — Trebue fi ar ft foarte bine. — Echilibrul e bun tn multe domenii şi mai ales un buget. Un lucru Insă, mai e nevoie ca , echilibrul bugetar să nu se bhite pe dezechilibrul cetăţenilor. Fiindcă, altfel, temelia lui e şubre­dă. Ne gândim de pildă, la funcţionar­ii Statului şi la pensionari. Aceştia erm istovit să tot umble pe sârmă. Nici o aritmetica nu le ajută sâ-şi mai impartă ceea ce la sfârşitul lumii, între nevoile absolute existenţei fi­zice. Dacă echilibrul bugetar, va însem­na cât de cât un echilibru şi pentru el. Vom fi făcut un lucru mare. Şi care nu mai poate întârzia. Deocamedata taxe Se anunţă că, întrucât viitorul bu­get al Municipiului Bucureşti va avea­­imense“ sarcini sociale — date fiind marile lucrări proectate, ca ■de pildă: terminarea halelor Obor, refacerea pavajelor, etc. — se stu­diază normele pentru majorarea ta­rţelor comunale şi impozitelor afe­rente. Ceia ce pare sigur, până acum, este că impozitele şi taxele vor fi copios augmentate. Cât despre ”imensele” lucrări pro­­cetate, să nădăjduim cu de aslădaltă — deşi înfăptuirea lor alcătueşte un deziderat nereedizat de aproape im deceniu — vom putea înregistra, 1®­ cursul anului, măcar tm început sff tis făcător de activitate Constructivă pe tărâmul acesta. Suntem optimişti? Prin­ micapuicitate Clteae de multe ori mlea pubU. citate. E foarte instinc'.ivă H un fel de chee cu care pătrunzi In fatlmi­­tatea oamenilor tn apartamente! ele­­gant din centru ca şi la încăperea modestă dela periferie. Unii vând, alţii cumpără, Bhopeşti la unii — do pâcă — tragedia hoiâ­ rirdl de a se despărţi de tm obiect la care a ţinut ani de zile. Mica publici­­tate este o oglindă a stării economice, a moravurilor, şi chiar a politicii unui stat. De curând mi am aruncat jeluirea asupra anunţuriior diminn­ mare ziar englez. Faimoasa universitate­­ I din Cambridge caută prin mica pu­­blicitate doi docenţi pentru mate­matici. Curios. După cum­ se ştie, pro­­fesorii Cam strige­ntul n-au de prote­­jat pe nimeni, n’au nepoţi n'au cu­­rroştinţe, n’au partizani poliţiei. Uni­vers­tatea p­ăze­şte un arumt la Mica publicitate şi chiamă candidaţii la concurs! Dar mai e ceva In areias anunţ s» precizează şi retribuţia: fye pe an. Ceeace înseamnă, vreo 400 mili­oane Intr’un articol publicat erf. a. dr. Graur arăta că profesorii univers!- I tari dela noi au cernit studenţilor îngăduinţa de a pus masa la tantio­nele lor. Sunt profesorii cari au câ. ' teva su­e de mi de lei pe lună. "II.cite ciudăţenii şi multe contradicţii mai simt n­c lume. Iar JVVca publicitate", dacă e în­­teresantă nu.i mai puţin tristă. Ar­t. 5- UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA Există D. Ştefani Votfec, ministrul educa­­fiei national© a pregătit un proect de lege prin car© se Înfiinţează la Craiova o Universitate, deocamdată cu 3 facultăţi. — Principia! ştirea nui poate decât să existentă. Foarte!bucur© pe iubitorii d© cultură. Este cad un «ursă. I are­;t5 idee® că numai marii® capi” mnit­ul şcolilor superioare. Desigur, oraşul mar© prezintă multe «ventagii pentru propăşirea univer­sităţilor. Profesorii preferă de regulă centrele importante, unde adesea pot desfăşura şi altă activitate In a­­fara îndatoririlor lor didactice. Stu­­denjii au posibilităţi mai mari de lo­cuinţă şi foarte des, fond intevoiji să-şi câştige singuri existenţa In total sau In parte, «i găsesc mai uşor prilejul de a-şi plasa munca. II» oraşul mar© sunt mai multe posibilităţi pentru desvoltarea culturii generale; acolo se găsesc biblioteci mai bogat înzes­trate, sau se găsesc muzee, instituţii de cultură, teatre; acolo vieţa e mai intensă şi de mult© ori studentul poate pune primele jaloane ale vii­toarei lui cariere, la schimb, şi oraşele mici prezintă numeroase avantaje, de multe ori chiar mai mari decât cele din centre­le mai populate. Acolo omul studios este mai puţin distrus de la preocu­pările lui ştiinţifice; contactul direct dintre profesor şi elev e mai strâns, numărul studenţilor fiind mai mic, în special exerciţiile practice, atât de necesare în multe discipline, nu nu­mai ştiinţifice, se pot face cu mai mult folos. Aşa se explică de ce în multe ţări ale apusului cu civilizaţi© veche gă­sim mici oraşe celebre prin univer­sităţile lor, a căror strălucire adesea întrece pe aceea a instituţiilor simi­lare din marile capitale. Cele mai celebre university din Anglia sunt cea din Oxford şi cea din Cambridge, două orăşele chiar ceva mai mici decâ Craiova şi numai cu puţin mai aproape de Londra, decât condiţiile nec­esare ? GR. GRAUR de MM capitale Olteniei tie Bucureşti. Uni­versitatea franceză c?Un Montpellier se bucuri de o deosebia reputaţie încă din evul mediu, manţinarachise şi astăzi la un nivel cu care se poate mândri, deşi oraşul care o adăposte­şte n'ere mai mult d® 80.000 de lo­cuitori, la Italie. Pavla abia trece de 40.000 de locuitorii la Germania, universităţile din Heidelberg, din Jena şi din alte oraşe mfci erau tot atât de reputat© ea şi cele din capi­talele importante, pe vremea când acolo ştiinţe nu era dispreţuită şi sa­vanţii aveau dreptul la opinii pro­prii. La noi, Inel o facultate de medi­cină umană, una de medicină veteri­nară şi una economico-cooperatistă sunt cu siguranţă necesare. Ar fi fast o mare greşeală dacă ne-am închi­pui că e suficient un procd de lege şi un vot complezent al Camerei pentru ca noua unversitate să înceapă a funcţiona. Universfăţii© din străi­nătate de care am vorbit au fost în­temeiate în cu totul alta condiţii. Li­nele au fost create de mult de către bsericile bogate; în Germania şi în Italia principii domnitori din diverse­le stătuleţe voiau adesea să-şi imor­talizeze numele încurajând artele şi ştiinţele; la America, unde daniile surut un obicei al pământului, mulţi magnaţi ai industriei — ajunge să a­­mintim de Carnegie, Rockfeiler şi alţii — au donat milioane de dolari pentru universităţi, iar în Anglia nu­meroşi fii de lorzi bogaţi plătesc taxe mari din care se întreţin şcolile secundar© şi superioare. Nimic din toate astea nu există la noi. Putem lua ca model numai Uni­unea Sovietică, unde statul înteme­iază şi întreţine din bugetul general sau din acela al republicilor unionale numeroase universităţi. Dar bugetul nostru, la deosebi în situaţia excepţională în car® ne a­flăm acum, cu greu îae© faţă Cere­rilor tot mai imperioase al© tuturor departamentelor.Ministerul educaţiei naţional© e solicitat din toate părţile pentru acoperirea unor nevoi urgen­te. la aceeaşi zi in care s'a anunţat întemeierea nouei universităţi s'a prevăzut o sumă de 500 miliard© lei pentru întreţinerea şcolilor primare. Iar universităţile existente au nevoie de mari ajutoare pentru completa­tContinuare in pag. 2-a) NĂZBÂTII vacanta Parlamentul la o nouă vacanţă. Ascultă de circalările către şcoa­­le ale d-lui Yoitee. Rox In sesiunea ei curentă comi.:i­* ' litt Un grup de emigranți ev­rei care a plecat cu moto*1 unea specială despre care am po­­mtva „TraneUvwsie^ prin îngrijirea soc. „Wati"' menu mai sus va stabili în spe-1 "V (’tot -.■«! SFÂRŞITUL PRUSIEI O scurtă telegramă din­­ Ham­burg, anunţi că „statul prusian a fost desfiinţat printr’o lega adopta­tă de consiliul aliat de control din Germania’’. Puiut. Avem nenumă­rate semne in jurul nostru, cari ne arată c& trăim in mijlocul unei mari revoluţiuni, dar nici unul ca această ştire, nu ne arată vastita­tea ei profunzimea proporţiilor a­­cestei revoluţiuni. Printr’o simplă hotărîre a unui consiliu aliat, Prusia, statul puter­nic al lui Frederic cel Mare, marea putere care a jucat un rol impor­tant Înainte chiar ca Reichul ger­man să fi existat, este şters de pe harta Europei, întreaga istorie a el lai trece dinaintea ochilor, de la în­ceputurile modestului şi nisiposului marchizar (markgrafat) al Bran­denburgului, până la puternicul regat din care Bismark avea să facă, în vremea noastră abia, te­melia şi hegemonia marelui Reich, al marelui imperiu german, care a uimit întâi lumea prin progresele sale şi apoi a băgat de două ori Europa in războaie sângeroase şi ruinătoare, la capătul cărora el apare răpus, iar temelia pusă de Bismark complet sfărâmată. Să ne înţelegem. In genere , grea şi într’un caz ca acesta cu deosebire greu, să se vorbească de realizări definitive. Statul prusac a durat de secole şi a mai fost odată la marginea existenţei sale, după marea victorie a lui Napoleon la Tilsit şi după pacea dela Jena, când regii se închinau împăratului ajuns şi ofiţerii acestuia opreau tambu­rul lor să le dea onorul cu apostro­de­i. BRAN­IŞTEANU fu devenită istoricfii ce n'eşt­iu’un roi! Dar nu mult după aceasta Na­poleon avea să fie învins, detronat, trimis la Sfânta Elena, iar medio­crul rege el Prustei, avea să-şi re­câştige mărirea şi să prepare pen­tru urmaşii săi, tronul pe care Bismark avea să-l urce cu pompo­sul titlu „Kaiser" pe care cel din urmă purtător al lui­ avea să-l prefacă curând în poreclă. Dar cum se spune pe nemţeşte, alte timpuri, alte cântece. Doi din partenerii regelui Prusiei, de pe vremea lui Napoleon, nu mai sunt. Nici Habsburgul, nici Romanovul, nu mai sunt şi se poate spune, că nu vor mai fi. Nici dinastia prusa­că nu mai este. Nici statul habs­­burgk­e nu mai este. Statul prusac — şi aceasta a fost tragedia lui, — nu a înţeles să meargă în fruntea noroadelor spre progresul lbertăt­ţii, ci a fost, ca o urmare a întregiii una prusacă, scoasă de sub spiritul sale desvoltari istorice, o frână a progresului politic, un fel de expo­nent al tuturor tendințelor retro­grade. Nu este nevoie să descriem lotul negru în negru, pentru a face tra­gedia Prusiei Inteligibilă- A fost o fatalitate istorică. Inevitabilă. încă doamna de Stael a numit Prusia „la Patrie de la pensole" Iar Victor Cousin a numit-o tara clasică a scoale! şi a... căzărmit„. Da, a că­­zărmît. Aceasta a fost la origina tragediei prusace. Frederic cel Mare, filosoful de p© tron, tşi bătea manu proprio supuşii cu basto­cazon al acesteia. Ar însemna insta­urarea în centrul Europei a unei Germanii noul­ car© să absoarbă chiar şi calităţile elementului pru­sac, Intru colaborarea democratică, liberală şi progresistă cu vecinii ei, nu continentul, cu omenirea. Căci nici toate grozăviile cu care Germania a înspăimântat lumea, nu ne vor fac© să uităm că dealun­­gul veacurilor poporul german a fost un popor mare, când a fost al floarei albastre, al Iul Kant, Fi­cht© și Hegel, al Iul Marx, En­gels și Lassalle­­nul. Streinul însă care parcurgea până la urmă Prusia, era impresio­­nat de cele ce vedea. Curăţenie, ordine, disciplină, dar disciplina care confunda cazarma cu statul, a nimicit Prusia. Şi aceasta pier© tot atât prin defectele ei, cât şi prin excesele calităţilor ei. Victoria dela Sedan a fost ultima sclipire a stră­lucirii ei. Din rândurile ei s’a spus că această victorie s’a datorat ba învăţătorului, ba subofiţerului. Nu era o divergenţă de păreri, ci pur şi simplu, învăţătorul şi subofiţerul se confundau. Iar defectul opere! lui Bismark a fost­ că a impus Germaniei, spiritul prusac, cel mi­litarist. Numeroasele state germane pe care ei le-a adăugat Prusiei erau departe de mentalitatea acesteia, dar erau tot atât de departe de a-i putea rezista, de a i se putea opune. In asemenea condiţii desfiinţarea Prusiei, nu ar însemna desfiinţarea Germaniei, ci reînfiinţarea unei Germanii noul, scutită de hegemo- REZON CHESTIA ZILE! —. Cum, dom­’le, 15 mi­i de lei un ardei? — Așa e ăștia mici, co­ane, ustură! A m’a întrebat directorul de sce­nă, cu care lucrez la Teatrul Na­ţional, dacă am cunoscut-o pe Tina Barbu. Mai tânăr simţitor, decât sărguitorul acestor însem­nări, el n’a văzuta jucând. Iată cum Intr’o singură Intre­­tere se stârneşte un furnicar de timp. Fiecare secundă din viaţă find trăită in adâncime, se uită numai­decât, acoperită de secun­da următoare, şi, dezvăluită su­nit din trecut din cuibul ei în­chis, intactă, secunda se compor­tă ca un roi de stele dispărut o­­chiului liber şi satelizat cu ade­renţele lui briliante se deşteaptă in luciditatea lunetei întoarsă brusc spre periferiile amintirii. Făcusem câţiva ani cronica teatrală, a tuturor scenelor din Bucureşti. Ajunsesem prin re­pe­­ţire şi durată­, tocmai în momen­tul desgustului de meserie, să capăt o specializare, momentul când, simţind că se adună expe­rienţa, e necesar să o părăseşti pentru o experienţă nouă porni­tă pe un arc de cerc necercetat. Au trecut prin hârtia mea de fil­trat Ori au rămas un­­pâlnie ca un sediment, transformiere în firimi­turi de stropi toate figurile de­functe ale teatrulucă românes distilate, amestecate cu cerneală.. Dacă reiau carnetele uscate,arun­cate în cine ştie­ ce colţ din labo­rator­ul, de ancliză şi mă uit in­­lăuntrul lor, la lumină, ca un ghicitor in drojdia ceştilor de ce­­­fea văd mai rm’pede ‘ ca pe vre­muri dar prea ftârziu liniile indi­catoare de drum­uri de acum par­curse îşi isprăvite şi încrucişeri de situaţii definitiv revolute. Dar în toată încăperea podului din a­­mintire unde­­lucra laboratorul şi toate cornet­eile de sugătoare vn­­duite ca nişte­ evantalii cu golul înăuntru păstrează o trezire de parfum. Tina Barbu fusese o copilă ţă­rancă de prin Vaslui, mi se pare, unde Vasile Mortzun îşi avea moşnenia și arăturile de la pă­_________ T. Arcifcezi (Continuare în pag. 2~v) TARTMTE T­INA BARBU «DREPTURILE OMULUI» VOR DEVENI LEGE DE DREPT INTER­NATIONAL? proect care va fi discutat la viitoarea adunare generala a O.N. U.-ului Un Dreptul Internaţional se va îm­bogăţi în curând cu legiferarea unuia dintre principiile funda­mentale: drepturile omului. După mai bine de 150 de ani de la edictarea „drepturilor omu­lui şi ale cetăţeanului” — piatră fundamentală a instituţiilor clă­dite de revoluţia franceză — tâ­năra, încă, Organizaţie a Naţiu­­nilor Unite, se însărcinează cu extinderea unei asemenea decla­ra­ţiuni, pe plan mondial. In cer­curile diplomatice care activează în prezent în preajma ONU-lui, s’a răspândit, de curând, textul unui proect intitulat „Internatio­nal Bill of Rights” (Lej naţională a drepturilor) ce ar urma să fie pus în discuţia Adu­nării generale în sesiunea viitoa­re, primul for care s’a şi sesizat cu discutarea in amănunt a­ a­­cestui proect aparţinând Statelor Unite, este Omisiunea drepturi­lor omului, din Consiliul econo­mic şi social (ECOSOC) a ONU- lui. Această comisiune lucrează sub preşedinţia d-nei Eleanor Roosevelt, văduva marelui pre­şedinte. După lucrările preliminare ce vor fi terminate in Iunie cft. de către această comisiune specială, concluziile vor fi depuse discu­­­ţiunii Consiliului economic şi so­­­cial in sesiunea din vara viitoa­re, şi vor trebui să fie gata pen­­­tru a fi recomandate Adunării­­generale care se întruneşte în Septembrie la New York, h­ai metodele de consultare cu toate celelalte ramuri ale ONU- lui interesate în legiferarea aces­tui important principiu de drept internaţional. Comisiunea va a­­vea să stabilească şi forma lega­lă în care va fi îmbrăcată legea, fixarea însăşi a obiectului ei şi metodele pentru realizare. Dea­­semenea va avea să studieze toa­te proectele ce au fost supuse până acum în acelaş scop. Ase­menea proecte au depus până în momentul de faţă câteva repu­blici sudamericane, cum sunt cu­ba, Panama, Chile precum şi Fe­deraţia americană a Muncii (A. F. L.). Proectul propus de Statele U­nite are o redactare care ar pu­tea — se speră — să întrunească acceptarea tuturor popoarelor. Se crede că pentru rapida legi­ferare a principiului drepturilor omului, se va adopta urgenţa la proxima adunare generală. După ce Adunarea va adopta în prin­cipiu declaraţia se va numi pro­babil o comisiune a drepturilor omului, care va redacta detalii­le tratatelor internaţionale pri­vind în special materia. Iată unele din categoriile de drepturi, sugerate de proectul a­­parţinând Statelor Unite, ce ar urma să fie luate în considera­re pentru includerea lor în legea internaţională. O primă categorie ar fi acea aşa numită a „drepturilor persona­le”, cum sunt libertatea de ex­primare, de informare, a reli­giei şi a drepturilor de proprie­tate. O a doua categorie este acea a drepturilor aşa­ zise „procedu­rale”, cum sunt garanţiile pen­tru persoanele acuzate de crimă. A treia categorie este acea a „drepturilor rasiale”, cuprin­zând dreptul la muncă Şi secu­ritate socială şi dreptul omului de a se bucura de un standard minimal economic şi de bună­stare socială Şi culturală. O a patra categorie este acea a „drep­turilor politice”, cum ar fi drep­tul de cetăţenie şi dreptul cetă­ţeanului de a participa la guver­nare. In ce priveşte modul în care s’ar putea ajunge la această legi­ferare specială, Statele Unite au propus 4 metode eventuale şi anume: a) Adunarea generală ar pu­tea să­­recomande declaraţia drepturilor omului şi a libertăţi­lor fundamentale ca un principiu ce ar urma să fie observat de către toate naţiunile membre ale ONU-lui; b) Adunarea ar pu­tea recomanda ca aceste drepturi să fie încorporate în instituţiile şi legislaţiile tuturor naţiunilor membre şi să fie respectate şi în­tărite de autorităţile administra­tive şi judecătoreşti respective; c) principiile declaraţiei ar pu­tea fi cuprinse în tratate interna­­■ionale ce ar urma să fie redac­tate după adoptarea iniţială a declaraţiei; d) dacă declaraţiu­­nea este socotită ca adoptabilă, statele semnatare ar putea să împuternicească comisiunea drep­turilor omului cu recomandarea măsurilor ce ar trebui luate pen­tru a face ca tratatele respectiv© să fie puse în vigoare și producă cuvenitul efec­t.

Next