Adevěrul, aprilie 1947 (Anul 60, nr. 16827-16849)

1947-04-01 / nr. 16827

1%:■ W ] FONDATORI Al. Beldimac 1888—1897 Const. Miile 1897—1920 Const. Graur 1921—1936 / ANUL 61. —Nr 16.627 4 PAGINI1000 LE! Mr­rtâ I Awifie 5S47 e­vem Proprietar: S. A. R. „Sărindar" EDITOAREA ZIARELOR „AREVERUL“ ȘI „DIM­IME­AJA“ Registrul­­de publicații al Trib. Ilfov S. t. Com. Nr. H2/946 ?Axa poştală plătită în numerar conform aprobării Dir. gen R T. X. Nr. 140305/94.8, nni .« ». BRĂNIŞTEANU BIROURILE: Bucureşti, Str. Matei Milie 11 TELEFOANE: Administraţie 5.57.63 Publicitatea 5.57.63 Redacţia 5.38.56 Unele partide susțt nemulţumite de noul buget­ al Statului. ...Iar cetăţenii sunt şi mai nemulţumiţi de bugetele lor . . ,cele două mari negocieri asii- W# cărora se concentrează, »atenţia opiniei publice Internaţio­nalei conferinţa de l­a Moscova $1 debaterile comis limitor de polit­ică externă ale Congresului ame­rican pentru acordarea unor cre­dite militare Greciei şi Turciei, continuă. După 20 de zile de dis­cuţii, nu se văd încă schiţându-se rezultatele conferinţei de la Mos­­éOva° După două săptămâni de la pubicarea mesajului preşedinte­lui Truman şi deşi termenul fatal 31 Martie, pentru retragerea tru­pelor britanice a expirat, nu se faie încă ce proporţii şi ce formă at­r­e date de Congresul ameri­can creditelor cerute de şeful gu­vernului. Ne aflăm în­ o fază de aşteptare... Dar negocierile nu stau pe loc. La Moscova, trecerea In revistă a mu­ltiptelor probleme pe cari ie suscită tratatele de pace cu Ger­mania și Austria, a îngăduit să «* găsească punctul de sprijin, pe care se poate întemeia opera de pacificare a Europei. Acest punct de sprijin este chestiunea repara­ţiilor. In comisiunea adjuncţilor în­sărcinaţi cu redactarea tratatului de pace pentru crearea Austriei independente, d. Gusev a arătat strânsa legătură care există între definirea blinu­rilor germane, pro­blema centrală a tratatului $i re­paraţiile datorate de Germania In comitetul de coordonare, care examinează raportul comisiune! de control din Berlin, d. Vâşinsky a subliniat legătura intimă Intre problema unităţii economice a Germaniei şi problema nivelului industriei germane Cu problema reparaţiilor. D. VâşinSky a adău­gat că a studiat propunerile ce­lorlalte delegaţii şi a găsit că sunt numeroase punctele asupra cărora se poate ajunge la o înţe­legere, dar, a spus d-sa, această înţelegere depinde de acordul asu­pra reparaţiilor. Iar in lista de trei subiecte re­ţinute, după propunerea genera­lului Marshall, de către miniştrii de externe, primul loc îl ocupă: tratarea Germaniei ca unitate eco­nomică şi trecerea în revistă a nivelului industriei şi a reluării reparaţiilor. Vasul, legănat de valuri al con­­ ţinem ferinţei, a ajuns, aşa­dar să aibă o ţintă precisă, un port In care îşi va găsi odihna şi răsplata avatarurilor sale. Va putea el ajunge în acest port? Iată între­barea. In orice caz, opinia publică, care urmăreşte evoluţia discuţii­lor, începe să vadă mai limpede cari sunt chestiunile principale în discuţie şi cari sunt condiţiunile unei pacificări europene, cu cât însă această operă de decontare, de simplificare, de în­lăturare a chestiunilor neesenţiale şi accidentale progresează, cu atât se vede mai limpede că acor­dul este posibil și câștigă teren impresia că un acord este pro­babil. jg­­ rm . trt ^ AD. iWjRJ nn LMn—!■■■■ i ii jPMjMg Pentru Eduard „Tiny” Evans, din .w­hferd Middilessex, se pune perma­nent o problemă foarte grea: aceea a tichetelor pentru îmbrăcăminte, "dat fiind că, la­­vârsta de 22 de ani, el are considerabila înălțime de 2 metri douăzeci de centimetri. Pantofii săi, numărul 52, costă câte 19 lire sterline perechea. GLOSE POLITICE Seism­­ul mai mult '('1 păgubeşte . Un ziar atrage atenţia, asupra fap­tului că pe străzile mostre şi în pieţe se vână tot felul de alimente. Pe ca­re se aşterne din abundenţă, praful şi murdăria, cu rezultate pe care le cunoaştem. Mai e şi un alt fapt: In multe locuri se vând alimente alterate care în­seamnă boală sigură. Ziarul se întreabă ce fire autorită­ţile respective. Şi crede că maarea lor preocupare este alcătuirea unor dia­grame frumos liniare şî caligrafiate. E drept că noi avem pasiunea bi­roului. Ne place să stăm pe scaun, să semnata­ţi să... cerem un pahar cu apă. ' Ve­ ’displace activitatea pe teren. Şi mai ales, nu avem deloc simţul de prevedere. Toate măsurile se iau cu întârziere Atunci când s’a produs nenorocirea Când efortul trebue dublat sau triplat sit când cheltuim de câteva ori mai mult. Vorba veche: Leneşul ’mai mult stă pe­ scaun, iar ’ biurocratul mai mult ■păgubeşte...­­ Făină de Paşti şi , însămânţări Desigur că relatările asupra tnsă­■mâniărilor şi a perspectivelor recol­tei anul acesta, Interesează în cea mai mare măsură toată lumea. Suntem deci bucuroşi să luăm act de declaraţiile făcute Sâmbătă, de­i prof. Traian Săvulescu, ministrul A­­griculturii. In,’,primul tână ă. Traian Săvulescu­­ ■declarat că in primele zile este lunii Aprilie vor sosi la Constanţa 2 va­­poare americane aducând 1.500 va­goane făină, care va fi destinată să acopere nevoile populaţiei pentru Sărbătorile Paştilor. In al doilea rând,p­ă. Traian Săvu- Uscu­ referindu-se la situaţia însă­­mănţărilor, şi-a exprimat convinge­rea că rezultatele vor fi "satisfacă- toare"‘. E drept că după doi ani de lipsuri am avea nevoie­ de rezultate mai mult decât satisfăcătoare. Poate le vom obţine. _ Nici un efort nu trebue precupeţit * 3000 Cineva trimite unui prieten, împo­varat de familie, dintr’o regiune înfo­metată, in fiecare săptâmână, 25.000 lei. Vrea să-l ajute. Pentru fiecare maniat poşta­­îi ia o hârtie de 5 mii. Ni se pare exagerat. Mult exagerat. Suntem obişnuiţi cu tarifele milot. Adică, în fapt, nu ne prea putem o­­bişnui. Nu ne putem obişnui cu mul­te, dar n avem ce faci. Chestia specială de care ne ocupăm, însă, ar trebui să atragă atenţia în mod deosebit. In împrejurările actuale când e vorba de a ne ajuta unii pe alţii, ar trebui să­ fim înlesniţi a face acest lucru._____________­ Cum se administrează Un ziar guvernamental publică o caldă pledoarie pentru tema sus­ţinută de d. ministru Traian Săvu­lescu cu ocazia discuţiei asupra le­gii agriculturii. Ideea predominan­­tă este că statul trebue să joace un rol precumpănitor in activitatea sericicolă a particularilor, aceasta pentru că „noi vrem să facem din sericicultură o bogăţie naţională şi nu o simplă Îndeletnicire casnică a gospodinelor în timpul liber”. Dorinţa d-lui ministru al agricul­turii este foarte lăudabilă. Dacă s’ar fi mulţumit să promită serici, cultorilor tot sprijinul statului, ci-sa­­ fi găsit aprobarea tuturora. Alt­­fel se prezintă insă lucrurile când este vorba de amestecul statului in treburile particulare. In acelaş ziar, in acelaş număr, pe aceeaşi pagină şi pe aceleaşi cc. Ioane, ni se povesteşte istoria unor tractoare. In Martie 1945, adică a­­cum doi ani, serviciul motocultu­­rii, presupunem din acelaş minis­­ter care vrea să dirijeze sericicul­tura particularilor, a dat unui ate­ilor 38 de tractoare pentru repara­­re. Până la 1 Octombrie, 17 din ele au fost reparate şi puse in perfectă stare de funcţionare. Dar serviciul motoculturii nu le-a ridicat nici până azi. Ele au stat in curte, su­puse bătăii ploilor şi zăpezilor, du­­pă anotimp, căci de atunci au tre­cut şi ierni şi averi, multe piese au fost furate şi astăzi tractoarele sunt inutilizabile. Mai putem da un exemplu, tot de la acel departament. Fiind însăr­cinat cu administrarea imobilelor preluate de către stat, destul de numeroase azi graţie confiscării multor averi germane şi ale cri­mi­­nalilor de războiu, nimeni nu se interesează de ele. Cunoaştem un caz in care chiriaşii n’au plătit chi­ria dela preluarea imobilului de către stat, pentru că nu pot obţine contractele. Ei fac mereu interven­ţii rugându-se să li se dea voie să plătească chiria, dar sunt refuzaţi. Comoditatea f­-lui administrator pare a nu-i permite să redacteze câteva contracte. Când statul administrează în fe­lul acesta, ce putem spune? ■wm MAI MULTĂ DISCREŢIE ?! MAI PUŢINE CONTRAZICERI Factori de care treb­ue să ţinem seamă in problema economică de ANDRES FILEM&M Ne aflăm în perioada ultimei re­­tuşări a bugetului general al statu­lui pe exerciţiul care vine. Am pu­tea spune că actualmente această operaţie a atins punctul ei culmi­nant. Chestiunea este, neîndoios, de mare interes şi ea nu are numai un caracter tehnic. Obiectivul princi­pal este nu de a da un buget sta­bil, ajustat pe o perioadă îndelun­gată, ci de a face ca fluiditatea si­tuaţiei economice să nu antreneze modificări ava­tur rapide, aşa de i­­minente, încât lucrul făcut de mi­nistrul de finanţe să ia un aspect sisific si edificiul abia construit să trebuiască a fi reluat imediat, mo­dificat, reclădit din nou. In mo­mentul când bugetul se află în dis­cuţia parlamentului, trebue avute in vedere toate elementele în asa fel ca, in măsură redusă măcar, prevederile acestui buget să rămâ­nă in picioare. E necesar, in pri­mul rând, să se asigure un spor minim de producţie pentru ca pro­cesul de consolidare pe un termen stabil oarecare al acestui b­uget să fie alimentat de factorii naturali ai vieţii economice. Ce constatăm, însă, tocmai in a­­ceste momente culminante ale o­­peraţiunilor pregătitoare ale buge­tului? In loc de a asista la o an­grenare oarecare de eforturi şi ini­ţiative convergente, înregistrăm bizare răsturnări de situaţii ale pieţii, fenomene care dau peste cap cele mai bune aşteptări. Noi am fost totdeauna pentru o cât mai amplă desbatere a legilor la pregătire, pentru o prealabilă consultare a asociaţiilor şi organi­zaţiilor economice respective atunci când e vorba de măsuri care le privesc. Dar examinând cu spirit rece şi obiectiv problema recalcu­lării preţurilor şi problema adap­tării salariilor la nouile preţuri a­­şezate pe baze reale, ne putem în­treba decit nu ar fi fost preferabil din toate punctele de vedere ca a­ceste operaţiuni să fi fost făcute mai discret, poate chiar deadrepui] în secret, şi dată puse la punct în aspectele lor esenţiale să fi fost a­­duse la cunoştinţa publică? Acest fatal şoc pe care îl creiază anun­ţările succesive de preţuri noui, de ,tarife majorate, etc., ar fi fost su­portat o singură dată şi tot o sin­gură dată s'ar fi produs amortiza­rea lui în spiritul cetăţeanului. Ce vedem în schimb? Efectul urcării salariilor ameninţat să fie înghiţit de urcarea preturilor şi a tarife­lor, căci orice modificare făcută cu acest sis­terit eşalonat conţine în ea germenul unui nou deraiat intre salarii si preturi, noui probleme pentru buget, noui complicaţii şi aceiaşi instabilitate monetară o anihilează orice încercare de dresare. De mai multe ori ne-a am permis să sugerăm factorilor com­petenţi un efort de simultaneitate şi sincronizare în tehnica de recal­culare a preţurilor si de stabilirea unor noui raporturi între preţuri şi salarii, menite să dea o nouă îndrumare vieţii economice care a trăit până acum într’un regim de ficţiune şi lipsit de sinceritae. Ve­deta în schimb şovăeli, declaraţii inoportune, reveniri sau desmintiri pe care nimeni nu nu ne temei. Nu înţelegerb această lipsă de psiholo­gie la care asistăm. Se subestimează oare factorul psihologic în aşa de categorică mă­­sură? Şi totuşi de acest factor de­pind imponderabilele încrederii generale, ale reluării cu avânt a activităţii industriale şi comerciale. In ce mod îşi închi­puesc forurile respective că cetăţeanul va putea să se orienteze şi să-şi facă un pro­gram de activitate în această în­­stabiltate?. Nu ştim care va fi fizionomia pie­­ii după votarea legilor economice, după ce se vor fi pus la punct mă­surile care se tot anunţă, dar azi nu găsim într’o stare haotică. Saltu­rile de saltimbanc ale medaliei creiază impresia că totul e lăsat în­­voia soartei. Aceste salturi anarhi­­zează viaţa economică, revelează un dispreţ de muncă, o desconsi­derare a efortului cinstit care se vede redus la o remuneraţie deri­zorie în timp ce, pe altă cale, din­­tr-o oscilaţie a unui curs, se obţin câştiguri enorme de la un ceas la altul. Şi în ce moment se mani­festă din nou acest fenomen? A­­peluri şi îndemnuri numeroase ne-au îndreptat în ultima vreme atenţia şi interesul spre mobiliza­rea agricolă, spre mărirea produc­­ţiei­ industriale, spre solidarizarea gândurilor şi intenţiunilor noastre în acest scop. Vedem însă că în loc ca să ne îndreptăm plusul nos - tru de activitate şi de preochipare în această direcţie, fiecare posesor I de bunuri se întreabă ce sa facă ca să se situeze în poziţia cea mai bu­n­­ă: negustorul se teme să-şi vândă marfa pe care n’o va mai putea în­­ocui la acelaş preţ, întreprinzăto­rul îşi pune tot felul de întrebări în loc să se ocupe de producţie, liricul deţinător de numerar se lasă influenţat de svonuri, etc. ‘ Ce s’a întâmplat în fond pent­ru­­ca această agravare să se producă peste noapte? Este ea justifica­­tii de situaţia reală a lucrurilor? Nicidecum. Este vorba de un feno­men de pură speculaţie? Cu atât mai, rău. Aceste fenomene au to­tuşi repercusiunile lor asupra tu­turor domeniilor de activitate eco­nomica. f #~ lV~ . ■ . } j . v. .• . ! , ■ Este ceva foarte firesc ca fiecare să aştepte să vadă un început de ameliorare şi stabilitate. Acordurile de "3 Lat­ran­g 4 *­­ 6-Sor 'actuală şi semnificaţia Osia ■ răsbosul, dintre democraţie şi biseric­a, la pacea religioasă de H. SOREANU I cienii marxişti recunosc că cred­. Nu s’a dat atenţia cuvenită unui eveniment de o profundă semnificaţie: hotărîrea Camerei italiene de a înscrie în Consti­tuţie acordurile iscălite în 1929 între guvernul italian Şi Vati­can. Aceste acorduri restabileau autoritatea Papei asupra cetăţii Vaticanului, fixau poziţia bise­­ricei şi a religiei în Italia, regle­mentau în fine raporturile fi­nanciare între stat şi Sf. Scaun, înţelegerea de la Latran a pus capăt situaţiei create în 1870, când înaltul Pontif şi-a pierdut puterea temporală în Italia, so- cotindu-se prizonier, între zidu­rile cetăţii sfinte. Ceea ce trebueşte subliniat e că înscrierea acordurilor în noul pact fundamental italian a fost susţintuă de d. Palmiro Togliatti şeful partidului comunist şi combătută de socialişti. D. Togliatti a declarat: „noi nu dorim ca pacea religioasă a ţării să fie tulburată, întrucât avem mulţi catolici în sânul par­tidului nostru. Clasa muncito­rească nu vrea schizma din mo­tive religioase”. Iar d. Aliade de Gasperi, primul ministru, a spus: „dacă vom vota contra, s’ar putea să deschidem o rană în corpul sdrobit al Italiei, care nu ştim când se va vindeca”. Aşa dar, o mare parte a po­porului italian care militează in partidul comunist, n’a renunţat la practica religiei. Partidul so­cialist a rămas însă la concep­ţia laică, care în Franţa de exemplu a deslănţuit luptele ex­traordinare dintre dreapta, şi stânga, sfârşite prin separaţia bisericei de stat. Dacă avem în­să în vedere afirmaţia d-lui de Gasperi că 45 milioane de ita­lieni din totalul populaţiei de 46 milioane sunt catolici, putem trage concluzia că atitudinea partidului socialist reprezintă o poziţie principială fără o legă­tură directă cu sentimentele re­ligioase ale poporului italian. Reconcilierea dntre bisercă şi democraţie — împăcarea dintre biserică şi un partid muncito­resc — prin stabilirea păcii re­ligioase despre Care a vorbit şeful partidului comunist este desigur un simptom al­ vremu­rilor actuale. Ea nu poate fi în­­tâmplătoare şi nu trebue inter­pretată ca un act de oportunism politic. . . Desigur, antagonismul dintre­­biserică şi mişcarea proletaria­tului n’a fost înlăturat.­ Teoreti­tinismul primitiv are părţi co­mune cu mişcarea modernă a proletariatului. Dar critica so­cialismului cu privire la carac­terul reacţionar al bisericii, la tendinţele ei conservatoare, la concepţia socială a clericalismu­lui a fost vehementă. Socialiştii arătau că biserica a deprins pe oameni să accepte nedrep­tatea socială ca o ordine divină. So­cialismul cere proletariatului să lupte ca să-ş i creeze o soartă mai bună; biserica le cere să ac­cepte ca o voie a Domnului si­tuaţia lor pământească. Intre (Continuare în paffina 2m­­) Dr Georges Vidault, ten­a­ndu-se la o şedința a Con­ferinței ministrilor de externe de lii Ifose­o­va. LIPSA DE CHESTIA ZILEI A­PĂ baie... Ce faci acolo ? Organele sanitare n­e recomandau să facem ACTUALITATEA Contrariu Bisericii noastre, ţine dela o situaţie geografică un răspăr şi dela un­­ popor continuu desamăgit în aşteptările lui, o mare indiferenţă faţă de problemele de dincolo de bucătărie şi beci. Biseri­ca Romei, neîntrerupt activă, de veacuri şi veacuri, nu rămâne strei­nă de nicio preocupare la ordinea zilei. Independent de aderenţe şi­ obligaţii, Vaticanul, statul teoretic al globului şi singurul Stat inter­naţional, un Stat fără armată şi ar­tilerie, dar cu o diplomaţie vigilen­tă, de mare împărăţie, ştie să in­sufle oamenilor ei, selectaţi în con­gregaţii şi societăţi religioase, sta­rea de spiritualitate în contină fră■ mântare, intactă. La orice epoca din istorie, Roma catolică a fost pre­zentă pretutindeni. La Fribourg, unde într’un can­ton mai mic decât Bucureştii, se re­concentrează pentru regiunile nor­dice ale Europei centrale acţiunea de fiece zi, prestigiul şi energia pa­pală, pom citit în biblioteca Univer­sităţii Catolice, cot la cot cu mi­sionarii în soirenţe, cu Trapiştii şi cu iezuiţii din toate neamurile şi rassele cu putinţă. Ei erau, luaţi în parte, eminenţi matematicieni, chi­­mişti, naturalişti, medici, sociologi, filologi, filosofi, scriitori,­ fiind simpli călugări sau preoţi în acelaş­imp, tineri, bătrâni, animaţi de o râvnă dinamică, egală pentru meni­rea lor. Ei credeau într’adevăr în­tr’o clară şi categorică menire —­şi, savanţi cercetători şi descoperitori, ei rămâneau obscuri de bună voie şi anonimi. Cum a putut întotdeauna Roma să-şi asigure permanentele elite ne­cesare, e un secret. N’am întâlnit niciodată nici un scepticism in su­tană, nicăieri, dimpotrivă, un devo­tament crâncen sau rece, definitiv care şi necondiţionat. Medici sau asi­stenţi, se autocondamnau­ la o moarte de chinuri necunoscute în Europa, îngrijind bolnavii în lepro­zeriile din China şi Indii. Depăşirea de sine e disciplina comună a edu­caţiei romane. Iată de ce n’am fo­st câtuş de puţin mirăt de vizita Părintelui franciscan Tătaru. Reprezentant al Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi (Agru) din parohia Sf. Ioan pamaschinul (Bucureşti) tânărul monah arde­lean, încins cu ființa penitenţei şi cu umerii cuprinşi de pelerina s­curt­ă a ordinului ilustrului Fran­cisco d’Assisi, mi-a comunicat o in­tenţie a Parohiei, în scopul de a se aduna fondurile­ pentru zidirea în­cepută a bisericii parohiale în Ca­pitală. Agrul deschide la Ateneul Român o­ anchetă, manifestată în conferinţe asupra întrebării: „Mai este posibilă azi credinţa în IIsus Hristos?” E o problemă. Ea trebuie desbă­­tută. Vor răspunde în public într’un ciclu de disertaţii profesori de uni­versitate, artişti, medici, literaţi... de bună seamă, tendinţa şi politica sunt radical excluse­­de mai nainte. Discuţia problemei a mai avut loc în Italia, în Franţa,­­ Belgia, şi pu­blicul a urmărit-o de aproape, ceea­ce, desigur, va fi ca­zul şi la noi, unde Biserica­ noastră mută tace, între botezuri, cununii şi pobrega­­nii. Pentru evitarea confuziilor tre­buie spun că nimic nu se cumpără afară de biletul de intrare, nici credinţa, nici vorbitorii. E o discu­ţie supraconfesională. Aceştia sunt ortodocşi din născare iar pentru osteneala lor nu primesc onorarii. Isus p­actifal... T. ARGHEZI TABLETE LUI IISUS Evoluţia politicei maghiare (II) IN PRIMA FAZA A RĂZBOIULUI Revizuirea tratatului dela Trianon. — Amici­­e şi duplicitate. — Duett! Kal ay de I. GH COR GH C Z. TARNAVEANU« r In­ puMiglsHcK şi chiar în. 4ocu-adevărat, mentele oficiale s’au familiarizat­­ tratatul anumiţi termeni technîci, caii toc-­­ Gömbös mai în virtutea uzului au pretenţia să nu fie­­contestate. Astfel s’a încercat mereu a se a­­credita părerea că există o deose­bire între poporul maghiar şi Un­garia Hortystă, între politica ofici­ală a ţării şi preferinţele, poporului maghiar. Ungaria­ nu a fost consi­derată „aliata” Germaniei, ci nu­mai „satelite” ei şi ceea ce este mai interesant ea a fos aşezată într’un şir cu ceilalţi sateliţi sau cu ţările ocupate, cum a fost­ spre pildă Ro­mânia. însuşi Churchill pe când era încă prim ministru vorbea de „în­cleştarea grumazului unguresc de către pumnul german”, de cari Un­gurii vor şti să se descătuşeze. In Ungaria însă un parlament li­ber ales a ratificat tratatul de ali­anţă, pe care l-a încheiat­ un gu­vern legal, într’un timp când Un­garia n’a fost ocupată, de trupe ger­mane, cu şapte ani înainte de iz­bucnir­ea războiului. Au existat de­sigur glasuri izolate, dar pe cari opinia publică în covârşitoarea ei majoritate nu te asculta şi nu le urma. Prin urmare Ungaria a fost, mai mult decât satelită, în de­osebire de România­, Cehoslovacia şi Iugoslavia, cari au fost ţări ocu­pate de, trupe germane şi unde erau instalate guverne de ocupaţie, cari n’aveau calitatea să încheie alian­­­­­e cu Germania în numele ţărilor respective. Ungaria la început­ a şi benefici­at in urma alianţei cu Hitler. Este­­că in conformitate cu încheiat între guvernul şi Hitler trebuia declarat caduc întreg tratatul de la Trianon şi trebuia ca Ungariei să-i revină toate teritoriile pierdute în 1918, dar Germanii au crezut de bine să satisfacă numai în rate promisiu­nile lor. Astfel după Muenchen Un­garia a ocupat părţi importante din Slovacia, inclusiv Rusia subcarpa­­tină. Un an mai târziu, adică in toamna anului 1940 s’a dat faimo­sul diktat dela Viena, prin care se rupea din România, Transilvania de Nord, adică 9 judeţe dintre cari­­5 cu majoritate covârşitoare româ­nească. Pe acel timp Ungurii paradau în postura ei de favorită a Axei, ac­centuând mereu, într’altele, că ţa­ra lor nu este ocupată de trupe germane şi că ei de bu­nă voie se găsesc în alianţă cu ţările pactului tripartit, ba că sunt consideraţi acolo de parteneri egali. Tot aşa îmbătând­u-se de sforăiala proprii­­lor fraze bombastice, au­ terminat în cele din urmă să susţină, că te­ritoriile dăruite lor prin diktatui­­le de la Viena, le-au recucerit prin vitejia şi hărnicia lor. Nu ne pu­tem reţine de a nu aminti scena caraghioasă întâmplată la un mee­ting de la Cluj, unde asistenţa a în­ceput să strige în ritm cadenţat: Ma-gyar ja-pan ha-tár! (adică ne româneşte: „Vrem frontieră comu­nă cu Japonia!”). Cu toată alianţa lor cu Germa­nia, Ungaria ar fi vroit să facă o politică proprie şi în Sud-Estul Eu­ropei. Cercurile politice diriguitoa­re din Ungaria antebelică au fost aproape obsedate de ideia­, dacă nu ne înşelăm ventilată mai întâi de contele Ştefan Bethlen, care se re­zuma în spargerea solidarităţii Mi­cei Antante. Prin breşa creiată ast­fel, ei sperau că vor ajunge mai re­pede la realizarea reviziuirii trata­tului de la Trianon. Redobândind în anii 1939-1940 ţinuturi importante din Slovacia, precum ş Ardealul de Nord, ei simulează o quassi-satu­­raţie şi propun un pact de amiciţie eternă, cu Jugoslavia. Guvernul prezidat de contele Paul Teleki şi având la Externe pe contele Csaky, a şi reuşit să încheie un astfe de pact cu Jugoslavia, pe atunci con­dusă de Regentul Paul, ale cărui simpatii faţă de Germania hitleri­­stă erau notorii. Nu se poate spu­ne, că încheierea acestui pact, în­tâmplată după arbitrajele faimoase de la Viena, a stârnit, un entuziasm în România şi Slovacia. Cum era şi firesc, indignarea Românilor şi a Ceho-Slovacilor a fost profundă şi deplin justificată. Cei cari cunoşteau bine stările (Continuare în pag. 20 a) Citiţi în part. II-a .* AMINTIRI DIN PARISUL DE ALTĂDATĂ fie Gr. Tăuşan­ PROGRESELE civilizaţiei de Petre Pavel

Next