Adevěrul, mai 1947 (Anul 60, nr. 16850-16873)

1947-05-01 / nr. 16850

ANUL 61 nr.—16.850 4 PAGINI 5000 LEI Sos I Mai Taxa rins+aVi nlHtUU Tn numerar wn^nw ewywfrgrU Ofr, ten. & Tt Tf FONDATORII I Al. ▼. Beldiman 1888—1397 j , Coast. Mill* 1837—1920 ' Const. Graur 1921—1936 Director: D. BRANIȘTEANU Proprietar: G. A. R. „Sărindar“ EDITOAREA ZIARELOR „ADETERUL“ ȘI „DIMINEAŢA» Registrul de publicaţii al lrlb ilfov s. r. Com. Nr 142/946 BIROURILE: Bucureşti, Str. Matei Millo 11 TELEFOANE: Administraţie •1­51 63 Publicitatea 6.57.63 r­edacţia 5­­111 St4 Pentru vinul obişnuit se va plăti o taxă de 12.000 lei litrul, pentru vinul medicinal 300.000 lei litrul, e bolnav, să plătească. şgg ademenitoare pentru ca, prin sti­mularea interesului şi iniţiativei private să redresăm viaţa econo­mică. Abia după realizarea aces­tui scop, se va putea proceda la aplicarea principiului democratic, incontestabil, just şi eficace al in­­pozitelor directe. Mai avem totuşi o speranţă de ameliorare. Şi anul trecut s’a por­­nit pe acelaş drum. Cotele de im­pozite iniţial stabilite, chiar dacă n'au fost atât de exorbitante, erau destul de ameninţătoare. N’a tre­cut însă mult şi faptele au convins ministerul de finanţe că s’a gre­şit. O importantă degrevare s’a produs în toamnă, ceiace a adus o simţitoare uşurare. Să sperăm că istoria se va re- In aşteptarea nouiîor impozite P®s d © câteva zile (ara va avea­­ activităţi economice, perspective ten buget nou pe întregul exerci #ui $i, odată cu bufetul, se vor a­­pilea nouile cote de impozite pr«*. văzute In legea respectivă. Fap­tul Interesează In cel mai înalt grad pe tot! locuitorii ţării pentru Că toti sun* — sub o formă sau ffl*a — contribuabili. Cu excepţia salariaţilor — şi numai a unei categorii de sala­­iîaţi — ceilalţi contribuabili vor treimi să suporte Impozite cari, nu numai că v­­r înghiţi tot bene­ficiul realizat în cursul unui an de muncă, ,dar, uneori, chiar şi o parte a capitalului. Iată cazul societăţilor anonime impuse cu 40—62 la sută la ele­mentar, la care se adaugă majo­­rări, statistic şi adiţionale plus Complimentarul 40 la sută. Iată cazul liber profesionişti­lor, cari, în definitiv, sunt nişte muncitori, impuşi cu 25—50 la sută la cari se adaugă globalul variind intre 15—45 la sută. Inutil să înmulţim exemplele. Dar nu e vorba numai de co­tele impozitelor, ci şî de felul în care se stabileşte de către fisc venitul impozabil graţie dreptului de apreciere şi a normelor de.... actualizare. Sistemul acesta ridi­că venitul la limita adevăratei ci­fre de afaceri şi uneori, chiar la mai mult.­­ Este drept că mulţi comercianţi nau registre în care operaţiunile să fie înregistrate cu sinceritate. Una din explicaţii e tocmai fisca­litatea prea exigentă şi împovără­toare. Şi pe măsură ce fiscul de­vine mai exigent, comercianţii caută să evite consecinţele un­­r impuneri excesive. Un cerc vicios care nu face plăcere comercianţi­lor şi nu poate aduce nici un folos statului. De ce cote de impozite atât de resart? S’a susţinut — şi teoria a­­ceasta a triumfat — că sarcinile bugetului trebue să fie suportate mai ales de impozitele directe. Teoretc principiul este just şi, in dificilă însă. Prin care trece economia românească, aplicaţiu­­nea acestui principiu poate fi dis­cutabilă. Pentru că impozitele di­recte nu pot produce mult decât în­ o ţară cu intensă activitate economică, ceia ce nu e deocam­dată cazul nostru. Aplicarea acestui principiu as­tăzi poate duce la o slăbire şi mai accentuată a vieţii economice şi chiar la o teribilă paralizie, care, la rândul ei, va avea de conse­cinţă imposibilitatea pentru stat de a realiza veniturile necesare. La noi este încă nevoie ca in­dustria şi comerțul să vadă, în exercitarea acestor importante —1.1 IIIiMIIII ■■ '» 'I—r~1-----' PCta’ EM. SQSCSR JUUiW,. JL aiHMUI SUBDUMENT­AREA GENERAŢIILOR TINERE Redeschiderea şcolilor după săr­bătorile pascale, a pus pe primul plan al preocupărilor celor ce se interesează de sănătatea şi viito­rul tinerelor generaţii, insuficienţa alimentară care constiine un peri­col pentru sănătatea elevilor. Sânt copii — şî ne gândim mai ales la cei mărunţi din clasele pri­mare,­­ care vin din depărtările periferice ale oraşelor, sgxUmu­ţi de frig iarna, şi permanent in stare de insuficienţă alimentară, ei plecând de acasă de multe ori fără a lua cel mai redus aliment. Ne întrebăm dacă în acest complicat mecanism care se numeşte receptivitatea in­­telectuală, energia atenţiei şi a me­­morizarii celor citite sau auzite» sunt posibile într’un organism anemiat şi fiziologiceşte deprimat? —­­Aceasta situaţia ca atât de gravă şi de natură a impresiona pe orice «sa sensibil, ne sugerează propunerea de a se introduce în şcoală cantine modeste în care elevii să-şi poată întrucâtva reface forţele în timpul orelor de clasă. Sunt substanţe concentrate în principii nutritive, şi cu vitamine, care pot reface organismele şi su­­­plini deficienţele organice ale unei contestabil democratic. In situaţia­­ subalimentări continuate. Şi pen­tru că amintirile trecutului au sa­voarea lor, chiar când aduc nostal­gia lucrurilor ce nu mai revin, e­­vocăm aci timpurile când în veci­nătatea fiecărei şcoale era câte un negustor ambulant care-şi desfă­­că. GLOSEI POLITICS Construcţiile u­mâne primordială, oricâte dificul­ăţi Construcţiile au fost sistate. Nici *’&« ivit şi se produc mereu, construc­ţine J. i . ,A soluţia admisă de Angim e desigur -ineresantă, dar departe de a soluţio­na dramatica problemă­­palestiniană, o activitate pe şantiere. Lucrul este fireşte regretabil intr’o Capitală atât de strâmtorată in imobile. Antreprenorii pretind credite, iar autorităţile răspund: ’’vindeţi meda­liile, fiindcă n’aţi negociat apartamen­tele decât in medalii". Desigur, capitalul privat trebue să contrbue la refacerea oraşului, mai ales că nouile construcţii pot avea o rentabilitate însemnat. Dar şi constructorii şi mai ales fi­nanţatorii trebue încurajaţi sub toate formele. Problema nouilor clădiri e prea importantă, pentru a nu fi stimulată un aşa chip încât capitalurile fără in­­trebuinţare să fie atrase spre aceste investiţii utile. Nu se cere numai un regim special de chirii, ci înlesniri efective pentru procurarea materialelor. Fără îndoială,­­ chestiunea merită tot interesul Emtgxsves ewa*eE­er "New­ York­ Times" anunţă că An­glia este gata să admită ca O. N. U. să studieze întreaga problemă a e­­vreilor strămutaţi de la casele lor şi posibilitatea de a emigra şi in alte ţări decât în Palestina, iată o suges­tie care va strâni vii controverse In lumea evreească, atât de agitată din nou. Sunt desigur mulţi evrei care ar dori să emigreze în «Pe continente Dar pentru organizaţiile evrzeşti in­­tcm"ri^nr'le. nro^l^mn Palestine* ră. ** A % B Â t fi * PLAK2 SUBTIRE TJn Mini­sar şi-a însuşit S3 de Pa­chete de ţigări americane confis­cate dela un nsgnstir. *..G lovitură dată Rom! aegis! Kîx Ua ziar de amiază sfătuia zilele trecute pe cetăţeni să nu mai cum­pere de la speculanţi căci numai astfel viaţa se va mai elleni. Iilaea confratelui ar fi excelentă dacă au­torul „manşetei” cu pricina avea amabilitatea ca, pe Iansa S® i­n eres­ul şi atât de ingeniosul siet, să adaoge şi adresa de unde să cum­­pere cetăţeanul i­eftin şi bun. Căci aceasta este realitatea: as­tăzi toată lumea vinde l­sump­ chiar foarte scump, indiferent dacă ne­gustorului i se spune numai ne­gustor, scurt şi cuprinzător, ori ca boier, speculant sau altă graţios­i­tare de care n­u se mai supără, ia­r zilele noastre, nimeni. Caniratere cu invitaţia la greva­­ consumatorilor ar trebui să ştie că dacă cetăţeanul plăteşte cât i se cere, el face acest lucru nu din do­rinţa noroană de a îmbogăţi pe un individ pentru care, in fond, atare, nici o stimă, ci pur şi simplu 3«* * in: că faci citiri nu dă nimeni şi, convins că a doua ,zi aceiaşi ali-j ment — pentru că de alimente — vorba în primul rând — va costa * mai scump.­­ Ca să poţi apela la cetăţean să se­ abţină, trebua să-i asiguri in prea­labil strictul necesar, adică cele tre-buincioase ca să nu moară ăe frame. Altfel nu vedem prin ce me­todă va putea fi convins să au cumpaze dela speculant — ‘lela u­­lica sursă adică — cu părinte, bu­năoară, al cărui copil plânge de foame acasă- F. Gh. ZIUA MUNCII Propunerea de a se fixa o zi pentru sărbătoarea muncii, a pornit de la congresul socialist ţinut la Paris în anul 1890. Ea a fost, la început, formu­lată în modul următor: „Se va organiza o mare manifestaţie internaţională, cu dată fixă, ast­fel ca, în toate ţările şi în toate oraşele, în acelaş timp, în ziua hotărîtă, muncitorii să ceară au­torităţilor publice, reducerea pe cale de lege a zilei de muncă la opt ore’'. Data de 1 Mai, a fost fixată ,mai târz’u, în 1893, după ce dis­cuţiile au dus la o adoptare ge­­nerală a propunerii în sine. Data însăşi, se datoreşte unei hotărîni luate de muncitorimea din Statele Unite,, cu câţiva ani în urmă. In 1884, muncitorimea ameri­cană a manifestat pe străzile oraşului Chicago, şi câţiva ma­nifestanţi au fost omorîţi le po­liţie. Congresul Federaţiei ameri­cane a fixat 1 Mai ca un prilej de amintire a memoriei celor că­zuţi, sUb forma unei manifesta­ţii pentru revendicările de clasă. Astfel, 1 Mai a devenit sărbă­toarea muncitorimii de pretu­tindeni. Această zi se însufle­ţeşte de aci înainte, cu istoria mişcărilor muncitoreşti pentru emancipare. Desfăşurarea ei, în anii care au urmat, reflecta evoluţia în­săşi a acestei mişcări, etapele, ei, fazele luptei, ca şi intensitatea rezistenţei întâmpinate. Adesea, sărbătoarea lui 1 Mai, prin lă­sarea lucrului şi afirmarea lo­zincilor muncitoreşti, în cadrul unei solidarităţi internaţionale, a fost oprită cu forţa. In raport cu mijloacele de represiune, l­e­ ea a însemnat uneori incidente grave, încăerări şi victime. Această dată a fost şi un sim­bol, o sărbătoare, dar şi o zi de luptă dârză. Mai senin sau mai întunecat, însă, 1 Mai a ră­mas permanent, şi cu o intensi­tate­ crescândă, în conştiinţa ma­selor muncitoare, ca un jalon, un punct de pornire mai depar­te, în acţiunea destinată să for­ţeze procesul evoluţiei sociale. Potrivit concepţiilor tactice deosebite, 1 Mai a avut pentru unii mai accentuat sensul bilan­ţului şi al sărbătorirei, iar pen­tru alţii caracterul mai dinamic al luptei. 1 Mai, anul acesta găseşte muncitorimea în condiţii esen­ţial deosebite. După un război lung, cu sacrificii atât de mari şi urmări atât de grele, omeni­rea caută să-şi orienteze efortu­rile către o refacere rapidă, pe temeiul unei solidarităţi care s’o ferească de război şi să-i redea liniştea necesară creaţiei. In acest efort general, rolul muncitorimii,— care lasă In tre­cutul ei atâta suferinţă, — este aproape pretutindeni, de prim plan. După o luptă de atâtea de­cenii, muncitorimii ii revine azi în bună parte răspunderea con­structă! 1 Mai este acum o săr­bătoare în măsura în care mun­citorimea, pe drumul emancipă­rii, şi-a cucerit dreptul firesc de s a-şi afirma prezenţa acolo unde se hotărăsc destinele unei co­lectivităţi. 1 Mai mai este şi un prilej de a privi înainte, spre eforturile uriaşe, care ne aşteaptă pe toţi, pentru ..a crea omenirii condiţii de viaţă mai bună- AIE. ÎNTREPRINDEREA LIBERĂ ŞI INTESVENTIONSMUL Discuiţii asupra evoluţiei economice in Statele Unite Se ştie că diferitele revoluţii în numele democraţiei liberale au fost îndreptate împotriva a­­celor forme de guvernare, în cari puterea politică era opresi­vă pentru individ. Sistemul nou trebuia să ofere un minimum de intervenţie a Statului şi un ma­ximum de libertate individuală. Cetăţenii urmau să se bucure de libertatea persoanei şi a opi­niei, a credinţei religioase, a cu­vântului şi a presei. Pe lângă aceste libertăţi mai era dreptul de a se bucura de o deplină li­bertate în orice întreprindere economică. Intr'Un cuvânt, de­mocraţia liberală lăsa individu­lui cea mai largă posibilitate de cea alimentele consumate de oa-1 , _» , r % • • tre elevi, deşi in trecut ei puteau mişcare in toate domeniile Vie­­să găsească şi acasă o hrană desi-’ ții sociale, dar mult mai substanţială şi mai abundentă decât cea de astăzi. Dacă belşugul acesta nu mai poate reve­ni, cel puţin să recurgem la aceia mijloace care popoarele civiliza­te au recurs pentru ca , printr’o tehnică igienică şi farmaceutică, să se ajute organismele slăbite. Să fim convinşi că cu o generaţie şubrezită, anemiată şi oprită în des­­voltarea ei fiziologică, viitorul ţării nu poate fi decât adânc ameninţat. GR. TAUŞAN Dintre toate libertăţile, aceea privind activităţile economice ale individului primea în ulti­mul timp o serioasă repatrân­­gere în chiar ţările capitaliste, unde înflorise până mai ori con­cepţia liberală. Ceea ce a dus la această limitare, n’a fost, desi­gur, consecinţa unor intervenţii arbitrare din partea Statului, ci însăşi necesitatea de a pune în acord principiile democraţiei sa­­ ­le NICOLAE PÉTRESCU Căci în nici o ţară înţelegerea pentru problemele economice nu este mai desvoltată ca în Sta­tele Unite. De aceea străduinţele tuturor se îndreaptă spre o re­ajustare continuă a producţiei la condiţiile societăţii­ Această schimbare de atitudine determi­nă la rândul ei o nouă direcţie în democraţie. Libertatea capătă acum un înţeles mai r­ealist. Iar cu spiritul­­lui d­eschis spre înoi­­re, poporul american va ajunge până la urmă să renunţe şi la ultimele prejudecăţi, cari mai dăinuesc în ciuda asprei expe­rienţe din 1929. Noua concepţie a democraţiei nu înseamnă, totuşi, desfiinţarea libertăţii individuale. Intervenţia Statului este redusă la proble­mele mari ale economiei naţio­nale. Individului îi rămâne mai departe toată libertatea de ac­ţiune şi iniţiativă compatibilă cu interesele colective. Căci ceea ce urmăreşte democraţia economică în Statele Unite, est© mai mult o reajustare treptată a guvernă­rii Îs», condiţiile unei societăţi în continuă transformare decât im­punerea unu sistem de interdic­ţii, la principiul de neintervenţie. Politica de „New-Deal” a lui Franklin D. Roosevelt a fost poate cea mai spectaculoasă ope­ră de intervenţionism economic într’un Stat capitalist.­ E drept că astăzi se încearcă a se înlă­tura unele măsuri ale fostului preşedinte al Statelor Unite, dar cu mai puţin succes decât ar dori partizanii vechei dogme. Faptul de reţinut în această pri­vinţă este că tendinţa spre un control guvernamental asupra vieţii economice nu a încetat după terminarea războiului. Ce­va mai mult, se discută cu stă­ruinţă şi interes despre „Baza economică a politicei”. Astfel, într’o carte cu un asemenea tit­lu, cunoscutul sociolog şi istoric al civilizaţiei americane, Charles A. Beard, admite că revoluţia rusă a fost o încercare radicală de a înlătura „contradicţia între teoria politică şi faptele econo­mice”. Este foarte probabil ca ten­dinţa spre o limitare a libertăţii în domeniul economic să se ac­centueze cu timpul şi în Statele litice şî sociale cu o cât mai echi- 1 Unite, dat fiind că aşa numitele tabilă distribuţie a bunurilor materiale în interesul poporului. Astfel s’a recunoscut adevărul că factorul principal în ordinea internă a Statului este de natură economică. Dacă marea majori­tate a cetăţenilor se află într’o bună stare, atunci Statul are li­nişte. Unde însă există o inega­litate serioasă de condiţii econo­mice, acolo pacea socială este ameninţată. Sub presiunea acestei necesi­tăţi, Statul burghez a renunţat „posibilităţi infinite” die altă da­tă au început să devină din ce în ce mai reduse. Spectrul şo­majului, atât de accentuat după criza din 1929, deşi azi a dispă­rut în parte, va reapare mai cu­rând sau mai târziu, dacă nu se vor lua măsurile necesare pen­tru un control efectiv al pro­ducţiei. Nu numai guvernul, dar şi o bună parte a conducătorilor din marile întreprinderi sunt con­ştienţi de această even­tualitate. Conferinţa de la Moscova O. Vâşinski cvînd da la o şedinţă MUU .1—1IMI ............1.1 .«Bgggggg butii I ■iiinimi! iiw—pw îşi fac socotelile, tot cele vechi, pentru că s’au săturat cu încăpă­ţânarea învecinatei furnici care îşi găseşte totdeauna un picior dictato­rial să-i dărâme furnicarul şi o reia totuşi de la început, refăcându-1 şi iarăşi dărâmându-l... Să tot fie aşa în vecii vecilor? Pentru a statornici asemenea mo­­ravuri se cere un ajutor şi din a­­fară. Uite că acesta se găseşte, fie el conştient sau nu. Cântecul cu Ruhrul şi cu Amorul nu e o tiflă şugubeaţă, îşi are tâl­cul, neînţelegerile dintre aliaţi. Sfredeleşte tocmai în punctele sen­sibile ale prieteniei, depărtând un­a de alta buzele plăgii. Din asemenea plagă curge sângele negru al căr­bunelui, infuzie vitală pentru re­construcţia şi activarea industriei franceze. De aceea Franţa cere internaţio­nalizarea Ruhrului — cel puţin economică. A gândit-o și sub forme teritoriale, dar în cumpănirea viu- î I decării imperialismului agresiv d­o- * ’ cotind pururi în sufletul teuton, majoritatea părerilor este că nu trebue deschis nieăeri un fata! pro­ces de reîntregire. Unitatea germa­nă a devenit un tot organic prea so­lid ancorat în sufletul naţiunii, ca să se poată reveni fără risc la no­ţiuni ce erau valabile pe vremea tratatelor westfalice. Franţa renunţă — sau va renun­ţa — să valorifice acest deziderat, privit în alte părţi ca sâmburele ţi­nut separatism , tat, tot atât de tat cu forme doctrinare, pe cât ar fi de ispititor pentru mistica naţio-, nalistă a coborîtorilor lui Bismark şi ai lui Hitler. Centralizare politică — cu oare­­care elasticitate — şi federalizare economică, sau centralizare desă­vârşită, oricare ar fi formula ce va precumpăni din cele desbătute la Moscova, pentru Franţa ea va pri­­cinui a doua din cele trei mari preocupări legate de viitoarele sale relaţii cu Germania şi anume: cum va fi controlată şi cu ce metode? S’a vădit că au fost inoperante prevederile seriei de tratate, de pacte şi de acorduri următoare pri­mului război mondial. Realismul politic arată că ceea ce n’a putut face atunci Franţa — cea mai im­portantă victimă a agresiunii, cu o autoritate corespunzătoare jertfei sale — ar fi şi mai greu de înde­­plinit acum, când s’au conturat po­ziţiile, opuse mai pe toate punctele, ale celor două uriaşe forţe în cău­tarea unui compromis. Este totdeauna primejdios să te­ afli între ciocan şi nicovală. Eşti în situaţie de a fi arbitru? îndrum­ai evoluţia conflictului de bază. Nu poţi? Risşti­ să fii prins în angre­najul desacordului şi sufocat de celelalte acţiuni unilaterale. In această întrecere de influente, Franţa intervine în actuala con­junctură de forţe, ca un dement în tot cazul desinteresat, neputând să se impună ca un factor hotărâ­tor nici uneia din părţi. Ea priveşte Germania în viitor IA BERLIN SE CANTA „PARLEZ- MOI D’AMOUR,, — Franţa in ^1® P^boemei germane — In câteva zile, va apare o carte ^ 5CAEL­A CATARG 1 datorită d-nei Micaela Catargi, și întitulata: „Paris, astăzi și mâine". E o carte, am putea spune de re­­portagii, cuprinzând ample infor­maţii, impresii, întâmplări, puncte de vedere, de natură să lămurească problemele legate de Franţa şi de poziţia ei în lume, după războiul din care am ieşit. Dăm mai jos un capitol interesant şi foarte actual din această carte. Se cântă în metropola apocalip­tică, se cântă în barurile croite la subsoluri sub mormane de ziduri ştirbe, se cântă cântecul de dra­goste, şi nu-i­ lucru de şagă. Nu e de şagă pentru că se cântă o parodie. Iată, se schimbă numai o silabă. Asta cuprinde însă suma erorilor îndărătnice ale trecutului, proectat® mai departe asupra vii­torului. Este o silabă-sinteză, nu­cleul atomic al unei noui şi tragice greşeli, este Ruhr... „Pariez moi de la Ruhr”, cântă Frâuleinele de cabaret, furişând sentimentale pri­viri printre gene, iar ostaşii blon cu lire sau dolari în buzunar, se strică de râs (adică se stricau, pen­tru­­că după ce şi-a epuizat succe­sul de surpriză, cântecul a fost cenzurat). Deci a pornit mesajul de drago­ste, vestind că acolo nu s’a uitat nimic, nu s’a învăţat nimic. Totul reîncepe pe aceleaşi premise. Silaba e simbolică. • Francezii, înţelegând dela înce­put că aşa va fi şi că nimic nu le sade mai bine anumitor inşi — sau nsamtori — decât să ştie de frică primejdios când riscă să fie exploa- (Cottfiutmre în pag. 2-a.) Prețuri și— LJtfLSiiA ilfcEl ««.mntew- 300 m­ii let *» *,s» ,le morcovl, f»rGf©s®rîs|. — Starul met* pe 40 de vile!... Nu e sigurii vorba zisă, că omul e un animal sociabil. Cu egoismul lui autentic, s-ar zice că mai de­grabă nu. Până la moartea lui, trag de el şi-l întind semenii: Uzinele Comu­nale, Proprietarul, Fiscul, Societatea de Gaz şi Electricitate, Învăţămân­tul, Clerul, Justiția, Evenimentele, fiecare din aceste mari entităţi fiind reprezintate cel puţin printr’un fra­te sufletesc, care emite chitanţă. Fi­reşte, pentru, ca monotonia să nu se tăiBLXTM BUZUNARUL APROAPELUI odinioară erau mişcaţi şi de un ideal suplimentar: să se asocieze şi să se taie. Magnifica nobleţe con­sista in numărul cât mai mare de trese crestate pe fălci. Am cunos­cut un chimist român, sosit la Zue­­rich din Reich pentru doctorat, respins de la examen pentru moti­vul că fotografia din carnetul de frecvenţă nu mai corespundea cu originalul. I se retezase nasul la Muenchen, intr un duel cu sabia, aştearnă pe viaţa noastră variată şi I recent şi candidatul semăna cu el ."Uit----- "t------------- însul numai cât se asemuia ogarul cu mopsul. Din acvilin onoarea îi lasa­se profilul camn şi-i dispăruse şi una a treia din mustaţă şi buză. Când nu prea mult au ce face, excelentele elemente dintr’o simili­­profesiune se asociază, ca de pildă autorii de teatru, proveniţi din­­tr alte distinse profesiuni, ingine­rie, advocatura, diplomaţie, etc. care dau şi critici dramatici, poeţi, epigramişti, din orchestra maestru­lui Ingres, meşterul în violon. Odată adunaţi în firmă, membrii trebuie să-şi facă locul, arhiva, club, sală de şedinţe pentru discu­tat şi gândit problemele funda­mentale ale universului din cuşca sufleurului, şi nau parale sociale, au numai bani personali, care fiind sacri îi privesc. Atunci, membrii cu operă personală la sală goală, legiferează şi pun­ impozite pe tan­tiemele autorilor cu sală plină.­­ Un impozit în beneficiul unui crâmpei de privilegiaţi fără capi­­tal, este să te serveşti din buzuna­rul altuia ca dintr’al dumitale, multiformă, cifrele sporesc la câte 30 de zile; 8.000 de lei se fac pro­gresiv 17.000, 70.000, 400.009, nu­mai dintr'un Ianuarie până intr un Mai anul cutare. Dacă nu e sociabil, omul se mul­ţumeşte să fie asociabil, ca să nu se spuie că e lipsit de sentiment. El îşi lasă frâul liber în schimb la decesul fratelui iubit. Atunci omul şi seme­nul devin veri, nepoţi, unchi şi moş­tenitori. Ruda scumpă încă na în­chis bine ochii că familia, una din bazele statului, smulge sertarele, cară rufăria, covoarele, tablourile, ceasornicul, bijuteriile şi tot ce se poate scoate din casă iute, aminti­rile scumpe, înainte de sosirea ce­lorlalte rubedenii sau, eventual, a procurorului. Cei întârziaţi se pot alege numai cu o cravată, e bună şi aceea. Omul doreşte să fie insa mem­bru. Asta e o pasiune explicabilă şi determinativă, fratele nostru ne­putând să fie altceva în afară de profesia remunerată şi având spe­ranţa să devie direcţie, comitet, preşedinte. Studenţii germani de T. ARGHEZI

Next