Adevěrul, iunie 1947 (Anul 60, nr. 16874-16897)
1947-06-01 / nr. 16874
i Q mi 81 —Nr. 16.874 4 PAGINI 5600 LES Duminică 1 Iunie 1947 I'm* poștală plătită In numerar conform aprobării Hr j-mn. P T I cu It 14fi30A/940 Adev Al V.Beldiman 1888—1897 1 1 Const. Alții« 1897—1920 Const. Graur 1921—193« w» XION DATORI; Propnetars S. A. R. „Sărindari* editoarea ziarelor „adeverul** Şl „DIMINEAŢA** Reiristrul da publicaţii al I rîb Ilfov S. Com Nr 142/04« Director: B. BRĂNIŞTEANU BIROURILE: București, Str. Mare» MNo 11 rtLliFOANIfc. 44nii*tatrt|i» I“ tîmblirittttee * *r «g i n a Legea vânatului a Soft votată. ...Vom putea împuşca leii. La înființarea x tPiei rtoui Pri i ru /r?i apăfji răsadurile d® fl Drl, ?posch«t©ţ# și peluzele, P®ntr u a' -și incasa taxele, direcția 11. C. B.-ului a invocat umbra lui I ,*ot; ché: a InfUoțat o politie. Punân/Ju-se sub acest Austru pair0' Jaf , U. C. B- u] își asumă insă “i» rî obligași: iui Fouché II plăcea poliţia bine făcută. Primul punct al programului său cehui şi-a reorganizat departar cantul, după 18 Brumar, a fost: ’ *A r®da poliţiei reputaţia pierdută". „Ştiri, scria Fouche atunci, că dacă nu există naţiune car® să nu recunoască marea utilitate a serviciilor poliţiei, care să nu cheltuiască pentru ea sume foarte mari, nu există dease menea naţiune care să-i acorde pr°a mare stimă”. Ca Si Fouché, U. C. B.*ul porneşte dda nimic, mai rău: porne-Şte la lucru cu un personal compromis, cu personalul poliţie-! comunale. Ce a făcut Fouché într'o atare situaţie? Şi-a redus mereu personalul „pentru a reda poliţiei încrederea ?i stima*, „pentru a o face iubită chiar de amanţii libertăţii”. Bun soţ şi tandru tată de copil, Fouché nu ura nimic mai mult decât excesele. „Era din fire iertător’, spune despre Fouché biograful său Louis Madelin. Bineînţeles însă, clemenţa sa era destinată să servească politicii sale, şi politica sa era de a face o poliţie preventivă şi nu una represivă. Dacă vrea să prevină delictele, ca Fouché, direcţia UCB-urd trebue să înveţe pe cetăţeni dragostea de flori şi de verdeaţă şi cu să-l pedepsească pentru că nu l-a invăţat nimeni acest hrim, trebuă să impună taxe rezonabile şi nu să asigure încasarea unor taxe exorbitante, cu ajutorul unei politii care, fatal, va repede urâtă. Metternich spunea că principala calitate a lui Fouché este „o moderaţie abilă’’. Şi, în adevăr, se pare că ori de câte ori a făcut excese, Fouché a fost împins de €omît®trl de mântuire publică, fie de Napoleon. împăratul îi reproşa lui Fouché slăbiciunea sa, şi aproape indiferenta sa. Fouché insă ii scria amicului sau Intim, Gaillard: „Imi place să iert toate slăbiciunile’’. Va fi polifia U. C. R.-uriî la fel de paternă? Va şti ea să ierte toate slăbiciunile, slăbiciune» de a rup« o floare ispititoare, slăbiciunea de a căuta umbra unui boschet, slăbiciunea de a evita praful şoselei pentru a călca niţel pe iarba verde? Dacă Fouche a rămas un «odol inegalat In griiul său. «Iacă personalitatea sa rămâne tncă o enigmă, deși a Iscusința unor biografi iluştri — este poa- STF.FAHEL IAD (Continuata In pag. 3-a) Curat Ion Chica In »ertoerito aAreeate prietenului său V. kXnaseauzi și ear® suat vsritabil» 'i—Mi»»«aTe iiddi și istorls®. In afară d® buna«i®|®«i 1®* literară, n® povestește •*■* i#s*adsrii haiduci purtau haina truer nivelatori **o4*Q, lua* dala ••£ b®gaţi ca să dea la cei săra«*Azi, hadduan sorssfilei naaatra au ătogănit, Iar handițU da palări, tare nu pat să-şi roveaUMoe şi ralul mielaaar a* nn „enrej” adiaa. Dăm oi leva «zompW, din ear® s® peste vedea enne bandiţii au u» euraf deeeabit şl ]aaeă, cum s’ar sfee, eu ®ărţU® pal»ră. El au furat In adteva neyU dcardndal, larămd aa nişte meşteşugari prieepuți, grilajele Întregi «ar® împrejmuia* e',abla lui Reeetfi de p® bulsvardul a«* trai al Capitalei. Seriam eă amaetă ispravă eu făvut-® »sagtea, deși • p®albU ea ei să fi lucrat «klar tn timpul sălii. Intr’o altă noapte, arimimalii cari au emerit ,« un morâtor bărbier, au «tat er® tatregi pe trebar, aşteptând aa tovarăşul Iar să termine gestul criminal, al fiind Ine® ifi d® un antemerl fără ca să s® «naţionesc de iatrebările indiscret« ala vreunui eventual agent de p®ttfi®In unele blocuri s® fură ■ ramuri întregi, fiind apoi transpar: el« la toată vela p® străzii® tăcuta al® Capitalei. Pria se citis a difii de azi au şi e dacă de burner, că ei lucrează rab eehlipsiifiet In persoană, eam zicea Carageate, pa.vtrm a demonstra astfel că ei sunt mai tari decât torţele eeeiale menite a-l face indedirabili. Bandiţii şi berfaşii de ani au astfel curajuri de cari ne puteam lipsi şi humorul Ier este din acel pe care am dori să fiu cât mai puţin experimentat pe punga şi viaţa neastrăl . GLOSE POLITICE lasă soluţia No. I Directorul Oficiului Naţional de Turism se plânge intr’un recent interview că, in lipsa unei legi speciale, oficiul pe care il conduce nu poate face mare treabă. Suntem de perfect acord cu d.director că fără o bază legală, e greu să se facă treabă constructivă. Pe de altă parte, înţelegem că Statul strivit de atâtea necesităţi şi angajate nu se prea preocupă, în momentul de faţă e turism. Totul, o soluţie ar exista, capabilă dacă nu să dea un impuls viguros turismului, cel puţin să nu-l stânjenească, atât cât mai există. Să renunţe adică Oficiul de Turism la taxele exorbitante pe care le-a pus pe cap de vizitator pentru că, după propria sa declaraţie, în momentul de faţă nu poate contribui cu nimic la ameliorarea situaţiei. Fiat lux ! Să fie lumină. Din nefericire, dezideratul acesta pare să constituie un ideal quasi-utopic, cel puțin lo propriu, atâta vreme cât vor lipsi becurile. Și ele lipsesc, mereu fi tot mai mult. S’fi precizat, la un moment dat, că au sosit un milion de becuri din Cehoslovacia, că S. G. G. s- a adus pentru Iluminatul străzilor, nu mai știm c&te zeci de mii; că, pe baza contractelor in curs de realizare vor fi aduse in relativ scurt timp, alte transporturi ,ipreciab'le. Ni se comunică acum că, fji ce priveşte transportul de un milion becuri, acesta s’ar afla in ţară, dar ai marfa nu poate să fie pusă in vânzare pentru motive bine întemeiate, fni legătură cu fixarea preţului. Chestia s’rr prezenta cam astfel: Importul de becuri a fost făcut de cele de compensaţie, obiectul compenseţril fiind sarea. Sarea noastră s’a scumpit sensibil, intre timp, aşa că importul nu poat? fi lichidat până la siuerdarsa situaţiei. Calculele preliminare arată că o him'nă va revini la 10.000 lei. Un bec de 10 di lumini va costa, deci, la 1 .000 lei. Iar unul de 10 de lumini, tOO.OOO lei. - - — Dacă a fost, o chestie cu sare la mijloc, era firesc ca fl prețurile să fie sărate!.* PUTIN DESPRE MINE KmUtentul nostru colaborctfor, d. Im. Socor, fost director (D. ziarelor ’'Adevărul'“ şî ’’Dimineaţa", ne trimite următoarele rânduri: „Sefrateia” magistrează faptul că arli®el ale mele asupra lep. Oficiilor Industriala au foet relevata si eamentata de efleteasele ieteriee „Dreptatea” şi „Liberalul” şi-mi aminteşte verbala lui August Bebel, unul dintre ««aducătorii e»ciald®meernţiei imease de la sfârşitul veacului tracut, care spunea: „Trebue să fi greşit cu ceva că mă laudă duşmanii clasai muncitoare”. Aş putea răspunde simplu: nu sunt infailibil şi deci pot greşi — ceea ce, bine Înţeles, nu peste carul Papei şi CI confraţilor dela „Scânteia”. Şi l mai putea adăuga: dacă Însuşi Tabel, care a fost ceva mai mult decât un modest ziarist cum sunt eu, a supernit povara unei asemenea incisali, nu văd de ce n’aş putea-o raporta şi eu. Dar nu e cazul Clei să invoe „dreptul la grasaală”, aici si mă a dăpeeiaao la ambra marelui Rebel pentru busul ne tav ce a’rat ton statut că fia „Dreptatea”, fieLiberalul” ar fi de aeord eu »teoriile mele marxist«”. Ba „Liberalul” a si declarat categoria ei e un dezacord en punctul meu de vedere In efectiunea Oficiilor industrial», împrejurarea că cele două «Soioase istorice mă an In stimă ca om sau ca prefesionist — eecapa bln®fetţelm, nu mă deranjează de loc — nu dovedeşte un acord ideotogic şi nu justifică inveearea Iul Bebel, întrucât priveşte „feeriile marxico ale d-lui In. Secer” (autorul netifei a vrut să fie ireale?) mă mulţumesc că fac constatarea că pentru «1® am făcut puş®ărl® şi lagăr, şi tot pentru el® am refuzat la 187 să tmpuş® ţăranii şi cu» «u periat ®®a««otot®l®. Şi cred să faptele s unt mai ato®vtttte decât cuvintele se 1® poate aşterne p® hârtie cendaiul cemiratelui şu pricina. ...... Em, Soocn Răspuns unui burghez nedumerit Un cititor, mărturisindu-*® cu un fel de emfază, burghez, caută să afl® răspuns la mai mult® nedumeriri ale sal® la c® privește rosturile clasei din «ar® fac® part®. Din «sipul lacului, ba* de seamă că acemeni altera, cititorul aestru s® sere* te definitiv așezat mnlăuntrul cultând sfatul lui Guizet şi Imbogăţindu-se. Nu e acum locul să demontrez că, având grija propriilor **« inter®*® şi Imbogăţineu-se nn____ _______ __, ________ tr’adevăr, burghezia franceză a unei clase sociale, ca şi cum acest« J ,n»*”a căţit întreaga soţietate, fiindclase ar fi «categoric stratificate, cum belşugul ei nu era un fenomen interese şi mentalităţi diferite, dacă nu chiar potrivnice, ca şi cum circulaţia pe scara socială ar fi rămas tot atât d® ancv®i®asă ca acum un veac, cănd suişul şi coborâtul s® făceau în câteva genorifii In ţările apusén®, und® burghezia şi-a consfinţit drepturile de peste o sută cincizeci de ani, dar al cărei rel social şi politic – cu mult mai vechi, s® peat® verii şi de • conştiinţă burgheză. Balzac în „Comedia umană” şi mai târziu Zela în „Les Rangon MacQuart“, au surprins şi fixat nenumărate expresii vii al® acestei burghezii, iar Gavarni şi Daumier au înţepat cu vârful peniţei atâţia rentieri rotefei, ca să ne arate că nu corpurile acelea bine hrănite e numai grăsime şi set® de aur. Pe unul din oamenii, d® statul acestei burghezii, Guizet, jurnaliştii timpului 11 înfăţişau ca p® un adevăr* şef de bandă, îndemânndu-ţi şi complicii la pradă, că faimosul îndemn : lmb®găţîţi-vă. Bietul ora nu făcuse decât în mijlocul unei sărăcii general® ci, dimpotrivă, buna ei stare îşi avea rădăcinile într’o prosperitate a tuteror claselor. La noi, unde compartimentele vefere nu erau atât de închise, unde în afara castei anachronice a boerilor, ţărani şi târgoveţi trăiau daevalma până scum o sută de ani, supuşi n eeleraşi condiţii grele de desveltare, noţiunea de burghez e aproape goală de conţinut social, confundându-se cu aceea de orăşen. Cititorul nedumerit vrea să «tie cin® e şi cine nu e burghez. E inutil si-l trimitem la vreun text sociologic. Ceie mai multe nu-s decât transpunerile unor stări d® lucruri străine care nu se potrivesc cu aspectul local. II povăţuesc să ia tramvaiul 16, de pildă, şi să privească afară, într’un parcurs de un sfert d® oră. Burghez e negustorul cu dugheana sărăcăcioasă şi băcanul opulent din colţ, micul av®cat de judecătorie de ocol şi maestrul cauzelor răsunătoare dela Casaţi®, medicul cartierului ratric să indic® clasei al cărei exponent naş şi somitatea Facultăţii, necăji«»«el era, drumul şi rostul ei. Intul proprietarii unei căsuţe dărăniciun alt mod, burghezia nu «i-ar pănate şi stăpânul blocului In stil fi îndeplinit restul firesc, decât as- spaniolesc — egiptean — românesc ________de SERGIU DAN eu eoionn® greceşti, meşteşugarul patron cu două calfe a căror plusvalută e capitalizează şi industriaşul cu câteva sute de lucrători. Mai sunt iremediabil burghezi, in ciuda înfăţişării lor Şubrede, profesorul şi funcţionarul, actorul boem al sălilor periferice sau steaua merilor teatre, scriitorul fără cititori şi cel cu tiraje demne de invidie — aceştia şi încă mulţi alţii sunt burghezi, indiferent de ceeace gândesc, fac sau spun, burghezi în înţelesul cel mai deplin, oricât l-ar trage aţa într’o parte sau alta. Politiceşte, burghezia aceasta precară încă, n'a guvernat decât puţină vreme, dar destulă ca să comită erori, unele foarte grave, niţele inerente, ponte chiar fatale oricărei guvernări, din orice ţară şi din orice timp. Pe cele grave le-a plătit, cu o dobânda de sânge. Inchipuindu-şi că întreţine diversiuni în locul soluţiunilor, ea a lunecat pe neclmnţite spre un extramism de dreapta care s’a dovedit a nu fi decât o avantgardă de fler a unei mari puteri străine şi hrăpăreţe. Subtilul I. G. Duca, inteligentul Armand Călinescu, viteazul Victor Iamandi, laboriosul Migsaru, somptuosul lor rar negreşit fiii cei mai străluciţi ai burgheziei, au plătit cu vara erorile care n’au fost numai ale lor. Cititorul burghez va afla poate în evocarea acestor burghezi merituoşi, căzuţi la poetul lor de gândire sau acţiune, un răspuns la atâte, îndoeli şi nedumeriri asupra rostului clasei din care face parte. DELA LA .9©Q Felul nostru de a ne autoanaliza, ca o colectivitate socială, a pendulat între două extreme: fiau ne-am elogiat, numind sărmanul nostru Bucureşti, „Micul Paria“, ţara noastră „Belgia Orientului“ iar vitejia prin: “Românul are şapte vieţi în piepturi de aramă“; sau, am trecut dincolo de baricade, şi ne-am zugrăvit în culori ce nu se potrivesc totdeauna cu situaţia moravurilor de la noi. De pildă, ne-am descris ca o ţară, care practică sistemul bacşişului, adică al darului ce vine ca o milă degradantă, ca să întregească o obligaţie materială pentru o muncă prestată, socotind că numai noi avem monopolul acestei generozităţi. De fapt, sistemul acesta de a bucura pe alţii cu un surplus inegal, subiectiv şi de apreciere capricioasă, există şi în alte ţări, doar numele e altul... Noi am luat numele nu dintr’un dicţionar enciclopedic, ci din contactul istoric cu Turcii, care ne-au dat destule cuvinte, oricât de mult i-ar fi plăcut răposatului Timoleon Pisani ca să păstrăm o limbă neaoşă, dar împestriţată cu cuvinte ce nu pot revendica origina lor, într’un text al lui Cicero ori Tacit. Deci, să fim bine înţeleşi. Bacşişul l-am întâlnit şi în Franţa, sub forma acelui „pourboire“ care, dacă ar fi fost refuzat birjarului sau şofeurului parisian, urechea pasagerului ignorant în aceste obiceiuri ar fi auzit cuvinte care, dacă nu se găsesc în Voltaire, circulă în argot-ul sudălmilor parisiene. La Viena şi în alte oraşe ale Austriei de sub Franz Iosef, am rămas surprins văzând cum toţi călătorii din tramvaie dădeau un supliment de preţ taxatorului, care mulţumea cu un ’’sărutăm frumos mâna", anonimului donator. La noi, un taxator te putea înşela — odată nu e obicei — dar nu pretindea şi ofranda călătorului grăbit. E drept GR. TAURAN că ar fi şi greu astăzi, ca un taxator să aştepte recunoştinţa pasagerului, după felul cum se călătoreşte, bacşişul, însă, aşa cum se practica la noi, a dispărut, dar foloasele lui nu. Şi aceasta dovedeşte ingeniozitatea noastră, care ştim să ne acomodăm cu toate nevoile şi trăim în toate anotimpurile, fără a pieri cu uşurinţă. Bacşişul, trieşte sub forma eufemistică: „n’am rest“. Călătorul de tramvaie, plătitorul ia o taxă de apă, de la radio, sau de la telefon, ori expeditorul unei telegrame sau scrisori recomandate, se loveşte de surâsul benevol şi indulgent al acelui ce se vede pus In neplăcuta poziţiune (să fie oare tocmai neplăcută?) de a nu putea da restul. Şi astfel, cu acest sistem, sfera de aplicabilitate a vechiului bacşiş s’a extins, deşi din ea au fugit chelnerii chiaburi de azi, întinzându-se la alte persoane, care se mulţumeau cu salariile modeste, dar suficiente traiului de altădată. E drept, ci lipsurile şi nevoile de azi, scuză şi explică multe. Să închidem ochii. Să punem mâna darnici în buzunar, şi să fim mulţumiţi când ni se face un serviciu, fim ca să fim maltrataţi. E şi acesta un câştig moral, însoţitor al unei mici pagube materiale. Un moraliat sever ar putea totuş să nu fie părtaş cu atitudinea indulgentă faţă de nişte moravuri în care demnitatea omenească nu este prea respectată. Deci ar cere un folos în plus dela un cetifenn, când ei sunt plătiţi pentru a face acest serviciu? Recunoaştem, că în cadrul unei morale stricte, s’aceste obiceiuri nu pot fi încurajate, dar morala, să nu uităm, că are, chiar în concepţia multor gânditori, şi o latură utilitară. Trebue „ BACŞIŞ N’AM REST!« ti să facem ceea ce e util, nu numai cees,ce comandă teoria abstractă, aşa incit indulgenţa dabilă faţă . Cu cărie de ■ i de bacşiş are şi o oarecare justifi - y care. Omul este sub vremi, cum spunea bătrânul cronicar ştiutor al nevoilor felurite, noastră a trecut, prin care ţara I. P. ti. -im-t'se Alexen, tnttn».-A. . sas foaia d« I. It*. S. Patriarh Niocdexvt, membrii guv*rnului şi neprepenteanţli Ambaoadâi tovtotiqâ tn României — * AZ * ATI CINE O Fl ? Mî.«istețul AxrtouHuriî perifii de epetbatece a Jeei. E ea gesticonimă a dat dl*păduchelui &IX început de călători© — Ce se mtlinpii, ce se gândeşte şi ct îs... Ksaâseă l* provincia— O călătorie prin ţară este totdeauna, şi mai alea astăzi, foarte interesantă. E greu de făcut, pe tru ca cere multe milioane, încă din cina când ai intrat la biroul oficial din Piaţa Palatulu, pentru a-ţi lua un bilet. Dar aceasta e glt£ problemă, care se pune nu numai călătorului, ci şi căilor ferate, oblgate, îmi închipui, să invidiese enorma aglomeraţie din tramvaie şi să privească cu îngrijorare la vagoanele ei de multe ori neversamil de goale. Cine depăşeşte cu câteva seci de kilometri centura Capitalei noastre are prilejul să a£„.e o mulţime de lucruri noui, să* înregstreze aspecte specifice, să vadă nimenii activând şi gândind, dferit decât noi, ceştilalţi, care ne depănăm existenţa în febrilitatea srrovitoare a Bucureştilor. Ce face provincia? Ce se Întâmplă în locurile, pe care mulţi dintre noi, le-am părăsit cu ani în urmă, atraşi de mirajul Capitalei, sau constrânşi de împrejurările atât de complexe ale existenţei? Vom ciuta, în câteva reportagii, să redăm cititorilor ,faptele reţinute ?Impresi le cuirase aşa cum le-am notat, adică simplu și onest, așa cum le cerea un mare călător european tuturor acelora care aşterneau pe hârtie rezultatul peregrinărilor lor, — mai întinse sau fugare. E firesc — desigur, ca fecare regiune, să-şi aibă specificul ei. Iată, Valea Prahovei, maicatuoasă, dar oarecum tristă, Ineagră” — O va îndepărta cu siguranţă Iată, reginea Braşovului, în care predomină cartoful, ca un fel de falon, singurul factor cărui prezenţă domină atra. Iată părţile răsăritene ale Ardealului, unda în prnte şi sare se mănâncă încă pâine de secară cartof , mare cât o roată, grea de 6-7 kilograme, unde cel pornit să caute alimente, nu poate cumpăra nimic, pe bani, dar ar® nu sucea® neaşteptat dacă »« hotărăşte să schimbe o rochi« pe un săculeţ de făină, sau o pereche de ciorap la o bucată de caş. Spre deosebire de regiunii« din vest, unde pâinea şi celelalte produse, se etalează abundent, orgolios şi unde „semnul monetar” violet al milenului, îşi păstrează încă atributele tentaţiei. In vechiul rarei, aceeaşi diferenţiere. Din Oltenia, unde viaţa a oarecum mai Uşoară. Şi până în Moldova, copleşită de Unsuri, şi de îngrijorări, călătorul înreg strausă nuanţe variate, posibilităţi mai mari sau mai reduse de acţiune şi de refacere. Totuşi, pe deasupra acestor aspecte loca!«, se poate Închega o notă comună, ţinând de o anumită stare de spirit p® care n o putem gnora, tu consecinţei« «IPretutindeni, svonui lasă urme. Propagat cu r«peâciun«a P« care i~o cunoaştem. Cu puterea hai extraordinară de p*n«tî aţie, pe car« am asemăna-o cu ac**a a serului — svonui, char dacă are colorituri diferite, duce la ,tând în pregătrile ei pentru musafirii pe care altădată îi aștepta cu certitudine, dar ps car», de acelaş lucru: la risipirea ace- data aceasta, aş« numita „criză , lui elementar sentiment al »tabiei* numerar”, — răsărită bruac lititlf. aî siguranţei, care singur ei misterios ca un fel de „mână ’ poate Înlesni o încordare * e£or-do A. 3AMS3N Sl, i urilor constructive. Fie că un’î ’ti vorbesc de război, fie că alţii iţî vorbesc de fel de fel de properte în legătură cu moneda. — într’o regiune oameai vorbeau şi de o dată precisă, la... 15 Mai se achimbă bănii, — fie că »« interpretează fantast, câta o informaţie turnată difurată de omul care a citit gaseta la oraş— în foarte multe sate, nu ajunge nici un rar — ri*u!tatuî • *c*laș. Un vag «sentiment de teamă, care restrânge »«tiv tatea. R*u îndeamnă to ..măsuri” socotite de prevedere, dar în fond dtepsi toare pentru toţi. De multe ori, aparatul administrativ, pr n practicile lui, prin distanţa care o pune între el şi cetăţean. — In loc să dreeiă, mai rău s^r'că.Tn acroşa v-muri organele oficale, trebue să nu d® păşească rolul lor limitat birocratic. Dar în ce măsurăţi în ce mod se face alto«*t lucru? Rândurile acestea sunt o introducere ramară. Vom câlători prin câteva reportaji împreună cu cetitorii, ne vom da jos mai frecvent din tren şi chiar din căruţă, şi vom vedea mai de aproape care sunt real tţile, şi care s unt problem*!« pe care şi 1« pune provincia. •Jw'SSTlA ALA» T Ă — Toți, pr\«-»«nil tdfi fi-mei lumt-o fn«b*fe, tu ai rămas use... partit «fe milionar I mimai Duminica: Aşa vrea Dumnezeu Vorba care aproape se pierduse, S’a supărat Dumnezeu, el o regăseşte omul nevoiaş covârţit dreptul să se mânie; un drept recede timpuri. O auzi pretutindeni, la toate porţile, tu toate răspântiile, concluzie a ţn&rturisirilor şoptite de plângere şi alinare. Pe Dumnezeu il îngroapă belşugul fi-l scoate la iveală sărăcie, rând pe rând uitat şi adus aminte. Dumnezeu e înţelepciunea plugarului, care-l cunoaşte mai bine, ascultându-l in pământ, fi a femeilor amare, sfintele femei! E un cult ţi un mare, înţelese mai cu seamă de ela — şi păstrate in &■ cere la vatră. Măspunml f'tre replică, argumentul adânc Dumnezeu lengi ţi desleagă — şi pedepseşte. Pedeapsa lui pare o jucăria de ijutier. Stărpaşte firul de porumb Şi minuscula boabă de grâu, usucă genele ierbii, seacă rouă de diamant. Şi-atât! Şi din atât, sute de popoare se ofilesc şi se împuţinează Din atâta lucru, de trei ani inco.ire ... . . uotafei propmi şi milioane de oameni pier şi a te cMu- ^ ^ f £ multe milioane — de tute — mgenunche cu coarnele in ţărână. rJn bob de, mei se ciocneşte eu glob d fi globul se descumpăneşte Povestea firavului păstor cu namile fi buzduganul, e întotdeauna adevărată. Cine hotăreşte Întâlnirea nimicului cu uriaşul fi birui n ’n? Dumnezeu! T. ARGHEZI născut de toate femeile care ştiu mai multe taine şi mai mult adevăr decât bărbatul, brutal fi ignorant. Pamela, nu el, orgoliosul, unge pe stăpânitor. Ea poate să~l fi roagă, incovoindu-fi amfora izvorâtoare de omenire, la altarele lui. P~ pune o lumânare la Maica P’ecsta, femeie și fecioară, ca și dânsa: lacrimile ei i la duce sfânta sfintelor în palmă până la El, împăratul suspinelor, al întristării, dragostei şi speranţei. Dacă aşa vrea Dumnezeu, s’n isprăvit. Nu mai a da gândit, nu mai e daci*. Nimani nu-i vinovat ţi toţi nu recunoaştem răspunzători, voia Celui-de-sus fiind singura răsplată cuvenită Dar „aţa vrem Dum-i tztu” tneamnaacă eoUdamămiea cu ’citurile mai presus de critică, încrederea I« els până la suprimarea primire» secrific certitudine peste certitudinile concrete și o formă de i v.redere fi optimism, pe care nu o dă nicio doctrină. X doctrina celor fără doctrină și, probabil, e vorba de acel imponderabil, vecinie eficace, chemat un anumit limbaj forța morală. 39 Cittfifi* Isap. 3-a: UN UITAT« im. IUUU BARAftCH da Andrei Filimon Paginai 3-ae EVOLUŢIA BURSEI DE ACŢIUNI Şl EFECTE Situația data »*-31 Mag