Adevěrul, iulie 1947 (Anul 60, nr. 16898-16924)

1947-07-01 / nr. 16898

AHOL 6T nr. 16.898 4 PAGINI 5000 LES Mărfi I iulie 1347 deverul 1897—1920 1921—1936 Proprietari S. A. R. „Sărindar“ EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL“ ŞI „DIMINEAŢA“ AL V. Beldiman 1888—1897 FONDATORI: Const. Miile 1 Const. Graar Director: B. BRANIŞTEANU Rajzi­strul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Gom. Nr. 142/946 BIROURILE: București, Str. Matei Millo 11 taxa poştală plătită în numerar conform aprobării Cir. gj®. B. C. cu No 040.306/948. Nu se va da câte o litră de ««autor Se poate consuma şi fără ordo­nanță medicală? • •• Condiţiile reformei monetare Agitaţiile iscate de aşteptarea reformei monetare — pe care unii in chip eronat o numesc sta­bilizare — sunt până la un punct explicabile. Nici întreprinzăto­rii, nici oamenii de finanţe şi nici simplul cetăţean care are răspun­derea anevoioasă a unui buget particular nu pot fi acuzaţi fiind­că n’au rezistat psihologiei mor­­bide, care mişcă toate sectoarele vieţii noastre economice. In fata incertitudinii şi a neprevăzutului, fiecare se simte obligat la măsuri de siguranţă. Data unei operaţii de stabiliza­re te poate închipui cu oarecare a­proximare. Stabilizarea cere con­diții economice precise, conveni­ții de ordin extern și o pregătire netodică, — pe câtă vreme o re­formă financiară, care ar urmări schimbarea monetei, are prin natu­ra ei un caracter intempestiv. D­ar și o asemenea reformă presu­pune o bază iniţială, anumite condiţii de fapt care să-i garan­­te­ze reuşita. Până ce stabilizarea propriu zisă va fi cu putinţă, re­ţor­a monetară e menită să înlă­ture haosul financiar la care asis­tăm şi să asigure un relativ echi­libru in mecanismul economic. Cine ar deslănţui perturbarea pe care executarea reformei o impli­că in mod fatal, numai pentru a provoca o diversiune financiară? Dacă s’ar trece imediat la o nouă manetă. — în două, trei tur!, ei s’ar găsi în aceiaşi poziţie precară. Colectarea cerealelor, aprovizionarea economateior şi unele plăţi importante ale Stătu­ţii, ar determina un nou aflux mo­netar, care ar anula în bună mă­sură efectele reformei. Logica a­­tribue astfel febrei de­­ pe plată cauze pur psihologice. Goana imediată a posesorilor de Lei du­pă plasamente sigure n’are te­­meiu­ri obiectiv®, în măsura în care criteriile raţionale mai pot forma un factor de orientare. Din lucru pare sigur: tezaurizarea constatată în­deobşte la sate va trebui să înceteze. Perturbaţiile supărătoare alimentate de svo­­nuri şi teamă vor fi atenuate de o mişcare întensă în procesul de schimb şi circulaţie a mărfurilor. Nimeni nu-şî va asuma riscul să păstreze moneta actuală, deşi presupunerea că reforma mone­tară ar păgubi pe posesorii de lei nu e în principiu justificată. E de sperat că guvernul va fixa un raport echitabil între vechea şi noua monetă, spre a limita vic­timele acestei operaţii, care poa­te uşor aluneca într’o nouă criză financiară­ Şi guvernul şi publicul trebue să lucreze cu ca­p şi sânge rece. Reforma monetară e un pas im­portant spre normalizarea, atât de mult râvnită. Nici un gest pri­pit n’ar fi bine inspirat. H. SOREANU Pe o lună Popaldffa a fost înştiinţată trium­­ifor ca de mâine i se dă zahăr, şi fost poftită la entuziasm. ,Lucru : care, ar fi fost desigur dispusă, 3că n’ar fi observat că e vorba de eta pa o luhiduf adică numaî pe 'aL Orlpine va recunoaşte, desigur ! tntr’un fel te estrafasmnezi pen­ii 250 gr. şi Intr’aUfel dacă s’ar dat de poldă 3 rafii, adică 750 gr. In orice caz, pubUgul e foarte sur­­rtm că în ,loc ca lucruri să leargă înainte, merg înapoi. Iar? In scurt tmp dela fixarea nouilor returi la produsele Industriale, se are că anumite întreprinderi de ranse încearcă să reinstaureze re­­rmul suprapreţurilor. Organizaţiile profesionale ale ce­­lor clătiţilor de textile au votat, în utimele zile, rezoluţii prin care legustorii de ţesături sunt îndem­­naţi să nu plătească, sub nicio for­­ţă, suprapreţurile ce li se cer. A fost anunţată în acelaşi timp, o acţiune energică în toată ţara, cu capul de a se opri încercările de re­­r,traducere a negoţului negru în a­­ceastă branşe. Original BBC 2 notoriu faptul că străzile perife­rice ale Capitalei au, un loc de pa­vaje, cu totul altceva; pe timp uscat; praf; mult praf; după ploaie, noroi; bălţi întregi de noroi. Se pare că o primărie de sector — şi anume III Albastru — a hotărât acum, să facă un început de pavare. Vor fi aduse în scopul acesta vreo 200 vagoane piatră bolovani de pe valea Dâmboviţei şi nisipul nece­sar. Primăria va mai pune la dispoziţie şi lucrătorii specializaţi, urmând ca executarea lucrărilor, în speţă munca brută cu braţele, să fie făcută ■ nu ni s’a spus până acum­, dacă pe veresie sau cu plată — chiar de e­­chipe de lucrători recrutaţi ,dintre cetăţenii străzilor în cauză. Batem fără îndoială toate recor­durile în pr­rimaritate. RADIOGRAFII PULMONARE OBLIGATORII Forurile noastre superioare sunt de­sigur permanent preocupate de sănă­tatea populaţiei, dar din nefericire nu prea există posibilităţi practice de* a lupta împotriva bolilor şi —* de multe ori — împotriva bolnavilor. Sau, mai exact, nu se face suficient uz de posi­bilităţile existente. De aceea e foarte îmbucurător faptul că în şcolile superioare, s’a găsit mij­locul unui control destul de eficace, a­­plicat pe teren. Astfel, la înscrierea In orice şcoală superioară, odată cu actul de naştere şi cel de studii, se mai cere candidaţi­lor un certificat proaspăt din partea unui radiolog oficial. La fel, nu se ad­mit studenţii la examenele de sfârşit de an fără un asemenea document. O cercetare obligatorie a plămâni­lor, făcută măcar odată pe an, duce­m a­desea la depistarea unor forme incipi­ente de boală, care nu se trăitase în nici un fel până atunci. Asistenţa Universitară de la Facul­tatea de Drept, in epoca anului in care ne aflăm acuma, face mii de radiogra­fii pulmonare. Sunt in Bucureşti 25000 f.7 studenţi, şi fraţi vor să-şî treacă examenele. Elevii de la Conservator, care nu au acces la Casa din bulev. Elisabeta, au­ fost îndrumaţi la dispensarul din hui. Ferdinand. Nici unul nu s’a putut în­scrie la examen fără rezultatul favo­rabil al radiografiei. Am avut prilejul să văd doi tineri respinşi la această vizită medicală: o el" la conservator (canto!) și un sfuct de la Agronomie ambii igno­rând complect până în acel moment că starea sănătății ior lasă de dorit. Stu-ANA CANARACHE (Continuare în pag. 2-a) * smriiimMMmmsitsnirf­­wmtmxxvasivshmztiii MELCII SAVANŢI Se face caz de iscusinţa unui inginer bucureştean, care a reuşit să dreseze­­ melci pentru concursuri de alergare. E şi acesta un tur de forţă educativ, deşi asemenea succese au mai fost re­purtate şi cu făpturi mult mai mici. Silvio Pellico a domesticit în închisoare un păianjen. Alte spirite inventive au învăţat gândaci negri de bucătărie să concureze la curse de galop. Pe vre­muri ne-a amuzat isprava unui bătrân turc din Constanţa, — vraciul maha­lalei — care improvizase un circ de li­pitori, sensibile la chemarea stăpânu­lui. Făceau tumbe în borcanul cu apă şi erau răsplătite cu sângele dresonului. Cine n’a auzit de exhibiţiile puricilor de music-hall? Aşa că nu ne prea dăm seama, dacă în această materie dresura melcilor e mai merituoasă competenţa noastră oprindu-se la poarta oricărui hipodrom. Dar dacă există totuşi un merit, so­cotim că el trebue împărţit intre dascăl şi elev. Cel dintâi a pus răbdare, celă­lalt bunăvoinţă. Oricum, într’un secol proclamat al vitezei, e interesant de constatat pasiunea unor oameni pen­tru încetineală, mişcare In care exce­lează precum ge ştie melcii. Numai in fabulă melcul din Avignon isbuteşte o performanţă de Întrecere, însă agăţân­­du-se de coada vulpei. Rămâne de văzut dacă asemenea reu­şite, folosesc omenirii şi în ce fel. Ne învaţă să nu fim grăbiţi? Contactul cu culbecul, poate fi o terapeutică pen­tru sistemul nervos? In orice caz, ase­menea exemple de virtuozitate „au­ra­­lenti”, dau un neaşteptat sens valoa­rea timpului. Reeditează vechiul ada­giu latin: „Istina lente”, grăbeşte-te încet. Deşi am toată admiraţia pentru mel­cii savanţi, parcă totuşi îi prefer un chip de pilaf, sau după reţeta franţu­zească, umpluţi cu unt şi cu puţin timbru. Fox OMUL DE PE STRADĂ VREA SA ŞTIE... Cu ce e mai bi­ne „să te prind­ă“ stabilizarea ? Cu marfă, cu aur, sau cu numerar ? Anunţarea stabilizării monetare — operaţie care urmează să fie e­­fectuată încă în cursul anului cu­rent — a provocat, cum era firesc, oarecare frământare. „Omul de pe stradă“ — indife­rent dacă este industriaş, negustor, meseriaş, funcţionar-salariat, liber­­profesionist sau simplu muncitor manual — s-a văzut pus în faţa u­­nei apropiate „revoluţii“ financia­re. Evident, o revoluţie căreia, a­­tunci când reuşeşte, nu îi lipsesc urmările bune şi constructive pe tărâmul social, economic şi politic, dar pe care fiecare categorie de in­teresaţi se strădueşte s’o întrevadă şi s’o judece, deocamdată, după pri­ceperea sa. Când şi cum o să fie făcută sta­bilizarea? Dacă vine stabilizarea monetară, cu ce e bine să te gă­sească ea — cu aur, cu marfă sau cu numerar? întrebarea din urmă preocupă până la obsesie mase largi de cetă­ţeni, care ignorând legile economi­ce, se văd puşi subit în faţa unei probleme noui şi serioase. Oameni care s’au mărginit să muncească spre a produce, fie res­pectând întocmai legile probităţii, fie derogând adeseori de la cele ale moralei, oameni cari au reuşit „să facă chiag“ şi să acumuleze deci substanţă, oameni cărora nu le lip­seşte experienţa vieţii şi a afaceri­lor, se transformă deodată în teo­reticieni economico-financiari de circumstanţă. Ei sunt gata să-ţi ex­plice, cu mare bogăţie de amănun­te şi argumente, nu atât pentru lămurirea ta, cât mai ales pentru potolirea şi pentru descărcarea lor de năduful care-i apasă, de ce e mai bine ca momentul stabilizării să te afle cu marfă în loc de lei, sau cu aur în loc de marfă. In cadrul actualei şi neobişnuitei lui frământări, „omul de pe stra­dă“ ar voi ca, în primul rând, zia­riştii cunoscuţi pentru activitatea şi specialitatea lor de ostenitori în ogorul vieţii şi ştiinţei economico­­financiare, să facă opera de lămu­rire a masselor şi s-o facă, mai ales, aşa fel, încât nimic să nu rămână nelămurit. — „Dumneavoastră gazetarii ca­re vedeţi pe ministrul industriei şi comerţului, pe cel de finanţe, pe guvernatorul Băncii Naţionale... Dumneavoastră care ştiţi şi aflaţi“.. Sfântă şi nevinovată naivitate! In primul rând, pentru că povestea cu „văzutul“ este cu totul relativă şi excepţională. In al doilea, pen­­tru că cei care pricep cât de cât evoluţia operaţiilor menite să ducă la stabilizare, nu ignorează faptul că principala condiţie pentru reuşi­ta ei, este ca legiuitorul să păstreze cel mai desăvârşit d­ecret asupra mijloacelor pe care înţelege să le utilizeze în scopul acesta şi asupra datei când e hotărît să declanşeze stabilizarea. Intre aceste măsuri figurează: sporirea efectivă­­ a producţiei în scopul creşterii posibilităţilor de aprovizionare cu bunuri economice; intensificarea schimburilor cu stră­­f­inătatea şi echilibrarea balanţei comerciale; închiderea robinetului prin care institutul de emisiune a­­limentează nevoile de numerar ale statului; asigurarea echilibrului budgetar; reorganizarea şi dirijarea creditului exclusiv spre producţie; stăvilirea speculei; stabilitatea pre­ţurilor; consolidarea datoriilor şi obligaţiunilor băneşti ale statului; restaurarea încrederii masselor în măsurile administraţi­e şi evitarea pani­cei în toate domeniiile. Vrem să credem, că cei cărora le incumbă răspunderea executării unui act de excepţională şi hotărî­­toare importanţă cum e stabilizarea monetară, vor şti să satisfacă în cât mai largă­ măsură e­xigenţele ne­cesare pentru atingerea obiectivu­lui urmărit. Se pare chiar că ei au şi purces la un început de realizări în această privinţă. Cât despre „omul a pe stradă“, avem regretul de a numi putea spu­ne prea mult despre perspectivele stabilizării monetare. Vom încerca, e drept, să atingem in treacăt, la­turile acestei importante probleme, dar ne vom feri să facem teorii şi să exhibăm soluţii, care sa ne puie în situaţia teoreticianului solicitat să explice tot „omului de pe stra­dă“, cât mai limpede, cât mai a­­proape de înţelegerea lui, ce însem­nează stabilizarea monetară. I. R. PETEA Speranţe justificate In succesul Conferinţei dels Paris — Declaraţiile d lor Molotov, Be­vin şi Ridault - PARIS, 30 (Rador). — Corespondentul agenţiei Reuter transmite« D. Molotov, «niratstml tfe errf®rne al Sm­lunîî Seva« riile ţărilor noastre în timpul răz­boiului, sacrificii care cer ca să realizăm pacea”. Declarând că nu este cu adevă­rat pesimist în ce priveşte viitorul conferinţei, d. Bevin a citat pro­verbul: „Piatra nu trebue judecată după muşchi”. El a adăugat: „Nimeni nu caută să sporească dificultăţile şi aceasta ar trebui să ne ducă la depăşirea lor”. Pe lângă membrii conferinţei, au mai luat parte la banchet d. Papi Ramadier, primul ministru al Fran­ţei, şi alţi membri ai guvernului. Primul care s’a retras după ter­minarea banchetului a fost d. Mo­lotov­, care a plecat pe la ora 23. Cea mai mare parte a oaspeţilor au rămas, stând de­ vorba, până mult după miezul nopţii. * PRAG­A, 30 (Rator).— Corespon­dentul agenţiei TASS transmite: Luând cuvântul la serbarea orga­nizată de către Societatea Cehoslo­­­acă pentru consolidarea relaţiuni­­lor internaţionale, ministrul aface­rilor străine Massarik a subliniat recor, a declarat că spe­ranţele în succesul con­ferinţei marilor trei c privire la refacerea Eu­ropei sunt justificate. El a făcut această declaraţie la banchetul dat Sâmbătă seara la ministerul de externe francez de d. Sidault, în onoarea 4-lor Bevin şi Molotov şi a Însoţitorilor lor. D. Ernest Revin, minis­trul de externe Britani©, a declarat deasemenea celor 60 de diplomaţi, ca­re participau la banchet, că nu este pesimist cu pri­vire la viitorul conferin­ţei, desminţind astfel nu­meroasele svonu­ri care circulaseră în tot cursul zi­lei, după care conferinţa ar fi ajuns la un impas. D. Georges Bidsult, ministrul de externe francez, a fost mai puţin optimist decât cei doi oaspeţi ai săi. El a enumerat dificultăţile pe care le are de întâmpinat conferinţa şi şi-a exprimat speranţa că rezulta­tul ei va fi pozitiv. După ce a exprimat, la rândul sau, speranţe că actuala conferinţă va înregistra progrese, d. Mirotov­­ rolul enorm pe care ONU este che­­ie­ spus: „Această speranţă este jus-­­ mat am­ avea în opera de întărire a fificarii deoarece toţi trei suntem pârii şi securităţii popoarelor, mâneţi de voinţa de a depăşi aces- j D Massarik a mai vorbit despre te obstacole. ; planul Marshall. Să ne aducem aminte de sacrifi-' Salut planul Marshall, a seu d-sa. însă el trebuie să privească Europa întreagă. Dacă acest plan are de scop să ne divizeze pe noi europenii in două tabere, — cea de dreapta și cea de stânga, — noi îl respingem. (Continuare în pag. 2-a) O. K. Molotov Ministrul de externe al U. R. S. S. D. Georges Bidault Ministrul de externe al Franței D. Er­nest Bevin Ministrul de externe al Marei Britanii nu e nici în coloanele uneia din foile de publicitate un fost ori actual mem­bru al corpului didactic^ şi fost, fi­ind totdeauna absent de un învăţă­mânt, şi actual, fiind întotdeauna de faţă la orice fel de gazetă cu mâncărime — Domnul e un se­lect — profesor sau institutor (nu se cunoaşte după surâsul ras) se îndeletniceşte continuu cu nişte idei care ar fi preferabil să fie mai mult aplicate în şcoală şi mai puţin jefu­ite la gazetă. Gazetăria o fac mai bine şi mai la locul lor gazetarii propriu zişi, înzestraţi cu destul bun simţ pentru a nu se propune la pre­darea cursurilor pe catedră, cu no­te in catalog. Blajinul similia belfer e cam iri­tant, nu pentru că îşi adaogă la pa­tronimic un nume nemeritat, de vă­cuţă cu lapte, dar că-şi vâră cere­­brul în toate chestiile aderente la furajul intelectual. Iată-l făcând descoperirea că Ro­mânii sunt 40 la sută analfabeţi, denunţătorul fiind, de bună seamă, sută în sută alfabet. Analfabetul e reputat că nu ştie nimic, alfabetul fiind ştiutor a toa­­■ ce, ceea ce-i permite să scrie, să fie tipărit şi să semneze. Nu se prea ştie, totuş, dacă alfabetul are prea multe cuvinte să fie mândru de su­perioritatea lui asupra nefericitului analfabet, insultat de toată lumea cu o conştiinţă profesională, trează, ca o lepădătură. Ia să vedem ce-i acest odios anal­fabetism, cu care ni se toacă ure­chile de zeci de ani, încă de pe când familia lui era de 2 ori mai mar­e: SO la sută. E analfabet plugarul ■fără carte ori cărturarul semi-doct, spori cu cerneală? îmi aduc aminte de Cuminţenia Pământului, a sculp­torului Brâncuş, un om cam bleg, e-adevărat, dar adânc ieşit din cer TÂRLAŢE o ruşine şi ţărână, ca de un argument împo­triva abecedarului, din care ce-i mai practic e seria celor 4 operaţii utile: adunarea, scăderea, înmulţi­rea şi împărţirea. Abecedarul nu pare de ajuns. El trebue complicat cu scrisul şi cititul. Doamne! cât se scrie! şi nu ştiu ce să zic, în calita­te de scriitor. Parcă nu-i o fără­de­lege să se citească mai puţin decât pe scris. Ce ţi-e că te citesc d­­ pil­dă, atâţi „intelectuali” fracţionaţi, care-ţi fac­­dovada continuă despre căi înţeleg de slabi. O fi şi vina ta, nu contest, dar nu întotdeauna. Da cele mai multe ori, golul vine de la cititorul fudul de cartea lui proas­tă, de mintea lui prostită. Instruc­ţiunea care se coniamă cultură e o calamitate pentru chiorul nepre­gătit­­din născare, de un puternic analfabetism. Alfabetul semidoct, e ca semi­belferul, care mă aţâţă să nu introduc în tableta de faţă, un hi­brid, un mahalagiu al periferiei­­dintre cugetare şi expresia ei, tipă­rită şi verbală. Vreo 2 mii de ani analfabeţii nu ne-au pricinuit niciun neajuns şi singura lor deficienţă e că nu citeau ziare. Alfabeţii însă, ai ultimelor generaţii, au falimentait­­de câteva ori. Ei au citit, au scris, au scos cărţi, au ţinut conferinţe, lecţii, dis­cursuri şi au adus ţara în halul in care se găseşte: oameni politici, ju­rişti, generali, dascăli, miniştri, eco­nomişti, financiari, industriaşi, scrii­tori, etc. Ne trebuie neapărat o cură de desimntoxicare, o universitate de analfabetism. Pâri atunci, să ne păstrăm cu toată grija proporţia de 40. La el ca ei să­nătoasă şi dispreţuită e scăparea şi a celeilalte câtimi de 60 la sută. T. ARGHEZă ! \ Publict­atea 5.57.63 Redacţia 5.38.56 Administraţie 5.57 .3 CHSSTIA ZII £1 Vile sei a tur­a — Ai un costum de plajă foarte original! — Cu atâta am mai rămas­, după ce tem plătit chiria camerei. CUM STAM CU CRIZA DE LOCUINŢE — O plagă, filodorma — de ALICE GABRIELESCU Intre două elaborări de legi de chirii, s’ar putea crede că proble­ma locuinţelor, căpătând o rezol­vare, a încetat temporar să mai existe ca problemă. Dar nu e aşa, cel puţin în ce priveşte pe bucu­­reşteni care întotdeauna au suferit de boala mutării, a trambalării dintr’o casă în alta, dintr’un car­tier în altul. Şi după tratamentul administrat de legea care tinde să ţină toată lumea pe loc, chiriaşul bucureştean mai păstrează micro­bul, sau, ca să ne exprimăm altfel, el mai păstrează idealul, încrede­rea că tot mutându-se, va nimeri în sfârşit şi locuinţa cea bună, bună de tot, care să-i mulţumească dorinţa, mereu ucisă, de comodi­tate, de confort şi... ah!, de linişte. Mai ales dorul de linişte , îm­boldeşte azi pe chiriaşi să caute casele de negăsit în care proprie­tarii să fie mulţumiţi cu chiria ră­masă fixă şi după două valuri de scumpete şi unde proprietaresele să nu-i mai privească pieziş ca pe răufăcători. De aceea, când un chi­riaş are noroc în viaţă, adică fac® rost de bani mai mulţi, preferă să-i dea pentru o altă locuinţă din care­ să fie absentă amintirea nă­dufului reciproc zice mult vorbita criză de locuinţe. Case de închiriat, sau care pot de­veni de închiriat, sunt prea des­­tule In Bucureşti, cu sutele, nu pentru că s’ar fi golit deodată Ca­pitala, ci pentru motivul de mai sus, că multă lume e dornică să-şi schimbe locul. «La Mica Publici­tate, ca Şi la cea mare, abundă ce­rerile şi ofertele de apartamente, de Închirieri şi-au iar agenţiile — umplut registrele d­e adrese. Ei. Şi oare toată lumea asta se muta. Nu, nimeni nu se mută. Casa gă­­­sită pe plac, locuinţa care apare ideală, miraculos rezervată anume pentru tine, nu se goleşte. Chiria­şul vechi, ia să plece, cere o film­­eformă, dela chiriaşul nou. Acesta cere şi el la fel de la amatorii naivi dornici să-l înlocuiască Şi lanţul se întinde asupra a sute de aparta­mente care ar putea deveni libere, uşurând atâtea nevoi şi necazuri, dar nu devin. Filodorm­­p­­lanurile, la o agenţie DE închirieri zahăr. Am intrat la o agenţie de vân­zări şi închirieri de pe calea vic­toriei. La primul etaj, intrun bi­rou încăpător, lucrau vreo şase funcţionari şi funcţionare la pa­ru mese maxi, încărcate de planuri ar­hitectonice, de notiţe informative de registre de înscrieri. Dincoace de mese se îmbulzeau clienţii a­­­­teptându-şi rândul în faţa dom­nului agent, elegant ca un lord, care le însemna identitatea ca pentru o nouă cartelă. Comparaţia s’ar putea dovedi plastică. Locul ce-l ocupă azi vidul într’un apartament, s­p -ot strâmtat, făcând loc poftiţilor şi nepoftiţilor, încât a ajuns insufi-Fac o destăinuire care contra- f cient ea şi întârziata raţie de — Şi câtă chiri® cereţi pentru cele e­ouă odăi «lobilate ? — 120 milioane pe ari. Cred că nu e mult. — Hm, nu e mult. ■— Dar chiriaşul actual cert o filodorma. — Ah, acelat cântec ! face plic­tisit agentul, încă o afacere pier­dută ! — Dumneata ce închiriezi? mă­soară el înfăţişarea binişor pono­sită a clientului următor. — Să vedeţi, eu sunt chiria. — Şi cam ce fel de apartament aţi dori? întrerupe cu dispreț a­­gentul. ((Continuare 8*t png. 2-a)m

Next