Adevěrul, august 1947 (Anul 60, nr. 16925-16950)
1947-08-01 / nr. 16925
v ANUL 61.Hr. 16.925 a 14 PAGINI 5000 LEI VSnerS I Angnet 194? e verul FONDATORI | |‘ Al. V. Beldiman 1888—1897 j Const. Mille 1897—1920 v Const. Graur 1921—1936 1 Proprietari S. A. R. „Sărindari* 1 EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL« . Șl „DIMINEAȚA** Rematrul de publicații al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 112/16 ! Insfârşit!... O decizie a ministerului industriei şi comerţuri ne asigură dreptul nestăvilit de a ne procura hrana zilnică. Minunea s’a întâmplat p® zhii de ori, când Monitorul Oficial, cea mai interesantă publicaţie din ţară astăzi, a înregistrat-o cu toate onorurile cuvenite. S’o onorăm şi noi şi să-i închinăm o odă. Locuitorii oraşelor să ia aminte. De-acum şi până la noul dispoziţii, libertate compactă de aaprovizioneza cu cele necesare de 50 kgr. Nu e prea mult, dar e ceva. Citadinul va trebui să facă câteva drumuri la ţară ca să se provizionare până la cantitatea pentru iernă, dar ca Început e bine şi se poate declara mulţumit şi cu atât. Mai ales că taxele şi controalele la bariere au fost desfiinţate. Ce mutre trebue să fi făcut agenţii cari, până acum, îşi asigurau pâinea albă din încasarea taxelor ilegale, când au aflat că nu mai au dreptul să cotrobăiască prin bagajele călătorilor! Cu toate acestea o lămurire se impune pentru ca oamenii să nu mai fie şicanaţi. Şi ca să ne exprimăm lămurit, vom formula întrebările noastre: 1. Producătorii pot aduce la oraşe orice cantitate de alimente? Răspunsul logic tr®buo să fie afirmativ pentru că, în genere, producătorii aduc cantităţi mari, de sute de kilograme. Decizia însă n nu precizează- Numai pe cale de deducţie, din faptul desfiinţării agenţilor de control, s-ar putea da, la întrebarea noastră, un răspuns afirmativ. 2. Dacă controlul este desfiinţat, cine va supraveghea la bag hepa că particularul nu introduce mai mult de 50 kgr. alimente? 3. In interesul acestei supravegheri nu vor continua să funcţioneze agenţii? Şi în cazul afirmativ, consumatorii nu vor fi expuşi la vexaţiuni şi şpertuială când agenţii vor vrea să cântărească boccelele şi vor „constata” că alimentele trec de greutatea maximă cu câteva kgr.? Prin urmare o dispoziţie clară se impune şi ar fi şi mai bine, dacă ar interveni o decizie care, anulând pe toate cele anterioare, ar stabili, odată pentru totdeauna, ce cantitate de alimente şi in ce conditioni se pot introduce in oraşe de către producători şi de către particulari O asemenea decizie complectă, limpede, fără posibilitate de interpretări, este imperios necesară. Guvernul, după cât putem înţelege din dispoziţia recent luată, vrea să uşureze aprovizionarea populaţiei. Asta pare evident. Atunci nu are decât să-şi complecteze opera pentru ca exclamaţia cu care începem aceste rânduri, să devie o lozincă generală. Cu aceste rezerve cari privesc nu fondul chestiunii ci numai procedura, salutăm minunea şi terminăm cum am început. In sfârșit!... EM . SOCOR O MINUNE SCUM ATINGEM JUSTITIA FISCALA ? — Căi şi mijloace pentru situaţia financiară — încasările vistieriei publice au crescut. Departe încă de a atinge cifra prevederilor bugetare, ele arată totulîi o înviorare faţă de întâiul trimestru, încheiat, după pu an se ştie cu un deficit simţitor. Rămâne să se vadă în lunile următoare dacă această creştere a volumului încasărilor e o indicaţie a înstrăvenirii financiare a ţării, sau numai semnul unei mai vii activităţi a aparatul fiscal. Altă constatare se impune însă din capul locului Şi anume: coloana impozitelor indirecte a rămas tot atât de lungă iar rubriica vecină, a celor directe tot atât de neînsemnată. Birul perceput pe obiectele de mare consum continuă să aducă statului mai mulţi bani decât impozitele care ating, dacă nu marile averi măcar marile venituri. S’a vorbit şi s’a scris deajuns despre caracterul inechitabil al impozitului indirect, temeiul de totdeauna al alcătuirilor bugetare şi nu e nevoe de un spirit prea pătrunzător ca să-ţî dai seama că într’un regim de justiţie fiscală ar trebui să fie altfel. La toate cotiturile, statul e prezent cu o taxă şi o recipisă cămaşa pe care eşti gata s’o îmbraci, ţi săpunul, laptele şl ţuica, toate câte se vând poartă In preţul Ior umflat câte o taxă. Prevederile bugetare au ţinut seamă de cele mal vitale necesităţi. Cota pe care şi-a rezervat-o fiscul din costul dejunului dumitale de Joia viitoare, e de pe acum înscrisă în evaluările lui, ca şi partea ce i se cuvine din eventuala achiziţionare a unei eventuale perechi de ghete. Partizanii Impozitului Indirect — există Şi de aceştia — sunt gata să-ţi răspundă că în ultimă analiză, sistemul de a percepe pe ocolite, nu nedreptăţeşte pe nimeni. De la cel care bea un pahar de sifon, statul ia mai puţin decât de la cel care soarbe o cupă de şampanie şi când încalţi o pereche de opinci eşti dator preapreriei o sumă mai mică decât dacă ai cumpăra nişte pantofi din pielea unei reptile. Judecând lucrurile în grabă, s’ar părea că impozitul pe care statul mi-1 ia dea dreptul, este expresia c®a mai deplină a unui spirit de justiţie ce s’ar fi refugiat în Capul autorilor bugetului în lipsa altei reşedinţe. E deajuns însă să-ţi aminteşti că numărul celor care beau sifon -Ucu mult mai mare decât ai congara de care nu te poţi despărţi. 1 sumatorilor de şampanie şî că,» apa şi lumina, medicamentul al mai numeroase picioarele care poartă opinci decât cede Încălţate cu botine de lux, ca să pierzi orice speranţă fci posibilitatea unei dreptăţi fiscale sub regimul prevalării impozitelor indirecte. Taxele pe articole de consumaţie apasă numai traiul mulţimei, fiindcă oricât de profunde ar fi deosebirile de avere şi oricât de uriaşă distanţa între puterea de cumpărare a salariaţilor , aceea a categoriilor privilegiate, statul nu poate încasa cu mul mai mult dela consumatorul mărfurilor zise de lux decât de la clientul obiectelor de primă şî strictă necesitate. O reexaminare a însăşi structurii bugetului nu trebue sfi mai întârzie. Impozitele indirecte nu pot fi desfiinţate, — ştim şi înţelegem asta. Dar, scoaterea unui mare număr de mărfuri de consum larg de sub regimul de astăzi al taxelor şi o mai atentă urmărire a impozitelor directe,, iată ce se poate face. Un fost ministru de finanţe, Virgil Madgearu, a fost batjocorit fiindcă introdusese printre alte norme de impunere şi una, pe atunci revoluţionară: impunerea după semnele exterioare de trai. Vom trebui să revenim la un sistem de evaluare a posibilităţilor de plată ale contribuabililor? " SERGIU DAN Interpretare curioasă Comisiunile instituite, prin jurnalul Consiliului de Miniştri din 13 iulie, pentru aplicarea pe teren a comprimărilor şi repartizărilor salariaţilor particulari din înteprinderi, au început să lucreze. Din capul locului, însă, se constată, la comisiunea de repartizare a salariaţilor comprimaţi, o curioasă înţelegere şi interpretare a jurnalului cu pricina. Ca sa fiu mai exact, unii membri ai acesstei comisiuni şi nu toţi n'au sezisat sensul adevărat al dispoziţiilor luate. Conform art. 2 din Jurnalul Consiliului de miniştri, toate întreprinderile cari au salariaţi disponibili sunt obligate ca, în termen de 7 zile de la data apariţiei jurnalului, să declare în scris câţi şi cari anume funcţie. ,---------- -----Cari sunt disponibili. Aceasta, pentru Dumicatul dus la gură, înlesnirea repartizării lor la alte întreprinderi de către comisiunea respectivă. Or, unele întreprinderi, neavând salariaţi disponibili, n’au făcut această declaraţie. Din această pricină, patronii respectivi sunt chemaţi de comisiunea de repartizare, admonestaţi că au contravenit şi ameninţaţi cu dresarea actelor de sabotaj economic conf. art. 12 din acelaş jurnal care prevede sancţiunea art. 28 din legea 351 pe IE 15 pentru crima de sabotaj. Procedarea aceasta este ilegală. Obligaţia de a face declaraţi si de a înainta tabelul salariaţilor disponibil o au numai Întreprinderile cari fac comprimări si, cum comprimările nu sunt obligatorii, nici declaraţia nu e obligatorie pentru întreprinderile ce-şi menţin in serviciu pe toţi salariaţii. Textul art. 2 este clar si categoric, iar intepretarea dată de unii membri ai comisiunii este cel puţin curioasă. Ar fi necesar ca d. ministru al Muncii împreună cu cel al Industriei şi Comerţului să intervină printr-o dispoziţie lămuritoare pentru ca şi acei membri ai comisiunii să înţeleagă că operaţia comprimării nu este obligatorie. Aceasta pentru că unii membrii ai comisiei de repartizare par a nu pricepe că, dacă toate firmele ar face comprimări, n’ar mai fi joc de repartizări la altele pentru cei licenţiaţi din serviciu şi comisiunea însăşi n’ar mai avea rost ED S. Noisii edili ,came, cea mai hărăzită murdăriei — oficiul de igienă îl îndepinesc doi bătrâni, de 40 de ani în sujba primăriei. O înmulţire a personalului de ecarisaj ia fost refuzată din economie. Să ne mai surprindă dansul de bucurie al bolilor înfecţuoase? IJMimiii— Cu prilejul instalării nouii comisii interimare a Capitalei au fost rostite, cum era de aşteptat şi cum e în uz, mai ales la noi, cuvântări numeroase şi ample. Din cercetarea lor vedem că au fost făcute cu prilejul acesta constatări şi exprimate proecte de viitor, care merită să fie îndeosebi relevate. Vom trece peste apelul adresat consilierilor comunali pentru ca odată intraţi sub acoperământul Primăriei, să fie preocupaţi exclusiv de interesele cetăţenilor. Mai interesant este tabloul făcut în legătură cu situaţia generală a Bucureştilor, centru mai aglomerat decât multe alte capitale, din această parte a Europei, căruia trebue să i se asigure pâine cu îndestulare, mijloace de transport eftine și comods, o asistență deosebită, îngrijire civilizată a străzilor, parcuri bine utilate pentru recreare... Ne oprim aci, întrebarea care se pune este însă dacă nouii conducători ai destinelor şi administraţiei municipale vor avea putinţa să facă repede, măcar în parte, operă constructivă pe acest vast tărâm de activitate. Igienă volarită O inspecţie întreprinsă în pletele recent înfiinţate a constatat starea igienică deplorabilă în care se află ele. Din datele apărute în ziare privitor la controlul în chestie, reţinem concluzia anchetei. Şi anume că murdăriei ar putea fi evitată, dacă s’ar pune la dispoziţia pieţelor volante, câteva tărnuri comunale. Cu atâta sacrificiu, igiena ar fî satisfâ■ cută. ceea.ce nu-i de dispreţuit, într’un răstimp când vaccinarea impotiva desmătatei febre tifoide _ vnsa’.cx necurăţeniei — costă mîît. oane. jvie. spune insă ca in acţiunea de comprimare, au fost cuprinse si măturile ?i făraşele municipale. Sau parte din ele. Aşa se explică dece la hulele centrale, in marea sală* compartimentelor unde $8 Vin. BACCILUL KOCH AMBULANT Trecem prin grele încercări. Pentru ţara noastră, aproape că an fixistă deosebire intre mizeriile pe , care Ie-a Indurat in timpul războiului şi cele pe care Ie încearcă şi acum — la trei ani după terminaea lui. Se petrec fapte grave, drame cu urmări din cele mai dureroase. Nu e cu putinţă oare să le ocolim? A venit, anume, la redacţie, un bolnav de la sanatoriul TBC-Geoagiu cu o hârtie din partea internaţilor de acolo, in care ni se descrie precara situaţie a bolnavilor lipsiţi nu numai de medicamente ei şi de alimentele strict necesare. Se Întâmplă cu bieţii bolnavi scene dramatice pe care nu ne este Îngăduit să le tolerăm. Se duc bolnavii acestui sanatoriu cocoţaţi pe acoperişurile trenurilor, ca să cumpere porumb, cartofi şi alte alimente pentru sanatoriu, deoarece admiraţia acestuia nu mai poate face faţă greutăţilor de aprovizionare... Ba, ceva mai mult, noua direcţiuni intenţionează să închidă sanatoriul din cauze, desigur, destul de justificate, din moment ce avizează la astfel de măsuri. „ Nu vrem să lungim prea mult comentariul de faţă. Să generalizăm o clipă, însă, cele petrecute la Geoagiu: ce se va întâmpla dacă toţi tuberculoşii din sanatorii vor începe să cutreere ţara pentru a-şi aproviziona administraţiile neputincioase? Ştim că izolarea e o condiţie sine qua non a stăvilirii acestui flagel — iar pe de altă parte, repussul şi liniştea plus o alimem-S tare bună, cel al PUBLICUL ŞI EFTINIREA VIEŢII Semnul vremii în care trăim este scumpetea excesivă a tuturor lucrurilor de care avem nevoe. Şi această situaţie este desigur destul de împovărătoare pentru conştiinţa tuturor, întrucât o bună parte din activitatea noastră e cheltuită într-o direcţie în care numai gospodinele, aceste tovarăşe ale vieţii noastre, se ocupau. Trebue să recunoaştem însă că această faimoasă bursă neagră, care procură aproape toate lucrurile necesare vieţii, este încurajată de cei care plătesc oricât pentru a putea obţine ceea ce vor. Ne gândim, fireşte, nu la acele lucruri care sunt absolut necesare vieţii, căci se pare că aci sunt puteri contra cărora nu poţi lupta. Plăteşti cât se cere pentru ca să poţi trăi. Dar sunt o mulţime die alte lucruri de care ne putem dispensa, şî care dacă n’ar fi cumpărate, printr’o mişcare compensatorie ş’ar micşora preţurile la alte lucruri. Căci dacă se găsesc oameni care să cumpere la orice preţ şocolată, sardele, lămâi sau portocale sfe crează o atmosferă de bună stare artificială, ceea ce nu e tocmai cazul, dar această atmosferă încurajează pe speculanţii şi din celelalte sectoare ale vieţii. Ceea ce se întâmplă cu vilegiatura de astăzi este o dovadă că e este o constrângere la fel cu dieta ce se impune în unele convalescente şi care vindecă pe bolnav. Şi bolnavul se numeşte: piaţa comercială de astăzi, atunci când publicul nu dă să-i cere, dacă ele se oferă la preţuri vacă, fără să se uite la cheltuială, vizibil de speculă, oricât de enormă ar fi, se produce un fenomen îmbucurător, întrucât el pregăteşte o normalizare pe viitor. Ştim că se cer pe camere In vilegiatură, la munte şi la mare, canî la restaurante, preţuri astronomice, dar s’a întâmplat un fenomen uşor de constatat, de unde mai înainte Valea Prahovei cu toate frumoasele ei localităţî era arhiplină de vizitatori. Ca şi staţiunile depe litoralul mării, azi dacă nu sunt pustii, sunt departe totuşi de a prezenta acea animaţie şi acea aglomeraţie citadină, venită la munte şi la mare ca să petreacă şî să se refacă. Această cuminţenie a pudicului mare care nu şi-a vândut ultimele lucruri de preţ din casă şi nici nu a contractat împrumuturi ca să se ducă la băi, va contribui ieftinirea vilegiaturei, tot astfel cum, dacă s’ar urma acelaşi drum şi pentru lucrurile ce se cumpără de obiceiu în oraş, am avea o relativă oftinire de toţi dorită. Specula nu poate fi înfrântă decât într’o mică măsură prin măsuri poliţieneşti. Poliţia cea mai bună este aceea pe care o poate face publicul, rezistând la tentaţiile lucrurilor Ce-î fac pâă- GR. TAUSAN » Senatorul Pepper (stânga) felicită pe d. Henry mai sigur tratament î Wallace, cU prilejul recentului discurs ținut, în~ ' î |fr*M« parc dip W_aslangtprp, împotriva „Doctrinei Vfcst postali putttl la numerar conform aprobări! Tir. g.sn. t. T T cm No 141.306/940, La domiciliul unui administrator dar s'au găsit mari cantităţi do s și americă. ...Pânză albă pentru zile negre ? f» m andandă NĂZBÂTII NOROCUL PĂGUBAȘULUI A fort prinson hot „ching”, care a comis furturi de 1 miliard. —Dar dacă avea ambele mâni? Klx O scurtădar cuprinzătoare escală la Brăila, complectată cu incursiunea în bălţile Filipoiului, a reapropiat de retină o imagine de demult, căreia şi anumite intenţii administrative — (vestea unui transport masiv de peşte) — şi niscai rumori literare — (o piesă de succes din lumea Deltei) — i-au pregătit locul în actualitate. Cândva, cftnd bateam asiduu drumurile de apă, mă străduisem In ample şi numeroase reportagii, să identific In imaginea cu lotce şi păpuriş, filigrama ongului cu năvod, necunoscută bucureşteanului familiarizat numai cu crapul la proţap şi frigăruile de morun. . Multă vreme orășanul confunda pescarul cu băcanul şi chiar atunci când se Încumeta să viziteze turistic isvorul nisetrului și caviarului, Kodak-ul lui nu înregistra decât „pitorescul". Un pitoresc echivalent cu un bilet de vapor N. P. R., agrementat dacă era cazul, de recomandări oficiale menite să lanseze un peisaj atractiv, un peisaj barbar, un peisaj fabulos, pentru care înaltul demnitar gentil din Capitală, primea felicitări la întoarcere, ca Dumnezeu. De aceea satele de pescari, erau considerate a fi improvizaţiile decorative ale societăţilor de navigaţie, aşezări de operetă cum ni s’au oferit odată şi într’o piaţă a Bucureştilor. Pentru delectarea sumară a voiajorului — stomac. Ţi se înfăţişa totul în prim plan şi’ sintetic, ca acele poze din cărţile didactice, unde cuprinzi dintr’odată lângă gospodărie şi biserică — gârla cu raţe, carul cu boi, viaţa multiplă a satului. Restul nu e de ajuns Ce importă câteva zeci de mii de pescari trudindu-se pentru agonisirea unui traiu ce nu se rezolvă când târgoveţul rosteşte iniţial undiţă, prostovol, cumpătare! Ce importă sufletele astea bărboase, când unul numai e suficient să împlinească idealul fotogenic al turnatului de treabă. Căsca ochi miraţi când îi atrăgeai atenţia că Dana de somn mujdeiată nu revine chiar meritelor birtaşului. Cum? indivizii ăştia hirsuţi, cu ciubota dintr’o vacă, şi bluze scoţiene, atât de plastici când aruncă rotund ghirlanda cât, ligilor din barca gudronată, nu sunt special angajaţi de întreprinderile turistice, pentru valorificarea unei firme comerciale? Cum, fiece bob de caviar, corespunde tocmai la Bucureşti, cu un complicat resort administrativ, cu legi coercitive, cu un ministru, cu un director, cu mii de inspectori cu mii de agenţi, cu mii de grăniceri? Dar toate acestea nu se aflădintr’o aruncătură de ochi, sau din prospectul companiei de navigaţie. Căci Filipoiu sau alte sate pescăreşti nu diferă decât pe plan intelectual de viaţa oricărui târguşor din ţară. Au cronica lor electoralăsă-l fi văzut altă dată pe domnul prefect în costum de circumstanţă, cu ciubote creţe şi şapcă de muşama, tropăind pe podiştele de lemn, după lipoveni deveniţi subit oameni buni şi pentru alt scop decât „pitoreasca demonstraţie a năvodului"). Au episoadele lor sentimentale. Reţin aventura fostului ofiţer ţarist, nevoit să se convertească la sectarism, de dragul unei fete blonde. II văd —■ mă brodisem în Deltă tocmai atunci — jenat în haina neagră, la altarul cu sfinţi şi nuntaşi de câlţi, unde oficia un popă înalt cu cizme până la brâu. Şi iată-1 obligat să sugrume în solemnitatea clipei, pe toţi satrapii aristocratici dintr’însul, care-l educaseră în cultul heraldicei, care-l învăţaseră şapte limbi, arta dansului şi a mesei — iată-i zic, prosternat cu gloata de fuft, însemnând cu cruci un piept ce nu cunoscuse decât semnele profane ale cadetului de familie. Ni se spune că soarta nefericitului pescar, altădată robit cooperativei, păgubit de furtuna ce-i prăpădea uneltele şi de inundaţiile ce-i năruiau gospodăria, căruia i se drămuia rodul trudei cu legea, cu perceptorul, cu băncile, — s’ar fi schimbat în bine. Statul a înțeles să-1 înlesnească, încadrându-1 in prevederile echitabile ale muncii. I se dă posibilitatea să lucreze fără atâtea spaime, i se furnizează sculele, poate să se înfrupte şi el din produsul roboticii sale, nu numai odată pe an, la nu ştim ce hram Fox (Continuare în pag. 2-a) POPAS DUNĂREAN Pescari fotogenici si pescari — Intre pitoresc si realitate —sadea CHESTIA ZILEI Campania anti - tipică — Nu mai e nevoe să ne spălăm pemâini, și-a pus mama ochelarii negri . ÎNTÂLNIRE cu trecutul In populând tramvai, unde se îndeasă tineri şi bătrâni, muncitori şi intelectuali, chipuri mai vesele îl mai îngrijorate, dar toţi pasagerii prezentându-se sub acelaş aspect de simplicitate vestimentară, s’a urcat ieri, la o oră de după amiază când vagoanele trec aproape deşarte, o doamnă care a vîuit privirile ca un spectru al trecutului. Degeaba vă închipuiţi că e vorba de vreo sexagenară înzorzonată. Pasagera înfăţişa o doamnă în plină tinereţe, frumoasă şi bine îmbrăcată. Nu lipsesc româncele frumoase şi bine îmbrăcate, dar doamna aceea a izbit atenţia prin ceva apus, ceva cu care ne-am desobişnuit ochii în tramvaie. Purta o rochie din mătasea cea mai scumpă, savant crăiţă, o vulpe platinată i se încolăcea inutil pe braţ, o capelină de pai exotic ii umbrea chipul coafat cu artă. Apoi amănuntele, mânuşile, ciorapii, pantofii de antilopă,brăţărie de aur, parfumul, toate strigau o eleganţă prea impecabilă, prea fără cusur. Pasagerii din tramvai, care moţăiau în zăpuşeala după-amiezii, au tresărit ca la vederea unui spectacol, ne mai văzut şi totuşi aducător de reminiscenţe. Unde, când, au mai întâlnit ei un tramvai pe doamna aceea, sau mai bine zis, de când n’au mai întâlnit ei pe stradă Şi în tramvai o femee astfel gătită, înfrumuseţată de o întreagă armată de slujitori ai Modei? Pe lângă celelalte care-Şi Sp ’nzurau de mânere braţele pârlite Şi muncite, toate în rochiţe sărăcuţe de aţă, sau pe lângă cele care se vedeau trecând pe stradă cu nelipsita plasă sub braţ, j..ră ciorapi şi clătinându-se pe pantofi scâlciaţi de alergătură, doamna exagerat de elegantă părea o zeiţă. Un exemplar camricol dintr’o altă rasă. Nu sunt totuşi mai mult de zece ani de când rasa aceasta era destul de răspândită, de când femeile se îmbrăcau la noi cu o eleganță parisiană care Și la Doris dispăruse de pe stradă. Vera, mai ales, jumătate ăn trecă’’ irele de pe Calea Victoriei păi -iu Că se îndreaptă spre un luxos garden-party. Semnalul simplicităţii a fost dat odată cu părăsirea, pălăriei, semnul suprem al fostului„chi-. .’. Capul gol a unificat clasele, pe Cucoane cu lucrătoare, pe care abia le mai poţi deosebi. Cu timpul, a devenit mai mică jena de a nu avea o rochie fină, cât a crescut ridicolul de a te îmbrăca pe stradă Ca pentru o serată sau de a-ți freca în tramvaiul-ALICE GABRIELESCU (Continuare în pag. 2-co) CITETI IN PAG. II -a: Cronica plastică de Tache Scroceasus PAG. a I l.a: Călătorie înjurul unei vieți, d© fe. IVlarghitai p