Adevěrul, august 1947 (Anul 60, nr. 16925-16950)

1947-08-01 / nr. 16925

v ANUL 61.­Hr. 16.925 a 14 PAGINI 5000 LEI VSnerS I Angn­et 194? e verul FONDATORI | |‘ Al. V. Beldiman 1888—1897 j Const. Mille 1897—1920 v Const. Graur 1921—1936 1 Proprietari S. A. R. „Sărindari* 1 EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL« . Șl „DIMINEAȚA** Rem­atrul de publicații al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 112/16 ! Insfârşit!... O decizie a ministerului indu­striei şi comerţuri ne asigură dreptul nestăvilit de a ne procu­ra hrana zilnică. Minunea s’a întâmplat p® zhii de ori, când Monitorul Ofi­cial, cea mai interesantă publica­ţie din ţară astăzi, a înregistrat-o cu toate onorurile cuvenite. S’o onorăm şi noi şi să-i închi­năm o odă. Locuitorii oraşelor să ia aminte. De-acum şi până la noul dispo­ziţii, libertate compactă de a­­aprovizioneza cu cele necesare de 50 kgr. Nu e prea mult, dar e ceva. Citadinul va trebui să facă câteva drumuri la ţară ca să se pr­ovizionare până la cantitatea pentru iernă, dar ca Început e bine şi se poate declara mulţumit şi cu atât. Mai ales că taxele şi controalele la bariere au fost des­fiinţate. Ce mutre trebue să fi fă­cut agenţii cari, până acum, îşi asigurau pâinea albă din încasa­rea taxelor ilegale, când au aflat că nu mai au dreptul să cotro­­băiască prin bagajele călătorilor! Cu toate acestea o lămurire se impune pentru ca oamenii să nu mai fie şicanaţi. Şi ca să ne ex­primăm lămurit, vom formula în­trebările noastre: 1. Producătorii pot aduce la o­­raşe orice cantitate de alimente? Răspunsul logic tr®buo să fie afir­mativ pentru că, în genere, pro­ducătorii aduc cantităţi mari, de sute de kilograme. Decizia însă n nu precizează- Numai pe cale de deducţie, din faptul desfiinţării a­­genţilor de control, s-ar putea da, la întrebarea noastră, un răspuns afirmativ. 2. Dacă controlul este desfiin­ţat, cine va supraveghea la ba­g h­epa că particularul nu introduce mai mult de 50 kgr. alimente? 3. In interesul acestei suprave­gheri nu vor continua să func­ţioneze agenţii? Şi în cazul afir­mativ, consumatorii nu vor fi ex­puşi la vexaţiuni şi şpertuială când agenţii vor vrea să cântă­rească boccelele şi vor „consta­ta” că alimentele trec de greuta­tea maximă cu câteva kgr.? Prin urmare o dispoziţie clară se impune şi ar fi şi mai bine, da­că ar interveni o decizie care, a­­nulând pe toate cele anterioare, ar stabili, odată pentru totdeau­na, ce cantitate de alimente şi in ce con­ditioni se pot introduce in oraşe de către producători şi de către particulari O asemenea de­cizie complectă, limpede, fără po­sibilitate de interpretări, este im­perios necesară. Guvernul, după cât putem în­ţelege din dispoziţia recent luată, vrea să uşureze aprovizionarea populaţiei. Asta pare evident. Atunci nu are decât să-şi complec­­teze opera pentru ca exclamaţia cu care începem aceste rânduri, să devie o lozincă generală. Cu aceste rezerve cari privesc nu fondul chestiunii ci numai pro­cedura, salutăm minunea şi termi­năm cum am început. In sfârșit!... EM . SOC­OR O MINUNE SCUM ATINGEM JUSTITIA FISCALA ? — Căi şi mijloace pentru situaţia financiară — încasările vistieriei publice au crescut. Departe încă de a atin­ge cifra prevederilor bugetare, ele arată totulîi o înviorare faţă de întâiul trimestru, încheiat, d­upă pu an se ştie cu un deficit simţitor. Rămâne să se vadă în lunile următoare dacă această creştere a volumului încasărilor e o indicaţie a înstrăvenirii fi­nanciare a ţării, sau numai sem­nul unei mai vii activităţi a apa­ratul fiscal. Altă constatare se impune însă din capul locului Şi anume: coloana impozitelor indi­recte a rămas tot atât de lungă iar rubriica vecină, a celor di­recte tot atât de neînsemnată. Birul perceput pe obiectele de mare consum continuă să aducă statului mai mulţi bani decât im­pozitele care ating, dacă nu ma­rile averi măcar marile venituri. S’a vorbit şi s’a scris deajuns despre caracterul inechitabil al impozitului indirect, temeiul de totdeauna al alcătuirilor buge­tare şi nu e nevoe de un spirit prea pătrunzător ca să-ţî dai­ seama că într’un regim de justi­ţie fiscală ar trebui să fie altfel. La toate cotiturile, statul e prezent cu o taxă şi o recipisă cămaşa pe care eşti gata s’o îmbraci, ţi săpunul, laptele şl ţuica, toate câte se vând poartă In preţul Ior umflat câte o taxă. Prevederile bugetare au ţinut seamă de cele mal vitale necesităţi. Cota pe care şi-a rezervat-o fiscul din costul dejunului dumitale de Joia viitoare, e de pe acum înscrisă în evaluările lui, ca şi partea ce i se cuvine din eventuala achizi­ţionare a unei eventuale perechi de ghete. Partizanii Impozitului Indirect — există Şi de aceştia — sunt gata să-ţi răspundă că în ultimă analiză, sistemul de a percepe pe ocolite, nu nedreptăţeşte pe nimeni. De la cel care bea un pa­har de sifon, statul ia mai puţin decât de la cel care soarbe o cupă de şampanie şi când încalţi o pe­reche de opinci eşti dator preap­­reriei o sumă mai mică decât dacă ai cumpăra nişte pantofi din pielea unei reptile. Judecând lu­­crurile în grabă, s’ar părea că impozitul pe care statul mi-1 ia dea dreptul, este expresia c®a mai deplină a unui spirit de jus­tiţie ce s’ar fi refugiat în Capul autorilor bugetului în lipsa altei reşedinţe. E deajuns însă să-ţi aminteşti­­ că numărul celor care beau sifon -Ucu mult mai mare decât ai con­gara de care nu te poţi despărţi. 1 sumatorilor de şampanie şî că,» apa şi lumina, medicamentul al­ mai numeroase picioarele care poartă opinci decât cede Încălţate cu botine de lux, ca să pierzi orice speranţă fci posibilitatea unei dreptăţi fiscale sub regimul prevalării impozitelor indirecte. Taxele pe articole de consu­maţie apasă numai traiul mulţi­­mei, fiindcă oricât de profunde ar fi deosebirile de avere şi ori­cât de uriaşă distanţa între pu­terea de cumpărare a salariaţilor , aceea a categoriilor privile­giate, statul nu poate încasa cu mul mai mult dela consumato­rul mărfurilor zise de lux decât de la clientul obiectelor de primă şî strictă necesitate. O reexaminare a însăşi struc­turii bugetului nu trebue sfi mai întârzie. Impozitele indirecte nu pot fi desfiinţate, — ştim şi în­ţelegem asta. Dar, scoaterea unui mare număr de mărfuri de consum larg de sub regimul de astăzi al taxelor şi o mai atentă urmărire a impozitelor directe,, iată ce se poate face. Un fost ministru de finanţe, Virgil Mad­­gearu, a fost batjocorit fiindcă introdusese printre alte norme de impunere şi una, pe atunci revoluţionară: impunerea după semnele exterioare de trai. Vom trebui să revenim la un sistem de evaluare a posibilităţilor de plată ale contribuabililor? " SERGIU DAN Interpretare curioasă Comisiunile instituite, prin jurna­lul Consiliului de Miniştri din­ 13 iu­­lie, pentru aplicarea pe teren a com­primărilor şi repartizărilor salariaţi­­lor particulari din înteprinderi, au început să lucreze. Din capul locu­lui, însă, se constată, la comisiunea de repartizare a salariaţilor compri­maţi, o curioasă înţelegere şi inter­pretare a jurnalului cu pricina. Ca sa fiu mai exact, unii membri ai a­­ces­stei comisiuni şi nu toţi n'au sezi­­sat sensul adevărat a­l dispoziţiilor luate. Conform art. 2 din Jurnalul Consi­liului de miniştri, toate întreprinde­rile cari au salariaţi disponibili sunt obligate ca, în termen de 7 zile de la data apariţiei jurnalului, să declare în scris câţi şi cari anume funcţie.­­ ,---------- -----­Cari sunt disponibili. Aceasta, pentru Dumicatul dus la gură, înlesnirea repartizării lor la alte în­treprinderi de către comisiunea res­pectivă. Or, unele întreprinderi, neavând salariaţi disponibili, n’au făcut a­cea­­stă declaraţie. Din această pricină, patronii respectivi sunt chemaţi de comisiunea de repartizare, admones­taţi că au contravenit şi ameninţaţi cu dresarea actelor de sabotaj econo­­mic conf. art. 12 din acelaş jurnal care prevede sancţiunea art. 28 din legea 351 pe IE 15 pentru crima de sabotaj. Procedarea aceasta este ilegală. Obligaţia de a face declaraţi si de a înainta tabelul salariaţilor disponi­bil o au numai Întreprinderile cari fac comprimări si, cum comprimările nu sunt obligatorii, nici declaraţia nu e obligatorie pentru întreprinderile ce-şi menţin in serviciu pe toţi sala­riaţii. Textul art. 2 este clar si cate­goric, iar intepretarea dată de unii membri ai comisiunii este cel puţin curioasă. Ar fi necesar ca d. ministru al Muncii împreună cu cel al Industriei şi Comerţului să intervină printr-o dispoziţie lămuritoare pentru­ ca şi acei membri ai comisiunii să înţelea­gă că operaţia comprimării nu este obligatorie. Aceasta pentru că unii membrii ai comisiei de repartizare par a nu pricepe că, dacă toate fir­mele ar face comprimări, n’ar mai fi joc de repartizări la altele pentru cei licenţiaţi din serviciu şi comisiu­nea însăşi n’ar mai avea rost ED S. No­isii edili ,came, cea mai hărăzită murdăriei — oficiul de igienă îl îndepinesc doi bătrâni, de 40 de ani în sujba pri­măriei. O înmulţire a personalului de ecarisaj ia fost refuzată din eco­nomie. Să ne mai surprindă dansul de bucurie al bolilor înfecţuoase? I­­JMimiii— Cu prilejul instalării nouii comi­sii interimare a Capitalei au fost rostite, cum era de aşteptat şi cum e în uz, mai ales la noi, cuvântări numeroase şi ample. Din cercetarea lor vedem că au fost făcute cu prilejul acesta con­statări şi exprimate proecte de vii­tor, care merită să fie în­deosebi relevate. Vom trece peste apelul adresat consilierilor comunali pentru ca o­­dată intraţi sub acoperământul Pri­măriei, să fie preocupaţi exclusiv de interesele cetăţenilor. Mai interesant este tabloul făcut în legătură cu situaţia generală a Bucureştilor, centru mai aglomerat decât multe alte capitale, din acea­stă parte a Europei, căruia trebue să i se asigure pâine cu îndestulare, mijloace de transport eftine și co­­mods, o asistență deosebită, îngriji­re civilizată a străzilor, parcuri bine utilate pentru recreare... Ne oprim aci, întrebarea care se pune este însă dacă nouii conducă­tori ai destinelor şi administraţiei municipale vor avea putinţa să facă repede, măcar în parte, operă constructivă pe acest vast tărâm de activitate. Igienă volarită O inspecţie întreprinsă în pletele recent înfiinţate a constatat starea igienică deplorabilă în care se află ele. Din datele apărute în ziare pri­vitor la controlul în chestie, reţinem concluzia anchetei. Şi anume că murdăriei ar putea fi evitată, dacă s’ar pune la dispoziţia pieţelor volan­te, câteva tărnuri comunale. Cu a­t­âta sacrificiu, igiena ar fî satisfâ■ cută. ceea.ce nu-i de dispreţuit, în­tr’un răstimp când vaccinarea im­­potiva desmătatei febre tifoide _ vnsa’.cx necurăţeniei — costă mîît. o­ane. jvi­­e. spune insă ca in acţiunea de comprimare, au fost cuprinse si mă­turile ?i făraşele municipale. Sau parte din ele. Aşa se explică dece la hulele centrale, in marea sală* compartimentelor unde $8 Vin. BACCILUL KOCH AMBULANT Trecem prin grele încercări. Pen­­tru ţara noastră, aproape că an fi­xist­ă deosebire intre mizeriile pe , care Ie-a Indurat in timpul războ­iului şi cele pe care Ie încearcă şi acum — la trei ani după termina­­­ea lui. Se petrec fapte grave, dra­me cu urmări din cele mai dure­roase. Nu e cu putinţă oare să le ocolim? A venit, anume, la redacţie, un bolnav de la sanatoriul TBC-Geoa­­giu cu o hârtie din partea interna­ţilor de acolo, in care ni se descrie precara situaţie a bolnavilor lipsiţi nu numai de medicamente ei şi de alimentele strict necesare. Se Întâmplă cu bieţii bolnavi sce­ne dramatice pe care nu ne este Îngăduit să le tolerăm. Se duc bol­navii acestui sanatoriu cocoţaţi pe acoperişurile trenurilor, ca să cum­pere porumb, cartofi şi alte alimen­­te pentru sanatoriu, deoarece admi­raţia acestuia nu mai poate face faţă greutăţilor de aprovizio­nare... Ba, ceva mai mult, noua di­recţiuni intenţionează să închidă sanatoriul din cauze, desigur, des­tul de justificate, din moment ce avizează la astfel de măsuri. „ Nu vrem să lungim prea mult comentariul de faţă. Să generali­zăm o clipă, însă, cele petrecute la Geoagiu: ce se va întâmpla dacă toţi tuberculoşii din sanatorii vor începe să cutreere ţara pentru a-şi aproviziona administraţiile neputin­cioase? Ştim că izolarea e o con­diţie sine qua non a stăvilirii aces­tui flagel — iar pe de altă parte, repus­sul şi liniştea plus o alimem-S tare bună, cel al P­UBLICUL ŞI EFTINIREA VIEŢII Semnul vremii în care trăim este scumpetea excesivă a tutu­ror lucrurilor de care avem ne­voe. Şi această situaţie este de­sigur destul de împovărătoare pentru conştiinţa tuturor, întru­cât o bună parte din activitatea noastră e cheltuită într-o direcţie în care numai gospodinele, ace­ste tovarăşe ale vieţii noastre, se ocupau. Trebue să recunoaştem însă că această faimoasă bursă neagră, care procură aproape toate lu­crurile necesare vieţii, este încu­rajată d­e cei care plătesc oricât pentru a putea obţine ceea ce vor. Ne gândim, fireşte, nu la acele lucruri care sunt absolut necesare vieţii, căci se p­are că aci sunt puteri contra cărora nu poţi lupta. Plăteşti cât se cere pentru ca să poţi trăi. Dar sunt o mulţime die alte lucruri de care ne putem dispensa, şî care dacă n’ar fi cumpărate, printr’o miş­care compensatorie ş’ar micşora preţurile la alte lucruri. Căci dacă se găsesc oameni care să cumpere la orice preţ şocolată, sardele, lămâi sau portocale sfe crează o atmosferă de bună stare artificială, ceea ce nu e tocmai cazul, dar această atmosferă încurajează pe speculanţii şi din­­ celelalte sectoare ale vieţii. Ceea ce se întâmplă cu vilegia­tura de a­stăzi este o dovadă că e este o constrângere la fel cu dieta ce se impune în unele con­valescente şi care vindecă pe bolnav. Şi bolnavul se numeşte: piaţa comercială de astăzi, atunci când publicul nu dă să-i cere, dacă ele se oferă la preţuri vacă, fără să se uite la cheltuială,­ vizibil de speculă, oricât de enormă ar fi, se pro­duce un fenomen îmbucurător, întrucât el pregăteşte o norma­lizare pe viitor. Ştim că se cer pe camere In vilegiatură, la munte şi la mare, ca­nî la res­taurante, preţuri astronomice, dar s’a întâmplat un fenomen uşor de constatat, de unde mai înainte Valea Prahovei cu toate frumoasele ei localităţî era arhi­plină de vizitatori. Ca şi staţiu­nile depe litoralul mării, azi dacă nu sunt pustii, sunt departe to­tuşi de a prezenta acea animaţie şi acea aglomeraţie citadină, ve­nită la munte şi la mare ca să petreacă şî să se refacă. Această cuminţenie a pudicului mare care nu şi-a vândut ultimele lu­cruri de preţ din casă şi nici nu a contractat împrumuturi ca să se ducă la băi, va contribui i­­eftinirea vilegiaturei, tot ast­fel cum, dacă s’ar urma acelaşi drum şi pentru lucrurile ce se cumpără de obiceiu în oraş, am avea o relativă oftinire de toţi dorită. Specula nu poate fi înfrântă decât într’o mică măsură prin măsuri poliţieneşti. Poliţia cea mai bună este aceea pe care o poate face publicul, rezistând la tentaţiile lucrurilor Ce-î fac pâă- GR. TAUSAN » Senatorul Pepper (stânga) felicită pe d. Henry mai sigur trat­am­ent î Wallace, cU pr­ilejul recentului discurs ținut, în~ ' î |fr*M« parc dip W_aslangtprp, împotriva „Doctrinei Vfcst postali pu­tttl la numerar conform aprobări! Tir. g.sn. t. T T cm No 14­1.306/940, La domiciliul unui administrator d­ar s'au găsit mari cantităţi do s și americă. ...Pânză albă pentru zile negre ? f» m an­­d­andă NĂZBÂTII NOROCUL PĂGUBAȘULUI A fort prins­on hot „ching”, care a comis furturi de 1 miliard. —Dar dacă avea ambele mâni? Klx O scurtă­­dar cuprinzătoare escală la Brăila, complectată cu incursiu­nea în bălţile Filipoiului, a reapro­­piat de retină o imagine de demult, căreia şi anumite intenţii admi­nistrative — (vestea unui trans­port masiv de peşte) — şi niscai rumori literare — (o piesă de suc­ces din lumea Deltei) — i-au pre­gătit locul în actualitate. Cândva, cftnd bateam asiduu drumurile de apă, mă străduisem In ample şi numeroase reportagii, să identific In imaginea cu lotce şi păpuriş, fi­­ligrama ongului cu năvod, necunos­cută bucureşteanului familiarizat numai cu crapul la proţap şi frigă­­ruile de morun. . Multă vreme orășanul confunda pescarul cu băcanul şi chiar atunci când se Încumeta să viziteze turis­tic isvorul nisetrului și caviarului, Kodak-ul lui nu înregistra decât „pitorescul". Un pitoresc echiva­lent cu un bilet de vapor N. P. R., agrementat dacă era cazul, de re­comandări oficiale menite să lan­seze un peisaj atractiv, un peisaj barbar, un peisaj fabulos, pentru care înaltul demnitar gentil din Capitală, primea felicitări la în­toarcere, ca Dumnezeu. De aceea satele de pescari, erau considerate a fi improvizaţiile de­corative ale societăţilor de naviga­ţie, aşezări de operetă cum ni s’au oferit odată şi într’o piaţă a Bucu­reştilor. Pentru delectarea suma­ră a voiajorului — stomac. Ţi se înfăţişa totul în prim plan şi’ sintetic, ca acele poze din căr­ţile didactice, unde cuprinzi din­­tr’odată lângă gospodărie şi biseri­că — gârla cu raţe, carul cu boi, viaţa multiplă a satului. Restul nu e de ajuns Ce importă câteva zeci de mii de pescari trudindu-se pentru agoni­sirea unui traiu ce nu se rezolvă când târgoveţul rosteşte iniţial undiţă, prostovol, cumpătare! Ce importă sufletele astea băr­­boase, când unul numai e suficient să împlinească idealul fotogenic al turnatului de treabă. Căsca ochi miraţi când îi atră­­geai atenţia că Dana de somn muj­­deiată nu revine chiar meritelor birtaşului. Cum? indivizii ăştia hirsuţi, cu ciubota dintr’o vacă, şi bluze scoţiene, atât de plastici când aruncă rotund ghirlanda cât­, ligilor din barca gudronată, nu sunt special angajaţi de întreprin­derile turistice, pentru valorifica­rea unei firme comerciale? Cum, fiece bob de caviar, cores­punde tocmai la Bucureşti, cu un complicat resort administrativ, cu legi coercitive, cu un ministru, cu un director, cu mii de inspectori cu mii de agenţi, cu mii de grăni­ceri? Dar toate acestea nu se află­­din­tr’o aruncătură de ochi, sau din prospectul companiei de navigaţie. Căci Filipoiu sau alte sate pescă­reşti nu diferă decât pe plan inte­lectual de viaţa oricărui târguşor din ţară. Au cronica lor electorală­­să-l fi văzut altă dată pe domnul prefect în costum de circumstanţă, cu ciubote creţe şi şapcă de muşa­ma, tropăind pe podiştele de lemn, după lipoveni deveniţi subit oa­meni­­ buni şi pentru alt scop de­cât „pitoreasca demonstraţie a nă­vodului"). Au episoadele lor sentimentale. Reţin aventura fostului ofiţer ţa­rist, nevoit să se convertească­ la sectarism, de dragul unei fete blonde. II văd —■ mă brodisem în Deltă tocmai atunci — jenat în haina neagră, la altarul cu sfinţi şi nuntaşi de câlţi, unde oficia un popă înalt cu cizme până la brâu. Şi iată-1 obligat să sugrume în so­lemnitatea clipei, pe toţi satrapii aristocratici dintr’însul, care-l edu­caseră în cultul heraldicei, care-l învăţaseră şapte limbi, arta dan­sului şi a mesei — iată-i zic, pro­sternat cu gloata de fuft, însem­nând cu cruci un piept ce nu cu­noscuse decât semnele profane ale cadetului de familie. Ni se spune că soarta nefericitu­lui pescar, altădată robit coopera­tivei, păgubit de furtuna ce-i pră­pădea uneltele şi de inundaţiile ce-i năruiau gospodăria, căruia i se drămuia rodul trudei cu legea, cu perceptorul, cu băncile, — s’ar fi schimbat în bine. Statul a înțeles să-1 înlesnească, încadrându-1 in prevederile echitabile ale muncii. I se dă posibilitatea să lucreze fără atâtea spaime, i se furnizează scu­lele, poate să se înfrupte şi el din produsul roboticii sale, nu numai odată pe an, la nu ştim ce hram Fox (Continuare în pag. 2-a) POPAS DUNĂREAN Pescari fotogenici si pescari — Intre pitoresc si realitate —sadea CHESTIA ZILEI Campania anti - ti­pi­că — Nu mai e nevoe să ne spălăm pe­­mâini, și-a pus mam­a ochelarii negri . ÎNTÂLNIRE cu trecutul In populând tramvai, unde se îndeasă tineri şi bătrâni, munci­tori şi intelectuali, chipuri mai vesele îl mai îngrijorate, dar toţi pasagerii prezentându-se sub acelaş aspect de simplicitate ve­stimentară, s’a urcat ieri, la o oră de după amiază când vagoa­nele trec aproape deşarte, o doamnă care a vîuit privirile ca un spectru al trecutului. Degeaba vă închipuiţi că e vorba de vreo sexagenară înzor­zonată. Pasagera înfăţişa o doamnă în plină tinereţe, fru­moasă şi bine îmbrăcată. Nu lip­sesc româncele frumoase şi bine îmbrăcate, dar doamna aceea a izbit atenţia prin ceva apus, ceva cu care ne-am desobişnuit ochii în tramvaie. Purta o rochie d­in mătasea cea mai scumpă, savant crăiţă, o vulpe platinată i se încolăcea inutil pe braţ, o capelină de pai exotic ii umbrea chipul coafat cu artă. Apoi amănuntele, mânuşi­le, ciorapii, pantofii de antilopă,­­brăţărie de aur, parfumul, toate strigau o eleganţă prea impeca­­­­bilă, prea fără cusur.­­ Pasagerii din tramvai, care moţăiau în zăpuşeala după-amie­­zii, au tresărit ca la vederea unui spectacol, ne mai văzut şi totuşi aducător de reminiscenţe. Unde, când, au mai întâlnit ei un tram­vai pe doamna aceea, sau mai bine zis, de când n’au mai întâl­nit ei pe stradă Şi în tramvai o femee astfel gătită, înfrumuse­­ţată de o întreagă armată de slu­jitori ai Modei? Pe lângă celelalte care-Şi Sp ’n­­zurau de mânere braţele pârlite Şi muncite, toate în rochiţe sără­cuţe de aţă, sau pe lângă cele care se vedeau trecând pe stradă cu nelipsita plasă sub braţ, j..ră ciorapi şi clătinându-se pe pan­tofi scâlciaţi de alergătură, doamna exagerat de elegantă pă­rea­ o zeiţă. Un exemplar cam­ri­­col dintr’o altă rasă. Nu sunt totuşi mai mult de zece ani de când rasa aceasta era destul de răspândită, de când fe­meile se îmbrăcau la noi cu o eleganță parisiană care Și la Do­ris dispăruse de pe stradă. Vera, mai ales, jumătate ă­n trecă’’ i­­rele de pe Calea Victoriei păi -­iu Că se îndreaptă spre un luxos garden-party. Semnalul simplicităţii a fost dat odată cu părăsirea, pălăriei, semnul suprem al fostului„chi-. .’. Capul gol a unificat clasele, pe Cucoane cu lucrătoare, pe care abia le mai poţi deosebi. Cu tim­pul, a devenit mai mică jena de a nu avea o rochie fină, cât a crescut ridicolul de a te îmbră­ca pe stradă Ca pentru o serată sau de a-ți freca în tramvai­­ul-ALICE GABRIELESCU (Continuare în pag. 2-co) CITETI IN PAG. II -a: Cronica plasti­că de Tache Scro­­ceasus PAG. a I l.a: Călătorie în­­jurul unei vieți, d© fe. IVlarghitai p

Next