Adevěrul, octombrie 1947 (Anul 60, nr. 16976-17002)

1947-10-01 / nr. 16976

mm Im­punerile Organele fiscale lucrează, cu o febrilitate necunoscută până a­­cum la noi, la dresarea procese­lor verbale de impunere. In ace­­laş tempo vor opera şi comisiile de apel de pe lângă administraţii­le financiare. Timpul pierdut pa­nă acum din cauza preocupărilor ce Ie-a dat problema stabilizării, trebue să fie câştigat printr-o ac­tivitate de extraordinară viteză. Recunoaşte că graba ce se pu­ne şi de Ministerul de finanţe şi de organele subalterne este justi­ficată. Dar în grabă se comit multe erori, impunerile făcându­­se foarte adesea prin aprecieri mai mult decât superficiale. Curios este că organele fiscu­lui, în calcularea cifrei de afa­ceri, a venitului impozabil şi a impozitului operează, pe întregul an, în lei vechi după normele şi preţurile anterioare lui 15 Au­gust 1947. Se ajunge astfel la sume astronomice cari, converti­te în cei stabilizaţi — pentru co­merţ un leu­:3000 — dau rezul­tate dezastruoase. Cunosc cazul unui meseriaş ca­re, la prețurile anterioare lui 15 August, ar fi putut avea pe în­tregul exerciţiu o cifră de afa­ceri de cel mult două miliarde. Procesul verbal de impunere a­­preciază această cifră la... 35 de miliarde.* Ceea ce duce, după convertirea leilor­­vechi în lei sta­bilizaţi, la un impozit * de peste 4.000.000 lei. Imi spunea mese­riaşul: ’ / — Cu preţul ăsta, domnule, dau toată prăvălia d­i scule, ma­terii prime, edecurî. Atunci se pune întrebarea: un­de o să ajungem? Cum o să mai poată rezista meseriaşii? Şi că­derea lor nu are de rezultat scă­derea producţiei, adică tocmai ce vrem şi trebue să evitam? Multe sunt erorile ce fac or­ganele fiscale, chiar când nu de­păşesc instrucţiunile ce au de la Minister, dar cea mai.. evidentă este când, în constatarea cifrei de afaceri, aplică şi după 15 Au­gust normele socotite valabile pentru perioada anterioară aces­tei date. " : " înainte de 15 August, din cau­za inflaţiei, era foarte mult nu­merar pe piaţă. Oamenii, dân­­du-şi seama de valoarea din ce in ce mai scăzută a banului, fă­ceau, fiecare în limita posibilită­­taţilor lor, cumpărături masive. Cifra de afaceri era mare. După 15 August însă, situata se pre­­zintă Invers.Stabilizarea, cum era şi firesc, a adus o lipsă de nume­rar pe care o resimţim cu toţii şi care va mai dura încă un timp. Dar dacă se calculează cifra de «facemp£întregul exerciţiu, adu­­ts şi pentru cele 4 luni şi Jumă­tate (15 rAu­gust—âl Martie! du­pă aceleaşi norme ca pentru om­­....» • Cele 4 luni şi jumătate îl Aprilie 15 August) atunci e firesc să a­­jungem la cifre evident false şi de o exagerare imposibilă, care ruinează pur şi simplu pe contri­buabili. Ni se va spune că comisiile de apel vor restabili lucrurile. Nu ştim dacă acest lucru e posibil. Ba ştim chiar că e foarte greu. Experienţa de ani de zile justifi­că în totul această concluzie. Dar, chiar dacă repararea a­­cestor erori ar fi posibila, de ce să ajungem acolo? De ce organele de constatare să nu aibă bună­voinţa de a proceda cu echitate chiar de la început? De ce contri­buabilul să fie obligat să facă a­­pel, să cheltuiască bani cu proce­se, să-şi piardă timpul? Nu era mai logic şi mai drept ca impu­nerea să fie de la început justă? Şi-apoi, până la judecarea apelu­lui reparator, contribuabilul tre­bue să achite impozitul cel pu­ţin pe 6 luni — o sumă care va fi mai mare decât impozitul real pe întregul an. Cu ce să achite a­­ceastă sumă? t 1j***.*R EM. SGCOR Al. V. Bel­dim­an 1888—1897 NDATORI: Const. Mille 1897—1920 Conpt. Graur 1921—1936 IHreetor: 8. BnÂHISÎEAHU Proprietar: S. A. R. „Sărindar“ EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL“ Șl „DIMINEAŢA“ Registrul­­de publicaţii al Trib.Ilfov S. I. Com.Nr. 142/916 BIBUOTECA„A$‘*..a"| SIBIU JRUL 81.­­ Hr. 16.87S4 pagini s lei Taxa pnj'nis nistitS tn nurau?«', conform snrr tiSrii Dir. gen, P, T, T cu­ Nr 110 306/5HC.___ rinvfivui1 UGYCi U , _____ 5.57.63 TELEFOANE; Redacţia 5.35.56 Administraţia 5.57.63 Exam­enele de controlori fiscali încep peste câteva zile. Controlorii dau examen şi contribuabilii rămân repetenţi! • •• . Swantofe LeoMura Călea ferată publică un comuni­cat prin care călătorii sunt sfătuiţi ca, înainte de a lua bilet, să se in­tereseze dacă trenul are legătură cu cel de pe linia secundară care îi in­teresează. In acelaşi, scop, CFR a­­nunţă că s’au dat dispoziţiuni pre­cise casierilor pentru informarea exactă a publicului.­­ Măsura este cât se poate de fe­ricit inspirată şi nimeni nu poate susţine că ea vine prea devreme. Cunoaştem cazuri când călătorii informaţi la ghişeu că trenul pentru care solicitau bilet are legătură imediată, se vedeau nevoiţi să aş­tepte ore întregi, pe peronul sta­ţiei de legătură, sosirea garniturei secundare. Ar mai trebui poate, ca o com­plectare a acestei binevenite mă­suri, să se dea o mai mare atenţie legăturilor înseşi. To­t „curăţenia” 5 După ce s’a­ vorbit atâta timp de săptămâna curăţeniei, Capitala e în acelaş hal de murdărie. Eri a fost prima zi din aşa zisa „săptămână” şi cu toate acestea nicio mişcare. Pşa putem spune, că,muşuroaiele de gunoaie au mai sporit ceva în volu­mul şi pestilenţialitatea lor. Mă rog, dacă era vorba, să ni se facă nimic, ce mai trebuia atâta vorbă. Multe se anunţă, dar de făcut nu se face nimic. E regretabil că ne-am obiş­nuit cu acest sistem. Este drept, că ,săptămâna'’ n’avea în fond, nici un rost. Nu-i vorba, de asta. E vorba de măsuri pentru ca Bucureşt­ii să a­rate mai civilizat, nu­ o săptămână, ci tot timpul Dar când nu ai nimic, trebue să te mulţumeşti cu mai puţin. Ne-am fi mulţumit şi cu şapte zile. Dar nici acestea nu sunt probabil posibile. _ _____■ Un paladin al sănătăţii Ştiri Îngrijitoare ne vin din E­­gnit. O epidemie puternică sperie locuitorii ţării care de la Herodot, care a descris-o cel dintâi, până în zilele noastre, a rămas sub semnul Bus­criorului Sfinx, care priveşte, din deşerturile vecine, eternitatea mişcătoare a vremurilor. Epidemia din acea ţară a deşteptat filantro­pia oamenilor de ştiinţă din Ame­rn®,care au­­organizat­­echipe de salvare, care aduc cu ele medica­mentele necesare pentru combate­rea acestui flagel, pe care şi noi l-am cunoscut de mult, din neferi­cire. Din descrierile ce s’au dat despre holera morbus ce a bântuit și la noi, interesantă e pagina sfă­tosului colonel Lăcusteanu, care în naivele lui „amintiri” ne spune următoarele: ..Anul 1831 esta ace­la în care pentru prima oară, se abate, epidemia de holeră pe la noi, până atunci necunoscută..« Mi-aduc aminte ca intr’o diminea­ţă bărbierul tunzându-mă, m'a lă­sat pe jumătate netuns, fiindcă îl apucaseră cârceii, şi sărmanul pes­te o jumătate de oră, era mor*’'. Un caz din cele foarte multe, care decimau Bucureştii pe vremea Iul Kisseleff, generalul care s’a purtat foarte frumos cu populaţia speria­tă şi decimată de boală. Dar epi­demia de acuma, pe care, repe­tăm, am cunoscut-o şi noi în tim­puri vechi, ne evocă figura unui mare medic român căruia-i dato­­răm stârpirea acestei boale. în tim gr. lauşan S5 (Continuare in pag. 2­ a) . 9. D. DUFF COOPER SI... REGELE DAVID D. Duff Cooper, ambasadorul Ma­rei Britanii la Paris, este un dis­tins literat, pe lângă un fin diplo­mat. La prestigiul cunoscutei sale biografii a lui Talleyrand, diplo­matul englez a adăugat recent pa­ternitatea unei biografii roman­țate a personagiului biblic Regele David. „Această carte este dedicată po­porului evreu”, sună motto-ul înscris pe frontispiciul nouei cărţi a d-lui Duff Cooper. Iar pe prima pagină, se poate citi, tipărită cu litere mari, această frază: „Acest popor, căruia lumea îi datorează Vechiul şi Noul Testament Şi atât de mult în domeniul frumosului şi al cunoaşterii, datorie care a fost m­izerabil plătin­”. Toate acestea nu trebuiesc scoa­se din praful amintirilor, fiindcă succesul de librărie de care se bucură în prezent în străinătate cartea d-lui Duff Cooper între­geşte frumuseţea şi înălţimea cu­ M. (Continuare în pag. 2-a) Regula unanimităţii sau dreptul de veto Charta Naţiunilor Unite ignora cuvântul veto. Lege de constitu­ţie a celei mai înalte autorităţi politice internaţionale, dispoziţiile ei sunt enunţate în cuvintele vor­birii obişnuite, iară termeni de tehnică şi doctrină juridică. Ce­ea ce în cercurile diplomatice şi în presa din unele ţări se înţelege prin dreptul de veto nu este de­cât o prescripţiune imperativă a Chartei, care trebuie respectată pentru luarea unei deriziuni va­labile de Consiliul de­­Securitate. Astfel, art. 27, al. III dispune că deriziunile Consiliului de Securi­tate se iau cu 7 voturi pozitive, inclusiv voturile concurente ale membrilor permanenţi. De aseme­­nea, intrarea în vigoare a Char­tei Naţiunilor Unite a avut loc prin ratificarea celor cinci mari puteri şi a majorităţii celorlalte state. In general, nici o acţiune nu poate fi hotărîtă în Consiliul de Securitate, fără votul afirma­tiv al Chinei, Franţei, Marii Bri­tanii, Uniunii Sovietice şi State­lor Unite. De a fi şi numele­­de „regula unanimităţii“ pe care-l întrebuinţează reprezentanţii gu­vernului sovietic şi presa sovieti­că, oride câte ori se referă la dis­­poziţiunile Chartei în materie de votare la Consiliul de Securitate. Ambele expresiuni cuprind aceeaş noţiune, însă termenul de „regtlă a unanimităţii" arată mai bine condiţiunea legală a unor decizii, încă de acum un an, dar mai ales în ultimul tirr.jî, dispoziţiu­­nile art.27 al. III au făcut obiectul unei continue critici din partea unor membri ai Naţiunilor Unite, în primul rând a ţărilor anglo­­americane. Lupta pentru modifi­carea Chartei din acest punct de vedere va atinge faza maximă în desbaterile din Adunarea Gene­rală. Pentru mulţi, punerea însăşi a acestei probleme este un feno­men juridic, curios, întrucât se impută unei mari puteri de a fi făcut uz de dreptul ei, votând contra deciziilor ce i se păreau nepotrivite cu spiritul sau litera Chartei. Ceva mai mult, nu e vorba ari de un drept oarecare, ci de un drept fundamental deri­vând dintr'un principiu construc­tiv al Naţiunilor Unite. Când în conferinţa dela­­ Yalta ■ d-nul Roo­sevelt şi Churchill au pronus ge­­neralissimului Stalin înfiinţarea unei supreme autorităţi interna­ţionale, obiecţiunile ridicate , în faţa acestui proeet au fost înlă­turate prin includerea în pactul fundamental al viitoarei organi­zaţii a principiilor că deciziile ma­jore vor fi luate numai cu con­simţământul tuturor marilor pu­teri. Adeziunea Uniunii Sovietice la planul Roosevelt-Churchill a fost în funcţiune de acceptarea regu­lei de unanimitate destinată să realizeze acordul puterilor res­ponsabile în toate problemele in­ternaţionale de importanţă deo­sebită. Astăzi, Marea Britanie şi Sta­tele Unite, adică tocmai puterile, care au propus „dreptul de veto“ se ridică împotriva lui, sau apli­cării lui, ceea ce este aproape tot una, afirmând că s'a făcut un uz exagerat de dispoziţiunile prohi­bitive ale art. 27, al. III. Proble­ma a fost înscrisă pe ordinea de zi a Adunării Generale şi va fi desbătută foarte curând. Rezolva­rea ei cuprinde dificultăţi inex­tricabile, între care figurează în primul rând chestiunea de a şti cum se poate imputa unui mem­bru al Naţiunilor Unite că exa­gerează sau abuzează, atunci când el nu face altceva decât să uzeze de un drept necondiţionat înscris în Charta şi având va­loarea unui principiu constituţio­nal. Admiţând că s‘ar putea vor­bi de exagerarea unui drept, ce înseamnă uz normal şî unde în­cepe abuzul? Teoretic, exerciţiul normal ar t­rebui să se întindă în limitele trasate da finalitatea dreptului şi ori de câte ori ar veni în opoziţie cu ea, s’ar putea vorbi de abuz. Controversa poar­tă în ultima analiză asupra fina­lităţii. Fiecare parte invocă un alt text al Chartei, care îi motivează votul, şi neînţelegerea există tocmai în ceea ce priveşte A. (Continuare în pag. 2-a) pmm «Mmmii—iLggg?WBaHggiBi!iiP.«iiiwiii ■iui ■ nmmvmmmmmmmmilmmmmmmmmammmmmm Fiecare Ia rând A şti să-ţi aştepţi rândul — la negustor, la teatru, oriunde tre­buie să respecţi dreptul celui ve­nit înaintea dumitale — însem­nează a îi lăsat şi dumneata, la rândul dumitale, să treci când ţi se cuvine. N’ai nevoie să mai dai din coate, să protestezi, sa te congestionezi, să spui cuvinte grele. E joc pentru fiecare. Cere câteva minute pe care le câştigi înlăturând pe alţii, nu reprezintă cine ştie ce mare economie de vreme, în schimb, ce scump te-ai plătit, stârnind ostilitatea semeni­lor tăi, înghesuindu-te, supărân­­du-te, suferind tu însuţi! Dacă, de mic, copilul ar fi în­văţat să respecte dreptul celui so­sit înainte, dacă n’ar fi îndemnat să se îmbulzească, ar transpune mai târziu, şi î n lupta vieţii, acea­stă lege simplă şi sănătoasă. Nu am mai asista la iureşul celor grăbiţi să ia cu asalt situaţiile înalte, înainte de vreme, înde­părtând pe alţii mai vechi, cu mai multe drepturi, cu mai multă ex­perienţă. Ca să parvie, aceşti „în­vingători ai vieţii“, folosesc alte sisteme decât brutalitatea, dar nu mai puţin detestabile. Dacă omul de pe platforma tramvaiului îşi face loc cu ume­rii şi cu genunchii, cel de pe plat­forma socială îşi curbează ume­rii, îşi îndoaie genunchii, lingu­şeşte pe cel de care are nevoie— pentru ca la urmă, după ce şi-a făcut treaba — să-l uite, să-l oco­lească, să-l renege cu ingratitu­dine, cu cinism şi să treacă în de VICTOR EFTIMIU slujba altora, mai mari, mai pu­ternici, în acel moment. Cel care îşi sare rândul la un ghişeu de poştă, va căuta sa sară şi treptele vieţii, riscând nu oda­tă, să-şi frângă gâtul. Grăbit, va renega o credinţă, va părăsi un prieten, un grup, crezând că grupul căruia s-a ală­turat va domina la infinit, în au­reola culmilor. Dar toate sunt schimbătoare, şi cel grăbit, cel ajuns prea de timpuriu, va cu­noaşte amara deziluzie a fragi­lităţii lucrurilor pământeşti, va vedea pe alţii cum îi trec înainte, şi se va pomeni, înainte de a fi ajuns la vârsta bărbăţiei, învins, bătrân, înlăturat, fără speranţa de a se mai ridica, fiindci, în graba ascensiunii şi-a jucat toate cărţile, şi-a ars toate punţile... Dacă părinţii, în dragostea pentru odorul lor, ii împing, or­beşte spre succes cu orice preţ, ar trebui ca măcar în şcoală, cu­­gilul să înveţe anumite legi vechi, înţelepte ca pământul şi care au fost făcute pentru buna învoire dintre oameni. Multe lucruri bu­ne se învaţă în şcolile noastre. Ar mai trebui ceva. Ar mai tre­bui ca fiecare dascăl să fie, din­colo de programul oficial, un în­drumător al elevului pe caile ne­cunoscute ale vieţii, să-i înveţe omenia, mila, bunătatea, polite­ţea, respectul pentru celălalt, pen­tru suferinţa şi drepturile celui­lalt. Să nu« ne închipuim că în felul acesta creem oameni slabi şî că ■n— ■»■»■■■mii iihuşi »Mii Li­i dit om tare va fi cel pe care l-am învăţat să fie dârz, nemilos, gră­bit, egoist, dispreţuitor al celor ce nu ştiu să dea din coate. Marii învinşi se recrutează de obiceiu, din oameni „tari“. Nu ştiu dacă omul singur e într'ade­­văr tare, dar ştiu ca omul „tare“ e singur. Ii pândeşte mulţimea celor slabi, celor pe care i-a umi­lit. Când nu mai este puternic, îi sfâşie până şi mielul, cu dinţişo­­rii lui nevinovaţi. Nu e nimeni tare, într'adevăr, dacă nu e bun. Numai cel ce este bun şi drept, e puternic. Poartă în el virtuţi cari îl fortifică, îl împacă pe el cu propria lui con­ştiinţă. Când are nevoie de o mână prietenească, o va găsi. Celălalt, ce! care s’a îmbulzit, a îndepărtat, a lovit, a sfidat, a nedreptăţit, să-l­ ferească Dumne­zeu să facă apel la solidaritatea omenească: va primi un pumn în creştet, în joc de-o mângâiere. Aşteaptă-ţi rândul! 1 Victor Eftimiu e -"O' J­. prin ministru dr. Petru droga, vorbind la placa­rea Cvonîsieî .Illate de. Control. Alături dr d-sa. d-nil: tji-narat Su­saileov, dl h. Tătar a seu #i­t voitori deorge­seu Omul Dacă ne aducem aminte, vechile locomotive se prezentau ca nişte maşini de gătit, puse pe fugă, cu burlanul lor afară din oale de lung. LraTicatUTa putea să alerge mai repede, sau mai încet dar era disgraţioasă şi scotea un fum, cât o imensă pătură murdară, agăţată de coş, ca­ un crematoriu, greţos şi opac. S’ar fi zis că publicul din vagoane călătoreşte întins pe gră­tare, pentru a fi prăjit şi fript în­tre două staţii de cale ferată. Din timp în timp, se depozita movila de cenuşe, pe undeva, ca nişte ose­minte. Uneori nici nu s’ar fi părut că s’ar fi zis. Arderea călătorilor, cu tren cu tot era reală şi se numea în termeni de transport internaţio­nal o catastrofă, datorită întot­deauna ilustrului Păun­acarul, pe care, prin stenimentul solidarităţii tehnice îl împrumuta Ro­mânia sta­telor în necesitate. Probabil însă că mai mult forma fostului monstru ridicol decât fu­ninginea pe care o ningea, după el prin pădurile sonore şi între to­rentele limpezi spânzurate de piscuri, au aţâţat răsvrătirea este­ţilor din secolul precedent, hotărîţi să împiedice trecerea puturoasei di­hănii prin singurătăţile solemne ale naturii. Trenul de azi, ca un sul fluid lan­sat la două panglici de argint, nu mai tulbură nici o susceptibilitate şi face parte din mitologia actuală, ca un spirit al codrilor, izvoarelor şi fluviilor străbătute de viaducte elegante şi poduri frumoase de oţel. Inginerul constructor a depăşit este TABLETE tecul ticu de convenţii şi pe mim. in mâinile lui materia brută s'a rafi­nat până la transfigurare şi misti­­citate. De departe ne găsim,, numai intr’o sută de ani, de mecanica Lă­cătuşului neajutat de fizică, de chi­mie şi r­­­ematici şi de un vis al formelor încă Healiis de clasica plastică a frămăntătorului totuşi ge­nial de subsanţe şi aspecte. Uzinele şi atelierele tuturor industriilor sunt marile opere de artă ale omu­lui aceluia, de colo, nervos şi tras la faţă, a plecat cu creioanele, mă­surile şi calculele lui, de­asupra unei planşete, din schiţele căreia ies piesele tipografice, linotipurile, rotativele, ţesătoriile, strungurile, motoarele, vapoarele, avioanele şi forţele care le mână şi stăpânesc, după ce au întrecut de sute de mii de ori puterile tânărului din faţa şe­­valeului de machete. De­sigur că realizările ingine­riei vor avea o influenţă asupra tuturor artelor anterioare omului politecnic, însă nu în sensul ima­ginat de simplismul unor teoreti­­zanţi fără imaginaţie. Artistul, poe­tul, nu vor reproduce locomotiva, maşina de cusut, ciocanul de zece tone, helicopterul, automobilul... Ei ar face operă inferioară de copiști vulgari, Nut­artele vor fi fecundate de energii, de impulsuri, de vârte­juri interioare noi, rămânând cre­dincioase expresiei proprii și ma­terialelor particulare. T. ARGHEZI MsCFour­ J Octmbr. 1947 CHESTIA ZILEI Bucureșten­ii Iffijjwgglţ ” " ' " "”1 -ti* 4 — Trece o lăptăreasă!... Desen de B’AFîCi Londra de astăzi — văzută de un ziarist sovietic Ziaristul sovietic A. Palladin publică în cunoscuta revistă săp­tămânală „Temps Nouveaux”, un reportaj din capitala Marei Brita­nii, din care extragem mai jos câ­­teva din fragmentele în care auto­rul reportajului zugrăvește aspec­tele caracteristice ale Londrei de astăzi. Zeci de mii de clădiri londone­ze au fost distruse, în parte sau în întregime, de către aviaţia germa­nă şi ca efect al bombelor zbură­toare, dar lucrările de curăţire a terenului sunt foarte lente. Statuia de fier a regelui Carol I, care fusese pusă la adăpost de bombardamente, a fost repusă pe piedestalul său, statuia lui Eros se afla iarăşi în centrul pieţei Pin­­dilly, dar acestea nu sunt lucrări de reconstrucţie. Chiar în cedrul oraşului, pe Oxford Street, de exemplu­, se pot vedea case de jumătate distruse sau chiar gropi adânci înconjurate de grămezi de moloz. Pe fundul gropilor gunoaie şi băltoace de murdărie. In loc de vreun indiciu de reconstrucţie, pe aceste locuri, se pot citi afişe mari cu inscripţia ..de vânzare”. Dar amatori de cum­părare sau de construire de case nu par a se găsi. Oamenii de afa­ceri londonezi privesc cu teamă cum se apropie criza economică. Viaţa în capitala britanică pre­zintă unele aspecte originale pen­tru străini. Sunt întreprinderi cari organi­zează concursuri, de pronosticuri referitoare la m­atchurile de foot­ball. Metoda e următoarea: Se a­­nunţă 14 materiuri pentru săptă­mâna viitoare. Societatea distribue buletine de pronosticuri.­­ conţi­nând listare echipelor care vor juca. Participanţii la concurs tre­bue să însemne, în aceste buletine, Pe favoriţii lor. Milioane de lon­donezi se dedau cu pasiune acestui gen de ocupaţie. Cu o jumătate de shilling ei îşi încearcă norocul şi dacă acesta le surâde, pot câştiga un premiu serios. Dar societatea întreprinzătoare adună milioane de shilling­ şi, din când în când, anunţă că cutare sau cutare feri­cit câştigător a mizat exact pe cele 14 echipe victorioase. Ziarele pu­blică interview-uri cu câştigăto­rul, iar acesta mărturiseşte ele fel de planuri de viitor are: „n’am să mai lucrez, îmi cumpăr o fermă şi mă însor”. După asemenea inter­­view-uri, afacerile societăţii devin şi mai Înfloritoare. Zilele de curse la Londra trans­formă capitala într’un imens cen­tru cu pariuri mutuale. Rari sunt aceia cari nu riscă măcar câţiva shillingi în speranţa că pot câşti­ga o sută de lire. ." Multă vreme Anglia a fost re­numită pentru calitatea stofelor sale. Astăzi, este mai greu­­să-ţi cumperi un rând de haine sau un palton de bună calitate la Londra. In genere, articolele de îmbrăcă­minte ce se vând în magazine sunt ţesuta dintr’o lâna aspră si nu prea rezistenta. Fabricile de tesa­­torie care produc mărfuri de cali­tate superioară continuă să func­ţioneze, dar produsele­ lor­um sun de găsit pe piaţa interna. Prea­ londoneză lanseaza astfel de glu­me amare. ..englejii cari doresc un costum din stofă veritabilă engle­zească si-l pot procura în straină­­tate”. Cei care au bani își pot ger (Continuare în pag. 2­ a) Citiţi în pag. H a: Foiletonul! »^deverului * PE ŞOSEA, SPRE H!PO BROM 5le Mîcaela Catarg* Pagina III'«* PREŢURILE SI DRE“‘ ■nm 1 LE FISCALE CU­­ ¥EH!1TE STATULUI — Su­sinţsa restantelor de dinaintea stabil stărîi —

Next