Adevěrul, octombrie 1947 (Anul 60, nr. 16976-17002)
1947-10-01 / nr. 16976
mm Impunerile Organele fiscale lucrează, cu o febrilitate necunoscută până acum la noi, la dresarea proceselor verbale de impunere. In acelaş tempo vor opera şi comisiile de apel de pe lângă administraţiile financiare. Timpul pierdut pană acum din cauza preocupărilor ce Ie-a dat problema stabilizării, trebue să fie câştigat printr-o activitate de extraordinară viteză. Recunoaşte că graba ce se pune şi de Ministerul de finanţe şi de organele subalterne este justificată. Dar în grabă se comit multe erori, impunerile făcânduse foarte adesea prin aprecieri mai mult decât superficiale. Curios este că organele fiscului, în calcularea cifrei de afaceri, a venitului impozabil şi a impozitului operează, pe întregul an, în lei vechi după normele şi preţurile anterioare lui 15 August 1947. Se ajunge astfel la sume astronomice cari, convertite în cei stabilizaţi — pentru comerţ un leu:3000 — dau rezultate dezastruoase. Cunosc cazul unui meseriaş care, la prețurile anterioare lui 15 August, ar fi putut avea pe întregul exerciţiu o cifră de afaceri de cel mult două miliarde. Procesul verbal de impunere apreciază această cifră la... 35 de miliarde.* Ceea ce duce, după convertirea leilorvechi în lei stabilizaţi, la un impozit * de peste 4.000.000 lei. Imi spunea meseriaşul: ’ / — Cu preţul ăsta, domnule, dau toată prăvălia di scule, materii prime, edecurî. Atunci se pune întrebarea: unde o să ajungem? Cum o să mai poată rezista meseriaşii? Şi căderea lor nu are de rezultat scăderea producţiei, adică tocmai ce vrem şi trebue să evitam? Multe sunt erorile ce fac organele fiscale, chiar când nu depăşesc instrucţiunile ce au de la Minister, dar cea mai.. evidentă este când, în constatarea cifrei de afaceri, aplică şi după 15 August normele socotite valabile pentru perioada anterioară acestei date. " : " înainte de 15 August, din cauza inflaţiei, era foarte mult numerar pe piaţă. Oamenii, dându-şi seama de valoarea din ce in ce mai scăzută a banului, făceau, fiecare în limita posibilitătaţilor lor, cumpărături masive. Cifra de afaceri era mare. După 15 August însă, situata se prezintă Invers.Stabilizarea, cum era şi firesc, a adus o lipsă de numerar pe care o resimţim cu toţii şi care va mai dura încă un timp. Dar dacă se calculează cifra de «facemp£întregul exerciţiu, aduts şi pentru cele 4 luni şi Jumătate (15 rAugust—âl Martie! după aceleaşi norme ca pentru om....» • Cele 4 luni şi jumătate îl Aprilie 15 August) atunci e firesc să ajungem la cifre evident false şi de o exagerare imposibilă, care ruinează pur şi simplu pe contribuabili. Ni se va spune că comisiile de apel vor restabili lucrurile. Nu ştim dacă acest lucru e posibil. Ba ştim chiar că e foarte greu. Experienţa de ani de zile justifică în totul această concluzie. Dar, chiar dacă repararea acestor erori ar fi posibila, de ce să ajungem acolo? De ce organele de constatare să nu aibă bunăvoinţa de a proceda cu echitate chiar de la început? De ce contribuabilul să fie obligat să facă apel, să cheltuiască bani cu procese, să-şi piardă timpul? Nu era mai logic şi mai drept ca impunerea să fie de la început justă? Şi-apoi, până la judecarea apelului reparator, contribuabilul trebue să achite impozitul cel puţin pe 6 luni — o sumă care va fi mai mare decât impozitul real pe întregul an. Cu ce să achite această sumă? t 1j***.*R EM. SGCOR Al. V. Beldiman 1888—1897 NDATORI: Const. Mille 1897—1920 Conpt. Graur 1921—1936 IHreetor: 8. BnÂHISÎEAHU Proprietar: S. A. R. „Sărindar“ EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL“ Șl „DIMINEAŢA“ Registrulde publicaţii al Trib.Ilfov S. I. Com.Nr. 142/916 BIBUOTECA„A$‘*..a"| SIBIU JRUL 81. Hr. 16.87S4 pagini s lei Taxa pnj'nis nistitS tn nurau?«', conform snrr tiSrii Dir. gen, P, T, T cu Nr 110 306/5HC.___ rinvfivui1 UGYCi U , _____ 5.57.63 TELEFOANE; Redacţia 5.35.56 Administraţia 5.57.63 Examenele de controlori fiscali încep peste câteva zile. Controlorii dau examen şi contribuabilii rămân repetenţi! • •• . Swantofe LeoMura Călea ferată publică un comunicat prin care călătorii sunt sfătuiţi ca, înainte de a lua bilet, să se intereseze dacă trenul are legătură cu cel de pe linia secundară care îi interesează. In acelaşi, scop, CFR anunţă că s’au dat dispoziţiuni precise casierilor pentru informarea exactă a publicului. Măsura este cât se poate de fericit inspirată şi nimeni nu poate susţine că ea vine prea devreme. Cunoaştem cazuri când călătorii informaţi la ghişeu că trenul pentru care solicitau bilet are legătură imediată, se vedeau nevoiţi să aştepte ore întregi, pe peronul staţiei de legătură, sosirea garniturei secundare. Ar mai trebui poate, ca o complectare a acestei binevenite măsuri, să se dea o mai mare atenţie legăturilor înseşi. Tot „curăţenia” 5 După ce s’a vorbit atâta timp de săptămâna curăţeniei, Capitala e în acelaş hal de murdărie. Eri a fost prima zi din aşa zisa „săptămână” şi cu toate acestea nicio mişcare. Pşa putem spune, că,muşuroaiele de gunoaie au mai sporit ceva în volumul şi pestilenţialitatea lor. Mă rog, dacă era vorba, să ni se facă nimic, ce mai trebuia atâta vorbă. Multe se anunţă, dar de făcut nu se face nimic. E regretabil că ne-am obişnuit cu acest sistem. Este drept, că ,săptămâna'’ n’avea în fond, nici un rost. Nu-i vorba, de asta. E vorba de măsuri pentru ca Bucureştii să arate mai civilizat, nu o săptămână, ci tot timpul Dar când nu ai nimic, trebue să te mulţumeşti cu mai puţin. Ne-am fi mulţumit şi cu şapte zile. Dar nici acestea nu sunt probabil posibile. _ _____■ Un paladin al sănătăţii Ştiri Îngrijitoare ne vin din Egnit. O epidemie puternică sperie locuitorii ţării care de la Herodot, care a descris-o cel dintâi, până în zilele noastre, a rămas sub semnul Buscriorului Sfinx, care priveşte, din deşerturile vecine, eternitatea mişcătoare a vremurilor. Epidemia din acea ţară a deşteptat filantropia oamenilor de ştiinţă din Amern®,care auorganizatechipe de salvare, care aduc cu ele medicamentele necesare pentru combaterea acestui flagel, pe care şi noi l-am cunoscut de mult, din nefericire. Din descrierile ce s’au dat despre holera morbus ce a bântuit și la noi, interesantă e pagina sfătosului colonel Lăcusteanu, care în naivele lui „amintiri” ne spune următoarele: ..Anul 1831 esta acela în care pentru prima oară, se abate, epidemia de holeră pe la noi, până atunci necunoscută..« Mi-aduc aminte ca intr’o dimineaţă bărbierul tunzându-mă, m'a lăsat pe jumătate netuns, fiindcă îl apucaseră cârceii, şi sărmanul peste o jumătate de oră, era mor*’'. Un caz din cele foarte multe, care decimau Bucureştii pe vremea Iul Kisseleff, generalul care s’a purtat foarte frumos cu populaţia speriată şi decimată de boală. Dar epidemia de acuma, pe care, repetăm, am cunoscut-o şi noi în timpuri vechi, ne evocă figura unui mare medic român căruia-i datorăm stârpirea acestei boale. în tim gr. lauşan S5 (Continuare in pag. 2 a) . 9. D. DUFF COOPER SI... REGELE DAVID D. Duff Cooper, ambasadorul Marei Britanii la Paris, este un distins literat, pe lângă un fin diplomat. La prestigiul cunoscutei sale biografii a lui Talleyrand, diplomatul englez a adăugat recent paternitatea unei biografii romanțate a personagiului biblic Regele David. „Această carte este dedicată poporului evreu”, sună motto-ul înscris pe frontispiciul nouei cărţi a d-lui Duff Cooper. Iar pe prima pagină, se poate citi, tipărită cu litere mari, această frază: „Acest popor, căruia lumea îi datorează Vechiul şi Noul Testament Şi atât de mult în domeniul frumosului şi al cunoaşterii, datorie care a fost mizerabil plătin”. Toate acestea nu trebuiesc scoase din praful amintirilor, fiindcă succesul de librărie de care se bucură în prezent în străinătate cartea d-lui Duff Cooper întregeşte frumuseţea şi înălţimea cu M. (Continuare în pag. 2-a) Regula unanimităţii sau dreptul de veto Charta Naţiunilor Unite ignora cuvântul veto. Lege de constituţie a celei mai înalte autorităţi politice internaţionale, dispoziţiile ei sunt enunţate în cuvintele vorbirii obişnuite, iară termeni de tehnică şi doctrină juridică. Ceea ce în cercurile diplomatice şi în presa din unele ţări se înţelege prin dreptul de veto nu este decât o prescripţiune imperativă a Chartei, care trebuie respectată pentru luarea unei deriziuni valabile de Consiliul deSecuritate. Astfel, art. 27, al. III dispune că deriziunile Consiliului de Securitate se iau cu 7 voturi pozitive, inclusiv voturile concurente ale membrilor permanenţi. De asemenea, intrarea în vigoare a Chartei Naţiunilor Unite a avut loc prin ratificarea celor cinci mari puteri şi a majorităţii celorlalte state. In general, nici o acţiune nu poate fi hotărîtă în Consiliul de Securitate, fără votul afirmativ al Chinei, Franţei, Marii Britanii, Uniunii Sovietice şi Statelor Unite. De a fi şi numelede „regula unanimităţii“ pe care-l întrebuinţează reprezentanţii guvernului sovietic şi presa sovietică, oride câte ori se referă la dispoziţiunile Chartei în materie de votare la Consiliul de Securitate. Ambele expresiuni cuprind aceeaş noţiune, însă termenul de „regtlă a unanimităţii" arată mai bine condiţiunea legală a unor decizii, încă de acum un an, dar mai ales în ultimul tirr.jî, dispoziţiunile art.27 al. III au făcut obiectul unei continue critici din partea unor membri ai Naţiunilor Unite, în primul rând a ţărilor angloamericane. Lupta pentru modificarea Chartei din acest punct de vedere va atinge faza maximă în desbaterile din Adunarea Generală. Pentru mulţi, punerea însăşi a acestei probleme este un fenomen juridic, curios, întrucât se impută unei mari puteri de a fi făcut uz de dreptul ei, votând contra deciziilor ce i se păreau nepotrivite cu spiritul sau litera Chartei. Ceva mai mult, nu e vorba ari de un drept oarecare, ci de un drept fundamental derivând dintr'un principiu constructiv al Naţiunilor Unite. Când în conferinţa dela Yalta ■ d-nul Roosevelt şi Churchill au pronus generalissimului Stalin înfiinţarea unei supreme autorităţi internaţionale, obiecţiunile ridicate , în faţa acestui proeet au fost înlăturate prin includerea în pactul fundamental al viitoarei organizaţii a principiilor că deciziile majore vor fi luate numai cu consimţământul tuturor marilor puteri. Adeziunea Uniunii Sovietice la planul Roosevelt-Churchill a fost în funcţiune de acceptarea regulei de unanimitate destinată să realizeze acordul puterilor responsabile în toate problemele internaţionale de importanţă deosebită. Astăzi, Marea Britanie şi Statele Unite, adică tocmai puterile, care au propus „dreptul de veto“ se ridică împotriva lui, sau aplicării lui, ceea ce este aproape tot una, afirmând că s'a făcut un uz exagerat de dispoziţiunile prohibitive ale art. 27, al. III. Problema a fost înscrisă pe ordinea de zi a Adunării Generale şi va fi desbătută foarte curând. Rezolvarea ei cuprinde dificultăţi inextricabile, între care figurează în primul rând chestiunea de a şti cum se poate imputa unui membru al Naţiunilor Unite că exagerează sau abuzează, atunci când el nu face altceva decât să uzeze de un drept necondiţionat înscris în Charta şi având valoarea unui principiu constituţional. Admiţând că s‘ar putea vorbi de exagerarea unui drept, ce înseamnă uz normal şî unde începe abuzul? Teoretic, exerciţiul normal ar trebui să se întindă în limitele trasate da finalitatea dreptului şi ori de câte ori ar veni în opoziţie cu ea, s’ar putea vorbi de abuz. Controversa poartă în ultima analiză asupra finalităţii. Fiecare parte invocă un alt text al Chartei, care îi motivează votul, şi neînţelegerea există tocmai în ceea ce priveşte A. (Continuare în pag. 2-a) pmm «Mmmii—iLggg?WBaHggiBi!iiP.«iiiwiii ■iui ■ nmmvmmmmmmmmilmmmmmmmmammmmmm Fiecare Ia rând A şti să-ţi aştepţi rândul — la negustor, la teatru, oriunde trebuie să respecţi dreptul celui venit înaintea dumitale — însemnează a îi lăsat şi dumneata, la rândul dumitale, să treci când ţi se cuvine. N’ai nevoie să mai dai din coate, să protestezi, sa te congestionezi, să spui cuvinte grele. E joc pentru fiecare. Cere câteva minute pe care le câştigi înlăturând pe alţii, nu reprezintă cine ştie ce mare economie de vreme, în schimb, ce scump te-ai plătit, stârnind ostilitatea semenilor tăi, înghesuindu-te, supărându-te, suferind tu însuţi! Dacă, de mic, copilul ar fi învăţat să respecte dreptul celui sosit înainte, dacă n’ar fi îndemnat să se îmbulzească, ar transpune mai târziu, şi î n lupta vieţii, această lege simplă şi sănătoasă. Nu am mai asista la iureşul celor grăbiţi să ia cu asalt situaţiile înalte, înainte de vreme, îndepărtând pe alţii mai vechi, cu mai multe drepturi, cu mai multă experienţă. Ca să parvie, aceşti „învingători ai vieţii“, folosesc alte sisteme decât brutalitatea, dar nu mai puţin detestabile. Dacă omul de pe platforma tramvaiului îşi face loc cu umerii şi cu genunchii, cel de pe platforma socială îşi curbează umerii, îşi îndoaie genunchii, linguşeşte pe cel de care are nevoie— pentru ca la urmă, după ce şi-a făcut treaba — să-l uite, să-l ocolească, să-l renege cu ingratitudine, cu cinism şi să treacă în de VICTOR EFTIMIU slujba altora, mai mari, mai puternici, în acel moment. Cel care îşi sare rândul la un ghişeu de poştă, va căuta sa sară şi treptele vieţii, riscând nu odată, să-şi frângă gâtul. Grăbit, va renega o credinţă, va părăsi un prieten, un grup, crezând că grupul căruia s-a alăturat va domina la infinit, în aureola culmilor. Dar toate sunt schimbătoare, şi cel grăbit, cel ajuns prea de timpuriu, va cunoaşte amara deziluzie a fragilităţii lucrurilor pământeşti, va vedea pe alţii cum îi trec înainte, şi se va pomeni, înainte de a fi ajuns la vârsta bărbăţiei, învins, bătrân, înlăturat, fără speranţa de a se mai ridica, fiindci, în graba ascensiunii şi-a jucat toate cărţile, şi-a ars toate punţile... Dacă părinţii, în dragostea pentru odorul lor, ii împing, orbeşte spre succes cu orice preţ, ar trebui ca măcar în şcoală, cugilul să înveţe anumite legi vechi, înţelepte ca pământul şi care au fost făcute pentru buna învoire dintre oameni. Multe lucruri bune se învaţă în şcolile noastre. Ar mai trebui ceva. Ar mai trebui ca fiecare dascăl să fie, dincolo de programul oficial, un îndrumător al elevului pe caile necunoscute ale vieţii, să-i înveţe omenia, mila, bunătatea, politeţea, respectul pentru celălalt, pentru suferinţa şi drepturile celuilalt. Să nu« ne închipuim că în felul acesta creem oameni slabi şî că ■n— ■»■»■■■mii iihuşi »Mii Lii dit om tare va fi cel pe care l-am învăţat să fie dârz, nemilos, grăbit, egoist, dispreţuitor al celor ce nu ştiu să dea din coate. Marii învinşi se recrutează de obiceiu, din oameni „tari“. Nu ştiu dacă omul singur e într'adevăr tare, dar ştiu ca omul „tare“ e singur. Ii pândeşte mulţimea celor slabi, celor pe care i-a umilit. Când nu mai este puternic, îi sfâşie până şi mielul, cu dinţişorii lui nevinovaţi. Nu e nimeni tare, într'adevăr, dacă nu e bun. Numai cel ce este bun şi drept, e puternic. Poartă în el virtuţi cari îl fortifică, îl împacă pe el cu propria lui conştiinţă. Când are nevoie de o mână prietenească, o va găsi. Celălalt, ce! care s’a îmbulzit, a îndepărtat, a lovit, a sfidat, a nedreptăţit, să-l ferească Dumnezeu să facă apel la solidaritatea omenească: va primi un pumn în creştet, în joc de-o mângâiere. Aşteaptă-ţi rândul! 1 Victor Eftimiu e -"O' J. prin ministru dr. Petru droga, vorbind la placarea Cvonîsieî .Illate de. Control. Alături dr d-sa. d-nil: tji-narat Susaileov, dl h. Tătar a seu #it voitori deorgeseu Omul Dacă ne aducem aminte, vechile locomotive se prezentau ca nişte maşini de gătit, puse pe fugă, cu burlanul lor afară din oale de lung. LraTicatUTa putea să alerge mai repede, sau mai încet dar era disgraţioasă şi scotea un fum, cât o imensă pătură murdară, agăţată de coş, ca un crematoriu, greţos şi opac. S’ar fi zis că publicul din vagoane călătoreşte întins pe grătare, pentru a fi prăjit şi fript între două staţii de cale ferată. Din timp în timp, se depozita movila de cenuşe, pe undeva, ca nişte oseminte. Uneori nici nu s’ar fi părut că s’ar fi zis. Arderea călătorilor, cu tren cu tot era reală şi se numea în termeni de transport internaţional o catastrofă, datorită întotdeauna ilustrului Păunacarul, pe care, prin stenimentul solidarităţii tehnice îl împrumuta România statelor în necesitate. Probabil însă că mai mult forma fostului monstru ridicol decât funinginea pe care o ningea, după el prin pădurile sonore şi între torentele limpezi spânzurate de piscuri, au aţâţat răsvrătirea esteţilor din secolul precedent, hotărîţi să împiedice trecerea puturoasei dihănii prin singurătăţile solemne ale naturii. Trenul de azi, ca un sul fluid lansat la două panglici de argint, nu mai tulbură nici o susceptibilitate şi face parte din mitologia actuală, ca un spirit al codrilor, izvoarelor şi fluviilor străbătute de viaducte elegante şi poduri frumoase de oţel. Inginerul constructor a depăşit este TABLETE tecul ticu de convenţii şi pe mim. in mâinile lui materia brută s'a rafinat până la transfigurare şi misticitate. De departe ne găsim,, numai intr’o sută de ani, de mecanica Lăcătuşului neajutat de fizică, de chimie şi rematici şi de un vis al formelor încă Healiis de clasica plastică a frămăntătorului totuşi genial de subsanţe şi aspecte. Uzinele şi atelierele tuturor industriilor sunt marile opere de artă ale omului aceluia, de colo, nervos şi tras la faţă, a plecat cu creioanele, măsurile şi calculele lui, deasupra unei planşete, din schiţele căreia ies piesele tipografice, linotipurile, rotativele, ţesătoriile, strungurile, motoarele, vapoarele, avioanele şi forţele care le mână şi stăpânesc, după ce au întrecut de sute de mii de ori puterile tânărului din faţa şevaleului de machete. Desigur că realizările ingineriei vor avea o influenţă asupra tuturor artelor anterioare omului politecnic, însă nu în sensul imaginat de simplismul unor teoretizanţi fără imaginaţie. Artistul, poetul, nu vor reproduce locomotiva, maşina de cusut, ciocanul de zece tone, helicopterul, automobilul... Ei ar face operă inferioară de copiști vulgari, Nutartele vor fi fecundate de energii, de impulsuri, de vârtejuri interioare noi, rămânând credincioase expresiei proprii și materialelor particulare. T. ARGHEZI MsCFour J Octmbr. 1947 CHESTIA ZILEI Bucureștenii Iffijjwgglţ ” " ' " "”1 -ti* 4 — Trece o lăptăreasă!... Desen de B’AFîCi Londra de astăzi — văzută de un ziarist sovietic Ziaristul sovietic A. Palladin publică în cunoscuta revistă săptămânală „Temps Nouveaux”, un reportaj din capitala Marei Britanii, din care extragem mai jos câteva din fragmentele în care autorul reportajului zugrăvește aspectele caracteristice ale Londrei de astăzi. Zeci de mii de clădiri londoneze au fost distruse, în parte sau în întregime, de către aviaţia germană şi ca efect al bombelor zburătoare, dar lucrările de curăţire a terenului sunt foarte lente. Statuia de fier a regelui Carol I, care fusese pusă la adăpost de bombardamente, a fost repusă pe piedestalul său, statuia lui Eros se afla iarăşi în centrul pieţei Pindilly, dar acestea nu sunt lucrări de reconstrucţie. Chiar în cedrul oraşului, pe Oxford Street, de exemplu, se pot vedea case de jumătate distruse sau chiar gropi adânci înconjurate de grămezi de moloz. Pe fundul gropilor gunoaie şi băltoace de murdărie. In loc de vreun indiciu de reconstrucţie, pe aceste locuri, se pot citi afişe mari cu inscripţia ..de vânzare”. Dar amatori de cumpărare sau de construire de case nu par a se găsi. Oamenii de afaceri londonezi privesc cu teamă cum se apropie criza economică. Viaţa în capitala britanică prezintă unele aspecte originale pentru străini. Sunt întreprinderi cari organizează concursuri, de pronosticuri referitoare la matchurile de football. Metoda e următoarea: Se anunţă 14 materiuri pentru săptămâna viitoare. Societatea distribue buletine de pronosticuri. conţinând listare echipelor care vor juca. Participanţii la concurs trebue să însemne, în aceste buletine, Pe favoriţii lor. Milioane de londonezi se dedau cu pasiune acestui gen de ocupaţie. Cu o jumătate de shilling ei îşi încearcă norocul şi dacă acesta le surâde, pot câştiga un premiu serios. Dar societatea întreprinzătoare adună milioane de shilling şi, din când în când, anunţă că cutare sau cutare fericit câştigător a mizat exact pe cele 14 echipe victorioase. Ziarele publică interview-uri cu câştigătorul, iar acesta mărturiseşte ele fel de planuri de viitor are: „n’am să mai lucrez, îmi cumpăr o fermă şi mă însor”. După asemenea interview-uri, afacerile societăţii devin şi mai Înfloritoare. Zilele de curse la Londra transformă capitala într’un imens centru cu pariuri mutuale. Rari sunt aceia cari nu riscă măcar câţiva shillingi în speranţa că pot câştiga o sută de lire. ." Multă vreme Anglia a fost renumită pentru calitatea stofelor sale. Astăzi, este mai greusă-ţi cumperi un rând de haine sau un palton de bună calitate la Londra. In genere, articolele de îmbrăcăminte ce se vând în magazine sunt ţesuta dintr’o lâna aspră si nu prea rezistenta. Fabricile de tesatorie care produc mărfuri de calitate superioară continuă să funcţioneze, dar produsele lorum sun de găsit pe piaţa interna. Prea londoneză lanseaza astfel de glume amare. ..englejii cari doresc un costum din stofă veritabilă englezească si-l pot procura în strainătate”. Cei care au bani își pot ger (Continuare în pag. 2 a) Citiţi în pag. H a: Foiletonul! »^deverului * PE ŞOSEA, SPRE H!PO BROM 5le Mîcaela Catarg* Pagina III'«* PREŢURILE SI DRE“‘ ■nm 1 LE FISCALE CU ¥EH!1TE STATULUI — Susinţsa restantelor de dinaintea stabil stărîi —