Adevěrul, decembrie 1947 (Anul 60, nr. 17029-17050)
1947-12-02 / nr. 17029
r GLOSE POLITICE 1 Decembrie Se împlinesc astăzi 29 de ani de când, prin voinţa liber exprimată a locuitorilor săi, Ardealul Ia hotărît alipirea la România. In nici un an, această aniversare nu poate lăsa indiferentă opinia publcă românească; în fiecare an aminirea ei are o altă semnificaţie. La 1 Decembrie 1944, trupele germane erau complect îndepărtate de pe ,teritoriul român. La 1 Decembrie 1944, administraţia românească era restaurată in Transilvania de Nord, graţia sprijinului Uniunii Sovietice. La 1 Decembrie 1946, ne aflam in preajma semnării definitive a tratatului de pace, care consacra drepturile româneşti asupra întregei Transilvanii, la 1 Decem 1947, ne aflăm la câteva zile după plecarea delegaţiei guverna mentala maghiare din Bucureşti. O întreagă perioadă istorică s’a scurs între 1 Decembrie1918 şî 1 Decembrie 1947, dacă atunci a fost consacrată desmembrarea Imperiui Habsburgic, edificiu învechit şi închisoare pentru naţiunile cari îi compuneau, azi în bazinul dunărean, se merge spre lichidarea nu numai politică, dar şi spirituală a competiţiunii printre diferitele naţionalităţi. A II meiite A fost relevat faptul că situaţia aprovizionărilor cu alimente a pieţii şi implicit, a masselor largi de consumatori, s’a îmbunătăţit mult în ultimul timp. In plus, că în pofida tendinţei iniţiale de creştere continuă a preţurilor, acestea au cedat şi continuă să cedeze la numeroase produse de prima necesitate, cu toate ca mergem spre inima iernii, când urcarea preţurilor este, îndeobşte, notorie. 1 .t ■' ir In cercurile oficiale se afirmă că faptul relevat, în speţă ameliorarea situaţiei, nu trebuie socotită ca ceva accidental. La atingerea obiectivului acesta au concurat deopotrivă, ministerul industriei şi comerţului, ministerul agriculturii, Institutul Naţional al Cooperaţiei, Regia autonomă cfr. etc. înregistrăm precizarea, cu justificată satisfacţie, adăugănd un singur deziderat, ca această colaborare — la care, în Capitală, se cuvine să amintim şi pe aceia a primului ajutor, ag primar, general — să continue, fără preget. Asta pentru ca neajunsurile, fireşti în vremuri excepţionale ca cele prin care trecem, cari există încă, să dispară succesiv. Cât mai repede, cu atât mai bine, pentru ca marea problemă pe care o constituie aprovizionarea populaţiei, să şi afle o căt mai constructivă înfăptuire. DOMNIŞOARA DIN CUFĂR O domnişoară, după fotografieagreabila, a ţinut neapărat să ajungă la Viena. Şi a găsit un sistem care dună cum se vede, nu e nici practic nici eficient: s’a introdus într’un cufăr, ne măsură, şi a plecat sau mai exact a fost trimisa în chin de coipt. Domnişoara s’a lasat deci manevrată dună bunul ţilfic al celor cari au ridicat- au transportat, au cântărit şi au aşezat coletul în vagon. Ceeace se pare că n’a prea deranjat-o, devreme ce a rezistat tuturor acelor aventuri prealabile prin care trece un colet destinat unei lunii călătorii. Un singur lucru n’a putut suporta: lipsa de aer. Se asfixia. Ceeace înseamnă că nu-i suficient să dorești în chip atât de original să te plimbi în Prater, mai e nevoie între altele, şi de aer. ( Bănuesc, că eroina noastră a cetit în ultima vreme destul de multe romane, poliţiste. Şi că ele i-au fost o sursă de inspiraţie, fiindcă în colecţia cărţilor cu scoarţe galbene, sistemul coletului e foarte frecvent. I-a scanat însă un amănunt: în aceste cărţi, nu se uita niciodată, să ni se spună, că pe fundul cufărului respectiv, câteva găuri discrete înlesnesc această funcţiune inexorabilă care este respiraţia. Eroina noastră e o voluntară care inspiră simpatie prin buna dispoziţie cu care a înfruntat riscul. Ε ceva tineresc, aventuros,^ sportiv, în actul ei. Dovadă, că zâmbitoare, domnişoara noastră după ce a eşuat, s’a aşezat veselă pe cufărul fără ventilaţie, anunţând că va încerca din nou, A-—-*i â. 61. ~0r. 17.029 ' J 4L V. Bel dim an 1888—1897 FONDATORI ; Const. Mffle •; 1897—1920 Const. Graur 1921—1936 Direct*#» B. BRANIȘTEANU, V iq 4 PAGINI 5 LEI Tax* poștală pl&titâ tn numerar conform aprobării Dir. gen. P. T. X .ffli Nr. 140.306/946 «1 261.020/942 t Proprietar« S. A. R. „Sărindar" ti , 1 EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL» % *' Şl „DIMINEAŢA" ■ Registru 1 9« publicaţii al Trib. Ilfov S. L Com. Nr. 142/946 BIROURILE: BUCUREȘTI, Str. Matei Millo .11 Mărfi 2 Decembrie 194? aa«uMMjjij ■ ■ \m i t ........ssss^tm ovinelor si porcinelor e liberăconsumul bovinelor si cavalinelor e " XLI 9 1 Dar... cutulinele . Sfatul şi distribuţia mărfurilor ■ Este neîndoios că baza refacerii economice a ţării stă în producţie. Fără o creştere neîntreruptă a cantităţii mărfurilor, toate programele, toate reformele chiar, nu pot duce la îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei. Legile, fie şi cele mai chibzuite, nu creiază decât cadrul necesar propăşirii, urmând ca munca oamenilor să ridice înlăuntrul acestui cadru, edificiul unei prosperităţi obşteşti. Dar, ar fi o greşeală să credem că odată atins un nivel mai înalt de producţie, lucrurile încep să meargă singure scutindu-ne de rezolvarea altor probleme. Presupunând, de pildă, că ritmul viu ce se imprimă în mai toate ramurile de activitate a dat roadele aşteptate şi produsele încep să se îngrămădească în vaste antrepozite — o nouă problemă se pune forurilor responsabile. Mărfurile acestea treime distribuite populaţiei şi în astfel de condiţiuni încât ele să nu să se scumpească pe ruta dintre fabrică şi consumator. Probabil că în vederea acestui scop, a luat fiinţa Societatea Comercială de Stat, însărcinată să distribue comercianţilor, toate mărfurile raţionate. Cu alte cuvinte, pe lângă alte sarcini ce şi-a asumat, Statul e gata să îndeplinească rolul fie intermediar între producător şi client, înlesnind astfel şi pe unul şî pe celălalt. Ni se anunţă că peste câteva zile această nouă întreprindere iniţiată de autoritatea publică, va incepe să funcţioneze. E inutil să subliniem speranţele ce se leagă fie activitatea ei viitoare. Ar fi însă drept să adăugăm că există şi temerea ca noua misiune a Statului să nu capete acel caracter birocratic şi formalist care, din nefericire, pare inerent tuturor creaţiilor administrative. Că Statul care face şi desface totul, poate fi şi bun negustor — este evident. Că în negustoria lui poate introduce norme de corectitudine care să slujească drept exemple unei anume Categorii de comerţ privat» este iarăşi limpede. Rămâne doar la acest comer-1 I ciant cu bune intenţii să se ferească de exagerările specifice ale propriilor săi funcţionari recrutaţi de prin alte servicii ale Statului. Toată lumea e de acord că nu la percepţie sau la birou de stare civilă se poate căpăta acel minim de pricepere comerciala necesar unei întreprideri negustorești fie și a Statului. Ad. MICA PSIHOLOGIE A UNUI OM MARE Impresionantul articol pe care d. Soreanu l-a scris, in legătură cu cei şapte ani ce au trecut de la asasiinarea lui Iorga şi Madgearu, ?i cu remarca stat de interesantă în care se afirmă că omul mare care era istoricul nostru, avea fireşte şi scăderi la nivelul excepţionalelor sale însuşiri, ne dă dreptul de a supune la o mică analiză poligraful nemaiîntâlnit şi care analiză nu urmăreşte Scăderile, ci numai explicarea coexistenţei dintre lipsurile sale cu ceea ce este pentru totdeauna câştigat în cultura noastră. Fel Iorga nu trebue „să-i supunem obişnuitelor criterii de apreciere a altor cugetători. Pe aceştia îi cercetăm pe linia convingerilor şi le găsim, cusururi dacă se ab®t în viaţa lor de la opiniile exprimate. Iorga era el însuşi, în toate avatarele atitudinilor şi dincolo de contraziceri, discriminări Si Păreri variabile. Ca într’un sistem jhegolism, rămânea unitatea unică a unei personalități care făcea ca contrastele să se contopească într’o structură mentală rar întâlnită. Istoricul nostru era atfit de egocentric încât evita a avea predecesori, cum dovedesc acerbele critici aduse istoricilor dinainte de el, precum nici nu căută să aibă urmaşi, pe care să-i formeze pentru a-i duce mai departe opera, ce el o credea, pe drept cuvânt, poate imposibil de a fi refăcută şi urmată de alţii. In autobiografia sa, el povesteşte cum la Paris nu numai că __________GR. TĂUȘANI* (Continuare în pag. 3-b) „NU SUNT BAN sau cetăţeanul "Am întâlnit zilele acestea pe foarte mulţi oameni plângându-se de o situaţie care pentru ei constitue oarecum o surpriză, iar pentru mine şi pentru mulţi ca mine, ceva obişnuit: lipsa de bani. Cetăţeni deprinşi să dispună şi să manevreze bancnotele, asortate în portofel sau în buzunarul „de la spate“, au dificultăţi atunci când e vorba să, facă o plată de două-trei mii de lei. E criză de numerar. De astădată fără justificarea că el ar sta inactiv şi conservat în safeuri. Popular, circulă tot mai frecvent formula „lumea nu are bani”, care într’adevăr este o realitate. Omul obişnuit să respecte angajamentele se scuză cu timiditate. Prietenul în căutarea unui împrumut este refuzat. încasatorul pentru lumină, sau pentru apă, întoarce chitanţele înapoi, cetăţeanul fiind nevoit să se ducă singur la cassa respectivă, dar beneficiază de cele cinci zile de răgaz pe care le are până la închiderea robinetului sau întreruperea contactului electric. Cred însă că circulaţia fiduciară, poate fi şi mai bine măsurată la domnii băcani. Cine trece de pildă pe la marile consumuri din centru, este perfect lămurit. Există o abundenţă elocventă de găini şi de gâşte, care poate fi interpretate financiar şi econmic. Când a mai avut vreme domnulbăcan să stea cu un surâs de circumstanţă, în faţa prăvăliei, să-ţi acorde un salut prelungit, să discute amical şi să-ţi solicite amabil atenţia pentru bunătăţile care întârzie păgubitor în vitrină? — Ni’are lumea bani şi nu cumpără. Ne miră că în aceste împrejurări, creditul de consumaţie nu şi-a revenit pe deplin ca singurul sistem de circulaţie a bunurilor perisabile. Dar, probabil că va reveni, reactualizând pachetul trimis la domiciliu şi nota plătibilă, de pilda la sfârşitul unei luni. — Nu sunt bani! Debitantul din colţ te trimite pentru o marcă la poşta centrală. — N’am cu ce să le cumpăr, şi poşta nu dă pe dratorie. Probabil că circulaţia mărfurilor în genere este mult încetinită, instrumentul de deplasare a unui articol dela depozit până în raft lipsind aproape cu desăvârşire. Există totuşi o excepţie, un aspect care se desprinde mândru din cadrul general, un succes de cassă intr’adevăr* remarcabil. S’au vândut enorm de multe... chitanţe. Mai greu sau mai uşor,cu înghesuială, cu coadă, cetăţenii dovediţi a fi înţelegători, au cumpărat masiv chitanţa care-i pune în regulă fiscul. Desigur trebue să recunoaştem că organele respective au făcut un efort neobişnuit. Dar trebue sa avem câteva cuvinte bune bancnote şi pentru acest contribuabil care nu e chiar atât de rău pe cât s’a spus şi care cu sacrificiile fireşti, a pus în localurile percepţiilor Umăr la umăr — la propriu şi la figurat—bancnotă la bancnotă, pentru a sluji principiul echilibrat a nostru bugetar. Ba, l-am văzut pe acest contribuabil, entuziast şi pentru ghişeele onoratei primării, — contribuind astfel la uşurarea sarcinei părinţilor noştri, ai Capitalei, pe umerii cărora apasă aprovizionarea, curăţenia, grija de sănătate, estetica urbanistică, luminatul în timpul nopţii, şi atâtea altele. — Nu sunt bani! — Nu-i nimic, ne spun pe drept cuvânt cel de competenţa economică mai are decât a noastră. E foarte bine aşa. In modul acesta preţurile nu numai că nu merg înainte, dar dau înapoi. Ceea ce în fond dorim cu toţii. A cumpăra pur şi simplu e o necesitate. A cumpăra ofin, devine însă o plăcere. Totul e ca preţurile să scadă aşa ca să fie pe măsura posibilităţilor noastre. Oricum ar fi însă, s’ar părea că băni tot ne trebue, fiindcă spre deosebire de Napoleon, credem că fanii sunt necesari oricând. AiciS. „DOU DE ANI" — De la universalism la sfatul Când nefericitul poet Heinrich Heine, evreu de origină, se exilă din patria sa germană şi cuceri gloria saloanelor parisiene, cineva l-a întrebat: — „Ce este iudaismul: o religie sau o naţiune?” Heine a răspuns cu obişnuitul său humor tragic: — „Nu domnule, este o nenorocire!” Autorul acelei fermecătoare „Buch der Lieder” a cuprins într’o singură vorbă de spirit supliciul care a însoţit pe evrei dealungul secolelor. Atât de mare a fost suferinţa acestei pribegii nesfârşite, dela un capăt îa altul al planetei, încât istoricii au ajuns să creadă că nu conservatorismul religios a menţinut poporul evreu în lume. Credinţa religioasă, tradiţiile comune şi până la un punct conştiinţa naţională au rezistat din pricina unei persecuţii universale, care izolându-i pe evrei i-a silit să-şi păstreze caracterele distincte. Antisemitismul e o boală veche, ce a folosit pretextul religios sau pretextul economic, iar în vremea din urmă pretextul naţional. Dar antisemitismul a fost întotdeauna un instrument rentabil din punct de vedere politic. La perturbările sociale sau economice, pe care guvernele nu puteau să le stăpânească se răspundea în chip invariabil cu diversiunea antisemită. Ţăranii nu trăiau în condiţii mizerabile din cauza exploatării, ci... a cârciumarilor evrei! Burghezia ignora crisele legate de esenţa ei organică, dar era gata să arunceanatema asupra concurenţei evreeşti! In sfârşit, evreii erau după necesităţile momentului reprezentanţi ai trusturilor şi ai plutocraţiei bancare ori agenţi ai mişcărilor „de disoluţie socială”! Am chestionat odată pe profesorul Nae Ionescu, care practica un antisemitism subtil de catedră: „Şi dacă nu existau evrei în România? Ce aţi fi făcut?” Profesorul a zâmbit şiret şi a replicat prompt: „ Găseam noi... rămâneau grecii, armenii...” Nu sunt dintre aceia care cred că evreii sint înzestraţi cu însuşiri superioare faţă de alte popoare. Filosemitismul este în definitiv o formă indirectă a antisemitismului. Evreii au ca fiecare însuşiri şi cusururi, accentuate de mediul în care au trăit, de condiţiile specifice de desvoltare ce le-au fost îngăduite, de amprenta suferinţei pecetluită peste generaţii. Dacă unii spuni că toţi evreii... este deştepţi, voi răspunde, oarecum în cunoştinţă de cauză, că am întâlnit foarte mulţi evrei proşti! Anticipatori în multe domenii de muncă şi cultură? Misionari ai idealurilor politice înaintate, ai transformărilor revoluţionare? Desigur. Dar numai aceia care au un prezent nesuferit şi se lovesc de dificultăţi inexplicabile din punct de vedere al egalităţii umane, caută să rupă ordinea acceptată şi să creeze un viitor mai bun. Tot suferinţa a zămislit pentru evrei o misiune de amploare universală şi i-a împărţit în nesfârşite MN 65 » curente morale, filosofice şi naţionale. înainte de 1882, ideea unui stat naţional evreesc reînviat în locurile sfinte era o utopie a messianismului religios. Cei mai mulţi dintre evrei îşi propuneau să lupte pentru o nouă umanitate, să moară pentru unirea tuturor popoarelor, amestecându-se cu toate popoarele. Era ceea ce s’a numit asimilismul, repudiat cu fervoare de naţionaliştii evrei. In 1896, un ziarist vienez, d-rul Theodor Herzl, întors dela procesul Dreyfuss a iniţiat o mişcare pentru a găsi, în sfârşit, evreilor o patrie. Profetul-diplomat care a continuat în epoca modernă pe profeţii H.SGREAHU (Contnuare în pag. 2-a) La ambasada tfugoslaviei, cu prilejul aniversării republîcei federative populare iugoslave. Dela dreapta la stânga : cf-rta Kav^aradze, sofia (ămbasadoruluî Uniunii Sovietice; d-nii dr. Petras Grozin, preşedintele consiliului de miniştri; Gh. Gheorghi« - Dej, ministrul industriei și comerțului: Racfomia Golufocvici, ambasadorul Iugoslaviei la București. TELEFOANE: Publicitatea 5.57.63 Redacţia 6.38.56 Administraţia 657 63 7 *1: CHESTIA ZILEI Deformaţie profesională Elevii merituoşi pot fi distinşi cu medalii. i 7 Desen tfe ROSS f iptul meu a primit, •;!«* v’ • ' — LU ce etos? v" l"m*!t i„ ' * 4 ■ De la o vârstă, nu mai interesează vârsta şi omul începe să intre în epoca minerală, unde, ca să fii la locul tău, contimporanii nu te acceptă totuş prea de tânăr, adică numai de 80, 90 de ani, un moment de tranziţie de vreo 200, 300 de ani. Relativ la contimporaneitatea cum e înţeleasă de noi, indivizii care au scris şi pictat şi au trăit prea mult revin la viaţa tolerată înviaţi, cam de pe la anii 1200 încoace. După ce a trăit ca vai de lume o viaţă zisă reală, vexat către sfârşitul ei, şi de natură şi de generaţiile care se uită strâmb la tine că încă nu te-ai deplasat, ceea ce a rămas din tine, post mortem, hârtieşi carton, trebuie să treacă prin purgatoriul lung al opiniilor inegale — şi se pomenesc urmaşii tăi că te-ai mutat din uitare ,în clasicism, ajungând clasic şi model, fără să te fi gândit. O ipoteză. De fapt, rămâi în drumul istoriei pentru amatorii de vieţi diverse neîmplinite, printre surcele şi coceni. Se povesteşte că de curând Bernard Shaw, asistând la o repre- 1 .................. zenicifie a uneia din piesele lui, ■un tânăr din public la, cum se zice la noi, fluerat. Englezii fluieră şi în semn de aprobare, dar fluierătura spectatorului trebuie să se fi manifestat afară din obi obicei de ostentativ. Shaw are vreo nouăzeci de ani, poate că și trecuți. Autorul s’a sculat din loja lui în picioare și adresându-se rebelului spectator, fără niciun accent de apstrofă, i-a spus cu vocea, la vârsta lui cea mai tare: ,,Domnule, sunt de părerea dumitale: piesa care te~a scos din T. ARGHEZI (Contnuare în pag. 2-a) J amism MORȚII :1 - 158 ’ Câţiva grosişti au fost rf-4 'dicaţi de poliţia economică^. Ca grosişti, li s'a ’nfundat; if ** Precum, fapta și răsplataj Contra lor s’a procedat. Natural, ~ „.cu „ridicata”!, F. LOBODA ’f AI ' CRONICA' EXTERNA› «Problema germană» văzută de miniştrii de externe.* Conferinţa dela Londra, a celor patru miniştri de Externe, e evenimentul cel mai important al săptămânii trecute. Eşecul reuniunii dela Moscova, imposibilitatea în care s’au aflat adjuncţii acum două săptămâni de-a stabili o agendă comună, acuzaţiile aduse de generalul Sokolovski englezilor şi americanilor de-a nu fi aplicat în zonele respective de ocupaţie măsurile de denazificare şi demilitarizare hotărîte la Potsdam, impasul din Martie în care s’au găsit adjuncţii pentru tratatul cu Austria, toate acestea au făcut ca interesul opiniei publice mondiale să conveargă spre o conferinţă despre care d. Bevîn declarase că este vitală pentru pacea mondială“. Grăbindu-se să judece însă după trecut şi după aparenţe, agenţiile de presă engleze şi americane au înfăşurat actuala reuniune cu un văl de pesimism ceea ce a făcut pe d. Molotov, în prima şedinţă, să remace că „deşi conferinţa nici nu a început încă, se şi vorbeşte despre eşecul ei“. Şi să întrebe, cui serveşte această politică şi dacă nu cumva există chiar dorinţa ca actuala reuniune să eşueze? Ceeace s’a petrecut ulterior a dovedit că dreptatea era de partea d-lui Molotov, intr’o singură şedinţă miniştrii de Externe — contrar svonurilor sumbre — s’au pus de acord asupra mult discutatei agende. Ei au întocmit una singură în care, d. Molotov a acceptat să înscrie pe primul plan Tratatul cu Austria, (deşi d-sa crede că „pacea germană este mai importantă pentru Europa“), precum şi dezarmarea şi denazificarea Germaniei, propusă de agenda sovietică, dar neacceptată mai înainte de către anglo-americani. In acest fel ordinea de discuţii a reuniunii a putut fi definitiv fixată: Tratatul cu Austria, Tratatul de pace cu Germania, problema frontierelor, problema unui guvern central german, principiile economice, precum şi Tratatul de garantare împotriva unei agresiuni germane. In timp ce Tratatul cu Austria a fost dat în seama adjuncţilor care vor referi până mâine. Marţi şi în timp ce aceştia discută art. 35 asupra „bunurilor germane“ aşa cum a sugerat adjunctul francez, miniştrii de Externe au discutat chestiuni de procedură şi au expus cadrul în care văd ei „pacea germană“. Este sigur că o precizare se impune aici. Toate puterile sunt de acord că o pace cu Germania e necesară. (D. Molotov remarca chiar că deşi au trecut atâţia ani, nici Tratatul cu Germania, nici acela cu Japonia, nu a fost discutat, necum încheiat). Dar dacă o pace se impune, este nevoe să se pună toţi de acord asupra caracterului ei. „Nu încape nici o îndoială că această pace trebue să fie democrată, iar nu imperialistă“— spune d. Molotov. Tot astfel cu toate problemele care se leagă de acest tratat, problema frontierelor, a guvernului german central, a statelor care trebuesc invitate să-şi spună cuvântul la conferinţa de pace. Precizările se impun de la început. Şi cele patru şedinţe de până acum ale miniştrilor de Externe au făcut să se evidenţieze tezele fiecăruia, ca şi deosebirile dintre ele. In problema frontierelor germane, d. Molotov spune că nu poate fi inclusă aceia de la Est, polono-germană „care a fost definitiv acceptată la Potsdam“. Anglo-americanii susţin însă că această frontieră urmează să fie discutată abia la conferinţa de pace. In problema guvernului cer s trai german, d. Molotov cere — „nu guverne pe zone, separatiste, ci unul pentru întreaga Germanie“. Şi d-sa adaugă: „Este imposibil să se redacteze Tratatul de pace fără să se ştie în acelaş timp dacă se va forma sau nu un gu(Continuare în pag. 3-a) Citiţi în pag. ll-at Foletonul „Adsvsruiuî”s Pcytistul moral al lui Liv Tolstoi, desprins din bis. frtifîasHul Ion Biberi Pagina lll-a: Sfiatul garantează depu,nerile spre fructificare