Adevěrul, aprilie 1948 (Anul 61, nr. 17126-17150)

1948-04-01 / nr. 17126

ANUL 62.~ Nr. 17.128 FONDATORI­ AL. V. BELDIMAN 1888—1 gri CONST. MILLE S897—192© CONST. GRACE S921—193« B. BRANIŞTEANC 1897—1947 C5INI 5 LEI S I B I Ü Tată­l»?ta!8 plătită conform rprobării Dir gen. P. T. T. css Nr. IV.306/946 sî 261.020/947 d PVPfllI Am 85 W Mifli UL m Proprietari S. A. R. ,„Sărindar3» ^ EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL® Șl „DIMINEAȚA89 Registns! 3® publicații al Trib. Ilfov S. A. Corn. Nr. 142/946 P­roectul de lege a chiriilor »Ti pro­­‘ /’speci Ira veni ! Se apropie Sf. Gheorghe. Aşa se explică de ce, de câteva zile, mai ales de când comunicatul Mi­nisterului Justiţiei a anunţat că se lucrează la întocmirea unui nou­­proect de lege a chiriilor, în mal­dărul de corespondenţă ce ni-l a­­duce poşta zilnic, găsim atâtea­­scrisori de la proprietari şi de la chiriaşi. Toţi ne roagă câte ceva. Unii cer lămuriri asupra noului­­proect. Alţii ne solicită să susţinem uan anumit punct de vedere pentru anume cazuri speciale cari-i inte­resează pe respectivii corespon­denţi, ceia c® ar duce adesea la susţ­ierea unor interese contradic­torii. Şi asta, înţelege oricine că una este posibil pentru că, în una şi aceiaşi chestiune, nu putem avea două păreri. Alţii, în sfârşit, ne roa­gă să pledăm fie pentru majorarea chiriilor sau micşorarea impozitu­lui special — acesta « cazul pro­prietarilor — fie pentru reducerea chiriilor — dorinţa aceasta şi-o exprimă, cum e şi firesc, chiriaşii. Această bogată corespondenţă, fie care poşta ne-o serveşte zilnic, trădează starea de spirit a popu­laţiei, mai cu seamă a Capitalei, unde din cauza bombardamentelor din vara anului 1944 și a a aglome­raţiei prea mari d­iblema loc­o cu totul Evident1 _ "are menirea să rezolve această problemă. Ea nu va face decât sa reglementeze raporturile dintre proprietari și ch­riaşi pornind, pro­babil în spiritul vechii legi cu une­le modificări de importanţă secun­dară.­­ " " Principiul prelungirii contracte­lor cu siguranţă că va fi menţinut. £ singura soluţie­­pentru asigura­rea dreptului la adapost al oameni­lor în actuala conjuncture. Şi din mnoment ce acest principiu va ră­mâne, este logic ca cele două co­rolar­ii ale lui să subsiste şi în vi­itoarea lege: restrângerea dreptu­ri de evacuare din partea proprie­tarului şi fixarea unei chirii raţio­nale potrivit posibilităţilor de plată ale chiriaşilor. În aceste două direcţii este încă destul de făcut. Vechea lege păcătuia atât la ca­pitolul evacuărilor, în care unii proprietari erau avantajaţi, cât şi la capitolul fixării chiriei pe cate­gorii de chiriaşi. Art. 19 şi 21 din lege, care pre­văd cazurile de evacuare ar trebui să fie revizu­te, în special art. 21 este prea larg şi poate duce adesea la evacuări nedrepte. intr’un comunicat al ministerului­­Justiţiei apărut acum câteva zile, se spunea că se tinde la simplifi­carea legii prin reducerea catego­riilor de chiriaşi. Iată, sub rezerva­­de a vedea exact despre ce este vorba, o intenţie bună. Deasemenea data contractului iniţial n’are importanţă. Că imo­bilul a fost închiriat înainte sau­­după 26 Octombrie 1940, valoa­rea lui astăzi este aceiaşi. El dă dreptul la aceiaşi folosinţă şi îm­prejurarea ca, în Septembrie 1940 a intervenit prima lege de prelun­gire a contractelor de închiriere, nu modifică situaţia în favoarea u­nor chiriaşi sau în defavoarea al­tora. S’ar putea cita cazuri cu­rioase în această privinţă. Mă li­mitez la unul singur. Pentru unul şi acelaş apartament, a cărui chi­rie în 1938 era de 48.000 lei, chi­riaşul dinainte de Octombrie 1940 ar plăti această chirie, iar cel de după Octombrie 1940 ar plăti 65.000 de lei. Cum s’ar putea justifica diferenţa de 17.000 lei, care, în bugetul unui salariat sau liber profesionist, este o sumă destul de importantă? Iată de ce sperăm că legea nouă va aduce o modificare a criteriilor de fixare a chiriilor simplificând şi reducând categoriile de chiriaşi şi renunţând la norme nelogice ca acelea derivând din data contrac­tului iniţial. Iar cititorilor noştri cari ne scriu şi ne cer să luăm atitudine, deo­camdată nu le putem spune decât atât: când se va publica proectul spre a fi pus în discuţiunea pu­blică, ne vom face datoria. Până atunci, vom face loc în coloanele noastre, propunerilor ce ne vin, socotind că ele ar putea însemna un material util în alcătuirea legii. EM.­SQCOR Termene amovibile A& observat, desigur, im lacra foarte bizari aieiedată *senn«ttuî *4 sat pentru preschimbarea da auto­rizaţii, permisa sau abonamente gratuite nu «st« respectat întotdeau­na — si asta nu de azi, ci de dece­nii întregi — cu câteva zile înainte de expirarea unor termene, gazetele conţin sumedenie de comunicat, de genul următor: „Direcţiunea genera­lă X, anunţă că s’au prelungit până la data de Y toate permisele, etc Sau, in formă de titlu, pe două­­ toane: „Prelungirea valabilităţii a­­bonamentelor gratuite, etc.”. Chestiunea care se pune, in mod logic, este următoarea: din moment ce permisele sau abonamentele sa prelungesc, asta presupune că servi­ciile respective ştiau că vor fi pre­lungite şi, in consecinţă, puteau e­­xecuta, din timp, lucrările premer­gătoare. Sau altfel, din moment ce, de atâtea decenii, termenul de 1 A­­prilie, bunăoară, este cu ecrupulozi­­tat« împins la 1 Mai, pentru ce nu s’a lăs­at dela început 1 Mai şi se mai încurcă lumea cu date ce nu pot f1 niciodată respectate? Ni se va răspunde, poate, că lu­crările sunt migăloase şî cer timp şi atenţia deosebită. Se prea poate, dar în cazul acesta de ce nu sunt începute cu două, trei sau chiar mai multe luni înainte? Toate aceste termene în continuă mişcar© zăpăcesc lumea —■ pe bene­ficiari şi pe controlorii respectivi, de-a valma — şi dau maştere la În­curcături şi scene care în­ nici un caz nu pledează în favoarea repu­taţiei noastre de oameni practici. Fi Gh. GLOSE POLITICE i.wr V-, ţliUMf ■ I '«a- 'WUaiwmpjlMIWBfflP Censeeînţe Faina s’a vândut eri, în anumite pieţe, cu 110 lei kgr. Acum câtăva vreme,, aceiaşi calitate de marfă, se găsea cu 70—80 lei kgr. Diferenţa e că atunci, vânz&to­­rii nu ţineau la preţ, pe când eri­­— poate, chiar şi astăzi — ei ţin. Cauza acestei situaţii? Nu-i ex­clus să fie chiar mai multe muze. Noi reţinem una, pe care ne-a comunicat-o un cititor: ci­că vina ar fi a... covrigilor şi chiflelor, mai exact a covrigilor, cari s’au repezit în pieţe, spre a aduna sto­curi cât mai masive de făină. Transformată în chifle, cărnuri, covrigi, franzele, etc. făina achizi­ţionată, chiar la un preţ mai mare, se valorifică bine. In consecinţă, oamenii plătesc mai mult un ban ţa­bara pe care, vrănd-nevrând, trebue să-l plătească şi ceilalţi ce­tăţeni, care nu se ocupă cu fabri­caţia covrigilor, dar care au mare trebuinţă de făină pentru nevoile gospodăreşti, înregistrăm versiunea privitoa­re la cauzele scumpirii — din ul­timele zile — a făinei, fără să fa­cem vreun comentariu. Poveste veche Un important lot — este vorba ă° câteva zeci de persoane — de responsabili şi distribuitori ai u­­nor centre pentru distribuirea pâi­nii, a fost trimis în judecată, par­ţial sub stare de arest, pentru fap­tul de a­ fi făcut uz de bonuri de pâine, plăsmuite, speţă, cari ! Povestea nu e noua. Ea se re­petă, cu intermitenţe. în este vorba despre oameni vindeau, alături cu legea, pâine integrală, adică neagră, pentru ca la rândul lor să mănânce o bucă­ţică de pâine... albă! Cu prilejul unei vizite in '****&alături de Si­statele Unite, in tOOO, Maxim Corbei. la. arh Twmim §* alţi scriitori americani REZULTATELE ALEGERILOR IN LUMINA CIFRELOR In numărul de Luni al ziarului nostru am comentat rezultatul a­­legerilor în 17 judeţe de la care ne sosiseră rezultatele până la înche­ierea ediţiei. Până ori am primit toate celelalte rezultate, adică din încă 40 de judeţe şi din Capitală, în linii generale, aceste rezultate sunt asemănătoare cu cele din pri­mele 17 judeţe. PARTICIPAREA LA VOT Participarea la vot a fost cu aproximaţie aceiaşi în toată ţara; în total şi-au spus cuvântul 91 la sută din numărul alegătorilor; în unele judeţe participarea a depă­şit această proporţie. Astfel, în judeţul Odorh­ei, din 72.231 alegători înscrişi au votat 69.914, adică 96 la sută, în judeţul Ciuc din 89.545 alegători înscrişi s-au prezentat la vot 86.127 adică tot 96 la sută, în alte judeţe, proporţia votanţi­lor a fost mai mică. Astfel, în Bi­hor, au votat 267.2­8 alegători din 310.096 ,înscrişi,, adică ,86 la sută­, în judeţul D­orohoi din 99.280 în­scrişi au votat 81.806, adică 82 la sută. In orice caz, în niciun judeţ din ţară nu s’au prezentat în vot mai puţin de 80 la sută din alegători, ceea ce înseamnă o cifră record, participarea la vot în alegerile d­ntre cele două războaie fiind de­parte de a atinge aceste cifre. COMPARAŢII Pe toată ţara, Frontul Democra­ţiei Populare, a obţinut 90,8 la sută din voturile exprimate, ceea­ce înseamnă 82,63 la sută din tota­lul alegătorilor din ţară. Şi această cifră constitue un record, depă­şind cu mult, chiar rezultatele ob­ţinute de lista guvernamentală din 1928, care nu realizase decât 78 la sută din voturile exprimate, în care se includea şi prima majo­ritară. In alegerile din 1946, Blocul par­tidelor democrate a obţinut pe toată ţaţa, 4.765.630 voturi la 6.934.583 alegători înscrişi, adică 68,74 la sută. Este adevărat că, pentru compa­raţie, premizele nu sunt exact la fel deoarece în 1946 din bloc făcea parte şi partidul d-lui Tătărescu, şi în schimb lipsea Uniunea Popu­lară Maghiară, care a obţinut 569.651 voturi. Dar chiar dacă am socoti că aportul d-lui Tătărescu a fost neînsemnat, şi am adăuga voturile Uniunii Maghiare la cele obţinute de bloc, încă ar da numai 75.95 şi nu 90.80 la sută din votu­rile exprimate. Consecinţa acestui rezultat e că aproape toţi candidaţii „Frontului Democraţiei Populare” întră în Marea Adunare Naţională, cu ex­cepţia ultimilor doi candidaţi de pe lista Capitalei, şi a ultimilor doi candidaţi de pe listele din Argeş, Constanţa, Vâlcea, Arad, Tecuci, Dolj, şi Braşov.­­ Se mai observă că FDP a avut cifre mari şi în unele judeţe în ca­re în alegerle din 1946 opoziţia a­­vusese rezultate destul de favora­bile. Astfel, în judeţul Botoşani, din­ cele 6 locuri opoziţia reuşise să ia trei. De astădată însă, în acel ju­deţ din 118.490 alegători înscrişi au votat 108­ 836, adică 91,3 la sută — mai mult decât media pe ţară — iar din aceştia 97.775, a­­dică 90 la sută au votat pentru FDP, nefiind decât 1480 voturi a­­nulate, 4019 voturi pentru liberali, 2347 pentru ţărăniştii democraţi şi 3215 pentru o listă independentă. Tot astfel în Dolj, unde în 1946 opoziţia a luat trei locuri, de as­tădată FDP a obţinut 230.175 vo­turi din 255.495 votanţi, adică 83 la sută cu 12 mandate, iar partidul liberal Bejan a întrecut numai cu 1203 voturi coeficientul electoral obţinând un singur loc. VOTURILE ANULATE In ce priveşte voturile anulate, ele n’au atins nicăeri — după cura arată cifrele oficiale — un număr care să fi putut influenţa rezulta­tul alegerilor. In genere, acolo un­de participarea a fost m­ai mare," numărul voturilor anulate a fost mai mic. Proporţia de voturi anulate a fost, în genere, sub 3 la sută. Nu­mai în Capitală au fost voturi a­­nulate mai multe şi anume 17.418, ceea ce procentual înseamnă tot sub 3 la sută — exact 2,87 la sută — dar faţă de numărul mare de deputaţi de ales şi de cei aproape 50.000 alegători care au votat partidele de opoziţie, acest pro­cent a făcut ca numărul voturilor anulate să întreacă cu câteva vo­(Continuare în pag. 2­ a) Monsieur Verdoux Filmul PARIS 25. — Oriunde este re­prezentat, ultimul film al lui Cha­plin duce la interminabile discuţii, şi controverse. El suscită în Euro­pa, unde începe să fie arătat, ace­­laş interes pe care l-a provocat în America, unde o critică în general ostilă l-a făcut să cadă numai două luni după debut. Judecând după precedente şi faţă de aviditatea pu­­blicului american, de atâtea ori manifestată în trecut, de a­ vedea o nouă producţie a lui Chaplin, Monsieur Verdoux ar fi trebuit să ţie afişul cel­­puţin doi ani. Dar, din cauza parţialităţii celor mai multe ziare de acolo, spectatorii americani s-au lăsat influenţaţi în aşa măsură, încât au evitat sălile unde se proecta filmul. Aci, la Paris, e dat în exclusă­vi­­tate de vreo trei săptămâni şi pre­sa franceză, cu rare excepţii, i-a făcut aproape aceeaşi primire de care a avut parte în America. L-am văzut acum câteva zile şi, făcând ca toată lumea care scrie la gazetă, îmi voi lua şi eu liber­tatea de a exprima o opinie în cauză. Nu, însă, ca recenzent ci­nematografic, — calitate ce n’o am, — ci ca spectator. Nu ştiu dacă Monsieur Verdoux a ajuns la Bucureşti. Dar, după toate probabilităţile, cunoaşteţi subiectul. Presa din lumea întrea­gă, indiferent dacă filmul a fost sau nu procetat în ţările respecti­ve, a participat la discuţie şi ecoul acesteia trebue să fi pătruns şi la D­v. Presupunând, în consecinţă, că ştiţi despre ce este vorba socot că pot merge mai departe. Ce a vrut să spue Chaplin în Monsieur Verdoux? Ce a voit să demonstreze? Dacă a ţinut să arate nedreptăţile strigătoare şi inegali­tăţile sistemului social în care tră­ieşti, nesiguranţa zilei de mâine pentru marea majoritate a ome­nirii şi suferinţele ce decurg de aci, mizeria la care duce şomajul, pustiirile războiului şi aşa mai în­colo, de ce, —o întreabă criticii os­tili, — a ales pentru a învedera toate acestea, un criminal de rând, un individ care a ucis 14 femei pentru a le fura banii? Poate mi­zeria să justifice asasinatul cu scop de îmbogăţire, insistă dânşii? Şi, apoi, ce asemănare există sau poate­ fi stabilită între crimele unui Landru, devenit Monsieur Verdoux în filmul lui Chaplin, şi cele ale războiului? Mulţi critici au făcut obiecţii în acest punct. Ei s’au ridicat în contra discursului pe care Verdoux îl ţine la proces, în faţa Curţii cu Juri, înainte de a fi condamnat la moarte, şi unde pune pe acelaş plan crima colecti­vă pe care o constituie războiul şi crimele comise de dânsul. Dis­cursul acesta li s’a părut nepotri­vit, fără de sens, banal şi lipsit de gândire. Este adevărat, nici cuvântarea în faţa juriului şi nici alte obser­­vaţiuni făcute în cursul desfăşu­rării evenimentelor în film, cum sunt cele asupra şomajului, asupra serbăciei şi asprei vieţi pe care o duce mulţimea celor săraci şi o­bijdiuiţi, a celor de jos, cum sunt numiţi pentru a li se fixa locul în ierarhia socială, nu sclipesc prin originalitate. Dar sunt adevărate şi Chaplin a înţeles că trebuia să-l lase pe Verdoux să spuie în ter­meni simpli, ceea ce este, iar nu să-l pună să­­ facă literatură a­­colo unde aceasta ar fi sunat fals. Stările de sărăcie, ignoranţă şi mizerie ar fi pierdut caracterul sinistru pe care Chaplin a voit să-l scoată în evidenţă dacă Ver­doux s-ar fi exprimat în fraze şi cuvinte ce ar fi apărut mai puţin banale criticilor, dar care cu sigu­ranţă, ar fi falsificat întreaga structură de idei a filmului. „Monsieur Verdoux”, nu omul ci filmul, reprezintă o idee şi, în ce mă priveşte, am găsit părţile din scenariu unde asasinul îşi po­vesteşte viaţa şi unde face compa­raţia de care pomenesc mai sus de o elocvenţă specială, admirabil a­­propiată subiectului. Şomer după 30 de ani ca funcţionar de bancă. S.­LABIN (Continuare în pag. 2-af al lui Charlie Chaplin Crîza de CHESTIA ZILEI «ih r* fifu inchirttmA f \ *— SV* defectat liftul. Desen­ele ROSS rJ©î I­stalica IS48 Institutul de cercetări zootehnice anunţă că primeşte ouă pentru clocit cu chirie. Beneficiază de legea CARNETUL NOSTRU BUCUREŞTI-ORAŞ DE STEPĂ Lui Bucur Ciobanul nu-l putem ! Se compensa astfel situaţiunea ne cere ceea ce nu am pretins la nici fericită cu ozonificarea abundenta un erou de legendă şi anume, ca­să, adusă de arbori- Dar acest belşug fi­­existat. Şi sub­ semnul neexisten­­ţii lui, ne putem permite criticii?, care altfel ar putea fi lovite de impietate. Putem în voe să repro­şăm legendarului cioban că a sta­bilit satul care era să devină mai târziu oraşul cel mare, într’o pozi­ţie cu totul defavorabilă unei ce­tăţi în care trebue să existe grija de sănătatea locuitorilor ei. Intrio ţară cu munţi şi cu încântătoare dealuri, Bucureştii s’au aşezat pe o câmpie arsă de soarele torid şi bătută de vânturi năprasnice iarna, ceea ce nu puţin a contribuit la de­­ficienţa stării sanitare a Bucureş­tilor şi la endem cele looale, cum era malaria de care aproape toţi locuitorii Bucureştiului de altădată sufereau, din­­cauza bălţilor încon­jurătoare, şi a unui pârâiaş mur­dar, pe care o canalizare ulterioa­ră l-a făcut ceva mai suportabil. E adevărat însă, că aşa cum po­­vesteşte naiv, pitoresc şi sincer Papazoglu şi, pe baze istorice, Io­­nescu-Gion. Bucureştii erau bogaţi în arbori, pădurile întinzându-se până aproape de actualul Teatru­­ Naţional. de verdeaţă a fost înlocuit sau mai bine zis distrus m­in­imin­e clădiri ale Bucureştilor şi prin planurile fanteziste urbanistice care au smuls arborii de pe străzi şi au făcut dintr’un oraş în care casele patriarhale erau înconjurate de verdeaţă, într’unul în care carac­teristica o formează clădirile ma­sive, fără curţi şi pe străzi strâmbe. Aceasta ne face să subliniem cu satisfacţie unele măsuri proectate, care ar remedia relele trecutului, prin plantarea multor mii de arbori pe bulevarde şi străzi ca şi măşti- GR. TAUSAN (Continuare in pag. 2-a) ŢEPI " Savanţii anunţa posibili . .. tatea schimbării inimii Inima o schimbi -când vrei, Bar, ce pui­ în locul ei? Că ăe piatră, are­ oricine, Iar de ava.,... sunt puţinei , F. LobodăZi Viaţa la Ierusalim Oraşul în care «împărţirea» a fost efectuată în fapt Situaţia din Palestina, devine, pe zi ce trece, mai serioasă. Ciocni­rile între formaţiunile înarmate ale beligeranţilor au luat proporţii de adevărate atacuri strategice, stu­diate parcă, dinainte, după planuri de operaţiuni­­ militare. Ultima ciocnire între arabi şi evrei, care a avut loc pe şoseaua­­dintre Beth­­leem şi Ierusalim, a întrecut, în toate privinţele, tot ce s’a petrecut până acum în Palestina. Bombar­darea Tel-Aviv-ului de către arabi şi a Jaffei de către evrei, construe o altă etapă agravantă în desfăşu­rarea războiului civil Până acum, principalul teatru de luptă a fost Ierusalimul. Prin poziţia sa geografică, oraşul Sfân­tului Mormânt oferea arabilor cea mai lesnicioasă ţintă pentru atacu­rile prin surprindere. Poziţia sa de enclavă cu o majoritate de popu­laţie evreiască, înconjurat de re­giuni pur arabe, a pus locuitorilor evrei foarte dificile probleme în legătură cu securitatea lor. Cu toate că forţele britanice însărci­nate cu menţinerea ordinei îm­preună cu poliţia oraşului însu­mau peste 1.000 de oameni, Ieru­salimul a fost, în ultimele câteva luni­­ de zile, teatrul unor sânge­roase conflicte între cele două populaţii conlocuitoare. Un corespondent a! cunoscutului an bancher,­­ ziar liberal britanic „The Manche­­­­e­ster Guardian“, constata, de cu-­ rând, într’o corespondenţă trans­misă de la faţa locului că, în fapt, Ierusalimul este astăzi împărţit pe teren, între arabi şi evrei. Incepând cu imobilul Agenţiei Evreeşti,­ care a suferit grave avarii în urma re­­centei explozii provocată de tero­riştii arabi, întreaga parte de vest a Ierusalimului, este astăzi în stă­pânirea evreilor. De altfel, această parte din oraş a fost întotdeauna ocupată de cartierele evreeşti, fiind în acelaş timp şi centrul comercial principal. Aici sunt magazinele cele mai bine asortate, cafenelele cele mai frecventate, aici pulsează viaţa cea mai activă din Ierusalim. Desigur că în prezent, nu se mai poate vorbi, în aceste cartiere, des­pre o viaţă prea activă. Totul se petrece sub semnul unui asediu In­vizibil. Orice trecător trebue să se supună unui permanent control din partea formaţiunilor Eaganei, ca­re păstrează şi ordinea. Bineînţeles că la intrarea în partea de vest a oraşului există baraje de sârmă ghimpată, dinapoia cărora străju­iesc sentinelele Haganei. Partea de răsărit a oraşului — vechea cetate înconjurată de zi­­duri — cu cele şase porţi de tre­cere, este ocupată de arabi. Din­colo de aceste ziduri străvechi, tră­iesc alături de arabi şî comunită­­ile armene, greceşti şi alte câteva comunităţi creştine. Tot în această direcţie. Izolaţi de asediul arabe, trăiesc şi cei 1.700 de evrei, blocaţi de câteva luni de zile în vechiul cartier evreiesc din Ierusalim. Ei­­nu pot intra sau ieşi fără­ escortă britanică, iar existenţa lor atârnă exclusiv de aprovizionările ce li se aduc, de trei ori pe săptămână, de către convoaiele militare. In contrast cu aceste două cen­tre vitale — estul şi vestul oraşu­lui — în centrul Ierusalimului, un­de altădată se amestecau activită­ţile comerciale ale arabilor şi evreilor, aspectul este dezolant. Aproape toate magazinele sunt în­chise. Unele sunt chiar aruncate în aer. Străzile din centru sunt pus­tii, după cum pustii sunt şi locuin­ţele şi birourile. Firmele engleze au trebuit să deschidă sucursale se­parate, arabe şi evreeşti, în fiecare din cele două părţi ale oraşului. Pentru prima oară, de multe sute de ani încoace, pelerinajul de Paşti la locurile sfinte, a trebuit să fie suspendat. Nici sărbătorile Pa­ştilor nu pot aduce oraşului Mân­tuitorului, câteva clipe de pacei . CITIȚI Sw PILG. Ill­ m ?! - Sssjgestig Im i rlHos8* , l - Așezarea sl'*&•■•*»»** I-

Next