Adevěrul, aprilie 1948 (Anul 61, nr. 17126-17150)
1948-04-01 / nr. 17126
ANUL 62.~ Nr. 17.128 FONDATORI AL. V. BELDIMAN 1888—1 gri CONST. MILLE S897—192© CONST. GRACE S921—193« B. BRANIŞTEANC 1897—1947 C5INI 5 LEI S I B I Ü Tatăl»?ta!8 plătită conform rprobării Dir gen. P. T. T. css Nr. IV.306/946 sî 261.020/947 d PVPfllI Am 85 W Mifli UL m Proprietari S. A. R. ,„Sărindar3» ^ EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL® Șl „DIMINEAȚA89 Registns! 3® publicații al Trib. Ilfov S. A. Corn. Nr. 142/946 Proectul de lege a chiriilor »Ti pro‘ /’speci Ira veni ! Se apropie Sf. Gheorghe. Aşa se explică de ce, de câteva zile, mai ales de când comunicatul Ministerului Justiţiei a anunţat că se lucrează la întocmirea unui nouproect de lege a chiriilor, în maldărul de corespondenţă ce ni-l aduce poşta zilnic, găsim atâteascrisori de la proprietari şi de la chiriaşi. Toţi ne roagă câte ceva. Unii cer lămuriri asupra nouluiproect. Alţii ne solicită să susţinem uan anumit punct de vedere pentru anume cazuri speciale cari-i interesează pe respectivii corespondenţi, ceia c® ar duce adesea la susţierea unor interese contradictorii. Şi asta, înţelege oricine că una este posibil pentru că, în una şi aceiaşi chestiune, nu putem avea două păreri. Alţii, în sfârşit, ne roagă să pledăm fie pentru majorarea chiriilor sau micşorarea impozitului special — acesta « cazul proprietarilor — fie pentru reducerea chiriilor — dorinţa aceasta şi-o exprimă, cum e şi firesc, chiriaşii. Această bogată corespondenţă, fie care poşta ne-o serveşte zilnic, trădează starea de spirit a populaţiei, mai cu seamă a Capitalei, unde din cauza bombardamentelor din vara anului 1944 și a a aglomeraţiei prea mari diblema loco cu totul Evident1 _ "are menirea să rezolve această problemă. Ea nu va face decât sa reglementeze raporturile dintre proprietari și chriaşi pornind, probabil în spiritul vechii legi cu unele modificări de importanţă secundară. " " Principiul prelungirii contractelor cu siguranţă că va fi menţinut. £ singura soluţiepentru asigurarea dreptului la adapost al oamenilor în actuala conjuncture. Şi din mnoment ce acest principiu va rămâne, este logic ca cele două corolarii ale lui să subsiste şi în viitoarea lege: restrângerea drepturi de evacuare din partea proprietarului şi fixarea unei chirii raţionale potrivit posibilităţilor de plată ale chiriaşilor. În aceste două direcţii este încă destul de făcut. Vechea lege păcătuia atât la capitolul evacuărilor, în care unii proprietari erau avantajaţi, cât şi la capitolul fixării chiriei pe categorii de chiriaşi. Art. 19 şi 21 din lege, care prevăd cazurile de evacuare ar trebui să fie revizute, în special art. 21 este prea larg şi poate duce adesea la evacuări nedrepte. intr’un comunicat al ministeruluiJustiţiei apărut acum câteva zile, se spunea că se tinde la simplificarea legii prin reducerea categoriilor de chiriaşi. Iată, sub rezervade a vedea exact despre ce este vorba, o intenţie bună. Deasemenea data contractului iniţial n’are importanţă. Că imobilul a fost închiriat înainte saudupă 26 Octombrie 1940, valoarea lui astăzi este aceiaşi. El dă dreptul la aceiaşi folosinţă şi împrejurarea ca, în Septembrie 1940 a intervenit prima lege de prelungire a contractelor de închiriere, nu modifică situaţia în favoarea unor chiriaşi sau în defavoarea altora. S’ar putea cita cazuri curioase în această privinţă. Mă limitez la unul singur. Pentru unul şi acelaş apartament, a cărui chirie în 1938 era de 48.000 lei, chiriaşul dinainte de Octombrie 1940 ar plăti această chirie, iar cel de după Octombrie 1940 ar plăti 65.000 de lei. Cum s’ar putea justifica diferenţa de 17.000 lei, care, în bugetul unui salariat sau liber profesionist, este o sumă destul de importantă? Iată de ce sperăm că legea nouă va aduce o modificare a criteriilor de fixare a chiriilor simplificând şi reducând categoriile de chiriaşi şi renunţând la norme nelogice ca acelea derivând din data contractului iniţial. Iar cititorilor noştri cari ne scriu şi ne cer să luăm atitudine, deocamdată nu le putem spune decât atât: când se va publica proectul spre a fi pus în discuţiunea publică, ne vom face datoria. Până atunci, vom face loc în coloanele noastre, propunerilor ce ne vin, socotind că ele ar putea însemna un material util în alcătuirea legii. EM.SQCOR Termene amovibile A& observat, desigur, im lacra foarte bizari aieiedată *senn«ttuî *4 sat pentru preschimbarea da autorizaţii, permisa sau abonamente gratuite nu «st« respectat întotdeauna — si asta nu de azi, ci de decenii întregi — cu câteva zile înainte de expirarea unor termene, gazetele conţin sumedenie de comunicat, de genul următor: „Direcţiunea generală X, anunţă că s’au prelungit până la data de Y toate permisele, etc Sau, in formă de titlu, pe două toane: „Prelungirea valabilităţii abonamentelor gratuite, etc.”. Chestiunea care se pune, in mod logic, este următoarea: din moment ce permisele sau abonamentele sa prelungesc, asta presupune că serviciile respective ştiau că vor fi prelungite şi, in consecinţă, puteau executa, din timp, lucrările premergătoare. Sau altfel, din moment ce, de atâtea decenii, termenul de 1 Aprilie, bunăoară, este cu ecrupulozitat« împins la 1 Mai, pentru ce nu s’a lăsat dela început 1 Mai şi se mai încurcă lumea cu date ce nu pot f1 niciodată respectate? Ni se va răspunde, poate, că lucrările sunt migăloase şî cer timp şi atenţia deosebită. Se prea poate, dar în cazul acesta de ce nu sunt începute cu două, trei sau chiar mai multe luni înainte? Toate aceste termene în continuă mişcar© zăpăcesc lumea —■ pe beneficiari şi pe controlorii respectivi, de-a valma — şi dau maştere la Încurcături şi scene care în nici un caz nu pledează în favoarea reputaţiei noastre de oameni practici. Fi Gh. GLOSE POLITICE i.wr V-, ţliUMf ■ I '«a- 'WUaiwmpjlMIWBfflP Censeeînţe Faina s’a vândut eri, în anumite pieţe, cu 110 lei kgr. Acum câtăva vreme,, aceiaşi calitate de marfă, se găsea cu 70—80 lei kgr. Diferenţa e că atunci, vânz&torii nu ţineau la preţ, pe când eri— poate, chiar şi astăzi — ei ţin. Cauza acestei situaţii? Nu-i exclus să fie chiar mai multe muze. Noi reţinem una, pe care ne-a comunicat-o un cititor: cică vina ar fi a... covrigilor şi chiflelor, mai exact a covrigilor, cari s’au repezit în pieţe, spre a aduna stocuri cât mai masive de făină. Transformată în chifle, cărnuri, covrigi, franzele, etc. făina achiziţionată, chiar la un preţ mai mare, se valorifică bine. In consecinţă, oamenii plătesc mai mult un ban ţabara pe care, vrănd-nevrând, trebue să-l plătească şi ceilalţi cetăţeni, care nu se ocupă cu fabricaţia covrigilor, dar care au mare trebuinţă de făină pentru nevoile gospodăreşti, înregistrăm versiunea privitoare la cauzele scumpirii — din ultimele zile — a făinei, fără să facem vreun comentariu. Poveste veche Un important lot — este vorba ă° câteva zeci de persoane — de responsabili şi distribuitori ai unor centre pentru distribuirea pâinii, a fost trimis în judecată, parţial sub stare de arest, pentru faptul de a fi făcut uz de bonuri de pâine, plăsmuite, speţă, cari ! Povestea nu e noua. Ea se repetă, cu intermitenţe. în este vorba despre oameni vindeau, alături cu legea, pâine integrală, adică neagră, pentru ca la rândul lor să mănânce o bucăţică de pâine... albă! Cu prilejul unei vizite in '****&alături de Sistatele Unite, in tOOO, Maxim Corbei. la. arh Twmim §* alţi scriitori americani REZULTATELE ALEGERILOR IN LUMINA CIFRELOR In numărul de Luni al ziarului nostru am comentat rezultatul alegerilor în 17 judeţe de la care ne sosiseră rezultatele până la încheierea ediţiei. Până ori am primit toate celelalte rezultate, adică din încă 40 de judeţe şi din Capitală, în linii generale, aceste rezultate sunt asemănătoare cu cele din primele 17 judeţe. PARTICIPAREA LA VOT Participarea la vot a fost cu aproximaţie aceiaşi în toată ţara; în total şi-au spus cuvântul 91 la sută din numărul alegătorilor; în unele judeţe participarea a depăşit această proporţie. Astfel, în judeţul Odorhei, din 72.231 alegători înscrişi au votat 69.914, adică 96 la sută, în judeţul Ciuc din 89.545 alegători înscrişi s-au prezentat la vot 86.127 adică tot 96 la sută, în alte judeţe, proporţia votanţilor a fost mai mică. Astfel, în Bihor, au votat 267.28 alegători din 310.096 ,înscrişi,, adică ,86 la sută, în judeţul Dorohoi din 99.280 înscrişi au votat 81.806, adică 82 la sută. In orice caz, în niciun judeţ din ţară nu s’au prezentat în vot mai puţin de 80 la sută din alegători, ceea ce înseamnă o cifră record, participarea la vot în alegerile dntre cele două războaie fiind departe de a atinge aceste cifre. COMPARAŢII Pe toată ţara, Frontul Democraţiei Populare, a obţinut 90,8 la sută din voturile exprimate, ceeace înseamnă 82,63 la sută din totalul alegătorilor din ţară. Şi această cifră constitue un record, depăşind cu mult, chiar rezultatele obţinute de lista guvernamentală din 1928, care nu realizase decât 78 la sută din voturile exprimate, în care se includea şi prima majoritară. In alegerile din 1946, Blocul partidelor democrate a obţinut pe toată ţaţa, 4.765.630 voturi la 6.934.583 alegători înscrişi, adică 68,74 la sută. Este adevărat că, pentru comparaţie, premizele nu sunt exact la fel deoarece în 1946 din bloc făcea parte şi partidul d-lui Tătărescu, şi în schimb lipsea Uniunea Populară Maghiară, care a obţinut 569.651 voturi. Dar chiar dacă am socoti că aportul d-lui Tătărescu a fost neînsemnat, şi am adăuga voturile Uniunii Maghiare la cele obţinute de bloc, încă ar da numai 75.95 şi nu 90.80 la sută din voturile exprimate. Consecinţa acestui rezultat e că aproape toţi candidaţii „Frontului Democraţiei Populare” întră în Marea Adunare Naţională, cu excepţia ultimilor doi candidaţi de pe lista Capitalei, şi a ultimilor doi candidaţi de pe listele din Argeş, Constanţa, Vâlcea, Arad, Tecuci, Dolj, şi Braşov. Se mai observă că FDP a avut cifre mari şi în unele judeţe în care în alegerle din 1946 opoziţia avusese rezultate destul de favorabile. Astfel, în judeţul Botoşani, din cele 6 locuri opoziţia reuşise să ia trei. De astădată însă, în acel judeţ din 118.490 alegători înscrişi au votat 108 836, adică 91,3 la sută — mai mult decât media pe ţară — iar din aceştia 97.775, adică 90 la sută au votat pentru FDP, nefiind decât 1480 voturi anulate, 4019 voturi pentru liberali, 2347 pentru ţărăniştii democraţi şi 3215 pentru o listă independentă. Tot astfel în Dolj, unde în 1946 opoziţia a luat trei locuri, de astădată FDP a obţinut 230.175 voturi din 255.495 votanţi, adică 83 la sută cu 12 mandate, iar partidul liberal Bejan a întrecut numai cu 1203 voturi coeficientul electoral obţinând un singur loc. VOTURILE ANULATE In ce priveşte voturile anulate, ele n’au atins nicăeri — după cura arată cifrele oficiale — un număr care să fi putut influenţa rezultatul alegerilor. In genere, acolo unde participarea a fost mai mare," numărul voturilor anulate a fost mai mic. Proporţia de voturi anulate a fost, în genere, sub 3 la sută. Numai în Capitală au fost voturi anulate mai multe şi anume 17.418, ceea ce procentual înseamnă tot sub 3 la sută — exact 2,87 la sută — dar faţă de numărul mare de deputaţi de ales şi de cei aproape 50.000 alegători care au votat partidele de opoziţie, acest procent a făcut ca numărul voturilor anulate să întreacă cu câteva vo(Continuare în pag. 2 a) Monsieur Verdoux Filmul PARIS 25. — Oriunde este reprezentat, ultimul film al lui Chaplin duce la interminabile discuţii, şi controverse. El suscită în Europa, unde începe să fie arătat, acelaş interes pe care l-a provocat în America, unde o critică în general ostilă l-a făcut să cadă numai două luni după debut. Judecând după precedente şi faţă de aviditatea publicului american, de atâtea ori manifestată în trecut, de a vedea o nouă producţie a lui Chaplin, Monsieur Verdoux ar fi trebuit să ţie afişul celpuţin doi ani. Dar, din cauza parţialităţii celor mai multe ziare de acolo, spectatorii americani s-au lăsat influenţaţi în aşa măsură, încât au evitat sălile unde se proecta filmul. Aci, la Paris, e dat în exclusăvitate de vreo trei săptămâni şi presa franceză, cu rare excepţii, i-a făcut aproape aceeaşi primire de care a avut parte în America. L-am văzut acum câteva zile şi, făcând ca toată lumea care scrie la gazetă, îmi voi lua şi eu libertatea de a exprima o opinie în cauză. Nu, însă, ca recenzent cinematografic, — calitate ce n’o am, — ci ca spectator. Nu ştiu dacă Monsieur Verdoux a ajuns la Bucureşti. Dar, după toate probabilităţile, cunoaşteţi subiectul. Presa din lumea întreagă, indiferent dacă filmul a fost sau nu procetat în ţările respective, a participat la discuţie şi ecoul acesteia trebue să fi pătruns şi la Dv. Presupunând, în consecinţă, că ştiţi despre ce este vorba socot că pot merge mai departe. Ce a vrut să spue Chaplin în Monsieur Verdoux? Ce a voit să demonstreze? Dacă a ţinut să arate nedreptăţile strigătoare şi inegalităţile sistemului social în care trăieşti, nesiguranţa zilei de mâine pentru marea majoritate a omenirii şi suferinţele ce decurg de aci, mizeria la care duce şomajul, pustiirile războiului şi aşa mai încolo, de ce, —o întreabă criticii ostili, — a ales pentru a învedera toate acestea, un criminal de rând, un individ care a ucis 14 femei pentru a le fura banii? Poate mizeria să justifice asasinatul cu scop de îmbogăţire, insistă dânşii? Şi, apoi, ce asemănare există sau poate fi stabilită între crimele unui Landru, devenit Monsieur Verdoux în filmul lui Chaplin, şi cele ale războiului? Mulţi critici au făcut obiecţii în acest punct. Ei s’au ridicat în contra discursului pe care Verdoux îl ţine la proces, în faţa Curţii cu Juri, înainte de a fi condamnat la moarte, şi unde pune pe acelaş plan crima colectivă pe care o constituie războiul şi crimele comise de dânsul. Discursul acesta li s’a părut nepotrivit, fără de sens, banal şi lipsit de gândire. Este adevărat, nici cuvântarea în faţa juriului şi nici alte observaţiuni făcute în cursul desfăşurării evenimentelor în film, cum sunt cele asupra şomajului, asupra serbăciei şi asprei vieţi pe care o duce mulţimea celor săraci şi obijdiuiţi, a celor de jos, cum sunt numiţi pentru a li se fixa locul în ierarhia socială, nu sclipesc prin originalitate. Dar sunt adevărate şi Chaplin a înţeles că trebuia să-l lase pe Verdoux să spuie în termeni simpli, ceea ce este, iar nu să-l pună să facă literatură acolo unde aceasta ar fi sunat fals. Stările de sărăcie, ignoranţă şi mizerie ar fi pierdut caracterul sinistru pe care Chaplin a voit să-l scoată în evidenţă dacă Verdoux s-ar fi exprimat în fraze şi cuvinte ce ar fi apărut mai puţin banale criticilor, dar care cu siguranţă, ar fi falsificat întreaga structură de idei a filmului. „Monsieur Verdoux”, nu omul ci filmul, reprezintă o idee şi, în ce mă priveşte, am găsit părţile din scenariu unde asasinul îşi povesteşte viaţa şi unde face comparaţia de care pomenesc mai sus de o elocvenţă specială, admirabil apropiată subiectului. Şomer după 30 de ani ca funcţionar de bancă. S.LABIN (Continuare în pag. 2-af al lui Charlie Chaplin Crîza de CHESTIA ZILEI «ih r* fifu inchirttmA f \ *— SV* defectat liftul. Desenele ROSS rJ©î Istalica IS48 Institutul de cercetări zootehnice anunţă că primeşte ouă pentru clocit cu chirie. Beneficiază de legea CARNETUL NOSTRU BUCUREŞTI-ORAŞ DE STEPĂ Lui Bucur Ciobanul nu-l putem ! Se compensa astfel situaţiunea ne cere ceea ce nu am pretins la nici fericită cu ozonificarea abundenta un erou de legendă şi anume, casă, adusă de arbori- Dar acest belşug fiexistat. Şi sub semnul neexistenţii lui, ne putem permite criticii?, care altfel ar putea fi lovite de impietate. Putem în voe să reproşăm legendarului cioban că a stabilit satul care era să devină mai târziu oraşul cel mare, într’o poziţie cu totul defavorabilă unei cetăţi în care trebue să existe grija de sănătatea locuitorilor ei. Intrio ţară cu munţi şi cu încântătoare dealuri, Bucureştii s’au aşezat pe o câmpie arsă de soarele torid şi bătută de vânturi năprasnice iarna, ceea ce nu puţin a contribuit la deficienţa stării sanitare a Bucureştilor şi la endem cele looale, cum era malaria de care aproape toţi locuitorii Bucureştiului de altădată sufereau, dincauza bălţilor înconjurătoare, şi a unui pârâiaş murdar, pe care o canalizare ulterioară l-a făcut ceva mai suportabil. E adevărat însă, că aşa cum povesteşte naiv, pitoresc şi sincer Papazoglu şi, pe baze istorice, Ionescu-Gion. Bucureştii erau bogaţi în arbori, pădurile întinzându-se până aproape de actualul Teatru Naţional. de verdeaţă a fost înlocuit sau mai bine zis distrus minimine clădiri ale Bucureştilor şi prin planurile fanteziste urbanistice care au smuls arborii de pe străzi şi au făcut dintr’un oraş în care casele patriarhale erau înconjurate de verdeaţă, într’unul în care caracteristica o formează clădirile masive, fără curţi şi pe străzi strâmbe. Aceasta ne face să subliniem cu satisfacţie unele măsuri proectate, care ar remedia relele trecutului, prin plantarea multor mii de arbori pe bulevarde şi străzi ca şi măşti- GR. TAUSAN (Continuare in pag. 2-a) ŢEPI " Savanţii anunţa posibili . .. tatea schimbării inimii Inima o schimbi -când vrei, Bar, ce pui în locul ei? Că ăe piatră, are oricine, Iar de ava.,... sunt puţinei , F. LobodăZi Viaţa la Ierusalim Oraşul în care «împărţirea» a fost efectuată în fapt Situaţia din Palestina, devine, pe zi ce trece, mai serioasă. Ciocnirile între formaţiunile înarmate ale beligeranţilor au luat proporţii de adevărate atacuri strategice, studiate parcă, dinainte, după planuri de operaţiuni militare. Ultima ciocnire între arabi şi evrei, care a avut loc pe şoseauadintre Bethleem şi Ierusalim, a întrecut, în toate privinţele, tot ce s’a petrecut până acum în Palestina. Bombardarea Tel-Aviv-ului de către arabi şi a Jaffei de către evrei, construe o altă etapă agravantă în desfăşurarea războiului civil Până acum, principalul teatru de luptă a fost Ierusalimul. Prin poziţia sa geografică, oraşul Sfântului Mormânt oferea arabilor cea mai lesnicioasă ţintă pentru atacurile prin surprindere. Poziţia sa de enclavă cu o majoritate de populaţie evreiască, înconjurat de regiuni pur arabe, a pus locuitorilor evrei foarte dificile probleme în legătură cu securitatea lor. Cu toate că forţele britanice însărcinate cu menţinerea ordinei împreună cu poliţia oraşului însumau peste 1.000 de oameni, Ierusalimul a fost, în ultimele câteva luni de zile, teatrul unor sângeroase conflicte între cele două populaţii conlocuitoare. Un corespondent a! cunoscutului an bancher, ziar liberal britanic „The Mancheester Guardian“, constata, de cu- rând, într’o corespondenţă transmisă de la faţa locului că, în fapt, Ierusalimul este astăzi împărţit pe teren, între arabi şi evrei. Incepând cu imobilul Agenţiei Evreeşti, care a suferit grave avarii în urma recentei explozii provocată de teroriştii arabi, întreaga parte de vest a Ierusalimului, este astăzi în stăpânirea evreilor. De altfel, această parte din oraş a fost întotdeauna ocupată de cartierele evreeşti, fiind în acelaş timp şi centrul comercial principal. Aici sunt magazinele cele mai bine asortate, cafenelele cele mai frecventate, aici pulsează viaţa cea mai activă din Ierusalim. Desigur că în prezent, nu se mai poate vorbi, în aceste cartiere, despre o viaţă prea activă. Totul se petrece sub semnul unui asediu Invizibil. Orice trecător trebue să se supună unui permanent control din partea formaţiunilor Eaganei, care păstrează şi ordinea. Bineînţeles că la intrarea în partea de vest a oraşului există baraje de sârmă ghimpată, dinapoia cărora străjuiesc sentinelele Haganei. Partea de răsărit a oraşului — vechea cetate înconjurată de ziduri — cu cele şase porţi de trecere, este ocupată de arabi. Dincolo de aceste ziduri străvechi, trăiesc alături de arabi şî comunităile armene, greceşti şi alte câteva comunităţi creştine. Tot în această direcţie. Izolaţi de asediul arabe, trăiesc şi cei 1.700 de evrei, blocaţi de câteva luni de zile în vechiul cartier evreiesc din Ierusalim. Einu pot intra sau ieşi fără escortă britanică, iar existenţa lor atârnă exclusiv de aprovizionările ce li se aduc, de trei ori pe săptămână, de către convoaiele militare. In contrast cu aceste două centre vitale — estul şi vestul oraşului — în centrul Ierusalimului, unde altădată se amestecau activităţile comerciale ale arabilor şi evreilor, aspectul este dezolant. Aproape toate magazinele sunt închise. Unele sunt chiar aruncate în aer. Străzile din centru sunt pustii, după cum pustii sunt şi locuinţele şi birourile. Firmele engleze au trebuit să deschidă sucursale separate, arabe şi evreeşti, în fiecare din cele două părţi ale oraşului. Pentru prima oară, de multe sute de ani încoace, pelerinajul de Paşti la locurile sfinte, a trebuit să fie suspendat. Nici sărbătorile Paştilor nu pot aduce oraşului Mântuitorului, câteva clipe de pacei . CITIȚI Sw PILG. Ill m ?! - Sssjgestig Im i rlHos8* , l - Așezarea sl'*&•■•*»»** I-