Adevěrul, iulie 1948 (Anul 61, nr. 17198-17225)

1948-07-01 / nr. 17198

I GLOSE POLITICE Aprovizionarea Un personaj a cărui sarcină de­licată n’o contestă nimeni e d. Con­dé au Foresto, subsecretarul de stat însărcinat cu aprovizionarea popu­laţiei franceze. Această aproviziona­re continuă să se facă în gr­ele con­­diciuni. Restaurantele nu mai oferă meni­ul bogat de altădată. D. Condé du Foresto a avut însă norocul să nimerească un mic res­taurant unde, pe lângă faptul că a fost bine și copios servit, n’a fost nici măcar recunoscut. Dovadă că întrebând pe patron cum reușește să se aprovizioneze atât de bine, a primit următorul răspuns: — Foarte simplu. Ca să pot găsi de toate, uit de existența acestui blestemat domn Condé du Foresto! Teatru... Generalul de Latlre de Tasslgny a prezidat Dumineca trecută la Epinal o ceremonie în onoarea soldaților căzuți în război. Un ziarist a amintit cu acest pri­­lej că generalul, pe când comandă trupele franceze care au pătruns în Germania, nu uita să aducă truna teatrului Marigny de la Paris, spre a desfăta pe soldaţi. JDe aceea generalul de Lattre de Tassigny fusese botezat de ofiţerii săi, generalul de Théat­ de Ma­rigny! PUBLICUL JUSTIŢIAR Am fost vizitaţi zilele trecute la re­dacţie de către «un cititor fidel». Era supărat tare şi ne-a rugat să-i ascultăm păsul care, după spusele sale, ar fi co­mun multora dintre semenii noştri. Se plângea cititorul «Adevărului» de sistemele unora din patronii aşa ziselor magazine de „consignaţie“ care uzează de metoda persuasiunii pentru a stabili un preţ derizoriu obectelor prezentate spre vânzare, ca apoi — câte­odată în aceeaşi zi chiar — să întrebuinţeze ace­iaşi persuasiune spre a vinde de 10 ori mai scump marfa catalogată de ei înşişi mai înainte ca «lipsită de valoare». Fără a vroi să supărăm pe cineva, trebue să constatăm că în acest gen de afaceri, dacă unele tranzacţii se soldea­ză cu nemulţumiri şi proteste, de vină sunt ambele părţi. Întâi, cetăţeanul care tectul propune obiectul spre vânzare şi care negl­jează să notifice, in termeni cate­gorici, negustorului că acel obiect ne­­fiindu-i vândut ci lăsat în consignaţie spre vânzare, tocmeala dntre ei doi nu-şi are nici un rost; şi, al doilea, negustorul care nu precizează clientului că tot ce va obţine, eventual, peste preţul conve­nit îi aparţine de bun drept. Este foarte adevărat că vizitatorul no­stru se plângea şi de obiceiul condam­na­t­­ pe care îl au unii «negustori» obi­­ceiu care constă în a descuraja până într’atât pe nefericitul proprietar al cea­sului sau obiectelor propuse spre vân­zare, încât bietul om sfârşeşte prin a primi d­e bucurie a zecea parte din suma pe care revânzătorul și-o are asigurată mai dinainte. Suntem convinși că citito-Nag. (Continuare în pag. 2­4) SfaSL 62 - Hr. 17.198^~®~8"“ PAGINI 4 LEI ,jsocMT«*1* Adeverii FONDATORI: ĂÎÎVtÎL BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 CONST. GRAUR 1921—1936 B. BRANIȘTEANU 1897—1947 "W Proprietari S. A. R. „Sărindar** editoarea ZIARELOR „ADEVERUL" iOTECA^ST^Î SIS I i) Tsxi pnttali piîtltî ’în"" "?flîfrr?r«r «ta­ler m aprobării Dir. geo. F î. T- 4,i Nr I40 306/94P si 02Ü/947 Şl „DIMINEAŢA" Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I Com. NT. 142/948 incepe distribuirea uleiului O veste care ne unge la inimă! Publicitatea 5.57.68 Redacta 5.88-56 Administraţia 5.57.63 iVn­ ■­­! At A ÎNCEPUT SECERIŞUL Sub soarel­ ăstor ultime die de Iunie, cea rrtai numeroasă parte a populaţiei noastre reia o muncă programată­­din cele mai vechi timpuri. Cei­­care au îngropat bo­bul în huma­­răscolită de pluguri, se înfăţişează acum, in ziua plăţii făgăduite, să-­l scoată însutit. Cu mult înainte de a fi apărut primul manual de agricultură, oa­menii s’au aplecat cu unelte rudi­mentare asupra pământului, ce­rându-i pâinea cea de toate zilele. Sgâriind scoarţa neagră cu plugul de lemn şi tragrăşându-l cu sângele şi oasele lor„ înainte de-a se fi des­coperit virtuţile preparatelor chi­mice, oamenii s’­au supus sentin­ţei care îi obiliga să-şi câştige pâi­nea cu sudoarea frunţii. E adevărat, că din cele mai înde­părtate vremi, secerişul era Pyrîvi­ ca o serbare a belşugului -­- dar chiotul sărbătoresc nu putea aco­peri răzvrătirea omului împotriva contractului oneros ce-l lega de pământ, impunându-i o servitute amară. Oricât de încântătoare ar fi fost priveliştea holdelor uşor clătinate da vânt şi oricât de frumoase ver­surile poeţilor, de le Ovidiu până la Alecsandri, nimeni nu putea să uite că secerişul era, de fapt, o serbare a robilor care nu pentru dânşii secerau. Puteau să geamă silozurile de grâne, puteau să se prefacă boa­bele aurii In sur adevărat, putea să crească In cuptoare cozonacul î nalt cât omul, —« secerătorii ră­mâneau cu hambarul gol, nu ve­deau alt sur dec­ât cel al Icoane­lor şi, mulţumiţi să aibă grâul pen­tru colivă, ce hrăneau cu mămăli­ga sărăciei. E greu să te gândeşti, de pildă, la pelagră şi la alte neajunsuri groaznice, când priveşti forfota voioasă a câmpului Însufleţit de oamenii Ieşiţi la seceră In superba dimineaţă de vară — In timp ce Ciocârlia ciripi© fâlfâind din aripioare pe o scară de lumină se coboară de sub soare, aerul e’n neclintire, el devine arzător prepeliţa cântă’n grâie, greerul cântă’n mohor. Şi merită să vezi cum în cel lan cu spice nalte au intrat secerătorii pe când era încă umed de răsufletul aurorii.. . Din nefericire, secerişul nu stâr­neşte numai aceste viziuni idilice. Mai sunt şi afurisitele acelea de probleme — bată-le pustia! — din­tre care, cea dintâi rămâne să a­nulăm blestemul biblic şi să facem mai uşoară truda oamenilor. Toate speranţele sunt îndreptă­ţite. Oamenii nu mai seceră pen­tru alţii, iar secerătoarea mecani­că de nu mai ştiu câţi cai putere, sperie ciocârlia cu şueratul ei, dar aduce bucurie în sufletele ţărani­lor. Tributul de sudoare descreşte şi pâinea pe care o vom mânca nu mai e stropită cu lacrimi. SERGIO DAN REFORMA ADMINISTRATIVĂ La ministerul de Interne se lu­crează la proectul reformei admi­nistrative. Nici nu se putea ca ac­tualul regim, care a realizat re­forme structurale în domeniul e­­conomic, să nu fie preocupat şi de problema unei noui organizări administrative a ţăr­i, corespunză­toare nouilor concepţii politice în conducerea şi organizarea între­gului stat. Reforme administrative s’au fă­cut multe la noi. Aproape toate guvernele cari s’au succedat de când există stat român au promis şi unele au realizat, după concep­ţiile lor politice, reforme admini­strative. Poporul însă n’a simţit nici o îmbunătăţire a aparatului nostru administrativ. Nici chiar după mult cântata reformă a lui Vasile Lascar, care pretindea să facă din administraţie „a doua magistratură“. De ce? Cauzele sunt multiple. Dar cea dintâi este materialul u­­man utilizat In administraţie» Mul­te s’au schimbat la noi. Vechii subprefecţi au fost înlocuiţi cu ad­ministratori de plasă, aceştia apoi au fost numiţi pretori. Unora din­tre funcţionari li s’au dat unifor­me. Dar administraţia a rămas a­­ceiaşi pentru că, indiferent de ti­tulaturile ce purtau sau de unifor­ma cu care îşi înfăţişau autorita­tea, oamenii erau aceiaşi: lipsiţi EM. SQCOR (Continuare în pag. 2­ a) Mâine alegeri generale in Finlanda Raporturile dintre cele 6 partide reprezentate in Dietă Alegerile generale pentru Dieta finlandeză încep mâine dimineaţă şi vor dura, potrivit legei electo­rale, două zile. Alegătorii republi­­­cei finlandeze se prezintă la vot de data aceasta, pentru a doua oară de la eliberarea ţării de sub ocupaţia hitlerista. Primele alegeri avuseseră loc la un interval relativ scurt după eliberare şi de aceea, rezultatul scrutinului a fost mult influenţat de această împrejurare specială. In alegerile din 17 şi 18 Martie 1945, cele 200 de mandate au fost astfel atribuite: „Uniunea de­mocratică a poporului finlandez” (coaliţia comuniştilor cu social-de­mocraţii de stânga): 49; social de­­mocraţii: 50; partidul agrarian: 49; partidul coaliţiei: 28; partidul suedez: 15 şi partidul progresist: 9. Alegerile de acum trei ani au însemnat un moment politic mar­cant în istoria Finlandei. Partidul comunist se prezenta pentru pri­ma oară ca un partid „legal”, du­pă o activitate dusă timp de câte­va decenii în ilegalitate. In faţa alegătorilor, comuniştii au apărut alături de grupul celor şase depu­taţi social-democraţi excluşi din Dietă şi aruncaţi în închisoare la izbucnirea războiului şi de opozi­ţia social-democrată care rupsese cu direcţia ,,tanneristă” (a fostu­lui criminal de războiu Tanner) a partidului. Această coalţie care a adoptat numele de „Uniunea de­mocratică a poporului finlandez”, obţinuse 408.658 voturi, adică 24 la sută din sufragiile exprimate. In noua Dietă, nu mai intrase­ră cei 8 deputaţi ai „I. K. L.­’-uluî, partid fascist dizolvat, în timp ce restul partidelor de centru şi de dreapta suferiseră pierderi apre­ciabile: partidul agrar: 9 locuri; partidul suedez: 3 iar partidul so­cial-democrat: 35 locuri. Pierde­rile suferite de partidul social-de­mocrat, care era şi cel mai mare partid politic au afectat serios po­ziţia sa în configuraţia politică a ţării. In general vorbind, rezulta­tul alegerilor din 1945 a însem­nat o importantă deplasare spre stânga Deoarece repartiţia mandatelor nu permitea nici uneia din cele trei grupări principale să poată alcătui singură guvernul, d. Pa­­asikiwi a reuşit să formeze în Aprilie 1945 un cabinet de coa­liţie, sprijinit de blocul celor trei fr­acţiuni parlamentare majoritare. Din cele 18 portofolii ministeriale, şase au revenit „Uniunii democra­tice”. Sarcina de guvernare nu era deloc uşoară. Ţara se găsea ru­inată şi cu economia istovită de război şi de ocupaţia străină. In plus, pagubele imense cauzate de trupele lui Mannerheim pe terito­riul URSS urmau să fie reparate prin plata despăgubirilor de răz­boi pe care tratatul de pace le-a fixat la suma de 300 milioane do­lari. In politica externă, noul gu­vern trebuia să consolideze noua orientare a țării către politica ra­porturilor de prietenie cu toate ţările democratice şi mai ales cu Uniunea Sovietică, vecină. Amici­ţia cu Uniunea Sovetică nu se putea exprima în mod practic de­cât prin stabilirea unor strânse legături economice, comerciale şi culturale între cele două ţări. Un punct marcant în raportu­rile dintre Finlanda şi URSS l-a constituit semnarea, la 6 Aprilie, la Moscova, a tratatului de amici­ţie, cooperaţie şi asistenţă mutu­ală. Acest tratat a fost încheiat pe taza tratativelor duse de dele­gaţia finlandeză, având în frunte de primul ministru Mauno Pekka­­la,care s a deplasat la Moscova, în urma invitaţiei conţinută în scrisoarea adresată de Generalis­­simul Stalin, la data de 22 Fe­bruarie a. c. d-lui Paasikivi, pre­şedintele republicii. Şi cu acest prilej, opoziţia din Dietă a mani­festat o atitudine ostilă. , In sfârşit, o criză recentă a ra­porturilor dintre partidele coali­ţiei guvernamentale, prilejuită de înlocuirea d-lui Leino (comunist) din postul de ministru de interne, a putut fi aplanată prin intrarea în guvern a D-nei Hertta Kuusi­­nen, (soţia ministrului demisionat, Leino) ca ministru fără portofoliu. Presa sovietică s-a ocupat la timp de evenimentele din Finlanda, ca­­racterizându-le ca „un complot reacţionar al dreptei, care a ac­ţionat concomitent, pe două fron­turi, sindical şi guvernamental”. După cum se exprima „Izvestia”, complotul dreptei tindea „să dis­crediteze „Uniunea democratică” în faţa opiniei publice şi să înlă­ture chiar pe reprezentanţii săi din guvern...” Rezolvarea crizei prin restabi­lirea compoziţiei guvernului cu respectarea vechei poziţii a celor trei partide politice, a constituit pentru opoziţie, un eşec. In fine pentru guvern, un necontestat suc­ces l-a constituit reducerea cu 50 la sută a reparaţiilor, acordată cu atâta generozitate de către URSS. Cele şase grupări politice re­prezentate în Dieta al cărei man­dat a încetat, se înfruntă, joi, din nou, în faţa corpului electoral, fie­care contând pe propiile sale for­ţe. Rezultatul scrutinului care va fi cunoscut abia Sâmbătă, este aşteptat cu interes chiar şi în străinătate, unde sforţările po­porului finlandez de a-şi găsi un echilibru stabil, au fost totdea­una urmărite în­deaproape. S. M. Două departamente m-au inte­resat în deosebi: acela al Artelor şi acela al municipiului Bucureşti, post în Am ocupat acest din ur, diferite rânduri ca ministru-gu­­vernator al Capitalei, reunind pri­măria cu prefectura poliţiei, pen­tru ca prin puterea poliţienească să păstrez ordinea şi curăţenia ce­tăţii şi să apăr comandamentele unei perfecte urbanistice. La încheierea celuilalt răsboiu, am vrut să mut capitala în Tran­silvania, în mijlocul ţării, între Braşov şi Sibiu, pe la Avrig, pe malurile Oltului, în acel peisa­giu idilic, cu climatul dement, printre dealurile protectoare. Gă­sisem chiar numele nouei metro­poe: Dacoroma. Dar conducătorii de atunci ai ţării aveau imobile şi industrii la Bucureşti, ce s’ar fi depreciat în cazul unei strămutări. Şi Capitala a rămas tot pe tipsia fierbinte a Bărăganului, acolo unde au hără­zit-o Turcii, ca să fie mai aproape de reşedinţa Luminăţiei Sale paşa din Rusciuk. Cu banii grei care s’au investit în miile de blocuri bucureştene s’ar fi ridicat, în inima ţării, un oraş modern, unitar, cu bulevarde largi şi parcuri şi edificii şi monu­mente şi case sănătoase pentru muncitori. Nu s’a putut. Am preconizat atunci, ca­ ve­chiul Bucureşti să rămână cum a ost, oraşul cel nou urmând a fi zi­dit pe drumul Ploeştilor, la margi­nea lacurilor. Proectasem un cara­­tier al ministerelor şi autorităţilor, una lângă alta, pentru înlesnirea demersurilor cetăţeanului. Locuin­ţe pentru funcţionari, băi, teatre, cinematografe. Aş fi dăruit, tot pe marginea la­curilor, terenuri pentru ridicarea reg­aţiilor străine, fiecare în­ stilul­rii respective. Prin acest cartier al ambasadelor am fi avut o ex­poziţie a arh­itecturei mondiale unică in .iunie. Târgoveţii noştri şi-ar fi ridicat locuinţe acolo, lă­sând în pace bătrânul sat a! lui Bucur, înecat în grădini, cu uliţele lui strâmte şi întortochiate, atât de pitoreşti. N’aş fi lăsat pe particularii bu­­cureşteni să-şi speculeze rele cu­ — N­ — de VICTOR EFTIMIU­teva sute de metri pătraţi ridicând pe ele blocuri înalte şi subţiri ca nişte turnuri, fiecare după cum îl taie capul, cu tot felul de forme, culori şi dispoziţii ale ferestrelor, fără nici un stil, fără nici o unitate. Aşi fi impus fiecărei noui cons­trucţii, ca măcar cinci la sută din valoarea ei să fie învestite în po­doabe artistice, la parter, coloane, bas-reliefuri, arcuri, statui, pia­tră sculptată, mozaicuri. Aş fi acoperit Dâmboviţa, folo­sind terenul câştigat pentru parcuri. Cât mai multă vegetaţie, într’un oraş unde năpădesc atât de brutal fierul şi betonul, furând soarele şi aerul atât de necesare vieţii noastre.­­* Paralel cu reformele aduse în interiorul ţării am desfăşurat o vie activitate la ministerul de Externe, menit să facă lumii cunoscută Ro­mânia, bogatele ei talente, înaltele ei manifestări culturale şi artistice Ambasadorii mei, consilierii cultu­rali, ataşaţii de presă trebuiau să-şi justifice activitatea prin măsura în care au contribuit la încadrarea României în­ umanitate. Concepu­te ca simple sinecure, preumblări pe banii statului în diferite centre ale planetei, misiunile diplomatice erau compuse din băieţi de familie cari ştiau cel mult, să facă frumos în faţa doamnelor, a cardinalilor din Soare Apune şi a granzilor de Spania. Indicam şi controlam ac­tivitatea trimişilor ţării: câte cărţi româneşti au făcut să fie traduse în capitala respectivă, ce expo­ziţii de pictură, sculptură şi bro­derii naţionale au organizat, ce cântăreţi români au angajat la Opera de acolo, ce tonerte ale Filarmonicei locale au făcut să fie dirijate de un român ? Ataşaţii de presă trebuiau să tipărească săptămânal, în publica­ţiile străine, articole, ilustrate sau nu, despre România, şi să trimea­­tă, săptămânal, ziarelor din ţară, articole ilustrate sau nu, despre poporul în mijlocul căruia ne re­prezentau. O bună cunoaştere a meritelor unui popor atârnă greu in cumpă­na judecăţii universale. Cultura şi arta sânt cuceririle supreme ale unei naţiuni care a înfăptuit refor­mele sociale, pregătind, printr-o bună stare materială şi sufletea­scă a tuturor copiilor ei, acea re­vărsare a spiritului, acea înălţare spre culmile bunătăţii şi ale fru­­museţei care onorează un neam şi-i fixează locul cuvenit în isto­rie. CRONICA FANTEZISTĂ PE CÂND ERAM MINISTRU L­A însemnări de weekend Aspects de pe litoral —­ Despre peisaj, despre Mangalia și... despre prețuri — ba chiar din anotimpurile quasi, normale, — a lăsat locul viziunei de belșug în continuarea frescei. Acolo unde ne am deprins cu pre­­lungirea pleșuvă a falezei până la linia ferată, cu pustietatea smâr­­curilor saline, iarba grasa ajun­ge la spinarea oilor. Chiar semeţii care înghimpau pe mari întinderi peisajul, chirciţi şi metalici, sunt frumoşi, înalţi şi rodnici. Ca niciodată floarea lor violetă şi roză cât pumnul, cât crizante­­ma, d­e de grădină nu de pustă aridă. Am găsit Mangalia în zodie sol­iară. Cruţată în sfârşit şi vreme­, nie de insistenţa ploilor, dar care au lăsat pe chipul ei, ca pretutin­­deni, efectele ei binefăcătoare. O Mangal­e verde până la plajă, sa­­vuroasă şi aromată, cum n-a fost de mult. Cu ogrăzi blagoslovite de eflorescenţe luxuriante, cu mai­­danele năpădite de lauri şi brus­­turi, cu uliţele pline de frunza necolbăită, lucie şi onctuoasă, a salcâmilor şi oţetarilor. Aer dulce, macerat ca niciodată în esenţele mentolate ale vegetaţiei. Chiar marea parcă miroase a pein şi levînţică. Deşi în staţiunile învecinate, Vas’le Roaită, Techirgh­el, Eforie, sezonul a fost inaugurat încă de la începutul lui iunie. — Mangala adevărat, localitatea aceasta ntr-o staţiune de cură cum sunt cele­­lalte, însă m­ulţi ani amatorii de plajă şi „talasoterapie“ o frec­­ventau chiar de pe la mijlocul lunei. E iar adevărat că în afara de­ alte pricini care nu se aseap măria cu pricinile ce grăbeau odini­oară afluxul spre Calatis al con­­curenţior­­a „piele bronzată“, ■— ploile au jucat rolul obstacolulu» lui. De aceea vilele reţinute pen­tru diferite grupuri sindicale, au­ stat până acum neîntrebuinţate. In ce priveşte camerele lăsate la li­­bera transacţie, nici nu au avut în­­că prilejul să se angajeze îrn matchul tocmelei, veche predilec­ţie a proprietarilor mangalioţi. Dacă ar­e să ne luăm după pre­ţurile cerute puţinilor vizitatori de weekend, veniţi pentru 2—3 zile, am deduce că proprietarii în chestiune au rămas la pretenţiile... inflaţiei. Neinformaţî asupra tari­felor l­uate de ministerul com­er­­ţului — e drept abia ori au fost­ publicate — neinformaţi asupra situaţiei buzunarelor bucureştene, ei au stabil­t chiria lunară la o sumă ce oscilează intre 10.000 şî 15.000 lei. îşi închipue, naivii, că starea actuală e aidoma cu aceea din zodia milioanelor, că vor a­vea ocazia să specueze asupra FOX să'n amintire din perioada secetei, îşi aşteaptă deabia vizitatorii. E (Con­tinitare în P&g. Călătoria spre Mangalia acum în plină expansiune­­a clorofilei, oferă aspecte inedite. De mult nu ne-a fost dat să admirăm o mai triumfătoare imagine a ma­­turităţii vegetale. Ploile mănoase nu au lăsat ne­fecundat nici un petecuţ de câm­­pie. Rădăcini atrofiate de sterpi, ciunea anilor, germenii sterilizaţi de îndelungă uscăciune — s’au trezit ca sub efectul unor re­generald..... hormonale, născând te miri unde. Pe prundişul talu­­zului, între traversele şinelor, pe acoperişul magaziilor din gări şi chiar pe.. stâlpii telegrafici. Cum a ajuns acolo păpădia mei nu mai surprinde. De toate... Plantă domestică, floare de câmp, buruiană. Cop, densate, pară a transforrra tablo­ul botanic in culoare pură, chiar când îl priveşte de aproape. Verde, galben, roşu, violet... Adică lanu­­rile necuprinse vrâstate de rapiţă, tivite cu albăstrele, împurpurate din loc în foc, până'n zare, de emoragia macilor foc de culori ce alternează şi se repetă fără eclipsă, hăt dincolo de Bărăgan, dincolo de zona presortit arabila, d­ncolo de regiunea „eminamente agricolă” ca să invadeze ţinutul de piatră şi nisip a­ marii. De la Constanţa la Mangalia, icoana de os şi cancinare răma­­ s In toamna care vine arhitecţii se vor întruni într’un congres. Profi­­tâ­nd de ocazie, arhitecţii şi tehni­cienii Primăriei Bucureşti vor des­chide o expoziţie care, după infor­maţiile presei, va cuprinde pla­nuri, proecte şi machete urbani­stice. Orice congres şi orice expoziţie, indiferent de natura lor, constitue, in principal, un fel de bilanţ vor­bit, sau numai afişat al unei acti­vităţi dintr’un răstimp determinat. Din acest punct de vedere, hotărâ­rea artiştilor planşetei şi­ ai compa­sului de a se aduna la Bucureşti ne bucură. Intr’un congres se dis­cută multe lucruri utile şi, câte­odată, planuri idealiste isvorăte din colaborarea unor talente şi u­­nor puncte de vedere foarte di­verse îşi găsesc realizarea mai curând decât s’ar fi putut bănui. Am vrea, de aceea, ca atunci când se vor găsi toţi laolaltă, ar­hitecţii să nu uite că dacă Capitala ţârii arată aşa cum o vedem cu toţii, asta se datorează,­în primul rând, unora dintre dânşii. Pentru­­că nu trebue uitat că o bună parte dintre monstruozităţile răsărite peste noapte în centrul oraşului n’ar fi sluţit în halul acesta cet­­­tea dacă arhitectul însărcinat CU planurile convingea pe proprietar­­ul respectiv că nici el nici Bucu­reştii n’au nimic de câştigat de pa urma unei şandramale ridicole fie plus. Şi ar fi putut-o face, relativ, uşor. In loc de asta am asistat, doi­cenii întregi, la o cursă in care snururile se încâlceau apocaliptic lM inovaţii stupefiante ce aveau, tn mod inevitabil, să ducă la uimi-* toarea cacofonie arhitectonică cu care astăzi trebue... să ne mân­drim, pentru că altceva nu avem. Iată de ce am dori ca viitorul congres al arhitecţilor să caute sis­temul apt să stăvilească imagi­naţiile prea încinse, garantând primului oraş al ţării, cel puţin de o­ zi înainte, o desvoltare poate mai modestă dar neapărat decentă. Sufocăndu-şi căsuţele bătrâneşti între zidurile spuzite ale „stilului florentin”, şi meterezurile vertigi­noase ale „blok-urilor”, Bucureştiul nostru mult iubit face impresia unui parvenit cu lanţ gros de aur. Ceea ce, să fim sinceri, nu merită FRED GHENADESCU CARNETUL NOSTRU NOTE PENTRU UN CONGRES ŞI O EXPOZIŢIE Joi i Iulie 1948 CHESTIA ZILEI Desen de B’ABG — Domnii, domnii sc­oateți, vă rog, palăria, Mă­ vadă și persoanele din sp­ate... -fj

Next