Adevěrul, septembrie 1948 (Anul 61, nr. 17252-17277)

1948-09-01 / nr. 17252

MUL 82 - Hr. 17.252 4 PAGINI Ldevi AL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897-1920 CONST. GRAUR 1921 — 1936 B. BRANISTEANU 1897—1947 FONDATORI: • JSOCIATIUNIP a I j 4 jTarta,,jrtshlă profita fn numerar conform aprobSrîl 15!rec(lanf!_ beneraile P. T. T Nr. 140.306/946 sl 261.020/947 Proprietar: S. A. R. „Sărindar” EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL” ŞI „DIMINEAŢA” Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I Com. Nr. 142/946 -vt |*­.vJ4­.iSw ' *— Miercuri­­ Sept. 1948 . ■ după ea. Publicitatea 5.57.63 Redacţia 5.38.56 Administraţia 5.57.63 A început să se fabrice aspirină românească. Suferinzii nu vor mai transpira alergând . O singură dimineaţă răcoroasă, cu cerul încruntat deasupra şi cu vântul măturând frunzele uscate, a fost deajuns ca sa ne aminteas­că toamna apropiată. In suita zi­­lelor caniculare s’a strecurat una desprinsă prematur din calendarul lui Septembrie Şi iată-ne scrutând zarea cu melancolia sfârşiturilor de sezon, pândind sborul cocoare­­lor rechemate şi cortegiul norilor gata să-şi prezinte scrisorile de acreditare. Anotimpurile îşi fac uneori ase­menea mici servicii reciproce, împrumutându-şi unul altuia câte o zi din disponibilul lor. Octombrie acordă un avans lui August sub forma unei adieri reci în amurgul verii, iar August ii întoarce poli­­teţea convocând soarele într’o di­mineaţă târzie de toamnă. N’ar avea nici un rost să ne a­­mestecăm în fanteziile acestei con­tabilităţi meteorologice, dacă ele ■n’ar implica anumite socoteli în propria noastră , contabilitate. Toamna rămâne fără îndoială „vremea rozelor ce mor” cum observase poetul Macedonsky în­­tr’un rondel faimos, dar o coinci­denţă prozaică face ca „vremea rozelor ce mor” să fie şi vremea potrivită pentru unele rândueli ob­şteşti, cum sunt pregătirea mură­turilor de iarnă, a stagiunei tea­tral, a noului an şcolar, a bulio­nului şi a atâtor alte bucurii şi plictiseli de neînlăturat. „Cântecul prelung al viorilor toamnei” lui Verlaine o mai fi le­gănând vreo inimă pe undeva, dar cântecul e din ce în ce mai de­părtat şi ecoul nostalgic e acope­rit de zumzetul viu al trudei oame­nilor sperând într’un viitor mai bun, un viitor în care să nu mai fie loc nici măcar pentru mâhni­rile poeţilor. Greerul Iui La Fontaine va pu­tea atunci să cânte în voe toată vara fără să mai sufere la lamă afronturile furnicii cu cămara plină de alimente, îar furnica în­săşi nu va mai putea trăi cu tea­ma de-a se vedea strivită de ciu­bota brutala şi dispreţuitoare a oricărui trecător. Intr’o asemenea toamnă nti prea depărtată culesul va fi cu adevărat o serbare, fiindcă fiecare va cule­ge numai pentru dânsul şi nimeni nu va mai strânge rodul altuia. Cât priveşte numărătoarea bobo­cilor, care s’ar face toamna după cum pretinde o zicătoare obscură, trebue să ne păstrăm convingerea că această numărătoare va fi dreaptă, recunoscându-se fiecăruia meritele după străduinţa sa... SERGIU DAN EMNELEV­O­C­A­Ţ­I­E­I TOAMNEI Un confrate se întreabă într’un foarte lung articol „Ce facem cu copiii noştri”. E o întrebare pe care şî-o pun permanent toţi pă­rinţii. De multe ori, copiii urmea­ză sfaturile „bătrânilor”, apucând în viaţă drumul pe care aceştia au crezut că­­ pot indica şi chiar impune. Puteai auzi pe vremuri şi poţi auzi şi astăzi: „M’a făcut tata ofiţer”,­­ sau avocat, etc., după­­cum de nenumărate ori imixtiunea determinantă e maternă. Literatu­ra e plină de astfel de cazuri, com­ pect interesant şi mai ales cu mari resurse comice, din cronica trecutului apropiat. Dar viaţa are adesea asemenea aspecte. Esenţială rămâne problema unui rost, a unei îndeletniciri, în legă­tură cu ceea ce numim vocaţia fiecăruia. îmi amintesc de liceul pe care l-am frecventat. Eram vreo 40 de elevi, la secţia reală. Se putea presupune că cei patru­zeci s’au înscris la această secţie, cu intenţia de a deveni ingineri, arhitecţi sau oameni de ştiinţă. Re­capitulez, astăzi, după mai bine se pretează la fizionomii de eroi­­ de douăzeci de ani, drumul fi­ecă­ruia. Toată clasa a dat: un profe­sor de matematici şi trei ingineri. Ceilalţi îşi poartă existenţa pe căi cu totul deosebite: un solist la Radio, doi ziarişti, doi farmacişti, câţiva avocaţi, — aceştia in nu­măr mai mare, — un profesor de franceză, un magistrat, iar restul funcţionari­­le Stat sau particu­ari. S’au chinuit bieţii băeţi in zadar cu algebra, cu ecuaţiile, funcţiile şi derivatele, cu buclucaşele proec­ţii la geometria descriptivă. Pro­fesorul, bănuind parcă ceea ce a­­vea să se întâmple, se consola spunându-ne: „Ştiu că n’o să vă faceţi ingineri şi nici matematici­eni. O să daţi buzna la drept. Dar matematica vă învaţă să vorbiţi. E cea mai bună gramatică a gân­dirii. Cel puţin cu asta o să vă a­­legeţi”. . Şi e adevărat ce spunea bătrâ­nul­­profesor: matematica îţi dă o precizie în exprimare. Dar pentru această însuşire care se poate căpăta şi altfel, e cam exagerat să consumi câţiva ani din viaţa, interesanţi prin efectele ce le poate avea asupra existenţii cuiva, cioc­nirea dintre dorinţa şi presiunea părintească şi vocaţia copilului. Mama lui Schopenhauer a ţinut neapărat să-şi facă băiatul func­ţionar de bancă. L-a obligat un tmp să încerce această carieră şi abia la treizeci de ani, filosoful s’a putut elibera de tirania registrelor cu rubrici contabile. E adevărat că aci s’a găsit o explicaţie deo­sebită: mama lui Schopenhauer era scriitoare şi apreciind vocaţia fiu lui, a voit din vanitate, să evite o concurenţă în materie de cele­britate. Dar în genere, sunt mii şi mii de cazuri, mult mai simple, în care părinţii au ţinut să-şi impună dorinţa lor,­­ isvorâtă desigur din sentimente fireşti, dar adese­ori dăunătoare copiilor.:­­ Confratele la care ne referim are câteva constatări asupra edu­caţiei fetelor, educaţie destinată a e înlesni o căsătorie norocoasă şi îşi aminteşte de anumite practici ale... peţîtuîui. E şi acesta un as-Cei care s’au înscris la secţia reală, aveau aproape 16 ani. S’ar putea spune că nu s’a ţinut seama de vocaţie. Evident că nu. Şi e şi foarte greu să ţii seama totdea­una de ea. Mai întâi cei mai mulţi nu prea au nici o vocaţie. Sunt acei care reprezintă media, fac ceea ce au apucat să înveţe. De­pun stăruinţă, se deprind cu o în­deletnicire însuşită după convin­gerea că ar fi mai uşoară sau mai practică şi rămân cu ea. In al doilea rând, vocaţia, chiar când există, este foarte capricioa­sa în privinţa mediului şi mai ales a momentului ei de afirmare. Câteodată o însuşire deosebită apare foarte timpuriu: ne entuzias­mează precocitatea şi suntem con­vinşi de vocaţia copilului. Dar peste puţin timp, însuşirea dispare, se pierde şi iluziile celor din jur se risipesc, adesea prea târziu. Sau invers. Un element fără nicio stră­lucire, afişează surprinzător o a­­numită dotaţie dupa ce de mult a depăşit băncile şcoalei prin care a trecut ca un simplu înscris în catalog. Este foarte ciudată această vo­caţie şi tot ceea ce se poate face pentru a o folosi e ca lucrurile să fie orânduite de aşa natură încât oricând s’ar afirma ea să găseas­că condiţiile necesare pentru a se desfăşura în toată libertatea. Rostul esenţial al şcoalei a­răir­mâne să­-ţi dea o orientare gene­rală, să-­i asigure o existenţă. Ce­ea ce înseamnă că şcoala se înca­drează în chip firesc în structura societăţii pe care o serveşte. A. P. S. ASPIRINA De câte ori îi reproşai îsirmacia­­tului că preparatul lui anti grip­al n'avea nici o autoritate faţă de junghiuri!« şi strănuturile case te năpădise — delbiaaitul da hapuri şi capsule, ridica din umeri. — Ce vrei? vindem şi noi ce ete furnizează fabricile, care lucrează cu ce dă Dumnezeu. Nu există ma­terie primă — Dar formula există? — Asta da, dar la ce foloseşte numai formula chimică? E ca şi cum ai face cocoloş reţeta medicu­lui şi ai îngroifi-o cu o ieculă de apă ! Intr’um răstimp de mare vogă a surogatelor, sănătatea omului tre­buia să recurgă înşelător, la meto­da sugestivă, închipuindu-şi că pra­ful de cretă comprimat, sau pudra de talc solidificată în pastile — ar putea avea aceleaşi efect« ca ones­te', ingrediente ce intrau cândva în articolele farmaceutice. Pentru răceli şi febre, s’a consumat astfel mai mult tibîşir decât se consumă la toate şcolile din ţară pentru so­coteln­ţa „taic­ă”. Creta devenise penaceu universal şi aşa se explică dece pacienţii — »«’est le moi" — s’au întors la mij­loacele empirice, băbeşti — călcatul xii în Capitală) — vinul negru dres cu ardei şi praf de puşcă, lipitorii­, fricţiunile energice cu perie de sâr­mă, etc. Numai aşa isbutealu suf© rimzii să năduşească, adică să sca­pe de gripă, ceea ce nu înseamnă că nu contractau alte vătămături, fiindcă pasări-t© vinul ardei­at nu se are bir© cu ficatul, frecătura as­pră cu sistemul nervos, masajul ursului cu sarcinile materne, etc., etc. Ni se vesteşte acuma că industria de Stat, are tot cei trebue ca să confecţioneze o aspirină cută’n sută originală. Vine taman la timp, în preajma toamnei, când de când lumea e şi fla­ie de tuse şi guturaliuri POTOMAC GLOSE POLITICE Unitatea 1 Criza politică francezi provo­cată de proectete d’lui Paul Rey­naud ar fi fost fără îndoială, evi­tată — dacă nu interveneau for­ţele sindicale muncitoreşti a căror acţiune, de astădată unită, a fost hotărîtoare. CGT (Confederaţia Generală a Muncii) CFTC (Confe­­deraţia franceză a muncitorilor creştini) şi Force Ouvrier au mers mână în mână — ceea ce a provo­cat observaţia unui gazetar. — Paul Reynaud a avut succes izbutind să realizeze unitatea de acţiune a muncitorilor! Potopul Luni seara pe la orele zece d. Robert Schuman a părăsit palatul­­■Elysée, declarând gazetarilor ve­niţi să urmărească desfăşurarea crizei, că a acceptat să constitue un nou guvern. „Lucrul nu va fi uşor” a ţinut să precizeze eventualul şef al unei eventuale noul formaţii guverna­mentale. Pentru a convinge diversele par­tide cu interese contradictorii să-i dea sprijinul necesar, ci Schuman a fluturat de la început formula a­­meninţătoare utilizată şi de pre­decesorul său André Marie: — Eu sunt singurul om care mai poate salva a patra Republică. După mine... potopul. Potopul, adică de Gaulle şi sfâr­şitul Adunării Naţionale, suspen­­darea Constituţiei şi dictatura... Probleme a preţurilor — problemă nu căreia noul guvern se va afla din prima zi a existenţei sale, şi nu e singura problemă nedeslegată pe care o va moşteni... Şovăiri». Cel dintâi care a venit să-l asi­gure pe­­ Schuman, de întregul său concurs, a fost­­ Kadi Abd el Kader, fruntaş politic musulman din teritoriile de dincolo de Mare. Socialiştii au continuat să se menţină pe linia lor nu prea clară dar Comitetul lor de direcţie nu pare decis să sprijine un guvern de coaliţie, judecând după votul din ajun (17 voturi pentru, 17 voturi contra). Bineînţeles, acest vot s’ar putea modifica, dacă ar fi de ales între­­ Schuman şi de Gaulle... Comitetul director nu uită însă că are chiar în sânul său câţiva partizani ai gaullismului, mane­vraţi de deputatul André Le Tro­­quet. „Schimbare la faţă” Franco îşi pregăteşte succesiunea. Dându-şi seama de iminenţa ca­tastrofei inevitabile a regimului său, el negociază o retragere. Re­centa sa întrevedere cu Don Juan, moştenitorul ,,tronului”, lasă să se vadă cum înţelege dictatorul să rezolve criza crescândă prin care trece Spania. Cum monarhiştii sunt prea slabi spre a putea asigura urcarea pe tronul Spaniei a pretendentului din exil, a fost înjghebată o orga­­nizaţie care să înlesnească ... sub­stituirea de persoane la conduce­rea ţării. Organizaţia se numeşte „Frontul unit de rezistenţă spanio­­lă” în care au intrat şi socialiştii de dreapta ai lui Ludalecio Prieto,­­ şi pretendentul a rotat cu Fran Înainte ca guvernul să fi accep­­tat acel minimum de salariu de 12.500 fi cerut de organizaţiile sin­dicale, revendicările au crescut şi minimum­ul a devenit 14.000! Creşterea aceasta este explica­bilă dacă se ţine seama de urca­­rea înregistrată la toate preţurile în ultimele săptămâni. Pâinea, de pildă, care se vindea , ca în numele acestei organizaţii, cu 24 fr kilogramul, a ajuns 32 fr ! Cum a un comentator delu­x şi preţul alor produse a urmat „ .. . . aceeaș tendință !­­adt0 ~ data „schimbam la fufa Faraiei cu majorarea salariilor­­ a dictaturii din Spania n’a fost muncitorii cer o scădere efectivă * încă hotărîtă. fisa fiscală şi nouile impuneri — Câteva constatări cu prilejul terminării operaţiilor de impunere şi in preajma apelurilor — Ministerul de finanţe a dat inst­rucţiuni necesare pentru imediata constituire a comisiunilor de apel, urmând ca acestea sâ’şi înceapă activitatea la jumătatea lunii cu­rente şi să şi-o încheie la jumă­tatea celei viitoare. Cât despre lucrările pentru sta­bilirea impunerilor pe exerciţiul 1948/49, acestea au fost termi­nate, în timp record, la începutul lunii curente. In Capitală s-au prezentat în faţa Instanţelor de impunere cir­ca 14.000 de contribuabili. S-au prezentat este un mod de a vorbi, deoarece în practică şi in confor­mitate cu regimul instaurat oda­tă cu noul an financiar, o mare — chiar foarte mare parte — de contribuabili, au fost crezuţi pe cuvânt şi impuşi exclusiv pe teme­iul declaraţiilor făcute în scris. Relativ mare a fost şi numărul acelora cari, fie că au fost soco­tiţi nesinceri, fie că­­au înregistrat schimbări importante de activi­tate, au trebuit să dea totuşi ochii cu reprezentanţii autorităţii de re­sort. Este prematur să se facă pre­cizări oarecum definitive, în le­gătură cu roadele dobândite de pe urma activităţii pe tărâmul impu­­nerilor, atât din punct de vedere al intereselor fiscale, cât şi ac­ela al contribuabililor de toate cate­goriile. O trecere în revistă a obiective­­or urmărite şi, în limita po­siblii­­ăţilor, a rezultatelor provizorii, este totuşi oportună. încercând s’o facem, vom a­­minti că primul punct vizat prin acţiunea de impunere pe 1948/49, a fost stabilirea de venituri im­pozabile corespunzătoare realităţii. Aşa­dar, nici un fel de nedreptăţi, nici Statul care are de valorificat drepturi, nici cetăţenii cari în calitate de contribuabili, au avut de­ luptat ani dea rândul cu orga­nele fiscale. S’ar putea spune că, în această privinţă, a fost făcut un salt apre­ciabil, de covârşitoare importanţă. Fricţiunile, alta dată inerente şi inevitabile, dintre fisc şi contribu­abil n’au mai existat. N’au mai existat — până la probă contrarie — nici frământările indisolubil legate de „mişcatul din urechi”, vechea şi nenorocita facilă a sis­temului anterior de impunere, să nădăjduim pentru totdeauna peri­mată. Nu mai avem, aşa­dar, nici ne­mulţumiri, nici evazionişti? Tonii a decurs în astfel de condiţii, în­cât „părţile care au stat faţă în faţă” au, deopotrivă, motive să se socotească integral satisfăcute? Ar fi, poate, exagerat să se sus­ţină aceasta, mai ales daca se ţi­ne seama de faptul că a fost vorba despre un început şi o experienţă, ambele noul şi oarecum revolu­ţionare. Ceea ce se poate spune însă, este că experienţa s’a dovedit uti­lă şi bogată în rezultate. Ea a ară- I. K. PETEA (Continuare în pag. 23 a) m­anifestar­e a partidului progresist american, împotriva legii Ilundi, în fața Casei Albe, la Washington ...­­ . CHESTIA ZILEI In Cissiaigiu Desen de hi’ARG Gardianul: Aici nu se poate dormi. — Cred și eu. Fii bun și stinge luminile... CARNETUL NOSTRU g­loria de VICTOR EFTIMIU reîntorcându-mă la ora prânz. Prietenii care îl renegaseră, ori, îl lui, am găsh în fața gangului ca­sei și a tutungeriei alăturate, lume multă adunată. — Ce s’a­­ întâmplat? —- il omorît Dumitru pe tutun­giu l­u­i Dumitru era un amărît de tini­­chigiu, aciuiat la noi de pe vre­mea bunicilor. Un ouţ mărunţel, hazliu, inofensiv şi căruia îl ca îi plăcea să dea pe gât pahar după pahar. Nu de apă, bineînţeles. Du­mitru a fost arestat, dus la poliţie şi renegat de toţi. Prietenii cu care cinstea prin cârciumi se le­pădau de el. Ba, unii, începură să'şi amintească fel de fel de scan­daluri, certuri şi bătăi ale tinichi­giului, pe care îl stigmatizau ca pe un inamic al societăţii. După o zi-două, lui Dumitru i'au dat drumul, fiindcă nul uci­sese pe tutungiu. S’a constatat, la autopsie, că răposatul fusese bol­­na­v de inimă şi că murise când ba sgâlţăiat puţin de guler, omul nostru. Lumea însă nu voia să creadă. Pentru Dumitru se făcuseră inter­venţii puternice, fusese eliberat prin protecţie. Dealtfel, nici. el nu ţinea să se ştie că e nevinovat. I s’ar fi topit aureola de erou. A ieşit dela comisariat cu fruntea sus, ca un haiduc temut de toţi, respectaat, privit cu admiraţie, pofteau iar la o ţuică, unul câte unul, fără să ştie unul de cellalt şi căutau să se ia bine cu temutul , bătăuş, cu omul important al ma­halalei. Niciodată n’ă consumat pe gratis tinichigiul nostru atâta şli­boviţă, şpriţuri, halbe şi drojdie, cal după eliberarea din ghiarde autorităţii. Se întreceau care de care să-l invite, să-i plătească ur rând­ două. Cine ştie când pu­­teau să aibă nevoe de un cetăţean atât de influent? Nu se ştie nicio­­dată cât preţueşte o vorbă bună pusă de un băiat care a omorît om şi a ieşit cu fata curată, fiindcă are rude la Ierusalim. Dumitru se bucura şi el de o formă a gloriei. Fiindcă gloria nu este una singură şi nedespărţită. Gloria n’a fost monopolizată de­­poet, savant, actor, orator, gene­ral, conducător de popoare. Fie­care­­ grup omenesc își crează ido­lul. Cine a cunoscut în România o glorie egală cu a lui Petrache Lupu? Nici Aurel Vlaicu, pe vre­­muri nu s’a bucurat de atâta fai­mă, ca „sfântul” dela Magh­ivit. Eu însumi, când veneam acasă, eram arătat cu degetul ca un fa­vorit al soartei, fiindcă eram, oa­recum, patronul lui Dumitru, pri­vilegiatul care se putea bucura de (Continuare în pag. 27 a) CRONICA EXTERNA D. SCHUMAN SE PREZINTĂ IN FATA MĂ! NATIONALE UN ASPECT INTERESANT AL CRIZEI FRANCEZE D. Robert Schuman se va pre­zenta astăzi in faţa Adunării Na­ţionale, convocată în şedinţă spe­cială. D. Schuman va cere un vot de încredere pentru a putea conti­nua tratativele în vederea formării noului guvern, iar în caz că nu va obţine majoritatea, clesa îşi va de­pune mandatul. E prematur desi­gur să facem vreun pronostic asu­pra hotărîrii Adunării. Este cert însă, că în cazul în care d. Schu­man ar obţine votul de încredere, sarcina sa nu va fi uşoară. Expe­rienţele din trecutul apropiat au dovedit că nu se poate guverna cu un cabinet în care personalităţile componente au vederi şi principii opuse. Pe de altă parte, situaţia gravă economică face ca oamenii politici şi cei de „specialitate" să nu se mai grăbească spre departa­mentul finanţelor, insuccesul d-lui Reynaud a dat multora de gu­dit şi aşa se face că la multele greu­tăţi pe care d. Schuman le va în­tâmpina se adaugă aceea de a găsi un ministru de finanţe. D. Relé Alayer — radical socialist — care a ocupat acest post în prima gu­vernare Schuman, a refuzat ofer­ta, iar despre revenirea d-lui Rey­­naud nu mai poate fi vorba. Se crede că d. Schunan, în cazul că va forma cabinetul, va încredinţa departamentul finanţelor d’lui Le­­tourneau, din M. R. P. Dar ziarele se întreabă dacă acesta va putea reuşi într’o misiune în care prede­cesorii săi nu au isbutit decât să agraveze lucrurile. Ceea ce este evident e că maras­mul economic al Franţei a atins un punct culminant. In ultimele săptămâni ritmul ascendent al pre­ţurilor a provocat nemulţumiri generale; favorizarea confedera­ţiei agricole în dauna muncitorilor sindicalişti a agravat şi mai mult discrepanţa dintre costul vieţii şi salarii. Pe de altă parte tendinţa de sustragere de la impozite a ma­rilor contribuabili a provocat de­ficite în visterie, îndestul de ane­miată şi aşa prin grelele sarcini înscrise în budgetele militare. Toate acestea vor trebui luate în considerare şi remediate. Dar, va isbuti d. Schuman şi noul său me­­­­dru de finanţe să calmeze ne­răbdarea muncitorilor — constr­­uiţi astăzi într’o impresionantă unitate sindicală — zi de zi cople­­riţi de greutăţile vieţii? Aceasta este întrebarea pe care şi-o pun acum toate ziarele franceze, care au ajuns la concluzia unanimă că „nu se poate face nimic împotriva clasei muncitoare” şi că problema principală în momentul de faţă este ca guvernul ce se va forma să-şi poată asigura încrederea populaţiei muncitoare, fără să cadă în greşala guvernelor precedente care — după cum relevă „L’Hu­­manité” — „nu au încercat decât să câştige încrederea capitalişti­lor”. Fiindcă, un aspect interesant pe care îl oferă actuala criză politică din Franţa, este că în timp ce di­ficultăţile economice şi financiare fac partidele circumspecte, dar şi grăbite să rezolve criza, prin for­marea rapidă a unui nou gu­vern, organizaţiile muncitoreşti care au contribuit în largă măsură ______________T. S. : (Continuare în pag. 2 a) ȚEPI Se construise contoare elec­trice în zip“. Ne vom permite o urare In cinstea noului contor. Cu spor să fie la vânzare, Iar la marcat... fără de spori. , la Lobodă !

Next