Adevěrul, septembrie 1948 (Anul 61, nr. 17252-17277)
1948-09-01 / nr. 17252
MUL 82 - Hr. 17.252 4 PAGINI Ldevi AL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897-1920 CONST. GRAUR 1921 — 1936 B. BRANISTEANU 1897—1947 FONDATORI: • JSOCIATIUNIP a I j 4 jTarta,,jrtshlă profita fn numerar conform aprobSrîl 15!rec(lanf!_ beneraile P. T. T Nr. 140.306/946 sl 261.020/947 Proprietar: S. A. R. „Sărindar” EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL” ŞI „DIMINEAŢA” Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I Com. Nr. 142/946 -vt |*.vJ4.iSw ' *— Miercuri Sept. 1948 . ■ după ea. Publicitatea 5.57.63 Redacţia 5.38.56 Administraţia 5.57.63 A început să se fabrice aspirină românească. Suferinzii nu vor mai transpira alergând . O singură dimineaţă răcoroasă, cu cerul încruntat deasupra şi cu vântul măturând frunzele uscate, a fost deajuns ca sa ne amintească toamna apropiată. In suita zilelor caniculare s’a strecurat una desprinsă prematur din calendarul lui Septembrie Şi iată-ne scrutând zarea cu melancolia sfârşiturilor de sezon, pândind sborul cocoarelor rechemate şi cortegiul norilor gata să-şi prezinte scrisorile de acreditare. Anotimpurile îşi fac uneori asemenea mici servicii reciproce, împrumutându-şi unul altuia câte o zi din disponibilul lor. Octombrie acordă un avans lui August sub forma unei adieri reci în amurgul verii, iar August ii întoarce politeţea convocând soarele într’o dimineaţă târzie de toamnă. N’ar avea nici un rost să ne amestecăm în fanteziile acestei contabilităţi meteorologice, dacă ele ■n’ar implica anumite socoteli în propria noastră , contabilitate. Toamna rămâne fără îndoială „vremea rozelor ce mor” cum observase poetul Macedonsky într’un rondel faimos, dar o coincidenţă prozaică face ca „vremea rozelor ce mor” să fie şi vremea potrivită pentru unele rândueli obşteşti, cum sunt pregătirea murăturilor de iarnă, a stagiunei teatral, a noului an şcolar, a bulionului şi a atâtor alte bucurii şi plictiseli de neînlăturat. „Cântecul prelung al viorilor toamnei” lui Verlaine o mai fi legănând vreo inimă pe undeva, dar cântecul e din ce în ce mai depărtat şi ecoul nostalgic e acoperit de zumzetul viu al trudei oamenilor sperând într’un viitor mai bun, un viitor în care să nu mai fie loc nici măcar pentru mâhnirile poeţilor. Greerul Iui La Fontaine va putea atunci să cânte în voe toată vara fără să mai sufere la lamă afronturile furnicii cu cămara plină de alimente, îar furnica însăşi nu va mai putea trăi cu teama de-a se vedea strivită de ciubota brutala şi dispreţuitoare a oricărui trecător. Intr’o asemenea toamnă nti prea depărtată culesul va fi cu adevărat o serbare, fiindcă fiecare va culege numai pentru dânsul şi nimeni nu va mai strânge rodul altuia. Cât priveşte numărătoarea bobocilor, care s’ar face toamna după cum pretinde o zicătoare obscură, trebue să ne păstrăm convingerea că această numărătoare va fi dreaptă, recunoscându-se fiecăruia meritele după străduinţa sa... SERGIU DAN EMNELEVOCAŢIEI TOAMNEI Un confrate se întreabă într’un foarte lung articol „Ce facem cu copiii noştri”. E o întrebare pe care şî-o pun permanent toţi părinţii. De multe ori, copiii urmează sfaturile „bătrânilor”, apucând în viaţă drumul pe care aceştia au crezut că pot indica şi chiar impune. Puteai auzi pe vremuri şi poţi auzi şi astăzi: „M’a făcut tata ofiţer”, sau avocat, etc., dupăcum de nenumărate ori imixtiunea determinantă e maternă. Literatura e plină de astfel de cazuri, com pect interesant şi mai ales cu mari resurse comice, din cronica trecutului apropiat. Dar viaţa are adesea asemenea aspecte. Esenţială rămâne problema unui rost, a unei îndeletniciri, în legătură cu ceea ce numim vocaţia fiecăruia. îmi amintesc de liceul pe care l-am frecventat. Eram vreo 40 de elevi, la secţia reală. Se putea presupune că cei patruzeci s’au înscris la această secţie, cu intenţia de a deveni ingineri, arhitecţi sau oameni de ştiinţă. Recapitulez, astăzi, după mai bine se pretează la fizionomii de eroi de douăzeci de ani, drumul fiecăruia. Toată clasa a dat: un profesor de matematici şi trei ingineri. Ceilalţi îşi poartă existenţa pe căi cu totul deosebite: un solist la Radio, doi ziarişti, doi farmacişti, câţiva avocaţi, — aceştia in număr mai mare, — un profesor de franceză, un magistrat, iar restul funcţionarile Stat sau particuari. S’au chinuit bieţii băeţi in zadar cu algebra, cu ecuaţiile, funcţiile şi derivatele, cu buclucaşele proecţii la geometria descriptivă. Profesorul, bănuind parcă ceea ce avea să se întâmple, se consola spunându-ne: „Ştiu că n’o să vă faceţi ingineri şi nici matematicieni. O să daţi buzna la drept. Dar matematica vă învaţă să vorbiţi. E cea mai bună gramatică a gândirii. Cel puţin cu asta o să vă alegeţi”. . Şi e adevărat ce spunea bătrânulprofesor: matematica îţi dă o precizie în exprimare. Dar pentru această însuşire care se poate căpăta şi altfel, e cam exagerat să consumi câţiva ani din viaţa, interesanţi prin efectele ce le poate avea asupra existenţii cuiva, ciocnirea dintre dorinţa şi presiunea părintească şi vocaţia copilului. Mama lui Schopenhauer a ţinut neapărat să-şi facă băiatul funcţionar de bancă. L-a obligat un tmp să încerce această carieră şi abia la treizeci de ani, filosoful s’a putut elibera de tirania registrelor cu rubrici contabile. E adevărat că aci s’a găsit o explicaţie deosebită: mama lui Schopenhauer era scriitoare şi apreciind vocaţia fiu lui, a voit din vanitate, să evite o concurenţă în materie de celebritate. Dar în genere, sunt mii şi mii de cazuri, mult mai simple, în care părinţii au ţinut să-şi impună dorinţa lor, isvorâtă desigur din sentimente fireşti, dar adeseori dăunătoare copiilor.: Confratele la care ne referim are câteva constatări asupra educaţiei fetelor, educaţie destinată a e înlesni o căsătorie norocoasă şi îşi aminteşte de anumite practici ale... peţîtuîui. E şi acesta un as-Cei care s’au înscris la secţia reală, aveau aproape 16 ani. S’ar putea spune că nu s’a ţinut seama de vocaţie. Evident că nu. Şi e şi foarte greu să ţii seama totdeauna de ea. Mai întâi cei mai mulţi nu prea au nici o vocaţie. Sunt acei care reprezintă media, fac ceea ce au apucat să înveţe. Depun stăruinţă, se deprind cu o îndeletnicire însuşită după convingerea că ar fi mai uşoară sau mai practică şi rămân cu ea. In al doilea rând, vocaţia, chiar când există, este foarte capricioasa în privinţa mediului şi mai ales a momentului ei de afirmare. Câteodată o însuşire deosebită apare foarte timpuriu: ne entuziasmează precocitatea şi suntem convinşi de vocaţia copilului. Dar peste puţin timp, însuşirea dispare, se pierde şi iluziile celor din jur se risipesc, adesea prea târziu. Sau invers. Un element fără nicio strălucire, afişează surprinzător o anumită dotaţie dupa ce de mult a depăşit băncile şcoalei prin care a trecut ca un simplu înscris în catalog. Este foarte ciudată această vocaţie şi tot ceea ce se poate face pentru a o folosi e ca lucrurile să fie orânduite de aşa natură încât oricând s’ar afirma ea să găsească condiţiile necesare pentru a se desfăşura în toată libertatea. Rostul esenţial al şcoalei arăirmâne să-ţi dea o orientare generală, să-i asigure o existenţă. Ceea ce înseamnă că şcoala se încadrează în chip firesc în structura societăţii pe care o serveşte. A. P. S. ASPIRINA De câte ori îi reproşai îsirmaciatului că preparatul lui anti gripal n'avea nici o autoritate faţă de junghiuri!« şi strănuturile case te năpădise — delbiaaitul da hapuri şi capsule, ridica din umeri. — Ce vrei? vindem şi noi ce ete furnizează fabricile, care lucrează cu ce dă Dumnezeu. Nu există materie primă — Dar formula există? — Asta da, dar la ce foloseşte numai formula chimică? E ca şi cum ai face cocoloş reţeta medicului şi ai îngroifi-o cu o ieculă de apă ! Intr’um răstimp de mare vogă a surogatelor, sănătatea omului trebuia să recurgă înşelător, la metoda sugestivă, închipuindu-şi că praful de cretă comprimat, sau pudra de talc solidificată în pastile — ar putea avea aceleaşi efect« ca oneste', ingrediente ce intrau cândva în articolele farmaceutice. Pentru răceli şi febre, s’a consumat astfel mai mult tibîşir decât se consumă la toate şcolile din ţară pentru socotelnţa „taică”. Creta devenise penaceu universal şi aşa se explică dece pacienţii — »«’est le moi" — s’au întors la mijloacele empirice, băbeşti — călcatul xii în Capitală) — vinul negru dres cu ardei şi praf de puşcă, lipitorii, fricţiunile energice cu perie de sârmă, etc. Numai aşa isbutealu suf© rimzii să năduşească, adică să scape de gripă, ceea ce nu înseamnă că nu contractau alte vătămături, fiindcă pasări-t© vinul ardeiat nu se are bir© cu ficatul, frecătura aspră cu sistemul nervos, masajul ursului cu sarcinile materne, etc., etc. Ni se vesteşte acuma că industria de Stat, are tot cei trebue ca să confecţioneze o aspirină cută’n sută originală. Vine taman la timp, în preajma toamnei, când de când lumea e şi flaie de tuse şi guturaliuri POTOMAC GLOSE POLITICE Unitatea 1 Criza politică francezi provocată de proectete d’lui Paul Reynaud ar fi fost fără îndoială, evitată — dacă nu interveneau forţele sindicale muncitoreşti a căror acţiune, de astădată unită, a fost hotărîtoare. CGT (Confederaţia Generală a Muncii) CFTC (Confederaţia franceză a muncitorilor creştini) şi Force Ouvrier au mers mână în mână — ceea ce a provocat observaţia unui gazetar. — Paul Reynaud a avut succes izbutind să realizeze unitatea de acţiune a muncitorilor! Potopul Luni seara pe la orele zece d. Robert Schuman a părăsit palatul■Elysée, declarând gazetarilor veniţi să urmărească desfăşurarea crizei, că a acceptat să constitue un nou guvern. „Lucrul nu va fi uşor” a ţinut să precizeze eventualul şef al unei eventuale noul formaţii guvernamentale. Pentru a convinge diversele partide cu interese contradictorii să-i dea sprijinul necesar, ci Schuman a fluturat de la început formula ameninţătoare utilizată şi de predecesorul său André Marie: — Eu sunt singurul om care mai poate salva a patra Republică. După mine... potopul. Potopul, adică de Gaulle şi sfârşitul Adunării Naţionale, suspendarea Constituţiei şi dictatura... Probleme a preţurilor — problemă nu căreia noul guvern se va afla din prima zi a existenţei sale, şi nu e singura problemă nedeslegată pe care o va moşteni... Şovăiri». Cel dintâi care a venit să-l asigure pe Schuman, de întregul său concurs, a fost Kadi Abd el Kader, fruntaş politic musulman din teritoriile de dincolo de Mare. Socialiştii au continuat să se menţină pe linia lor nu prea clară dar Comitetul lor de direcţie nu pare decis să sprijine un guvern de coaliţie, judecând după votul din ajun (17 voturi pentru, 17 voturi contra). Bineînţeles, acest vot s’ar putea modifica, dacă ar fi de ales între Schuman şi de Gaulle... Comitetul director nu uită însă că are chiar în sânul său câţiva partizani ai gaullismului, manevraţi de deputatul André Le Troquet. „Schimbare la faţă” Franco îşi pregăteşte succesiunea. Dându-şi seama de iminenţa catastrofei inevitabile a regimului său, el negociază o retragere. Recenta sa întrevedere cu Don Juan, moştenitorul ,,tronului”, lasă să se vadă cum înţelege dictatorul să rezolve criza crescândă prin care trece Spania. Cum monarhiştii sunt prea slabi spre a putea asigura urcarea pe tronul Spaniei a pretendentului din exil, a fost înjghebată o organizaţie care să înlesnească ... substituirea de persoane la conducerea ţării. Organizaţia se numeşte „Frontul unit de rezistenţă spaniolă” în care au intrat şi socialiştii de dreapta ai lui Ludalecio Prieto, şi pretendentul a rotat cu Fran Înainte ca guvernul să fi acceptat acel minimum de salariu de 12.500 fi cerut de organizaţiile sindicale, revendicările au crescut şi minimumul a devenit 14.000! Creşterea aceasta este explicabilă dacă se ţine seama de urcarea înregistrată la toate preţurile în ultimele săptămâni. Pâinea, de pildă, care se vindea , ca în numele acestei organizaţii, cu 24 fr kilogramul, a ajuns 32 fr ! Cum a un comentator delux şi preţul alor produse a urmat „ .. . . aceeaș tendință !adt0 ~ data „schimbam la fufa Faraiei cu majorarea salariilor a dictaturii din Spania n’a fost muncitorii cer o scădere efectivă * încă hotărîtă. fisa fiscală şi nouile impuneri — Câteva constatări cu prilejul terminării operaţiilor de impunere şi in preajma apelurilor — Ministerul de finanţe a dat instrucţiuni necesare pentru imediata constituire a comisiunilor de apel, urmând ca acestea sâ’şi înceapă activitatea la jumătatea lunii curente şi să şi-o încheie la jumătatea celei viitoare. Cât despre lucrările pentru stabilirea impunerilor pe exerciţiul 1948/49, acestea au fost terminate, în timp record, la începutul lunii curente. In Capitală s-au prezentat în faţa Instanţelor de impunere circa 14.000 de contribuabili. S-au prezentat este un mod de a vorbi, deoarece în practică şi in conformitate cu regimul instaurat odată cu noul an financiar, o mare — chiar foarte mare parte — de contribuabili, au fost crezuţi pe cuvânt şi impuşi exclusiv pe temeiul declaraţiilor făcute în scris. Relativ mare a fost şi numărul acelora cari, fie că au fost socotiţi nesinceri, fie căau înregistrat schimbări importante de activitate, au trebuit să dea totuşi ochii cu reprezentanţii autorităţii de resort. Este prematur să se facă precizări oarecum definitive, în legătură cu roadele dobândite de pe urma activităţii pe tărâmul impunerilor, atât din punct de vedere al intereselor fiscale, cât şi acela al contribuabililor de toate categoriile. O trecere în revistă a obiectiveor urmărite şi, în limita posibliiăţilor, a rezultatelor provizorii, este totuşi oportună. încercând s’o facem, vom aminti că primul punct vizat prin acţiunea de impunere pe 1948/49, a fost stabilirea de venituri impozabile corespunzătoare realităţii. Aşadar, nici un fel de nedreptăţi, nici Statul care are de valorificat drepturi, nici cetăţenii cari în calitate de contribuabili, au avut de luptat ani dea rândul cu organele fiscale. S’ar putea spune că, în această privinţă, a fost făcut un salt apreciabil, de covârşitoare importanţă. Fricţiunile, alta dată inerente şi inevitabile, dintre fisc şi contribuabil n’au mai existat. N’au mai existat — până la probă contrarie — nici frământările indisolubil legate de „mişcatul din urechi”, vechea şi nenorocita facilă a sistemului anterior de impunere, să nădăjduim pentru totdeauna perimată. Nu mai avem, aşadar, nici nemulţumiri, nici evazionişti? Tonii a decurs în astfel de condiţii, încât „părţile care au stat faţă în faţă” au, deopotrivă, motive să se socotească integral satisfăcute? Ar fi, poate, exagerat să se susţină aceasta, mai ales daca se ţine seama de faptul că a fost vorba despre un început şi o experienţă, ambele noul şi oarecum revoluţionare. Ceea ce se poate spune însă, este că experienţa s’a dovedit utilă şi bogată în rezultate. Ea a ară- I. K. PETEA (Continuare în pag. 23 a) manifestare a partidului progresist american, împotriva legii Ilundi, în fața Casei Albe, la Washington ... . CHESTIA ZILEI In Cissiaigiu Desen de hi’ARG Gardianul: Aici nu se poate dormi. — Cred și eu. Fii bun și stinge luminile... CARNETUL NOSTRU gloria de VICTOR EFTIMIU reîntorcându-mă la ora prânz. Prietenii care îl renegaseră, ori, îl lui, am găsh în fața gangului casei și a tutungeriei alăturate, lume multă adunată. — Ce s’a întâmplat? —- il omorît Dumitru pe tutungiu lui Dumitru era un amărît de tinichigiu, aciuiat la noi de pe vremea bunicilor. Un ouţ mărunţel, hazliu, inofensiv şi căruia îl ca îi plăcea să dea pe gât pahar după pahar. Nu de apă, bineînţeles. Dumitru a fost arestat, dus la poliţie şi renegat de toţi. Prietenii cu care cinstea prin cârciumi se lepădau de el. Ba, unii, începură să'şi amintească fel de fel de scandaluri, certuri şi bătăi ale tinichigiului, pe care îl stigmatizau ca pe un inamic al societăţii. După o zi-două, lui Dumitru i'au dat drumul, fiindcă nul ucisese pe tutungiu. S’a constatat, la autopsie, că răposatul fusese bolnav de inimă şi că murise când ba sgâlţăiat puţin de guler, omul nostru. Lumea însă nu voia să creadă. Pentru Dumitru se făcuseră intervenţii puternice, fusese eliberat prin protecţie. Dealtfel, nici. el nu ţinea să se ştie că e nevinovat. I s’ar fi topit aureola de erou. A ieşit dela comisariat cu fruntea sus, ca un haiduc temut de toţi, respectaat, privit cu admiraţie, pofteau iar la o ţuică, unul câte unul, fără să ştie unul de cellalt şi căutau să se ia bine cu temutul , bătăuş, cu omul important al mahalalei. Niciodată n’ă consumat pe gratis tinichigiul nostru atâta şliboviţă, şpriţuri, halbe şi drojdie, cal după eliberarea din ghiarde autorităţii. Se întreceau care de care să-l invite, să-i plătească ur rând două. Cine ştie când puteau să aibă nevoe de un cetăţean atât de influent? Nu se ştie niciodată cât preţueşte o vorbă bună pusă de un băiat care a omorît om şi a ieşit cu fata curată, fiindcă are rude la Ierusalim. Dumitru se bucura şi el de o formă a gloriei. Fiindcă gloria nu este una singură şi nedespărţită. Gloria n’a fost monopolizată depoet, savant, actor, orator, general, conducător de popoare. Fiecare grup omenesc își crează idolul. Cine a cunoscut în România o glorie egală cu a lui Petrache Lupu? Nici Aurel Vlaicu, pe vremuri nu s’a bucurat de atâta faimă, ca „sfântul” dela Maghivit. Eu însumi, când veneam acasă, eram arătat cu degetul ca un favorit al soartei, fiindcă eram, oarecum, patronul lui Dumitru, privilegiatul care se putea bucura de (Continuare în pag. 27 a) CRONICA EXTERNA D. SCHUMAN SE PREZINTĂ IN FATA MĂ! NATIONALE UN ASPECT INTERESANT AL CRIZEI FRANCEZE D. Robert Schuman se va prezenta astăzi in faţa Adunării Naţionale, convocată în şedinţă specială. D. Schuman va cere un vot de încredere pentru a putea continua tratativele în vederea formării noului guvern, iar în caz că nu va obţine majoritatea, clesa îşi va depune mandatul. E prematur desigur să facem vreun pronostic asupra hotărîrii Adunării. Este cert însă, că în cazul în care d. Schuman ar obţine votul de încredere, sarcina sa nu va fi uşoară. Experienţele din trecutul apropiat au dovedit că nu se poate guverna cu un cabinet în care personalităţile componente au vederi şi principii opuse. Pe de altă parte, situaţia gravă economică face ca oamenii politici şi cei de „specialitate" să nu se mai grăbească spre departamentul finanţelor, insuccesul d-lui Reynaud a dat multora de gudit şi aşa se face că la multele greutăţi pe care d. Schuman le va întâmpina se adaugă aceea de a găsi un ministru de finanţe. D. Relé Alayer — radical socialist — care a ocupat acest post în prima guvernare Schuman, a refuzat oferta, iar despre revenirea d-lui Reynaud nu mai poate fi vorba. Se crede că d. Schunan, în cazul că va forma cabinetul, va încredinţa departamentul finanţelor d’lui Letourneau, din M. R. P. Dar ziarele se întreabă dacă acesta va putea reuşi într’o misiune în care predecesorii săi nu au isbutit decât să agraveze lucrurile. Ceea ce este evident e că marasmul economic al Franţei a atins un punct culminant. In ultimele săptămâni ritmul ascendent al preţurilor a provocat nemulţumiri generale; favorizarea confederaţiei agricole în dauna muncitorilor sindicalişti a agravat şi mai mult discrepanţa dintre costul vieţii şi salarii. Pe de altă parte tendinţa de sustragere de la impozite a marilor contribuabili a provocat deficite în visterie, îndestul de anemiată şi aşa prin grelele sarcini înscrise în budgetele militare. Toate acestea vor trebui luate în considerare şi remediate. Dar, va isbuti d. Schuman şi noul său medru de finanţe să calmeze nerăbdarea muncitorilor — construiţi astăzi într’o impresionantă unitate sindicală — zi de zi copleriţi de greutăţile vieţii? Aceasta este întrebarea pe care şi-o pun acum toate ziarele franceze, care au ajuns la concluzia unanimă că „nu se poate face nimic împotriva clasei muncitoare” şi că problema principală în momentul de faţă este ca guvernul ce se va forma să-şi poată asigura încrederea populaţiei muncitoare, fără să cadă în greşala guvernelor precedente care — după cum relevă „L’Humanité” — „nu au încercat decât să câştige încrederea capitaliştilor”. Fiindcă, un aspect interesant pe care îl oferă actuala criză politică din Franţa, este că în timp ce dificultăţile economice şi financiare fac partidele circumspecte, dar şi grăbite să rezolve criza, prin formarea rapidă a unui nou guvern, organizaţiile muncitoreşti care au contribuit în largă măsură ______________T. S. : (Continuare în pag. 2 a) ȚEPI Se construise contoare electrice în zip“. Ne vom permite o urare In cinstea noului contor. Cu spor să fie la vânzare, Iar la marcat... fără de spori. , la Lobodă !