Adevěrul, decembrie 1948 (Anul 61, nr. 17330-17354)

1948-12-01 / nr. 17330

! Oamenii dau ordin naturii s­ă se supună şi ea n’are multe proecte care zăceau pră­fuite în dosare uitate, prind a se însufleţi, sgâlţâite de iniţiativa obştească. Mă gândesc mai ales la lucrările ce-şi propun să cori­jeze erorile, fanteziile sau vrăj­măşiile naturii, acolo unde ele stau ca un baraj în calea oame­nilor. In afară de ostenelile spectacu­­loase, cum ar fi perforarea unei matahale de piatră tolănită de a­­curmezişul liniei ferate, impunând trenului ocoluri de sute de kilo­metri, mai sunt și înfăptuirile modeste duse la capăt prin truda obscură a vreunei comune necă­jite. In cutare loc, Mureşul, Oltul sau Jiul îşi făceau de cap, svâr­­lindu-şi apele în fiece primăvară peste lanurile şi gospodăriile oa­menilor, întrialtă parte vreun deal îşi prăvălea bolovanii peste căscioarele din vale, ca să nu mai pomenim de sutele, poate chiar de miile de sate a căror singură legătură cu restul planetei se fă­cea printr-o punte de bârne care la cea dintâi încruntare a şuvoa­ielor era smulsă — şi satele de­veneau nişte insule izolate, cu toate „comunicaţiile“ întrerupte. Mi-a fost dat să văd mai de mult, cum o jumătate de târg, lipsită de apărarea vreunui dig, se prefăcea într’o Veneţie mize­rabilă, îndată ce valurile mâni­oase ale Bistriţei porneau la pro­menadă prin uliţele sărmane, du­când la vele avutul oamenilor sub privirile lor năucite — şi n’am să uit niciodată chipul în­grozit dar comic al primarului care ameninţa torentele deslăn­­ţuite, cu pumnii, înjurându-se de mamă! Bistriţa însă nu se sinchisea de sudălmile domnului primar — şi în primăvara următoare mai făcea o vizită la fel de pustiitoare — până ce oamenii săturându-se să tot aştepte „marile lucrări edi­litare“ promise decenii dearândul, s’au hotărît să ridice cu mijloace proprii o stavilă în calea râului desfrânat. Iniţiative similare se fac simţi­te aproape pretutindeni. Acolo unde natura vine în conflict cu interesele oamenilor, ei se strâng sa-i facă faţă — şi reuşesc întot­deauna s’o supună. Un deal stă îndărătnic în dru­mul trenului? Dacă nu poate fi strămutat, burta lui poate fi însă străpunsă. Un râu umflat de ploi, obişnui­­eşte să se năpustească hai-hui peste câmpii? Oamenii îl pot îm­blânzi, silindu-l să umble în albia lui şi-i pot prescrie traseul aşa cum se convine. Podul de lemn devine o jucărie fragilă pe care valurile o suflă când vor? Oamenii pot da o re­plică durabilă, înlocuind podeţul de lemn cu unul de piatră ca­ să-şi bată joc de furia râului cu spume la gură. Oriunde matca îşi îngădue ma­nifestări iresponsabile, oamenii îi pot veni de hac. Până ce vor iz­buti s’o rectifice şi în structura umană, ei dispun de mijloace des­tule ca s’o civilizeze, impunân­­du-i respectul intereselor noastre. împingând lucrurile ceva mai departe^In^toate domeniile, tre­­bue să renunţăm la ideia că na­tura e desăvârşită şi legile ei n’ar SERGIU DAN (Continuare în pag. 2-a) COPIII MINUNE La examenul fie admitere în Şcoa­la de muzică, s’a prezentat printre alţi candidaţi la nobila profesiune a încântării, şi un copil,­­ care dela cinci an, cântă la pian, cu abilitate de om matur talentat. Se numeşte Liviu Belegante, fiu de muncitor, descoperit din fericire din massa mare a celor care bat la poarta ce­­lebrităţi, şi rămân obscuri, fără co­n­diţiile sociale prielnice. Va ajunge Liviu Belegante la ceea ce făgădue­­şte o întrebare cu aderenţe la com­­plexităţile vieţii însăşi. Dar faptul rămâne. El calcă cu dreptul şi se înscrie în glorioasa serie a precoci­lor muzicali, rari desigur, dar to­tuşi existenţi, căci talentele în faşe se întâlnesc de obicei în matematici şi în muzică. "Sigur e că aceşti părtiniţi de soar­tă, au nevoe şi de sprijinul unei or­ganizaţii sociale, care să facă operă de fericită descoperire a firilor ex­cepţionale. Fără acest sprijin al me­diului social, mulţi din cei ce ar fi putut să facă mândria umanităţii ar fi fost pierduţi. Să ne gândim la viaţa lui Mozart, — acest geniu muzical, care a avut de îndurat lipsuri, nevoi şi dureri sufleteşti, din pricina unei lumi mai puţin pregătită ca să învălue pe omul excepţional cu acele precauţii ce sunt necesare oricărui debutant ce iese din comun. La 5 ani Mozart, fiul unui cântă­reţ oarecare, dă cortcerte admirabi­le. E creator de armonii cereşti. Şi cu toate acestea trăeşte într’o lume în care numai mila unui potentat al vremii îi face să-şi ducă tristele zile. Mozart cunoaşte sărăcia, de­primantele comenzi de cântece oca­zionale, pentru ca astfel să-şi poată agonisi viaţa. Şi moare uitat de toţi la 30 de ani, urmat, se zice, la mor­mânt numai de câinele lui credin­cios, prieten mai bun decât mulţi­mea celor ce erau fericiţi prin ar­moniile celui plecat atât de de­vreme. Copilul Liviu Belegante, din ţara noastră nu ştim dacă va fi Mozart Dar mai fericit decât acest geniu, el poate să-şi desăvârşească, într’o şcoală de muzică atentă la valorile ce-i sunt încredinţate, virtualităţile sale artistice. Gr. T- FONDATORI: AL. V. BELDIMAN CONST. MILLE CONST. GRAUR B. BRANIȘTEANU 1888— 1897 1897—1920 1921—1936 1897­ 1947 poștală plătită în numerar conform aprobării Direcțiunii Generale P.T.T. Nr. 140.306/946 și 261.020/947 ANSI 62 - Ar. 17.330 4 PAGI Adeveriri. Director H. SOREANU Proprietar: S. A. „Sărindar” EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL” DE „DIMINEAŢA” Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Com­. Nr. 142/946 in America, ...Să reţină camere la Redacţia 5.38.56 Secretariatul de redacţie 3.86.12 Admtraţia şi Publicitatea 5.57.63 Soţia lui Ciang Kai Shek a plecat «­CUMU­BU» CE DEVIN PĂTURILE MIJLOCII S­ELECTAREA CATEGORIILOR SOCIALE NEPROLETARE tea şi stilul de viaţă al burgheziei redusă ori apartenenţa la idealuri­ au resimţit brusc dislocarea so­cială, văzută înainte ca o perspec­tivă îndepărtată. Ce aveau să devină ace­ste categorii? Intre burghezia prăbuşită şi proletariatul trumfă­­tor ele trebue să găseasă o o­­rientare. Mulţi simt poate o co­munitate de destin cu burghezia. Alţii se mişcă nedumeriţi, fără a şti în ce parte să încline­ Cei mai mulţi nu cred că îşi vor putea găsi locu­­l în noua ordine socială. De aceia raportorul general d. dr. C. Dimitriu aminteşte un citat caracteristic din Lenin: „Pentru construirea unei noui societăţi este necesară participarea cate­goriilor sociale neproletare. Ele­mentele acestea nu pot fi alun­gate, ele pot fi transformate, asi­milate, educate”. Aşadar, păturile mijlocii nu sunt sortite pieirii. Raportul ne spune. ..îndrumate just politiceşte, sunt un factor important şi con­structiv pentru consolidarea re­gimului de democraţie populară, care pune bazele unei societăţi socialiste”­Important e să se ştie cum pot fi realizate în situaţia de azi a­­ceste formulări teoretice. In pri­mul rând se întreprinde o selecţie în rândurile partidului păturilor mijlocii. Elementele­­ socialmente şi politiceşte confuze sunt exclu­se- îndeletnicirile cu caracter spe­le burgheziei aruncă o parte a pă­turilor mijlocii în tabăra ostilă proletariatului. In rezoluţia adop­tată de conferinţa P. N. P. se vorbeşte de „grija permanentă de a se asigura o compoziţie just organizatoric a partidului”. In puţine cuvinte, se urmăreşte se­lectarea muncitorilor neproletari şi înlăturarea categoriilor legate de burghezie. Dar aceasta nu este deajuns- Păturile mijlocii trebue să recunoască­ misiunea revoluţionară a muncitorimii, de­finită în Manifestul Comunist de Marx şi Engels; în sfârşit trebue să se pună sub conducerea prole­tariatului în mişcarea de transfor­mare a societăţii. Conferinţa P. N- P. stabileşte ca preocupare de bază „ridicarea nivelului politic a­ membrilor săi prims cunoaşterea, adâncirea şi însuşirea ideologiei marxist-feniniste”. In acest chip în massa păturilor mijlocii se va produce un proces de limpezire. Dintre elementele neproletare numai cele scoase de sub ,orice înrâurire politică şi doc­trinară burgheză, apropiate intim de condiţiile de traiu şi de ideolo­gia proletariatului, vor lua parte la întărirea democraţiei populare şi la constucţia statului socialist. Aceste precizări esenţiale adu­se de conferinţa P. N. P. sunt deosebit de interesante­ . Remarcam şi ieri că interesul în sfârşit influenţaţi de mentalitat­ curativ, operând chiar pe o scară urnit în opinia publică de con­ferinţa P. N- P.-ului a fost apre­ciabil. De ce acest ecou deosebit? Desigur pentru că desbateriie au isipit o parte din nedumeririle şi confuziile privitoare la soarta re­zervată păturilor mijlocii. Nedumeririle s’au ivit — cum arată raportul general — şi în partidul popular, considerat ca expresia politică a acestor cate­gorii sociale. S’a vorbit des de alianţa dintre muncitorime şi ţă­­rănime, fără a se menţiona mica burghezie. Dar desorientarea una­­era pricinuită de schimbările adânci petrecute în ultimul an. Revoluţia pe care o trăim n’a ost apreciată ca atare în anumi­te cercuri sociale. Ea nu seamă­nă cu nici una dintre răsturnările violente, popularizate de istorie. Dacă nu păstrează însă tabloul spectaculos consemnat în manua­­te la capitolul revoluţii, e fiindcă nu ne aflăm intr’o nebuloasă re­­oluţionară, ci in desfăşurarea unei transformări conştient pregă­tite. Desorientarea din multe spirite era aşadar explicabilă. Dar pro­cesul de lichidare a burgheziei realizat prin reforme legislative şi condus cu fermitate a schimbat dintr’odată faţa ţării. Păturile mijlocii legate în bună măsură de instituţiile economice vechi, cu afinităţi faţă cu oamenii căzuţi odată cu aceste instituţii, H. SOREANU se in Marea Britanie sub regimul austerităţii Notele unui ziarist britanic — Nu s’ar putea spune că englezii s’au deprins cu austeritatea. Din cele ce rezultă din nenumăratele întrebări care se pun în Camera Comunelor destul de des, în legă­tură cu interminabilele restricţii şi din cele ce se pot ceti aproape tinic în presă, rezultă că britani­cii se socotesc cel puţin nedreptă­ţi de...soartă, dacă după mai bine de trei ani şi jumătate de la înce­tarea războiului, condiţiile gene­rale de viaţă s’au schimbat foarte puţin în raport cu perioada celor şase ani de război- Un ziarist bri­­anic, H. Seaman, notează în a­­ceastă privinţă, câteva interesante aspecte ale vieţii de toate zilele în acest regim de austeritate- Londra este astăzi aproape la fel de obscură şi chiar mai puţin animată după căderea nopţii, de­cât în toiul ostilităţilor — scrie H. Seaman. Pe străzi numai jumă­tate din felinare sunt aprinse. Cea mai mare parte a teatrelor îşi în­chid porţile înainte de ora zece seara. Cam la aceiaşi oră metro­ul îşi întrerupe circulaţia. Cine locuieşte în suburbane, e nevoit să orbecăiască prin întuneric fiind­că mai toate străzile cartierelor periferice rămân în întuneric pe la orele*­1­ din noapte- Guvernul interzice folosirea lu­minii electrice pentru reclamele luminoase. Un comerciant care îşi luminase vitrina cu un dinam ac­ţionat de un fel de moară de vânt plasată pe acoperiş, a fost silit să renunţe la instalaţia sa, pentru a nu intra în prevederile articolului Nr- 2510 din regulamentul şi in­strucţiunile restrictive în vigoare. In timpul războiului, lipsa lumi­nii era una din privaţiunile care provoca cea mai grea suferinţă. Când camuflajul a fost ridicat, oamenii au respirat uşuraţi spe­rând că zile mai bune îi aşteaptă. După trei ani de la încetarea răz­boiului, situaţia este mai grea a­­stăzi decât în timpul războiului. Tarifele de cale ferată şi preţurile combustibilului au crescut. Observaţia unui măcelar: — Clienţii mei sunt atât de în­­cmetaţi încât am impresia — a­­unci când desfac o coastă de ber- bec importat — că m’ar mânca de viu... Când vaca i se îmbolnăveşte s e poate ceti într’un ziar britanic - fermierul are dreptul de a se servi de bonul din cartela de ben­zină pentru a alerga după veteri­nar; dar dacă nevasta sa se îm­bolnăveşte, el nu poate face acest lucru decât folosindu-se de pro­priile sale picioare, sau, cel mult de bicicletă- Unui om de afaceri î s’a întâmplat,­să capete permisiu­nea pentru a-şi cumpăra benzina necesară unei călătorii la dus, dar la întors omul nostru a trebuit să-şi cau­te alt mijloc de locomo­­ţiune. Când menajerele fac o demon­straţie de protest, cercurile guver­namentale califică manifestaţia drept „copilărească şi iresponsa­bilă”. (Continuare în pag. )• In zona sovietică din Ger­manii­, domeniile i■jimhe­­rilor sunt împărțite țăranilor fără pământ In clișev . Delimitarea lotului atribuit unui țăran. Miercuri I Decenni». IW8 Actualităţi de gradul doi REABILITAREA DOVLEACULUI Anul acesta a fost prielnic şi dovleacului. Când vrea pronia creşte­ păr şi în palmă, zice un proverb norvegian. Când n’a vrut, cum fu­seră anii din urmă, toate au rămas­ spâne, iar bostanul ajunsese a fi preţuit în raport direct cu sterpiciunea prăsilei sale, împreju­rare ce l-a apropiat de nuca de cocos şi ananas. Până şi consuma­torii de seminţe de turnesol, apre­ciau cum se cuvine pe ronţăitorii favorizaţi ai puţinilor sâmburi de dovleac. Şi nu atare asistam la cinematografe, unde de obicei se desfăşurau competiţiile naţionale ale simpaticilor amatori de semin­­ţe. — asistam zic la operaţii de schimb interesante. Un sâmbure de bostan pentru zece de floarea soa­relui. Cât priveşte alte derivate, cum ar fi dovleacul copt, ce a făcut faima şi­ norocul câtorva simigerii bucureştene, devenise o delicatesă, adusă prin contrabandă şi fireşte cu riscuri şi cheltuieli, pentru mari festivităţi familiale: logodne şi nunţi de aur. Din această pricină nu mai con­venea nici aplicarea comparativă a curcubitaceului in distincţiunile intelectuale. Apostrofa uzuala:: „ai cap de bostan !“ — Irt toc să com­promită pe adresant, îl măgulea. Şi aşa se explică de ce câţiva ani în din aceleaşi motive în literatura, ţărilor tropicale nu figurează com­paraţia „albă ca zăpadă”. Dar cum am spus, anul 1948 s’a răscumpărat cu vârf şi îndesat de toţi anii deficienţi. Capitala e cu­­tropită de aceste namile ale pă­mântului şi unde te uiţi — la zar­­zavagerii, la fructării, în piaţă — se lăfăesc groşi şi galbeni dovlecii. Probabil că abundenţa lor a bana­lizat şi vechea reputaţie de rod blagoslovit, din moment ce lumea nu se bate pentru dânşii. Ba de la o vreme ziarele sunt pline de a­­nunţuri ,având 20.000 dovleci de primă calitate”, sau „4 lei kg. do­vleac, orice cantitate”. — ceea ce denotă că între ofertă şi cerere e­­xistă o desarmonie ce se încearcă îndreptată pe cale publicitară. Dar după câte ştim, bostanul se consacrase şi prin alte succese de­cât acelea mai sus enunţate. Sâm­burii lui serveau şi la altceva, nu numai să smălţeze podelele sălilor­­de cinema şi trotuarele,­­ spre amplita exasperare a serviciului e salubritate publică. Din miezul ei se extrăgea un delicios ulei, ce oncura cândva cu veritabilul unt­delemn de măsline, nu cu ,£0- tbn-ul”, care se tescueşte precum ni­e mumele din seminţele bumbacu-FOX — șir cunoscuta comparaţie frenolo- , *T ~~ ’ ~ ‘ ~ \ a)­gică, a fost suspendată, după cum (Continuare in pag. 2-a) F'............... ______ ' Ll'JlLI „L, J,.n .J'N­EUIMIMIM, BJig B ■ M-­ Un an ! Un corespondent dim Shanghai al lui „New Statesman and Nation“, face următoarele pronosticuri, bi­zuite pe cunoaşterea situaţiei loca­­l­e, iasupra evoluţiei luptelor dini China. Corespondentul revistei en­gleze crede că trupele populare chi­­neze pot elibera întreaga China cam într’un an, prin lupte neînce­tate. Corespondenţa apărută în nu­mărul din 15 Noembrie, acorda foarte puţin timp de rezistenţa, re­prezentanţilor lui Chank-Kai-Cek din Shanghai, Amnest­ia. ' 'Adunarea Naţională franceză a votat Vineri noaptea o lege care arm­nestiază „faptele de colabora­ţionism’’. Deşi, aşa cum a asigurat d. Pier­­re-Hann Teitgen, foştii miniştri ai guvernului de la Vichy nu pot­ be­neficia de efectele ■ acestei armsstii , numărul colaboraţioniştilor care vor putea astfel reintra în“ viaţa publică e destul de mare. Un gazetar corner la legea pe cu­loarele palatului Bourbon­ . — Un pas mare s’a făcut. Nu­­mai rămâne decât să le acordăm elaboraţioniştilor câte o recom­­pensă naţională! Nu mai vorbi aşa! îl între­rupse un deputat. Se­ vor găsi des­ui să ia drept bună sugestia asta. Inspecţii Încercarea de-a se păstra un caracter secret vizitei înalţilor demnitari americani la Ankara, eşuat din cauza indiscreţiei cores­pondentului­­ agenţiei „United Press”. Ne mai având încotro, biroul de presă al guvernului turc a trebuit să recunoască, î­ntr’un comunicat oficial, că d. Arthur Borrows, sub­secretar de stat al forţelor aeriene americane şi generalul Edwards Powers, şeful misiunii aeriene, au aterizat Duminică la Ankara unde vor rămâne mai multă vreme. E vorba de una din acele inspec­ţii periodice pe care serviciile ,Pentagonului” (clădirile ministe­relor armatei de la Washington) le fac în diverse ţări unde dispun de baze militare. Judecând după faptul că ofiţerii turci din unităţile aeriene primi­seră ordin să fie gata de inspecţie pentru Luni 29 Noembrie, se poate afirma că vizita nu a avut un carac­ter inopinat... G­ER Desen de ROSS — Și ce-o să-i spui tu domnu’ când o ’ntrebă de -ai întârziat? — Ii spun că... ne-a ’n ghețat ceasul . ­­ a , fwj. ' 'k I i i Bucureştii sunt una din puţinele capitale europene care după cum se ştie, nu, au încă grădină zoologică, în schimb, avem un muzeu de isto­rie naturală care compensează lipsa gradinei zoologice. E vorba de mu­zeul de istorie naturală „Gr. Anti­­pa” ,de la şosea. Cine ar bănui — când trece în Duminecile libere prin dreptul clă­dirii masive din piaţa Victoriei şi plimbându-se alene citind di­strat numele marilor naturalişti în­scris pe frontispiciul muzeului — că intre zidurile acestea se păstrează o colecţie zoologică şi mineralogică u­­nică în tot sud-estul european, co­lecţie care azi’nu mai poate fi eva­luată decât cu mare aproximaţie dar care însumează în orice caz multe sute de milioane de lei? Şi mai puţin probabil este că s’ar gândi cineva la vechimea acestui a­­şezâmânt. Este surprinzător — şi to­tuşi adevărat — că deşi nu avem o academie decât de 80 de ani, şi o universitate şi un învăţământ supe­rior care nu au atins încă centena­rul — ne putem totuşi mândri cu un muzeu de acest fel care datează încă din anul... 1834... Atunci, din iniţia­tiva domnitorului Alexandru Ghica ia fiinţă acest muzeu ca o anexă a spitalului Coltea. De atunci s’au scurs exact 114 ANCHETELE NOASTRE CEL MAI VECHI MUZEU DIN TARĂ ARE 114 ANI­ ­­INCENDIILE, CUTREMURELE, INUNDAŢIILE, BOMBARDAMENTELE SI JAFURILE­­ AU IZBUTIT SA DISTRUGĂ IN ACEST RĂSTIMP MU­­IEUL DE ŞTIINŢE NATURALE DELA ŞOSEA, CEL MAI MARE DIN SUD­­ESTUL EUROPEI. — A­PROAPE 200.000 SPECI­I CONSERVATE, 3.400 M. P. VITRINE, 1,5 KM. DE PA­RCURS ★ .ţia faţă de această realizare, pre­cum savanţii români P. Poni, Hepi­­tes, V. Babeş, Teclu... etc. ani... Personalităţi culturale române de mare vază s’au perindat în acest răstimp la direcţia muzeului: Grigo­­re Ştefănescu, dr. Brândza,­Gr. An­­tipa — ca să nu pomenim decât pe cei care printr’o muncă fără preget au realizat ceea ce se vede azi şi dintre care Gr. Antipa în cei peste 40 de ani de activitate a avut apor­tul cel mai mare, atât de mare în­cât putem spune fără a greşi că ac­tualul muzeu este cre­aţia sa. Fiecare a îmbogăţit colecţia mu­zeului, astfel încât azi el conţine 181.725 exemplare de vietăţi din care 10.440 păstrate uscate sau împăiate şi 4520 mn borcane. Acest bogat ma­terial este expus in vitrine de sticlă cu o suprafaţă de 3400 m. p. şi dis­puse pe o lungime de 1 km. şi jumă­tate pe care orice vizitator trebuie să o parcurgă dacă doreşte să vadă muzeul în întregime. Peste 15 milioane de vizitatori au frecventat acest aşezământ ajun­gând uneori ca Duminecile să în­scrie circa 15.000 persoane — ceea­ce pentru un oraş ca Bucureşti care nu au avut întotdeauna, ca azi, 1 milion de locuitori, este foarte mult. In registrul muzeului se găsesc multe iscălituri aparţinând unor personalităţi ilustre din­ străinătate şi din ţară, care îşi exprimă admira- (Continuare în pag. 2-a) Modul cum s’au strâns toate co­lecţiile ce împodobesc azi muzeul, constituie un subiect... senzaţional de care ne vom ocupa într’unul din reportagiile viitoare. Exploratori, — savanţi cu renume mondial — ca să cităm numai pe Haeckel — ar­matori cu mare faimă, toţi au aju­tat la înfăptuirea lui, donând sau schimbând piesele lor contra celor ce reprezentau fauna ţării noastre. De la enormul Dinotherium, desco­perit de savantul Grigor­e Ştefănes­cu sub aluviunile Siretului la Mân­­zaţi — cel mai mare exemplar cu­noscut din Europa, lângă care atât mastodontul american cât şi ele­­fantul indian sunt nişte monştri mult mai... modeşti — şi până la cea mai umilă fosilă de scoică sau melc antideluvian, fiecare specie are o istorie a sa — de peregrinări şi vicisitudini care ar putea ea singură forma obiectul unui reportaj com­plet. Istoria muzeului însuşi este... e­­moţionantă. El a trecut prin toate calamităţile posibile. Incendiu, cu­ D. MOROIANU

Next