Adevěrul, martie 1949 (Anul 63, nr. 17402-17428)

1949-03-01 / nr. 17402

V 1­40 ­ AL. V. BELDIMAN 1888—1897 FONDATORI: CONST. MILLE 1897—1920 CONST. GRAUR 1921 — 1936 B. BRANIŞTEANU 1897—1947 Director: H. SOREANU Proprietar: S. A. „Sărindar” EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL” ŞI „DIMINEAŢA” Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/948 I ■ Începând de aseară ...Iată mărţişorul care iBLiorecA \<fclSITAî1i l A Ş S Marti I Martie 1949 Redacţia 5.38.56 Secretariatul de redacţie 3.86.12 Adiţia şi Publicitatea 5.57.63 plouă în toată ne place! ţara. Combaterea analfabetismului Ridicarea nivelului cultural al populaţiei e una din operele strict necesare pentru realizarea socia­lismului. Poporul întreg trebue să aibă calea deschisă către cultură pentru ca toţi cei apţi de a-şi în­suşi cunoştinţe să aibe posibilita­tea de a învăţa şi de a fi utili co­lectivităţii, învăţământul primar în special trebue să fie obligator. Dar obli­gativitatea aceasta nu este nu­mai formală. Nu este suficient ca legea s’o prevadă, cum era până acum ci şi s’o asigure, adică să creeze toate condiţiunile necesare pentru ca toţi copiii în vârstă de şcoală să poată urma cursurile învăţământului elementar în mod efectiv. Acesta este unul din aspectele combaterii analfabetismului. Dar analfabetismul mai are şi alt as­pect. Ţara noastră are o situaţie specială, mai ales în cuprinsul te­ritoriului fostului vechi regat în populaţia căruia 75 la sută erau analfabeţi. Această stare de lucruri, pro­fund dăunătoare unei normale desvoltărî culturale trebue lichi­dată şi chiar cât mai repede cu putinţă. începutul s’a făcut încă de a­­cum doi ani, când şcoli speciale de analfabeţi au luat fiinţă. Dar cur, problema nu este atât de uşoară cum s’ar părea, rezultatele n’au corespuns în totul aşteptări­lor. In România există Încă, mai ales In populaţia rurală, un mare număr de neştiutori de carte, de aceea Ministerul învăţământului public a luat măsuri ca să se creeze şi să funcţioneze un mare număr de şcoli de alfabetizare. După datele Ministerului astăzi sunt în funcţiune 13.456 de ase­menea şcoli în care sunt încadraţi peste 53.7­00 de educatori şi din­tre aceştia peste 36.000 fac parte din corpul didactic elementar ur­ban şi rural. Aceste şcoli sunt frecventate de 330.000 de elevi şi funcţionează fie pe lângă şcol fie pe lângă unele întreprinderi cari s’au pus In serviciul acestui mare şi frumos scop. Cifrele acestea sunt destul de impresionante. Totuşi opera de alfabetizare trebue mult extinsă dacă se tinde la lichidarea Incul­turii într’un tempo mai rapid, cum ar fi şi normal. Neglijând pe cei trecuţi de 50 de ani, pe cari ar fi greu să-i supunem disciplinei în­văţăturii, ţara noastră încă ar mai avea câteva milioane de neştiu­tori de carte, a căror alfabetizare — dacă activitatea de culturali­zare nu se extinde — ar reclama cel puţin un deceniu. Probabil însă că Ministerul în­văţământului nu consideră activi­tatea de astăzi decât ca un înce­put ce urmează să fie continuu desvoltat şi perfecţionat până la completa lichidare a analfabetis­mului. Ad. MĂRŢIŞORUL Nu credem că există personagiu mai hulit — cel puţin în perioada cuprinsă între sfârşitul lui Februar şi primele zile ale lunei Martie — ca inventatorul... mărţişorului. Dacă, fireşte, un asemenea duşman al cita­dinului în pantaloni va fi existat vreodată. Furia tragi comică, cuprinzând pe cetăţeanul pornit asudat în căutarea unei amulete din a cărei originali­tate destinatara să poată trage con­cluzia unui sentiment, incipient sau... în stare pre-falimentară, este de cele mai multe ori provocată nu atât de preţul bizar marcând bucă­ţelele de metal înţepate în catifeaua panopliilor garnisind vitrinele, cât mai ales de sărăcia de imaginaţie dovedită, decenii de arândul, de că­tre creatorii mărţişoarelor. Lipsa de originalitate de care se plâng nefericiţii porniţi în căutarea ,,atenţiei’’ capabilă să le dovedească fidelitatea ori numai respectul faţă de „persoana în chestie” merge atât de departe, încât nu ni se pare exa­gerat dacă afirmăm că, în mai puţin de trei decenii de convieţuire, soţia unui cetăţean respectuos faţă de da­tini posedă, adunată an cu an, în­treaga colecţie de nimicuri „noro­coase”, pornind de la trifoiul cu pa­tru foi şi mergând până la cocoşat, numărul 13 şi coşar. — Este scandalos! se indigna, transpirat, zilele trecute, un cunos­cut. Lipsa de inventivitate a fabri­canţilor de mărţişoare, ne strică, nouă cumpărătorilor, reputaţia de oameni de gust. Pentru că, persoana în intenţia căreia ai ales bucăţica de metal colorat este totdeauna în­clinată să s pună lipsa de fantezie a autorului ei în seama d-tale, cum­părătorul. Femeile, în materie de cadouri, sunt convinse că „se găse­şte şi altceva, dacă vrei să cauţi”. Ceea ce, cel puţin când e vorba de mărţişoare, este riguros fals. îşi bag. (Continuare în pag. 2-a) QIDSR POLITICE ­ Cazul Borghese „Cazul Borghese” s’a spart, ca un abces de fixaţie în care s’au strâns toate impurităţile neo-fas­­cismului italian. Cine e Signor Borghese?. Un prinţ dintr’o veche familie a peninsulei. Fascist de prima oră, sprijinind pe Mussolini dela înce­putul până la sfârşitul regimului său, prinţul Borghese a fost şi u­­nul dintre cei mai cruzi şi mai neînduplecaţi colaboratori ai nem­ţilor. Până aici totul e clar, cum clar părea să fie şi sancţionarea prin­ţului în cadrul măsurilor de „desfascizare“. S-a întâmplat în­să nu numai că Borghese nu a fost pedepsit, ci dimpotrivă, pus în li­bertate — dar italienii au aflat cu o firească stupoare că prințul a cerut să fie reintegrat în toate drepturile sale și despăgubit pen­tru neplăcerile avute... Ca deobicei, d. de Gasperi a răspuns la interpelările ce i s’au adresat, că guvernul nu se... ame­stecă în afacerea asta care prive­şte numai instanţele judiciare! Un scriitor tânăr Un grup de tineri scriitori en­glezi l-au vizitat recent pe G. B. S. — adică George Bernard Shaw. Mai vioi ca oricând, autorul „Me­dicului în dilemă” al „Căruţei cu mere” al ,Juanei d’Arc” şi al­ al­tor câteva zeci de capodopere ale literaturii dramatice, s’a întreţi­nut cu tinerii săi oaspeţi asupra diverselor aspecte ale vieţii şi ar­tei contemporane. In cele din ur­mă, tinerii scriitori i-au propus să partcipe la o organizaţie pe care sunt gata s’o înfiinţeze, pen­tru promovarea adevărului în artă. —­ Vă rugăm să tutegtaţi­­în loc de membru de onoare! l-a spu unul dintre iniţiatori. Shaw sări de pe scaun: — De „onoare”? A, nu! Căutaţi pentru așa ceva un scriitor mai... în vârstă! Alegeţi-l, de pildă, pe Aldous Huxley! Autorul „Contrapunctului” n’are decât vreo cincizeci de ani, dar pe lângă dânsul nonagenarul Shaw se consideră un tânăr scriitor... Zi şi noapte Cu toate hotărârile solemne ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, tru­pele olandeze continuă operaţiile lor împotriva Indoneziei. Rezisten­ţa partizanilor indonezieni devine mereu mai puternică şi guvernul olandez începe să-şi dea seama că socoteala de la Haga nu se potri­veşte cu cea de la Jokjakaar­a. In ciuda afirmaţiei primului mi­nistru olandez că „trupele noastre sunt stăpâne pe situaţie” — cores­pondenţii de­ presă care urmăresc la faţa locului desfăşurarea lucru­rilor, arată că detaşamentele o­landeze ocupă poziţii foarte pre­care. Ziarul De Vaarheid, de pil­dă, spune că Jokjakarta, capitala Indoneziei „este controlată în tim­pul nopţii de partizani” — ceea ce­ a provocat observaţia unui depu­tat al parlamentului din Haga: — După cum văd trupele noa­stre sunt stăpâne pe capitala indo­­neziană, numai dela opt diminea­ța până la opt seara... I. A­Z­B­A­Ţ­I­I CAUZĂ ŞI EFECT Un funcţionar şi-a însuşit banii în­credinţaţi pentru achiziţionarea de lem­ne de foc. . ...Şi s’a ars! Kix REGULAMENTUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT (I) ASIGURĂRILE DE STAT FĂRĂ ORGANE BIROCRATICE S-a dat publicităţii textul re­gulamentului la legea pentru or­ganizarea Asigurărilor Sociale de Stat, alcătuit de Consiliul ge­neral al asigurărilor de pe lângă Confederaţia Generală a Muncii. Prin acest regulament se lă­muresc diferite dispoziţii care în legea respectivă aveau numai un caracter principial, şi pentru a căror aplicare practică era ne­­voe de preciziuni. Prin articolul 1 din regula­ment se precizează că din atribu­ţiile fostei Case Centrale şi ale celorlalte institute de asigurări acum desfiinţate, următoarele trei au intrat în sfera de activi­tate a CGM şi a organelor în subordine: ( a) Asigurarea materială a sala­riaţilor în caz de pierdere tem­porară sau definitivă a capaci­tăţii de muncă, din cauză de boa­lă sau accident, în caz de mater­nitate, bătrâneţe şi deces; b) Organizarea odihnei sala­riaţilor şi trimiterea lor în case de odihnă sau locuri special a­­menajate. ^c) Supravegherea şi îmbună­tăţirea condiţiilor de muncă din punct de vedere al securităţii şi higienii. ^Ceea ce interesează în primul rând pe top salariaţii de orice categorie, de la funcţionarii de stat, la salariaţii întreprinderi­lor şi până la cei ai persoanelor particulare, inclusiv personalul casnic, este felul cum vor bene­ficia de drepturile de asigurare ce li se cuvin, cui vor adresa cererile, cine le va aproba şi cum vor fi ele realizate. In linie generală, toţi cei în­sărcinaţi cu administraţia asigu­rărilor vor fi sindicalişti aleşi de către asiguraţi, adică de că­tre massele de salariaţi, având mai multe grade erarhice, după aceeaşi schemă ca şi a diferite­lor instanţe din organizaţiile sin­dicale şi depinzând de acestea. La baza organizaţiei sindicale se află grupa sindicală având până acum numai un responsa­bil de grupă, dar pe lângă care va funcţiona de acum înainte şi un delegat cu munca asigurări­lor sociale. El se va ocupa de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă a tovarăşilor din grupa sa, va supraveghea aplicarea condiţiilor de higiena şi securi­tate va controla dacă tovarăşii săi capătă în adevăr toate drep­turile ce li se cuvin şi va sem­nala autorităţii sindicale imediat superioare pe salariaţii care au nevoe de un tratament medical special sau dietă. Acesta va fi deci cazul la gra­pele mici din întreprinderile mari precum şi la totalul sala­­riaţilor din întreprinderile mici, cu un număr redus de salariaţi. Al doilea grad erarh­ic în asi­gurările sociale de stat nu mai este compus dintr-o singură per­soană, ci de o comisie pe lângă comitetele de secţie sau de ate­lier din marile întreprinderi, sau pe lângă întreprinderile mai mici dar care au totuşi un nu­măr suficient de salariaţi pen­tru a îndreptăţi alegerea unei comisiuni. Aceste comisiuni de 3—5 mem­bri vor avea controlul asupra delegaţilor de grupă în ce pri­veşte întreaga lor activitate, vor examina cererile de drepturi bă­neşti pentru cazurile de boală, accidente, maternitate şi deces şi vor face propuneri pe care le vor înainta comisiunii imediat superioare. Aceleaşi comisii vor face şi propunerile de suprimare a drepturilor în cazurile indicate de lege (simulare de boală, acci­dente provocate prin beţie, bă­­tae etc.), precum şi propunerile pentru trimiterea la casele de o­­dihnă în limita disponibilităţi­lor. Urmează apoi al treilea grad erarh­ic, comisiile de asigurări pe lângă comitetele de fabrici şi instituţii mari, precum şi pe lângă sindicate, acestea din ur­mă fiind autoritatea superioară pentru totalul întreprinderilor mici. Ele vor fi compuse din 3-7 membri la unele, din 3-9 mem­bri la sindicatele de fabrici ma­ri sau pe ramuri de producţie. Aceste comisiuni vor conduce şi controla comisiunile inferioa­re din raza lor de activitate; ele vor aproba drepturile de aju­toare şi vor decide suprimarea drepturilor pe baza propuneri­lor comisiunilor de secţie şi vor primi şi rezolva reclamaţiile ce­lor nemulţumiţi de felul cum li se acordă drepturile. Aceste comisiuni vor mai or­ganiza vizite la domiciliul bolna­vilor pentru a controla dacă pri­mesc toate drepturile de asisten­ţă medicală sau băneşti, şi de a respecta regimul prescris, vor organiza trimiterea salariaţilor la odihnă, va supraveghea func­ţionarea cantinelor, creşelor etc., apoi a policlinicilor, dispensa­relor, vor organiza conferinţe culturale în domeniul sanitar şi al protecţiei muncii, etc. etc. GR. GRAUR (Continuare în pag. 2­ a) CHESTIA MUSCHI S’a interzis primei femei­ boxere din Anglia să boxeze in public. Desen de ROSS Ar trebui să-i interzică boxul și acasă. Ce-ți pasă, d-tale? E nevastă-mea... PENTRU LICHIDAREA Afluenţa, de loc neobişnuită, observată în ultimile zile ale lui Februarie în faţa ghişeelor fiscu­lui, au dat naştere la comentarii de tot soiul, lumea căzând de acord că năravul, în baza căruia obligaţiile trebuesc satisfăcute în ultima zi a termenului fixat de autorităţi, impune luare de mă­suri apte să înlesnească comba­terea cozilor şi a înghesuelii, în general. Pe ici, pe colo, iniţiative au şi fost schiţate spre satisfacţia cetă­ţenilor, cu toate că rezultatele scontate se pare că nu au putut fi atinse decât parţial. Astfel, o per­cepţie fiscală a avut ideea năsdră­­vană să împartă contribuabililor chitanţele de plata impozitelor... prin geam, în stradă. Nu e de mi­rare că, în acest mod, învălmă­­şala foarte puţin pitorească isgo­nită dela interior s’a putut... reor­ganiza, fără zăbavă, pe trotuar. Se întâmplă însă ca anumiţi oameni, grijulii de reputaţia Ca­pitalei, să nu găsească chestia cu strada prea din cale afară de spi­rituală. Şi atunci, cât se poate de logic, ei îşi pun întrebarea : cum se poate evita nedorita înghesuială din faţa ghişeelor percepţiilor, în­ghesuială dăunând deopotrivă pu­blicului şi instituţiilor înseşi ? Soluţii au fost propuse mai multe, fără însă ca una singură să poată fi considerată drept sa­tisfăcătoare. Rezultă din această constatare că ceea ce n’a reuşit o singură soluţie ar putea realiza mai multe împreună. Să vedem cum. Ideea unui confrate preconizând mobilizarea tuturor funcţionarilor disponibili lucrând într’o percep­ţie, care să sară în ajutorul tova­răşilor lor sufocaţi de năvala pu­blicului, chit ca după trecerea iu­reşului să se întoarcă la ocupaţiile respective, este bună şi nu. Par­tea negativă a soluţiei citate o­ desvălue însuşi confratele pome­nit, atunci când ne informează că la o anumită circumscripţie fis­cală s-au eliberat chitanţe în care nu figura numele proprietarului în contul căruia se făcuse vărsă­­mântul. Este mai mult decât si­gur că buclucaşele chitanţe fuse­seră întocmite de către funcţio­nari aduşi ad-hoc de la alte ser­vicii, tocmai pentru a da o mână de ajutor. Dar asta nu înseamnă că ideea în sine n’ar putea găsi o aplicare MiULZEu­ practică. Totuşi, pentru ca ea să dea rezultate bune, este nevoe, cum am maii spus, şi de altceva , de ceva care să împartă puhoiul contribuabililor cel puţin, în două, dintre care numai o singură ju­mătate să ia calea percepţiei. Or, aşa ceva există : este instituţia C.E.C. Când spunem, însă, C.E.C. nu ne gândim la palatul din Calea Victoriei şi nici la Poşta Centrală de peste drum. Ci la suficient de numeroasele oficii poştale de car­­bastru din stilouri, apa albă de fier capabile să facă exact aceea?: treabă ca şi ghişeele aglomerate de la percepţii şi pe care lumea Ie evită, nu se şt­i pentru ce. Para-FRED GHENADESCU (Continuare în pag. 2­ a) Prima balerină Olga Lep­esiu­scaia, laureată a pre­miului Stalin, în mijlocul unui grup de ele­ve de la fjcoafft egreo graf­icu­l Operei Mari din Moscova Văzând pe trei din cele şapte mese ale percepţiei, surâzând printre dosare, peste paharul sau sticluţa goală de cerneală unde tronau, bucheţelele de vio­lete şi ghiocei, — m’a podidit nu ştiu ce înduioşare. Făcusem o lecuţă de coadă, m’am apropiat posomorit şi enervat de ghişeu şi iată-mă ca prin farmec în­seninat, răspunzând cu alt su­râs graţioaselor floricele. îndărătul birourilor împodo­bite, trebăluiau doi tineri func­ţionari şi o funcţionară, înşi­rând pe hârtie nu rime sau me­m­,­fore, ci ţifre severe, complec­tând borderouri şi procese ver­bale. Lângă nasul lor era pri­măvara, şi o! dulce fantezie! — culoarea ei parodia lichidul a­l-dor din şipul pătrat, cu care se şterg erorile­­ eventuale. M’am gândit la Mayakovski şi mi-am, zis că, şi perceptorii pot greşi primăvara, bunăoară, mutând tocul în petalele de­ violete şi ştergând cu un ghiocel vreo două nule din contul restant al contribuabilului. Bei! dacă s’ar brodi ca „ro­lul” meu să fie taman în seama unuia din cei trei funcţionari, care şi-au ornat paperaseria cu flori! Habar n’au, că eu singur din toată lumea asta ce-şi aştep­ta rândul la cassă, posed un semnalment intim al lor, o slă­biciune ce poate fi exploatată poetic, adică „pour une fois” practic. — La Dv. e „rolul” meu? —L am întrebat într’o doară pe func­ționarul care tocmai se oprise din scris. — Care? — Cutare. Am noroc. A confirmat. S’a ridicat de pe scaun, nu fără ca vainte să mi se fi aplecat pe­ste buchețelul parfumat de vio­lete. Il am în buzunar! — mi-am­ zis. E un­ suflet tandru. — Am, de plată, suma asta« F» BRUWEA-FOX (Continuare în pag. 2-a CARNETUL NOSTRU VIOLETE Șl GHIOCEI Aspecte din Berlin — Reportaj de actualitate — Publicaţia vieneză ,,Oesterrei­­chisches Tagebuch“ publică, sub semnătura lui Bruno Frei, un for­­te interesant reportaj din Berlinul de azi, din care extragem urmă­toarele: Când ajungi la Berlin şi cobori din tren în gara Anhalter-Banhof, în sectorul american, aspectul o­­raşului este impresionant: numai ruine şi umbre- Berlin, un oraş cu 3,2 milioane locuitori, a fost îm­părţit în două, de parcă ar fi fost tăiat cu foarfecă. Berlinul de vest, cu puntea lui aeriană, supranumit Shanghai de pe Sprea, şi zona ră­săriteană — o lume nouă în care se lucrează cu febrilitate la reali­zarea planului de două ani, care urmează să scrie un nou capitol în istoria Germaniei. Berlinezii zonei apusene s’au obişnuit să „suporte’’ viaţa de fie­care zi care este, pentru ei, o sim­­plă continuare a existenţei din e­­poca nazistă­ .,Puntea aeriană”, menită să ridice moralul popu­lației, ar trebui să transporte câte­­2.000 tone zilnic pentru a fi de un ajutor efectiv. Gazetele care a­­par în Berlin-Vest, și care publi­că un comunicat zilnic asupra re­alizărilor acesteia, indică însă o­ curbă care variază de la 3—5 mii tone. Pentru un nou­ sosit la Berlin, cumpărăturile însemnează o a­­ventură plină de peripeţii. Sunt mai multe posibilităţi: preţul este plătibil sau în mărci de apus, sau o parte în mărci de apus, o parte în mărci de răsărit — în care caz trebue să întrebi cum e cursul —­­sau numai în mărci de răsărit (în special pentru gazete, biletele de tramvai, chirie sau orice taxe ofi­ciale). Şi în vreme ce-ţi calculezi preţul, pe baza a două treimi mărci de apus, o treime de răsărit, se stinge lumina- Durează o bună bucată de vreme până se aprind lumânările, sau lampa cu petrol. Unele magazine calculează 3,50 pentru marca din apus, altele doar 3,30. Dacă nu ajungi la o înţelegere în privinţa schimbului, trebue să recurgi la „specialiştii” ambulanţi din stradă, cari stabi­lesc cursul. Şi pentru că salariile din Berlin-Vest sunt plătite numai cu 25% mărci din apus, acest sis­tem monetar dublu provoacă multe neplăceri. Orice cumpără­tură devine o afacere de valută, cu toate riscurile ei. Despărţirea aceasta a oraşului, care forma un tot organic, a în­greunat cu mult viaţa. ,,Doar** 100.000 berlinezi din apus au fă­cut uz de invitaţia autorităţilor sovietice de a se aproviziona în răsărit. Motivul nu e greu de ghi­cit: cum să-şi care o gospodină, care locuieşte in zona apuseană, cartofii sau cărbunii din zona de răsărit, şi să-i aducă acasă? O so­cietate de transport a strâns la un loc 45 gospodării, transportând în comun cărbunii din răsărit până în cartierul Steglitz­ Combustibi­lul a fost rechiziţionat de autori­tăţile americane. Trenurile locale sunt aglomerate cu berlinezi care­­şi cară în rucksacuri cartofii din prăvăliile din Berlin-Ost, spre lo­cuinţele lor apusene. Până şi corpul de pompieri este despărţit. Centrala se află în sec­torul american, dar nu are voie să ajute la potolirea unui incendiu din sectorul de răsărit. Primăria din Berlin-Ost a trebuit să-şi im­provizeze un corp de pompieri se­parat. Acelaşi lucru şi cu Salva­rea! Dacă expediezi o scrisoare în Berlin-Vest, ea nu are putere cir­culatorie decât în același sector. In ultima sută de ani în care s’a desvoltat oraşul Berlin, n’a fost (Continuare în pag. 2-a) f

Next