Adevěrul, decembrie 1949 (Anul 63, nr. 17634-17655)
1949-12-02 / nr. 17634
ARUL 63 —Nr. 17.634 AI. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 CONST. GRAUR 1921—1936 R. BRANISTF.ANU 1897—1947 FONDATORI: Taxa poștală plîtîrs tn numerar conform aprobării Dfrecțiunîi Generale P. T. T. Nr. 140.306/946 și 261.020/947 4 PAGINI 4 LEI Proprietar: S. A. „Sărindar” EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL“ ŞI „DIMINEAŢA” Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Cor. Nr. 142/946 Vineri 2 Decembrie IMOBI Redacţia 5.38.56 Director: H. SOREANU BIROURILE: BUCUREŞTI I Str. BREZOIANU 14 Telefoane: Secretariatul de redacţie 386.12 ■ .• I L Adiţia şi Publicitatea 5.57.63 La noua loterie populară câştigurile sunt indicate de cifrele din coadă. ...Iată o coadă simpatică! IMPORTANŢA INTERNA A REZOLUŢIILOR BIROULUI INFORMATIV Cele trei Rezoluţii ale Biroului Informativ al Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti au avut — cum era firesc — un ecou deosebit în întreaga lume. Presa de pretutindeni consacră acestor documente, lungi coloane de comentarii. Spunem firesc, pentru că aceste Rezoluţii reprezintă în fond o amplă înfăţişare a problemelor esenţiale care definesc astăzi situaţia internaţională. Prin conţinutul lor, cele trei Rezoluţii au contact direct cu preocupările tuturor şi în acest sens ele constitue, desigur, un mijloc de orientare mai temeinică în succesiunea şi natura, evenimentelor actuale. In mod esenţial, Rezoluţiile sunt axate pe ideea păcii şi a luptei pentru pace. Prima Rezoluţie defineşte de la început cu toata preciziuniea cele două direcţii ale politicii mondiale, una aparţinând lagărului păcii, iar cealaltă, lagărului care pregăteşte răsboiul. Întreaga politică a blocului anglo american, — constată Rezoluţia, — este pusă în slujba pregătirii unui nou răsboi. Enumerând o serie de acţiuni politice şi militare care dovedesc acest lucru, Rezoluţia constată că raportul de forţe între cei care luptă pentru pace şi cei care vor răsboiul este astăzi categoric în favoarea celor dintâi. Dovadă este desvoltarea enormă a mişcării partizanilor păcii, a mişcării popoarelor care în frunte cu Uniunea Sovietică, luptă pentru pace. Ar fi însă o greşeală profundă şi de neiertat — adaugă Rezoluţia —să se creadă că primejdia răsboiului s’ar fi micşorat. Şi în condiţiile „creşterii primejdiei unui nou răsboi“ Rezoluţia indică Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti sarcinile isvorâte din marea lor răspundere istorică. Aceste sarcini constau în primul rând în intensificarea acţiunii organizatorice, în consolidarea şi lărgirea mişcării partizanilor păcii, in ,,unirea tot mai strânsă a tuturor partizanilor cinstiţi ai păcii”, pe baza „celei mai largi platforme de luptă pentru pace, împotriva primejdiei unui nou răsboi care ameninţă omenirea”. „Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti din ţările de democraţie populară şi Uniunea Sovietică le revine — odată cu demascarea aţâţătorilor imperialişti la răsboi şi a uneltelor lor — sarcina continuei consolidări a lagărului păcii şi socialismului în numele apărării păcii şi securităţii popoarelor”. Pe aceeaşi linie a înlăturării primejdiei răsfroiului şi a consolidării forţelor păcii, — a doua Rezoluţie a Biroului Informativ stărue asupra importanţei deosebite pe care o are problema unităţii clasei muncitoare. Sarcina Partidelor Comuniste este de a combate politica de scizionare a mişcării muncitoreşti folosită de capitalism ca „o metodă tactică” pentru deslănţuirea unui nou răsboi. Rezoluţia constată că „perioada de după răsboi s’a caracterizat prin marile succese repurtate în direcţia lichidării sciziunii clasei muncitoare şi a unirii strânse a tuturor forţelor democratice”, relevând în această direcţie crearea Federaţiei sindicale mondiale, a Federaţiei internaţionale a femeilor, a tineretului, ca şi întărirea Confederaţiei generale a muncii din Franţa şi crearea unui centru sindical unic în Italia. „In ţările de democraţie populară —spune Rezoluţia — în faţa Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti stă sarcina de a consolida şi mai mult unitatea deja realizată a clasei muncitoare şi a organizaţiilor unice-sindicale, cooperative, de femei, de tineret şi altele” . Indicând ca necesare eforturile pentru desăvârşirea unităţii muncitoreşti, Rezoluţia cere în acelaş timp o luptă hotărâtă împotriva socialiştilor de dreapta de pretutindeni, al căror „comitet al conferinţelor internaţionale socialiste (Corbsco) jalnică’ progenitură a Internaţionalei a II-a putrezită de vie, s’a transformat într’un centru de adunare a celor mai înver-Ad. (Continuare în pag. 2-a) GLOSE POLITICE Gretchen 1949 Cu toate că nimeni nu mai crede în poveştile cu Făt Frumos, cu zâne din păduri adormite şi cu smei, totuşi desenatorii şi caricaturiştii le utilizează pentru a exprima simbolic unele realităţi politice. Astfel, caricaturistul ziarului „Daily Mail” prezintă o aşa numită „Frumoasa din pădurea adormită“ care nu este altceva decât... Germania occidentală, având în jurul ei trei Feţi Frumoşi: Bevin, Schuman şi Acheson, care au readus-o la viaţă. Dar caricaturistul londonez prezintă pe această graetchen 1945, pe această frumoasă din basm, mai puţin poetic decât o cunoaştem din poveste. Frumoasa caricaturistului poartă un cap o solidă cască de oţel de sub care pârul se revarsă în şuviţe blonde şi rebele... Şi în ochii ei abia întredeschişi la viaţă se poate citi mirarea... că o asemenea minune i se mai poate întâmpla după ce timp de câteva decenii a terorizat Europa cu militarismul ei... Dulcea creatură Intr’o carte de amintiri, d-na Eleanor Roosevelt, soţia fostului preşedinte al Statelor Unite, face un portret al d-nei dang Kai Shek, soţia dictatorului naţionalist chinez. D-na Roosevelt, cunoscând-o pe d-na Ciang Kai Shek, a făcut preşedintelui un portret entuziast al „acestei încântătoare şi dulci creaturi“ cum o definea ea. Preşedintele Roosevelt nu a părut prea convins. La un banchet oficial, la care participa d-na Ciang Kai Shek şi între alţii şi un fruntaş al muncitorimii americane. Preşedintele a întrebat-o ce-ar face ea dacă ar avea un astfel de om în China. D-na Ciang Kai Shek n’a scos nici o vorbă, dar şi-a ridicat încet mâna până în dreptul gâtului şi a făcut un gest, ca şi cum ar fi vrut să-l reteze. Scena a fost bine înţeles observată cu surpoare de d-na Roosevelt, pe care, după banchet, preşedintele a întrebat-o: _— Ei ce mai zici despre „încântătoarea şi dulcea creatură”? ÎNLĂTURAREA CONTROVERSELOR FISCALE Ministerul de finanţe a hotărât să organizeze un număr de echipe, cari vor circula din casă în casă pentru a înştiinţa pe cei rămaşi în urmă cu îndatoririle lor faţă de fisc, că trebue să-şi achite impozitele în restanţă. Aceasta pentru a evita riscurile unor sancţiuni destul de severe. Nimic de zis despre această iniţiativă, decât că e binevenită. Dar pentru a fi realmente folositoare, iniţiativa, trebue să îndeplinească o condiţie. Echipele de avertizare să poată prezenta debitorului o situaţie exactă a rolului său fiscal. Nu rareori s’a întâmplat, după cum se ştie, ca impozite plătite fie prin CEC fie prin oficiile poştale, să nu fie trecute în rolul celui care le achitase. Şi cetăţeanul să apară ca debitor. Or, dacă înainte de a forta pe teren echipele, astfel de lipsuri în rolurile fiscale vor mai exista, scopul urmărit de Ministerul de Finanţe nu va putea fi atins, fiindcă situaţia prezentată contribuabilului nu va fi exactă. Din informaţiile pe care le avem, s-au luat măsuri ca orice plată de impozit făcută prin alt oficiu decât ghişeul percepţiei respective să fie trecută în maximum cinci zile in rolul contribuabilului respectiv. Dacă e aşa, cu atât mai bine şi echipele Ministerului de finanţe vor putea înlătura orice controverse în activitatea lor pe teren. IU CRONICA EVENIMENTELOR EXTERNE DUPĂ CĂDEREA CIUNG KINGULUI Ciangkingul a căzut ori în mânile trupelor populare chineze. De câteva zile, aceste armate tăiaseră calea ferată împiedecând administraţia şi trupele lui Ciang Kai Shek să se retragă spre alte puncte de rezistenţă. Numai o parte din arhhivă şi unele cadre superioare au putut fi evacuate la Chen-Too cam la vreo 250 kilometri de Ciungking- Dar şi această rezistenţă nouă este iluzorie- Observatorii militari occidentali nu-i dau mai mult de... cincisprezece zile de existenţă. De aceia poate, în insula Formosa, unde se află mai la o parte de bătăia tunurilor, Ciang Kai Shek meditează la o nouă armată. S‘a săturat oare de generalii săi care l-au părăsit chiar pe câmpul de luptă şi de soldaţii care s‘au raliat cu entuziasm armatlor populare? Acesta pare să fie sensul ştirii publicată de un ziar al lui Ciang — şi retransmisă de agenţiile occidentale — că în insula Formosa se va forma o „brigadă internaţională“ compusă în cea mai mare parte din soldaţi japonezi. De la capitularea Japoniei este prima oară când începe să se vorbească cu insistenţă despre „soldatul“ japonezDe curând in Statele Unite, generalul american Eichelberg, exalta „virtuţile răsboinice“ ale japonezilor, pe care ar fi dispus oricând să-i aibă sub comandă. La aceiaş concluzie pare să fi ajuns şi Ciang Kai Shek când vorbeşte despre „brigada internaţională“ în care să intre cât mai mulţi niponi- Eliberarea Chinei de către trupele populare şi apropiata excludere a Kuomintangului de pe continent, au stârnit, după cum se ştie, o mare alarmă in rândurile ţărilor occidentale, care văd cum se prăbuşesc poziţiile lor în Extremul Orient-Cea mai neliniştită este Franţa, întrucât peste puţin timp trupele populare chineze se vor găsi la frontiera coloniilor ei — şi cu atât mai mult cu cât politica ei în Indochina a dat greş. Agenţia „France-Presse" anunţa recent că in privinţa acestei „politici eronate“ ar exista un memoriu pe care India l-ar fi trimis guvernului de la Londra. Acest memoriu a fost desminţit de francezi, apoi s‘a declarat că documentul există, „dar nu i s‘a acordat o importanţă deosebită“Ce conţine acest document, care, după afirmaţiile franceze „s‘ar referi la lucruri vechi, azi depăşite”? Se spune anume: „că în Indochina francezii au pierdut partida atât economiceşte, politiceşte cât şi militar; că experienţa făcută de guvernul de la Paris cu Bao Dai a dus la un eşec sgomotos şi că toate sforţările pe care le face Franţa ca guvernul lui Bao Dai să fie recunoscut de alte ţări sunt zadarnice, iar India nu este nici ea dispusă să-l recunoască”. Se crede de altfel că recenta vizită a ambasadorului englez Mac Donald la Saigon şi întrevederile lui cu autorităţile franceze nu ar fi străine de aceste revelaţii ale Indiei-Anglia însăşi este surprinsă de evenimentele din China- Guvernul din Londra ar dori să recunoască Republica populară chineză şi guvernul ei, dar el se iubeşte de oarecare opoziţie din partea Australiei, care s-a raliat la teza americană de a se opune „un front“ împotriva regimului popular chinez. Marea Britanie se află clar într’o situaţie delicată, fiindcă hotărîrea ei trebue să împace pe deoparte interesele proprii, iar pe de altă parte şi politica Statelor Unite şi a Australiei. De altfel, Marea Britanie se găseşte în aceiaş situaţie delicată şi în ce priveşte tratatul cu Japonia, întrucât Australia îşi exprimă şi aici o atitudine discordantă- Guvernul australian înţelege să participe la un „front“ împotriva regimului popular chinez, dar nu vede cu ochi buni nici redresarea militară japoneză, nici omnipotenţa Statelor Unite în problemele Extremului Orient Această atitudine a fost expusă recent în conferinţa de la Camberra la care au participat reprezentanţi ai Marii Britanii, Australiei şi Nouei Zeelande. Tema guvernului australian este: „Australia a fost ameninţată in răsboiul trecut de către forţa militară japoneză- Ea trebue să-şi ducă politica în aşa fel, încât să nu piardă din vedere că imensul ei teritoriu locuit numai de opt milioane de oameni va constitui totdeauna obiectul invidiei şi lăcomiei celor optzeci de milioane de japonezi înghesuiţi în insulele lor“Toate aceste probleme, după cum se vede, sunt scoase la iveală de rapida ofensivă a armatelor populare chineze şi la toate aceste probleme Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite se găsesc din nou pe planuri divergente. T. S. Carnetul de sănătate Noul sistem pentru acordarea asistenţei medicale salariaţilor şi familiilor lor, pe baza carnetelor de sănătate, intră în vigoare astăzi, cel puţin în Capitală, unde secţia sanitară a Comitetului Provizoriu a distribui carnetele. Este o inovaţie de mare importanţă pentru că, graţie carnetelor, fiecare salariat va avea de acum înainte un dosar al său, din care se va vedea decursul boalei şi al tratamentului urmate, ceea ce va uşura in mare măsură aplicarea tratamentelor viitoare. Şi în trecut majoritatea salariaţilor aveau aşa zisele „cărţulii”, cu pagini rezervate vizitelor medicale la dispensariile Asigurărilor Sociale. Dar rostul principal al acestor cărţuli era să servească pentru partea administrativă ; ele rămâneau zile întregi prin birourile întreprinderilor, în văzul tuturor, ceea ce însemna o foarte nepotrivită derogare de la principiul fixat încă de Hipocrate, cu 500 de ani înainte de era noastră, după care în materie de boală trebue păstrat secretul profesional. Apoi, în cărţulie nu se trecea tot ce priveşte sănătatea salariatului, cum ar fi rezultatele analizelor datele obţinute în timpul internării in spital, iar medicamentele prescrise la dispensării se treceau de-a valma, fie că erau destinate titularului, fie că fuseseră prescrise pentru un membru al familiei. Noul carnet de sănătate va fi oglinda fidelă a stării sanitare a salariaţilor şi familiilor lor, el nu va fi văzut decât de personalul sanitar şi de cel interesat. In carnet se vor trece toate examenele si analizele, toate tratamentele, atât cele prescrise de medicul întreprinderii cât şi cele din dispensării sau din spitale. In felul acesta, nu numai vechiul medic, care nu poate reţine în memorie toate datele privitoare la toţi bolnavii, dar şi orice medic nou care ar interveni în cursul unei boale, îşi va da seama de mersul ei până în acel moment, pentru ca cu atât mai uşor să poată lua dispoziţiile necesare in acel moment. Odată cu obligativitatea carnetelor de sănătate intră in vigoare şi teritorializarea serviciului medical la dispensării. In această privinţă existau până acuma două tendinţe contrarii. In unele ţări se introdusese sistemul liberei alegeri a medicului. Asiguratul se putea prezenta la cabinetul particular al oricărui medic care participa la asigurările sociale, adică la marea marea majoritate a medicilor. Dar acest sistem era numai la aparenţă avantajos, pentru că medicina de azi nu se mai mulţumeşte cu o simplă consultaţie într’un cabinet medical particular. Se cere, pentru consultaţie, aparatură diagnostică şi terapeutică, într’o măsură pe care n’o pot oferi decât marile policlinici sau dispensare. Sistemul consultaţiilor medicale pentru asiguraţi la libera alegere, în cabinetele particulare ale medicilor, oricât de atrăgător părea la început, n’a dat roade. Şi în sistemul nostru, cu dispensare medicale bine înzestrate, exi-' stă o tendinţă de liberă alegere, aşa cum a fost practicată până acuma, când asiguratul se prezintă la oricare policlinică dorea. S’a dovedit insă că şi acest sistem era defectuos, deoarece unii asiguraţi ipocondrici mergeau de la un dispensar la altul, sau chiar în acleas dispensar de la un medic la altul, supraîncărcând serviciile şi împiedicând munca regulată. După noul sistem, salariaţii se vor prezintă la dispensarul indicat pe cartea de sănătate. Aceasta nu însemnează însă că s’a trecut la sistemul opus şi că în orice împrejurare, salariatul va fi silit să se adreseze unui singur medic, fără a putea recurge şi la luminile altuia, in afară de policlinicile obişnuite mai există şi dispensare de specialitate, mai sunt consultațiile de la GAMA (Continuare în pag. 2-a) . A 20-a ANIVERSARE A R. S. S. ARMENE Prezidiul adunării festive de eri după amiază din sala ,,Patria”. (Capea de seamă in pag. 3-a) r CHESTIA ZILEI eflecţie Carnetul nostru Intr’o lună, s’au schimbat la Paris patru prim-miniştri ^ ^ , Franţa. Trec unul după altul, şi pe mine nu mă serveşte nimeni . (După „New-York Times .) «LITERATURA SOVIETICA» nr. 10 Editată la Moscova in trei limbi streine: franceză, germană şi engleză, revista „Literatura sovietică” difuzează lunar un vast material literar în care se oglindeşte mişcarea literară din URSS. Numărul 10, de pe luna octombrie publică în întregime romanul lui V. Alaiev : „Departe de Moscova”. E prima operă a acestui tânăr autor, apărută întâi în revista literară moscovită „Lumea Nouă”, ceea ce n’a împiedicat să obţie premiul Stalin pe 1948. Romanul a apărut bine înţeles şi în volum. Şi s’a bucurat de o astfel de primire încât a atins 21 de ediţii într’un singur an, ceea ce reprezintă un tiraj de peste un milion de exemplare Secretul acestui răsunător succes stă în legătura strânsă dintre popor şi chestiunile ridicate şi tratate de autor care s’a bucurat de un vast curier epistolar, din toate colţurile Rusiei şi de la toate generaţiile de oameni. Fiu de meseriaş, Vasili Nicolaevici Ajaiev s-a născut în 1915, a fost lucrător în uzinele chimice din Moscova, pe urmă în Extremul Orient la construcţiile de uzine şi căi ferate. Începând din 1939 urmează timp de cinci ani cursurile prin corespondenţă ale Institutului de litere „Gorki” de pe lângă Uniunea scriitorilor sovietici, pe care le termină cu succes. El este aşadar un scriitor din popor, din mulţimea de muncitori sovietici, şi este produsul unui Institut menit să descopere şi să educe talentele ridicate din popor-Azi acest roman al lui Alaiev este discutat în marile uzine. In cluburile colhozurilor, în sălile universităţilor, în armata-Secretul succesului şi al interesului este veridicul, autenticitatea romanului- Protagoniştii romanului sunt şefii unui mare şantier de construcţie, ingineri şi organizatori, oameni energici şi pricepuţi, care au cimentat o enormă colectivitate de constructori. Numărul mai cuprinde un articol asupra „Lucrătorului în literatura sovietică”. Calea parcursă de lucrătorul DEMOSTENE BOTEZ (Continuare în pag. 2 a) « ALEGERI» PREZIDENŢIALE... Cel mai nou preşedinte sud-american - un admirator al lui Hitler şi amic al lui Franco La un an şi jumătate distanţă în timp, statul sud american Columbia a fost din nou teatrul unor evenimente sângeroase, chiar dacă de data aceasta sutele de victime ale încăerărilor politice n’au mai căzut, ca în Aprilie 1948, în cursul unei răscoale populare care a durat vreo două săptămâni, ci numai în timpul desfăşurării unei lungi şi violente campanii electorale pentru „alegerile” prezidenţiale. Columbia, deşi nu se deosebeşte prea mult din toate punctele de vedere de celelalte state din America latină, a cunoscut în mai redusă proporţie efectele pronunciamento-urilor devenite metoda tradiţională sud-americană de schimbare a regimului politic şi a persoanei şefului statului. In Columbia, un partid politic cu simpatii in rândurile unor categorii sociale mai largi — partidul liberal — reuşise să guverneze multă vreme ţara. In 1946, în urma unei sciziuni în rândurile liberalilor, reuşeşte să se aleagă preşedinte un membru al partidului conservator, Mariano Depina Perez. Liberalii şi-au refăcut, ulterior partidul, controlând cu majoritatea de care dispuneau, ambele Camere ale parlamentului, dar puterea a rămas în mâinile minorităţii conservatoare, care a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a o păstra... Lupta între cele două partide — cel conservator fiind un partid de dreapta, reacţionar, cu tendinţe mărturisit fasciste — a luat forme din ce în ce mai violente în ultimii doi ani. In Aprilie 1948, în urma asasinării leader-ului liberal, Jorge Gaetan, întreaga Columbie a fost teatrul unor lupte de stradă de o violenţă excepţională. Ele au luat o amploare şi mai mare prin faptul că s’a desvoltat — prin înlăturarea maselor nemulţumite— până la a deveni o adevărată răscoală populară. Guvernanţii conservatori au procedat la represalii sălbatece împotriva răsculaţilor, mai ales că „prestigiu!” regimului era în joc, prin faptul că răscoala tulburase lucrările conferinţei pan-americane care tocmai avea loc la Bogota, capitala Columbiei. Nouile alegeri prezidenţiale urmau să aibă loc în iunie 1950, dar liberalii ştiindu-se sprijiniţi de corpul electoral şi uzând de majorităţile din Congres, au stăruit pentru ţinerea alegerilor la 27 Noembrie 1949. In şedinţa Senatului în care s’a aprobat schimbarea datei alegerilor, senatorii conservatori s’au mulţumit să lupte cu adversarii lor numai printr’un duel cu... scrumierele, călimările şi cărţile pe care le aveau la îndemână. Peste câteva zile însă, în Camera reprezentanţilor, lupta s-a dat cu pistoalele, cu care ocazie un alt leader liberal, Gustavo Zimenez a fost ucis în plină incintă a Camerei. Din parlament, luptele au trecut repede în stradă. Preşedintele Perez — deşi apărea drept un reprezentant al ariple „moderaţilor” —, a înţeles să dea tot „concursul” concurentului său la scaunul prezidenţial, Laureano Gomez, un conservator de extrema dreaptă, admirator în timpul războiului, al lui Hitler şi simpatizant actualmente, al lui Franco. Printre alte „merite” Gomez îl mai are şi pe acela de a fi organizat, pe când deţinea funcţiunea de ministru de externe, sângeroasele represalii din Aprilie 1948, după care a socotit prudent să-şi caute un adăpost mai sigur, mutându-se pentru un an în Spania amicului său Franco. Campania electorală a debutat astfel cu deslănţuirea unui atac general împotriva tuturor libertăţilor de manifestare cetăţenească, încurajându-se iniţiativele bandelor înarmate care procedau la atacarea satelor şi oraşelor în care partidul liberal se bucura de ______________________S. M.Continuare în pag. 2-a\ ■] *