Adevěrul, martie 1950 (Anul 64, nr. 17706-17732)
1950-03-02 / nr. 17706
MIL 84-nr. 17.70SfWDATORI: Al. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE.897—1920 CONST. GRAUR 1921 — 1936 B. BRANIȘTEANU 1897—1947 taxa poștală plătită în numerar conform aprobării Direcțiunii Generale P. T. T. Nr. 140.306/946 $i 261.020/947 4 PAGINI 4 LEI Miercuri 1 Mertie 1950 Proprietar: S. A. „Sărindar” EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL“ ŞI „DIMINEAŢA“ Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/946 Director: H. SOREANU BIROURILE: BUCUREŞTI I Str. BREZOIANU 14 Telefoane: Redacţia 5.38.56 Secretariatul de redacţie 3-86-12 Adiţia şi Publicitatea 5.57.63 Fostul constructor de avioane1 Messerschmitt declară că va face case. ... Cu regretul că nu mai poate dărâma. SISTEMUL DE SALARIZARE ! O hotărîre a Comitetului Central al P.M.R. şi a Consiliului de Miniştri se ocupă în mod special de sistemul de salarizare in concepţia socialistă şi dă o amplă serie de indicaţiuni noui şi amănunţite, pe baza cărora să se ajungă la creşterea productivităţii muncii şi la Îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale muncitorilor. Aceste două aspecte merg împreună şi unul nu poate fî separat de celălalt. Succesele şi lacunele constatate până acum în aplicarea sistemului de salarizare reprezintă un punct de reper în stabilirea nouilor dispoziţii. Pornind de la faptul că în unele întreprinderi operaţiile de încadrare a muncitorilor şi funcţionarilor au fost făcute în mod greşit (unii fiind ridicaţi în categorii superioare şi alţii fiind menţinuţi în categorii inferioare, pe nedrept) se prevede în primul rând normarea Întregului personal din întreprinderi pe baza sarcinilor ce le revin, cu scheme de organizare pe funcţiuni. Sistemul premiat, unic, urmează deasemenea să fie mai bine ajustat scopurilor lui, încurajându-se prin premii pe acei muncitori care efectiv contribue la ridicarea calitativă şi cantitativă a producţiei. Totodată însă premiile urmează să fie acordate numai cu condiţia îndeplinirii integrale de către unităţile economice a tuturor sarcinilor de plan, fapt care pune accentul pe ansamblul puterii de producţie a întreprinderii. Recurgerea la ore suplimentare este şi ea reglementată pe baze noui, astfel ca orele suplimentare să fie menţinute dar ele să fie restrânse la necesităţile cele mai stricte şi pentru lucrările care prin întârzierea lor produc greutăţi altor ramuri de producţie. O nedreptate de încadrare este rectificată prin recomandările ce se fac asupra salarizării maeştrilor şi tehnicienilor, al căror rol în producţie este cu totul important. Se precizează deasemeni ca proporţiile de salarizare între diferitele sectoare de producţie să fie mai bine stabilite. Cât despre fondul directorial, rolul său este acela de a contribui în primul rând la realizarea lucrărilor de interes general, pentru colectivul întreg al unei întreprinderi, astfel ca el să nu se pulverizeze în ajutoare și recompense, decât atunci când e vorba de a stimula întrecerea socialistă în cadrul unităţii de muncă respective. Desigur că una din platformele, pe care se sprijină organizarea salarizării socialiste este sistemul normelor de muncă. Pentru a evita conceperi şi fixări aproape arbitrare de norme, hotărîrea Comitetului Central şi a Consiliului de Miniştri se opreşte în mod deosebit asupra stabilirii normelor şi recomandă măsuri pentru calcularea lor In aşa fel ca ele să corespundă condiţiunilor tehnice reale. Organele de conducere ale Întreprinderii, In colaborare cu organele sindicale, trebue să verifice justeţa normei, antrenând la aceasta massele de salariaţi. Atât normele stabilite cât şi tarifele de ANDREI FILIMON (Continuare în pag. 2-a) La bibliotecă Intrasem în bibliotecă, — în* tr’o bibliotecă publică,—de vreo două ceasuri. Mă integrasem în atmosfera ei de tăcere, de liniște deplină, ca într’o sală de clasă cu cel mai sever profesor. In bibliotecă însă nu era nici un profesor. Liniștea era impusădela sine, de respectul fiecăruia de munca concentrată, a celuilalt. După o lectură îndelungă, miam acordat câteva minute de recreaţie. Ochii mei s’au ridicat de pe paginle cărţii. Am privit sala cu mese multe, cu lămpi multe ca o cultură ciudată de plante exotice. Sala întreagă curată, lucie, semăna cu un laborator. La şirul de mese din faţă, oamenii stăteau cu capetele plecate deasupra tomurilor. Le vedeam umerii aduşi, creştetul capului, uneori luciu şi chel, rama ochelarilor ca a unui instrument de mare precizie. Toţi erau încordaţi, plantaţi parcă în foile cărţilor. Aveau ceva din febrilitatea subtilă a albinelor aşezate pe o floare. Ochii culegeau semnele literelor, făcute idei, sentimente, vieţi. Cine ştie ce anume citea fiecare din ei! Nimeni nu îndrăznea să intre în taina lumii celuilalt. Eram mulţi la un loc, dar nu se poate imagina o izolare mai complectă decât aceea pe care ţi-o dă o lectură atentă. Fiecare cititor deacolo avea, intens, viaţa lui de stea cu atmosfera ei, cu legile ei, cu cosmicele ei interese. Nu mi-am putut imagina atunci, omul de dinainte de Gir DEMOSTENE BOTEZ (Continuare în pag. 2 a) GLOSE POLITICE In căutarea soluţiei După terminarea alegerilor cari nu i-au dat decât o foarte slabă majoritate asupra opoziţiei, d. Attlee a plecat într’o scurtă vacanţă la ţară. Motivul invocat a fost că d. Attlee s’a dus să lucreze la lista noului său guvern. Dar îndată ce s‘a întors la Londra, fără să fi anunţat lista. d. Attlee a început să se consfătuiască cu principalii săi colaboratori, A-nii Bevin, Morrisson şi Cripps. Obiectul consfătuirlor nu a fost comunicat publicului. In cercurile iniţiate, se afirmă că în aceste consfătuiri secrete, se caută cu disperare o soluţie, pentru ca guvernul să fie sigur că deputaţii laburişti vor fi prezenţi, în permanenţă, la şedinţele parlamentului. D. Cripps a sugerat crearea unui internat pentru deputaţii laburişti, într-o clădire din apropierea Camerei Comunelor. Lectura favorită Un ziarist american publică un reportaj despre viaţa pe care o duce Ciang Kai Shek în refugiul lui de pe insula Formosa. Din cauza ostilităţii pe care i-o arată populaţia locală, el nu îndrăzneşte să iasă decât foarte rar din casă. Când e absolut obligat să circule în lume, umblă îmbrăcat sau într’un lung halat albastru chinezesc, sau într’o uniformă militară fără nîciun fel de insignă. Oficial, nu mai deţine nici o poziţie, în ceea ce a mai rămas din organizaţia Kuomintangului. Dar fiindcă aşa zisul „preşedinte activ“ Li Tsung Yen, refuză să se înapoeze din Statele Unite, Ciang Kai Shek îi ţine interimatul, care constă din a asculta rapoartele care i se fac asupra mersului triumfal al armatelor populare Lectura favorită a lui Ciang Kai Shek este un roman intitulat: „Cum am evadat“. Flori şi cereale Intre autorităţile franceze şi departamentul agrar -american a izbucnit acum câtva timp un conflict, pe motiv că Franţa exportase în Olanda 90.000 de tone grâu fără să fi preavizat de aceasta forurile exportatoare americane. Pentru a evita în viitor asemenea ciocniri de interese, guvernul francez a fost invitat să studieze problema dacă e cazul „să se însămânţeze cu grâu suprafeţe atât de mari de teren când Statele Unite au disponibilităţi de grâu destul de apreciabile”. Tot în legătură cu aceasta, s-a readus în actualitate planul prezentat mai de mult ministrului de agricultură francez Tanguy Prigent cu privire la înlocuirea cultivării de cereale prin aceea de... flori. E cert că în cazul acesta, Franţa va renunţa de la sine sa mai facă export în... Oland CRONICA EVENIMENTELOR EXTERNE SITUAŢIA POLITICĂ DIN FRANŢA Franţa trece prin mari frământări de ordin social şi politic. Grevele se întind pe măsură ce muncitorimea se pronunţă pentru susţinerea acţiunii de revendicări materiale şi pe măsură ce discuţiile dintre patronat şi sindicate se prelungesc sau nu duc la niciun rezultat pozitiv. La început sporadice şi locale, grevele au acum o pronunţată tendinţă de generalizare. In regiunea Parisului, aproape 130.000 de lucrători au părăsit industriile metalurgice, iar numărul uzinelor care au încetat activitatea se ridică la 126. Dar grevele nu se mărginesc numai la industria metalurgică şi nici nu sunt localizate in regiunea parisiană. întreprinderile de transport in comun — metrou şi autobuze — ca şi uzinele de gaz şi electricitate urmează să fie şi ele afectate, iar în provinice, in special în industria textilă şi metalurgică, grevele durează şi iau proporţii din ce in ce mai mari. .Concomitent, acţiunea Imporiva răsboiului din Indochina şi împotriva armamentului american ce urmează să sosească In urma semnării acordului bilateral, este dusă de lucrătorii din oraşele portuare. La Bordeaux, docherii au încetat lucrul solidarizându-se cu colegii lor care au refuzat să încarce un vapor ce urma să plece spre Bîzerta. La Marsilia, incidentele intre grevişti şi poliţie s’au înmulţit. La Oran, s’au produs de astmenea incidente, poliţia arestând pe fruntaşii muncitorilor care refuzau să descarce vase cu material de răsboi. S’ar părea, la prima vedere, că între revendicările de ordin material, între cererile de sporire a salariilor cu o primă de 3000 de franci pentru a face faţă scumpetei mereu crescânde a vieţii şi intre acţiunea protestatară a muncitorimii împotriva răsboiului şi înarmărilor, nu ar exista nicio legătură. Totuşi, o corelaţie strânsă între aceste acţiuni există şi ea este explicată de către d. Eugene Kenaff, secretarul general al Uniunii sindicale din Paris, printr’un articol recent publicat In revista sovietică „Temps Nouveaux“. După ce arată că în perioada de la 15 Decembrie 1949 la 15 Ianuarie 1950 au fost in Franţa 707 conflicte de muncă, d. Henaîi spune că situaţia „este de fapt o consecinţă a budgetului de înarmare de 650 miliarde anual, care apasă greu asupra standardului de viaţă al muncitorilor şi funcţionarilor”. D. Henaîi demonstrează că impozitele directe şi indirecte puse de guvern pentru a se putea menţine intacte creditele militare, sunt de natură să scumpească viaţa şi deci să priveze clasa muncitoare de posibilităţile unui echilibru budgetar. „Din vânzarea fiecărui kilogram de zahăr — scrie d. Henafî — statul percepe impozite indirecte de 25 franci, la fiecare litru de untdelemn 43 franci, la kilogramul de carne, 80 franci, iar la o cutie cu ţigarete care costă 65 de franci statul percepe 50 de franci. La aceasta trebuesc adăugate impozitele directe foarte urcate, toate, sau majoritatea lor mergând in sacul fără fund al înarmărilor şi al răsboiului din Indochina“. „De aici, — încheie d. Henaîi — concluzia care se impune: situaţia muncitorilor fiind strâns legată de politica răsboiului, ei sunt din ce în ce mai convinşi că lupta lor pentru îndreptarea condiţiunilor de viaţă înseamnă în acelaş timp o luptă împotriva răsboiului“. Frământările politice sunt şi ele menite să agraveze tensiunea. Trei scandaluri recente.* afacerea de Recy, cazul generalilor Mast- Revers şi scandalul cu vinurile, pasionează opinia publică. Deşi scandalul cu vinurile datează de fapt din 1947, totuşi el găseşte o stringentă actualitate prin hotărîrea comisiei de anchetă de a cere Adunării Naţionale să desbată chestiunea şi să invite guvernul de a urgenta măsurile judiciare. Reprezentanţii comunişti au votat împotriva deciziei întrucât după părerea lor, termenii rezoluţiei erau prea slabi şi imprecişi faţă de gravitatea cazului. Or, comisia de anchetă parlamentară a ajuns la concluzii extrem de grave, printre care aceea că cea mai mare desordine domneşte în serviciul de distribuire a vinurilor, că funcţionari numeroşi sunt acuzaţi de a T. S. (Continuare în pag. 2 a) Ajutoarele băneşti pentru asiguraţi Nouile dispoziţii apărute în Buletinul Oficial Din discuţia asupra bugetului Asigurărilor Sociale de stat, in şedinţa plenară a C.C. al C-G.M., s‘a văzut că felul cum s‘a realizat bugetul ajutoarelor în anul 1949, dovedeşte că este posibilă o ameliorare simţitoare a drepturilor de ajutor. De unde pentru ajutoare se prevăzuse în buget 32,46 la sută din totalul veniturilor, cheltuelile făcute pe baza legii şi a regulamentului au însumat numai 21,32 la sută din veniturile prevăzute şi numai 16,21 la sută din veniturile realizate. D-na Chișinevschi a arătat chiar în raportul d-sale care sunt ameliorările avute în vedere: lărgirea unora din drepturile existente și crearea altor drepturi noi. In „Buletinul Oficial“ Nr. 17, Comitetul executiv al C.G.M., uzând de prerogativele pe care i le dă legea Asigurărilor Sociale, a dat publicităţii o decizie prin care stabileşte noile drepturi la ajutoare ale salariaţilor Decizia face deosebire Intre salariaţii din sectorul socialist şi cel din sectorul particular. In afară de aceasta, dintre salariaţii din sectorul socialist sunt scoşi dela dispoziţiile comune fruntaşii în producţie precum şi cei cu munci grele sau periculoase, cărora li se acordă avantagii speciale. Ca dispoziţie generală, între cazurile care dau drept la ajutoare în sectorul socialist s‘au adăugat trei: transferarea într‘o muncă mai uşoară sau reducerea programului de lucru din cauza deboală sau accident, apel tratamentul balneo-climateric când concediul de cură depăşeşte concediul de odihnă şi carantina-Aceste cazuri nu sunt prevăzute la salariaţii particulari-In sectorul socialist, ajutorul de boală sau accident se dă fără condiţie de vechime; în sectorul particular se cere o vechime de 3 luni salariaţilor permanenţi, de 6 luni salariaţilor sezonieri şi temporari şi de 3 luni in acelaş loc de muncă sau de 6 luni în câmpul muncii, salariaţilor casnici-Cuantumul ajutoarelor băneşti este în funcţie de salariul brut, de grupa de muncă, de vechimea în întreprindere şi în câmpul muncii, de efortul depus în muncă şi de productivitate. Ajutorul este de 100 la sută pentru salariaţii cu munci grele sau asimilate lor, de 65—100 la sută pentru ceilalţi evidenţiaţi şi de 50—100 la sută pentru restul salariaţilor, în aşa fel incât orice salariat cu o vechime de peste 4 ani în întreprindere şi peste 8 ani în câmpul muncii obţine ajutorul de 100 la sută. Pentru salariaţii din sectorul particular unu se fac aceste diferenţieri, ei au dreptul la un ajutor de 40—80 la sută din salariu, variând numai după vechime şi grupa de muncă. Toţi salariaţii particulari cu o vechime mai mare de 5 ani in întreprindere şi mai mare de 12 ani în câmpul muncii au dreptul la ajutorul de 80 la sută. Pentru îngrijirea copilului bolnav, până la 3 ani, se acordă ajutor fără condiţie de vechime salariatelor permanente şi la o vechime de 3 luni celor sezoniere din sectorul socialist, iar în sectorul particular numai celor permanente şi numai la o vechime de 6 luni. Cuantumul ajutorului este ceva mai mic decât cel pe care l-ar primi mama dacă ar fi ea însăși bolnavă. Pentru cazurile noi de ajutoare sunt prevăzute diverse dispoziţii lămuritoare Astfel pentru transferarea la o muncă mai uşoară ajutorul se acordă dacă se prevede că salariatul se va refa- GAMA I—............ »-■......—.......................................— (Continuare în pag. 2-a) Nici bastoanele de cauciuc şi nici gazele lacrimogene de care au făcut uz poliţia şi a.»ata, n’au putut opri pe docherii, marinarii şi muncitorii din Nisa, să arunce in mare rampa pentru bomba^V2 TIBETUL, ŢARA ŞI A Revoluţia populară din China a readus in actualitatea politicii internaţionale şi Tibetul,, teritoriul din partea de sub-vest a Chinei, străjuit la miază-zi de uriaşele creste ale Himalaiei iar la nord de lanţul munţilor Kuenlun. Deşi drumul de caravane ce leagă Tibetul de China e cât se poate de greu, ducând prin deserturi şi stânci, această ţară de peste 900.000 de kilometri pătraţi — cât Franţa şi Germania la un loc — a fost chinezească încă din seulul al optulea, când guvernatorul Tibetului, Krn-Srongdetsan şi acela al Chinei Btin-Pu-Heu-Tig- Hwang-Te, au încheiat un tratat prin care „cele două imperii declară că se unesc In interesul prosperării ambelor ţări“. Textul acestui tratat mai se află şi astăzi, cioplit In piatră, pe o coloană din Lhassa, capitala Tibetului.. Revoluţia lui Mao Tse Dun a risipit în bună parte atmosfera mistică ce înconjura până acum Tibetul, ţară în care stăruie o feudalitate medievală întreţinută de cei 300.000 de Lama, care — în calitate de reprezentanţi tereştri ai „zeilor fricei“ — au făcut din cele trei mii de mănăstiri existente, centre de robire a ţăranilor, legaţi de munca pământului şi creşterea videlor. O adevărată industrie nu s’a putut desvolta în ‘această ţară, deşi există zacăminte bogate de aur, argint, cupru şi plumb, care — la fel ca şi solul — aparţin călugărilor „lamaişti“, secta budistă a „tichiilor galbene“. In anul 1275, un împărat chinez a încredinţat şefului sectei numit „Dalai Lamat", administrarea Tibetului, dar cu toată autonomia lor religioasă, tibetanii au rămas totdeauna ataşaţi politicii chineze. Drepturile Chinei asupra Tibetului au fost pecetluite în ultimele decenii de toate tratatele internaţionale, care intre altele au fixat şi graniţa dintre Tibet şi India. Actualul Dalai Lama al Tibetului, tânărul Jampal Ngawang Lobsang Yishey Tenzing Gyatso, in vârstă de 14 ani, a fost confirmat in acest rang în 1940 de către guvernul din Csungking şi a intrat in Lhassa însoţit de o escortă chineză. Deşi şi-a pus pe nenumărate tratate semnătura de recunoaştere a suveranităţii absolute a Chinei asupra Tibetului, Marea Britanie a încercat adesea să-şi facă din India şi Birmania, capete de pod pentru dobândirea Tibetului. In timpul războiului ruso-japonez, trupele britanice au intrat in Tibet, ocupând Lhassa, dar au trebuit să se retragă după scurt timp In tratatul ruso-britanic din 1907, între Rusia și Anglia, aceasta din urmă s’a obligat sărenunţe la orice imixtiune in chestiunile Interne ale Tibetului, abandonând totodată încercările de a obţine concesiunişi privilegii şi angajându-se să nu întreţină relaţii cu Tibetul decât prin intermediul Chinei. In realitate însă, fiecare investiţie britanică in Tibet, — fie sub forma unor săpături geologice, fie a susţinerii unui „Dalai Lama“ în exil sau a instalării telegrafului între Lhassa şi Calcutta, — a fost politiceşte necontenit exploatată de englezi pentru a crea între Tibet şi China o atmosferă de tensiune. Probabil în credinţa că regimul putred al lui Ciang Kai Shek se va putea menţine, Anglia a „cedat“ Indiei în 1940, când a proclamat independenţa acestui stat, „drepturile şi datoriile“ sale asupra Tibetului ! Anul trecut s-a făcut şi de către, unele cercuri americane o încercare de a pătrunde în Tibet, trimiţându-se o misiune cu scop nedefinit, sub conducerea unui anume,Lowell Thomas. Acesta s’a Întors după scurt timp la New-York — via Calcutta — pretinzând că a adus o scrisoare de la Dalai Lama către președintele Truman, prin care îi cerea „consilieri mir fitat de ocazie pentru a lansa o fitat de ocazia pentru a lansa o campanie de „detaşare a Tibetu-S» Sn» (Continuare, in pag. 2.-a), CELOR 300.000 DE PLAI AL MUNTILOR HIMALAIA CHESTIA ZILEI Cursa înarmărilor Spre potpul, (Din „The Minneapolis Star“) Carnetul nostra Pictorul Andreescu de VICTOR EFTIMIU Soarele morţilor — cum a fost numită gloria postumă, răsplata care nu vine decât după ce omul fizic s’a destrămat în neant — a aureolat şi fruntea lui Ion Andreescu, născut în Februarie, acum o sută de ani. Academia R. P. R. l-a consacrat membru de onoare al ei Şi-l va comemora în curând intr’o şedinţă festivă. Ion Andreescu a venit pe lume câteva săptămâni după Eminescu, l-a legat, în afară de contemporaneitate, acelaş destin tragic şi acelaş crez , artistic : adevărul, densitatea şi profunzimea în creaţie. Dacă perechea V. Alecsandri N. Grigorescu a însemnat colonii, exuberanţă, viziune idiliopatriarhală.—Eminescu şi Andreescu au mers mai adânc în taina omului şi a peisajului, în severitatea gândului, în sobrietatea expresiei. Nu vom căuta apropieri cu orice chip, similitudini totale. Un vechiu adagiu spune că orice comparaţie e detestabilă. Dar nici nu putem renunţa la încadrarea pe familii a unor artişti-creseri de pe domenii diferite, asemănarea, de pildă a unor romantici ca Victor Hugo, poetul cu Delacroix, pictorul, a pictorului realist Repin cu romancierul Lev Tolstoi. Ca şi a lui Eminescu, viaţa lui Andreescu a fost masteră. Societatea l-a ridicat pe unul la îndeletnicirile de vremelnic revizor şcolar, pe celălalt la o catedră de desen şi caligrafie pe la Buzău. Neînţeleşi de contemporani, pa cari îi depăşeau prin spirit, preocupări, sensibilitate şi adulmecare a viitorului, poetul şi pictorul şi-au urcat calvarul având la orizont mirajul şi răsplata unei recunoştinţe târzii, dar care nu putea să nu vină, fiindcă nu este putere pe pământ să stăvilească progresul şi să interzică posterităţii omagiul datorit marilor precursori. Alecsandri a scris mult, Grigorescu a pictat mult. Scurta existenţă pământească a lui Eminescu şi Andreescu nu le-a îngăduit realizări de proporţii vaste. Dar această operă redusă, concentrare de sinteze, e făurită, e călită un material durabil. O cutreeră emanaţiuni magice, cari reţin pe contemplator, îl obligă să întârzie pe pagina scrisă sau zugrăvită, îl răscolesc, îl pun pe gânduri, îl obsedează, îl fecundează. Şi cu cât cititorul sau spectatorul e mai familiarizat cu această operă, cu atât îi descoperă frumuseţi noi, amănunte tulburătoare, un farmec dureros şi (Continuare în pag. 2-a)