Albina, iulie-decembrie 1937 (Anul 40, nr. 25-50)

1937-07-02 / nr. 25

ALBINA M. S. Regele de vorbă cu un ziarist străin Unul din ziariștii poloni ce însoțiau pe președintele Poloniei la București, cu prilejul serbărilor de la 8 iunie, a fost primit în audiență de M. S. Regele. Cu acest prilej Suveranul a avut o convorbire cu ziaristul polonez asupra propășirii României, în timpul de șapte ani de fericită domnie a M. S. Regelui Carol II, atât în ceea ce privește trebile din lăuntru cât și cele din afară. Dăm mai jos convorbirea Suveranului cu ziaristul polonez așa cum a avut loc: DECLARAȚIILE M. S. REGELUI — Socotesc că am făcut totul prin răbdare. In această clipă am zâmbit. Cum? Numai atât? Regele mi-a răspuns modest. — Cred că mai trebuesc și aptitudini. Și a râs vesel, că numai atât de puțin și totuși atât de mult trebue pentru a guverna o țară. Vedeți, adaugă după o clipă, nu poți să creezi totul dintr’odată. Lumea s’a făcut din munca de toate zilele. Tot așa și o țară se construește prin truda zilnică. Nu se poate realiza deodată tot binele. însuși Dumnezeu a creat lumea în șase zile. Se cade să știi unde mergi și să ai răbdare ca să-ți ajungi idealul. In domeniul educației tineretului, România a ajuns la o mare desvoltare, abia în ultimii ani, observ eți. — Ați văzut ori serbarea, parada tinerilor, spuse Regele. Este rezultatul unei munci de 25 ani. Și după o clipă adaugă: — Iată încă o dovadă că în orice activitate este nevoie de vreme. Nu se poate trece peste factorul timp și este nevoie de răbdare, ardealul a sărbătorit pe Maiestatea Sa Regele (TJrmart din pagina 1) niazilor și sub spada de foc a lui Mihai și Regele Ferdinand, s’au întărit și ridicat cre­dințele, s’au dospit sufletele și s’au încoronat idelurile unui neam. Pentru Ardealul de din­colo de zidurile cetății, venea Craiul. Regele născut și crescut pe pământ românesc, cari se vorbea aceeași limbă, era pătruns de aceeași grije, avea aceeași iubire și aceeași bătaie de inimă. Una cu țara și poporul, așa cum au socotit toate basmele, o mie de ani, la gura vetrelor în Ardeal. Nu mai venea convoiul aurit dela Pesta, cu tălmaci și fișpani, venea Regele Țării, adevărat, așa cum Ii visaseră strămoșii și părinții. De aceea cărturarii Ar­dealului au ținut să înscrie în rândul înțe­­pciunilor lor, pe Majestatea Sa Regele, Su­veranul lor, ca în calea timpului să se arate generațiilor cât L-au iubit și cum L-au iubit. ARMATA ROMÂNĂ — Cu toate acestea, Majestate, armata română de abia în ultimii ani a făcut un mare progres. Regele nu s’a mai acoperit, de astădată, cu cei 25 ani de muncă, și a recunoscut: — Da, într’adevăr în ultima vreme armata ro­mână a făcut mari progrese. PROPĂȘIREA ȚĂRII — Ce urmărește Majestatea Voastră, pentru țara Sa, în timpul de față? — România are tot ce-i trebuește pentru fireasca ei desvoltare viitoare. Vreau să se întărească atât înăuntru cât și în afară. Propășirea ei pe calea civi­lizației cât mai înaintată,—iată idealul către care tinde România de astăzi. — România, Majestate, trebue să fie mulțumită de încă un lucru. Ea și-a redobândit independența... — O avusese și mai înainte, răspunse Regele. — ... Independența în politica externă, sfârșesc cu fraza. — Ah, exclamă Regele râzând, așa este. NU E PRIMEJDIE COMUNISTĂ In clipa aceea L-am întrebat pe Suveran despre pericolul comunist. — In România, mi-a răspuns Regele, nu văd niciun pericol comunist. Țara noastră este agricolă. Marile masse țărănești sunt admirabile elemente de luptă împotriva comunismului. Țăranul legat de pământul pe care nu-l va da niciodată, este individualist. Iată de ce comunismul în România este ceva cu neputință. — Cu toate acestea comuniștii desfășoară în Ro­mânia o mare propagandă. — Firește, răspunse Regele, caracterul național al României nu împiedecă desfășurarea niciunei propa­gande. Trebue să fim de veghe. LEGĂTURA POLONO-ROMÂNA Trecem apoi la prietenia polono-română. — Ce să scriu despre părerea Majestății Voastre asupra alianței polono-române? Regele îmi răspunse: — Puteți să scrieți că sunt fericit de noua întărire a acestei alianțe. Vizita d-lui președinte a cimentat tratatul polono-român. ■—Ce impresie v’a făcut d-1 președinte, Majestate? — Sunt fericit că T am cunoscut. D-1 președinte al republicei polone este un om atrăgător și un înțele­gător înțelept al politicii. Mintea sa este în stare să cuprindă întregi probleme și să le stăpânească perfect. Ceea ce m’a surprins, cu deosebire, a fost dragostea d-lui președinte pentru știință. Chiar și astăzi d-l președinte poartă un viu interes lucrărilor științifice și născocirilor sale. Dar ceea ce este și mai caracteristic e poate faptul că în relațiunile sale de om politic și de Șef de Stat, se simte marele savant. Purtând pe umeri trebile Statului, este în același timp un om de învățătură. Acest lucru îi îngăduie să privească afacerile Statului și chiar lumea în general prin alți ochi decât oamenii de Stat. El privește lumea de sus în mod sintetic. CĂLĂTORIA M. S. REGELUI IN POLONIA — Despre călătoria ce întreprindeți în Polonia ne puteți spune ceva? — Când voiu sosi în Polonia o să vă spun mai mult, răspunse zâmbind Regele. Mă bucur la gândul că voi putea cunoaște această țară aliată și prietenă, mă bucur că voi călca pe pământul ei. Și mă bucur încă pentru că știu atâtea și am auzit atâtea despre Polonia, pentru care am simpatie atât de mare și pe care până acum n’am putut-o cunoaște. — Care este scopul comun al României și al Po­loniei ? V . Idealul comun al României și Poloniei este men­ținerea păcii. Audiența se isprăvise. M­­. S. REGELE CAROL II Suveranul României la Varșovia Săptămâna trecută. M. S. Regele însoțit de Măria Sa Mihai a plecat în Polonia. In vederea sosirii înalților oaspeți ai României la Varșovia, capitala Poloniei, s’au făcut frumoase pregătiri. M. S. Regele și Măria Sa Mihai sunt găzduiți la Varșovia în fru­mosul palat al regilor de odinioară ai Poloniei. Cu prilejul vizitei în Polonia, care a stârnit o nespusă bucurie în tot poporul polonez, M. S. Regele a primit decretul prin care Președintele Poloniei numește pe Suveranul României, Comandant al Regimentului 57 Infanterie. ( Urmare in pagina 399) CORUL CĂMINELOR CULTURALE Congresul Căminelor Culturale și al șco­lilor țărănești ale Fundației Regale « Prin­cipele Carol a ținut anul acesta, în zilele de Luni 7 și Marți 8 Iunie 1937 la Bucu­rești, a avut darul să putut în lumină vie, în cunoștința lumii, întreaga activitate des­fășurată de aceste salutare instituții fundate și diriguite sub înaltul gând și îndemn al M. S. Regelui Carol II al tuturor Ro­mânilor; Scânteia creatoare țâșnită din gândul Lui superior, din inima Lui iubitoare pentru țara noastră, pentru consolidarea ei și uni­tatea sufletească a neamului românesc ; scânteia generatoare de energii în toate direcțiunile, pornind, stimulând, încurajând și controlând la fiece pas, hotărît, fără șovăire tot ce se mișcă în țara asta, dar cu deosebire tot ce poate înălța și întări sufletului românului, cultura lui: dă roada tot mai strălucitoare, mai bogate, mai în­tăritoare în nădedjea viitorului mare sortit de Dumnezeu poporului nostru. Și, dacă după lungile șiraguri de secole de sbuciumări, jertfe și suferințe, Dumnezeu va hărăzi cu mâna lui sfântă, norocul unei mai lungi durate de pace și de muncă se­rioasă și chibzuită cum am pornit-o sub oblăduirea Regelui Culturii, istoria va în­scrie cu siguranță pentru poporul nostru, numele marelui Rege Carol al II-lea, « Re­gele Soare » al Românilor, ca pe vremuri pentru Franța, numele lui Ludovic al XIV-lea. Cu mână norocoasă în alegerea conducă­torilor în mai toate mișcările mari pornite în ultimii șapte ani de la revenirea Lui pe plaiurile Țării Lui dragi destinate s’o stă­pânească și s’o ridice în­ ochii civilizației universale, Regele Soare al Tuturor Ro­mânilor a pus la dreapta Sa, în fruntea culturalizării satelor, în­­ fruntea acțiunii uriașe și migăloase de îndrumare, stimulare și conducere înțeleaptă și energică, pe unul dintre foștii Lui sfetnici, profesorul Dim. Gusti, ale cărui calități superioare de vred­nicie, pricepere și dragoste adâncă de țăranul român, se dovediseră încă de pe vremea când Ministeriatul său de instrețiune pu­blică, activa într’o atmosferă de profundă bunătate, admirată delicateță și părintească bunăvoință și dreptate față de cei mici și oropsiți de soartă, inspirând și dând colaboratorilor săi, din prisosul dragostei și felului său, același suflu de serviabilitate delicată și promptă, dreaptă cumpănire și cumpătare în expresii, față de toți pe cari-i împingeau nevoile să urce treptele Ministe­rului. Este explicabil astfel cum d-sa a reușit să-și apropie și colaboratorii destinați a dirigui și executa la Fundația Regală « Principele Carol » întru realizarea marilor intențiuni regale, personalități însuflețit de aceleași simțiminte și calități superioare cari, mai ales pentru contactul ce trebue să aibă zilnic cu satele, cu fruntașii acestora și cu țăranii, care de­sigur nu cu biciul, nici cu vorbăria sforăitoare primesc și-și pot însuși cunoștințe și calități de regene­rare sufletească și chiar folositoare stării lor materiale, decât tot prin căldura dra­gostei desinteresate și exemplului viu al faptei. Astfel mișcarea de culturalizare a satelor pornită pe un drum fericit, cu colaborarea unor energii de personalități încercate ca d-l Apostol Culea, vechiu pătimaș în răs­pândirea culturii în masele adânci ale po­porului, a cărui prodigioasă activitate este în­deajuns de cunoscută în atâtea ramuri, apoi d-l Fr. Popa, Stanciu Stoian, I. G. Ifrim, Ștefan Iacobescu, Pr. Gr. Popescu etc. toți înflăcărați și neostoiți slujitori la altarul înălțării sufletești a săteanului. Aceste reflecții și constatări mi-au in­suflat calda cuvântare a M. S. Regelui, ca și acelea ale d-lui Apostol Culea, preotului­­învățător D. Niculescu dela Puchenii- Moșneni din Prahova și a sătenilor: D. Cotul din Com. Șanțu-Năsăud și Gh. Cio­banu­ din com. Cristești-Iași, cuvântări rostite la Arenele Roamne, cu prilejul Con­gresului Căminelor Culturale Sătești și orășenești. Aceste cuvântări mi-au dat mă­sura minunilor realizate sub auspiciile Fundației Regale « Principele Carol » și în­demnat să părăsesc liniștea bârlogului meu de la marginea Capitalei, unde trăiesc de­parte de toate manifestările de care n’am chip să iau cunoștință decât prin Radio ori prin presă, — uitat de toți, în vâltoarea sbuciumărilor și luptelor zilnice de tot soiul — și, cu toată sănătatea mea pirpirie, m’am prezintat la Ateneul Român, să văd și să aud de aproape echipele corale sătești și orășenești ale Căminurilor Culturale. Am voit cu orice chip să retrăesc câteva ore de desfătare sufletească la auzul melo­diilor și armoniilor unor grupări corale de țară, aurul nativ al sufletului românesc. S’au perindat pe scenă grupe, variind între 30—40—80 și chiar 120 de coriști. Unii și unele, strălucind în frumosul port românesc, sărbătoresc, așa cum obișnuiau fetele din corul meu al Soc. muzicale Hora , altele în straie nemțești, făcând o urîtă impresie. O priveliște pestriță dintre cele mai desgustătoare și descurajatoare. Și o reflecție. Mai au de­sigur încă mult de furcă, conducătorii satelor și orașelor noa­stre, până să isbutească prețuirea portului național românesc măcar în momentele de sărbătoare. Dar cântecele? Din cele 16 grupări co­rale care s’au străduit să vină la București să ne dea măsura dragostei de unire su­fletească prin cel mai atrăgător și putem­ mijloc, cântecul, două-trei din ele ne-ai desfătat, ne-au mângâiat simțirea cu câ­teva cântece românești populare. Aproap toate se întreceau parcă anume să ne arate.. arta grozavă de care sunt în stare. M’așteptam, preferam mai degrabă f aud melodii simple, aur nelucrat, cânte pe­ o singură voce, de culoare locală, atâtea fabricate mecanic ale unor închiși compozitori, cari plastografiază și inutile, fie unele populare, fie — și mai rău — majoritate imitații de fabricație stră­­­ colț din Arenele Romane unde a avut General al Căminurilor Congresul

Next