Almanah Luceafărul, 1983
a le contesta dreptul cel mai sacru, naționalitatea lor ? Astfel, Dieta de la Cluj - ca sa nu vorbesc aci decit despre o parte numai din poporul român — de pe anul trecut, 1848, un decret care sancționa unirea Transilvaniei cu Ungaria, adică simplă încorporare cu Ungaria, fără să fi recunoscut și, mai puțin, gărăntuit prin vreo lege drepturile politice ale națiunei române și țintind cu totul din contra, prin izgonirea a chiar limbii lor din școalele comunale, la stingerea unui popor, carele de secoli și-a păstrat cu sfințenie, sub opresia cea mai odioasă și sub necrezute suferințe, naționalitatea sa, a unui popor care face parte însemnată dintr-o nație ce nu numără mai puțin de nouă milioane de oameni. De surdonația română trimise în mai multe rînduri emisari într-adins lingă onorabilul guvern maghiar spre a-i exprima profunda durere și stupefacția generală ocazionate printr-această nepricepută decizie a Dietei și spre a-l suplica (ruga) de a părăsi această cale periculoasă — respectuoasele lor remustrări nu fură luate în considerație ; din contra, guvernul maghiar se apucă cu mai multă ardoare în măsuri de compresiune pentru naționalități și imbrățișă cu mai multă inimoșie o politică teroristă-maghiarizatoare ! De atunci, simpatiile acelui popor pe sprijinul căruia nația maghiară trebuia să se bizuiască mai mult, simpatiile poporului român îi fură alungate și Transilvania, astă întinsă fortăreață, astă citadelă neiliabilă (de necucerit), țară cu totul română, se declară în contra ei. Prin asemenea măsuri, Ungaria nu numai că se izolă cu totul în lupta ce trebuia să susțină, ba încă ea provocă reacția teribilă a tuturor naționalităților negate de dînsa, compromise acea nobilă cauză de independență și de libertate ce îmii păruse că îmbrățișase și, intr-un cuvînt, comise greșeala neauzită și neiertată de a impune acest rezbel chiar acelora care ca și dînsa voiau și erau hotărîți a muri pentru naționalitatea lor și pentru legitima lor independență ! Cu toate astea, rezbelul susținut cu atita glorie de către maghiari intră într-o nouă fază. Azi, cînd Rusia — fără îndoială cu cugete perfide - se pare a fi hotărîtă de a interveni cu armele sale (și intervenirea sa parțială la Sibiu și Brașov) confirmă destul hotărîrea sa), se poate cu drept afirma, fără temere de a greși, cum că sfîrșitul acestui rezbel nu poate fi deloc în avantajul națiunii maghiare, dacă onorabilul guvern, prezidat cu atita mărimii și glorie de domnia sa, nu va căuta a-și împăca din nou simpatiile popoarelor vecine. Aceasta este încă cu putință, mai cu seamă despre nația română... dar momentele sînt prețioase și numărate și mai tîrziu lucrul ar deveni cu totul imposibil. Cu despre poporul român, este bine învederat, domnule președinte, că el nu a luat armele pentru tendințe reacționare... El s-a sculat numai spre a-și apăra cel mai sacru din drepturile unui popor, precum și al unui individ, dreptul de a trăi ; el a fost împins spre aceasta prin instinctul conservației sale. De aceea și azi, cînd intervenția armată a Rusiei se pare neevitabilă, poporul român simte trebuința de a fugi de un amic perfid spre a se apropia de un inamic loial. Acest popor, ale cărui interese politice se găsesc confundate cu ale nației maghiare, prin faptul intervenției ruse, este în drept de a spera că dorințele sale cele mai intime și mai sincere nu vor fi reîmpinse (respinse) de către onorabilul guvern maghiar care trebuie a fi convins că azi, mai mult ca oricînd, fără concursul vreunui alt popor lupta care a întreprins-o e din tot punctul nesusținabilă. Onorabilul guvern nu va uita pe 1. La sfîrșitul lunii ianuarie 1849, un detașament țarist de 10 000 soldați a intrat în Transilvania, dar a fost retras la 15 februarie — n.n. Cezar Bolliac LUCEAFĂRUL • ALMANAH 1983